AUTENTIFICAREA ŞI DEPISTAREA FALSIFICĂRILOR LAPTELUI ŞI

PRODUSELOR LACTATE

Laptele un lichid opalescent de culoare albă, produs de glandele mamare ale

mamiferelor. Ca aliment, laptele are colul de a furniza nou-născutului o proporţie optimă de
nutrienţi necesari acestuia pentru creştere şi dezvoltare. De asemenea, laptele mai conţine o
serie de compuşi activi care acţionează pentru dezvoltarea tractului gastro-intestinal şi a
sistemului imunitar, îmbunătăţirea proceselor digestive şi a absorbţiei nutrienţilor, precum şi
pentru stimularea dezvoltării microflorei benefice în intestin. Diverse componente ale laptelui
joacă un rol în menţinerea sănătăţii mamare reprezentând sistemul de apărare al ţesutului
mamar (Macovei şi Costin, 2006).
Laptele şi colostrul crud (fluidul excretat de glandele mamare ale animalelor
producătoare de lapte de la trei până la cinci zile după naştere, bogat în anticorpi şi minerale
şi care precede producţia de lapte crud) care sunt destinate consumului uman trebuie să
corespundă prevederilor Regulamentului 853/2004 al Parlamentului European, să provină de
la animale:
(a) care nu prezintă nici un simptom de boală contagioasă care poate fi transmisă omului
prin lapte şi colostru;
(b) în bună stare de sănătate şi care nu prezintă nici un semn de boală care ar putea duce
la contaminarea laptelui şi, în special, care nu suferă de o infecţie a aparatului genital
însoţită de scurgeri, de enterită cu diaree şi febră sau de o inflamaţie vizibilă a
ugerului;
(c) care nu prezintă nici o rană a ugerului care ar putea altera laptele şi colostrul;
(d) cărora nu li s-au administrat substanţe sau produse neautorizate sau animale care nu
au făcut obiectul unui tratament ilegal în temeiul Directivei 96/23/CE;
(e) pentru care, în cazul administrării unor produse sau substanţe autorizate, a fost
respectată perioada de aşteptare prescrisă pentru aceste produse sau substanţe
Produsele lactate şi cele pe bază de colostrul trebuie să îndeplinească următoarele
cerinţe conform Regulamenului 853/2004.
1. Operatorii din sectorul alimentar trebuie să se asigure că, la sosirea în unitatea de
prelucrare:
(a) laptele este răcit rapid la o temperatură care nu este mai mare de 6 °C;
(b) colostrul este răcit rapid la o temperatură care nu este mai mare de 6 °C sau este
menţinut îngheţat şi este menţinut la această temperatură până la prelucrare.
2. Cu toate acestea, operatorii din sectorul alimentar pot păstra laptele şi colostrul la o
temperatură mai mare:
(a) în cazul în care prelucrarea începe de îndată după muls sau în patru ore după sosirea
laptelui
şi a colostrului în unitatea de prelucrare sau
(b) în cazul în care autoritatea competentă autorizează o temperatură mai mare din motive
tehnologice legate de producerea anumitor produse lactate sau pe bază de colostru.
Cerinţe privind tratamentul termic
1. Atunci când laptele crud, colostrul, produsele lactate sau cele pe bază de colostru sunt
supuse unui tratament termic, este necesar ca operatorii din sectorul alimentar să
asigure respectarea cerinţelor menţionate în Regulamentul (CE) nr. 852/2004 anexa II
capitolul XI. În special, să se asigure, în cazul în care se utilizează următoarele
procedee, că sunt conforme cu specificaţiile menţionate:
(a) Pasteurizarea se realizează printr-un tratament care implică
(i) o temperatură mai mare pentru scurt timp (cel puţin 72 °C pentru 15 secunde);
(ii) o temperatură scăzută pentru un timp mai lung (cel puţin 63 °C pentru 30 de minute)
sau
(iii) orice altă combinaţie a condiţiilor de timp şi temperatură pentru a se obţine un efect
echivalent, astfel încât produsele să prezinte, după caz, o reacţie negativă la testul de
fosfatază imediat după un astfel de tratament.
(b) Tratamentul de ultrapasteurizare (UHT) se realizează printr-un tratament:
(i) care implică un flux continuu de căldură la temperatură înaltă pentru un scurt timp (nu
mai puţin de 135 °C în combinaţie cu o perioadă de menţinere potrivită), astfel încât
să nu se poată dezvolta microorganisme sau spori viabili în produsul tratat atunci când
este păstrat într-un recipient închis şi aseptic la temperatura mediului înconjurător şi
(ii) suficient pentru a garanta că produsele rămân stabile din punct de vedere
microbiologic o perioadă de 15 zile la o temperatură de 30 °C în recipiente închise sau
după punerea în aplicare a oricărei alte metode care demonstrează că s-a aplicat
tratamentul termic corespunzător. În cazul în care urmează să supună laptele crud şi
colostrul unui tratament termic, este necesar ca operatorii din sectorul alimentar:
(a) să ia în considerare procedurile puse la punct în conformitate cu principiile HACCP
în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 852/2004 şi
(b) să respecte cerinţele pe care le-ar putea formula autoritatea competent în această
 privinţă atunci când autorizează unităţi sau efectuează controale în conformitate cu
Regulamentul (CE) nr. 854/2004.
Criterii care se aplică laptelui crud
1. Este necesar ca operatorii din sectorul alimentar care produc produse lactate să pună în
aplicare proceduri pentru a asigura că, imediat înainte de prelucrare:
(a) laptele de vacă crud utilizat pentru prepararea produselor lactate are conţinutul de
germeni mai mic de 300 000 pe ml la o temperatură de 30 °C şi
(b) laptele de vacă prelucrat, utilizat pentru prepararea produselor lactate, are conţinutul
de germeni mai mic de 100 000 pe ml la o temperatură de 30 °C.
2. În cazul în care laptele crud nu întruneşte criteriile stabilite la punctul 1, este necesar
ca operatorii din sectorul alimentar să informeze autoritatea competentă şi să ia măsuri
pentru a remedia situaţia
Principalele caracteristici fizico-chimice ale laptelui de diferite provenienţăe sunt
prezentate în tabelul nr. 3.1.

Tab.3.1. Principalele caraceristici fizico-chimici ale laptelui obţinut de la diferite

specii de animale (Bulancea, 2002) – valori medii
Component, din lapte Specia
Vacă Oaie * Bivoliţă Capră Iapă Cămilă
Apă 87,3 81,7 82,5 86,3 89,7 86,4
Substanţă uscată totală 12,7 19,59 17,5 13,7 10,3 13,63
Substanţă uscată 8,80 10,97 9,76 9,3 9,0 9,1
degresată
Grăsime 3,80 8,62 7,74 4,4 1,25 4,5
Proteine totale 3,3 5,73 4,35 4,1 2,15 3,5
Cazeină 2,7 4,66 3,57 3,3 1,26 2,7
Proteine serice 0,6 1,05 0,78 0,8 1,0 0,8
Lactoză 4,7 4,78 4,57 4,4 6,70 4,90
Săruri minerale 0,7 091 0,79 0,8 0,38 0,7
Aciditate,ºT 16-18 22,9 18-20 15-19 6,0 15-17
Densitate, ºA, grade 1,030 1,0309 1,031 - 1,032 1,031
areometrice
*Rasa ţigaie

1.1. Autentificarea laptelui

 Principalele motive care stau în spatele unei falsificări este maximizarea câştigurilor
prin folosirea unor ingrediente mai ieftine sau substituirea totală sau parţială a unor
ingrediente mai scumpe, sau înlocuirea componentelor valoroase sperând că vor trece
nedetectate de consumatorul final. Adăugarea de apă sau smântânirea lapteului sunt exemple
bune care ilustrează practicile frauduloase dealungul timpului în ceea ce priveşte laptele.
Produsele lactate reprezintă o importantă parte din produsele alimentare comercializate la
nivel monidal.
Extensia produselor cu ingrediente ieftine, denumită şi falsificarea economică, nu
reprezintă o problemă faţă de sănătatea consumatorilor. Totuşi, această afirmaţie nu este în
totdeauna adevărată în ceea ce priveşte produsele din lapte falsificate. Consumatorii alergici
la laptele de vacă pot suferi dacă ingeră lapte de oaie sau capră falsificat cu lapte sau zer de
vacă. Din acest motiv, majoritatea ţările au un sistem legal care să protejeze consumatorului
final de practicile frauduloase.
Etichetarea produselor este un instrument vital pentru informarea consumatorilor
despre identitatea produsului, obligând astfel ca producătorii să se conformeze la standarde
pentru fiecare produs.
În general, problemele de autenticitate se referă la următoarele categorii:
- nerespectarea cerinţelor legale, cum ar fi:
a. conţinutul min/max de apă, substanţă uscată negrasă, şi conţinutul de grăsimi în
anumite produse lactate (unt, brânză, iaurt etc.)
b. originea geografică a unui produs
- adăugarea de ingrediente lactate şi nelactate cum ar fi:
a. adăugarea de apă
b. lapte de la alte specii
c. adăugarea de proteine nelactate
d. alterarea raportului cazeină/proteină totală în zer
e. adăugarea de unt sau zer praf în lapte praf
f. adăugarea de grăsimi vegetale sau animale în lapte
g. adăugarea de lapte reconstituit în lapte
h. conservanţi nepermişi
- nerespectarea cerinţelor în ceea ce priveşte procesele tehnologice:
a. tratamentul termic
b. maturarea brânzeturilor
c. tehnici de membrană (Lees, 2003).
 Indiferent de tipul falsificării, atestarea autenticităţii se bazează pe diferenţele
fundamentale dintre produsul original şi cel falsificat sau a cunoaşterii foarte bune a
compoziţiei şi a domeniului de variaţie a anumitor constituenţi. Identificarea proteinelor
străine adăugate în lapte se poate realiza ţinând cont de diferenţele în ceea ce priveşte
mobilitatea electroforetică. Autenticitatea unui produs este confirmată dacă datele privind
compoziţia se potrivesc cu cele ale produsului original.
Laptele reprezintă un sistem fizico-chimic foarte complex, unde toate componentele
prezente contribuie la testarea autenticităţii. Principalii compuşi utilizaţi pentru depistarea
falsificării laptelui sunt prezentaţi în tabelul 3.2.

Tab. 3.2. Compuşi valoroşi pentru detecţia falsificării laptelui şi a produselor lactate
Component Sursa falsificării Compuşi
Grăsime Grăsime nelactate sau ulei Acizi graşi
Unt adăugat în lapte Trigliceride
Fosfolipide
Steroli
Vitamine liposolubile
Proteine Proteine nelactate Cazeină
Proteine de la alte tipuri de Proteine din zer
lapte Glucomacropeptide
Zer adăugat în lapte Legături cazeinice
Tratament termic depăşit Legături proteice
Proteine denaturate
Lactoză Apă Temperatura de îngheţ
Tratament termic depăşit Furosin
Lizinoalanină
HMF
Proteine glicozilate
Minerale Apă Temperatura de îngheţ
Autentificarea speciei

Pentru determinarea practicilor frauduloase a amestecării diferitor tipuri de lapte (de

ovine, caprine, bovine). Acestea se bazează pe analize cromatografice sau electroforetice sau
mai nou analiza fracţiilor proteice din brânză. Laptele de vacă este folosit cel mai des ca
agent de falsificare deoarece are preţul cel mai mic şi se găseşte cu uşurinţă pe piaţă..
Metoda de referinţă (EC 273/2008) pentru detectarea laptelui de vacă şi a cazeinatului
în brânzeturile produse din lapte de oaie, lapte de capră sau lapte de bivoliţă sau din
amestecuri din lapte de oaie, capră sau de bivoliţă se bazează pe focalizarea izoelectrică a γ-
cazeinei după plasminoliză. Metoda presupune izolarea cazeinei din brânză, dizolvarea
cazeinelor şi tratarea acestora prin clivare plansminică, focalizarea izoelectrică a cazeinelor
tratate cu plasmină în prezenţa ureii şi colorarea proteinelor, iar în final evaluarea benzilor
colorate de γ2- şi γ3-cazeinei (dovezi ale prezenţei laptelui de vacă) prin compararea benzilor
obţinute din probă cu benzile obţinute pe acelaşi gel din probele de referinţă conţinând 0% şi
1% lapte de vacă.

1.2. Falsificarea laptelui

Laptele este produsul care se pretează la falsificări din cele mai variate, începând cu
substituirea parţială sau chiar totală a unor componenţi valoroşi şi încheind cu adăugarea de
substanţe chimice nepermise. Adăugarea acestor substanţe se face în scopul mascării unor
defecte, prevenirii sau mascării unor stări de alterare sau pentru mascarea unor substituiri sau
adaosuri.
Aprecierea falsificărilor laptelui crud prin substituirea lui de la o specie cu altă specie
constituie o componentă a procesului de autentificare, iar metodele de stabilire a autenticităţii
şi de identificare a falsificărilor în multe situaţii se suprapun, motiv pentru care vor fi descrise
împreună.

1.2.1. Falsificarea cu grăsimi de alte origini lactate

Grăsimea lactată este cea mai valoroasă componentă a laptelui şi din acest motiv
reprezintă ţinta mai multor falsificări. Metodele fizico-chimice tradiţionale pentru verificarea
autenticităţii grăsimii (determinarea indicelui de iod, indicelui Reichert Meissel sau indicelui
Polenske) pot fi aplicate cu succes pentru recunoaşterea unei falsificări masive a grăsimii
lactate, sau înlocuirea acesteia cu alte tipuri.
Strategiile de detectare a falsificării acizilor graşi solubili în apă se bazează pe
măsurarea concentraţiilor acestora. 19 rapoarte a acizilor graşi solubili în apă au fost utilizate
pentru stabilirea autenticităţii. Adăugarea de grăsime de nucă de cocos sau uleiuri vegetale
bogate în acid linoleic (ulei de floarea soarelui, de porumb) au pot fi depistate până la un
nivel mai mic de 2% ţinând cont de raporturile C12:0/C10:0 şi C14:0/C12:0 şi respectiv
C18:2/C8:0. La un nivel mai mare de 10%, uleiul de palmier sau de măsline a fost detectat
utilizând raporturile C14:0/C18:2 şi C18:2/C8:0 (Ulberth, 1994).
Raporturile acizilor graşi solubili în apă a fost aplicată cu succes şi pentru
discriminarea grăsimii lactate de diferite specii (bovine, ovine sau caprine). Iverson &
Sheppard (1989) au utilizat raportul C12:0/C10:0 pentru identificarea adăugării de lapte de
vacă în laptele de ovine sau caprine. Raportul este de 1.16 în cazul laptelui de vacă, 0.46 în
cazul laptelui de capră şi 0.58 în cazul laptelui de oaie. Acest raport a fost folosit pentru
indicarea nivelului de lapte de vacă în brânza de oaie sau de capră.
Adăugarea de grăsimii/uleiuri vegetale poate fi puse în evidenţă utilizând compoziţia
în fitosteroli (de exemplu β-sitosterolul şi stigmasterol). Limitate de detecţie a β-
sitosterolului în grăsimea lactată este de 2 mg/kg utilizând o metodă LC-GC.

1.2.2. Falsificarea grăsimilor lactate cu unele nelactate

Proteinele nelactate sunt în general de la alte specii animale sau vegetale, sunt mai
ieftine decât proteinele lactate iar uneori sunt adăugate pentru a mări cantitate sau datorită
proprietăţilor lor funcţionale. Proteina din soia prezintă o capacitate de reţinere şi legare a
apei care pot îmbunătăţi textura produselor (brânza dulce). Identificarea acestora se poate
realiza prin metode electroforetice, cromatografice sau imunologice.

1.2.3. Falsificarea laptelui cu apă

Adaosul de apă este frauda cea mai frecventă întâlnită şi reprezintă substituirea
parţială indirectă a tuturor componentelor valoroase ale laptelui (E.u.t., E.u.d., grăsimea,
substanţele proteice, lactoza şi substanţele minerale).
Adaosul de apă modifică proprietăţile organoleptice specifice ale laptelui (aspectul,
opalescenţa şi culoarea), acesta devenind apos, subţire, cu nuanţă străvezie-albăstruie. Prin
adaos de apă, densitatea laptelui este influenţată în mod special, motiv pentru care
falsificatorii recurg de obicei la o a doua fraudă cu caracter de mascare, pentru a readuce
densitatea în limite normale. În acest scop adaugă diferite substanţe în lapte, din cele la
îndemână şi ieftine, cum ar fi clorura de sodiu, diferiţi fosfaţi, azotaţi etc.
 Pentru aprecierea sigură a adaosului de apă sunt necesare analize fizico-chimice
pentru determinarea componentelor majore, precum şi unele constante fizice specifice,
comparând valorile găsite cu cele normale.
Diluarea cu apă afectează densitatea laptelui, indicele de refracţie a serului lactic şi cel
mai important temperatura de îngheţ. Determinarea crioscopică a temperaturii de îngheţ a
laptelui este probabil cea mai uşoară metodă de stabili autenticitatea lui. Valoarea
temperaturii de îngheţ variază în funcţie de rasă, vârstă, lactaţie, furajare, sezon etc. Valoarea
medie a temperaturii variază între -0,5310 şi -0,5209 ºC.

1.2.4. Modificarea raportului cazeină/proteină din zer

Produsul secundar a fabricării brânzeturilor, zerul, este ieftin şi din acest motiv este
un agent de falsificare folosit în industria lactatelor. Proteinele din zer conţin mai muţi
aminoacizi cu sulf (cisteină şi cistină) şi mai muţi aminoacizi aromatici (triptofan, tirozină şi
fenilalanină). Adăugarea de proteine din zer va mări valoarea acestora comparativ cu
produsul autentic. Aceştia pot fi identificaţi fie utilizând o tehnică cromatografică sau
electroforetică (Creamer ş. a. 2002).

1.2.5. Identificarea produselor tratate termic

Pentru discriminarea produselor care nu au fost supuse unui tratament termic

corespunzător pot fi folosite proteinele din zer. Conţinutul de produşi Maillard (lactoză
izomerizată) sunt indicatori ai unui tratament termic sever. Markeri principali sunt furosine şi
lactuloză. Furfuralii sunt alţi compuşi care indică tratamentul termic.
Furozina este un aminoacid obţinut prin hidroliza acidă a proteinelor glicozilate, în
particular a compuşilor formaţi în timpul reacţiilor Maillar.
Lactuloza este formată prin izomerizarea lactozei în timpul încălzirii laptelui şi a fost
propusă ca indice de discriminate a laptelui UHT de laptele sterilizat (nu se găseşte în laptele
pasteurizat).
Alt produs Maillard este lizinoalanina, care este un indicator sensibil al tratamentului
termic şi pentru adăugarea de substituenţi lactaţi pe bază de cazeinaţi. Compuşii Maillar
prezintă fluorescenţă şi astfel pot fi detectaţi cu uşurinţă.

1.2.6. Falsificarea laptelui cu substanţe adăugate în scopul corectării densităţii

 Densitatea laptelui este dată de suma influenţelor celor cinci componente majore, în
care apa şi grăsimea tind să reducă valoarea acesteia, iar substanţele proteice, lactoza şi
substanţele minerale să o ridice. Denistatea laptelui trebuie să fie de minimum 1,029 g/cm 3
pentru laptele de vacă, 1,031 g/cm3 pentru laptele de bivoliţă şi de 1,033 g/cm3 pentru laptele
de oaie. În cazul în care se adaugă apă în lapte, denistatea acestuia tinde să scadă, iar în cazul
îndepărtării grăsimii, densitatea tinde să crească.
Adăugarea unor substanţe în lapte se face de către falsificatori pentru mascarea unor
fraude, care se împart în două categorii:
a. mascarea falsificării laptelui prin adaos de apă şi/sau extragerea de grăsime;
b. mascarea sau prevenirea instalării acidifierii laptelui, consecinţa nerespectării
normelor de igienă în timpul obţinerii şi transportului, precum şi nerespectarea procedurii de
răcire a laptelui imediat după muls.
Pentru corectarea densităţii laptelui se procedează la adăugarea de: clorură de sodiu,
azotaţi sau uree. Adăugarea de NaCl în lapte este o metodă facilă de falsificare, datorită
proprietăţilor sale. Decelarea falsificării laptelui cu NaCl este dificil de realizat deoarece
laptele conţine cantităţi mari de cloruri.
În mod normal, conţinutul de cloruri variază între 120 şi 170 mg/ 100 mL, iar în cazul
laptelui colostral şi al vacilor cu mamită este de până la 200/100 mL. Metoele care pot fi
folosite la determinarea cantitativă a clorurilor sunt metoda Volhard şi metoda Mohr. Cele
două metode e bazează pe reacţia clorurilor din laptele deproteinizat şi degresat cu azotatul de
argint.
Falsificarea cu azotaţi sau uree este una periculoasă, deoarece laptele devin un produs
toxic pentru condumator. Azotaţii nu sunt toxici, dar sunt precursori ai azotiţilor care sunt
cancerigeni (în organism formează nitozamine cancerigene).

1.2.7. Falsificarea laptelui prin adaos de substanţe neutralizante

Adaosul de substanţe neutralizante în lapte se face în mod fraudulos pentru a masca

acidifierea laptelui, cu repercusiuni negative în procesarea laptelui în produse lactate, precum
şi asupra sănătăţii consumatorilor. Substanţele care se folosesc la falsificare sunt carbonatul
alcalin sau bicarbonatul de sodiu.
Scopul adăugării substanţelor neutralizante în lapte este: modificarea dinamicii
dezvoltării microbiotei din lapte, prin inhibarea microflorei acidolactice şi favorizarea
creşterii şi multiplicării bacteriilor proteolitice şi a celor patogene, cu toate consecinţele
negative tehnologice ce decurg (randament scăzut la prelucrare, greutate la coagulare şi
maturarea brânzeturilor etc.), mascarea unor transformări ale laptelui, afectarea salubrităţii
produsului cu consecinţe negative asupra sănătăţii consumatorului.

1.2.8. Falsificarea laptelui prin adaos de substanţe conservante

Falsificarea laptelui cu substanţe conservante se face în mod fraudulos pentru

inhibarea dezvoltării florei microbiene acido-lactice în scopul de prevenire a acidifierii
timpurii a laptelui. Această fraudă se practică mai frecvent atunci când nu s-au respectat
normele de igiena mulsului, laptele nu s-a răcit imediat după muls şi nu s-a păstrat lanţul
frigorific la transport şi depozitare până în momentul procesării. Cele mai folosite substanţe
conservante sunt: apa oxigenată, acidul salicilic şi salicilaţii, acidul benzoic şi benzoaţii,
acidul boric şi sărurile sale, aldehida formică.
Apa oxigenată, denumită şi „peroxid de hidrogen” sau perhidrol, este un lichid incolor
care se adaugă în lapte în proporţie de 1-4% pentru a împiedica acidifierea timpurie.
Determinarea calitativă a apei oxigenate se bazează pe proprietăţile sale de a forma compuşi
puternic coloranţi cu: soluţie 1% acid vanadic (culoare galbenă-roşiatică la limita de contact),
soluţie 1% acud dicromatic (inel de culoare albastră-verzuie).
Acidul salicilic se adaugă în lapte pentru a pelungi conservabilitatea laptelui cu câteva
zile. Doza este situată între 0,04 – 0,05%.
Acidul benzoic şi benzoaţii sunt folosiţi în industria alimentară datorită proprietăţilor
lor de conservant, inhibâbd dezvoltarea de bacterii, drojdii şi fungi Adăugarea acidului
benzoic în lapte este interzisă. Poate fi determinat cromatografic (tehnica HPLC cu detector
UV) sau poate fi determinat pe baza complecşilor formaţi cu clorura ferică, sulfatul de cupru,
sulfura de amonoi sau hidroxilamina.
Aldehida formică (metala sau aldehidă metilică) se prezintă sub formă de soluţia
apoasă de 37% denumită şi formol. Utilizarea acesteia în lapte este interzisă. O doză de 1/500
duce la conservarea laptelui timp de 100 ore la temperatura mediului ambiant, în timp ce o
doză de 1/10 000 conservă laptele timp de 7 zile.

1.2.9. Falsificarea laptelui cu melamină

 Melamina (2,4,6-triamino—1,3,5-triazină) este o moleculă sintetică ieftină utilizată în
industria chimică pentru fabricarea de răşini melamină-formaldehidă pentru obţinerea de
laminate, mase plastice, filtre, adezivi etc. Melamina nu a fost aprobată ca ingredient
alimentar, dar unii producători o introduc în mod ilegal pentru a mări conţinutul aparent de
proteine.

Fig.3.1. Structura chimică a

melaminei

În anul 2008, în China a avut loc un mare scandal legat de contaminarea laptelui cu
melamină. Unul din motivele pentru care se introduce melanină în produsele alimentare este
legat de conţinutul ridicat de azot (66%) şi se măreşte astfel conţinutul apparent de protein
măsurată prin analize ca Kjeldahl sau Dumas. Limita maximă stabilită pentru melamină este
de 2,5 mg/kg. Ingestia de melamină peste limita maximă admisă ar putea cauza probleme la
nivel renal şi chiar moartea, mai ales în cazul copiilor. Melamina poate fi determinată
utilizând HPLC, GC-MS, teste ELISA, electroforeza capilară.