Sistem criminalistica:

1. Tehnica criminalistica – metode de descoperire, evidentiere, fixare, ridicare si examinare a macro

si microurmelor
2. Tactica criminalistica – reguli de organizare si desfasurare a activitatilor de ancheta
3. Metodologia criminalistica – procedee, tehnici, succesiuni de activitati logico-tactice si mijloace
specifice de cercetare
Probele:
1. Probe disculpante – persoana banuita este inlaturata din grupul de posibili autori
2. Probe indicative – indica producerea unei anumite fapte fara a indica si autorul
3. Probe coroborative – prin coroborare cu alte probe sunt apte a conduce la stabilirea unei anumite
situatii
4. Probe determinante – care nu mai au nevoie de alte probe pt a demonstra fapta si autorul.
Principiile criminalisticii:
1. Principiul legalitatii – nicio persoana nu poate sa se sustraga raspunderii pentru faptele sale,
nimeni nu poate fi pedepsit pe nedrept.
2. Principiul aflarii adevarului
3. Principiul prezumtiei de nevinovatie
4. Savarsirea unei infractiuni determina in mod necesar modificari materiale in mediul
inconjurator
5. Principiul identitatii – un obiect dintre mii de exemplare asemanatoare este unic si identificabil.
6. Principiul operativitatii in investigare si in solutionare – timpul lucreaza in favoarea
infractorului.

IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA
- Prin contact direct
- Fara contact direct
- Dupa descrierea trasaturilor esentiale – sunt folosite perceptiile anterioare ale unor peroane
privind aspectul, locul, modul de actiune
- Identificare dupa memorie
- Identificare dupa urmele lasate

Principiile identificarii criminalistice:

- Avem obiecte scop – de identificat si obiecte mijloc – care servesc la identificare.
- Obiectele supuse identificarii cuprind elemente relativ stabile si elemente variabile.
- Examinarea analitica – aborare atenta, amanuntita, de detaliu; examinare sintetica –
suprinderea in dinamica a specificitatii elementelor
Fazele procesului de identificare:
Identificarea criminalistica se realizeaza in pasi, de la general la particular, se ajunge de la gen, la
individ, la obiectul scop.
- Identificare generica – stabilirea pe baza caracteristicilor generale a ceea ce reprezinta in
sine obiectul
 - Identificare individuala – a determina si a gasi caracteristicile proprii prin care el difera de
toate celelalte obiecte de acelasi gen.
Metode folosite in identificare:
- Observarea – se foloseste la diferentierea pe genuri, subgrupe, categorii.
- Analize diverse – instrumente optice, pe cale chimica, tehnici biologice, examinari
traseologice, de balistica
- Compararea – mijloace optice, precum microscoape de comparare, se analizeaza
concordanta si neconcordanta detaliilor
- Juxtapunerea – stabilirea continuitatii liniare (arme de foc dupa striatii lasate de ghinturile
tevii pe proiectile sau la identificarea obiectului creator de urma)
- Suprapunerea – relevarea asemanarilor si deosebirilor dintre diferite obiecte prin
suprapunerea imaginilor lor.
Concluzii de identificare/concluziile expertului criminalist:
- Concluzii certe – pot fi pozitive – concluzii de identificare si negative – au sensul de
excludere – indica autorul unei actiuni dar si disculpa un anumit autor
- Concluzii de probabilitate – in mare parte, concluzii de probabilitate pozitive, cele
negative fiind mai rare. Este rezultatul insuficientei materialului de examinare dar si
insuficientei cantitate si calitative a materialului de comparatie.
- Concluzii de imposibilitate a identificarii – insificienta caracteristicilor la obiectul scop
si lipsa mijloacelor tehnice, metodice sau stiintifice de realizare a examinarilor necesare
cauzei in speta.
Constatarea: constatare tehnico-stiintifica, mijloc stiintific de proba speicific legislatiei procesuale penale
romane; constatarea se dispune atunci cand exista pericolul de disparitie, modificare sau alterare a unor
probe, situatii de fapt. – urgenta finalizarii anchetei nu permite dispunerea unei expertize. Regula va fi
efectuarea unei exprtize, iar numai in situatii exceptionale se va putea dispune efectuarea unei constatari.
Constatarea se va putea dispune numai in cursul urmaririi penale, din oficiu sau la cererea subiectilor
procesuali.
Expertiza criminalistica – expertiza de identificare judiciara, activitate de cercetare stiintifica a urmelor
si a altor mijloace materiale de proba in scopul identificarii persoanelor, obiectelor, substanteilor al
determinarii anumitor insusiri ori schimbari intervenite in continutul, structura sau forma lor. Poate fi
dispusa din oficiu sau la cerere cand sunt necesare cunostiintele unor experti. In sarcina organului judiciar,
va cadea aprecierea oportunitatii dispunerii examinarii de specialitate.
Efectuarea expertizei criminalistice:
1. Studierea si insusirea obiectului lucrarii – se stabileste genul de expertiza, pot fi cerute lamuriri
suplimentare
2. Examinarea separata a materialului in litigiu si a celui de comparatie – conditiile de realizare a unor
urme pe cale experimentala trebuie sa fie aceleasi cu cele in care s-a produs urma in litigiu
3. Examinarea comparativa – confruntare, examinarea continuitatii liniare, suprapunerea imaginilor
4. Demonstratia – expertul invoca argumente pentru sustinerea afirmatiilor sale
5. Concluzia – concluzii certe de identificare sau de excludere, concluzii de probabilitate si concluzii
de imposibilitate a stabilirii.
 Realizarea expertizei:
1. Analiza distinca – delimitare clara a caracteristicilor generale si particulare
2. Examinarea comparativa a datelor – in raport cu natura materialelor si a elementelor ce sunt supuse
cercetarii, sa se foloseasca cele mai adecvate procedee si mijloace tehnico-stiintifice de comparare
a insusirilor caracteristice, in vederea stabilirii coincidentelor sau a divergentelor. Demonstratia
trebuie fundamentata temeinic pe date si observatii cu caracter stiintific, iar deductiile si
demonstratiile se intemeiaza pe acele date.

ELEMENTE DE TRASEOLOGIE
Traseologia este o ramura a criminalisticii care studiaza urmele ca impresiuni ale structurii
exterioare a obiectelor, in vederea identificarii persoanei sau a obiectului creator, a lamuririi imprejurarilor
legate de formarea acestor urme si aflarea adevarului.
URMA – modificare materiala produsa la fata locului; reproducerea constructiei exterioare a unui
obiect pe suprafata unui alt obiect cu care a venit in contact. Poate fi rezultatul actiunii infractorului, dar si
a actiunilor si a miscarilor victimei ca o consecinta a infractiunii.

Clasificarea urmelor:
1. Urme de reproducere: rezultatul contactului nemijlocit a doua sau mai multe obiecte, unul lasat
pe suprafata celuilalt urme indicand caracteristicile sale
i. Obiect creator de urma
ii. Obiect primitor de urma
- Mod de actiune: statice – nu se produce o deplasare intre cele doua obiecte / dinamice –
rezultatul alunecarii celor doua suprafete de contact (urma de frana)
- Grad de plasticitate: de adancime – obiectul primitor este mai putin consistent decat
obiectul creator / de suprafata – are loc un transfer de substanta de pe obiectul creator pe
obiectul primitor (de stratificare – se creeaza la fata locului, de destratificare – detasare
substanta de pe obiect primitor si atasarea pe obiectul creator de urma – praful de pe ecranul
TV ramane pe mana)
- Loc de sedimentare: locale / periferice (de contur – zapada in jurul ghiveciului asezat pe
jos)
- Natura obiectului creator: de maini / picioare / alte obiecte
- Vizibilitate: urme vizibile / urme latente – este nevoie folosirea unor aparate sau substante
de marcare
2. Urme formate din obiecte si substantei
3. Urme de incediu – urme de afumare, cabonizare, obiecte distruse partial sau integral de ardere.
- Incendii naturale – electricitate atmosferica, razele solare, autoaprinderile
- Inceindii accidentale – foc nesupravegheat, scantei electricitate statica
- Incendii intentionate –
Urmele instrumentelor de spargere:
- Urme de taiere: urme dinamice cu aspect de striatii paralele, produse de lama
instrumentului – se poate determina daca persoana a fost stangace sau dreptace
 - Urme de frecare: urme dinamice, create de bomfaiere, fierastraie, pile – nu permite
identificarea instrumentului care le-a creat.
- Urme de apasare: rangi, leviere, pene metalice
- Urme de lovire: topoare, ciocan, tanracop, piatra.
Urme de fortare a sigiliilor: sigilii din plumb sau din plastic – plimbarea plumbului, desprinderea sigiliului
si apoi inlocuirea cu un altul confectionat in prealabil; taierea sigiliului in lungul canalelor apoi plumbul
este relipit cu ajutorul unui fier de lipit sau substante chiice
Urme create de mijloacele de transport: urmele acestea pot fi gasite in cazul accidentelor rutiere, de
circulatie – urme create de anvelope (daca sunt statice, se poate determina modelul anvelopei; la cele
dinamice, lipseste desenul anvelopei, se poate determina viteza, diretia, tipul generic de autoturism), de roti
metalite, urmele de impact ale autovehiculelor (directia de mers, inaltimea masinii, urmele de vopsea pot
indica tipul de autovehicul), urmele sub forma de obiecte sau resturi materiale, urme create de vehicule prin
scurgeri de lubrifiant, combustibil. Pot fi urme de adancime, de suprafata, statice, dinamice, vizibile.

Urmele de picioare:
Se creeaza in general ca urme de suprafata de stratificare. Pot fi gasite si ca urme de adancime
(calci in noroi sau zapada). Pot fi statice – mers normal sau dinamice – create prin alunecare. In general
vizibile, dar pot fi si latente – metoda ESDA (urma ridicata pe cale electrostatica cu toner). Pedobarograf
– masoara presiunea specifica si modul de repartizare pentru fiecare persoana, permitand crearea unor
modele de uzura specifica a talpilor de pantof. Fixarea urmelor de picior se face prin descrierea in procesul
verbal si prin fixarea prin fotografie (in directia sensului de mers, in ansamblu si in detaliu). Fixarea se face
prin mulare, cand este nevoie (pentru urme de adancime se va face un mulaj. Cararea de urme – ansamblu
de urme care indica directia deplasarii, depinderilor de mers. Mersul invers.

Urmele de dinti:
Pot fi de adancime, de suprafata, fixarea se face prin footgrafiere si prin proces verbal, dar si prin
mulare. Fotografierea se face perpendicular pe obiectul purtator.
Urme sub forma firelor de par:
Radix – radacina, partea libera. Se pot gasi pe corpul victimei, a altor persoane, pe obiecte, sub
corpul victimei, pe lenjerie, iarba, frunze. Pot oferi date despre obiceiuri alimentare, igiena, fumat, varsta,
sex. Pe textile se va utilia iluminatul (inclusiv UV) pentru a descoperi firele de par. Se va descrie in procesul
verbal tot, se realizeaza fotografii de detaliu. Ridicarea se face cu penseta in plicuri, eprubete sau borcane.
Recoltarea pentru comparatie se face prin pieptanare, taiere, smulgere.
Urmele de sange:
Ne indica pozitii, miscari, deplasari, directia unor lovituri. Cantitatea si culoarea indica gravitatea
vatamarii, organul ori vasul lezat. Aspectul picaturilor indica unghiul de incidenta in cadere (rotunda pentru
unghiul drept, alungita pentru unghi ascutit). Se va folosi UV cu luminiscenta distincta care va evidentia
petele de sange chiar si pe locuri spalate. Fixarea se face prin procesul verbal,ridicarea prin pipetare,
razuire,dilutie si cu sugativa. Obiectele patate se vor ambala in cutii. Prin exprizarea urmelor, se va stabili
originea, se poate face testul ADN.
Urmele fiziologice:
Petele de sperma: indica grupa sanguina. Fluorescenta la UV, lasa un aspect alb-gri, crusta solzoasa.
NU se vor razui deoarece se distrug speramatozoizii si apar urme false. Urma se ridica prin umectare cu
apa distilata sau glicerina si hartie de filtru. Va indica grupa sanguina, boli, tipul, numarul de persoane
participante.
Petele de saliva: la UV dau fluorescenta albastruie vie. Fixarea se faace prin indicare in proecsul
verbal. Ridicarea se face impreuna cu obiectul suport sau cu hartie de filutr.
Urme create de imbracaminte:
Pot fi urme dinamice sau statice, de adancime sau de suprafata. Se reproduce textura, coaserea. Nu
au prea multe elemente de identificare, cu exceptia cazului in care exista defecte, detalii specifice, urme de
reparatii, petice.
Urme sub forma de obiecte sau resturi de obiecte:
Obiecte ce au fost folosite de infractori la savarsirea infractiunii sau abandonate pe traseu. Se
noteaza in procesul verbal existenta lor. Ridicarea se face cu penseta sau manusa. Se va verifica existenta
urmelor papilare pe acestea.
Urme de praf si noroi
Apar ca urme statice (impresiuni clare de talpi de pantof) sau dinamice (urme prin stergere,
imbacsiri ale tesaturilor) sau urme de destratificare (noroi desprins de pe talpa unui obiect de incaltaminte,
praf ridicat de mana unei persoane), urme de contr. Fixarea se face prin notarea starii in procesul verbal.
Ridicarea este dificila, in functie de dimensiunile si natura urmei.

URMELE RELIEFULUI PAPILAR

DACTILOSCOPIE – studierea urmelor create de crestele si relieful papilar de pe pielea omului:
pe fata interioara a palmelor si pe talpile picioarelor – identificarea persoanelor dupa aceste detalii. Pentru
examinarea comparativa, se ridica impresiuni digitale. Dactilogramele – fotografii ale impresiunilor
digitale.
Proprietati relief papilar:
- Longevitate – apar in luna a 6-a, exista pana la distrugerea dermei
- Fixitate – nu are loc o modificare naturala
- Unicitate
- Inalterabilitate – disparitia reliefului papilar presupune distrugerea dermei.
Cercetarea locului faptei pentru urme de maini
Utilizare de mijloace optice si de iluminat (UV, natural, laser).
- Pot fi urme de adancime – praf, noroi, funingine, faina
- Pot fi urme de suprafata – prin destrtificare pe obiecte prafuite sau obiecte vascoase,
In faza statica, se va face descoperirea si inregistrarea urmelor. In faza dinamica, se vor evidentia
si se vor ridica urmele. Cautarea urmelor se face cu lumina polarizata si radiatie UV. Evidentierea se va
face cu diferinte substante chimice, alese in functie de natura urmei (vizibila, latenta) si in funcie de
suprafata: argintorat pentru suprafete lucioase, negru de fum si ceruza pentru aproape orice suprafata,
galbem lumogen pentru suprafate multicolore si vapori de iod pentru hartie. Ninhidrina pentru evidentierea
urmelor papilare pe pielea umana. Fixarea urmelor se face in procesul verbal si realizarea de imagini foto
cu aparatul perpendicular pe urma. Ridicarea se face prin utilizarea foliilor adezive.
Degetele: falangete (cea mai spre exteriorul palmei), falangine, falange (cea mai spre interiorul
palmei). Pentru identificare, este nevoie de 12 puncte de coincidenta (prin indicare, imbucsare, geometrie)
Clasificarea reliefului papilar de pe falangete:
- Relief adeltic – crestele sunt orientate paralel cu flexorul:
o Simple
o Piniforme
o Cu confluenta stranga sau dreapta
o Cu lat dreapta sau stanga
o Cu laturi opuse
o Cu inceput de spirala
- Relief dextrodeltic / sinistrodeltic
o Cu laturi simple – reguiune centrala din laturi succesive unul in altul
o Cu racheta – laturile se unesc si dispar treptat
- Relief bideltic
o Cu spirala
o Cu vartej
o Cu cercuri concentricce
o Elipsoidale, ovoidale
o Cu laturi incarligate
- Relief trideltic
- Relief cu 4 delte
- Reflief amorf – danteliforme

PORTRETUL VORBIT
Semnalmente – trasaturi exterioare, generale si particulare ale unei persoane dupa care poate fi identificata.
Potretul vorbit – metoda stiintifica de descriere si comparare a trasaturilor exterioare ale persoanelor.
1. Descriere trasaturi exterioare – caracteristici anatomice ale intregului corp. Semnalmente
anatomice; semnalmente functionale (pe care le surprinzi cand corpul este in miscare); interventii
chirurgicale, semne particulare dobandite de o persoana
2. Observarea si descrierea semnalmentelor persoanei – in plan frontal si din profil
3. Descriere semnalmente – terminologie precisa si unitara
4. Realizarea portretului vorbit – caracterizarea semnalmentelor sub aspectul marimii, formei, pozitiei
si culorii. Cand discutam despre dimensiunea nasului, gurii, urechilor, ne raportam la intreaga fata,
nu la un etalon exterior sau la un sistem metric.
Factori obiectivi si factori subiectivi care pot influenta persoana:
- Factori obiectivi: natura locului, perceptia, vizibilitatea, conditiile atmosferice, durata
perceptiei, departarea de locul faptei, unghiul
 - Factori subiectivi: aptitudinile persoanei de a percepe, retine si reproduce amanuntele dupa
care urmeaza sa se faca recunoasterea; nivelul de cunoastere, experienta de viata, varsta,
profesia, factorul emotional
Descrierea semnalmentelor anatomice:
Se consemneaza date generale in legatura cu constituita persoanei si cu liniile de contur ale capului;
se trece la examinarea sistematica si amanuntita a diverselor caractere ale fetei.
1. Descriere generala – persoane solide, atletice, slabe. Coloana vertebrala stramba, piept proeminent,
cocoasa. Statura: scunda, mijlocie, inalta, foarte inalta (170-185 inalt). Umerii se descriu ca latime
si orientare. Membrele dpdv al lungimii si grosimii lor.
2. Descriere cap – marime, raportat la corp; contur general al fetei, prin comparare cu figuri
geometrice de baza; plasament simetric sau asimetric a ochilor, nasului, buzelor pe fata; descriere
pometi si maxilar. Conturul fetei: profil fronto-nazal – linia fruntii si a nasului (rectilin, unghiular,
paralel, ondulat, frant); profil nazo-bucal (profil nas, gura, barbie – prognat, ortognat, retrognat.
Inaltime si latime fata.
a. Parul – culoare, desime, linie de contur; drept, ondulat, buclat, tepos, cret; culoare;
b. Fruntea – se observa si din profil: inaltime, latime, inclinare, contur
c. Ochii – pupila, iris, albul ochiului; forma difera in functie de pozitia unghiurilor interne si
externe (unghi extern ridicat, drept, unghi extern coborat); marime ochi; culoare; anomalii
ale ochilor (strabism); pleoapele; genele; spatiul interocular
d. Nasul, gura, buzele – examinarea nasului se face din fata si din profi, deformatii nas,
culoarea nasului; gura se examineaza tinand cont de dimensiunea ei si forma data de
colturile gurii; buzele se descriu dupa marime, grosime si pozitie; mustata
e. Dantura – se descriu in functie de marime, culoare, asezare, uzura, muscatura,
f. Barbia – inclinare, inaltime, contur, particulritati. Existanta barba
g. Urechea – ramane neschimbata toata viata; inaltime, forma, helix, antehelix, tagus,
antetragus, lob si conca.
h. Gat – inaltime, grosime
Descrierea semnalmentelor dinamice:
Tinuta corpului, a capului, mainilor, mersul, mimica, gesticulatia, privirea, vocea, felul de a tusi,
de a rade, etc.
Descrierea semnelor particulare:
Defecte anatomice – denumire, forma, marime, culoare, asezare. Cicatrici, tatuaje, riduri, culoare
pielii, pete, negi, alunite, efectul anumitor boli, piercinguri, operatii estetice, pilozitate corporala si faciala;
Descriere imbracaminte:
Dpdv al aspectului si al calitatii, prezinta interes major in cazul identificarii cadavrelor si in
urmarirea celor disparuti.
Portretul vorbit se poate folosi la fata locului, la identificarea infractorilor de catre martorii oculari,
urmarirea si identificarea infractorilor care se ascund, identificare persoane sau cadavre cu identitate
necunoscuta.
 Metodele criminalistice de identificare a cadavrelor cu identitate necunoscuta: metoda
supraproiectiei, reconstituirea fizionomiei dupa craniu, identificare dup resturi osoase, dupa sistemul dentar
si lucrarile stomatologice, prin expertiza fotografiei de potret – reconstructie cranofaciala tridimensionala.
Factori obiectivi: natura locului, conditiile atmosferice, departarea de locul evenimentului si unghiul,
durata perceptiei, pozitia persoanei observate si imbracamintea
Factori subiectivi:
- Particularitati psihosociale ale martorului: receptie senzoriala – receptie vizuala,
memorare – intevine involuntar, influentata de gradul de implicare emotionala, interes,
grad de intelegere, reactualizare informatii – reproducere si recunoastere.
- Particularitati psihosociale ale specialistului criminalist: cunostinte de arta grafica,
pictura, surprindere detaliu, alegere intrebari care sa stimuleze si sa sprijine procesul de
evocare a informatiilor utile scopului urmarit.

BALISTICA JUDICIARA
Balistica interioara – fenomene si procese care au loc in timpul tragerii.
Balistica exterioara – ramura a mecanicii care studiaza legiile miscarii unui corp greu, aruncat sub
un anumit unghi fata de orizont
Balistica terminala – balistica tintei, fenomenul penetrarii glontuli in tinta si a efectelor produse
de aceasta.

Clasificarea armelor de foc:

- Arme si munitii interzise, letale, neletale

- Arme militare, de aparare si de paza, de autoaparare (neletale, scurte), de tir, de vanatoare

(cu glont sau cu alice), utilitare, de asomare (imobilizare animale), cu destinatie industriala,
cu tranchilizante, de panoplie (devenite nefunctionale ca urmare a transformarii lor), de
colectie, vechi (letale, inainte de 1877), de recuzita.

- Cu aer comprimat sau gaz sub presiune, de foc scurte (teava sub 30 cm), lungi, automate
(dupa fiecare cartus tras, se reincarca automat), semiautomate (nu pot trage o serie de mai
multe cartuse printr-o singura apasare pe tragaci), cu repetitie (reincarcare manuala), cu o
singura lovitura (fara incarcator, dupa fiecare tragere se reincarca)

- Cu teava lisa, cu teava ghintuita, cu tevi combinate

- Mica putere (energie dezvoltata sub 450 jouli), medie putere, mare putere

Tipuri de arme de foc si munitii:

1. Arme de mana: utilizate in special pentru autoaparare, eficiente de la distanta scurta, cele mai
accesibile, letale si neletale
a. Pistoale cu un singur foc – arma trebuie reincarcata dupa fiecare tragere – tir sportiv
b. Pistoale derringer (pistol de buzunar) – doua sau patru tevi ghintuite, arme de asasini
 c. Revolvere – cu o singura actiune sau cu actiune dubla; swing-out (butoiasul se deschide
prin lateral), break top (doua piese principale, unite printr-o balama) sau cu cadru solid
(butoiasul ramane fixat de restul armei)
d. Pistoale semiautomate: incarcator in patul armei, sistem de incarcare si reincarcare
semiautomat; capacitate mare de inmagazinare a cartuselor
2. Pusti ghintuite si pusti cu teava lisa
a. Ghintuite – teva lunga, ghintuita, trageri de la nivelul umerilor; bataie lunga;
b. Cu teava lisa – teava lunga, trageri de la nivelul umerilor; proiectilele sunt alice, mitraliile
si gloante;
3. Arme automate:
a. Pusti de asalt – pusca ghintuita, se reincarca automat (20 de cartuse), foc automat, folosit
de fortele armate.
b. Pistoale mitraliera – atat de la nivelul umerilor, cat si soldurilor, sunt usoare deoarece
folosesc munitie de pistol si nu de pusca
c. Pusti mitraliera – teava lunga, munitie intermediara de pusca, grea
d. Mitraliera –
Urme formate prin impuscare:
1. Urmele create de interiorul tevii armei pe proiectil
- Proiectilele au diametrul mai mare decat interiorul tevii armei, iar camasa proiectilului fiind
formata din cupru sau alama, se taie in ghinturi si umple profilul canalului tevii. Glontului
i se imprima si o miscare spiralata. Urma creata de ghinturi pe glont nu e niciodata dreapta,
ci spiralata, reprezentand unghiul de rotire al ghinturilor.
2. Urmele create pe tubul cartus
- Urmele formate in timpul incarcarii armei
- In timpul producerii impuscaturii
- In timul extragerii tubului cartus tras
3. Urmele create de proiectile pe corpul victimei si alte tinte
- Diametrul si forma orificiilor sunt conditionate de valoarea energiei cinetice a proiectilului
in momentul lovirii – cu cat energia cinetica este mai mare, cu atat proiectilul va forma un
orificiu cu diametrul apropiat de diametrul sau; cand energia cineta ca scadea, orificiul va
fi mai mare si de forma neregulata, creand rupturi mari ale tesuturilor
- Orificul de intrare:
o In tesutul osos, va avea aproximativ aceeasi marime ca si proiectilul
o Perforare perpendiculara: orificiul este rotund (care va deveni oval din cauza
contractarii muschilor), perforare oblica, orificiul este oval; cu teava lipita de tesut,
forma neregulata. Orificul va fi mai mic decat proiectilul din cauza contractarii
muschilor. In cranii: orificiul de intrare = proiectil
o Trageri de la mica distanta, sub 10 cm, orificiul de intrare este mai mare decat
diametrul glontului datorita vitezei si presiunii gazelor. Varf rotunjit – orificiu
neregulat. Varf ascutit – orificiu cu margini netede.
o Arma cu alice – sub 50 cm, un orificiu unic, 0.5-2.5 doua-trei orificii, peste aceasta
lungime, fiecare alice va avea propriul orificiu
o In sticla: are forma unui con, cu baza in directia tragerii. Daca este perpendicular,
orificul este rotund cu fisuri concentrice; sub 90 grade, orificiul are forma ovala,
crapaturile sticlei numeroase in sensul glontului.
o Varf tesit: intotdeauna creeaza orificii rotunde si apropiate de dimensiunile lor.
 o Tablii metalice: diametru identic
o Scandura uscata: orificiul de intrare este mai mare
o Lemnul verde sau umed: mai mic datorit elasticitatii fibrelor
- Orificiul de iesire:
o este intalnit doar cand proiectilul nu isi pierde energia cinetica si poate strapunge
obiectul in care a patruns
o in corpul uman: actioneaza ca o pana, despicand pielea la iesire,. Poate exista un
singur orificu de intrare, dar multiple orificii de iesire (proiectil fragmentat).
o Tablie de sticla: orificiul de iesire este mai mare decat cel de intrare
o Lemn: aceleasi caracteristici ca cel de intrare (lemn uscat, lemn umed)
- Urmele de ricoseu: respingere a proiectilului de suprafata unui obiect din cauza unghiului
mic de incidenta; sant cu o intorsatura finala spre stanga sau dreapa
- Canalul: in corpul uman, poate fi direct sau deviat; latimea canalului este mai mare decat
diametrul glontului; actioneaza prin strivire sau sfartecarea tesutului, se creeaza o cavitate.
o Canalul tangential: cand proiectilul patrunde intr-o parte rotunjita a corpului,
coapsa, umar, cutie craniana, sub un unghi ascutit si iese aproape de canalul de
intrare.
o Canalul in seton: energia cinetica a proiectilului este foarte mica, nu poate
patrunde in os
- Inelul de abraziune: zona de culoare brun-rosiatica, de piele jupuita, produsa in momenul
frecarii proiectilului de marginile orificiului de intrare atunci cand perforeaza pielea. Poate
lipsi uneori, in functie de forma proiectilului. Sugereaza care este orificiul de intrare
- Inelul de metalizare: format de proiectil care lasa particule metalice la gura orificiului de
intrare, facand corp comun cu inelul de abraziune si cel de stergere – se intalneste la
patrunderea proiectilului in oase.
- Urme secundare: rezultatul factorilor suplimentari ai impuscaturii – presiunea,
temperatura, flacara, arderea incompleta a pulberii
o Rupturile: sub forma de stea sau cruce – cauzate de actiunea mecanica a gazelor
doar cand se trage de la o distanta mica; gaze care intra subcutanat si provoaca o
eruptie a tesutului. Daca se trage prin material textil, in zona orificiului de intrare
se observa ca rupturile cauzate de gaze produc o rasfrangere a marginilor rupturii
in directia inversa. La fel si in cazul impuscarii craniului, gazele se lovesc de craniu
si vin inapoi, cauzand o ruptura inversa sensului tragerii.
o Arsurile: se prezinta la marginile orificiului de intrare; parul se aduna; in cazul
armelor automate, arsurile se datoreaza temperaturii ridicate a gazelor.
o Afumarile: urme care se formeaza prin depunerea reziduurilor solide rezultate din
arderea pulberii. Funinginea creeaza un depozit in jurul orificiului de intrate, de
culoare neagra, din cauza continutului mare de carbune. Funinginea poate ricosa,
deci se poate intalni pe obiectele din cale. Se detecteaza cu ajutorul lampei UV.
o Tatuajul: abraziuni punctiforme produse de materialul nears impins in epiderma.
Se poate stabili in functie de culoarea tatuajului daca impuscatura s-a realizat ante
(rosu brun, portocaliu spre rosu) sau post mortem (gri sau galbena).
o Inelul de frecare: la gura orificiului de intrare ori de-a lugul canalului de
perforare. Urma secundara formata prin depunerea de substante aderente la
suprafata proiectilului, fie pe canalul tevii, fie pe traiectul exterior sau pe marginile
orificiului de intrare. Substantele duc la identificarea ordinii tragerii, la
diferentierea primului foc de al doilea.
 o urme formate prin imprimarea tevii armei: rezultatul tragerii cu teava lipita de
obiectul in care se trage; poate reprezenta conturul complet sau doar o parte a
acestuia. In cazul tragerii cu teava lipita de obiectul in care se trage, orificiul de
intrare este mai mare, marginile vor fi zdrentuite, cu rupturi orientate spre directia
de tragere, contrar regulii, adica in directia de unde a venit glontele. Inel de
contuzie – creat de gaura tevii, din cauza reculului.
Specificul cercetarii locului faptei in care s-au utilizat arme de foc
Armele gasite la locul faptei vor fi examinate inainte de ridicare sub aspectul gasirii loc
incarcate/neincarcate, asigurante/dezasigurate, se vor ridica cu manusi pentru a proteja eventualele urme
(ADN, papilare). Obiectele de imbracaminte se vor ridica si impacheta individual in ambalaje de hartie –
cele umede temporar in pungi de plastic, doar pana la sediul echipei de cercetare. Se vor intercala file de
hartie intre suprafetele obiectelor de imbracaminte. Pensete din lemn sau material plastic pentru ridicarea
proiectilelor. Munitia netrasa sau nepercutata va fi recuperata in vederea examinarilor comparative cu
scopul de a determina caracteristicile balistice.

EXAMINAREA SI IDENTIFICAREA SCRISULUI

Grafologia – cum este autorul scrierii, descrierea personalitatii autorului scrierii prin evaluarea
conditiilor subiective ale scriptorului si scrierii; grafoscopia – cine este executantul scrierii; folosire de
cunostinte complexe pentru crearea unui sistem de indici de natura a permite identificarea autorului unei
manifestari grafice.
Bazele stiintifice ale identificarii persoanei dupa scris:
- individualitatea scrisului: legaturi la nivelul cortexului care permit transpunerea grafica a
cuvintelor si simbolurilor percepute prin citire, ascultare, pronuntie.
- Stabilitatea scrisului: cristalizare grafism: 20-22 ani, avem modificari la nivelul evolutiei
scrierii si in cazul starilor psiho-somatice, precum bolile mentale sau batranetea, dar si
modificari rezultate din actiunea asupra mainii de catre o alta persoana.
- Reactivitatea scrisului – este la originea fenomenului de variabilitate. Niciunul dintre
grafisme nu seamana perfect cu celalalt, intre ele inregistrandu-se deosebiri.
CARACTERISTICI GENERALE ALE SCRISULUI:
1. Dimensiunea scrisului:
a. Mediu – 2-4 mm, peste 5 mm este mare
b. Latime: dilatat, normal, inghesuit
c. Continuitate liniara: uniform, crescator (spre final, literele sunt mai mari), descrescator,
filiform (inaltime litere si in interiorul cuvantului)
2. Proportionalitatea scrisului:
a. Proportional: intre majuscule si depasante si intre minsculele nedepasante exista un raport
de ½
b. Subinaltat: raportul majuscule-minuscule este de ½
c. Suprainaltat: raport de 1/3 intre majuscule si minuscule si intre depasante si nedepasante.
3. Nivelul de evolutie: - deprinderea de a scrie, gradul de coordonare a miscarii
a. Evoluat – superior
b. Mediu
 c. Scris inferior – neevoluat
4. Forma scrisului:
a. Configuratie: cursiv, cu caractere ce imita pe cel tipografic
b. Miscare: arcadat, ghirlandat, unghiular, rotunjit, forme mixte
c. Simplificare: simplificat, simplu, complicat
5. Inclinarea scrisului: - trasand axe imaginate ale literelor si observand dominanta
a. Verticala, spre dreapta – dextroclin, spre stanga – sinistroclin, nedefinita
6. Dinamica si viteza scrierii:
a. Un scris evoluat are o dinamica superioara, poate fi executat cu viteza. In cazul imitatiilor
servile, va lipsi spontaneitatea, dinamica este alterata iar viteza este mai redusa
7. Presiunea si spatierea scrisului:
a. Presiune: mare, normala, redusa, fluctuanta, constanta, descrescatoare
b. Spatiere: normala, inghesuita, scris risipit (spatiere mare)
8. Gradul de legare (continuitate), forma traseelor:
a. Legarea: intensa (pot fi legate cuvinte intre ele), normala, grupata, tocata
b. Forma traseelor: data in functie de presiunea pe instrumentul de scris: cilindrice, maciucate,
fusiforme, ascutite.
9. Topografia:
a. Plasarea titlului, a datei, semnaturii, a textului in pagina.
10. Directia si forma randurilor:
a. Orizontala, ascendenta, descendenta
b. Fragmentat ascendent, fragmentat descendent (scris scaliform)
c. Rand: concav (forma de u), convex, sinuos, nedefinit.
Caracteristicile speciale ale scrisului:
Detalii de constructie literala; mod particular, personal, in care o persoana executa constructia
semnelor grafice – B caligrafic, B gotic, m dintr-o miscare sinuoasa, m din patru grame, executia semnelor
diacritice, linia de la t daca e legata de alte litere sau nu, abrefieri, date calendaristice.
Modificarea scrisului in mod intentionat:
1. Deghizarea scrisului
Schimbare voluntara in scopul de a ascunde identitatea autorului. Se poate realiza prin denaturarea
caracterelor grafice, tinerea instrumentului de scris intr-o pozitie anormala, scriere cu litere asemanatoare
celor de tipar, scriere cu mana stanga (sinistrografie) – scris mai greoi, unghiular, axele literelor sunt
indreptate spre stanga. Se incearca a se descoperi semnele grafice care au aspect obisnuit si a caror
persistenta in text s-ar explica prin neatentia autorului.
2. Contrafacerea scrisului
Pot fi produse prin copiere, imitare, modalitati specifice falsificarii semnaturilor. Se vor putea gasi
urme ale folosirii initiale a unor trasee cu creion, urme de prindere cu ace a actului copiat. Se analizeaza
semnaturile pentru a se determina daca acestea sunt reale sau factice. Dupa determinarea falsitatii inscrisului
in litigiu, se trece la etapa identificarii plastografului.
Elemente de expertiza grafica a semnaturilor:
Semnatura – expresie grafica in scopul de a aproba, accepta, exterioriza o vointa individuala;
 - Semnaturi literale: scrierea numelui si prenumelui titularului, initiale, nume sau prenume
- Semnaturi neliterale: simple parafe
Important este alegerea modelului de comparatie, se vor alege materiale cu garantii de autenticitate
(state de plata, contracte de munca), din perioadele apropiate sau anterioare datei actului in litigiu. Pot fi
mari, medii, mici.
Metode de examinare grafica:
1. Metoda caligrafica – gramatomorfica, caligrafic descriptivia – doua scrisuri au acelasi autor daca
sunt asemanatoare morfologic – caracter superficial, descriptiv
2. Metoda grafometrica – se are in vedere raporturile dimensionale care se stabilesc intre forme si
miscare, considerate constante in baza experientei empirice
3. Metoda grafonomica – se are in vedere gesturile grafice ca expresii ale autorului si ansamblul
elementelor constate si variabile
Procedeele de falsificare a semnaturilor:
1. Copiere – directa – metoda proiectiei; indirecta – folosirea hartiei copiative – transpunerea se face
prin presiune, traseele de presiune vor fi acoperite cu creion, pix, stilou, urmele de presiune raman
vizibile pe verso, la examinarea microscopica se pot observa traseele initiale realizate cu creionul
si poi repasate – nicio persoana nu poate semna absolut identic sub aspect dimensional
2. Imitatie servila – falisificatorul incearca sa redea, dupa un model, o semnatura autentica – lipsa de
spontaneitate, trasee lente, reluari, opriri, corecturi; spre final, falsificatorul poate scapa elemente
personale in semnatura initiala
3. Imitatie libera – se realizeaza prin invatarea emnaturii, exercitii prealabile
4. Semnaturi executate din fantezie – se inventeaza o semnatura, pentru a oferi autenticitate, se
executa cu viteza, se scapa elemente individuale ale propriului scris sau semnatura.

Analiza propriului scris pentru examen:

- Marime: mediu
- Continuitate: uniforma
- Proportionalitate: subinaltat (raport intre depasante si nedepasante de aprox 1/1)
- Evolutie: evoluat
- Forma: cu caractere ce imita pe cel tipografic; Miscare: forma mixta (raportat la m si n),
dupa simplificare: simplificat
- Inclinare: vertical
- Dinamica si viteza: scrisul este evoluat, deci am dinamica si viteza
- Presiune si spatiere: presiune normala, cu scris risipit
- Grad de legare: grupata, cu o forma cilindrica a traseului
- Topografie
- Directie si forma randurilor: orizontala, forma randului nedefinita
CERCETAREA DOCUMENTELOR SUSPECTE
Inscrisul este doar cel care emana de la o persoana juridica, autoritati publice, insistutii publice,
functionari publici; toate celelalte acte sunt sub semnatura privata care pot capata un caracter de
oficilialitate.
 Fals intelectual – se savarseste concomitent cu intocmirea, redactarea documentului si consta in
general in omiterea unor date, inserarea unor date neadevarate, atestarea unor elemente neadevarate
Fals material – se poate comite atat concomitent cu intocmirea documentului, prin realizarea unui
document in intregime contrafacut, cat si dupa redactarea acestuia printr-o modificare, alterare fizica
acestuia.
Contrafacerea scrierii - alcatuire, plasmuire unui inscris care imita, prezinta aparenta unui inscris
oficial autentic. Mijloace de reproducere mecanica: tiparire, dactilografiere, copiere xerox,
Contrafacerea subscrierii – reproducerea unei semnaturi care o imita pe cea originala de pe un
inscris autentic (copiere sau imitatie servila)
Alterarea – modificarea materiala a continutului unui inscris prin inlaturare de text (razuire, radiere,
corodare chimica), acoperire de text (hasurare, pete de cerneala), adaugate de text.
Un document poate fi falsificat: modificari partiale aduse unui act autentic, contrafacut –
producerea unui document in totalitate fals.
Examinarea documentelor: se examineaza caracteristici exterioare, dar si intrinseci: greutate specifica,
grosimea hartiei, culoarea imprimarilor, scrisului, tusului de stampila si a hartiei; compozitia chimica a
materialului de baza; filigranarea si alte mijloace de protectie
Metode clasice de falsificare:
- Falsul prin inlaturare de text: razuire si radiere -