1. Anatomia și histologia pielii. Vascularizarea și inervația.

Pielea omului prezintă învelişul extern şi trece in mucoasă în regiunea cavității bucale, nasului, căilor
urinare și anusului. La omul matur, pielea are o suprfață de 1,5-2 m2, iar grosimea ei variază de la zecimi
de milimetri (pleoapele, canalul auditiv extern) până la 4 mm (pe palme şi plante). Grosimea
epidermisului variază de la 0,06-0,09 mm (la pleoape) până la 0,5-0,8 mm (pe palme și plante). Grosimea
tesutului adipos (hipodermului) oscilează în limite mari: în unele locuri el lipseşte, iar în altele (pe
abdomen şi fese la obezi) atinge câțiva centimetri. Greutatea pielii la adulți atinge 5% din masa
corporală, iar impreună cu țesutul adipos 17% din greutatea întregului corp. Pe toată suprafața pielii se
află numeroase sulcusuri, plice, depresiuni, care formează cartilaj compus din triunghiuri şi romburi.
Ridurile de pe față, plicele palmelor, plantelor, scrotului alcătuiesc plicele mari ale pielii. Proeminențele
şi sulcusurile paralele din pielea palmelor și suprafeței plantare a degetelor formează diferite figuri,
desene, după care se face identificarea unor persoane (dactiloscopia). Pielea are o nuanță mată și o
culoare deosebită, datorate culorii țesutului care o constituie, grosimii stratului granulos și celui cornos,
precum și transparenței vaselor sanguine și conținutului de pigment- melaninei. In ontogeneză, pielea
se dezvoltă din două foițe embrionale: ectoderm (stratul germinativ extern), reprezentat de epiderm
(stratul superficial al pielii), și mezoderm (stratul germinativ mijlociu), reprezentat de două straturi priu-
zisă, sau dermul (stratul mijlociu), și stratul tesutului adipos, sau hipodermul (cel mai profund strat).
Limita dintre epiderm şi derm este ondulată, datorită papilelor (mai ales papilelor de la suprafața pielii
propriu-zise); suprafața între papile este ocupată de crestele epiteliale.
Sistemul sanguin al pielii este alcătuit din câteva plexuri vasculare sanguine. Pornite de la artere
asculare mari, ele străpung țesutul adipos, ramificându-se printre lobii adipoşi. La limita dermului xuri
orizontale și formează între ele anastomoze. Se constituie plexul arterial profund, de la care se îndreaptă
ramuri ce irigă glomerulul glandelor sudoripare, foliculii pilosi și lobii adipoşi. În afară de aceasta, de la
plexul arterial profund se îndreaptă în sus și artere mari, care ajung la stratul subpapilar şi formează aici
plexul arterial subpapilar. Ramurile arteriale mici pornite de la acest plex alimentează muşchii, glandele
sudoripare şi foliculii piloşi. Artere nu prea mari, pornite de la plexul subpapilar, nu formează
anastomoze şi au un timp oarecare o direcție paralelă epidermului.
La inervația pielii participă atât nervii cerebrospinali, cât și cei vegetativi. În adâncimea
țesutului adipos sunt situate plexuri nervoase, de la care se încep nervii pielii. Ulterior, ei se
ridică prin derm, formând pe parcurs multiple ramificări, care ajung la foliculii piloşi, glandele
sebacee, sudoripare și vasele sanguine ale pielii. În stratul papilar este situat plexul alcătuit din
fibre nervoase dens împletite între ele. Sunt cunoscute trei variante de sensibilitate cutanată:
sensibilitatea tactilă, termică și sensibilitatea la durere. Corpii nervoşi încapsulați au câteva
varietăți, în funcție de particularitățile structurii ramificărilor nervoase terminale în pielea omului
deosebim următoarele aparate terminale încapsulate: corpusculii Vater-Pacini, Meissner, Krauze,
Ruffini.
1. Sensibilitatea termică este asigurată de corpusculii Krause (pentru frig) şi corpusculii
Ruffini (pentru cald);
 2. Sensibilitatea tactilă şi la presiune îşi are reprezentanţii în corpusculii cu o capsulă
multilamelară groasă Vater-Pacini şi variantă acestora corpusculii Golgi-Mazzoni;
3. Durerea îşi are corespondentul anatomic în terminaţiile nervoase libere din dermul
superior;
4. Pruritul nu are terminaţii nervoase specializate, ci ar reprezenta doar o formă atenuată
specială a durerii ( azi se apreciază că pruritul este condiţionat de factori complecşi).
Toate aceste manifestări ale sensibilităţii cutanate pornesc ca semnale (excitaţii) de la nivelul
extreroreceptorilor amintiţi care le înregistrează şi le transmit sistemului nervos central.
2. Structura anexelor pielii.
Anexele cutanate sunt reprezenate de fanerele și glandele pielii.
Fanerele Fanerele sunt organe anexe ale pielii diferențiate la suprafața ei, cu funcție de apărare a
organismului, fiind prezente la om sub forma unghiilor și a părului.
Unghia Unghia (unguis) este formată dintr-o lamă cornoasă dură, distală, numită corpul unghiei
(corpus unguis), alcătuit din limbul și patul unghial și o rădăcină (radix unguis), situată proximal,
corespunzând părții acoperite de un repliu cutanat, numit plica supraunghială, care se prelungește
pe laturile unghiei. Plica acoperă lunula, porțiunea roză, palidă semilunară a corpului, care în
profunzime, se continuă cu rădăcina.
Lama unghială e formată dintr-o porțiune superficială dură și un strat profund moale. Stratul dur
este regenerat de matricea unghială (porțiunea cea mai profundă a rădăcinei), în timp ce stratul
moale ia naștere prin cornificarea celulelor patului unghial, pe care zace unghia. Sub marginea
liberă a unghiei se găsește șanțul subunghial, la nivelul căruia epidermul, cu stratul său cornos,
se continuă cu unghia, formând hiponichium-ul. Limbul unghiei este unghia propriu-zisă și este
format din celule solzoase, cheratinizate. Cele de la suprafața limbului se continuă la nivelul
plicii supraunghiale cu stratul cornos al epidermului formând eponichium (perionix).
Strucura pielii umane cu un folicul pilos (rădăcina firului de păr)
Părul Firul de păr este alcătuit din două părți: una externă, vizibilă, liberă, numită tulpină sau tijă
și o parte ascunsă profund în derm, numită folicul pilosebaceu sau rădăcină (radix pili). Ultima
se termină printr-o parte umflată ca o măciucă, numită bulb al părului (bulbi pili) creșterea
părului se produce în regiunea bulbului. Bulbul, în partea sa cea mai profundă, prezintă o
scobitură în care pătrunde papila dermică nutritivă a părului, intens vascularizată. Culoarea
firelor de păr este diferită: blondă, roșie, castanie, neagră. Ea este determinată de un pigment
brun-grăunțos sau roșiatic, care se formează în bulb. Părul alb al senectuții se datorează
pătrunderii aerului în tijă.
Tija se dezvoltă din epiderm și este cornoasă, flexibilă, elastică, groasă între 0,006-0,6 mm, cu
lungimea care variază între câțiva milimetri, până la peste un metru. Lungimea și densitatea
variază regional și este legată de sex, pilozitatea fiind mai accentuată în regiunea capului, pe față
la bărbat, în axile, în regiunea pubiană, pe torace și abdomen (la bărbat).
Foliculul pilos Foliculul pilosebaceu reprezintă o invaginație în profunzime a pielii, care prin
vârful său ajunge până în hipoderm. El conține firul de păr și are anexate glanda sebacee și un o
fibră musculară netedă, mușchiul piloerect.

3. Functiile pielii.
Funcțiile pielii sunt:
Barieră sau protecție: fizic: mecanic, termic, lumină (atingere, frecare, presiune, întindere,
impacturi, efecte de temperatură, radiații de natură diversă).
Chimic aminoacizii de pe suprafața stratului cornos protejează pielea de efectele nocive ale
acizilor și alcalinilor. Cu toate acestea, soluțiile unor substanțe chimice (alcooli, eteri, soluții
slabe de acizi și alcalii) pot distruge aderența dintre corneocite.
Biologic, care afectează pielea, sunt reprezentate cel mai adesea de microorganisme și de
produsele lor metabolice. Funcția de protecție atunci când este expusă acestor agenți este
asigurată de activitatea antimicrobiană moderată a membranei grase de apă, datorită căreia
diferite microorganisme care au căzut pe suprafața pielii sănătoase nu găsesc condiții favorabile
dezvoltării lor. În plus, amestecându-se cu transpirația, sebumul creează un mediu acid pe
suprafața pielii, care are un efect dăunător asupra microorganismelor. Rezistența bacteriană a
pielii este, de asemenea, mediată de imunoglobuline care circulă în sânge.
Respirator. Corpul uman eliberează 7-9 g de dioxid de carbon pe piele pe zi și absoarbe 3-4 g de
oxigen, ceea ce reprezintă 2% din schimbul total de gaze.
Excretor (detoxifiant). Este cauzată de legarea substanțelor toxice cu mucopolizaharidele pielii,
datorită cărora efectul lor toxic asupra altor organe este slăbit. În plus, o excreție parțială a
metaboliților și a substanțelor toxice are loc prin piele. Excretor. Pielea elimină excesul de săruri
și apă, precum și de metaboliți și substanțe toxice din organism.
Termoreglare. Corpul uman menține o temperatură constantă echilibrând cantitatea de
producție de căldură și transferul de căldură. Când temperatura ambiantă crește, apare
vasodilatația pielii, reglată de hipotalamus, rezultând o pierdere mare de căldură. Acest proces
afectează și glandele sudoripare, atunci când este stimulat, se eliberează bradichinină, care este
cauza vasodilatației. Stimularea fibrelor simpatice determină închiderea anastomozelor arterio-
venoase și vasoconstricția pielii. Mușchii pielii, împreună cu vasele corpului, sunt implicați în
procesul de termoreglare. La frig, se micșorează, pielea se micșorează și eliberarea de căldură
scade. Aproximativ 85% din toate pierderile de căldură din organism au loc prin suprafața pielii.
Receptor. Pielea este un organ senzorial, este alimentată cu numeroși receptori, ceea ce asigură
conexiunea sa cu sistemul nervos central și organele interne.
Imunologic. Este realizat de celulele unui sistem imunitar nespecific (keratinocite și celule
Langerhans ale epidermei, macrofage ale stratului dermic și celule endoteliale vasculare),
precum și celule ale unui sistem imunitar specific (celule Grainstein, histiocite, limfocite T,
granulocite). Funcțiile principale ale pielii ca organ al sistemului imunitar: recunoașterea
antigenului, inactivarea acestuia, proliferarea celulelor imunocompetente, diferențierea și
reglarea acestora.
Formarea vitaminelor. În piele, vitamina D se formează sub acțiunea razelor ultraviolete de la
precursorul 7-dihidroxicolisterolului. Lipsa acestei vitamine atrage după sine o încălcare a
metabolismului calciului și fosforului și, în consecință, a unor boli precum rahitismul,
osteoporoza etc.
4. Elemente morfologice primare.
In ceea ce privește diagnosticul, cele mai importante sunt elementele morfologice primare, a
căror natură (culoarea, forma, dimensiunile, contururile, consistența etc.) într-un număr
semnificativ de cazuri determină nosologia dermatozelor.
La fața locului (macula) - o zonă limitată a pielii cu o culoare modificată, fără modificări ale
reliefului și consistenței acesteia. Spotul este la același nivel cu pielea din jur. Petele sunt
vasculare, pigmentate și artificiale. Cauzele petelor - hipopigmentare sau depigmentare (de
exemplu, vitiligo) și hiperpigmentarea - acumularea de melanină (de exemplu, la fața locului de
tip „cafea cu lapte“, în neurofibromatoza, la fața locului mongol sau gemosidirin), dezvoltarea
anormală a vaselor de sânge a pielii (de exemplu, hemangiom capilar), extinderea temporară a
capilarelor . Eritemul sau hiperemicul se numește o pete cauzată de o expansiune temporară a
capilarelor. Dimensiunea petelor este cuprinsă între 1 și 5 cm sau mai mult în dimer. La fața
locului eritematoasă de 1 cm în diametru numit rujeolă (de ex. Rujeolă sifilitică). Cu diascopia,
dispare punctul hyperemic. Petele, formate din cauza eliberării de celule roșii din sânge dincolo
de vase, se numesc hemoragice. Micile pete hemoragice se numesc petecee, mari - echimoze.
Pată artificială (tatuaj tatuaj) apar ca rezultat al depunerilor în pielea coloranți insolubili.
Nodulul (papula) este elementul morfologic al suprafeței primare de asfalt, caracterizat printr-o
schimbare a culorii pielii, consistența și rezolvarea fără formarea cicatricilor. Papulele se ridică
de obicei deasupra suprafeței pielii înconjurătoare, putând fi palpate. Papulele pot fi formate ca
rezultat al depunerii de substanțe exogene sau produse metabolice, infiltrații celulare sau
hiperplazie locală. Suprafața papulei poate fi netedă (de exemplu lichen roșu plat) sau acoperită
cu cântărire (de exemplu, psoriazis). Nodulii pot fi inflamatori și neinflamatori. Papulele formate
ca rezultat al proliferării keratinocitelor sau melanocitelor sunt clar delimitate din pielea
înconjurătoare. Papulele mai adânci formate de infiltratele celulare au limite vagi. Cu o serie de
dermatoză, există o creștere periferică a papulelor sau fuziunea acestora și formarea de elemente
mai mari - plăci (de exemplu, miocoză fungică). Placa (plax) este o formatiune aplatizata,
ridicata deasupra nivelului pielii si ocupand o suprafata relativ mare. Ca regulă, plăcile au limite
clare
Tuberculul (tuberculul) este formațiunea primară de asfalt care rezultă din dezvoltarea unui
infiltrat granulomatos (granuloame) în dermă. Din punct de vedere clinic, are o mulțime de
asemănări cu papulele. Bugorok are limite clare, se ridică deasupra nivelului pielii
înconjurătoare. Diametrul tuberculilor este de la 5 mm până la 2-3 cm, culoare de la roz-roșu la
galben-roșu, roșu-cupru, bronz și cianotic. Prin diascopie, culoarea tuberculilor poate varia
(tuberculi tuberculari). Umflarea are o consistență densă sau testiculară. Ele apar în zone limitate
ale pielii, au tendința de a grupa (de exemplu, sifilis) sau de fuziune (de exemplu, tuberculoza).
Spre deosebire de noduli loc hillocks cicatrice rămâne (în cazul în care dezintegrarea - pentru a
forma ulcere) sau atrofie cicatricial (când resorbția Bugorkova infiltrează). Bumps sunt compuse
din celule epiteloide și amestec limfoidă cu celule gigant, adică. E. Structura tuberculoide, care
este de mare importanță în diagnosticul bolilor cum ar fi tuberculoza, sifilis, lepra si altele.
Nod (Nodus) - primar bespolosnoe formarea infiltrativ forma circulară sau ovală, situate în
părțile profunde ale dermei sau țesutul subcutanat. Nodul diferă de papule în dimensiuni mari (de
la 2 până la 10 cm sau mai mult în diametru) până la adâncime. Nodurile pot fi mobile sau lipit
de piele poate să apară ca rezultat al inflamației nespecifice limitate (de exemplu, eritem nodos),
specific reacții inflamatorii (de exemplu, lupus) sau tumora (de exemplu, dermatofibrom).
Nodurile au o consistență moale sau densă. Nodul histologic poate fi reprezentat prin depunerea
de produse metabolice în dermă sau în țesutul subcutanat.
Flacon (vezicule) - Formarea cavitary primar care conține lichid seros sau seros-hemoragică
și înalță deasupra pielii sub formă de cantitate forme emisferic sau rotund elementului 1,5-5 mm.
Flaconul are un perete, o cavitate și un fund. Pereții bulei sunt atât de subțiri încât, prin vârf,
conținutul - plasmă, limf, sânge sau lichid extracelular sunt vizibile. Veziculele se formează
atunci când epiderma se separă (cavitatea intraepitermală) sau când epiderma se exfoliază din
dermă (cavitatea subepidermică). Detașarea stratului cornos al epidermei duce la formarea de
vezicule subcorneale. Acest lucru apare, de exemplu, în impetigo și în dermatozele pustulare
subcorneale. Cauza imediată a formării cavităților intra-epidermice este edemul intercelular sau
spongioza. Spongia este observată în cazul reacțiilor alergice de tip întârziat (de exemplu,
dermatita de contact alergic) și a eczemei dishidrotice. Conținutul bulei se micșorează rapid,
transformându-se într-o crustă. Dacă peretele bulei este deteriorat, se formează eroziunea.
Bubble (bulla) este o formare primară limitată a cavității, de 0,5-0,7 cm în diametru și mai mare,
constând dintr-un fund, o anvelopă și o cavitate. Bubura conține lichid și se extinde deasupra
nivelului pielii; are granițe ascuțite, contururi rotunjite sau ovale. Deseori bulele sunt cu un
singur compartiment. Atunci când se îmbină câteva bule sau bule mari (de exemplu, cu
dishidroză, epidermophytia buloasă), pot apărea bule cu mai multe camere. Conținutul blisterelor
este seros, sângeros sau purulent. Capacul poate fi strâns, tensionat (de exemplu, cu dermatită
herpetiformă) sau fals (de exemplu, cu pemfig vulgar). Bulele pot fi amplasate pe o bază
inflamatorie (de exemplu, dermatita herpetiformă Duhring) sau extern pe pielea intactă (de
exemplu, pemfigus vulgaris). Cavitatea este situată bule intraepidermal (de exemplu, la
temperatura ambiantă sau frunză-pemfigus, subkornealnom pustuloza) sau subepidermice (de
exemplu, Lever pemfigus, dermatita herpetiformă Duhring). Atunci când capacele cu bule sunt
distruse, se formează eroziune, de-a lungul căreia există fragmente de acoperire a vezicii urinare.
Uneori conținutul bulei este turnat în crustă, după respingerea căruia nu mai există urme.
Veziculele subepidermale lasă cicatricile după rezoluție (de exemplu, în epidermoliza buloasă
dystrofică, porfiria buloasă etc.).
Pustula este elementul morfologic de bandă primară care conține exudat purulent sau
purulent-hemoragic. Exudatul purulent poate fi de culoare albă, galbenă sau galben-verde. Pustul
se dezvoltă în jurul foliculilor de păr (mai des - stafilococ) sau pe pielea netedă (mai frecvent -
streptococ). Dimensiunea și forma pustulelor sunt diferite. Pustul, limitat la foliculul de păr, se
numește foliculită. Are o formă conică și în centru, ca regulă, este permeabilă cu păr. Un pustule
superficiale, conținutul căruia urlă repede într-o crustă, se numește flickea (de exemplu, cu
impetigo). Pustulele superficiale după vindecare părăsesc temporar de-sau hiperpigmentarea și
cicatricile profunde.
Vezica urinară (urtica) este elementul morfologic primar celular (papule sau plăci) cu o
suprafață plană, care apare atunci când secțiunile superioare ale stratului papilar al dermei sunt
umflate. Semnul patognomonic al blisterului este efemeritatea sa: acestea nu durează de obicei
mai mult de câteva ore și sunt însoțite de mâncărime și arsuri. Blisterurile pot avea o suprafață
netedă netedă, rotundă, inelară sau neregulată. Datorită mișcării edemului dermei, forma și
dimensiunea blisterelor se schimbă rapid. Culoarea elementului este de culoare roz deschis.
5. Elemente morfologice secundare.
Ele apar în procesul evoluției elementelor morfologice primare. Acestea includ:
1) pigmentare - sau discromia pielii. Apare la locul veziculelor, pustulelor, eroziunii, ulcerelor
după vindecarea lor;
2) fulgul (squama) - având celulele respinse desprinse din stratul cornos, pierdut contactul cu
epidermul de bază. Cu pityriasis versicolor, se observă peeling-ul pityriasis, dermatita (placă
mare), straturile stratului cornos pot aluneca ca o mănușă (sindromul Lyell);
3) Crusta (crusta) - se formează la uscarea exudatului seros, a puroiului sau a sângelui. Există
cruste seroase, purulente, purulent-hemoragice și hemoragice.
4) Fisura - superficială (fissura) - se formează în epidermă, se vindecă fără urmă și profundă -
captează dermele și hipodermele, lăsând în urmă cicatrici. Se observă cu micoză la nivelul
piciorului, convulsii, erupții cutanate, eczeme, neurodermatitis.
5) Zgârierea (excoriatio) - un defect al pielii cauzat de zgârieturi sau alte leziuni traumatice.
6) Eroziunea (eroziunea) - un defect superficial al pielii în interiorul epidermei, se vindecă fără
urmă.
7) Ulcer (ulcus) - leziuni profunde la nivelul pielii cu deteriorarea epidermei, dermului,
hipodermului. Se vindecă cu o cicatrice.
8) Cicatricea (cicatrix) - se formează pe locul defectelor profunde ale pielii.
9) Atrofie cicatricială - pielea din zona afectată este subțire și este sub nivelul pielii normale. Se
observă cu eritematoză, sclerodermie.
10) Licenizare - întăriea modelului pielii Se observă cu neurodermatită, eczemă cronică.
11) Vegetația - formată creșterii crescute a stratului spiky și a palor dermului, seamănă cu
aspectul de conopidă sau cocoși
6. Etiologia și patogeneza psoriazei. Semne clinice.
Psoriazisul este o boală cronică, inflamatorie, sistemică, cu afectare cutanată şi cu
posibilitatea afectării articulare. O boală cronică, sistemică, care afectează nu doar pielea, ci şi
alte organe, decând frecvent la complicaţii.Psoriazisul nu este o boală contagioasă. Psoriazisul
poate fi controlat. Psoriazisul este o afecţiune cutanată cronică, care apare pe un fond genetic,
sub influenţa anumitor factori declanşatori. Boala afectează în proporţii egale la femei şi bărbaţi,
vârsta medie de debut fiind în general situată în intervalul 15-30 de ani, însă poate să apară la
orice vârstă, inclusiv la copii. Cauzele exacte ale psoriazisului nu sunt cunoscute. Este însă
confirmat faptul că boala este legată de sistemul imunitar şi că există o predispoziţie genetică de
a dezvolta această afecţiune, iar stresul mental şi emoţional este un factor important care
determină exacerbarea bolii. Din tabloul clinic general al psoriazisului se evidentiază caracterul
monomorf al erupțiilor papuloase psoriazicz, localizate la majoritatea bolnavilcr simetric, mai
ales pe par- țile extensoare ale membrelor. Insă psoriazisul poate afecta orice porțiune a
tegumentului. De multe ori sunt afectate unghiile și apa- ratul locomotor. După evoluție aceasta
este o dermatoză cronică. Elementul primar este papula epidermodermală. Papula pso riazică are
culoare roză (simptomul Pilnov) de intensitate dife- rită: elementele recente au culoare mai
aprinsă (aproape de roșu), cele persistente fața aspră, acoperită cu scuame furfuracee ori
microlamelare culoare albă-argintie (culoarea argintie veziculelor cu aer), care la raclare se
descuamează uşor. Pe papulele recente scuamele sunt localizate în centru, iar la periferie rămâne
un guleraş îngust roşu. Mai târzîu descuamarea se intensifică, acoperind toata suprafața
elementului. La început papulele în psoriazis au conturul rotund cu diametrul de 1-2 mm. Pe
parcur- sul progresării procesului papulele psoriazice se răspândese spre periferie, se măresc,
formând plăci, ajungând deseori la dimensiuni mari cu contururi neregulatc. De multe ori la
acelaşi bolnav sunt observate concomitent papule de diferite mărimi și placarde psoriazice.
7. Etiologia și patogeneza acneei. Semne clinice.
Acneea reprezinta o afectiune inflamatorie cronica a pielii, care provoaca puncte albe, puncte
negre (comedoane) si cosuri, in special la nivelul fetei, umerilor, spatelui, gatului, toracelui si
bratelor, deoarece aceste zone prezinta cele mai multe glande sebacee. Acneea se produce cand
foliculii pilosi (de par) se umplu de uleiuri si celule cutanate moarte. Glandele care produc
grasime (glande sebacee) sunt stimulate de hormonii masculini produsi de glandele suprarenale,
atat la barbati, cat si la femei. Acneea se manifesta cel mai frecvent la tineri – in special la
adolescenti, cand se activeaza glandele sebacee, insa poate afecta persoanele de toate varstele.
Acneea nu este periculoasa, insa poate lasa urme pe piele si poate crea stres emotional. Cu cat
mai repede incepi tratamentul, cu atat mai mult vei reduce riscul acestor probleme. Semnele si
simptomele acneei sunt reprezentate de prezenta pe piele a unor  leziuni care variaza in functie
de severitatea afectiunii: puncte albe, puncte negre, papule, pustule, noduli sau chisturi.
8. Etiologia și patogeneza seboreei. Semne clinice.
Seboreea este o boală genetic determinată, care se caracterizează prin dereglarea funcției
glandelor sebacee, schimbarea cantitativă și calitativă a sebumului cutanat. O însemnătate
patogenică de bază o au dereglările balanței fiziologice dintre androgeni și estrogeni spre
majorarea relativă a concentrației androgenilor. E stabilită dependența stării funcționale a
glandelor sebacee de dereglările hipofizare glandelor suprarenale, glandei tiroide, de starea
funcțională a sistemului nervos, de carența vitaminelor B1, B2, Bs, biotinei, deficitul de
fermenți. Se deosebește seboreea uscată şi grasă. La rândul său seboreea grasă se împarte în
lichidă și densă în funcție de consistența sebumului, ce depinde de continutul lui fizicochimic. La
unii pacienți poate fi seboree mixtă: pe unele suprafețe ale tegumentului apar simptome de
seboree uscată. De reținut: prezența seboreei uscate este un factor de risc pentru instalarea unui
proces eczematos, pe când seboreea grasă predispune acnee, alopecie etc . Boala deseori
evoluează în perioada de pubertate, la fetițe mai devreme decât la băieți.

9. Clasificarea tipurilor de cosmetologie. Igiena personală a cosmeticianului.

Cosmetologia modernă este o știință complexă, care include cunoștințele specialiștilor, cele mai noi
instrumente, medicamente și dispozitive. Rezultatele cercetărilor în acest domeniu sugerează că, prin
alegerea corectă a procedurilor și a produselor cosmetice care corespund vârstei clientului și sezonului,
este posibilă reglarea și controlul proceselor metabolice din celulele pielii, încetinirea îmbătrânirii și
întârzierea acesteia externă. manifestări. Deci, acum putem distinge două domenii moderne ale
cosmetologiei faciale: medical și decorativ. Tipul decorativ de cosmetologie are ca scop eliminarea
defectelor externe ale unei persoane, iar cel medical ajută la combaterea bolilor de piele și păr cu
ajutorul metodelor conservatoare și chirurgicale de terapie, precum și la prevenirea apariției acestora.
Gama de preparate și metode cosmetice din acest domeniu este în continuă creștere.În cosmetologie,
există mai multe domenii diferite: laser, terapeutic și hardware. Fiecare dintre ele are propriile avantaje,
dezavantaje, capacități și caracteristici, dar toate vă vor ajuta cu siguranță să arătați atractiv, îngrijit și
tânăr.Cosmetologia terapeutică este cea mai largă direcție. Include proceduri medicale și cosmetice care
vizează tratarea pielii problematice, pigmentate. Acest tip de cosmetologie include și metode de
corectare a ridurilor, de ridicare a conturului feței, de schimbare a formei buzelor, de a scăpa de
transpirația excesivă și de mezoterapie.
114. Angajaţii frizeriilor, cabinetelor cosmetice şi de înfrumuseţare corporală sunt obligaţi să
susţină examenul medical la angajarea la serviciu şi ulterior examenele medicale periodice
(anexa nr.5).
115. Fiecare angajat trebuie să deţină fişă medicală personală de tip stabilit, în care sunt
introduse rezultatele examinărilor medicale, cercetărilor de laborator cu inscripţia ,,admis’’ şi
atestării igienice.
116. Persoanele, care se angajează la lucru, necesită o pregătire igienică profesională şi atestare
în regimul stabilit.
117. Administraţia frizeriei, cabinetelor cosmetice şi de înfrumuseţare corporală va duce
evidenţa susţinerii examenelor medicale a personalului.
118. În rezultatul examenelor medicale periodice admiterea la lucru va fi individuală pentru
fiecare colaborator, ţinând cont de condiţiile de muncă, vârstă, stagiul de muncă, starea
funcţională a organismului.
119. Angajaţii frizeriilor și cabinetelor cosmetice cărora în rezultatul cercetărilor de laborator
speciale le-au fost depistate sensibilitate polivalentă la preparatele cosmetice, vor fi supuşi
dispensarizării la alergolog.
120. Administraţia frizeriilor cabinetelor cosmetice şi de înfrumuseţare corporală trebuie să
asigure condiţiile necesare pentru prevenirea acţiunii nocive a factorilor de producere asupra
angajaţilor.
121. Organizarea locurilor de muncă în frizerii și cabinete cosmetice trebuie să prevadă
sistematizarea raţională, iluminatul, respectarea cerinţelor ergonomice, estetice şi sanitaro-
epidemiologice: 1). Către iluminatul artificial şi natural; 2). Către microclimă; 3). Către
aprovizionarea cu apă şi canalizare; 4). Privind respectarea dezinfecţiei profilactice în
conformitate cu cerinţele normelor sanitare în vigoare. 26. Pentru angajaţii frizeriilor și
cabinetelor cosmetice se stabileşte pauză de prânz în conformitate cu Codul Muncii, de
asemenea se recomandă pauze de 10 minute dintre I şi al II schimb pentru profilaxia bolilor
vasculare ale extremităţilor inferioare.
127. Pentru prevenirea bolilor profesionale ale personalului frizeriilor și cabinetelor cosmetice
care contactează cu soluţii dezinfectante, se recomandă pentru utilizare doar soluţiile
dezinfectante moderate şi puţin toxice (clasa 3 şi 4 de nocivitate), nevolatile şi nepulverulente, în
forme de producere gata şi igienice către utilizare.
128.Cu scopul de profilaxie a bolilor profesionale ale tegumentelor, ochiului şi căilor respiratorii
superioare la angajaţi e necesar: 1). Pregătirea centralizată a soluţiilor dezinfectante de lucru în
încăperi speciale cu ventilaţie artificială sau naturală flux-reflux; 2). Preparatele dezinfectante
uscate se presoară în vase speciale cu adăugarea treptată a apei; 3). De utilizat maxim preparatele
dezinfectante din ambalaj mic; 4). Vasele cu soluţiile dezinfectante de lucru se închid ermetic.
Toate lucrările, inclusiv pînă la dezinfectare se efectuează cu mănuşi de cauciuc; 5). De respectat
toate măsurile privind protecţia muncii în conformitate cu instrucţiunea pentru preparatul
dezinfectant utilizat, cu folosirea mijloacelor individuale de protecţie (respiratoare РУ-60 М sau
РПГ - 68, măşti, ş.a.).
129. Cu scopul profilaxiei hepatitelor parenterale şi HIV-infecţiei toate manoperele, în timpul
cărora ar putea fi contact cu sângele trebuie îndeplinite cu mănuşi de cauciuc. În timpul lucrului
toate leziunile tegumentelor trebuie izolate cu degetare, leucoplast. 8
130. Cu scopul profilaxiei personale angajaţii frizeriilor trebuie asiguraţi cu trusă de prim-ajutor
antiHIV, în componenţa căreia vor fi: 1). Alcool 700 ; 2). Soluţie alcoolică de iod 5%; 3).
Leucoplast, material de pansament.
131. În caz de nimerire a sângelui pe tegumente, ele se spală minuţios cu săpun; în caz de leziune
a tegumentelor (tăiere, înţepătură) - din suprafaţa lezată se extrage sângele, pielea în jurul
leziunii se prelucrează cu alcool de 700 sau cu iod.
132. Pentru oprirea hemoragiilor în caz de leziuni şi hematome se foloseşte apă oxigenată - 3%
şi tinctură de iod - 5% pentru prelucrarea în jurul rănii.
133. Angajaţii frizeriilor trebuie să respecte următoarele reguli de igienă personală: 1). De a
păstra îmbrăcămintea, încălţămintea, podoabele de cap, obiectele personale în vestiar; de a utiliza
pentru lucru îmbrăcăminte specială curată; 2). De a spăla minuţios mâinile cu săpun înainte şi la
finele deservirii clientului; 3). În cabinetele cosmetologice de a utiliza pentru prelucrarea
mâinilor antiseptice pentru piele, admise în ordinea
stabilită; 4). De a îngriji de pielea mâinilor, folosind creme protectoare şi de înmuiere, loţiuni; 5).
De a efectua vopsirea părului cu mănuşi de cauciuc; 6). Se interzice de a fuma şi de a lua masa la
locul de muncă
10. Aseptica și antiseptic. Etapele de dezinfectare a instrumentelor. Preparate
dezinfectante.
1. Ordinul Nr.264 din 21.09.1998 “Despre intensificarea activităţilor de combatere a hepatitelor
virale B, C și D în R. Moldova,,;
2. Ordinul Nr.53 din 21.03.2000 “Despre perfecţionarea asistenței endoscopice în Republica
Moldova,, ; 3. "Instrucțiuni metodice privind utilizarea dezinfectantului Lysoform-3000,, Nr
092/3503;
Pentru curățirea, dezinfectarea şi sterilizarea instrumentariului cosmetic se folosesc diferite
substanţe dezinfectante gata preparate sau concentrate ce şi diluate.Prepararea soluţiilor de lucru
se va face în vase emaliate sau sticlă cu capace fără defecte.

LYSOFORMIN 3000 : Este o soluție de dezinfecție cu spectru larg de acţiune,inclusiv al

hepatitei B,SIDA, bacterii și diferite ciuperci.În stare concentrată este un lichid albastrustrăveziu
și are un miros plăcut.Pentru prelucrarea diferitor instrumente lisoformina se diluiază și se
pregăteşte în felul următor.
Sol.Lisoformina 0,5%-se va dilua 5ml de lisoformină concentrată cu 95ml.de apă; Se foloseşte
pentru dezinfecția diferitor suprafete; Sol.Lisoformina 2%-se va dilua 20ml.lisoformină
concentrată cu 980 ml.apă; Se folosește pentru dezinfecția instrumentelor,ustensiilor.
Termenul de valabilitate a sol.de lisofomină este de 10-14 zile.
Proprietății :
-Acțiune bactericidă;virulicidă, (vir.hepatitei B şi SIDA),fungicidă,sporicidă;
- Preparatul nu are acțiune corozivă asupra metalului.
- Preparatul este stabil în apă de var,se descompune biologic.
-Este un remediu eficient si econom de curățire dezinfecție și sterilizare, necesită utilizarea
detergenților;
-Posibilitatea de utilizare multiplă(din soluția pregătită se toarnă într-un vas aparte pentru
dezinfecția curentă),
-Miros plăcut şi proaspăt;

Sfere de aplicare :
-predestinat pentru profilactică, dezinfecții curente şi finale în instituţiile cosmetice,
frizerii,stomatologii etc....
-dezinfecție de gradul superior,antisterilizare şi sterilizare chimică a instrumentariului;
Avertismente:
-Amestecurile cu alte soluții detergente sau resturile acestora de pe instrumente expuse pot
reduce sau anihila efectul dezinfectant al preparatului ;
-La poluarea incidentală(ochi,gura) cu Lysoformin 3000 se va solicita asistenţa medicală şi
primul ajutor medical în caz de intoxicații.
-În cazul nerespectării tehnicii de securitate, cînd produsul nimerește în ochi și pe tegumente,sunt
posibile reacții locale,care pot evalua în hiperemii şi edeme.
- În caz în care concentratul nimereşte pe piele e necesar de a spăla imediat locul afectat cu apă; -
Dacă produsul va nimeri în ochi,se va spăla imediat sub un get de apă, timp de 10 minute,urmînd
să se picure soluție de matriu 30%.La necesitate se va consulta medicul;
-În cazul ingestiei acestor produse,se va bea cîteva pahare cu apă, urmînd să se facă spălături
gastrice si consultînd imediat medicul; Se utilizează doar soluțiile şi nu concentratul;

Metodele de dezinfecție a locului de muncă a cosmeticianului și instrumentelor :

1.Prelucrarea suprafeților cu lisoformină de 0,5%.Cu bureta înmuiată în sol.lisoformină şi scursă

se şterg suprafetele;
2. Ustensiile pentru prepararea măştilor cosmetice se vor spăla bine cu săpun lichid şi apă, se vor
pune în sol.lisoformină de 2%,după care se vor clăti cu apă destilată sau curgătoare.
3. După folosire, instrumentele se clătesc cu apă curgătoare şi săpun lichid,sau dacă au fost în
contact cu single,se pun în sol.detergentă cu expoziția 15-20 min. la o T=60* (grade) ori în sol.de
bicarbonate de natriu care se fierb 15 min.
4. Se vor pune instrumentele în lisoformină de 2% cu expoziția de 15-20 minute (complect
acoperite).Se clătesc cu apă destilată.
5. Instrumentele se vor pune în cutia cu raze ultraviolet,conform instrucțiunii producătorului.

11. Valoarea fiziologică a radiaţiei ultraviolete asupra organismului uman.

Lumina soarelui și radiațiile ultraviolete ale acestuia joacă un rol semnificativ în cadrul
mediului și existenței noastre. Cei mai mulți oameni găsesc relaxantă expunerea la soare, însă
trebuie știut faptul că pe lângă aspectele benefice ale acestuia, de sintetizare a vitaminei D sau
tratarea unor boli precum rahitismul, icterul fiziologic, psoriazisul, vitiligo sau altele, are de
asemenea efecte dăunătoare. Expunerea prelungită la soare poate avea ca rezultat afecțiuni acute
și cronice ale pielii. Pielea umană este prevăzută de asemenea cu un mecanism unic de protecție
împotriva razelor ultraviolete: prezența melanocitelor în epidermă permit pielii să răspundă la
razele ultraviolete prin creșterea pigmentării pielii. Această creștere a pigmentării este
determinată de radiațiile cu razele UVA (320-400nm). Radiațiile cu raze UVB (290-320) produc
eritemul ca răspuns întârziat, la 6 – 24 de ore de la expunerea la soare. Această reacție a
inflamației cutanate acute pălește la interval de o zi sau mai mult, în funcție de cât de lungă a fost
durata expunerii la soare și de tipul de piele. Radiaţia ultravioletă (UV) a spectrului solar joacă
un rol important în multe procese în biosferă. Pe lîngă multitudinea de efecte benefice, aceasta
poate fi, de asemenea,foarte periculoasă în cazul în care nivelul ei întrece limitele sigure –
capacitatea de auto-protecţie a unor specii biologice scade rapid. În cazul oamenilor, acest lucru
se referă în primul rînd la piele şi ochi. În funcţie de efectele biologice, radiaţiile UV sunt
clasificate în trei benzi spectrale:
· radiaţie UV-A (cu lungimea de undă de 315-400 nm) – nu este absorbită de stratul de ozon,
constituie în jur de 95% din radiaţiile UV care ajung la sol; pătrunde mai adînc în piele decît
radiaţiile UV-B, iar expunerea îndelungată poate afecta ochii, creşte viteza de îmbătrînire a
pielii, cauzează cancer de piele şi daune indirecte la nivel de AND;
· radiaţie UV-B (cu lungimea de undă de 280-315 nm) – este parţial absorbită de stratul de ozon;
influenţează direct stratul superior al pielii, expunerea îndelungată duce la arsuri şi insolaţie;
dozele înalte de radiaţie UV-B sunt responsabile de apariţia cancerului de piele, sunt asociate cu
dezvoltarea melanoamelor maligne;
· radiaţie UV-C (cu lungimea de undă de 100-280 nm) – este absorbită complet de stratul de
ozon.
12. Compoziţia chimică și valoarea fiziologică a aerului atmosferic. Utilizarea gazelor în
cosmetologie.
Temperatura aerului este una din mărimile principale de care se ocupă meteorologia
Temperatura aerului atmosferei este determinată de radiația solară. Razele soarelui încălzesc
mai întâi pământul care degajă căldură încălzind aerul.
Temperatura aerului atmosferic variază în funcție de mai mulți factori:
- Latitudine: scade treptat de la Ecuator spre cei doi poli.
- Anotimpuri
- Diferența dintre zi și noapte
- Altitudine: când crește altitudinea scade temperatura (la 1000m altitudine, temperatura
scade cu 6,4 grade Celsius)
- Încălzirea diferită a apei față de suprafețele terestre
 - Vânturi
- Curenții marini.
- Izotermele sunt liniile de pe hartă ce unesc punctele cu aceeași temperatură.
Temperatura influențează schimburile de cāldură dintre organism şi mediu.
Omul, organism homeoterm, este adaptat pentru temperaturi între -50°C şi +50 °C.
Aerul este un amestec de gaze care formează straturile inferioare ale atmosferei.
Dintre toate componentele atmosferei, oxigenul şi azotul sunt singurele elemente gazoase care
se găsesc în toate straturile acesteia. In partea inferioară a atmosferei, aceste gaze se găsesc în
stare moleculară.
In compoziția chimică a aerului, se remarcă două categorii de elementatmosfere care se află în
mod constant şi altele care se găsesc numai în mod accidental:
- Elementele constante ale aerului, oxigen (20,95%), bioxid de carbon (0,03%). Şi azot
(78,09%), se găsesc în proporții aproape fixe, pe când ozonul (1-2 mg la 100m), vaporii
de apă, gazele rare (heliu, argon, neon, xenon etc.), amoniacul, oxidul de carbon (1-15
mg la m’) se găsesc în proporții variabile.
La acestea se adaugă fumul şi particulele fine de praf, care au efecte iritative, traumatice ale
mucoasei tractului respirator, putând oficia în același timp rolul de vehiculant al diverşilor
germeni patogeni.
13. Acţiunea temperaturii aerului asupra proceselor de termoreglare.
Echilibrul termic al organismului în condiţii de acţiune a temperaturii scăzute se menţine prin
realizarea funcţiilor de termoreglare fizică şi chimică. La termoreglarea fizică vasele sanguine se
contractă, ceea ce duce la micşorarea temperaturii suprafeţei corpului şi, prin urmare, la scăderea
pierderii de căldură prin radiaţie şi convecţie de pe toată suprafaţa şi nu numai de pe regiunile
supuse acţiunii temperaturilor joase.
Rolul principal în termoreglarea organismului la acţiunea frigului îi revine termoreglării
chimice prin creşterea termogenezei. La creşterea termoproducţiei participă tot organismul prin
accelerarea proceselor de oxidare în diferite ţesuturi si organe. Sistemul muscular al
organismului după activitate în termogeneză ocupă primul loc, fapt manifestat prin unul din
procesele fiziologice de protecţie a organismului contra frigului - frisonul, în timpul căruia
metabolismul în ţesutul muscular creşte considerabil.
Mecanismul acesta de protecţie a organismului la frig poate suferi şi unele tulburări în
anumite condiţii, ca oboseala musculară, pierderile de sânge, unele părţi descoperite sau puţin
păzite ale corpului (nas, urechi, mâini, picioare).
Acţiunea prelungită a temperaturii foarte scăzute poate duce la unele dereglări grave - la
„hipotermie” (scăderea temperaturii corpului). Acest fenomen dovedeşte depăşirea posibilităţii
de adaptare la condiţiile microclimatului rece. Hipotermia apare atunci când organismul este
supus acţiunii microclimatului rece caracterizat prin umiditatea relativă a aerului crescută,
temperatură scăzută, radiaţie negativă şi mişcare a aerului intensă.
În acest caz la nivelul diferitelor aparate şi sisteme (după S.Mănescu) se produce:
- scăderea temperaturii cutanate şi ulterior a temperaturii centrale a corpului;
- scăderea frecvenţei şi amplitudinii respiratorii cu menţinerea unui consum crescut de oxigen;
- scăderea frecvenţei pulsului şi creşterea tensiunii arteriale;
- creşterea cantităţii de urină şi a frecvenţei micţiunilor;
- creşterea concentraţiei sângelui, cu reducerea cantităţii de lichide circulante.
14. Valoarea fiziologică şi igienică a apei.
Apa este cea mai importantă componentă organism viu, necesar vieții oamenilor, animalelor
și plantelor. Semnificația fiziologică a apei constă în faptul că toate procesele din organism
(asimilare, disimilare, difuzie, osmoză, resorbție, hidroliză, dezaminare oxidativă) au loc în
soluții apoase sau cu participarea acesteia. Apa este un solvent pentru substanțele organice și
anorganice necesare pentru menținerea funcțiilor corpului. Se îndepărtează din corp produse
nocive, reglează temperatura corpului, conținutul de sare din țesuturi și fluide și este implicat
într-o varietate de diverse procese, fără de care funcționarea celulelor vii este imposibilă.
Aproximativ 70% din apa corpului este apă intracelulară. Spațiul intercelular conține 25% apă,
75% - în fluxul sanguin.
Zonele de protecție sanitară (ZSO) ale surselor de alimentare cu apă potabilă sunt
reglementate prin SanPiN 2.1.4.1110-02 „Zone de protecţie sanitară a surselor de alimentare cu
apă centralizată şi conducte de alimentare cu apă potabilă”. Protecția surselor de apă potabilă și a
sistemelor de alimentare cu apă potabilă este condiție prealabilă siguranță și securitate bând apăși
modul stabilit de furnizare a acestuia către consumatori.
15. Presiunea atmosferică acțiunea asupra organismului, utilizarea în cosmetologie.
Factorii fizici ai atmosferei, ai microclimatului care influenţează direct organismul  şi,  prin 
aceasta, sănătatea populaţiei, sunt: presiunea atmosferică, temperatura, umiditatea şi mişcarea
aerului.
Oscilaţiile presiunii atmosferice influenţează în diverse grade diferitele funcţii ale organismului 
în raport cu particularităţile individuale.Scăderea presiunii atmosferice măreşte retenţia apei în
organism, iarcreşterea presiunii, eliminarea acestei ape prin urinare.
Scăderea presiunii atmosferice coincide cu apariţia "senzaţiei degreutate", cu localizări diferite la
nivelul organismului şi cu creştereavitezei de circulaţie a sângelui. Perioada de creştere 
a presiunii atmosferice poate favoriza uneleprocese inflamatorii, apariţia trombozelor şi a emboli
ilor. Variaţiileacestui parametru al atmosferei duc la o creştere a frecvenţei crizelorde astm
bronşic.Studiul tensiunii arteriale la persoanele sănătoase arată o creştere în
cazul oscilaţiilor bruşte şi ample ale presiunii atmosferice. Unelepersoane resimt creşterea
aceasta prin diverse simptome: nevralgii, accentuarea durerilor reumatismale,  dureri  la nivelul 
plăgilorcicatrizate, tulburări digestive, scăderea capacităţii de muncă