UNIVERSITATEA ,,ALEXANDRU IOAN CUZA” IAŞI

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ŞI ŞTIINŢE ALE EDUCAŢIEI

Specializarea: PSIHOLOGIE

Lucrare de licenţă

INFLUENŢA FACTORILOR PSIHO-

SOCIALI AI DEPRESIEI LA ADOLESCENȚI

Coordonator ştiinţific:

Asist. dr. Radu Robotă

Absolventă:

Mînjescu Mihaela

Iulie 2016

1
 Cuprins
INTRODUCERE...........................................................................................................................3
CAPITOLUL I. ADOLESCENȚA...............................................................................................5
I.1. DEFINIȚIE............................................................................................................................5
I.2. PARADIGMELE STRESULUI....................................................................................................10
I.2.1. PARADIGMELE STRESULUI CA STIMUL (AGENT STRESOR).........................................10
I.2.2. PARADIGMELE STRESULUI CA REACŢIE A ORGANISMULUI........................................11
I.2.3. PARADIGMELE STRESULUI CA REACŢIE ÎNTRE STIMUL ŞI REACŢIE...........................13
I.2.4. PARADIGMELE STRESULUI CA TRANZIŢIE ÎNTRE PERSOANĂ ŞI MEDIU......................14
I.3. MODELE TEORETICE ALE STRESULUI OCUPAŢIONAL............................................................15
I.3.1. Modelul „ciclurilor stresului”......................................................................................15
I.3.2. Modelul „cerere-control”.............................................................................................16
I.3.3. Modelul vitamină..........................................................................................................17
I.3.4. Modelul propus de Cooper (1986)................................................................................17
I.4. SURSELE STRESULUI.............................................................................................................18
I.4.1.Factori ce ţin de mediul muncii.....................................................................................18
I.4.2.Factori ce ţin de individ.................................................................................................20
I.4.3.Factori ce ţin de viaţa cotidiană: viaţa familială..........................................................21
I.5. EFECTELE STRESULUI OCUPAŢIONAL...................................................................................22
I.6. CONCLUZII............................................................................................................................23
CAPITOLUL II. DEPRESIA.....................................................................................................25
II.1. SCOPUL ŞI OBIECTIVELE CERCETĂRII..................................................................................25
II.2. IPOTEZELE CERCETĂRII.......................................................................................................25
II.3. VARIABILELE CERCETĂRII..................................................................................................25
II.4. METODOLOGIA CERCETĂRII................................................................................................26
II.4.1. Lotul investigat............................................................................................................26
II.4.2. Instrumente folosite.....................................................................................................27
II.4.3. Procedura de desfăşurare a cercetării........................................................................29
II.5. PREZENTAREA REZULTATELOR CERCETĂRII.......................................................................30
II.6. DISCUŢII ŞI CONCLUZII........................................................................................................36
II.6. LIMITE ŞI DIRECŢII PENTRU CERCETĂRI VIITOARE..............................................................40
BIBLIOGRAFIE..........................................................................................................................42
ANEXE.........................................................................................................................................44

2
 Introducere

După cum bine știm, depresia este cea mai frecventă tulburare de sănătate mintală din
Statele Unite, atât printre adulți, cât și printre adolescenți. Aceasta poate avea un impact grav
asupra vieţii acestora.
Statisticile OMS (Organizația Mondială a Sănătății) arată că depresia la adolescenți a
devenit o problemă comună în societatea actuală.
România se situează, din păcate, pe un loc fruntaș în ceea ce privește numărul
cazurilor diagnosticate cu sindrom depresiv, însă studiile se referă, în cea mai mare măsură,
la vârsta adultă.
Absența cercetărilor ce ar fi putut evidenția preponderența acestei afecțiuni în rândul
adolescenților din țara noastră și care ar fi putut să evalueze factorii declanșatori, în special,
nivelul de funcționalitate al familiei, dar și prezența gândurilor automate negative în
contextual socio-economic actual, dar și implicațiile acestora pe termen scurt și pe termen
lung, a constituit principalul argument în favoarea cercetării din cadrul acestei lucrări.
Depresia la vârsta adolescenței este mult subdiagnosticată. Factorilor etiologici deja
consacrați prin studiile anterioare li s-au adăugat alții noi în contextul schimbărilor sociale,
economice și chiar politice din ultimii 20 de ani. Acești noi factori determinanți sau
favorizanți au implicații majore în ceea ce privește dezvoltarea fizică, dar și cea psihică a
adolescentului, mergând de la dificultăți de adaptare până la suicid.
Este foarte important pentru un adolescent să aibă o relație funcțională cu proprii săi
părinți și, de ce nu, cu propria sa familie. O bună relație îl ajută pe acesta să-și dezvolte cu
ușurință propria personalitate, să aibă o stimă de sine și o încredere în sine ridicată, să
comunice cu ușurință cu cei din jur, să evite conflictele și, astfel, pe viitor, acesta va dezvolta
mai multe emoții pozitive decât negative.
De asemenea și gândurile automate pot avea o influență foarte importantă asupra
adolescentului. Acesta, în funcție de situațiile pe care le trăiește în mediul familial sau în care
își petrece majoritatea timpului, dezvoltă anumite gânduri funcționale sau disfuncționale, ce îl
pot influența atât pozitiv, cât și negativ. Gândurile negative îl fac pe adolescent să trăiască
sentimente negative, contradictorii, de vinovăție, ce îi duc pe acesta la depresie sau la
dezvoltarea altor tulburări.

3
 Capitolul I
Adolescența

”Adolescenţa este aptă de a-şi însuşi valori şi de a se conduce după valori.” (Carmichael)

I.1. Definiție

Conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române, adolescența este ”perioada

vieții omului cuprinsă între vârsta pubertății și cea adultă, în care are loc maturizarea treptată
a funcțiunilor fizice și psihice ale organismului”.
Cu alte cuvinte, adolescența este perioada ce se caracterizează prin importante
modificări biologice, psihice și morale; făcând legătura între perioada copilăriei și cea adultă.
Numeroşi autori numesc această perioadă „vârsta ingrată”, fiind vârsta la care se
produc transformări spectaculoase în organismul şi în viaţa psihică a adolescentului.
Rousseau considera pubertatea ca fiind perioada de răscruce în evoluţia psihică a
omului.

I.2. Fazele adolescenței

Adolescența cuprinde două faze:

 Preadolescența este o fază timpurie cuprinsă între 10-11/13-14 ani, perioadă a
transformărilor profunde fizice și fiziologice, a unor conturări complicate a intereselor,
aptitudinilor și concepției morale a copilului;
 Adolescența propriu zisă este cuprinsă între 13-14/17-18 și se caracterizează printr-o
echilibrare puternică, intimă a conceptiei despre lume și viață, printr-o mare dezvoltare a
laturii cognitive, afective și voliționale a personalității.
În perioada preadolescenței, aspectul exterior se caracterizeaza prin lipsa de armonie,
mâinile sunt mai lungi decât trunchiul, nasul este disproporționat în raport cu fața.
Au loc și schimbări evidente la nivel psihic. Actele de autoritate ale părinților sunt cu
greu suportate, fiind supuse criticii dacă nu sunt întemeiate sau necesare. Se manifestă o
schimbare și în comportamentul copilului: acesta venind în contact cu cunoștințe variate și

4
având o gândire dezvoltată la capacitatea realului, observă insuficiențele părintești care până
acum treceau neobservate.
La această vârstă se dezvoltă conștiința de sine, preadolescentul dorind să-și cunoască
propriile sale posibilități, pentru a-și da seama în ce măsură poate fi util celor din jur.
Idealul preadolescentului este de a deveni un om util societății, cu o înaltă conștiință a
datoriei.
Adolescența este o etapă mai liniștită decât perioada anterioară, tânărul adoptând o
poziție mai conștientă față de mediul social. Adolescentul se orientează mai mult către lumea
externă, dar si către propria-i viață psihică.

I.3. Caracteristici generale

I.3.1. Dezvoltarea biologică

În această etapă are loc procesul de trecere spre organismul adult. Unele măsurători
arată faptul că, între 14 și 20 de ani, creierul atinge, aproximativ, greutatea maximă si se
apropie de finalizare diferitelor părți ale craniului.
Procesul de osificare al scheletului se realizează progresiv, terminându-se între 20 și
25 de ani. Totodată, se mărește forța musculară, dezvoltându-se și volumul mușchilor: se
înregistrează o dezvoltare mai intensă la nivelul mușchilor mari, apoi procesul extindându-se
și la nivelul mușchilor mici, influențând perfecționarea și coordonarea mișcărilor fine.
Ulterior, se constată și o stabilizare relativă a creșterii adolescenților în înălțime și
greutate. Corpul câștigă în jur de 20 - 30 cm în înălțime, iar în greutate câte 4-5kg/anual.
Maturizarea treptată a aparatului circulator asigură o funcționare normală a inimii.
Datorită creșterii suprafeței plamânilor, volumul de aer introdus prin inspirație este mai mare.
Factorul ce are un rol deosebit în procesele de creștere ale adolescentului este glanda
cu secreție internă, hipofiza secretând mai mulți hormoni. Unii dintre aceștia influențează
creșterea, alții stimulând și reglând funcția altor glande endocrine. Glanda tiroidă exercită, de
asemenea, acțiune asupra SNC-ului (Sistemul Nervos Central), asupra funcțiilor
organismului, precum și asupra dezvoltării psihice.
Cercetările efectuate au demonstrat existența unor diferențe de gen. Fetele-
adolescente capătă o înfățișare generală feminină, concretizată în proeminența bustului și
conformația bazinului, dezvoltarea șoldurilor, etc.

5
 În această etapă, dezvoltarea biologică a întregului organism tinde spre stabilizare și
echilibru, în timp ce dezvoltarea psihică se realizează prin tensiunile și conflictele cu care
intră în contact adolescentul.

I.3.2. Dezvoltarea psihică

În perioada adolescenței, activitatea senzorială suferă o creștere substanțială, ceea ce
determină modificări ale pragului minimal, maximal și diferențial ale analizatorilor. Acest
lucru duce la o reflectare mai analitică a obiectelor și fenomenelor realității.
Se constată, totodată, și o creștere a sensibilității și fineții cromatice. Se câștiga
experiența denumirii tuturor culorilor și a nuanțelor acestora.
Senzațiile auditive ajută la dezvoltarea capacității de diferențiere și reproducere a
sunetelor muzicale, a auzului fonematic, a auzului tehnic. În această etapă are loc întelegerea
celor mai neînsemnate nuanțe și semnificații din vorbire, dar și identificarea obiectelor sau
ființelor, după anumite însușiri auditive sau perceptive.
O atenție deosebită trebuie acordată și senzațiilor gustative și olfactive. Capacitatea
adolescentului de a diferenția, clasifica, dar și denumi anumite substanțe după miros crește și
ea considerabil .
În adolescență are loc procesul de erotizare a sensibilității. Acest proces este datorat
maturizării individului, dar și creșterii experienței de viață a acestuia.
Percepțiile și spiritul de observație devin foarte active și importante. Preadolescența și
adolescența sunt perioade în care un rol deosebit îl are observația analitică.
Atenția voluntară se dezvoltă și ea cu pași repezi, iar cea involuntară și cea
postvoluntară devin mai eficiente. Funcțiile intensive ale atenției sunt pe deplin dezvoltate,
crescând capacitatea de concentrare.
În ceea ce constă memoria, conținutul acesteia, în etapa adolescenței, reflectă, în mare
măsură, interesele individului. Astfel, acesta reține ușor datele și faptele ce sunt îndreptată
spre științele reale sau cele umane. Memoria ajunge la performanțe foarte mari în această
perioadă; memoria de lunga durata, activându-se în această perioadă și nu cea de scurtă
durată ca în perioada pubertății.
Dezvoltarea memoriei și, totodată, a capacităților intelectuale facilitează procesul de
învățare.
Dezvoltarea și întărirea proceselor gândirii logice, la adolescenți, se exprimă în
favoarea deprinderilor de a gândi cauzal, logic, dialectic.

6
 Se mai dezvoltă și spiritul critic al gândirii - ca urmare a logicii si adâncirii acesteia.
Astfel, adolescenta este vârsta în care posibilitățile intelectuale înregistrează o creștere
deosebită.
Limbajul se deosebește la preadolescent și adolescent de perioadele anterioare prin
bogăția și varietatea lexicului, dar și prin înțegerea tuturor sensurilor variate ale cuvintelor.
Datorită lecturilor, adolescenții reușesc să-și formeze un stil propriu de vorbire orală și scrisă.
Concomitent cu capacitățile intelectuale, adolescentul se caracterizează si prin o vastă
dezvoltare a imaginației. Chiar dacă procesul dezvoltării imaginației reproductive este mai
evident în întreaga activitate a individului, și imaginația creatoare se dezvoltă încetul cu
încetul. Datorită acesteia, adolescentul își exprimă propriile idei, judecăți, dar și atitudini în
legătură cu ceea ce i se întâmplă.
În perioada adolescenței se dezvoltă și reveria, visul sau fantezia.
Afectivitatea are și ea un rol foarte important în dezvoltarea psihică a adolescentului.
Viața afectivă a acestuia se diversifică, ajungând să aibă anumite idealuri afective.
Intensitatea și amploarea emoțiilor sunt într-o strânsă legătură cu obiectele, persoanele,
fenomene ce interferează în viața individului.
Această intensitate descrie perioada adolescenței ca fiind o perioadă a pasiunilor, o
perioadă a spontaneității și romantismului cu care se confruntă orice adolescent, indiferent de
gen, clasa socială din care face parte sau nivelul de studiu pe care îl are.

I.3.3. Dezvoltarea morală

După teoria lui Kohlberg, stadiul de dezvoltare morală este indicat de raționamentul
aflat la baza răspunsului unei persoane la o dilemă morală și nu de răspunsul acestuia în sine.
Așadar, două persoane care dau răspunsuri opuse se pot afla în același stadiu, dacă
raționamentul lor are la bază factori asemănători/comuni.
 Influența părinților și a celor de aceeași vârstă în dezvoltarea morală:
Cercetările mai recente au dovedit o contribuție foarte vastă a părinților atât pe plan cognitiv,
cât și pe plan emotional în dezvoltarea morală a adolescenților.
Adolescenții ce au părinți susținători și autoritari, care sunt stimulați să-și pună
întrebări și să își lărgească raționamentele morale, tind să raționeze la niveluri superioare.
Persoanele de aceeași vârstă influențează și ele dezvoltarea morală prin calitatea timpului
petrecut împreună și discuțiile purtate în legătura cu conflictele morale apărute în calea
acestora.

7
  Comportamentul prosocial: Raționarea morală prosocială se referă la
dilemele morale în care nevoile sau dorințele unei persoane se află în conflict cu ale altora,
iar normele sociale sunt neclare sau nu există pentru situațiile de acest gen.
Unii cercetători au studiat subiecți din copilarie până la vârsta adultă și au constatat că
raționarea prosocială bazată pe reflecții personale privind consecințele și pe valorițe
internalizate au crescut odată cu vârsta acestora.
În concluzie, fetele prezintă mai multe comportamente prosociale decât baieții, ele
considerându-se mai empatice și mai prosociale decât se consideră aceștia.

I.4. Probleme ale inadaptării în perioada adolescenței

Se poate vorbi de trei categorii de copii inadaptaţi:

 inadaptaţi psihic;
 inadaptaţi senzoriali (categoria deficienţilor senzorial);
 inadaptaţi sociali (categoria delincvenţilor, psihopaţilor, psihoticilor).

Factorii favorizanţi ai acestor comportamente, la adolescenţi şi tineri sunt:

 inadaptarea şcolară;
 inadaptarea profesională;
 neintegrare socială;
 probleme majore a sexualităţii;
 carenţe familiale afective;
 perturbari a relaţiilor copil-părinte;
 etilismul, etc.

Factorii care influenţează manifestările clinice sunt:

 vârsta;
 stadiul de dezvoltare;
 factorii de mediu.

8
 Problema centrală a adolescenţei este cea a identificării de sine şi cea a conştiinţei de
sine.
În această perioadă se intensifică percepţia de sine, care cuprinde câteva aspecte
particulare: propria imagine corporală, identificarea şi conştiinţa ego-ului, identificarea
sensului, rolului şi statusului sexual, identificarea statusului social.
În ceea ce priveşte imaginea corporală, aceasta este indispensabilă pentru realizarea
identificării de sine. În această perioadă, atât fetele cât şi băieţii acordă mult mai mult timp
imaginii lor corporale, în sensul că se privesc mai mult în oglindă, discută mai mult despre
corp, despre imagine, despre igiena corporală şi apare dorinţa de a efectua retuşări ale
aspectului şi imaginii proprii.
În cazul inadaptării şcolare, sociale sau de grup, atunci când adolescentul are o
aşteptare mai înaltă de la sine decât este evaluat de către ceilalţi, percepţia de sine se poate
manifesta ca fiind negative, iar adolescentul se poate simți izolat, motiv pentru care poate
deveni depresiv sau, dimpotrivă, agresiv sau indiferent.
De aici pot rezulta anumite manifestări teribiliste, creşterea opozabilităţii, criza de
originalitate, toate culminând cu comiterea unor acte delincvente şi toate realizându-se, în
special, pentru atragerea atenţiei celor din jur şi pentru a aduce evaluarea celorlalţi cât mai
aproape de pretenţiile personale.
Există însă şi adolescenţi cu o stima de sine înaltă, aceştia sunt mai încrezători în sine,
îşi susţin cu încredere opiniile, sunt mai comunicativi şi, în consecinţă, au mai puţine
probleme personale.
În toată această perioadă, expectaţiile părinţilor au un rol deosebit de
important în dezvoltarea conştiinţei şi imaginii de sine.
Când părinţii adolescentului au o bună expectaţie faţă de acesta, adolescentul se
simte în siguranţă, are rezultate şcolare bune şi probleme mai puţine. Dacă părinţii au o
expectaţie scăzută faţă de adolescent şi au tendinţa de a subevalua sau subaprecia capacităţile
acestuia, ei contribuie din plin la erodarea conştiinţei de sine.
Pe toată perioada adolescenţei, percepţia de sine se modifică şi se corectează mereu,
acest proces nu se încheie decât la sfârşitul adolescenţei târzii (25 ani).
W. James a fost primul care a acordat o atenţie deosebită dezvoltării conştiinţei de
sine, precum şi distanţei dintre sine şi Eu. El afirma că, la adolescenţă, personalitatea devine
duală, ea constând în Eul care cunoaşte şi este conştient de Sinele care este cunoscut.

Sinele cuprinde trei tipuri de elemente:

9
  Sinele corporal (material) – se referă la corp, la vestimentaţie, la familie, prieteni şi
pasiuni;
 Sinele social – constă în reputaţia şi recunoaşterea unei identităţi anume, pe
care o obţine o persoană în mediul în care trăieşte;
 Sinele spiritual – este exprimat prin conştiinţa propriei identităţi, a propriei activităţi,
a tendinţelor, aptitudinilor şi funcţiilor psihice.
În privinţa valorilor, deci a mentalităţilor, în adolescenţă se produce devalorizarea
masivă a unor obiceiuri, idei şi principii considerate valide în copilărie. Apar în acest fel
opoziţiile faţă de rutină, faţă de deprinderile copilăriei, faţă de învăţare, aşa cum este ea
înţeleasă în copilărie şi, în mod vizibil şi conştient, faţă de banalitate şi mediocritate.
Apariţia acestor opoziţii nu trebuie interpretată neapărat ca un semn negativ al
evoluţiei copilului, atât timp cât nu depăşeşte anumite limite. În limite normale, opoziţiile
constituie un semn al începutului formării aspiraţiilor.

I.4.1. Simptomatologia tulburărilor de comportament

 Minciuna se manifestă sub aspectul fabulaţiei sau al mitomaniei. Aceasta

poate orienta adolescentul mincinos către inadaptare socială şi chiar delicvenţială, minciuna
asociindu-se cu furtul, fuga, vagabondajul;
 Instabilitatea este incapacitatea de a păstra o atitudine, de a fixa atenţia, de a
reacţiona în mod conştient, de a prevedea o acţiune, fiind atât produsul structurii individuale
cât şi rezultatul unor dificultăţi adaptative apărute în cadrul relaţiilor interpersonale, familiale
sau al proceselor de integrare în şcoală şi colectivele de muncă;
 Irascibilitatea este o reacţie de descărcare critică, mânie, violenţă, asociindu-
se cu mişcări spectaculoase de auto şi heteroagresivitate;
 Impulsivitatea este reacţia unei persoane care acţionează fără a judeca înainte
de a acţiona;
 Furtul începe, de obicei, în familie şi se extinde apoi în mediul extrafamilial,
motivaţiile furtului fiind multiple: furt motivat de satisfacerea unor gusturi, a imaginaţiei şi a
dorului de aventură, ca manifestare a sentimentului de teamă, invidie, orgoliu;

10
  Fuga sau vagabondajul. Distincţia dintre ele este de durată, fuga are un
caracter de criză şi apare ca rezultat al unei dorințe de aventură, iar vagabondajul este un
sentiment complex având o desfăşurare în timp;
 Eşecul şcolar. Pentru mulţi adolescenţi, şcoala tinde să pară neimportantă,
arătând dispreţ şi desconsiderare faţă de sistemul educaţional în care sunt implicaţi. Certurile
adulţilor în familie şi un mediu casnic nefericit pot contribui la proastele rezultate ale
copilului;
 Incendiile voluntare, apar la pubertate şi adolescenţă ca urmare a unei dorinţe
de răzbunare sau a răutăţii, autorii fiind debilii mintali, epileptici;
 Alcoolismul şi dependenţa de droguri sunt un mod de a alunga permanentele
stări de depresie pe care le cunoște adolescentul;
 Devierile sexuale sunt comportamente sexuale regresive. Cele mai frecvente
sunt: homosexulalitatea şi prostituţia;
 Suicidul şi tentativa de suicid, suicidul fiind actul autoagresiv prin care o
persoană, în mod intenţionat îşi cauzează moartea. Acestea, în general, sunt urmările unor
tulburării instinctivo-afective foarte profunde.
 Omuciderea este consecința dramatizării excesive a unei situații frustrante sau
anguasante, ceea ce conduce la o anumită răceală afectivă.

I.5. Relația părinte - adolescent

Relația părinte-copil deține un rol deosebit atât în fixarea celor mai adecvate
deprinderi comportamentale, cât și în asigurarea unei condiții psihologice normale. O
asemenea relație presupune, însă, norme precise care corespund unor obiective ce stau la baza
rolurilor părinților și așteptărilor copilului.
Deși dependenţa afectivă este în continuare mai activă faţă de părinţi, adolescenţii
interpretează momentele în care părinţii nu le dau aceeaşi atenţie ca în copilărie, ca pe o lipsă
de afecţiune şi, în acelaşi timp, interpretează momentele de grijă şi interes ale părinţilor, ca pe
intruziuni în viaţa personală. De aici pot apărea conflicte, nemulţumiri şi o dezorientare a
adolescentului în privinţa locului şi rolului său în familie.

11
 O severitatea excesivă, de exemplu, la care recurg în mod frecvent unii părinți în
relațiile lor cu adolescenții, are drept consecință creșterea unor adolescenți fie apatici,
indiferenți, lipsiți de initiațivă, fie impulsivi, revoltați.
Acești părinți, care nu reusesc să rezolve problemele curente ale educației
adolescenților lor altfel decât prin aplicarea unor pedepse aspre și măsuri ce presupun
interdicție, se află, de fapt, în fața propriului eșec al autorități sale.
Ca și părinții foarte severi, părinții indiferenți nu-și dau foarte bine seama de faptul că
trebuie să se apropie de adolescenții săi, păstrând, în același timp, o oarecare distanță, care, pe
viitor, poate asigura menținerea prestigiului și a autorității părintești.
Este foarte important ca părinții să ajute la dezvoltarea psihică a adolescentului, dar și
să mențină un dialog afectiv și intelectual mereu activ cu acesta, pentru a putea evita, în cele
din urmă, dezamăgirea ce le-o provoacă înstrăinarea acestuia de ei, căutând în altă parte
satisfacțiile si împlinirile la care aspiră.
Părinții anxioși, depresivi sau cei egocentrici, nu reușesc să întrețină acest dialog,
deoarece nu vor sau nu sunt capabili să empatizeze cu proprii lor adolescenți. Nu sunt
capabili să înțeleagă propriile trăiri ale acestora, să înțeleagă propriile puncte de vedere, dar și
propriile preocupări specifice vârstei lor.
De modul în care se desfășoară dialogul familial depinde, într-o mare măsură,
constituirea sentimentului de siguranță al adolescentului, care are un rol foarte important în
dezvoltarea armonioasă a personalității sale.
În condițiile unui mediu familial excesiv de autoritar sau de ”indulgent”, echilibrul
psihic al adolescentului se zdruncină, apărând, astfel, pericolul dezvoltării unor nevroze sau a
unor tulburări psihice.
Unii adolescenți devin brusc hiperindependenți, iar din această cauză intră,
permanent, în conflict cu școala, dar și cu familia, în special, părinții. Trăiesc perioade în care
se cred omnipotenți, dar și perioade în care se îndoiesc de propriile calități și posibilități, mai
ales când performanțele sale sunt comparate cu performanțele grupului, iar aceștia sunt
plasați în inferioritate. Aceste sentimente contradictorii pot duce la depresie sau pot avea și
alte tulburări asociate depresiei precum manifestări de anxietate (neliniște), tulburări de
comportament asemanătoare cu hiperexcitabilitatea (hiperactivitate) cu deficit de atenție,
tulburări de alimentație și ale procesului de învățare, precum și serioase tulburări de
comportament.
Relația dintre părinți și adolescenți cere un mecanism complex, a cărui bază e comunicarea.
Adolescenții nu mai simt nevoia să comunice așa intens cu părinții, ca în perioada copilăriei,
12
în ciuda eforturilor acestora. De aceea și caracteristica principală a acestei perioade de
dezvoltare este scăderea comunicării cu membrii familiei și crearea de relatii în medii
extrafamiliale, preferând compania colegilor sau a prietenilor în locul familiei.

În acest timp părintii se obișnuiesc cu greu noului tip de relații al adolescenților,

opunându-se frecvent și rezultând, în majoritatea cazurilor, sentimente de frustrare.

Capitolul II

Depresia

”Din păcate, aflate sub presiune, emoțiile nu mor. Ele tac. Dar continuă să influențeze omul
din interior”. (Sigmund Freud)

II.1. Definiție

Depresia este o maladie mentală caracterizată printr-o modificare profundă a stării

timice, a dispoziţiei, în sensul tristeţii, al suferinţei morale şi încetinirii psihomotorii,
asociindu-se în general cu anxietatea, depresia întreţine la pacient o impresie dureroasă de
neputinţă globală, de fatalitate disperată, iar uneori antrenează ruminaţii subdelirante pe tema
culpabilităţii, a indignităţii, a autoaprecierii, putând conduce la luarea în considerare a
sinuciderii şi, uneori, la realizarea acesteia. (Larousse, 1998, p.101).
După Jung depresia este o zăgăzuire a energiei, care atunci, când este eliberată, ar
putea să o ia într-o direcţie mai benefică. Energia este blocată din cauza unei probleme
nevrotice sau psihotice dar dacă este eliberată ajută la rezolvarea problemei. Individul trebuie
să se scufunde în starea depresivă cât mai complet posibil, astfel încât sentimentele implicate
în aceasta să fie clarificate.

Depresia este legată de regresie, în aspectele ei de regenerare şi îmbogăţire, în

particular ea poate lua forma golului lipsit de viaţă, în asemenea circumstanţe noua dezvoltare
este cea care a sustras energia din conştiinţă conducând la depresie (A. Samuels, 1995, p.45).

II.2. Tipuri de depresie

13
 Tulburarea depresivǎ a fost clasificatǎ de cele mai multe ori dihotomic, în urmǎtoarele
subtipuri: uşoarǎ / severă; cronicǎ / episodicǎ; nevroticǎ / psihoticǎ; endogenǎ / reactivǎ;
primarǎ / secundarǎ; bipolarǎ / unipolarǎ; cu agitatie psihomotorie / cu retard psihomotor;
biologicǎ / caracterologicǎ; familialǎ / spectrum. În continuare voi exemplifica cele mai
frecvent întâlnite clasificǎri dihotomice:

Depresie endogenǎ - depresie reactive

Depresia endogenǎ include depresiile care sunt biologice în etiologie, care rǎspund la
tratament biologic, apar la pacienţi care nu prezintǎ tulburǎri de personalitate și pun în
evidenţǎ un anumit model de simptomatologie.
Depresia reactivǎ se deosebeşte de cea endogenǎ prin faptul cǎ este determinatǎ de
factori psihosociali, este precedatǎ de evenimente stresante, este lipsitǎ de factori biologici în
determinare.

Depresie nevroticǎ - depresie psihoticǎ

Termenii nevrotic și psihotic au fost traduşi mult timp uşor, respectiv, grav sau
endogen pentru psihotic, reactiv pentru nevrotic.
Pe parcurs, termenul psihotic a fost folosit pentru depresia extrem de gravǎ
caracterizatǎ de iluzii şi halucinaţii, iar cel nevrotic pentru tulburǎri depresive fǎrǎ aceste
caracteristici.

Depresie primarǎ - depresie secundarǎ

Esenţa deosebirii primar / secundar în tulburǎrile depresive o reprezintǎ cronologia,

introducându-se astfel un criteriu longitudinal în diagnostic. Dihotomia primar-secundar se
bazeazǎ pe ideea cǎ depresiile se diferenţiazǎ prin etiologie, pattern familial, curs şi rǎspuns
la tratament dupǎ cum ele apar singular sau urmeazǎ bolii.

Episodul depresiv major

14
 Caracteristica principalǎ a episodului depresiv major este cǎ timp de cel puţin douǎ
sǎptǎmâni este prezentǎ dispoziţia depresivǎ şi/sau pierderea interesului, a plǎcerii pentru
aproape toate activitǎţile.
La copii şi adolescenţi dispoziţia poate fi iritabilitate mai mult decât tristeţe. De
asemenea trebuie sǎ fie prezente încǎ cel puţin patru simptome adiţionale din lista
simptomelor menţionate în subcapitolul următor: schimbǎri ale apetitului, ale somnului, ale
activitǎţii psihomotorii, reducerea energiei, sentimente de vinǎ sau devalorizare, dificultǎţi în
gândire, în concentrarea atenţiei, în luarea deciziilor, ideaţie suicidarǎ. Pentru a putea fi
incluse în cadrul episodului depresiv major, simptomele trebuie sǎ determine o schimbare
evidentǎ în rǎu faţǎ de situaţia anterioarǎ a subiectului, sǎ se manifeste cel puţin doua
sǎptǎmâni consecutiv aproape în fiecare zi şi sǎ persiste în cea mai mare parte a zilei.
Episodul depresiv major trebuie sǎ fie însoţit de distres semnificativ sau sǎ diminueze
funcţionarea în plan social, ocupaţional sau în alte domenii importante.
Episodul depresiv major se diagnosticheazǎ în funcţie de urmǎtoarele 5 criterii:
1. Trebuie sǎ fie prezente, timp de douǎ sǎptǎmâni, cinci sau mai multe din
simptomele menţionate în subcapitolul următor, cel puţin unul din
simptome trebuie sǎ fie dispoziţia depresivǎ sau pierderea interesului sau a
plǎcerii. Nu se includ simptomele ce rezultǎ în mod evident din condiţiile
de ordin medical general sau iluzii şi halucinaţii;
2. simptomele sǎ nu întruneascǎ criteriile pentru episodul mixt;
3. simptomele trebuie sǎ determine distres clinic semnificativ sau perturbǎri
în plan social, ocupaţional sau în alte domenii de funcţionare;
4. simptomele nu trebuie sǎ fie cauzate în mod direct de efectele psihologice
ale substanţelor (abuz de droguri, alcool) si nici de condiţiile medicale
generale (hipotiroidism);
5. simptomele nu trebuie sǎ se justifice ca urmare a pierderii persoanei iubite.

Tulburarea distimicǎ

Trǎsǎtura esenţialǎ a tulburǎrii distimice este dispoziţia depresivǎ cronicǎ în cea mai
mare parte a zilei, în majoritatea zilelor timp de cel puţin doi ani.
În timpul perioadei caracterizate prin dispoziţie depresivǎ trebuie sǎ fie prezente cel
puţin douǎ simptome adiţionale.

15
 În timpul perioadei de doi ani, nici un simptom nu trebuie sǎ lipseascǎ mai mult de
douǎ luni. Diagnosticul de tulburare distimicǎ se poate stabili doar dacǎ nu a fost prezent un
episod depresiv major în perioada primilor doi ani ai tulburǎrii, iar tulburǎrile nu întrunesc
criterii pentru tulburarea depresivǎ majorǎ cronicǎ sau în remisie. De asemenea nu trebuie sǎ
fi existat vreodatǎ episod maniacal, episod mixt sau hipomaniacal, nici criteriile pentru
tulburarea ciclotimicǎ. Se poate vorbi de tulburare distimicǎ doar dacǎ ea nu apare exclusiv în
cursul tulburǎrilor psihotice cronice (schizofrenie).
Tulburarea distimicǎ se poate asocia cu unele tulburǎri cronice cum ar fi dependenţa
de substanţe.

Depresia unipolarǎ - depresia bipolarǎ

Termenul unipolar/monopolar se referǎ la acest tip de tulburare afectivǎ care vizeazǎ

doar depresia (ceea ce astǎzi se înţelege prin tulburare depresivǎ majorǎ), iar cel de bipolar se
referǎ la cel de boalǎ afectivǎ în care mania apare împreunǎ cu depresia.
Tulburǎrile bipolare sunt împǎrţite dupǎ criteriul severitǎţii în tulburare bipolarǎ I,
respectiv II şi tulburare ciclotimicǎ. Tulburǎrile unipolare sunt divizate în primare şi
secundare, în funcţie de existenţa, în antecedente, unui diagnostic psihiatric.
Cea primarǎ poate fi divizatǎ la rândul ei în endogenǎ sau exogenǎ, iar cea secundarǎ
poate fi clasificatǎ în tulburare temporarǎ în grup (dacǎ pacienţii prezintǎ nivele înalte de
internalizǎri) şi în tulburare temporarǎ în clasificarea grupului, dacǎ pacienţii prezintǎ un
nivel redus al internabilitǎţii în antecedente (Andreasen, 1983, apud L. Filimon, p.18).

Tulburarea depresivǎ nespecificǎ

Tulburarea depresivǎ nespecificǎ include tulburǎrile cu aspect depresiv care nu

întrunesc criteriile pentru tulburarea depresivǎ majorǎ, tulburarea distimicǎ, tulburarea de
adaptare cu dispoziţie depresivǎ, tulburare depresivǎ mixtǎ (anxietate şi depresie).

Tulburarea depresivǎ atipicǎ cuprinde:

1. tulburarea disforicǎ premenstrualǎ caracterizatǎ de simptome precum:
dispoziţie depresivǎ pronunţatǎ, anxietate, labilitate afectivǎ evidentǎ,
diminuarea interesului în activitǎţi. Aceste simptome apar în sǎptǎmâna de
încheiere a perioadei şi dispar în câteva zile dupǎ instalarea menstruaţiei.
16
 Simptomele trebuie sǎ fie destul de severe pentru a interfera semnificativ
cu munca, şcoala sau activitǎţile obişnuite şi pentru a fi în întregime
absente, timp de cel puţin o sǎptǎmânǎ dupǎ menstruaţie.
2. tulburarea depresivă minoră cuprinde episoade de cel puţin două
săptămâni cu simptome depresive;
3. tulburarea depresivă recurentă scurtă cuprinde episoadele ce ţin de la două
zile la două săptămâni, cel puţin o dată într-o lună dintr-un an (neasociate
cu ciclul menstrual);
4. tulburarea depresivă postpsihotică în schizofrenie cuprinde episodul
depresiv major care apare în timpul fazei reziduale a schizofreniei;
5. episodul depresiv major suprapus cuprinde tulburări psihotice nespecifice
tulburării psihotice cu iluzii sau fazei active a schizofreniei;
6. situaţiile în care clinicianul ajunge la concluzia că tulburarea depresivă
există, dar nu se poate determina dacă este primară sau se datorează
condiţiilor generale medicale şi este indusă prin substanţe.

II.3. Simptomatologie

Conform manualului de diagnostic DSM IV și ICD-10, caracteristicile principale ale

depresiei sunt următoarele:
 pierderea interesului sau a plăcerii în activităţi care în mod normal erau
plăcute;
 diminuarea capacității de gândire, de efort intelectual susținut;
 reducerea capacității de concentrare;
 fatigabilitate, pierderea energiei;
 pierderea interesului pentru activități care înainte erau plăcute;
 tendința de izolare și de retragere social;
 incapacitatea de a face față responsabilităților;
 tulburări de somn: insomnie, hipersomnie, somn superficial, neodihnitor;
 modificări ale apetitului, în sensul scăderii sau creşterii poftei de mâncare,
cu modificări corespunzătoare de greutate (cel puţin 5% faţă de greutatea
din luna precedentă);
 pierderea încrederii în sine;

17
  sentimente de vinovăţie, de culpabilitate, de autoreproş;
 modificări ale apetitului în sensul scăderii sau creşterii poftei de mâncare,
cu modificări corespunzătoare de greutate (cel puţin 5% faţă de greutatea
din luna precedentă);
 gânduri recurente de moarte sau sinucidere sau orice comportament de tip
suicidar.

 Daca acestea sunt simptome

"universal valabile" ale
depresiei, intalnite la toate
varstele,
 simptomele asa-zis
somatice, care par sa atinga
sfera vegetativa, sunt mult mai
frecvente la
 copii si adolescenti. Ele
vizeaza:
 - pierderea apetitului
 - insomnii
 - rarirea/ incetinirea
ritmului vorbirii sau al
motricitatii.
18
 Se poate insa ca depresia sa
fie insotita chiar de forma
inversa a acestor simptome:
 - amplificarea
patologica a apetitului, putand
duce la cresteri spectaculoase
in greutate;
 - hipersomnie, pacientii
petrecandu-si o mare parte din
timp in somn;
 - agitatie febrila,
adesea dezordonata.
 Hiperfagia si hipersomnia
sunt cele mai frecvente
simptome la adolescenti.
Agitatia

19
 psihomotorie caracterizeaza
mai ales depresia la copii - de
aici riscul de a fi confundata cu
 ADHD.
 Este posibil insa ca o
persoana depresiva sa nu
prezinte nici un simptom
vegetativ, desi acest
 lucru se intalneste mult mai
rar.
 Alte simptome
specifice depresiei la varste
mici se refera la scaderea
performantei
 scolare sau evitarea scolii -
refuzul scolar. Dificultatea de
concentrare, incapacitatea de a
lua
20
 decizii, pierderea interesului
si a motivatiei pentru activitati
care inainte erau realizate la un
nivel
 satisfacator, daca nu chiar
superior, au un impact masiv
asupra rezultatelor scolare
 Daca acestea sunt simptome
"universal valabile" ale
depresiei, intalnite la toate
varstele,
 simptomele asa-zis
somatice, care par sa atinga
sfera vegetativa, sunt mult mai
frecvente la
 copii si adolescenti. Ele
vizeaza:
 - pierderea apetitului
21
 - insomnii
 - rarirea/ incetinirea
ritmului vorbirii sau al
motricitatii.
 Se poate insa ca depresia sa
fie insotita chiar de forma
inversa a acestor simptome:
 - amplificarea
patologica a apetitului, putand
duce la cresteri spectaculoase
in greutate;
 - hipersomnie, pacientii
petrecandu-si o mare parte din
timp in somn;
 - agitatie febrila,
adesea dezordonata.
 Hiperfagia si hipersomnia
sunt cele mai frecvente
22
 simptome la adolescenti.
Agitatia
 psihomotorie caracterizeaza
mai ales depresia la copii - de
aici riscul de a fi confundata cu
 ADHD.
 Este posibil insa ca o
persoana depresiva sa nu
prezinte nici un simptom
vegetativ, desi acest
 lucru se intalneste mult mai
rar.
 Alte simptome
specifice depresiei la varste
mici se refera la scaderea
performantei
 scolare sau evitarea scolii -
refuzul scolar. Dificultatea de
23
 concentrare, incapacitatea de a
lua
 decizii, pierderea interesului
si a motivatiei pentru activitati
care inainte erau realizate la un
nivel
 satisfacator, daca nu chiar
superior, au un impact masiv
asupra rezultatelor scolare
 Daca acestea sunt simptome
"universal valabile" ale
depresiei, intalnite la toate
varstele,
 simptomele asa-zis
somatice, care par sa atinga
sfera vegetativa, sunt mult mai
frecvente la

24
 copii si adolescenti. Ele
vizeaza:
 - pierderea apetitului
 - insomnii
 - rarirea/ incetinirea
ritmului vorbirii sau al
motricitatii.
 Se poate insa ca depresia sa
fie insotita chiar de forma
inversa a acestor simptome:
 - amplificarea
patologica a apetitului, putand
duce la cresteri spectaculoase
in greutate;
 - hipersomnie, pacientii
petrecandu-si o mare parte din
timp in somn;

25
 - agitatie febrila,
adesea dezordonata.
 Hiperfagia si hipersomnia
sunt cele mai frecvente
simptome la adolescenti.
Agitatia
 psihomotorie caracterizeaza
mai ales depresia la copii - de
aici riscul de a fi confundata cu
 ADHD.
 Este posibil insa ca o
persoana depresiva sa nu
prezinte nici un simptom
vegetativ, desi acest
 lucru se intalneste mult mai
rar.
 Alte simptome
specifice depresiei la varste
26
 mici se refera la scaderea
performantei
 scolare sau evitarea scolii -
refuzul scolar. Dificultatea de
concentrare, incapacitatea de a
lua
 decizii, pierderea interesului
si a motivatiei pentru activitati
care inainte erau realizate la un
nivel
 satisfacator, daca nu chiar
superior, au un impact masiv
asupra rezultatelor scolare
 Daca acestea sunt simptome
"universal valabile" ale
depresiei, intalnite la toate
varstele,

27
 simptomele asa-zis
somatice, care par sa atinga
sfera vegetativa, sunt mult mai
frecvente la
 copii si adolescenti. Ele
vizeaza:
 - pierderea apetitului
 - insomnii
 - rarirea/ incetinirea
ritmului vorbirii sau al
motricitatii.
 Se poate insa ca depresia sa
fie insotita chiar de forma
inversa a acestor simptome:
 - amplificarea
patologica a apetitului, putand
duce la cresteri spectaculoase
in greutate;
28
 - hipersomnie, pacientii
petrecandu-si o mare parte din
timp in somn;
 - agitatie febrila,
adesea dezordonata.
 Hiperfagia si hipersomnia
sunt cele mai frecvente
simptome la adolescenti.
Agitatia
 psihomotorie caracterizeaza
mai ales depresia la copii - de
aici riscul de a fi confundata cu
 ADHD.
 Este posibil insa ca o
persoana depresiva sa nu
prezinte nici un simptom
vegetativ, desi acest

29
 lucru se intalneste mult mai
rar.
 Alte simptome
specifice depresiei la varste
mici se refera la scaderea
performantei
 scolare sau evitarea scolii -
refuzul scolar. Dificultatea de
concentrare, incapacitatea de a
lua
 decizii, pierderea interesului
si a motivatiei pentru activitati
care inainte erau realizate la un
nivel
 satisfacator, daca nu chiar
superior, au un impact masiv
asupra rezultatelor scolare

30
 Simptomele de mai sus sunt "universal” valabile în diagnosticarea depresiei, întâlnite
la toate vârstele, însă simptomele așa-zis somatice ce sunt mult mai frecvente la copii și
adolescenți vizează:
 pierderea apetitului;
 insomnia, cum ar fi rărirea/ încetinirea ritmului vorbirii sau al motricității.
Se poate, însă, ca depresia să fie însoțită chiar și de o formă inversă a acestor
simptome:
 amplificarea patologică a apetitului, putând duce la creșteri spectaculoase
în greutate;
 hipersomnie, pacienții petrecându-și o mare parte din timp dormind;
 agitație, adesea dezordonată. Bulemia și hipersomnia sunt cele mai
frecvente simptome la adolescenți.
Agitația psiho-motorie caracterizează mai ales depresia la copii - de aici riscul de a fi
confundată cu ADHD. Este posibil, însă, ca o persoană depresivă să nu prezinte niciun
simptom, deși acest lucru se întâlnește mult mai rar.
Alte simptome specifice depresiei la vârste mici au în vedere scăderea performanței
școlare sau evitarea școlii - refuzul școlar.
Dificultatea de concentrare, incapacitatea de a lua decizii, pierderea interesului și a
motivației pentru activități care înainte erau realizate la un nivel satisfăcător, dacă nu chiar
superior, au un impact masiv asupra rezultatelor școlare.

II.4. Caracteristici dependente de vârstă ale depresiei

Tulburările depresive sunt caracterizate după cum se vede prin disfuncții la mai multe
niveluri (Herbert, 2003):
 cognitiv: neajutorare, idei suicidare;
 comportamental: lentoare sau hiperactivitate;
 afectiv: tristețe, nefericire;
 motivational: apatie, dezinteres;
 biologic: tulburări de somn, comportament alimentar disfuncțional, etc.
Existența acestor disfuncții în funcție de niveluri face ca depresia să prezinte
caracteristici diferite la vârste diferite.

31
 De cele mai multe ori, diagnosticul de depresie este pus pe baza relatărilor verbale ale
pacientului despre simptomele sale, dar doar atunci când acesta este conștient de emoțiile sale
- tristețe, nefericire, apatie.
Situațiile în care abilitățile de verbalizare reduse îl împiedică pe copil să exprime ceea
ce simte duce la identificarea de către psihoterapeut a manifestărilor comportamentale și
somatice ce duc la punerea diagnosticului de depresie la cei mici.
Mai mult decât atât, apar, deseori, dificultăți chiar în recunoașterea emoțiilor resimțite
- "Sunt depresiv pentru că așa îmi spun părinții mei." - și în conștientizarea lor de către copii.
Existența componentei cognitive a emoțiilor face, pe măsură ce copiii se dezvoltă
cognitiv, să apară tranziții chiar și în tipul de emoții trăite (Kagan, 2001). De exemplu, vârsta
de 2 ani poate să-i aducă copilului sentimente de rușine sau jenă, deoarece acesta este capabil
să înțeleagă care sunt acțiunile "bune", respectiv cele "rele" - care sunt răspunsurile
recompensate, respectiv pedepsite -, și poate, de asemenea, să infereze ce se petrece în mintea
altcuiva. De aceea un copil care a dat cu mingea într-un geam se uită rușinat în jos sau se
înroșește. De asemenea, la această vârstă este prezentă și empatia, ceea ce îl face pe copil să
dea semne de îngrijorare atunci când un părinte este supărat sau pare să aibă alte probleme,
etc.
Vârsta de 3 și 4 ani îl face pe copil vulnerabil la sentimente de tristețe atunci când
apare o pierdere a unor lucruri sau la anxietate, în raport cu posibile boli, răniri, pierderi.
Toate acestea se întâmplă din cauza capacității de a integra trecutul cu prezentul și de a
anticipa evenimentele viitoare
În intervalul vârstei de 5-11 ani are loc o dezvoltare a abilităților cognitive ale
copiilor, puse de către Piaget pe seama dezvoltării operațiilor concrete. Reversabilitatea
(Piaget), adică capacitatea de a reface mental o secvență comportamentală din trecut, se pare
că le permite copiilor să trăiască sentimentul de vinovăție atunci când au ”violat” un standard
personal, mai ales dacă acesta a cauzat un rău unei persoane alăturate. Dezvoltarea abilității
de a compara diferite seturi de evenimente pe baza aceleiași dimensiuni îi permite, în această
perioadă, copilului să facă o serie de comparații între el și ceilalți. Dacă se simte mai puțin
valoros decât alți copii, toate acestea vor duce la neîncredere în sine, invidie, tristețe, scădere
a stimei de sine.
În plus, la această vârstă capacitatea de a se identifica simbolic cu alții îl face pe copil
să trăiască emoții vicariante, adică îi permite să preia emoțiile altcuiva într-o situație de viață.
O fetiță ce se identifică, de exemplu, cu mama sa va simți o anumită categorie de emoții

32
atunci când mama este recompensată de ceilalți și o altă categorie de emoții atunci când
aceasta este criticată.
Începând cu vârsta de 11-16 ani, se dezvoltă alte tipuri de abilități cognitive - numite
de Piaget - operații formale. Acestea îi permit adolescentului să detecteze inconsistentele
prezente în convingerile sale. Aceste inconsistente prezente în convingerile adolescentului
duc la apariția unei emoții de nesiguranță, incertitudine cognitive (Kagan) - de exemplu, un
adolescent recunoaște discrepanța dintre convingerea sa ca are un tata minunat și realitatea
faptică a eșecului profesional al acestuia. Deosebirea față de rușine sau față de vină este aceea
că, acum, agentul nu a violat niciun standard personal sau un standard al comunității.
O altă capacitate este aceea de construcție a unui ideal din convingeri sau
caracteristici consistente. Atunci când adolescentul își direcționează dorința sexuală către
altcineva, având convingerea că această persoană are trăsături ideale, apare sentimentul de
dragoste.

II.5. Descrierea caracteristicilor clinice ale depresiei

Aceste caracteristici sunt comune atât pentru depresia adultă, cât și pentru depresia
infantilă, cu anumite variațiuni specifice vârstei, însă acestea vor fi menționate după cum
urmează:

Tristețea patologică

Diferența dintre tristețea normală și cea patologică se referă la câteva

dimensiuni, cum ar fi:
 durata: orice copil sau adolescent trăiește sentimente de tristețe, însă
acestea sunt, de obicei, episodice;
 intensitatea: în cazul unei tristeți normale, reacția este, de obicei, moderată,
direct proporțională cu situația;
 caracterul perturbator al tristeții: în cazul unei tristeți normale, aceasta ar
trebui să permită menținerea capacității de adaptare, păstrarea relațiilor cu
ceilalți si conservarea unui sentiment de competență, de valoare personală
intactă.

33
 Recunoașterea, din punct de vedere clinic, tristeței patologice:
Dispoziția depresivă se poate "citi" prin intermediul unor simptome pozitive,
exprimate fie verbal - "lamentări" directe -, fie nonverbal - de exemplu, plâns, suspin, dar se
poate identifica și cu ajutorul unor simptome negative - cum ar fi absența zâmbetului sau a
expresivității emoționale, astenie, absența elanului sau a interesului pentru persoane sau
anumite activități.
Dispoziția tristă este, adesea, însoțită de cogniții pesimiste, care se exprimă verbal
atunci când subiectul afirmă că este singur, că nu îl iubește nimeni, că este respins de toți
ceilalți. Din cauza acestor cogniții intervine problema diagnosticării copiilor, deoarece
imaturitatea lor, slaba lor capacitate de exprimare verbală fac dificilă despistarea depresiei
doar pe baza unor criterii funcționale împrumutate de la adulți.
Din punctul de vedere al dispoziției, se pare că la copii și adolescenți predomină nu
atât tristetea, cât iritabilitatea, care apare adesea în contextul unei intoleranțe la frustrare.
Acest lucru înseamnă că anturajul intră, de obicei, în alertă ca urmare a unor crize de furie -
de o frecvență și intensitate anormale, adesea însotite de plans, de agresivitate verbală sau
fizică: urlete, insulte, lovituri, care adesea se declanșează automat, ca urmare a celor mai mici
contraziceri.
Pierderea interesului

Pierderea interesului sau a plăcerii de a desfășura anumite activități se întâlnește, de

asemenea, foarte frecvent. Activitățile școlare sunt primele afectate, fiind însoțite, de obicei,
de raționalizări cum ar fi: "oricum nu ajută la nimic să învățăm".
Copilul nu mai găsește plăcere nici în joc, refuzând astfel toate activitățile ludice ce i
se propun.

Sentimentele de nonvaloare

Devalorizarea propriei persoane, autodeprecierea, scăderea stimei de sine sunt,

rareori, absente, dar sunt dificil de pus în evidență printr-un simplu dialog cu copilul sau cu
părinții acestuia. Uneori copilul afirmă ca este "un nimic", că este "rau", că "nu valorează
nimic", că "tot ceea ce face el este rău", că " toți ceilalți se descurcă mai bine decât el."
Aceste expresii pot fi observate în timp ce copilul desfășoară anumite sarcini sau
activități, fiind pus în încurcătură, cumva, de ele.

34
 Gândurile recurente despre boală și moarte

Acestea sunt prezente, dar iau forma unei anumite preferințe pentru sinistru, macabru.
La copii, evocarea morții sau a bolilor grave se face cu o anxietate extremă. Anticipările
anxioase se referă la moartea persoanelor apropiate (părinti, frați, surori, bunici) sau a
copilului însuși. Orice boala, oricât de inofensivă sau banală ar putea fi, dar atinge o persoană
apropiată, îi trezește copilului teama de moarte.
Evenimentele dramatice, cum ar fi accidentele, catastrofe, dar chiar și filmele cu un
conținut șocant, pot alimenta imaginația copiilor depresivi. Ei sunt extrem de sensibili la
astfel de evenimente și țin minte toate amănuntele legate despre acestea și ceea ce i-a șocat,
în special.

Culpabilitatea

Aceasta este mai puțin întâlnită la copii și mai mult întâlnită la adulți. Totuși, unii își
asumă vina pentru care nu sunt responsabili, cum ar fi evenimente negative - morti,
accidente, separări. În aceste cazuri, îi putem auzi afirmând că " ce s-a întâmplat este din
cauza mea", "s-a întâmplat pentru că am fost neascultător", etc.

Lentoarea psiho-motorie

Deși și aceasta este mai rară la copii și mai accentuate la adulți, la copii se poate
manifesta ca inerție, pasivitate, acesta executând sarcinile cu dificultate sau lentoare,
răspunzând la întrebări cu dificultate; anturajul și copilul pot atribui, adesea, acest lucru
suprasolicitării sau oboselii.

Ideația suicidară și tentativele de suicid

În momentul de față se consideră că ideile și tentativele de suicid sunt simptomele

cele mai caracteristice atât depresiei infantile, cât și celei adulte. Datorită unor studii realizate
de Kovacs, Goldston și Gatsonis (1993), s-a constatat că 58% până la 72% dintre copiii cu
35
diagnostic de depresie au idei suicidare, față de 39% dintre copiii care nu au probleme
depresive. În ceea ce privesc tentativele de suicid, ele sunt mai frecvente la copiii cu depresie
majoră, 14%, față de cei care au doar probleme de adaptare cu notă depresivă, 5%.
De aceea evaluarea riscului de suicid este una dintre sarcinile prioritare ale clinicianului,
nefiind un lucru ușor de realizat.
Există situații în care copilul poate afirma că "nu mai are sens să traiești", dar, cel mai
adesea, acesta nu abordează spontan aceste teme, decât la insistența clinicianului.
Se consideră că cel mai indicat pentru identificarea acestor ideații suicidare este să se
folosească sarcini proiective cum ar fi testul TAT, care îi permit copilului să vorbească
despre ceea ce îl preocupă.
TAT este o tehnica proiectivă ce urmărește să evalueze modelele de gândire,
atitudinile față de sine și față de ceilalți, capacitatea observațională și răspunsurile emoționale
ale subiectului la un material slab structurat. În cazul TAT-ului, stimulii ambigui constau într-
un set de planșe care înfățișează personaje umane plasate în diverse situații de viață.
Subiectului i se cere să elaboreze o povestire despre fiecare planșă care i se oferă, povestire
care solicită subiectului următoarele aspecte: ce se întâmplă în planșa respectivă,
evenimentele care au precedat situația respectivă, ce simt și gândesc personajele din planșă și
cum se încheie povestirea respectivă.

Simptomele somatice

Agitația psiho-motorie este prezentă, adesea, la copiii cu depresie, ceea ce poate face
dificilă identificarea problemei reale de către cei din jurul acestuia.

Problemele de atenție și concentrare

Acestea sunt frecvente și sunt acompaniate de instabilitate psiho-motorie. Copilul nu

este atent atunci când i se vorbește, este mereu distras, și nu acordă nicio importanță
lucrurilor ce se întâmplă în preajma sa. Agitația și problemele de concentrare afectează într-o
foarte mare măsură performanțele școlare ale acestuia.

36
 Problemele de somn

Acestea se desfășoară la copilul de vârstă școlară sub forma insomniilor de adormire.

Hipersomnia este mai rară la copii, dar foarte frecventă la adolescenți.
În timpul somnului pot apărea coșmaruri, vise neliniștite, care implică separarea,
moartea, accidentele, catastrofele.

Variațiile în greutate

Ele sunt rare la copii, dar apar frecvent la adolescenți și adulți.

II.5. Modelul cognitiv al lui Aaron Beck

Conform lui Aaron Beck, problemele noastre emoționale sunt consecința

unor distorsiuni și scheme cognitive, care se dezvoltă în funcție de experiențele din perioada
primei copilării.
Experiențele timpurii duc la formarea unor convingeri despre propria persoană, viață
și despre cei din jurul nostru. De exemplu, în situația în care adolescentul beneficiază de
suport și afecțiune din partea părintilor săi, el își va forma convingeri cum că ”Ceilalți mă
iubesc!”, ducându-l la formarea unei imagini pozitive despre propria persoană.
În schimb, cei care au avut parte de experiențe negative cu părinții își pot forma
convingeri cum că ”Nu pot fi iubit!” sau ”Sunt un ratat!” și pot dezvolta în perioada adultă
diferite tulburări psihologice.
Modelul cognitiv cuprinde următoarele componente:

a. Schemele cognitive
Schemele cognitive sunt convingerile pe care persoanele le au despre ei, despre lume,
dar și despre ceilalți. Există două tipuri de scheme cognitive: adaptative și dezadaptative.
Anumite scheme cognitive dezadaptative sunt asociate cu vulnerabilitatea spre anumite
tulburări sau probleme emoționale și comportamentale. De exemplu, persoanele depresive au
scheme precum: ”Nu pot să fac nimic bine”, ”Nu sunt în stare de nimic”, etc.

37
b. Distorsiunile cognitive
Distorsiunile cognitive sau erorile în gandire sunt: saltul la concluzii, suprageneralizarea,
exagerarea sau minimizarea semnificatiei unor evenimente, personalizarea si gandirea de
tipul totul sau nimic.

c. Gândurile automate
Gândurile automate sunt gândurile ce apar involuntar și automat atunci când ne aflăm
într-o anumită situație. În cazul problemelor emoționale, aceste gânduri sunt inacurate.
Atunci când analizăm gândurile distorsionate ne referim la gândurile automate.
Gândurile automate pe care le evaluăm în terapie sunt acele gânduri relevante care produc
discomfort, stări emoționale negative, repetitive, atât de perturbatoare încât viața zilnică este
afectată. Gândurile automate care nu duc la perturbări emoționale cu impact asupra vieții
zilnice sunt irelevante pentru a fi analizate.
S-a pus accentul pe câteva distorsiuni cognitive/erori cognitive comune ce se bazează
pe teoriile de terapie cognitivă expuse de Dr. Aaron T. Beck, care au fost rafinate suplimentar

și aduse în atenție de către Dr. David D. Burns. Acestea sunt:

 Gândirea de tip ” Totul sau Nimic” , Gândirea polarizată de tip “Alb sau
Negru”: aceasta este rigidă, lipsită de nuanțe și flexibilitate, atunci când faci raționamente sau
plasezi experiențe legate de tine însuți sau de ceilalți în două categorii care se exclud una pe
alta, pierzând din vedere că ele se află pe un continuu. Gândești în termeni de eșec total sau
succes complet, de bine sau rău, o situație este albă sau neagră, fără a lua în calcul alte
variante posibile, intermediare.
 Gândirea de tip ”Catastrofal”: atunci când anticipezi că se va produce o
catastrofă, că se va întâmpla o nenorocire, gândești că viitorul e sumbru, ceea ce duce la stări
emoționale de anxietate, teamă și la comportamente de izolare, de evitare, prin care crezi că
eviți producerea catastrofei.
 Gândirea de tip "Minimalizarea semnificației propriilor rezultate pozitive":
atunci când atribui succesele tale unor factori externi, cum ar fi norocul, și reduci valoarea
contribuției și a meritelor proprii, chiar dacă în mare parte ai muncit pentru acel rezultat.
 Gândirea de tip "exagerat": prin care exagerezi efectele unui eveniment,
situații, stimuli interni sau externi.

38
  Gândirea prin prisma emoțiilor: atunci când, deși în mod rațional ai dovada
unor rezultate proprii positive, te simți totuși nesatisfacut conform ”senzației” pe care o ai,
emoției pe care o simți.
 Gândirea prin etichetarea proprie și a celorlalți: atunci când pui o etichetă
asupra ta sau a celorlalți, fără a lua în considerare faptele și dovezile. Din nou îți profilezi
gândirea pe funcționarea de tip "automat" care este eronată! A reflecta asupra faptelor, a
căuta dovezi și argumente conferă flexibilitate gândirii și dezvoltă capacitatea de judecată.
 Gândirea prin filtrarea mentală așa numită ignorare a evidențelor: atunci
când tragi o concluzie fără a lua în considerare nici cea mai mică informație care există. Poți
fi conștient că informația există, dar o ignori sau elimini numai pentru ca concluzia să se
potrivească cu perpectiva ta de gândire asupra situației.
 Gândirea prin suprageneralizare: atunci când asociezi eșecul cu evenimente
nereușite, dar isolate, asupra întregii tale vieți.
 Gândirea prin asumarea responsabilității și a vinei: atunci când îți atribui
cauzele unui eveniment negativ extern, deși nu există dovezi că ai contribuit la evenimentul
negativ. Îți asumi responsabilitatea pentru fapte negative sau consecințe negative, fără
a exista dovezi că ai avut o contribuție la evenimentul negativ.
 Gândirea de tip "anticipativ": atunci când te întrebi "Și dacă se întâmplă ...."
înainte de producerea evenimentului.
 Gândirea de tip "comparativ": atunci când te compari cu alte persoane și îți
fixezi standarde nerealiste.
 Gândirea de tip "imperativ": atunci când îți propui să realizezi anumite lucruri
și accepți numai un rezultat pozitiv, un altfel de rezultat fiind de neconceput pentru tine.
 Gândirea de tip "citirea minții cuiva": atunci când presupui că știi ceea ce alții
gândesc fără a avea cea mai mică dovadă.
 Gândirea prin atribuirea culpei pentru pentru probleme tale altcuiva: atunci
când dai vina pe altă persoană pentru stările tale emoționale negative.
 Gândirea prin focus pe trecut și pe exprimarea regretului legat de
trecut: atunci când te centrezi pe trecut cu gândul "Aș fi putut obține un post mai bun", în loc
să faci ceva la momentul prezent ca să reușești.
 Gândirea centrată numai pe aspecte negative: atunci când te centrezi numai
pe caracteristicile negative ale unei persoane sau situații fără a intui cel puțin prezența unor
lucruri pozitive legate de persoana sau situația respectivă.

39
 Aceste "gânduri disfuncționale" ce revin în mintea persoanei deprimate, permanent,
ocupă prea mult spațiu, generează stări de tristețe, pesimism, sentimente de vină față de sine
și față de cei din jur, lipsă de speranță. Stările emoționale negative întrețin perpetuarea
gândurilor negative și duc la comportamente inadecvate sau la dezvoltarea unor tulburări
psihologice.

Capitolul III

Influența factorilor psiho-sociali ai depresiei la adolescenți

III.1. Scopul și obiectivele cercetării

După cum bine știm, depresia este o tulburare din ce în ce mai întâlnită în viața
adolescenților, în contextul social actual.
Scopul acestei cercetări este de a vedea în ce mod factorii psiho-sociali influențează
nivelul de depresie la adolescenți.
S-a încercat să se dovedească implicarea a doi factori în determinismul depresiei la
adolescenți, si anume:
- relația cu părinții;
- prezența gândurilor automate negative.
Prin urmare, un prim obiectiv al cercetării este de a vedea dacă factorii psiho-sociali
influențează nivelul de depresie la adolescenți.
Cel de al doilea obiectiv constă în studierea influenței nivelului de funcționare al
familiei asupra nivelului de depresie la adolecenți.
Ultimul obiectiv al cercetării are în vedere analiza influenței prezenței gândurilor
automate negative asupra nivelului de depresie în eșantionul studiat.

III.2. Ipotezele cercetării

40
 1. Nivelul de funcționare al familiei influențează nivelul de depresie, în sensul că
adolescenții cu un scor ridicat al nivelului de funcționare al familiei vor avea un nivel scăzut
al depresiei, pe când adolescenții cu un scor scăzut al nivelului de funcționare al familiei vor
avea un nivel ridicat al depresiei.
2. Prezența gândurilor automate negative influențează nivelul de depresie, în
sensul că adolescenții cu un scor ridicat al prezenței gândurilor automate negative vor avea un
nivel ridicat al depresiei, comparativ cu cei ce au un scor scăzut al prezenței gândurilor
negative.
3. Există un efect de interacțiune al variabilelor independente nivelul de
funcționare al familiei și prezența automată a gândurilor negative asupra variabilei
dependente nivelul de depresie, în sensul că adolescenții care au obținut un scor scăzut la
variabila independentă nivel de funcționare al familiei și un scor ridicat la variabila
independentă prezența gândurilor automate negative vor avea un nivel ridicat al depresiei, pe
când cei ce vor obține un scor ridicat la variabila independentă nivel de funcționare al
familiei și un scor scăzut la variabila independentă prezența gândurilor automate negative vor
obține un nivel scăzut al depresiei.

III.3. Variabilele cercetării

Am avut în vedere următoarele variabile:

VD - nivelul de depresie

Scăzut

VI1 - nivelul de funcționare al familie

Ridicat

Scăzută

VI2 - prezența gândurilor automate negative

Ridicată

41
III.4. Metodologia cercetării

III.4.1. Lotul de subiecți

Cercetarea s-a realizat pe un lot de 170 de adolescenți din cadrul Liceului Teoretic
”Dimitrie Cantemir”, Liceului Teoretic ”G. Ibrăileanu” și Liceul Teoretic de Informatică
”Grigore Moisil”, din județul Iași. Aceștia au vârsta cuprinsă între 16 și 18 ani.

III.4.2. Procedura

Subiecților li s-a aplicat un număr de trei chestionare standardizate.

Testarea s-a realizat atât în mediul online, cât și prin completarea propriu zisă a
chestionarelor. Înainte de distribuirea acestora, adolescenților le era explicat consemnul și
erau asigurați de confidențialitatea răspunsurilor, acestea fiind folosite strict în scopul
cercetării.
Atunci când apăreau anumite neînțelegeri, acestea erau explicate fără a influența
răspunsul subiecților.

III.4.3. Instrumente folosite

În cadrul acestei cercetări au fost folosite 3 instrumente:

1. Nivelul de funcționare al familiei a fost măsurat cu ajutorul Indexului de

Relații Familiale (IFR), acesta fiind elaborat de către Walter W. Hudson (1988, p. 103).
IFR-ul este un chestionar cu 25 de itemi, utilizat pentru a măsura amploarea, gravitatea și
magnitudinea problemelor pe care membrii familiei le pot avea, unul cu celălalt, în relațiilor
lor.

42
 Există două scoruri semnificative pentru IFR. Primul este un scor de 30 (± 5);
scorurile sub acest nivel indică absența unei probleme semnificative clinice, în timp ce
scorurile peste acest nivel indică prezența potențială a unei probleme semnificative clinice.
Al doilea scor semnificativ este de 70. Scorurile peste acest nivel indică faptul că, aproape
întotdeauna, clienții se confruntă cu un nivel de stres sever, cu posibilitatea apariției unui
anumit tip de violență, folosit în tratarea problemelor.
IFR-ul are următorii itemi inversați: 1, 2, 4, 5, 8, 14, 15, 17, 18, 20, 21 și 23.
Pentru calcularea scorului total este necesar să parcurgem următorii pași: însumarea
scorurilor, scăderea celor 25 de itemi, înmulțirea cu 10 și împărțirea la 6. Acesta va produce o
gamă de la 0 la 100. Scorurile ridicate indică o mai mare magnitudine sau o mai mare
gravitate a problemelor apărute în relațiile familiale.

2. Prezența gândurilor automate negative a fost măsurată cu ajutorul

Chestionarului Gândurilor Automate - ATQ (Automatic Thoughts Questionnaire, Philip
C. Kendall & Steven D. Hollon, 1980).
Acest chestionar conține 30 de itemi care reflectă gândirea de tip depresiv și măsoară
frecvența declarațiilor automate negative despre sine. Astfel de declarații disimulate a fi
negative, joacă un rol important în dezvoltarea, întreținerea și tratamentul diferitelor tulburări
patologice, inclusiv depresia.
ATQ pune accent pe patru aspecte ale acestor gânduri automate: inadaptare personală
și dorință de schimbare (PMDC), auto-concepte negative și așteptări negative (NSNE), stimă
de sine scăzută (LSE) și neputință.
Instrumentul este remarcabil așa cum a fost conceput pentru a măsura schimbarea cognitivă
datorată intervențiilor clinice.
ATQ-ul a fost dezvoltat pe un eșantion de 312 studenți. Eșantionul avea vârstă medie
de 20,22, cu o deviație standard de 4,34 ani. Din acest eșantion subiecții au fost clasificați ca
fiind deprimați sau nondeprimați pe baza scorurilor de la ”Inventarul Beck pentru Intensitatea
Depresiei” și ”Inventarul de Personalitate Minnesola Multiphasic”. Scorul mediu a ATQ-ului
pentru cei deprimați a fost 79.64, cu o deviație standard de 22,29. Scorul mediu pentru
esantionul nondepresiv a fost 48.57, cu o deviație standard de 10,89.
Itemii sunt evaluați pe o scală Lickert, în 5 puncte, de la "niciodată" la "tot timpul".
Calcularea scorului total constă în însumarea celor 30 de itemi.
Cei 4 factori conțin următorii itemi: PMDC: 7, 10, 14, 20, 26; NSNE: 2, 3, 9, 21, 23,
24, 28; LSE: 17,18; NEPUTINȚĂ: 29,30. În această cercetare, pe noi ne interesează scorul
43
total al acestui instrument pentru a analiza nivelul general al prezenței gândurilor automate
negative.
Instrumentul are o consistență internă excelentă cu un coeficient alfa de 0,97. Nu sunt
prezentate informații în legătură cu test-retest
Cei 30 de itemi ai ATQ-ului au fost selectați dintr-un număr de 100 și toți semnificau
discriminarea subiecților depresivi de cei nondepresivi. Rezultatele au fost repetate cu un alt
eșantion de subiecți depresivi și nondepresivi. Instrumentul are, de asemenea, o bună
validitate care corelarea cu două instrumente de depresie: ”Inventarul de Depresie Beck” și
Scala de Depresie MMPI. Contrar predicției inițiale, scorurile ridicate corelau puternic cu
anxietatea. (Hollon, S. D. And Kendall, P. C., 1980, p. 383-395)

3. Variabila dependentă nivelul de depresie a fost măsurată cu ajutorul Inventarului

Beck pentru Depresie (Beck, 1961).
Acest instrument măsoară intensitatea depresiei. Pentru fiecare din cei 21 de itemi,
subiectul alege afirmaţia care corespunde cel mai bine stării lui prezente. El poate alege şi
două afirmaţii în cadrul aceluiaşi item. Scorul fiecărui item poate fi oricare cifră de la 0 la 3,
în funcţie de alegerea subiectului.
Itemii inventarului privesc: 1. Tristeţea; 2. Pesimismul; 3. Sentimentul insuccesului;
4. Insatisfacţia; 5. Vinovăţia; 6. Sentimentul pedepsei; 7. Neplăcerea faţă de sine;
8.Autoacuzaţii; 9. Idei de suicide; 10. Ţipete; 11. Iritabilitatea; 12. Izolarea;
13.Imposibilitatea de a decide; 14. Modificarea imaginii de sine; 15. Dificultăţi de a munci;
16. Tulburări de somn; 17. Fatigabilitate; 18. Anorexie; 19. Scădere în greutate;
20. Preocupări pentru aspectul fizic; 21. Pierderea libidoului.
Pentru calcularea scorului total se însumează scorurile celor 21 de itemi. Valorile date
de A.T. Beck în funcţie de severitatea depresiei analizată din punct de vedere clinic,
psihiatric:
Intervalul: 0  63

depresie absentă depresie uşoară depresie medie depresie gravă

Media 10,9 18,7 25,4 30,0

abaterea standard 8,1 10,2 9,6 10,6

44
III.5. Rezultatele cercetării

Datele obținute de către subiecți au fost înregistrate într-o bază de date, creată cu
ajutorul programului IBM SPPS STATISTIC, 20.
Analiza datelor obținute s-a realizat folosind Testul T pentru eșantioane independente.
Acesta presupune evaluarea semnificației statistice a diferențelor dintre valorile medii ale
variabilelor inregistrate corespunzatoare celor doua grupe, 1 (scăzut), resprectiv, 2 (ridicat).

Pentru fiecare rezultat obtinut al Testului T s-au notat și pragurile de semnificație

corespunzatoare acestora (p).

Un rol important l-a avut și Testul Levene pentru a vedea în ce măsură există sau nu
diferențe între varianţe celor două eșantioane.

Cu ajutorul Anovei Univariate s-a analizat efectul de intercțiune dintre cele două
variabile independente, în cazul acesta nivelul de funcționare al familiei și prezența
gândurilor automate negative.

Așadar:

1. Nivelul de funcționare al familiei influențează nivelul de depresie, în sensul că

adolescenții cu un scor ridicat al nivelului de funcționare al familiei vor avea un nivel
scăzut al depresiei, pe când adolescenții cu un scor scăzut al nivelului de funcționare
al familiei vor avea un nivel ridicat al depresiei.

În ceea ce privește prima ipoteză, aceasta a fost măsurată cu ajutorul chestionarului

”Indexul de Relații Familiale”, Walter W. Hudson (1988, p. 103). Datele obținute au fost
analizate cu ajutorul Testului T pentru eșantioane independente, după cum urmează:

Independent Samples Test

t-test for Equality of Means

45
 df Sig. (2-tailed) Mean Difference

Equal variances assumed 168 ,000 14,83576

niv_de_depresie_total
Equal variances not assumed 136,776 ,000 14,83576

t(168) = 12,86

p = 0.001 < 0.005 => Acceptăm H1 și respingem H0, ceea ce înseamnă că există diferențe
semnificative între scorurile subiecților cu un nivel de funcționare al familiei ridicat și
scorurile subiecților cu un nivel de funcționare al familiei scăzut la variabila nivel de
depresie, în sensul că scorurile subiecților cu un nivel de funcționare al familiei scăzut
sunt semnificativ mai mari decât scorurile subiecților cu un nivel de funcționare al
familiei ridicat.

2. Prezența gândurilor automate negative influențează nivelul de depresie, în

sensul că adolescenții cu un scor ridicat al prezenței gândurilor automate negative vor
avea un nivel ridicat al depresiei, comparativ cu cei ce au un scor scăzut al prezenței
gândurilor negative.

Cea de a doua ipoteză a fost măsurată cu ajutorul Chestionarului Gânduri Automate

(Automatic Thoughts Questionnaire, Philip C. Kendall & Steven D. Hollon, 1980). Pentru a
putea vedea dacă există sau nu diferențe semnificative între cele două grupe, 1, respectiv, 2,
s-a folosit tot Testul T pentru eșantioane independente, acesta presupune:

Independent Samples Test

t-test for Equality of Means

df Sig. (2-tailed) Mean Difference

niv_de_depresie_total Equal variances assumed 168 ,000 12,97739

46
 Equal variances not assumed 154,693 ,000 12,97739

t(168) = 9.64

p = 0.001 < 0.005 => Acceptăm H1 și respingem H0, ceea ce înseamnă că există diferențe
semnificative între scorurile subiecților cu o prezență ridicată a gândurilor automate
negative și scorurile subiecților cu o prezență scăzută a gândurilor automate negative
la variabila nivel de depresie, în sensul că scorurile subiecților cu o prezență scăzută a
gândurilor automate negative sunt semnificativ mai mari decât scorurile subiecților cu
o prezență ridicată a gândurilor automate negative.

3. Există un efect de interacțiune al variabilelor independente nivelul de

funcționare al familiei și prezența automată a gândurilor negative asupra variabilei
dependente nivelul de depresie, în sensul că adolescenții care au obținut un scor
scăzut la variabila independentă nivel de funcționare al familiei și un scor ridicat la
variabila independentă prezența gândurilor automate negative vor avea un nivel
ridicat al depresiei, pe când cei ce vor obține un scor ridicat la variabila independentă
nivel de funcționare al familiei și un scor scăzut la variabila independentă prezența
gândurilor automate negative vor obține un nivel scăzut al depresiei.

Pentru a analiza efectul de interacțiune dintre cele două variabile independente,

nivelul de funcționare al familiei și prezența gândurilor automate negative asupra variabilei
dependente, nivelul de depresie, s-a folosit Anova Univariate.

Ambele variabile independente au câte două niveluri: prima, adică nivelul de

funcționare al familiei, este reprezentată de un nivel scăzut sau ridicat al acesteia, iar a doua,
prezența gândurilor automate negative, este reprezentată tot de două niveluri, unul scăzut, iar
celălalt ridicat, după cum urmează:

 Rezultatele subiecților cu o prezență scăzută a gândurilor automate negative și

un nivel de funcționalitate scăzut al familiei sunt mai mari decât rezultatele subiecților
cu o prezență scăzută a gândurilor automate negative și un nivel de funcționalitate
ridicat al familiei; între rezultatele subiecților cu un nivel de funcționalitate ridicat al
familiei și o prezență scăzută a gândurilor automate negative și rezultatele subiecților

47
 cu un nivel de funcționalitate ridicat al familiei și o prezență ridicată a gândurilor
automate negative nu există diferențe semnificative.
 Între rezultatele subiecților cu o prezență ridicată a gândurilor automate
negative și un nivel de funcționalitate scăzut al familiei și rezultatele subiecților cu o
prezență ridicată a gândurilor automate negative și un nivel de funcționalitate ridicat
al familiei, dar și rezultatele subiecților cu un nivel de funcționalitate scăzut al
familiei și o prezență scăzută a gândurilor automate negative și rezultatele subiecților
cu un nivel de funcționalitate scăzut al familiei și o prezență ridicată a gândurilor
automate negative nu s-au găsit diferențe, deoarece populația medie corespunzătoare
nu este estimabilă.

III.6. Discuții și concluzii

Studiul prezent și-a propus să vadă în ce mod factorii psiho-sociali influențează

nivelul de depresie la adolescenți.
Dintre multitudinea de factorii psiho-sociali existenți, am ales prezența gândurilor
automate negative și nivelul de funcționalitate al familiei, drept variabile independente, iar ca
variabilă dependentă, nivelul de depresie.
În urma analizării literaturii de specialitate, am formulat următoarele ipoteze:
adolescenții cu un scor ridicat al nivelului de funcționare al familiei vor avea un nivel scăzut
al depresiei, pe când adolescenții cu un scor scăzut al nivelului de funcționare al familiei vor
avea un nivel ridicat al depresiei, pe când adolescenții cu un scor ridicat al prezenței
gândurilor automate negative vor avea un nivel ridicat al depresiei, comparativ cu cei ce au
un scor scăzut al prezenței gândurilor negative. Ultima ipoteză prevede efectul de interacțiune
al variabilelor independente, nivelul de funcționare al familiei și prezența automată a
gândurilor negative, asupra variabilei dependente, nivelul de depresie.

48