MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII

UNIVERSITATEA „TIBISCUS” TIMIȘOARA

FACULTATEA DE DREPT ŞI ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE
SPECIALIZAREA: DREPT
DISCIPLINA: INVESTIGAREA INFRACŢIUNILOR ÎN MEDIUL
AFACERILOR

REFERAT
CONSTATĂRILE TEHNICO-ŞTIINŢIFICE ŞI
EXPERTIZELE JUDICIARE ÎN CAZUL
CERCETĂRII INFRACŢIUNILOR ÎN MEDIUL
AFACERILOR

Coordonator ştiinţific:
Prof. univ. dr. LAZĂR AUGUSTIN
Student:
DOBRICĂ IRINA BIANCA

TIMIȘOARA
2022
 Introducere
Motivul alegerii temei rezidă din cunoaşterea problematicii pe linia constatărilor tehnico-
ştiinţifice şi a expertizelor criminalistice în calitate de expert criminalist oficial în cadrul
Serviciului Criminalistic al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, în această calitate fiind
deseori pus în situaţia de a analiza înscrisuri, documente de identitate, instrumente de plată sau
alte mijloace de probă în cazul infracţiunilor de natură economică.
În ultima perioadă, în România se observă o dinamizare a relaţiilor economice, în
contextul tranziţiei spre o piaţă liberă, însoţită însă de o creştere a fenomenului infracţional în
mediul afacerilor atât datorită lacunelor legislative care îngreunează tregerea la răspundere a
celor care comit acţiuni frauduloase cât şi a perioadei de recesiune prin care trece ţara noastră
datorită aşa zisei crize mondiale. În căutarea obţinerii unui profit maxim într-o perioadă de timp
cât mai scurtă, unii agenţi economici au apelat la comiterea de infracţiuni, cele mai des întâlnite
fiind evaziunea fiscală, contrabanda şi restituirile ilegale de TVA.
În cursul săvârşirii infracţiunilor în mediul afacerilor, în raport cu modul de operare
utilizat, făptuitorii creează urme variate (falsificări sau contrafaceri ale înscrisurilor, evidenţelor
contabile, bilanţurilor, circuite şi montaje financiare etc). Valoarea probatorie a acestor urme
poate fi pusă în evidenţă prin cercetările efectuate de specialişti.1
Literatura juridică relevă pregătirea temeinică a specialiştilor în vederea elucidării unor
împrejurări de fapt complexe, de strictă specialitate, din domeniul economic, financiar, contabil
etc. Examinarea de specialitate s-a impus astfel ca fiind un procedeu probator de importanţă
fundamentală în soluţionarea temeinică şi legală a cauzelor de acest gen. Nivelul de tehnicizare a
criminalităţii afacerilor, accederea în domenii noi cum sunt informatizarea, comerţul virtual, cărţi
de credit, impun un răspuns tehnic şi tactic pe măsură.2
Expertizele şi constatările tehnico-ştiinţifice, fiind activităţi de cercetare ştiinţifică a
mijloacelor materiale de probă, presupun existenţa unor instiuţii cu personal specializat pe
diverse domenii, dotate cu aparatură, tehnică şi materiale necesare examinărilor.

Tipuri de expertize şi constatări tehnico-ştiinţifice

Expertiza contabilă este efectuată de experţi autorizaţi înscrişi în Tabloul Corpului
Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, care îşi exercită profesia individual,
în cadrul propriilor cabinete sau în cadrul unor societăţi comerciale de expertiză contabilă ori

1
I. Mircea, Criminalisica, Bucureşti, Ed. Lumina Lex, 1998, pag. 313.
2
S. Alămoreanu, A 13-a Conferinţă E.N.F.S.I., Praga, 16-19 mai 2001, în R.C.C.P. nr. 9/2001, pag. 105.

2
sunt salariaţi în alte unităţi. Tabloul se publică anual în Monitorul Oficial al României. Corpul
experţilor este persoană juridică de utilitate publică, autonomă, în care sunt organizaţi experţii
contabili şi contabilii autorizaţi. În reşedinţele de judeţ şi în municipiul Bucureşti, are filiale fără
personalitate juridică. Experţii înscrişi în tabloul corpului au dreptul la exercitarea profesiei pe
întreg teritoriul ţării. La solicitarea organului judiciar, expertul contabil este în măsură să
lămurească fapte sau împrejurări ale cauzei legate de mecanismul economico-financiar,
manevrele frauduloase de natură a pune în evidenţă intenţia infracţională, precum şi de a
determina întinderea prejudiciului. Experţii sunt numiţi de organul judiciar în urma comunicării
unei liste cu specialiştii recomandaţi de biroul local pentru expertize tehnice şi contabile.
Expertiza tehnică este efectuată de experţi tehnici care au dobândit această calitate în
condiţiile legii şi sunt înscrişi în tabelul nominal al experţilor tehnici judiciari întocmit pe
specialităţi şi pe judeţe, de Biroul central pentru expertize tehnice judiciare din Ministerul
Justiţiei. În cadrul tribunalelor funcţionează birouri locale pentru expertize judiciare, tehnice şi
contabile, materializată în comunicarea unei liste cuprinzând experţii disponibili. În vederea
înlăturării subiectivismului, Biroul central pentru expertize tehnice judiciare a introdus în
practica de expertiză un program informatizat de evidenţă a activităţii experţilor pentru o lucrare
nou înregistrată. În cazul fiecărei specialităţi indicate, la cererea organului judiciar, calculatorul
recomandă experţii care au cel mai redus volum de numiri, în anul curent, în lista tuturor
experţilor din specialitatea respectivă. Dacă mai mulţi experţi au acelaşi număr de lucrări, se aleg
primii, în ordine alfabetică3.
Expertiza criminalistică se efectuează în cadrul Institutului Naţional de Expertize
Criminalistice şi în Laboratoarele Interjudeţene de Expertize Criminalistice din Bucureşti, Iaşi,
Cluj Napoca şi Timişoara, subordonate acestuia.
Institutul Naţional de Expertize Criminalistice şi laboratoarele interjudeţene pot efectua
următoarele genuri de expertize criminalistice: expertiza scrisului şi a documentelor; expertiza
bancnotelor, monedelor metalice, titlurilor de credit public, cecurilor, precum şi a titlurilor de
orice fel pentru efectuarea plăţilor; expertiza urmelor digitale, palmare şi plantare; expertiza
urmelor lăsate de fiinţe şi obiecte; expertiza armelor de foc şi a muniţiilor; expertiza fizico-
chimică a probelor materiale; expertiza urmelor biologice; expertiza accidentelor de trafic şi a
pneurilor; expertiza exploziilor, incendiilor şi a accidentelor de muncă; expertiza vocii şi a
vorbirii; expertiza fotografiilor şi a înregistrărilor video; expertiza altor urme, cu excepţia celor
ce fac obiectul expertizelor medico-legale.

3
A. Lazăr, Ancheta antifraudă în mediul afacerilor, Bucureşti, Ed. Lumina Lex, 2004, pag. 186.

3
 În sistemul Ministerului de Interne funcţionează Institutul de Criminalistică din cadrul
Inspectoratului General al Poliţiei Române, iar la nivelul inspectoratelor de poliţie judeţene
funcţionează servicii criminalistice abilitate prin legea de organizare să efectueze constatări
tehnico-ştiinţifice şi expertize.
Institutul de Criminalistică are în structură următoarele servicii: expertize criminalistice,
expertize fizico-chimice, identificări judiciare, expertize biocriminalistice şi biroul de investigare
tehnico-ştiinţifică a locului faptei.

Constatările tehnico-ştiinţifice judiciare

Apelul organelor de urmărire penală la cunoştinţele specialiştilor sau tehnicienilor,
justificat de necesitatea lămuririi urgente a unor fapte sau împrejurări de fapt, ameninţate de
pericolul dispariţiei sau de schimbarea unor situaţii de fapt, constituie ceea ce Codul de
procedură penală în vigoare denumeşte constatarea tehnico-ştiinţifică.4
Constatarea tehnico-ştiinţifică se înscrie printre mijloacele de probă specifice actualei
noastre legislaţii procesual penale. Potrivit prevederilor art. 112 C. pr. pen., constatarea tehnico-
ştiinţifică are un caracter de urgenţă, valorificarea ştiinţifică a urmelor fiind impusă de existenţa
pericolului dispariţiei unor mijloace materiale de probă sau de schimbare a unor situaţii de fapt.
În fine, constatarea tehnico-ştiinţifică reprezintă unul dintre mijloacele prin care cele mai
noi realizări ale ştiinţelor naturii şi tehnicii, preluate şi adaptate unor finalităţi proprii sunt
utilizate în scopul explicării schimbărilor ce constituie un rezultat al infracţiunilor, într-un
cuvânt, în scopul aflării adevărului în procesul penal.
Efectuarea constatării tehnico-ştiinţifice este dispusă de organul de urmărire penală prin
rezoluţie motivată, exceptând cazul refacerii sau completării acesteia, când poate fi dispusă şi de
către instanţa de judecată (art. 116 C. pr. pen.) ori efectuarea unei expertize.
Aspectele legate de pregătirea în vederea efectuării constatării tehnico-ştiinţifice, etapele
examinării urmelor şi mijloacelor de probă cu ocazia efectuarii constatării tehnico-ştiinţifice,
întocmirea raportului de constatare, structura acestuia, felul concluziilor, aprecierea acestora,
genurile constatărilor tehnico-ştiinţifice sunt comune unei alte examinări de specialitate –
expertiza criminalistică.

Expertizele judiciare

4
A. Ciopraga, Criminalistică. Tratat de tactică, Iaşi, Ed. Gama, 1996, pag.72.

4
 Expertiza judiciară a fost definită, în literatura criminalistică, drept o activitate de
cercetare ştiinţifică desfăşurată la cererea organelor judiciare, de persoane având cunoştinţe de
specialitate, asupra persoanelor, obiectelor sau urmelor în vederea clarificării unor fapte sau
împrejurări sau pentru identificarea obiuectelor creatoare de urmă.5
Expertiza criminalistică face parte din categoria mai largă a expertizelor judiciare ce
constituie un mijloc de probă, un procedeu probator valoros, prin care, pebaza unei cercetări
fundamentale de date şi metode ştiinţifice, “expertul aduce la cunoştinţă organului judiciar
concluzii motivate ştiinţific cu privire la fapte pentru a căror lămurire sunt necesare cunoştinţe
specializate.6
Expertiza criminalistică este un mijloc de probaţiune prevăzut de Legea procesual penală,
în art. 116 C. pr. pen., se stipulează: “Când pentru lămurirea unor fapte sau împrejurări ale
cauzei, în vederea aflării adevărului, sunt necesare cunoştinţele unui expert, organul de urmărire
penală ori instanţa de judecată dispune, la cerere sau din oficiu, efectuarea unei expertize.”7
Din textul citat rezultă atât sarcina cât şi scopul expertizei, care se pot caracteriza prin
următoarele elemente:
- Este o examinare care se efectuează de către o persoană care are cunoştinţe de
specialitate în domeniul respectiv;
- Este o examinare care se efectuează asupra probelor din dosar;
- Examinarea se face în scopul aflării adevărului în cauză.
Identificarea este întotdeauna precedată de activitatea organelor de urmărire penală în
vederea descoperirii, fixării şi ridicării urmelor, fie de la locul comiterii infracţiunii, fie dintr-un
alt loc care are legătură cu comiterea faptei. Legat de ridicarea urmelor incriminate, în practică s-
a pus problema dacă expertul criminalist, respectiv cel care efectuează identificarea, poate să
participe la activitatea de descoperire şi recoltare a urmelor. Regula generală este că în această
fază procesuală expertul nu intervine, pentru cercetarea locului faptei, fiind sufucientă pregătirea
generală de criminalistică a organelor de urmărire penală. Se asigură astfel, obiectivitatea
expertului în procesul identificării care nu va fi influienţat de ideile preconcepute pe care şi le-ar
putea face la primul contact cu scena infracţiunii.
Nici situaţia contrară - înlocuirea examinărilor de specialitate ale expertului cu
constatările organului judiciar - nu este normală şi dintr-un punct de vedere, nici legală.

5
I. Mircea, op. cit., pag. 312.
6
E. Mihuleac, Expertiza judiciară, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1971, pag. 20.
7
Codul de procedură penală, Ed. All Beck, Bucureşti, 2003.

5
 Ordonarea unei expertize criminalistice este subordonată realizării cumulative a
următoarelor două condiţii:
- Existenţa unor fapte sau împrejurări ale cauzei care, pentru a sta la baza convingerii
organelor judiciare, impun necesitatea unor precizări, clarificări;
- Lămurirea semnificaţiei acestora reclamă cunoştinţe de specialitate dintr-un domeniu
sau altul de activitate.
Numai constatarea prezenţei, în ansamblul faptelor şi împrejurărilor cauzei, a unor
aspecte ce impun clarificări nu justifică ordonarea efectuării unei expertize criminalistice
deoarece, în anumite situaţii, acestea pot fi lămurite fără a se recurge la cunoştinţele unui expert.8
Dispunerea unei expertize criminalistice este justificată numai atunci când pentru
clarificarea unor aspecte ale cauzei sunt necesare cunoştinţe de specialitate dintr-un domeniu sau
altul de activitate.
Constatând, în cursul urmăririi sau judecării unei cauze, existenţa unor fapte sau
împrejurări neclare a căror lămurire reclamă folosirea cunoştinţelor unui specialist într-un anumit
domeniu, organul de urmărire sau instanţa de judecată dispune efectuarea unei expertize
criminalistice.

Raportul de expertiză
Când necesitatea unei asemenea examinări de specialitate se resimte în cursul urmăririi
penale, forma procesuală de dispunere a expertizei, potrivit art. 203 C. pr. pen., este ordonanţa,
iar în cursul judecăţii instanţa dispune prin hotărâre art. 311 C. pr. pen.
Fie că se dispune prin ordonanţa organului de urmărire penală, fie prin încheierea
instanţei de judecată, aceste acte procedurale au următorul conţinut:
- Precizează obiectul expertizei, adică natura examinării căreia urmează a fi supuse
anumite mijloace de probă;
- Întrebările la care urmează să răspundă expertul pe baza cunoştinţelor sale de
specialitate;
- Când obiectul expertizei criminalistice îl contituie identificarea sau stabilirea
apartenenţei de gen, se precizează piesele în litigiu precum şi obiectele ce constituie materialul
de referinţă, adică modelele tip de comparaţie;
- În măsura în care se consideră necesar se face o scurtă precizare a situaţiei de fapt, a
împrejurărilor în care s-a săvârşit infracţiunea;

8
A. Ciopraga, op. cit., pag. 84.

6
 - În fine, se precizează termenul de realizare al lucrării.9
Dispunerea efectuării expertizei criminalistice impune luarea de către organele de
urmărire penală sau de către instanţele de judecată a unor măsuri de pregătire, care ar putea fi
astfel sintetizate:
- Delimitarea obiectului examinării;
- Formularea întrebărilor;
- Punerea la dispoziţia expertului a materialelor necesare examinării;
- Observarea, cu ocazia transmiterii materialelor la laboratoarele de expertiză, a
recomandărilor făcute de tehnica criminalistică cu privire la fixarea, conservarea şi ambalarea
urmelor şi obiectelor, precum şi a regulilor privind asigurarea autenticităţii acestora.
Experţii sunt numiţi de organele de urmărire penală printr-o rezoluţie motivată sau
ordonanţă, iar de către instanţele judecătoreşti printr-o încheiere motivată. În realizarea
obiectivului prin expertiză, expertul are dreptul să ia la cunoştinţă de materialele dosarului şi
poate să ceară lămuriri cu privire la anumite fapte sau împrejurări.
Expertizele sunt efectuate de către experţi criminalişti oficiali. În temeiul Hotărârii Curţii
Constituţionale a României nr. 143 din 5 octombrie 1999, privind neconstituţionalitatea
dispoziţiilor articolului 120 alin. 5 al C.p.p., prin Ordonanţa Guvernului nr. 75 din 24 august
2000 se reglementează activitatea experţilor criminalişti autorizaţi de organele judiciare, la
cererea părţilor, să participe la efectuarea expertizei, prin observaţii cu privire la:
- Obiectul expertizei;
- Modificarea sau completarea acestuia;
- Verificarea şi completarea materialului necesar efectuării expertizei;
- Obiecţii cu privire la raportul de expertiză, adresate organelor judiciare.
În vederea expunerii sistematizate a problemelor legate de expertiză, legea a prevăzut ca
raportul de expertiză să cuprindă trei părţi şi anume:
- O parte introductivă, în care se arată organul judiciar care a dispus aceasta, numele şi
prenumele expertului, data şi locul unde a fost efectuată, obiectul expertizei şi întrebările la care
expertul urmează să răspundă, materialele pe baza cărora a fost efectuată expertiza;
- Raportul de expertiză cuprinde într-o parte distinctă descrierea în amănunt a
operaţiunilor de efectuare a expertizei;
- În partea finală a raportului sunt expuse concluziile expertului, care cuprind răspunsurile
la întrebările puse şi părerea lui asupra obiectului expertizat.

9
Idem.

7
 Concluzia expertului nu este decât o totalitate de date faptice, stabilite în urma unor
cercetări asupra probelor materiale.10
Dat fiind specificul obiectelor studiate, fiecare gen de expertiză comportă metode de
lucru proprii, unele dintre acestea fiind aplicabile mai multor genuri de expertize, cum ar fi cele
privind cercetarea striaţiilor. Metoda dominantă în identificarea criminalistică o constituie
compararea. De la descoperirea, fixarea şi ridicarea urmelor, până la faza finală a aprecierii
constatărilor şi a formulării concluziilor, expertul criminalist este obligat să compare permanent
caracteristicile, proprietăţile obiectului de căutat cu cele ale obiectului de verificat.
Universalitatea metodei comparaţiei a determinat pe unii autori să o considere ca un
echivalent al însăşi identificării criminalistice.
Orice cercetare de identificare criminalistică presupune, aproape fără excepţie,
următoarele stadii sau etape principale:
- Examinarea prealabilă, în care se constată dacă sunt întrunite condiţiile de ordin legal şi
tehnic care să permită efectuarea expertizei;
- Examinarea intrinsecă, în care se determină caracteristicile obiectelor identificării şi
modul lor de formare;
- Examinarea comparativă, în care obiectele şi caracteristicile lor sunt raportate unele la
celelalte în vederea determinării asemănărilor şi deosebirilor;
- Evaluarea rezultatelor, în care constatările sunt interpretate şi apreciate în vederea
formulării concluziei de identificare.11
Înainte de efectuarea propriu-zisă a expertizei de identificare, specialistul procedează la o
serie de verificări de natură a contura sarcinile care îi revin din actul prin care s-a dispus
expertiza, precum şi cadrul organizatoric al activităţilor ce urmează să le desfăşoare. În acest
scop, ia cunoştinţă de întrebările organului judiciar, constată existenţa şi starea obectelor trimise
spre expertizare, apreciază suficienţa materialelor de comparaţie, se informează asupra
împrejurărilor cauzei, elaborează ipoteze de lucru, determină posibilităţile tehnice de examinare
şi planifică operaţiile ce urmează a fi întreprinse.
În toată această perioadă expertul se poate deplasa şi la faţa locului, tocmai în vederea
efectuării unei expertize cât mai concludente.
Colaborarea organelor judiciare cu experţi sau specialişti în vederea precizării obiectului
expertizei, a formulării corecte a întrebărilor îmbracă forma, unei consultări tehnico-ştiinţifice. 12

10
M. Basarab, Criminalistică, Cluj, 1969, pag. 101.
11
L. Ionescu, D. Sandu, Identificarea criminalistică, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1990, pag. 53.
12
C. Suciu, Criminalistica, Ed. didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1972, pag. 571.

8
Această consultare prezintă caracterul unei informări: expertul sau specialistul consultat
precizează cu această ocaziece posibilităţi oferă examinarea de specialitate într-un domeniu sau
altul, ce aspecte ar putea fi lămurite pe această cale. Nici expertul şi nici specialistul consultat nu
formulează întrebările deoarece acestea constituie atributul exclusiv al organului judiciar.
Pentru a oferi celui chemat să efectueze examinarea de specialitate posibilitatea
înţelegerii expertizei, a sarcinilor sale, întrebările trebuie să satisfacă şi anumite condiţii de
formă. Astfel, întrebările trebuie redactate într-un limbaj clar, precis, să se evite utilizarea unor
termeni ambigui, improprii care ar fi de natură să provoace confuzii. Totodată se impune o astfel
de redactare a întrebărilor care să permită formularea unor răspunsuri sigure, fie pozitive, fie
negative.
Pregătirea în vederea efectuării expertizei criminalistice impune obligaţia organelor
judiciare de a pune la îndemâna expertului materialele ce vor fi supuse examinării.
Calitatea materialelor trimise expertului este de natură să influienţeze direct rezultatele
expertizei.13
Pentru a cunoaşte cu certitudine provenienţa materialelor, cu ocazia selectării lor organul
judiciar le verifică autenticitatea, modul în care au fost descoperite şi ridicate, ce modificări au
suferit, dacă au fost descrise corect în procesele verbale.14
Mijloacele materiale de probă vor fi însoţite de materiale de comparaţie, cu
obligativitatea menţionării cărei categorii îi aparţine fiecare obiect, litigiu sau model pentru
comparaţie.
În continuare mă voi apleca asupra expertizei grafice care ocupă o pondere însemnată, în
instrumentarea dosarelor în cazul infracţiunilor comise în mediul afacerilor. Înscrisurile în litigiu
vor fi însoţite de înscrisurile model pentru comparaţie. Modelele pentru comparaţie se
recomandă să fie cât mai ample pentru a cuprinde scrisul şi semnăturile persoanelor bănuite în
cât mai multe variante, în condiţii asemănătoare cu cele în care a fost redactat sau semnat litigiul.
În cazul expertizei criminalistice grafice, întâlnim trei categorii de materiale pentru
comparaţie:
- probele libere sunt executate de persoana bănuită, anterior cauzei şi fără legătură cu
împrejurările acesteia (corespondenţă, semnături pe diverse acte, cereri, agende, chitanţe ,
contracte etc);
- intermediare sunt manuscrisele întocmite după declanşarea procesului penal cu referire
la cauza în curs (declaraţii, note explicative, cereri de probaţiune etc);
13
L. Ionescu, D. Sandu, op. cit. , pag. 156.
14
A. Lazăr, op. cit., pag. 179.

9
 - experimentale sunt cele realizate special pentru efectuarea expertizei la cererea
organului judiciar (procese verbale cu probe de scris sau semnătură, note explicative).
În cadrul expertizei criminalistice, identificarea se obţine, de cele mai multe ori, în urma
unui proces de comparaţie efectuat între două categorii de obiecte: obiectul ce trebuie identificat
(obiectul ce reprezintă scopul identificării), cum ar fi de pildă, persoana, maşina la care s-a
dactilografiat un anumit act, arma cu care s-a săvârşit omorul etc.) şi obiectul sau obiectele ce
reprezintă mijlocul identificării sau obiectele prin mijlocirea cărora se ajunge la identificarea
celor dintâi (impresiuni digitate, urme de încălţăminte, texte dactilografiate, tuburi şi proiectile
de cartuş etc.). La dispoziţia celor chemaţi să efectueze expertiza, trebuie puse ambele categorii
de obiecte.
Trimiterea la laboratorul de expertiză criminalistică a materialelor ce vor fi supuse
examinărilor de specialitate constituie, de asemenea, o obligaţie ce revine organelor judiciare
care au dispus efectuarea acestora.
Reprezentând o cercetare ştiinţifică a mijloacelor materiale de probă expertiza
criminalistică, constituie, prin excelenţă, o examinare de laborator care presupune exitenţa unor
instituţii de sine stătătoare, specializate care să asigure condiţii corespunzătoare de lucru,
aparatura, utilajele şi materialele necesare precum şi existenţa unor specialişti din diverse
domenii ale cunoaşterii.
Împrejurarea că expertiza criminalistică constituie o examinare de laborator, nu atribuie
laboratorului de criminalistică calitatea de expert. În situaţia procesuală de expert apare o
persoană fizică determinată, adică persoana ce posedă cunoştinţe de specialitate într-un domeniu
sau altul, angajat al unui laborator de criminalistică şi căruia i s-a încredinţat efectuarea
examinării de specialitate.
Efectuarea expertizei criminalistice, calitatea şi caracterul convingător al concluziilor
formulate sunt dependente de cunoaşterea unor fapte sau împrejurări de fapt legate de aspectul
sau aspectele pentru a căror lămurire s-a dispus realizarea examinării de specialitate. Consacrând
posibilitatea acordată expertului de a lua cunoştinţă de materialele cauzei C. pr. pen. (art. 121),
prevede următoarele “Expertul are dreptul să ia cunoştinţă de materialul dosarului necesar pentru
efectuarea expertizei”.
În ce priveşte limitele în care cel însărcinat cu efectuarea expretizei poate cunoaşte
materialele cauzei, literatura prilejuieşte exprimarea a două puncte de vedere.
Una din aceste opinii limitează dreptul expertului la cunoaşterea unei părţi determinate
din materialul cauzei, considerată necesară efectuării expertizei. Limitarea, în opinia la care ne

10
referim, a dreptului expertului de a cunoaşte numai materialele necesare efectuării expertizei este
explicată de împrejurarea că expertul trebuie să formuleze concluziile pe baza cunoştinţelor sale
de specialitate într-un domeniu sau altul, de pericolul influienţei pe care ar putea să o exercite
asupra concluziilor formulate informaţiile obţinute din materialele cauzei. Chestiunea vizează nu
atât obiectivitatea expertului, cât mai cu seamă îndoiala ce s-ar putea naşte în conştiinţa acestuia
faţă de propriile concluzii, atunci când acestea nu concordă cu materialele cauzei, temerea
izvorâtă din încercarea de corectare, de adaptare a concluziilor, mersul investigaţiilor astfel cum
acestea rezultă din materialele cauzei.
Potrivit opiniei, opuse expertului I se recunoaşte un drept nelimitat de a lua cunoştinţă de
orice date care ar putea interesa efectuarea expertizei, inclusiv dosarul cauzei.Acordarea
dreptului, cu nimic mărginit, de a cunoaşte orice date existente în cauză, se sprijină, în această
opinie, pe obiectivitatea ce trebuie să caracterizeze expertul, precum şi pe împrejurarea că acesta
trebuie să cunoască materialele cauzei nu pentru a adapta concluziile formulate constatărilor
organelor judiciare, ci tocmai pentru a putea el însuşi formula concluzii obiective şi
fundamentale ştiinţific.
Expertiza criminalistică, activitate prin intermediul căreia mijloacele materiale de probă
sunt supuse unei examinări tehnico-ştiinţifice de specialitate, presupune utilizarea acelor
procedee logice folosite în orice proces de cercetare – analiza şi sinteza.
Ca operaţie logică aplicată la cercetarea mijloacelor materiale de probă, anliza reclamă
descompunerea reală sau mintală a obiectului examinat în părţile sau elementele sale
componente, în scopul unei mai depline cunoaşteri a acestuia.
Sinteza - procedeu logic opus analizei - aplicat la cercetarea aceloraşi obiecte, constituie
operaţia reală sau mintală prin care elementele sau părţile componente ale obiectelor studiate
potrivit primului procedeu în mod separat, desprinse unele de altele, sunt reunite de astă dată
într-un tot, într-un ansamblu, sunt considerate în interdependenţa lor.
Cercetările întreprinse de-a lungul efectuării expertizei criminalistice presupune
utilizarea, a ambelor procedee, iar scopul folosirii lor îl constituie mai buna cunoaştere a
acestora, care să îngăduie specialistului formularea unor concluzii temeinic argumentate.
Pentru a sta la baza convingerii organelor judiciare, constatările desprinse cu ocazia
examinării de specialitate trebuie comunicate organelor care au dispus efectuarea expertizei.
Mijlocul de comunicare îl constituie înscrisul în care se materializează activităţile întreprinse de
experţi precum şi rezultatele la care au ajuns în urma examinărilor, înscris ce poartă denumirea
de raport de expertiză, şi care marchează momentul final al activităţii de expertiză.

11
 Concluziile rezultate în urma examinărilor sunt expuse într-un raport scris. Când sunt mai
mulţi experţi, se întocmeşte un singur raport de expertiză, eventualele deosebiri de păreri fiind
consemnate în cuprinsul lucrării sau într-o anexă.
Raportul de expertiză are o parte introductivă, una descriptivă şi concluziile raportului.
Concluziile la rândul lor pot fi categorice sau certe şi probabile.
După ce raportul de expertiză a fost depus la organul judiciar la a cărui cerere s-a
efectuat, acesta poate ajunge la următoarele constatări în privinţa concluziilor de specialitate, în
funcţie de care se impun soluţii diferite:
- Raportul de expetiză este incomplet;
- Raportul de expertiză comportă neclarităţi;
- Organul judiciar are îndoieli cu privire la exactitatea concluziilor raportului de
expertiză.
După felul în care expertiza răspunde la întrebările puse de organul de urmărire penală
sau instanţa de judecată, se pot distinge mai multe situaţii:
- Situaţia în care toate problemele puse au fost rezolvate;
- Imposibilitatea formulării unei concluzii, din cauza că întrebările puse expertului
depăşesc limitele fie ale cunoştinţelor acestuia, fie ale posibilităţilor tehnice de care dispune;
- Situaţia în care răspunsurile date de expert sunt mai restrânse decât obiectul fixat de cel
care a dispus expertiza;
- Situaţia în care, pe lângă întrebările puse, expertul şi-a lărgit sfera cercetărilor asupra
altor probleme, în care caz rezultatele expertizei depăşesc obiectul fixat de specialitate.
Corespunzător fiecărei dintre aceste situaţii, Codul de procedură penală prevede remedii
adecvate, în urma utilizării cărora, concluziile examinărilor de specialitate să poată fi aşezate la
baza convingerii organelor judiciar.
Aceste corective sunt următoarele:
- asigurarea caracterului complet al examinării de specialitate prin dispunerea unui
supliment de expertiză;
- precizarea înţelesului exact al raportului de expertiză pe baza lămuririlor suplimentare
cerute expertului care a efectuat examinarea;
- efectuarea unei noi expertize atunci când organele judiciare au îndoieli asupra exactităţii
concluziilor rapotului de expertiză.
Concluzia expertului constituie o probă deosebită în procesul penal şi când spunem asta,
ne gândim nu numai la faptul că la baza ei se află cercetarea ştiinţifică, dar şi la acela că organul

12
de cercetare penală şi instanţa de judecată obţin această probă în împrejurări procesuale
specifice, deosebite de cele în care se obţin celelalte probe.

BIBLIOGRAFIE

1. Alămoreanu S., A 13-a Conferinţă E.N.F.S.I., Praga, 16-19 mai 2001, în R.C.C.P. nr.
9/2001.
2. Basarab M., Criminalistică, Cluj, 1969.
3. Ciopraga A; Criminalistică. Tratat de tactică, Editura Gama, Iaşi, 1996.
4. Codul de procedură penală, Editura All Beck, Bucureşti, 2003.
5. Ionescu L., Sandu D., Identificarea criminalistică, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1990.
6. Lazăr A., Ancheta antifraudă în mediul afacerilor, Editura Lumina lex, Bucureşti,
2004.
7. Mihuleac E., Expertiza judiciară, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1971.
8. Mircea. I., Criminalistica, Editura „Lumina Lex”, Bucureşti, 1998.
9. Suciu C., Criminalistica, Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1972.

13