UNIVERSITATEA „CONSTANTIN BRÂNCOVEANU”

DEPRTAMENTUL PENTRU MASTERAT

MANAGEMENT ÎN ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ ŞI SERVICII

REFERAT

SISTEMUL SI INSTRUMENTELE DE PLATI

INTERBANCARE

Coordonator
Prof. univ. dr.

PITESTI
2006
 CUPRINS

1. SISTEMUL SI INSTRUMENTELE DE PLATI INTERBANCARE 2

1.1 Evolutia platilor si a instrumentelor de plata 2
1.2 Sistemul de plati 4
1.3 Instrumente de plati 7
1.4 Operatiuni bancare de plati 8
1.5 Conturile bancare 10
1.6 Contul curent la banca centrala 14

2. TRANSFERURI ELECTRONICE DE FONDURI 15

2.1 Transferuri de valori mari 15
2.1.1 Procedeul SWIFT 15
2.1.2 Procedeul TARGET 19
2.2 Transferuri de valori mici 22

BIBLIOGRAFIE 26

1
 1. SISTEMUL SI INSTRUMENTELE DE PLATI INTERBANCARE

Sistemul de plati si compensari reprezinta o componenta importanta a

sistemului monetar si prin acesta a infrastructurii financiare a economiei, asigurand
circulatia banilor si transferul de active monetare. Descarcarea de obligatie pentru
schimbul marfii, serviciului sau altui activ, se face de persoana care devine noul
proprietar prin cedarea catre fostul proprietar a unui activ convenabil acestuia. Daca
activul transmis este sub forma de moneda, obligatia este pecuniara si se considera
indeplinita printr-un act de plata. Relatiile din cadrul sistemului de plati sunt relatii
pecuniare si acestea trebuie sa se finalizeze prin plata definitiva si irevocabila
pentru ca tranzactia sa se incheie si sa inceapa un nou ciclu.

1.1 Evolutia platilor si a instrumentelor de plata

Sistemul de plati este indisolubil legat de moneda iar evolutia acesteia a
determinat aparitia si perfctionarea sistemului de plati ca un cadru organizat al
transferurilor monetare in scopul finalizarii tranzactiilor economice. Sistemul de
plati a aparut din cele mai vechi timpuri ca un set de reguli, la inceput sub forma
unor practici, apoi a unor reguli scrise emise de conducatorii statelor, mai tarziu de
banci si in final de autoritati monetare ca institutii specializate ale statului.
In economiile naturale bunurile se schimbau in natura, tranzactiile fiind
cunoscute sub denumirea de troc, o forma de schimb reciproc care presupunea
dubla coincidenta a necesitatilor participantilor la schimb. In aceasta perioada nu
putem vorbi de o plata care presupune existenta monedei si deci a unor relatii
pecuniare, ci de tranzactii care se faceau pe baza unor anumite marfuri acceptate de
comunitate. Abstractizarea notiunii de marfa intermediara general valabila a dus la
aparitia monedei metalice (moneda timpurie) care a facut ca din ce in ce mai mult
tranzactiile sa se efectueze in acest tip de moneda, intrucat oferea incomparabil mai
multe avantaje decat schimbul in natura. Din acest moment putem vorbi de plati in
moneda si chiar de aparitia unor elemente de sistem de plati prin practici unanim
acceptate, cum ar fi metalele de confectionare si forma monedei. Cresterea
schimburilor comerciale si cantitatea limitata a metalelor pretioase au determinat
aparitia in Evul Mediu a monedei de hartie, la inceput sub forma recipisei de
depozit eliberate de custozii (aurarii, argintarii) care primeau spre pastrare moneda
in metal pretios cu promisiunea eliberarii metalului celui care aducea recipisa.
Aceasta hartie a devenit moneda-semn intrucat putea fi transmisa de purtator in
schimbul marfurilor pe care le cumpara. Cam in aceiasi perioada apar si bancile
comerciale care au creat un cadru organizat si mai sigur pentru plata tranzactiilor.
Factorul hotarator in generalizarea platilor in noul tip de moneda il reprezinta insa
impunerea de catre stat a folosirii monedei-hartie (moneda fiduciara) pentru
stingerea tuturor obligatiilor publice si private, la inceput in Anglia (1708), Franta
(1716) si Prusia (1765) si apoi, treptat, si in celelalte state. Pierderea convertibilitatii
monedei-hartie a facut ca aceasta sa nu mai fie absolut necesara in tranzactii, fiind
inlocuita de moneda de cont (scripturala).
Platile in moneda scripturala sunt considerate un sir de servicii prestate
clientelei de catre banci pe baza schimbului de informatie intre ordonator, bancher

2
si beneficiar in legatura cu transferul unei sume de bani si inscrierea acesteia in
conturile a cel putin doi titulari. Aceasta intermediere presupune calitatea de
mandatar a bancherului pentru transmiterea la timpul fixat a unui bun, banul-
informatie (suma, valuta, datele de identificare a partenerilor, bancile participante si
natura transferului). Platile in moneda scripturala se bazeaza in primul rand pe
fiduciaritatea in moneda si sistemul monetar a tuturor participantilor la circuitul
monetar (agenti economici si noneconomici, populatia si institutiile de credit) si pe
responsabilitatea asupra monedei asumata de stat prin banca centrala care detine
monopolul emisiunii monetare si a reglementarilor privind circulatia monetara.
Aceasta incredere in moneda (o creanta asupra bancii centrale) si in banca centrala
constituie baza evolutiei sistemului de plati.
Platile in moneda scripturala necesita insa si instrumente specifice de plata
care sa cuprinda instructiunea data de debitor pentru onorarea platii in favoarea
creditorului. Cele mai vechi instrumente de plata atestate documentar au fost
cambiile despre care exista informatii ca circulau in anii 500-600 in China. In jurul
anului 1200, Templierii care se ocupau cu diverse tranzactii internationale au
inceput sa emita viramente si cambii pe numele negustorilor, monarhilor sau
tezaurelor statelor feudale. In 1349 la Barcelona functiona o banca de depozit si
conturi curente, care se pare ca este cea mai veche mentiune despre o banca
comerciala. La inceputul secolului al XVII-lea la Amsterdam se practicau recipisele
de depozit bancar cu functie similara cecului, iar in a doua parte a aceluiasi secol la
Hamburg apare biletul de banca exprimat intr-o moneda de cont conventionala
(mark banco), dupa unele opinii, stramosul cel mai indepartat al euro de astazi. In
continuare, istoria instrumentelor de plata este strans legata de istoria bancilor.
Progresul rapid in domeniile informaticii si a comunicatiilor din ultimele decenii ale
secolului trecut a condus la aparitia monedei electronice si a platilor electronice care
au “comprimat” distantele si au redus timpul de decontare pana la suprapunerea
momentului tranzactiei cu cel al platii.
Instrumentele de plata monetare folosite in sistemele de plati se grupeaza in
doua mari categorii: (a) numerarul si (b) instrumentele de plata scripturale (bazate
pe suport hartie si cele electronice pe suport magnetic sau electronic). Instrumentele
de plata electronice cunosc o expansiune rapida inlocuind numerarul si
instrumentele pe suport hatrie si in acelasi timp se realizeaza o diversificare
continua in scopul asigurarii platii in timp real, reducerii riscurilor si a costurilor de
transfer al fondurilor.
Volumul tot mai mare al tranzactiilor si cresterea gradului de bancarizare au
determinat trecerea de la decontarea bilaterala a tranzactiilor dintre banci prin
sistemul conturilor de corespondent la infiintarea caselor de compensatii cu
decontare neta. Primele case de compensatii au aparut in Anglia la 1760 apoi intr-un
interval de 20 de ani in America, Franta, Italia, Germania. In perioada moderna au
aparut case de compensare multinationale, iar mai recent casele automate de
compensare, care prin tehnologiile electronice au redus drastic timpul de decontare.
In Romania, platile fara numerar apar la inceputul secolului al XVIII-lea si
primele atestari documentare vorbesc depre casele de negot de la Bucuresti la 1700
si Brasov si Sibiu la 1750, unde circulau prin gir (zalog) inscrisuri sub denumirea de

3
polita. Aceste polite se decontau (“rafuiau” intre ele) pentru stingerea obligatiilor
dintre parti. Despre celelalte instrumente de plata (cec, virament) documentele fac
mentiuni de abia la inceputul secolului al XIX-lea. Prin infiintarea Bancii Nationale
a Romaniei (BNR) in 1880 s-a reglementat circulatia monetara si s-a impus semnul
monetar al tarii. In 1919 se infiinteaza “Casse de Compensatiuni in Bucuresti” ca o
asociatie de banci si bancheri, care a stat la baza organizarii decontarii intre banci
per sold. In 1926 se infiinteaza Serviciul National de Viramente la B.N.R. dupa
modelul serviciilor similare existente la bancile centrale din Germania, Belgia si
Franta. Acest serviciu este stramosul activitatii de decontare pe baza bruta care se
desfasoara astazi la nivel national la B.N.R. si a functionat fara intrerupere de la
infiintare. In perioada economiei planificate, decontarile se faceau in cea mai mare
parte pe baza instrumentelor de credit (dispozitia de plata), cele de debit (cecul)
fiind foarte putin folosite sau s-a renuntat la utilizarea lor (cambia, biletul la ordin).
Bancile fiind proprietate de stat au dobandit drepturi destul de mari de control al
platilor (controlul prin leu), avand drept de refuz chiar daca beneficiarul nu solicita
acest lucru. In 1990, sistemul bancar se reorganizeaza pe doua nivele, banca
centrala si bancile comerciale si un nou sistem de decontare si compensare se pune
in aplicare in 1995. Totodata, se creeaza sistemul national de plati interbancare in
care BNR are rolul de conducator. Sistemul de plati intern se aliniaza, treptat, la
sistemul de plati folosit de Uniunea Europeana (UE), iar in anul 2005 s-a
implementat compensarea automata a platior de mica valoare si sistemul de plata cu
decontare bruta in timp real a platilor de mare valoare, un sistem electronic folosit,
de asemenea, de tarile membre ale UE.

1.2 Sistemul de plati

Sistemul de plati a fost definit in diverse variante de catre institutiile de credit
si cele de cercetare, fiind reconsiderat in functie de evolutia monedei si a
tehnologieie de inregistrare si transmisie. Cea mai reprezentativa definitie o
consideram pe cea elaborta de CPSS (Committee for Payment System Secretariat)
din cadrul Bancii Reglementelor Internatioanle, potrivit careia sistemul de plati
reprezinta un set de aranjamente pentru descarcarea obligatiilor asumate de agentii
economici cu ocazia procurarii de resurse reale ori financiare, altfel decat prin
barter, deci prin transferul titlului de proprietate asupra unor active, care, in virtutea
faptului ca sunt larg acceptate sunt cunoscute sub numele de bani. Aceasta definitie
este larg acceptata, atat de organismele internationale, cat si de bancile centrale din
cadrul Uniunii Europene. Sistemul de plati concentreaza toate tranzactiile de schimb
din economie pentru descarcarea de obligatii pecuniare si se constituie intr-un
mecanism integrat cunoscut sub numele de sistem de plati de interes national aflat
sub supravegherea bancii centrale.
Sistemul de plati are doua functii complementare: intermedierea tranzactiilor
si garantarea schimburilor. Intermediera este asigurata de bancile comerciale si de
alti agenti nonbancari (companii de plati, brokeri, posta) care efectueaza servicii de
transfer de fonduri si de stingere a obligatiilor de plata. Acesti agenti desfasoara
activitati de interes public si de aceea sunt supusi autorizarii, supravegherii
prudentiale si altor forme de control din partea bancii centrale. Garantarea este

4
asigurata in final de banca centrala prin deschiderea de conturi centralizate ale
bancilor comerciale care sunt si un mecanism de garantare a tuturor decontarilor din
economie, precum si prin sistemul de imprumutator de ultima instanta.
Elementele componente ale unui sistem de plati cuprind institutiile care
furnizeaza servicii de plati, diversele forme de creante transferate, metodele si
mijloacele de transfer, mesajele si canalele de comunicatie. In general, un sistem de
plati are forma unei piramide cu mai multe trepte. Pe prima treapta (la baza ) se afla
masa persoanelor fizice si juridice care desfasoara activitati ce dau nastere la
obligatii de plata. Populatia reprezinta sursa primara de economisire in societate
care face depozite si accepta serviciile bancilor pentru activitatea cu amanuntul.
Persoanele juridice sunt companiile care desfasoara activitati economice, altele
decat cele cu bani, precum si institutiile publice si cele nonprofit. A doua trepta o
constituie sistemul bancar la care agentii au conturi sau unii agenti nonbancari
specializati (brokeri, posta). Preferinta persoanelor fizice si juridice pentru banci
este dererminata de creantele asupra acestora (depozitele) care au caracter de
lichiditate iar transferurile se pot efectua imediat si la intreaga valoare. Treapta a
treia o constituie casele de compensatie care pot fi de stat sau particulare, dar sub
controlul bancii centrale. Treapta a patra este agentul de decontare, una din bancile
de prim rang din economie sau in unele cazuri acest rol il indeplineste chiar banca
centrala. Ultima treapta este banca centrala care are rolul de supraveghetor,
imprumutator de ultima instanta si garantor.
Plata si transferul de fonduri. Prin plata se intelege transferul de fonduri care
are ca efect stingerea obligatiunilor financiare dintre partile participante la o
tranzactie economica si schimbul de proprietate a activului in timp ce transferul de
fonduri are un continut mai larg si fara un scop economic, ca de ex. transferul de
bani dintr-un cont in altul, transferul de bani catre o alta persoana in scop umanitar
sau pentru studii, transferul de bani de catre o persoana care lucreaza in strainatate
catre familia din tara de resedinta etc.
Transferuri interbancare si intrabancare. Transferurile de fonduri pentru
efectuarea platilor pot avea loc intre banci diferite si in acest caz acestea se numesc
transferuri interbancare spre deosebire de transferurile de fonduri intre unitatile
aceleiasi banci care se numesc transferuri intrabancare. Transferurile interbancare
modifica situatia soldurilor din conturile de la banca agent de decontare, deci o
modificare patrimoniala, cele intrabancare determinand numai o miscare interna,
soldul de la agentul de decontare ramanand nemodificat.
Decontarea reprezinta transferul de fonduri intre banci si incarcarea-
descarcarea de gestiune a bancilor participante la transfer, precum si finalizarea
platii prin descarcarea de gestiune a platitorului (debitorul) fata de beneficiarul platii
(creditorul). Activele care circula in sistemul de plati (banii) reprezinta creante
asupra guvernului (moneda metalica), asupra bancii centrale (bancnotele sau
fondurile banesti din evidentele bancii centrale) si asupra institutiilor bancare
(depozitele bancare). Aceste active sunt cunoscute sub denumirea generica de
mijloace de decontare, folosita mai ales in activitatea de analiza a activitatii
bancare. Decontarile se impart in doua mari categorii: pe baza bruta si pe baza neta.
Decontarile pe baza bruta sunt cele care se efectueaza operatie cu operatie si sunt

5
specifice platilor de valori mari in timp ce decontarile pe baza neta sunt cele supuse
compensarii, cand se plateste soldul net debitor sau se incaseaza soldul net creditor
si sunt specifice platilor de valori mici. Notiunea de decontare se foloseste mai mult
in sistemul bancar iar cea de plati in practica agentilor economici si a populatiei in
relatiile cu bancile, dar exista o tendinta de generalizare a notiunii de plati si in sfera
activitatii bancare.
Platile electronice. Progresele deosebite realizate in informatica si
comunicatii au permis aparitia platilor electronice si a sistemelor de plati pe suport
electronic. Noua tehnologie s-a folosit mai intai in domeniul transferurilor inter-
bancare de fonduri, apoi in tranzactiile comertului electronic si in sfera serviciilor
prin plati pe baza de carduri, internet si alte sisteme tehnice de plati (videotex,
multicash, telefonul mobil etc). Aceste sisteme tehnice au permis plata de la distanta
fara sa mai fie necesara prezenta la ghiseul bancii. Din punct de vedere al sistemului
de plati, schema piramidala si rolul bancii centrale raman aceleasi, insa circuitele
sistemului cunosc modificari importante in special in sectorul bancar.
Sistemul de plati de interes national (SPIN). Sistemele de plati de interes
national sunt sisteme integrate care cuprind mai multe subsisteme unde se
ordoneaza relatiile pecuniare dintre parteneri si se asigura descarcarea de gestiune si
transferul de proprietate asupra activelor bani. Toate subsistemele trebuie sa
foloseasca insa numai moneda bancii centrale care este recunoscuta de partenerii
tranzactiilor si sistemul bancar prin care se asigura canalele de circulatie a acestei
monede. Pentru necesitatile decontarii finale, relatiile de plati sunt ordonate intr-o
forma piramidala prin concentrarea pe banci comerciale si centralizarea la banca
centrala unde platile se fac definitiv si irevocabil.
In tara noastra, SPIN a fost creat in 1995 si cuprinde mai multe subsisteme:
decontarea pe baza bruta, compensarea si decontarea pe baza neta, decontarea bruta
a platilor de mare valoare, decontarea titlurilor de stat, decontarea depozitelor
constituite de banci la banca centrala, decontarea bruta la sfarsitul zilei a
tranzactiilor bancare. Banca Nationala este unicul proprietar, administrator si
operator al sistemului national de plati si decontari interbancare, platile catre
trezoreria statului, precum si platile si depozitarea titlurilor de stat. In anul
2001activitatea de compensare a fost externalizata de banca centrala catre
TransFonD, o institutie cu capital bancar privat si de stat, specializata in transferul
de fonduri, iar din 2005 TransFonD va gestiona si noul sistem electronic de plata cu
decontare bruta in timp real.
Rolul bancii centrale este de definire si implementare a politicilor in
sistemele de plati, precum si de coordonare, supraveghere si garantare (in unele tari
si de agent de decontare). In tara noastra rolul bancii centrale este stabilit prin Legea
nr. 312/2004 de aprobare a Statutului BNR care prevede urmatoarele atributii:
reglementarea sistemului de plati ca un intreg, incluzand instrumentele de plata;
supravegherea sistemelor de plati individuale; identificarea etapelor care trebuie
parcurse pentru a preveni orice situatie care ar putea pune in pericol buna
functionare a sistemelor de plati; monitorizarea si prevenirea riscurilor ce ar putea
interveni in sistemele de plati si a riscurilor de credit in sistemul bancar.

6
 Rezulta deci rolul primordial al bancii centrale fara de care un sistem de plati
nu ar putea sa functioneze.

1.3 Instrumente de plati

Instrumenele de plati sunt monedele propriu zise si anumite documente
bancare operationale pe suport hartie, magnetic sau electronic, care functioneaza pe
baza unor tehnicii specifice de operare, circuite si securizare in vederea transferului
de fonduri de la ordonator la beneficiar. Aceste instrumente sunt emise de banca
centrala (moneda efectiva) si bancile comerciale (moneda scripturala) cu aprobarea
bancii centrale pentru a se asigura o forma standardizata si un continut economic si
juridic care sa permita transferul de fonduri in deplina siguranta si delimitarea
responsabilitatilor participantilor la transferul bancar. Aceste instrumente se pot
folosi si de entitatile non bancare ca posta, firmele de decontari sau cele pentru
operatiuni cu titluri, autorizate expres de banca centrala pentru a opera in domeniul
transferurilor de fonduri.
Instrumentele de plati se impart in doua mari categorii: instrumente cu
numerar si instrumente fara numerar.
Instrumentele de plata cu numerar sunt reprezentate prin moneda metalica si
bancnote (moneda de hartie) si reprezinta cea mai veche forma de circulatie
monetara. Pentru a indeplini functia de instrument de plata, moneda metalica si
bancnotele – numerarul in termeni bancari – necesita un complex de tehnici si
reglementari cu caracter normativ emise de banca centrala si bancile comercile.
Instrumentele de plata fara numerar sunt documente standardizate care contin
instructiuni de plata date de platitor bancii sale pentru transferul fondurilor catre
banca beneficiarului. Pe baza instrumentului de plata se fac inregistrari in conturile
partenerilor de la bancile lor care atesta diminuarea respectiv majorarea creantelor
monetare asupra bancilor. Instrumentele de plata folosite in tranzactii sunt
urmatoarele: ordinul de plata, cambia, cecul, biletul la ordin, cardul. De asemenea,
mai sunt unele instructiuni de plata care genereaza transferuri de fonduri ca: debitul
direct si platile programate.
Orice document de plata contine doua tipuri de informatii: financiare si
nonfinanciare. Informatia financiara (monetara sau informatie bani) se refera la
suma de bani ce trebuie platita, valuta, scadenta, bancile participante si conturile
debitoare si creditoare, numele partilor participante la tranzactie, iar
responsabilitatea pentru acuratetea acesteia revine emitentului. Informatia
nonfinanciara cuprinde elemente adiacente platii ca scopul acesteia sau anumite
instructiuni cu caracter specific. Desi instrumentele de plata difera destul de mult
unele de altele in functie de specificul platii, totusi acestea au unele caracteristici
comune care permit clasificarea acestora dupa mai multe criterii.
1(a) Din punct de vedere al obligatiilor juridice create:
1- instrumente de credit (din initiativa debitorului) – ordinul de plata;
2- instrumente de debit (din initiativa creditorului) – cecul, cambia, biletul la
ordin.
2(b) Dupa suportul instrumentului:

7
 1- instrumente pe suport hartie – cecul, ordinul de plata, cambia, biletul la
ordin;

- instrumente pe suport magnetic – cardul;

1- instrumente pe suport electronic–ordinul electronic de plata, cecul
electronic.
1(c) Dupa modul de transmitere:
- letric;
- automatizat – telex, fax, telefon, retea electronica.
(d) Dupa natura juridica a initiatorului:
- plati pentru persoane juridice – plati profesionale, institutionale;
- plati pentru populatie.
(e) Dupa raportul de timp intre scadenta obligatiei si emiterea instructiunii:
- instrumente de plata anticipata;
- instrumente de plata neintarziata;
- instrumente de plata intarziata.
(f) Dupa raportul de spatiu:
- plata directa (fata la fata);
- plata la distanta.
(g) Dupa valoarea platii:
- plati de valori mari;
- plati de valori mici.
Evolutia in domeniul instrumentelor de plata se manifesta in trecerea de la
suportul hartie la suportul magnetic si electronic, precum si inmagazinarea unui
volum cat mai mare de informatii care sa poata fi prelucrate informatic, astfel ca
plata sa se faca aproape in timp real, similara cu plata numerarului.

1.4 Operatiuni bancare de plati

Operatiunile bancare sunt determinate de activitatile care se desfasoara in
cadrul bancii privind relatiile cu clientii. Cele mai multe operatiuni genereaza relatii
patrimoniale care determina modificari de sume in conturile clientilor si sunt
cunoscute sub denumirea de operatiuni bilantiere (active si pasive), iar celelalte
reflecta numai obligatii ale clientelei sau bancii, potential patrimoniale, care nu se
inregistreaza in conturile bilantiere si se numesc operatiuni extrabilantiere (de
comision, de mandat, garantii, obligatii anticipate, credite neperformante expirate,
sume in litigiu aflate la insantele de judecata etc).
Operatiunile pasive sunt cele de constituire a resurselor si se refera la:
operatiuni de trezorerie si interbancare; operatiuni cu clientela; operatiuni cu titluri
de valori; si (d) operatiuni de capital si provizioane. Ponderea cea mai mare, 60%-
80% din pasivul bilantier, o detin operatiunile cu clientela (depozitele).
Depozitele bancare reprezinta principala sursa de finantare pentru o banca si
volumul acestora ar trebui sa fie cel putin egal cu volumul plasamentelor in credite
si titluri de valori. Depozitele bancare sunt de doua feluri: la vedere si la termen.
Depozitele la vedere sunt constituite din disponibilitatile clientilor aflate in conturile
curente din care se pot face plati in orice moment. Datorita volatilitatii lor, aceste

8
depozite nu sunt remunerate sau primesc o dobanda destul de redusa. Din punct de
vedere al bancii, depozitele la vedere sunt foarte profitabile si politicile bancare pun
accent pe atragerea clientilor, in special clienti mari care mentin sume importante in
conturi, precum si pe diversificarea serviciilor pentru populatie care presupune
mentinerea unor sume in conturile curente. Depozitele la termen sunt sumele atrase
la diverse perioade de la 7 zile la 12 luni si chiar mai mari. In practica bancara cele
mai frecvente depozite sunt la 3 si 6 luni si mai putin la 9 si 12 luni si foarte rar
peste acest termen. La depozitele la termen de pana la 12 luni se aplica, de regula,
dobanda fluctuanta, dar se poate folosi si dobanda fixa, iar la cele peste un an se
foloseste mai mult dobanda fixa. Retragerea depozitului inainte de termen duce la
pierderea dobanzii pentru depozite la termen si primirea dobanzii pentru depozite la
vedere, in acest fel bancile recuperandu-si costurile pentru resursele care trebuie
atrase imediat de pe piata. Depozitele le termen cu formele lor derivate reprezinta
cea mai importanta sursa atrasa de banci datorita stabilitatii pe perioade
determinate, aspect esential pentru trezoreria bancii. Depozitele la termen sunt in
acelasi timp surse destul de profitabile datorita ecartulului dintre dobanda la
depozitele plasate (dobanda activa) si dobanda la depozitele atrase (dobanda
pasiva). In acest sens este elocventa sitauatia din tara noastra din perioada 1996-
2000, cand marja de dobanda intre depozitele plasate si cele atrase a fost de 8% -
10% si chiar peste, fata de 1% - 2% in tarile dezvoltate.
Imprumuturi. Bancile comerciale apeleaza pentru imprumuturi la banca
centrala pentru refinantare si la alte banci pentru completarea resurselor, in special a
celor valutare si pentru asigurarea unor resurse pe termene mai lungi. Imprumuturile
de refinantare se fac, de regula, sub forma creditelor lombard in situatiile acute de
lichiditate, pe baza unor garantii ferme ca titlurile de valori si pe perioade scurte. In
general, imprumuturile de refinantare au o pondere foarte redusa. Imprumuturile de
la alte banci se regasesc sub forma imprumuturilor in valuta pe obiect (proiecte) sau
a liniilor de credite si se acorda pentru finantarea importurilor. Liniile de credit se
deschid pe perioade de pana la un an, dar cu posibilitatea de reinnoire, astfel ca
devin finantari pe termen mijlociu.
Titluri de valori. Operatiunile cu titluri de valori reprezinta emisiuni de
obligatiuni pe piata interna si internationala in scopul de a atrage resurse, in special
in valuta. Totodata, prin aceste emisiuni bancile isi verifica atractivitatea pe piata, in
mod deosebit pe cele internationale si isi mentin prezenta pe aceste piete pentru noi
emisiuni in nume propriu sau al clientilor.
Capitalul propiu este format din capitalul social si rezerve. Capitalul social
reprezinta partea investita de actionari sub forma de actiuni, iar rezervele (generala
si de risc de credite) se constituie pe parcurs, din profit, pentru asigurarea lichiditatii
si solvabilitatii. Banca centrala stabileste, din timp in timp, capitalul minim pentru
societatile bancare care este obligatoriu de constituit. Pentru a se preveni extinderea
activitatii fara o capitalizare adecvata, banca centrala stabileste grade minime de
capitalizare ca raport intre capitalul propiu si activele ponderate cu gradul de risc.
Operatiunile active sunt cele de folosire a resurselor si se refera la: operatiuni
de trezorerie (operatiuni cu numerar, depozite la banca centrala si la alte banci,
conturi de corespondent, credite acordate bancilor), operatiuni cu clientela (credite

9
curente de toate tipurile, credite restante, creante atasate), operatiuni cu titluri si
valori imobilizate (active corporale). Operatiunile cu clientela si cele cu titluri detin
ponderea principala in totalul activului bilantier.
Operatiunile cu numerar reprezinta incasarile si platile in numerar, in lei si
valuta, efectuate la cererea clientilor. Circuitul numerarului se desfasoara prin banci
care dispun de personal specializat si spatii adecvate – casierii, tezaure, echipamente
de numarat, sortat si verificat moneda. Excedentul sau deficitul de numerar in
moneda locala se reglementeaza prin banca centrala (in unele tari prin companii
specializate), iar in valuta prin bancile din strainatate, in special din Elvetia.
Creditele neguvernamentale (bancare) reprezinta portofoliul cel mai
important de active pentru o banca comerciala si in acelasi timp forma principala de
folosire a resurselor. Volumul creditelor acordate de banci in cursul unui an este
mult mai mare decat soldul acestora la finele anului care apare in bilant. Viteza de
rotatie este de 2-3 ori, ceea ce face ca perioada medie de creditare sa fie de 4-6 luni.
In structura, creditele de trezorerie sunt cele mai solicitate si reprezinta peste 50%
din creditele neguvernamentale. Acestea se acorda pentru activitatea curenta de
exploatare sub forma creditelor globale de exploatare, liniilor de credite si creditelor
pe obiect. Creditele pentru echipamente detin cca. 25% din creditele
neguvernamentale si se acorda pentru retehnologizare si modernizare, importuri de
masini si utilaje, realizarea de noi capacitati de productie. Din punct de vedere al
beneficiarilor, peste 90% din credite se acorda unitatilor corporatiste, populatia
detinand pana la 10%. Daca avem in vedere ca populatia detine ponderea principala
la crearea resurselor de creditare apare un fenomem de subcreditare a acesteia.
Activitatea de retail inca insuficient dezvoltata, precum si faza incipienta in care se
afla creditul ipotecar fac ca volumul creditelor pentru populatie sa se mentina la un
nivel redus. Activitatea de creditare aduce venituri importante bancilor prin dobinzi,
comisioane si alte speze bancare obtinute din derularea creditelor, comisioane din
serviciile bancare de cont curent, operatiuni cu numerar, carduri, plati electronice
etc.
Creditele guvernamentale (titluri de valori) se acorda de banci in baza
bonurilor de tezaur sau a obligatiunilor emise de entitatile guvernamentale care sunt
purtatoare de dobanda. Acestea sunt pe termen scurt sau mijlociu si se pot valorifica
pe piata secundara pentru obtinerea de lichiditati.
Portofoliul de titluri al bancilor se poate constitui prin scontarea cambiilor,
primirea titlurilor in garantie pentru creditele acordate, achizitionarea titlurilor de pe
piata de capital. Titlurile, cu exceptia celor guvernamentale, detin o pondere destul
de scazuta in activul bancilor comerciale.

1.5 Conturile bancare

Relatiile care se stabilesc intre banci si clientii acestora, materializate in
operatiunile bancare, se reflecta in sistemul conturilor bancare si intr-o forma
agregata in bilantul contabil al acestor institutii. Contul bancar este un mecanism de
constituire a resurselor si de stingere a obligatiilor clientilor in procesul economic, a
reflectarii circuitelor in sistemele de plati si compensari, a relatiilor cu diverse
entitati pe plan national si international. Principala utilizare a conturilor este aceea

10
de inregistrare, la un anumit moment, prin inscrierea unei sume intr-o parte a
contului si la un alt moment in cealalta parte a contului. Aceste operatiuni asigura
circulatia informatiei cu un anumit scop, acela de a reflecta decizia titularului de
cont. Drepturile si obligatiile pecuniare sunt evidentiate in documente cu valoare
legala (legal recunoscute) in scopul de a fundamenta operatiunile din conturi. Cele
doua parti ale conturilor bancare reflecta drepturi (creante) si obligatii (datorii) ale
titularului de cont si sunt denumite in contabilitate debit si credit. Daca titularii de
cont sunt diferiti avem de a face cu un transfer de proprietare asupra sumei banesti
(plata), iar informatia este denumita informatie-bani. Transferul de proprietate
presupune irevocabilitatea platii care asigura finalitatea decontarii si stingerea de
obligatii. In orice moment, sumele cumulate (totalul) din debitul si creditul contului
se pot compensa si rezulta un sold care reflecta pozitia patrimoniala, adica volumul
de creante sau obligatii ale titularului. Contul este organizat de un custode al
titularului, de regula o banca si de aceea se numeste cont bancar.
Contul bancar are unele carcteristici specifice reflectate in contabilitatea
bancara, dintre care cele mai importante sunt: marea majoritate a informatiei-bani
reflecta schimburile de proprietate a activelor financiare; trecerea din proprietatea
bancii in proprietatea clientului a unui credit acordat de banca si inregistrat in cont;
trecerea din proprietatea clientului in cea a bancii, prin inregistrare in cont, a ratelor
din credit rambursate, precum si a dobanzilor si comisioanelor cuvenite bancii;
efectuarea si de alte operatiuni decat depozitele si creditele, cum ar fi constituirea de
garantii, operatiuni in valuta, operatiuni cu titluri de valori etc. Deci, contul bancar
reflecta tipul comertului cu bani efectuat de banca, din care rezulta drepturile si
obligatiile bancii fata de client.
Conturile care se pot deschide clientilor se pot grupa in trei mari categorii:
conturi curente, conturi de depozite si conturi de imprumut.
Conturile curente se deschid clientilor pentru inregistrarea operatiunilor
curente de incasari si plati in numerar, transferul fondurilor intre bancile clientilor
care reprezinta incasari si plati, precum si alte operatiuni generate de acordarea si
derularea creditelor, constituirea si retragerea depozitelor, diverse servicii prestate
pentru populatie si agentii economici. Contul curent este cel mai utilizat cont
bancar, intrucat prin el se desfasoara intreg fluxul bancar al clientului si permite o
informare operativa asupra lichiditatii imediate a acestuia.
Contul curent incepe sa functioneze prin creditare, operatiunea reprezentand
depunerea unei sume in numerar la casieria bancii de catre titular, transferul unui
fond de la alta banca, transferul din alt cont al titularului (retragere de depozit,
creditare), bonificare de dobanda etc. Contul curent functioneaza pe baza a doua
principii: asigurarea permanenta a disponibilitatilor, adica a soldului creditor si
capacitatea juridica a titularului de a dispune de plati in proportia in care activele
din cont sunt libere de gaj sau alte obligatii dispuse de autoritatea publica. Desi
contul curent incepe sa functioneze prin creditare, ca un cont de pasiv, la sfarsitul
zilei poate avea sold debitor, ca un cont de activ, ca urmare a creditelor folosite. In
cursul zilei poate avea sold creditor sau debitor, contul functionand ca o “suveica”
care asigura mai intai folosirea fondurilor proprii si apoi a celor imprumutate.
Asemene conturi care pot avea solduri creditoare sau debitoare se numesc

11
bifunctionale. Disponibilitatile din contul curent sunt foarte volatile si nu pot fi
folosite de banca drept resurse de creditare, din care cauza la soldurile creditoare nu
se bonifica dobanda sau daca se acorda aceasta este foarte mica. Pentru operatiunile
efectuate in contul clientului banca percepe comisioane potrivit tarifelor anuntate.
Comisioanele se pot calcula asupra rulajului creditor al contului curent sau
operatiune cu operatiune, conform practicii bancii.
Deschiderea conturilor curente. Pentru a functiona, conturile curente trebuie
mai intai deschise, moment in care se stabilesc primele relatii de lucru cu clientii.
La deschiderea conturilor curente in lei nu sunt restrictii, bancile fiind suverane sa-
si stabileasca propriile reguli de functionare. Anumite restrictii apar la deschiderea
conturilor in valuta impuse de Regulamentul valutar al BNR cu privire la
justificarea provenientei sumelor incasate, precum si a platilor efectuate. O astfel de
restrictie este prevederea ca pe teritoriul Romaniei platile se fac numai in moneda
locala, ceea ce inseamna ca detinatorii de valuta trebuie sa o schimbe in lei pentru
plata bunurilor si serviciilor sau restrictia privind sumele in valuta care pot fi scoase
din tara sub forma de numerar de catre persoanele fizice. Deschiderea contului
curent incepe cu incheierea conventiei intre banca si client cu privire la drepturile si
obligatiile partilor si la acceptarea regulilor de lucru ale bancii. Conventia are rolul
unui contract, deci devine un act juridic intre parti, incheiat in forma autentica
(scrisa), cu care clientul poate face dovada pe cale judecatoreasca pentru incalcarea
de catre banca a clauzelor convenite (ex. operarea in cont fara acceptul titularului de
cont). In acelasi timp, banca este aparata prin lege pentru riscurile asumate si contra
eventualelor abuzuri din partea clientilor. In general, la deschiderea unui cont banca
incearca sa obtina cat mai multe informatii despre noul sau client si sa le analizeze
cu atentie. Nu putine sunt cazurile in care unii clienti au datorii neachitate la alte
banci, au produs prejudicii, au probleme cu justitia, nu respecta legislatia si normele
bancare, ceea ce ridica suspiciuni cu privire la corectitudinea acestora. Banca nu
este obligata sa accepte orice client si nu este prudent sa deschida un cont daca
informatiile cu privire la bonitatea clientului, natura activitatii si comportamentul
acestuia nu satisfac cerintele bancii. Selectarea clientilor este o practica nu numai
necesara dar mentine increderea celorlalti clienti in serioazitatea bancii. Pentru
deschiderea unui cont clientii trebuie sa prezinte o cerere insotita de documentele
necesare. Persoanele fizice trebuie sa prezinte numai actul de identitate, iar
persoanele juridice depun mai multe documente (contractul de societate, statutul
societatii, certificatul de inmatriculare la Registrul Comertului, inregistrarea la
Directia Generala a Finantelor Publice, hotararea judecatoresca privind autorizarea
functionarii, codul fiscal, amprenta stampilei, specimenele de semnaturi). Conturile
personale (persoane fizice) se deschid pe numele unui singur titular si deci va exista
un singur specimen de semnatura. Titularul poate mandata una sau doua persoane sa
aiba drept de semnatura in locul sau pentru toate operatiunile de cont sau numai
pentru unele din acestea. La conturile persoanelor juridice, operatiunile se dispun
numai cu doua semnaturi, respectiv director si contabil sef, si sunt mandatati cate 1-
2 inlocuitori pentru fiecare dintre titulari. Exceptie fac companiile straine care pot
emite instructiuni de plata cu o singura semnatura. Atat persoanele fizice cat si cele

12
juridice pot deschide un singur cont curent pentru operatiunile in lei si cate unul
pentru fiecare fel de valuta.
Conturile de depozit. Investitiile financiare ale clientilor facute la banci cu
scop de fructificare a capitalului sunt cunoscute sub numele de depozite bancare la
termen si se inregistreaza in conturi de depozite. Contul de depozit este un cont de
pasiv care se crediteaza cu sumele constituite ca depozite si se debiteaza cu cele
iesite din cont la lichidarea depozitului. Depozitele pot fi in lei si valuta si se
constituie in baza unei conventii scrise intre banca si client in care se prevad suma,
perioada si dobanda, inclusiv modalitatea de plata a acesteia. La scadenta depozitul
si dobanda se transfera in contul curent, daca nu exista o clauza de reinoire
automata. Dobanda poate fi transferata si lunar in contul curent, in functie de
obtiunea clientului, dar aceasta este ceva mai mica decat dobanda transferata la
scadenta. Clientul poate renunta la investitia facuta si in virtutea dreptului de
proprietate poate solicita retragerea depozitului inainte de scadenta, caz in care
clientul va beneficia de tratamentul aplicat contului curent.
Conturile de imprumut reflecta obligatiile clientilor fata de banca si se
debiteaza cu valoarea creditelor trase, creditandu-se cu sumele rambursate. Toate
conturile de imprumut functioneaza prin intermediul contului curent, respectiv cu
sumele trase din credit se alimenteaza contul curent din care se fac apoi platile si
invers din sumele disponibile in contul curent se ramburseaza creditele din contul
de credite si se platesc dobanzile si comisioanele datorate bancii. Conturile de
imprumut corespund tipurilor de credite folosite de banca. Dobanda este de regula
fluctuanta si depinde de nivelul pietei, calitatea clientului di perioada de creditare.
Inchiderea conturilor se face din dispoztia clientilor, din actul de vointa la
bancii sau din motive independente de vointa partilor. Daca inchiderea contului vine
din initiativa clientului, banca solicita acestuia restituirea carnetului de cecuri,
stabileste cecurile in circulatie si fondurile disponibile pentru asigurarea platii, iar
soldul ramas il restituie clientului in numerar sau prin transfer la alta banca.
Motivele mentionate de client trebuie analizate cu atentie daca se refera la calitatea
produselor si serviciilor bancii pentru luarea masurilor care se impun. Inchiderea
contului din actul de vointa al bancii poate avea loc in urmatoarele situatii: contul a
devenit inactiv o perioada mai lunga de timp (peste 6 luni) iar in cazul in care banca
nu poate intra in legatura cu clientul pentru a restitui soldul, suma se trece intr-un
cont intern de conturi inactive si ramane la dispozitia clientului; folosirea
defectuoasa a contului de catre client (emiterea de cecuri fara acoperire, folosirea
necorespunzatoare a instructiunilor de plata, incalcarea regulilor de etica bancara
etc) situatie in care banca incunostinteaza clientul de decizia luata si sisteaza orice
operatiune noua dand curs numai celor in derulare; motive independente de vointa
partilor cum ar fi falimentul unei firme, inchiderea contului se face pe baza
instiintarii primite de la instanta de judecata, iar soldul creditor ramas dupa
stingerea obligatiilor ramane la dispozitia instantei; iresponsabilitate psihica pe baza
declaratiei autoritatilor madicale contul se “ingheata” si se adreseaza o cerere catre
judecatorie pentru desemnarea unei persoane care sa dispuna de cont; deces, se
anuleaza mandatul imputernicitului iar contul se inchide, orice plata aflata in circuit
se respinge prin formula “tragatorul decedat”, iar sumele din cont vor fi eliberate

13
ulterior mostenitorilor legali. Inchiderea contului are ca unic efect inceputul
perioadei de inchidere in care se conditioneaza operatiile premergatoare inchiderii.
La finele perioadei de inchidere se detremina soldul definitiv care, de regula, este
pus la dispozitia beneficiarului.

1.6 Contul curent la banca centrala

Pentru indeplinirea functiilor sale, banca centrala deschide conturi curente
centralizate pentru bancile comerciale si trezoreria statului in care aceste entitati
detin mijloacele banesti rezultate din activitatea curenta privind comertul cu bani
(credite si plati amanate). Prin aceste conturi, titularii efectueaza definitivarea
decontarii si constituie rezervele minime obligatorii in cotele stabilite. Bancile
comerciale detin cate un singur cont curent centralizat la banca centrala, cu doua
subconturi, unul pentru efectuarea decontarilor si altul pentru rezerva minima
obligatorie.
Din punct de vedere al decontarilor, contul curent centralizat asigura
decontarea finala si definitiva, atat pentru operatiunile cu celelalte banci, cat si
pentru cele cu banca centrala. Pentru banca centrala, scopul principal este ca
decontarile se dobandeasca caracterul de finalitate si irevocabilitate si cu aceasta sa
se incheie ciclul financiar al tranzactiilor. De fapt, banca centrala joaca rolul de
intermediar financiar prin care se transfera fondurile de la un titular la altul (banca
debitoare, banca centrala si banca creditoare) sau de banca corespondenta in relatiile
interbancare. In practica, decontarea finala si irevocabila devine evidenta in
momentul creditarii bancii creditorului (furnizorului), iar aceasta a creditarii
contului creditorului.
In ce priveste rezerva minima obligatorie, contul centralizat asigura
constituirea resurselor si utilizarea acestora potrivit politicii monetare a bancii
centrale: controlul masei monetare; marirea elasticitatii dobanzii la cererea de
moneda; reducerea amplitudinii fluctuatiei pe termen scurt a dobanzii; generarea
sau cresterea penuriei de fonduri pe piata monetara. Practic, aceste masuri
determina majorari sau reduceri a volumului rezervei si majorari sau reduceri a
dobanzii cu care este remunerata rezerva. Pentru banci, rezerva minima obligatorie
reprezinta un cost suplimentar destul de substantial, iar pentru banca centrala un
instrument de a controla dobanda pe piata monetara.
Trecerea la efectuarea platilor pe baza bruta in timp real, ca urmare a
inovatiilor tehnologice in informatica si comunicatii, va aduce modificari si in
finalizarea decontarilor si a functiei conturilor centralizate deschise la banca
centrala, in sensul cresterii operativitatii, reducerii costurilor si a riscurilor si
consolidarii sistemelor de plati si compensari.

14
 2. TRANSFERURI ELECTRONICE DE FONDURI

Informatia a devenit o resursa esentiala pentru dezvoltarea societatii moderne,

care antreneaza o crestere continua a volumului si diversitatii informatiilor
prelucrate si care utilizeaza tehnologia informatiei si a comunicatiilor, trasaturi care
au condus la conceptul de societate informationala. Aceasta societate reprezinta o
noua etapa a civilizatiei umane, care implica folosirea intensiva a informatiei cu un
impact economic si social deosebit.
Transferul electronic de fonduri este un ansamblu de tehnici informatice,
electronice, telemetrice, care permite schimbul de fonduri intre parteneri, prin
intermediul bancilor si a unor sisteme speciale de transfer, intr-un timp foarte scurt.
Inca din deceniul 1960-70 au aparut unele inovatii tehnologice care permiteau
legaturi intre locatii foarte indepartate de pe glob, ceea ce a permis aparitia mai intai
a transferului electronic de fonduri si apoi a platilor electronice. In locul
instrumentelor de plata clasice au inceput sa circule mesaje privind platile, cu
informatiile necesare referitoare la moneda, suma, parteneri, banci, precum si alte
informatii specifice. Modalitatea electronica de transfer al fondurilor a determinat si
anumite modificari organizatorice in cadrul bancilor prin crearea de compartimente
specializate in transferuri de fonduri, carti de plata, plati catre persoane fizice,
aparitia unor noi servicii bazate pe aplicatii bancare electronice.
Din considerente privind riscurile pe care le implica dar si din ratiuni
practice, transferurile electronice interbancare se diferentiaza, in primul rand, in
functie de valoarea transferurilor, astfel: transferuri de valori mari (SWIFT si
TARGET); transferuri de valori mici (Eurogiro, Western Union, MoneyGram).

2.1 Transferuri de valori mari

Experientele care au avut loc au condus catre un prag de 90 la 10, conform
caruia tranzactiile de mare valoare sunt considerate cele care printr-un numar ce
reprezinta 10% din totalul instructiunilor se refera la 90% din totalul sumelor
transferate si, in mod complementar, celelalte tranzactii care reprezinta 90% din
instructiuni si 10% din valoare sunt denumite de mica valoare. Deosebit de
denumire, elementul principal este riscul diferit pe care aceste transferuri il implica
si implicit costurile diferite determinate de securitatea sistemului. Transferul de
mare valoare este o notiune care acopera nu numai valoarea unitara mare dar si pe
acela de transfer urgent si este specific transferurilor interbancare (pe plan intern si
in strainatate in valute convertibile). Studiul relatiei dintre valoarea si numarul
transferurilor intr-un mediu economic statistic conduce la concluzia ca cu cat
valoarea unui transfer creste cu atat scade frecventa aparitiei acestuia.

2.1.1 Procedeul SWIFT

Transferul fondurilor s-a realizat de-a lungul timpului prin mai multe
modalitati in functie de tehnologia de comunicatii folosita in perioada respectiva.

15
Prima modalitate a fost transferul letric (prin posta) al documentelor de plata prin
reteaua mijloacelor de transport folosita – masina, tren, avion. In practica bancara,
acest tip de transfer este cunoscut sub abrevierea MT (Mail Transfer) sau AMT (Air
Mail Transfer). Dupa descoperirea telegrafiei s-a introdus transferul telegrafic,
abreviat TT (Telegraph Transfer) care se foloseste si astazi pe plan intern. Prin acest
procedeu s-a trecut la circulatia informatiei sub forma de mesaj in locul
documentelor pe suport hartie. Progresele din informatica si comunicatii au permis
aparitia transferului SWIFT (Society for Worldwide Interbank Financial
Telecommunication), cel mai modern si rapid sistem cunoscut, de origine
europeana, dar care are retele pe plan mondial.
SWIFT s-a infiintat in 1973, in Belgia, ca o societate privata pe actiuni, non
profit, prin participarea a 239 de banci din 15 tari. Scopul acestei companii era de a
oferi institutiilor financiare din intreaga lume, servicii de transfer rapid de fonduri
pe o baza standardizata. La sfarsitul anului 2000 la SWIFT erau conectate 192 de
tari cu peste 3000 de banci membre si 7125 de utilizatori care au transmis 1,3 mild.
mesaje. Bancile romanesti (BRD, BCR, BA si BRCE) au aderat la SWIFT, ca
membre, in 1992 iar in prezent sunt 25 de banci membre si 13 de banci utilizatoare
(banci care nu sunt membre SWIFT dar care lucreaza prin intermediul bancilor
membre). Din totalul transferurilor de fonduri efectuate de tarile europene prin
SWIFT, Romania detinea la finele anului 2002 o cota de piata de 6%.
SWIFT are o retea structutata pe patru nivele: primul nivel are trei centre de
procesare, la Bruxelles (Belgia), Amsterdam (Olanda) si Capple Town (SUA); al
doilea nivel cuprinde zece centre regionale (centre de comutare), raspandite pe tot
globul, care colecteaza mesajele de pe o anumita zona geografica si le transmit la
unul din centrele de procesare: al treilea nivel se refera la ordinatoarele cu rol de
supraveghere la nivelul fiecarei tari (concentrator national) care mentin legatura cu
membrii si afiliatii retelei (in tarile cu un volum mai mare de mesaje sunt mai multe
concentratoare nationale ca de ex. 4 in SUA, 3 in Anglia, 2 in Franta) ; si al patrulea
nivel include terminalele instalate la bancile care au aderat la SWIFT. Bancile din
Romania transmit si primesc mesaje prin centrul regional de la Viena. Utilizatorii
care transmit sau primesc mesaje nu pot dialoga direct, ci numai prin centrele
regionale si cele de procesare.
Pe plan international, activitatea SWIFT se bazeaza pe brosura nr. 457/1990
“Ghidul privind Transferurile de Fonduri Interbancare Internationale si
Compensatiile” elaborata de Camera Internationala de Comert si pe Standardele
Internationale emise de International Organization for Standardization care stabilesc
reguli obligatorii privind elaborarea si transmiterea mesajelor, responsabilitatile
partenerilor si ale companiilor de transfer. Intr-un transfer electronic de fonduri,
instrumentele de plata care contineau informatiile-bani sunt inlocuite cu mesaje
electronice, care contin acelesi informatii obligatorii: platitorul, banca expeditoare,
banca destinatara (ambele cu nume, adresa, cod), suma tranzactiei, valuta, data la
care se face plata, beneficiarul, obiectul platii si instructiuni de acoperire a platii
(transferul efectiv al fondurilor, disponibilitati ale bancii emitente la banca
destinatara, linie de credit, acreditiv import etc). Aceste informatii sunt cifrate dupa

16
anumite algoritme, cunoscute de ambele banci, care trebuie sa asigure securitatea
transferului.
In prezent sunt cunoscute 7 algoritme de codificare, bazate pe chei private si
publice, cel mai performant fiind RSA creat de unele companii din SUA. Din anul
2004, SWIFT a introdus un nou model FIN ISO de codificare si validare, fiind
considerat mai rapid. Mesajele SWIFT sunt clasificate in 9 categorii, reprezentand
peste 120 de tipuri de mesaje, astfel:
1. Customer Payments & Checks;
2. Financial Institution Transfer;
3. Treasury Markets-Foreign Exchange;
4. Collections & Cash Letters ;
5. Securities Markets;
6. Precious Metals & Sindications
7. Documentary Credits & Guarantees;
8. Travellers Checks;
9. Cash Management & Custumer Status
Reteua SWIFT este accesibila non stop prin linii telefonice speciale cu
partenerii de retea iar mesajele asigura trei tipuri de operatiuni: transferuri de credit
prin ordine de plata care sunt cele mai numeroase, confirmari de schimb valutar si
tranzactii cu titluri. Prin reteaua SWIFT se fac si transferurile on-line internationale
sau locale. Schema de transmitere a mesajelor SWIFT se prezinta in schema 1.

Schema 1 Transmiterea mesajelor SWIFT

Fluxul operatiilor de transmitere, validare si autorizare este urmatorul:

- operatorul de la banca conectata la retea introduce mesajul in terminal,
potrivit unui format standard (ecran preformat) si tipului de instrument de plata
(ordin de plata, confirmare tranzactie valutara, deschidere acreditiv etc) si il
plaseaza intr-un fisier de asteptare;
- operatorul controlor verifica mesajul si il trece in fisierul de plecare;

17
 - ordinatorul bancii emitente verifica mesajul din punct de vedere al
completarii datelor prevazute si il transmite la concentratorul national de care
apartine expeditorul;
- concentratorul national verifica formal mesajul (completarea datelor) si il
retransmite la centrul de comutare de care apartine;
- centrul de comutare valideaza mesajul si il transmite la centrul de procesare
de care apartine;
- centrul de procesare autoriza tranzactia, inregistreza datele acesteia si
transmite mesajul de plata la centrul de procesare al beneficiarului (daca ambii
parteneri sunt la acelasi centru de procesare, autorizarea se transmite centrului de
comutare);
- centrul de procesare de care apartine beneficiarul transmite mesajul la
centrul de comutare, iar acesta il retransmite la concentratorul national si apoi la
terminalul beneficiarului.
In cazul in care banca destinatara nu poate efectua plata, aceasta trebuie sa
instiinteze in aceiasi zi banca emitenta si sa returneze fondurile primite. Potrivit
normelor internationale, banca emitenta raspunde de elaborarea corecta a mesajului
si de asigurarea la timp a fondurilor de plata, banca destinatara de efectuarea platii
conform instructiunilor primite, iar compania de transfer de transmiterea mesajelor
intre bancile partenere.
Transmiterea mesajelor in sistem SWIFT se poate realiza in unul din
urmatoarele regimuri: normal sau ordinar, adica mesajele se transmit in ordinea
introducerii in sistem; urgent, adica inaintea celorlalte mesaje din regimul normal;
sistem, mesaje cu circuit limitat pentru transmiterea unor informatii cu caracter
general numai membrilor SWIFT. Transferurile de fonduri prin sistem SWIFT sunt
destul de apreciate de utilizatori, datorita urmatoarelor avantaje:
Siguranta in functionare. In acest sistem toate operatiunile sunt
computerizate de la expeditor la destinatar si transferurile se executa automat.
Programele de transmisie au detectori de erori, deci elimina posibilitatea aparitiei
acestora iar mesajele sunt codificate. Standardizarea mesajelor elimina interpretarea
gresita a acestora si reduce aproape la zero unul din riscurile cele mai frecvente.
Rapiditate. Timpul de transmise este de cateva secunde, deci aproape in timp
real. Anumite decalaje de timp se datoresc numai diferentei de fus orar intre bancile
partenere. Acesta este considerat avantajul cel mai important in sistemul de plati si
de multe ori rapiditatea este mai mare la transferurile externe bazate pe SWIFT
decat la cele interne care folosesc alte sisteme.
Costuri scazute. Costurile sunt, in medie, de pana la 1$ pentru un mesaj, fata
de 30$-50$ prin telex. Acestea sunt diferentiate in functie de urgenta si confirmarea
mesajului, dar raman foarte avantajoase. Acesta este un motiv pentru care, in unele
tari, sistemul SWIFT este folosit si la transmisia mesajelor interne pentru decontari
multilaterale si compensari.
Fiabilitatea. Functionarea sistemului este asigurata 24 de ore din 24 si 7 zile
pe saptamana din 7, fiind deci accesibil in orice moment.

18
 Institutiile financiare internationale folosesc, de asemenea, SWIFT-ul in
transferurile de fonduri iar mai recent prin acest sistem se realizeaza decontarile
intre bancile centrale din comunitatea europeana participante la euro.

2.1.2 Procedeul TARGET

Introducerea monedei unice euro a determinat si adoptarea unui procedeu
unic de plati intre tarile din zona euro, care a fost proiectat sa raspunda cerintelor de
politica monetara ale Bancii Centrale Europene si care sa fie conectat la sistemele
nationale de plati din tarile membre. Acest procedeu este cunoscut sub numele de
TARGET (Transeuropean Automated Real-Time Gross-Settelment Express
Transfer) si are ca scop sa asigure efectuarea platilor intre bancile centrale
europene, pe baza bruta si in timp real, indiferent de sistemul folosit in fiecare tara
si minimizarea riscului de neplata pana aproape la disparitie. Procedeul a fost initiat
in 1995 de Institutul Monetar European devenit ulterior Banca Centrala Europeana
si a devenit operativ in ianuarie 1999 prin participarea bancilor centrale din tarile
membre si prin acestea institutiile de credit supravegheate de bancile centrale.
Participarea la TARGET este reglementata prin Directiva de Coordonare Bancara
2002/12/EU a Parlamentului European si Consiliului European din 20 martie 2000.
Structura TARGET. Procedeul TARGET se bazeaza pe decontarea bruta in
timp real (RTGS) la care sunt conectate sistemele nationale interne (RTGS) din
tarile membre. Structura TARGET este de tip descentralizat care cuprinde:
sistemele nationale cu decontare bruta in timp real din tarile membre; mecanismul
de supraveghere al Bancii Centrale Europene; reteaua de interconectare intre
bancile centrale. Procedeul proceseaza numai tranzactiile in euro. In esenta,
sistemul TARGET coordonat de Banca Centrala Europeana este un sistem in care
platile se fac pe baza bilaterala intre bancile centrale. Banca Centrala Europeana nu
se implica in sistemul de plati, dar dispune de un sistem de control care asigura
inchiderea zilei de lucru intr-o pozitie finala si irevocabila. Rolul principal revine
bancilor centrale nationale care colecteaza mesajele de plata de la participantii
interni si le transmite numai in limita fondurilor disponibile ale acestora si a
facilitatilor de creditare acordate.
Participantii directi la transfer sunt bancile si institutiile de credit interne.
Bancile centrale pot autoriza si alte institutii sa participe la sistem ca departamentele
de trezorerie ale statelor membre, casele de compensatii si institutiile de decontari,
firmele de investitii financiare, alte institutii din sectorul public care pot deschide
conturi clientilor, toate autorizate si supravegheate de banca centrala sau alte
autoritati recunoscte in domeniu. Criteriile de admitere ale participantilor directi se
refera la capacitatea financiara adecvata a institutiei, numarul minim de tranzactii,
infrastructura tehnica neceasara potrivit nivelului standard si aprobarea bancii
centrale. Deosebit de aceste institutii interne, mai pot fi si participanti din alte tari
(la distanta) care doresc sa participe la sistemul de decontare bruta fara sa dispuna
de un sediu in tara respectiva. Bancile centrale ale tarilor gazda trebuie sa trateze
asemenea cereri in mod similar cu cele ale institutiilor locale, inclusiv accesul la
credite pe parcursul zilei si alte facilitati de decontare cu conditia ca riscurile pentru

19
participantii de la distanta sa nu fie mai mari decat ale participantilor locali.
Asemenea cazuri sunt insa destul de putine.
Procedeul TARGET administreaza, aproape in exclusivitate, numai platile de
mare valoare care se transmit intre participanti, fara a exista limite inferioare sau
superioare. In concluzie, in cadrul TARGET se deruleaza urmatoarele tipuri de
operatiuni, reprezentand de regula transferuri de credit:
1- plati directe conectate cu operatiunile bancilor centrale din eurosistem;
2- decontarea soldurilor pentru sistemele de plati de valori mari;
3- plati interbancare si plati comerciale.
Platile cu amanuntul care nu necesita o viteza de executie prea mare sunt
procesate de alte sisteme europene de transfer de fonduri care au si costuri mai mici
ca Euro-giro si altele.
Arhitectura proiectului cuprinde o componenta tehnica si o conceptie de
interconectare a bancilor centrale cu Banca Centrala Europeana printr-o retea de
comunicatie numita Interlinking prin care se schimba mesajele de plati. Totodata,
bancile centrale dispun de o componenta Standard Interlinking care asigura
transformarea mesajului din standardul intern in cel comunitar. Structura si modul
de functionare a procedeului TARGET se prezinta in schema 2.

Schema 2 Operatiuni de plati prin TARGET

Fluxul operational al platilor cu decontare bruta in timp real este urmatorul:

- institutia de credit initiatoare transmite mesajul de plata (credit transfer)
codificat catre banca centrala din tara sa (banca A);
- banca centrala A (emitenta) autentifica mesajul transmis de institutia de
credit initiatoare (decodifica, verifica codul bancii), valideaza plata (verifica
existenta disponibilului in cont sau a creditelor aferente, inscrierea informatiilor
necesare si respectarea standardelor interne), formateaza mesajul conform
standardelor comunitare si il transmite prin reteaua de comunicatii bancii centrale
B; totodata, debiteaza contul bancii initiatoare si crediteaza contul interlinking-
banca B;
1- banca centrala B (banca receptoare) verifica aspectele de securitate ale
mesajului, apartenenta bancii destinatare ca participanta la sistemul RTGS si
retransmite mesajul de plata institutiei de credit destinatare; totodata, debiteaza
contul interlinking-banca A si crediteaza contul bancii destinatare;
20
 2- banca destinatara trebuie sa confirme, in interval de 30 minute, bancii
initiatoare decontarea platii.
Principiul care sta la baza decontarilor in spatiul euro este asigurarea
integrala a disponibilului la nivelul bancilor centrale nationale. Sistemul TARGET
functioneaza fara rezerve minime obligatorii preconstituite, fara facilitati de
descoperit de cont pe parcursul zilei sau facilitati prin acorduri de rascumparare
(repo). Toate aceste facilitati se asigura in cadrul sistemelor nationale de plati
conectate la sistemul TARGET. Mecanismul asigura decontarea finala pe baza
resurselor existente la bancile initiatoare sau cele centrale nationale, astfel ca
niciodata contul bancii destinatare nu poate fi creditat inainte de debitarea contului
bancii initiatoare. Transferurile de fonduri sunt neconditionate si irevocabile.
Mecanismele de asigurare a lichiditatii la nivelul bancilor centrale nationale
sunt diferite, incepand cu “linia de asteptare”, apoi imprumuturile pe piata, creditele
pe parcursul zilei de la banca centrala si creditele “overnight”. In unele tari,
creditele pe parcursul zilei se acorda in limita disponibilitatilor participantului la
banca centrala, iar in altele pe baza unor aranjamente de vanzare a sumei respective
si de rascumparare pana la sfarsitul zilei. O particularitate o prezinta faptul ca aceste
credite pe parcusul zilei in cadrul sistemelor nationale conectate la sistemul
TARGET se acorda fara dobanda. In mod exceptional, bancile din afara zonei euro
care finanteaza tranzactii in zona pot participa la sistemul TARGET pe baza unor
conturi de decontare deschise la bancile centrale, platile facandu-se in limita
soldului creditor, si nu beneficiaza de facilitatile oferite bancilor comunitare.
Orarul sistemului este 07:00 AM – 06:00 PM, ora Europei Centrale. Platile
intre participantii directi se pot efctua numai pana la ora 05:00 PM, dupa aceasta ora
urmand sa se faca numai transferuri de lichiditati denominate in euro, atat pe plan
intern cat si extern. Bancile interconectate trebuie sa ia masuri asiguratorii ca toate
tranzactiile sa fie procesate inainte de inchiderea sistemului TARGET.
Politica de tarifare urmareste acoperirrea integrala a costurilor, inclusiv cele
legate de creditele pe parcursul zilei. Ca urmare, tarifele practicate de bancile
centrale nationale trebuie sa fie apropiate, eliminandu-se concurenta neloiala.
Tarifarea se bazeaza pe numarul mesajelor, fiind diferentiata de la 0,80 euro/mesaj
(peste 1000 mesaje/luna) la 1,75 euro/mesaj (pana la 100 mesaje/luna). Orientarea
este catre reducerea tarifelor, dar aceasta nu trebuie sa afecteze siguranta platilor.
Politica de comisioane urmareste ca institutiile de credit sa nu utilizeze alte
mecanisme mai putin sigure si sa produca perturbatii pietei unice monetare.
In anul 2002, sistemul TARGET a procesat 64,5 mil. plati interne si
transfrontaliere in valoare totala de 395 trilioane euro, din care cca. 96% au fost
tranzactii interbancare si diferenta operatiuni directe ale clientilor. In acelasi an
TARGET avea cca. 5000 de participanti si cca. 40.000 sucursale bancare, cuprinznd
aproape toate institutiile de credit din UE. Se poate aprecia ca TARGET a devenit
cel mai mare sistem de transferuri din lume.

2.2 Transferuri de valori mici

21
 Transferurile rapide de fonduri au patruns si in sfera paltilor de mica valoare
conducand la aparitia mai multor modaliatati, dintre care cele mai cunoscute sunt
EUROGIRO si WESTERN UNION/MONEY GRAM.
Procedeul EUROGIRO
EUROGIRO este o forma de transfer de fonduri pe plan international, intre
organizatii postale, dar sunt acceptate si institutii de credit si alte organizatii
interesate in astfel de transferuri. EUROGIRO a fost creat in 1990 pornind de la
apreciatele servicii financiare postale si de la traditia de lunga durata dintre unitatile
postale de a lucra dupa standarde comune cu scopul de a asigura servicii
competitive in domeniul platilor transfrontaliere si a transferurilor de cont.
EUROGIRO are o retea proprie de plati electronice, Euro Giro Network, si este
prezent in peste 200 de tari din Europa, Asia si America de Nord si Sud. Astazi
reteaua este formata pe langa organizatiile postale si din banci comerciale si
institutii de credit.
Arhitectura. EUROGIRO este format dintr-un modul central cu o retea
internationala de transmitere/receptie a mesajelor si mai multe module locale cu
retele locale. Componenta principala este cea locala care dispune de terminale, o
retea locala, un centru intern de procesare si management la distanta, un centru
pentru mesaje transmise prin internet si echipammente modem de lansare in reteua
internationala EOROGIRO. Modulul local proceseaza o gama variata de produse
pentru care exista cate o interfata pentru fiecare produs. Arhitectura unui modul
local se prezinta in schema 3.

Schema 3 Modulul local EUROGIRO

Tranzactiile se realizeaza electronic iar mesajele sunt codificate si

autentificate pentru a nu permite unei terte parti sa citeasca sau sa schimbe vreo
informatie. Capacitatea unui modul local este apreciabila, de cca. 200.000
informatii zilnic. Pentru cresterea operativitatii, mesajele de acelasi fel se trimit la
destinatie in asa zise “plicuri electronice”, adica un grup de mesaje care poarta un
cod special al sistemului local iar la intrarea in reteua EUROGIRO primeste un alt
tip de cod, ceea ce asigura o securitate destul de buna. Toate tranzactiile se transmit
in euro, dar sistemul dispune de echipamente care asigura la destinatie conversia in
moneda solicitata.
EUROGIRO asigura mai multe tipuri de produse si servicii de transferuri de
fonduri, dupa cum urmeaza:
22
 1- transferul de credit (credit transfer), care dureaza intre 2 si 4 zile si care
prezinta o varietate de moduri de transmitere;
- transferul urgent de fonduri (1zi);
- ordine de plata uzuale, cu o durata de 5 zile;
- transferuri de fonduri catre conturile bancare ale non membrilor;
- livrare contra numerar cu ramburs (produsele sunt expediate prin posta si
sunt eliberate destinatarului numai contra numerar);
1- servicii diverse de decontare in euro;
- ordine de plata prin telefon;
1- plati pentru pensii.
EUROGIRO functioneaza si in Romania prin Banc Post si Posta Romana.
Transferurile se fac numai intre membrii EUROGIRO potrivit standardelor
internationale folosite de acest sistem.
Procedeul WESTERN UNION si MONEY GRAM
Transferurile rapide de fonduri au patruns si in domeniul serviciilor pentru
populatie (retail banking). Pe plan international, transferurile rapide au fost
determinate de circulatia fortei de munca din tarile mai putin dezvoltate catre cele
avansate, de plecarea la studii a tinerilor si de extinderea relatiilor intre familii.
Majoritatea acestor fonduri se transfera de catre persoanele care lucreaza, temporar,
in alte tari. Acestea sunt persoane cu venituri modeste, care nu au conturi in banca si
care doresc ca economiile lor sa ajunga cat mai repede la famiile din tara de
resedinta. Pentru asemenea situatii exista firme specializate care ofera servicii de
transfer rapid de fonduri in tot cursul anului, dintre care cele mai renumite sunt
Western Union si MoneyGram din SUA. Aceste firme au pus la punct un sistem
operational care are urmatoarele caracteristici.
Infrastructutra. Procedeul se bazeaza pe un centru informatic international,
Centrul Operational, unde se proceseaza toate tranzactiile si un sistem de
calculatoare in reteaua de agenti interconectate cu Centrul Operational prin
intermediul caruia se pot efectua transferuri intre agentii indiferent de tara in care se
afla, precum si transferuri intre agentii din aceiasi tara. Agentii din retea sunt de
regula banci si institutii financiare, dar pot fi si oficii postale, agentii de turism, case
de schimb valutar si alte entitati agreate de compania de transferuri.
Operatiuni. Sub aspect operational, avem de a face cu un serviciu prin care se
transfera bani intre doua persoane fizice si se elibereaza sumele destinatarilor de
catre agentii din retea. Suma maxima pentru o tranzactie este de 10.000 USD dar nu
mai mult de 20.000 USD pe zi in cazul in care aceiasi persoana face mai multe
tranzactii. Pentru tranzactiile intre 1.000 USD si 10.000 USD trebuie sa se obtina
autorizarea vocala a Centrului Operational de catre agentul care efectueaza
serviciul. Pentru a se asigura securitatea operatiunilor, fiecarui agent i se atribuie un
numar de identificare si un PIN, informatii care sunt cunoscute numai de personalul
autorizat sa efectueze tranzactii din cadrul agentului respectiv. Eliberarea banilor se
face pe baza actului de identitate al beneficiarului. Daca acesta nu are act de
identitate se poate folosi metoda unei intrebari test lansate de expeditor la care
beneficiarul trebuie sa dea raspunsul exact.

23
 Clienti. Acestia sunt numai persoane fizice care se afla in relatii personale
unii cu altii sau cu diverse institutii (invatamant, unitati financiare, diverse
companii) fata de care au anumite obligatii banesti. Sub aspect statistic, clientii se
pot grupa astfel: familii – transferuri intre membrii de familie, in special
transferurile efectuate de catre cei care lucreaza in strainatate; turisti - care in
anumite situatii pot primi bani din tara de resedinta; studenti – care pot primi bani
pentru cheltuieli de scolarizare; reporteri aflati in strainatate – care pot primii salarii
si alte fonduri pentru cheltuieli curente; si alte categorii mai putin numeroase.
Avantaje. Avantajele sunt in primul rand pentru clienti, dar nu trebuie
neglijate nici cele pentru agenti. Avantajele pentru clienti constau in: rapiditatea in
operare, maximum 10 minute; siguranta si confidentialitate; comoditate in utilizare,
in sensul ca nu este necesara deschiderea unui cont; existenta unei retele largi de
agenti; posibilitatea de a ridica banii de la oricare agent si nu numai de la cel
nominalizat; sumele sunt disponibile imediat ce clientul se prezinta la un agent;
posibilitatea transmiterii in afara de bani si a unui mesaj scurt. Pentru agenti,
avantajele consta in comisioane, cresterea numarului de clienti, realizarea de
publicitate interna si externa (includerea agentului in baza de date a sistemului si
posibilitatea accesarii acestuia de catre orice alt agent).
Fluxul operational se bazeaza pe un centru unic de procesare si o retea de
agenti care fac operatiuni de primiri de sume de la persoanele emitente, transferuri
de fonduri si eliberari de numerar persoanelor destinatare. Toate operatiunile se
efectueaza direct de unitatile operative ale bancilor care intra in contact cu Centrul
Operational din strainatate, deci in mod descentralizat, ceea ce contribuie la
cresterea operativitatii. Fluxul operational, respectiv de primire a sumelor, de
transmitere a acestora si de plata se prezinta in schema 4.

Schema 4 Fluxul operational

La transmitere:
1- ordonatorul (clientul) se adreseaza unui agent pentru un transfer de bani in
tara de resedinta sau in alta tara si completeaza un formular tip (ordonator, suma,
beneficiar, tara si localitatea de destinatie) si plateste valoarea nominala a
transferului plus comisionul;
- agentul incaseaza suma de la ordonator;
- operatorul introduce datele tranzactiei in sistemul de transmisie;
24
 1- tranzactia se prelucreaza si se transmite un numar de referinta;
2- ordonatorul primeste o copie a formularului cu numarul de referinta;
3- ordonatorul contacteaza beneficiarul si ii comunica numarul de referinta.

La primire:
- beneficiarul se adreseaza unui agent si completeaza un formular tip pentru
ridicarea banilor (numele ordonatorului, datele de identificare a beneficiarului si
numarul de referinta);
1- operatorul agentului platitor acceseaza sistemul pe baza numarului de
referinta, identifica operatiunea si compara datele de pe formular cu cele de pe
calculator si daca nu sunt deosebiri proceseaza operatiunea asteptand codul de plata;
2- operatorul primeste codul de autorizare a platii de la Centrul Operational;
3- clientul primeste banii si o copie de pe formular cu mentiunea efectuarii
platii si numarul de referinta;
4- operatorul comunica Centrului Operational efectuarea platii si operatiunea
se inchide.
Agentii sunt obligati ca in afara de tehnica internationala de lucru sa respecte
si prevederile legale interne cu privire la transferurile valutare, in cazul tarii noastre
Regulamentul Valutar nr. 1/2004 emis de Banca Nationala a Romaniei. Cel mai
mare volum de transferuri valutare pentru persosne fizice se realizeaza de
companiile americane Western Union si MoneyGram.
Western Union a fost infiintata in 1851 si este una din cele mai vechi si
renumite companii americane. In 1870 compania a creat prima modalitate de
transfer rapid a fondurilor pe distante mari, a introdus primul telegraf la New York
si a utilizat pentru prima data telexul in anii ’50. In prezent, Western Union este o
companie subsidiara a First Data Corporation din SUA. Western Union a creat in
1990 o filiala pentru servicii financiare Western Union Financial Services care are
un departament Western Union Money Transfer pentru transferuri rapide de bani in
orice tara. Western Union avea la sfarsitul anului 2001 o retea de 361 de agenti in
189 de tari cu peste 110.000 de locatii active (tranzactii).Western Union mai are si
unele produse ca Will Call, Quik Collect, Quick Pay, Quick Cash care sunt variante
de plati rapide specifice unor produse.
MoneyGram International Ltd. MoneyGram este o companie formata din
MoneyGram Payment Systems Inc. si Thomas Cook Group Ltd., ambele firme de
referinta din SUA, specializate in transferuri rapide de fonduri si diverse servicii
financiare. Structura actionariatului s-a schimbat continuu, in anii ’80-90 apartinea
grupului American Express iar in prezent prin cotarea la bursa din New-York
actionariatul s-a diversificat. Reteua MoneyGram cuprinde peste 25.000 de locatii
active din peste 120 de tari.
Transferurile MoneyGram se fac numai in USD, astfel ca orice valuta se
schimba in USD dar la un curs folosit de firma, de regula cel pentru cecurile de
calatorie din ziua respectiva. Pentru transfer se plateste o taxa de catre clientul care
trimite banii si care se imparte intre agentul expeditor, agentul destinatar si

25
MoneyGram. Ca urmare, la eliberarea numerarului in valuta nu se mai percepe
comision.

BIBLIOGRAFIE

1. Basno C., Dardac N. - Sisteme de plati, compensari si decontari, Editura

Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 2003.
2. Costica I., Lazarescu S. - Politici si tehnici bancare, Editura ASE, Bucuresti,
2004.
3. Paraschiv D. - Tehnica platilor internationale, Editura Economica, Bucuresti,
2003.
4. Piata Financiara - Instrumenete de plata fara numerar, Colectia 2001-2005
5. www. ecb. int
6. www. worldbank. org

26