ARTA DE

A REUȘI

1
 ARGUMENT

Am ales ca temă de studiu pentru lucrarea mea de atestat “ Arta de a reuși”, deoarece mi se
pare o temă interesantă de dezbătut dat fiind faptul că a reuși este visul oricărui competitor iar procesul
de reușită necesită câteva condiții și tehnici esențiale pe care le-am prezentat în lucrarea mea.
Reușita este un lucru foarte important, este ceva ce te determină în primul rând să mergi mai
departe, te motivează și te face să devii mai bun.
Lucrarea prezentată este împărțită în trei capitole. Capitolele abordate în această lucrarea sunt:
Capitolul 1 - Cadrul conceptual al reușitei; Capitolul 2 - Factorii reușitei și Capitolul 3 - Strategiile
reușitei. Acestea sunt prezentate detaliat pentru a descoperii fiecare secret al reușitei.
Datorită faptelor relatate mai sus, pot spune că această temă mă vă ajuta pe viitor pentru o
carieră de succes și plină de reușite.

2
 CAPITOLUL I

CADRUL CONCEPTUAL AL REUSITEI

1.1 Concpte fundamentale ale reusitei

Acesta poate fi sintetizat prin intermediul unui model care se bazeaza pe urmatoarele patru
concepte fundamentale:
- potentialul: a fi performant si competitiv;
- procesul: reusita;
- rezultatul: performanta;
- contextul: mediul ambiant al reusitei.

A fi performant si competitiv necesita a dispune de un potential psihologic si mental caracteristic

(ilustrat, spre exemplu, prin capacitatea fiecaruia dintre noi de a ne autodepasi, prin increderea in noi
insine, prin combativitate si ambitie). Acest potential declanseaza un proces exprimat prin cautarea
constanta a ameliorarii propriilor performante.
Reusita este un proces dinamic, orientat spre un anumit scop. Acest proces impune si necesita,
in egala masura, integrarea si corelarea tuturor parametrilor spatiali si temporali, deoarece el vizeaza,
prioritar, termene indepartate. Pentru a atinge scopul propus, invingatorul trebuie sa isi fixeze, cu
rigurozitate, obiective intermediare, care vizeaza orizonturi temporale scurte si medii. Si, mai presus
de orice, reusita necesita transpunerea faptica a unor mijloace specifice, ceea ce este echivalent cu
aplicarea asa-numitelor „strategii ale excelentei”.
Performanta este un rezultat obiectiv, urmarit permanent si a carui prezenta stimuleaza, fara
incetare, procesul reusitei. In cadrul unei organizatii, performanta presupune castigarea anumitor piete,
in urma luptei cu concurenta, ameliorarea propriilor „pozitii” castigate, cresterea cifrei de afaceri si,
implicit, a profitului etc.
In ceea ce priveste contextul, respectiv mediul ambiant al reusitei, prin prisma unei conceptii
sistemice, invingatorul este cel care trebuie sa stie cum sa profite, la maximum, de pe urma influentei
benefice a structurilor in care isi desfasoara activitatea.
Elementele constitutive ale sistemului reusitei constau in:
- potentialul psihologic al invingatorului si diferitele sale componente: cognitive, afective,
emotionale, relationale si comportamentale;

3
 - strategiile mentale ale reusitei, respectiv acele strategii care ii
permit invingatorului atingerea scopului si/sau a obiectivelor propuse: strategia vizualizarii; strategia
obiectivelor; strategia gestionarii eficace (stapanirii) a situatiilor; strategia schimbarilor rapide si
eficiente; strategia influentarii; strategia relationala; strategia META;
- mediul ambiant al reusitei si influenta diferitilor agenti de „intarire” a propriei excelente in
cadrul structurilor organizationale existente.
In scopul ameliorării randamentului unui anumit sistem al reusitei, pot fi realizate trei actiuni
perfect complementare, si anume:
- evaluarea potentialului. Aceasta permite ameliorarea eficacitatii recrutarii si selectiei
personalului in functie de criterii precise si alese cu maximum de atentie. Feedback-ul evaluarii
permite dezvoltarea capacitatilor si a disponibilitatilor individuale ale personalului, precum si
transpunerea in practica a strategiei schimbarilor - necesara cresterii constante a tuturor performantelor
si tendintei de optimizare continua a propriului potential al invingatorului;
- invatarea si insusirea strategiilor mentale ale reusitei. Invingatorul aplica
in practica strategii mentale caracteristice, a caror utilizare este indispensabila pentru reusita. Si, in
functie de obiectivele urmarite, el poate apela la acele strategii care ii permit ameliorarea propriilor
performante. Ceea ce ii implica si impune, in egala masura, un proces de invatare si acumulare continuu
si intensiv;
- modificarea mediului ambiant. Aceasta este atat posibila, cat si realizabila prin actiuni
specifice, cum sunt: transpunerea, in practica, a conditiilor propice facilitarii si perfectionarii aplicarii
strategiilor mentale ale reusitei.
In contextul si acceptiunea adoptate pentru modelul invingatorului, conceptia abordarii mediului
ambiental al reusiteieste prioritar si fundamental sistemica. Astfel, invingatorul, performantele sale si
mediul ambiant al reusitei se interconditioneaza reciproc. Experienta demonstreaza faptul ca mediul
ambiant al actiunilor invingatorului intervine la un dublu nivel, respectiv la cel al:
- structurii profesionale, in care invingatorul este operational si performant (intreprindere,
firma, companie etc.);
- unui spatiu social din ce in ce mai vast, in care structura comportamentala a invingatorului
este complet integrata si adaptabila, in functie de scopurilesi/ sau obiectivele vizate.
Rolul central al invingatorului in cadrul sistemului reusitei este generat si explicat prin
urmatoarele considerente:
- este necesar a da (incredinta) propriilor colaboratori posibilitatea de a se intrevedea
(anticipa) ca invingatori;

4
 - prepozitionarea invingatorului in centrul sistemului reusitei este confirmata si verificata de
faptul ca, la originea oricarei intreprinderi performante se afla un om, un invingator, cu viziunea sa
asupra viitorului si a reusitei
- invingatorul este cel care imprima adoptarea si dezvoltarea tuturor strategiilor mentale ale
reusitei.
Structura comportamentala (manifestata ca structura sociala) influenteaza, la randul sau, atat
performantele invingatorului, cat si ansamblul mediului ambiant in care acesta isi desfasoara activitatea.
Fapt demonstart, invingatorul este cel care creaza si genereaza dinamica structurii sociale si nu invers. In
conceptia noastra, structura sociala, pe langa interactiunile sale cu invingatorul si cu mediul ambiant,
joaca rolul unui liant excelent pentru cele trei componente ale sistemului reusitei, oferind cadrul propice
al adaptarilor rapide si eficace, capabile sa permita continuarea, cu succes, a demersului catre eficienta
maxima.
Mediul ambiant, adeseori dovedit a se manifesta ca instabil, ostil si haotic, se afla sub
influenta continua a actiunilor invingatorului si, prin intermediul acestuia, a structurii sociale. Rolul
mediului ambiant nu este, insa, numai pasiv, ca cel al unui „receptor” ascultator, ci si activ si mobilizator
pentru performantele inregistrate de celelalte doua componente ale sistemului reusitei. Prin schimbarile
acceptate sau nu, in functie de calitatea si cantitatea demersurilor intreprinse de invingator si de structura
sociala, mediul ambiant se autotransforma si, concomitent sau in consecinta, modeleaza „agentii
stimulatori”, constituenti ai sistemului reușitei.
Nu mai puțin adevărat si real este faptul ca, in actualele conditii ale mediului ambiant
socioeconomic si politic (referindu-ne la exemplul concret al Romaniei), in care schimbarile au
tendinta (mai lenta sau mai accentuata) de radicalizare, structurile devin performante, in functie de
capacitatea de adaptare (adaptabilitatea) la sistem. In acest context, flexibilitatea capacitatii de adaptare
la sistem este conditia esentiala a supravietuirii, structurile si indivizii incapabili sa reziste la schimbari
disparand (mai devreme sau mai tarziu) si antrenand, in consecinta, o perfectionare a cadrului relational-
sistemic existent.
In conditiile implicate de un asemenea context al interdependentelor active, potentialul unei
structuri sistemice performante include potentialul cognitiv; potentialul afectiv si emotional;
potentialul relational.
Dinamica structurii este posibila numai in conditiile in care toate elementele constituente ale
sistemului manifesta:
- ambitie si dorinta pentru a reusi;
- combativitate si competitivitate;
- capacitate de mobilizare;
- angajarea totala in si pentruschimbari;

5
 - adaptabilitate maxima la contextul dat (sau creat).
Iar pentru ca toate acestea sa devina posibile, este necesar ca fiecare individ, in perspectiva
devenirii sale, sa stie sa comunice deschis, rapid si eficient cu toti interlocutorii sai, precum si cu
structurile componente ale mediului ambiental in care isi desfasoara activitatea, creandu-si un potential
psihologic adecvat rolului sau de veritabil invingator.
Generalizând, se poate spune că afacerile de succes sunt produsul unor oameni de succes,
oameni care înţeleg timpul în care trăiesc şi care gândesc echilibrul între propriile aspiraţii de viaţă şi
nevoile comunităţii din care fac parte.
Reuşita în afaceri nu înseamnă obţinerea imediată a unei sume de bani. De multe ori, succesul
vine greu, după un timp destul de îndelungat. Afacerile care rezistă în timp, care servesc interesele
comunităţii şi ai căror antreprenori devin persoane respectate în comunitate sunt adevărate afaceri de
succes.
Modul de gândire este fundamentul fiecărei afaceri de succes și motivul este pentru că
percepția dvs. determină modul în care faceți afaceri. Modul de gândire determină misiunea dvs. de
afaceri, viziunea, cultura afacerii dvs. și etica profesională. Majoritatea oamenilor încep o afacere
deoarece cred că a construi o afacere este cea mai rapidă cale de a face bani și de a se îmbogăți. Unii
încep o afacere pentru că doresc să fie propriul lor șef și fac lucrurile în felul lor; în timp ce alții încep
o afacere doar pentru a-și plăti un salariu decent lunar. În timp ce a câștiga bani din afacerea dvs. nu
este o idee proastă, nu trebuie să uitați niciodată că obiectivul dvs. principal trebuie să fie acela de a
oferi valoare și de a avea grijă de clienți.
Aceleasi concepte ale psihologiei reusitei se aplica atat performerilor din mediul sportiv, cat si
celor din organizatii. In esenta, toti invingatorii impartasesc pasiunea de a reusi si se inscriu in acelasi
proces de progres, aderand la aceeasi logica a reusitei, bazandu-se pe aceeasi dinamica, urmarind
propria excelenta si fiind animati de aceeasi aspiratie: optimizarea propriilor performante.
A ne investi intr-un proces de reusita necesita stabilirea si respectarea a doua conditii
fundamentale:
- a castiga sau a dispune de un mod mental de functionare caracterizat prin performanta si
competitivitate, ceea ce implica o foarte atenta analiza si o riguroasa autoevaluare a potentialului
psihologic de care dispunem, fiecare dintre noi;
-a ne justifica performantele initiale, prealabile demersului nostru catresi pentru reusita.

1.2 Factorii reușitei

Potențialul psihologic al învingătorului (câștigătorului) este caracterizat de o serie de factori,
dintre care cei mai importanți sunt: factori cognitivi, factori afectivi și emoționali, factori raționali.
1.2.1 Factorii cognitivi
6
 Indiferent de domeniu (sportiv, economic .), învingătorii dispun de anumite capacități cum
sunt:
 capacitatea de conștientizare a unor elemente conjuncturale multiple. Perceperea
unui mare număr de informații, integrarea si stocarea lor in contextul dat, urmate de tratarea acestora,
reflecta atât înalta capacitate de selecție, cat si facilitatea de a acționa eficient ale învingătorului. Altfel
spus, capacitatea noastră de conștientizare a multiplelor elemente conjuncturale situaționale cu care ne
confruntam este reflectata de posibilitatea de tratare cu maximum de eficacitate, a fiecărei informații
disponibile. In acest context, antrenarea percepției unui număr cat mai mare de informații tratate prin
diferitele canale senzoriale (vizuale, auditive, kinestezică, odorifice etc.) de care dispunem se transforma
intr-o necesitate obiectiva pentru fiecare învingător.. Iar acestei necesitați ii este obligatorie asocierea
plăcerii intense de a descoperi si a curiozitatii de a contacta, „pe viu” , mediul ambiant;
 capacitatea de a concentrare a atenției in momentele acțiunilor întreprinse. Aceasta
este complementar indispensabila capacitați de conștientizare. Aptitudinea de a ne concentra atenția
permite selectionarea elementelor pertinente pentru a acționa si tratarea eficienta a informațiilor
disponibile. Si, așa dupa cum afirma Churchill , sa nu uitam ca „șansa nu exista. Ceea ce multi numesc
șansa nu este altceva decât maxima atenție acordata detaliilor”. Capacitatea de concentrare este strâns
legata de aptitudinea emotionala de a stapâni si folosi stimulii proveniți din mediul ambiant si, de
asemenea, de a controla fenomenele „parazite” ce pot perturba acțiunile întreprinse;
o capacitatea de tratare conica a informațiilor (carepresupune o dubla potențialitate
a invingatorului, respectiv:
o capacitatea de a lua in considerare multiplele elemente ale fiecărei informații, in
interconexiunea si interdependenta lor.
o capacitatea de a-si concentra atenția in momentele decisive ale tratării cuantumului de
informații de care dispune.
Tratarea conica a informațiilor presupune, așadar, parcurgerea a patru momente atentionale
diferite, astfel:
 Tratarea interna, pe larg, a informațiilor, ceea ce implica spirit analitic si organizarea perfecta a
cuantumului acestora;
 Tratarea externa, pe larg, a informațiilor, adică evaluarea fiecarei situatii complexe provenind din
mediul ambiant;
 Tratarea interna concentrata a informațiilor, respectiv analizarea fiecarei informații, in detaliu;
 Tratarea externa concentrata a informațiilor, adică reacția la fiecare stimul exercitat de mediul
ambiant.
Fiecare dintre aceste patru momente corespunde următoarelor patru stiluri atentionale:
 a analiza;

7
  a evalua;
 a pregăti;
Capacitatea de a comuta modul de tratare informațiilor. Invingatorul dispune de
capacitatea de a trece de la un mod de tratare a informațiilor la altul, fapt care ii permite sa își
adapteze, dinamic, atenția la fiecare acțiune intreprinsa si chiar la fiecare detaliu al acesteia, aspect ce
poarta denumirea de flexibilitate mentala. Capacitatea de „comutare” a modului de tratare a
informațiilor este perfect ilustrata de acele cadre de conducere performante care dispun de posibilitatea
de a fi „deschise”, ascultând fiecare colaborator (si/sau subordonat) si tratând informațiile atât selectiv si
separat, cat si intr-o viziune globala, totalizatoare.
Capacitatea de organizare, concretizata in „deschiderea” asupra mai multor centre de interes,
precum si prin urmărirea reușitei totale. In ceea ce privește deschiderea asupra mai multor centre de
interes, invingatorul (indiferent daca este un cadru de conducere performant sau un mare campion) își
„focalizeaza” (concentreaza) atenția, aparent, asupra unui singur obiectiv dar, in realitate, cuantumul
prioritatilor sale este puternic si perfect determinat structural. In acest sens, invingatorii stiu sa „atace”
si sa „cucereasca”, cu o maxima eficacitate, domenii aparent deloc nelegate intre ele. Si iata numai
câteva exemple: Stephen Cannell, președintele Channel Production, a ajuns sa depaseasca marii” Walt
Disney Studios, Paramount si Warner Bross, acumulând nu mai puțin de trei „meserii”: scenarist,
producător si proprietar de studiouri cinematografice; Michael Douglas, actor din „topul A” al star-
urilor americane, este interpret, scenarist, producător si președinte de companie cinematografica;
Silvester Stalone a „depasit” de mult singuratatea lui Rambo si cumulează patru meserii: actor,
producător, om de afaceri si colecționar de obiecte de arta (favoritii sai sunt Rodin, Dali, Degas si
Michelangelo), inclusiv de pendule si orologii.
Conceptul de „reușită totala”, strâns legat de „deschiderea” asupra mai multor centre de
interes, corespunde unei noi maniere de a concepe existenta învingătorului , prin căutarea (si găsirea)
succesului simultan in trei „domenii-cheie” ale vieții: personal, profesional si familial. Multi apreciază
ca „reușită totala” este un concept cel puțin utopic, însă realitatea demonstrează ca el constituie, cu
certitudine, un „model al viitorului”.
Pentru a funcționa pe baza principiului „reușitei totale”, invingatorul își asigura si își
concentreaza toate mijloacele pentru a câștigă, atât în domeniul profesional, cat si in cele
extraprofesionale. Acest echilibru voluntar urmărit se exprima, cel mai des, prin termeni de
complementaritate a unui domeniu comparativ cu altul/altele. Spre exemplu, reușită profesionala
creează confort in viața familiala si in cea personala, dupa cum succesul acestora dinamizează si
stimulează performantele întregii vieți profesionale.

8
 In contextul supus analizei si reflecției, unul dintre cele mai importante lucruri consta in
faptul ca invingatorul trebuie sa prevină si sa se ferească de „poluarea” unui domeniu de către altul
(altele), in caz contrar „sansa” eșecului pe toate planurile fiind substanțial majorata.

1.2.2 Factorii afectivi si emoționali

Invingatorul își majorează substanțial șansele daca va reuși sa își controleze șocurile
emoționale provocate de diferiți factori stresanți, atât de des prezenți in viața cotidiana. Factorii
stresanți pot interveni in timpul diferitelor etape ale acțiunilor inițiate, înaintea si/sau dupa încheierea
acestora si solicita, din partea oricărui individ (mai ales a invingatorului), pentru o cat mai buna
(auto)adaptare, trei aptitudini diferite: controlul anxietății, gestionarea stresului si controlul suferinței.
Controlul anxietății înaintea oricărei acțiuni, stresul poate fi provocat, in general, de situație
de genul celor de mai jos:
 presiunea datorata cunoașterii valorii concurentei sau evaluării puterii adversarilor;
 iminenta unei negocieri si/sau a unei întâlniri foarte importante (chiar decisiva);
(auto)obligarea, la un moment dat si sub efectul unor presiuni exterioare, de a învinge
sau de a ne ameliora cea mai recenta performanta.
Situatii de aceasta factura, respectiv profund stresante, pot apărea înaintea unei acțiuni/activități
de maxima importanta si generează așa-numita anxietate „precompetitivă”. Învingătorii posedă
capacitatea de a o controla, utilizând anumite tehnici si/sau metode empirice sau învățate.
Pentru a controla anxietatea precompetitivă, învingătorul trebuie, în esență, sa se pregătească in
vederea demarării acțiunii pe care o va începe. In acest scop, el poate utiliza diferite tehnici de respirație
sau metode de relaxare. De asemenea, invingatorul poate relativiza importanta rezultatului, știind ca a
făcut totul pentru a reuși si considerând viitoarea confruntare ca pe o noua etapa de învățare si de
dezvoltare a propriei personalități.
In egală măsură, invingatorul poate vizualiza si repeta (real sau mental) conținutul anticipativ al
tuturor acțiunilor sale, pentru a genera automatisme comportamentale adecvate, concentrându-se asupra
informațiilor esențiale (si, deci, utile) necesare optimizării rezultatului dorit.
Gestionarea stresului. Dispunând, in mod constant, de voința si dorința de a-si ameliora
continuu performantele, invingatorul va căuta sa se confrunte cu situatii din ce in ce mai dificile,
acestea expunandu-l la stresuri din ce in ce mai importante. Drept urmare, invingatorul va ajunge in
situația de a căuta stresul dincolo de acțiunea data si, in acest caz, stresul va îndeplini rolul de puternic
factor de (auto)motivare.
Incertitudinea si riscul au tendința de a optimiza randamentul invingatorului, conferindu-i (sau,
mai degrabă, chiar impunandu-i) acestuia prilejul de a-si mobiliza toate resursele pentru a câștiga.

9
 De asemenea, intr-un atare context, individul își va impune ca nu are voie sa greșească, fiind
(auto)obligat sa apeleze la resurse noi, aparent inexistente înainte de manifestarea unei situatii mai mult
sau mai puțin anticipate.
Acesta este motivul pentru care, spre exemplu, unii studenți reușesc mai bine decât alții. Cei
care nu se feresc sa inițieze si alte acțiuni (in afara invatarii, adeseori „mecanice”, a unor cunostinte de
a căror fidelitate a reproducerii depinde, adeseori, …viitorul lor), cum ar fi, spre exemplu, o (mica)
afacere, vor avea atat disponibilitatile, cat si resursele motivaționale pentru a egala si depasi
performantele tipului de „student-model, traditional”. Pentru ca teoretizarea practicii va depasi, rapid,
stadiul national-teoretic, iar stresul motivațional autoimpus va genera efecte benefice asupra rezultatelor
obținute. Faptul mi-a fost confirmat si reconfirmat in mai multe cazuri, in care am intalnit studenți ce
reusisera, pe langa obținerea unor note foarte bune, si „inregistrarea”, la „activ”, a unor sume de bani cu
sase, șapte sau chiar opt zerouri.
La intreprinzatorii sau la managerii de înalt nivel, căutarea stresului joacă un rol echivalent,
cu atat mai mult cu cat, nu arareori, este rezultanta unor deprinderi dobândite din anii studenției. Si,
spre deosebire de tara noastră, unde stresul ne este „inoculat”, psihologic, ca un simplu factor
demotivant si defavorizant (fiind confundat, adeseori, cu oboseala psihica si chiar cu cea fizica), in
multe tari occidentale viitorii manageri sunt atent invatati sa lucreze sub stres. Aceasta si datorită
faptului ca viitorii intreprinzatori si /sau manageri sunt invatati si stiu ca, reprezentând o reacție de
autoapărare a organismului la multiplii stimuli proveniți din mediul ambiant, stresul este, adeseori,
pozitiv si profund motivant in demersul invingatorului către reusita.

1.2.3 Factorii relaționali

In măsura in care poseda o mare încredere in el insusi, invingatorul nu se teme de nimeni si de
nimic si este „deschis” către mediul ambiant, către fiecare semen al sau.
La asemenea indivizi nu se manifesta (cel puțin exteriorizata) teama de a nu gresi si, drept
consecinta, spiritul de inițiativa si de acțiune este o caracteristica normala si constanta a
comportamentului lor. Acestia vor caută noi si noi situatii pentru a mai invata (câte) ceva, pentru a-si mai
„îmbogăți” experiența de viața. Nu refuza pe nimeni si nimic si stiu foarte bine sa „fure” (in sensul
invatarii), de la fiecare, câte ceva.
Caracteristici de genul celor descrise aduc invingatorul in situația de a-si dezvolta anumite
competente relaționale care ii permit creșterea eficacitatii acțiunilor întreprinse in context profesional,
familial si personal.
Orice întreprinzător performant este, in ultima instanța, considerat ca un „mare comunicator”,
inspirând încredere si fiindu-i recunoscute calitatile umane. Mai mult, el devine adulat si idolatrizat,
servind, adeseori, ca model de referința.

10
 Dintre capacitatile (competentele) relaționale caracteristice invingatorului, ne vom opri asupra
a trei, si anume:
 deschiderea fata de semeni si disponibilitatea de a privi tot ce îl înconjoară. Acestea
releva capacitatea invingatorului de a lua in calcul si de a tine cont de multiplele elemente ce apar in
mediul sau ambiental si de a trata fiecare informație receptata, in final fundamentând-și, cu maxima
rigurozitate, deciziile si (auto)generându-și succesul.
Tratarea conica a informațiilor este activa nu numai in registrul cognitiv al invingatorului, ci si
in cel relațional. Intr-un context saturat al relationalului si cu un „con” larg al receptării
informațiilor, invingatorul va identifica si intelege, prioritar, nevoile semenilor sai si, intr-un al doilea
„timp”, isi va crea si genera mijloacele de satisfacere a acestora. Daca, dimpotrivă, „conul” receptării
informațiilor este „strans”, propriul sau model de viața va fi impus semenilor, fiind privilegiate propriile
preocupări in demersul de satisfacere a asteptarilor si nevoilor interlocutorilor.
Concomitent, in competentele relaționale ale invingatorului, deschiderea fata de semeni si
disponibilitatea de a privi tot ce il înconjoara (interpretate ca manifestări comportamentale pasive de
receptare a informațiilor din mediul ambiant) vor constitui capacitatea de baza si indispensabila la care
interlocutorii vor apela pentru a-si fundamenta propriile acțiuni.
Capacitatea de a asculta „total” si aptitudinea de a percepe, cat mai corect si cat mai puțin
subiectiv sentimentele semenilor (interlocutorilor). Asupra competentelor relaționale interpersonale de baza
ale invingatorului, care constituie „deschiderea” fata de semeni si disponibilitatea de a privi si de a recepta
informațiile din mediul ambiant, „actioneaza”, uzual, competentele operaționale ale acestuia, respectiv
capacitatea de a asculta si aptitudinea de a percepe sentimentele semenilor (interlocutorilor). In acest
mod,invingatorul este si va fi capabil sa trateze activ informațiile auditive si pe cele kinestezică percepute,
efectul redundant constituindu-l, cel mai frecvent, empatia. In contextul creat, empatia se constituie in
elementul definitoriu si fundamental al pozitiei invingatorului fata de învins. Aceasta, cu atat mai mult, cu
cat un individ nu va putea deveni invingator decât in măsura in care va fi capabil sa isi inteleaga
interlocutorii, transpunandu-se in locul lor si actionand de pe aceasta noua poziție. Indubitabil, efectul unui
asemenea comportament va fi absolut si profund benefic pentru ambele parti, constituind o baza a
viitoarelor situatii relaționale interpersonale.

1.2.4 Factorii comportamentali

Cu prilejul unei conferinte de presa organizate la inceputul anilor ’90, un fost Presedinte
al Texaco pentru Belgia, Franta si Luxemburg, John Goosens, declara: „Un lucru este cert: eu nu cobor
niciodata in arena cu ideea ca rezultatul este lipsit de importanta. O data ce intreprind ceva, scopul
meu este de a castiga. Astfel, eu nu sunt decat un jucator mediocru de tenis, dar, o data ajuns pe teren,
doresc un singur lucru: sa-mi inving adversarul. Chiar daca, din start, nu am nici o sansa. In lumea in

11
care traim, invingatorii isi creeaza un loc mai bun sub soare. Dar, concomitent, doresc si ca toti
colaboratorii mei sa fie invingatori. Ceea ce nu inseamna ca nu accept infrangerea! … Pur si simplu,
doresc sa imi pot spune, intotdeauna, ca am facut totul pentru a evita esecul”
Asadar, invingatorul este caracterizat, pe plan comportamental, printr-un extrem de puternic
dinamism si o energie incontestabila, care il „pun” in miscare, generandu-i, ca principale caracteristici
comportamentale, ambitia si dorinta de a reusi, combativitatea si competitivitatea si, in mod deosebit,
dinamismul comportamental (respectiv, angajarea personala, autodeterminarea, tenacitatea si
autodepasirea de sine).

1.3 Crearea, dezvoltarea si impunerea propriei imagini

Imaginea de sine, imaginea propriei personalitati, constituie o caracteristica esentiala a
oricarui invingator. Acesta stie sa se autoevalueze foarte bine, apreciindu-si capacitatile,
disponibilitatile si posibilitatile.
Crearea, dezvoltarea si impunerea propriei imagini in mediul ambiant de apartenența sunt
considerabil stimulate, la toti invingatorii, de densitatea „competitiilor” la care participa si, de asemenea,
de „concurentii” intalniti si de pericolele cu care se confrunta permanent.
Fapt demonstrat de practica, invingatorul stie, mai mult ca oricine, sa isi evalueze si sa isi
stimuleze atat motivațiile (punctele „forte”), cat si aspectele deficitare (punctele „slabe”) ale propriei
activitati Aceasta aptitudine ii poate fi caracteristica sub forma unei originalitati preexistente statusului
sau dar, cel mai frecvent, ea se constituie intr-o capacitate invatata, cultivata si dezvoltata, apoi exprimata
si exteriorizata.
Invingatorul poseda nu numai încredere in sine, ci si stima fata de propria-i persoana, fapt care ii
permite sa isi genereze o gândire fundamental pozitiva. In acest sens, ne apare semnificativa si importanta
sublinierea facuta, cu profund umor, de celebrul actor Jack Nicholson: „Ma consider un invingator, pentru
ca fac parte din aceia care au reușit sa invete, din viața, cel puțin un lucru: daca va veti analiza cea mai
proasta zi pe care ati avut-o in viața, respectiv cea in care ati crezut ca veti atinge abisul, veti constata
ca ea era plina de mici evenimente minunate”.
Invingatorul are, întotdeauna, siguranța ca a putut realiza cele mai ambițioase lucruri (pe care
alții, cu siguranța, nu le-ar fi putut realiza in contextul dat) si acest fapt ii creeaza plăcere si o satisfacție
individuala inconfundabile, constituindu-se, practic, intr-o confirmare obiectiva a propriilor sale
disponibilității si capacitati. Invingatorul este ceea ce face si face ceea ce prevede, fiecare performanta a
sa fiind un nou pretext de afirmare de sine si o reusita adaugata „piramidei de succes” pe care si-o
construiește, meticulos, cu calm si ardoare.
Incercand sa caracterizam, succint, „marca” invingatorului, putem afirma ca aceasta este
caracterizata prin trei elemente esentiale:
12
 - cunoasterea perfecta a propriului potential;
- autoevaluarea completa si corecta a performantelor;
- dimensionarea cat mai putin subiectiva a imaginii de sine.
In fine, subliniem faptul ca, pentru a ajunge la construirea, perfectionarea si dezvoltarea propriei
imagini de marca, orice invingator este capabil sa apeleze la o complexa si diversificata gama
de strategii mentale ale reusitei.

13
 CAPITOLUL II

MEDIUL AMBIENTAL AL REUSITEI

2.1 Cadrul conceptual al reușitei

Cadrul conceptual al reusitei poate fi sintetizat prin intermediul unui model, care se bazeaza pe
urmatoarele patru concepte fundamentale:
- potentialul: a fi performant si competitiv;
- procesul: reusita;
- rezultatul: performanta;
- contextul: mediul ambiental al reusitei.
A fi performant si competitiv necesita a dispune de un potential psihologic si mental caracteristic
(ilustrat, spre exemplu, prin capacitatea fiecaruia dintre noi de a ne autodepasi, prin încrederea în noi însine,
prin combativitate si ambitie). Acest potential declanseaza un proces exprimat prin cautarea constanta a
ameliorarii propriilor performante.
Reusita este un proces dinamic, orientat spre un anumit scop. Acest proces impune si necesita,
în egala masura, integrarea si corelarea tuturor parametrilor spatiali si temporali, deoarece el vizeaza,
prioritar, termene îndepartate. Pentru a atinge scopul propus, învingatorul trebuie sa îsi fixeze, cu
rigurozitate, obiective intermediare, care vizeaza orizonturi temporale scurte si medii. si, mai presus de
orice, reusita necesita transpunerea faptica a unor mijloace specifice, ceea ce este echivalent cu
aplicarea asa-numitelor "strategii ale excelentei".
Performanta este un rezultat obiectiv, urmarit permanent si a carui prezenta stimuleaza, fara
încetare, procesul reusitei. În cadrul unei întreprinderi, performanta presupune câstigarea anumitor
piete, în urma luptei cu concurenta, ameliorarea propriilor "pozitii" câstigate, cresterea cifrei de afaceri
si, implicit, a profitului etc.
În ceea ce priveste contextul, respectiv mediul ambiental al reusitei, prin prisma unei conceptii
sistemice, învingatorul este cel care trebuie sa stie cum sa profite, la maximum, de pe urma influentei
benefice a structurilor în care îsi desfasoara activitatea.

14
 Elementele constitutive ale sistemului reusitei constau în:
- potentialul psihologic al câstigatorului si diferitele sale componente cognitive, afective,
emotionale, relationale si comportamentale;
- strategiile mentale ale reusitei, respectiv acele strategii care îi
permit învingatorului atingerea scopului si/sau a obiectivelor propuse: strategia vizualizarii;
strategia obiectivelor; strategia gestionarii eficace (stapânirii) a situatiilor; strategia schimbarilor rapide si
eficiente; strategia "influentarii"; strategia relationala; strategia META;
- mediul ambiental al reusitei si influenta diferitilor agenti de "întarire" a propriei
excelente în cadrul structurilor organizationale existente.
În scopul ameliorarii randamentului unui anumit sistem al reusitei, pot fi realizate trei actiuni
perfect complementare, si anume:
- evaluarea potentialului. Aceasta permite ameliorarea eficacitatii recrutarii si
selectiei personalului în functie de criterii precise si alese cu maximum de atentie. Feed-back-ul
evaluarii permite dezvoltarea capacitatilor si a disponibilitatilor individuale ale personalului, precum si
transpunerea în practica a strategiei schimbarilor - necesara cresterii constante a tuturor performantelor
si tendintei de optimizare continua a propriului potential al învingatorului;
- învatarea si însusirea strategiilor mentale ale reusitei. Învingatorul aplica,
în practica, strategii mentale caracteristice, a caror utilizare este indispensabila pentru reusita. si, în
functie de obiectivele urmarite, el poate apela la acele strategii care îi permit ameliorarea propriilor
performante. Ceea ce îi implica si impune, în egala masura, un proces de învatare si acumulare continuu
si intensiv;
- modificarea mediului ambiental. Aceasta este nu numai posibila, dar si
realizabila prin unele actiuni specifice, cum sunt: transpunerea în practica a conditiilor propice
facilitarii si perfectionarii aplicarii strategiilor excelentei; stimularea aparitiei de
noi învingatori (câstigatori); cresterea potentialului de a învinge al noilor câstigatori.
În contextul si acceptiunea adoptate pentru modelul învingatorului, conceptia abordarii mediului
ambiental al reusitei este prioritar si fundamental sistemica. Astfel, învingatorul, performantele sale si
mediul ambiental al reusitei se interconditioneaza reciproc.
Experienta demonstreaza faptul ca mediul ambiental al actiunilor învingatorului intervine la un
dublu nivel, respectiv la cel al:
- structurii profesionale, în care învingatorul este operational si performant (întreprindere,
firma, companie etc.)
- unui spatiu social din ce în ce mai vast, în care structura comportamentala
a învingatorului este complet integrata si adaptabila, în functie de scopurile si /sau obiectivele vizate.

15
 În sistemul reusitei, conform conceptiei abordate si prezentate, mediul ambiental detine un rol
secundar, comparativ cu cel al învingatorului, care detine "pozitia-cheie". Dar, în acelasi
context, învingatorul, structura sa comportamentala si mediul ambiental al actiunilor sale interactioneaza
activ si dinamic (fig.nr.2.1):

Fig. nr. 2.1: Sistemul reusitei

Rolul central al învingatorului în cadrul sistemului reusitei este generat si explicat prin
urmatoarele considerente:
- este necesar a da (încredinta) propriilor colaboratori posibilitatea de a se întrevedea
(anticipa) ca învingatori;
- prepozitionarea învingatorului în centrul sistemului reusitei este confirmata si verificata
de faptul ca, la originea oricarei întreprinderi performante se afla un om, un învingator, cu viziunea sa
asupra viitorului si a reusitei, cu entuziasmul, capacitatile, posibilitatile si disponibilitatile sale,
favorabil si dinamic îndreptate spre succes;
- învingatorul este cel care imprima adoptarea si dezvoltarea tuturor strategiilor mentale
ale reusitei, solicitând propriilor sai colaboratori (si, implicit, mediului sau ambiental) un anumit sens
al actiunilor, vizând performanta, prin intermediul realizarilor echipei;
- nu în putine cazuri, aflati într-un mediu ambiant non- si/sau chiar contra-
performant, învingatorii au reusit transformarea acestuia si progresarea spre reusita (adeseori, totala).
Structura comportamentala (manifestata ca structura sociala) influenteaza, la rândul sau, atât
performantele învingatorului, cât si ansamblul mediului ambiental în care acesta îsi desfasoara
activitatea. Fapt demonstrat, învingatorul (si, în general, omul) este cel care creeaza si genereaza
dinamica structurii sociale si nu invers (evident, în contextul abordat, referitor la sistemul reusitei). În

16
conceptia noastra, structura sociala, pe lânga interactiunile sale cu învingatorul si cu mediul ambiant al
desfasurarii tuturor activitatilor acestuia, joaca rolul unui "liant" excelent pentru cele trei componente ale
sistemului reusitei, oferind cadrul propice al adaptarilor rapide si eficace, capabile sa permita
continuarea, cu succes, a demersului catre eficienta maxima.
Mediul ambiental, adeseori dovedit a se manifesta ca instabil, ostil si haotic, se afla sub influenta
continua a actiunilor învingatorului si, prin intermediul acestuia, a structurii sociale. Rolul mediului
ambiental nu este, însa, numai pasiv, ca cel al unui "receptor" ascultator, ci si activ si mobilizator pentru
performantele înregistrate de celelalte doua componente ale sistemului reusitei. Prin schimbarile
acceptate sau nu, în functie de calitatea si cantitatea demersurilor întreprinse de învingator si de structura
sociala, mediul ambiental se autotransforma si, concomitent sau în consecinta, modeleaza "agentii
stimulatori", constituenti ai sistemului reusitei
Nu mai putin adevarat si real este faptul ca, în actualele conditii ale mediului ambiental
socioeconomic si politic (referindu-ne la exemplul concret al României), în care schimbarile au
tendinta (mai lenta sau mai accentuata) de radicalizare, structurile devin performante, în functie de
capacitatea de adaptare (adaptabilitatea) la sistem. În acest context, flexibilitatea capacitatii de adaptare
la sistem este conditia esentiala a supravietuirii, structurile si indivizii incapabili sa reziste la schimbari
disparând (mai devreme sau mai târziu) si antrenând, în consecinta, o perfectionare a cadrului relational-
sistemic existent.
În conditiile implicate de un asemenea context al interdependentelor active, potentialul unei
structuri sistemice performante include (cf. fig.nr.2.2): potentialul cognitiv; potentialul afectiv si
emotional; potentialul relational.
Dinamica structurii este posibila numai în conditiile în care toate elementele constituente ale
sistemului manifesta:
- ambitie si dorinta pentru a reusi;
- combativitate si competitivitate;
- capacitate de mobilizare;
- angajarea totala în si pentru schimbari;.
- adaptabilitate maxima la contextul dat (sau creat).

17
 Fig. nr. 2.2 Potentialul unei structuri sistemice performante
Iar pentru ca toate acestea sa devina posibile, este necesar ca fiecare individ, în perspectiva
devenirii sale, sa stie sa comunice deschis, rapid si eficient cu toti interlocutorii sai, precum si cu
structurile componente ale mediului ambiental în care îsi desfasoara activitatea, creându-si un potential
psihologic adecvat rolului sau de veritabil învingator.

2.2 Potențialul psihologic al învingătorului

Potentialul psihologic al învingatorului (câstigatorului) este caracterizat de o serie de factori,
dintre care cei mai importanti sunt:
a) factorii cognitivi
Indiferent de domeniu (sportiv, economic etc.), învingatorii dispun de anumite capacitati cum
sunt:
- capacitatea de constientizare a unor elemente conjuncturale multiple. Perceperea unui
mare numar de informatii, integrarea si stocarea lor în contextul dat, urmate de tratarea acestora,
reflecta atât înalta capacitate de selectie, cât si facilitatea de a actiona eficient ale învingatorului. Altfel
spus, capacitatea noastra de constientizare a multiplelor elemente conjuncturale situationale cu care ne
confruntam este reflectata de posibilitatea de tratare cu maximum de eficacitate, a fiecarei informatii
disponibile. În acest context, antrenarea perceptiei unui numar cât mai mare de informatii tratate prin
diferitele canale senzoriale (vizuale, auditive, kinestezice, odorifice etc.) de care dispunem se transforma
într-o necesitate obiectiva pentru fiecare învingator. Iar acestei necesitati îi este obligatorie asocierea
placerii intense de a descoperi si a curiozitatii de a contacta, "pe viu" , mediul ambiental

18
 - capacitatea de a concentrare a atentiei în momentele actiunilor întreprinse. Aceasta este
complementar indispensabila capacitatii de constientizare. Aptitudinea de a ne concentra atentia permite
selectionarea elementelor pertinente pentru a actiona si tratarea eficienta a informatiilor disponibile. si,
asa dupa cum afirma Churchill, sa nu uitam ca "...sansa nu exista. Ceea ce multi numesc sansa nu este
altceva decât maxima atentie acordata detaliilor". Capacitatea de concentrare este strâns legata de
aptitudinea emotionala de a stapâni si folosi stimulii proveniti din mediul ambiant si, de asemenea, de
a controla fenomenele "parazite" ce pot "perturba" actiunile întreprinse;
- capacitatea de tratare "conica" a informatiilor (fig. nr. 2.3) care presupune, dupa cum
rezulta si din schema prezentata în fig.nr.2.3, o dubla potentialitate a învingatorului, respectiv:
capacitatea de a lua în considerare multiplele elemente ale fiecarei informatii, în interconexiunea si
interdependenta lor; capacitatea de a-si concentra atentia în momentele decisive ale tratarii cuantumului
de informatii de care dispune.

Fig. nr. 2.3 Tratarea "conica" a informatiilor

Tratarea "conica" a informatiilor presupune, asadar, parcurgerea a patru momente atentionale

diferite, astfel: tratarea interna, pe larg, a informatiilor, ceea ce implica spirit analitic si organizarea
perfecta a cuantumului acestora; tratarea externa, pe larg, a informatiilor, adica evaluarea fiecarei
situatii complexe provenind din mediul ambiant; tratarea interna concentrata a informatiilor, respectiv
analizarea fiecarei informatii, în detaliu; tratarea externa concentrata a informatiilor, adica reactia la
fiecare stimul exercitat de mediul ambiant.
- capacitatea de a "comuta" modul de tratare a informatiilor. Învingatorul dispune de
capacitatea de a trece de la un mod de tratare a informatiilor la altul, fapt care îi permite sa îsi
adapteze, dinamic, atentia la fiecare actiune întreprinsa si chiar la fiecare detaliu al acesteia, aspect ce
poarta denumirea de flexibilitate mentala. Capacitatea de "comutare" a modului de tratare a
informatiilor este perfect ilustrata de acele cadre de conducere performante care dispun de posibilitatea
de a fi "deschise", ascultând fiecare colaborator (si/sau subordonat) si tratând informatiile atât selectiv si
separat, cât si într-o viziune globala, totalizatoare;
- capacitatea de organizare, concretizata în "deschiderea" asupra mai multor centre de
interes, precum si prin urmarirea reusitei totale. În ceea ce priveste deschiderea asupra mai multor centre

19
de interes, învingatorul (indiferent daca este un cadru de conducere performant sau un mare campion) îsi
"focalizeaza" (concentreaza) atentia, aparent, asupra unui singur obiectiv dar, în realitate, cuantumul
prioritatilor sale este puternic si perfect determinat structural. În acest sens, învingatorii stiu sa "atace" si sa
"cucereasca", cu o maxima eficacitate, domenii aparent deloc nelegate între ele. si iata numai câteva
exemple: Stephen Cannell, presedintele lui Channell Productions, a ajuns sa depaseasca "marii" Walt
Disney Studios, Paramount si Warner Bross, "cumulând" nu mai putin de trei "meserii": scenarist,
producator si proprietar de studiouri cinematografice; Michael Douglas, actor din "topul A" al star-urilor
americane, este interpret, scenarist, producator si presedinte de companie cinematografica; Silvester
Stalone a "depasit" singuratatea lui Rambo si, actualmente, cumuleaza, si el patru "meserii": actor,
producator, om de afaceri si colectionar de obiecte de arta (favoritii sai sunt Rodin, Dali, Degas si
Michelangelo), inclusiv de pendule si orologii; etc.
Conceptul de "reusita totala", strâns legat de "deschiderea" asupra mai multor centre de interes,
corespunde unei noi maniere de a concepe existenta învingatorilor, prin cautarea (si gasirea) succesului
simultan în trei "domenii-cheie" ale vietii: personal, profesional si familial. Multi apreciaza ca "reusita
totala" este un concept cel putin utopic, însa realitatea demonstreaza ca el constituie, cu certitudine, un
"model al viitorului".
Pentru a functiona pe baza principiului "reusitei totale", învingatorul îsi asigura si îsi
concentreaza toate mijloacele pentru a câstiga, atât în domeniul profesional, cât si în cele
extraprofesionale. Acest echilibru voluntar urmarit se exprima, cel mai des, prin termeni de
complementaritate a unui domeniu comparativ cu altul/altele. Spre exemplu, reusita profesionala creeaza
confort în viata familiala si în cea personala, dupa cum succesul acestora dinamizeaza si stimuleaza
performantele vietii profesionale.
În contextul supus analizei si reflectiei, unul dintre cele mai importante lucruri consta în faptul
ca învingatorul trebuie sa previna si sa se fereasca de "poluarea" unui domeniu de catre altul (altele), în
caz contrar "sansa" esecului pe toate planurile fiind substantial majorata.
b) factorii afectivi si emotionali
Învingatorul îsi majoreaza substantial sansele daca va reusi sa îsi controleze socurile emotionale
provocate de diferitii factori stresanti, atât de des prezenti în viata cotidiana. Factorii stresanti pot
interveni în timpul diferitelor etape ale actiunilor initiate, înaintea si/sau dupa încheierea acestora si
solicita, din partea oricarui individ (mai ales a învingatorului), pentru o cât mai buna (auto)adaptare, trei
aptitudini diferite: controlul anxietatii, gestionarea stresului si controlul suferintei.
- controlul anxietatii. Înaintea oricarei actiuni, stress-ul poate fi provocat, în general, de o
situatie de genul celor de mai jos: presiunea datorata cunoasterii valorii concurentei sau evaluarii
puterii adversarilor; iminenta unei negocieri si/sau a unei întâlniri foarte importante (chiar decisiva);

20
(auto)obligarea, la un moment dat si sub efectul unor presiuni exterioare, de a învinge sau de a ne
ameliora cea mai recenta performanta.
Situatii de aceasta factura, respectiv profund stresante, pot aparea înaintea unei
actiuni/activitati de maxima importanta si genereaza asa-numita anxietate
"precompetitiva". Învingatorii poseda capacitatea de a o controla, utilizând anumite tehnici si/sau metode
empirice sau învatate.
Pentru a controla anxietatea precompetitiva, învingatorul trebuie, în esenta, sa se pregateasca
în vederea demararii actiunii pe care o va începe. În acest scop, el poate utiliza diferite tehnici de
respiratie sau metode de relaxare. De asemenea, învingatorul poate relativiza importanta rezultatului,
stiind ca a facut totul pentru a reusi si considerând viitoarea confruntare ca pe o noua etapa de învatare
si de dezvoltare a propriei personalitati.
În egala masura, învingatorul poate vizualiza si repeta (real sau mental) continutul viitor
(anticipativ) al actiunilor sale, pentru a genera automatisme comportamentale adecvate, concentrându-se
asupra informatiilor esentiale (si, deci, utile) necesare optimizarii rezultatului dorit;
- gestionarea stresului. Dispunând, în mod constant, de vointa si dorinta de a-si ameliora
continuu performantele, învingatorul va cauta sa se confrunte cu situatii din ce în ce mai dificile,
acestea expunându-l la stresuri din ce în ce mai importante. Drept urmare, învingatorul va ajunge în
situatia de a cauta stresul dincolo de actiunea data si, în acest caz, stresul va îndeplini rolul de puternic
factor de (auto)motivare.
Incertitudinea si riscul au tendinta de a optimiza randamentul învingatorului, conferindu-i
(sau, mai degraba, chiar impunându-i) acestuia prilejul de a-si mobiliza toate resursele pentru a câstiga.
De asemenea, într-un atare context, individul îsi va impune ca nu are voie sa greseasca, fiind
(auto)obligat sa apeleze la resurse noi, aparent inexistente înainte de manifestarea unei situatii mai mult
sau mai putin anticipate.
Acesta este motivul pentru care, spre exemplu, unii studenti reusesc mai bine decât altii. Cei
care nu se feresc sa initieze si alte actiuni (în afara învatarii, adeseori "mecanice", a unor cunostinte de
a caror fidelitate a reproducerii depinde, adeseori, . viitorul lor), cum ar fi, spre exemplu, o (mica)
afacere, vor avea atât disponibilitatile, cât si resursele motivationale pentru a egala si depasi
performantele tipului de "student-model, traditional". Pentru ca teoretizarea practicii va depasi, rapid,
stadiul notional-teoretic, iar stresul motivational autoimpus va genera efecte benefice asupra rezultatelor
obtinute. Faptul mi-a fost confirmat si reconfirmat în mai multe cazuri, în care am întâlnit studenti ce
reusisera, pe lânga obtinerea unor note foarte bune, si "înregistrarea", la "activ", a unor sume de bani cu
sase, sapte sau chiar opt zerouri.
La întreprinzatorii sau la managerii de înalt nivel, cautarea stresului joaca un rol echivalent,
cu atât mai mult cu cât, nu arareori, este rezultanta unor deprinderi dobândite din anii studentiei. si,

21
spre deosebire de tara noastra, unde stresul ne este "inoculat", psihologic, ca un simplu factor
demotivant si defavorizant (fiind confundat, adeseori, cu oboseala psihica si chiar cu cea fizica), în
multe tari occidentale viitorii manageri sunt atent învatati sa lucreze sub stres. Aceasta si datorita
faptului ca viitorii întreprinzatori si /sau manageri sunt învatati si stiu ca, reprezentând o reactie de
autoaparare a organismului la multiplii stimuli proveniti din mediul ambiental, stresul este, adeseori,
pozitiv si profund motivant în demersul învingatorului catre reusita;
- controlul suferintei. Învingatorul accepta ideea ca, uneori, poate fi pus în situatia de a
suferi. Aceasta, mai ales în conditiile în care "drumul" spre reusita nu este nici "neted" si nici lipsit de
"bariere" dintre cele mai variate.
Suferinta (fara a o cauta, asemenea masochistilor !...) constituie un factor poate mai
automotivant ca stresul, iar depasirea sa, printr-o mobilizare psihologica desavârsita,
confera învingatorului un plus calitativ substantial tentativei spre reusita. Este, daca vreti, transpunerea
perfecta în practica a proverbului "Numai cine nu s-a lovit nu crede". Pentru ca, doar depasind cu
succes o suferinta, vom fi capabili sa fim mai "tari" si, de ce nu, în viitor, sa stim cum putem prevedea
si depasi eficient asemenea situatii.
Consideratiile anterior expuse sunt pe deplin confirmate de practica, respectiv de situatii în care
experienta "competitiva" a celor care au avut (sau au) de suferit în demersul lor spre reusita, au înregistrat
mult mai des succese, comparativ cu "copiii cuminti si ascultatori".
c) factorii relationali
În masura în care poseda o mare încredere în el însusi, învingatorul nu se teme de nimeni si de
nimic si este "deschis" catre mediul ambiant, catre fiecare semen al sau.
La asemenea indivizi nu se manifesta (cel putin exteriorizata) teama de a nu gresi si, drept
consecinta, spiritul de initiativa si de actiune este o caracteristica normala si constanta a
comportamentului lor. Acestia vor cauta noi si noi situatii pentru a mai învata (câte) ceva, pentru a-si mai
"îmbogati" experienta de viata. Nu refuza (aparent) pe nimeni si nimic si stiu foarte bine sa "fure" (în
sensul învatarii), de la fiecare, câte ceva.
Caracteristici de genul celor anterior descrise aduc învingatorul în situatia de a-si dezvolta
anumite competente relationale care îi permit cresterea eficacitatii actiunilor întreprinse în context
profesional, familial si personal.
Orice întreprinzator performant este, în ultima instanta, considerat ca un "mare comunicator",
inspirând încredere si fiindu-i recunoscute calitatile umane. Mai mult, el devine adulat si idolatrizat,
servind, adeseori, ca model de referinta.
Dintre capacitatile (competentele) relationale caracteristice învingatorului, ne vom opri asupra a
trei, si anume:

22
 - deschiderea fata de semeni si disponibilitatea de a privi tot ce îl înconjoara. Acestea releva
capacitatea învingatorului de a lua în calcul si de a tine cont de multiplele elemente ce apar în mediul sau
ambiental si de a trata fiecare informatie receptata, în final fundamentându-si, cu maxima rigurozitate,
deciziile si (auto)generându-si succesul.
Tratarea "conica" a informatiilor este activa nu numai în registrul cognitiv al învingatorului, ci
si în cel relational. Într-un context saturat al relationalului si cu un "con" larg al receptarii
informatiilor, învingatorul va identifica si întelege, prioritar, nevoile semenilor sai si, într-un al doilea
"timp", îsi va crea si genera mijloacele de satisfacere a acestora. Daca, dimpotriva, "conul" receptarii
informatiilor este "strâns", propriul sau model de viata va fi impus semenilor, fiind privilegiate propriile
preocupari în demersul de satisfacere a asteptarilor si nevoilor interlocutorilor.
Concomitent, în competentele relationale ale învingatorului, deschiderea fata de semeni si
disponibilitatea de a privi tot ce îl înconjoara (interpretate ca manifestari comportamentale pasive de
receptare a informatiilor din mediul ambiental) vor constitui capacitatea de baza si indispensabila la care
interlocutorii vor apela pentru a-si fundamenta propriile actiuni;
- capacitatea de a asculta "total" si aptitudinea de a percepe, cât mai corect si cât mai
putin subiectiv sentimentele semenilor (interlocutorilor). Asupra competentelor relationale interpersonale
de baza ale învingatorului, care constituie "deschiderea" fata de semeni si disponibilitatea de a privi si de
a recepta informatiile din mediul ambiental, "actioneaza", uzual, competentele operationale ale acestuia,
respectiv capacitatea de a asculta si aptitudinea de a percepe sentimentele semenilor (interlocutorilor). În
acest mod, învingatorul este si va fi capabil sa trateze activ informatiile auditive si pe cele kinestezice
percepute, efectul redundant constituindu-l, cel mai frecvent, empatia. În contextul creat, empatia se
constituie, în elementul definitoriu si fundamental al pozitiei învingatorului fata de învins. Aceasta, cu atât
mai mult, cu cât un individ nu va putea deveni învingator decât în masura în care va fi capabil sa îsi
înteleaga interlocutorii, transpunându-se în locul lor si actionând de pe aceasta noua pozitie. Indubitabil,
efectul unui asemenea comportament va fi absolut si profund benefic pentru ambele parti, constituind o
baza a viitoarelor situatii relationale interpersonale.
- cooperarea. Aptitudinea (capacitatea) de a coopera consacra ultimul si cel mai înalt nivel
al competentelor relationale interpersonale. Bazându-se, în vederea amplificarii propriei eficacitati, pe
toate capacitatile prezentate, un învingator stie sa coopereze cu semenii sai, stabilind interactiuni pozitive
si motivante cu partenerii de afaceri si definind scopuri si obiective comune.
În cadrul întreprinderii (firmei), cooperarea învingatorului cu interlocutorii sai este ilustrata prin
participarea acestuia la grupurile de lucru special constituite pentru definirea unor viitoare directii de
actiune, nu arareori el fiind solicitat în calitate de consultant. În acest tip de cooperare, modul de
comunicare apelat de învingator este direct si afectiv. Astfel, acesta "merge drept la tinta", abordeaza

23
toate problemele supuse discutiei fara nici un fel de reticenta si stie cum sa includa, în continutul lor,
elementele afective indispensabile demersului sau catre reusita;
d) factorii comportamentali
Cu prilejul unei conferinte de presa organizate la începutul anilor '90, magnatul John Goosens,
fost presedinte al Companiei Texaco pentru Belgia, Franta si Luxemburg, declara: "Un lucru este cert:
eu nu cobor niciodata în arena cu ideea ca rezultatul este lipsit de importanta. O data ce întreprind
ceva, scopul meu este de a câstiga. Astfel, eu nu sunt decât un jucator mediocru de tenis, dar, o data
ajuns pe teren, doresc un singur lucru: sa-mi înving adversarul. Chiar daca, din start, nu am nici o
sansa. În lumea în care traim, învingatorii îsi creeaza un loc mai bun sub soare. Dar, concomitent,
doresc si ca toti colaboratorii mei sa fie învingatori. Ceea ce nu înseamna ca nu accept înfrângerea ! .
Pur si simplu, doresc sa îmi pot spune, întotdeauna, ca am facut totul pentru a evita esecul"[4].
Asadar, învingatorul este caracterizat, adeseori, pe plan comportamental, printr-un extrem de
puternic dinamism si o energie incontestabila, care îl "pun" în miscare, generându-i, ca principale
caracteristici comportamentale, ambitia si dorinta de a reusi, combativitatea si competitivitatea si, în mod
deosebit, dinamismul comportamental (respectiv, angajarea personala, autodeterminarea, tenacitatea si
autodepasirea de sine).
e) crearea, dezvoltarea si impunerea propriei imagini
Imaginea de sine, imaginea propriei personalitati, constituie o caracteristica esentiala a
oricarui învingator. Acesta stie sa se autoevalueze foarte bine, apreciindu-si capacitatile,
disponibilitatile si posibilitatile.
Crearea, dezvoltarea si impunerea propriei imagini în mediul ambiental de apartenenta sunt
considerabil stimulate, la toti învingatorii, de densitatea "competitiilor" la care participa si, de asemenea,
de "concurentii" întâlniti si de pericolele cu care se confrunta permanent.
Fapt demonstart de practica, învingatorul stie, mai mult ca oricine, sa îsi evalueze si sa îsi
stimuleze atât motivatiile (punctele "forte"), cât si aspectele deficitare (punctele "slabe") ale propriei
activitati Aceasta aptitudine îi poate fi caracteristica sub forma unei originalitati preexistente statusului
sau dar, cel mai frecvent, ea se constituie într-o capacitate învatata, cultivata si dezvoltata, apoi exprimata
si exteriorizata.
Învingatorul poseda nu numai încredere în sine, ci si stima fata de propria-i persoana, fapt care îi
permite sa îsi genereze o gândire fundamental pozitiva. În acest sens, ne apare semnificativa si importanta
sublinierea facuta, cu profund umor, de celebrul actor Jack Nicholson: "... Ma consider un învingator,
pentru ca fac parte din acei care au reusit sa învete, din viata, cel putin un lucru: daca va veti analiza
cea mai proasta zi pe care ati avut-o în viata, respectiv cea în care ati crezut ca veti atinge abisul, veti
constata ca ea era plina de mici evenimente minunate"

24
 Învingatorul are, întotdeauna, siguranta ca a putut realiza cele mai ambitioase lucruri (pe care
altii, cu siguranta, nu le-ar fi putut realiza în contextul dat) si acest fapt îi creeaza placere si o satisfactie
individuala inconfundabile, constituindu-se, practic, într-o confirmare obiectiva a propriilor sale
disponibilitati si capacitati. Învingatorul este ceea ce face si face ceea ce prevede, fiecare performanta a
sa fiind un nou pretext de afirmare de sine si o reusita adaugata "piramidei de succes" pe care si-o
construieste, meticulos, cu calm si ardoare.
Încercând sa caracterizam, succint, "marca" învingatorului, putem afirma ca aceasta este
caracterizata prin trei elemente esentiale:
- cunoasterea perfecta a propriului potential;
- autoevaluarea completa si corecta a performantelor;
- dimensionarea cât mai putin subiectiva a imaginii de sine.
În fine, subliniem faptul ca, pentru a ajunge la construirea, perfectionarea si dezvoltarea propriei
imagini de marca, orice învingator este capabil sa apeleze la o complexa si diversificata gama
de strategii mentale ale reusitei, pe care le vom analiza, succint, în cele ce urmeaza..
4.3 Strategiile mentale ale reusitei
Experienta demonstreaza ca, adeseori, în deplina concordanta cu numeroasele argumente si/sau
atuuri psihologice de care dispune, orice învingator stie, tinzând spre perfectiune, cum sa transpuna în
practica, activ si dinamic, o complexa si eficienta gama de strategii mentale ale reusitei.
Daca factorii psihologici ai propriului potential caracterizeaza o stare relativ stabila si îi permit,
oricarui învingator, sa se autodepaseasca si sa îsi dezvolte propia personalitate de-a lungul unui amplu
proces de maturizare, strategiile mentale ale reusitei, prin aplicarea lor, îi genereaza si îi induc o
capacitate psihomotorie rapid operationala, care îl vor conduce la succes.
De fapt, între potentialul psihologic al învingatorului si strategiile mentale ale reusitei exista o
relatie de interdependenta.
Astfel, potentialul psihologic al oricarui învingator constituie baza stabila pe care strategiile
mentale ale reusitei se pot dezvolta cu o mare eficienta.
La rândul lor, odata cunoscute si "stapânite", strategiile mentale ale reusitei contribuie, decisiv,
atât la dezvoltarea anumitor aspecte ale potentialului psihologic al învingatorului, cât si la afirmarea
personalitatii sale.

2.3 Strategii mentale ale reușitei

Dar sa analizam succint, în cele ce urmeaza, continutul celor sapte strategii mentale ale reusitei.
2.3.1 Strategia vizualizarii
Strategia vizualizarii consta într-o anticipare a succesului si se exprima prin intermediul unei
proiectii în viitor a scenariului acestuia.
25
 Rolul vizualizarii este fundamental, întrucât aceasta are capacitatea de a accelera "traiectoria"
individului, actualizând, în prezentul instantaneu, o realitate care nu este perceptibila decât în viitor.
Practic, învingatorul are capacitatea (evident, teoretica) de a comprima timpul, prin intermediul
vizualizarii el transpunându-se într-un nou spatiu si într-un timp diferit de cel actual.
De asemenea, pentru orice învingator vizualizarea se constituie într-o veritabila "masina" de
explorare a spatiului si a timpului, în conceptia sa a vedea fiind echivalent cu a vrea.
În acest mod, învingatorul este capabil sa îsi controleze, foarte bine, anxietatea precompetitiva,
simulând "competitia" înaintea desfasurarii acesteia. Drept consecinta, în faza de învatare a noi tehnici si
metode, vizualizarea mentala este de natura sa îi permita învingatorului sa accelereze procesul asimilarii,
iar în cea de (auto)perfectionare sa îsi sporeasca, decisiv, stabilitatea si abilitatea de a actiona;

2.3.2 Strategia obiectivelor

Bazându-se pe o viziune clara si precisa asupra actiunilor pe care urmeaza sa le initieze si/sau sa le
dezvolte, orice întreprinzator, manager si/sau sportiv performant, respectiv, orice învingator, poseda
capacitatea de a defini si de a transpune în practica, între starea prezenta si cea dorita, o serie de obiective
intermediare si operationale.
Strategia obiectivelor, care este, în fapt, o strategie de programare a actiunilor, corespunde unui
demers analitic, "pas cu pas", ce se poate efectua apelând la mijloace fie pre-, fie retroactive.
Demersul preactiv urmareste cronologia obiectivelor programate în timp, pornind de la starea
prezenta si ajungând la cea dorita.
În sens opus, demersul retroactiv apeleaza la o "întoarcere" în timp a obiectivelor programate,
plecând de la starea dorita si ajungând la cea prezenta;

2.3.3 Strategia gestionarii eficace (stapânirii) a situatiilor

Aceasta strategie permite învingatorului sa integreze propriile obiective într-un demers perfect
dinamic. Astfel, strategia gestionarii eficace (stapânirii) a situatiilor se constituie într-un mijloc
privilegiat de a gestiona, în regim de continuitate, obiectivele, între starea prezenta si cea dorita. Mai
concret, acest tip de strategie presupune si implica a actiona în functie de "articularea" diferitelor etape
care conduc la succes, parcurgând, "pas-cu-pas", "momente-cheie", a caror "atingere" este realizabila
numai bazându-ne pe experientele anterioare.
Schematic, strategia gestionarii eficiente a situatiilor poate fi prezentata astfel:

26
 Fig.nr. 2.4 Strategia gestionarii eficiente a situatiilor

În fig. nr. 2.4 este prezentata strategia cea mai performanta, respectiv cea recurenta, care
integreaza în procesul sau rezultatele procesului de învatare din experientele traite.
În cazul invers, respectiv în cel în care construirea reusitei se face doar pe baze teoretice, întâlnim
o strategie lineara (nonrecurenta), dovedit a fi deficitara, deoarece nu ia în considerare rezultatele si/sau
învatamintele experientelor traite (fig. nr. 2.5):

Fig. nr. 2.5 Strategia gestionarii deficitare (ineficiente) a situatiilor

Din considerentele expuse se poate concluziona faptul ca strategia gestionarii eficiente
(stapânirii) a situatiilor se bazeaza pe trei elemente fundamentale, si anume:

27
 a) a învata din esecuri. În acest context, sa ne reamintim ca " . este cu mult mai usor sa trecem
printr-un succes, decât printr-un esec" si, de asemenea, sa tinem cont de ceea ce afirmau, cu mult timp în
urma, unele personalitati: "Nu exista esecuri, ci numai lectii" (Nietzsche); "Noroc ca mai exista si
esecuri, pentru ca numai astfel putem progresa (Frederic cel Mare); "Eroarea nu este grava, în conditiile
în care ea este irepetabila" (Alexandru cel Mare); etc.
Pentru a putea "exploata", la maximum, erorile generate de propriile esecuri, un
adevarat învingator va trebui sa apeleze la diferite tehnici personale ca, spre exemplu:
- analiza clara si detaliata a dimensiunilor esecului;
- relevarea cauzelor reale ale esecului
cauze intentionale (subiectul îsi controleaza actiunea);
cauze neintentionale (subiectul nu îsi controleaza actiunea);
cauze stabile (cunoscute si precizate);
cauze instabile (fluctuante);
cauze interne (legate de propria persoana);
cauze externe (legate de mediul ambiental psihosocioeconomic si sau de cel politic);
- identificarea precisa a erorilor comise, reperând ceea ce trebuie schimbat, pentru a putea
transforma esecul în succes;
- identificarea a ceea ce a functionat bine si, deci, poate fi reutilizat într-o situatie viitoare, în
scopul de a garanta succesul.
A învata din propriile esecuri (dar, eventual, si din ale altora !) poate fi rezumat într-o succinta si
percutanta afirmatie: Sa nu comitem, niciodata, aceeasi eroare ! .
b) a stapâni consecintele esecului si situatiile-limita. Aceasta presupune a nu demobiliza
niciodata si, de asemenea, a avea convingerea ca, întotdeauna, mai exista cel putin o sansa ! Este,
evident, o problema de echilibru psihologic, pentru ca a putea trece peste cele mai (uneori) "înfioratoare"
situatii implica tarie de caracter, vointa, încredere în propriile forte, convingerea ca vom fi capabili de
reusita. Sau, dupa cum formula Nietzsche, "...tot ce nu ma omoara ma face mai capabil, mai puternic .";
c) a învata din succese. Cât de greu ne este, uneori, sa învatam din propriile reusite si, mai mult,
de câte ori nu suntem tentati sa ne "culcam" pe "laurii victoriei" intrând, astfel, într-o stare de latenta cel
putin primejdioasa, mai primejdioasa chiar decât esecul ?! . Practic, a învata din propriile succese (dar si
din cele ale altora !) presupune parcurgerea acelorasi etape (faze) ca si în cazul învatarii din esecuri, cu o
serie de mici particularitati:
- analiza riguroasa a dimensiunilor succesului;
- relevarea cauzelor stricte ce au generat succesul;
- identificarea tuturor aspectelor favorabile, potential reutilizabile în situatii ulterioare,
în scopul realizarii a noi succese;

28
 - identificarea, post factum, a tot ceea ce poate fi ameliorat si amplificat din punct de
vedere al eficacitatii succesului.
Practic, aflat în fata unei situatii, un învingator poate gândi (evident, exprimat într-o forma
sintetica) în maniera urmatoare:
- daca am înregistrat un esec: îmi identific erorile; descopar ce trebuie sa fac pentru a-mi
corecta propriile erori, astfel încât sa nu le mai repet;
- daca am înregistrat un succes: identific ceea ce "merge"; asimilez ceea ce am învatat pentru a
putea reproduce faptele favorabile, încercând sa devin propriul meu model; retin faptul ca a stapâni
situatiile înseamna a învata, dupa cum a învata înseamna a sti sa îti îndrepti propriile erori si sa reproduci
succesul.

2.3.4 Strategia schimbarilor rapide si eficiente

Acest tip de strategie permite învingatorului sa treaca, extrem de rapid, de la o stare mentala
la alta, total opusa ("comutare mentala" . Iata câteva exemple: de la admiratie, la dispret; de la
dragoste, la ura; de la bucurie, la tristete; de la concentrare, la relaxare; etc. Scopul (evident, strategic)
este de a genera interlocutorului anumite stari de spirit[7], influentându-i (decisiv) comportamentul, în
sensul dorit de noi.
Pentru a putea apela la strategia schimbarilor rapide si eficiente, orice învingator trebuie sa dea
dovada de maxima flexibilitate psihomotorie si de maxima adaptabilitate la mediul ambiental, fiind
capabil sa comunice într-o maniera clara si eficace.
Succesiunea starilor mentale caracteristice acestei strategii, cu scopul de a putea atinge
performanta, este redata, schematic, astfel (fig nr. 2.6):

29
 Fig.nr. 2.6: Exemplu de succesiune a starilor mentale conducând la performanta

Învingatorul îsi va "alimenta" propria "banca de date" aferenta starilor mentale, bazându-se atât
pe acumularile rezultate din experientele traite, c t si pe tratamentul "aplicat" acestor experiente, prin
intermediul strategiei gestionarii eficiente (stapânirii) a situatiilor.

2.3.5 Strategia influentarii

Strategia influentarii consta în a-l determina pe interlocutor sa adopte o stare mentala
necesara atingerii scopului pe care ni-l propunem.
Daca, în cazul precedent, se recurge la automanipulare, în strategia influentarii accentul este
pus pe capacitatea de a-i determina pe interlocutori sa reactioneze la stimulii mentali (arareori si fizici)
emisi de noi ("noi", pentru ca agream ideea ca fiecare cititor este si/sau va fi un învingator).
Strategia influentarii poate apela la unul dintre urmatoarele doua mijloace:
- convingerea si mobilizarea interlocutorului, generându-i o stare mentala pozitiva si favorabila
vizavi de propria-i persoana (în cazul strategiei negocierii);
- demobilizarea si destabilizarea interlocutorului, generându-i o stare mentala negativa (în cazul
strategiei confruntarii).

30
 Evident, mijlocul ales va fi în functie de scopul urmarit de fiecare dintre noi: "câstigarea"
partenerului în cazul, spre exemplu, al unei negocieri, respectiv, intimidarea unui (potential sau virtual)
concurent.
Prin adoptarea primului mijloc ne putem "aduce" interlocutorul în urmatoarele stari mentale:
"deschidere" fata de noi; disponibilitate si predispozitie pentru dialog; capacitate înalta de ascultare;
aptitudinea de a prevedea si de a recepta starea pe care o exteriorizam; cooperare.
Apelând la cel de-al doilea mijloc, vom putea imprima interlocutorului teama, confuzie,
îndoiala, trac, stres, frica si chiar o accentuata stare de nervozitate, apelând la mijloace nonverbale
(contact vizual, atitudine corporala, "penetrarea" în "spatiul" sau intim etc.) si/sau verbale (anuntarea
prealabila a propriilor noastre performante; inferiorizarea adversarului - spre exemplu, prin intermediul
unei exprimari de genul: "Mai cunosc pe cineva care, aflat în postura dumneavoastra, a pierdut" -;
apelarea la tehnica confuziei - spre exemplu, apelarea unei persoane, pe care o cunoastem bine, pe un
alt nume/prenume si/sau functie -; etc.);

2.3.6 Strategia relationala

Strategia relationala se bazeaza pe "transmiterea" relationala a propriilor capacitati asupra
anturajului din mediul nostru ambiental
Experienta demonstreaza faptul ca strategia relationala genereaza o influentare în dublu sens: a
interlocutorului de catre noi; a noastra de catre interlocutor (prin prisma efectului generat si scontat de
noi).
Principiile de baza apelate si utilizate de învingatorii ce recurg la strategia relationala pot fi
exprimate prin intermediul urmatoarelor doua postulate:
Am nevoie de altii pentru a reusi;
Nu pot reusi de unul singur
În fapt, strategia relationala se bazeaza atât pe învatare, cât si pe comunicare.
Ca strategie de învatare, strategia relationala apeleaza la o dubla învatare, atât de la propria
persoana, cât si de la interlocutori.
Principala tehnica de învatare aplicata prin intermediul strategiei relationale consta în
modelarea propriului comportament si a propriei personalitati. Implicit, în strategia
relationala, învingatorul se va modela atât în functie de ceea ce este, cât si în functie de modul în care
interlocutorul sau se va exterioriza comportamental (verbal si nonverbal).
Pentru ca strategia relationala sa fie complet operationala si modelarea eficace, este necesar
ca învingatorul sa stie, prealabil, ce vrea (doreste) sa modeleze, respectiv de ce elemente are nevoie
pentru a putea continua sa progreseze.

31
 De aceea, învingatorul trebuie sa se cunoasca foarte bine si sa îsi poata evalua, cu maxima
rigurozitate si cu cât mai putin subiectivism, în orice moment al actiunilor pe care le întreprinde,
propriile-i calitati si defectele, astfel încât sa poata fi capabil sa îsi defineasca, extrem de clar, ceea ce
vrea sa "împrumute", sa imite si/sau sa modeleze la si de la interlocutor.
De obicei, pentru a putea progresa învingatorul are la dispozitie doua mijloace, sintetizate în
urmatoarele:
- stabilizarea, întarirea si dinamizarea punctelor sale forte, precum si a ceea ce stie si este,
realmente, capabil sa faca, apelând si/sau utilizând strategia gestionarii succesului;
- "acoperirea" propriilor sale deficiente (puncte "slabe"), modelându-se în functie de
comportamentul si personalitatea interlocutorilor sai, respectiv în functie de ceea ce acestia poseda si el
doreste sa câstige de la ei: stiinta lor de "a face"; tehnicile lor de negociere; metodele lor de lucru;
strategiile adoptate în diferitele actiuni întreprinse; etc.
Asadar, modelarea propriului comportament, a propriei personalitati, constituie mijlocul cel
mai sigur, cel mai puternic si cel mai eficient pentru a ne "îmbogati" strategiile mentale adoptate în
demersul nostru catre reusita.
Ca strategie de comunicare, strategia relationala apeleaza la o serie de tehnici care ne permit sa
profitam de situatiile în care, cel putin momentan, interlocutorul, prin capacitatile, disponibilitatile si
posibilitatile sale, domina relatia existenta. Ca rezultanta, vom putea fi capabili sa înclinam "balanta" în
"favoarea" noastra, de la o relatie de putere, la una de învatare (asa cum, spre exemplu, este cazul
relatiilor dintre profesor si elev, dintre conducator si condus, dintre campion si "out sider" etc.). si, nu în
ultima instanta, vom putea realiza aceasta "basculare" comportamentala de pe
pozitiile create prin intermediul imaginii noastre de marca. Ceea ce, finalmente, înseamna si este
echivalent cu crearea, dezvoltarea, promovarea si/sau impunerea, în mediul ambiental, a imaginii de
marca a învingatorului.

32
 CAPITOLUL III

STRATEGIILE MENTALE ALE REUȘITEI

Experiența demonstrează ca, adeseori, in deplina concordanța cu numeroasele argumente si/sau

atuuri psihologice de care dispune, orice invingator stie, tinzând spre perfectiune, cum sa transpună in
practica, activ si dinamic, o complexa si eficienta gama de strategii mentale ale reușitei.
Daca factorii psihologici ai propriului potențial caracterizează o stare relativ stabila si ii
permit, oricarui invingator, sa se autodepaseasca si sa isi dezvolte propria personalitate de-a lungul
unui amplu proces de maturizare, strategiile mentale ale reușitei, prin aplicarea lor, ii generează si ii
induc o capacitate psihomotorie rapid operationala, care il vor conduce la succes.
De fapt, intre potențialul psihologic al invingatorului si strategiile mentale ale reușitei exista o
relație de interdependenta.
Astfel, potențialul psihologic al oricarui invingator constituie baza stabila pe care strategiile
mentale ale reușitei se pot dezvolta cu o mare eficienta.
Odată cunoscute si stapanite, strategiile mentale ale reușitei contribuie, decisiv, la dezvoltarea
anumitor aspecte ale potențialului psihologic al invingatorului.

3.1 Strategia vizualizării

Strategia vizualizării consta intr-o anticipare a succesului si se exprima prin intermediul unei
proiecții in viitor a scenariului acestuia.
Rolul vizualizării este fundamental, intrucat aceasta are capacitatea de a accelera „traiectoria”
individului, actualizând, in prezentul instantaneu, o realitate care nu este perceptibila decât in viitor.
Practic, invingatorul are capacitatea (evident, teoretica) de a comprima timpul, prin intermediul
vizualizării el transpunandu-se intr-un nou spațiu si intr-un timp diferit de cel actual.
De asemenea, pentru orice invingator vizualizarea se constituie intr-o veritabila „masina” de
explorare a spațiului si a timpului, in concepția sa a vedea fiind echivalent cu a vrea. In acest
mod, invingatorul este capabil sa isi controleze, cu succes, anxietatea precompetitiva, simuland
„competitia”, înaintea desfasurarii acesteia. Drept consecinta, in faza de invatare a noi tehnici si metode,

33
vizualizarea mentala este de natura sa ii permite invingatorului sa accelereze procesul asimilarii, iar in cea
de (auto)perfectionare sa isi sporească, decisiv, stabilitatea si abilitatea de a acționa.

3.2 Strategia obiectivelor

Bazându-se pe o viziune clara si precisa asupra acțiunilor pe care urmează sa le inițieze si/sau sa
le dezvolte, orice intreprinzator, manager si/sau sportiv performant, respectiv, orice invingator, poseda
capacitatea de a defini si de a transpune in practica, intre starea prezenta si cea dorita, o serie de obiective
intermediare si operaționale.
Strategia obiectivelor, care este, in fapt, o strategie de programare a acțiunilor, corespunde unui
demers analitic, pas-cu-pas, ce se poate efectua apelând la mijloace fie pre-, fie retroactive.
Demersul preactiv urmareste cronologia obiectivelor programate in timp, pornind de la starea
prezenta si ajungând la cea dorita. In sens opus, demersul retroactiv apelează la „intoarcerea” in timp a
obiectivelor programate, plecând de la starea dorita si ajungând la cea prezenta.

3.3 Strategia gestionarii eficace (stapanirii) a situatiilor

Aceasta strategie permite invingatorului sa integreze propriile obiective intr-un demers perfect
dinamic. Astfel, strategia gestionarii eficace (stapanirii) a situatiilor se constituie intr-un mijloc
privilegiat de a gestiona, in regim de continuitate, obiectivele, intre starea prezenta si cea dorita. Mai
concret, acest tip de strategie presupune si implica a acționa in funcție de „articularea” diferitelor etape
care conduc la succes, parcurgând, pas-cu-pas, momente-cheie, a căror atingere este realizabila numai
bazându-ne pe experiențele anterioare.

3.4 Strategia schimbărilor rapide si eficiente

Acest tip de strategie permite învingătorului sa treacă, extrem de rapid, de la o stare mentala la
alta, total opusa („comutare mentala”). Iata câteva exemple: de la admiratie, la dispreț; de la dragoste, la
ura; de la bucurie, la tristete; de la concentrare, la relaxare; etc. Scopul (evident, strategic) este de a
genera interlocutorului anumite stari psihologice, influentandu-i (decisiv) comportamentul, in sensul
dorit de noi.
Pentru a putea apela la strategia schimbărilor rapide si eficiente, invingatorultrebuie sa dea
dovada de maxima flexibilitate psihomotorie si de maxima adaptabilitate la mediul ambiant, fiind capabil
sa comunice intr-o maniera clara si eficace.

3.5 Strategia influentarii

34
 Strategia influentarii consta in a-l determina pe interlocutor sa adopte o stare mentala necesara
atingerii scopului pe care ni-l propunem.
Daca, in cazul precedent, se recurge la automanipulare, in strategia influentarii accentul este
pus pe capacitatea de a-i determina pe interlocutori sa reactioneze la stimulii mentali (arareori si fizici)
emisi de noi („noi”, pentru ca agream ideea ca fiecare cititor este si/sau va fi un invingator).
Strategia influentarii poate apela la unul dintre următoarele doua mijloace:
- convingerea si mobilizarea interlocutorului, generandu-i o stare mentala pozitiva si
favorabila vizavi de propria-i persoana (in cazul strategiei negocierii);
- demobilizarea si destabilizarea interlocutorului, generandu-i o stare mentala negativa (in cazul
strategiei confruntarii).

3.6 Strategia relationala

Strategia relationala se bazează pe „transmiterea” relationala a propriilor capacitati asupra
anturajului din mediul nostru ambiental.
Experiența demonstrează faptul ca strategia relationala generează o influentarein dublu sens: a
interlocutorului de către noi; a noastră de către interlocutor (prin prisma efectului generat si scontat de
noi).
Principiile de baza apelate si utilizate de invingatorii care recurg la strategia relationala pot fi
exprimate prin intermediul urmatoarelor doua postulate:
- Am nevoie de alții pentru a reuși;
- Nu pot reuși de unul singur
In fapt, strategia relationala se bazează atat pe invatare, cat si pe comunicare.
Ca strategie de invatare, strategia relationala apelează la o dubla invatare, atat de la propria
persoana, cat si de la interlocutori.
Principala tehnica de invatare aplicata prin intermediul strategiei relaționale consta in
modelarea propriului comportament si a propriei personalitati. Implicit, in strategia
relationala,invingatorul se va modela atat in funcție de ceea ce este, cat si in funcție de modul in care
interlocutorul sau se va exterioriza comportamental (verbal si nonverbal).
Pentru ca strategia relationala sa fie complet operationala si modelarea eficace, este necesar
ca invingatorul sa stie, prealabil, ce vrea (doreste) sa modeleze, respectiv de ce elemente are nevoie
pentru a putea continua sa progreseze.
De aceea, invingatorul trebuie sa se cunoască foarte bine si sa isi poate evalua, cu maxima
rigurozitate si cu cat mai puțin subiectivism, in orice moment al acțiunilor pe care le întreprinde,
propriile-i calitati si defectele, astfel incat sa poate fi capabil sa isi definească, extrem de clar, ceea ce
vrea sa „imprumute”, sa imite si/sau samodeleze la si de la interlocutor.
35
 3.7 Strategia META
Extrem de puternica si, in același timp, nu mai puțin sofisticata,
strategia META permite invingatorului sa ocupe o poziție privilegiata in relația sa cu mediul ambiant,
respectiv aceea de observator al propriului comportament.
Așadar, a aplica strategia META inseamna a ne observa, dinamic, in actiune, de unde rezulta si
faptul ca aplicațiile acesteia sunt foarte diverse. Astfel, poziția noastră de observator al propriului
comportament ne permite, mai intai, modificarea si ameliorarea propriilor performante realizabile si/sau
in curs de realizare. Prin urmare, strategia META se constituie intr-o eficienta si foarte rentabila sursa de
invatare, pe termene foarte scurte. In același timp, aceasta strategie mentala a reușitei constituie o
excelenta tehnica de gestionare a emoțiilor. Introducând o „distanta” fata de noi insine, un „recul” fata de
propriile noastre actiuni, META indeparteaza senzații care ar putea fi, pe moment, trăite de noi intr-o
maniera deosebit de negativa si/sau stresanta.
Ca strategie de invatare, META se apropie, din punct de vedere conceptual, de principiile
strategiei gestionarii eficiente (stapanirii) a situatiilor. Deosebirea consta in faptul ca, daca, in cazul
acesteia, strategia invatarii operează in sprijinul fundamentării actiunilor, META intervine pe parcursul
derulării acțiunii propriu-zise.
Ca metoda de gestionare a emoțiilor, strategia META permite si facilitează, substanțial,
diminuarea intensitatii reacțiilor noastre emoționale provocate de teama, trac, anxietate etc.
In acest context, trecând din registrul „emotii-senzatii” in cel de „evaluare-
analiza”, invingatorul isi autogenerează „reculul” care ii va permite sa treacă, rapid si eficient, peste
obstacolele intervenite pe parcursul derulării propriilor actiuni. Altfel exprimat, strategia META ii
ofera invingatorului posibilitatea de a trece, rapid si eficient, din „centrul atentiei”, in exteriorul
acțiunii, transpunandu-se, intr-o maniera flexibila, in rolul de analist al contextului creat. Scopul îl
constituie, in mod evident, ameliorarea propriilor performante in demersul către reusita.

36
 CONCLUZIE

Scopul propus de această lucrare a fost de a aduce la cunoștința omului secretele reușitei, se
mai pot spune foarte multe la tema dată, poate în cazul tezei de atestat va avea o desfășurare mai
amplă, însă această lucrare a avut tendința de a arăta și demonstra lucruri generale privind tematica
dată.
Despre aceasta temă pot spune că este mai mult decât utilă , am descoperit lucruri foarte
importante, de la factorii reușitei până la strategii; În cadrul celor trei capitole am prezentat cele mai
esențiale lucruri, care după părerea mea i-ar fii de folos oricui.
Astfel sper că prin această lucrare am reușit să demonstrez ceea ce constă în arta de a reuși iar
conținutul prezentării va fii folositor cât mai multor persoane, deoarece consider că este o temă din
care poți acumula multe informații utile pentru formarea ta ca un om de succes în societate...

37
 CUPRINS
Argument 1
Capitolul I – Cadrul conceptual al reușitei 2
1.1 Concpte fundamentale ale reusitei 2
1.2 Factorii reușitei 5
1.2.1 Factorii cognitivi 5
1.2.2 Factorii afectivi si emoționali 5
1.2.3 Factorii relaționali 5
1.2.4 Factorii comportamentali 10
1.3 Crearea, dezvoltarea si impunerea propriei imagini 11
Capitolul II – Mediul ambient al reușitei 13
2.1 Cadrul conceptual al reușitei 13
2.2 Potențialul psihologic al învingătorului 17
2.3 Strategii mentale ale reușitei 24
2.3.1 Strategia vizualizarii 25
2.3.2 Strategia obiectivelor 25
2.3.3 Strategia gestionarii eficace (stapânirii) a situatiilor 25
2.3.4 Strategia schimbarilor rapide si eficiente 28
2.3.5 Strategia influentarii 29
2.3.6 Strategia relationala 30
Capitolul III – Strategiile mentale ale reușitei 31
3.1 Strategia vizualizării 31
3.2 Strategia obiectivelor 32
3.3 Strategia gestionarii eficace (stapanirii) a situatiilor 32
3.4 Strategia schimbărilor rapide si eficiente 32
3.5 Strategia influentarii 33
3.6 Strategia relationala 33
3.7 Strategia META 34
38
Concluzii 35

39