AUTENTIFICAREA VINULUI ŞI

DEPISTAREA FALSURILOR
• Vinul, conform legii 244/2002, este „o băutură
obţinută exclusiv prin fermentaţia alcoolică
completă sau parţială a strugurilor proaspeţi zdrobiţi
sau nezdrobiţi ori a mustului de struguri proaspeţi,
tăria alcoolică dobândită a vinului nu poate fi mai
mică de 8,5% procente volumetrice‖. În schimb în
anexa 1 a regulamentului CE 1493/1999, vinul este
„produsul obţinut exculsiv din fermentarea alcoolică
totală sau parţială a strugurilor proaspeţi presaţi sau
nu, sau a mustrului de struguri‖.
Vinurile pot fi clasifiate în:
1. Vinuri de consum: vin de masă, vin de masă superior
2. Vinuri de calitate: vin de calitate superioară, vin de calitate
cu denumire de origine controlată (D.O.C.), vin de calitate
cu denumire de origine controlată şi trepte de calitate
3. Vinuri speciale: vinuri efervescente (vinuri spumante,
vinuri spumoase, vinuri petiante, vinuri perlante), vinuei
aromatizate (vin pelin, vermut), vinuri licoroase
4. Vinuri hibrizi: pentru consum familial, pentru industrie
(distilate, oţet).
• Vinul spumant este produsul obţinut prin fermentaţie
alcoolică primară sau secundară din struguri proaspeţi,
must de struguri sau din vin, din care se pot obţine
vinuri de masă, din vin de masă, din vin cu denumire de
origine controlată, din vinuri importate, care se
caracterizează, la deschiderea recipientului, prin
degajare de dioxid de carbon provenit exclusiv din
fermentaţie şi care, conservat la temperatura de 20 ºC
în recipiente închise, prezintă o suprapresiune datorită
dioxidului de carbon în soluţie de minimum 3 bari.
• Vinul spumos este obţinut din vin de masă şi
se caracterizează, la deschiderea recipientului,
prin degajare de dioxid de carbon provenind
total sau parţial dintr-un adaos al acestui gaz şi
care prezintă, dacă este conservat la 20 ºC în
recipiente închise, o suprapresiune datorată
dioxidului de carbon în soluţie de minimum 3
bari.
• Vinul petiant este produsul obţinut din vin de masă, vin
cu denumire de origine controlată sau din produse din
care se pot obţine vinuri de masă sau vinuri de calitate
produse într-o regiune determinată, cu condiţia ca
aceste vinuri sau produse să aibă o tărie totală alcoolică
în volume de minimum 9% vol, având o tărie alcoolică
în volume dobândită de minimum 7% vol., prezentând,
dacă este conservat la 20 ºC în recipiente închise, o
suprapresiune datorată dioxidului de carbon endogen în
soluţie de minimum 1 bar şi maximum 2,5 bari.
 Autentificarea vinurilor
• Autentificarea vinurilor şi celorlalte băuturi
alcoolice pe bază de struguri şi vin urmăreşte
următoarele obiective principale:
• - Identificarea originii geografice,
• - Identificarea soiului viţei de vie de la care provine,
• - Identificarea vârstei vinului,
• - Identificarea tehnologiei de obţinere.

• - Identificarea manoperelor frauduloase

 Autentificarea originii geografice

• Originea geografică şi autenticitatea sunt factori care

influenţează atât percepţia generală a vinurilor cât şi
calitatea, preţul şi, prin urmare, fiind de mare importanţă
pentru consumatorii şi producătorii de vin. Factorii
climatici, edafici şi orografici condiţionează procesele de
creştere şi de fructificare a viţei de vie şi deci cantitatea şi
calitatea recoltelor de struguri, cu influenţă directă asupra
parametrilor compoziţionali şi senzoriali ai vinurilor
(Bulancea, 2002).
• Pentru identificarea originii geografice, cele
mai pertinente procedee sunt cele care
investighează profilul mineral al vinului, în
timp ce pentru autentificarea soiului,
cercetarea compuşilor volatili are cea mai
mare relevanţă
Analiza compuşilor volatili. Determinarea profilului
compuşilor volatili a permis diferenţierea unor vinuri după
originea geografică.
• Ivanova ş. a. (2013) au determinat compoziţia în substanţe
volatile a opt soiuri de vin (Vranec, Merlot, Cabernet
Sauvignon, Temjanika şi Chardonnay din Macedonia şi
Portugieser, Kekfrankos şi Tokaji Aszu din Ungaria). Vinurile
din Macedonia au avut o concentraţie mai mare de alcooli,
în timp ce vinurile din Ungaria un conţinut mai mare de
esteri, acizi graşi şi lactone.
Analiza profilului mineral.
• Întrucât elementele minerale au o mare stabilitate, amprentarea
profilului mineral al vinurilor constituie cea mai valoroasă metodă de
evaluare a originii geografice. Anumite macro şi microelemente, cum
ar fi Na, K, Ca, Fe, Cu şi Zn prezintă modificări semnificative în timpul
proceselor tehnologice implicate în vinificaţie şi reprezintă un motiv
pentru atenţia acordată elementelor care prezintă variaţii foarte mici,
deşi ele se găsesc în cantităţi mici sau doar în cantităţi foarte mici (de
exemplu, Cr, Co, Sb, C, Sc, Eu, Hf, Tl, etc). Oligoelementele mai puţin
afectate de procesele din vin sunt metalelor de pământuri alcaline,
dintre care Li şi Rb sunt cele mai relevante pentru identificarea originii
geografice. Elementele cele mai frecvent cuantificate şi utilizate pentru
autentificarea vinului sunt K, Na, Fe, Y, Rb, Ca, Cu, Cr, Co, Sb, Cs, Br,
Ca, Ag, Li, Ba, Sr, Mg, Al şi Mn. Pentru România, conform studiilor
efectuate până în prezent, principalele elemente care permit o
diferenţiere între vinuri sunt Mn şi Sr.
• Geana ş. a. (2013) au realizat un studiu pe un set de 60 de probe de vin au fost
colectate de la cele trei regiuni importante de vin din România; dintre acestea
26 au fost vinurile roşii. 20 de probe au fost de la Valea Călugărească vie, 18 de
probe din podgoria Murfatlar şi 22 din regiunea Moldova. Majoritatea probelor
colectate (36) au fost din recolta anului 2010, în timp ce 24 de probe au fost
din recolta anului 2009 (probe pentru verificarea stabilităţii parametrilor
măsuraţi), iar toate probele au fost de înaltă calitate. Rezultatele arată că
diferenţierea vinurilor româneşti în funcţie de provenienţa lor se bazează pe
următoarele elemente principale: Ni, Ag, Cr, Sr, Zn şi Cu pentru Valea
Călugărească, Rb, Zn şi Mn pentru Murfatlar şi Pb, Co şi V pentru Moldova. În
cazul vinurilor şi solurilor studiate a fost observată o corelaţie între compoziţia
elementală a vinului şi solul de provenienţă. Această premisă este importantă
pentru aplicarea metodologiei de amprentare a elementelor pe baza datelor şi
analiza statistică de clasificare a vinurilor din România în funcţie de originea
geografică.
Analiza compuşilor fenolici
• Polifenoli sunt compuşi chimic importanţi prezenţi în vin cu important rol
asupra sănătăţii umane. Printre polifenoli, resveratrolul este considerat un
compus eficient împotriva cancerului. Conţinutul de
• resveratrol din vin este influenţat de soi, condiţiile climatice (în particular de
temperatură şi umiditate), originea geografică şi compoziţia solului. Într-un
studiu realizat de Jaitz ş. a. (2010) pe 97 de probe de vin roşu din Austria au
reuşit să autentifice geografic vinurile în funcţie de 11 compuşi fenolici (acid
galic, catechină, acid cafeic, epicatechină, cis-p-acid coumaric, trans-p-acid
coumaric, acid ferulic, mirecitin, cis resveratrol, trans resveratrol şi cvercitină)
prezenţi în vin. În funcţie de aceşti compuşi au reuşit clasificarea vinurilor în
funcţie de originea geografică. Galgano ş. a. (2011) au autentificat 63 de vinuri
italiene în funcţie de originea geografică şi au observat că vinurile din regiunea
Basilicata sunt influenţate de conţinutul în cis-resveratrol iar cele din regiunea
Campania de conţinutul în trans resveratrol.
Analiza aminelor biogene
• Prezenţa aminelor biogene în vinuri a fost studiată în ultimii treizeci de ani
datorită atenţiei acordate protecţiei consumatorului. Studiul aminelor biogene
în vin prezintă un dublu interes: riscul toxicologic asociat aminelor biogene
şi evaluarea condiţiilor igienice din timpul elaborării vinului. Concentraţia de
amine biogene în vin nu trebuie să depăşească nivelul de 50 mg/L. Anumite
amine sunt compuşi normali ai strugurilor, iar concentraţia lor poate varia în
funcţie de gradul de maturare, de tipul şi compoziţia solului. Din acest motiv,
conţinutul de amine biogene poate fi un criteriu pentru autentificarea
vinurilor în funcţie de originea geografică. Galgano ş. a. (2011) au
autentificat 63 de vinuri italiene în funcţie de originea geografică şi au
observat că vinurile din regiunea Basilicata sunt influenţate de conţinutul în
spermidine, cele din regiunea Calabria şi Campania de conţinutul în agmatină
iar cele din regiunea Puglia de cadaverină, etanolamină, histamină,
putresceină şi tiramină.
Analiza izotopilor stabili şi compuşilor organici ai plumbului
Cercetarea izotopilor stabili şi a unor raporturi izotopice folosind
analiza componentului principal şi analiza liniară a
discriminanţilor reprezintă o nouă abordare a autentificării
originii geografice a vinurilor. Compuşii organici ai plumbului
(trimetilul şi trietilul) provin din descompunerea substanţelor de
aditivare a benzinei care poluează atmosfera şi solul. Deşi în
vinuri se găsesc în cantităţi reduse, analiza variaţiei nivelului lor
oferă informaţii utile pentru recunoaşterea unor zone geografice
de provenienţă a vinurilor şi chiar pentru aflarea vârstei
vinurilor.
O strategie generală de a stabili originea geografică a
unui vin necunoscut presupune parcurgerea
următoarelor etape:
1. Determinarea raporturilor izotopice ale plumbului
pentru a localiza originea continentală,
2. Dozarea izotopului 18O sau a deuteriului pentru
aflarea latitudinii (Nord sau Sud),
3. Dozarea unor elemente cum sunt litiul, rubidiul,
manganul ş.a. pentru a localiza arealele mai mari sau
mai mici cultivate cu viţă de vie (Bulancea 2002).
 Autentificarea soiului
• Factorul biotic are o contribuţie majoră la formarea însuşirilor calitative ale
vinurilor, de aceea parametrii compoziţionali şi senzoriali sunt dependenţi
într-o mare măsură de soiul de viţă de vie.
Analiza senzorială îşi păstrează în continuare privilegiul de a fi cel mai frecvent
mijloc de apreciere a însuşirilor biologice ale soiurilor.
Analiza profilului mineral. Întrucât soiurile de viţă de vie acumulează selectiv
diverse metale, identificare lor se poate realiza şi după conţinutul vinurilor în
anumite elemente ca: litiu, nichel, calciu, rubidiu
Vinurile din Croaţia au fost studiate pentru a găsi o corelaţie între soi şi
compoziţia solului. Studiindu-se 75 de probe de vin Croaţia, s-a observat că
concentraţiile de 27Al, 75As, 9Be, 86Sr, 47Ti şi 205Tl pot fi folosite pentru
discriminarea vinurilor în funcţie de soi. Datele chemometrice au permis
clasificarea vinurilor în funcţie de soi utilizând concentraţia de elemente cu
un procent de 100% (Kruzlicova ş. a. 2013).
• Analiza componentei aminoacidice. Deşi
factorii pedologici, agrotehnici şi cei
tehnologici cauzează mari variaţii, conţinutul şi
natura aminoacizilor sunt dependente şi de
particularităţile biologice ale plantei şi ca
urmare pot contribui la recunoaşterea soiului
viţei de vie.
Analiza componentei polifenolice.
Compuşii fenolici au fost identificaţi ca markeri relevanţi pentru diferenţiera
chemotaxonomică a vinurilor. Aceştia sunt prezenţi în vin datorită
conţinutului natural al strugurilor drept metaboliţi secundari ai plantelor şi
în consecinţă constituenţi ai vinului obţinut. Polifenoli sunt consideraţi a
juca un rol important în recunoaşterea şi estimarea calităţii vinurilor. Unul
din vinurile cele mai vândute la nivel internaţional este vinul Lambrusco cu
cele trei varietăţi ale sale (Grasparossa, Salamino şi Sorbara). Într-un
studiu realizat de către Salvatore ş. a. (2013) s-a încercat diferenţierea
celor trei varietăţi în funcţie de anumiţi polifenoli (acid cafeic, acid p-
coumaric, acid siringic, catechină, acid galic, cvercitină şi mirecetin). Doar
varietatea Sorbara poate fi diferenţiată clar de celelalte două tipuri de
varietăţi ţinând cont de conţinutul de polifenoli.
Analiza profilului compuşilor volatili.
• Compoziţia volatilă este un factor important care influenţează atributele
aromatice şi în concluzie calitatea vinului. Anumiţi compuşi volatili sunt
originali din bobul de strugure unde sunt sintetizaţi, dar majoritatea lor sunt
formaţi în timpul fermentării mustului şi apoi în timpul învechirii.
Parametrii care influenţează compoziţia aromei vinurilor sunt: compoziţia
strugurilor, caracteristicile varietale ale strugurilor, intensitatea luminii,
temperatura, solul, clima, gradul de maturare, practicile de cultivare
(Skinkis ş. a. 2010).
• În vin au fost identificate grupuri diferite de compuşi volatili precum:
alcooli, esterii, aldehidele, lactonele, terpenele şi fenolii. Compuşii
monoterpenici au un impact mare asupra aromei vinului contribuind
semnificativ la aroma vinului.
 Autentificarea vinului învechit

• Autentificarea vârstei vinului în legătură cu procesul de învechire este

importantă pentru acele vinuri care sunt învechite în butoaie de stejar.
Învechirea vinurilor este o procedură tehnologică utilizată în mod
comun în producerea vinurilor şi ajută la îmbunătăţirea stabilităţii,
clarificare şi formarea unei arome complexe. Butoaiele din stejar sunt
folosite pentru că modifică compoziţia vinului datorită compuşilor care
sunt extraşi din lemn, cum ar fi taninuri, acizi fenolici şi compuşi
volatili. Aroma vinurilor învechite în butoaie de stejar depinde de
compuşii volatili cum ar fi lactonele, compuşii furanici, derivaţii
vanilinei şi fenolici, dar depinde în aceeaşi măsură de formarea de noi
compuşi, de procesele de oxidare, etc.
• În literatură sunt prezentate anumite metode pentru
stabilirea duratei de învechire a vinului utilizând
substanţele volatile. Analiza a 100 de varietăţi de vin
roşu Tempranillo şi La Mancha au arătat diferenţe
cantitative semnificative între perioadele diferite de
învechire (6, 12 şi 24 luni). Perioada de învechire a
vinului Tempranillo poate fi stabilită în funcţie de 8
compuşi (vanilină, eugenol, etilvanilat, allyl syringol,
furfural, alfe terpineol, propiovanilat şi trans-beta-
metil-gamma-octalactonă) (Castro-Vazquez 2011).
Autentificarea unor vinuri speciale

• Vinurile efervescente. În cazul acestor vinuri se impune

o diferenţiere netă între produsele al căror conţinut de
CO2 este de origine endogenă şi cele la care CO2 are
apartenenţă total sau parţial exogenă. Cele mai
edificatoare informaţii se developează prin analiza
componentei aminoacidice, certitudinea fiind mai mare
când se asociază cu examinarea şi a altor compuşi cum
sunt: substanţele odorante, polifenolice, glucidice.
• Vinurile de tip oxidativ. Autentificarea vizează
decelarea produselor originale faţă de cele de imitaţie
• Vinurile roze. Autentificarea vinurilor roze
urmăreşte două obiective majore. În primul rând
trebuie să identifice provenienţa materiei prime,
în sensul dacă provine din struguri roşii sau dintr-
un amestec de struguri albi şi roşii, iar în al doilea
rând să se aprecieze autenticitatea culorii, pentru
a depista eventuala fraudă de colorare a vinurilor
albe prin adaos de oenocianină (Bulancea 2002).
 Falsificările vinurilor şi metode de
identificare
• Vinul este unul din produsele cel mai susceptibile de a fi falsificate, chiar
dacă sunt reguli specifice şi stricte în ceea ce priveşte autenticitatea lui.
Principalele falsificări se referă la: adăugarea de zahăr (captalizare) străin
(zahăr de sfeclă, de trestie), adăugarea ilicită de apă şi falsificarea originii şi
a varietăţii. Aceste falsificări sunt greu de detectat iar detecţia necesită
tehnici de laborator complexe. Soiul influenţează calitatea şi
caracteristicile vinului. Cele mai frecvente falsificări se referă la
autenticitatea soiului şi la arealul de produce şi mai ales la adaosul unor
îndulcitori naturali sau sintetici, a substanţelor colorante, aromatizante
interzise prin lege.
• Metodele analitice au devenit în ultimii ani reglementări agreate de
comunitatea europeană în ceea ce priveşte adaosul fraudulos de zaharoză
în must şi vin (EEC 2676/90), şi în al doilea rând, determinarea raportului
de 13C/12C pentru obţinerea raportului de izotopi stabili a mustului şi a
alcoolului fermentat din vin (EEC 2676/90), în al treilea rând, determinarea
raportului izotopic 18O/16O pentru stabilirea apei din vin (EEC 822/97)
 Falsificări prin adaos de îndulcitori naturali
sau/şi sintetice la musturi şi/sau vinuri

• Adaosul de zaharoză în must. Adaosul de zaharoză în

must înainte de fermentare are ca scop creşterea
concentraţiei alcoolice a vinului, operaţie denumită şi
şaptalizare

• Adaosul de îndulcitori în vinuri. În mod ilicit se

folosesc deseori îndulcitori naturali (zaharoză, glucoză)
sau sintetici, cum sunt: zaharina, dulcina, aspartamul,
ciclamaţii, etc.
 Falsificări prin alcoolizare, diluare,
glicerinare şi neutralizarea acidităţii fixe

• Determinările analitice ale unor indici fizico-chimic

ai vinurilor cum sunt: densitatea, concentraţia
alcoolică, aciditatea, extractul, conţinutul de
glicerină, cenuşă, pot furniza unele informaţii
privind autenticitatea vinurilor şi existenţa unor
eventuale falsificări, însă nu sunt suficiente, mai
ales atunci când sunt modificate mai multe
caracteristici.
 Falsificări prin adaos de coloranţi naturali
sau/şi sintetici

• Practica corijării culorii vinurilor cu coloranţi

naturali de origine vegetală sau animală, iar în
ultimul timp cu coloranţi de sinteză, este de
mult utilizată, aria de răspândire fiind mai
restrânsă în prezent (Bulancea 2002).
 AUTENTIFICAREA WHISKY-ULUI ŞI
DEPISTAREA FALSURILOR
• Whisky-ul este o băutură distilată obţinută din cereale
şi învechită în butoaie de stejar pentru cel puţin trei
ani. Tăria alcoolică minimă pentru consum este de
40% vol. Nu este permis adaosul de aditivi cu excepţia
adaosului de caramel cu scopul de a standardiza
culoarea şi apă pentru a reduce tăria alcoolică.
• Se consideră că whisky-ul a fost fabricat pentru prima
dată în Scoţia şi Irlanda. Prima atestare documentară
a producţiei de whisky în Scoţia datează din 1494, dar
fabricarea curentă a acestei băuturi a înceut în secolul
al XIX-lea.
Conform directivei CE 110/2008, whisky-ul este o băutură
spirtoasă produsă exclusive prin:
1. Distilarea unui must de malţ de cereale, cu sau fără boabe
întregi de alte cereale, care a fost zaharificat prin distilarea
malţului pe care îl conţine, cu sau fără alte enzime
naturale, fermentat cu ajutorul drojdiei;
2. Una sau mai multe distilări la mai puţin de 94,8% vol.,
astfel încât produsul distilării să aibă o aromă şi un gust
specifice materiilor prime utilizate;
3. Maturarea distilatului final timp de cel puţin trei ani în
butoaie de lemn de o capacitate de maximum 700 litri.
• Directiva CE 110/2008 stabileşte şi indicaţiile
geografice ale whiskey-ul produs în cadrul
Uniunii Europene, astfel: în Regatul Unit
(Scoţia) – Scotch whisky, în Irlanda – Irish
whisky, în Spania – Whisky español, Franţa –
Whisky breton şi Whisky alsacien.
• În afara Uniunii Europene, această băutură
mai este fabricată în Canada şi SUA.
 Autentificarea whisky-ului
• Analizele de autenticitate sunt mai complicate decât analizele
privind autenticitatea brandului deoarece datele analitice
trebuie să cuprindă toate datele obţinute de la toate tipurile de
whisky din aceaşi categorie.
• Tehnicile cromatografice contribuie la obţinerea de informaţii
calitative şi cantitative pentru probele suspecte şi compararea
acestora cu datele de la produsele autentice.
• Autentificarea acestei băuturi ţinea mai mult de stabilirea
originii geografice (ceea ce indică şi tipul de whisky) cât şi
autentificarea materiei prime folosite (malţ sau cereale). Cele
două tipuri de autentificări sunt importante deoarece
influenţează preţul produsului.
 Autentificarea originii geografice
• Autentificarea originii geografice a whisky-ului poate fi stabilită utilizând
izotopii stabili sau concentraţie de substanţe volatile proprii whisky-ului.
Metodele de autentificare presupun următoarele metode:

Analiza izotopilor stabili

• Meier-Augenstein ş. a. (2012) au stabilit autenticitatea whisky-ul scoţian
măsurând izotopii stabili 2H şi 18O din apa folosită pentru fabricarea 140
whisky-ul scoţian şi din produsul final. Monitorizarea semnalului izotopic
2H şi 18O pentru produsul final şi pentru apa folosită în procesul de
falsificare pentru fiecare lot poate fi o modalitate de stabilire a
autenticităţii whisky-ul scoţian. Datele obţinute de către aceşti
cercetători pot fi folosite şi pentru stabilirea autenticităţii whisky-ul în
funcţie de diferitele regiuni din Scoţia.
Analiza substaţelor volatile
• Cele mai prezente substanţe volatile prezente
în whisky sunt 4 alcooli: 1 propanol, 2 metil 1
propanol, 2 metil 1 butanol şi 3 metil 1
butanol. Concentraţia acestor compuşi şi
raportul dintre ei stă la baza diferenţierii
diferitelor tipuri de whisky.
 Autentificarea materiei prime
• Majoritatea whisky-ului scoţian consumat este un amestec de
diferite tipuri de whisky (obţinut din malţ sau din cereale).
Măsurarea raporturilor de izotopi stabili (13C/12C) poate fi
folosită pentru discriminarea carbonilor proveniţi din plante
care au fost obţinuţi prin ciclul Calvin (C3), ciclul Hatch-Slack
(C4) sau ciclul metabolic acid Crassulucean (Smith & Epstein,
1971). Măsurarea raportului 13C/12C din alcool poate fi
folosită pentru diferenţierea originii botanice a etanolului,
dacă provine din plate C3, cum ar fi cereale, care au o cantitate
de 13C mai mică decât cel obţinut din plante C4 (mazăre sau
zahăr de sfeclă) datorită unei fracţionări mai mari a carbonului
atmosferic (Ishida-Fujii ş. a. 2005).
 Falsificarea whisky-ului
• Cel mai falsificat tip de whisky este cel scoţian
datorită preţului ridicat. Mai multe metode au fost
propuse pentru evidenţierea falsificării whisky-ului
scoţian unele bazându-se pe obţinerea unei amprente
volatile pentru a distinge produsul autentic de cel
falsificat. Această metodă necesită existenţa unei
baze de date pentru toate distileriile. Totuşi adaosul
de alcool neutru sau alcool industrial ar putea trece
nedetectat deoarece dacă s-au adăugat substanţe
aromatizante este posibilă recreerea profilului volatil.
 Adăugarea de alcool
• Una din cele mai folosite metode de falsificare a unui whisky este
adăugarea de alcool din alte surse (de exemplu alcool obţinut din
zahăr). Adăugarea de alcool poate trece nedetectată dacă concentraţia
de substanţe volatile proprii whisky-ului rămâne în limite normale.

• Martin ş.a. (1983) au dezvoltat o metodă bazată pe spectroscopia de

rezonanţă magnetică nucleară pentru identificarea alcoolului din alte
surse utilizând raporturile specifice de deuteriu şi hidrogen comparate
cu valorile de referinţă. Metoda este utilă pentru diferenţierea originii
alcoolului.
• Rhodes ş.a. (2009) au reuşit să identifice alcoolul
adăugat în whisky utilizând analiza gaz
cromatografică a raporturilor izotopilor stabili
analizând etanolul şi substanţele volatile proprii
whisky-ului scoţian. Metoda prezintă avantajul că
nu necesistă standarde de referinţă a unui probe
autentice. Ei au obţinut o corelaţie reproductibilă a
raportului 13C/12C, 1 propanol şi etanol în probele
autentice şi această corelaţie poate fi folosită
pentru evidenţierea alcoolului adăugat.