PERSONALITATE AUTORITARĂ Acest termen indică predispoziția unei anumite structuri de personalitate

la convingeri politice antidemocratice. ÎN studiile timpurii ale lui E. Fromm și W. Reich au susținut că
structura familială a societăților capitaliste poate da naștere unor indivizi de tip dur, autoritar, gata să
accepte ideologia fascistă. Studiul clasic este opera lui T. Adorno și a colegilor săi, intitulată
„Personalitatea autoritară” (Adorno et at., 1950), în care autorii concluzionează existența unei
personalități prejudiciate. Ea se distinge relații ierarhice autoritare între părinți și copii, viziune
dihotomică a socialului relații, ducând la formarea de stereotipuri, convenții, dependență de exploatare,
rigiditate și negarea represivă. Aceste trăsături culminează cu filozofia socială, exaltând puterea și
disprețuind pe cei slabi. De asemenea, se susține că acest tip de personalitate autoritară format ca
urmare a unei educații dure și represive. Autorii subliniază că cercetările lor numai de natură psihologică
și că nu este un ghid în legătură cu acțiune prejudiciabilă sau discriminatorie.

AUTORITATE Dacă puterea este exercitarea constrângerii împotriva voinței individului sau grup, atunci
autoritatea este acel subtip de autoritate în care oamenii se supun cu ușurință ordinele, deoarece
consideră că exercitarea puterii este legitimă. M. Weber a făcut distincția între raționalitatea juridică20
autoritate națională, tradițională și carismatică. Autoritatea rațională din punct de vedere legal
presupune supunerea la regulile formale care au fost stabilite prin proceduri general acceptate.
Respectarea normelor cvasi-legale în birocrațiile formale este un exemplu tipic în acest sens autoritate
În schimb, respectarea autorității tradiționale implică acceptarea reguli care întruchipează obiceiurile și
practicile antice. În cazul autorității carismatice, ordinele ascultați pentru că adepții cred în calitățile
extraordinare ale conducătorului lor, a cărui autoritate depășește practica normală. Orice regim care se
bucură de publicul minim sprijinul ca „guvern de facto” are, din punctul de vedere al lui Weber, unele
fundații legitimitate, chiar dacă regimul se bazează puternic pe forță. În sociologia modernă autoritatea
este adesea utilizată pentru a se referi la influența exercitată de conducere care nu este corespunde
sensului original al acestui termen.

CRIMINOLOGIE Ramura științei sociale care studiază comportamentul criminal, atunci există încălcări ale
legii, în special a celei penale. Criminologia se referă la (1) investigarea cauzelor, natura și distribuția
criminalității în societate; (2) studiul fizic, psihologic și caracteristicile sociale ale infractorilor; (3)
cercetarea victimelor infracțiunilor și a interacțiunilor acestora cu criminali; (4) cercetarea carierelor,
culturilor și valorilor criminale. Pe lângă cercetare studii criminologice și eficacitatea diferitelor metode
de control al criminalității. Criminologia include și disciplina Penologie. În ceea ce privește formele
tradiționale criminologia face de obicei următoarele critici: (1) definiția legală a unui criminal
comportamentul este inacceptabil din punct de vedere sociologic; (2) dacă conceptul de „infracțiune”
este înlocuit cu conceptul „Devianță”, devine evident că nu există o singură teorie a comportamentului
deviant, ceea ce ar putea explica complexitatea unor astfel de fenomene eterogene; (3) meci parțial
obiectivele teoretice ale criminologiei și obiectivele politice ale forțelor de ordine pun la îndoială
obiectivitatea și independența cercetării criminologice. În anii 1960-1970. ca răspuns la critici
criminologia din partea marxismului, a teoriei sociale feministe și a interacționismului simbolic apar noi
tradiții teoretice și tradiții de cercetare empirică.
 Noțiunea de cultură în criminologie

criminalitatea îşi are principalul punct de plecare într-o “subcultură delincvenţială” care se constituie în
jurul unor norme de conduită şi valori de factură antisocială, distincte şi opuse culturii sociale
dominante.3 Odată constituită, subcultura respectă aceste norme şi impune o conduită specifică
membrilor ei

Prin termenul de cultură autorul desemnează o totalitate de idei, concepte, tehnici şi scheme de
comportament pe care un număr de indivizi îl au în comun şi prin care aceştia îşi ajustează existenţa lor
în mediu. Subcultura reprezintă faptul când un grup trăieşte în astfel de condiţii încât membrii săi
elaborează valori şi scheme de comportament specifice, ce nu sunt de acord cu cultura societăţii. În aşa
mod apare “conflictul cultural”, prin care înţelegem lupta între valori morale, ori norme de conduită
opuse, sau aflate în dezacord. Fiecare grup are propriile norme de conduită care se impun a fi
respectate. Din punctul de vedere al lui Sellin, codul de conduită al criminalilor este un cod moral, în
aceiaşi măsură ca legea penală pentru societatea necriminală.

Subcultura criminală (penitenciară) este totalitatea valorilor morale şispirituale, ce reglementează şi

ordonează neoficial viaţa în locurile de detenţie. În sens larg, prin termenul subcultură criminală
(penitenciară) trebuie de înţelestoate caracteristicile socialpsihologice de comportament antisocial al
persoanelor şi grupurilor, în sens restrâns – legile ce caracterizează comunitatea penitenciară.

În literatura de specialitate autohtonă conceptul subculturii criminale (penitenciare),mai concis, este

formulat în felul următor:subcultura criminală estemodul de viaţă al persoanelor ce s-au unit în grupuri
criminale şi respectă anumite reguli şi tradiţii.5 Dauna socială a subculturii criminale (penitenciare)
semanifestă prin faptul că ea socializează deformat(anomalic) persoana,stimulează săvîrşirea
infracţiunilor.

Teoriile despre subculturile delincvente sunt numeroase şi variate. Însă în anii ’70 ai sec. XX sau făcut
primele clasificări.1 1) Teorii centrate pe clasele sociale; 2) teorii ce ţin de delincvenţele procesului de
socializare; 3) teorii ce consideră delincvenţii ca produs al discordiilor normative dintre indivizi şi grupe.
Dintre cele mai cunoscute am putea evidenţia, în acest context, teoria “subculturilor delincvente”,
reprezentată de Albert Kohen2 cu ideea că criminalitatea tinerilor din clasele defavorizate constituie un
protest împotriva normelor culturale dominante. O altă teorie din acest sistem este cea elaborată de
R.A.Cloward şi L.E.Ohlin3 , centrată pe divergenţele de clasă şi care se ocupă în mod special de bandele
de delincvenţi de sex masculin din centrele urbane. Astfel, originea subculturilor delincvente se află în
neconcordanţa dintre aspiraţiile culturale ce apar la tinerii din clasele defavorizate şi posibilităţile de a le
rezolva prin mijloace legale. Aşa, pentru a se confirma, tânărul cel mai dezavantajat va încerca fie să se
ridice pe scara socială, fie prin o reuşită economică în limita clasei care îi aparţine. O mică parte dintre ei
va reuşi, mulţi însă vor eşua, căzând în mrejele delincvenţei. Acest eşec este considerat drept principala
sursă a devianţei de subcultură şi se produce în câteva etape, mai întâi creându-se elemente de repulsie
şi contestare a normelor sociale, iar apoi urmează reuniunea în grupuri, bande etc., în care tinerii vor
avea aceleaşi idealuri şi preocupări.

Subcultura criminală (penitenciară) reprezintă un fenomen dinamic, ea se dezvoltă împreună cu

schimbările, caracterul şi structura criminalităţii. Unii din condamnaţii primari, nimerind sub influenţa
criminalilor experimentaţi, încep să-i urmeze orbeşte, numindu-se „paţanami”

Conceptul de subcultură criminală poate fi formulat pe scurt după cum urmează: o subcultură criminală
este o imagine a vieții persoanelor unite în grupuri criminale și care aderă la anumite legi și tradiții. Fără
îndoială, grupurile asociale se caracterizează printr-o estompare a normelor morale, cruzime, pierderea
calităților umane - milă, compasiune etc., absența unor interdicții, inclusiv informații intime,
promiscuitate sexuală, un nivel scăzut de dezvoltare etc. Subcultura asocială se caracterizează prin
cruzime și înșelăciune, nemilos și extorcare, parazitism și vandalism. Mai mult, aceasta este adesea
deghizată în dreptate, loialitate față de parteneriat, datorie față de „a noastră”.

Formarea subculturilor criminale

Pot fi evidenţiate următoarele etape de formare şi dezvoltare a subculturii criminale:

1.prerevoluţionară; 2.primii ani ai puterii Sovietice (1917-1929); 3.lagăreleGULAG (1930-1953);
4.poststalinistă (1953-1960); 5.„hruşciovistă” (1960- 1970); 6.“brejnevistă” (anii ’70 –80); 7.postsovietică
(din anii 90 şi pînă în prezent).2 Subcultura criminală (penitenciară) este baza materială şispirituală în
existenţa şi activitatea lumii criminale, care trăieşte după legile ei. Valorile subculturii criminale
(penitenciare) apar ca un stimul real privind comportamentul persoanei sau al grupului.

Structura subculturii criminale (penitenciare) este formată din: 1) forţele şi abilităţile subiective ale
persoanei: - cunoştinţele, priceperile, deprinderile şi obiceiurile profesional-criminale, realizate în
activitatea criminală; - „filozofia” lumii criminale (penitenciare) neagă vina şi răspunderea pentru crima
săvîrşită, care îndreptăţeşte modul de viaţă determinat de ideile criminale; - nivelul deosebit al
conştiinţei morale şi de drept a persoaneisau a grupului, (baza ei îl constituie nihilismul şi cinismul moral
şi juridic) ce uşurează comportamentul ilegal - necesităţile estetice, gusturile şi preferinţele depravate,
formate în spirit gregar (de turmă), în mediul penitenciar; - mitologia criminală, înconjurată de oreola
„dreptăţii”, „curajului”, „ordonării” anumitor infractori şi a faptelor lor; - psihologia relaţiilor din
interiorul grupului şi conducerea cu comunitatea criminală. 2) rezultatele obiective ale activităţii
comunităţilor criminale: - uneltele şi mijloacele comiterii infracţiunilor; - bunurile materiale obţinute pe
cale criminală; - mijloacele băneşti acumulate în „obşceac” (în comun). Caracterizată prin obligația
membrilor săi de a respecta toate normele și regulile informale; cei care îi ignoră, de regulă, sunt supuși
unor pedepse destul de dure și uneori severe = ignam. În multe grupuri, sporturile de forță sunt
organizate pentru membrii săi (în principal, arte marțiale orientale = tu) în ultimul timp, în multe grupuri
infracționale se studiază și legislația actuală, cu accent pe blocul economic de legi. pentru multe grupuri
criminale, crearea unui ordin de gestionare destul de rigid a devenit caracteristică (deși mai devreme
cuvântul autorității penale era legea).

Funcțiile subculturii Criminale

Subcultura criminală (penitenciară) îndeplineşte funcţiile de: - stratificare, ce include normele şi regulile
ce determină statutul persoanei în grup în lumea criminală; - comportament, ce determină normele de
comportament al reprezentanţilor lumii interlope „elita”, „celor de jos”, „străinilor” etc.; regulilor rituale
de primire în comunitatea criminală (penitenciară); recunoaşterea celor „ai săi” şi „străini”; -
stigmatizare şi ostracism, cartarea („разборка”) şi pedepsireamembrilor vinovaţi din comunitatea
criminală; - comunicativă (argoul criminal, tatuaje,semne, etc.).6 Bineînţeles că grupările asociale se
caracterizează prin ignorarea normelor morale, cruzime, pierderea calităţilor omeneşti – mila,
compasiune etc., lipsa îngrădirilor la orice informaţie, inclusiv intimă, depravarea sexuală, nivelscăzut de
dezvoltare etc.

După părerea multor autori, subcultura criminală (penitenciară) a condamnaţilor reprezintă un fenomen
inevitabil, deoarece condamnaţii, în locurile de detenţie, încearcă să găsească modalităţi de atenuare a
condiţiilor severe de detenţie, de a-şi găsi rostul său în mediul penitenciar. Cercetătorul polonez Holîst
B. consideră, că „altă viaţă” apare în locurile de detenţie, în legătură cu colizia între normele morale ce
sînt recunoscute de administraţia penitenciarului şi valorile care sînt împărtăşite, pe de o parte, de
condamnaţii care sunt deţinuţi în aceste penitenciare, care, în cele mai frecvente cazuri, se unesc în
grupuri mici.

Caracterele subculturii Subcultura penitenciară se caracterizează prin: caracter ascuns, tainic; prezenţa
purtătorilor sub formă de grupări neformale mici cu orientări negative; atitudinea negativă faţă de
regulile şi cerinţele stabilite de lege; prezenţa anumitor atribute, semne, condiţii obligatorii pentru
executare; stratificarea.

Prezența sau absența unei subculturi criminale într-un anumit colectiv (școală, școală specială, școală
profesională specială, un detașament de UI sau CV, etc.) poate fi determinată de următoarele criterii: - o
ierarhie rigidă a grupului (stratificare) - un fel = tabel diferit de grade (și acest lucru se manifestă cel mai
clar în grupurile de tineri închise); - obligația de a respecta normele și regulile stabilite și în același timp
existența unui sistem de excepții separate pentru persoanele care ocupă cele mai înalte niveluri din
ierarhia criminală;

–Prezența unor facțiuni în luptă care concurează pentru sferele de influență (vânzarea de droguri,
prostituție, furnizarea de „servicii” sub forma unui acoperiș, piețe pentru servicii funerare etc.)

–Prevalența versurilor închisorii;

–Faptele despre extorcare (bani, mâncare, haine etc.);

–Utilizarea jargonului criminal (argo) în vorbire;

–Aplicarea tatuajelor1;

–Simulare, auto-vătămare; - o prevalență semnificativă a faptelor de homosexualitate violentă și

voluntară (în plus, a face acest lucru într-o formă activă nu este considerat ceva rușinos, în timp ce un
partener pasiv se află întotdeauna în partea de jos a scării ierarhice cu toate restricțiile, hărțuirea,
batjocura care rezultă , dispreț etc.), izolarea fizică și psihologică a acestora în comunitate (jignită,
neglijată);

–Apariția meselor marcate cu semne speciale pentru jigniți, feluri de mâncare etc.;

–Prevalența omniprezentă a jocurilor de cărți de interes; pentru a extrage beneficiu material, sau alt
gen de beneficiu;

–Prezența poreclelor;

–Prezența așa-numitei înregistrări; - refuzul de a participa la viața publică; - refuzul de a efectua lucrări
de îmbunătățire, alte lucrări;

–Incălcări de grup;

–Prevalența diferitelor obiecte de artizanat (așa-numitele bunuri de larg consum - cruci, cuțite, brățări,
diferite tipuri de suveniruri, adesea cu simboluri de închisoare) etc.

Structura subculturii criminale

Care este structura subculturii criminale? Se pot distinge următoarele componente: - „tabel de ranguri”
(stratificare = elemente stigmatizante = elemente), care întărește poziția unuia sau a altui membru al
comunității infracționale. Aceasta poate include, de asemenea, înregistrarea cu glumele sale, ca o
modalitate de a determina poziția unei anumite persoane în „tabelul de ranguri”; prezența unui Kli = cec
(condus, klikuh), tatuaje, anumite privilegii pentru anumite persoane;

–Atribute comportamentale. Acestea includ legile hoților, legile închisorilor, regulile și tradițiile lumii
interlope, precum și jurământurile și blestemele adoptate în mediul criminal. Cu ajutorul acestor legi și
tradiții, relațiile și comportamentul în comunitățile criminale sunt reglementate; –Atribute
comunicative. Aceasta, pe lângă jargonul criminal (argo) și gesturile speciale, include și unele porecle și
tatuaje care acționează ca mijloc de informare, comunicare și interacțiune;

–Atribute economice. Normele și principiile comune de acordare a asistenței materiale constituie baza
materială a comunităților criminale, adunarea acestora, incriminarea ulterioară, extinderea influenței lor
într-o varietate de domenii, oferirea de asistență; –Sexual = valori erotice, adică atitudine față de
persoane atât de opus, cât și de același sex; diferite tipuri de perversiune sexuală, homosexualitate,
pornografie etc .;

- versurile închisorii, exprimate în principal prin cântece, re = poezii și diverse feluri de fabule, au trecut
ca evenimente care au avut loc efectiv; - atitudine față de sănătatea ta. În funcție de ceea ce este
profitabil în acest moment: de la simulare și autogestionare la angajarea persistentă și dezinteresată în
diferite tipuri de sporturi (în special, așa cum am menționat mai sus, arte marțiale, precum și culturism);
- alcoolismul, iceine de droguri și abuzul de substanțe – acționează ca un mijloc de „adunare”,
autoafirmare și descărcare.

Clasificarea ierarhică a condamnaților

În iceine specială pot fi întîlnite diferite clasificări ale condamnaţilor în funcţie de locul ocupat în
sistemul ierarhic în care predomină două, treisau chiar şase categorii. Dar cel mai des întîlnită este
stratificarea condamnaţilorîn patru grupuri (caste) de bază, în interiorul cărora există anumite
subgrupuri. Drept bază a acestei stratificări servesc regulile nescrise ale lumii criminale16; drept icein –
influenţa din lumea icein, datele fiziologice ale condamnatuluivîrsta, relaţiile cu administraţia instituţiei
etc. Se efectuează de înşişi condamnaţi şi se exprimă prin evidenţierea următoarelor categorii de
condamnaţi: “blatnîe” (“ciornîe”); “mujîchi” (“serîe”); “cozlî” (“crasnîe”); “opuşcenîe” (“golubîe”). 1)
“Blatnîe” (“ciornîe”) – este casta superioară în scara ierarhică a lumii criminale. Ei au misiunea de a
supraveghea comportamentul tuturor membrilor comunităţii criminale,se ocupă de completarea aşa-
numitului “obşceac”, soluţionarea conflictelor, atragerea noilor membri. Astfel, putem spune că această
categorie are rolul unei “administraţii” neformale, care are o influenţă deosebită în rîndul deţinuţilor; 2)
“Mujichi” (“serîe”) – este cea mai numeroasă castă. Din ea fac parte condamnaţii care nu refuză de a fi
antrenaţi în muncă, dar, în acelaşi timp, evită de a coopera cu administraţia, respectînd anumite tradiţii
ale lumii criminale. După eliberare, de obicei, planifică să se întoarcă la o viaţă ice la libertate; 3) “Cozlî”
(“crasnîe”) – sînt cei care deschis cooperează cu administraţia penitenciară. În această castă ajung din
diferite motive. Unii cooperează benevol, alţii sînt impuşi etc. Deoarece, conform “codului etic” al lumii
criminale, între administraţia penitenciară şi deţinuţi relaţiile trebuie să se menţină ostile, iceine şi
tratamentul celor care cooperează cu administraţia este ca a unor “trădători”; 4) “Opuşcenîe”
(“golubîe”) – este cea mai inferioară treaptă pe scara ierarhică. Decad în această categorie, de regulă,
pentru încălcări grave a regulilor şi normelor lumii criminale: furtul de la “ai săi”, datorii neplătite pentru
jocurile de cărţi, acţiuni violente (nejustificate) faţă de alţi condamnaţi, colaborarea cu administraţia
(îndeosebi cea ascunsă), homosexualism, săvîrşirea unor infracţiuni, cum ar fi: violul; violul sau omorul
copiilor etc. De obicei, acestei categorii de condamnaţi îi revine îndeplinirea celui mai “ ice” lucru din
penitenciar.17 Stratificarea condamnaţilor ascunde în sine pericol, deoarece aceste caste există icein,
nu contactează unele cu altele. Pentru contactarea cu „cei de jos” reprezentantul „autorităţii” sau „cel
de sus” poate ajunge uşor în rîndurile „celor de jos”. Ca să ajungi în „vîrf” sau în rîndurile „celor de sus”
este destul de complicat, dar pentru „obijduiţi” schimbarea statutului este exclusă. 18
Purtătoriisubculturii criminale sînt grupările criminale, personal – recidiviştii. Aceştia acumulează,
trecînd prin instituţiile penitenciare, o experienţă icein icei, „reguli criminale”, urmînd să le transmită
altora. Aici se poate de vorbit despre trei mecanisme de reproducere a criminalităţii. Primul –
personalizat, atunci cînd infractorul recidivist, dintrun număr de ice experimentaţi, ea sub patronaj un
singur individ.Al doilea iceine – prin intermediul criminalizării întregii populaţii,familiarizînd-oculimbajul
criminal, învăţîndo să gîndească prin intermediul categoriilor criminale. Al treilea este mecanismul
psihologic – prin intermediul grupului criminal, care întăreşte subcultura icein cu normele şi valorile
sale, ce permite icein ei îndelungată. Putem evidenţia şi a patra cale de răspîndire a subculturii
criminale, atunci cînd liderii grupărilor criminale selectează, în special, icein talentate, în scopul
pregătirii acestora pentru diferite activităţi criminale sau viitori lideri ai lumii interlope. Factorii care
caracterizează subcultura icein sînt: – poziţia ostilă faţă de normele unanim acceptate şi conţinutul
criminal alsubculturii; – caracterul ascuns faţă de cei ce n-o cunosc; – prezenţa unui întreg set de iceine
ce reglementează conştiinţa grupării; – violarea drepturilor persoanei, ce se exprimă în atitudinea şi
tratarea dură, cinică asupra „străinilor”, infidelilor şi celor lipsiţi de apărare; – lipsa simţului de
compătimire faţă de oameni, iceine faţă de ai „săi”; – lipsă de cinste şi atîrnarea dublă faţă de „străini”;
– iceine, exploatarea celor de„jos”, batjocorirea lor; – nepreţuirea rezultatelor muncii omului, ce se
exprimă prin vandalism; – nerespectarea drepturilor proprietarilor, exprimat prin sustrageri; –
stimularea atîrnării cinice faţă de femeie şi depravarea sexuală; – stimularea motivelor josnice şi
formelor de comportament asocial; – prezenţa unui cîmp larg de acţiune şi posibilităţilor de
autoimpunere şi compensare a nereuşitelor apărute în societate; – activitatea icein, ce include în sine
riscul, situaţiile extremale, icein falsă etc.; – înlăturarea tuturor limitărilor morale. Spre deosebire de
grupările sociale nedelicvente, în grupările criminale stratificarea social-psihologică se întăreşte prin
stigmatizarea socială. Aceasta înseamnă că statutul, rolul şi funcţiile persoanei în grup se icei în ice,
iceine icein şi metodele de amplasare a individului în icei ocupat în gruparea icein. În aşa fel, în
comunităţile criminale icei anumite „ ice distinctive”, pe care „citindule”, poţi ice să iceine statutul ice
prezintă persoana în cauză.

Legile penitenciarelor

După cum sa menționat mai sus, nu trebuie confundate legile hoților și ale închisorilor. Legea (legile)
hoților este un set de reguli și regulamente nescrise care sunt obligatorii pentru hoți în lege. Unele
dintre dispozițiile sale se aplică nu numai hoților în drept, ci și tuturor celorlalți condamnați, prizonieri și,
în general, persoanelor aparținând comunităților criminale.

Această parte a legii hoților, care este obligatorie pentru toți ceilalți, se numește legea închisorilor.
Astfel, legea penitenciarului este un set de norme, reguli, interdicții și tradiții, obligatorii pentru toți
condamnații, deținuții etc., indiferent de apartenența lor la o anumită categorie din „tabelul rangurilor”.
Legea penitenciarelor reglementează relațiile atât între condamnații individuali, prizonieri etc., cât și
între grupurile de condamnați, deținuți; definește mecanismele de rezolvare a conflictelor care apar,
atât între indivizi, cât și între grupuri de indivizi. Diferențele dintre legile hoților și ale închisorilor sunt
date mai jos.

Legea hoților: Devotament și sprijin pentru ideea de hoț. Inadmisibilitate, lipsa contactelor cu agențiile
de aplicare a legii. Fii sincer unul cu celălalt. Implicarea noilor membri în mediul lor, în special din rândul
tinerilor. Interzicerea angajării în activități politice. Mențineți ordinea în penitenciare și în centrele de
detenție preventivă, stabiliți puterea hoților în drept acolo.

Abilitate obligatorie pentru a juca cărți. Următoarele legi suplimentare decurg din aceste șapte legi de
bază1: - refuzul de a coopera cu orice structuri de putere; –Niciodată să nu depună mărturie
autorităților de anchetă și judiciare; - nu recunoașteți niciodată vina într-o infracțiune; nu au proprietăți
și economii; –Nu avea familie;–Așezați-vă periodic în locuri de privare de libertate; –Nu luați armele; –
Nu lucrați în nicio condiție; - păstrați ordinea în zonă, adică rezolvați conflictele, nu permiteți certuri,
înjunghieri etc.; –Căldură (aprovizionare) ШИЗО (штрафной изолятор) și ПКТ(помещение камерного
типа.) ; - completarea binelui hoților, adică tribut colectat de la toți condamnații, prizonierii și alte
persoane; - să onoreze părinții (în special mama); –Nu fi membru al niciunui partid, asociație; - să învețe
viața corectă tinerilor, să explice ce este concepte corecte; –Nu avea permis de ședere (înregistrare); - să
fiu sincer într-un joc de cărți între hoți.

Legea penitenciarelor: Alocați o cotă din fondul comun. Nu poți ridica mâna împotriva unui hoț. Onorați
bătrânii. Onorați-vă părinții. O atitudine ireconciliabila fata de denuntari. Interzicerea de a lua orice de la
nimeni fără motiv. Interzicerea de a aduce acuzații împotriva oricui fără dovezi.

Interzicerea insultării în orice mod. Interzicerea jurării. Suport familial. Nu vă alăturați secțiunii (Aceasta
se referă la organizațiile amatorilor de condamnați creați în instituțiile penitenciare: SDP - secțiunea
disciplină și ordine, CMC - cultură = dar = secțiunea de masă; PMS - producție = secțiune de masă etc),
adică nu te înroși. Nu fura de la ai tăi (nu zbâi).

Astfel, putem spune că respectarea normelor legii închisorii este obligatorie atât pentru hoții în drept,
cât și pentru toate celelalte elemente penale, iar respectarea anumitor dispoziții din legea hoților este
obligatorie numai pentru hoții în drept și persoanele care doresc să fie încoronate. .

Александров Ю.К.

Очерки криминальной субкультуры.