Contabilitatea in comert

Necesitatile individuale si comune ale societatii sunt asigurate pe deplin sau partial, prin
schimbul nemijlocit de bunuri, servicii si informatii liber disponibile pe piata.
Un asemenea domeniu, deosebit de important, aparte prin sfera de activitate, de cercetare
si aplicare a contabilitatii il constituie, atat in interiorul tarii, cat si in relatiile cu strainatatea.
Circulatia marfurilor prin comertul interior si exterior formeaza componentele de baza ale
circulatiei globale a marfurilor ca faza a reproductiei sociale. In asa fel, legatura dintre productie
si consum, in prisma relatiilor reciproc avantajoase, se realizeaza prin circulatia de marfuri.
Circulatia marfurilor reprezinta succesiunea marfurilor din sfera productiei in cea a consumului
pe calea schimbului de marfuri prin intermediul banilor.
Odată cu sofisticarea relaţiilor dintre producător şi consumator, ceea ce se manifestă prin
dorinţa consumatorului de a procura şi consuma bunuri cu calitate superioară celor existente,
împreună cu schimbul de mărfuri prin intermediul banilor, în relaţiile dintre subiecţii
tranzacţiilor comerciale apare fluxul de informaţii (figura nr.1.1 - prin linie întreruptă) care
constă în direcţionarea, prin intermediul unităţii de comerţ, a informaţiei privind cererea
consumatorului către producător pentru sporirea calităţii sau modificarea preţului la produsul
propus, precum şi a ofertei furnizorului în aprecierea pieţei de desfacere a unui produs nou,
adoptării deciziei asupra fabricării unui anumit tip de marfă, a unei oferte de promoţie etc.
Comerţul (activitatea comercială) reprezintă genul de activitate economică desfăşurată
de persoane fizice şi juridice, constând în cumpărarea-vânzarea cu amănuntul a mărfurilor,
fabricarea şi/sau comercializarea produselor de alimentaţie publică, organizarea consumului lor,
prestarea de servicii suplimentare la vânzarea mărfurilor. Comerţul este o sferă de activitatea
foarte atractivă şi prestigioasă. Cu regret, în condiţiile actuale, fascinaţia comerţului se suprimă
prin mai multe aspecte: venituri mai mari decât în alte domenii; dispensarea concurenţei reale
între producători sau între unităţile de comerţ; incapacitatea de a menţine relaţii durabile între
producători şi comercianţi; dezvoltarea insuficientă a comerţului ca atare; lipsa culturii de
întreprinzător etc.
Activitatea comercială se desfăşoară de agenţii economici care au statut de intermediere
între producătorii şi consumatorii de bunuri materiale. Comerţul, ca parte componentă a
sectorului terţiar a economiei mai poate fi definit ca ansamblu de activităţi prin care se asigură
fluctuaţia marfă-bani în ordine reciprocă între producţie şi consum. Esenţa comerţului se impune
prin activitatea continuă de cumpărare a mărfurilor şi revânzare a acestora, în scopul obţinerii de
profit.
Organizarea contabilităţii patrimoniului întreprinderilor de comerţ este similară
contabilităţii întreprinderilor din alte ramuri ale economiei naţionale, având în vedere evidenţa
activelor pe termen lung, a capitalului propriu şi a datoriilor. Specificul contabilităţii în comerţ
ţine de structura şi componenţa stocurilor şi de organizarea vânzării mărfurilor. În ansamblul
operaţiilor şi fenomenelor economice efectuate de unităţile comerciale prevalează operaţiile
mărfare, adică achiziţia, stocarea şi vânzarea mărfurilor, ceea ce reduce particularităţile
contabilităţii în comerţ la aspectele de evidenţă a operaţiilor cu mărfurile.
Mărfurile reprezintă bunurile economice achiziţionate de către agenţii economici în
scopul revânzării în aceeaşi stare, indiferent de forma de vânzare (cu amănuntul sau cu ridicata).
La mărfuri mai sunt asimilate stocurile de materii prime, obiecte de inventar, mijloace fixe şi
alte active, care devin disponibile şi sunt destinate vânzării sau revânzării în starea în care au
intrat în patrimoniu (nu au suferit prelucrări în cadrul întreprinderii).
În cadrul circuitului de la producător la consumator mărfurile generează un număr mare
de operaţii economice şi financiare. Pentru activitatea de comerţ obiectul fundamental de
cercetare a contabilităţii îl constituie marfa şi modul de organizare eficientă a operaţiilor
comerciale. Aceste exigenţe stabilesc cuantumul sarcinilor specifice ale contabilităţii circulaţiei
mărfurilor.
Obiectivele puse în faţa contabilităţii operaţiilor comerciale la etapa actuală pot fi redate
prin următoarele aspecte:
Controlul continuu asupra integrităţii patrimoniului întreprinderii, ceea ce presupune
evidenţa strictă a existenţei şi rotaţiei activelor şi pasivelor disponibile, cu preferinţă
a stocurilor de mărfuri, precum şi supravegherea activităţii persoanelor cu răspundere
materială;
Supravegherea respectării condiţiilor contractelor economice, care prevede urmărirea
prioritară a relaţiilor economice cu partenerii prin respectarea reciprocă a obligaţiilor
asumate;
Organizarea corectă a documentării operaţiilor cu mărfurile prin verificarea
prealabilă a justeţei acestor operaţii, precum şi reflectarea lor corectă în registrele
contabile;
Verificarea plenitudinii aprovizionărilor şi vânzărilor de mărfuri, prin înregistrarea la
timp a costului mărfurilor vândute şi a veniturilor din vânzări; controlul asupra
preţurilor aplicate şi inventarierea periodică a stocurilor de marfă;
Constatarea, înregistrarea şi stabilirea rezultatelor financiare generate de activitatea
comercială şi relevarea de rezerve privind sporirea profitului;
Calcularea şi reflectarea justă a sumelor impozabile şi executarea corectă şi în termen
a decontărilor cu bugetul.
Obiectivele menţionate au fost actuale pentru întreprinderile de comerţ cu mult timp
înaintea reformei contabilităţii din Republica Moldova, însă, rămân a fi prezente şi în activitatea
contemporană. Problema controlului asupra activităţii persoanelor cu răspundere materială
reprezintă o sarcină deosebită a serviciului contabil. Astfel, este necesar de a atribui o atenţie
majoră întocmirii corecte, din punct de vedere juridic şi economic a contractului de răspundere
materială. Se cunoaşte că în componenţa patrimoniului întreprinderilor de comerţ se conţin
stocuri variate de mărfuri şi sume mari de mijloace băneşti, care se află în gestiunea mai multor
persoane cu răspundere materială, componenţa cărora nu este stabilă. De aceea, în întreprinderile
comerciale controlul asupra integrităţii patrimoniului, drept funcţie a contabilităţii, obţine o
importanţă primordială şi se realizează pe întreg ciclul de rotaţie a mărfurilor: aprovizionare,
stocare şi vânzare. Aprecierea naturii contractelor economice care stau la baza relaţiilor de
aprovizionare sau vânzare a mărfurilor constituie factorul determinant în asigurarea respectării
condiţiilor clauzate.
Pentru realizarea cu succes a obiectivelor menţionate, întreprinderile comerciale trebuie
să stabilească activitatea economică proprie în axa următoarelor reguli de organizare a
contabilităţii mărfurilor:
Regula nr.1. Se asigurară transparenţa informaţiilor contabile potrivit destinaţiilor şi pretenţiilor
utilizatorilor prin intermediul caracterului geminat al contabilităţii: contabilitatea financiară şi
contabilitatea managerială.
Contabilitatea financiară are ca obiect modificările patrimoniale în totalitate şi în structură, în
scopul stabilirii rezultatelor financiare. Contabilitatea financiară se bazează pe norme unitare de
organizare pentru toate întreprinderile, iar scopul acesteia se orientează spre determinarea
periodică a rezultatelor financiare ocazionate din reflectarea operaţiilor şi proceselor economice,
 precum şi asigurarea cu informaţiile necesare întocmirii bilanţului contabil, raportului privind
rezultatele financiare, raportului privind fluxul mijloacelor băneşti şi raportului privind fluxul
capitalului propriu.
Contabilitatea managerială are ca obiect calculul şi analiza costurilor produselor, lucrărilor şi
serviciilor, întocmirea bugetelor operaţionale şi financiare, urmărirea şi controlul executării
acestora, furnizarea informaţiei pentru luarea de decizii gestionare, determinarea performanţelor
etc. Scopul contabilităţii manageriale se fixează pe asigurarea, în baza datelor calculate, a
fundamentării deciziilor privind gestiunea internă a activităţii întreprinderii. Spre deosebire de
contabilitatea financiară, contabilitatea managerială nu are la bază norme unice obligatorii
pentru fiecare întreprindere. Modul său de organizare ţine de preferinţa proprie a agentului
economic în funcţie de specificul activităţii, iar în comerţ poate fi adaptată doar în cazul unor
activităţi suplimentare ce necesită aprecierea unor consumuri.
Regula nr.2. Organizarea contabilităţii în cadrul activităţii economice de astăzi se
fundamentează pe convenţiile şi principiile contabile general admise, dimensionate prin
legislaţia în vigoare. Din ansamblul acestora se denotă impunerea următoarelor convenţii:
a) Continuitatea activităţii, potrivit căruia se presupune că întreprinderea îşi continuă
în mod normal funcţionarea într-un viitor previzibil. Orice afectare a acestei convenţii are
multiple consecinţe asupra metodelor de evaluare a elementelor patrimoniale, etalarea
cheltuielilor către mai multe perioade, precum şi în supunerea contabilităţii prevederilor
principiilor proprii de activitate.
b) Permanenţa metodelor ce constă în aplicarea metodelor şi regulilor de contabilizare
de la o perioadă la alta asigurându-se comparabilitatea în timp a informaţiilor contabile. Orice
afectare a acestei convenţii ţine de modificarea metodelor de evaluare a activelor şi datoriilor, de
calculare a uzurii mijloacelor fixe şi amortizării activelor nemateriale prin consemnarea
schimbării metodelor în politica de contabilitate şi într-o anexă la bilanţul contabil.
c) Specializarea exerciţiilor (metoda calculării) presupune delimitarea în timp a
veniturilor şi cheltuielilor aferente activităţii întreprinderii pe măsura constatării acestora şi
înregistrării în rapoartele financiare în perioada în care au avut loc, indiferent de timpul efectiv
de încasare sau plată a mijloacelor băneşti. Orice afectare a prevederilor acestei convenţii nu
poate fi luată în consideraţie, cu excepţia cazurilor referitoare la începutul sau sfârşitul activităţii,
fuziunea sau lichidarea, când durata perioadei de gestiune poate fi mai mică de un an.
Regula nr.3. Se impune utilitatea evaluării mărfurilor atât la achiziţie, cât şi la vânzare ţinând
cont de prevederile Standardelor Naţionale de Contabilitate şi a particularităţilor de activitate a
întreprinderii: forma de activitate, furnizorii, clientela, cifra de afaceri cu specificare pe grupe de
mărfuri etc. În aşa fel, dacă mărfurile s-au înregistrat la intrare la preţ de vânzare, atunci la
decontarea mărfurilor vândute se anulează aceiaşi valoare, chiar dacă sunt necesare mai multe
operaţii contabile.
Regula nr.4. Se asigură supremaţia şi importanţa factorilor ce influenţează circulaţia (procurarea
şi vânzarea) mărfurilor şi stabilesc particularităţile activităţii comerciale a întreprinderii de
comerţ:
proprietatea asupra mărfurilor primite;
statutul vânzătorului de mărfuri;
forma organizatorico-juridică a întreprinderii de comerţ;
vânzarea mărfurilor cu ridicata şi cu amănuntul;
preţul mărfurilor;
locul de păstrare a mărfurilor în cadrul unităţii de comerţ;
existenţa şi destinaţia ambalajelor;
caracterul relaţiilor contractuale;
tipul afacerii comerciale (internă şi externă).
păstrare temporară în cadrul întreprinderii, dar ce nu aparţin acesteia se contabilizează la
conturile extrabilanţiere în dependenţă de condiţiile de recepţie a lor: 921 „Valori în mărfuri si

materiale primite în custodie”, 923 „Mărfuri primite în consignaţie”.

Statutul vânzătorului de mărfuri. La procurarea mărfurilor de la persoane juridice (de cele mai
multe ori numite - furnizori), decontările pentru acestea se înregistrează în contul 521 „Datorii
pe termen scurt privind facturile comerciale”. Pentru mărfurile procurate prin intermediul
titularilor de avans se utilizează conturile 2272 „Creanţe pe termen scurt ale titularilor de avans”
şi 5321 „Datorii faţă de titularii de avans” în dependenţă de natura acestor decontări. Mărfurile
achiziţionate de la persoanele fizice sunt în contrapartidă cu contul 539 „Alte datorii pe termen
scurt” cu specificare analitică pe fiecare persoană fizică în parte.
Mărfurile destinate vânzării sunt achiziţionate de către întreprinderile de comerţ de la diferiţi
producători, populaţie sau întreprinderi de comerţ cu ridicata. Relaţiile dintre unităţile de comerţ
cu ridicata şi cele cu amănuntul, deseori, sunt asigurate prin reţele de intermediari, dar şi prin
agenţi comerciali, brokeri (agenţi bursieri), dealeri, distribuitori etc. Relaţiile dintre producători
şi întreprinderile ce practică activitatea comercială stabilesc tipul activităţii de intermediere şi,
implicit atribuirea intermediarului la o anumită categorie. La baza clasificării respective a
intermediarilor se pune preceptul dacă se cumpără mărfurile din contul propriu sau a
producătorului, ori dacă acestea se revând din numele propriu sau al producătorului.
Din nume propriu, cumpără şi vând mărfuri dealerii, distribuitorii şi comercianţii mici. Dealer
este persoana fizică sau juridică care comercializează mărfuri en détail cumpărate anterior en
gros. De obicei, dealerul este reprezentantul unei firme sau companii recunoscute şi face parte
din reţeaua acesteia de dealeri. Distribuitorul este reprezentantul, de regulă exclusiv, al
producătorului sau importatorului într-un anumit areal, intervine în circuitul mărfurilor între
producător sau importator şi alţi comercianţi, engrosişti sau detailişti. Firma de distribuţie, de
obicei, dispune de depozite proprii şi de legături durabile cu producătorii reprezentându-l pe
producător pe piaţă. De exemplu, la vânzarea programelor informatice (soft) create de firma
americană Microsoft, distribuitorul asigură deservirea tehnică a mărfurilor vândute cu
specialiştii proprii.
Dealerii şi distribuitorii devin proprietari de mărfuri la procurarea acestora, pe când agenţii de
reprezentanţă şi brokerii achiziţionează mărfuri fără achitarea lor şi fără drept de proprietate
asupra acestora. În aceste cazuri mărfurile rămân în proprietatea producătorilor, iar tranzacţiile
respective sunt de tip comision, consignaţie şi brokeraj. Consignaţia reprezintă o formă a
vânzării mărfurilor cu amănuntul în cadrul căreia proprietarul (comitentul) transmite mărfuri
vânzătorului (comisionarului) în scopul vânzării ulterioare pentru un anumit comision cedat
acestuia.
Forma organizatorico-juridică a întreprinderii de comerţ. Societatea comercială poate
fi constituită doar sub formă de societate în nume colectiv, de societate în comandită, de
societate cu răspundere limitată şi de societate pe acţiuni*.
Societatea în nume colectiv (S.N.C) este societatea comercială ai cărei membri practică, în
conformitate cu actul de constituire, activitate de întreprinzător în numele societăţii şi răspund
solidar şi nelimitat pentru obligaţiile acesteia. Clauza prin care se limitează răspunderea nu este
opozabilă terţilor.
Societatea în comandită (S.C.) este societatea comerciala în care, de rând cu membrii care
practică în numele societăţii activitate de întreprinzător şi poartă răspundere solidară nelimitată
pentru obligaţiile acesteia (comanditaţi), există unul sau mai mulţi membri-finanţatori
(comanditari) care nu participă la activitatea de întreprinzător a societăţii şi suportă în limita
aportului depus riscul pierderilor ce rezultă din activitatea societăţii.
Societatea cu răspundere limitată (S.R.L.) este societatea comercială al cărei capital social
este divizat în părţi sociale conform actului de constituire şi ale cărei obligaţii sunt garantate cu
patrimoniul societăţii. Societatea cu răspundere limitată poate fi constituită de una sau de mai

*
În conformitate cu prevederile secţiunii a 2-a a Codului Civil al Republicii Moldova nr. 1107-
XV din 06.06.2002 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 82-86 din 22.06.2002.
multe persoane. Membrii societăţii cu răspundere limitată nu poartă răspundere pentru
obligaţiile acesteia. Ei suportă riscul pierderilor, ce rezultă din activitatea societăţii, în limitele
participaţiunii lor la capitalul social.
Societatea pe acţiuni (S.A.) este societatea comerciala al cărei capital social este divizat în
acţiuni şi ale cărei obligaţii sunt garantate cu patrimoniul societăţii. Societatea pe acţiuni poate fi
constituita de una sau de mai multe persoane.
Vânzarea mărfurilor cu ridicata şi cu amănuntul. Întreprinderile practică activitatea de comerţ
în conformitate cu următoarele forme distincte:
1. Activitatea comercială cu ridicata sau comerţul cu ridicata.
2. Activitate comercială cu amănuntul sau comerţul cu amănuntul.
3. Activitate de alimentaţie publică.
Comerţul cu ridicata reprezintă vânzarea mărfurilor în cantităţi mari care se furnizează către
vânzătorii cu amănuntul.
Comerţul cu amănuntul constituie comercializarea mărfurilor şi prestarea serviciilor către
consumatori pentru folosinţă personală, casnică şi familială, precum şi către întreprinderile,
instituţiile şi organizaţiile din sfera socială pentru consum direct.
Alimentaţia publică reprezintă producerea şi comercializarea produselor proprii, precum şi
procurate în scopul revânzării prin intermediul reţelei proprii de desfaceri: laboratoarele şi
magazinele de patiserie şi cofetărie, bufete, cantine, baruri, cafenele, restaurante etc.
Criterii atribuite către vânzarea cu ridicata:
 vânzarea mărfurilor se execută în partidă, volumele, preţurile şi termenele de livrare şi
achitare sunt prevăzute într-un contract încheiat între vânzător şi cumpărător, iar
operaţia se documentează prin factură sau alte documente ce însoţesc mărfurile la
vânzare;
 vânzarea mărfurilor se execută către agenţii economici în scopul utilizării în activitatea
de întreprinzător;
 vânzarea mărfurilor se execută către societăţi necomerciale în scopul utilizării în cadrul
unor activităţi specifice, în afară de consum;
 vânzarea mărfurilor către instituţiile statale, în conformitate cu contractele de livrare
încheiate cu aceste organizaţii.
Pentru vânzarea cu amănuntul sunt valabile următoarele condiţii:
 vânzarea mărfurilor către persoane fizice pentru consum personal, familial şi alte
scopuri necomerciale;
 vânzarea mărfurilor cu bucata, la metru sau la kilogram, în cantităţi mici sau reduse, cu
plată nemijlocită la momentul vânzării şi prin eliberarea bonului de casă;
 vânzarea mărfurilor către agenţii economici pentru utilizare în alte scopuri decât cele
comerciale, cu respectarea ordinii de documentare a consumului acestora;
 vânzarea mărfurilor ce se execută către asociaţii obşteşti cu condiţia utilizării lor în
activităţi statutare, în afară de comercializare.
În mod sigur, unitatea comercială, deseori, nu poate cunoaşte scopul utilizării ulterioare a
mărfurilor vândute, ceea ce ar permite atribuirea unei afaceri comerciale către comerţul cu
amănuntul sau cel cu ridicata. În aşa caz, se poate conchide că vânzarea către agenţii economici
şi instituţiile publice în baza facturilor fiscale sau de expediţie şi altor documente ce însoţesc
mărfurile se atribuie la vânzările cu ridicata (se presupune faptul că marfa ulterior se revinde),
iar vânzarea către persoane fizice sau asociaţii obşteşti se atribuie la vânzarea cu amănuntul.
Preţul mărfurilor. Factorul determinant în desemnarea alternativelor în deciziile de cumpărare
sau de vânzare a mărfurilor este preţul. Preţul reprezintă expresia monetară care acoperă
integral vânzarea-cumpărarea unei mărfi sau unui serviciu, în condiţii concrete de timp şi de loc.
Preţul reprezintă echivalentul valorii mărfurilor în situaţia respectării principiilor generale ale
cererii şi ofertei la acestea. Există un şir de categorii ce delimitează şi structurizează preţurile:
preţuri contractuale (preţul de negociere dintre cumpărător şi vânzător), preţuri de piaţă (care
poate fi obţinut/plătit pe o piaţă activă), de livrare, de cumpărare, de vânzare etc. Întreprinderile
de comerţ cu ridicata ţin evidenţa mărfurilor (procurarea, circulaţia internă, decontarea după
vânzare) la preţ de achiziţie, iar cele cu amănuntul – la preţ de vânzare.
Preţul de achiziţie a mărfurilor se formează din cheltuielile suportate pentru procurarea acestora
în care se includ sumele plătite furnizorului pentru mărfuri şi cheltuielile de transport-
aprovizionare. Cheltuielile de transport-aprovizionare (CTA) sunt formate din plăţile efectuate
în beneficiul altor persoane antrenate la procesul de aprovizionare. La CTA se atribuie
următoarele elemente specifice:
sumele achitate organizaţiilor pentru servicii informaţionale şi consulting în
procurarea mărfurilor sau intermedierea operaţiei comerciale;
taxele vamale, accizele aplicate, plăţile pentru vămuire şi alte impozite
nerecuperabile;
cheltuielile de transportare - plăţile executate către organizaţiile specializate sau cele
suportate efectiv prin utilizarea transportului propriu;
taxele de tranzitare pe teritoriu străin, plăţile pentru manipularea încărcăturii,
expertiza şi inspecţia înainte de expediţie şi delegarea reprezentatului întreprinderii;
asigurarea mărfurilor pe durata transportării şi dobânzile plătite pentru utilizarea
creditelor comerciale etc.
Odată cu constatarea cheltuielilor de transport, pentru cota achitată de cumpărător, în contractul
de livrare se stabilesc condiţiile de francare1, şi anume:
franco-depozit furnizor, atunci când toate cheltuielile de transport de la depozitul furnizorului
până la depozitul (magazinul) cumpărătorului sunt achitate de întreprinderea de comerţ;
franco-vagon punct de expediţie, în cazul delimitării cheltuielilor de transport în următoarea
relaţie: de la depozitul furnizorului până la punctul de expediţie (staţie feroviară, port maritim
sau fluvial) - de furnizor, de la „vagon” la depozitul cumpărătorului – de către unitatea de
comerţ;
franco-vagon punct terminus, atunci când furnizorul suportă cheltuielile de transportare până la
staţia de destinaţie a cumpărătorului, iar de la punctul terminus până la depozitul cumpărătorului
– de unitatea de comerţ;
franco-depozitul cumpărătorului, în situaţia când furnizorul de mărfuri suportă cheltuielile
integrale de transportare.
În cadrul operaţiilor de import şi export, mărimea cheltuielilor de transport deviază în
dependenţă de condiţiile de livrare exprimate internaţional prin următoarele abreviaturi: FOB,
CAF, CIF, CIP sau FAS*, şi mai includ cheltuielile de asigurare a încărcăturii, taxele vamale etc.
FOB (free on board – franco la bord) – un acord ce presupune că furnizorul suportă cheltuielile
de transport şi de manipulare până la bordul navei în punctul de expediere. Dacă bunurile se
transportă pe uscat, termenul echivalent este FOR (free on rail – franco gară), sau FOT (free on
truck – franco vagon).
CIF (cost, insurance and freight – cost, asigurare şi navlu) – abreviere care indică faptul că toate
cheltuielile de transport şi de asigurare sunt cuprinse în preţul mărfii livrate în punctul de
destinaţie. CIF înseamnă că vânzătorul trebuie să plătească cheltuielile necesare pentru aducerea
mărfii în punctul de destinaţie convenit, el trebuind să efectueze asigurarea mărfurilor, care să
acopere riscul cumpărătorului de pierdere sau deteriorare a mărfii în timpul transportului.
CAF sau CFR (cost and freight – cost şi navlu) – abreviere ce indică faptul că cheltuielile de
transport (exclusiv asigurarea) sunt incluse în preţul mărfii livrate în punctul de destinaţie.
CIP (carriage and insurance paid to... – transport şi asigurare plătite până la...) – abreviere ce
denotă faptul că vânzătorul achită transportul şi asigurarea până la un punct de destinaţie
convenit prealabil prin condiţiile contractuale.

1
Franco (din limba italiană – liber de a suporta cheltuieli). Acest termen identifică şi delimitează responsabilităţile
cu privire la suportarea cheltuielilor de livrare.
*
Aceste abrevieri sunt prezentate în conformitate cu prevederile INCOTERMS 2000 (International Commercial
Terms) care cuprinde un set de definiţii a termenilor comerciali recunoscute pe plan internaţional.
FAS (free alongside ship – franco la bordul vasului) – clauză care indică faptul că, cheltuielile
de transport şi asigurarea mărfurilor sunt cuprinse în preţul mărfurilor până la punctul de
încărcare în portul de îmbarcare.
Locul de păstrare a mărfurilor în cadrul unităţii de comerţ. Mărfurile pot fi păstrate la depozit,
precum şi în sala de vânzare sau magazin. Pentru tarabe sau chioşcuri, mărfurile se păstrează, de
obicei, nemijlocit la locul de vânzare. De obicei, întreprinderile de comerţ depozitează mărfurile
în încăperi speciale separate, echipate cu utilaje speciale pentru păstrarea şi protecţia bunurilor
materiale. În unele cazuri, întreprinderile de comerţ pot păstra mărfurile la depozitul altor agenţi
economici în baza unui contract de custodie.
Existenţa şi destinaţia ambalajelor. Majoritatea mărfurilor necesită ambalare prin utilizarea
anumitor ambalaje: lăzi, cutii, containere etc. Ambalajul se poate procura împreună cu mărfurile,
cât şi separat şi poate fi de o singură folosinţă sau multiplă.
Caracterul relaţiilor contractuale. Întreprinderile comerciale utilizează în cadrul
activităţii următoarele tipuri de contracte:
1. Contractul de livrare prin care furnizorul este obligat să transmită cumpărătorului în
proprietate mărfurile, iar cumpărătorul se obligă să primească şi să achite contravaloarea lor.
Volumul, termenele de furnizare, precum şi alte condiţii suplimentare se stipulează separat în
contract Contractul de cumpărare-vânzare - este analogic cu contractul de livrare, însă, de
obicei, el este în concordanţă cu vânzarea mărfurilor cu amănuntul. Contractul menţionat poate fi
întocmit şi în formă orală şi va fi numit, de asemenea, contract public încheiat cu unitatea de
comerţ, activitatea de vânzarea a căreia se axează pe satisfacerea necesităţilor consumatorului.
Pentru anumite mărfuri se eliberează bonul de garanţie, în care se specifică dreptul
cumpărătorului la returnarea sau restabilirea mărfurilor cu defect.
2. Contractul de comision - presupune următoarea relaţie: comitentul transmite
mărfurile la consignaţie cu scopul de vânzare ulterioară către cumpărător, dreptul asupra
mărfurilor până la vânzare păstrându-se după comitent. Pentru serviciile de comercializare
consignaţia primeşte un anumit comision.
3. Contractul de mandat - se aseamănă cu contractul de comision. La baza ambelor
tipuri de contracte sunt relaţiile de reprezentanţă: afacerea se efectuează în interesul şi din contul
unei persoane prin încredinţarea tranzacţiei altei persoane. Însă, conform contractului de mandat
apar relaţii de reprezentanţă directă, deoarece persoana de încredere acţionează din numele
proprietarului, pe când contractul de comision prevede reprezentanţă indirectă, deoarece
comisionarul acţionează din numele propriu. De asemenea, obiectul contractului de comision
este tranzacţia comercială, pe când la cel de mandat – anumite acţiuni juridice.
Tipul afacerii comerciale (internă şi externă). Există tranzacţii comerciale în cadrul pieţei
interne şi activităţi comerciale peste hotare.
În acest context, organizarea contabilităţii circulaţiei mărfurilor se poziţionează pe relaţiile
schimbului de mărfuri ale ţării cu străinătatea, care, în funcţie de sensul lor, îmbracă forma
importului şi exportului de mărfuri şi servicii.
Exportul de mărfuri cuprinde toate operaţiunile comerciale prin care o parte din mărfurile
produse sau prelucrate într-o ţară se vând în alte ţări.
Importul de mărfuri reprezintă toate operaţiile comerciale prin care se cumpără mărfuri din
alte ţări în vederea satisfacerii consumului productiv şi neproductiv.

1.3. Aspecte privind formarea preţurilor la mărfuri în unităţile de comerţ

Analiza contabilităţii, ca modalitate de prezentare a activităţii comerciale a întreprinderii,
impune redarea principalelor momente ce implică contabilitatea mărfurilor, şi anume:
 aprovizionarea cu mărfuri pe durata perioadei de gestiune;
 vânzarea de mărfuri în timpul perioadei;
 determinarea soldului de mărfuri la sfârşitul perioadei;
 efectuarea inventarierii şi calcularea diferenţelor de inventar;
 stabilirea deprecierii sau majorării valorii mărfurilor;
  cuprinderea în rapoartele financiare a informaţiei privind soldul mărfurilor.
La fel ca şi celelalte categorii de bunuri cuprinse în stocuri, mărfurile se evaluează conform
paragrafelor 21 – 25 ale Standardului Naţional de Contabilitate 2 „Stocurile de mărfuri şi
materiale”. Mărfurile intrate în patrimoniu şi aflate în stoc se evaluează şi se înregistrează în
contabilitate astfel:
 mărfurile procurate se evaluează la costul de achiziţie, care cuprinde preţul de
cumpărare, taxele nerecuperabile (taxele vamale şi accizele), cheltuielile de transport-
aprovizionare şi alte cheltuieli accesorii necesare pentru intrarea lor în gestiune;
 mărfurile aduse ca aport la capitalul social sau obţinute cu titlu gratuit se evaluează
la valoarea de utilitate, determinată în funcţie de starea acestora şi preţul de piaţă;
 mărfurile care se vând prin magazinele proprii de prezentare şi desfacere cu
amănuntul, în cazul întreprinderilor cu activitate de producţie şi vânzare directă prin aceste
întreprinderi se evaluează la costul efectiv de producţie, care cuprinde: costul de achiziţie al
materiilor prime şi materialelor consumabile, celelalte consumuri directe, precum şi cota
consumurilor indirecte de producţie determinate raţional ca fiind legate de fabricarea acestora;
 în întreprinderile de vânzare către consumatorii finali, mărfurile sunt evaluate la
preţul de vânzare cu amănuntul format din: preţul de achiziţie, adaosul comercial şi/sau taxa pe
valoarea adăugată;
 la inventariere mărfurile se evaluează la valoarea venală sau actuală, care poate fi
denumită valoare de inventar şi stabilită în funcţie de starea acestora şi preţul de piaţă;
la sfârşitul perioadei de gestiune, mărfurile se estimează şi se reflectă în bilanţul contabil
la valoarea realizabilă netă când aceasta este mai joasă decât costul de achiziţie, adică în
cazul, deteriorării

Întreprinderile comerciale au drept scop activitatea de intermediere intre producător şi

consumatorul final. Comerţul consta în cumpărarea de mărfuri şi revânzarea lor la un preţ mai
mare în scopul obţinerii profitului. Circulaţia mărfurilor în unităţi comerciale parcurge 3 etape:
A aprovizionarea
B stocarea
C vânzarea / desfacerea
La aprovizionarea mărfurilor contabilitatea urmăreşte principalele 2 momente:
1. Momentul intrării mărfurilor - aici contabilitatea va verifica daca coincide momentul intrării
mărfurilor în întreprindere cu momentul recepţionării lor şi facturării, astfel pot exista mai multe
situaţii:
- Situaţie ideala : când toate aceste 3-i momente coincid;
- Când mărfurile intrate sunt nefacturate;
- Mărfurile intrate sunt însoţite de factura, insa momentul recepţiei lor nu coincide cu
momentul intrărilor în întreprindere.
2 . Momentul achitării mărfurilor : - achitare în avans
- imediata
- ulterioara
Stocarea - formarea unor anumite stocuri de mărfuri la depozitele unităţilor comerciale
pentru a asigura desfăşurarea normala a activităţii acestei unităţi. Un stoc insuficient poate
provoca întreruperea activităţii pe o anumita perioada. Insa daca stocul e prea mare, el tot
influenţează negativ activitatea unităţii comerciale (cheltuieli suplimentare de păstrare,
imobilizări de mijloace băneşti). Stocul de mărfuri poate fi la începutul perioadei sau lunii, la
sfârşitul perioadei sau lunii şi la o anumita data.
Structura stocurilor de mărfuri poate fi prezentata astfel:
--- în circulaţie
Stocul de --- la depozit
mărfuri --- în transportare
 --- în gestiune
--- în gaj
Vânzarea - aici contabilitatea va urmări următoarele momente:
1 Momentul vânzării - se va urmări daca coincide momentul vânzării mărfurilor cu momentul
livrării lor efective. Pot apărea situaţia - Când mărfurile se considera vândute, dar expedierea lor
nu s-a efectuat până la moment;
2 Momentul achitării - în avans,
- imediata
- ulterioara
Organizarea vânzării în unităţi comerciale depinde în mare măsura de tipul unităţilor
comerciale. Astfel exista câteva tipuri de unităţi comerciale:
- Unităţi comerciale specializate (Cu ridicata, cu amănuntul, de alimentaţie publică, etc);
- Unităţi comerciale cu activitate mixta (combina comerţul cu amănuntul şi cel cu ridicata, s.a.);
- Unităţi comerciale cu activitate combinata / complexa (Întreprinderi de producţie care au
magazinele sale proprii).

Evaluarea - expresia monetara / bănească a valorii mărfurilor

Principiile evaluării:
1 Principiul alegerii obiectului evaluării
2 Principiul alegerii formei sau metodei de evaluare
3 Principiul prudentei
4 Permanentei metodelor
5 Continuităţii activităţii etc.
Formele evaluării:
Evaluarea iniţiala a stocurilor de mărfuri (la intrarea în patrimoniu) - se efectuează la
valoarea de intrare care depinde de sursa de intrare a mărfurilor în unitatea comerciala.
Astfel pentru mărfurile intrate de la furnizor valoarea de intrare va cuprinde : valoarea de
cumpărare a mărfurilor şi alte cheltuieli legate cu aducerea mărfurilor la destinaţie şi în starea
de utilitate (cheltuieli de transport, încărcare / descărcare, de asigurare a mărfii pe timpul
transportării, taxe nerecuperabile,etc ). TVA nu se include în valoarea de intrare, iar disconturile
primite şi returnările de mărfuri se scad din valoarea de intrare.
Pentru mărfurile din producţie proprie valoarea de intrare va fi egala cu costul efectiv al
mărfurilor produse.
Pentru intrarea mărfurilor din alte surse : SNC 2 - SINESTATATOR (donaţii, ca cota în
capital statutar, schimb)
Evaluarea curenta a stocurilor de mărfuri (la ieşirea mărfurilor din patrimoniu)-
Principalile metode de evaluare curenta sunt:
- Metoda de identificare
- Costul mediu ponderat
- FIFO
- LIFO
- Metoda vânzărilor cu amănuntul SNC 2 - SINESTATATOR (Care şi cum functioneaza)
Evaluarea de bilanţ (in rapoarte financiare) - stocurile de mărfuri se reflecta în bilanţ la
valoarea mai mica dintre cost (valoarea de intrare) şi valoarea realizabila neta.
Valoarea realizabila neta - preţul posibil de vânzare a mărfurilor diminuat cu cheltuielile
probabile de vânzare.

Structuri de preţuri
Preţul - expresie băneasca a mărfurilor. în unităţile de comerţ mărfurile sunt evaluate la diferite
preţuri astfel principalile categorii de preţuri sunt următoarele:
- Preţ de livrare al producătorului - preţ la care circula mărfurile de la producătorii industriali la
unităţile comerciale în cea mai mare parte la cele cu ridicata.
- Preţ cu ridicata - preţ practicat de unităţile comerciale cu ridicata sau e preţul la care se livrează
mărfurile unităţilor comerciale cu amănuntul.
- Preţ cu amănuntul - preţ la care se vind mărfurile consumatorilor finali (populaţiei).
In literatura de specialitate mai sunt întâlnite următoarele categorii de preţ:
- preţuri fixate de stat;
- preţuri formate de întreprindere;
- preţuri republicane;
- preţuri zonale;
- preţuri locale.
Modul de calcul al preţului de vânzare cu amănuntul inclusiv TVA:
Exemplu: Exista următoarele date privind marfa B:
Valoarea mărfii intrate de la furnizor, fără TVA - 30 unităţi câte 6 lei / unitate
TVA - 20%
Cheltuieli de transport inclusiv TVA efectuate de furnizor - 72 lei,
Adaos comercial practicat de magazin - 10%
Preţ de vânzare cu amănuntul inclusiv TVA se va calcula după formula :
Preţ de cumpărare + Chelt Transport + Adaos Com. + TVA inclus în preţ de vânzare

Tema 2 : Contabilitatea operaţiilor cu mărfuri

1. Formele şi documentele aprovizionării cu mărfuri. Contabilitatea aprovizionării cu mărfuri a
unităţilor comerciale cu ridicata
2. Particularităţi privind reflectarea operaţiilor de aprovizionare cu mărfuri în unităţile de comerţ
cu amănuntul
3. Formele şi documentele vânzării mărfurilor. Contabilitatea vânzării mărfurilor din unităţi
comerciale cu ridicata
4. Contabilitatea vânzării mărfurilor din unităţi comerciale cu amănuntul prin diferite forme
5. Particularităţile operaţiilor cu mărfuri în consignaţie. Contabilitatea mărfurilor în comerţul de
consignaţie.
1.
Aprovizionarea cu mărfuri se efectuează în baza contractelor încheiate anterior prin următoarele
forme:
- pe răspunderea furnizorului - furnizorul poartă răspunderea pe toata perioada transportării
mărfurilor până la locul de destinaţie;
- prin delegatul propriu al unităţii comerciale - unui lucrator al întreprinderii i se eliberează o
delegaţie (forma 2 sau 2a) în scopul aprovizionării cu mărfuri de la furnizor . Răspunderea o
poartă persoana dată;
- prin depozite de repartizare - aprovizionarea de la acest depozit se efectuează în baza Notei de
Comandă.
Principalele documente întocmite la aprovizionarea cu mărfuri sunt de 2 tipuri:
1 Documente de transport şi marfă: factura fiscală, factura de expediţie, certificat de calitate,
certificat de provenienţă, specificaţie de conţinut;
2 Documente de plată : ordin de plată, dispoziţie de casă de plată, cec de decontare, etc.
Principalele căi de aprovizionare cu mărfuri a unităţilor de comerţ cu ridicata sunt:
1 de la furnizori / producători
2 din import
3 prin depozite de repartizare
4 prin intermediul titularilor de avans etc.
Principala sursă de aprovizionare cu mărfuri a unităţilor de comerţ cu ridicata o constituie
furnizorii. Relaţiile cu furnizorii sunt reglementate de contracte încheiate anterior. Mărfurile
primite de la furnizori sunt supuse recepţiei cantitative şi calitative, recepţia mărfurilor se
efectuează conform Regulamentului cu privire la recepţionarea mărfurilor conform cantităţii şi
calităţii aprobat prin Hotărîrea Guvernului RM N1068 din 20.10.2000. În cazul stabilirii unor
divergente intre datele documentelor primite şi marfa recepţionată efectiv se întocmeşte Act /
Proces - verbal de recepţie în care se indică cantitatea efectiv primită, preţul şi valoarea. Acest
document este întocmit şi semnat de către membrii unei comisii de recepţie în care trebuie sa fie
prezent un reprezentant al furnizorului sau a organelor de stat, sau a unei organizaţii
necointeresate. La primirea mărfurilor de la furnizori divergentele stabilite pot fi clasificate
astfel:

După natura lor diferenţele pot fi:

 Cantitativ – valorice (cantitatea efectiv recepţionată nu corespunde cu cea din
factura fiscală)
 Calitativ – valorice (calitatea mărfii primite nu corespunde celei contractate)
 Valorice.
Diferenţele cantitativ – valorice după sensul lor pot fi:
- plusuri,
- lipsuri
Plusurile după modul de soluţionare sunt de 2 feluri:
- plusuri admise(acceptate) în gestiune – dacă marfa se încadrează în prevederile contractuale,se
contabilizează ca o intrare de marfă;
- plusuri respinse (neacceptate în gestiune) - dacă marfa nu se încadrează în prevederile
contractuale, cantităţi de marfa de care întreprinderea nu are nevoie şi le ia la păstrare pentru o
perioadă şi apoi le restituie furnizorului, se întocmeşte proces verbal de preluare a mărfurilor în
custodie, se contabilizează în debitul contului 921”Valori de mărfuri şi materii prime în
custodie”.
Lipsurile pot fi:
- lipsuri din vina furnizorului (în cazul cînd marfa nu a fost achitată se solicită furnizorului o
factură fiscală cu suma corespunzătoare; dacă plata s-a efectuat în avans, furnizorul devine
debitor în mărimea valorii mărfurilor şi sumei TVA aferente.
- din vina organizaţiei de transport (se impută acesteia la costul de aprovizionare a mărfii lipsă
plus adaosul comercial şi TVA, se contabilizează analogic lipsurilor din vina furnizorului cu
unica deosibire că se utilizează contul 539);
- din vina delegatului propriu al unităţii de comerţ (se impută acestuia la costul de aprovizionare
a mărfii lipsă plus adaosul comercial şi TVA);
- Lipsurile ce reprezentă perisabilităţi în limita normelor (se trec la cheltuieli comerciale ale
unităţii de comerţ)
- Lipsurile ce reprezentă pierderi din cauza calamităţilor naturale (se trec la cheltuielile perioadei
ale unităţii de comerţ)
Evidenţa mărfurilor în unităţile de comerţ se ţine în contul 217 „Mărfuri”, în unităţile de
comerţ cu ridicata se utilizează contul 2171 „Mărfuri în unităţile de comerţ cu
ridicata”.Organizarea contabilităţii mărfurilor în unităţile de comerţ depinde de momentul
achitării mărfurilor achiziţionate:
Achitare ulterioară
Valoarea mărfurilor achiziţionate de la furnizori:
Dt 217.1
Dt 534.2
Ct 521
Înregistrăm valoarea cheltuielilor de transport:
Dt 217.5
Dt 534.2
Ct 521, 539
P.S: Poate fi de asemenea înregistrat în acelaşi cont 217, subconturile luate anterior pot fi luate
arbitrar
Achitarea:
Dt 521
Ct 242
Achitare prealabilă
Avansul acordat furnizorului:
Dt 224
Ct 242
Primirea mărfurilor de la furnizori:
Dt 217.1
Dt 534.2
Ct 521, 539
Cheltuielile de transport:
Dt 217.1
Dt 534.2
Ct 521
Trecerea în cont a avansului acordat anterior:
Dt 521
Ct 224
Contabilizarea lipsurilor de mărfuri constatate la recepţie
Diferente cantitativ valorice constatate la recepţie sub forma de lipsuri din vina furnizorului,
Varianta 1
Înregistram mărfurile stabilite ca lipsă din vina furnizorului:
Dt 714
Dt 534.2
Ct 521
Înaintarea reclamaţiei furnizorului:
Dt 229
Ct 612
Ct 534
Achitarea reclamaţiei de furnizor:
Dt 242
Ct 229
Varianta 2
Înregistram mărfurile stabilite ca lipsă din vina furnizorului:
Dt 714
Ct 217.1
Înaintarea reclamaţiei furnizorului şi achitarea reclamaţiei de furnizor- la fel ca la Varianta 1.
Diferente cantitativ valorice constatate la recepţie sub forma de lipsuri în limita normelor de
perisabilitate naturala.
Înregistram mărfurile stabilite ca lipsă în limita normelor de perisabilitate:
Dt 712
Ct 217.1
Înregistram TVA pentru mărfurile stabilite ca lipsa în limita normelor de perisabilitate:
Dt 713
Ct 534
Diferente cantitativ valorice constatate la recepţie sub forma de lipsuri din vina delegatului
propriu al unităţii de comerţ. Gestionarul achită lipsa la preţ de vînzare cu TVA .
Înregistram mărfurile stabilite ca lipsă din vina gestionarului
Dt 714
Ct 217.1
Înregistram creanţa gestionarului pentru mărfurile stabilite lipsă din vina lui
Dt 227
Ct 534.2
Ct 612, 515
Înregistram achitarea creanţei gestionarului pentru mărfurile stabilite lipsă
Dt 241 (531)
Ct 227
Trecerea veniturilor anticipate la veniturile perioadei:
Dt 515
Ct 612
Aprovizionarea cu mărfuri a unităţii de comerţ cu ridicata prin intermediul titularului de
avans:
Eliberarea avansului din casă:
Dt 227
Ct 241
Primirea mărfurilor:
- în mărimea avansului
Dt 217.1
Dt 534.2
Ct 227
- la suma diferenţei (în cazul cînd valoarea mărfurilor depăşeşte mărimea avansului)
Dt 217.1
Dt 534.2
Ct 532
Achitarea lucratorului a diferenţei:
Dt 532
Ct 241
Unităţile de comerţ cu amănuntul au dreptul de a reflecta / evalua mărfurile primite prin una din
următoarele 2 variante:
1) La cost de achiziţie - în cazul dat contabilitatea aprovizionării cu mărfuri în unităţi de comerţ
cu amănuntul nu se va deosibi cu cea efectuata de unităţi de comerţ cu ridicata
2) La preţ de vânzare - în cazul utilizării variantei date apare necesitatea reflectării în evidenţa a
următoarelor 2 componente: - adaosul comercial; (se va utiliza contul 821)
- TVA inclus în preţul de vânzare (se va utiliza contul 825)
Adaosul comercial pentru mărfuri aprovizionate se înregistrează astfel:
Dt 217
Ct 821
Pentru TVA inclus în preţul de vânzare pentru mărfurile aprovizionate:
Dt 217
Ct 825
EX 2.6: O unitate de comerţ cu amănuntul se aprovizionează de la furnizori cu mărfuri în baza
facturii avem următoarele date:
Marfa A - 500 kg cu preţ 7lei/kg
Marfa B - 100 unităţi cu preţ 2lei/unitate
TVA - 20%
Cheltuieli de transport - 200 lei (efectuate cu transport propriu)
Adaos comercial practicat - 30%
E necesar de înregistrat formule contabile şi de calculat preţul de vânzare cu amănuntul unitar
pentru fiecare marfă.
Unităţile de comerţ cu amănuntul au o sursă specifică de aprovizionare - Aprovizionarea de la
piaţa.
În cazul aprovizionării de la piaţa apare necesitatea reflectării reţinerii impozitului pe venit în
reţinut la sursa de plată.
Aprovizionarea cu mărfuri de la piaţa:
Dt 217
Ct 539
Reţinerea impozitului pe venit la sursa de plata:
Dt 539
Ct 534.1
Achitarea cu persoana fizică:
- din casă
Dt 539
Ct 241
- prin titular de avans
Dt 539
Ct 227
EX 2.7: O unitate de comerţ cu amănuntul în baza actului de achiziţie reflecta mărfurile
aprovizionate de la piaţă de la o persoana fizica oarecare utilizând contul 539.
Valoarea mărfii constituie - 300 lei. Impozit pe venit la sursa de plata – ?
Adaos comercial practicat de unitatea de comerţ cu amănuntul 10%
La fel ca în cazul unităţilor comerciale cu ridicata în cadrul aprovizionării cu mărfuri a
unităţilor de comerţ cu amănuntul se efectuează recepţia mărfurilor la care pot fi stabilite aceleaşi
feluri de divergente enumerate la unităţile de comerţ cu ridicata.
3
Vânzarea mărfurilor se efectuează prin diferite forme în dependenţa de tipul unităţii
comerciale. Astfel pentru unităţi de comerţ cu ridicata sunt caracteristice următoarele forme de
vânzare:
1 - prin tranzit : Aceasta forma se poate efectua în 2 variante :
a) cu participarea bazei de comerţ cu ridicata la decontări;
b) fără participarea acesteia
2 - prin depozite de repartizare
Pentru unităţile de comerţ cu amănuntul sunt caracteristice următoarele forme de vânzare:
1 - vânzarea cu plata imediata în numerar; Are mai multe variante :
- prin autoservire;
- cu plata direct la vânzător;
- prin bon emis de vânzător;
- prin livrare la domiciliu; etc.
2 - vânzarea cu mica ridicata;
3 - vânzarea cu plata amânată;
4 - vânzarea prin cartele magnetice;
5 - vânzarea prin comerţul de consignaţie;
Documentele aferente vânzării mărfurilor sunt identice cu cele întocmite la
aprovizionarea cu mărfuri, numai se schimba persoana care întocmeşte aceste documente.
In unităţile de comerţ cu ridicata organizarea contabilităţii vânzărilor este influenţată în
mare măsura de momentul achitării mărfurilor cumpărate, astfel în cazul achitării în avans
formulele contabile vor fi următoare:
1 Primirea avansului de la cumpărători :
Dt 242
Ct 523
2 Reflectarea TVA de la avans:
Dt 225
Ct 534.2
3 Achitarea TVA de la avans:
Dt 534.2
Ct 242
4 Înregistrarea livrării mărfurilor cumpărătorilor:
Dt 221
Ct 611
Ct 534.2
5 Compensarea reciproca a avansului primit cu creanţa formată (se înregistrează la suma mai
mica dintre avans şi creantă) :
Dt 523
Ct 221
6 Suma TVA calculata de la avans se trece în cont:
Dt 534.2
Ct 225
In cazul când avansul este mai mic decât suma creanţei achitarea definitiva cu cumpărătorul se
înregistrează astfel:
Dt 242
Ct 221
La fel apare în acest caz şi o anumita datorie fata de buget privind TVA, la achitarea căreia se
înregistrează:
Dt 534.2
Ct 242
O alta forma de achitare caracteristica pentru unităţile de comerţ cu ridicata este achitarea
ulterioara:
1 Livrarea mărfurilor cumpărătorilor
Dt 221
Ct 611
Ct 534.2
2 Achitarea cumpărătorilor
Dt 242
Ct 221
3 Achitarea TVA
Dt 534.2
Ct 242
Caracteristic pentru ambele forme de achitare este înregistrarea costului mărfurilor vândute:
Dt 711
Ct 217
Pentru unităţile de comerţ cu ridicata este mai puţin utilizata achitarea imediata, de aceea o
precăutăm în întrebarea următoare.

EX 2.8 : În baza facturii s-au vândut mărfuri cumpărătorilor cu condiţia achitării totale în
avans prin virament. Factura fiscală cuprinde:
• valoarea mărfurilor, preţ - 234 000 lei;
• taxa pe valoare adăugată 8% -?
Total -?

Costul mărfurilor vîndute – 187 000 lei

4.Formele de achitare în comerţul cu amănuntul:

Cu plata imediata în numerar: Documentele specifice acestei forme sunt: Dispoziţie de casă de
încasare, Registrul de casa, Borderoul însoţitor (în cazul predării banilor la bancă prin încasator).
1 Încasarea banilor din vânzări:
Dt 241
Ct 611
Ct 534.2
2 Predarea banilor incasatorului:
Dt 245
Ct 241
3 Depunerea banilor la banca:
Dt 242
Ct 245
4 Costul mărfurilor vândute (se calculează la sfârşitul lunii după stabilirea procentului mediu al
adaosului comercial şi a sumei adaosului comercial aferent mărfurilor vândute pe parcursul lunii
şi celor ramase în stoc la sfârşitul lunii):
Dt 711
Ct 217
5 Înregistrarea TVA inclusa în preţul de vânzare aferente mărfurilor vândute:
Dt 825
Ct 217
6 Adaosul comercial aferent mărfurilor vândute:
Dt 821
Ct 217
La sfârşitul lunii se efectuează calculul procentului mediu al adaosului comercial prin
relaţia (este necesar acest calcul când pentru diferite feluri de mărfuri se utilizează un procent
diferit de adaos comercial):
Sold iniţial 821 + Rulaj Ct 821 - Rulaj Dt 821
% AdaosCom = ------------------------------------------------------------------- * 100 %
Sold final 217 + Rulaj Ct 611
Sold initial 821 - suma adaosului comercial aferenta stocului de mărfuri la începutul perioadei;

Suma adaosului comercial aferenta mărfurilor vândute se calculează astfel:

Ad Com = % AdaosCom * RulajCt 611 / 100
Suma adaosului comercial pentru mărfurile aflate în stoc la sfârşitul lunii se poate calcula prin 2
variante:
1 - % Adaos Com * Sold Final 217
2 - Sold Final 821

Vânzarea cu plata în rate:

Vânzarea mărfurilor cu plata în rate este reglementata printr-o hotărâre a Guvernului prin
care sunt stabilite mărfurile care pot fi vândute în rate de asemenea mărimea salariului pe care
trebuie s-o deţină cumpărătorul de mărfuri în rate. La cumpărarea mărfurilor în rate este necesar
sa se întocmească un contract cu aceasta persoana care va prezenta buletinul de identitate şi o
adeverinţă de o anumita forma în care se indica mărimea salariului pentru:
1) Când se cumpără mărfuri în rate pe un termen de 6 luni trebuie sa se prezinte salariu
câştigat pe 2 luni;
2) Când se cumpără mărfuri în rate pe un termen de 1 an – salariul se indica pe 6 luni;
3) Când se cumpără mărfuri în rate pe un termen de 2 ani – salariul se indica pe 8 luni;
4) Când se cumpără mărfuri în rate pe un termen de 3 ani – salariul se indica pe 12 luni;
5) Când se cumpără mărfuri în rate pe un termen de 4 ani – salariul se indica pe 18 luni; etc.
La cumpărarea mărfurilor în rate cumpărătorul trebuie sa achite prima plata la momentul
cumpărării mărfurilor. Aceasta plata se numeşte – Acont. Mărimea acontului trebuie sa fie nu
mai mica de 20% din valoarea mărfurilor vândute. Iar în cazul când se vând mărfuri în suma mai
mare de 3 000 lei, acontul trebuie sa fie 50% şi mai mult.
Vânzarea mărfurilor în rate se poate efectua:
- lucratorilor întreprinderii;
- altor cumpărători.
Evidenţa vânzării mărfurilor cu plata în rate cumpărătorilor (cu excepţia lucratorilor
întreprinderii) se înregistrează în dependenta de termenul de achitare:
a) termenul mai mic de un an - Se înregistrează cu ajutorul contului 221
b) cu termenul mai mare de un an – Pe contul 134
La începutul fiecărui an creanţele pe termen lung se trec în categoria creanţelor pe termen
scurt. în cazul vinderii mărfurilor cu plata în rate lucratorilor întreprinderii se utilizează contul
227.
Pentru mărfurile cumpărate în rate cumpărătorul achita o anumita dobândă care poate fi
plătită în anumite părţi:
- la momentul încheierii tranzacţiei
- la momentul achitării ratelor
- la sfârşitul perioadei de achitare a ratelor
Contabilizarea:
1 - Primirea acontului:
Dt 241
Ct 611
Ct 534.2
2 – Înregistrarea creanţei cumpărătorului pentru soldul mărfii neachitate:
a) Dt 221, 227
Dt 134
Ct 611
b)Dt 221, 227
Dt 134
Ct 534.2
3 - La începutul anului creanţele pe termen lung se trec la creanţe pe termen scurt
Dt 221
Ct 134
4 – Înregistrăm calcularea dobânzii
Dt 221,134
Ct 515
Ct 534.2
5 - La începutul anului suma creanţei pe termen lung privind dobânda calculata şi veniturile
anticipate pe termen lung se trec pe termen scurt:
a) Creanţele
Dt 221
Ct 134
b)Veniturile anticipate
Dt 422
Ct 515
6 – Înregistrăm primirea ratelor şi a dobânzii în fiecare luna :
Dt 241
Ct 221
7 – Concomitent la aceeaşi suma veniturile anticipate curente se trec la veniturile perioadei:
Dt 515
Ct 611 (612)
8 – Costul mărfii vândute
Dt 711
Ct 217

Tema 4: Sistemul de dari de seama a gestionarilor

1. Termenii şi modul de intocmire a darilor de seama privind circulaţia mărfurilor
2. Modul de primire, control şi prelucrare a darilor de seama în contabilitate
3. Particularitatile darilor de seama în depozite
4. Particularitatile darilor de seama a circulaţiei mărfurilor şi produselor în alimentaţie publică

1.
In unităţile comerciale orice gestionar poarta raspundere materiala asupra bunurilor ce le
detine.
Darile de seama a gestionarilor – se întocmeşte de fiecare gestionar şi se prezinta în
termenii prevazuti de administratia întreprinderii.
Termenii se stabilesc în dependenta de tipul unităţii comerciale.
EX: Pentru depozitele cu ridicata este caracteristic ca gestionarul sa prezinte darile de seama în
termen de:
1 – o zi;
2 – 3 zile;
3 – o saptamina.

In dari de seama gestionarii reflecta toata informatia cuprinsa în documentele primare

divizind-o nemijlocit în informatia ce se refera la mărfuri şi informatii ce se refera la ambalaje.
Rapoartele (dari de seama) se intocmesc de persoane în 2 exemplare:
1 – se transmite în contabilitate – la el se anexeaza toate documentele primare privind circulaţia
mărfurilor şi ambalajelor pe parcursul perioadei de dare de seama;
2 – ramine la gestionar.
Dari de seama trebuie sa fie controlate de persoanele cu raspundere materiala, iar în cazul
când în unitatea comerciala data se practica raspunderea colectiva trebuie sa mai fie de inca un
membru al colectivului.
In darile de seama fiecare document primar trebuie sa fie indicat separat indicându – se:
- Data;
- Numarul documentului;
- Valoarea mărfurilor şi ambalajelor;
- Stocul initial şi final de mărfuri şi ambalajele;
- Perioada de intocmire;
- Numarul darii de seama;
- Locul de păstrare;
Darile de seama se intorc daca la ele nu sunt anexate toate documentele primare. (forma
raportului – la practica)

2.
Darile de seama a gestionarilor primite în contabilitate sunt prelucrate de contabilul ce
duce evidenţa mărfurilor şi ambalajelor. Aceste dari de seama sunt verificate daca sunt
respectate sunt următoarele cerinte:
1 – Originea documentelor şi corectitudinea reflectarii operaţiilor în raport sau darea de seama.
Verificarea perioadei (până la inventariere şi după inventariere), după originalitate, după
furnizori şi suma;
2 – Legalitatea şi temeiul/baza efectuarii operaţiilor economice;
3 – Conformitatea datelor din raport cu datele din alte documente contabile.

După ce sunt verificate darile de seama contabilul efectuează prelucrarea datelor

continute în raport, care consta în reflectarea formulelor contabile şi inregistrarea informatiei din
aceste rapoarte în registre contabile.
Principalile registre în care se efectuează inregistrarea informatiei sunt:
1) Registrul la contul 217 „Mărfuri” – inainte de a inregistra în el este necesar ca sumele sa
fie totalizate astfel intrările de mărfuri şi ambalaje se înregistrează şi reprezinta rulajul
debitor al contului 217, iar iesirile reprezinta rulajul creditor al contului 217. Pentru
fiecare raport prelucrat în registru se prevede un singur rind;
 2) Registrul la contul 521 „Datorii pe termen scurt privind facturile comerciale” – în acest
registru din raport se iau datele privind creditul contului 521 respectiv: denumirea
furnizorului, data şi numarul documentului, suma, etc;
In dependenta de necesitate şi informatia continuta în rapoarte se fac inregistrari şi în alte
registre contabile (la contul 227, la 539 etc)

Rapoartele de gestiune la depozite se intocmesc în general pe o perioada mai mica decit în

unităţile de comerţ cu amănuntul. Pentru intocmirea acestor rapoarte sunt utilizate 2 forme tipice:
1) Forma 36
2) Forma 38
Aceste 2 forme se deosebesc numai după modul de prezentare a informatiei.
Forma 36 prevede ca pe o parte a documentului se înregistrează intrările de mărfuri, iar
pe verso iesirile de mărfuri. Pentru evidenţa circulaţiei ambalajelor se va utiliza o forma separata
în care se reflecta doar existenta şi circulaţia ambalajelor.
Forma 38 prevede inregistrarea intrărilor şi iesirilor de mărfuri pe partea din fata
documentului, iar partea verso este destinata pentru evidenţa circulaţiei ambalajelor.

Tot pentru depozite este caracteristic utilizarea inca a unei forme de dare de seama cum ar fi
„Riestru documentelor” care contine următoarele:
- denumirea depozitului;
- perioada de gestiune;
- familia gestionarului;
- intrările de documente;
- iesirile de documente;

4.
I n unităţile de alimentaţie publică darile de seama a gestionarilor sunt prezentate la
sfârşitul fiecarei zile de munca. Gestionarul prezinta darea de seama privind circulaţia produselor
şi ambalajelor în bucatarii. în acest raport circulaţia produselor se reflecta reiesind din valoarea
lor la preţ de vânzare în baza documentelor justificative. Soldul initial în raport se transfera din
raportul pe ziua precedenta. Insa în cazul când la începutul zilei s-a efectuat o inventariere soldul
initial va fi indicat după datele inventarierii. Intrările în raport se înregistrează în baza
documentelor primare, care confirma efectuarea operaţiilor economice (act de achizitie, factura
fiscala). Iesirile reprezinta costul produselor fabricate ce urmeaza a fi scoase din gestiunea
persoanelor responsabile (bucatarilor) în baza urmatoarelor documente:
1) factura fiscala – în cazul livrării produselor cumpărătorilor externi pentru care se
efectuează achitarea prin virament;
2) actul de confirmare a vânzării bucatelor din bucatarii – în cazul vânzării produselor
nemijlocit la locul de producere;
3) act de stabilire a pierderilor de produse;
Darea de seama sau raportul de gestiune trebuie sa contina informatie privind soldul
produselor la sfârşitul fiecarei zile, care se va calcula după urmatoarea relatie: Sold initial al
produselor la începutul zilei + Intrări de produse în timpul zilei - Produsele vândute.
Suplimentar în unităţile de alimentaţie publică trebuie sa se mai intocmeasca o anexa la raport
care reprezinta un certificat privind consumul de sare, piper şi alte condimente.

Tema 5: Contabilitatea altor operaţii cu mărfuri

1. Inventarierea mărfurilor, necesitate, rol şi etapele ei
 2. Stabilirea, regularizarea şi contabilizarea diferentelor de inventar la gestiunile de mărfuri
reflectate cantitativ – valoric
3. Stabilirea, regularizarea şi contabilizarea diferentelor de inventar la gestiunea de mărfuri
reflectate global – valoric
4. Perisabilitatile naturale – documentare, calculul şi contabilitatea acestora
5. Reevaluarea mărfurilor şi contabilitatea diferentelor provenite din reevaluare

1.
Inventarierea mărfurilor şi ambalajelor este necesara deoarece în patrimoniul unităţii
comerciale aceste valori ocupa o pondere insemnata. Controlul gestionar al mărfurilor este una
din pirghiile de baza prin care se realizeaza functia de control a contabilităţii. Prin control
gestionar contabilitatea urmăreşte şi asigura integritatea valorilor materiale incredintate
gestionarului. De asemenea isi realizeaza asa obiective ca:
- cunoasterea fondului de marfa detinut a dinamicii şi structurii acestuia;
- primeste la timp informatie necesara pentru efectuarea conducerii eficiente a unităţii
comerciale;
Controlul gestionar al integritatii valorilor materiale în primul rind se efectuează prin
inventariere.
Prin inventariere se verifica concordanta intre datele reale şi cele inregistrate în
contabilitate. De asemenea prin inventariere se poate cunoaste existenta efectiva a mărfurilor şi
ambalajelor la un anumit moment, atit în expresie naturala cit şi valorica.
In dependenta de scopul urmărit inventarierea poate fi:
1) pentru control gestionar;
2) pentru schimbari de preţ(inainte de reevaluare);
3) inventariere statistica;
Necesitatea inventarierii rezulta din 2 momente:
1 – în timpul perioadei este necesar de a efectua verificarea activităţii gestionarilor ;
2 – la sfârşitul perioadei inaintea intocmirii rapoartelor financiare, inventarierea este necesara
pentru a cunoaste cantitatea de mărfuri şi ambalaje efectiv existenta şi de a efectua evaluarea lor
în rapoarte financiare;
Rolul inventarierii în cadrul controlului gestionar consta în următoarele:
- stabilirea existentei efective a patrimoniului pentru compararea situaţiei efective cu datele
contabilităţii;
- stabilirea mărfurilor care partial sau integral si-au pierdut calitatile initiale. De asemenea a
modelelor invechite;
- depistarea bunurilor neutilizate în scopurile de vânzare ulterioara;
- verificarea respectarii regulilor şi conditiilor de păstrare a stocurilor de mărfuri;
Inventarierile se pot efectua odata sau de mai multe ori în cursul anului precum şi în următoarele
situaţii:
1 – predarea sau primirea de gestiuni;
2 – în cazul furturilor sau sustragerilor, abuzurilor sau deteriorarii bunurilor;
3 – în caz de reevaluare sau necesitate de reevaluare a mărfurilor;
4 – la cererea organelor de control, etc.
Inventarierea se efectuează în baza unui plan de control gestionar în care se prevad:
gestiunile la care se va efectua inventarierea mărfurilor, termenul inceperii inventarierii, perioada
inventarierii, etc.
Inventarierea se efectuează de catre o comisie de inventariere numita de conducatorul
întreprinderii şi consta din: seful comisiei şi membrii comisiei, care pot fi lucratorii
contabilităţii, reprezentanti ai conducerii.
La întreprinderile mari şi mijlocii comisia trebuie sa fie formata din cel putin 5 persoane.
Etapele inventarierii:
1) Pregatirea inventarierii - la aceasta etapa comisiei i se inmineaza dispozitia sau ordinul de
inventariere în care se contine: - gestiunea ce urmeaza a fi inventariata;
- componenta comisiei de inventariere;
- obiectul inventarierii;
- perioada efectuarii inventarierii;
Ca obiect al inventarierii pot servi mărfurile şi ambalajele aflate la depozite, magazinele
de desfacere cu amănuntul, unităţi de alimentaţie publică la fel şi mijloacele băneşti aflate în
aceste unităţi. De asemenea ca obiect al inventarierii pot forma mărfurile şi ambalajele aflate în
curs de aprovizionare, cele expediate de asemenea şi cele primite în custodie, primite la
prelucrare şi mărfurile primite spre vânzare în consignaţie .
La prima etapa comisia de inventariere opreste procesul de circulaţie a mărfurilor în
cadrul gestiunii şi sigileaza incaperile de păstrare a mărfurilor, ambalajelor, mijloacelor băneşti.
Comisia întocmeşte un proces verbal de sigilare a incaperilor, verifica aparatele de măsura. De
asemenea controleaza ultimele documente ce caracterizeaza circulaţia mărfurilor şi ambalajelor
şi solicita gestionarului o declaratie de inventar. în aceasta declaratie gestionarul specifica
următoarele: - incaperile şi locurile unde se afla la păstrare mărfurile şi ambalajele incredintate
lui;
- ultimele documente privind circulaţia mărfurilor şi ambalajelor, de asemenea şi
ultimul raport de gestiune/darea de seama;
- faptul ca toate mărfurile şi ambalajele sunt însoţite de documente şi toate
documentele privind circulaţia valorilor materiale au fost inregistrate în contabilitate;
- daca are în gestiune sau a eliberat din gestiune valori materiale sau băneşti fără
documente;
- daca are cunostinte despre existenta unor plusuri sau lipsuri de valori materiale
sau băneşti;
Gestionarul întocmeşte darea de seama la ziua inventarierii, care apoi este vizata de seful
comisiei de inventariere şi este transmisa în contabilitate.

2) Desfăşurarea inventarierii – La aceasta etapa se efectuează constatarea faptica a

existentei mărfurilor şi ambalajelor în gestiune – operaţie ce se efectuează prin cintarire,
măsurare, numarare, în functie de natura şi caracteristicile valorilor materiale. Stocurile de
mărfuri şi ambalaje stabilite faptic sau efectiv se înregistrează intr-o lista de inventariere care
poate fi de 2 feluri:
- lista de inventariere (INV – 1) – aceasta se utilizeaza pentru gestiunile unde se tine
evidenţa global-valoric;
- lista de inventariere (INV – 2) – se utilizeaza pentru gestiunile unde se duce evidenţa
cantitativ-valorica şi se întocmeşte separat pentru mărfuri şi ambalaje.
Lista de inventariere se întocmeşte în 3-i exemplare dintre care un exemplar ramine la gestionar
şi următoarele 2 exemplare se utilizeaza de catre membrii comisiei şi mai tirziu un exemplar se
transmite în contabilitate. în listele de inventariere datele se înregistrează imediat după
determinarea cantitatilor ce au fost inventariate în ordinea în care au fost grupate (sau cum se
afla la unitatea data). Stocurile în lista de inventariere se evalueaza la aceleasi preţuri care sunt
folosite pentru inregistrarea valorilor materiale în contabilitate (preţ cu amănuntul, preţul de
vânzare). După finisarea lucrarilor de inventariere pe fiecare foie sau fila se calculeaza totalurile
pe cantitate şi respectiv pe valoare şi numai după aceia comisia de inventariere efectuează
totalizarea listelor de inventariere şi incepe recapitularea listelor de inventariere intr-un singur
exemplar care va cuprinde:
- nr fiecarei liste;
- totalul indicatorilor cantitativi;
- valoarea totala a bunurilor inventariate.
După aceasta se incepe stabilirea rezultatelor inventarierii sau diferentelor de inventar şi se
stabilesc cauzele care le-au generat şi persoanele vinovate.
3) Stabilirea şi regularizarea diferentelor de inventar

Rezultatele inventarierii se stabilesc prin compararea rezultatelor constatate efectiv şi

inscrise în listele de inventariere cu datele din evidenţa analitica şi din contabilitate.
Diferentele depistate la inventariere se regularizeaza în felul urmator:
1) Plusurile de mărfuri şi ambalaje şi diferentele valorice în urma compensarii lipsurilor cu
plusurile se înregistrează ca majorare a veniturilor întreprinderii.
2) Lipsurile se contata ca cheltuieli a perioadei. Lipsurile în limita normelor de perisabilitate
naturala vor reprezenta cheltuieli ale perioadei care de asemenea se pot acoperi pe seama
unei rezerve formate anterior, iar cele ce depasesc normele de perisabilitate naturala
precum şi prejudiciile legate de deteriorarea mărfurilor şi ambalajelor se innainteaza
persoanelor vinovate, care vor restitui la preţ de piata, la momentul depistarii lipsurilor.
Daca nu se stabilesc persoane vinovate pierderile legate de deteriorarea valorilor
materiale sau lipsurile ce depasesc normele stabilite se trec la cheltuielile perioadei.
Rezultatele inventarierii se constata cantitativ-valoric la unităţile de comerţ cu ridicata şi la
unităţile de alimentaţie publică unde evidenţa mărfurilor este dusa cantitativ valoric.
Rezultatele inventarierii se inscriu de catre comisia de inventariere numai după ce
contabilitatea confirma soldurile scriptice intr-un proces verbal.
Rezultatele inventarierii la unităţile de comerţ cu amănuntul şi la unele unităţi de alimentaţie
publică, cum ar fi bufetele, magazinele de culinarie, se constata numai valoric deoarece evidenţa
lor este dusa numai valoric.

Perisabilitatile naturale reprezinta scazaminte/reduceri naturale ale mărfii deteriorate datorita

proprietatilor sale fizico-chimice cum ar fi:
- scazaminte pentru uscare;
- scazaminte pentru volaterizare/evaporare;
- pentru spargere;
- etc.
Perisabilitatile naturale se acorda numai pentru unele grupe de mărfuri şi se stabilesc separat
pe grupe de mărfuri, pe tipuri de procese în cadrul carora se constata (aprovizionare, stocare sau
vânzare), pe perioade ale anului.
Normele de pierderi sunt precizate sub forma unor cote procentuale, ele se prezinta sub
forma de lista ca anexa la Hotarirea Departamentului RM nr 22 din 03.09.96, care au fost
rectificate la 10.04.97 prin publicarea în Monitorul Oficial.
Perisabilitatile naturale se acorda în limita normelor stabilite, dar în suma nu mai mare decit
lipsurile stabilite la inventariere. Perisabilitatile naturale se calculeaza pe timpul pastrarii
mărfurilor în felul urmator: Normele de pierderi se inmultesc la volumul cantitativ conform
termenelor efective de păstrare, în perioada de la inventarierea precedenta până la inventarierea
curenta.
Pentru calcularea pierderilor în limita perisabilitatilor naturale este necesar ca unităţile
comerciale sa calculeze termenul mediu de păstrare a mărfurilor prin impartirea stocului mediu
zilnic al mărfurilor în perioada de la inventarierea precedenta până la inventarierea curenta. Apoi
este necesar de a calcula circulaţia mărfurilor de o zi.

Reevaluarea reprezinta modificarea preţului la valori materiale care se poate efectua:

1. la hotarirea administratiei întreprinderii;
2. hotarirea puterii locale de stat;
3. prin decret prezindential sau hotarire de Guvern;
In aceste decizii sau hotariri trebuie sa se includa:
- lista mărfurilor şi ambalajelor, ce urmeaza a fi reevaluate;
- sensul modificarii preţului (majorarea/micsorarea);
- cota de modificare sau preţul nou;
- sursa de acoperire sau finantare a diferntelor;
- data modificarilor de preţ;
- etc.
Inainte de a se efectua orice reevaluare este necesar sa se faca inventariere mărfurilor şi
ambalajelor în cauza. Rezultatele reevaluării se înregistrează în actul sau procesul verbal privind
reevaluarea mărfurilor şi ambalajelor. în acest document se indica cantitatea, preţul vechi şi
preţul nou şi suma diferentei.
In rezultatul reevaluării pot fi:
1) majorari de preţ – care se înregistrează în mod diferit în dependenta de varianta aleasa de
întreprindere pentru evidenţa (la preţ de cumpărare sau de vânzare)
a) în cazul evidentei la preţ de cumpărare majorarile de preţ se înregistrează
Dt 217
Ct 612
b) Pentru evidenţa la preţ de vânzare se înregistrează suplimentar inca o formula
contabila
Dt 217
Ct 821
2) reducerile de preţ în rezultatul reevaluării de asemenea se contabilizeaza în mod diferit în
dependenta de varianta de evidenţa a mărfurilor:
a) Când se duce evidenţa la preţ de cumpărare – pentru reflectarea reducerilor de preţ este
important faptul daca reducerea preţului se efectuează până la valoarea de bilant a mărfurilor sau
mai jos de ea. în cazul când se efectuează până la valoarea de bilant nu se contabilizeaza. în cazul
când preţul se reduce sub valoarea de bilant, în acest caz se înregistrează:
Dt 714
Ct 217 la suma diferentei dintre preţ şi valoarea de bilant

b) Evidenţa se duce la preţ de vânzare – în cazul când preţul se micsoreaza până la

valorea de bilant reducerea se înregistrează ca micsorare a adaosului comercial:
Dt 821
Ct 217
In cazul când se micsoreaza preţul sub valoarea de bilant, suplimentar la formula
precedenta se mai înregistrează inca o formula contabila:
Dt 714
Ct 217