Institutul National de Expertize Criminalistice

Institutul National de Criminalistica

INC din cadrul Ispectoratului General al Politiei Romane are nivel de directie, iar la nivel
teritorial exista 41 de servicii criminalistice in cadrul inspectoratelor judetene de politie.
Principalele atributii ale structurilor de criminalistica sunt cele privind efectuarea cercetarii la
fata locului, examinarea probelor in laborator, examinarea constatarilor tehnico-stiintifice a expertizelor
criminalistice, precum si cercetarea stiintifica fundamentala si aplicativa.
Potrivit art 97 din CPP, costituie proba orice element de fapt care serveste la constatarea
existentei sau inexistentei unei infractiuni, la identificarea persoanei care a savarsito si la cunoasterea
imprejurarilor necesare pentru justa solutionare a cauzei si care contribuie la aflarea adevarului in
procesul penal.
Proba se obtine in procesul penal prin urmatoarele mijloace:
- declaratiile suspectului sau ale inculpatului
- declaratiile persoanei vatamate
- declaratiile partii civile sau ale partii responsabile civilmente
- declaratiile martorilor
- inscrisuri
- rapoarte de expertiza sau constatare
- procese verbale
- fotografii
- mijloace materiale de proba
- orice alt mijloc de proba care nu este interzis de lege
Procedeul probatoriu este modalitatea legala de obtinere a mijlocului de proba.
Constituie obiect al probei:
- existenta infractiunii si savarsirea ei de catre inculpat
- faptele privitoare la raspunderea civila atunci cand exista parte civila
- faptele si imprejurarile de fapt de care depinde aplicarea legii
- orice imprejurare necesara pentru justa solutionare a cauzei
In actiunea penala, sarcina probei apartine in principal procurorului, iar in actiunea civila, partii
civile ori dupa caz procurorului care exercita actiunea civila, in cazul in care persoana vatamata este
lipsita de capacitate de exercitiu sau are capacitate de exercitiu restransa.
In procesul penal, persoana vatamata, suspectul si partile au dreptul de a propune organelor
judiciare administrarea de probe.
In cursul urmaririi penale, organul de urmarire penala strange si administreaza probe atat in
favoarea cat si in defavoarea suspectului sau inculpatului, din oficiu ori la cerere.
Organele judiciare pot respinge o cerere privitoare la administrarea probelor atunci cand proba
nu este relevanta in raport cu obiectul probatiunii in cauza, cand se aprecieaza ca pentru dovedirea
elementului de fapt care constituie obiectul probei au fost administrate suficiente mijloace de proba.
Cand proba nu este necesara, intrucat faptul este notoriu, proba este imposibil de obtinut, cand
cererea a fost formulata de o persoana neindreptatita si cand administrarea probei este contrara legii.
Este interzis organelor judiciare penale sau altor persoane care actioneaza pentru acestea sa
provoace o persoana sa savarseasca ori sa continue savarsirea unei fapte penale, in scopul obtinerii unei
probe.
Probele nu au o valoare dinainte stabilita si sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare in
urma evaluarii tuturor probelor administrate in cauza.
Hotararea de condamnare, de renuntare la aplicarea pedepsei sau de amanare a aplicarii
pedepsei nu se poate intemeia in masura determinata pe declaratiile investigatorului, ale colaboratorilor
ori ale martorilor protejati
1

Structura INEC
1) Serviciul expertizei criminalistice
2) Serciviul identificari judiciare
3) Serviciul expertize fizico-chimice
4) Serviciul biocriminalistica
5) Serviciul cercetare la fata locului
6) Compartimentul proceduri si cercetare stiintifica
7) Compartimentul documente clasificate si secretariat
1) conform 172 din cpp, efectuarea unei expertize se dispune cand pentru constatarea, clarificarea
sau evaluarea unor fapte ori imprejurari ce prezinta importanta pentru aflarea adevarului in
cauza este necesara si opinia unui expert.
Expertiza se dispune in conditiile art 100, la cerere sau din oficiu, de catre organul de urmarire
penala, prin ordonanta motivata, iar in cursul judecatii, se dispune de catre instanta, prin incheiere
motivata.
Expertiza poate fi efectuata de experti oficiali din laboratoarele sau institutii de specialitate ori
de experti independenti autorizati, din tara sau din strainatate, in conditiile legii.
Expertiza si examinarea medico-legala se efectueaza in cadrul institutiilor medico-legale.
Ordonanta organului de urmarire penala sau incheierea instantei prin care se dispune efectuarea
expertizei trebuie sa indice faptele sau imprejurarile pe care expertul trebuie sa le constate, sa le
clarifice si sa le evalueze, obiectivele la care trebuie sa raspunda, termenul in care trebuie efectuata
expertiza, precum si institutia ori expertii desemnati.
In domeniile strict specializate, daca pt intelegerea probelor sunt necesare anumite cunostinte
specifice instanta ori organul de urmarire penala poate solicita opinia unor specialisti care functioneaza
in cadrul organelor judiciare sau in afara acestora.
Cand exista pericol de disparitie a unor mijloace de proba sau de schimbare a unor situatii de
fapt ori este necesara lamurirea urgenta a unor fapte sau imprejurari ale cauzei, organul de urmarire
penala poate dispispune prin ordonanta efectuarea unei constatari.
Constatarea este efectuata de catre un specialist care functioneaza in cadrul organelor judiciare
sau din afara acestora.
Certificatul medico-legal are valoarea unui raport de constatare.
Dupa finalizarea raporturlui de constatare, cand organul judiciar apreciaza ca este necesara
opinia unui expert sau cand concluziile raportului de constatare sunt contestate, se dispune efectuarea
unei expertize.
Potrivit 178 din cpp, dupa efectuarea expertizei, constatarile, clarificarile, evaluarile si opinia
expertului sunt consemnate intr-un raport.
Cand sunt mai multi experti se intocmeste un singur raport de expertiza.
Opiniile separate se motiveaza in acelasi raport.
Raportul de expertiza se depune la organul judiciar care a dispus efectuarea expertizei.
In cpp sunt enumerate urmatoarele genuri de expertize
- expertiza medico-legala psihiatrica
- autopsia medico-legala
- exhumarea
- autopsia medico-legala a nou-nascutului
- expertiza toxicologica
- examinarea medico-legala a persoanei
- expertiza fizica
- expertiza genetica judiciara
2

Atributiile Institutului National de Criminalistica

1) efectueaza cercetarea la fata locului in cazul infractiunilor si al evenimentelor date in
competenta politiei;
2) executa expertize si constatari tehnico-stiintifice in laboratoare proprii, in scopul aflarii
adevarului in cauzele penale dispuse conform legii;
3) organizeaza, actualizeaza si desfasoara nemijlocit activitati de identificare in cartoteci, baze de
date si colectii criminalistice exploatate manual sau informatizat;
4) desfasoara activitate stiintifica aplicativa, in scopul perfectionarii metodelor si a mijloacelor
proprii de munca;
5) coordoneaza activitatea de standardizare a metodelor de lucru criminalistice pentru toate
laboratoarele din subordine, asigura managementul calitatii conform normelor si standardelor
internatipnale si se precocupa pentru acreditarea activitatilor specifice;
6) realizeaza materiale documentare destinate studentilor, elevilor si cursantilor din scolile
Ministerului Administratiei si Internelor, precum si pentru celalalte cadre din politie, in acord cu
noutatile tehnice si tactice;
7) participa la intalniri stiintifice interne sau internationale in scopul cunaosterii, dezvoltarii,
asimilarii metodelor moderne din domeniile specifice de activitate;
8) organizeaza simpozioane nationale si internationale in domeniul de activitate.
Institutul National de Expertize Criminalistice
Este institutie publica cu personalitate juridica aflata in subordinea ministerului de justitie.
Institutul are ca obiect de activitate efectuarea expertizelor criminalistice.
Expertiza criminalistica reprezinta actul procesual prin care se efectueaza o cercetare stiintifica
a probelor materiale destinata identificarii persoanelor, obiectelor, substantelor, fenomenelor sau
evenimentelor stabilirii anumitor proprietati, modificari de forma, aspect, continut ori structura, precum
si a mecanismului producerii acestora.
In subordinea institutului functioneaza:
- laboratorul de expertize Iasi
- laboratorul interjudetean de expertize criminalistice Cluj
- -_ Timisoara
- Brasov
- Bucuresti
- Craiova (nu functioneaza)
Obectivele expertizelor criminalistice
Pentru fiecare dintre genurile de expertize, obiectivele acestora sunt urmatoarele:
expertiza scrisului sunt:
-

stabilirea autorului unei semnaturi

stabilirea autorului unei modificari grafice

stabilirea autorului unor adaugiri grafice

stabilirea modului de contrafacere a semnaturilor

- stabilirea scrisurilor alterate (dechizate)

Expertiza documentelor are ca obiective:
- stabilirea autenticitatii documentelor (spre exemplu formulare tip, formulare securizate,
bancnote, acte de identitate, legitimatii s.a.)
3

stabilirea existentei modificarilor efectuate pe orice tip de acte sau documente (ex: inlaturare
de text prin acoperire, hasurare, stergere mecanica, stergere chimica)
descoperirea falsului realizat prin diferite metode (ex: fotocopiere sau colaje)
stabilirea autenticitatii impresiunilor de stampila si parafa
stabilirea tipurilor de imprimanta cu care au fost tiparite documentele
identificarea tipului masinii de scris si a dactilografului
stabilirea modalitatii de falsificare sau de contrafacere a documentelor
stabilirea relativa a perioadei de intocmire a actului
stabilirea tipului materialelor de scriere
reconstituirea documentelor deteriorate (ex: arse, spalate, sterse, hasurate, rupte si relevarea
informatiilor existente pe acestea)
expertiza dactiloscopica (inseamna identificare persoanei dupa impresiunile papilare)
(digitale, palmare si plantare)
expertiza traseologica (identificare persoanei sau obiectului creator de urme, stabilirea
modului de creare a urmelor, stabilirea tipului de urme, reconstituirea intregului dupa partile
componente)
expertiza balistica (identificarea armelor dupa urmele lasate de proiectil (glont sau tubului
de cartus), distanta de la care s-a tras, stabilirea pozitiei tragatorului si a tintei, stabilirea
starii de functionare a armelor, identificarea factorilor suplimentari ai impuscaturii de pe
arma si/sau dupa obiecte de impracaminte)
expertiza accidentelor de trafic rutier (printre problemele pe care expertul criminalist le
poate elucida in cadrul expertizei criminalistice auto, enumeram:

1) determinarea dinamicii accidentului dupa urmele create in campul infractional

2) stabilirea vitezei de deplasare a autovehiculului dupa urmele de franare, derapare, rasturnare,
respectiv dupa amptitudinea deformatiilor sau distanta de proiectare a pietonului sau a alotr
repere si obiecte.
3) Directia sau directiile de deplasare ale autovehiculelor dupa urmele lasate pe segmentul de
drum respectiv
4) Stabilirea locului impactului (locul impactului este materializat de o serie de urme, cum sunt
particule de pamant, pelicule de vopsea, cioburi de sticla, fragmente de plastic, urme de ulei,
diverse obiecte pe care victima le transporta sau obiecte vestimentare ale sale; acestea si nu
numai ofera indicii importante cu privire la pozitia locului in care traiectoriile celor duou
vehicule in care.
5) Stabilirea pozitiei autovehicului
6) Stabilirea momentului aparitiei starii de pericol
7) Stabilirea spatiului parcurs de victima, respectiv autovehicul, din momentul aparitiei starii de
pericol pana in cel al coliziunii
8) Stabilirea relatiilor de timp in care s-au derulat anumite secvente ale accidentului
9) Stabilirea posibilitarilor de evitare a accidentului
10) Examinarea pneurilor deteriorate
11) Examinarea criminalistica a diferitelor repere din sistemele de siguranta ale autovehiculului
gasite rupte sau deformate
12) Identificare agenerica sau individuala a obiectului creator a urmelor de pneuri sau a obiectului
creator de urme, a genului de autovehicul in cazul evenimentelor rutiere cu fuga de la locul
faptei
13) Identtificarea individuala a autovehiculului in cazul evenimentelor rutiere cu fuga de la locul
faptei, prin examinarea comparativa a peliculelor de vopsea, reconstituirea intregului din parti si
examinarea structurala comparata a fragmentelor si cioburilor gasite la locul faptei.
4

14) Expertiza vocii si a vorbirii (verificarea autenticitatii inregistrarilor audio si video si totodata
identificarea persoanlor dupa voce si vorbire) Nu reprezinta obiect al expertizei criminalistice a
vocii si vorbirii transcrierea convorbirilor
15) Imbunatatirea calitatii inregistrarilor
16) Expertiza fotografiilor si a imaginilor video (obiectivele sunt stabilirea autenticitatii imaginilor
fotografice sau video, imbunatatirea acestor imagini, daca este cazul, identificarea perosaelor,
obiectelor si a unor caracteristici ale acestora)
17) Stabilirea locatiei si datei unei imagini
18) Expertiza fizico-chimica
Cercetarea la fata locului
Petrica Trusca criminalist acum 28 de ani.
Cercetarea locului faptei este o activitate preponderent tehnica, dar cu componente tactice,
desfasurata de organele specializate de urmarire penala care permite perceperea nemijlocita a situatiei
locului in care s-a produs evenimentul, preonderent infractional si determinarea imprejurarilor in care
s-a comis pentru prelavarea probelor materiale, in vederea expertizarilor, precum si a interpretarii
acestora, cu scopul de a identifica autorul si dovedirea vinovatiei lui.
Potrivit dispozitiilor ncp, cercetarea la fata locului se dispune de catre organul de urmarire
penala, iar in cursul judecatii de catre instanta de judecata, in situatia in care este necesara constatarea
directa in scopul determinarii si clarificarii unor imprejurari ce prezinta importanta pentru stabilirea
adevarului, precum si ori de cate ori exista suspiciuni cu privire la decesul unei persoane.
Organul de urmarire penala si in anumite situatii chiar instanta de judecata poate interzice
persoanelor care se afla sau vin la locul unde se efectueaza cercetarea sa comunice intre ele sau cu alte
persoane.
Concret, fata locului inseamna:
- locul unde s-a savarsit fapta
- zonele apropiate unde s-a pregatit sau comis infractiunea
- caile de acces si de retragere a celui care a savarsit fapta
In momentul in care s-a sesizat o infractiune se pune problema deplasarii unei echipe de
cercetare la locul savarsirii faptei.
In cauzele cele mai complicate in care se lasa cu victime, ca omor, incendii, explozii, accidente
de munca, catastrofe navale, aeriene, terestre, cercetarea la locul faptei se efectueaza de catre o echipa
coplexa formata din:
-

procurorul criminalist care coordoneaza toata activitatea echipei de cercetare

ofiterii si specialistii criminalisti din cadrul politiei
medicul legist, atunci cand este necesara prezenta sa pentru examinarea cadavrului, a
victimei s.a.
Aceasta echipa de cercetare poate fi completata cu specialisti din alte domenii atunci cand se
impun cunostinte specifice: ingineri, pirotehnisti, biologi s.a.
Procurorul criminalist inainte de trecerea echipei de cercetare la actiune trebuie sa intocmeasca
un plan de desfasurare a activitatilor si sa asigure dotarea tehnica necesara cercetarii la fata locului.
Dupa aceasta activitate, intreaga echipa trebuie sa raspunda la mai multe intrebari, cum ar fi:
- Ce s-a intamplat?
- Locul concret unde a fost savarsita fapta?
- Cand?
- Cum?
- De catre cine?
- Cu ajutorul cui?
- Care a fost mobilul savarsirii faptei?
5

Locul in care s-a comis infractiunea contine informatii care trebuiesc cercetate intr-o maniera
sistematica, in temeiul legii, dar si prin implicare stiintifica.
Scopul cercetarii locului faptei este de a reconstitui in linii mari ce s-a intamplat la locul
savarsirii faptei, de a preleva probe, care sunt adevarate semnaturi ale autorului.
Cercetarea la fata locului, precum si interpretarea locului faptei trebuie sa fie obiectiva, logica si
ghidata pe bunul simt, fara idei preconcepute in scopul rezolvarii cazului sesizat.
La momentul sosirii echipei de cercetare, recomandabil este ca primul ce intra in perimetrul
respectiv sa fie procurorul criminalist, dupa care urmeaza si ceilalti membrii.
Dactiloscopia
Ca parte integranta a criminalisticii, dactiloscopia este stiinta structurii desenelor papilare de pe
fetele degetelor si are ca scop elaborarea metodelor necesare studierii desenelor papilare si stabilirii
posibilitatilor de identificare dupa structura caracteristica a acestor desene.
In activitatea practica se intalnesc unii termeni de stricta interpretare, fara corespondenta in alte
domenii, cum sunt:
-

urma papilara
impresiune digitala sau palmara
dactilograma

Intre aceste notiuni exista si trebuie facuta distinctie astfel incat sa fie exclusa confundarea lor,
mai ales in cuprinsul actelor procedurale (raport de expertiza, procesul verbal de cercetare la fata
locului s.a.)
Trebuie precizat pentru inceput ca urmele de maini reprezinta obiectul de studiu al traseologiei,
care se defineste ca acea ramura a tehnicii criminalistice care studiaza urmele ca impresiuni ale
structurii exterioare a obiectelor in scopul stabilirii apartenentei de gen si al identificarii acestora,
precum si in scopul lamuririi imprejurarilor legate de formarea acestor urme.
Activitatea de identificare a autorului, faptei penale, presupune luarea impresiunilor digitale si
palmare de la persoanele incluse in cercul de banuiti, apoi prin comparare si excludere se poate stabili
daca impresiunile digitale si urmele papilare gasite la locul faptei provin de la aceeasi persoana.
Proprietatile desenului papilar (reliefului papilar)
Urmele de maini se creaza in momentul atingerii cu suprafata palmei a obiectelor din mediul
inconjurator.
Dintre numeroasele urme descoperite la locul faptei, de cele mai multe ori pentru urmarirea si
descoperirea infractorului sunt folosite urmele de maini.
Formarea urmelor de maini se explica prin existenta permanenta pe suprafata palmei a
substantei secretata de piele, substanta formata din compusi organici si anorganici care nu se evapora
prin trecerea timpului.
Posibilitatile de utilizare cu asemenea sansa de izbanda a urmelor reliefului papilar imprimate
pe obiectele atinse de maini sunt descrise de proprietatile constatate ale reliefului papilar.
Proprietatile desenului papilar sunt:
- longevitatea
- unicitatea
- ineltabiliritatea
- fixitatea

Longevitatea consta in faptul ca aceasta se formeaza inainte de nastere si continua sa existe

pana la descopunere in procesul putrefactiei.
Incercarile de a distruge relieful papilar prin frecare, arsuri superficiale sau procedee chimice nu
pot inlatura desenul papilar decat pe o periaoda determinata, deoarece intr-un timp foarte scurt dupa
regenerarea pielii acest desen apare din nou.
Dezvoltarea striatiilor incepe inca din saptamanile 10 11 ale sarcinii si se va definitiva dupa
luna a 4-a, ele fiind vizibile pe suprafata pielii dupa cea de-a 6-a luna a sarcinii.
Fixitatea reliefului papilar se manifesta prin mentinerea trasaturilor initiale, fara nici un fel de
schimbare de-a lungul intregii existente.
Cercetarile efectuate au dovedit ca luand impresiuni digitale de la o persoana la intervale mari
de timp si comparandu-le intre ele se observa ca structura lor ramane aceeasi, modificandu-se doar
dimensiunile.
Inelterabilitatea reliefului papilar se caracterizeaza prin aceea ca de-a lungul vietii, relieful
papilar nu poate fi sters, modificat pe cale fizica sau chimica, daca prin procedeul aplicat nu este distrus
si stratul dermic in care se afla papilele.
Singura maladie care cauzeaza leziuni profunde si deformeaza desenul papilar este lepra.
Dintre afectiunile locale amintim: panaritiul, care in general nu lasa decat o mica cicatrice in
centrul impresiunilor si degeraturile, care oricat de grave si persistente ar fi, nu modifica cu nimic
crestele papilare.
Unicitatea desenului papilar; in materia dactiloscopiei s-a ajuns la concluzia ca fiecare persoana
are desenul papilar propriu ca existenta unica, nerepetabila la alt om.
De asemenea, desenul papilar al fiecarui deget are o morfologie unica, neexistand 2 degete cu
desene identice, chiar la aceeasi persoana.
Clasificarea desenului papilar
Cu prilejul activitatilor infractionale, in majoritatea cazurilor faptuitorii intra in contact cu
diferite obiecte aflate in perimetrul locului faptei, cand se produce sau se poate produce un schimb
reciproc de materie.
In fuctie de plasticitatea obiectului primitor, urmele de maini se clasifica in:
- urme de suprafata
- urme de adancime
Urmele de suprafata se creaza cand are loc un contact intre 2 obiecte de o duritate ce nu permite
modificarea corpului niciuneia dintre ele, prin detasare de substanta de pe suprafata unuia si aderenta
substantei la suprafata celuilalt.
Dupa sensul de transfer al substantei de la un obiect la altul, urmele de suprafata sunt:
- de stratificare
- de destraficare
Urme de adancime vom avea atunci cand obiectul primitor este de o consistenta mai mica in cimparatie
cu obiectul creator si isi modifica volumul in limitele suprafatei de contact, luand forma celui dintai.
Aceste urme reprezinta o reproducere in negativ si in corpul obiectului primitor a caracteristicii
suprafetei de contact a obiectului creator.
In functie de modul de realizare a contactului dintre cele 2 obiecte (obiect creator de urma si
obiect primitor de urma), urmele de maini se clasifica in:
- urme statice
- urme dinamice
Urmele statice se formeaza in situatia in care contactul dintre suprafata mainii si obiectul primitor de
urma se realizeaza sub unghi drept, fara a avea loc o alunecare a unui obiect pe suprafata celuilalt.
7

Urmele dinamice se formeaza prin alunecarea mainii pe suprafata sau in volumul obiectului
primitor.
Desenul papilar
Pornind de la structura anatomica a mainii si de la zonele ce se diferentiaza prin flexiunea
produsa in activitatea obisnuita a omului, zona palmei este impartita in 4 regiuni distincte:
- regiunea tenara
- hipotenara
- digito-palmara
- digitala
Regiunea tenara este cuprinsa intre santul flexoral al primei falange a degetului mare si santul flexoral
care o desparte de regiunea hipotenara si digitopalmara.
Aceasta regiune se afla la baza policelui (degetului mare), iar crestele papilare din zona sunt
dispuse sub forma de arcuri, bucle si verticile.
Regiunea hipotenara se afla sub regiunea digitopalmara si in zona degetului auricular, despartita
de zona tenara prin santul flexoral al policelui.
Regiunea digito-palmara este situatia deasupra regiunii tenare si hipotenare. In aceasta regiune
pot fi intalnite creste cu aspect de arcuri, de laturi simple, laturi duble in zonele interdigitale si de delte,
situate de obicei sub fiecare dintre cele 4 degete.
Zona digitala cuprinde degetele care au cate trei falange, fiecare in parte avand un desen papilar
distinct, despartit de celalalte prin santuri flexolrale, pornind de la baza spre varful degetului, cele 3
falange poarta denumirea de falanga, falangina si falangeta.
Dintre cele 3 zone papilare, zona falangetei are formele cele mai variate, fiind cele mai
importante desene papilare folosite in activitatea de identificare si pe care se bazeaza intregul sistem de
cartoteci.
Relieful papilar de pe falangeta este impartit in 3 regiuni:
- regiunea bazala
- regiunea centrala
- regiunea marginala
Urmele de picioare
Fac parte din categoria urmelor de reproducere. Acestea se formeaza in momentul in care
piciorul incaltat, descult sau cu soseta realizeaza un contact nemijlocit cu obiectul primitor de urma.
In raport de plasticitatea obiectului primitor de urma, pot fi clasificate in:
- urme de suprafata, atunci cand obiectul primitor este la fel de dur sau mai dur decat obiectul
creator de urma; modificarea se produce pe suprafata obiectului primitor de urma datorita
faptului ca pe aceasta se gaseste o substanta straina care adera la suprafata obiectului creator
de urma. Astfel, se formeaza o urma de picior de suprafata prin destratificare.
Daca obiectul primitor de urma este curat, se poate modifica suprafata acestuia prin aderarea unui strat
de substanta straina aflata pe suprafata obiectului creator de urma. Ca urmare a realizarii contactului in
acest fel, se va forma o urma de suprafata prin stratificare.
De ex: urma de picior descult, imbibat in sange, lasata pe gresie; urma de picior incaltat lasata
pe un parchet lustruit s.a.
Urmele de picior de suprafata mai pot fi clasificate in:
- urme vizibile, atunci cand se descopera la o examinare atenta a locului faptei cu ochiul liber
- urme in stare latenta, cand este nevoie de folosirea unor aparate care ajuta la descoperirea
urmelor (Asemenea situatii se pot intalni in cazul in care substanta straina este in cantitate
mica ori de culoare asemanatoare cu cea a obiectului primitor)

urmele de adancime se formeaza atunci cand obiectul primitor este mai putin dur decat
obiectul creator de urme;

In raport de modul in care se realizeaza contactul intre cele 2 obiecte, urmele pot fi:
-

urme statice (cand intre cele 2 obicte se realizeaza un contact sub unghi drept)
urme dinamice (cand in momentul realizarii contactului fie un singur obiect, fie ambele
aluneca unul pe suprafata celuilalt; unghiul sub care actioneaza este un unghi ascutit, iar
detaliile din urma se prezinta sub forma de santuri, linii, dare cu profile diferite).

Pe baza urmelor de picoare se poate stabili:

-

daca piciorul era incaltat sau nu

se poate identifica incaltamintea care a lasat urma, ajungandu-se astfel la persoana care a
purtat.-o
daca urmele sunt dispuse sub forma cararii de pasi, pe langa dimensiunile urmei si detaliile
care sunt descoperite in urma, se mai iau in considerare si alte elemente ale cararii de urme
cum sunt: lungimea pasului, latimea pasului, directia de mers, linia de mers si unghiul
pasului.

In situaita in care piciorul este cu soseta, se pot imprima caracteristicile de grup sau chiar unele detalii
ale tesaturii sosetei, cum ar fi:
- marimea
- tipul cusaturilor
- rupturile
- unele elemente de uzura
Expertiza fotografiei de portret
In activitatea de cercetare a infractiunilor se intalnesc situatii cand faptuitorii sunt identificati pe baza
altor date si indicii decat cele oferite de urmele descoperite la locul faptei.
De multe ori organele judiciare sunt puse in situatia de a descoperi faptuitorul dupa datele sau
relatarile unui martor ocular sau ale victimei care a retinut unele semnalmente exterioare ale
infractorului.
Organele judiciare folosesc in activitatea de identificare a infractorului o serie de elemente, cum
ar fi:
- aspectul exterior al fetei
- corpolenta
- mersul
- existenta unor anomalii congenitale sau accidentale
- existenta unor ticuri sau obiceiuri
- unele semne particulare ,etc
Aceasta identificare a persoanelor dupa semnalmentele exterioare a fost denumita metoda
portretului vorbit si este o metoda stiintifica in care descrierea si compararea semnalmentelor unei
persoane se face dupa o terminologie specifica, unitara si precisa.
Bazele portretului vorbit au fost puse in sec al XV-lea de Leonardo Da Vinci care a sistematizat
organele corpului uman considerand a fi drepte, concave si convexe. El arata ca metoda portretului
vorbit consta in maniera de a retine si de a reproduce profilul unei figuri umane dupa ce a fost vazuta o
singura data.
9

Tehnica identificarii persoanelor dupa metoda portretului vorbit a intrat in practica organelor de
politie datorita unui criminalist francez considerat intemeietorul politiei stiintifice, care a elaborat si
metoda antropometrica de inregistrare penala a infractorilor recidivisti din anul 1874, largind acest
aspect prin introducerea fotografiei de semnalmente, adica fata si profil, notand in evidenta sa culoarea
pielii, expresia fetei, cicatrice, culoarea si forma parului si alte detalii ale fetei.
In tara noastra, aceasta metoda a fost oficializata prin infiintarea in anul 1892 la Bucuresti a
unui serviciu antropometric, de catre profesorul Mina Minovici.
Fundamentul stiintific al expertizei de portret consta in faptul ca fiecare om prezinta o
individualitate certa, invariabila si obiectiva, care acumuleaza in timp mutatii de ordin fiziologic,
inerente dezvoltarii fiziologice, precum si unele modificari datorate unor maladii, interventii
chirurgicale, accidente, s.a.
Metoda portretului vorbit poate fi folosita si in vederea identificarii persoanelor dupa trasaturile
exterioare, redate in fotografii. Examinarea lor comparativa permite sa se stabileasca daca 2 sau mai
multe fotografii reprezinta imaginea uneia si aceleiasi persoane ori a 2 persoane diferite, fotografiile se
aduc la aceeasi scara prin reproducere si pozitionare, luandu-se ca elemente de reper dinstanta dintre
pupila ochilor, distanta de la baza nasului pana la varful barbiei, latimea si inaltimea fruntii.
In executarea expertizei de portret, atat analizarea, cat si compararea trasaturilor exterioare
reproduse in imaginile sau fotografiile puse la dispozitie permit expertului sau specilistului criminalist
sa stabileasca daca acestea reprezinta aceeasi persoana sau 2 persoane diferite.
In descrierea semnalmentelor unei persoane prin compararea fotografiilor sau imaginilor puse la
dispozitie trebuie sa se respecte anumite criterii sau principii dupa cum urmeaza:
-

in descrierea semnalmentelor statice se analizeaza atat constitutia anatomica, cat si

particularitatile morfologice si de structura ale fetei; se vor individualiza caracteristicile
morfologice ereditare ori cele rezultate din anumite fenomene patologice, adica modificari ale
sistemului functional al unor organe, alunite, negi, depigmentari ale pielii, cicatrice chirurgicale
sau traumatice, riduri sau cute ale fetei, tatuaje, s.a.

Se va folosi o terminologie comuna, precisa si unitara pentru a se evita eventualele greseli sau confuzii
in activitatea practica.
-

se va urmari o succesiune logica in descriere, chiar daca din cauza unor conditii obiective in
examinare nu se pot observa in intregime toate semnalmentele;
in cazul fiecarui reper anatomic, se va tine cont de marime prin aprecierea inaltimii si al
lungimii; forma; pozitia atat prin distanta fata de alte repere anatomice, cat si fata de planul
anatomic; culoare si directie;
in vederea sistematizarii examinarii, zona fetei a fost impartita in 3 etaje distincte:

a) etajul frontal sau superior, cuprins intre linia de insertie a parului, pana la arcadele sprancenoase
si radacina nasului;
b) etajul nazal sau mijlociu, cuprins intre radacina si baza nasului;
c) etajul bucal sau inferior, situati intre baza nasului si menton.
Repartizarea celor 3 etaje pe dimensionari aproximativ egale corespunde unei anatomi faciale
proportionale, orice abatere a vreunui etaj de la dimensiunea de un sfert din totalul lungimii fetei
indicand o neregularitate de constructie morfologica.
In cadrul fiecarui etaj al fetei se descrie semnalmentul care face obiectul comparatiei din
punctul de vedere al variantei detaliului analizat.
10

In cadrul examinarii comparative a fotografiilor sau imaginilor puse la dispozitie, expertul sau
specialistul criminalist trebuie sa analizeze atat caracteristicile generale, cat si caracteristicile
individuale.
Caracteristicile generale sunt reprezentate de semnalmente anatomice, statice, care pot fi
observate pe fotografia persoanei si anume:
- sexul
- varsta
- rasa
- forma capului si a fetei
- etajele fetei
Caracteristicile individuale se refera la anmite semnalemete particulare respectiv cicatrice,
tatuaje , alunice, negi, depigmentari, pete, riduri, anumite particularitati ale reperelor anatomice
componente ale fetei.
Metode si tehnici folosite la efectuarea expertizei de portret
In practica, avandu-se in vedere scara imaginii celor 2 fotografii se folosesc diverse procedee de
examinare comparativa si anume:
- comparatia prin confruntarea trasaturilor:
Este un procedeu mai simplu, constituind etapa intiala de efectuare a examenului comparativ si consta
in asezarea celor 2 fotografii, cea a persoanei necunoscute in stanga, iar a celei cunoscute in drepata,
dupa care se cauta elemente comune care ar trebui sa coincida sub aspectul formei, marimii, pozitiei,
cat si a semnelor particulare, cand cele 2 imagini reprezinta persoane diferite.
Cel mai des folosite sunt elemetele referitoare la:
-

distanta intre pupile

distanta intre iris si varful nasului
distanta intre nas si varful barbiei
lungimea loblului urechii si deprtarea de fata
alunite
cicatrice
s.a.
Elementele descoperite, adica asemanarile si deosebirile vor fi retinute si descrise in raportul de
expertiza si in functie de concluzia la care se ajunge se marcheaza aceste elemente pe ambele
fotografii.
In tehnica criminalistica se utilizeaza pentru efectuarea acestui gen de expertiza programul
LUCIA FORENSIC, care poate realiza:
- prelucrarea imaginilor digitale de la diverse surse: schenar, camera video, video casetofon
analog, aparate foto digitale, orice mediu de stocare a informatiilor digitale.
- Imbunatatirea calitatii imaginilor preluate
- Stabilirea si marcarea caracteristicilor generale si individuale
- Calibrarea unei imagini si stabilirea dimensiunilor obiectelor sau traseelor ilustrate in aceasta
- Aducerea la aceeasi scara, pozitie si orientare a 2 imagini, in vederea efectuarii comparatiilor
- Efectuarea comparatiilor intre 2 imagini statice sau intre o imagine statica si una live
- Ilustrarea rezultatelor comparatiilor in 6 variante:
1)
2)
3)
4)
5)

continuitate liniara pe orizontala

continuitate liniara pe verticala
suprapunere prin transparenta
suprapunere prin diferente de nuanate
suprapunere prin linii alternative
11

6) suprapunere bicolora
Imprimarea, salvarea si gestionarea tuturor rezultatelor prelucrarilor.
Pentru efectuarea examinarilor comparative se aduce la aceeasi scara de prezentare si la acelasi
raport intre verticala si orizontala imaginilor puse la dispozitie, care se numesc litigiu si comparatie,
folosindu-se in acest sens distanta inter pupilara.
Acest procedeu se poate efectua prin 3 metode si anume:
- prin metoda punctelor corespondente, adica cele 2 imagini trebuie sa reprezinte o regiune
comuna a subiectului, iar in aceasta regiune comuna trebuie sa fie redate cel putin 3 puncte sau
elemente caracteristice corespondente;
- prin metoda manuala, adica cele 2 imagini trebuie sa reprezinte o regiune comuna a subiectului;
- prin reducerea la scara a 2 imagini care contin fiecare o unitate metrica sau acelasi obiect de
referinta, adica prin fiecare imagine aceasta trebuie sa contina o unitate metrica sau acelasi
obiect de referinta.
Programul permite ilustrarea rezultatelor comparatiilor prin diferite modalitati si anume:
-

permite realizarea continuitatii liniare pe verticala (imbucsare intre imaginile litigiu si

comparatie)
- permite realizarea continuitatii liniare pe orizontala intre imaginile litigiu si comparatie
- permite suprapunerea imaginilor prin transparenta
- permite suprapunerea imaginilor prin intercalarea liniilor de pixeli, un rand e pixeli pe
orizontala reda imaginea in litigiu, iar urmatorul pe cea din comparatie.
- Permite suprapunerea celor 2 imagini litigiu si comparatie prin colorarea acestora in verde,
respectiv rosu (litigiul va fi verde, iar comparatia rosu)
- Permite suprapunerea a doua imagini binare sau .
- Permite suprapunerea celor 2 imagini prin colorarea acestora in alb, respectiv negru (litigiu alb,
comparatie negru)
- Intr-o imagine rectangulara se prezinta alternativ imaginea din litigiu si cea din comparatie
Concluziile se pot formula:
- cert pozitiva (imaginea si imaginea reprezinta aceeasi persoana)
- cert negativa (imaginea x si imaginea y nu reprezinta aceeasi persoana )
- de probabilitate (cele 2 imagini reprezinta probabil aceeasi persoana)
- de imposibilitate (nu se poate stabili daca imaginea x si imaginea y reprezinta aceeasi persoana)
In efectuarea expertizei de portret o problema importanta ramane totusi calitatea fotografiilor sau
imaginilor puse la dispozitie intr-o anumita cauza.
In general, aceasta calitate scazuta este determinata de mai multe cauze, precum:
- pozitia subiectului in momentul fotografierii sau filmarii
- distanta si unghiul de la care s-a efectuat fotografia sau filmarea
- distanta focala a aparatelor de fotogragiat sau de filmat utilizate
- posibilitatile tehnice ale echipamentului folosit sau cel de preluare a imaginilor acestuia
- rezolutia si conditiile de iluminare si de spatiu
In general, se recomanda ca materialele puse la dispozitie sa indeplineasca anumite cerinte minime de
calitate, adica:
- ambele fotografii sau imagini digitale sa fie bust, preluate frontal, cu aceeasi pozitie a capului si
pe cat posibil la diferente mici de varsta
- fotografiile sa fie trimise color, fara ca hartia fotografica sa prezinte zgarieturi, decolorari sau
rupturi;
12

fotografiile trebuie sa fie originale

imaginile in format digital trebuie sa fie efectuate la o rezolutie minima de 800x600 pixeli, sa
fie puse la dispozitie in format digital si sa nu fie prelucrate.

Expertiza ciminalistica a falsului de documente de identitate, bancnote si timbre

Expetiza criminalistica a falsului de documente de identitate
Din cauzistica inregistrata de organele de urmarire penala si de instantele de judecata rezulta ca,
de regula, actiunea de falsificare vizeaza actele folosite pentru legitimare, actele care sunt necesare
pentru inscrierea autovehiculelor in circulatie, care atesta calificarea profesionala, care sunt folosite in
tranzactii comerciale sau pentru efectuarea de plati, fisele medicale, inscrisurile notariale, precum si
alte inscrisuri.
Astfel, dintre actele folosite pentru legitimare fac parte: buletinele si cartile de identitate,
pasapoartele si alte documente oficiale cu fotografie.
Actele necesare inscrierii autovehiculelor, dupa aderarea Romaniei la UE, s-au inregistrat multe
cazuri de falsificare a actelor necesare inscrierii autovehiculelor furate sau inchiriate din strainatate,
respectiv contractul de vanzare, chitanta care atesta achitarea taxei de poluare sau certificatul de
inmatriculare a autovehiculelor.
O alta categorie importanta de inscrisuri ce pot fi falsificate sunt actele care atesta calificarea
sau profesia: actele de studii, avizele si ordinele de numire, cartile de munca sau adeverintele de
salariat.
Dintre inscrisurile folosite in tranzactii comerciale sau pentru efectuarea de plati, sunt falsificate
in special: facturile fiscale si ordinele de plata.
Inscrisurile notariale, intrucat se bucura de increderea oamenilor in autenticitatea lor, sunt
falsificate in scopul obtinerii, prin fraudarea legii, a unor sume importante de bani.
Actiunea de falsificare se poate indrepta si asupra altor inscrisuri, cum sunt hotararile
judecatoresti, vizele turistice sau actele necesare obtinerii lor.
Falsificarea unui act de identitate (carte de identitate, pasaport, permis de conducere) poate fi:
partiala sau totala.
Cele mai intalnite cazuri sunt acelea de falsificare partiala. Aceasta consta in inlocuirea numelui
prin indepartare mecanica sau chimica a fotografiei sau a altor elemente de identitate de pe un act
apartinand unei persoane cu datele, fotografia sau elementele de identitate ce apartin altei persoane.
Falsificarea toatala presupune, practic, realizarea in intregime a unui document nou, lucru ce nu
se poate realiza decat daca exista posibilitatea de obtinere a elementelor componente, adica hartia
filigranata, carnetul propriu-zis al unui pasaport, elementele de siguranta (adica holograme, timbre,
impresiuni cu cerneala fotomagnetica s.a.) direct de la fabricant sau de la persoane care le gestioneaza,
lucru destul de greu de realizat in conditiile in care legea prevede masuri speciale pentru pastrarea si
manipularea acestora in conditii de maxima securitate.
In afara detinerii componentelor unui act de identitate, sunt necesare si instrumente adecvate
scopului, precum si cunostinte si abilitati care sa permita aceste actiuni deosebit de complexe.
Cu toate acestea, nu exista un fals perfect, identificarea lui depinzand de tehnica folosita si de
calitatile operatorului.
Expertiza criminalistica a falsurilor de bancnote
Prin falsificarea bancnotei se intelege interventia facuta prin diverse metode asupra unei
bancnote autentice, pentru a i se mari valoarea.
Procedeul este folosit cel mai des asupra bancnotei americane, care s-ar dovedi, conform
statisticilor realizate de organisme internationale, a fi cea mai falsificata moneda din lume.

13

In practica s-au intalnit si cazuri de confectionare prin diverse metode de monede metalice
false, insa cu precadere contrafacerea bancnotei ocupa primul loc prin proportiile si cantitatile
falsificate.
Daca la realizarea falsificarii se foloseste o bancnota autentica prin contrafacere, rezulta o
bancnota care nu mai are nimic autentic, cu exceptia faptului ca hartia sau cernelurile folosite in
realizarea contrafacerii au fost sustrase chiar de la emitentul bancnotelor autentice.
Activitatea infractionala poate fi realizata de orice persoana, insa dpdv practic, avand in vedere
tehnicitatea, gradul de complexitate si de complicatie a metodei, contrafacerea presupune o anume
specializare si o logistica specifica, nu la indemana oricui.
Raportat la metodele ce au fost folosite la realizarea contrafacerii, la inceputul aparitiei banilor
de hartie, cel mai des erau folosite metode de desenare si ulterior, odata cu aparitia tehnicii foto, s-a
folosit fotocopierea bancnotei autentice, insa, avand in vedere securizarea bancnotelor in perioada
moderna si contemporana, se poate considera ca aceste metode de contrafacere a bancnotelor nu mai
pot fi folosite.
La Conferinta Internationala Interpol din luna octombrie a anului 91 s-a recunoscut ca sunt
folosite pe plan mondial copiatoarele ca principal mod de operare in contrafacerea bancnotelor.
Principalele elemente de protectie a bancnotelor aflate in circulatie sunt urmatoarele:
-

hartia pe care se tiparesc bancnotele, are o compozitie speciala cu continut mare de fibre textile,
de obicei bumbac, care ii confera rezistenta mare la umiditate si pliere, fabricarea acestei hartii
fiind limitata si strict controlata, tipul respectiv nefiind gasit pe piata libera;
filigramul, care este un desen imprimat in hartie in procesul de fabricatie, de catre cirindrii
filigranori care dau diferente de densitate in pasta hartiei;
fibre colorate inserate in masa hartiei in procesul de fabricatie, atunci cand pasta de hartie este
fluida; aceste fibre pot fi din matase sau din poliester;
firul de siguranta incorporat integral sau alternativ in masa hartiei, simplu sau inscriptionat,
cilindric sau plat, metalic sau din poliester;
tiparire intagligo, care se realizeaza cu tiparul adanc si se foloseste pentru redarea in relief a
unor elemente grafice de pe aversul bancnotelor, adica efigia, valoarea nominala, denumirea
bancii emitente si desenele ornamentale;
microtextul este un text scris cu caractere grafice, de dimensiuni foarte mici, care poate fi
vizualizat numai la examinarea cu aparate optice de marit;
elemente florescente, acestea sunt imprimate cu celneluri speciale sau sunt inserate in masa
hartiei;
elementele de suprapunere, sunt constituite din desene partiale, imprimate pe avers si revers, cu
o pozitionare stricta, care compun impreuna o imagine completa;

Metode si procedee a bancnotelor

Metodele, procedeele si mijloacele de care se folosesc falsificatorii in activitatea de
contrafacere, falsificare si ulterior de plasare a bancnotelor, depind intotdeauna si de pregatirea,
cunostintele in domeniu, dotarea tehnico-materiala si interesul infractorilor in cauza.
Una dintre metodele folosite la contrafacerea bancnotelor o reprezinta tiparirea.
Cu privire la identificarea contrafacerilor, cand sunt folosite tehnici de tiparire, trebuie avute in
vedere o serie de caracteristici sau detalii care implica neautenticitatea.
Dintre acestea, cel mai des intalnite pana in prezent sunt urmatoarele:
-

lipsa unor detalii grafice sau de text existente pe bancnotele autentice;

14

aparitia pe bancnotele contrafacute de suprapuneri, urme de retus in zone de maxima finete a

cadrul general desenat;
serie si prefix unic in numerotarea mai multor bancnote sau care nu respecta o logica codificata
existenta in cazul bancnotelor autentice;
contururi ingrosate sau neuniforme in grosime si inegale in dimensiune;

Hartia folosita de infractori, in cadrul acestor operatii de folosire, este de regula o hartie
obisnuita ce nu prezinta aspectul caracteristic al hartiei autentice, adica: elasticitate, grosime si fosnete.
Cernelurile folosite la tiparire sunt tusuri tipografice obisnuite, care supuse unei examinaride
ordin chimic, poate stabili generic sursa de proveninenta.
O alta metoda frecvent intalnita la falsificarea bancnotelor o reprezinta modificarea bancnotei.
Aceasta metoda consta in modificarea valorii inscrise pe o bancnota autentica.
La copiere se foloseste un copiator color sau un copiator alb negru, caz in care se aplica ulterior
culorile.
Metode de examinare a bancnotelor suspecte de contrafacere
Examinarea criminaistica a bancnotelor si mijloacelor de plata se realizeaza prin metodele
generale folosite la cercetarea inscrisurilor, cu unele particualritati:
-

ele se directioneaza pe mai multe aspecte ale hartiei, tusul, desenele ornamentale, modul de
tiparire si alte elemente specifice de protectie;

Examinarea microscopice are ca scop stabilirea absentei sau prezentei a modului de redare sau imitare
a unor elemente de protectie cum ar fi:
-

microtexturi
fibrele colorate
liniatura anticopiere, putand fi stabilit si modul de imprimare

Microtextul trebuie sa fie imprimat ferm, usor lizibil la o marire de peste 6x.
In cazul bancnotelor contrafacute prin tiparire, literele componente ale microtextului sunt redate
de obicei incomplet si au aspect deformat datorita faptului ca traseele nu sunt delimitate strict fata de
fond.
In situatia reproducerii unei bancnote la copiator sau la imprimanta, liniatura anticopiere nu va
fi redata, ea nefiind citita de aparatura optica a acestora, datorita faptului ca este tiparita in culori sau
nuante pale, adica gri deschiz, roz, bej, vernil.
Modul de imprimare poate fi stabilit usor prin examinarea bancnotelor la stereomiscroscop sau
microscopul comparator.
Examinarea in readiatii utraviolete are ca scop constatarea prezentei ori absentei fibrelor,
desenelor si textelor florescente, sitaute ca lungime de unda in vecinatatea spectrului vizibil.
Radioatile ultraviolete au proprietatea de a face vizibila materia producandu-I o stare de luminiscenta,
alta decat cea sesizabila cu ochiul liber.
Pentru emitent este important sa foloseasca substante invizibile in lumina naturala, dar care sa
devina folrescente in radiatii ultraviolete.
Examinarea in transparenta are ca scop constatarea prezentei sau absentei filigramului, firului
de siguranta si a elementelor de suprapunere, putand fi stabilite autenticitatea acestora si corecta redare
sau, dimpotriva, imitaea sau plasarea defectuasa.
Un al mod de imitare a filigramului ncesita confecionarea unei bancnote contrafacute din doua
bucati de hartie imprimate una cu elementele avesrsului, cealalta cu elementele reversului, inainte de
15

lipirea acestora, pe spatele uneia dintre cele 2 bucati de hartie se imprima cu ajutorul unor clisee
desennele ce redau filigramul si firul de siguranta ale unei bancnote autentice.
Examinarea in lumina incidenta urmareste punerea in evidenta a imaginii latente.
Holograma si cerneala irizanta, care formeaza elementele de protectie specifice unor bancnote.
Mijloace de examinare a bancnotelor suspecte de contrafacere
La examinarea bancnotelor si mijloacelor deplata suspecte de contrafacere se folosesc mijloace
clasice, adica lupa, stereomicroscpul, microscopul comparator, lampi cu radiatii ultraviolete, dar si
mijloace moderne intrate relativ recent in dotarea laboratorelor de criminalistica, acestea din urma sunt
aparatele docubox si polilight (sursa de lumina cu lungime de unda variabila, cuprinsa intre 350 si 1000
nanometri), care pot si sunt folosite la examinarea unei game largi de documente.

16