STINGEREA

OBLIGAȚIEI DE
PLATĂ PRIN
INSTRUMENTE DE
PLATĂ
E L A B O R AT: M A N O L E I U L I A N A
P Ă M Â N T- B U T N A R U
MIHAELA
 NOȚIUNEA DE PLATĂ
Plata este definită, ca fiind acțiunea prin care debitorul unei obligații își îndeplinește

această obligație prin executarea de bună-voie a prestației datorate. Prin plată se înțelege

atât remiterea unei sume de bani (sensul strict al noțiunii), cât și executarea oricărei alte

prestații care constituie obiectul însuși al obligației (sensul larg al noțiunii). Cu titlu de

exemplu, într-un contract de vânzare, folosim sensul larg al noțiunii de plată, atât atunci

când ne referim la plata prețului bunului de către cumpărător, cât și atunci când ne

referim la transmiterea bunului de către vânzător, iar într-un contract de locațiune, plata

reprezintă chiria ce trebuie plătită de locatar, dar și obligația esențială a locatorului de a

asigura locatarului folosința liniștită și utilă a bunului închiriat; chiar și în contractele

unilaterale, cum ar fi, de pildă, în contractul de comodat, plata obligației asumate de către

comodatar se face prin restituirea bunului către comodant, dar și prin îndeplinirea exactă

a obligației sale legale de se îngriji de bunul primit în comodat. Debitorul trebuie să facă,

potrivit legii, toate demersurile necesare pentru plata obligației asumate (în sensul larg al

noțiunii), inclusiv să suporte cheltuielile în lipsă de stipulație contrară.

INSTRUMENTELE DE PLATĂ
În fiecare țară, autoritatea monetară reglementează tipurile de instrumente de plată

acceptate şi utilizate pe plan naţional, denumirea, formatul standardizat, circuitul

acestora, operaţiunile în care pot fi utilizate și condiţiile utilizării de publicul larg sau

firme. De aceea, între terţi apar diferenţe cu privire la instrumentele de plată utilizate

la nivel naţional. Totodată, standardizarea la nivel naţional a instrumentelor de plată

a permis includerea acestora în sistemele de compensare naţionale, ca documente de

plată, în baza cărora se efectuează transferul fondurilor şi decontarea finală.

Instrumentele de plăți se împart în două mari categorii:

• Instrumente cu numerar;

• Instrumente fără numerar.

 INSTRUMENTE CU NUMERAR
Instrumentele de plată cu numerar sunt reprezentate prin moneda metalică și bancnote (moneda de hârtie) și reprezintă cea mai veche formă de
circulație monetară. Pentru a îndeplini funcția de instrument de plată, moneda metalică și bancnotele — numerarul în termeni bancari — necesită un
complex de tehnici și reglementări cu caracter normativ emise de banca centrală și băncile comerciale.

Preferința pentru numerar se manifestă în principal la populație și este determinată de anumiți factori:

• are putere liberatorie imediată cu care se poate stinge orice obligație de plată ;

• deține calitatea lichidității în cel mai înalt grad față de orice alte active ;

• nu necesită costuri de negociere și tranzacții ca alte active financiare ;

• este un mijloc de plată general, acceptabil de toți membrii comunității de plăți ;

• aria de folosire este nelimitată geografic în ce privește procurarea bunurilor și plata serviciilor de mică valoare.

Folosirea numerarului are însă și unele dezavantaje, astfel:

• banii păstrați sub formă de numerar nu aduc venituri, deci randamentul este zero ;

• tranzacțiile în numerar și păstrarea acestuia implică costuri mai mari de transport și depozitare și riscuri apreciabile de securitate.
 INSTRUMENTE FĂRĂ NUMERAR
Instrumentele de plată fără numerar sunt documente standardizate care conțin instrucțiuni de plată date de plătitor băncii sale pentru transferul
fondurilor către banca beneficiarului. Pe baza instrumentului de plată se fac înregistrări în conturile partenerilor de la băncile lor, care atestă
diminuarea respectiv majorarea creanțelor monetare asupra băncilor.
Instrumentele de plată folosite în tranzacții sunt următoarele:

• ordinul de plată ;

• cambia ;

• cecul ;

• biletul la ordin ;

• cardul.
De asemenea, mai sunt unele instrucțiuni de plată care generează transferuri de fonduri ca: debitul direct și plățile programate.

Evoluția în domeniul instrumentelor de plată se manifestă în trecerea de la suportul hârtie la suportul magnetic și electronic, precum și
înmagazinarea unui volum cât mai mare de informații care să poată fi prelucrate informatic, astfel ca plata să se facă aproape în timp real, similară
cu plata numerarului.
 Ordinul de plată (OP) este o dispoziţie necondiţionată, dată în orice formă de către emitentul
acesteia (ordonatorul) unei instituţii de credit receptoare, în mod direct sau prin intermediul unui sistem
de plăţi, de a pune la dispoziţia unui beneficiar o anumită sumă de bani la o anumită dată, în vederea
stingerii unei obligaţii băneşti, provenind dintr-o relaţie directă existentă între ordonator şi beneficiar.

•Conform legii, orice OP trebuie să conţină obligatoriu următoarele elemente esenţiale:

•(1) Denumirea de Ordin de plată înscrisă în clar şi la vedere.

•(2) Ordinul necondiţionat de a plăti o anumită sumă de bani, exprimat clar şi precis.

ORDINUL DE •(3) Suma şi denominarea sumei.

PLATĂ •(4) Numele/denumirea şi contul plătitorului (codul IBAN al contului acestuia deschis la
instituţia iniţiatoare).

•(5) Numele/denumirea şi contul beneficiarului (codul IBAN al contului acestuia deschis la

instituţia destinatară).

•(6) Denumirea instituţiei iniţiatoare.

•(7) Denumirea instituţiei receptoare.

•(8) Data emiterii, care trebuie să fie unică, posibilă şi certă.

•(9) Elementul sau elementele care să permită autentificarea emitentului de către instituţia
iniţiatoare, respectiv semnătura şi ştampila acestuia.
 În cazul plăţilor efectuate în relaţia cu Trezoreria
statului, ordinul de plată va conţine în plus următoarele
elemente obligatorii:

- codul de identificare fiscală al plătitorului;

- codul de identificare fiscală al beneficiarului;

- numărul de evidenţă a plăţii, alocat de Agenţia

Naţională de Administrare Fiscală;

- numărul ordinului de plată dat de plătitor;

- referinţe privind conţinutul economic al operaţiunii;

- data debitării contului plătitorului de către instituţia

iniţiatoare (care se va completa de către instituţia
iniţiatoare).
 Participanţii la circuitul ordinului de plată sunt:

- Emitentul este persoana care emite un ordin de plată pe cont propriu; poate fi plătitorul sau orice instituţie emitentă, inclusiv instituţia iniţiatoare.

- Plătitorul este prima persoană care emite, în nume şi pe cont propriu, ordinul de plată în cadrul unui transfer-credit; poate fi un client al instituţiei
iniţiatoare sau instituţia iniţiatoare.

- Beneficiarul este persoana desemnată prin ordinul de plată de către plătitor să primească o anumită sumă de bani; poate fi un client al instituţiei
destinatare sau instituţia destinatară.

- Instituţia iniţiatoare este prima instituţie care emite un ordin de plată pe cont propriu în cadrul unui transfer-credit.

- Instituţia destinatară este ultima instituţie din lanţul transferului-credit, care recepţionează şi acceptă un ordin de plată fie în nume propriu, fie pentru
a pune la dispoziţia beneficiarului o anumită sumă de bani, prin creditarea contului beneficiarului sau prin eliberarea sumei respective în numerar.

- Instituţia emitentă este orice instituţie, cu excepţia instituţiei destinatare, care emite un ordin de plată, inclusiv instituţia iniţiatoare.

- Instituţia receptoare este instituţia care recepţionează un ordin de plată în vederea executării acestuia, inclusiv instituţiile iniţiatoare şi destinatară .

- Instituţia intermediară este orice instituţie emitentă sau receptoare, alta decât cea a emitentului sau a beneficiarului, care participă la executarea unui
transfer-credit.
 CIRCUITUL ORDINULUI DE PLATĂ

PLĂTITOR 1 BENEFICIAR
FIRMA A FIRMA B

2 4

INSTITUŢIE 3 INSTITUŢIE
INIŢIATOARE DESTINATARĂ

BANCA X BANCA Y

1. Între Firma A (plătitor) şi Firma B (beneficiar) se încheie un contract comercial, pe baza căruia Firma B livrează marfa sau
prestează serviciile, devenind beneficiarul contravalorii acestora.

2. Firma A (în calitate de plătitor) emite un ordin de plată în favoarea firmei B (în calitate de beneficiar) pe care îl remite băncii sale,
Banca X (instituţie iniţiatoare).

3. Banca X, din ordinul clientului său Firma A, debitează contul acestuia şi transmite ordinul de plată primit către Banca Y unde îşi
are deschis contul beneficiarul.

4. Banca Y (instituţie destinatară) acceptă ordinul de plată şi creditează contul Firmei B cu suma reprezentând contravaloarea
bunurilor livrate sau a serviciilor prestate.
 CAMBIA
Sintetic, cambia este un înscris prin care o persoană, denumită trăgător, dă ordin unei alte persoane, denumită tras, de a plăti, la vedere
sau la termen, o sumă de bani unei a treia persoane, denumită beneficiar sau - la ordinul acestuia - unei alte persoane indicate de beneficiar.

Pentru ca cei angajaţi în obligaţia cambială să poată beneficia de toate drepturile şi obligaţiile ce decurg din emiterea, circulaţia sau
dobândirea ei este absolut necesar ca înscrisul să cuprindă următoarele elemente esenţiale: (1) denumirea de cambie înscrisă în textul
acesteia şi exprimată în limba folosită pentru redactarea titlului; (2) ordinul pur şi simplu (necondiţionat) de plată a unei sume determinate;
(3) numele trasului; (4) scadenţa; (5) locul unde trebuie făcură plata; (6) beneficiarul; (7) data şi locul emiterii; (8) semnătura trăgătorului.
De la aceste prevederi ale legislaţiei în vigoare se admit trei excepţii:

- o cambie care nu are menţionată scadenţa se subînţelege că este plătibilă la vedere;

- dacă nu este menţionat locul plăţii acesta este considerat domiciliul trasului;

- dacă nu este menţionat locul emiterii acesta este considerat domiciliul trăgătorului.
 Din cele prezentate reiese că în relaţia cambială sunt angajate trei
persoane: trăgătorul, trasul şi beneficiarul. Relaţia principală este între
trăgător şi beneficiar deoarece trăgătorul, emiţând o cambie în favoarea
beneficiarului, recunoaşte astfel obligaţia pe care o are faţă de acesta,
inclusiv angajamentul că înscrisul va fi onorat la termen. Prin emiterea
cambiei, trăgătorul, în acelaşi timp, se obligă faţă de beneficiar să-l
determine pe tras să plătească suma înscrisă pe titlu. Această relaţie
principală izvorăşte din funcţia de mijloc de plată a cambiei.

În relaţiile internaţionale trăgătorul, emitentul cambiei este

exportatorul, care îl creditează pe importator (tras) până în momentul
scadenţei. Trasul (debitorul) este importatorul, respectiv cel ce urmează să
achite contravaloarea cambiei la scadenţă. Beneficiarul cambiei este cel ce
urmează să încaseze contravaloarea cambiei la scadenţă. Beneficiarul poate
fi însuşi trăgătorul, o terţă persoană sau o bancă. În acest ultim caz, banca
poate fi beneficiar de sine stătător, în sensul că trăgătorul îi este dator o
sumă de bani sau în calitate de prestatoare de servicii în numele
trăgătorului, banii încasaţi pe cambie fiind trecuţi în contul trăgătorului. Ca
urmare a gradului de implicare a băncilor în activitatea de comerţ
internaţional, cel mai adesea beneficiarul menţionat pe cambie este o bancă.
 Circuitul cambiei, conform prevederilor Legii nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la
ordin, modificată prin Legea nr. 83/1994 este următorul:

1. În baza unui contract comercial încheiat între Firma X şi Firma Y, aceasta din urmă
devine debitor faţă de Firma X.
CIRCUITUL CAMBIEI (conform reglementărilor naţionale)
2. În acelaşi timp, pe baza unui contract comercial încheiat între Firma X şi Firma Z,
CASA DE
aceasta din urmă devine creditor al Firmei X. COMPENSAŢII

3. Pentru a-şi achita datoria faţă de Firma Z (beneficiarul cambiei), Firma X (emitentul, 5 5
BANCA
trăgătorul) emite o cambie, prin care dă ordin Firmei Y (trasul) să plătească 7 CENTRALĂ 7
beneficiarului o sumă de bani determinată.
BANCA BENEFICIARULUI BANCA
4. Beneficiarul remite cambia spre încasare băncii sale. TRASULUI

5. Banca beneficiarului prezintă cambia la plată la o casă de compensaţii, băncii 4 8 6

plătitorului. BENEFICIARUL Z TRASUL Y

9
6. Banca trasului debitează contul trasului cu suma înscrisă pe cambie.
3

7. În cadrul şedinţei de compensare, banca trasului introduce scriptic în compensare

TRĂGĂTORUL X 1
2
cambia. EMITENTUL
(creditorul lui Y,
8. Banca beneficiarului creditează contul beneficiarului cu suma înscrisă pe cambie. debitorul lui Z)

9. Stingerea creanţelor asumate de participanţii la circuitul cambial.

 CECUL

Cecul este prin excelenţă un instrument de plată. Cecul este un înscris prin care o persoană (trăgător, emitent) dă ordin unei bănci (tras)
să plătească în favoarea unui terţ (beneficiar) o sumă de bani, de care trăgătorul dispune.

Deşi apar trei persoane implicate, ca şi în cazul cambiei, cecul se deosebeşte esenţial de aceasta. În pri­mul rând, trasul nu poate fi decât o
bancă la care trăgătorul are un disponibil, iar banca nu plăteşte din acest cont decât dacă a primit ordin să elibereze o sumă. În al doilea rând,
emiterea cecului de către trăgător (clientul băncii) presupune, pe de o parte, existenţa unei convenţii, înţelegeri, între trăgător şi bancă privind
disponibilul din care aceasta să facă plata, iar pe de altă parte, existenţa unui disponi­bil (provizion), respectiv o sumă de bani suficient de mare
ca să poată acoperi valoarea cecului emis. Aceste fonduri pot proveni din depo­zitul bancar al clientului sau pot fi rezultatul unui credit acordat
de bancă clientului ei (desigur, tot în contul acestuia).
 Ca şi celelalte in­strumente de plată şi credit, cecul este un înscris care cuprinde anu­mite elemente esenţiale:

• (1) denumirea de cec înscrisă în text şi exprimată în limba în care a fost redactat înscrisul;

• (2) ordinul pur şi simplu, necondiţionat de a plăti o sumă de bani determinată, scrisă în cifre şi în litere, specificându-se şi moneda;

• (3) numele trasului, respectiv al băncii care trebuie să efectueze plata;

• (4) locul plăţii, deci banca, localitatea unde trebuie să se facă plata;

• (5) locul şi data emiterii cecului (ziua, luna, anul), cecul fără dată considerându-se emis anterior termenului de prezentare;

• (6) semnătura celui ce emite cecul (autografă), deci a trăgătorului.

• De la aceste elemente de bază se admit următoarele excepţii:

- dacă nu e indicat locul plăţii, se socoteşte loc al plăţii locul indicat lângă numele trasului (băncii);

- dacă se indică mai multe localităţi, prima localitate indicată este socotită loc al plăţii;

- dacă nu se dă nici o indicaţie privind locul plăţii, se soco­teşte loc al plăţii sediul central al trasului (băncii);

- dacă nu se indică locul emiterii, se consideră loc al emiterii localitatea indicată lângă numele trăgătorului (emitentului).

• Orice titlu care nu respectă aceste prevederi este considerat ordin de plată şi este tratat ca atare. De precizat că potrivit legilor din SUA,
menţiunea de "cec" în cuprinsul textului nu e obligatorie, fiind suficient ordinul necondiţionat dat unei bănci de a plăti o sumă.
 TIPURI DE CECURI

Din punct de vedere al modului în care este indicat beneficiarul, cel ce urmează să încaseze suma, cecurile pot fi:

• nominative, atunci când în text este menţionat numele beneficiarului iar cecul este achitat numai acestuia.

• la ordin, atunci când în text este menţionat numele beneficiarului şi clauza "la ordin".

• la purtător, atunci când în textul înscrisului există menţiunea expresă “la purtător”, “plătiţi purtătorului” sau când la rubrica "plătiţi lui..." nu se
completează nimic.

Cecul poate circula prin gir (andosare), astfel că drepturile băneşti ale persoanei indicate în textul înscrisului pot fi transmise de beneficiar altei
persoane. Girarea poate fi în alb, prin simpla semnătură a beneficiarului sau nominativă, prin indicarea expresă a persoanei pentru care s-a girat,
bineînţeles şi semnătura. În cazul cecului nominativ, transmiterea se poate face doar prin cesiune şi nu prin gir.

La plata cecului banca, de regulă, solicită semnătura beneficiarului şi menţiunea "pentru achitare" sau "achitat" pe spatele cecului.
 După modul de încasare cecurile cunosc mai multe forme:

• cecul nebarat se poate plăti în numerar sau în cont fără nici o restricţie, potrivit solicitării beneficiarului. Acesta se mai numeşte şi cec
alb sau deschis.

• cecul barat are un semn de demarcare specific: două linii paralele într-un colţ al înscrisului. Cecurile barate sunt utilizate numai pentru
plata dintr-un cont bancar în altul, neputând fi plătite în numerar. De altfel, cele două linii paralele sunt semnul distinctiv că plata se va
face numai în cont.

• cecul certificat este un cec obişnuit în esenţa sa (barat sau nebarat), achitat la prezentare, dar pe care banca la care se află contul certifică
în prealabil existenţa unui disponibil suficient pentru efectuarea plăţii, suma certificată putând sau nu fi blocată.

• cecul de călătorie este un cec cu valori fixe (10, 20, 100 etc. unităţi monetare) imprimate pe înscris odată cu tipărirea lui. Aceste cecuri
sunt emise de bănci şi date (vândute) clienţilor lor pentru a înlocui banii lichizi în efectuarea cheltuielilor de călătorie. De regulă au
tipărite pe ele vizibil menţiunea "cec de călătorie" exprimată în limba în care a fost redactat (traveller cheques, cheque de voyage etc.) şi
au, în general, aspectul unei bancnote.
 Circuitul cecului, conform prevederilor Legii nr. 59/1934 asupra cecului, modificată prin Legea nr.
83/1994 este următorul:

1. În baza unui disponibil constituit la tras, trăgătorul primeşte de la banca sa (trasul) un carnet de
cecuri.

2. În baza unui contract comercial încheiat între trăgător şi beneficiar, acesta din urmă devine
CIRCUITUL CECULUI
creditor al primului. (conform reglementărilor naţionale)

3. Trăgătorul emite un cec prin care dă ordin băncii sale să plătească la prezentare posesorului său CASA DE
COMPENSAŢII
suma înscrisă pe cec.

4. Beneficiarul cecului îl remite spre încasare băncii sale. 5 5

BANCA
CENTRALĂ
5. Banca beneficiarului prezintă cecul la plată, printr-o casă de compensaţii, băncii plătitorului 7 7

(trasului).
BANCA TRAS
6. Trasul debitează contul trăgătorului cu suma înscrisă pe cec. BENEFICIARULUI (BANCĂ)

7. În cadrul şedinţei de compensare, trasul introduce scriptic în compensare cecul. 4 8 6 1

9
8. Banca beneficiarului creditează contul beneficiarului cu suma înscrisă pe cec. BENEFICIARUL
3 TRĂGĂTORUL
9. Stingerea creanţelor beneficiarului. (EMITENTUL)

2
 BILETUL LA ORDIN
Biletul la ordin este un înscris prin care o persoană, denumită emitent, se angajează să plătească unei alte persoane, denumită beneficiar - sau la ordinul acestuia - o sumă de bani, la
un anumit termen sau la prezentare.

Astfel, în cazul biletului la ordin intervin două persoane: emitentul care este debitorul (importatorul) şi beneficiarul care este creditor al debitorului emitent (exportatorul).

Ca şi cambia, biletul la ordin este un act scris şi trebuie să cuprindă anumite elemente esenţiale stipulate în lege, a căror absenţă sau completare necorespunzătoare atrage nulitatea
titlului.

(1) Denumirea de bilet la ordin înscrisă în text şi exprimată în limba în care a fost redactat.

(2) Promisiunea de plată, pură, simplă, necondiţionată, a unei sume de bani bine determinată, cu trecerea sumei de bani în litere şi cifre şi indicarea monedei în care se va face plata.
Promisiunea de plată trebuie să fie clară, precisă, exprimând voinţa emitentului de a plăti el însuşi - "voi plăti…".

(3) Scadenţa sau momentul plăţii trebuie să fie certă, unică şi posibilă. Ca şi în cazul cambiei, scadenţa poate fi de patru feluri: la vedere, la un anumit termen de la vedere, la un anumit
termen de la data emiterii, la o dată fixă. În cazul în care scadenţa nu este menţionată, biletul la ordin se socoteşte plătibil la vedere.

(4) Locul unde urmează să se facă plata. Atunci când nu este indicat expres în text, se consideră a fi locul emiterii.

(5) Numele (şi adresa) beneficiarului, deci a celui în favoarea căruia sau la ordinul căruia urmează să se facă plata.

(6) Data şi locul emiterii. Data trebuie să cuprindă ziua, luna şi anul, fiind absolut obligatorie pentru stabilirea momentului plăţii. Locul emiterii dacă nu este trecut expres se consideră
a fi adresa, locul indicat lângă numele emitentului.

(7) Semnătura emitentului care trebuie să fie autografă.

 Circuitul biletului la ordin, conform prevederilor Legii nr. 58/1934 asupra cambiei şi
biletului la ordin, modificată prin Legea nr. 83/1994 este următorul:
CIRCUITUL BILETULUI LA ORDIN
1. În baza unui contract comercial încheiat între Firma X şi Firma Y, aceasta din urmă (conform reglementărilor naţionale)
devine creditor al Firmei X.
CASA DE
COMPENSAŢII
2. Pentru a-şi achita datoria faţă de Firma Y (beneficiarul biletului la ordin), Firma X
(emitentul) emite un bilet la ordin pe care îl transmite beneficiarului. 4
BANCA
4

6 CENTRALĂ 6
3. Beneficiarul remite biletul la ordin spre încasare băncii sale.

4. Banca beneficiarului prezintă biletul la ordin la o casă de compensaţii băncii BANCA BENEFICIARULUI BANCA
EMITENTULUI
plătitorului (emitentului).
3 7 5
5. Banca emitentului debitează contul acestuia cu suma înscrisă pe biletul la ordin. 1
BENEFICIARUL Y
6. În cadrul şedinţei de compensare, banca emitentului introduce scriptic în (creditor lui X) 2 EMITENTUL X
(debitor lui Y)
compensare biletul la ordin.
8

7. Banca beneficiarului creditează contul beneficiarului cu suma înscrisă pe biletul la

ordin.

8. Stingerea creanţelor asumate de către participanţii la circuitul biletului la ordin.

 CARDUL BANCAR
În general, cardul este un instrument de plată prin intermediul căruia se poate efectua plata unui produs sau serviciu având la bază un sistem relaţional
electronic, organizat pe baze contractuale între deţinător, emitent şi comerciantul sau prestatorul de servicii.

Cardul este definit ca un instrument de plată electronică, respectiv un suport de informaţie standardizat, securizat şi individualizat, care permite
deţinătorului său să utilizeze disponibilităţile băneşti proprii dintr-un cont deschis pe numele său la emitentul cardului ori să utilizeze o linie de credit, în
limita unui plafon stabilit în prealabil, deschisă de emitent în favoarea deţinătorului cardului, în vederea efectuării, cumulativ sau nu, a unor operaţiuni de
retragere de numerar, plată a bunurilor sau serviciilor achiziţionate de la comercianţii acceptanţi, transferuri de fonduri între conturi.

Prin modul cum a evoluat, cardul bancar îndeplineşte funcţii multiple:

- funcţia de numerar, prin posibilitatea utilizării sale la automatele de eliberare a numerarului (ATM-uri, bancomate) pentru obţinerea unor sume de
bani, cu scopul de a fi utilizate în numerar;

- funcţia de debit, prin posibilitatea de a folosi cardul pentru a dispune plăţi din disponibilităţile proprii ale titularului de card din contul său la o bancă
comercială;

- funcţia de credit, prin posibilitatea utilizării cardului în efectuarea de plăţi din linia de credit deschisă de bancă în acest scop (credit card) atunci când
în cont nu mai sunt disponibilităţi;

- funcţia de monedă electronică, prin posibilitatea utilizării cardului pentru dispunerea de plăţi în reţeaua de Internet, de regulă, în cadrul unei
capacităţi de plată reînnoibile ce se atribuie cardului.
 CRITERII DE CLASIFICARE A CARDURILOR
1. În raport cu sursa de acoperire a cheltuielilor, cardurile sunt:

a) Debit – Carduri - permit utilizatorului achiziţionarea de bunuri şi servicii sau retragerea de numerar, fără a fi necesară prezenţa efectivă a însemnelor
monetare.

b) Credit – Carduri - asigură utilizatorilor achiziţionarea de bunuri şi servicii sau retragerea de numerar, urmând ca plăţile să se efectueze dintr-un credit
sau o linie de credit acordate pe numele posesorului cardului.

2. În raport de funcţiile pe care le îndeplinesc, se disting:

c) Cartea de credit, ca instrument de plată, îi confirmă posesorului faptul că i-a fost deschisă o linie de credit pe o anumită perioadă de timp, pe baza
căreia va putea efectua plăţi sau retrageri de numerar până la un anumit plafon prestabilit.

d) Cartea de debit permite deţinătorului achiziţionarea de bunuri sau servicii prin debitarea directă a contului său. Ea are funcţia de retragere de numerar
şi de reglare a tranzacţiilor derulate de comercianţii afiliaţi la reţea.

e) Cartea pentru retrageri de numerar asigură deţinătorilor fie depunerea, fie retragerea de numerar de la distribuitoarele automate de numerar ale
diferitelor bănci.

f) Cartea de garantare a cecurilor constituie un instrument care are rolul de a garanta că suma de plată înscrisă pe cec are o acoperire în contul personal
al deţinătorului.

g) Cartea multifuncţională sau derivată are funcţii mixte şi oferă accesul la facilităţi rezultate din toate celelalte tipuri de cărţi de plată analizate anterior.
 3. În funcţie de calitatea emitentului, cardurile se pot grupa în:

a) Carduri bancare - au început o expansiune vizibilă după anul 1970, în momentul în care au crescut considerabil, atât numărul deţinătorilor
de carduri, cât şi volumul plăţilor mijlocite prin intermediul acestora.

b) Carduri private - sunt emise, aproape în totalitate, de către comercianţi, în vederea facilitării plăţilor efectuate de clienţii lor şi, eventual,
pentru a le acorda credite, uneori gratuit, cu ocazia anumitor acţiuni cu caracter promoţional.

c) Carduri emise de alte instituţii sau organizaţii - îndeplinesc aceleaşi funcţii ca şi cardurile bancare, însă acestea prezintă importanţă mai
mult din punct de vedere al utilizării lor pe plan internaţional.

4. În funcţie de gradul de acceptabilitate al cardului, se disting:

- carduri de plată domestice, cu acceptarea pe teritoriul naţional;

- carduri cu acceptare internaţională.

5. În funcţie de tehnologiile aplicate, cardurile sunt:

- cu bandă magnetică;

- cu microprocesor (smart-card).
 6. Clasificarea cardurilor realizată de VISA INTERNATIONAL

a) Classic Card este destinat persoanelor fizice şi se poate utiliza atât ca un card de debit, cât şi ca un card de credit. Organizaţia oferă, prin membrii săi, unele servicii
suplimentare privind înlocuirea cardurilor în situaţii excepţionale (furt, pierdere), precum şi eliberarea de numerar cu operativitate maximă.

b) Business Card este un card destinat persoanelor juridice, prin utilizatorii autorizaţi, fiind folosit de persoanele care călătoresc şi care derulează afaceri în mod
regulat şi au un potenţial financiar ridicat.

c) Gold Card sau Premier Card reprezintă un card destinat clienţilor cu un potenţial financiar foarte ridicat. Modul de utilizare şi serviciile aferente oferite sunt
asemănătoare cu cele asigurate de business card.

d) Electron Card este un card oferit clienţilor care prezintă un grad ridicat de risc în utilizare, în general persoanelor cu venituri mici (elevi, studenţi).

e) Affinity card este un produs care a apărut ca rezultat al unui aranjament între VISA şi alte organizaţii sau grupuri care nu pot avea calitatea de membru: organizaţii
de caritate, organizaţii profesionale, firme de închirieri auto.

7. Clasificarea cardurilor realizată de EUROPAY INTERNATIONAL

• a) Eurocard/MasterCard este un card de debit sau credit destinat tuturor utilizatorilor care prezintă un anumit grad de siguranţă.
• El poate fi folosit în întreaga lume, atât pentru tranzacţiile comerciale, cât şi pentru obţinerea de numerar prin intermediul echipamentelor electronice sau cu
preluarea manuală a datelor operaţionale.
• b) Cirrus este un card de debit care se adresează utilizatorilor cu un grad de risc ridicat. Se poate folosi în întreaga lume pentru retrageri de numerar prin
intermediul echipamentelor electronice.
•c) Ec–ATM este un card de debit destinat aceloraşi categorii de utilizatori, care se poate folosi pentru retrageri de numerar de la terminalele electronice, dar
numai pe teritoriul Europei.
• d) EDC este un card similar Ec–ATM, cu deosebirea că poate fi utilizat doar în tranzacţiile comerciale prin intermediul echipamentelor POS.
• e) Maestro se aseamănă cardului EDC, dar aria sa de utilizare se extinde în întreaga lume.
 COMPENSAREA INTERBANCARĂ A TRANZACŢIILOR CU CARDURI

Întrucât operaţiunile cu carduri se referă la decontări fără 1. Posesorii de carduri în lei le folosesc atât în reţeaua băncii emitente, cât şi în

numerar, apare şi necesitatea compensării între bănci, în reţelele celorlalte bănci, care sunt bănci colectoare şi primesc fondurile de la
băncile emitente în urma compensării;
cadrul instituţiei internaţionale de carduri prin sistemul
2. Băncile acceptatoare transmit tranzacţiile sub forma unui fişier electronic la centrul
BASE II, care calculează, în fiecare zi, poziţiile
de procesare naţional (ROMCARD);
debitoare/creditoare pentru fiecare membru. Pentru
3. ROMCARD transmite fişierul electronic la VISA INTERNATIONAL din Anglia
decontarea tranzacţiilor este desemnată o bancă, în România
unde au loc compensările între bănci şi rezultă situaţia netă debitoare sau
banca de decontare fiind BNR. BASE II transferă zilnic creditoare;

băncilor de decontare şi ROMCARD soldurile din 4. VISA transmite BNR şi băncilor participante poziţia netă a fiecărei bănci;

compensare şi lista tranzacţiilor. 5. La BNR are loc transferul fondurilor din conturile băncilor emitente în cele ale
băncilor acceptante. In continuare au loc transferurile intrabancare (debitările şi
creditările) din conturile centralei băncii în conturile subunităţilor teritoriale
deschise la sucursalele BNR. Odată sumele ajunse la unităţile operative, băncile
emitente debitează conturile titularilor de card iar băncile acceptante creditează
conturile comercianţilor.
 Condiţiile integrării pieţelor financiare în noua economie, pe fondul dezvoltării tehnologiei informaţiei, atribuie un rol specific
serviciilor bancare electronice, cu perspective de dezvoltare accelerată în viitor, graţie principalelor avantaje, şi anume:

 Realizarea unor operaţiuni în timp real;

 Accesul clientelei, fără restricţii de timp şi distanţă, la produsele şi serviciile oferite de bancă;

 Extinderea ariei de clienţi, prin atragerea unor noi categorii, tot mai receptive, la tehnologiile informatice de ultimă oră;

 Reducerea costurilor tranzacţionale ale clienţilor, prin restrângerea numărului de operaţiuni care necesită prezenţa acestora la sediile
băncilor;

 Creşterea concurenţei în sistemul bancar, prin pătrunderea pe piaţă a unor bănci cu o reţea teritorială redusă, dar care oferă produse noi,
mai competitive faţă de cele tradiţionale;

 Reducerea costurilor operaţionale ale băncilor, prin diminuarea volumului operaţiunilor tradiţionale desfăşurate la ghişeu.