DEVIANTA

1. Natura deviantei. Tipuri de deviant Devianta reprezint orice act, conduit sau manifestare care violeaz normele scrise sau nescrise ale societtii ori ale unui grup social particular (RDULESCU). Reprezentnd un tip de comportament care se opune celui conventional sau conformist, devianta poate fi definit n dou moduri: n raport cu codurile legale formale (definitia legal, juridic) si n raport cu normele sociale si culturale (definitia social). a) Definitia legal (juridic) Toate societtile condamn anumite comportamente. Omorul, violul, incestul, trdarea de tar si furtul sunt, n general, considerate reprobabile n majoritatea societtilor. n societtile industriale avansate, aceste actiuni sunt prohibite prin coduri legale formale si exist pedepse pentru cei care le comit. Astfel de actiuni sunt considerate deviante din punct de vedere legal. Pe lng aceste delicte grave, multe societti consider si alte comportamente drept violri ale normelor legale; acestea includ actiuni cum sunt nclcarea legilor de circulatie, tulburarea linistii, purtarea unei arme ascunse si, mai recent, intrarea n datele unui calculator strin, modificarea sau stergerea acestor date. Delicventa juvenil se refer la violarea normelor legale de ctre cei care sunt sub vrsta la care legea trateaz oamenii ca adulti. Pe lng legile care definesc anumite acte drept delicte, indiferent cine le comite, exist altele care sunt specific legate de vrst. Starea de neascultare si chiulul de la scoal sunt printre comportamentele care i aduc pe tineri, nu pe adulti, n contact cu politia si tribunalele. Deviant exist n toat lumea, n ciuda faptului c normele legale specifice care definesc comportamentul inacceptabil pot varia de la o societate la alta. n Statele Unite, legea penal este adoptat de diferitele state, precum si de guvernul federal. Astfel, ceea ce poate fi o crim ntr-un stat (de pild, cumprarea unei arme personale) poate s nu fie considerat crim n altul. Ceea ce este considerat deviant n sensul legal variaz nu numai de la societate la societate, ci si de la zon la zon n cadrul societtilor industriale mari. b) Definitii sociale Delictul este usor de definit ca o form deviant de comportament. Mai greu de definit sunt acele forme de comportament care sunt considerate deviante din punct de vedere social, adic, cele care violeaz normele sociale, dar nu codul legal. S dm dou exemple: pn recent, purtarea cerceilor era considerat nepotrivit pentru brbati. n anii saizeci si saptezeci, multi tineri au renuntat la

aceast conventie si, n mod sfidtor, purtau prul lung, iar tineretul, n general, se mbrca evident mai neglijent (deseori blugi vechi si tricouri) dect era considerat corespunztor. n contextul epocii, astfel de comportamente erau considerate deviante din punct de vedere social; ele nu se conformau normelor generale ale societtii, dar nu erau o amenintare suficient pentru ordinea social nct s fie definite drept delicte. Pe baza acestor definitii se pot identifica mai multe feluri de deviant. Astfel (CUSSON): * infractiuni si delicte; * sinuciderile; * consumul de droguri; * transgresiunile sexuale; * deviantele sociale; * bolile mentale etc. Alti autori (MERTON, MOSCOVICI) consider c devianta se refer la: * deviantii culturali; * transgresorii; * indivizii cu tulburri de comportament s.a. 2. Teorii explicative referitoare la deviant Explicatiile de ce oamenii se angajeaz n acte deviante s-au situat de la cele biologice si psihologice pn la cele mai sociologice. Aceste explicatii diferite si au originea n diverse ipostaze nu numai referitoare la cauzele comportamentului uman, ci si la modul n care comportamentul deviant ar putea fi schimbat. De aceea, aceste perspective diferite vor fi discutate separat. * Explicatiile biologice si psihologice

ntr-o vreme, cauzele comportamentului deviant erau considerate a fi forte supranaturale. Oamenii actionau n moduri irationale, pentru c erau posedati de diavol sau de spirite rele. n secolul al XIX-lea, aceast explicatie cedeaz treptat unei abordri considerate mai stiintific, bazat pe cunoasterea biologiei din acea vreme. Cea mai important explicatie de acest tip, desi nu prima, a fost sustinut de Cezare Lombroso (1876), un doctor care a lucrat n nchisorile italiene. El a supus detinutii la diferite msurtori fizice si a constatat c acestia aveau trsturi fizice distincte: fruntea ngust, maxilar iesit n afar, pometi proeminenti, urechi mari si lbrtate si mult pr pe corp. Lombroso credea, dintr-o perspectiv evolutionist, c criminalii sunt atavici, c sunt subdezvoltati din punct de vedere biologic. Lucrarea lui Lombroso avea multe puncte slabe. ntreprinznd o cercetare conceput cu mai mult grij, Charles Goring (1913), un

psihiatru britanic, a constatat c trsturile pe care Lombroso le-a atribuit criminalilor erau prezente si la necriminali. Goring a afirmat c nu exist diferente fizice esentiale ntre criminali si necriminali. Cu toate acestea, ideea potrivit creia criminalii constituie un tip fizic distinct a continuat s aib adepti. n 1949, Sheldon a afirmat c tipul anatomic are legtur cu criminalitatea. El a descris criminalul ca fiind, probabil, un mezomorf (musculos si atletic) mai degrab dect ectomorf (nalt, slab si fragil) sau un endomorf (scund si gras). Principiile generale ale pozitiei lui Sheldon au fost sustinute de cercetrile sotilor Glueek (1950), desi ei au afirmat c tipul anatomic nu este o cauz direct a criminalittii. Dup prerea lor, mezomorfii au un tip de personalitate (insensibili fat de altii si ar putea s reactioneze la frustrare cu comportament agresiv) care i-ar putea mpinge la acte criminale. Astfel, ei au conchis c relatia ntre caracteristicile fizice si criminalitate este una indirect. Recent, unii cercettori au afirmat despre comportamentul criminal violent c poate aprea cnd o persoan are un model cromozomial care contine un cromozom masculin (XYY). S-a constatat c modelul XYY este mai rspndit printre brbatii criminali dect printre brbatii din populatia general. Dar numrul de subiecti studiati a fost prea mic pentru a stabili, cu un grad de certitudine, o legtur ntre prezenta unui cromozom masculin suplimentar si comportamentul criminal. Recent, Wilson si Herrnstein (1985) au ajuns la concluzia c factorii biologici au un efect neglijabil asupra comportamentului criminal si c mediul social joac un rol important n promovarea sau inhibarea oricrei influente pe care caracteristicile biologice o pot avea asupra unui astfel de comportament. * Explicatiile sociologice. Teoriile despre microniveluri Asocierea diferential. Ideea cheie n spatele teoriei asocierii diferentiale (sau teoria transmiterii culturale) (Sutherland, 1940) este c, principial, criminalitatea este nvtat n cursul socializrii. Prin interactiunea cu cei importanti, indivizii si dezvolt tipuri de idei, atitudini si valori care i fac mai mult sau mai putin dispusi s se conformeze normelor sociale. Dac oamenii se angajeaz sau nu n acte deviante sau criminale depinde n mare msur de natura influentei si de timpul pe care l petrec cu aceia care sustin si modeleaz comportamentul deviant. n teoria asocierii diferentiale, devianta este un rezultat obisnuit al prezentei unei subculturi deviante prin care oamenii nvat norme si comportamente ce i mping la acte antisociale. Aceast explicatie este o folosire simpl a teoriei nvtrii n contextul socializrii. Ceea ce deosebeste criminalul de necriminal sau deviantul de nondeviant nu este procesul de socializare, ci continutul lui; ce este nvtat, nu cum este nvtat. Toti oamenii pot nvta valori si norme care ar putea fi numite antisociale; ceea ce conteaz este frecventa contactului cu

aceste valori si norme, precum si intensitatea lor. Un alt factor este vrsta. Tinerii au putin experient cu care s evalueze sau s pun n context aceste idei si comportamente. Ei sunt mai vulnerabili la toate felurile de influent, inclusiv la cele care duc la comportament delicvent. Aceast teorie a fost folosit si pentru a explica persistenta criminalittii n comunitti speciale sau n mahalale (Shaw si McKay, 1942). O dat ce subculturile deviante se dezvolt, valorile lor, atitudinile, normele, tehnicile si comportamentele devin accesibile altora din comunitate, prin faptul c sunt modelati de criminali. Mai mult, aceste valori si comportamente sunt transmise generatiilor viitoare prin socializare. n felul acesta, comunittile speciale devin pepiniere pentru comportamentul criminal generatie dup generatie. Teoreticienii scolii de la Chicago apreciaz c orasul modern are ntotdeauna arii de delicvent (Shaw, McKay), dup cum urbanizarea are si consecinte nedorite (HALBWACHS urbanismul dubleaz sinuciderile). Desi ideea despre comportamentul deviant si/sau criminal care este nvtat ca orice form de comportament a cstigat o larg acceptare, teoria asocierii diferentiale a fost considerat incomplet. Aceast teorie nu rezolv nicieri problema de ce anumite activitti sunt definite criminale. Orice teorie cuprinztoare trebuie s rezolve si aceast problem. Teoria controlului. Walter Reckless si colegii si (1956) s-au concentrat asupra problemei de ce, chiar n zonele cu criminalitate ridicat, unii tineri nu ajung delicventi. Ei sustin c dezvoltarea unei imagini bune despre sine a unei persoane serveste ca s-l izoleze de subcultura delicvent nconjurtoare. Cel mai general punct de vedere al teoriei controlului se refer la comportamentul criminal ce rezult din lipsa unui control intern, efectuat de individ, si din lipsa unui control extern, efectiv si adecvat, efectuat de societate. Ideea central este c ceea ce trebuie explicat nu este deviatia, ci conformismul. Conformismul rezult din mecanismele de control intern si extern. Dar ce sunt aceste mecanisme de control social? Construind pe teoria lui Durkheim, teoreticienii controlului afirm c integrarea comunittii si legturile sociale puternice i fac pe oameni s accepte normele si valorile comunittii lor si s se conformeze acestora. Hirschi (1969) a avansat ideea c legturile sociale puternice au cteva caracteristici definitorii. Atasamentul implic legturi puternice cu anumiti indivizi din comunitate. Relatii cu alti oameni importanti i determin pe indivizi s ia n considerare sentimentele si preocuprile acestora, fcndu-i, dup toate probabilittile, s actioneze n moduri responsabile. Angajamentul, sau investitia oamenilor n societate, le tempereaz comportamentul. n anii 60, un strigt mobilizator al celor care

sustineau schimbarea social era nu aveti ncredere n nimeni peste treizeci de ani. Ideea fundamental a acestui slogan era c oamenii peste vrsta de treizeci de ani puteau avea familii, slujbe cu norm ntreag, ceea ce i fcea s aib un interes fat de sistemul existent si, astfel, era mai putin probabil ca ei s doreasc s-l schimbe. Era mai probabil ca ei s se conformeze valorilor si normel or sociale existente dect oamenii mai tineri. Implicarea n activitti nedeviante si cu oameni nedevianti, afirma Hirschi, las mai putin timp pentru comportament delicvent. Sistemele de credint mprtsite leag laolalt membrii comunittii si le ntreste rezistenta la actiuni deviante. Desi teoria controlului este un supliment folositor pentru teoria asocierii diferentiale, prin faptul c pune accentul pe importanta controlului intern si a integrrii sociale a comunittii, el este, de asemenea, incomplet. Teoria controlului, de pild, pare incapabil s explice crima gulerelor albe, activitti delictuale (e.g., delapidare) comise de oameni cu statut superior si, aparent, respectabili, care sunt bine integrati n comunittile lor. De asemenea, aceast teorie nu ajut la explicarea comportamentului celor integrati n subculturi deviante, n care legturile sociale puternice si normele sociale nu sunt privite favorabil de societatea mai mare. Astfel, problema nu este numai integrarea n comunitate, ci si natura sistemului de credinte al acestei comunitti. Legturile puternice ale comunittii n cadrul unei subculturi deviante pot contribui la comportamentul deviant. Teoria nu rezolv problema de ce oamenii se angajeaz ntr-o form de deviant si nu n alta. n final, lipsa de integrare a indivizilor n comunitatea lor poate fi cauza sau efectul comportamentului lor deviant. Pe scurt, teoria controlului joac un rol n explicarea deviantei, dar nu poate s se mentin singur. Teoria situational. O serie de cercettori consider c analiza situatiilor ofer un rspuns adecvat problemelor legate de geneza deviantei. n aceast conceptie situatia reprezint ansamblul circumstantelor externe care preced si nsotesc comiterea unui act deviant si care fac ca acest act s fie mai mult sau mai putin realizabil, mai mult sau mai putin profitabil, mai mult sau mai putin riscant. Exist astfel o convergent la un moment si ntr-un loc date a circumstantelor materiale favorabile executrii unui act deviant (ipoteza posibilittii): * obiceiuri de viat care invit la producerea unor comportamente deviante din partea altora; * vulnerabilitatea tintelor; * accesul potentialilor devianti la tehnica necesar. n acest sens, un interes aparte n sociologia deviantei si sociologia culturii o prezint mass-media (devianta observat productii de film etc care pot stimula imitatia).

* Explicatiile sociologice: teoriile despre macroniveluri Tensiunea structural. Unele explicatii ale deviantei se concentreaz asupra fortelor sociale mari. O astfel de teorie pune accentul pe conceptul de anomie al lui Durkheim, care se refer la o situatie n care normele tipice care ghideaz comportamentul nu mai sunt adecvate sau eficiente. Efectul anomiei const n reducerea capacittii societtii de a structura un comportament adecvat. Pe aceast baz, Merton (1938) sustine c devianta se naste dintr-o tensiune structural, care rezult din lipsa unei relatii clare ntre scopurile sustinute cultural si mijloacele oferite de societate pentru atingerea acelor scopuri. Efectul acestei nepotriviri este c, desi indivizii afl, prin procesul de socializare, ce asteapt societatea de la ei (scopurile), deseori ei sunt incapabili s ating acele scopuri, din cauza lipsei de mijloace adecvate. De pild, oamenii asteapt s aib succese pe plan profesional si financiar. Dar nu toti oamenii pot avea succes n acesti termeni. E mai putin probabil ca unii indivizi fr mijloace de a ajunge la o educatie superioar sau la o instruire specializat s aib succes. Aceast situatie duce la un sentiment de anomie. Merton defineste patru tipuri de adaptare deviant. Inovatia, cnd o persoan accept scopurile culturale standard, dar nu accept mijloacele, sanctionate social, de atingere a acestor scopuri (e.g., persoana care foloseste informatii de la o persoan care are acces la informatii confidentiale, pentru a face afaceri cu actiuni si obligatiuni). Ritualismul se refer la situatii n care persoanele care nu accept sau par s nu nteleag scopul cultural totusi actioneaz n moduri aprobate de societate (e.g., birocratul stereotipic care este mai atent la a se asigura c toate formularele sunt completate dect la atingerea scopului acestor formulare). Marginalizarea descrie situatia persoanei care a abandonat att scopurile, ct si mijloacele aprobate cultural (e.g., vagabondul, cel care prseste societatea). n final, rebeliunea este un mod de adaptare prin care persoana nu reuseste s accepte scopurile si mijloacele aprobate cultural si le nlocuieste cu alte scopuri si mijloace (e.g., revolutionarul sau cel care protesteaz pentru drepturi civile). Potrivit teoriei tensiunii culturale, sursa dificulttii este n structura social si n cultur, nu n individ. Astfel, este deosebit de util s se explice devianta n clasa de jos, n care cile pentru succes, acceptabile social, sunt mai putin accesibile. De asemenea, teoria tensiunii structurale explic mai eficient comportamentele deviante specifice (e.g., cei care se implic n furt) dect devianta, n general. Totusi, este mai putin folositor s ntelegi devianta social necriminal sau crima gulerelor albe. Capitalismul si teoria conflictului. Rdcinile teoriei conflictului si au originea n conceptia marxist potrivit creia ornduirea capitalist, un sistem economic caracterizat mai degrab prin proprietatea privat dect prin proprietatea statului asupra mijloacelor de productie, a

repartitiei si a schimbului de bogtii, este sursa criminalittii. ntruct controlul asupra resurselor necesare nu este repartizat n mod egal, capitalismul i face pe oameni s se angajeze n comportament criminal, fie ca s obtin ceea ce ei cred c ar trebui s aib (muncitorul exploatat), fie s pstreze sau s dezvolte ceea ce au dobndit (capitalistul). Acest conflict si are originea direct n competitivitatea inerent capitalismului, cu accentul su de profit, si n incapacitatea muncitorilor de a realiza venitul necesar, ca s se mentin cel putin la un nivel minimal de existent. Quinncy (1974; 1980) afirm c proprietarii mijloacelor de productie, capitalistii, controleaz sistemul legal; ci definesc ca fiind delict sau crim orice fapt ce le-ar ameninta privilegiile si propriettile pe care le-au acumulat prin capitalism. Din aceast perspectiv, chiar acele crime care par nensemnate (e.g., jocurile de noroc, butura, angajarea n legturi sexuale ilicite) sunt considerate c amenint valorile muncii intense si sobrietatea pe care se bazeaz structura capitalist. n mod similar, Spitzer (1980) evidentiaz cum autoritatea capitalistilor asupra aparatului legal le permite s-l foloseasc la controlarea celor care amenint functionarea capitalismului. De pild, el afirm c, ntruct cei care fur amenint proprietatea celor bogati, acest comportament ar putea fi definit delictual. Mai mult, el propune ca proprietarii, capitalistii, s joace si un rol cheie n a-i defini devianti din punct de vedere social pe cei care nu vor s efectueze munca necesar pentru a face s functioneze masinria capitalist sau pe cei care nu arat respectul cuvenit fat de autoritate, o cerint important n organizatiile ierarhice capitaliste. Pe de alt parte, cei al cror comportament sprijin sau ilustreaz modul de viat capitalist (e.g., individualistii nenduplecati, implicati n jocuri sportive competitive) sunt prezentati ca modele n contrast cu deviantii. Teoria conflictului aplicat deviantei sugereaz modalitti prin care structura economic a societtii influenteaz sfera politic, ndeosebi n definirea anumitor acte ca fiind criminale sau deviante. La fel ca teoria tensiunii structurale, ea localizeaz sursa comportamentului deviant n cadrul structurii sociale si nu n individ. Totusi, si ea are anumite limite. Teoria conflictului pre supune c bogatii sunt atotputernici; c ei sunt liberi s defineasc orice vor ca fiind criminal sau deviant. Aceast teorie ignor consumatorul sau legile pentru protejarea muncitorilor, care restrng libertatea de actiune a capitalistilor. De asemenea, clasa capitalist nu este ntru totul de acord n privinta intereselor sale si a modurilor de a le apra. Dac aceast afirmatie nu ar fi adevrat, nu ar exista legi mpotriva trusturilor care mpiedic anumite companii s controleze evenimentele dup b unul lor plac. O alt problem cu teoria conflictului este c ignor devianta n

societtile n care nu exist o inegalitate important. Crima si devianta exist chiar si n trile care au redus n mod drastic inegalittile printre membrii lor. La fel ca celelalte teorii despre cauzele criminalittii, perspectiva conflictului ne mbogteste cunostintele despre deviant, dar nu ne ofer o explicatie complet. Teoria reactiei sociale sau de marcaj. Una dintre cele mai populare explicatii ale deviantei este, n zilele noastre, teoria reactiei sociale sau de marcaj (teoria etichetrii), care consider devianta ca fiind incapacitatea de a clasifica anumite actiuni ca potrivite sau nepotrivite. Desi asemntoare cu teoria conflictului n privinta deviantei, aceasta se bazeaz mai putin pe sfera economic dect pe puterea indivizilor sau a grupurilor pentru a eticheta comportamentul. Argumentul principal prezentat de teoreticienii reactiei sociale (e.g., Lemert, 1951; Erikson, 1962; Becker, 1963) este c nici un comportament nu este inerent sau n mod automat deviant. Devianta reclam o definitie. Diverse societti (si diverse grupuri din cadrul unei societti) eticheteaz diferite acte ca fiind deviante. n Statele Unite, de pild, dac o persoan umbl pe strad n haine zdrentroase si ndrug vorbe despre slava lui Dumnezeu, va fi, probabil, ridiculizat, trimis la nchisoare sau ntr-o institutie pentru boli psihice. n alte societti, acelasi act ar putea inspira respect datorit naturii sale religioase. Deopotriv important pentru aceast teorie este c, desi din cnd n cnd toti oamenii se angajeaz n acte care sunt definite de societatea lor (sau grupul) ca fiind deviante, aceste acte deviante nu sunt totdeauna observate sau, dac sunt observate, ele sunt considerate comportamente gresite temporare. Aceasta este numit deviant primar. Ceea ce este important pentru teoria etichetrii nu este actul nsusi, ci devianta secundar, etichetarea public ca deviant si, ca urmare, acceptarea identittii deviante de ctre persoana care a comis actul. Aceast acceptare poate fi considerat ca un stigmat, un mod negativ de a vedea lucrurile, care schimb n mod substantial constiinta de sine a unei persoane si o duce la o carier deviant (Goffman, 1963). Un act de deviant secundar poate, de asemenea, duce la o etichetare retrospectiv a identittii trecute a unei persoane, pentru a-l face s se conformeze identittii prezente. Teoria reactiei sociale a fost folosit pentru a explica att criminalitatea, ct si devianta social. Problema identittii este esential pentru perspectiva reactiei sociale, care are rdcini n teoria interactiunii simbolice. Actul deviant e mai putin important dect faptul de a fi etichetat deviant. La rndul ei, acea etichet afecteaz sentimentul de identitate al persoanei, care poate duce la alte acte deviante. Teoria reactiei sociale leag modurile micro si macro de abordare a deviantei. Definitiile deviantei rezid n definitiile culturale (macro).

Dar aplicatiile acestor definitii au loc prin interactiunea personal cu altii si joac un rol semnificativ n identitatea individual (micro). Aceast teorie este util n prezentarea deviantei ca un proces social mai degrab dect un proces moral unele persoane au puterea de a im pune altora punctele de vedere asupra comportamentului cuvenit. De asemenea, ea constituie o modalitate util de a privi comportamentele definite ca violri att ale normelor legale, ct si ale celor sociale. Teoria reactiei sociale are cteva limitri. Cercetarea arat c unii criminali se angajeaz n practici criminale sau deviante (e.g., furturi din magazine) chiar dac nu sunt prinsi si niciodat expusi unei identitti bazate pe deviant secundar (Gove, 1980). Pentru unii, faptul de a fi etichetat deviant este un stimulent puternic de a-si schimba mai degrab comportamentul dect de a-l continua. n final, exist oameni n nchisori (e.g., violatori, ucigasi pltiti) si n diverse tipuri de institutii pentru boli psihice, deoarece comportamentul lor este o amenintare pentru ei nsisi sau pentru altii si nu pentru c actiunile lor au fost arbitrar definite, de cei care au autoritate, ca fiind gresite. 3. Caracteristicile sociologice ale deviantului Caracteristicile sociologice ale deviantului prel uate din literatura de specialitate si referitoare la situatia din trile dezvoltate/industrializate ofer numeroase date interesante pentru analiza si, mai ales, pentru predictia fenomenului deviant. Este surprinztor de dificil s identifici tipurile de persoane care comit crime sau au comportamente deviante. Multe astfel de comportamente rmn nenregistrate, deseori pentru c victimele nu sunt identificate sau nu figureaz n rapoartele birocratiei. De fapt, Departamentul de Justitie al Statelor Unite estimeaz c ar putea fi de trei ori mai multe crime dect se raporteaz. Majoritatea statisticilor privitoare la criminali se refer la cei care au fost prinsi, iar n unele cazuri doar la cei care au fost condamnati. Pe scurt, datele asupra criminalilor sunt de asa natur nct caracterizrile tipurilor de oameni care comit crime trebuie s fie experimentale. Vrsta este asociat cu crima si cu comportamentul deviant. Criminalii si/sau deviantii sunt relativ tineri; cei mai multi sunt adolescenti sau putin trecuti de 20 de ani. Acest grup de vrst explic mai mult de 40% din crimele violente si aproximativ jumtate din toate delictele mpotriva propriettii. Pe de alt parte, este mai probabil ca delictele gulerelor albe s fie comise de cei care sunt considerabil mai n vrst. Genul este, de asemenea, asociat cu crima si/sau delicventa. Dup toate probabilittile, brbatii comit delicte mpotriva propriettii de aproximativ patru ori mai mult dect femeile si cam de nou ori mai

multe crime violente. Aceast diferent ntre ratele delictelor este datorat mai multor factori. Unele delicte sunt legate automat de gen; violul este esentialmente o infractiune masculin, iar prostitutia o infractiune feminin. De asemenea, agentii care aplic legea deseori sunt mai sovielnici n a eticheta femeile drept criminale dect a eticheta brbatii. Pe msur ce drepturile femeilor si ale brbatilor devin egale, s-ar putea ca diferenta n ratele delictelor lor s scad (Adler si Adler, 1979). Clasa social joac un rol n deviant/infractiune. O mai mare parte dintre delicventi/deviati sunt din clasa de jos dect din cea mijlocie si cea de sus. Totusi, victimele crimelor de asemenea provin disproportionat din clasa de jos. Mai mult, probabilitatea de a fi arestati si condamnati e mai mare pentru oamenii din clasa de jos dect pentru cei din alte clase sociale. Clasa social este, de asemenea, un factor n diferitele tipuri de delicte comise. Probabilitatea de a comite infractiuni de strad (e.g., tlhrii, atac la persoane) este mai mare pentru cei din clasa de jos. Pe de alt parte, delictele gulerelor albe sunt mai frecvente printre cei din clasele de mijloc si de sus. Rasa este implicat n infractiune ntr-un mod coplesitor. Americanii africani sunt mult mai frecvent arestati dect proportia lor din populatie. n 1986, cnd acestia constituiau 12% din populatie, ei formau cam 28% din arestri pentru crime grave, 33% pentru crime mpotriva propriettii si 45% pentru crime mpotriva persoanei (Biroul Federal de Investigatii al Statelor Unite, 1987). Totusi, majoritatea criminalilor sunt albi. De asemenea, exist o relatie ntre clasa social si ras care afecteaz rata criminalittii. Americanii africani sunt mai frecvent arestati dect sunt albii. De asemenea, probabilitatea de a comite delicte ale gulerelor albe este mai mic pentru americanii africani dect pentru albi. 4. Implicatiile sociale ale deviantei Sociologii nu vd devianta ca un atribut al persoanei; ea este eticheta atribuit unui anumit comportament fat de relatiile si procesele sociale. Cnd aceste procese sunt codificate si legiferate de stat, noi numim violarea lor crim. Alte definitii sociale formulate mai putin clar deseori fac ca diferite forme de comportament s fie considerate ciudate, excentrice, deosebite sau trsnite. Aceste comportamente deseori i fac pe oameni s evite persoana asociat cu ele sau s insiste ca actiunile persoanei ofensatoare s fie limitate n vreun fel. * Stigmatul social Un numr de forme de comportament deviant necriminal poart cu ele un stigmat social, o identitate negativ convingtoare. n

societatea noastr, boala mintal poart un asemenea stigmat, asa cum poart handicapul fizic, invaliditatea si chiar bolile fizice (e.g., SIDA). Comportamentul fortat, fie c implic jocurile de noroc, folosirea drogurilor sau mncatul, este deseori definit deviant si de aceea stigmatizeaz persoana care se angajeaz n el. Pe scurt, oamenii neconventionali sunt considerati devianti. Definirea oamenilor neconventionali mai degrab ca devianti dect deosebiti afecteaz serios modul n care altii trateaz astfel de indivizi si, inevitabil, modul n care persoanele astfel definite ajung s se considere ele nsele. * Devianta si societatea Durkheim (1895) precizeaz c devianta exist n toate societtile. El afirm c, departe de a fi anormal, devianta este o trstur necesar tuturor societtilor si ndeplineste cteva functii importante. Definitiile sociale ale deviantei marcheaz granitele comportamentului permisiv, astfel clarificnd ceea ce societatea consider c este o actiune corect si potrivit. Etichetarea actelor ca deviante ntreste forta moral a comportamentului considerat acceptabil de societate. De asemenea, reactia societtii la comportamentul deviant deseori mreste solidaritatea social, unind oamenii n spatele acelei reactii. Devianta poate servi societatea, ducnd la schimbarea social. Devianta prezint alternative la normele si valorile existente. De pild, potrivit lui Merton, inovatia este o form de deviant care poate fi considerat nu numai pozitiv, ci si absolut necesar dac o societate nu vrea s stagneze. Cei definiti devianti la un moment dat pot deveni eroii viitorului. Oamenii care au luptat s dea femeilor dreptul de a vota au fost considerati devianti la vremea aceea, dar astzi noi considerm normal dreptul de a vota al femeilor si i ludm pe cei care s-au luptat s-l obtin. Devianta, asadar, este comportamentul care difer de cel obisnuit si traditional. Dac acest comportament este aplaudat sau condamnat depinde de cine l apreciaz; el depinde si de zona specific n care apare. Pe scurt, devianta este rezultatul unui proces social. Criminalitatea si delicventa juvenil rezult din violarea legilor si sunt dou forme de deviant definite legal. Devianta social, pe de alt parte, se refer la actiuni care violeaz normele sociale, desi nu necesarmente legale. Deea (4/27/2008 4:07:00 PM): temele la dabu pe sem ata: devianta si ctrl soc,skimbare crestr si transform,edu soc ca instit soc,skimbr soc si probl soc,cas si fam,cult si struct soc,tranzitia ro contemp,dezvolt soc