Distincţia între costurile fixe şi cele variabile dispare,
toate costurile fiind acum variabile. Să sintetizăm în continuare tot ceea ce am învăţat până acum. În timp, după cum ne sugerează optimul producătorului, firma poate să-şi minimizeze consumurile pe unitate de produs pentru fiecare nivel al producţiei pe care îl realizează. Cu alte cuvinte, prin ajustări succesive şi prin substituirea continuă a factorilor de producţie mai scumpi cu factori mai ieftini, firma reuşeşte să atingă, pentru fiecare nivel de producţie, minimul costului mediu pe termen scurt. De aceea, curba costului mediu pe termen lung apare ca o “învelitoare” a punctelor corespunzătoare costurilor medii de pe termen scurt, astfel:
Graficul -Costul mediu pe termen lung
În evoluţia costului mediu pe termen lung acţionează
legea randamentelor de scară descrescătoare, care, aşa cum cunoaşteţi deja, exprimă legătura dintre ritmul de creştere a producţiei şi cel al creşterii consumului de factori de producţie. În consecinţă, graficul costului mediu pe termen lung evidenţiază existenţa a trei etape în procesul de expansiune a firmei: – zona I este zona randamentelor de scară crescătoare, sau a economiilor de scară; – zona II este zona randamentelor de scară constante; – zona III este cea a randamentelor de scară descrescătoare sau a dezeconomiilor de scară. Printre cele mai importante explicaţii ale economiilor de scară se numără: i) Costurile făcute o singură dată. Un exemplu îl constituie cheltuielile cu cercetarea pentru a scoate pe piaţă o nouă generaţie de calculatoare sau cele cu reclama pentru lansarea unui nou produs. ii) Specializarea lucrătorilor şi utilajelor. Producţia pe scară largă permite segmentarea muncii pe operaţiuni foarte simple care pot fi executate automat; în plus, vă este deja cunoscut faptul că specializarea lucrătorilor conduce la creşterea eficienţei lor. iii) Geometria. De exemplu, ştiaţi din şcoala generală că volumul creşte mai repede decât suprafaţa – deci, de exemplu, o firmă care fabrică apă grea îşi va reduce cheltuielile de depozitare, extinzându-şi suprafaţa. iv) Cauze financiare. Este evident că accesul la sursele de finanţare externe firmei este mai ieftin pentru marile corporaţii comparativ cu micile firme. Dezeconomiile de scară se explică în general prin apariţia problemelor de comunicare în cadrul firmei. Din cauza dimensiunilor mari, există probleme în coordonarea eficientă a operaţiunilor din cadrul firmei. Într-o firmă mică întreprinzătorul este strâns legat de producţie şi el este cel care adoptă atât deciziile strategice, cât şi pe cele curente. În firmele mari apare o îndepărtare a managerilor de producţie şi o structură organizatorică ce îngreunează procesul decizional.