Anatomia si fiziologia

pielii
PROF. DR. ZBRANCA TOPORAS ANCA
 cel mai mare organ al corpului uman, cu
o greutate de 4-6 kg si o suprafata de
1,70-1,75 m2;
 compusa din 3 straturi reprezentate de
epiteliu (EPIDERMUL), matrice
conjunctiva (DERMUL) si tesut grasos
(HIPODERM);
Fig 1. Structura pielii
 include si alte tesuturi, exceptand osul si
cartilajul.
 EPIDERMUL
 stratul cel mai superficial;
 prima bariera cu lumea exterioara;
 3 tipuri de celule: keratinocite, melanocite, celule Langerhans, celule neuroendocrine(Merkel), axoni
nemielinizati;
 grosimea normala a epidermului 0.5-1mm;
 Din profunzime spre suprafata este format din 5 straturi:
 Bazal
 Spinos (malpighian)
 Granulos Fig.2 Epidermul
 Lucios
 Cornos
Epidermul este separat de derm prin membrana bazala dermo-epidermica.
 MEMBRANA BAZALA
 separă dermul de stratul bazal epidermic, putând fi evidenţiată în
microscopie optică prin reacţia PAS, când apare ca o linie fină roşie
-violacee continuă, ondulată (indicând prezenţa de mucopolizaharide neutre
la acest nivel)sau prin impregnare argentică când se colorează în negru.
 Imunohistochimic se evidenţiază cu anticorpi anticolagen - IV şi anti -
laminină. Ultrastructural prezintă patru componente distincte:
– membrana plasmatică a celulelor bazale împreună cu hemidesmozomii;
– lamina lucida, traversată de filamente de ancorare scurte ce provin de la
nivelul membranei plasmatice a celulelor bazale pentru a se fixa ulterior pe
Fig.3 Dermul
lamina densa;
-laminina, o proteina evidenţiată în structura laminei lucida, mediază legarea
membranei bazale de suprafaţa celulelor epiteliale;
– lamina densa, a cărei componentă principală este reprezentată de colagenul de
tip IV;
– lamina reticularis formată din fibrile de ancorare (colagen de tip VII), ce se
extind în ţesutul conjunctiv al dermului şi se ataşează de fibrele de reticulină;
• Îngroşarea membranei bazale în anumite leziuni inflamatorii poate fi
vizibilă în MO.
 DERMUL
este format din
 ţesut conjunctiv în care se găsesc localizate structurile anexe cutanate şi plexurile vasculare şi nervoase ;
 matrice extracelulară (colagen, fibre elastice şi substanţă fundamentală);
 componentă celulară (fibroblaste, celule dendritice, macrofage, miofibroblaste şi celule mastocitare);
• Topografic şi structural este format din două zone:
1. – dermul papilar este reprezentat de o zonă subţire subepidermică şi regiunile dintre crestele papilare. Este format din ţesut conjunctiv lax, ce
conţine o reţea fină de fibre de colagen, alături de fibre elastice şi reticulinice foarte subţiri, substanţa fundamentală şi elemente celulare,
predominant fibroblaste şi mastocite.
2. – dermul reticular, situat între dermul papilar şi ţesutul adipos subcutanat, este mai gros şi este format din ţesut conjunctiv dens, alcătuit din
fascicule groase de fibre colagene, predominant colagen de tip I, fibre elastice groase şi reticulinice. Alături de acestea există substanţa
fundamentală şi elemente celulare, dintre care cel mai bine reprezentate sunt fibroblastele şi macrofagele.
Componenta celulară a dermului conţine
– Fibroblaste
– Celule dendritice
– Macrofage
– Mastocite
 HIPODERMUL
• Ţesutul adipos subcutanat, separă pielea de ţesuturile subiacente şi
este format din ţesut adipos matur dispus sub formă de lobuli, separaţi
de septuri fine fibroase, în care se găsesc vase şi nervi.
• Are rol de rezervă nutritivă şi de izolare termică şi mecanică.
• Celulele adipoase sunt celule sferice doar atunci când sunt izolate,
Fig. 4 Adipocitul
devenind poliedrice în preparatele histologice, datorită tasării.
Ele conţin în citoplasmă o picătură lipidică ce împinge nucleul la
periferie, iar citoplasma apare sub forma unei benzi subţiri ce
înconjoară vacuola lipidică. În cursul procesului de prelucrare a
ţesutului adipos, lipidele se dizolvă în solvenţii organici folosiţi, iar
celula adipoasă va apare pe secţiunile histologice prelucrate la parafină
ca o celulă goală în interior, cu nucleul împins la periferie şi înconjurat
de citoplasmă, dând aspectul unei celule în “ inel cu pecete”’.
Imunohistochimic, adipocitele sunt pozitive pentru proteina S- 100 şi
vimentină.
Ca organ complex, pielea prezinta functii multiple, mai mult sau mai putin specifice:
1. Functie de protectie si depuratoare;
2. Functie metabolica;
3. Functie secretoare;
4. Functie receptoare;
5. Functie termoglatoare.
Functia de PROTECTIE
Procesul de keratinizare
 Keratinizarea eidermului este o forma de diferentiere a keratinocitelor epidermice
si anexiale;
 Acest proces cuprinde fenomene degenerative si de sinteza;
Fenomenele degenerative sunt reprezentate de alterari structural ale nucleilor,
organitelor celulare, membranelor plasmatice si desmozomilor, evidentiate prin ME.
Procesele sintetice se asociaza celor degenerative in cursul keratinizarii, determinand
sinteza tonofilamentelor, a keratinozomilor si a unor protein distincte (keratohialina,
filagrina, keratina).
 Sinteza keratinei este controlata genetic, existand cate 4-10 gene implicate in
sinteza fiecarei subfamilii de keratine.
 MELANOGENEZA

- Este un proces fiziologic la nivelul pielii de

producere a pigmentului melanic (melanina);
- Celulele implicate in aceasta sinteza sunt
MELANOCITELE;

Fig. 5 Melanogeneza
MELANOCITUL
 are originea în crestele neurale şi se găseşte dispersat
printre keratinocitele stratului bazal şi stratul extern al
tecii foliculului pilos;
 este o celulă rotundă, cu nucleu ovoid, întunecat, mai mic
decât al keratinocitelor bazale, cu citoplasma clară şi
prelungiri dendritice subţiri ce se extind printre celulele
stratului bazal şi spinos. Acestea însă nu pot fi vizualizate
în coloraţiile uzuale cu HE;
Fig. 6 Melanocitul
 nu prezintă desmozomi şi nici tonofilamente
 sunt atașate de membrana bazală prin structuri de tip
desmozom-like;
 produsul de secreţie al melanocitului este reprezentat de
pigmentul melanic, cu rol în protecţia agresiunilorinduse
de radiaţiile ultraviolete;
 sinteza melaninei se face la nivelul melanozomilor, un rol
important în acest proces revenind tirozinazei (enzima
melanogenică) ce foloseşte ca substrat tirozina ce va fi
convertită în melanină;
 melanozomii prezintă patru stadii de dezvoltare: în primul
stadiu aceştia nu conţin melanină, melanina începând să apară
în stadiul II, depozitele devenind mai evidente în stadiul III,
pentru ca în stadiul IV să fieplini cu melanină. De aici,
melanina este transferată keratinocitelor vecine şi celulelor
foliculului pilos prin intermediul proceselor dendritice;
 transferul melaninei se face printr-un proces complex, numit
donare de pigment , prin care vârful prelungirilor dendritice ale
melanocitului este fagocitat de către keratinocyte; Fig. 7 Structura melanocitului
 procesele dendritice ale unui melanocit se asociază în medie cu
36 keratinocite carora le distribuie melanina, realizând astfel
unitatea epidermo- melanocitară -Un rol important în procesul
de sinteză şi transfer al melaninei îl are expunerea la lumina
ultravioletă, carepoate influenţa variaţia regională şi
morfologia melanocitelor, o concentraţie mai mare a acestora
constatându-se la nivelul zonelor fotoexpuse.
Producerea fanerelor (Par si unghii)
Parul
 Nu are functie de protectie la om, fiind doar ornament al corpului, cu rol
psihologic important;
 Ritmul de crestere al parului variaza cu specia si cu regiunea corpului;
 Masuratorile cele mai sigure, prin marcarea cisteinei si autoradiografie, au
evidentiat o rata zilnica medice de crestere de 0,37 mm pentru parul scalpului
uman;
 Ciclul evolutiv al parului cuprinde 3 faze:
1. crestere (ANAGEN)
2. involutie (CATAGEN);
3. moarte (TELOGEN).
 Stadiul ANAGEN
Formarea unei noi matrice regeneratoare a
parului, a unui nou bulb si, apoi, a unei noi
tije care avanseaza in sus pana la suprafata
pielii, dislocand vechiul fir de par mort;

Fig. 8 Structura si evolutia firului de par

Stadiul CATAGEN
Celulele matricei inceteaza proliferarea, producandu-se involutia pana la disparitia acesteia;
Stadiul TELOGEN
Parul mort ‘in maciuca’ ascensioneaza pana la nivelul zonei de insertie a muschiului erector si apoi se elimina,
Unghiile
 Acestea indeplinesc urmatoarele functii:
1. Rol de protectie a extremitatii degetelor de la maini si de la
picioare datorita duritatii si flexibilitatii lor;
2. Reprezinta un element anatomic indispensabil pentru
finetea sensibilitatii tactile pulpare, din cauza planului fix
de contrapresiune pe care il realizeaza;
3. Rol de prehensiune prin marginea libera;
4. Rol de unealta personala;
5. Rol estetic

Rata de crestere a unghiei este in medie de 0,5-1,2 mm/saptamana pentru unghiile de la maini. Unghiile de la picioare
cresc de 2 ori mai incet.
Functiile de secretie si excretie ale pielii

Functia de secretie este asigurata de:

1. Glandele sebacee;
2. Glandele sudoripare.
 1. Secretia sebacee
Structura glandei sebacee:
 Din punct de vedere histologic acestea sunt glande secretante
de tip holocrin (holos = tot, krinein = a secreta), ceea ce
semnifică faptul că secreţia lor se devarsă împreună cu celula
secretantă.
 Fiecare folicul pilos are ataşată o glandă sebacee asociată
(împreună formează aparatul pilosebaceu), în schimb glande Fig. Glanda sebacee
sebacee se pot găsi şi izolate în zone lipsite de pilozitate.
 Secreţia lor continuă asigură filmul protector de sebum.
 Cele mai mari glande sebacee se găsesc la nivelul nasului şi a
obrajilor. Densitatea lor maximă este pe facies (400-500
glande/cm2), mai precis pe frunte, nas şi bărbie; densitatea
descreşte pe umeri, scalp şi piept, urmând să fie de doar 50
glande/cm2 pe abdomen şi membre. Glandele sebacee sunt total
absente pe palme şi tălpi.
SEBUMUL este o secreţie grasă, cu rol protector pentru piele şi pentru firul de păr.
Asigură un film protector care împiedică deshidratarea pielii, respectiv deshidratarea
cu fragilizarea părului.
Compoziţia secreţiei sebacee este complexă : trigliceride (50%), acizi graşi liberi
(5%), fosfolipide, ceruri (20%), sqalen (10%), esteri de colesterol (4%), colesterol
neesterificat (1%).
Glandele sebacee sunt funcţionale încă din perioada intrauterină, când secretă vernix
caseosa, filmul protector de suprafaţă al nou-născutului.
Secreţia sebacee este reglată prin mecanism endocrin, dar unii factori externi pot influenţa:
 Creşterea temperaturii atmosferice intensifică secreţia sebacee şi o fluidizează, modificare
datorată transformării stării fizice a squalenului.
 Hipersecreţia sebacee favorizează sindromul seboreic şi acneea, iar hiposecreţia sebacee
determină deshidratarea pielii şi în timp, îmbătrânirea organului cutanat.
Rolul secreţiei sebacee.
Rolul esenţial al secretiei sebacee este în constituirea filmului hidro-lipidic de suprafaţă.
De asemenea secretia sebacee participă la:
 împiedicarea deshidratării stratului cornos, opunându-se pierderii insensibile de apă,
 echilibrarea ecosistemului bacterian cutanat (flora bacteriană),
 conferirea unui confort la atingerea epidermului.
În schimb, hiperseboreea conferă feţei şi părului un aspect gras, strălucitor şi inestetic
 2. Secretia sudorala

Este produsul glandelor sudoripare, care sunt de 2 tipuri:

 Ecrine
 Apocrine
Glandele sudoripare, in numar de 2-3 milioane, au rol foarte important in
curatirea sangelui de produsii toxici care circula prin piele;
1. Glandele ecrine (glande sudoripare propriu-zise)
• sunt situate in hipoderm si se deschid la suprafata pielii printr-un por; Fig. 10
• secretia lor are un pH acid (de 5,2), ceea ce-i confera unele proprietati
antiseptic;
• ele sunt dispuse in tot corpul, dar sunt mai dense pe palme si talpi, avand
rol important in termoreglare.
2. Glandele apocrine
 in numar mai redus sunt repartizate in regiunea axilara, pubiana si peri-
mamelonara;
 ele elimina odata cu sudoarea formata si o parte din citoplasma celulara care a
suferit procese de dezintegrare;
 secretia lor este redusa, de consistenta vascoasa, cu un pH alcalin, iar in prezenta
florei bacteriene sufera transformari din care rezulta acizi volatili si amoniac ce ii
dau un miros caracteristic.

Cantitatea de sudoare eliminata in 24 de ore variaza foarte mult in functie de conditiile fiziologice (repaus, efort
fizic, emotii), de temperatura si umiditatea mediului ambiant.
In medie se secreta 600 ml de sudoare in 24 de ore; aceasta este insesizabila deoarece se evapora permanent la
suprafata pielii (perspiratie insensibila). 
La temperaturi mai ridicate, in stari febrile sau in efort fizic, se poate elimina o cantitate mult mai mare (6-10 l)
in 24 de ore.
Compozitia chimica a sudorii este asemanatoare cu a urinii, cu deosebirea ca sudoarea este mai diluata (contine
96-99% apa comparativ cu 95% in urina); contine de asemenea saruri de potasiu si de sodiu 0,5%, sulfati si fosfati
0,2%, uree 0,15%, amoniac, aminoacizi, acid lactic, acid uric, acizi grasi inferiori care-i dau mirosul caracteristic.
 Reglarea secretiei sudorale:

 Se realizeaza prin mecanisme nervoase si sub influenta unor substante chimice. Nervii stimulatori ai secretiei
sudorale apartin sistemului nervos simpatic, ce prezinta particularitatea ca fibrele lor elibereaza la nivelul
terminatiilor acetilcolina in loc de noradrenalina. Centrii de reglare sunt situati la diferite nivele, incepand
cu maduva spinarii, trunchiul cerebral, hipotalamus si scoarta cerebrala. Evacuarea sudorii se face intermitent
prin contractia celulelor mioepiteliale ce inconjoara tubul secretor. Secretia sudorala este influentata si de
variatia debitului sangvin.
 Vasodilatatia periferica produce o transpiratie abundenta iar vasoconstrictia scade transpiratia si creste
eliminarea produsilor toxici pe cale renala. Transpiratia din timpul termoreglarii este controlata de
hipotalamus iar transpiratia emotiva de scoarta cerebrala.
Functia senzoriala a pielii

 Aceasta consta in preluarea informatiilor tactile, termice si dureroase de catre

zona receptoare cutanata.
  Terminatiile nervoase de pe suprafata sa preiau si transmit informatii cu privire la
mediul inconjurator catre creier. Creierul transforma apoi aceste impulsuri
nervoase in senzatii de caldura si frig, precum si atingere, presiune si durere
Functia de aparare a pielii

 Pielea indeplineste un rol important nu numai in protectia organismului fata de diversi

factori din mediul extern: mecanici, fizici, chimici, biotici, ci si la realizarea functiei
complexe de aparare. La aceasta contribuie urmatoarel elemente:
-integritatea structural a tegumentelor;
-prezenta stratului cornos si descuamarea continua a portiunii superficiale a acestuia,
producand indepartarea mecanica a substantelor chimice, microbilor, fungilor, virusurilor;
-realizarea ‘filmului hidrolipidic superficial’ si a ‘mantalei acide’ a pielii;
 Un alt element care contribuie la realizarea functiei de aparare a pielii este structura
dermului (cellule, fibre si matrice intercelulara), care o face sa fie mecanorezistenta.
 Hipodermul, constiuit din tesut adipos, are rol izolant termic si mechanic si reprezinta,
de asemenea, o rezerva energetica plasata in situatie optimala pentru organism.
Rolul pielii in mentinerea homeostaziei
organismului
 Rolul pielii in homeostazia hidrica
Mentinerea constanta a volumului apei din organism este realizata prin 2 sisteme de
autoreglare: unul hipotalamo-hipofizar, care actioneaza prin hormonal antidiuretic, si
altul suprarenal, care intervine prin aldosteron.
Pielea are un rol secundar in homeostazia hidrica, participand alaturi de rinichi la
eliminarea apei din organism. Prin secretie sudorala se elimina aproximativ 1000 ml
apa in 24 de ore, iar prin perspiratie insensibila inca 300 ml.
Rolul pielii in homeostazia hemodinamica

Pielea are un rol important in mecanismele de reglare hemodinamica, prin bogatia sa

in plexuri vasculare si posibilitatea de a face sa stagneze cantitati variabile de sange
la acest nivel. Aceste pot atinge pana la 30% din masa sanguina circulanta in
conditiile vasodilatatiei periferice generalizate.
In dermatozele generalizate cu vasodilatatie, la nivelul circulatiei cutanate pot aparea
perturbari hemodinamice, mergand pana la insuficienta cardiaca.
Rolul pielii in homeostazia hormonala

Pielea are un rol important in metabolizarea unor hormoni, ca TESTOSTERONUL,

ESTROGENII, PROGESTERONUL, CORTIZOLUL, enzima implicate fiind 5 ALFA-
REDUCTAZA.
In unele cazuri rezulta hormoni mai activi.
 Functia imunologica a pielii
 Pielea a fost considerata mult timp doar o bariera de tip mecanic fata de mediul inconjurator, dar
actualmente este demonstrat rolul sau dinamic in aparare prin punerea in joc a sistemului
imunitar.
 SIS (Skin Immune System) intervine mai ales in reactiile de hipersensibilitate.
 Componentele SIS sunt:
1. Limfocitele T;
2. Celule dendritice prezentatoare de antigen;
3. Mastocite;
4. Macrofage tisulare;
5. Granulocitele neutrofile;
6. Keratinocite.
Bibliografie:

1. Fitzpatrick, Atlas Color si Compendiu de Dermatologie Clinica, 2017;

2. Fiziologie umana, editia a II a, I. Haulica, Editura Medicala Bucuresti, 2002;
3. http://faculty.ivytech.edu;
4. http://vieillissement-peau-solutions-cosmetiques-anti-a.e-monsite.com;
5. https://en.wikipedia.org/wiki/Melanocyte;
6. https://rum.topbrainscience.com/why-do-people-have-different-skin-colors-
98579;
7. https://www.mundoestetica.com.br/esteticageral/epiderme-derme-camadas-pele/.