« 

...même si les Conventions de Genève fournissent un

cadre juridique essentiel légitimant les limites imposées
pour réduire les souffrances lors d’un conflit armé, la
volonté politique de les appliquer pleinement est encore
insuffisante. Je souhaite lancer un appel pour demander
aux États européens de continuer à accorder une place
prioritaire à la mise en œuvre et au respect de ces
Conventions »
Christine Beerli, vice-présidente du CICR,
Londres, le 9 juillet 2009

Prezenta conferinţă reprezintă unul din obiectivele Institutului Cercetări în Domeniul

Protecţiei Drepturilor Omului (ICDPDO), ULIM, care se impune ca o continuitate a conceptului
ştiinţific promovat, printre care se evidenţiază colocviul internaţional anual „Promovarea drepturilor
omului în contextul integrării europene: teorie şi practică”, unul din obiectivele căruea este
asigurarea caracterului continuitiv al temelor/direcţiilor de cercetare promovate de profilul de
ştiinţific „Cadrul juridic de asigurare a drepturilor omului în Republica Moldova”. Prezenta
conferinţă este întitulată „Dreptul internaţional umanitar la 60 de ani de la semnarea Convenţiilor de
la Geneva” şi îşi propune examinarea acelor probleme cu care se confruntă dreptul internaţional
umanitar la cea de-a 60-a aniversare a Convenţiilor de la Geneva din 12 august 1949.
Cele patru Convenţii de la Geneva – aniversarea a 60-a a avut loc la 12 august 2009 – sunt o
adevărată răsturnare în evoluţia ducerii războiului. Ele vizează abolirea conceptului de „război
total”, cel care s-a impus pe parcursul celui de-al Doilea Război Mondial, stabilind un cadru juridic
care trebuie să fixeze limite metodelor de război. Ele rămân a fi piatra de temelie a dreptului
internaţional umanitar (DIU) şi figurează printre tratatele cele mai importante care au ca obiectiv
protecţia victimelor în timpul conflictelor armate. Printre aceste victime, pot fi citaţi răniţii şi
bolnavii, naufragiaţii, prizonierii de război, intentanţii civili, civilii aflaţi sub regim de ocupaţie şi
alte grupuri de civili, cum ar fi femeile, copiii, persoanele deplasate.
Convenţiile au fost supuse unei ratificări universale, ceea ce presupune că ele se aplică tuturor
conflictelor armate – internaţionale şi non-internaţionale, în orice colţ al lumii. Deşi ele sunt
dedicate în special conflictelor armate internaţionale, ele conţin un articol comun, articolul 3, care
reprezintă o mini-convenţie în incinta Convenţiilor, care a fost prima dispoziţie convenţională ce a
menţionat direct conflictele armate non-internaţionale. Astăzi, când marea majoritate a conflictelor
sunt conflicte non-internaţionale, articolul 3 comun nu a pierdut din importanţa sa. Unul din
punctele forte ale acestuia este că el leagă toate părţile la conflict, inclusiv grupările armate.
În timp ce natura conflictelor armate este într-o constantă evoluţie şi impune noi provocări,
cum sunt terorismul şi războiul asimetric, Convenţiile de la Geneva rămân pertinente, dat fiind că
ne confruntăm în continuare cu conflicte armate non-internaţionale, situaţii de ocupaţie, şi mai puţin
cu războaie „tradiţionale”, altfel spus între state.
Convenţiile de la Geneva şi-au atins scopul! Ele au permis salvarea numeroaselor vieţi şi să
„stabilizeze” situaţia miilor de prizonieri de război, ele au ajutat la reîntegrarea a milioane de familii
şi au contribuit la restaurarea păcii. Ele au fost la fel un bun susţinător pentru CICR în procesul de
obţinere accesului la prizonieri, să ajute răniţii şi bolnavii, să se ocupe de persoanele deplasate, să
satisfacă necesităţile civililor aflaţi sub regim de ocupaţie şi să ofere servicii deferitor părţi
implicate într-un conflict armat non-internaţional.
Totodată, suntem martori ale numeroaselor încălcări ale Convenţiilor de la Geneva. Aspectul
pozitiv este că aceste încălcări nu mai pot fi comise în „linişte”. Spre deosebire de trecut, când
respectarea obligaţiei de a fi tras la răspunde pentru comiterea unor încălcări al „regulilor şi
obiceiurilor de război”, era mai degrabă o excepţie decât o regulă, astăzi situaţia se schimbă efectiv.
Impunitatea în caz de încălcare a dreptului internaţional umanitar nu mai este acceptată. Această
schimbare de atitudine este impusă în mare parte sub presiunile din partea opiniei publice.
 Ce putem aştepta de la această evoluţie? În primul rând, în materie de punere în aplicare, un
avânt durabil va trebui suportat de ţările europene, pentru a convinge în necesitatea ratificării
tuturor convenţiilor DIU, în special a celor trei Protocoale adiţionale la Convenţiile de la Geneva.
Obligaţia de a respecta DIU nu poate fi impusă în lipsa punerii în aplicare a acestuia la nivel
naţional. Statele trebuie să adopte toate măsurile legislative, regulamentare şi practice necesare
incorporării DIU în ordinea juridică naţională. Aceste măsuri trebuie între timp să reflecte utilizarea
şi protecţia emblemelor distincte, represiunile în raport cu infracţiunile grave, protecţia bunurilor
culturale, reglementarea metodelor şi mijloacelor de război, protecţia drepturilor persoanelor
dispărute şi a familiilor aestora.
În al doilea rând, ne referim la difuzare: o mai bună cunoaştere a DIU este o condiţie
indispensabilă pentru o respectare mai efectivă a dreptului. În acest sens, membrii forţelor armate,
la toate nivelele, trebuie să fie corect formaţi pentru a putea aplica acest drept. Civilii, la fel trebuie
să posede un minimum de cunoştinţe de bază a regulilor DIU, care vor putea să le aplice în caz de
conflict armat. În plus, ar trebui informaţi şi tinerii în cadrul învăţământului preuniversitar, de
exemplu, prin prezentarea programului educativ „Să exploarăm dreptul umanitar”, pentru ai
familiariza cu regulile şi principiile fundamentale ale DIU.
În al treilea rând, statele europene au un rol important şi influent în calitatea lor de apărători a
valorilor umanităţii în timp de conflict armat – indiferent că acestea au loc în Europa sau în altă
regiune a lumii. Acest rol de avocat va trebui la fel să consiste la promovarea respectării unei
acţiuni umanitare neutre, imparţiale şi independente în cadrul conflictelor armate, să dezvolte DIU,
reieşind din necesităţile acestuia, să răspundă provocărilor impuse de conflictele armate moderne şi
să susţină alte state care se angajează să ratifice convenţiile şi să adopte legi de aplicare la nivel
naţional.
În al patrulea rând, trebuie să dăm mai multă pondere responsabilităţii în caz de încălcări a
DIU. Legiuitorii şi tribunalele naţionale trebuie să-şi asume responsabilităţile, prin care legislaţia
naţională să recunoască responsabilitatea penală a autorilor încălcărilor DIU, inclusiv aplicarea
efectivă a acesteia. La nivel internaţional, este necesar de a intensifica cooperarea în scopul ducerii
anchetei şi pornirii unei urmăriri în caz de încălcări.
În concluzie, chiar dacă Convenţiile de la Geneva furnizează un cadru juridic esenţial ce
legitimează limitele impuse pentru a reduce suferinţele în cadrul unui conflict armat, trebuie să
constatăm faptul, că voinţa politică a celor ce aplică, rămâne în continuare insuficientă. Odată cu
aniversarea a 60 de ani de la adoptarea Convenţiilor de la Geneva, dorim să lansăm un apel către
toate statele, inclusiv Republica Moldova, să continuie, împreună cu Mişcarea internaţională a
Crucii Roşii şi a Semilunii Roşii, să acorde un loc prioritar procesului de aplicare şi de respectare a
acestor Convenţii. Acest apel este adresat autorităţilor publice, forţelor armate, legiuitorilor şi
tuturor celor implicaţi în acest proces nobil.
Conferinţa în cauză vine să confirme aceste doleanţe, contribuind la fel la implementarea la
nivel naţional şi regional a DIU şi examinarea problemelor cu care se confruntă organele legislative,
executive şi instanţele judiciare naţionale ale statelor. Unul din obiectivele acestei conferinţe este
analiza tendinţelor în codificarea DIU, evidenţierea provocărilor cu care se ciocnesc statele şi
comunitatea internaţională, precum şi stabilirea căilor de reglementare. Importanţa manifestării date
este determinată de numărul participanţilor din mai multe state: Belarusi, Franţa, Elveţia, Republica
Moldova, România, Rusia, Ukraina. Totodată, venim să menţionăm interesul sporit faţă de
conferinţa în cauză de diverse structuri, în lucările acestei manifestări fiind implicate cadre
didactice, savanţi, experţi, practicieni, etc. Printre co-organizatorii conferinţei se enumeră Institutul
Cercetări în Domeniul Protecţiei Drepturilor Omului, ULIM; Comitetul Internaţional al Crucii
Roşii; Comitetul naţional pentru coordonarea şi implementarea dreptului internaţional umanitar;
Asociaţia de Drept Umanitar din Moldova. Printre instituţiile autohtone, reprezentanţii cărora au
participat la conferinţă se enumeră Curtea Constituţională, Ministerul Justiţiei, Ministerul Apărării,
Ministerul Afacerilor Interne, Procuratura Generală, Institutul Naţional al Justiţiei, diverse
organizaţii non-guvernamentale.
 Lucrările conferinţei s-au desfăşurat în două module: Modulul A „Mecanisme de respectare şi
de garantare a aplicării normelor de drept internaţional umanitar prin prisma provocărilor generate
de conflictele armate contemporane”, în cadrul căruia au fost examinate problemele cu care se
confruntă dreptul internaţional contemporan şi nivelul de influenţare a acestui proces de către
Convenţiile de la Geneva din 1949 şi Modulul B „Mecanisme de asigurare şi promovare a
drepturilor omului prin prisma implementării valorilor şi tradiţiilor europene”, în cadrul căruia au
fost examinate unele probleme stringente ce ţin de promovarea şi respectarea drepturilor şi
libertăţilor fundamentale ale omului, inclusiv la nivel naţional şi internaţional.
La rândul său, Modulul A este urmat de rubrica Tribuna expertului, care conţine opinii ale
unor practicieni referitor la aplicarea/implementarea normelor de drept internaţional în ordinea
juridică internă a statelor; şi rubrica Anexe, care include declaraţii făcute de reprezentanţi a
Comitetului Internaţional al Crucii Roşii în legătură cu aniversarea a 60-a de la semnarea
Convenţiilor de la Geneva, textul Protocolului adiţional III adoptat din 2005 şi Legea model privind
implementarea Convenţiilor de la Geneva din 1949 şi a Protocoalelor adiţionale din 1977 şi 2005 în
statele Common law.
Modulul B, în egală măsură, este divizat în câteva subdiviziuni: Secţia I – Drept public; Secţia
II – Drept penal & ciminalistică; Secţia III – Drept internaţional & european şi Secţia IV – Drept
privat.
Sperăm ca această iniţiativă să aibă succes şi să fie aplicată în practică, iar colocviul în cauză
să devină un centru de atracţie la nivel regional pentru savanţi şi practicieni. Altfel spus, dorim ca
această manifestare să se transforme într-un forum ştiinţific cu renume, iar lucrările realizate în
urma acestei conferinţe să contribuie la promovarea valorilor umane universale, cum sunt drepturile
şi libertăţile fundamentale ale omului.

Vitalie Gamurari
doctor în drept, conferenţiar universitar
Director ICDPDO, ULIM