Sunteți pe pagina 1din 8

TEHNOLOGIILE SPA TEMA 8 (RAZELE IR)

Obiective opreraționale:
O1. Noțiuni generale privind terapiile cu IR.
O2. Aparate utilizate în terapia cu IR.
Noțiuni generale privind terapiile cu IR
Cea mai cunoscută sursă de căldură cu raze infraroșii este Soarele. Razele solare infraroșii
parcurg o distanță mare în spațiu cu pierderi minime de energie. Atunci când în calea razelor apare o
suprafață, energia lor este absorbită și se transformă în căldură. Radiațiile infraroșii sunt o parte din
razele soarelui. Razele Infrarosii se propagă în spațiu cu viteza luminii, furnizând energie. Razele
emise de soare, numite și radiații globale, se divizează în raze ultraviolete, lumina vizibila (lumina
roșie) și raze infraroșii (infra = sub în latina, infraroșii – raze invizibile cu ochiul liber). Soarele nu
este singurul generator de radiații infraroșii, ci toate obiectele calde – cele aflate temperatura de
peste 0 absolut – emit radiații infraroșii. Cu cât un obiect este mai cald cu atât emite mai multă
energie sub forma de radiații infraroșii.
În ceea ce priveste razele infraroșii, nu există nici o deosebire între razele care vin de la soare și
cele generate artificial. Medicina se folosește de infraroșii de multi ani, în tratarea întinderilor,
durerilor de articulații, infecțiilor sinusurilor, afecțiunilor ovariene. Razele infraroșii ajută în
procesul de vindecare prin creșterea numărului de celule albe din sânge. Mai multe celule albe
înseamnă imunitate mai mare. Imunitate mai mare înseamnă sanatate.
Radiațiile infraroșii sunt radiații electromagnetice non-ionizante cu lungime de undă cuprinsă
între 760nm și 1mm și reprezintă aproximativ jumatate din energia solară care atinge suprafața pielii
umane. Se clasifică în trei categorii:
1) cu lungime de undă scurtă (IRA – 760 pana la 1400nm);
2) medie (IRB = 1400 pana la 3000nm);
3) lungă (IRC – 3000nm pana la 1mm).
În timp ce IRA poate avea efecte negative asupra pielii și ochilor la expunerea prelungită,
radiațiile cu lungime de undă lungă pot ajuta la îmbunătățirea stării de sănătate. Dintre cele trei
categorii de radiații infraroșii, doar IRC poate fi sesizat de senzorii termici ai organismului, sub

1
forma de caldură. În plus, corpul uman generează propria sa radiație, cu lungime de undă cuprinsă
între 3-50 micrometri.

Radiațiile infraroșii pot pătrunde în profunzime până la o distanță de 4 cm sub piele, acționând
asupra corpului la nivel celular. Studiile arată că până și acele niveluri de IRC care nu sunt sesizate
de către persoana expusă sunt suficiente pentru a aduce beneficii fiziologice.

2
În anul 1894, Kellogg a introdus în terapie lampa electrică cu incandescență, ulterior, razele
infraroşii au fost folosite cu succes în diferite afecțiuni: ale sistemului limfatic, ale articulațiilor, ale
pieptului (pleurezie), dureri abdominale (enterită, etc), ale ficatului și vezicii biliare.

Tot cu aceste lămpi au început să fie tratate afecțiuni neurologice (nevrite, mialgii), afecțiuni
dermatologice ( furuncule, abcese, eczeme, variolă), leziuni traumatice (entorse, fracturi, contracții
musculare). Mai târziu, a fost dezvoltată o varietate de echipamente medicale bazate pe radiații
infraroşii: saune cu infraroşu, lămpile cu infraroşu de diferite tipuri, saltele cu infraroşu.
În terapeutica medicală se utilizează lămpile cu infraroșu și saunele care permit expunerea
controlată, folosind de regulă panouri din ceramică, care rămân reci la atingere, prevenind astfel
frigerea accidentală. Tot pe lista versiunile terapeutice se numară și particulele fine de turmalină
inserate în diverse materiale textile, care se încălzesc cu ajutorul radiatiilor emise de corpul uman și
transmit înapoi radiații infraroșii cu efecte benefice.
Efecte benefice pentru organism:
- Căldura IR mărește capacitatea de întindere (elasticitate) a vaselor de sânge. Acest efect este
important la tendoane, ligamente și mușchi răniți. Pentru diminuarea riscului de accidentare la
sportivi este indicată o încălzire în profunzime înainte de antrenament sau realizări sportive de
performanță. Saunele cu infraroșii sunt folosite de mult timp în Korea și Japonia în tratamentul
bolilor cardiovasculare cronice, în special în abordarea insuficienței cardiace cronice și a afecțiunilor
arteriale periferice, studiile indicând efecte benefice ale IRC asupra endoteliului vaselor de sânge și
împotriva stresului oxidativ.
- Căldura IR diminuează tensiunile (crampele) musculare. Tensiunile musculare sunt destinse
sau eliminate de radiațiile de căldură chiar dacă au ca și cauză probleme neurologice sau ale
articulațiilor, intervenind rapid o îmbunătățire. Dureri ischiliare se produc din cauza tensiunilor
musculare; acest circulus virtuosus fiind întrerupt prin căldură.
- Căldura IR diminuează durerile. Prin reducerea tensiunilor musculare, durerile sunt
diminuate. Dureri ischiliare se produc din cauza tensiunilor musculare; acest circulus virtuosus fiind
întrerupt prin căldură. Căldura reduce undele dureroase atât în rădăcina nervului cât și în țesutul care
îl înconjoară. Prin reducerea tensiunilor musculare, durerile sunt diminuate. Căldura reduce undele
dureroase atât în rădăcina nervului cât și în țesutul care îl înconjoară. Durerea este de multe ori
legată de ischemie (irigarea deficitară cu sânge) datorată tensiunii sau spasmelor, care se poate

3
îmbunătăți prin vasodilatație. Razele infraroșii reduc senzația de durere prin acțiunea directă asupra
terminațiilor nervoase și a nervilor periferici.
- Căldura IR stimulează circulația sângelui. Corpul reacționează la căldură cu creșterea
circulației sanguine. Încălzirea anumitor părți ale corpului generează reflexe și are efect dilatator
asupra vaselor de sânge. Cercetările realizate în laborator arată faptul că expunerea la IRC determină
o îmbunătățire a circulației capilare și are efecte benefice asupra zonelor ischemice, ajutând la
alimentarea mai eficientă a țesuturilor cu oxigen și substanțe nutritive. De asemenea, s-a dovedit că
contribuie la limitarea dezvoltării celulelor maligne în anumite tipuri de cancer. Încălzirea unei părți
a corpului produce vasodilatatori în alte părți aflate la distanță față de partea tratată, chiar și în
absența unei schimbări a temperaturii corpului. Încălzirea mușchilor produce un flux de sânge
similar celui observat în timpul exercițiilor fizice.
- Căldura IR susține vindecarea în procese de boală și inflamație. Folosirea IR la susținerea
proceselor de vindecare a crescut considerabil în ultimii ani. Punctele forte sunt îngrijirea
deteriorărilor minore ale țesuturilor, stimularea procesului de vindecare la bolile cronice, precum și
un spectru larg de îmbolnăviri ca de exemplu probleme cu încheietura șoldului, dureri menstruale,
neurodermită, eczeme infecțioase, infecții postoperatorii, paralizie facială, aprindere de plămâni,
neurastenie.
- Circulația sanguină. Următoarele afecțiuni pot fi în legătură cu o circulație proastă a sângelui
și pot reacționa pozitiv la căldură IR: artrită, tensiuni nervoase, aprinderi ale nervilor, obosirea
rapidă, sciatică, diabet, dureri ale cicatricilor, spatelui, boli ale mușchilor, reumatism, dureri
menstruale, dereglări gastrice, crampe, probleme ale circulației, edeme postoperatorii.
- Specialiștii au testat terapia IRC și pe pacienți care suferă de diabet, obținând o îmbunătățire
semnificativă a stării generale de sănătate, fizică și emoțională după un tratament de trei luni, în care
persoanele au făcut câte trei sesiuni de 20 de minute pe săptămână. Este de acum deja bine știut
faptul că radiațiile infraroșii ajută la diminuarea insomniei și contribuie la obținerea unui somn
liniștit și odihnitor.
- Țesuturile încălzite la 45 ⁰C și apoi întinse, prezintă o elongație nonelastică reziduală de cca.
0,5 până la 0,9%, care persistă chiar dacă nu se mai exercită întinderea. Astfel, 20 de sesiuni de
terapie pot produce o creștere de 10 la 18% a lungimii țesuturilor. Întinderea țesuturilor în prezența
căldurii este extrem de importantă și prețioasă când vine vorba de ligamente, articulații, tendoane,
sinovial afectate, cicatrizate, groase sau contractate. O asemenea întindere a cauzat o mai mică

4
slăbire în țesuturile întinse, pentru o anumită elongație, decât o elongație similară produsă la
temperatura normală a țesutului.
Sub forma de centuri împregnante cu turmalina, IRC sunt de asemenea folosite pentru a diminua
durerea și disconfortul specific ciclului menstrual dificil și pentru a îmbunătăți aspectul pielii afectat
de celulită, prin stimularea circulației sanguine și a eliminării toxinelor.
Căldura IR a avut efecte pozitive la variate probleme ale pielii:
- Reducerea formării cicatricilor și vindecarea accelerată a rănilor
- Diminuarea mirosului corporal prin îmbunătățirea funcțiilor pielii
- Rezultate bune în caz de psoriasis
- Reducerea și vindecarea eczemelor
- Vindecarea și diminuarea durerii în caz de arsuri solare
- Căldura IR diminuează durerile.
Frumusețe:
- Sistemul de căldură IR acționează intensiv asupra stimulării circulației capilare, fapt
important pentru un aspect frumos, tânăr și moale al pielii. O nouă imagine, deoarece în urma
curățării profunde pielea nu mai prezintă impurități și celule moarte. Pielea aspră este îndepărtată,
elasticitatea structurii pielii este îmbunătățită și întărită, formându-se piele nouă, fină.
- Celulita este o substanță gelatinoasă formată din apă, grăsimi și resturi. Acestea se
depozitează sub piele. Folosirea unui sistem de căldură IR poate să readucă echilibrul pielii și
permite corpului să elimine aceste substanțe prin transpirație.
Alte efecte benefice ale IR:
- Îmbunătățirea rapidă a memoriei de scurtă durată.
- Circulația în creier, o circulație mai bună și activarea de celule cerebrale
- Neutralizarea efectelor negative ale câmpurilor toxice și electromagnetice.
- Susținerea procesului de vindecare și vindecare mai rapidă a țesutului de susținere.
- Ameliorări în cazul artritei cronice și acute, diminuarea durerii.
- Diminuarea nervozității, a frisoanelor și depresiilor în cazul sindromului menopauzei.
- Și sportivii pot profita de descoperirile din acest domeniu, cercetările din ultimii ani scoțând
la iveală faptul că expunerea la radiații infraroșii cu lungime lungă de undă ajută la diminuarea
oboselii musculare și a leziunilor generate de un efort fizic prea mare asupra organismului.
Tipuri de terapie IR

5
Deși mecanismul fiziologic, care stă la baza efectelor benefice pe care radiațiile infraroșii cu raza
lungă le au asupra organismului, nu este încă înțeles pe deplin, acestea au fost observate și măsurate
în două tipuri de terapii. Pe de o parte este vorba despre obiectele ceramice sau impregnate cu
particule ceramice care acționează cu intensitate redusă, fară a încălzi pielea corpului, iar pe de altă
parte se află saunele și dispozitivele electronice care reușesc să genereze o intensitate destul de mare
pentru a modifica temperatura de la suprafața corpului. Ambele abordări se dovesc eficiente.
Există mai multe variații de terapii IR cu utilizarea diverselor aparataje: sauna IR, capsula IR,
tunel IR, presoterapie cu IR, pat pentru masaj (platforma) cu IR, cuvertă cu IR, aparat baia pentru
picioare cu IR, baia cu IR pentru corp, centură cu IR, aparate mecanice și electrice cu IR (pentru față
și corp).
Sauna cu razele IR
Sauna clasică generează temperaturi de 90 grade Celsius și o foarte mare umiditate a mediului
înconjurător, mai puțin o transpirație precisă și localizată a organismului. Tratamentul corporal cu
infraroșu solicită din partea organismului o puternică transpirație, deoarece aceste raze infraroșii
acționează direct la nivelul țesuturilor și nu în afara lor, ca în cazul saunei umede.
Raze infraroșii generează caldura focusată pe corp și nu pe aer, ca atare transpirația provocată
este formată din 30% grăsimi și toxine, spre deosebire de doar 15% în cazul unei saune obișnuite.
Caldura dintr-o saună cu infraroșii penetrează țesuturile corpului până la o adâncime de 3.80 cm
inducând astfel hipertermia care generează transpirație profundă, și în consecință eliminarea
toxinelor din organism.
Beneficiile acestei terapii includ:
- Sauna cu infraroșii reduce stresul ceea ce permite corpului tău să funcționeze în mod
corespunzător și minții tale să se detașeze de stres și de eforturile zilnice.
- Sauna reduce semnificativ retenția hidrică purificând în același timp organismul. Cercetările
au demonstrat ca transpirația rezultată din sauna cu infraroșii conține 90% toxine, nu doar pierederea
apei. Metoda de slăbit cu infraroșu este ideală pentru cei care au un stil sedentar dar și pentru cei
care vor să aibă un mai mare control asupra proprii greutăți. Datorită căldurii pătrunzătoare și în
profunzime generate de raze infraroșii este activat procesul de lipoliză (arderea grăsimilor). Se ard
aproximativ 750 calorii în doar 30 minute de tratament cu raze infraroșii. Caldura generată de
infraroșu topește grăsimile acumulate în exces de către organism. Efectele tratamentului cu infraroșu

6
sunt remarcabile: circulația sangvină este mult îmbunătățită, sistemul imunitar este fortifiat, corpul
slăbește în kilograme și în centimetri.
- Optimizarea circulației și îndepartarea toxinelor în mod regulat conferă pielii o textură și un
aspect mai fin. Celulele corpului se vindecă mai rapid și funcționează mai bine.
- Sauna destinde zonele musculare încordate, combate atrozele și rănile. Relaxarea este
accelerată, starea de bine persistă și după terminarea ședinței, iar somnul se îmbunătățește.
- Journal of the American Medical Association (JAMA) a publicat în 1981: “Utilizarea
regulată a saunei pe baza de raze infraroșii poate avea efecte asupra sistemului cardiovascular și
poate fi la fel de eficientă ca un exercițiu regulat” (apărut în Flickstein, 2000). Sauna cu infraroșii
este una dintre cele mai eficiente cai de regenerare și recuperare a funcției cardiace după un atac de
cord. Încălzirea ușoară și creșterea bătăilor inimii permit acestor pacienți să se vindece rapid.
- Atunci când se încălzește corpul, bătăile inimii cresc. Această mărire ușoară a bătăilor inimii
indusă prin încălzirea țesuturilor determină creșterea fluxului sangvin și îmbunătățirea circulației
generale. O circulație optimă conduce la o multitudine de beneficii pentru corp, ceea ce înseamnă
mai puține dureri, mai puține crampe musculare, o asimilare mai bună a vitaminelor, mineralelor și a
substanțelor nutritive din mâncare și o stare de sănătate generală bună.
Tunelul cu raze infraroșii permite încălzirea diferențiată a două cupole de tratament și astfel
reglează temperatura în timpul tratamentului. Culisarea celor două cupole face ca intrarea în acest
tunel cu infraroșu să fie facilă, permițând și combinarea terapiei cu infraroșu cu altele
complementare: electrostimulare, împachetări anticelulitice sau tratamente de termosudație.
Platforma cu infraroșu - modul de plasare al dispozitivelor de tratament cu raze infraroșii
permite și tratarea persoanelor ce nu suportă spațiile mici (este cazul unei capsule sau tunel cu
infraroșu). Terapia cu raze infraroșii este ideală și pentru folosirea combinată de raze infraroșii cu
electrostimulare sau împachetări anticelulitice. Platforma cu infraroșu este recomandată tuturor
acelor persoane care doresc o slăbire localizată, printr-o detoxifiere puternică, dar fără a suporta acea
caldură adresată întregului corp, specific saunei clasice.
Capsula cu raze infraroșii - datorită ermetismului capsulei cu raze infraroșii, corpul absoarbe în
cantitate optimă energia razelor, obținându-se atât o slăbire în greutate cât și în centimetri.
Contraindicaţiile absolute – inflamaţiile, tumorile maligne, problemele ginecologice, forma
labilă (instabilă) de diabet zaharat, tuberculoză în formă activă, bolile infecţioase şi acute cu
temperatură înaltă, boli cardiace grave; fragilitate capilară; persoane care au tije metalice sau

7
stimulatoare cardiace electronice; implanturi dentare metalice; femei însărcinate; perioada alaptării;
perioada menstruației; epilepsie; stare de decompensare cardiovasculară; tulburări severe ale
circulației cerebrale.

S-ar putea să vă placă și