Sunteți pe pagina 1din 5

AVANTAJELE SI DEZAVANTAJELE UNEI CAMPANII DE PR

CAMPANIA SUN FRIDAY

Deși suntem în anul 2020, companiile au nevoie în continuare de campanii de promovare


pentru noile produse. Prin urmare ele apelează la Internet, deoarece este un canal accesibil și
ieftin.  Cele mai folosite site-uri pentru promovarea a astfel de campanii sunt twitter-ul și blogul.

Activitatea de relaţii publice se referă la stabilirea şi cultivarea pe termen lung a unor


contacte directe, constante şi sistematice cu diferite categorii de public, cu persoane influente din
cadrul altor societăţi comerciale, a instituţiilor financiare, a organizaţiilor publice din ţară sau
străinătate, cu reprezentanţii mass-media, a creatorilor de opinie etc. în scopul obţinerii
sprijinului acestora şi crearea unei imagini favorabile organizaţiei.

O definire mai amplă a acestei tehnici promoţionale, care pune în evidenţă şi importanţa
sa pentru conducerea unei organizaţii a fost formulată de Foundation for Public Relation
Research:

Relaţiile publice reprezintă o funcţie distinctă de management, care ajută să se


stabilească şi să se menţină un climat psihologic de comunicare, înţelegere, acceptare şi
cooperare între o organizaţie şi publicul său; ajută conducerea să informeze şi să fie informată
despre opinia publică; defineşte şi coordonează responsabilitatea conducerii pentru a servi
interesului public; ajută conducerea să utilizeze în mod eficient orice schimbare, servind însă şi
ca un sistem de prevedere care să sprijine tendinţele ce se anticipează; foloseşte cercetarea şi
tehnicile comunicaţionale etice ca principalele sale instrumente.

Sintetizînd semnificaţia largă a conceptului, se constată că relaţiile publice au la bază un


proces de planificare a unor acţiuni din cele mai diverse, menite să încurajeze achiziţia şi să
crească gradul de satisfacere a consumatorilor prin comunicare şi informare credibilă cu privire
la diverse aspecte pozitive care evidenţiază interesul organizaţiei faţă de nevoile, dorinţele,
interesele şi problemele publicului, precum şi modul în care ea ajută la rezolvarea lor.

Pentru a realiza acest deziderat, organizaţia are la dispoziţie o paletă foarte largă
de tehnici de relaţii publice, care includ: conferinţe de presă, seminarii, dineuri, evenimente,
turnee, interviuri etc.

Indiferent de natura lor, tehnicile de relaţii publice stabilesc un contact, care se doreşte


să fie favorabil organizaţiei.
Pentru aceasta este necesar un suport, un vehicul însărcinat cu transmiterea mesajului,
sau, de cele mai multe ori, este nevoie de media, un ansamblu de suporturi. în funcţie de
obiectivele direct urmărite, mijloacele de comunicare folosite pot fi: directe sau indirecte;
bilaterale sau unilaterale; publice sau personale; orale, scrise sau audio-vizuale; ori o combinaţie
a acestora.

Astfel se poate acţiona simultan, din mai multe perspective, asupra aceleiaşi categorii de
public, crescînd impactul, deci eficienţa activităţii.

Alegerea mijlocului se face în primul rînd în funcţie de publicul vizat astfel încît acesta să
fie cît mai receptiv, mai uşor de convins.

De asemenea mijlocul de transmitere a mesajului depinde şi de tehnica de relaţii


publice aleasă, care să ducă cel mai rapid la obţinerea rezultatului scontat. Prin unele dintre
tehnicile specifice, relaţiile publice se apropie de publicitate, generînd de altfel de multe ori
publicitate gratuită.

De altfel, relaţiile publice urmăresc aceleaşi obiective principale ca şi publicitatea -


transmiterea de informaţii, precum şi crearea, consolidarea şi promovarea pe piaţă a imaginii
organizaţiei şi a ofertei sale.

Prin intermediul acestor relaţii se creează un climat favorabil organizaţiei, de încredere în


rîndul unei părţi cît mai mari a opiniei publice. Acest sistem de comunicare funcţionează în
dublu sens; organizaţia obţine informaţii asupra preferinţelor, mobilurilor şi orientării opiniei
publice, în timp ce aceasta se informează cu privire la oferta şi activitatea întreprinderii
respective.

De asemenea poate fi şi un mijloc eficient de persuasiune directă sau indirectă. De altfel


unul din obiectivele activităţii de relaţii publice este tocmai transformarea diferiţilor terţi în
avocaţi ai organizaţiei, în transmiţători de informaţii şi opinii favorabile acesteia.

Strategia de campanie poate fi definită ca determinare a scopurilor şi obiectivelor unei


întreprinderi pe termen lung, în consecinţa cărora urmează să fie adoptate anumite direcţii de
acţiune şi alocate resursele necesare realizării lor.

Măsura în care rezultatelede cercetare constituie suportul pe care se construieşte planul


strategic al campaniei,diferă semnificativ de la un agent relaţionist la altul.

Totuși și aceste site-uri au avantajele si dezavantajele lor. Acestea se caluculează pe baza


unor parametrii bine stabiliți. Majoritatea firmelor, fie ele mici sau mijloci, și mai ales cele mari
au decis să își facă promovarea online. Să vedem însă care sunt avantajele si dezavantajelor
acestor campanii online.
Avantaje:

-Internetul este un mediu în ascensiune, care va deveni nelipsit din campaniile de


promovare ale companiilor;

-Acest tip de promovare oferă posibilitatea de a evidenția creativitatea, și spontaneitatea;

-Comunicare în timp real, realizarea modificărilor de conținut intr-un interval de timp


foarte scurt, utilizarea unor campanii interactive între client și furnizorul de servicii/produse;

-Domeniul online este un instrument cu impact din ce în ce mai mare și are cel mai scăzut
cost dintre toate canalele de promovare;

-Flexibilitatea și multitudinea de oportunități de interacțiune cu utilizatorul este un alt


avantaj al promovării online;

-Publicitatea online este singura care permite un feedback imediat al eficienței campaniei
și modificări în timp real.

Dezavantaje:

-Rapiditatea cu care circulă o informație, mai ales că sunt multe firme care nu au
exercițiul comunicării sau sunt rigide în reacții;

-Folosirea scăzută a serviciilor de Internet în zona rurală, sau chiar lipsa acestora (astefel
compania riscă să nu își poată prezenta campania unei categorii de public);

-Fragmentarea mesajului este o altă problemă majoră cu care se confruntă acest canal de
promovare;

-Lipsa unor metode unitare de măsurare a traficului pe site-urile care găzduiesc mesaje
publicitare;

-Lipsa de conținut a site-urilor a devenit o adevarată problemă. Acestea scot în evidență


proasta calitate a multor site-uri românești.
Sun Friday: O campanie de PR care a triplat vanzarile GadgetWorld.ro

Gadgetworld.ro este un magazin online, care a văzut lumina zilei în 2013 și care are ca
scop comercializarea celor mai cool gadgeturi și cadouri din străinătate.

Majoritatea dintre ele sunt extrem de utile, deoarece îmbunătățesc viața utilizatorului și-i
sporesc gradul de confort zilnic. O altă particularitate a acestui magazin online este faptul că în
fiecare luna aduce gadgeturi noi pentru a satisface chiar și cele mai exigente persoane pasionate
de tehnologie.

iAgency este agenția interactivă care s-a ocupat incă din prima zi de crearea și
promovarea acestui brand, începând cu webdesignul site-ului, trecând prin copywriting și
optimizarea pentru motoarele de căutare (SEO) și terminând cu promovarea lui în Social Media
și în cele mai mari publicații online din România.

S-a dorit sa crearea un site atractiv si „responsive”, ușor de utilizat atat pe desktop, cât și
pe toate dispozitivele mobile. In plus, a fost creată o strategie de promovare a acestuia pentru a-l
aduce cât mai aproape de consumatorii de gadgeturi, în motoarele de cautare.

În numai 6 luni, acest magazin online a reușit să ocupe poziția fruntașă în Google pe
cuvantul cheie „gadgeturi”.

De atunci și până acum, iAgency a continuat să înregistreze succes după succes pentru
Gadgetworld, totul culminând cu luna noiembrie a anului 2015, când a realizat campania de
Black Friday.

Pentru câ România a trecuse în ultima vreme printr-o perioada de doliu național, din
cauza tragediei din clubul Colectiv, s-a decis ca strategia de comunicare să aibă în centru un
concept optimist și, redenumirea faimosului eveniment anual de reduceri din Black Friday în Sun
Friday căci cine altul decat soarele poate reda speranța, lumina și căldura în sufletele oamenilor
afectați de o serie sumbră de evenimente?

Astfel, GadgetWorld.ro a decis ca un procent din vânzarile de Sun Friday, mai exact 3%
din vânzarile înregistrate în perioada 17-30 noiembrie, să meargă către familiile victimelor din
Colectiv.

În plus, a încurajat și celelalte companii participante la eveniment să le urmeze exemplul


și să doneze o parte din bani unei cauze nobile. GadgetWorld.ro nu s-a multumit doar cu
schimbarea de nume și cu decizia de a dona, ci a modificat și aspectul site-ului, fundalul fiind
unul colorat și optimist.
Datorită modului diferit în care a fost realizat conceptul campaniei de Black Friday și a
modului în care s-a decis să se comunice acest lucru, mesajul acestora a fost recepționat de cele
mai importante publicații online din România și transmis mai departe publicului larg.

Astfel, Gadgetworld a ajuns în Mediafax, Gândul, Cotidianul, Hotnews, Realitatea,


Puterea, Ziuanews, Forbes, România TV și multe alte publicații naționale, dar și la jurnalul
principal de știri al Antenei 1 din prime-time, Observator.

Expunerea mediatică obținută datorită strategiei dezvoltate de iAgency pentru Sun Friday
a triplat vânzările Gadgetworld, față de cele din decembrie 2014, când magazinul online de
gadgeturi a avut cele mai bune vânzări din istoria sa.

Astfel, această agenție interactivă a reușit nu numai să creeze brand awareness în jurul
evenimentului de Black Friday, ci și să măreasca rata de conversie pentru Gadgetworld.

S-ar putea să vă placă și