CONTROLUL SOCIAL sI DEVIANA 8.1.

Ce este controlul social, forme si stiluri de manifestare n fiecare societate, exista "o schema a vietii colective" : fiecare individ stie cum sa se comporte n anumite situatii, stie ce asteapta ceilalti de la el si la ce reactii se poate astepta el de la ceilalti n urma actiunilor sale. Atunci cnd apar comportamente neasteptate, atipice, care nu se ncadreaza n modelele recunoscute si acceptate social, ele vor fi sanctionate. Sanctiunile reprezinta unul din elementele controlului social. n sensul sau cel mai general, controlul social reprezinta ansamblul mijloacelor si mecanismelor socio-culturale care reglementeaza, orienteaza, modifica sau influenteaza comportamentele indivizilor n societati, n vederea conformarii lor la sistemul valoric-normativ si mentinerii echilibrului societatii ca sistem. Am putea spune ca, initial, teoriile despre controlul social au fost dezvoltate ca raspunsuri la interogatiile filosofilor secolului XVII privind posibilitatea convietuirii oamenilor, a desfasurarii vietii sociale n conditiile n care oamenii au atitudini egoiste unii fata de altii, sunt, asa cum sustinea Hobbes : "Homo, homini, lupus". Mai trziu, E. Durkheim a efectuat o analiza a moralitatii ca actiune " a societatii n interiorul nostru", ca fapt social rezultat din interiorizarea normelor. K. Marx indica constrngerea exercitata de institutii (mai ales de stat), ca factori de control social. G.H. Mead abordeaza tema controlului social, explicnd 434c29e procesul interiorizarii normelor prin dezvoltarea Eului subiectiv, prin constientizarea asteptarilor pe care altii le au fata de tine. S. Freud construieste supraeul ca autoritate sociala interiorizata, care functioneaza ca si constiinta. Iata, deci, ca teoriile despre controlul social au aparut nainte ca notiunea de control social sa fie inventata si uilizata n sociologie. Conceptul de control social a fost introdus n sociologie la nceputul secolului XX de catre scoala americana a "jurisprudentei sociologice" (E. A. Ross, R. Pound, L. Brandeis, O.W. Holmes) pentru a desemna prghiile principale prin care societatea si asigura - prin diferite mijloace functionalitatea si stabilitatea. n conceptia lui E.A. Ross 1 ordinea sociala nu este niciodata spontana sau instinctiva, fiind asigurata att ca efect al presiunilor psihologice directe, al sugestiilor si actiunilor de stimulare de catre diverse forte sociale, ct si ca actiune dirijata a institutiilor cu rol de reglare a comportamentelor. n opina lui Ross, legea reprezinta cel mai specializat si cel mai perfect mecanism de control n societate, este fundamentul ordinii sociale. Reprezentantii scolii "jurisprudentei sociologice" au inclus n controlul social nu numai mijloacele si regulile indisolubil legate de sanctionarea comportamentelor indezirabile, ci si pe cele care stimuleaza, promoveaza conduitele dezirabile social, respectiv : obiceiurile, moravurile, uzantele, educatia, arta, etica etc. Acest fapt l-a determinat pe J. Carbonnier sa considere ca acest concept este "o forma mai ndulcita a constrngerii sociale".2 n acelasi context, Szczepanski 3 sublinia faptul ca fiecare grup, colectivitate, societate dezvolta o serie de masuri, sugestii, modalitati de convingere, sisteme de persuasiune si presiune, interdictii,

constrngeri, sanctiuni (ajungnd pna la constrngerea fizica), sisteme si modalitati de manifestare a recunostintei, acordare de premii, distinctii prin care conduc comportamentul indivizilor si grupului spre modele acceptate de valori si de actionare spre realizarea conformismului membrilor. Acest sistem l vom numi sistemul controlului social. Sociologul polonez, mai sus amintit, a sesizat ca nu toate comportamentele si actiunile indivizilor sunt supuse n aceeasi masura controlului social. Fiecare om detine o anumita sfera particulara, are dreptul la o anumita zona "privata", care limiteaza controlul social, care poate fi mai mare sau mai mica, n functie de : a) tipul de societate (autoritara sau democrata, traditionalista sau moderna etc.), b) coeziunea grupului (cu ct aceasta este mai mare, cu att controlul social ese mai puternic), c) caracterul institutiilor din care individizii fac parte (ntr-o organizatie paramilitara, controlul social este extrem), d) pozitia indivizilor n grup (n comparatie cu un om de rnd, de exemplu, presedintele tarii este supus la un control social mult mai mare). Faptele necesare, indispensabile desfasurarii vietii colective, sunt mult mai controlate dect faptele care nu au dect o importanta individuala. Astfel, societatea este mult mai interesata de modul n care un director de scoala coordoneaza activitatile educative, dect de modul n care el si petrece sfrsitul de saptamna. Cu ct o actiune se refera mai mult la viata grupului, cu ct ea constituie o amenintare a grupului ca ntreg cu att mai mare va fi represiunea asupra ei. De altfel, rostul controlului social, asa cum opineaza J. Cazeneuve4, este "sa orienteze comportamentul membrilor societatii ntr-un sens conform cu mentinerea acestei societati". El include n sistemul controlului social ansamblul proceselor de socializare si ndeosebi al presiunilor pe care le sufera fiecare om din partea altor membri ai societatii. Din perspectiva altor sociologi, ca de exemplu W.G. Sumner5, "reglarea comportamentelor membrilor societatii are loc n cea mai mare masura, prin intermediul asa numitor "folkways" (cutume sau traditii populare) si "mores" (moravuri)". Principala conditie a vietii sociale subliniaza autorul citat - este adaptarea omului la mediu, adaptare ce da nastere la diverse grupuri de solidaritate, unite prin credinte, convingeri si moravuri comune. n calitatea pe care o au "folkways" contribuie la solidaritatea sociala, au un caracter reglativ si imperativ pentru comportamente. Ele reprezinta pentru grupul social cam ceea ce reprezinta deprinderile pentru individi. Att "folkways" ct si "mores" constituie mijloace informale de control social ce se perpetueaza de la o generatie la alta prin intermediul socializarii. R.E. Park si E. W. Burgess, n lucrarea "Introduction to the Science of Sociology" (1921) distingeau existenta a trei modalitati sau forme de exercitare a controlului social n societate : - formele spontane, elementare de control social (de exemplu, adaptarea individului spontana, la comportamentul unei multimi sub presiunea ei) ; - opinia publica (ce joaca rolul de autoritate sociala neinstitutionalizata) ; - institutiile si reglementarile institutionalizate) . juridice (care functioneaza ca autoritati imperative

Conform teoriei functionalist-structuraliste (T. Parsons), regulile sociale indica individului normele sociale permise de societate pentru diferite situatii, dupa care si orienteaza activitatea si

alege din alternativele posibile pe aceea pe care o considera cea mai buna. Parsons accentueaza asupra ideii ca supunerea fata de norme nu se datoreaza unor factori de control social coercitiv, ci unui comportament natural, firesc, datorat internalizarii valorilor sociale. Interpretarile pe care sociologii le dau astazi controlului social pot fi grupate n doua mari categorii : a) interpretari restrictive, care pun accentul pe caracterul institutionalizat si coercitiv al controlului social si b) interpretari normative, care trateaza controlul social sistemic, ca ansamblu de actiuni umane ndreptate catre "definirea deviantei si stimularea reactiilor sociale n prevenirea si respingerea ei ". Allan V. Horowitz 7 remarca faptul ca n functie de diferite norme utilizate de catre diferitele subculturi, definitiile deviantei nu implica n mod obligatoriu consensul normativ. Homosexualitatea, de pilda, sustine sociologul american, poate fi, pe rnd, considerata ca indiciu alimoralitatii, al bolii sau al unui stil libertin de viata. Variatele stiluri si forme de control social sunt ncorporate n relatii sociale concrete si corespund contextelor sociale n care opereaza (Horowitz). n opinia lui Sorin M. Radulescu, principalele criterii de clasificare a formelor de control social sunt : a) dupa instantele din care emana, controlul social exercitat de institutii cu caracter statal (tribunale, nchisori, spitale de psihiatrie etc.), de diferite grupuri sociale(familie , scoala , grupuri de vecinatate, asociatii, organizatii etc.) sau de catre anumiti indivizi ce au o anumita autoritate n grup (capul familiei, preotul, seful ierarhic etc.) ; b) dupa modul n care este exercitat controlul social, este organizat formal, realizat de institutii specializate si spontan (informal), realizat prin traditii, obiceiuri, prin opinia publica etc. ; c) dupa directia actiunii exercitate, controlul social poate fi direct (explicit), mbracnd forma aprobarilor, amenintarilor, sanctiunilor etc. si indirect (implicit), realizndu-se prin zvonuri, sugestii, manipularea prin intermediul propagandei sau publictatii etc.; d) dupa mijloacele utilizate : controlul social stimulativ (pozitiv), efectuat prin intermediul aprobarilor, recompenselor, indicatiilor, sugestiilor etc. si controlul social coercitiv (negativ) prin tabuu-ri, sanctiuni punitive, interdictii etc.; e) dupa mecanismele de reglare normativa la care apeleaza, controlul social are caracter psihosocial (sugestia, convingerea, persuasiunea, manipularea etc.), caracter social propriu-zis (institutii sau organisme cu caracter statal, juridic, politic, adminstrativ etc.) si cultural (obiceiuri, moravuri, conventii, traditii etc.) f) dupa metodele (tipurile de sanctiuni) adoptate n rapot cu conduitele deviante, putem vorbi despre controlul social penal (pedepsele), compensator (plata unor daune), conciliator (negocieri, ntelegeri mutuale) si terapeutic (resocializare).

Pornind de la ultimul criteriu de clasificare (de la tipurile de sanctiuni adoptate n raport cu comportamentul durabil), Horowitz 8 prefigureaza existenta mai multor "stiluri" de control social: penal, al carui obiectiv principal consta n a "produce durere sau alte consecinte neplacute celor care au comis acte blamabile"; compensator, care implica obligarea violatorilor normei de a compensa victimele pentru prejudiciile si daunele suferite (accentul cade pe reinstaurarea starii normale perturbata de actul deviant) ; conciliator, care faciliteaza descoperirea unor solutii prin negocierea mutuala ntre partile implicate, fara antrenarea sanctiunilor coercitive ; terapeutice, care are ca principal obiectiv modificarea personalitatii indivizilor devianti prin manipularea unor sisteme simbolice ce-si propun sa-i readuca la "normalitate". Conform acestui ultim stil, individizii sunt tratati ca victime ale unei boli, care nu poate fi controlata de ei nsisi, motiv pentru care sunt supusidiagnosticului si tratamentului medical.