UNIVERSITATEA TITU MAIORESCU

FACULTATEA STIINTELE COMUNICARII SI RELATII INTERNATIONALE

Documente, tratate si initiative internationale

TRATATE INTERNATIONALE SI PROTECTIA DREPTULUI

OMULUI : IMPACTUL CONVENTIEI EUROPENE A
DREPTULUI OMULUI IN CONTEXT GLOBAL

Profesor coordonator : Masterand:

Conf.univ. dr. Mihai Niemesch Alina Donisa(Caraus)
 INTRODUCERE

1. Contextul general al drepturilor omului la nivel global

1.2Importanța tratatelor internaționale în asigurarea protecției drepturilor omului

1.3 Convenția Europeană a Drepturilor Omului: Fundamente și Evoluție

2. Prezentarea istoricului și obiectivelor CEDO

2.1 Procesul de elaborare și ratificare a convenției

3. Exemple concrete de țări sau regiuni care au adoptat sau au fost influențate de
principiile CEDO

4. Concluzii

5. Bibliografii
 INTRODUCERE
Acest referat propune o analiză detaliată a Convenției Europene a Drepturilor Omului
(CEDO) și a impactului său în sfera tratatelor internaționale și protecția drepturilor omului la
nivel global. În cadrul documentului, vom explora istoricul și evoluția CEDO, examinând
modul în care aceasta a influențat dezvoltarea drepturilor omului în Europa și cum a generat
repercusiuni și adaptări în afara acestui continent. În prima secțiune, introducerea
contextualizează importanța tratatelor internaționale în garantarea drepturilor omului la nivel
global. Se evidențiază necesitatea unor instrumente juridice internaționale pentru a asigura
respectarea și protejarea drepturilor fundamentale ale individului, indiferent de granițe.

Convenția Europeană a Drepturilor Omului este prezentată în detaliu în secțiunea a doua,

abordând istoricul său și obiectivele fundamentale. Se explorează procesul de elaborare și
ratificare a CEDO, evidențiind angajamentul statelor semnatare față de respectarea și
promovarea drepturilor omului. Mecanismele de implementare și aplicare ale CEDO sunt
examinate în secțiunea a treia, cu accent pe rolul instanței europene de drepturi omului și
procedurile de plângere. Sunt aduse în discuție exemple concrete de cazuri notabile și decizii
semnificative, subliniind impactul CEDO asupra jurisprudenței și protecției individuale.
Secțiunea a patra investighează impactul global al CEDO asupra drepturilor omului,
evidențiind modul în care aceasta a servit drept model sau sursă de inspirație pentru alte
tratate și inițiative internaționale. Studii de caz analizează implementarea și respectarea
drepturilor omului în țările semnatare ale CEDO și din afara Europei.

Critici și provocări aduse CEDO sunt discutate în secțiunea a cincea, cu accent pe

argumentele împotriva eficacității sale și dezbaterile privind limitările acesteia. Această
abordare echilibrată relevă complexitatea și diversele opinii referitoare la tratat. Compararea
cu alte inițiative internaționale este realizată în secțiunea a șasea, unde se analizează
intersecțiile și diferențele între CEDO și alte documente similare. Se evidențiază puncte de
convergență și divergență în abordarea și protecția drepturilor omului. Studii de caz din afara
Europei sunt prezentate în secțiunea a șaptea, oferind exemple concrete de țări sau regiuni
care au adoptat sau au fost influențate de principiile CEDO. Se evaluează impactul asupra
sistemelor lor juridice și a protecției drepturilor omului.

Secțiunea a opta oferă perspective pentru dezvoltarea viitoare, cuprinzând propuneri pentru
îmbunătățirea și extinderea protecției drepturilor omului la nivel global. Idei pentru
consolidarea colaborării internaționale în acest domeniu subliniază importanța continuă a
angajamentului față de respectarea drepturilor fundamentale.

1. Contextul general al drepturilor omului la nivel global

Contextul general al drepturilor omului la nivel global este un aspect fundamental pentru
înțelegerea importanței și necesității tratatelor internaționale în acest domeniu. Drepturile
omului reprezintă ansamblul drepturilor și libertăților fundamentale pe care fiecare individ le
are în mod intrinsec, fără nicio discriminare. Aceste drepturi sunt considerate universale,
inalienabile și indivizibile, iar protecția lor este crucială pentru garantarea demnității și
egalității umane. Principiile drepturilor omului sunt reflectate în documente fundamentale
precum Declarația Universală a Drepturilor Omului adoptată de Adunarea Generală a
Națiunilor Unite în 1948. Această declarație stabilește standardele de bază pentru respectarea
drepturilor omului și reprezintă un punct de referință global în ceea ce privește valorile
fundamentale ale libertății, justiției și demnității umane. La nivel global, există o recunoaștere
tot mai mare a importanței protejării drepturilor omului, iar comunitatea internațională a
dezvoltat o serie de tratate și convenții pentru a consolida aceste principii. Tratatele precum
Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Convenția Americană a Drepturilor Omului sau
Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice sunt doar câteva exemple care
subliniază eforturile concertate la nivel global pentru garantarea respectului față de drepturile
individuale. De asemenea, contextul general al drepturilor omului la nivel global include și
provocările și amenințările la adresa acestora. Încălcările drepturilor omului pot să apară în
diverse forme, inclusiv conflicte armate, discriminare, restricții ale libertății de exprimare sau
tratare inechitabilă a grupurilor vulnerabile. Abordarea acestor probleme necesită o colaborare
internațională și implementarea eficientă a tratatelor și a mecanismelor de monitorizare.

contextul general al drepturilor omului la nivel global evidențiază necesitatea unui angajament
universal pentru respectarea și protejarea acestor drepturi fundamentale. Tratatele
internaționale și inițiativele globale reprezintă instrumente esențiale în promovarea valorilor și
principiilor drepturilor omului și în abordarea provocărilor în vederea construirii unui mediu
în care toți oamenii să poată trăi în demnitate și egalitate.

1.2 Importanța tratatelor internaționale în asigurarea protecției drepturilor

omului

Standardizarea și Consistența Globală: Tratatele internaționale asigură un set comun de

norme și principii, creând astfel un cadru global pentru drepturile omului.

Această standardizare este esențială pentru a preveni relativismul cultural și pentru a promova
standardele fundamentale care ar trebui să fie respectate de toate statele.

Angajamentul Statelor:

Prin semnarea și ratificarea tratatelor, statele își asumă un angajament solemn de a respecta și
proteja drepturile omului la nivel național. Tratatele servesc ca instrumente juridice care
obligă statele să aducă legislația și practicile lor la conformitate cu standardele internaționale.

Mecanisme de Monitorizare și Raportare:

Tratatele includ adesea mecanisme de monitorizare și raportare care permit comunității

internaționale să evalueze implementarea efectivă a drepturilor omului la nivel național.

Aceste mecanisme contribuie la creșterea responsabilității statelor și la identificarea

problemelor sau ariilor în care sunt necesare îmbunătățiri.

Protecția Grupurilor Vulnerabile:

Tratatele internaționale se concentrează adesea pe protejarea drepturilor grupurilor

vulnerabile, cum ar fi femeile, copiii, refugiații sau minoritățile.Ele reprezintă un instrument
crucial pentru prevenirea discriminării și asigurarea egalității de drepturi pentru toți membrii
societății.

Abordarea Noilor Provocări:

Drepturile omului se confruntă cu noi provocări în contextul evoluției societale, tehnologice și
geopolitice. Tratatele oferă flexibilitate pentru adaptarea la schimbările din lume și pentru
extinderea protecției drepturilor omului în fața noilor amenințări.

Creșterea Conștientizării și Educației :

Tratatele internaționale contribuie la creșterea conștientizării cu privire la drepturile omului și

la educația cetățenilor cu privire la importanța acestora.

Ele promovează o cultură a respectului pentru drepturile omului, susținând învățarea și

întelegerea valorilor fundamentale ale demnității umane.

1.3 Convenția Europeană a Drepturilor Omului: Fundamente și Evoluție

Convenția Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) reprezintă un pilon esențial al sistemului
european de protecție a drepturilor omului, având la bază principiul că fiecare individ are
dreptul la respectarea demnității și a drepturilor sale fundamentale. În această secțiune, vom
explora fundamentele și evoluția acestei convenții, care a avut un impact semnificativ în
asigurarea drepturilor omului în Europa.

Fundamente ale CEDO:

Contextul postbelic: CEDO a fost adoptată într-un context postbelic, marcând o perioadă în
care comunitatea internațională încerca să creeze mecanisme pentru prevenirea atrocităților și
încălcărilor drepturilor omului, așa cum au avut loc în timpul celui de-Al Doilea Război
Mondial.

Consiliul Europei: CEDO este un tratat al Consiliului Europei, o organizație

interguvernamentală care promovează cooperarea și valorile democratice în Europa. Adoptată
în 1950, convenția a intrat în vigoare în 1953 și a fost unul dintre primele instrumente
internaționale care a acordat indivizilor dreptul de a depune plângeri directe împotriva statelor
semnatare.

Drepturi și libertăți fundamentale: CEDO recunoaște o gamă largă de drepturi și libertăți,

inclusiv dreptul la viață, dreptul la respectarea vieții private și de familie, libertatea de
exprimare și dreptul la un proces echitabil. Acestea sunt reflectate în articolele convenției și
reprezintă un cadru juridic pentru protecția individului împotriva abuzurilor de putere.
Evoluția CEDO:
Protocoale suplimentare: Pe parcursul evoluției sale, CEDO a fost completată de mai multe
protocoale suplimentare care au adăugat noi drepturi și mecanisme de protecție. Un exemplu
notabil este Protocolul nr. 14, care a introdus reforme pentru îmbunătățirea eficienței Curții
Europene a Drepturilor Omului. Extinderea geografică: De-a lungul anilor, CEDO a evoluat și
prin extinderea geografică a statelor semnatare. În prezent, convenția cuprinde o gamă largă
de țări europene, indicând un angajament crescut al statelor de a respecta și proteja drepturile
omului. Interpretarea dinamică: Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dezvoltat o
abordare dinamică în interpretarea CEDO, adaptându-și jurisprudența la schimbările sociale,
tehnologice și politice. Aceasta a permis adaptarea continuă a convenției la noile provocări și
realități. Prin urmare, Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu doar a stabilit standarde
esențiale pentru protecția drepturilor omului în Europa, dar și-a extins influența și a evoluat în
timp pentru a răspunde la schimbările din societate. CEDO reprezintă astfel un model
important pentru alte regiuni și sisteme internaționale de protecție a drepturilor omului.

2. Prezentarea istoricului și obiectivelor CEDO

Convenția Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) reprezintă un angajament semnificativ
pentru protejarea și promovarea drepturilor fundamentale ale individului în Europa.
Prezentarea istoricului și obiectivelor CEDO evidențiază contextul și motivațiile care au stat
la baza adoptării acestei convenții esențiale.

Istoric:
Contextul postbelic: Adoptată la 4 noiembrie 1950 în cadrul Consiliului Europei, CEDO a fost
rezultatul unui efort susținut de a preveni repetarea atrocităților și încălcărilor drepturilor
omului observate în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Experiența dureroasă a
războiului a motivat statele europene să dezvolte mecanisme pentru a asigura protecția
individuală împotriva abuzurilor de putere. Dorința de consolidare a păcii și democrației:
CEDO a fost văzută nu doar ca un instrument juridic, ci și ca un mijloc de consolidare a păcii
și democrației în Europa. Statelor semnatare li s-a cerut să respecte principiile fundamentale
ale statului de drept și să garanteze drepturile omului pentru a crea o comunitate europeană
bazată pe valori comune. Intrarea în vigoare și impactul inițial: Convenția a intrat în vigoare
în 1953, iar Curtea Europeană a Drepturilor Omului, creată în baza acesteia, a devenit un
organ judiciar esențial pentru soluționarea plângerilor privind încălcările drepturilor omului.
Impactul inițial al CEDO a fost semnificativ, contribuind la construirea unui cadru legal
european pentru protecția drepturilor omului.

Obiective:
Protecția drepturilor fundamentale: Unul dintre principalele obiective ale CEDO este acela de
a asigura protecția drepturilor fundamentale ale individului. Convenția recunoaște și
garantează o gamă largă de drepturi, printre care se numără dreptul la viață, dreptul la
respectarea vieții private și de familie, libertatea de exprimare și dreptul la un proces echitabil.

Prevenirea abuzurilor de putere: CEDO a fost concepută pentru a preveni abuzurile de putere
și pentru a oferi cetățenilor europeni mijloace juridice pentru a contesta încălcările drepturilor
lor. Astfel, convenția acționează ca un contra-greutate juridic împotriva potențialelor excese
ale statului. Promovarea unei culturi a drepturilor omului: CEDO își propune să promoveze o
cultură a drepturilor omului prin sensibilizarea publicului și educarea cetățenilor cu privire la
drepturile lor fundamentale. Aceasta reprezintă o componentă esențială în construirea unei
societăți în care valorile democratice și respectul pentru demnitatea umană sunt fundamentale.

Evoluții și Extindere:
Protocoale suplimentare: Pe parcursul anilor, CEDO a cunoscut evoluții și a fost completată
de protocoale suplimentare care au adăugat noi drepturi și au consolidat mecanismele de
protecție. Extindere geografică: Inițial semnată de șapte state, CEDO și-a extins considerabil
numărul de semnatari, devenind un instrument juridic cu impact la nivel european și chiar
global. Prin istoria și obiectivele sale, CEDO rămâne un instrument esențial pentru asigurarea
drepturilor omului în Europa, contribuind la promovarea valorilor democratice și la
construirea unei societăți bazate pe respectul reciproc și demnitatea umană.

2.1 Procesul de elaborare și ratificare a convenției

Procesul de elaborare și ratificare a CEDO reflectă eforturile semnificative depuse de statele
europene pentru a crea un instrument juridic care să asigure protecția și respectarea drepturilor
fundamentale ale individului în Europa. În această secțiune, vom explora etapele cheie ale
procesului și contribuțiile semnificative care au condus la adoptarea convenției.

Elaborarea Convenției:
Initierea discuțiilor: După cel de-Al Doilea Război Mondial, o serie de lideri politici
europeni au recunoscut nevoia de a crea un cadru legal care să prevină repetarea atrocităților
și încălcărilor drepturilor omului observate în timpul războiului. Astfel, s-a inițiat discuții
pentru elaborarea unei convenții care să stabilească principii comune pentru protecția
drepturilor omului. Comitete și grupuri de experți: Grupuri de experți și comitete au fost
create pentru a formula un proiect de convenție. Experții din diferite domenii, inclusiv juriști
și reprezentanți ai statelor, au colaborat pentru a dezvolta un text care să reflecte principiile
fundamentale ale protecției drepturilor omului. Negocieri și compromisuri: Procesul de
elaborare a CEDO a implicat negocieri intense și compromisuri între statele participante.
Fiecare stat a avut propriile sale preocupări și interese, iar negociatorii au trebuit să găsească
un echilibru care să permită adoptarea unei convenții cu un sprijin semnificativ.

Adoptarea proiectului: Proiectul de convenție a fost adoptat oficial la 4 noiembrie 1950,

semnat de reprezentanții a zece state la acea vreme. Acest moment a marcat o etapă crucială în
eforturile de consolidare a protecției drepturilor omului în Europa.

Ratificarea Convenției:

Procesul de ratificare națională: După adoptare, statele semnatare au început procesul de

ratificare la nivel național. Acest proces implica adoptarea convenției de către parlamentul
fiecărui stat și obținerea aprobării necesare în conformitate cu procedurile legale interne.
Angajamentul statelor: Ratificarea a reprezentat un angajament solemn al statelor semnatare
față de respectarea și implementarea prevederilor convenției la nivel național. Fiecare stat a
devenit astfel parte la convenție și s-a supus autorității Curții Europene a Drepturilor Omului.
Extinderea semnăturilor și ratificării: Pe măsură ce alte state au recunoscut importanța CEDO,
ele au semnat și ratificat convenția, extinzându-se astfel numărul de părți la tratat și
consolidând impactul său asupra protecției drepturilor omului în Europa.

Prin procesul de elaborare și ratificare a CEDO, statele europene au demonstrat dorința lor
comună de a crea un sistem juridic care să asigure respectarea drepturilor fundamentale ale
individului. Această convenție a devenit un model important în eforturile globale pentru
promovarea și protejarea drepturilor omului.
3. Exemple concrete de țări sau regiuni care au adoptat sau au fost
influențate de principiile CEDO

Există numeroase exemple de țări și regiuni care au adoptat sau au fost influențate
semnificativ de principiile Convenției Europene a Drepturilor Omului (CEDO). Iată câteva
exemple concrete:

Turcia:
Turcia a ratificat CEDO în 1954 și a recunoscut jurisprudența Curții Europene a Drepturilor
Omului (CEDO) ca sursă de referință în interpretarea și aplicarea drepturilor fundamentale.
Cu toate acestea, în anumite perioade, au existat îngrijorări cu privire la respectarea
drepturilor omului în țară, iar Curtea Europeană a avut un rol semnificativ în examinarea
cazurilor din Turcia.

Rusia:
Rusia a devenit parte la CEDO în 1998 și a recunoscut autoritatea Curții Europene a
Drepturilor Omului. Curtea a avut de-a lungul timpului un impact semnificativ asupra
deciziilor legate de respectarea drepturilor omului în Federația Rusă, abordând chestiuni
precum libertatea de exprimare și tratamentul în detenție.

Ucraina:
Ucraina a ratificat CEDO în 1997 și a fost implicată în numeroase cazuri la Curtea Europeană
a Drepturilor Omului. Aceasta a inclus aspecte precum libertatea de asociere, protecția
minorităților și drepturile omului în zonele afectate de conflict, cum ar fi Crimeea și estul
Ucrainei.

Bosnia și Herțegovina:
Ca parte a procesului de reconstrucție post-conflict, Bosnia și Herțegovina a devenit parte la
CEDO în 2002. Curtea Europeană a jucat un rol important în abordarea problemelor legate de
discriminare etnică, accesul la justiție și alte încălcări ale drepturilor omului.

Republica Moldova:

Republica Moldova a ratificat CEDO în 1997 și a fost implicată în multiple cazuri privind
protecția drepturilor omului, inclusiv aspecte precum libertatea de exprimare și dreptul la un
proces echitabil. Curtea Europeană a avut un impact semnificativ asupra îmbunătățirii
sistemului juridic și al respectării drepturilor omului în Republica Moldova.
Serbia și Muntenegru (în prezent Serbia și Muntenegru funcționează ca state independente):

Ambele entități au ratificat CEDO în perioada lor ca o uniune statală și, ulterior, au continuat
să respecte prevederile convenției și să se supună jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor
Omului.

Aceste exemple ilustrează impactul global al CEDO și faptul că, chiar dacă inițial destinată
Europei, convenția și principiile sale au avut un impact semnificativ la nivel mondial,
influențând legislația și practicile în ceea ce privește drepturile omului în diverse regiuni ale
lumii.

4.CONCLUZII

Referatul analizează cu atenție influența semnificativă pe care Convenția Europeană a

Drepturilor Omului (CEDO) o exercită în context global asupra protecției drepturilor omului.
În lumina informațiilor prezentate, se desprind câteva concluzii cheie:

Universalitatea Principiilor CEDO:

CEDO servește drept exemplu de universalitate a principiilor și valorilor legate de drepturile

omului. Standardele stabilite de convenție au fost adoptate și adaptate în diverse regiuni ale
lumii, indicând recunoașterea globală a importanței protecției individuale și a demnității
umane.

Rolul Curții Europene a Drepturilor Omului:

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în calitate de instanță centrală pentru CEDO, a avut
un impact semnificativ în modelarea interpretării drepturilor omului la nivel global.
Jurisprudența sa a devenit o sursă de inspirație și referință pentru alte curți și organizații
internaționale.

Promovarea Culturii Drepturilor Omului:

CEDO a contribuit la promovarea unei culturi a drepturilor omului, influențând guvernele,

organizațiile și societățile să acorde o atenție deosebită respectării și protejării drepturilor
fundamentale ale individului.

Adaptarea la Schimbările Sociale și Globale:

Adaptabilitatea CEDO la schimbările sociale, tehnologice și juridice demonstrează
eficacitatea convenției în fața evoluțiilor constante ale lumii contemporane. Principiile sale au
fost actualizate pentru a aborda noile provocări și pentru a oferi răspunsuri adecvate la
schimbările în curs.

Contribuția la Consolidarea Statului de Drept:

Adoptarea și respectarea CEDO au servit drept catalizator pentru consolidarea statului de

drept în statele semnatare. Principiile convenției au stimulat reformele legislative și au
promovat instituții juridice mai puternice și mai transparente.

Continuarea Angajamentului Global:

Impactul global al CEDO arată că angajamentul pentru drepturile omului nu se limitează la

frontierele europene. Statele semnatare continuă să-și asume responsabilități pentru protejarea
drepturilor omului în context global, subliniind relevanța și necesitatea continuă a convenției.

În concluzie, Convenția Europeană a Drepturilor Omului reprezintă nu doar un instrument

esențial în asigurarea drepturilor omului în Europa, ci și un factor de influență globală în
promovarea unui mediu în care toți indivizii să beneficieze de respect, demnitate și protecție
juridică.

5.BIBLIOGRAFIE

"The European Convention on Human Rights: A Commentary" de William A. Schabas.

"The European Court of Human Rights Between Law and Politics" de Jonas Christoffersen și Mikael
Rask Madsen.

"European Human Rights Law: Text and Materials" de Mark W. Janis și Richard S. Kay.
Consiliul Europei
Curtea Europeană a Drepturilor Omului

"Encyclopedia of Human Rights"

https://www.scribd.com/document/451690691/Conventia-europeana-a-drepturilor-omului

chromeextension://efaidnbmnnnibpcajpcglclefindmkaj/https://www.echr.coe.int/documents/d/echr/
Convention_RON