1.

Sistemul bancar italian
2. Banca centrala a Italiei
3. Bancile comerciale
1. Sistemul bancar italian
Sistemul bancar din Italia trece printr-o perioada de reforma.
Reteaua Internationala de Investitii Imobiliare IPIN este sursa celor mai convenabile proprietati of-plan
pentru membrii eidin Italia si de peste tot din lume iar partea cea mai buna este ca poti sa te inscrii
gratis,fara nici o obligatie sau presiune.
Italia are un sistem bancar traditional localizat si un sistem de conturi bancare pentru
40% din piata bancara. Acest lucru este facut sa se schimbe atat timp cat guvernul incurajeaza bancile sa
fuzioneze ca sa se creeze institutii mai mari si moderne. In august 2006, doua banci de nivel
mediu din Italia, Banca Intesa si Sanpaolo, au anuntat unirea din care a rezultat o institutie care cu usurinta
a devenit a parta banca ca marime din Europa (Financial Times - 28 August 2006)
Cea mai buna rata de schimb valutar in Italia o veti gasi la banci. Totusi, cea mai usoara cale de a face
tranzactii este probabil utilizand un credit sau cartile de credit. Acestea, impreuna cu codul personal de
identificare (PIN), va permit sa accesati bancomatele. Majoritatea cardurilor sunt acceptate si bancomete se
gasesc in peste tot in Italia chiar si in orasele foarte mici. Cardurile pot fi folosite de asemenea pentru
avansurile cash la ghiseele din banci si pentru plata in majoritatea hotelurilor, restaurantelor, benzinariilor
shi in unele magazine. Pentru toate aceste tranzactii vei plati un procent de 1,5%.
In mod uzual, dar nu de fiecare data, vei plati un mic comision cand schimbi bani folosind cecuri de calatorii
- in jur de 1% din valoarea tranzactiei. 
Merita luand in consideratie faptul ca birourile Thomas Cook nu schimba pe bani propriile cecuri iar
American Express nu accepta nici o plata in cecuri.
Cum sa deschizi un cont intr-o banca din Italia
Intotdeauna va sfatuim sa verificati modalitatile de plata si dobanda inainte de a deschide un cont in orice
banca dinlume.
Pentru a-ti deschide un cont bancar in Italia, trebuie sa ai minim 18 ani impliniti si sa pui la dispozitie un act
de identitate, de exemplu un pasaport si sa ai domiciliul in Italia (o factura la utilitati este de obicei deajuns).
Daca nu esti rezident, poti sa-ti deschizi doar un cont non-rezident. Doar valuta sau euro importati pot fi
platiti in acest tip de cont care implica rate mult mai mari decat conturile pentru rezidenti.
Doar un anumit tip de depozit iti asigura siguranta banilor tai si il gasesti in majoritatea bancilor din Italia -
Bank Deposit Insurance Fund (Fondo Interbancario di Tutela dei Depositi)
Multe banci mai mici din Italia au facilitati pentru internet banking dar si bancile mari sunt constiente de
beneficiile pe care le are comertul virtual
2.
3.
4.
5.
6.  Sistemul bancar din Italia. Caracteristici
Sistemul bancar contemporan, ansamblul insistu��iilor financiar-bancare şi reglementările care
veghează şi guvernează întreaga activitate bancar�� nu au apărut peste noapte, ca o creaţie a unui
singur individ sau a unui popor, ci dimpotrivă, au fost rezultatul evoluţiei activităţii bancare de-a lungul
secolelor, a existenţei nevoilor ce au frământat întreaga omenire.
În ciuda piedicilor puse, a controverselor asupra moralităţii dobânzii, sistemul bancar s-a consolidat treptat,
culminând cu emiterea banului de hârtie de către prima bancă publică, Banca Veneţiei în anul 1637.
În perioada Evului Mediu întunecat (sec. VII-XI), activitatea bancar�� şi existenţa instituţiilor bancare au
fost umbrite de o stare de nesiguranţă şi de neîncredere a populaţiei asupra activităţii monetare, fapt ce a
condus la un declin economic şi implicit la o slabă dezvoltare a băncilor. Mai târziu însă ( sfârşitul sec XI ),
lucrurile păreau că vor intra pe un făgaş normal, odată cu schimbările profunde, suferite în urma cruciadelor
şi a cuceririi normande.
Băncile au reuşit să-şi mărească importanţa pe măsură ce economia a continuat să se dezvolte, iar statul şi-
a mărit implicarea prin înfiinţarea băncilor centrale. Cu toate acestea, viziunea creştinismului asupra
practicării dobânzii şi a restricţiilor de ordin religios au rămas un factor perturbator semnificativ, Biserica
creştină afirmându-şi opoziţia în cadrul a două concilii, de la Latran (1179) şi de la Viena (1311).
Activitatea bancar�� se dezvoltă odată cu creşterea considerabilă a activităţilor comerciale, a
schimburilor dintreEuropa de Nord şi Europa de Sud, a comerţului mediteranean şi implicit a apariţiei
târgurilor. Din considerente economice, interdicţia referitoare la împrumuturile cu dobândă a fost eludată,
acestea fiind admise cu condiţia să fie efectuate de către evrei şi lombarzi. Mai mult de atât, cei care apelau
la serviciile acestora erau chiar monarhii şi conducătorii bisericii creştine, printre care se regăsesc şi Eduard
III, care şi-a amanetat coroana de aur cu pietre preţioase pentru o suma de 45.000 de florini, Papa Benedict
XIII care a amanetat veniturile camerei apostolice sau papa Inocenţiu al VII-lea care amanetează mitra şi un
castel; Eduard I, conte de Bar (1320), care a dat ca amanet lombarzilor vesela sa de argint şi în
cele din urmă Carol VI- amanetează coroana, care ulterior este tăiată şi împarţită între cămătari.
Majoritatea instituţiilor de credit din trecut au fost organizate de către lombarzi şi evrei, sub denumirea
generică de “Munte de pietate” care treptat a fost transformat în casă de amanet, adevărate locuri de jaf ale
populaţiei, ceea ce a determinat puterea publică să găsească soluţii şi să organizeze bănci oficiale.
“Prima bancă în adevăratul sens al cuvântului, se spune că ar fi instituţia înfiinţată în 1171, de dogele
Michele XI, sub numele de Banco de Venezia, cu scopul principal de a face operaţiuni de administrarea a
banului public pentru Cetate” .
Înfiinţarea acestei bănci a fost ca o prelungire a activităţii unei asociaţii de bancheri, creditori ai Cetăţii, ce a
funcţionat între anii 1156-1171. Existenţa acestor activităţi este certificată din nou, de primele
reglementări din Florenţa, asupra activităţii bancherilor, care erau obligaţi să îşi scrie afacerile în cadrul
registrelor, cu cifre romane. 
Banca de Veneţia a fost recunoscută oficial ca bancă de viramente abia în anul 1587, moment în care îşi
schimbă şi denumirea în Banca della Piaza del Rialto. Evoluţia şi succesul acestei bănci se datorează în
special adoptării unei tehnici noi. Aceasta constă în înmânarea depunătorilor de recipise ( chitanţe, înscrisuri
) la purtător, care erau aducătoare de dobânzi. 
În aceea perioadă, Republica Veneţiană era angajată în razboi şi, având nevoie de resurse financiare, a
obligat comercianţii să îi acorde un împrumut. Astfel, în anul 1711, Guvernul Republicii Veneţiene obţinea
împrumuturi de la cetăţeni, prin emisiune de titluri cu o dobândă anuală de 4%. Anumite părţi ale bugetului
public au fost alocate pentru plata dobânzilor. A fost creată o societate, denumită Camera Împrumuturilor,
care avea ca scop buna administrare a acelei părţi din veniturile publice care erau alocate creditorilor
Republicii şi asigura plata dobânzilor.
Până în acel moment nu au existat bănci în adevăratul sens al cuvântului. Însă Camera Împrumuturilor avea
ocazia câteodată să achiziţioneze şi să vândă cambii şi poliţe, documente ce atestau debite şi credite între
comercianţi. Cum scopurile şi caracterul acestei instituţii erau respectabile, în scurt timp s-a descoperit că
inscripţionarea numelui Camerei pe aceste documente le conferea acestora o valoare mai mare. Camera
Împrumuturilor dispunea în general de anumite fonduri, astfel că investirea lor în achiziţionarea şi vânzarea
de astfel de certificate a devenit o afacere foarte rentabilă. Odată cu trecerea timpului, Camera a devenit un
dealer obişnuit pe această piaţă. 
Treptat, comercianţii veneţieni şi-au făcut un obicei în a-şi plasa averea la Camera Împrumuturilor, pentru a
fi păstraţi în siguranţă. În acest fel a apărut activitatea de constituire de depozite. Cu timpul, plăţile au
început să fie efectuate prin transfer, din contul celui care plătea în contul celui care încasa. În acest fel,
problemele generate de numărarea unor sume mari de monede şi a transportului acestora în diferite părţi
ale oraşului a fost evitată. 
Beneficiile şi avantajele pe care le-a adus această nouă metodă de transfer a banilor au fost considerate
atât de importante încât mai târziu a ajuns să fie impusă prin lege. Această metodă de efectuare a plăţilor a
reprezentat un prim pas rudimentar către apariţia bancnotelor şi a înlesnit circulaţia banilor.
O perioadă lungă de timp, Banca Veneţiei nu a avut nici un concurent, însă odată cu începutul secolului XV,
instituţii asemănătoare au apărut în Genova şi Barcelona, oraşe cu activitate de comerţ impresionantă,
depăşite din acest punct de vedere doar de Veneţia. Aceste bănci erau nişte copii fidele ale
băncii din Veneţia, în scurt timp obţinând aproape aceeaşi notorietate şi încredere.
În Europa mediteraneană, băncile acţionau după principiul universalităţii, practicând toate operaţiunile:
depuneri, credite, viramente. Cu toate acestea, bancherii italieni se diferenţiau funcţie de volumul de
afaceri. Cei mai mici operau pe “banca lor”, ”lucrând în aer liber – all’aperto, iar marii bancheri, cum sunt
Medici şi Bardi la Florenţa, oficiau în palatul lor – d’entro – şi îi creditau pe regi şi pe papi.
7. .