1

Universitatea de Studii Europene din Moldova

Facultatea de Drept
Specializarea Drept Penal
Disciplina: Problemele metodologice ale expertizei judiciare

Expertiza dactiloscopică

Masterant: Dombrovschi Cristian

Tel: 078541107

Conducător ştiinţific: Cuciurcă Angela

Chişinău 2021
 2

Cuprins:

Introducere………………………………………………………………………………...…..3

Cuprinsul raportului de constatare tehnico-şiinţifică şi a celui de expertiză dactiloscopică ....6

Valoarea probatorie ……………………………………………………………………….…15

Concluzie………………………………………………………………………...…………...17

Bibliografie…………………………………….……………………………………………..18

Introducerea
 3

Prezenta lucrare iniţiază o cercetare cu privire la problemele pe care practicienii le

întâlnesc în practică legate de crearea şi gestionarea unei importante categorii de mijloace de
probă şi anume urmele biologice create de corpul uman, confrom tematicii anume expertiza
dactiloscopică ca mijloace probatorii considerate proba, de început al tuturor faptelor de natură
penală ce implică persoana umană, precum şi dificultăţile apărute în interpretarea a acestor urme
şi elemente probatorii atât la locul săvârşirii faptelor cât şi ulterior în vastul proces de aflare a
adevărului în cauzele penale cât și in cazurele civile, tragere la răspundere a făptuitorului.

Termenul de dactiloscopie se referă, în sens restrâns, doar la desenele papilare ale

degetului, dar în sens larg a fost extins la toate impresiunile papilare, adică digitale, palmare şi
plantare.

 Expertiza dactiloscopică

Scopul acestui tip de expertiză este identificarea persoanei care a lăsat urme ale desenului papilar
al degetelor, palmei sau tălpii pe diferitele obiecte cu care a venit în contact.

 Ce presupune expertiza?

Expertiza dactiloscopică presupune studierea detalilor desenului liniilor papilare rămas în urmele
descoperite la locul faptei pe diferite obiecte și compararea acestora cu desenul amprentelor
(impresiunilor papilare) prelevate de la persoanele suspecte. Identificarea este posibilă datorită
proprietătilor fundamentale ale reliefului papilar: individualitatea (singularitatea), stabilitatea și
inalterabilitatea. Identificarea este posibilă datorită proprietătilor fundamentale ale reliefului
papilar: individualitatea (singularitatea), stabilitatea și inalterabilitatea. Urme sau amprente
papilare se por întâlni si pe documentele mai vechi in care părțile au semnat prin „punere de
deget” din cauză că erau analfebete sau din alte motive. Si în astfel de cazuri se inpune
efectuarea unor expertize dactiloscopice .

 Conform legii, in drept :

Legea procesual penală prevede, pentru organele de urmărire penală şi pentru instanţele de
judecată, posibilitatea de a folosi cunoştinţele unor specialişti, tehnicieni sau experţi în vederea
lămuririi anumitor fapte sau împrejurări ce au legătură cu o cauză penală.

Operaţiile de identificare a unei persoane pe baza expertizei dactiloscopice, contribuie în

numeroase cazuri la lămurirea împrejurărilor în care s-au săvârşit faptele penale şi de aceea
constituie obiect al constatărilor tehnico-ştiinţifice sau expertizelor dispuse pe parcursul
desfăşurării procesului penal.

În Codul de procedură penală se prevede în art. 139 Cod de Procedură Penală că atunci
când există pericol de dispariţie a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situaţii de fapt
şi este necesară lămurirea de urgenţă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei, organul de urmărire
penală poate dispune să se efectueze o constatare tehnico-ştiinţifică, iar în celelalte cazuri, organul
de urmărire penală sau instanţa de judecată poate dispune efectuarea unei expertize.

organele de urmărire penală dispun efectuarea constatărilor tehnico-ştiintifice sau a

expertizelor prin rezoluţie motivată, în care se stabileşte obiectul acestora, se formulează
întrebările la care trebuie să se răspundă şi se precizează termenul de executare a lucrării.
 4

Spre deosebire de efectuarea constatării tehnico-ştiinţifice, care poate fi dispusă numai de

organul de urmărire penală, refacerea sau completarea acesteia se poate dispune atât de organul de
urmărire penală cât şi de instanţa de judecată, atunci când raportul de constatare tehnico-ştiinţifică
ori medico-legală nu este complet sau concluziile sale nu sunt precise.

Pentru dispunerea constatării tehnico-ştiinţifice din oficiu sau la cerere, se cer întrunite
următoarele condiţii:

-prin efectuarea activităţii dispuse să se facă o anumită constatare;

-constatarea să presupună cunoştinţele unui specialist sau tehnician în domeniu;

-să existe pericol de dispariţie a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situaţii
de fapt cu privire la împrejurările supuse constatării;

-lămurirea faptelor sau împrejurărilor să reclame urgenţă.

În ceea ce priveşte expertiza -în speţă expertiza criminalistică dactiloscopică-organul de

urmărire penală sau instanţa de judecată o dispun când este necesară lămurirea de către un expert
a unor fapte sau împrejurări ale cauzei în vederea aflării adevărului, implicit fiind asigurată
posibilitatea unei cercetări mai aprofundate şi mai complete a mijloacelor materiale de probă.

Din cele prezentate în mod schematic cu privire la dispunerea efectuării şi la obiectul

constatării tehnico-ştiinţifice şi ale expertizei, se poate concluziona:

-constatarea tehnico-ştiinţifică se dispune de regulă de organul de urmărire penală, iar

instanţa de judecată (dar şi organul de urmărire penală) poate dispune refacerea sau completarea
acesteia;

-expertiza şi noua expertiză se dispun atât de către organul de urmărire penală cât şi de
instanţa de judecată;

-obiectul constatării tehnico-ştiinţifice este diferit de cel al expertizei, întrucât legea

prevede pentru prima existenţa atât a unui pericol de dispariţie cât şi a necesităţii lămuririi urgente
a unor situaţii de fapt sau împrejurări ale cauzei;

-obiectul expertizei îl constituie necesitatea lămuririi unor fapte sau împrejurări ale cauzei
cu ajutorul cunoştiinţelor unui expert, fără a mai impune existenţa pericolului de schimbare şi a
urgenţei, dar în scopul aflării adevărului.

Cele de mai sus au menirea, printre altele, să arate că ceea ce diferenţiază în esenţă
constatările tehnico-ştiinţifice de expertize este obiectul lor şi nu organele care sunt însărcinate cu
efectuarea acestora.

La locul săvârşirii infracţiunii rămân numeroase urme sau obiecte a căror găsire, ridicare,
conservare şi deseori interpretare prin metode tehnice de laborator uneori foarte complicate, nu
pot fi făcute decât de specialişti având şi dotarea materială necesară şi nu de către orice organ de
urmărire penală.
 5

De pildă, dacă la faţa locului se găseşte şi se ridică un document suspect ce poartă urme
digitale latente pe suprafaţa sa, care pot aparţine făptuitorului infractiunii, este necesară o
examinare de laborator pentru constatarea existeneţei şi evidenţierea lor.

Examinarea şi relevarea unor asemenea urme la faţa locului nici nu se pot imagina,
deoarece astfel de operaţii cer anumite condiţii de laborator, urmele trebuind să fie tratate cu
soluţie de ninhidrină sau cu ale substanţe care le evidenţiază după câteva zile. Rezultatul
examinării şi relevării nu poate fi consemnat decât într-un raport de constatare şi nu în procesul
verbal de cercetare la faţa locului întrucât este imposibil ca cercetarea să se extindă pe atâtea zile.

În acest caz se întrunesc condiţii impuse de normele procesual-penale pentru efectuarea

unei constatări tehnico-ştiinţifice:

-există pericol de dispariţie a urmelor ce se pot afla pe documente deoarece se cunoaşte că

hârtia nu poate păstra multă vreme aceste urme şi în orice caz nu în starea în care au rămas,
intervenind în timp modificări ca urmare a îmbâcsirii urmei, datorită întinderii secreţiilor
biologice în masa hârtiei, care are proprietăţi higroscopice, etc.

-este necesară lămurirea urgentă a existenţei urmelor, deoarece, astfel, documentul nu

poate fi folosit mai departe pentru rezolvarea cauzei, fiindcă nu poate fi atins, existând pericolul
să se şteargă sau să se deterioreze eventualele urme.

Practica a demonstrat că la faţa locului se impune cu necesitate efectuarea de constatări

tehnico-ştiinţifice dactiloscopice de interpretare pentru a se mai stabili: mâna şi degetul care au
creat urma; modul cum a acţionat autorul când a creat urmele; care este vechimea unei urme; dacă
urmele papilare au fost lăsate în timpul executării actului infracţional etc.

În toate cazurile, când la faţa locului au fost descoperite un număr mare de urme papilare,
se impune cu urgenţă problema clarificării situaţiei acestor urme printr-un document oficial în
baza căruia organul de urmărire penală va acţiona în continuare, orientându-şi cercetările şi
eforturile spre găsirea persoanelor care au lăsat urmele.

În momentul de faţă, la întrebări cum ar fi:

 Câte din urmele papilare ridicate aparţin victimei, reclamantului, membrilor de familie ai
acestuia ori salariaţilor care lucrează în locul unde s-a săvârşit fapta?
 Câte din urmele papilare ridicate prezintă suficiente caracteristici pentru identificarea
persoanei care le-a creat?
 Se răspunde indirect prin explicaţiile cuprinde în planşele fotografice cu aspectele
constatate şi urmele ridicate de la faţa locului.

Considerăm că toate operaţiile de mare complexitate şi tehnicitate ce trebuiau efectuate

pentru a răspunde la asemenea întrebări fac obiectul constatărilor tehnico-ştiinţifice
dactiloscopice, deoarece se încadrează întocmai condiţiilor prevăzute de Codul de procedură
penală pentru dispunerea şi efectuarea constatării tehnico-ştiinţifice.
 6

CUPRINSUL RAPORTULUI DE CONSTATARE TEHNICO-ŞIINŢIFICĂ ŞI A CELUI

DE EXPERTIZĂ DACTILOSCOPICĂ

Operaţiile şi concluziile constatării tehnico-ştiinţifice ca şi ale expertizei se consemnează

într-un raport
Practica laboratoarelor de expertiză criminalistică confirmă respectarea întocmai a
reglementării amintite. Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică sau de expertiză dactiloscopică
cuprinde următoarele părţi:

-parte introductivă;

-descrierea în amănunt a operaţiilor efectuate;

-concluziile.

În partea introductivă se arată în ce bază s-a efectuat constatarea tehnico-ştiinţifică sau

expertiză şi care este organul de urmărire penală sau instanţa de judecată ce a dispus executarea
acesteia.

Se consemnează numele şi prenumele expertului, data la care s-a dispus efectuarea

lucrării, data când a fost întocmit raportul, precum şi locul, respectiv laboratorul de expertiză
criminalistică sau institutul de specialitate din care face parte expertul.

Tot în această parte, se va trece obiectul constatării tehnico-ştiinţifice sau expertizei şi

întrebările la care urmează să se răspundă.

Deoarece adeseori se confundă obiectul expertizei cu înrebările la care urmează a se răspunde, nu

este lipsit de interes a dezbate această problemă cu ajutorul următoarelor speţe.

În situaţia când s-a trimis o urmă digitală ridicată de la locul comiterii unui furt prin
spargere în dauna avutului privat, obiectul expertizei îl constituie examinarea urmei digitale
ridicate de la faţa locului în vederea identificării celui care a lăsat-o, iar întrebările adresate
expertului ar putea fi:

 dacă urma prezintă deformări; căreia dintre persoanele suspecte ale căror amprente de
comparare se trimit aparţine urma.

În cazul unei hârtii suspecte a păstra urme digitale, obiectul constatării este examinarea
documentului ridicat de la faţa locului pentru a se stabili dacă are pe el astfel de urme, iar
întrebările ce s-ar putea adresa sunt următoarele:

 dacă şi câte urme se găsesc pe hârtia în cauză; care este vechimea fiecărei urme în parte;
 dacă vreuna din urme aparţine victimei; dacă urmele pot face obiectul unei expertize de
identificare dactiloscopică.

Cu privire la întrebările ce se adresează expertului, practica criminalistică a stabilit câteva

reguli ce se recomandă a fi respectate atunci când ele se formulează. Astfel, întrebările trebuie:
 7

 să nu depăsească obiectul expertizei;

 să fie în concordanţă cu specialitatea laboratorului la care se adresează instanţa de
judecată sau organul de urmărire penală;
 să precizeze toate problemele ce se impun a fi lămurite prin cunoştinţele unui
specialist sau expert şi care nu sunt în afara obiectului expertizei;
 să fie clare, precise şi complete.
În aceeaşi parte a raportului se consemnează printr-o descriere amănunţită completată cu
fotografii, întregul materil pus la dispoziţie pentru efectuarea constatării tehnico-ştiinţifice sau
expertizei. În acest sens experienţa expertizei criminalistice din ţara noastră poate fi sintetizată în
următoarele:

-descrierea amănunţită a coletului primit în care se găseste obiectul purtător de urmă, a

legăturilor, sigiliilor aplicate şi textul acestora şi executarea, în acelaşi timp, a fotografiilor
acestora;

-desfacerea coletului şi consemnarea tuturor obiectelor şi urmelor pe care acesta le

cuprinde, cu precizarea stării de conservare în care se găsesc precizându-se eventualele deteriorări
datorate transportului. Cu această ocazie obiectele vor fi fotografiate;

-descrierea amprentelor martor (care au fost luate de la persoanele suspecte, în vederea

comparării) precizându-se dacă sunt de calitate corespunzătoare şi pot fi folosite pentru rezolvarea
întrebărilor ce au fost adresate.

După epuizarea problemelor ce trebuie consemnate în partea introductivă se va trece la cea

de-a doua parte a raportului, în care se vor descrie amănunţit toate operaţiile efectuate.

De pildă, în cazul unei constatări tehnico-ştiinţifice efectuate asupra unui obiect ce trebuie
tratat pentru a fi relevate eventualele urme, se vor arăta amănunţit metodele aplicate reţetele
folosite, timpul scurs de la aplicarea metodei până la apariţia urmei sau a urmelor, executându-se
fotografierea detaliată a acestora. În continuare se vor descrie particularităţile de identificare pe
care le prezintă urmele.

În cazul când se trimite o urmă, şi împreună cu aceasta amprentele unor persoane suspecte,
pentru a se stabili prin expertiză cui aparţine urma, descrierea operaţiunilor efectuate se va face în
aceeaşi ordine în care s-au şi realizat.

Cu privire la examinarea urmei ori mijlocului material de probă se vor enumera toate
constatările făcute în legătură cu acesta. Astfel la urmă se vor descrie: tipul şi varietatea sa, felul
nucleului, forma deltei (dacă espe posibil) şi câteva detalii caracteristice pe care le prezintă, iar în
continuare se ilustrează cu o fotografie la dimensiuni corespunzătoare.

Iată de exemplu cum se descriu în raportul de expertiză constatările asupra unei urme de
identificat: „amprenta prezentată este o urmă digitală monodeltică, varietatea sinistrodeltică cu
nucleul în formă de laţ liniar şi deltă neagră. În cuprinsul desenului papilar se observă clar
imprimate următoarele detalii caracteristice: la trei creste spre dreapta de baghetă se află un
cârlig, în continuare la o creastă de aceasta, o bifurcaţie, iar după alte două creste se găseste o
bifurcaţie şi după alte două creste o depăşire; pe linia delto-centrală sunt şase creste. Amprenta are
suficiente detalii pentru a permite identificarea degetului care a lăsat-o.
 8

Expertul nu se limitează numai la elementele pe care le-a descris în această parte a

raportului, ci va căuta să studieze cu mare atenţie urma descoperind şi marcând un număr mult
mai mare de elemente care vor constitui baza lui pentru compararea cu alte amprente; numai după
aceea va trece la examinarea amprentelor de comparat.

Următoarea operaţie consemnată în raport va fi examinarea separată a amprentelor de

comparat. La exemplul prezentat se va consemna câte din amprente sunt de tipul sinistrodeltic cu
laţ liniar şi cu sase creste pe linia delto-centrală, retinându-se numai acestea. Apoi se va descrie în
continuare amprenta care prezintă caracteristicile ce au fost descrise la urma care urmează a fi
identificată. Descrierea amprentei se va face similar ca la urmă sau se va menţiona că această
amprentă prezintă numeroase asemănări cu urma, atât în privinţa formei, a desenelor cât şi a
amplasării detaliilor caracteristice.

Pe baza acestor elemente de coincidenţă care apar doar la o singură amprentă din totalul
celor avute la dispoziţie pentru examinat, expertul trece să verifice punct cu punct dacă toate
detaliile ce le-a descoperit în urmă se găsesc şi la amprenta care are cea mai mare asemănare cu
ea. Această operaţie este examinarea comparativă, care ca şi celelalte, trebuie descrisă amănunţit,
consemnându-se în raport toate felurile de comparaţii efectuate. Constatările se demonstrează şi
vizual prin fotografii şi desene.

În cadrul examenului comparativ nu trebuie să se aibă în vedere numai numărul punctelor

de coincidenţă, ci şi varietatea (diversitatea) lor. De exemplu, într-o comparare, specialistul
trebuie să nu se limiteze numai la 2 sau 3 feluri de detalii, cum ar fi început, sfârşit de creastă,
bifurcaţie, ci să caute şi altele în aşa fel încât să se ajungă la 6-7 feluri de detalii. Examinarea
comparativă va cuprinde mai multe etape:

-stabilirea numărului total (cât mai mare) de puncte coincidente;

-selectarea celor mai rare(valoroase) puncte de coincidenţă;

-căutarea unor puncte coincidente cât mai diverse.

Modul de examinare comparativă cel mai uzitat de specialişti şi experti dactiloscopi este
tehnica juxtapunerii imaginilor (foto nr.10.1.) şi constă în prezentarea alăturată a forografiilor
celor două amprente comparate, mărite la aceeaşi scară pe care se trasează concomitent cel puţin
12 puncte de coincidenţă descoperite în ambele imagini.

Elementele de individualizare sau caracteristicile vizibile pe cele două imagini pot fi

marcate prin diverse trăsături (cercuri, pătrate, săgeţi, etc.) realizate în culori vizibile şi
numerotate, în vederea canalizării atenţiei privitorilor spre asemănările sau deosebirile dintre ele.
Detaliile comune pot fi colorate pe ambele fotografii, dar se va manifesta atenţia necesară pentru a
nu se da impresia că au fost desenate elemente noi acolo unde iniţial nu existau. De reţinut că
demonstrarea identităţii este valabilă atunci când pe cele două fotograme juxtapuse nu există nici
un punct necoincident.
9
 10

Elemente caracteristice individuale coincidente

1. început de creastă papilară; 8. început de creastă papilară;

2. bifurcaţie de creastă papilară; 9. sfârşit de creastă papilară;

3. început de creastă papilară; 10. început de creastă papilară;

4. creste alternative; 11. început de creastă papilară ;

5. sfârşit de creastă papilară; 12. sfârşit de creastă papilară;

6. punct papilar; 13. sfârşit de creastă papilară.

7. început de creastă papilară; 14. bifurcaţie de creste papilară.

De regulă, se realizează câte o demonstraţie pentru fiecare din perechile de imagini

coincidente. În cazul urmelor la care s-au examinat porii, se întocmeşte o plansă separată cu
ilustrarea comparativă a acestora.

Când urmele sunt imprimate complet şi nu prezintă deformări se poate ilustra verificarea
continuităţii liniare a desenului papilar prin segmentarea în două sau mai multe părţi a
fotogramelor celor două amprente ce se compară şi inversarea fragmentelor între ele pentru a se
constata dacă desenul îşi schimbă aspectul morfologic. Segmentarea se va face în limita
posibilităţilor chiar prin punctele caracteristice comune, marcate prin colorare.
 11

Demonstrarea continuităţii liniare

Verificarea coincidenţei detaliilor caracteristice descoperite în ambele amprente şi

demonstarea vizuală a acestui fapt se efectuează foarte frecvent prin diagrama punctelor de
coincidenţă .

Metoda constă în următoarele: se ia câte o fotografie la aceeaşi scară, de la urma şi

impresiunea care se compară, şi se lipesc alăturat pe o coală de hârtie.

Sub această planşă se fixează în aşa fel încât să nu se mişte, o ală coală de hârtie, care va
constitui suportul pe care se construieşte diagrama. Apoi cu mare atenţie pe cele două fotografii
sunt înţepate exact în acelaşi loc punctele de coincidenţă. Înţeparea se va realiza în aşa fel încât
vârful înţepătorului să străpungă uşor şi coala de hârtie de sub planşa cu cele două fotografii.

În continuare se unesc prin linii drepte urmele de înţepătură de pe coala albă de hîrtie şi
apar două diagrame care vor fi foarte asemănătoare ca formă şi dimensiuni dacă amprentele au
fost create de acelaşi deget sau regiune a palmei ori plantei. Diagramele se pot trasa cu linii
colorate chiar pe fotogramele comparate.
 12

Diagrama punctelor coincidente

De regulă se constată mici diferenţe între dimensiunile componentelor celor două

diagrame, explicabile prin mecanismul diferit de formare a celor două amprente, care este
influenţat de următorii factori:

-suportul diferit pe care au rămas amprentele;

-gradul de apăsare este diferit în cele două cazuri;

-direcţia şi felul de rulare a degetului în cazul impresiunii şi contactul static al degetului cu

suportul în cazul urmei;
 13

-curbarea sau rugozitatea suprafeţei (bec, sticlă, scândură aspră);

-greşeli de tehnică, în cazul fotografierii urmei la faţa locului;

-îmbâcsirea sau imprimarea incompletă a unora din caracteristici.

Un mod de demonstrare uşor de realizat, dar şi uşor de înţeles este reprezentarea prin
rapoarte şi proporţii pe hârtie milimetrică, a fiecărui segment de dreaptă care ia naştere între un
punct fix de pe amprentă şi fiecare din punctele de coincidenţă trasate şi numerotate anterior. Cu
compasul se iau dimensiunile acestor segmente, după ce au fost numerotate cu aceleaşi cifre ca şi
punctele de coincidenţă şi se reproduc grafic pe hârtie milimetrică .

Trasarea de la un punct fix a unor drepte spre fiecare din punctele de coincidenţă
 14

Reprezentarea detaliilor pe hârtie milimetrică (cifrele 1-10 reprezintă mărimea dreptelor trasate
la fotografia anterioară)

În cazul când, în afară de examinări comparative, în cazul expertizei s-au efectuat şi

experimentări, acestea vor fi descrise amănunţit cu arătarea mijlocelor, reţelelor şi condiţiilor în
care s-au desfăşurat.

După terminarea tuturor examinărilor din partea descriptivă se trece la redactarea ultimei
părţi a raportului: concluziile. Ele vor cuprinde răspunsurile la toate întrebările adresate.

Răspunsurile redau atât părerea expertului sau specialistului de la laboratorul de expertiză

criminalistică sau institutul de specialitate respectiv, cât şi opinia sau avizul specialiştilor de la
alte instituţii care au fost solicitaţi să participe sau să asiste la efectuarea lucrării.

Este necesar ca răspunsurile să nu depăsească obiectul constatării tehnico-ştiinţifice sau al

expertizei şi de asemenea ele trebuie să decurgă în mod logic din demonstraţiile făcute. Răspunsul
care nu-şi găseste demonstrarea corespunzătoare în cuprinsul raportului poate fi considerat ca
subiectiv, iar lucrarea nesatisfăcătoare din acest punct de vedere.

Concluziile trebuie să fie scurte, clare, precise, fără echivoc, direct la obiect şi să răspundă
pe puncte la întrebările puse în ordonanţă sau în rezoluţie.

Concluziile referitoare la identitatea realizată prin dactiloscopie pot cuprinde unul sau mai
multe răspunsuri. Fiecare răspuns poate avea următorul caracter:

-afirmativ, în mod cert;

-negativ, în mod cert;

-probabil;

-nu se poate stabili.

Probabilitatea, în orice expertiză criminalistică cu obiect de identificare, nu este decât

afirmativă şi în mod gresit se susţine că poate fi negativă. Concluziile probabile se formulează, de
regulă în cazul constatărilor tehnico-ştiinţifice şi au ca obiect interpretarea urmelor la faţa locului.
De exemplu: „urma de pe partea dreaptă a televizorului a fost lăsată, probabil, de degetul mare de
la mâna dreaptă a persoanei care a mutat acest obiect” sau „urma papilară descoperită pe becul
încăperii în care a fost găsit cadavrul a fost lăsată de o persoană ce avea probabil înălţimea de
peste 1,80 m”.

Expertiza dactiloscopică, spre deosebire de alte genuri de expertiză criminalistică,

excelează prin concluzii certe datorită elementelor exacte cu care lucrează.
 15

Identificarea dactiloscopică nu poate fi probabilă decât atunci când urma aflată în discuţie
conţine mai puţin de 8 detalii caracteristice şi acestea sunt din cele cu frecvenţă mare de apariţie.
În celelalte cazuri, concluziile expertizei dactiloscopice pot fi certe sau de imposibilitate.

VALOAREA PROBATORIE

Urmele papilare fac parte din categoria probelor indirecte (indiciilor). Prezenţa lor la locul
săvârşirii infracţiunii nu dovedeşte, în mod direct, că acolo s-a săvârşit acea faptă şi nici că
persoana sau persoanele de la care provin sunt autorii infractiunii.

Urma papilară probează doar prezenta persoanei care a lăsat-o în locul cercetat. Persoana
în cauză putea să fie trecut prin locul unde s-a săvârşit o infractiune, înainte de comiterea acesteia,
în timpul săvârşirii faptei de o altă persoană sau imediat după comitere, în intervalul scurs până la
sosirea echipei de cercetare la faţa locului. Membrii echipei de cercetare la faţa locului pot de
asemenea, lăsa urme-din neatenţie-pe obiectele aflate în câmpul infractiunii.

În multe cazuri, urmele descoperite au fost lăsate chiar de victimele infracţiunii.

Prin intermediul urmelor papilare, a constatării tehnico-ştiinţifice sau a expertizei

dactiloscopice, se poate stabili identitatea persoanelor care au venit în contact cu obiectele
existente în locul unde s-a comis o infracţiune, iar după realizarea acestui prim pas, cu ajutorul
altor probe se trece la stabilirea rolului pe care acele persoane l-au jucat în savârşirea faptei penale
cercetate.

Urmele papilare rămase după efectuarea comparaţiilor dactiloscopice de excludere a

persoanelor ce nu au legătură cu săvârşirea faptei prezintă un interes deosebit în activitatea de
probaţiune, deoarece pot ajuta organul judiciar în formarea de convingeri certe cu privire la
existenţa infractiunii şi vinovăţia făptuitorilor.

Conform principiului liberei aprecieri a probelor, consfinţit şi de Codul nostru de

procedură penală, probele nu au valoare dinainte stabilită, aprecierea fiecăreia (deci şi a urmelor
papilare) realizăndu-se de organul de urmărire penală şi de instanţa de judecată, potrivit
convingerii lor, formată după examinarea tuturor probelor administrate şi conducându-se după
conştiinţa lor.

Constatările tehnico-ştiinţifice şi expertizele dactiloscopice constituie mijloacele legale de

administrare ca probe a urmelor papilare.

Mijloacele de probă nu au o ordine prestabilită. Ele fiind utilizate în cadrul procesului

penal în raport cu ansamblul probelor existente în cauză.

Ca valoare probantă, constatarea tehnico-ştiinţifică şi expertiză dactiloscopică sunt egale

cu celelalte mijloace de probă. Bazându-se însă pe demonstraţiile ştiinţifice şi pe ilustraţii uşor de
verificat, aceste mijloace de probă prezintă un grad de obiectivitate mai ridicat, care nu generează
suspiciunile relei credinţe care poate fi întâlnită relativ la persoanele chemate ca martori.
 16

Comparativ cu alte genuri de expertize criminalistice, cele referitoare la urmele papilare,

se caracterizează în general pe formularea de concluzii certe (pozitive sau negative) contribuind
astfel în mod substanţial la formarea convingerii organelor judiciare în legătură cu identitatea
făptuitorilor şi împrejurărilor comiterii infracţiunilor.

Într-un studiu asupra modului în care sunt percepute concluziile rapoartelor de expertiză
criminalistică de către instanţele judecătoreşti se afirmă că 87% din cazuri concluziile sunt
însuşite, în 2% neînsusite, iar în 11% nu au fost utilizate. Concluziile însuşite sunt cele care au
contribuit la soluţionarea cauzei. Aportul expertizei este mai clar exprimat în hotărârile
judecătoreşti, alte ori doar amintit sau numai subînţeles, fără nici o motivare specială.

În ceea ce priveste însuşirea expresă a rapoartelor de expertiză, cercetarea dosarelor de

judecată relevă diverse situaţii: concluziile certe sunt reţinute de instanţă ca probă unică în lipsa
altor probe concludente, sau în coroborare cu alte probe administrate în cauză.

Valorificarea concluziilor prin coroborare cu alte probe se întâlnesc atât sub formă simplă,
când se menţionează că expertiza confirmă sau infirmă o anumită stare de fapt, cât şi sub formă
dezvoltată când completul de judecată nu numai că îşi însuşeste concluziile expertizei, dar preia
din constatările raportului argumentele cu caracter tehnic.

Potrivit aceluiaşi studiu, neînţelegerea concluziilor raportului de expertiză se datorează în

primul rând faptului că, într-o serie de dosare, expertizele efectuate nu au mai ajuns în stadiul de a
fi valorificate întrucât procesul penal a încetat pentru unul din următoarele motive: amnistie,
restituire la procuratură, împăcarea părţilor, renunţarea la acţiune etc.

Concluziile constatărilor tehnico-ştiinţifice şi expertizelor dactiloscopice trebuie apreciate

în mod critic atât faţă de motivarea din cuprinsul raportului cât şi faţă de restul materialelor
probatorii administrate în cauza respectivă. Numai în acest fel poate fi determinată forţa probantă
a raportului de expertiză care constă în veridicitatea sa, în concordanţa concluziei cu realitatea.

Concluzie

În cocluzie menționez că progresele realizate de-a lungul anilor în ştiinţele criminalistice au

fost deosebit de lente, legiuitorul nefiind interesat de aplicarea cuceririlor tehnice ce au
revoluţionat societatea. Totuşi, în ultimii 40 de ani a avut loc o explozie a aplicării tehnicilor
inovative pe largul domeniu al identificării şi tragerii la răspundere a persoanelor ce au comis
fapte antisociale, atât în domeniul criminalisticii clasice – dactiloscopie, traseologie, balistică,
examinarea tehnică a documentelor, grafoscopia - prin introducerea altor noi sisteme de detecţie
(folosirea sistemelor informatizate a tehnicilor şi inovaţiilor nou apărute), cât şi în domeniul
criminalisticii aşa numite medicale şi anume în domeniul medico-legal .
 17

Admiterea cu succes a mijloacelor de probă și anume a dactiloscopiei pe parcursul

procedurilor penale sunt direct afectate de nivelul eficacităţii colectării şi exploatării probelor pe
parcursul etapei pregatirii cercetării judecătoreşti. Utilizarea optimă a experţilor de către cei ce
formulează acuzaţii depinde de comunicarea şi cooperarea cu succes a persoanelor cu drept de a
cere eectuarea expertizei, cu laboratoarele criminalistice local sau central. Noile evoluţii în
domeniul ştiinţei şi tehnologiei măresc potenţialul de asistenţă pe care procurorii, în speţă
acuzarea, îl pot câştiga din aceste cunoştinţe şi pot reduce probabilitatea unei erori în decizia
acestora, implicit a unei erori judiciare.

Problema actuală constă în fapta că chiar de sunt și la nivel național și internațional a

conferințelor tematice în domeniul expertizei judiciare în care participă specialiștii noștri, totuși în
RM nu se pune baza pe ridicarea standartelor profesionale într-un mod care să reflecte natura
interdisciplinară a ştiinţelor criminalistice.

În timp ce se încearcă îmbunătăţirea calităţi, validităţii şi acurateţei mijloacelor de probă este

necesar ca sistemul de înfăptuire al justiţiei să sporească în orice fel scopul acestuia, şi anume de a
afla adevărul şi a trage la răspundere penală pe cei vinovaţi şi a-i elibera şi considera nevinovaţi
pe cei ce nu au greşit. Într-o ţară în care rata criminalităţii este destul de mare, îmbunătăţirea bazei
de cunoaştere la nivel practico-aplicativ şi colaborarea dintre ştiinţă şi lege ar trebui să fie un
principal deziderat în calea celor ce guvernează, pentru a putea crea un nivel de educaţie optim pe
de o parte prevenirii faptelor antisociale dar pe de altă parte şi de a trage la răspundere penală a
celor ce au încălcat normele de convieţuire socială.

Bibliografie

A. Acte Normative
 Cod de Procedură Penală al RM COD Nr. 122 din 14-03-2003, Publicat : 05-11-2013 în
Monitorul Oficial Nr. 248-251 art. 699;
 LEGEA Nr. 68 din 14-04-2016 cu privire la expertiza judiciară şi statutul expertului
judiciar
 18

B. Manuale, caiete de curs:

 GOLUBENCO G. ,, Criminalistica: cercetarea urmelor material ale infracțiunii,,
Chișinău 2016
 Badia A., Golubenco G. ,, Criminalistică, fundamentele teoretice, tehnica criminalistică,
caiet de curs.
 Gheorghe Păşescu, Ion R. Constantin – „Secretele Amprentelor Papilare”, Ed. Naţional,
Bucureşti, 1996
 Cătălin Toader – Tehnică Criminalistică – Dactiloscopie Judiciară, Ed. PRO
Universitaria, Bucureşti, 2008

C. Alte surse

 www.politiaromana.ro/Criminalistic/index.htm