Urmele de mâini

Universitatea SPIRU HARET, Specializare: DREPT, IFR, disciplina : CRIMINALISTICĂ

Croicea Ionut, An IV
1/21/2023
Cuprins
Introducere..................................................................................................................................3
Capitolul I. Noțiunea de “urmă” în criminalistică......................................................................4
Capitolul II. Urmele de mâini.....................................................................................................5
Clasificarea urmelor de mâini.................................................................................................6
Relevarea urmelor papilare.....................................................................................................7
Capitolul III. Prelucrarea și examinarea urmelor papilare în laborator......................................9
Pregătirea urmelor papilare pentru examinare........................................................................9
Capitolul IV. Sisteme automate de identificare a amprentelor și a urmelor digitale...............12
Concluzii. Propuneri de Legea ferenda.....................................................................................12
Bibliografie...............................................................................................................................13

2
Introducere
Încă de la apariţia acestei ştiinţe in ţara noastră la sfârşitul secolului al XIX-lea, au
existat preocupări efective ale unor oameni de ştiinţă în sensul elaborării şi introducerii de
elemente de criminalistică în procesul judiciar, remarcabile prin originalitatea lor.
În 1879, în România începe să fie practicată fotografia judiciară, ceea ce a situat ţara
noastră pe unul dintre primele locuri în Europa în domeniul Criminalisticii.
Primul serviciu de identificare judiciară se înfiinţează în anul 1895, serviciu ale cărui
rezultate au fost mai puţin notabile din cauza folosirii unui sistem relativ greoi de identificare,
constând într-o fişă antropometrică, care conţinea şi impresiunile primelor patru degete de la
mâna dreaptă, inclusiv fotografia din faţă şi din profil a infractorului. Pentru perfecţionarea
procesului de identificare s-a recurs la dactiloscopie şi, în anul 1909, prof.dr. Mina Minovici,
pe baza cercetărilor proprii, obţine primele rezultate în descoperirea infractorilor după urmele
mâinii.1
Alături de dezvoltarea dactiloscopiei, se întreprind studii vizând iniţierea unor metode
de cercetare criminalistică a falsurilor în înscrisuri şi de identificare a persoanei după scris.
Sunt demne de amintit, în acest sens, lucrarea dr. Ştefan Minovici, ,,Falsul în documente şi
fotografia în serviciul justiţiei" (1900) sau ,,Tratatul de grafologie şi expertiză în falsuri"
(l910) al criminalistului Mihai Moldoveanu.
Elaborarea primului tratat românesc de Medicină legală, în anul 1904, de către prof.dr.
Nicolae Minovici, a servit şi promovării unor elemente de criminalistică, întrucât o parte a
lucrării se referea la procesul de identificare pe baza fotografiei, semnalmentelor, a urmelor
digitale şi a urmelor de picioare.
După primul război mondial, oameni de ştiinţă ca Henri Stahl şi Mihail Kernbach se
apleacă cu atenţie asupra posibilităţilor de perfecţionare a expertizei grafice şi a falsului în
înscrisuri.
Începând cu anul 1930, activitatea în domeniul criminalisticii devine mai complexă,
fiind aprofundată cercetarea ştiinţifică în traseologie, dactiloscopie şi balistică judiciară.
Rezultatul acestor cercetări a făcut obiectul lucrării ,,Elemente de poliţie tehnică", publicată
de dr. Constantin Ţurai în anul 1937.
În primii ani postbelici, paralel cu asigurarea unei dotări corespunzătoare a organelor
de cercetare şi urmărire penală, se înfiinţează institute şi laboratoare de specialitate în

1
Valentin Sava, Manual de dactiloscopie,Imprimeria și Legătoria Penitenciarului „Văcărești”,București, 1943,
p. 14.

3
preocupările cărora au intrat nu numai problemele practice, dar şi cercetarea ştiinţifică
criminalistică. Amintim în acest sens înfiinţarea în 1956 a Institutului de Criminalistică al
Procuraturii Generale şi în 1958 a Laboratorului central de expertize criminalistice de pe
lângă Ministerul Justiţiei, laborator ce îşi constituise şi structuri interjudeţene la Bucureşti şi
Cluj. Un alt moment important este marcat în anul 1968 prin înfiinţarea Institutului de
Criminalistică din cadrul Inspectoratului General al Miliţiei.
Până în anul 1980, rezultatul cercetării ştiinţifice şi, în general, al activităţii acestor in-
stituţii se concretizează într-un număr de lucrări de specialitate, cu un caracter aplicativ.
Ulterior însă, din cauza uzurii fizice şi morale a mijloacelor tehnico-ştiinţifice, a lipsei de
interes manifestat de vechiul regim, rezultatele au fost mai puţin notabile, întreg domeniul
investigaţiei criminalistice intrând într-un con de umbră.
Secolul XXI începe să se definească prin introducerea treptată a celor mai moderne
metode de investigaţie, în special sub aspect tehnico-ştiinţific, paralel cu o restructurare a
organizării laboratoarelor de specialitate şi, mai ales, a sistemului de urmărire penală.
Lucrarea cu titlul ,,Urmele de mâini” cuprinde cinci capitole: Capitolul 1 –Notiunea de
“urmă” în criminalistică , Capitolul 2 – Urmele de mâini, Capitolul 3 - Prelucrarea și
examinarea urmelor papilare în laborator, Capitolul 4 - Sisteme automate de identificare a
amprentelor și a urmelor digitale, precedate de introducere si succedate de concluzii cu
propunere de Legea Ferenda.
Capitolul I. Noțiunea de “urmă” în criminalistică.
Studiul urmelor reprezintă cea mai importantă temă de cercetare criminalistică.
Se admite că ar exista chiar o știință autonomă traseologiă,ce studiază întreaga
activitate de descoperire, fixare, ridicare și valorificare a urmelor.
Noțiunea de urmă în criminalistică cuprinde o sferă mult mai largă decât aceea de urmă
a infracțiunii. Urmele infracțiunii sunt urmele produse de om în timpul săvârsirii unor fapte
prevăzute de legea penală.2
Traseologia studiază categoria de urme care se produc prin imprimarea conturului sau
detaliilor unor obiecte mai dure pe suprafața sau substanța unor obiecte de o consistenţa mai
slabă: urme ale instrumentelor de spargere, ale împușcăturii, ale mijloacelor de transport.
În criminalistică noțiunea de urmă are un sens mai larg și unul mai restrâns. În sens
larg, urmele constituie rezultatul modificărilor intervenite în mediul înconjurător prin acțiunea
omului și în sens restrâns, urmele sunt numai acele modificări produse în mediul înconjurător
2
 Nicoleta - Elena Buzatu,Criminalistică, Ed. Pro Universitaria, București, 2013, p. 43.

4
în timpul săvârşirii unor fapte prevăzute de legea penală.Aceste modificări trebuie cercetate
atât pe obiectele asupra cărora s-a exercitat acțiunea omului cât și pe corpul său
îmbrăcămintea persoanelor implicate în săvârşirea unor fapte penale.
În criminalistică noțiunea de urmă cuprinde toate modificările care au loc în lumea
materială prin acțiunea omului și care prezintă interes pentru stabilirea existenţei unei fapte
prevăzute de legea penală, a mijloacelor folosite la săvârsirea ei, a împrejurărilor care s-a
produs, pentru indentificarea făptuitorului.
Capitolul II. Urmele de mâini3
Cercetarea criminalistică a urmelor mâinii presupune o activitate complexă, în care
sunt implicate examinări ale desenului papilar de pe faţa palmară a mâinii. Ex.examinarea
porilor și a crestelor papilare. Fiecare din aceste activități poartă denumiri proprii, consacrate
în literatura de specialitate: dactiloscopie, poroscopie, crestoscopie.
Dactiloscopia, în sens mai restrâns, are ca obiect cercetarea urmelor produse de
detaliile desenului papilar al degetelor (dactilos = degete).
Criminalistica însă folosește sensul mai larg al acestui termen, în care sunt incluse toate
cercetările criminalistice privitoare la amprentele digitale și plantare .
Poroscopia studiază caracteristicile porilor, deschideri ale glandelor sudoripare, așezate
pe crestele papilare sub forma unui șirag de mărgele,și care pot folosi la identificarea
persoanei.
Crestoscopia studiază detaliile crestelor papilare, în special ale marginilor acestora,
când urma de deget nu este completă, ci cuprinde numai anumite fragmente ale crestelor.
Proprietățile desenului papilar. Importanţa desenului papilar pentru identificarea
persoanei decurge din proprietățile acestuia, și anume: unicitatea (individualitate), fixitatea,
inalterabilitatea și longevitatea.
1. Unicitatea (individualitatea) desenului papilar. Probabilitatea intâlnirii a doua desene
papilare identice, aparținând unor persoane diferite, este foarte redusă. Pentru a indentifica
două desene papilare cu aceleași puncte coincidente, ar trebui cercetat 64 milioane de
impresiuni, apoi, raportând această probabilitate la factorul timp, pentru apariția a două
persoane cu impresiuni identice, ar trebui să treacă 400 milioane de secole.
2. Fixitatea desenului papilar. De la naștere până la moarte, pielea suferă importante
modificări privitoare la culoare, elasticitate, grosime. La copii pielea este moale, elastică,
3
La elaborarea acestui capitol s-a folosit Manualul de bune practici privind procedura cercetării la fața locului,
emitent Institutul de Criminalistică al Poliției Române, anexă a Ordinului privind CFL nr. 182/14.08.2009
(M.A.I.) și nr. 1754/C/05.08.2009 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, p 59 și urm.

5
predominând culoarea roz. Cu timpul, pielea pierde din elasticitate și culoare, apar ridurile,
pielea este mai uscată, dar nu intervin modificări în detaliile desenului papilar. De aceea,
impresiunea digitală înregistrată în perioada copilăriei poate fi folosita pentru identificare și la
bătrânețe.
3. Inalterabilitatea desenului papilar. Este proprietatea desenului papilar de a nu putea fi
modificat cu nici unul din mijloacele cunoscute de știință și tehnică până în prezent.
Toate încercările făcute în acest scop nu au dat nici un rezultat. Aceasta trăsătură a desenului
papilar își are explicația în proprietatea pielii de a fi un țesut viu, în continua transformare.
Avem în vedere dermul, deci pielea propriu-zisa, care este un țesut fibros, conjunctiv, viu.
Spre deosebire de epiderm(partea exterioara a pielii), care este format din celule moarte,
dermul este format din celule vii, care au o anumită durată de viață. Pe măsura ce acestea mor,
apar altele noi, ca în oricare alte țesuturi ale corpului. De aceea, rănile superficiale se vindecă
total, fară urme, pentru că dermul se reface o dată cu trecerea timpului, iar cele profunde
rămân pentru totdeauna sub formă de cicatrice.
Persoanele care au încercat, cu ajutorul unor agenți chimici sau fizici, să distrugă
detaliile desenului papilar au constatat că, dacă distrugerile au fost superficiale, pielea s-a
refăcut complet în câteva zile, iar leziunile profunde au rămas sub formă de cicatrice, a căror
prezenţă a atras atenția organelor de urmărire penală, fiind incluse printre cele bănuite de
săvârșirea faptei.
4. Longevitatea este o trăsătură proprie, care nu poate fi confundată cu fixitatea, nici
inclusă în aceasta. Aici desenul papilar are o durată mai lungă decât viață persoanei; detaliile
sale apar încă din luna a șasea a vieții intrauterine a fătului și durează mult timp după moarte,
în raport de mediul care se afla cadavrul, până la putrefacția totală.
Clasificarea urmelor de mâini. Urmele de mâini se clasifică după mai multe criterii:
a) După modul de formare, distingem urme dinamice și urme statice.
Valoarea de identificare a urmelor dinamice este redusă, ele contribuind cel mult la
stabilirea apartenenței de gen.
Urmele statice prezintă o importanţă deosebită și, de aceea, se cercetează toate detaliile
lor,care pot servi la identificare. În funcție de plasticitatea obiectului primitor, se pot forma
urme de adâncime și urme de suprafață, acestea din urmă putând fi de stratificare sau de
destratificare.
b) După valoare de identificare sunt cunoscute urme vizibile și urme invizibile.
Urmele vizibile au o valoare de identificare mai redusă, iar urmele latente prezintă cel
mai mare interes pentru identificare, pentru că se formează prin depunerea unui strat foarte

6
subțire de substanță, aptă să redea cu fidelitate detaliile caracteristice ale desenului papilar. De
cele mai multe ori, ele se formează prin depunerea transpirației și a grăsimii umane de pe
piele pe obiectele cu suprafață netedă, lucioasă (pahare, piese de mobilier ori coperțile unor
cărți), cu care mâinile vin în contact.
Căutarea și descoperirea urmelor de mâini, cuprinde două etape: prima etapă se
desfășoară la faţa locului, cea de-a doua în laborator.
În prima etapă deosebim câteva momente importante, care, în ordinea desfășurării lor,
privesc: căutarea și decoperirea, relevarea, fixarea și ridicarea urmelor papilare.
Căutarea și descoperirea reprezintă momentul cel mai important, pentru că cele mai
prețioase urme pentru identificarea persoanei sunt urmele latente. În această activitate sunt
implicați ofițeri de politie specializați, precum și experți criminaliști. Este latura cea mai
dificilă a cercetării urmelor de mâini, pentru că, daca au fost descoperite, relevarea, fixarea și
ridicarea lor sunt mai lesne de efectuat.
Relevarea urmelor papilare. Relevarea urmelor constituie momentul imediat următor
și este strâns legat de activitatea de căutare. Această activitate se desfășoară atât la locul
faptei, cât și în laborator, pentru obiectele transportabile și care au fost ridicate în acest scop.
În funcție de natura obiectului primitor se folosesc tratamente fizice (mecanice),
chimice sau optice.
 Relevarea prin metode fizice(mecanice) este metoda cea mai simpla și mai puțin
costisitoare, aflată la îndemână organelor de urmărire penală, și constă în pudrarea(prăfuirea)
sau afumarea suprafeței cercetate.
Pudrarea constă în folosirea unor substanțe care se aplică pe suprafața cercetată cu
ajutorul pensulei sau al unor pulverizatoare speciale. Aceste substanțe trebuie să îndeplinească
două condiții importante: să asigure contrastul cu culoarea suprafeței cercetate și să aibă
aderenţă la aceasta. Cel mai frecvent folosite în practică sunt: ceruza, negrul de fum, rosul de
Sudan , ocidul de cupru. Pentru suprafețele multicolore se folosesc substanțe fluorescente.
Afumarea constă în obținerea funinginii prin arderea unor cantități de camfor ori
polfestiren sau chiar prin arderea unei lumânări fabricate pe baza de produse petrolifere.
Obiectul este trecut cu porțiunea pe care se presupune că se află urmele papilare prin fumul
rezultat din ardere și, astfel, funinginea aderă pe locul atins de crestele papilare. Îndepărtând
surplusul de funingine cu ajutorul pensulei, apare urma colorată în negru. Metoda se folosește
pentru cercetarea suprafețelor cromate sau nichelate.
Între metodele de relevare menționăm relevarea urmelor latente de pe un suport textil,
prin marcarea cu izotopi radioactivi a proteinilor din sudoare.

7
  Relevarea prin metode chimice. Sunt cunoscute foarte multe tehnici de relevare
chimica, folosite mai puțin la fata locului și mai frecvent în laborator, datorita complexității
utilizării acestora. Cele mai simple tehnici constau în aburirea cu vapori de iod, de acid
fluorhidric sau inoacrilat.
O tehnica speciala se folosește pentru relevarea urmelor formate prin depuneri de
sânge. Substanța folosita, numită negru_amido, are proprietatea de a colora în albastru închis
proteinele din sânge. Pentru amprentele cu sânge recente se folosește laserul.
Specialiștii români au obținut rezultate și în relevarea urmelor digito-palmare de pe
pielea umană și pe textile cu ajutorul unui strat de silicagel de granulație foarte fină,depus pe
o folie de aluminiu. Folia se aplică cu suprafața tratată cu silicagel pe acea parte a corpului
victimei unde se presupune că exista urme ale infractorului. Suprafață tratată va fi pulverizată
cu vapori de iod, sau cu o soluție de acid sulfuric cu apă. Urmele astfel relevate vor fi fixate
prin fotografiere.
 Tratamentul optic. Pentru relevarea urmei sunt utilizate surse de lumină albă, dirijată
sub diferite unghiuri de incidenţă; pot fi folosite lanterne, reflectoare sau oglinzi, pentru
reflectarea razelor solare care vor înlesni examinarea cu ochiul liber a suprafeței respective.
Tehnicile moderne constau în folosirea lămpilor de radiații ultraviolete, a surselor se
lumină de tipul « Polilight » sau « Crimescop » ori a laserului. În timpul folosirii acestor
surse, specialistul trebuie să poarte ochelari de protecție, prevăzuți cu lentile filtrante, adaptate
aparatului utilizat. Pentru examinarea urmelor în radiații infraroșii se utilizează un asamblu
compus din videocameră și ecran, compatibile cu spectral infraroșu.
Fixarea urmelor de mâini. Fixarea reprezintă conservarea urmelor în vederea
valorificării lor în cursul cercetărilor ulterioare în laborator sau a efectuării expertizei.
Principalele mijloace de fixare constau în descrierea urmelor în procesul-verbal de cercetare
la faţa locului și fotografierea acestora.
În procesul-verbal, întocmit în respectarea prevederilor «Cod-ului de procedură
penală», se vor consemna toate detaliile privitoare la descrierea formelor urmelor, a tipului
din care fac parte, a locului în care au fost găsite, a raportului de poziție faţă de obiectele
principale și a metodelor de relevare folosite.
Fotografierea cuprinde imagini ale grupajului de urme și ale fiecărei urme în parte, iar
pentru o bună localizare, alaturi de urmă se aseaza tăblițe cu numere indicatoare. Fotografiile
și schiță locului cercetat se atasază la procesul-verbal de cercetare la faţa locului.
Urma trebuie să fie mai întâi relevată cu o pudră colorată, apoi se folosește pelicula de
culoare contrară prafului întrebuințat la relevare: neagră,atunci când s-au folosit prafuri albe și
8
albă, atunci când s-au folosit prafuri negre sau roșii. Se desprinde de pe pelicula celuloidul de
protecție, apoi se aplică peste urmă și se apasă ușor cu degetul pe toată suprafața ei; se ridică
pelicula și se aplică la loc celuloidul de protecție.Urma astfel ridicată se fotografiază. Pentru
urmele de adâncime se folosesc mulaje din stearină, ceară. Astfel se procedează în cazul
urmelor găsite pe chitul proaspăt al geamului, plastilina de la sigiliu, săpun, solul moale.
Urma vă fi curățată prin curent de aer sau cu ajutorul pensetei. Mulajul va fi fotografiat,apoi
transportat către laborator.
Obiectele purtătoare de urme se ridica atunci când sunt comod transportate. Ex. cuțitul
presupus a fi folosit la săvârșirea faptei, pistolul, sticlele de la băuturile alcoolice, cioburile de
sticlă. Ele nu trebuie atinse cu mâna ci ambalate pentru a se evita degradarea urmelor.
Capitolul III. Prelucrarea și examinarea urmelor papilare în
laborator4
Competente și atribuții. La prelucrarea și examinarea urmelor papilare în laborator sunt 2
categorii de specialiști, cu competenţe și atribuții specifice. Cei care intervin chiar în
momentul cercetărilor la fata locului și cei care fac examinările de detaliu în laborator unde
exista mijloace tehnice corespunzătoare.
Pregătirea urmelor papilare pentru examinare
1. Relevarea urmelor de pe obiectele purtătoare, ridicate și transportate la laboratorul de
criminalistică. Activitatea de relevare a urmelor, începută la fata locului, este continuată în
laborator în vederea evidențierii lor de pe obiectele purtătoare ridicate în cursul cercertarilor.
Condițiile de lucru oferite de laborator și mijloacele tehnice pe care specialiștii le au la
îndemână permit să se folosească metode de relevare complexe, cum ar fi tratarea cu
ninhidrina, vaporizarea cu acid fluorhidric, examinarea în raze ultraviolete. Se pot folosi și
tehnicile simple de relevare în funcție de natura obiectelor purtătoare și de vechimea urmei.
2. Fotografierea urmelor papilare. Se fotografiază urmele papilare aflate pe obiectele
transportate de la fata locului la laborator, apoi se realizează pozitivul și negativul
fotografic.Urma papilară va fi fotografiată împreună cu întregul obiect purtător sau o parte a
acestuia pentru a se identifica cât mai exact locul unde este situată urma. După obținerea
negativului urmelor papilare se realizează diapozitivarea imaginii acestora sau se trece la
copierea direct pe hârtia foto și la obținerea fotogramei.

4
La elaborarea acestui capitol s-a folosit Manualul de bune practici privind procedura cercetării la fața locului,
emitent Institutul de Criminalistică al Poliției Române, anexă a Ordinului privind CFL nr. 182/14.08.2009
(M.A.I.) și nr. 1754/C/05.08.2009 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, p 59 și urm.

9
 Luarea impresiunilor de comparație. Cercetarea în laborator a urmelor de mâini
presupune existenţa unor urme de comparație.
Urmele ridicate de la faţa locului ori de pe obiectele purtătoare aduse în laborator pentru
relevare și examinare vor fi comparate cu modelele de comparație obținute de la persoanele
bănuite ori de la cadavre.
Pentru obținerea modelelor de comparație se folosesc tehnici diferite pentru persoane și
pentru cadavre
1. Obținerea impresiunilor de la persoane. În aceasta activitate se folosesc instrumente și
materiale adecvate: placa pe care se aplica tușul, un rulou din cauciuc, un flacon cu tuş
tipografic, o tușieră impregnată cu substanțe chimice pentru amprentare, fişe dactiloscopice.
Cele mai cunoscute metode în activitatea practică sunt ampretarea cu tuş tipografic și
ampretarea chimică.
Folosirea tușului tipografic. Înaite de începerea operației de amprentare degetele vor fi
spălate cu apa și săpun. Pe placa se depune o picătură de tuş care va fi întinsă cu ruloul până
se obține un strat uniform. Specialistul prinde cu o mana degetul persoanei cercetate, iar cu
cealaltă prinde de vârful degetului și-1 rulează pe placa o singura data, într-un singur sens, de
la o extremitate la cealaltă a unghiei, și-l apasă pentru a obține impresiunea întregii suprafețe
a falangei. Impresiunea obținută se aplica în spațiul liber din fişa dactiloscopică. În acest mod
se procedează cu toate degetele.
2. Obținerea impresiunilor de la cadravre. La amprentarea cadravrelor se mai folosește:
o lingură specială pentru amprentare, soluții și substanțe pentru conservarea fragmentelor de
piele cu creste papilare, o seringă cu ace groase pentru injectarea de lichide sub pielea
vârfurilor degetelor ce urmează a fi amprentate. Tehnica de amprentare este adaptată la
condițiile în care se află cadravrul, ținând cont de rigiditatea cadaverică, deshidratarea,
putrefacția, mumificarea acestuia. Pentru a se învinge rigiditatea cadaverică, mâinile
cadavrelor se introduc într-un vas cu apa calda timp de 10-15 min. Tușul se întinde direct pe
degete cu ajutorul ruloului. Se taie un cartonaș dreptunghiular de mărimea spațiului din fişa
dactiloscopică și se asează în lingura de amprentat cadravre, apoi se rulează câte un deget pe
fiecare cartonaș. Daca putrefacția este avansată se solicită concursul medicului legist, care
recoltează fragmente din pielea degetului ce urmează a fi examinată în laborator.
Când cadravrul se prezintă în stare de mumificație de procedează la împrospătarea
pielii cu o soluție de l-3% hidroxid de potasiu în apa. Se introduc degetele cadravrului în
aceasta soluție, până ce pielea revine la normal, apoi se procedează la amprentare.
Topografia și detaliile desenului papilar de pe suprafața mâinii.

10
 a. Topografia desenului papilar. Cercetarea urmelor de mâini este strâns legata de
cunoașterea unor noțiuni elementare de anatomie a mâinii, de anatomia topografică.
Mana începe de la articulația pumnului și se termina cu vârfurile degetelor. Din punct de
vedere anatomo-topografic se descrie o faţă dorsală şi una palmară care prezintă interes pentru
cercetarea dactiloscopică. 5
Faţa palmară a mâinii se împarte în trei zone: digitală, digito-palmară, palmară.
Zona digitală cuprinde cele cinci degete care poartă denumirile: mare (police), arătător
(index), mijlociu (mediu), inelar și mic (auricular). Degetul mare are două fragmente osoase,
iar următoarele patru au câte 3 fragmente osoase, având următoarele denumiri, de la baza spre
vârf: falange, falangine, falangete.
Zona digito-palmară este cuprinsă între baza degetelor și palmă. Această suprafață
corespunde diferenței de lungime pe care o au degetele, după cum sunt privite pe cele două
suprafețe ale palmei, mai lungi pe partea dorsală și mai scurte pe partea palmară a mâinii.
Zona palmară este cuprinsă intre şanţul flexoral al palmei și încheietura pumnului. Această
zonă este împărțită în două regiuni de un şanţ flexoral : regiunea tenară, situată pe partea
degetului mare și regiunea hipotenară situată în partea opusă.
Pentru cercetarea criminalistică prezintă interes falangele.
b. Structura desenului papilar. Pentru cercetarea criminalistică prezintă interes desenul
papilar al falangelor pentru că în practică cele mai multe urme găsite la fata locului sunt cele
produse de această parte a degetelor.
Studiul desenului papilar al unei falange a împărțit-o pe aceasta în trei regiuni:
marginală, centrală și bazală. Aceste regiuni sunt despărțite de 2 linii pe care le descriu
crestele papilare. Prima linie, denumită limitanta superioară, desparte regiunea marginală de
cea centrală, iar a doua, denumită limitanta inferioară, desparte regiunea centrală de cea
bazală.
Pentru descrierea structurii desenului papilar pornim de la şanţul flexoral care desparte
falangeta de falangină, apoi se cercetează direcția pe care o urmează crestele papilare,
constatându-se că la vârful și marginea degetului crestele au formă de arcuri puternic boltite,
la baza desenului, lângă şanţul de flexiune, crestele au formă de arcuri slab arcuite, iar în
regiunea centrală a desenului crestele au formă de cercuri ori spirale. Limitanta superioară
întâlnește limitanta inferioară într-unul ori mai multe puncte ale desenului papilar. La locul de
contact al limitantelor se întâlnesc cele 3 regiuni papilare ale amprentei digitale formandu-se o
figura triunghiulară asemănătoare literei grecești delta.
5
Valentin Sava, op. cit. p 25

11
 Capitolul IV. Sisteme automate de identificare a amprentelor și a
urmelor digitale.
În tarile dezvoltate au fost puse la punct sisteme de prelucrare automată a amprentelor,
bazate pe tehnica recunoașterii formelor cu ajutorul computerului.
1. Sistemul automat de identificare folosit în Japonia este aplicat în practica din 1982. În
acest sistem ordonatorul detectează în mod automat particularitățile din imaginea unei
amprente digitale, le introduce în memorie și le copiază, apoi computerul stabilește raporturile
care leagă intre ele particularitățile definind numărul de creste care le separa. Poziția, direcția
particularităților și raporturile lor reciproce sunt traduse în date numerice, pe care calculatorul
le introduce în memorie. Procesul este realizat pentru ansamblul întregii amprente, mașina
detectează particularități pe imaginea unui deget.
2. Sistemul MORFO. Societatea MORFO-SYSTEMS a pus la punct un sistem care
permite ca un suspect să fie identificat în câteva minute după amprente și urmele digitale. În
acest sistem se compară urma digitală ridicată de la locul faptei cu amprentele aflate într-o
bază de date, în final se selectează o scurta lista de suspecți. Operatorul verifică lista
prezentată de sistem și se pronunță asupra identității dintre urmă și amprentă. Din l998,
sistemul este aplicat și în Romania.6
3. Sistemul AFIȘ 2000 -PRINTERMARK. Cu acest sistem se pot rezolva problemele
reale ale utilizatorilor, fiind rodul colaborării cu FBI. Acest sistem are peste 100 de agenții în
toată lumea, care utilizează echipamentele sale. El poate fi ușor configurat, include și o staţie
de introducere ,,pe viu"ori atașarea fotografiei persoanei. Impresiunile se stochează prin
simpla rulare a degetului pe un dispozitiv special.
Concluzii. Propuneri de Legea ferenda
Nu numai urmele digitale sau cele create de picioare, dar chiar şi părul său, fibre din
hainele sale, sticla pe care o sparge, urmele de unelte pe care le a lăsat, vopseaua pe care a
zgâriat o, sângele sau sperma pe care le lasă sau le ia toate acestea şi multe altele vor fi
mărturie tacută împotriva infractorului. Acestea sunt probe ce nu uită. Ele nu se tulbură de
emoţia clipei. Ele nu lipsesc pentru că lipsesc martorii umani. Ele nu pot depune mărturii
mincinoase. Ele nu pot lipsi total. Numai interpretarea lor poate fi greşită. Numai eroarea
factorului uman în descoperire, studiere şi înţelegere poate să-i diminueze valoarea.

Bibliografie
1. Beliș Vladimir, Medicină legală, Ed. Juridică 2006, București
6
Nicoleta - Elena Buzatu,op. cit . p. 61.

12
 2. Butoi Tudorel, Psihologie Judiciară –  Curs Universitar , Ed Trei, București, 2012
3. Buzatu Nicoleta - Elena,Criminalistică, Ed. ProUniversitaria, București, 2013
4. Valentin Sava, Manual de dactiloscopie,Imprimeria și Legătoria Penitenciarului
„Văcărești”,București, 1943
5. RESURSE INTERNET:

*** Guvernul României, www.gov.ro  

***Poliția Română, www.igpr.ro

***Gabriel Păduraru forensic scientist , www.gpaduraru.ro

***Google Books , www.books.google.ro

- Beșu Benoni,Clasificarea generală a urmelor,Ed. AIT Laboratoires,București,2000 

13