Suport Curs IFBI ID 2018 2019

1
UNIVERSITATEA ―AL.I.CUZA ― DIN IAŞI
FACULTATEA DE ECONOMIE ŞI ADMINISTRAREA AFACERILOR
DEPARTAMENTUL PENTRU ÎNVAŢĂMÂNT LA DISTANŢĂ ŞI

ÎNVĂŢĂMÂNT CU FRECVENŢĂ REDUSĂ
SORIN GABRIEL ANTON
INSTITUŢII FINANCIAR-BANCARE INTERNAŢIONALE
Material de studiu pentru învăţământul la distanţă/ învăţământul cu frecvenţă redusă
IAȘI
2019
2
INTRODUCERE
În cadrul programului de licență Finanțe și Bănci, cursul Instituții financiar-bancare

internaționale se încadrează în cadrul disciplinelor de specialitate, având caracter obligatoriu pentru
studenţii din anul III.
Obiectivele acestei discipline sunt următoarele:
1. cunoaşterea obiectivelor şi a organizării principalelor instituţii financiar-bancare prin
care se asigură cooperarea financiar-monetară la nivel internaţional;
2. delimitarea şi înţelegerea mecanismelor şi tehnicilor de formare şi utilizare a
fondurilor de către instituţiile financiar-bancare internaţionale;
3. cunoaşterea mecanismelor de accesare a fondurilor oferite de către instituţiile
financiare internaţionale.
Cursul este structurat în următoarele 8 unităţi de studiu:
1. Introducere în sfera instituţiilor financiar-bancare internaţionale
2. Fondul Monetar Internaţional
3. Grupul Băncii Mondiale
4. Grupul Băncii Europene de Investiţii
5. Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare
6. Bănci regionale și subregionale de dezvoltare

7. Instituţii de sprijinire a exporturilor şi a investiţiilor străine directe
8. Organizarea principalelor pieţe de capital internationale
La finalul fiecarei unitati de studiu sunt disponibile teste de autoevaluare a cunoștințelor
acumulate, precum și referinte suplimentare.
Titular disciplină,
Conf. Univ. Dr. Sorin Gabriel ANTON

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza‖ din Iaşi
Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor
3
CUPRINS
UNITATEA DE STUDIU 1. INTRODUCERE ÎN SFERA INSTITUŢIILOR FINANCIAR-BANCARE

INTERNAŢIONALE ................................................................................................................................................... 5
UNITATEA DE STUDIU 2. FONDUL MONETAR INTERNAŢIONAL.............................................................. 10
2.1. Înfiinţarea, obiectivele și funcţiile Fondului Monetar Internaţional .................................................................... 10

2.2. Organizarea şi managementul Fondului Monetar Internațional ........................................................................... 12
2.3. Constituirea resurselor Fondului Monetar Internaţional ..................................................................................... 17
2.4. Facilităţi de finanţare oferite statelor membre de către Fondului Monetar Internaţional ...................................... 20
2.5. Asistenţa tehnică a Fondului Monetar Internaţional ........................................................................................... 25
2.6. Bibliografie ...................................................................................................................................................... 26
2.7. Teste de autoevaluare........................................................................................................................................ 27
UNITATEA DE STUDIU 3. GRUPUL BĂNCII MONDIALE ................................................................................ 28
3.1. Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare .................................................................................... 29

3.2. Asociaţia Internaţională de Dezvoltare .............................................................................................................. 42
3.3. Corporaţia Financiară Internaţională ................................................................................................................. 45
3.4. Agenţia de Garantare Multilaterală a Investiţiilor .............................................................................................. 50
3.5. Centrul Internaţional de Reglementare a Diferendelor din Domeniul Investiţiilor ............................................... 51
3.6. Bibliografie ...................................................................................................................................................... 52
UNITATEA DE STUDIU 4. GRUPUL BĂNCII EUROPENE DE INVESTIŢII ..................................................... 55
4.1. Banca Europeană de investiţii ........................................................................................................................... 55

4.2. Fondul European de Investiţii ........................................................................................................................... 63
4.3. Bibliografie ...................................................................................................................................................... 69
UNITATEA DE STUDIU 5. BANCA EUROPEANĂ PENTRU RECONSTRUCŢIE ŞI DEZVOLTARE ............. 71
5.1. Scurt istoric şi obiective .................................................................................................................................... 71

5.2. Acţionari şi organe de conducere....................................................................................................................... 72
5.3.Constituirea capitalului Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare ...................................................... 74
5.4.Mecanisme şi instrumentele de finanţare şi garantare.......................................................................................... 75
5.5.Ciclul unui proiect finanţat de Banca Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare ............................................. 78
5.6.Bibliografie ....................................................................................................................................................... 80
UNITATEA DE STUDIU 6. BĂNCI REGIONALE ŞI SUBREGIONALE DE DEZVOLTARE ........................... 81
6.1.Bănci regionale de dezvoltare ............................................................................................................................ 81

6.2. Bănci subregionale de dezvoltare ...................................................................................................................... 86
4
6.3.Bibliografie ....................................................................................................................................................... 88
UNITATEA DE STUDIU 7. INSTITUŢII DE SPRIJINIRE A EXPORTURILOR ŞI A INVESTIŢIILOR

STRĂINE DIRECTE................................................................................................................................................. 90
7.1. Organisme de finanţare şi garantare a exporturilor ............................................................................................. 90

7.2. Activitatea EximBank România în scopul susţinerii exporturilor........................................................................ 91
7.3. Centrul Român pentru Promovarea Comerţului şi Investiţiilor Străine................................................................ 95
7.4. Bibliografie ...................................................................................................................................................... 97
UNITATEA DE STUDIU 8. ORGANIZAREA PIEŢELOR DE CAPITAL DEZVOLTATE ................................. 99
8.1. Tendinţe în evoluţia pieţelor de capital dezvoltate ............................................................................................. 99

8.2. Piaţa de capital din Marea Britanie .................................................................................................................. 104
8.3. Piaţa de capital din Germania .......................................................................................................................... 107
8.4. Piaţa de capital din SUA ................................................................................................................................. 112
8.5. Bibliografie .................................................................................................................................................... 120
8.6. Teste de autoevaluare...................................................................................................................................... 121
5
UNITATEA DE STUDIU 1. INTRODUCERE ÎN SFERA INSTITUŢIILOR
FINANCIAR-BANCARE INTERNAŢIONALE
Noțiunea de ―sistem financiar internațional‖ (sau sistem financiar global) este definită diferit
în literatura de specialitate. În opinia unor autori, sistemul financiar internațional reprezintă
―ansamblul de pieţe, instituţii, instrumente şi fluxuri financiare menit să asigure deplasarea în
timp şi în spaţiu a resurselor de capital de la cei care le deţin (creditorii sau investitorii internaţionali)
către cei care au nevoie de acestea (debitorii sau beneficiarii finanţării)‖ 1.
În lexiconul elaborat de către Financial Times, sistemul financiar global (sau sistemul
financiar internațional) este definit ca interacțiunea dintre companiile financiare, autoritățile de
reglementare și instituțiile care operează la nivel supranațional. În această abordare, sistemul
financiar internațional este format din entități reglementate (precum bănci internaționale și companii
de asigurare), entități nereglementate sau puțin reglementate (precum fonduri speculative, fonduri de
private equity și alte vehicule speciale de investiții), autorități de reglementare și/sau supraveghere și
instituții financiar-bancare internaționale, precum Fondul Monetar internațional și Banca Centrală
Europeană2.
Totodată, sistemul financiar internațional poate fi considerat ansamblul acordurilor juridice,
instituțiilor și actorilor economici (formali și informali) care au rolul de a facilita fluxurile financiare
internaționale destinate operațiunilor de investiții, finanțare și comerț.
În cadrul sistemului financiar internațional un rol deosebit îl au instituțiile/organismele
financiar-bancare internaționale create pentru a facilita comerțul și tranzacțiile financiare
internaționale. În această categorie se încadrează o gamă variată de instituții, precum:
I. instituțiile financiar - bancare menite să gestioneze probleme economice la nivel mondial;
II. instituțiile și agenţiile guvernamentale specializate în finanțarea și garantarea exporturilor;
III. organismele de evaluare a riscului de țară (agențiile de rating);

IV. instituții financiare private active la nivel mondial, precum băncile comerciale, băncile de
investiții, fondurile speculative etc.
I.Instituţiile financiar-bancare internaţionale reprezintă intermediari financiari care
operează pe pieţele financiare internaţionale 3. Aceste instituții au un rol important în
dirijarea/orientarea fluxurilor de capital dinspre statele excedentare spre statele cu deficit de resurse
în vederea prevenirii și rezolvării unor crize de sistem cu care se confruntă statele membre sau pentru
sprijinirea dezvoltării economice și sociale a acestora. Astfel, în funcţie de raţiunea pentru care au
fost create, instituțiile financiar-bancare internationale se pot împărţi în două mari categorii:
- instituții financiar-bancare internationale create pentru gestiunea riscurilor sistemice,
precum Fondul Monetar Internațional și Banca Reglementelor Internaționale (Bank for International
Settlements - BIS);
- băncile de dezvoltare menite să finanţeze și să acorde asistență tehnică pentru dezvoltarea
economică a statelor membre. În această categorie sunt cuprinse băncile multilaterale de dezvoltare
(Banca Mondială, bănci regionale de dezvoltare, bănci subregionale de dezvoltare), bănci bilaterale
de dezvoltare și băncile naţionale de dezvoltare.
1
Păun, C., ―Finanțe internaționale‖, suport de curs, Universitatea Româno-Americană din București, 2010, format
electronic disponibil la http://www.finint.ase.ro/, p. 5.
2
http://lexicon.ft.com/
3
Păun, C., ―Finanţarea internaţională‖, suport de curs, ASE Bucureşti, 2006, format electronic disponibil la
www.finint.ase.ro, p. 6.
6
Într-o altă abordare4, instituțiile financiar bancare internaționale se pot împărți, în funcție de
numărul țărilor participante și de misiunile atribute în două mari grupe:
a) agenții specializate ale Organizației Națiunilor Unite, precum Fondul Monetar
Internațional și Grupul Băncii Mondiale;
b) instituții financiar-valutare (monetare) regionale, precum Banca Europeană pentru
Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), Banca Europeană de Investiţii, Banca Africană de Dezvoltare,
Banca Reglementelor Internaționale etc.
În calitate de acționari, statele membre contribuie la capitalul social al instituțiilor financiar-
bancare internaționale și se implică în conducerea acestora prin reprezentanții din organismele de
conducere și în elaborarea politicilor de finanțare.
Băncile multilaterale de dezvoltare (Multilateral Development Banks - MDB) sunt instituţii
financiare internaţionale (IFI) create pentru a oferi asistenţă financiară (sub formă de împrumuturi
şi granturi) şi asistenţă tehnică în vederea dezvoltării economice şi sociale a ţărilor membre. În
general, termenul ―bănci multilaterale de dezvoltare‖ se referă la Grupul Băncii Mondiale şi la cinci
bănci regionale de dezvoltare: Banca Africană de Dezvoltare, Banca Asiatică de Dezvoltare, Banca
Interamericană de Dezvoltare, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi
Banca Europeană de Investiţii.
În opinia unor autori, băncile multilaterale de dezvoltare îndeplinesc o serie de funcţii
financiare, respectiv5:
- canalizează resurse financiare spre statele cu venituri reduse pe cap de locuitor;
- acordă finanţare statelor cu venit mediu pe cap de locuitor şi corectează eşecurile pieţei
asociate cu supraestimarea riscurilor, ceea ce conduce la un acces inadecvat la finanţare pe termen
lung pentru multe state cu venit mediu pe cap de locuitor;
- au un rol contra-ciclic în perioadele de fluctuații ale fluxurilor private de capital. Astfel, în
perioadele de criză financiară băncile multilaterale de dezvoltare au furnizat finanțare companiilor
private și guvernelor în condițiile în care accesul la finantare bancară sau pe piețele de capital era
restrictiv;
- facilitează funcţionarea pieţelor private de capital prin conferirea de bonitate şi acţionând
ca un catalizator pentru investiţiile sectorului privat.
Totodată, băncile multilaterale de finanţare îndeplinesc şi o serie de funcţii nefinanciare,
precum6:
- acordarea de asistenţă tehnică ataşată finanţărilor;
- generează efecte secundare prin dezvoltarea instituţiilor şi a abilităţilor la nivelul statelor
membre;
- generarea de cunoştinţe în domeniul dezvoltării economice şi partajarea acestora;
- furnizarea de bunuri publice la nivel regional şi global incluzând, în cazul celor mai multe
bănci regionale şi subregionale de dezvoltare, sprijinirea procesului de integrare la nivel regional.
Băncile multilaterale de dezvoltare oferă două tipuri de finanţare: finanţare în condiţii de
piaţă (sau finanţare non-concesională) şi finanţare concesională. Al doilea tip de finanţare presupune
acordarea de asistenţă financiară sub formă de credite cu dobânzi sub nivelul pieţei şi granturi
guvernelor statelor cu PIB/locuitor redus.
În anul 2000, toate instituţiile de dezvoltare multilaterale au convenit asupra unui set de
obiective comune, denumite Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului (Millenium Development
4
Boajă, M., Radu, S.C., ―Relații financiar-monetare internaționale‖, Editura Universitară, București, 2007, p. 277.
5
Ocampo, J. A., ş.a. (editori), ―International Finance and Development‖, Zed Books Limited, Londra, 2007, p. 83.
6
Ocampo, J. A., ş.a. (editori), ―International Finance and Development‖, Zed Books Limited, Londra, 2007, p. 83.
7
Goals - MDG). Astfel, pentru anul 2015, sunt stabilite următoarele obiective:
 reducerea sărăciei severe şi a foametei;
 accesul universal la ciclul primar de învăţământ;
 promovarea egalităţii între sexe şi afirmarea femeilor;
 reducerea mortalităţii la copii;
 îmbunătăţirea sănătăţii materne;
 combaterea HIV/SIDA, a malariei şi a altor boli;
 asigurarea durabilităţii mediului;
 crearea unui parteneriat global pentru dezvoltare.
În funcţie de sectorul de activitate finanţat, băncile multilaterale de dezvoltare se pot
împărţi în:
a) MDB dedicate exclusiv sprijinirii sectorului privat (spre exemplu, Corporaţia Financiară
Internaţională);
b) MDB dedicate exclusive autorităţilor publice (guverne, autorităţi locale etc.). În această
categorie se încadrează Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare;
c) MDB create atât pentru sprijinirea sectorului privat, cât şi pentru finanţarea sectorului
public. În această categorie sunt incluse cele mai multe instituţii financiare internaţionale. Cu
excepția BERD, activitatea băncilor regionale de dezvoltare în sprijinul sectorului privat este mai
redusă decât activitatea orientată spre sectorul public 7.
Alături de aceste bănci regionale de dezvoltare, în interiorul fiecărui continent există una
sau mai multe băncile multilaterale de dezvoltare subregionale, precum:
- Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (The Council of Europe Development Bank);
- Corporația Interamericană de Investiții (Inter-American Investment Corporation)
- Banca de Dezvoltare a Caraibelor (Caribbean Development Bank - CDB);
- Banca Nordică de Investiţii (Nordic Development Bank);
- Banca Islamică pentru Dezvoltare (The Islamic Development Bank);
- Banca pentru Comerţ şi Dezvoltare a Mării Negre (Black Sea Trade and Development Bank
- BSTDB);
- Andean Development Corporation (Corporación Andina de Fomento);
- Banca de Dezvoltare Est Africană (East African Development Bank - EADB);
- Banca de Dezvoltare Vest Africană (West African Development Bank - BOAD);
- Banca Eurasiatică de Dezvoltare (Eurasian Development Bank - EDB);
- Banca Americii Centrale pentru Integrare Economică (Central American Bank for
Economic Integration – CABEI);
- Facilitatea Internațională de Finanțare în favoarea Imunizării (International Finance Facility
for Immunisation);
Rolul acestor bănci subregionale este de a finanţa dezvoltarea economică a statelor membre
dintr-un areal geografic mai restrâns comparativ cu focalizarea băncilor multilaterale de dezvoltare
regionale. Spre exemplu, Banca pentru Comerţ şi Dezvoltare a Mării Negre sprijină dezvoltarea
economiilor şi cooperării statelor din regiunea Mării Negre.
Există, de asemenea, şi instituţii financiare bilaterale, create şi deţinute de un grup restrâns
de ţări pentru a finanţa proiecte de dezvoltare/investiții în ţările cu venit pe locuitor redus sau în
economiile emergente. Cel mai cunoscute bănci bilaterale de dezvoltare sunt Banca de Dezvoltare
7
International Finance Corporation, ―International Finance Institutions and Development Through the Private Sector‖,
Washington, 2011, p. 19.
8
Nord Americană (North American Development Bank - NADBank), Compania Olandeză pentru
Finanţarea Dezvoltării (Netherlands Development Finance Company - FMO), Societatea Germană
pentru Investiţii şi Dezvoltare (Deutsche Investitions und Entwicklungsgesellschaft) şi Agenţia
Franceză de Dezvoltare (Agence Française de Développement). Aceste instituții financiare
internaționale tind să se concentreze pe anumite sectoare (spre exemplu, infrastructură) sau pe
anumite forme de finanțare8.
Activitatea acest bănci este complementară cu cea a băncilor naţionale de dezvoltare. În
ultimii ani, numeroase state au creat bănci naţionale de dezvoltare pentru a promova creșterea
economică prin oferire de finanțare și servicii de consultanță gospodăriilor, întreprinderilor mici și
mijlocii și chiar corporațiilor private, ale căror nevoi de finanțare nu pot fi acoperite de băncile
comerciale private sau de către piețele de capital locale 9.
II.Instituții de finanțare și garantare a exporturilor au menirea de a sprijini dezvoltarea
economică a unui stat prin facilitarea operațiunilor de export pe baza unor instrumente financiare
specifice. Aceste instituții se împart în două mari categorii: instituții multilaterale de garantare a
exporturilor și agenţiile de creditare a exporturilor din diverse state ale lumii. În prima categorie sunt
cuprinse băncile multilaterale de dezvoltare (care oferă servicii de garantare a exporturilor și a
investiților străine directe) și instituții financiale multilaterale specializate în activitatea de garantare,
precum Agenţia de Garantare Multilaterală a Investiţiilor. Agenţiile de creditare a exporturilor sprijină
activitatea de export a unui stat prin acordarea de credite de export (pe termen scurt, mediu și lung)
și/sau prin oferirea de garanții sau asigurări pentru creditul de export.
III.Instituţii de evaluare a riscului de ţară
Agențiile de rating reprezintă organizații specializate în monitorizarea riscului de credit asociat
emitenților de obligațiuni sau alte instrumente ale datoriei. Agențiile de rating au rolul de a evalua
capacitatea unui emitent (corporație, țară sau autoritate publică) de a-și onora obligațiile financiare
asumate. Estimarea ratingului de țară constituie o funcţie indispensabilă pentru protejarea integrităţii
sistemului financiar internațional. Evaluările sunt realizate de către agenţii de rating private, cu o
istorie şi experienţă vastă în evaluarea riscului de țară. La nivel mondial cele mai importante agenții
de rating provin din SUA, respectiv Moody's, Standard & Poor's şi Fitch Rating. Aceste agenții
analizează și clasifică emitenții în funcție de riscul lor în mai multe clase de risc.
IV. Instituții financiare private active pe piețele financiare internaționale se împart, la
rîndul lor, în instituţiile depozitare (băncile comerciale, casele de economii, băncile mutuale de
economii și uniunile de credit) și instituţiile non-depozitare10 (băncile de investiţii, fondurile
mutuale, fondurile de pensii, companiile de asigurări, companiile de finanţare, fondurile cu capital de
risc și societăţile de valori mobiliare).
Aceste patru categorii de instituții sunt principalii intermediari de pe piețele financiare
internaționale. Pieţele de capital (internaţionale) asigură mobilizarea şi redistribuirea capitalurilor
disponibile la nivel mondial, diversificarea investiţiilor la nivel internaţional şi managementul
riscurilor financiare. Prin intermediul lor companiile private și de stat, guvernele și instituțiile
financiare internaționale își finanțează activitatea și gestionează riscurile financiare cu care se
confruntă.
8
International Finance Corporation, ―International Finance Institutions and Development Through the Private Sector‖,
9
Luna-Martínez, J., Vicente, C.L., ―Global Survey of Development Banks‖, Policy Research Working Paper, No. 5969,
10
Păun, C., ―Finanţarea internaţională‖, suport de curs, ASE Bucureşti, 2006, format electronic disponibil la
www.finint.ase.ro, pp. 5-6.
9
Bibliografie
1. Boajă, M., Radu, S.C., ―Relații financiar-monetare internaționale‖, Editura Universitară,

București, 2007.
2. International Finance Corporation, ―International Finance Institutions and Development
Through the Private Sector‖, Washington, 2011.
3. Luna-Martínez, J., Vicente, C.L., ―Global Survey of Development Banks‖, Policy Research
Working Paper, No. 5969, Washington, 2012.
4. Ocampo, J. A., Kregel, J., Griffith-Jones, S. (editori), „International Finance and Development‖,
Zed Books Limited, Londra, 2007.
5. Păun, C., ―Finanțe internaționale‖, suport de curs, Universitatea Româno-Americană din
București, 2010, format electronic disponibil la http://www.finint.ase.ro
6. Păun, C., ―Finanţarea internaţională‖, suport de curs, ASE Bucureşti, 2006, format electronic
disponibil la www.finint.ase.ro.
7. http://lexicon.ft.com/
10
UNITATEA DE STUDIU 2. FONDUL MONETAR INTERNAŢIONAL
2.1. Înfiinţarea, obiectivele și funcţiile Fondului Monetar Internaţional
În urma crizei economice din 1929-1933 (cunoscută și sub denumire de ―mare depresiune‖)
țările lumii au încercat să sprijine economiile naţionale prin instituirea unor bariere în calea
comerţului exterior, prin devalorizarea monedelor naţionale în scopuri competitive și prin
interzicerea dreptului de a deţine valute. Aceste măsuri au dus la scăderea puternică a comerțului
mondial, iar standardele de viață și gradul de ocupare a forței de muncă s-au redus în multe țări.
În acest context, statele participante la Conferința monetară și financiară de la Bretton
Woods, New Hampshire (denumită și Conferința de la Bretton Woods), desfășurată în perioada 1-22
iulie 1944, și-au dorit crearea unei instituții internaționale însărcinată cu supravegherea sistemului
monetar internațional – sistemul de rate de schimb, respectiv un sistem de plăți care să permită
schimbul de bunuri și servicii între statele lumii și cetățenii săi. Această entitate globală era menită să
asigure stabilitatea cursului de schimb și să încurajeze statele membre să elimine restricțiile valutare
care împiedică dezvoltarea comerțului internațional.
În cadrul acestei conferințe, cele 45 de state participante au dezbătut două planuri importante
de reorganizare a relațiilor financiare internaționale, ambele fiind bazate pe o concepție economică
liberală11. Planul SUA (denumit și planul White după numele economistului șef al Trezoreriei SUA)
presupunea crearea unui Fond de Stabilizare al Naţiunilor Unite şi Asociate, care să aibă la bază
dolarul SUA. Planul propus de Marea Britanie (denumit și planul Keynes, după autorul acestuia)
sugera crearea „Uniunii Internaţionale de Clearing‖ care să aibă în centru o unitate de cont (bancor).
Multe din prevederile planului White au fost incluse în documentele finale adoptate la Bretton
Woods. Fondul Monetar Internaţional și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare
constituie rezultatul lucrărilor Conferinței monetare şi financiare desfăşurate în anul 1944 la Bretton
Woods. John Maynard Keynes și Harry Dexter White sunt considerați părinții spirituali ai acestor două
instituții financiare internaționale. FMI a fost însărcinat să promoveze creșterea economică globală
prin dezvoltarea comerțului internațional și asigurarea stabilității financiare.
Din punct de vedere legal, FMI a fost înființat în decembrie 1945 când 29 de state au semnat
și ratificat acordul de înființare. A început să funcționeze efectiv la 1 martie 1947 și a acordat primul
credit Franței în același an.
Conform statutului Fondului Monetar Internaţional, principalele obiective ale acestei instituţii
internaţionale sunt următoarele12:
a) promovarea cooperării monetare internaţionale prin intermediul unei instituţii cu caracter
permanent care oferă mecanisme de consultare şi de colaborare în ceea ce priveşte problemele
monetare internaţionale;
b) facilitarea expansiunii şi a creşterii echilibrate a comerţului internaţional şi, prin aceasta, să
contribuie la promovarea şi menţinerea unor nivele înalte de ocupare a forţei de muncă şi de venituri
reale şi la dezvoltarea resurselor productive ale tuturor membrilor ca obiective primordiale ale
politicii economice;
c) promovarea stabilităţii cursului de schimb şi evitarea deprecierii monedei în scopuri
competitive;
11
Cerna, S., ―Economie monetară‖, Editura Universităţii de Vest, Timişoara, 2009, p.76.
12
International Monetary Fund, ―Articles of Agreement of the International Monetary Fund‖, Washington D.C., 2011,
art. 1.
11
d) facilitarea realizării unui sistem multilateral de plăţi privind tranzacţiile curente dintre ţările
membre şi eliminarea restricţiilor care împiedicau dezvoltarea comerţului internaţional;
e) conferirea de încredere statelor membre prin asigurarea accesului acestora la resursele
financiare ale Fondului Monetar Internaţional, pe termen, scurt, în schimbul unor garanţii
corespunzătoare în scopul eliminării deficitelor din balanţele de plăţi ale ţărilor membre, ―fără a
recurge la măsuri destructive pentru prosperitatea naţională şi internaţională‖;
f) în conformitate cu cele de mai sus, sprijinirea ţărilor membre în reducerea duratei şi a
mărimii dezechilibrului din balanţele de plăţi.
Fondul Monetar Internaţional îndeplineşte trei funcţii importante13: supraveghere, asistenţă
financiară (creditare) şi asistenţă tehnică.
Prin acordul de înfiinţare, articolul IV, FMI este mandatat să supravegheze sistemul monetar
internaţional şi să monitorizeze politicile economice şi financiare ale statelor membre. Acest proces de
supraveghere (surveillance) poate avea loc la nivel global (supraveghere multilaterală), la nivel
regional (supraveghere regională) sau la nivel de ţară (supraveghere bilaterală). Prin această
activitate FMI subliniază posibilele riscuri la adresa stabilităţii financiare şi sugerează posibile
măsuri/modificări ale politicilor adoptate de fiecare stat membru. În acest fel, FMI sprijină sistemul
monetar internaţional în realizarea obiectivului său esenţial – facilitarea schimbului de bunuri, servicii
şi capital între state, ceea ce contribuie la realizarea unei creşteri economice sustenabile.
Supravegherea bilaterală se realizează anual prin consultările prevăzute în articolul IV din
Statutul FMI. În cadrul acestor consultări, FMI examinează în profunzime situaţia economică şi
financiară la nivel naţional, perspectivele sale de evoluţie şi formulează o serie de recomandări cu
privire la politica monetară, politica valutară şi, în general, politicile financiare şi economice de urmat
pentru a asigura stabilitatea macroeconomică şi creşterea economică a ţării respective. Din punct de
vedere tehnic, consultările presupun vizita unei echipe de experți ai FMI într-o anumită țară pentru a
analiza evoluțiile economice și financiare și pentru a discuta cu oficialii guvernului și ai băncii centrale
politicile economice și financiare. De asemenea, membrii misiunii FMI au întâlniri cu reprezentanți ai
mediului de afaceri, sindicate și societatea civilă. Raportul echipei de monitorizare este prezentat
managementului FMI și discutat în Consiliul Director. Un rezumat cuprinzând poziția board-ului este
ulterior transmis către guvernul statului membru. În felul acesta, punctul de vedere al comunității
internaționale și exemple de bune practici din experiența internațională pot fi incluse în politicile
naționale. În exerciţiul financiar 201214, FMI a realizat aproximativ 122 de consultări conform
articolului 4. Raportul personalului însărcinat cu realizarea supravegherii, precum şi alte documente
însoţitoare sunt publicate pe site-ul FMI în cele mai multe cazuri.
Caseta 2.1.Ce supraveghează FMI-ul?

Politicile valutare, monetare și fiscale. FMI furnizează consiliere în probleme importante, precum
alegerea politicilor cursului de schimb și asigurarea coerenței între politicile fiscale și monetare.
Sectorul financiar cunoaște o atenție deosebită în activitățile de supraveghere odată cu introducerea și

dezvoltarea Programului de Evaluare a Sectorului Financiar (Financial Sector Assessment Program -
FSAP), ceea ce permite FMI-ului și Băncii Mondiale să evalueze punctele tari și punctele slabe ale
sectoarelor financiare naționale.
Evaluarea riscurilor și vulnerabilităților generate de fluxurile mari și, uneori, volatile de capital a
devenit un punct central în supravegherea FMI în ultimii ani.
Aspectele instituționale și structurale au crescut în importanță în urma crizelor financiare și în
13
Brezeanu, P., ș. a., ―Instituţii financiare internaţionale‖, Editura Economică, Bucureşti, 2005, pp. 20-21.
14
Exercițiul financiar în cazul FMI începe la 1 mai și se termină la 30 aprilie anul calendaristic următor.
12
contextul tranziției unor țări de la economia planificată la economia de piață. FMI și Banca Mondială
joacă un rol central în dezvoltarea, implementarea și evaluarea standardelor și codurilor recunoscute la
nivel internațional în domenii cruciale pentru funcționarea eficientă a unei economii moderne, cum ar
fi independența băncii centrale, reglementarea sectorului financiar, precum și transparența politicilor și
responsabilitatea.
Sursa: Fondul Monetar Internațional, www.imf.org
Supravegherea regională presupune examinarea de către FMI a politicilor promovate în

cadrul unor uniuni monetare – zona euro, Uniunea Monetară și Economică din Africa de Vest,
Comunitatea Economică și Monetară Central Africană și Uniunea Monetară din Caraibele de Est.
Supravegherea multilterală implică analize ale Consiliului Executiv al FMI cu privire la
tendințele economice la nivel mondial. Principalele instrumente ale supravegherii multilaterale sunt trei
publicaţii importante: Perspective economice globale (World Economic Outlook - WEO), Raport
asupra stabilităţii financiare globale (Global Financial Stability Report - GFSR) şi Monitorul fiscal
(Fiscal Monitor - FM). Aceste publicaţii semianuale, împreună cu rapoartele asupra perspectivelor
economice regionale (Regional Economic Outlook - REO) au rolul să ajute Fondul în examinarea
evoluţiilor în domeniul economic şi financiar la nivel mondial.
Cadrul de supraveghere a fost consolidat pentru prima dată din anii 1970 prin adoptarea în anul
2007 a Deciziei privind Supravegherea Politicilor Economice ale Țărilor Membre, care cuprinde
cele mai bune practici în acest domeniu.
Asistența financiară implică acordarea de credite statelor membre care se confruntă cu deficite
ale balanței de plăți (actuale sau potențiale). O descriere detaliată a instrumentelor de finanțare oferite
de FMI este realizată în subcapitolul 2.5.
A treia funcție a FMI constă în acordarea de asistență tehnică statelor membre. Prin această
activitate complementară supravegherii și asistenței financiare, FMI urmărește să sprijine ―dezvoltarea
resurselor productive ale țărilor membre, ajutându-le să-și formuleze politici economice și fiscale în
sprijinul creșterii economice‖15. În felul acesta statele membre își dezvoltă capacitățile umane și
instituționale și posibilitatea de a elabora politici macroeconomice, structurale și fiscale
corespunzătoare.
2.2. Organizarea şi managementul Fondului Monetar Internațional
În prezent, FMI este deţinut şi funcţionează în beneficiul a 188 de state membre. Conform
statutului, membrii FMI se împart în două categorii: membrii de origine şi alţi membri. Prima categorie
desemnează statele participante la Conferinţa de la Bretton Woods din 22 iulie 1944 care au ratificat
acordul de înfiinţare al FMI înainte de 31 decembrie 194516. În a doua categorie se încadrează statele
membre care au aderat la FMI după conferința de la Bretton Woods şi care au acceptat statutul acestei
instituţii internaţionale.
Numărul de state membre a început să crească în anii 1950 în condițiile în care multe state
africane au devenit independente și au candidat pentru statul de membru al FMI. Căderea zidului
Berlinului în anul 1989, precum și destrămarea Uniunii Sovietice au determinat o a doua etapă de
sporire a numărului de membri, FMI devenind o instituție aproape universală. În numai trei ani,
numărul de membri a crescut de la 152 la 172. De la înființarea acestei instituții financiare
internaționale niciun stat nu a renunțat la calitatea de membru.
15
International Monetary Fund, ―IMF Technical Assistance Factsheet‖, Washington, 2013, www.imf.org
16
art. 2.
13
Indiferent de momentul aderării, fiecare stat membru are o serie de drepturi, respectiv se
angajează să respecte o serie de obligaţii asumate prin ratificarea acordului de înfiinţare.
Statele membre ale FMI au următoarele drepturi17:
 dreptul la vot şi la participare în adoptarea deciziilor în funcție de cota de participare alocată;
 dreptul de a efectua tranzacţii şi operaţii cu FMI;
 dreptul de a cumpăra valută convertibilă sau Drepturi Speciale de Tragere (DST) din
resursele generale ale Fondului, în schimbul monedei naţionale, pe termen scurt sau mediu, în caz de
nevoie pentru echilibrarea balanţei de plăţi;
 dreptul de a primi alocaţii de DST;
 dreptul de a primi asistență tehnică din partea FMI;
 dreptul de a deveni membru al Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.
Conform statutului FMI, statele membre îşi asumă următoarele obligaţii18:
a) statele membre se angajează să nu introducă restricţii cu privire la plăţile curente din
relaţiile economice internaţionale;
b) statele membre (inclusiv agenţiile fiscale dintr-un stat membru) se angajează să nu participe
la aranjamente valutare discriminatorii sau practici valutare multiple, fără aprobarea/consultarea FMI;
c) statele membre se obligă să asigure convertibilitatea la cerere a soldurilor în monedă proprie
deţinute de alte ţări membre provenite sau necesare tranzacţiilor curente;
d) statele membre se angajează să furnizeze FMI o serie de informaţii necesare în elaborarea
statisticilor şi analizelor de fundamentare a politicilor şi strategiilor proprii. Aceste informaţii se referă
la: deţinerile oficiale şi private de aur şi valute; producţia de aur; exporturile şi importurile de aur în
funcţie de ţara de destinaţie, respectiv ţara de origine; exporturile şi importurile totale de bunuri şi
servicii în funcţie de ţara de destinaţie, respectiv ţara de origine; balanţa de plăţi externe, inclusiv
comerţul cu bunuri şi servicii, tranzacţiile cu aur, tranzacţiile de capital şi altele; poziţia investiţională
internaţională, produsul intern brut, indicele preţurilor, cursurile de schimb, controlul schimburilor.
Conform organigramei, FMI este organizat pe departamente zonale, departamente de servicii
funcţionale şi speciale, Departamentul de informare şi alte servicii suport.
Cele cinci departamente zonale includ: Departamentul Africa, Departamentul Asia şi Pacific,
Departamentul European, Departamentul Orientul Mijlociu şi Asia Centrală şi Departamentul
Emisferei Vestice. La rândul lor, aceste departamente sunt organizate în birouri regionale sau în
birouri la nivel de țară.
Departamentele de servicii funcţionale şi speciale cuprind: Departamentul financiar,
Departamentul afaceri fiscale, Institutul pentru dezvoltarea capacităţii (Institute for Capacity
Development), Departamentul juridic, Departamentul pieţe monetare şi de capital, Departamentul
strategii, politici şi analiză, Departamentul de cercetare, Departamentul de statistică și Departamentul
comunicații. Serviciile de sprijin ale activităţii FMI cuprind: Departamentul de resurse umane,
Departamentul secretariat şi Departamentul Servicii generale şi tehnologice.
Organismele de conducere ale FMI sunt Consiliul Guvernatorilor (Board of Governors),
Consiliul Director (Executive Board) şi Directorul general (Managing Director).
Consiliul Guvernatorilor, în calitate de organ suprem de decizie al FMI, este format dintr-un
guvernator şi un guvernator supleant pentru fiecare stat membru. Guvernatorul este numit de către
fiecare stat membru şi, de regulă, este Ministrul de finanţe sau Guvernatorul băncii centrale.
17
Voinea, Gh., ―Finanţe internaţionale‖, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2010, p. 211.
18
art. 8.
14
Consiliul Guvernatorilor poate delega o serie de atribuții Consiliului Director, cu excepția
următoarelor: revizuirea cotelor de participare ale statelor membre, alocarea drepturilor speciale de
tragere, admiterea de noi membri, retragerea calității de membru, modificarea statulului FMI și
încheierea unor aranjamente de cooperare cu alte organizaţii internaţionale.
Consiliul Guvernatorilor se întâlnește, de regulă, în sedință o dată pe an, împreuna cu
adunarea generală a guvernatorilor BIRD. Conform statutului, Consiliul Guvernatorilor se poate
întruni și în şedinţe extraordinare, ori de câte ori se solicită de către cel puţin 15 state membre sau de
către statele membre ce deţin în total 25% din puterea totală de vot 19. Adunările anuale comune ale
Băncii Mondiale și FMI au loc în luna septembrie/octombrie la sediul din Washington, iar o dată la
trei ani într-un alt stat membru.
Consiliul Guvernatorilor alege sau numește directorii executivi și stabilește cu o majoritate de
85% din puterea totală de vot, numărul directorilor executivi. Votul în cadrul Consiliul Guvernatorilor se
poate exercita fie în cadrul ședințelor, fie indirect cu ajutorul serviciilor de curierat, via email sau prin
sistemul electronic de vot al FMI.
Consiliul Guvernatorilor beneficiază în activitatea sa de sprijinul a două comitete
ministeriale: Comitetul Financiar şi Monetar Internaţional şi Comitetul Dezvoltării.
Comitetul Financiar şi Monetar Internaţional (International Monetary and Financial
Committee - CFMI) este alcătuit din 24 de membri, ministri de finanțe sau guvernatori ai băncilor
centrale ale statelor membre, desemnați într-o manieră similară cu membrii Consiliului Director pentru
a asigura reprezentarea tuturor statelor membre.
Comitetul se reunește de două ori pe an, de regulă în aprilie sau mai, și o dată cu Adunările
anuale ale FMI și Băncii Mondiale. În cadrul acestor ședințe se discută probleme de interes comun
care afectează economia globală și se fac recomandări FMI cu privire la direcția sa de activitatea
pentru următoarele șase luni. CFMI operează prin consens și nu supune la vot punctele de vedere
adoptate.
Comitetul dezvoltării (Development Committee) a fost înființat în anul 1972 pentru a asista
Consiliul Guvernatorilor FMI și BM în probleme legate de dezvoltarea economică a țărilor emergente
sau a țărilor în curs de dezvoltare. Constituit din 25 de membrii (de regulă ministri de finanțe sau
miniștrii dezvoltării), comitetul servește ca un forum necesar atingerii unui punct de vedere comun
(consens) referitor la principalele probleme ale dezvoltării economice.
Consiliul Director (sau Consiliul Directorilor Executivi) este responsabil de conducerea
activității zilnice a FMI. El este format din 24 de directori executivi, numiți sau aleși de statele membre
sau de către un grup de state membre și Directorul general care prezidează întâlnirile consiliului.
Principalii cinci acționari ai fondului (SUA, Marea Britanie, Germania, Franţa, Japonia) numesc
singure un director executiv, iar celelalte state membre numesc un director executiv și un supleant pe
grupe de țări. Statele ale căror monede sunt utilizate des în tranzacțiile FMI pot numi singure un
director executiv. În prezent, China, Rusia și Arabia Saudită au numit individual un director executiv
și un supleant.
Consiliul Director se întâlnește de câteva ori pe săptămînă. Activitatea sa se bazează pe
analizele și lucrările întocmite de către managementul și personalul FMI. În ședințele board-ului
executiv se discută și se aprobă programele de asistență financiară destinate statelor membre, studiile
privind impactului politicilor promovate de statele membre asupra stabilităţii sistemului financiar
19
art. 12, secț. 2.
15
internaţional, activitatea de supraveghere a politicii ratei de schimb, diverse aspecte administrative şi
bugetare. Fiecare director executiv dispune de un număr de voturi dat de suma voturilor fiecărui stat
membru al grupului care l-a ales. Deciziile Consiliului Director se iau cu majoritate calificată, dar, de
cele mai multe ori, ele se bazează pe consensul membrilor săi.
Directorul general este ales de către Consiliul Director pentru un mandat de cinci ani, cu
posibilitatea de reînnoire. Conform statutului, el nu poate fi ales dintre guvernatori sau dintre
directorii executivi20. Printr-un acord nescris, Directorul general al FMI provin dintr-un stat membru
din Europa. Directorul general este preşedintele Consiliului Director (dar are drept de vot doar în caz
de egalitate a numărului de voturi) și participă la ședințele Consiliului Guvernatorilor (fără drept de
vot), ale Comitetului Financiar şi Monetar Internațional şi ale Comitetului Dezvoltării. Totodată,
Directorul general al FMI este şeful personalului (aproximativ 2.478 funcţionari) şi răspunde de
execuţia bugetului instituţiei. În activitatea sa, Directorul general este sprijinit de patru directori
adjuncți (Deputy Managing Directors).
Figura 2.1. prezintă principalele relații stabilite între autoritățile statelor membre, Consiliul
Guvernatorilor, Consiliul Director, Directorul general și personalul FMI.
20
art. 12, secț. 4.
16
Figura 2.1. Principalele relații între statele membre și organismele de conducere ale Fondului Monetar Internațional
Sursa: Fondul Monetar Internațional, www.imf.og

17
Conform statutului21, numărul de voturi pentru fiecare stat membru este dat de suma dintre
voturile de bază (basic votes) și voturile suplimentare pentru cota de participare (quota-based votes).
Numărul de voturi de bază se determină împărțind în mod egal 5,502% din numărul total de
voturi la numărul statelor membre. Numărul identic de voturi pentru fiecare stat membru semnifică
principiul egalităţii ţărilor membre în adoptarea deciziilor.
Număr de voturi suplimentare rezultă din alocare unui vot pentru fiecare fracţiune de cotă
echivalentă cu 100.000 Drepturi Speciale de Tragere. În iulie 2013, principalii acționari ai FMI, în
funcție de numărul de voturi deținute erau SUA (16,75%), Japonia (6,23%), Germania (5,81%), Franța
(4,29%), Marea Britanie (4,29%), China (3,81%), Italia (3,16%), Arabia Saudită (2,80%), Canada
(2,56%) și Rusia (2,39%) (a se vedea anexa nr.1).
Tabel 2.1. Decizii adoptate în cadrul FMI pe baza majorităţii calificate
Tipuri de decizii Majoritate (%) Organul de decizie
Ajustarea cotelor de participare 85 Consiliul Guvernatorilor
Emisiunea de drepturi speciale de 85 Consiliul Guvernatorilor
tragere
Vânzarea aurului 85 Consiliul Guvernatorilor
Răscumpărări 85 Consiliul Guvernatorilor
Retragerea calităţii de membru 85 Consiliul Guvernatorilor
Stabilirea numărului de directori 85 Consiliul Guvernatorilor
executivi
Stabilirea comisioanelor 70 Consiliul Guvernatorilor
Sursa: prelucrare și completare după Voinea, Gh., ―Finanţe internaţionale‖, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2010, p. 217.
Decizile în cadrul Fondului Monetar Internațional se adoptă cu majoritate de voturi. Pentru

deciziile curente este necesară obținerea unei majorități simple, în timp ce pentru deciziile majore este
nevoie de înregistrarea unei majorități calificate (85% din numărul total de voturi). Tabelul numărul 2.1
prezintă principalele decizii ale FMI care necesită obținerea unei majorități calificate. Se observă că
SUA, în calitate de cel mai mare acționar al FMI, poate bloca orice decizie majoră dacă contravine
intereselor sale.
2.3. Constituirea resurselor Fondului Monetar Internaţional
Resursele financiare ale Fondului Monetar Internațional se împart în resurse ordinare - cotele
de participare ale statelor membre, venituri din dobânzi şi comisioane, respectiv venituri din fondurile
administrate de FMI - și resurse extraordinare (împrumuturile contractate).
A. Cota de participare a unui stat membru îndeplinește un rol triplu în cadrul Fondului
Monetar Internațional. În primul rînd, în funcție de mărimea acesteia, se stabilește puterea de vot a
fiecărui stat membru în cadrul organelor de conducere ale FMI. Numărul de voturi pentru un stat
membru este format din voturile de bază plus voturi suplimentare pentru fiecare fracțiune de 100.000
DST.
În al doilea rînd, cota de participare determină volumul finanţării ce se poate obţine de la FMI.
În cadrul unor facilități de finanțare, limita maximă de acces se stabilește în funcție de cota de
participare. Spre exemplu, în cadrul unui acord stand-by FMI se poate împrumuta maxim 200% din
cota de participare pe an, respectiv 600% din cota de participare cumulativ.
21
art. 12, secț. 5.
18
În al treilea rînd, cota de participare determină valoarea maximă a resurselor financiare pe
care statele membre se obligă să le subscrie la capitalul FMI.
Inițial, cota de participare a unei ţări membre la resursele FMI s-a determinat pe baza
următoarei formule de calcul, cunoscută şi sub denumirea de „Formula de la Bretton Woods‖22:
CP = (0.01Y + 0.025R + 0.05P + 0.2276VC) (1 + C/Y)
Cota de participare a unui stat membru depindea de produsul intern brut (Y), rezervele de aur şi
dolari SUA (R), media anuală a plăţilor curente (P), variabilitatea încasărilor curente (VC) şi media
anuală a încasărilor curente (C).
Caseta 2.2. prezintă formulele utilizate de FMI de-a lungul timpului pentru a determina cotele
de participare.
Caseta 2.2. Formule de calcul a cotei de participare

 Formula BRETTON WOODS (Q1)
Q1=(0.01Y + 0.025R + 0.05P + 0.2276VC) (1 + C/Y)
 Formula 2
Q2=(0.0065Y + 0.0205125R + 0.078P + 0.4052VC) (1 + C/Y )
 Formula 3
Q3=(0.0045Y + 0.03896768R + 0.07P + 0.76976VC) (1 + C/Y)
 Formula 4
Q4=0.005Y + 0.042280464R + 0.044 (P + C) + 0.8352VC
 Formula 5
Q5 = 0.0045Y + 0.05281008R + 0.039 (P + C) + 1.0432VC
Unde:
Y = Produsul Intern Brut (PIB);
R = media pe 12 luni a deţinerilor de aur, DST, rezerve internaţionale și poziţia la FMI;
P = media anuală a plăţilor curente pentru ultimii 5 ani;
C = media anuală a încasărilor curente pentru ultimii 5 ani;
VC = variabilitatea încasărilor curente pentru utlimii cinci ani.
Sursa: International Monetary Fund, ―Quotas—Updated Calculations and Data Adjustments‖, Washington, 2007, p. 24.
Cota de participare se determină în funcție de importanța unei economii în economia mondială.

Din anul 2011 este folosită o nouă formulă de calcul pentru cota de participare, respectiv:
CP = (0.5*Y + 0.3*O + 0.15*V + 0.05*R )k , unde:
Y = medie a PIB pe 3 ani;
O = media anuală a sumei plăţilor şi încasărilor curente pentru ultimii 5 ani;
V = variabilitatea încasărilor curente şi fluxurilor nete de capital;
R = media pe 12 luni a rezervelor;
k = factor de compresie de 0,95.
Din anul 1969, cota de participare este denominată în DST. În prezent, cota de participare a
unui stat membru se varsă în DST sau în alte valute liber convertibile (25% din total), respectiv în
monedă naţională (75%). Fiecare stat membru se obligă să păstreze constantă cota de participare în
DST, efectuând corecţiile necesare în mărimea şi structura acesteia.
În iulie 2013, cota de participare totală era de 238,11 miliarde DST. Cea mai mare cotă de
participare aparține SUA (42,1 miliarde DST, respectiv 63 miliarde USD), în timp ce valoarea cea
mai mică aparție statului Tuvalu, cu o cotă curentă de 1,8 milioane DST (aproximativ 2,7 milioane
USD) (a se vedea anexa numărul 1).
Nivelul cotelor de participare este revizuit de către Consiliul Guvernatorilor la interval
regulate (de regulă, la fiecare cinci ani). Orice modificare a cotelor de participare trebuie să fie
22
International Monetary Fund, ―Quotas - Updated Calculations and Data Adjustments‖, Washington, 2007, p. 24.
19
aprobată de guvernatori cu o majoritate calificată (85% din total număr de voturi), iar fiecare stat
membru trebuie să fie de acord cu modificarea cotei sale de participare. În cadrul fiecărei revizuiri
generale a cotelor de participare se dezbat și se aprobă două aspecte importante: mărimea creșterii
totale a cotelor de participare și distribuția acestei creșteri între membrii FMI. Aceste revizuiri ale
cotelor de participare sunt menite să reflecte modificările pozițiilor relative ale statelor membre în
cadrul economiei globale.
În 15 decembrie 2010, Consiliului Guvernatorilor FMI a aprobat Rezoluţia nr. 66-2 ce
vizează cea de-a paisprezecea revizuire generală a cotelor de participare (14th General Review of
Quotas) şi reforma Consiliului Executiv. În momentul în care această revizuire va fi aprobată de
către statele membre, ea va avea ca efecte:
- o dublare a cotelor de participare de la aproximativ 238 miliarde DST la 477 miliarde DST;
- transferul a peste 6% din cotele ţărilor supra-reprezentate către cele sub-reprezentate;
- transferul a peste 6% la sută din totalul cotelor către economiile emergente dinamice şi ţările
în curs de dezvoltare;
- realinierea cotelor de participare între statele membre. China va deveni al treilea stat
membru al FMI în funcție de cota de participare, iar printre primii zece acționari ai fondului vor
exista patru economii emergente dinamice și țări în curs de dezvoltare (Brazilia, China, India și
Rusia);
- protejarea cotelor şi a puterii de vot ale celor mai sărace ţări membre.
B.Fondul Monetar Internațional poate suplimenta resursele provenite din subscripția statelor
membre prin împrumuturi atunci când nevoile de finanțare ale statelor membre sunt în creștere.
Împrumuturile pe care le poate contracta FMI se împart în Acorduri Generale de Împrumut și Noile
Acorduri de Împrumut.
Acordurile Generale de Împrumut (General Arrangements to Borrow - GAB) permit FMI
să împrumute sume de bani de la 11 state foarte dezvoltate economic (sau de la băncile lor centrale)
în anumite condiții. Valoarea creditelor potențiale prin acest acord este de 17 miliarde DST plus 1,5
miliarde DST dintr-un acord separat cu Arabia Saudită. De la înființare (1962), aceste acorduri au
fost activate de zece ori, mai ales în contexul unor crize financiare. Tabelul 2.2 prezintă principalele
state cu care FMI are încheiate acorduri generale de împrumut.
Tabel 2.2. Acorduri Generale de Împrumut încheiate de FMI (2013)

Acorduri Generale de Acorduri Generale de
Împrumut Originale Împrumut Extinse (1983–
(1962-1983) 2008)
Participant Suma (milioane DST) Suma (milioane DST)
Belgia 143 595
Canada 165 893
Banca Centrală a Germaniei 1.476 2.380
(Deutsche Bundesbank)
Franţa 395 1.700
Italia 235 1.105
Japonia2 1.161 2.125
Olanda 244 850
Banca Centrală a Suediei 79 383
(Sveriges Riksbank
Banca Centrală a Elveţiei 1.020
(Swiss National Bank
Marea Britanie 565 1.700
20
SUA 1.883 4.250
Total 6.344 17.000
Arabia Saudită 1.500
Sursa: FMI, www.imf.org
Înființate în anul 1998, Noile Acorduri de Împrumut (New Arrangements to Borrow -
NAB) reprezintă un set de acorduri de credit între FMI și 38 de state membre (inclusiv economii
emergente) și instituții (a se vedea anexa 2) prin care fondul poate accesa resurse suplimentare de la
aceste țări dacă resursele ordinare (cotele de participare) sunt insuficiente față de cererile de
finanțare. Odată activate, NAB pot oferi finanțare suplimentară de până la 370 miliarde DST
(aproximativ 554 miliarde USD) pentru o perioadă de maxim 6 luni.
2.4. Facilităţi de finanţare oferite statelor membre de către Fondului Monetar

Internaţional
În vederea îndeplinirii obiectivelor sale, FMI a dezvoltat o serie de tipuri de credit, numite și
"facilități", destinate să sprijine statele membre în eforturile de reducere a deficitului balanţei de
plăţi. În ultimii ani, gama de facilităţi de finanţare s-a adaptat continuu la nevoile ţărilor care s-au
confruntat cu probleme economico-financiare determinate de criza financiară.
Un stat membru poate utiliza („trage‖) resursele generale ale FMI prin cumpărarea
(purchase sau drawing) de DST sau de alte valute ale statelor membre în schimbul monedei proprii
într-o sumă echivalentă. La termenele stabilite prin facilitate, statul membru își răscumpără
(repurchase) moneda națională deținută de FMI prin oferirea de DST sau alte valute ale statelor
membre într-o sumă echivalentă.
În prezent, principalele facilități (instrumente) oferite de FMI statelor membre se grupează în
trei categorii ( a se vedea tabelul 2.3):
I. tranșe de credit și facilitatea de finanțare extinsă;
II. facilităţi speciale de finanţare;
III. facilităţi de finanţare destinate ţărilor cu produs intern brut pe locuitor redus.
Totodată, FMI administrează o serie de resurse (fonduri) în interesul şi beneficiul ţărilor
membre (asistenţă financiară concesională). În iulie 2013, FMI administra următoarele fonduri:
Facilitatea reducerea sărăciei și creștere economică (Poverty Reduction and Growth Facility Trust -
PRGF), Iniţiativa în favoarea ţărilor sărace puternic îndatorate (Heavily Indebted Poor Countries
Initiative - HIPC), Iniţiativa multilaterală privind reducerea datoriilor (Multilateral Debt Relief
Initiative - MDRI) și Facilitatea de reducere a datoriilor post-catastrofă (Post-Catastrophe Debt
Relief Trust - PCDR).
Tabel 2.3. Facilități de finanțare ale Fondului Monetar Internațional

Denumire Obiectiv Condiții Etapizare și Limite de Răscumpărări Cumpărări
facilitate (anul montorizare acces
introducerii)
TRANȘE DE CREDIT ȘI FACILITATEA DE FINANȚARE EXTINSĂ
Acorduri stand- Asistență Implementarea Cumpărări Anual: 31/4-5 Trimestrial
by (1952) financiară pe unor politici trimestriale, 200%
termen mediu menite să înlăture condiționate de Cumulativ:
pentru țările dezechilibrele din îndeplinirea 600%
care se balanța de plăți criteriilor de
confruntă cu performanţă
dificultăți ale
balanței de plăți
pe termen scurt
21
Linia de credit Instrument Fundamente Cumpărări Nu există 31/4-5 Trimestrial
flexibilă (2009) flexibil destinat macroeconomice imediate, limită de
nevoilor de solide, un cadru de evaluare acces
finanțare politici economice intermediară
actuale sau adecvate (de regulă,
potențiale după un an)
Facilitatea de Asistență Adoptarea unui Trimestrial sau Anual: 41/2-10 Semianual
finanțare financiară pe program pe 4 ani, semianual 200%
extinsă (1974) termen mediu și cu detalierea Cumulativ:
lung pentru a măsurilor pentru 600%
sprijini următorul an
reformele
structurale
Linia de Instrument Poziția externă și Acces imediat 250% pentru 31/4-5 Trimestrial
precauţie şi destinat accesul la piețele la resursele programele
lichidităţi statelor membre financiare financiare, pe 6 luni;
(2011) cu fundamente evaluări 500%
economice semianuale (maxim
sănătoase pentru 1.000%)
aranjamentele pentru
pe 1-2 ani programele
pe 1-2 ani
FACILITĂŢI SPECIALE
Instrumentul de Asistență Măsuri pentru Cumpărări Anual: 50% 31/4-5 Trimestrial
finanţare rapidă financiară înlăturarea imediate fără a Cumulativ:
(2011) rapidă pentru dificultăților necesita 100%
nevoi urgente balanței de plăți încheierea unor
ale balanței de programe sau
plăți evaluări
FACILITĂŢI DE FINANŢARE DESTINATE ŢĂRILOR CU PRODUS INTERN BRUT PE LOCUITOR
REDUS
Facilitatea de Asistență Adoptarea unui Semianual Anual: 51/2-10 Semianual
credit extins financiară pe program pe trei (uneori 100%
(2010) termen mediu ani ce integreaza trimestrial) în Cumulativ:
pentru a politici funcție de 300%
contracara macroeconomice, realizarea unor
dificultăţile structurale și de indicatori de
balanței de plăţi reducere a sărăciei performanță
pe termen
mediu
Facilitatea de Asistență Adoptarea unui Semianual Anual: 4-8 Semianual
credit stand-by financiară aranjament SCF (uneori 100%
(2010) pentru a acoperi pe o durată de 12- trimestrial) în Cumulativ:
nevoile pe 24 luni funcție de 300%
termen scurt realizarea unor
indicatori de
performanță
Facilitatea de Asistență Nu există Cumpărări Anual: 51/2-10 Semianual
credit rapid financiară condiționalitate imediate, într-o 100%
(2010) rapidă pentru singură tranșă Cumulativ:
nevoi urgente 300%
de echilibrare a
balanței de plăți
Sursa: International Monetary Fund, “IMF Annual Report 2012, Washington, 2012, pp. 20-21.
În cadrul primei categorii de instrumente (tranșe de credit și facilitatea de finanțare extinsă)

se încadrează:
a) acordurile stand-by;
b) linia de credit flexibilă;
c) facilitatea de finanțare extinsă;
22
d) linia de precauţie şi lichidităţi;
Acordurile stand-by (ASB) reprezintă cel mai vechi (1952) și cel mai utilizat instrument de
asistență financiară. Conform statutului FMI, un acord stand-by reprezintă „o decizie a FMI prin care
o ţară membră are dreptul să cumpere o sumă într-o valută din contul de resurse generale până la un
nivel specificat în programul aprobat şi în cadrul unei perioade determinate‖23. Acordurile stand-by
sunt aprobate de către Consiliul Directorilor Executiv în sprijinul unui program economic în cadrul
căruia statul membru se angajează să implementeze o serie de măsuri pentru a reduce dezechilibrele
macroeconomice și pentru obținere unei creșteri economice sustenabile.
Principalele caracteristici ale acordurilor stand-by sunt:
- furnizează asistență financiară pe termen mediu pentru țările care se confruntă cu dificultăți
ale balanței de plăți pe termen scurt;
- finanțarea este condiționată de adoptarea unor politici menite să înlăture dezechilibrele din
balanța de plăți. Angajamentele statelor membre sunt prezentate în scrisoarea de intenție, care este
însoțită de un memorandum de politici economice şi fiscale;
- cumpărările (tragerile) sunt realizate trimestrial în funcție de îndeplinirea criteriilor de
performanţă (ținte cantitative); spre exemplu, un anumit nivel al rezervelor internaționale;
- durata unui acord este de 12-24 de luni (pentru finanţarea deficitului temporar sau ciclic al
balanţei de plăţi), cu posibilitatea de prelungire până la maxim 36 de luni ;
- limita de aces anuală este de 200% din cota de participare, respectiv 600% din cota de
participare cumulativ;
- răscumpărările se efectuează trimestrial într-o perioadă de 31/4 - 5 ani;
- pot avea un caracter preventiv – statul membru poate decide dacă să folosească sau nu
resursele puse la dispoziție de către FMI;
- pe durata acordului au loc consultări și monitorizări periodice. Evaluările periodice ale
Consiliului Directorilor Executivi joacă un rol important în evaluarea performanțelor și în adaptarea
programului la evoluțiile macroeconomice.
Toate statele membre care se confruntă cu dificultăți ale balanței de plăți sunt eligibile pentru
acordurile stand-by. Cu toate acestea, acordurile stand-by sunt mai des utilizate de către statele cu
venit mediu pe cap de locuitor și, recent, de către economiile dezvoltate (spre exemplu, Grecia), în
condițiile în care țările cu venit redus pe cap de locuitor au la dispoziție instrumente adaptate la
nevoile lor.
Linia de credit flexibilă (Flexible Credit Line - FCL) a fost instituită în anul 2009 şi
urmăreşte încurajarea ţărilor membre să acceseze resurse de la FMI înainte de a se confrunta cu
deficite ale balanţei de plăţi. Această facilitate este considerată cea mai importantă schimbare în
modul în care FMI interacţionează cu ţările membre de la Conferinţa de la Bretton Woods până în
prezent. Instrumentul este menit să furnizeze acces la finanţare rapidă şi în cuantum ridicat pentru
ţările ce demonstrează fundamente, politici şi un istoric de aplicare a acestor politici foarte solide.
Condiţiile stricte de eligibilitate a unei ţări membre se referă la 24:
 poziţie externă sustenabilă (deficit de cont curent sustenabil);
 preponderenţa fluxurilor financiare private în contul de capital;
 acces pe pieţele internaţionale de capital în condiţii favorabile;
 un nivel satisfăcător al rezervelor internaţionale în cazul în care linia de credit flexibilă
23
art. 30.
24
International Monetary Fund, ―IMF Lending Factsheet‖, Washington, 2013, www.imf.org
23
are un caracter preventiv;
 finanţe publice sănătoase, inclusiv o datorie publică sustenabilă;
 inflaţie scăzută şi stabilă, în contextul unor politici monetare şi valutare sănătoase;
 absenţa problemelor de solvenţă ale băncilor care să conducă la o criză bancară sistemică;
 existenţa unui sistem eficient de supraveghere a sectorului financiar;
 integritatea şi transparenţa datelor macroeconomice.
Din punct de vedere tehnic, FCL funcţionează ca o linie de credit reîncărcabil, ţările membre
având posibilitatea de a trage resursele oricând pe o perioadă de maxim doi ani. Tragerile nu sunt
condiţionate de implementarea unor politici ca în cazul acordurilor stand-by deoarece ţările eligibile
sunt considerate capabile să implementeze politicile macroeconomice potrivite. Pentru această
facilitate nu există limită de tragere - nevoile sunt analizate în fiecare caz în parte. Răscumpărările
sunt planificate pentru o perioadă în 3¼ - 5 ani. De la introducerea sa trei ţări (Mexic, Polonia şi
Columbia) au utilizat acest instrument obținând finanțare în valoare de 100 miliarde USD, dar nicio
ţară nu a făcut trageri în cadrul acestei facilităţi datorită condiţiilor favorabile de pe pieţele financiare
internaționale.
Facilitatea de finanțare extinsă (Extended Fund Facility - EFF) a fost instituită în anul
1974 pentru a asigura asistență financiară statelor membre care se confruntă cu deficite ale balanței
de plăți pe termen mediu și lung ce necesită implementarea unor reforme structurale în economie.
Din acest motiv, durata unui aranjament în cadrul EFF este mai mare decât un acord stand-by,
ajungând până la maxim patru ani. Accesul la finanțare prin acest instrument este limitat la 200% din
cota de participare pe an și, cumulativ, la 600% din cota de participare. Durata de rambursare este de
41/2 - 10 ani. Statul membru beneficiar de asistență financiară prin aceasă facilitate se angajează să
adopte un program de ajustare a economiei pe o perioadă de până la patru ani, cu detalierea măsurilor
pentru următorul an.
Linia de precauţie şi lichidităţi (Precautionary and Liquidity Line - PLL) a fost introdusă
în anul 2011 înlocuind linia de credit de precauţie (Precautionary Credit Line). Această facilitate
poate fi utilizată pentru a preveni crizele și, în același timp, pentru a înlătura efectele acestora de
către acele state care dovedesc politici și fundamente solide, demonstrând o perioadă de
implementare a acestor politici. Țările eligibile pentru PLL se pot confrunta cu unele vulnerabilități
moderate și pot să nu îndeplinească criteriile de eligibilitate pentru linia flexibilă de credit, dar în
același timp, nu trebuie să implementeze același set larg de măsuri precum în cazul unui acord stand-
by. Durata acestei linii de creditare poate fi de 6 luni sau 1-2 ani. În primul caz, accesul este limitat la
250% din cota de participare în condiții normale, dar această limită poate crește până la 500% în
cazul excepționale, precum apariția unor șocuri exogene cu implicații profunde asupra balanței de
plăți. În cazul unui aranjament pe 12-24 de luni, limita de acces anuală este de 500% din cota de
participare cu o limită cumulată de 1.000% din cota de participare. Durata de rambursare este de 3 1/4-
5 ani.
Condiţiile de eligibilitate a unei ţări membre pentru această linie de credit se referă la cinci
domenii mari: poziția externă și accesul la piețele financiare; politica fiscală; politica monetară;
soliditatea sectorului financiar și supravegherea financiară; integritatea şi transparenţa datelor. O țară
este eligibilă pentru linia de precauție și lichidități daca obține performanțe în toate aceste cinci
domenii și se poate confrunta cu vulnerabilități moderate în maxim două dintre acestea.
I. Facilităţi speciale de finanţare

Instrumentul de finanţare rapidă (Rapid Financing Instrument - RFI) a fost introdus în
24
anul 2011 pentru a sprijini ţările care trebuie să facă plăţi urgente în urma unor aşa-numite şocuri
exogene, precum dezastrele naturale. Această facilitate de finanţare înlocuieşte alte două facilități ale
FMI destinate țărilor care înregistrează dezechilibre ale balanţelor de plăţi din cauza unor dezastre
naturale (Asistența de urgență pentru dezastre naturale - 1962) sau situaţii post-conflict (Asistența de
urgență pentru situații post-conflict - 1995).
Accesul la finanțare prin acest instrument este limitat la 50% din cota de participare pe an și,
cumulativ, la 100% din cota de participare. Resursele pot fi obţinute prin cumpărări imediate
(outright purchases), fără a necesita încheierea unor programe sau evaluări.
III. În a treia grupă se regăsesc facilităţile de finanţare destinate ţărilor cu produs intern
brut pe locuitor redus, respectiv:
a) facilitatea de credit extins (extended credit facility);
b) facilitatea de credit stand-by (standby credit facility - SCF);
c) facilitatea de credit rapid (rapid credit facility).
Aceste trei noi facilități de finanțare concesională au devenit efective în ianuarie 2010 în
contextul reformelor întreprinse de FMI pentru a adapta facilitățile de finanțare la nevoile țărilor cu
PIB/locuitor redus. Spre deosebire de perioada pre-criză, aceste facilități speciale de finanțare
prezintă limite de acces aproape duble, condițiile de finanțare au un caracter mai concesional, iar
nivel dobânzii este revizuit o dată la 2 ani.
a) Facilitatea de credit extins a înlocuit în anul 2010 Facilitatea pentru reducerea sărăciei şi
creşterea economică (Poverty Reduction and Growth Facility - PRGF). În cadrul acestei facilități
sunt eligibile pentru finanțare țările cu venit redus pe locuitor care se confruntă cu dificultăţi pe
termen mediu ale balanței de plăți. Asistența financiară în cadrul acestei facilități se acordă pentru
o perioadă iniţială de trei ani, cu posibilitatea de prelungire până la 5 ani. Finanțarea acordată statelor
membre nu este purtătoare de dobândă (până în exercițiul financiar 2014), perioada de răscumpărare
este de 51/2-10 ani, iar limitele de acces sunt de 100% din cota de participare anual, respectiv 300%
din cota de participare cumulativ. Statele membre se angajează prin scrisoarea de intenție (letter of
intent) să implementeze un set de politici menite să asigure stabilitatea macroeconomică pe termen
mediu. Tragerile (cumpărările) sunt condiționate de implementarea unor măsuri agreate de statul
membru și de către FMI.
Facilitatea de credit stand-by furnizează asistență financiară ţărilor cu venit redus pe
locuitor care se confruntă cu dificultăţi (prezente sau viitoare) pe termen scurt. Asistența financiară
în cadrul acestei facilități se acordă pentru o perioadă de 1-2 ani (maxim 2 și jumătate într-un interval
de 5 ani). Finanțarea acordată statelor membre nu este purtătoare de dobândă până în exercițiul
financiar 2014 (în situații normale dobânda este de 0,25%), perioada de răscumpărare este de 4-8 ani,
iar limitele de acces sunt de 100% din cota de participare anual, respectiv 300% din cota de
participare cumulativ. Aceste limite pot fi majorate în cazuri excepționale. Facilitatea de credit stand-
by a înlocuită în anul 2010 componenta ―Acces rapid‖ a Facilității șocurilor exogene (Exogenous
Shocks Facility). Statele membre se angajează să implementeze un set de politici menite să asigure
stabilitatea macroeconomică pe termen scurt. Angajamentele țării, inclusiv condițiile specifice, sunt
descrise în scrisoarea de intenție. Condiţionalitate este pliată pe strategia de dezvoltare a fiecărei ţări.
Această facilitate de finanțare poate fi utilizată și în scop preventiv, țara semnatară utilizând resursele
financiare numai dacă apare o nevoie de finanțare pe termen scurt.
Facilitatea de credit rapid (2010) este destinată ţărilor cu venit redus pe locuitor care se
confruntă cu nevoi imediate generate de catastrofe naturale, şocuri exogene etc. Spre deosebire de
celelalte două facilități de finanțare prezentate anterior, în acest caz nu există o condiţionalitate
explicită. Statele membre pot avea acces la resurse imediat (cumpărări imediate), iar răscumpărările
25
pot fi realizate într-o perioadă de 5½ - 10 ani. Finanțarea acordată statelor membre nu este
purtătoare de dobândă, iar limitele de acces sunt de 25% din cota de participare anual, respectiv 75%
din cota de participare cumulativ.
Aceste trei facilități de finanțare prezintă următoarele caracteristici comune:
 sunt destinate doar ţărilor cu PIB redus;
 au un caracter concesional (derogatoriu);
 provin din adaptarea unor facilităţi normale sau speciale;
 presupun un termen îndelungat pentru răscumpărări (4-10 ani), cu perioadă de graţie;
 prezintă dobânzi foarte scăzute sau nu sunt purtătoare de dobândă.
Caseta 2.3. Etape în evoluția Fondului Monetar Internațional

1944–1971 Cooperare internațională și reconstrucția economiilor distruse de război
1972–1981 Sfârșitul sistemului de la Bretton Woods
1982–1989 Criza datoriilor și reformele structurale
1990-2004 Transformările sociale, economice și politice din Europa Centrală și de Est;
crizele din Asia
2005 - prezent Globalizarea și criza financiară mondială
Sursa: Fondul Monetar Internațional, www.imf.org
Volumul creditelor acordate de către FMI a fluctuat semnificativ în timp în funcție de

prioritățile FMI și de dificultățile cu care s-au confruntat statele membre. Șocurile petroliere din anii
1970 și criza datoriilor din anii 1980 au determinat o creștere a volumului creditelor acordate de
FMI. În anii 1990, tranziția statelor din Europa Centrală și de Est de la economia planificată la
economia de piață, precum și crizele din economiile emergente au determinat noi cereri pentru
resursele FMI. Crizele financiare profunde din America Latină și Turcia au păstrat cererea de resurse
FMI la un nivel ridicat la începutul anilor 2000. Nivelul creditelor acordate de FMI a crescut din nou
la sfârșitul anului 2008, ca urmare a crizei financiare globale.
2.5. Asistenţa tehnică a Fondului Monetar Internaţional
FMI furnizează asistență tehnică și training în domeniile sale principale de expertiză, respectiv:
a) politica monetară și financiară - instrumentele de politică monetară, supravegherea și
restructurarea sistemului bancar, organizarea şi funcţionarea băncii centrale, funcţionarea pieţei
valutare, intervenţiile băncii centrale pe piaţă, gestiunea rezervelor valutare, mecanismele de
compensare bancară etc;
b) politici fiscale - colectarea impozitelor şi taxelor, inclusiv cele vamale, privatizarea,
modalităţile de gestionare şi monitorizare a cheltuielilor publice, gestionarea datoriei publice şi
finanţarea politicilor sociale;
c) culegerea, gestionarea, diseminarea și îmbunătățirea datelor statistice;
d) legislaţia fiscală și economică.
Asistența tehnică oferită ia forme diferite în funcție de nevoile statelor membre. Experții FMI
se pot deplasa în statele membre pentru a consilia oficialii guvernului şi ai băncii centrale în
probleme specifice. De asemenea, FMI poate avea un reprezentant permanent într-o anumită țară sau
într-un grup de țări prin intermediul căruia poate consilia guvernul sau banca centrală în diverse
politici de implementat sau poate evalua stadiul implementării acordurilor de finanțare semnate cu
FMI. Spre exemplu, FMI are un reprezentat permanent în cadrul biroului său regional pentru
26
Romania și Bulgaria. Totodată, asistența tehnică este integrată în agenda de reforme a unei țări,
precum și în operațiunile de supraveghere și finanțare ale FMI în relația cu o anumită țară.
În ultimii ani, FMI a furnizat o bună parte din asistența tehnică prin intermediul centrelor
regionale din Africa, America Latină și Caraibe, Orientul Mijlociu și Pacific. FMI oferă programe de
formare/training unor reprezentanţi ai guvernului sau ai băncilor centrale cu putere de decizie în
implementarea programelor de ajustare în ţările în tranziţie şi în curs de dezvoltare fie la sediul FMI
din Washington, fie în Centre regionale de instruire din toată lumea (Austria, Brazilia, China, India,
Singapore, Tunisia și Emiratele Arabe Unite.
Aproximativ 80% din asistenţa tehnică oferită de FMI este destinată statelor cu venit redus și
sub medie pe cap de locuitor din Africa Sub-Sahariană și din Asia. Din perspectiva resurselor
antrenate, asistența tehnică consumă aproximativ 20% din bugetul operațional al fondului. În oferirea
asistenței tehnice, FMI este sprijinit din punct de vedere financiar de către donatorii bilaterali și
multilaterali (Banca Africană de Dezvoltare, Banca Asiatică de Dezvoltare, Banca de Dezvoltare a
Caraibelor, Banca Americii Centrale pentru Integrare Economică, Uniunea Europeană, Banca
Europeană de Investiții, Banca Inter-Americană de Dezvoltare și Banca Islamică pentru Dezvoltare.
2.6. Bibliografie
1. Brezeanu, P., Şimon, I., Novac, L.E., ―Instituţii financiare internaţionale‖, Editura Economică,
Bucureşti, 2005.
2. Cerna, S., ―Economie monetară‖, Editura Universităţii de Vest, Timişoara, 2009.
3. Eichengreen, B., „Can the Moral Hazard Caused by IMF Bailouts be Reduced?‖, Geneva
Reports on the World Economy, Special Report 1, 2000, Center for Economic Policy Research.
4. Fondul Monetar Internațional, ―Prima Evaluare în cadrul Acordului Stand-By, Solicitare de
Derogare pentru Neîndeplinirea Criteriului de Performanţă şi Solicitare de Modificare şi
Stabilirea de Criterii de Performanţă‖, 2009.
5. Kutan, A., Muradoglu, G., Sudjana, B., „IMF Programs, financial and real sector performance,
and the Asian crisis‖, Journal of Banking and Finance, Vol. 36, Nr. 1, 2012, pp. 164–182.
6. International Monetary Fund, ―Articles of Agreement of the International Monetary Fund‖,
Washington D.C., 2011.
7. International Monetary Fund, ―IMF Annual Report 2012‖, Washington, 2012, www.imf.org.
8. International Monetary Fund, ―IMF Lending Factsheet‖, Washington, 2013, www.imf.org.
9. International Monetary Fund, ―IMF Technical Assistance Factsheet‖, Washington, 2013,
www.imf.org
10. International Monetary Fund, ―Quotas—Updated Calculations and Data Adjustments‖,
Washington, 2007.
11. International Monetary Fund, "Romania Accepts Article VIII Obligations", 1998, disponibil
la http://www.imf.org/external/np/sec/pr/1998/pr9822.htm.
12. Voinea, Gh., ―Finanţe internaţionale‖, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2010.
13. www.fmi.ro
14. www.imf.org
27
2.7. Teste de autoevaluare
1) Care din următoarele instituţii au fost create în urma Conferinţei monetare şi financiare din anul
1944, de la Bretton Woods SUA:
a) [ ] FMI
b) [ ] BIRD
c) [ ] BERD
d) [ ] BRI
2) Care dintre urmatoarele afirmaţii cu privire la resursele financiare ale Fondului Monetar
Internaţional sunt adevărate:
a) [ ] se împart în resurse obişnuite şi resurse împrumutate;
b) [ ] resursele financiare împrumutate provin din cotele de participare ale ţărilor membre virate în
valută, în DST şi monedă naţională;
c) [ ] cota de participare a ţărilor membre determină puterea de vot a fiecărei ţări membre, tragerile în
tranşe, aranjamentele stand by şi alte mecanisme de finanţare;
d) [ ] cota de participare a unei ţări membre se exprimă în Drepturi Speciale de Tragere şi se achită în
proporţie de 75% în valută şi 25% în monedă naţională.
3. Consiliul Guvernatorilor din cadrul Fondului Monetar International

a) [ ] răspunde de conducerea activitătii curente a FMI
b) [ ] exercită toate atributiile indicate de Consiliul Executiv
c) [ ] se reuneste cel putin o dată pe an în calitate de organ suprem de decizie
d) [ ] promovează cooperarea în directia extinderii integrării financiare
28
UNITATEA DE STUDIU 3. GRUPUL BĂNCII MONDIALE
Grupul Băncii Mondiale (World Bank Group)25 este format din următoarele cinci instituţii
internaţionale:
o Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare – BIRD (International Bank for
Reconstruction and Development);
o Asociaţia Internaţională de Dezvoltare - AID (International Development Association);
o Corporaţia Financiară Internaţională – CFI (International Financial Corporation);
o Agenţia de Garantare Multilaterală a Investiţiilor –MIGA (Multilateral Investment
Guarantee Agency);
o Centrul Internaţional de Reglementare a Diferendelor din Domeniul Investiţiilor – CIRDDI
(International Centre for Settlement of Investment Disputes).
Aceste cinci instituţii ale Grupului Băncii Mondiale acţionează în mod distinct şi
complementar în vederea atenuării sărăciei şi ameliorării standardelor de viaţă ale populaţiei din
ţările în curs de dezvoltare. BIRD, cea mai importantă instituţiei din cadrul grupului BM, are ca
obiectiv principal dezvoltarea economică, reducerea sărăciei în ţările în curs de dezvoltare, solvabile
şi cu venituri medii, promovând dezvoltarea durabilă, prin împrumuturi, garanţii şi servicii de analiză
şi consultanţă acordate guvernelor statelor membre. AID urmăreşte atenuarea sărăciei şi ameliorarea
standardelor de viaţă ale populaţiei din ţările cele mai sărace ale globului. CFI îşi propune să susţină
creşterea economică durabilă în ţările în curs de dezvoltare prin sprijinirea sectorului privat,
mobilizarea capitalul privat şi prin oferirea de servicii de consultanţă şi de diminuare a riscurilor
pentru societăţi comerciale şi guverne. Agenţia de Garantare Multilaterală a Investiţiilor furnizează
garanţii pentru acoperirea pierderilor determinate de riscurile necomerciale aferente investiţiilor
realizate în economiile în curs de dezvoltare. Centrul Internaţional de Reglementare a Diferendelor
din Domeniul Investiţiilor oferă facilităţi privind soluţionarea diferendelor privind investiţiile.
Fiecare din cele 5 instituţii are propriul acord de înfiinţare (sau un document echivalent) prin care
sunt definite obiectivele, organizarea şi operaţiile, inclusiv mecanismele de guvernare. Tabel 3.1
prezintă anul înființării, numărul de state membre și valoarea resurselor financiare angajate până în
2012 pentru fiecare instituție din cadrul Grupului.
Tabel 3.1. Instituţiile membre ale Grupului Băncii Mondiale

Instituţie Data Numărul de Valoarea cumulată a
înfiinţării state finanţărilor26 acordate de
membre la înfiinţare până în
2012 (mld. USD)
Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi
Dezvoltare 1944 188 571.1
Asociaţia Internaţională de Dezvoltare 1960 172 252,2

Corporaţia Financiară Internaţională 1956 184 126
Agenţia de Garantare Multilaterală a
1988 178 28
Investiţiilor
Centrul Internaţional de Reglementare a
1966 147 -
Diferendelor din Domeniul Investiţiilor
25
Spre deosebire, termenul „Banca Mondială‖ desemnează doar Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi
Asociaţia Internaţională de Dezvoltare.
26
În funcţie de specificul activităţii, în aceste valori sunt incluse împrumuturile acordate, participaţiile de capital şi
garanţiile acordate.
29
Împreună, Grupul Băncii mondiale este27:

 cel mai mare finanţator al educaţiei din lume;
 cel mai mare finanţator extern al luptei împotriva HIV/AIDS;
 un lider mondial în lupta împotriva corupţiei;
 un susţinător puternic al iniţiativelor de reducere a datoriilor ţărilor sărace;
 cel mai mare finanţator internaţional al proiectelor de biodiversitate;
 cel mai mare finanţator internaţional al proiectelor de alimentare cu apă şi canalizare.
3.1. Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare
3.1.1. Scurt istoric şi obiective
Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare reprezintă cea mai veche şi mai mare
bancă multilaterală de dezvoltare. Împreună cu FMI, BIRD a fost creată în urma Conferinţei Naţiunilor
Unite şi Asociate de la Bretton Woods (New Hampshire, SUA) din 1-22 iulie 1944 ca o instituţie
afiliată Naţiunilor Unite28. Obiectivul iniţial al BIRD a constat în finanţarea reconstrucţiei şi dezvoltării
economiilor europene distruse de cel de-al doilea război mondial. BIRD a început să funcţioneze
efectiv la data de 25 iunie 1946 şi a acordat primul împrumut Franţei în data de 9 mai 194729.
În prezent, BIRD este deţinută şi funcţionează în beneficiul celor 188 de state membre. Doar
Cuba, Correa de Nord şi câteva state mici (Vatican, Monaco, Malta, Liechtenstein, Nauru, Sahara de
Vest şi Andorra) nu fac parte din această organizaţie internaţională (a se vedea în anexa 2 membrii
BIRD din martie 2013). Pentru a deveni membru al BIRD, o ţară trebuie să adere mai întâi la FMI. În
acelaşi timp, calitatea de membru a AID, CFI şi MIGA este condiţionată de aderarea la BIRD.
Conform statutului, obiectivele Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare sunt
următoarele30:
 sprijinirea reconstrucţiei şi dezvoltării statelor membre prin investiţii de capital în scopuri
productive, inclusiv refacerea economiilor distruse sau afectate de război, reconversia facilităţilor de
producţie la nevoile de pace şi încurajarea dezvoltării facilităţilor de producţie în ţările mai puţin
dezvoltate;
 promovarea investiţiilor străine private prin acordarea de garanţii sau prin participarea la
credite şi alte investiţii ale sectorului privat; atunci când capitalul privat nu este disponibil în termeni
rezonabili, BIRD îşi propune să suplimenteze investiţiile private prin oferirea de finanţare, în condiţii
flexibile, în scopuri productive pe baza capitalului propriu şi a fondurilor atrase;
 susţinerea creşterii echilibrate pe termen lung a comerţului internaţional şi menţinerea
echilibrului balanţei de plăţi prin încurajarea investiţiilor străine destinate dezvoltării ramurilor
productive din statele membre, prin aceasta sprijinind creşterea productivităţii muncii, a standardului
de viaţă şi a condiţiilor de muncă;
 coordonarea împrumuturilor acordate sau garantate de bancă cu împrumuturile internaţionale
27
World Bank, ―Guide to the World Bank‖, 2nd Edition, Washington, 2007, p. 3.
28
Acesta este motivul pentru care cele două instituţii financiare internaţionale – FMI şi BIRD – sunt uneori numite şi
―instituţiile Bretton Woods‖.
29
World Bank, ―World Bank Group Historical Chronology‖, disponibil la adresa
http://siteresources.worldbank.org/Extarchives/Resources/WB_Historical_Chronology_1944_2005.pdf
30
International Bank for Reconstruction and Development, ―Articles of Agreement‖, Washington, 2012, art. I.
30
din alte surse în vederea realizării cu prioritate a proiectelor de dezvoltare urgente şi folositoare în ţările
membre, indiferent de ordinul lor de mărime;
 să îşi desfăşoare operaţiunile sale ţinând cont de efectele investiţiilor internaţionale asupra
mediului de afaceri din statele membre, şi în perioada postbelică, să sprijine tranziţia de la economia de
război la economia de pace.
Banca Mondială, împreună cu alte bănci multilaterale de dezvoltare şi instituţii financiare
internaţionale, urmăresc în prezent atingerea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului
(Millennium Development Goals - MDGs), stabilite de membrii ONU în septembrie 2000 şi care
ţintesc reducerea de durată a sărăciei.
Strategia curentă a Băncii Mondiale se axează pe şase teme mari: ţările cele mai sărace ale
lumii, ţările fragile şi afectate de conflicte, lumea arabă, ţările cu venit mediu pe cap de locuitor,
bunurile publice globale şi furnizarea de cunoştinţe şi educaţie. Banca Mondială elaborează şi aplică
strategii sectoriale de dezvoltare, respectiv strategii de asistenţă pentru fiecare ţară. Acestea din urmă
identifică ariile principale în care banca se poate implica pentru a sprijini statul membru în reducerea
sărăciei şi atingerea unei dezvoltări durabile.
Caseta 3.1. 10 lucruri pe care nu le-aţi ştiut niciodată despre Banca Mondială
1. Banca Mondială este cea mai mare instituţie internaţională implicată în finanţarea
învăţământului;
2. Banca Mondială este cel mai mare organism extern din lume de finanţare a luptei împotriva
HIV/SIDA;
3. Banca Mondială se află printre cele mai mari organisme externe din lume de finanţare a
programelor de sănătate;
4. Banca Mondială susţine puternic acordarea de ajutor pentru reducerea datoriei externe;
5. Banca Mondială este unul dintre cele mai mari organisme internaţionale de finanţare a
proiectelor de biodiversitate;
6. Banca Mondială lucrează în parteneriat cu alte instituţii internaţionale mai mult ca oricând;
7. Banca Mondială este un lider în lupta împotriva corupţiei din întreaga lume;
8. Societatea civilă joacă un rol din ce în ce mai important în activitatea Băncii;
9. Banca Mondială ajută ţările ieşite dintr-un conflict;
10. Banca Mondială ascultă vocile oamenilor săraci.
Sursa: pagina web a Băncii Mondiale
Calitatea de membru al băncii este acordată ţării care este membră a FMI la data şi în
conformitate cu prevederile din statut31. Cele 186 de state membre ale Băncii Internaţionale pentru
Reconstrucţie şi Dezvoltare au dreptul să numească un guvernator şi un supleant, să participe la
adoptarea deciziilor, să primească credite pentru investiţii, să beneficieze de asistenţă tehnică, să
participe la cooperarea financiar monetară în cadrul Fondului Monetar Internaţional, iar societăţile
comerciale pot participa la licitaţiile privind lucrările finanţate de bancă.
Ţările membre se angajează să subscrie la capitalul băncii, să respecte principiile şi regulile din
statutul băncii, să scutească de impozite şi taxe operaţiile băncii pe teritoriul lor.
Orice stat membru se poate retrage în orice moment prin transmiterea unei notificări scrise către
bancă la biroul principal care se supune aprobării organului suprem de decizie. Retragerea devine
definitivă la data la care se primeşte notificarea de către ţara membră. În cazul în care un stat membru
nu îşi îndeplineşte oricare din obligaţiile sale către bancă, i se poate suspenda calitatea de membru prin
decizia Consiliului Guvernatorilor. În perioada suspendării statul membru nu poate să exercite nici un
drept conferit de statut, cu excepţia celui de a se retrage, dar va rămâne cu toate obligaţiile sale faţă de
bancă, pe care trebuie să le onoreze.
31
International Bank for Reconstruction and Development, ―Articles of Agreement‖, Washington, 2012, art. II, secţ. 1
31
3.1.2. Capitalul Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare
Resursele financiare ale Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare se constituie

din contribuţia statelor membre, din împrumuturile contractate pe pieţele financiare internaţionale şi din
resurse degajate de activitatea proprie.
Fiecare stat membru contribuie la capitalul propriu al BIRD şi, în funcţie de valoarea subscrisă,
se determină şi numărul de voturi. În momentul înfiinţării BIRD avea un capital în valoare de 10
miliarde USD, respectiv 100.000 de acţiuni în valoare de 100.000 USD fiecare. În urma majorărilor
succesive, capitalul autorizat al BIRD a ajuns la data de 30 iunie 2012 la nivelul de 278,37 miliarde
USD, din care 205,394 miliarde USD au fost subscrise. Din capitalul subscris al BIRD 12,418 miliarde
USD reprezintă capitalul vărsat şi 192,976 miliarde USD capitalul apelabil32.
În tabelul 3.2 sunt prezentate principalele subscrieri la capitalul BIRD la data de 30 iunie 2012.
Se observă că aproximativ 57% din capitalul Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare
provine de la şapte ţări dezvoltate (respectiv SUA, Japonia, Germania, Marea Britanie, Franţa, Canada
şi Italia) şi de la patru economii emergente (China, India, Rusia şi Arabia Saudită). În prezent se află în
derulare un proces de reformă a drepturilor de vot având ca obiectiv majorarea puterii de vot a
statelor în curs de dezvoltare şi în tranziţie cu 3,13% până la nivelul de 47,19%. În acest sens Consiliul
Guvernatorilor BIRD a aprobat în martie 2011 creşterea selectivă a capitalului social cu 230.374
acţiuni (aproximativ 27,8 miliarde USD)33. În plus, pentru a face faţă solicitărilor de finanţare din
partea membrilor, a fost aprobată creşterea generală a capitalului BIRD cu 58,4 miliarde USD
(484.102 acţiuni)34. În urma celor două operaţiuni de majorare, capitalul subscris urmează să crească cu
86,2 miliarde USD, din care 5,1 miliarde USD vor fi plătite într-o perioadă de 5 ani.
Tabel 3.2. Principalele subscrieri la capitalul social al BIRD (30.06.2012)

Ţara membră Subscriere % din total Numărul de % din total
(mld. USD) capital voturi număr de
voturi
1 SUA 33.920,5 16,51 281.715 15,63
2 Japonia 19.958,3 9,72 165.976 9,21
3 Germania 9.946,4 4,84 82.982 4,60
4 Marea Britanie 8.890,2 4,33 74.227 4,12
5 Franţa 8.890,2 4,33 74.227 4,12
6 China 7.101,1 3,46 59.396 3,29
7 Canada 6.358,6 3,10 53.241 2,95
8 India 6.098,3 2,97 51.084 2,83
9 Italia 5.403,8 2,63 45.327 2,51
10 Rusia 5.403,8 2,63 45.327 2,51
11 Arabia Saudită 5.403,8 2,63 45.327 2,51
Sursa: www.worldbank.org
BIRD mobilizează resurse financiare şi prin emisiunea de instrumente ale datoriei şi vânzarea
acestora către investitori instituţionali şi de retail din întreaga lume. În fapt, BIRD îşi constituie cea
mai mare parte a resurselor (aproximativ 85% din total) prin emisiunea de obligaţiuni pe pieţele de
capital internaţionale. Datorită situaţiei financiare solide şi a politicilor financiare prudente, banca are un
rating foarte bun (triplu A) menţinut la acest nivel din anul 1959 şi, în consecinţă, reuşeste să împrumute
32
World Bank, „The World Bank Annual Report 2012‖, Washington, 2012, p.88.
33
Conform Rezoluţiei nr. 612/2011 privind ―Majorarea selectivă a stocului de capital autorizat 2010‖ adoptată de
Consiliul Guvernatorilor BIRD.
34
Conform Rezoluţiei nr. 613/2011 privind ―Majorarea generală de capital 2010‖ adoptată de Consiliul Guvernatorilor
BIRD.
32
resurse financiare considerabile în condiţii de cost scăzut, chiar dacă condiţiile de pe pieţele financiare
internaţionale nu au fost favorabile în ultimii ani. Banca transmite mai departe acest avantaj către statele
membre care se pot împrumuta astfel la costuri reduse.
Conform documentelor oficiale, BIRD se poate împrumuta în următoarele condiţii 35:
- obţine acordul statului membru pe teritoriul căruia este plasată emisiunea de titluri
financiare;
- obţine acordul statului membru în a cărui monedă este denominat împrumutul;
- statele membre implicate acceptă ca fondurile mobilizate să fie convertite în orice monedă
fără nici o restricţie.
BIRD emite instrumente de datorie pe termen scurt (cu o scadenţă mai mică de un an) şi
instrumente de datorie pe termen mediu şi lung (cu o scadenţă mai mare de un an). În prima
categorie se încadrează titluri pe termen scurt denominate în USD. În a doua categorie sunt cuprinse
obligaţiunile denominate într-o varietate de valute. Spre exemplu, în exerciţiul financiar 2012, BIRD
a atras 38,4 miliarde USD prin emisiunea de obligaţiuni denominate în 23 de valute diferite36.
Principalii investitori în obligaţiunile emise de BIRD sunt fondurile de pensii, companiile de asigurări,
băncile comerciale şi persoanele fizice.
Caseta 3.2. Inovaţii financiare promovate de Grupul Băncii Mondiale

Introducerea termenului ―economii emergente‖ (CFI, 1980).
Prima operaţiune swap pe valuate realizată în anul 1981.
Prima emisiune de obligaţiuni ―globale‖ (1989).
Prima ofertă de obligaţiuni plasată complet electronic (2000).
Prima emisiune de obligaţiuni verzi (green bond) în anul 2008.
Sursa: Banca Mondială, www.worldbank.org.
În cadrul operațiunilor de împrumut derulate pe piețele de capital internaționale, banca a

promovat o serie de inovații financiare, precum obligațiunile globale, obligațiunile plasate complet
electronic și obligațiunile verzi.
3.1.3. Managementul Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare
Ţările membre administrează Grupul Băncii Mondiale prin intermediul a două organe de
conducere: Consiliul Guvernatorilor (Board of Governors) şi Consiliul Directorilor Executivi
(Board of Executive Directors). În aceste foruri de conducere se adoptă cele mai importante decizii ale
instituțiilor din cadrul Grupului Băncii Mondiale, inclusiv alegerea preşedintelui băncii. În plus, aceste
organe de conducere sunt asistate în adoptarea deciziilor de o serie de organe consultative, precum
Comitetul Dezvoltării şi Consiliul de Supraveghere (a se vedea figura nr. 3.1).
Consiliul Guvernatorilor constituie principalul for de decizie, fiind format din reprezentanţi ai
tuturor ţărilor membre, respectiv un guvernator şi un supleant numiţi pentru o perioadă de 5 ani (a se
vedea figura nr. 3.2). De regulă, reprezentanţii fiecărui stat (guvernatorii) pot fi miniştri de finanţe,
miniștri ai dezvoltării sau guvernatori ai băncilor centrale din statele membre. Dacă o ţară este membră
atât a BIRD, cât şi a AID şi CFI, atunci guvernatorii BIRD servesc din oficiu ca guvernatori ai AID şi
CFI. Guvernatorii MIGA sunt numiţi separat, în timp ce CIRDI are un Consiliu de Administraţie în loc
de Consiliul Guvernatorilor.
35
36
33
Figura 3.1. Organele de conducere ale BIRD
Sursa: www.worldbank.org.
Conform statutului băncii, principalele atribuţii ale Consiliul Guvernatorilor sunt următoarele 37:
 decide asupra admiterii de noi membri şi a condiţiilor de admitere;
 aprobă majorarea sau reducerea capitalului social;
 decide asupra suspendării unui membru;
 hotărăşte asupra aranjamentelor de cooperare cu alte organizaţii internaţionale;
 stabileşte regulile privind operaţiile băncii;
 decide asupra repartizării profitului net.
O dată pe an, Consilul Guvernatorilor Grupului Băncii Mondiale (inclusiv Consiliul de
Administraţie al CIRDI) se întâlnesc în şedinţă ordinară împreună cu Consiliul Guvernatorilor FMI. De
asemenea, Consiliul Guvernatorilor se poate întâlni în şedinţă extraordinară la solicitarea directorilor
executivi. Deoarece guvernatorii se întâlnesc doar anual, ei deleagă cele mai multe atribuţii către
directorii executivi.
Banca Mondială şi FMI au adoptat un sistem de vot ponderat. Confom acordului de înfiinţare,
calitatea de membru al BIRD este deschisă tuturor statelor membre FMI. Fiecare membru nou al BIRD
primeşte un număr egal de voturi de bază (250 de voturi) plus un vot adiţional pentru fiecare acţiune.
Cota de participare determinată de FMI este utilizată şi de către BIRD pentru a determina numărul de
acţiuni alocat fiecărui nou membru al băncii.
Consiliul Directorilor Executivi (Board of Executive Directors) este format din Preşedintele
Grupului Băncii Mondiale şi din 25 de directori executivi, din care cinci sunt numiţi de către ţările
membre care deţin cel mai mare număr de acţiuni (în prezent, Statele Unite ale Americii, Japonia,
Germania, Franţa şi Regatul Unit al Marii Britanii). Ceilalți directori executivi sunt aleşi de către grupe
de ţări membre (constituente) pentru o perioadă de doi ani. Unele state - China, Federaţia Rusă şi
Arabia Saudită – formează singure o constituentă şi îşi numesc proprii directori executivi şi supleanţi.
37
International Bank for Reconstruction and Development, ―Articles of Agreement‖, Washington, 2012, art. V.
34
Numărul directorilor executivi poate fi modificat de către Consiliul Guvernatorilor printr-o decizie ce
necesită 80% din totalul puterii de vot.
Directorii executivi sunt responsabili de conducerea operaţiilor generale ale BIRD conform
atribuţiilor prezentate în acordul de înfiinţare (sau delegate de către Consiliul Guvernatorilor) şi de
aprobarea împrumuturilor. Conform statutului, fiecare director executiv numeşte un director executiv
supleant care deţine puteri depline de a acţiona în cazul în care directorul lipseşte38. Un director
executiv îndeplineşte o funcţie duală – atât oficial al BIRD, cât şi reprezentant al ţării sau ţărilor
membre care l-au ales sau numit.
Consiliul Directorilor Executivi trebuie să prezinte Consiliului Guvernatorilor conturile
anuale auditate, bugetul administrativ şi raportul anual cu privire la operaţiile şi politicile băncii.
Toţi directorii executivi sunt membrii în unul sau mai multe din cele cinci comitete
permanente: Comitetul de Audit (Audit Committee), Comitetul de Buget (Budget Committee),
Comitetul asupra Dezvoltării Efective (Committee on Development Effectiveness - CODE),
Comitetul Resurse Umane (Human Resources Committee) şi Comitetul Guvernanţă şi Probleme
Administrative (Committee on Governance and Executive Directors' Administrative Matters).
Comitetele permanente au fost create pentru a asista Consiliul Directorilor Executivi în exercitarea
atribuţiilor şi responsabilităţilor sale în conformitate cu prevederile din acordul de înfiinţare.
Consiliul Directorilor Executivi şi comitetele permanente funcţionează în sesiune continuă la
sediul principal al băncii (Washington D.C.). Directorii executivi se întânesc în şedinţe de cel puţin
două ori pe săptămână. Puterea de vot a fiecărui director executiv este dată de numărul acţiunilor
deţinute de ţările pe care le reprezintă. De regulă, deciziile se adoptă prin consens.
Directorii executivi şi supleanţii BIRD servesc din oficiu ca directori executivi şi supleanţi ai
AID şi CFI atât timp cât ţara care i-a numit sau ţările care i-au ales sunt membrii ai celor două instituţii.
Distribuţia puterii de vot diferă însă de la o instituţie la alta. Membrii Consiliului Director al MIGA
sunt aleşi separat, dar, de regulă, sunt aceleaşi persoane din directorii executivi ai BIRD. Spre
deoserbire de aceste patru instituţii, CIRDI nu are un consiliu al directorilor executivi.
Figura 3.2. Relaţia dintre statele membre şi organele de conducere ale Grupului Băncii Mondiale
State membre
Consiliul Guvernatorilor
Consiliul Directorilor Executivi
Președinte
Managementul grupului BM și personal

Sursa: World Bank, ―Guide to the World Bank‖, 2nd Edition, Washington, 2007, p.8.
Preşedintele BIRD este ales de către Consiliul Directorilor Executivi pentru a conduce banca
38
International Bank for Reconstruction and Development, ―Articles of Agreement‖ , Washington, 2012, art. V, secț. 4.
35
pe o perioadă de 5 ani cu posibilitatea unui nou mandat. Chiar dacă acordul de înfiinţare nu precizează
naţionalitatea președintelui, printr-o înţelegere nescrisă, el este nominalizat de către SUA, cel mai
mare acţionar al BIRD, în timp ce preşedintele FMI provine dintr-un stat membru din Europa.
Tabel 3.3. Preşedinţii Grupului Băncii Mondiale de la înfiinţare până în 2013

Nr.crt. Nume Perioada mandatului
1 Eugene Meyer Iunie 1946 - Decembrie 1946
2 John Jay McCloy Martie 1947 - Iunie 1949
3 Eugene Robert Black Iulie 1949 - Decembrie 1962
4 George David Woods Ianuarie 1963 - Martie 1968
5 Robert Strange McNamara Aprilie 1968 - Iunie 1981
6 Alden Winship Clausen Iulie 1981 - Iunie 1986
7 Barber Conable Iulie 1986 - August 1991
8 Lewis Preston Septembrie 1991 - Mai 1995
9 James D. Wolfensohn Iunie 1995 - Mai 2005
10 Paul Wolfowitz Iunie 2005 - Iunie 2007
11 Robert B. Zoellick Iulie 2007 - Iunie 2012
12 Jim Yong Kim Iulie 2012 - prezent
Sursa: Pagina web a Băncii Mondiale, www.worldbank.org
Preşedintele BIRD participă la şedinţele Consiliului Directorilor Executivi (dar nu are drept de
vot decât în caz de egalitate), are în subordine personalul operativ, conduce operaţiunile curente ale
băncii şi răspunde de organizarea, numirea şi demiterea personalului băncii.
3.1.4. Mecanismele şi instrumentele de finanţare şi garantare
În vederea realizării obiectivelor sale, BIRD pune la dispoziţia statelor membre patru categorii de
instrumente: împrumuturi, garanţii, instrumente de gestiune a riscurilor financiare şi asistenţă tehnică.
1.Împrumuturi
În prezent, BIRD oferă ţărilor membre trei tipuri (principale) de împrumuturi:
 împrumuturile pentru investiţii (Investment Loan);
 împrumuturile pentru politici de dezvoltare (Development Policy Loan - DPL)39;
 finanţare pe bază de rezultate (Program-for-Results). Avantajul principal al acestor
împrumuturi este că oferă posibilitatea de a accesa bani pe perioade lungi la costuri mai mici decât cele
din piaţă.
a) Împrumuturile pentru investiţii (Investment Loan) furnizează finanţare pentru o gamă
largă de activităţi menite să creeze infrastructura fizică şi socială necesară pentru reducerea sărăciei
şi crearea unei dezvoltări durabile. În ultimii douăzeci de ani, împrumuturile pentru investiţii au
înregistrat, în medie, 75% din totalul împrumuturilor Băncii Mondiale.
Natura împrumuturilor de investiţii s-a modificat în timp. Dacă în faza iniţială ele s-au
concentrat pe proiecte în industrie, transporturi și construcţii, în ultimii ani împrumuturile de
investiţii au vizat mai mult dezvoltarea instituţională, dezvoltarea umană şi ameliorarea
infrastructurii publice necesară dezvoltării activităţii în sectorul privat.
Eligibilitate – împrumuturile pentru investiţii sunt disponibile ţărilor membre ale BIRD şi
AID care nu au arierate în relaţiile cu Grupul BM.
39
Împrumuturi pentru politici de dezvoltare au înlocuit în anul 2004 împrumuturile pentru ajustare structurală (Adjustment
Loans).
36
Fondurile sunt acordate pentru cheltuieli legate de proiectul de investiţii, precum
echipamente, materiale, lucrări civile, servicii tehnice şi de consultanţă şi studii. Achiziţia acestor
bunuri şi servicii constituie un aspect important al implementării proiectului. Pentru a asigura o
performanţă ridicată, acordul de împrumut poate include condiţii de acordare a fondurilor în funcţie
de componentele specifice ale proiectelor.
Cele mai multe împrumuturi de investiţii sunt fie împrumuturi de investiţii specifice (Specific
Investment Loans), fie împrumuturi de investiţii sectoriale şi de întreţinere (Sector Investment and
Maintenance Loans). Împrumuturile pentru programe adaptabile (Adaptable Program Loans - APLs)
şi împrumuturile pentru educaţie şi inovaţie (Learning and Innovation Loans – LILs) au fost
introduse relativ recent pentru a oferi mai multă flexibilitate şi inovaţie în modul de utilizare a
fondurilor. Alte instrumente adaptate la nevoile specifice ale ţărilor debitoare sunt împrumuturile
pentru asistenţă tehnică (Technical Assistance Loans), împrumuturile pentru intermediere financiară
(Financial Intermediary Loans) şi împrumuturile pentru reabilitare de urgenţă (Emergency Recovery
Loans).
b) Împrumuturile pentru politici de dezvoltare (Development Policy Loan) furnizează rapid
asistenţă financiară pentru a permite ţărilor membre să facă faţă unor nevoi de finanţare actuale sau
anticipate cu origini interne sau externe. De regulă, ele sprijină atingerea unui set de rezultate privind
dezvoltarea economică printr-un program pe termen mediu de politici şi acţiuni instituţionale ce sunt în
concordanţă cu politicile economice şi sectoriale ale ţării.
În contextul presiunii uriaşe exercitate de criza financiară actuală asupra economiei şi societăţii
din ţările în curs de dezvoltare sau/şi subdezvoltate, împrumuturile pentru politici de dezvoltare au
cunoscut o creştere substanţială în perioada 2009-2012. Astfel, în anul fiscal 2008, operaţiunile pentru
politici de dezvoltare promovate de BIRD au înregistrat 29,46% din angajamentele totale (a se vedea
tabelul 3.4). În perioada 2009-2012, ponderea împrumuturilor pentru politici de dezvoltare în total
împrumuturi a ajuns până la 50% în condiţiile în care Banca Mondială a sprijinit ţările membre în
eforturile lor de a combate efectele crizei financiare globale.
Tabel 3.4. Evoluţia valorii împrumuturilor acordate de BIRD în perioada 2005-2012
Anul fiscal
Indicatori 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012
Angajamente (mil. USD) 13.611 14.135 12.829 13.468 32.911 44.197 26.737 20.582
- din care împrumuturi pentru 4.264 4.906 3.635 3.967 15.532
20.588 9.524 10.333
politici de dezvoltare (mil. USD)
-pondere împrumuturi pentru
politici de dezvoltare în total 31,33 34,71 28,33 29,46 47,19 46,58 35,62 50,20
împrumuturi (%)
Sursa: World Bank, Rapoarte anuale pentru perioada 2009 – 2012.
Operaţiunile pentru politici de dezvoltare pot fi individuale (de sine stătătoare) sau, de cele mai
multe ori, pot face parte dintr-o serie programatică de operaţiuni. În al doilea caz, banca sprijină
implementarea unui program de politici pe termen mediu printr-o serie de operaţii anuale.
Eligibilitate – împrumuturile pentru politici de dezvoltare sunt disponibile ţărilor membre a
BIRD şi AID care nu au arierate în relaţiile cu Grupul BM.
Fondurile sunt acordate într-una sau mai multe tranşe. Tranşele sunt eliberate după o evaluare
a performanţelor înregistrate prin intermediul unui set de indicatori.
c) Finanţarea pe bază de rezultate (Program-for-Results) reprezintă un instrument nou de
creditare aprobat de către Consiliul Directorilor Executivi în ianuarie 2012. În cazul acestui instrument
37
eliberarea fondurilor este condiţionată de obţinerea unor rezultate bine definite şi cuantificabile. Prin
acest program BIRD sprijină statele membre în conceperea şi implementarea unor programe de
dezvoltare şi îmbunătăţeşte responsabilitatea debitorilor.
În funcţie de caracteristicile creditelor acordate, acestea se pot împărţi şi în:
- credite flexibile (IBRD Flexible Loans);
- împrumuturi pentru dezvoltare cu opţiune de amânare a tragerii (Development Policy Loan
with a Deferred Drawdown Option - DPL DDO);
- împrumuturi pentru dezvoltare cu opţiune de amânare a tragerii pentru riscuri catastrofice
(Catastrophe Risk DDO - CAT DDO).
a) Creditele flexibile permit debitorilor să îşi adapteze termenii operaţiunilor de rambursare
(perioada de graţie, perioada de rambursare şi tipul de amortizare) la specificul proiectului şi, de
asemenea, să includă opţiuni de management al riscului valutar şi/sau de dobândă pe durata de viaţă a
creditului.
Creditele flexibile pot fi acordate cu marje de dobândă fixe sau variabile. Marjele de dobândă
pentru creditele flexibile sunt formate din patru componente:
- marja fixă aplicabilă la data tragerii;
- primă pentru scadenţe mai mari de 12 ani;
- primă pentru riscul de piaţă asumat de bancă;
- costul de finanţare al băncii.
Consiliul Directorilor Executivi stabileşte anual marja fixă aplicabilă la data tragerii pentru
fiecare tip de împrumut şi prima pentru scadenţe mai mari de 12 ani. Pentru creditele flexibile cu marja
fixă, managementul băncii estimează costul finanţării şi prima pentru riscul de piaţă pornind de la
condiţiile existente pe pieţele financiare şi comunică trimestrial aceste valori directorilor executivi.
Creditele flexibile pot fi denominate într-o anumită valută dacă BIRD consideră că poate
intermedia în mod eficient un credit denominat în respectiva valută. Creditele flexibile pot fi purtătoare
de dobânzi variabile (marjă variabilă + rata dobândă de referință) ajustate o dată la 6 luni sau de
dobânzi fixe (marjă fixă + rata dobândă de referinţă) valabile pentru întreaga durată de viaţă a
creditului.
În plus, banca percepe un comision iniţial (front-end fee) în valoare de 0.25% aplicat la
valoarea creditului şi un comision de întârziere în rambursarea principalului în valoare de 0,5%.
b) Împrumuturi pentru dezvoltare cu opţiune de amânare a tragerii – oferă debitorului
posibilitatea de a accesa rapid fondurile oferite de către BIRD în cazul apariţiei unor nevoi urgente
de finanţare. Cauzele acestor nevoi bruşte de finanţare pot fi reducerea drastică a creşterii economice,
modificări adverse ale preţurilor materiilor prime sau schimbări în derularea tranzacţiilor comerciale
internaționale. Accesarea finanţării este condiţionată de realizarea unor reforme convenite cu BIRD.
De multe ori, acest tip de finanţare este considerată o plasă de siguranţă în cazul în care statul
membru nu se poate împrumuta în condiţii rezonabile de pe pieţele financiare internaţionale.
Costul unui împrumut cu opţiune de tragere amânată este format din:
- dobânda de referinţă pe o anumită piaţă pentru scadenţa 6 luni (EURIBOR 6M sau LIBOR
6M);
- marja fixă sau variabilă aplicabilă la data tragerii;
- comision iniţial de 0,25% aplicat la valoarea împrumutului;
- comision de angajament în valoare de 0,5% pe an aplicat la suma netrasă şi plătibil
semianual, până la tragerea sumelor împrumutului.
Dacă finanţările de tip preventiv oferite de FMI sau Comisia Europeană (CE) nu implică nici
un cost în cazul neutilizării resurselor, în cazul acestei facilităţi oferite de BIRD există un cost dat de
38
comisioanele care se plătesc, indiferent dacă debitorul accesează sau nu resursele.
Derularea unui proiect finanțat de către BIRD presupune parcurgerea următoarelor etape:
elaborarea strategiei de asistență a țării; identificarea în cadrul acesteia a unor proiecte de investiții;
pregătirea proiectului; evaluarea proiectului din punct de vedere economic, tehnic, instituţional,
financiar, social şi al respectării cerințelor de mediu; negocierea şi aprobarea de către Bancă;
implementarea şi supervizarea; încheierea proiectului; evaluarea rezultatelor. Tabelul numărul 3.5
prezintă principalele caracteristici ale acestor etape.
Tabel 3.5. Ciclul unui proiect finanţat de BIRD

Nr. Etapă
1. Strategia de asistenţă a ţării. Banca pregăteşte servicii de împrumut şi consultanţă pe baza
cadrului de selectivitate şi avantajului comparativ a căror ţintă este sprijinirea eforturilor ţării
de reducere a sărăciei.
2. Identificarea proiectelor ce sprijină strategiile şi sunt sănătoase din punct de vedere
financiar, economic, social şi al mediului. Analiza strategiilor de dezvoltare.
3. Pregătire. Banca asigură consultanţă pentru politici şi proiect, precum şi asistenţă
financiară. Clientul realizează studii şi pregăteşte documentaţia proiectului final.
4. Evaluare economică, tehnică, instituţională, financiară, socială şi de mediu a
proiectului de către bancă. Pregătirea documentului de evaluare a proiectului şi a
documentelor juridice.
5. Negocieri şi aprobarea de către bancă. Banca şi împrumutatul negociază Acordul de
împrumut/credit şi proiectul este prezentat Consiliului băncii spre aprobare.
6. Implementarea şi supervizarea. Împrumutatul implementează proiectul. Banca asigură
folosirea economică, eficace şi eficientă a împrumutului conform Acordului.
7. Încheiere implementare. Raport de încheiere a implementării care evaluează performanţa
atât a băncii, cât şi a împrumutatului.
8. Evaluarea rezultatelor. Raport de audit şi evaluarea rezultatelor proiectului realizate de
Departamentul de Evaluare a Operaţiunilor din cadrul băncii. Analiza este utilizată în
conceperea viitoarelor proiecte ale băncii.
Sursa: pagina web a Băncii Mondiale, www.worldbank.org
2.Garanţii
Garanţiile pot servi drept catalizator al fluxurilor private de capital, oferind o acoperire în
cazul neachitării la timp a serviciului datoriei în urma unor evenimente (situaţii) de risc suveran (de
ţară). BIRD oferă garanţii parţiale de risc, garanţii parţiale de credit şi garanţii pe bază de politici 40.
Garanţiile parţiale de risc (partial risk guarantees) protejează creditorii privaţi împotriva
riscului ca o entitate publică sau un guvern să nu îşi îndeplinească obligaţiile asumate în cadrul unui
proiect privat.
Caseta 3.3. Exemplu de garanţie parțială de risc

Denumire: Garanţie parţială de risc pentru privatizarea societăţilor de distribuţie a energiei electrice Banat
şi Dobrogea
Riscurile asigurate sunt cele decurgând din modificarea, abrogarea cadrului de reglementare, neaplicarea
sau aplicarea incorectă a reglementărilor privitoare la distribuţia şi furnizarea de energie electrică avute în
vedere de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei.
Structura tranzacţiei garanţiei parţiale de risc
Garanţia parţială de risc se compune din următoarele acorduri:
1. Acord de sprijin guvernamental, dintre Ministerul Finanţelor Publice în calitate de Garant, şi
Ministerul Economiei şi Comerţului în calitate de parte tehnică, pe de o parte, şi ,,Electrica Banat‖ - S.A. şi
,,Electrica Dobrogea‖ - S.A. în calitate de beneficiari, pe de altă parte, prin care se reglementează circuitul
documentar între părţi cu privire la drepturile şi obligaţiile fiecăreia privind notificarea riscurilor produse,
termenele la care se fac notificările, plăţile şi rambursările, mecanismul de rezolvare a litigiilor etc. În
40
39
conformitate cu acest acord, Ministerul Finanţelor Publice poate despăgubi investitorul fie direct, din
sumele reţinute distinct potrivit prevederilor art.12 alin.(2) din Legea nr.570/2004, fie prin intermediul unei
bănci comerciale româneşti, selectată în acest scop.
2. Acord de credit şi rambursare dintre Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de solicitant şi
CitiBank România, în calitate de bancă emitentă a scrisorii de garanţie în favoarea celor două societăţi
comerciale de distribuţie şi furnizare a energiei electrice. Prin acest acord, Ministerul Finanţelor Publice
transferă obligaţia de despăgubire băncii, cu amânarea reglării obligaţiei transferate într-un termen de un an
de zile de la data plăţii efectuate de bancă în favoarea beneficiarilor. Această operaţiune generează dobândă
pentru CitiBank România, aferentă plăţilor efectuate de aceasta către beneficiari. Documentul mai cuprinde
Scrisoarea de garanţie în favoarea celor doi beneficiari, precum şi Scrisoarea de onorariu şi Scrisoarea de
costuri.
3. Acord de compensare dintre România, reprezentată de Ministerul Finanţelor Publice şi Banca
Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. Prin acest document, Banca Internaţională pentru
Reconstrucţie şi Dezvoltare acceptă să despăgubească CitiBank România cu sumele plătite către
beneficiari, în cazul în care Ministerul Finanţelor Publice nu şi-a respectat obligaţiile de plată aferente, la
termenele convenite. Similar cu cazul garanţiei emisă de banca comercială, această operaţiune implică
dobândă aferentă plăţilor efectuate către CitiBank România în numele şi contul României.
Principalele elemente financiare ale tranzacţiei sunt:
- valoarea cumulată a Scrisorii de garanţie este de 60 milioane euro pentru ambele societăţi de distribuţie şi
furnizare a energiei electrice;
- valabilitatea este de 5 ani pentru efectuarea tragerilor din Scrisoarea de garanţie de către societăţile de
distribuţie şi furnizare a energiei electrice;
- rambursarea sumelor trase din Scrisoarea de garanţie împreună cu dobânda aferentă se va efectua de
Ministerul Finanţelor Publice în termen de 12 luni de la data fiecărei trageri;
- în cazul în care Ministerul Finanţelor Publice nu efectuează plăţile în termenul stabilit (12 luni de la data
tragerii) se execută Garanţia parţială de risc acordată de Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi
Dezvoltare şi Banca va plăti băncii comerciale sumele garantate conform Acordului de garanţie încheiat cu
aceasta şi va activa în acelaşi timp Acordul de compensare încheiat cu Ministerul Finanţelor Publice
solicitând acestuia să restituie sumele plătite de Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare în
cadrul tranzacţiei.
Sursa: Nota de fundamentare - H.G. nr. 618/10.05.2006, Document Informativ
Garanţiile parţiale de credit (partial credit guarantees) furnizează protecţie creditorilor

privaţi împotriva riscului de nerambursare a creditelor acordate pentru realizarea unor investiţii
publice. Aceste garanţii permit proiectelor din sectorul public să atragă finanţare, să obţină scadenţe
mai lungi şi să reducă costurile de finanţare.
Garanţii pe bază de politici (policy-based guarantees) se acordă pentru împrumuturi
suverane acordate de creditorii privaţi. În schimbul acestor garanţii, ţările se angajează să realizeze o
serie de reforme şi politici structurale, instituţionale şi sociale.
3.Instrumente de gestiune a riscurilor financiare

În afară de împrumuturi, garanţii şi asistenţă tehnică, BIRD oferă tărilor membre instrumente
utile pentru gestiunea riscului ratei dobânzii, riscului valutar şi riscului de preţ al mărfurilor
(materiilor prime). Accesul la aceste instrumente se poate face fie prin integrarea lor în
împrumuturile BIRD, fie sub forma unor produse financiare derivate de sine stătătoare. Costurile
utilizării acestor instrumente financiare derivate sunt prezentate în tabelul 3.6.
Tabel 3.6. Costurile instrumentelor de gestiune a riscurilor financiare oferite de BIRD
Tipul tranzacţiei Comision

Instrumente derivate ataşate unor împrumuturi BIRD
Contracte swap pe rata dobânzii 0.010%
Cap şi collar pe rata dobânzii 0.125%
40
Contracte swap pe valute 0.020%
Contracte swap pe mărfuri 0.375%
Instrumente derivate independente de operaţiunile derulate cu BIRD
Valute Monede locale
Contracte swap pe rata dobânzii 0.030% 0.010%
Contracte swap pe valute 0.100% 0.020%
Sursa: International Bank for Reconstruction and Development, ―IBRD Hedging Products‖, 2012,
http://treasury.worldbank.org/bdm/pdf/IBRD_Hedging_Products.pdf
Din anul 2012, instrumentele financiare derivate oferite de BIRD se pot ataşa atât creditelor
acordate cu dobânzi fixe, cât şi împrumuturilor noi sau în derulare acordate cu dobânzi variabile.
Printre avantajele utilizării produselor BIRD de gestionare a riscurilor financiare se
numără41:
• beneficiile costului intermedierii pe piaţă de grad AAA ale BIRD se transmit şi
împrumutatului;
• BIRD nu cere colateral pentru tranzacţiile sale de tip swap cu ţările membre;
• debitorii îşi pot păstra liniile de credit cu băncile comerciale pentru alte tranzacţii;
• includ accesul la expertiza BIRD privind structurarea şi executarea tranzacţiilor de tip
hedging.
4.Asistenţa tehnică
Împrumuturile BIRD includ asistenţă tehnică a cărei valoare este apreciată de ţările membre.
Proiectele şi reformele instituţionale sau de politici finanţate din împrumuturile Băncii sunt elaborate
pe baza şi cu ajutorul expertizei globale şi metodelor de bună practică ale Băncii, care transmite astfel
cunoştinţele şi experienţa sa ţărilor membre.
Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare acordă împrumuturi pe termen lung42
guvernelor sau instituţiilor publice din ţările în curs de dezvoltare cu garanţii guvernamentale în
vederea realizării unor programe de dezvoltare economică. Tabelul 3.7 prezintă evoluţia împrumuturilor
acordate de Banca Mondială (BIRD şi AID) în perioada 2007-2012. Împrumuturile acordate de către
Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare au sporit de la o periodă la alta, cea mai mare
creștere înregistrându-se în anul 2009 (144% față de anul precedent). În acelaşi timp, s-a înregistrat o
creştere a numărului proiectelor, ca urmare a implicării Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi
Dezvoltare în realizarea unor programe de dezvoltare în ţările membre şi în tranziţia la economia de piaţă
din unele ţări.
Tabel 3.7. Repartiţia împrumuturilor Băncii Mondiale pe sectoare de activitate în perioada 2007-
2012 (milioane USD)
Pondere
Total
sector în total
SECTOR 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2007-
împrumuturi
2012
(%)
Agricultură, pescuit şi păduri 1.717 1.361 3.400 2.618 2.128 3.134 14.358 6,15
41
BIRD, ―România: Notă privind produsele financiare‖, 2008, disponibil la
http://siteresources.worldbank.org/ROMANIAINROMANIANEXTN/Resources/Romania_Nota_privind_produsele_fina
nciare.pdf
42
La 12 februarie 2008, Consiliul Directorilor Executivi al Băncii Mondiale a aprobat extinderea limitelor maturităţii
(până la 30 de ani maturitate finală şi 18 ani pentru media maturităţii) pentru toate împrumuturile noi şi garanţiile BIRD.
41
Educaţie 2.022 1.927 3.445 4.945 1.733 2.959 17.031 7,30
Energie şi minerit 1.784 4.180 6.267 9.925 5.807 5.000 32.963 14,12
Finanţe 1.614 1.541 4.236 9.137 897 1.764 19.189 8,22
Sănătate şi alte servicii sociale 2.752 1.608 6.305 6.792 6.707 4.190 28.354 12,15
Industrie și comerț 1.181 1.544 2.806 1.251 2.167 1.352 10.301 4,41
Tehnologia informației și
telecomunicații 149 57 329 146 640 158 1.479 0,63
Administrație publică, lege și
justiție 5.468 5.296 9.492 10.828 9.673 8.728 49.485 21,20
Transporturi 4.949 4.830 6.261 9.002 8.638 4.445 38.125 16,34
Apa, canalizare și protecție
împotriva inundațiilor 3.059 2.360 4.365 4.103 4.617 3.605 22.109 9,47
Total 24.696 24.702 46.906 58.747 43.006 35.335 233.392
Din care BIRD 12.829 13.468 32.911 44.197 26.737 20.582 150.724
Din care AID 11.867 11.235 13.995 14.550 16.269 14.753 82.669
Sursa: prelucrare după World Bank, ―The World Bank Annual Report 2012‖, Washington, 2012, pp. 22-23.
În totalul împrumuturilor acordate de către BM în perioada 2007-2012 o pondere mai mare

deţin creditele destinate dezvoltării administraţiei publice şi sectorului juridic (aproximativ 21% din
total), transporturilor (16,34%), energiei şi mineritului (14,12%), respectiv sectorului sănătate şi alte
servicii sociale (12,15%). Concomitent, se observă o creştere a creditelor destinate agriculturii şi
îmbunătăţirii accesului la apă, canalizare, precum şi protecţiei împotriva inundaţiilor.
Figura 3.3. Împrumuturile BIRD pe regiuni geografice, anul fiscal 2012
Sursa: World Bank, ―The World Bank Annual Report 2012‖, Washington, 2012, p. 16
Așa cum se poate observa în figura 3.3, cea mai mare parte a împrumuturilor acordate de BIRD
se întreaptă către ţările în curs de dezvoltare din America Latină şi Caraibe (30,1% din total la nivelul
anului 2009), Europa şi Asia Centrală (30,1%) şi Asia de Est şi Pacific (26,21%).
3.1.5. Banca Mondială – centru de cunoştinţe în domeniul dezvoltării economice
Prin activitatea sa, Grupul BM este mai mult decât o bancă. Deseori, Grupul Băncii Mondiale
este considerată cea mai mare sursă de cunoştinţe în domeniul dezvoltării economice. Grupul Băncii
Mondiale elaborează și publică rapoartele anuale pentru fiecare instituție din cadrul grupului43,
furnizează informații despre proiectele aprobate și, în plus, elaborează și distribuie aproximativ 200
de publicații pe an în format electronic sau printat. Tabelul următor prezintă principalele studii și
43
Pentru BIRD și AID este elaborat și publicat un raport anual comun.
42
documente realizate şi publicate de către instituţiile din cadrul Grupului Băncii Mondiale:
Tabel 3.8. Principalele studii realizate de către instituţiile membre ale Grupului Băncii Mondiale
Nr.crt. Denumire studiu
1 World Development Report
2 World Development Indicators
3 African Development Indicators
4 Global Development Finance
5 Global Monitoring Report
6 Global Economic Prospects (GEP)
7 World Investment and Political Risk
8 Doing Business Report
9 Atlas of Global Development
Sursa: Grupul Băncii Mondiale, www.worldbank.org
BM este principalul furnizor de cunoştinţe şi experienţă în domeniul dezvoltării. Cercetările

realizate, datele statistice şi platformele de cunoştinţe au rolul de informa publicul larg despre
activităţile întreprinse de BM şi asupra activităţilor realizate de cercetători.
În ultimii 2 ani BM a lansat 6 platforme ale cunoaşterii destinate promovării cooperării şi
transparenţei în următoarele domenii: urbanizare; creştere economică ―verde‖; tehnologii
informaţionale şi comunicaţii; locuri de muncă; securitate alimentară, agricultură şi nutriţie;
violenţă/conflicte/fragilitate.
Platformele de cunoştinţe reprezintă iniţiative la scară globală menite să lărgească
parteneriatele pentru cunoaştere în contextul strategiei BM de a deveni mai transparentă.
GBM a adoptat decizia de a face publice toate documentele aflate în arhivele sale. Prin
intermediul unui motor de căutare, cercetătorii şi publicul larg au acces gratuit la mai mult de 5.000
de cărţi, rapoarte, studii de specialitate şi cercetări.
3.2. Asociaţia Internaţională de Dezvoltare
După succesul înregistrat de BIRD în sprijinirea economiilor afectate de cel de-al doilea război
mondial, statele membre au decis înfiinţarea unei instituţii dedicate ţărilor cele mai sărace. Astfel, la
data de 24 septembrie 1960, este înfiinţată Asociaţia Internaţională de Dezvoltare (AID), ca o instituţie
afiliată Băncii Mondiale. Obiectivul AID era susţinerea dezvoltării economice şi ameliorarea
standardelor de viaţă în cele mai sărace ţări ale lumii prin oferirea de finanţare în condiţii flexibile (sau
finanţare concesională), precum credite şi granturi nepurtătoare de dobândă. Primul credit este acordat
în anul 1961 Honduras-ului pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere din această ţară. În anul 2012
membrii asociaţiei erau 172 de ţări dezvoltate economic şi în curs de dezvoltare.
Încă de la înfiinţare, activitatea AID a fost complementară cu cea a BIRD, care furnizează
asistenţă financiară şi servicii de consiliere ţărilor cu venit mediu pe locuitor. AID şi BIRD împart
aceleaşi structuri de conducere (Consiliul Guvernatorilor, Consiliul Directorilor Executivi şi
Preşedintele) şi acelaşi sediu în Washington şi evaluează proiectele după aceleaşi standarde riguroase.
Directorii executivi ai BIRD servesc din oficiu ca directori ai AID dacă ţările membre care i-au numit
sau ales sunt membre ale acestor două instituţii.
Caseta 3.4. Activitatea AID la nivel mondial

AID reprezintă una dintre cele mai mari surse de asistenţă financiară pentru cele mai sărace 82 de ţări
din lume, dintre care 20 provin din Africa. În aceste ţări trăiesc peste 2,5 miliarde locuitori, adică
jumătate din populaţia ţărilor în curs de dezvoltare. Aproximativ 1,8 miliarde de oameni trăiesc cu
venituri mai mici de 2USD pe zi.
43
AID oferă donaţii pentru servicii sociale de bază în ţările cele mai sărace. De la înfiinţarea sa şi până în
anul 2012, AID a acordat credite şi subvenţii în valoare totală de 252,2 miliarde USD, aproximativ 15
miliarde USD în medie în ultimii ani. Cea mai mare parte a asistenţei financiare (50%) a fost destinată
sprijinirii ţărilor sărace din Africa. În anul fiscal 2012, AID a acordat credite şi subvenţii în valoare de
14,8 miliarde USD pentru 160 de noi.
Domeniile prioritare ale finanţării AID sunt: educaţie primară, asistenţă medicală de bază, alimentare cu
apă, protecţia mediului, ameliorarea mediului de afaceri, infrastructură şi reforme instituţionale.
Sursa: World Bank, ―The World Bank’s Fund for the poorest‖, 2013, www.worldbank.org
Resursele financiare (fondurile) Asociaţiei Internaţionale de Dezvoltare se constituie din trei

mari categorii:
- subscripţiile iniţiale ale statelor membre şi donaţii (subvenţii) furnizate de ţările membre
dezvoltate. De regulă, statele membre dezvoltate se întâlnesc o dată la 3 ani şi completează resursele
IDA prin donaţii pentru a face faţă nevoilor de finanţare ale statelor sărace. Tabelul numărul 3.9
prezintă principalele reconstituiri ale resurselor AID în perioada 1961-2017.
- resurse interne – cuprind rambursările de credite (de toate tipurile), venituri din portofoliul de
investiţii şi veniturile din dobânzile încasate pentru împrumuturile mixte, respectiv împrumuturile în
condiții de piață.
- transferuri şi granturi (subvenţii) de la organizaţiile internaţionale afiliate. BIRD transferă o
parte din profitul său net către IDA pentru a sprijini programele de dezvoltare ale acesteia. Similar, CFI
oferă o serie de granturi (subvenţii) Asociației din profitul obţinut.
Tabel 3.9. Reconstituiri periodice ale resurselor AID

Denumirea reconstituirii Perioada (ani fiscali) Valoarea reconstituirilor
de fonduri (milioane DST)
Initial (IDA0) 61-64 763
IDA1 65-68 924
IDA2 69-71 1.428
IDA3 72-74 2.738
IDA4 75-77 4.218
IDA5 78-80 6.193
IDA6 81-84 9.549
FY84 Account 84 1.318
Special Fund 84 519
IDA7 85-87 8.997
Special Facility for Africa 86-88 921
IDA8 88-90 11.677
IDA9 91-93 14.049
IDA10 94-96 16.274
Interim Trust Fund 97 2.228
IDA11 97-99 12.395
IDA12 00-02 15.312
IDA13 03-05 17.833
IDA14 06-08 22.693
MDRI 07-44 22.737
IDA15 09-11 27.300
IDA16 12-14 32.800
IDA17 15-17 TBD
Total 232.865
Sursa: Completare şi prelucrare după Marshall, K., ―The World Bank: From Reconstruction to Development to Equity‖,
Routledge, Londra, 2008, p. 38.
Scopul AID constă în reducerea sărăciei prin furnizarea de credite fără dobândă, subvenţii
(granturi) şi garanţii pentru programe care sprijină creşterea economică, reduc inechităţile sociale şi
îmbunătăţesc condiţiile de viaţă ale oamenilor. Pentru a-și îndeplini obiectivele, AID oferă în prezent
44
ţărilor sărace trei categorii de finanţări (credite şi subvenţii):
 finanţări pentru investiţii (investment financing);
 finanţări pentru politici de dezvoltare (development policy financing);
 finanţare pe bază de rezultate (program-for-results).
Împrumuturile pentru investiţii sunt destinate achiziţionarii de bunuri şi servicii în sprijinul
unor programe de dezvoltare economică şi socială ce vizează sectoare diferite de activitate. Finanţarea
politicilor de dezvoltare implică alocarea de resurse financiare (sub formă de credite şi granturi) acelor
state membre care se confruntă cu nevoi de finanţare externă pentru realizarea unor reforme structurale
în anumite sectoare de activitate sau la nivel întregii economii. Finanţarea pe bază de rezultate
constituie ultimul instrument de creditare aprobat şi utilizat concomitent de către BIRD şi AID
începând cu anul fiscal 201244. Caracteristica principală a acestui instrument constă în faptul că
eliberarea fondurilor este condiţionată de obţinerea unor rezultate bine definite şi cuantificabile.
Tabelul 3.10 prezintă evoluţia valorii împrumuturilor acordate de AID în perioada 2005 – 2012. În
dinamică se observă o creştere accentuată a angajamentelor AID de la un an la altul ca urmare a sporirii
nevoilor statelor membre. Concomitent, se observă o scădere a ponderii împrumuturilor pentru politici
de dezvoltare în total împrumuturi.
Tabel 3.10. Evoluţia valorii împrumuturilor acordate de AID în perioada 2005 - 2012
Anul fiscal
Indicatori 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012
Angajamente (mil. USD) 8.696 9.506 11.867 11.235 14.041 14.550 16.269 14.753
- din care împrumuturi pentru
politici de dezvoltare (mil.
USD) 2.331 2.425 2.645 2.672 2.820 2.370 2.032 1.827
-pondere împrumuturi pentru
politici de dezvoltare în total
împrumuturi (%) 26,81 25,51 22,29 23,78 20,08 16,29 12,49 12,38
Sursa: World Bank, Rapoarte anuale din perioada 2009-2012.
În tabelul 3.11 sunt prezentate principalele caracteristici ale instrumentelor oferite de AID
statelor membre. Creditele AID au termene mari de rambursare (până la 40 de ani), prezintă o perioadă
de graţie de până la 10 ani, nu sunt purtătoare de dobânzi (creditele normale) sau presupun o dobândă
mică (creditele mixte şi creditele în condiţii de piață), dar pentru sumele acordate se percep comisioane
(în prezent 0.75% din creditul acordat).
Tabel 3.11. Principalele caracteristici ale instrumentelor oferite de AID statelor membre
Instrument/ Credite Credite Credite în condiţii Garanţie parțială de
Caracteristici normale mixte de piaţă risc
Maturitate 40 25 25 NA
Perioadă de 10 5 5 NA
graţie
Rambursarea pricipalului
Anii 11-20 2% 3.3% 3.3% NA
Anii 21-40 4% 6.7% 6.7% NA
Clauză de accelerare Da Da Da NA
Comision de angajament 0.00% 0.00% 0.00% 0.00%
pentru credite/granturi
Comision de administrare 0.75% 0.75% 0.75% 0.75%
44
Anul fiscal 2012 (1 iulie 2011 – 30 iunie 2012).
45
Rata dobânzii NA 1.25% 1.50% NA
Sursa: IDA, ―IDA Terms‖, Washington, 2013, http://www.worldbank.org/ida/articles-agreement/IDA-terms-FY14.pdf
Un stat membru este eligil pentru împrumuturi de la Asociaţia Internaţională de Dezvoltare

dacă îndeplineşte două condiţii:
1) nivelul de dezvoltare economică scăzut, reflectat de produsul naţional brut pe locuitor (Gross
National Income) situat sub un anumit prag (actualizat anual). Pentru anul fiscal 2013, se ia în calcul
nivelul produsului naţional brut pe locuitor realizat în anul 2011, iar pragul are valoarea de 1.195
USD/locuitor45. În anul fiscal 2012 a fost folosit produsul naţional brut pe locuitor obtinut în anul
2010, limita superioară fiind de 1.175 USD/locuitor;
2) lipsa bonităţii pentru a împrumuta de la creditorii comerciali şi BIRD, de unde rezultă nevoia
de finanţare concesională.
În anul 2012, 82 de state membre erau eligibile pentru finanţare de la AID. Dintre acestea, 65
nu prezentau bonitate pentru a se împrumuta de la BIRD şi sunt eligibile numai pentru finanţare de la
AID (―IDA only‖). Restul de 17 state prezintă o bonitate limitată şi sunt eligibile pentru împrumuturi
atât de la BIRD, cât şi pentru finanţare de la AID pe baza produsului naţional brut pe locuitor. Această
categorie de state, numite state mixte, cuprinde ţări precum India şi Pakistan.
3.3. Corporaţia Financiară Internaţională
Corporaţia Financiară Internaţională a fost înfiinţată în anul 1956 pentru a sprijini

dezvoltarea sectorului privat în ţările în curs de dezvoltare. Importanța acestei instituții a crescut
începând cu anii 1980 în contextul apariției crizei datoriilor suverane și reconsiderării rolului
sectorului privat în dezvoltarea economică. În prezent, Corporaţia Financiară Internaţională este cea
mai mare instituţie de dezvoltare axată exclusiv pe sprijinirea sectorului privat din ţările în curs
de dezvoltare. Sectorul privat este considerat o sursă de noi locuri de muncă, creştere economică şi
reducerea sărăciei. În acest context, obiectivul declarat al CFI constă în crearea de oportunităţi pentru
ca locuitorii statelor membre să învingă sărăcia şi să îşi îmbunătăţească standardele de viaţă 46.
Principalele activităţi ale CFI constau în:
- mobilizarea altor surse de finanţare pentru dezvoltarea întreprinderilor private;
- promovarea pieţelor deschise şi competitive în ţările în curs de dezvoltare;
- sprijinirea companiilor private (prin asistenţă financiară şi tehnică) şi a partenerilor sectorului
privat atunci când este necesar;
- sprijinirea creării de locuri de muncă în producţie şi furnizarea unor servicii de bază
categoriilor sociale sărace şi vulnerabile.
Caracteristicile principale ale activităţii CFI sunt următoarele:
- îşi asumă aceleaşi riscuri precum ceilalţi investitori;
- investeşte în capitalul social al unor companii private;
- nu solicită garanţii guvernamentale pentru investițiile realizate;
- este orientată spre obţinerea de profit.
Dacă BIRD şi AID finanţează doar guvernele statelor membre, CFI a fost special înfiinţată
pentru a se adresa direct sectorului privat.
Corporaţia este deţinută de 184 de state, fiecare acţionar fiind reprezentat în structurile de
conducere ale instituţiei şi astfel având posibilitatea să stabilească politicile corporaţiei. CFI îşi
45
World Bank, ―The World Bank Annual Report 2012‖, Washington, 2012, p. 114.
46
IFC, ―IFC Annual Report 2012‖, Washington, 2012, p. 1.
46
coordonează activităţile cu cele ale celorlalte instituţii din cadrul Grupului Băncii Mondiale, dar este
independentă din punct de vedere legal şi financiar. Corporaţia împarte structurile de conducere ale
Băncii Mondiale - Consiliul Guvernatorilor, Consiliul Directorilor Executivi şi Preşedintele. Astfel,
guvernatorii şi directorii executivi ai BIRD servesc din oficiu ca directori ai CFI dacă ţările membre
care i-au numit sau ales sunt membre ale acestor două instituţii. Activitatea curentă a instituţiei este
condusă de un vicepreşedinte executiv (Jin-Yong Cai). Vicepreşedinţii executivi ai CFI şi MIGA
sunt subordonaţi direct preşedintelui Grupului Băncii Mondiale.
Capitalul CFI este format din:
 capitalul propriu (subscris de ţările membre) în valoare de 2,4 miliarde USD;
 profit obţinut de instituţie în urma investiţiilor realizate şi reţinut în sumă de 11,3 miliarde
USD (cumulat);
 donaţii în valoare de 1,5 miliarde USD. În data de 9 martie 2012, Consiliul Guvernatorilor
CFI a aprobat rezoluția nr. 256/2012 prin care a fost decisă a creştere selectivă a capitalului CFI cu
200 milioane USD.
În vederea sprijinirii dezvoltării sectorului privat în ţările în curs de dezvoltare, CFI oferă
instrumente financiare pentru firmele private şi servicii de consultanţă pentru guverne, intermediari
financiari şi firme private. Conform estimărilor instituţiei, aproximativ 400 milioane de întreprinderi
la nivel mondial se confruntă cu lipsa finanţării necesare pentru dezvoltarea afacerii.
Principalele instrumente financiare oferite de CFI sunt următoarele:
- credite pentru întreprinzători (loans);
- credite sindicalizate (syndicated loans);
- participaţii la capitalul companiilor private (equity finance);
- finanţare structurată (structured finance);
- produse de management al riscurilor financiare (risk management products);
- împrumuturi în moneda locală (local currency financing);
- fonduri de investiţii şi fonduri de private equity;
- facilităţi comerciale.
A) CFI acordă credite cu dobânzi fixe şi variabile în nume propriu (―A loans‖) pentru a
sprijini proiecte private din ţările în curs de dezvoltare. Cele mai multe proiecte sunt denominate în
principalele valute, dar CFI poate oferi şi împrumuturi denominate în monede locale. De regulă,
împrumuturile au o scadenţă cuprinsă între 7 şi 12 ani. Perioada de graţie şi calendarul rambursării se
determină pentru fiecare caz în parte în funcţie de nevoile de cash-flow-uri ale debitorului. Pentru
unele proiecte de investiţie CFI poate oferi împrumuturi pe perioade mai mari de timp (până la 20 de
ani) şi cu perioade de graţie mai lungi.
CFI funcţionează pe baze comerciale, investind exclusiv în proiecte profitabile din
economiile în curs de dezvoltare şi acordă împrumuturile în condiţii de piaţă. Împrumuturi CFI sunt
destinate întreprinderilor aflate în faza de creştere timpurie sau expansiune. De asemenea, CFI poate
acorda linii de credit unor bănci intermediare, societăţi de leasing sau alte instituţii financiare, care,
la rândul lor, acordă credite IMM-urilor sau întreprinderilor din anumite sectoare de activitate. CFI
nu acordă credite direct microîntreprinderilor, întreprinderilor mici şi mijlocii sau antreprenorilor
individuali, ci prin intermediul instituţiilor financiare locale. În acest sens corporaţia colaborează cu
peste 800 de instituţii financiare la nivel mondial.
Pentru a atrage în proiecte şi alţi investitori privaţi, creditele tip A sunt limitate la maxim 25%
din costurile totale estimate ale proiectului tip greenfield sau, în cazuri excepţionale, la 25% din
valoare unor proiecte mici. Pentru proiectele de extindere, CFI poate finanţa până la 50% din costul
47
proiectului. În general, valoarea unui împrumut tip A este cuprinsă între 1 milion şi 100 milioane
USD.
B) CFI îşi aduce aportul la capitalul companiilor private şi investeşte în alte entităţi
precum instituţii financiare şi fonduri de investiţii din ţările în curs de dezvoltare. În calitate de
investitor pe termen lung, CFI îşi păstrează participaţiile pe o perioadă lungă de timp (8-15 ani) şi, de
regulă, iese din acţionariatul unei firme prin vânzarea acţiunilor în cadrul unei oferte publice derulate
pe piaţa de capital naţională. În felul acesta, CFI sprijină atât dezvoltarea întreprinderii pe termen
lung, cât şi dezvoltarea pieţei de capital autohtone.
CFI poate investi direct în capitalul unei întreprinderi private sau prin intermediul unui fond
de private equity. La nivelul anului 2012, CFI a plasat aproximativ 10% din resursele disponibile în
fonduri de private equity.
În general, CFI subscrie între 5-20% din capitalului unei societăţi şi încurajează alţi
investitori internaţionali sau locali să contribuie la capitalul societăţii. CFI îşi asumă aceleaşi riscuri
ca şi ceilalți investitori pentru capitalul propriu investit şi nu solicită garanţii guvernamentale pentru
proiectele în care investeşte. Participaţiile CFI se fundamentează pe nevoile de finanţare ale
proiectului şi pe randamentul aşteptat. Corporaţia nu se implică activ în managementul companiei.
C) CFI promovează dezvoltarea sectorului privat şi prin mobilizarea altor surse de
finanţare, acţionând în dubla calitate de instituţie financiară şi instituţie de dezvoltare. CFI
acţionează ca un catalizator în mobilizarea unor resurse financiare din surse naţionale şi străine, de
pe pieţe private sau publice. Sindicalizarea creditelor permite mobilizarea unui volum important de
resurse de capital pentru realizarea unor proiecte de anvergură.
Creat în anul 1957, programul de împrumuturi sindicalizate al CFI este cel mai vechi şi mai
mare proiect dezvoltat de băncile multilaterale de dezvoltare. Până în anul 2012 CFI a mobilizat
aproximativ 40 de miliarde USD de la mai mult de 550 de instituţii financiare pentru a finanţa peste
1.000 de proiecte în mai mult de 110 economii emergente. CFI acordă credite sindicalizate alături de
o multitudine de co-finanţatori, precum bănci comerciale internaţionale, bănci locale şi regionale din
economiile emergente, fonduri de investiţii, societăţi de asigurare şi instituţii de finanţare a
dezvoltării. La 30 iunie 2012, portofoliul de împrumuturi sindicalizate al CFI a atins valoarea de 11,2
miliarde USD.
D) Finanţarea structurată presupune oferirea unor instrumente precum împrumuturi
denominate în monedele locale cu maturităţi lungi, garanţii parţiale de credit, facilităţi de reducere a
riscului unui portofoliu de active, produse securitizate şi accesul pe pieţele de capital locale.
E) CFI este una dintre puţinele organizaţii financiare internaţionale care oferă clienţilor privaţi
din economiile emergente produse de management al riscului cu scadenţe lungi. CFI oferă
clienţilor instrumente financiare derivate destinate doar managementului unor riscuri financiare,
precum riscul valutar, riscul de rată a dobânzii sau riscul de preţ al mărfurilor. Astfel, CFI furnizează
clienţilor instrumente financiare derivate la care ei nu ar fi avut acces direct pe piaţă din cauza
riscului de credit sau riscului de ţară. CFI acţionează ca un intermediar între piaţă şi companiile
private din economiile emergente. De la introducerea acestor instrumente în portofoliul de produse al
corporaţiei, 60 de clienţi din 30 de ţări membre le-au folosit pentru managementul riscurilor
financiare. Companiile care utilizează asemenea produse pentru managementul riscurilor financiare
îşi ameliorează bonitatea şi profitabilitatea.
F) CFI plasează o parte din resursele sale în fonduri de private equity destinate finanţării unor
întreprinderi private din economiile emergente. Portofoliul curent al CFI este în valoare de 3 miliarde
USD plasate în aproximativ 180 de fonduri de private equity care au investit în aproape toate
regiunile globului.
48
CFI s-a implicat în finanţarea unor fonduri de private equity focalizate pe economiile
emergente deoarece aceşti intermediari financiari pot avea un impact semnificativ asupra creşterii
companiilor private, creării de noi locuri de muncă şi creşterii economice. Majoritatea fondurilor de
private equity destinate economiile emergente au în vedere oferirea de finanţare şi expertiză pentru
dezvoltarea companiilor private, ceea ce conduce la ameliorarea performanţelor operaţionale ale
întreprinderilor.
În plus, în anul 2009 CFI a înfiinţat o societate de management al activelor (IFC Asset
Management Company), pentru a administra fonduri de private equity. Această subsidiară a CFI are
rolul de a mobiliza şi gestiona fonduri unor investitori instituţionali, precum fonduri suverane de
investiţii, fonduri de pensii şi instituţii de finanţare a dezvoltării. Aceşti investitori instituţionali
doresc să îşi crească expunerea pe pieţele emergente şi să beneficieze de expertiza CFI în finanţarea
unor investiţii pe pieţele în curs de dezvoltare.
IFC AMC investeşte împreună cu CFI şi toate investiţiile sale se realizează după standardele
de performanţă ale corporaţiei. La 30 iunie 2012, IFC AMC gestiona patru fonduri de investiţii (IFC
Capitalization Fund; IFC African, Latin American, and Caribbean Fund; The African Capitalization
Fund; IFC Russian Bank Capitalization Fund) cu active în valoare de aproximativ 4,5 miliarde USD.
Aproape jumătate din investiţiile realizate de AMC sunt localizate în ţările cele mai sărace.
În ultimii ani, gama de produse s-a dezvoltat continuu prin dezvoltarea unor produse care
permit managementul riscurilor financiare şi accesul la pieţele de capital locale şi internaţionale. În
prezent, CFI oferă o gamă variată de produse financiare pentru proiectele sectorului privat din
economiile în curs de dezvoltare. Instrumentele financiare oferite de CFI pot reduce sărăcia şi
stimula creşterea economică pe termen lung prin promovarea întreprinderilor durabile, încurajarea
spiritului antreprenorial, precum şi mobilizarea resurselor care altfel nu ar fi disponibile.
Pentru a fi eligibil pentru finanţare din parte CFI, un proiect trebuie să îndeplinească
următoarele criterii:
 să fie localizat într-o ţară în curs de dezvoltare membră a CFI;
 să se deruleze în sectorul privat;
 să fie fezabil din punct de vedere tehnic;
 să prezinte perspective de obţinere a unui profit;
 să fie benefic pentru economia locală prin crearea de locuri de muncă şi plata unor impozite
la bugetele locale;
 să respecte cerinţele de mediu şi să fie benefic din punct de vedere social (conform
standardelor CFI şi ale statului în care este localizată investiţia).
Tabel 3.12 prezintă evoluţia angajamentelor CFI în perioada 2008-2012. În anul fiscal 2011,
CFI a investit 12,2 miliarde USD în 518 proiecte, din care 4,9 miliarde USD au fost acordate ţărilor
sărace eligibile pentru împrumuturi de la AID. De asemenea, banca a mobilizat alte 6,5 miliarde
USD pentru a sprijini investiţiile în sectorul privat din economiile în curs de dezvoltare. În anul fiscal
2012, a finanţat 576 de proiecte din 103 state în valoare de 20,4 miliarde USD (15,46 miliarde USD
angajamente proprii şi 4,89 miliarde USD resurse mobilizate).
Tabel 3.12. Evoluţia angajamentelor CFI în perioada 2008-2012 (milioane USD)

2008 2009 2010 2011 2012
Investiţii noi
Număr de proiecte 372 447 528 518 576
Număr de ţări 85 103 103 102 103
Valoare investiţiilor din fonduri CFI $11.399 $10.547 $12.664 $12.186 $15.462
Resurse mobilizate
Împrumuturi sindicalizate $3.250 $1.858 $1.986 $4.680 $2.691
49
Finanţare structurată $1.403 $169 $797 - -
Iniţiative CFI - $1.927 $2.358 $1.340 $1.727
Compania de management al activelor - $8 $236 $454 $437
Mobilizări prin PPP - - - - $41
Total mobilizări $4.653 $3.962 $5.377 $6.474 $4.896
Portofoliu de angajamente
Număr de firme 1.490 1.579 1.656 1.737 1.825
Angajamente din fondurile CFI $32.366 $34.502 $38.864 $42.828 $45.279
Credite sindicalizate $7.525 $8.299 $9.302 $12.387 $11.166
Servicii de consultanţă
Cheltuieli cu Programul Servicii de $ 130.8 $ 157.8 $ 166.4 $ 181.7 $ 197.0
consultanţă
Ponderea cheltuielilor destinate statelor 49% 52% 62% 64% 65%
AID
Sursa: IFC, ―IFC Annual Report 2012‖, Washington, 2012, p.25.
La sfârşitul anului 2012, valoarea totală portofoliului curent al CFI (angajamente din fonduri
proprii şi credite sindicalizate) era de 56,4 miliarde USD, reprezentând investiţii în 1.825 de firme.
Dintr-o perspectivă sectorială, angajamentele CFI s-au îndreptat cu precădere spre pieţele financiare
(31% din total portofoliu de angajamente la data de 30 iunie 2012), infrastructură (19% din total
portofoliu de angajamente) şi industrie (12%). Pe regiuni, finanţările CFI sunt repartizate astfel:
Europa şi Asia Centrală (23%), America Latină şi Caraibe (23%), Asia de Est şi Pacific (16%),
Africa Sub-sahariană (14%), Africa de Nord şi Orientul Mijlociu (12%) şi Asia de Sud (10%). În
general, CFI investeşte în proiecte realizate în regiuni şi/sau sectoare de activitate deservite
insuficient de investiţiile private. Faţă de anul fiscal 2005, investiţiile realizate de AID au crescut de
şase ori până la nivelul de 6 miliarde USD. Aproximativ jumătate din aceste proiectele de investiţii
sunt realizate în statele cele mai sărace (aşa-numitele state AID).
Valoarea cumulată a angajamentelor CFI de la înfiinţarea sa se ridică la aproximativ 126 de
miliarde USD. Aproximativ o treime din finanţarea acordată de către instituțiile financiare
internaționale sectorului privat la nivel mondial provine de la CFI.
Serviciile de consultanţă se axează pe următoarele domenii: dezvoltarea mediului de afaceri,
parteneriate public-privat, privatizare, acces la finanţare, infrastructură şi creşterea valorii firmei.
Cheltuielile pentru programul Servicii de consultanţă au crescut cu 50% în ultimii cinci ani până la
valoarea de 197 milioane USD. Aproximativ două treimi din aceste cheltuieli au fost destinate
serviciilor de consultanţă acordate statelor AID.
În realizarea operaţiilor şi strategiilor sale, CFI cooperează cu BIRD, AID şi alte bănci
regionale de dezvoltare. Spre exemplu, investiţiile în companiile private din Europa ale CFI sunt
realizate în parteneriat cu BERD.
În derulare operaţiunilor sale, corporaţia trebuie să respecte următoarele principii47:
 nu finanţează un proiectel de investiţii dacă pentru acesta se poate atrage capital privat în
condiţii de piaţă rezonabile;
 Corporaţia Financiară Internaţională finanţează proiecte în sectorul privat doar dacă există
acordul statului membru pe teritoriul căruia se realizează investiţia;
 Corporaţia Financiară Internaţională nu impune condiţii în ceea ce priveşte cheltuirea sumelor
din proiectul finanţat pe teritoriul unei ţări;
 Corporaţia Financiară Internaţională nu îşi asumă responsabilitatea pentru managementul
întreprinderii în care a investit şi nu îşi va exercita dreptul de vot pentru acest scop;
 Corporaţia Financiară Internaţională stabileşte termenii şi condiţiile finanţării ţinând cont de
47
IFC, ―Articles of Agreement‖, Washington, 2012, art. 3, secț. 3.
50
cerinţele întreprinderilor, de riscurile asumate de corporaţie şi de termenii şi condiţiile obtenabile de
investitorii privaţi pentru o finanţare similară în condiţii de piaţă;
 Corporaţia va încerca să îşi recupereze fondurile prin vânzarea participaţiilor sale către
investitori privaţi în condiţiile obţinerii unor termeni satisfăcători;
 Corporaţia va căuta să menţină o diversificare rezonabilă în investiţiile realizate.
3.4. Agenţia de Garantare Multilaterală a Investiţiilor
Agenţia de Garantare Multilaterală a Investiţiilor (MIGA) reprezintă cea mai nouă

instituţie din cadrul Grupului Băncii Mondiale, fiind înfiinţată în anul 1988 pentru a încuraja
investiţiile străine directe (ISD) realizate de companiile private în ţările în curs de dezvoltare.
Activitatea sa este complementară cu activităţile realizate de BIRD, CFI, CIRDDI şi alte instituţii
financiare internaţionale în promovarea fluxurilor private de capital către economiile în curs de
dezvoltare. Investiţiile străine directe au potenţialul de a sprijini creşterea economică, de a reduce
sărăcia şi îmbunătăţi standardele de viaţă ale locuitorilor din ţările în curs de dezvoltare.
Conform acordului de înfiinţare, în vederea realizării obiectivelor sale, Agenţia de Garantare
Multilaterală a Investiţiilor efectuează următoarele operaţiuni48:
 emite garanţii, înclusiv coasigurări şi reasigurări contra riscurilor necomerciale pentru
investiţiile realizate întru-un stat membru de către o entitate privată din alt stat membru;
 realizează activităţi complementare adecvate în vederea promovării fluxurilor de investiţii
spre şi între ţările membre în curs de dezvoltare. Activităţile complementare includ asistenţă tehnică,
medierea unor conflicte între investitori şi guverne şi servicii de informaţii online pentru investitori;
 va lua şi orice alte măsuri necesare sau dezirabile în vederea atingerii obiectivului său.
Agenţia îşi focalizează activitatea în beneficiul acelor ţări/regiuni care au o nevoie ridicată de
investiţii străine, respectiv:
 ţările eligibile pentru împrumuturi de la AID (cele mai sărace state ale lumii);
 ţările/regiunile afectate de conflicte;
 investiţii complexe în infrastructură şi industriile extractive, care implică luarea în
considerare a unor aspecte financiare, sociale şi de mediu;
 investiţiile private într-un stat în curs de dezvoltare realizate de o entitate din alt stat în curs
de dezvoltare din emisfera sudică (aşa numitele south-south investments).
Agenţia de Garantare Multilaterală a Investiţiilor este deţinută de 178 de state membre, din care
153 de state în curs de dezvoltare şi 25 de state puternic industrializate. Un stat poate adera la MIGA
dacă este mai întâi membru al BIRD. Fiecare stat membru contribuie la capitalul Agenţiei şi dispune de
drept de vot proporţional cu numărul acţiunilor deţinute în structurile de conducere ale agenţiei,
respectiv Consiliul Guvernatorilor şi Consiliul Directorilor.
Spre deosebire de celelalte instituţii din cadrul Grupului Băncii Mondiale, MIGA dispune de
structuri de conducere diferite ca şi componenţă. Fiecare stat membru numeşte un Guvernator şi un
supleant în Consiliul Guvernatorilor, diferiţi de reprezentaţii din celelate instituţii financiare.
Consiliul Directorilor este format din 25 de directori numiţi sau aleşi de statele membre. Atribuţiile
celor două structuri de conducere sunt similare cu cele acordate celorlalte instituţii financiare
48
MIGA, Convenţia de constituire a Agenţiei Multilaterale de Garantare a Investiţiilor, articolul 2, disponibil la
http://www.miga.org/documents/miga_convention_november_2010.pdf
51
internaţionale din cadrul grupului. Activitatea curentă a instituţiei este condusă de un vicepreşedinte
executiv (în prezent, Keiko Honda).
Capitalul subscris al MIGA a fost la momentul înfiinţării de 1 miliard DST, adică 100.000 de
acţiuni, fiecare în valoare de 10.000 DST. În urma majorărilor de capital, la 20 iunie 2012, capitalul
total subscris al agenţiei era 1.915,1 milioane USD, din care $365,4 milioane USD capital plătit şi
$1.549,7 capital apelabil. În prezent, resursele operaţionale ale MIGA sunt formate din capitalul
subscris şi plătit de către acţionari, profitul reţinut şi rezerve. Datorită efectului de levier, fiecare dolar
adus de către acţionari la capitalul băncii implică garanţii pentru ISD în tările în curs de dezvoltare în
valoare de 15 USD49.
În vederea realizării obiectivelor sale, MIGA oferă investitorilor privaţi şi creditorilor
garanţii împotriva riscului politic. Aceste instrumente au rolul de a proteja investiţiile private
împotriva riscurilor necomerciale şi de a permite investitorilor să obţină finanţare în condiţii mai
bune. Garanţiile acordate de MIGA se întind pe o durată de 3-5 ani, excepţional până la 20 de ani.
Principalele riscuri acoperite de garanţiile acordate de MIGA sunt: riscul de transfer de valută;
exproprierea şi măsurile similare; încălcarea contractului dintre guvernul ţării gazdă şi deţinătorul
garanţiei; război şi tulburări civile; neonorarea obligaţiilor financiare suverane.
În calitate de agenţie multilaterală de dezvoltare, MIGA sprijină doar investiţiile sustenabile
şi care respectă standardele sociale şi de mediu. Agenţia utilizează un set cuprinzător de indicatori de
performanţă în aprecierea oportunităţii unui proiect şi oferă servicii de consultanţă investitorilor
pentru a asigura conformarea la aceste standarde.
Investitorii eligibili pentru garanţiile emise de MIGA sunt persoanele fizice (cetăţeni ai altei
ţări decât ţara gazdă a investiţiei) şi persoane juridice care îndeplinesc următoarele condiţii: (1) au
sediul principal într-o altă ţară membră sau capitalul să fie deţinut în majoritate de un stat membru
sau de alte state membre sau de cetăţenii acestora; (2) operează pe baze comerciale.
În anul 2012, AMGI a semnat 66 de acorduri de garanţii noi în valoare de 2,7 miliarde
50
USD . De la înfiinţarea sa, MIGA a emis garanţii împotriva riscurilor politice în valoare de
aproximativ 28 miliarde USD, pentru 701 proiecte derulate într-o varietate de sectoare în toate
regiunile globului (în peste 105 state membre).
3.5. Centrul Internaţional de Reglementare a Diferendelor din Domeniul Investiţiilor
Centrul Internaţional de Reglementare a Diferendelor din Domeniul Investiţiilor51

(CIRDDI) reprezintă o organizaţie independentă, dar care este afiliată Grupului Băncii Mondiale.
CIRDDI a fost înfiinţată în anul 1966 pentru a oferi mecanisme pentru soluţionarea prin conciliere
sau arbitraj a diferendelor privind investiţiile ce pot apare între investitorii străini şi ţările receptoare.
La baza înfiinţării CIRDDI se află Convenţia pentru reglementarea diferendelor relative la investiţii
între state şi persoane ale altor state (se mai numeşte Convenţia ICSID sau Convenţia de
Washington) din 18 martie 1965. Această convenţie reprezintă un tratat multilateral formulat de către
Directorii Executivi ai BIRD în vederea soluţionării diferendelor privind investiţiile în alte condiţii
decât la instanţele naţionale. Convenţia ICSID a intrat în vigoare la data de 14 octombrie 1966, după
ratificarea de către 20 de state membre.
49
MIGA, ―FY12-14 Strategy: Achieving Value-Driven Volume‖, Washington, 2011, p.2.
50
MIGA, ―Annual Report 2012‖, Washington, 2013, p.
51
În unele documente denumire acestei instituţii este tradusă Centrul Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor
Relative la Investiţii.
52
Conventia conţine reglementări privind: înfiinţarea şi funcţionarea Centrului International de
Reglementare a Diferendelor din Domeniul Investiţiilor (CIRDDI); - competenţa Centrului;
activitatea de conciliere; activitatea de arbitraj; înlocuirea şi recuzarea conciliatorilor şi arbitrilor;
cheltuielile de procedură; locul procedurii; diferendele între statele contractante; amendamente;
dispoziţii finale.
Calitatea de membru al CIRDDI este condiţionată de afilierea la Banca Internaţională pentru
Reconstrucţie şi Dezvoltare şi de semnarea şi ratificarea Convenţiei ICSID. La sfârşitul anului 2012,
Convenţia înregistra un număr de 158 de state contractante şi semnatare, din care 147 au ratificat şi
acceptat prevederile Convenţiei. În consecinţă, CIRDDI numără în prezent 147 de ţări membre.
Prin activităţile sale CIRDDI contribuie la crearea unui climat de încredere între state şi
investitorii străini, climat propice fluxurilor de investiţii străine directe. De asemenea, CIRDDI
realizează activităţi de cercetare şi publicare de studii în domeniul legii arbitrajului şi al legii
investiţiilor străine.
Apelul la serviciile de consiliere sau arbitraj este voluntar, dar din momentul în care cele două
părţi au acceptat arbitrajul CIRDDI conform convenţiei, nici o parte nu poate renunţa unilateral la
această procedură52. Costul operaţiuni de arbitraj este suportat de cele două părţi implicate în diferend.
Din punct de vedere organizatoric, CIRDDI este alcătuit din Consiliul de Administraţie şi un
secretariat. Consiliul de Administraţie cuprinde câte un reprezentant al fiecărui stat contractant 53. De
asemenea, un supleant poate acţiona în calitate de reprezentant, dacă titularul este absent sau este
împiedicat să participe la o reuniune. Consiliul de Administraţie se întâlneşte anual împreună cu
adunările generale ale guvernatorilor BIRD şi FMI. Toţi reprezentanţii au putere de vot egală.
Preşedintele Grupului Băncii Mondiale este din oficiu preşedinte al Consiliului de administraţie, dar
nu dispune de drept de vot.
Principalele funcţii ale CA sunt:
- adoptă regulamentul de procedură relativ la recurgerea la instanţele de conciliere şi arbitraj;
- alege secretarul general şi secretarul general adjunct pentru un mandat de 6 ani, cu
posibilitatea de prelungire;
- adoptă regulamentele de procedură privind instanţele de conciliere şi arbitraj;
- adoptă bugetul anual de venituri şi cheltuieli al centrului;
- aprobă raportul anual asupra activităţilor centrului;
- aprobă orice aranjamente cu BIRD în scopul folosirii spaţiilor şi serviciilor administrative ale
acesteia.
Secretariatul are un număr de aproximativ 50 de angajaţi şi este condus de secretarul general.
Acesta este reprezentantul legal al CIRDDI şi este răspunzător de recrutarea personalului54. Conform
Convenţiei ISCID, secretarul general îndeplineşte funcţia de grefier şi are dreptul de a autentifica
sentinţele arbitrale pronunţate şi de a certifica copiile acestora. El ţine o listă de conciliatori, precum
şi o listă de arbitri alcătuite din persoane competente.
3.6. Bibliografie
1. BIRD, ―România: Notă privind produsele financiare‖, 2008, disponibil la

http://siteresources.worldbank.org/ROMANIAINROMANIANEXTN/Resources/Romania_Nota
52
Marshall, K., ―The World Bank: From Reconstruction to Development to Equity‖, Routledge, Londra, 2008, p. 103.
53
Conform legislației în vigoare, reprezentatul României în Consiliul Administrativ este Ministrul Finanţelor Publice.
54
În prezent, Meg Kinnear este secretarul general al ISCID.
53
_privind_produsele_financiare.pdf
2. IDA, ―IDA Terms‖, Washington, 2013, http://www.worldbank.org/ida/articles-agreement/IDA-
terms-FY14.pdf.
3. IFC, ―Articles of Agreement‖, Washington, 2012.
4. IFC, ―Annual Report 2012‖, Washington, 2013.
5. International Monetary Fund, ―Debt Relief Under the Heavily Indebted Poor Countries (HIPC)
Initiative‖, 2013, www.imf.org.
6. Marshall, K., ―The World Bank: From Reconstruction to Development to Equity‖, Routledge,
Londra, 2008.
7. MIGA, Convenţia de constituire a Agenţiei Multilaterale de Garantare a Investiţiilor, 2010.
8. MIGA, ―FY12-14 Strategy: Achieving Value-Driven Volume‖, Washington, 2011.
9. MIGA, ―Annual Report 2012‖, Washington, 2013.
10. International Bank for Reconstruction and Development, ―Articles of Agreement‖, Washington,
2012.
11. International Bank for Reconstruction and Development, ―IBRD Hedging Products‖, 2012,
http://treasury.worldbank.org/bdm/pdf/IBRD_Hedging_Products.pdf
12. World Bank, ―Guide to the World Bank‖, 2nd Edition, Washington, 2007.
13. World Bank, ―World Bank Group Historical Chronology‖, disponibil la adresa
http://siteresources.worldbank.org/Extarchives/Resources/WB_Historical_Chronology_1944_20
05.pdf
14. World Bank, „The World Bank Annual Report 2012‖, Washington, 2012.
15. World Bank, ―World Bank Group - Romania Partnership Program Snapshot April 2013,
Washington, 2013.
16. World Bank, ―The World Bank’s Fund for the poorest‖, 2013, www.worldbank.org
17. ***, Nota de fundamentare - H.G. nr. 618/10.05.2006, Document Informativ.
18. ***, Rezoluţia nr. 612/2011 privind ―Majorarea selectivă a stocului de capital autorizat 2010‖
adoptată de Consiliul Guvernatorilor BIRD.
19. ***, Rezoluţia nr. 613/2011 privind ―Majorarea generală de capital 2010‖ adoptată de Consiliul
Guvernatorilor BIRD.
20. http://www.miga.org/
21. http://www.ifc.org/
22. http://www.ida.org/
23. http://www.worldbank.org/
24. https://icsid.worldbank.org/ICSID/Index.jsp
25. http://www.worldbank.org/ro/country/romania/overview
1. Consiliul Guvernatorilor BIRD:

a) [ ] răspunde de conducerea operaţiilor generale ale băncii;
b) [ ] poate să decidă cu o majoritate de 3/4 din totalul voturilor creşterea numărului de directori
executivi;
c) [ ] decide asupra admiterii de noi membri şi a condiţiilor de admitere;
d) [ ] fiecare membru dispune de 350 voturi plus un vot adiţional pentru fiecare acţiune deţinută peste
un nivel al capitalului social.
54
2.Printre obiectivele Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare prevăzute în statut se
regăsesc:
a) [ ] sprijinirea ţărilor foste comuniste in realizarea tranzitiei la economia de piata
b) [ ] sustinerea cresterii echilibrate pe termen lung a comertului international prin incurajarea
investitiilot de portofoliu
c) [ ] promovarea cooperării dintre băncile centrale
d) [ ] promovarea investiţiilor străine private pe calea acordării de garanţii sau a participării la credite
şi alte investiţii ale sectorului privat
3. Fondurile Asociaţiei Internaţionale pentru Dezvoltare se formează din:

a) [ ] subscripţiile iniţiale ale membrilor
b) [ ] reconstituiri periodice (subvenţii) furnizate de ţările membre dezvoltate odata la 3 ani
c) [ ] alocatiile de DST realizate de Fondul Monetar International
d) [ ] venitul net cumulat rezultat din activitatea AID
4. Principalele tipuri de împrumuturi ale BIRD sunt următoarele

a) [ ] împrumuturi pentru investitii
b) [ ] împrumuturi pentru politici de dezvoltare
c) [ ] împrumuturi pentru sustinerea mediului privat
d) [ ] împrumuturi pentru echilibrarea balantei de plăti
55
UNITATEA DE STUDIU 4. GRUPUL BĂNCII EUROPENE DE

INVESTIŢII
4.1. Banca Europeană de investiţii
4.1.1. Înfiinţare şi obiective
Grupul Băncii Europene de Investitii (Grupul BEI) este format din Banca Europeană de
Investiţii şi Fondul European de Investiţii (FEI). BEI a fost înfiinţată în anul 1958 pe baza Tratatului
de la Roma pentru a finanța proiecte de investiţii pe termen lung. BEI, sau ―Banca Uniunii
Europene‖, este deţinută de cele 28 de state membre ale UE şi, prin activitatea sa, sprijină proiectele
care contribuie la promovarea obiectivelor politicilor Uniunii Europene.
FEI a fost creat în anul 1994 de către BEI, Comisia Europeană şi un număr de instituţii
financiare publice şi private europene ca un parteneriat public privat. Obiectivul FEI era sprijinirea
întreprinderile mici şi mijlocii din Uniunea Europeană prin acordarea de garanţii. Din anul 1997, FEI
se implică şi în gestionarea fondurilor de capital de risc în cadrul iniţiativei ―Creştere şi ocuparea
forţei de muncă‖ promovată de Comisia Europeană. În anul 2000 se modifică structura
acţionariatului şi BEI devine acţionarul majoritar al FEI. Cele două instituţii formează din acest
momentul Grupul Băncii Europene de Investiţii. FEI reprezintă organismul Grupului BEI specializat
în operaţiuni de capital de risc şi de garantare a creditelor în favoarea întreprinderilor mici şi mijlocii.
Conform programului operaţional 2013-2015, BEI sprijină proiectele de investiţii care
contribuie la creştere economică, crearea de locuri de muncă, coeziune economică şi socială şi
sustenabilitatea mediului. Ariile prioritare de acţiune ale BEI sunt următoarele:
 susţinerea întreprinderilor mici şi mijlocii care constituie forţa motrice a creşterii
economice şi a creării de locuri de muncă în Europa. Aproximativ 20% din resursele băncii sunt
focalizate către sprijinirea IMM-urilor;
 protejarea şi îmbunătăţirea mediului natural şi urban (sustenabilitatea mediului);
 inovarea şi economia bazată pe cunoaştere;
 susţinerea coeziunii economice şi sociale între regiunile Uniunii Europene;
 dezvoltarea reţelelor trans-europene de transport şi energie (în special proiecte de
infrastructură publică);
 aprovizionarea durabilă, competitivă şi sigură cu energie.
4.1.2. Organele de conducere ale Băncii Europene de Investiții
Conform articolului 8 din Statul BEI, conducerea băncii este asigurată de către Consiliul
Guvernatorilor, Consiliul de Administraţie şi Comitetul de Direcţie.
Consiliul Guvernatorilor (Board of Governors), în calitate de organ suprem de decizie al
BEI, este compus din 28 de miniştri reprezentând fiecare stat membru al băncii. De regulă,
persoanele desemnate să facă parte din acest for de conducere sunt miniştrii de finanţe ai statelor
membre. Consiliul Guvernatorilor are următoarele atribuţii:
- stabileşte orientările politicii de creditare;
- aprobă raportul anual de activitate al Băncii, bilanţul şi contul de profit şi pierdere;
- decide condiţiile de participare a băncii la operaţiunile de finanţare din afara Uniunii
Europene (ţările candidate, ţările vecine şi alte ţări);
56
- aprobă majorările de capital;
- numeşte membrii Consiliului de Administraţie, Comitetului de Direcţie şi Comitetului de
Audit.
Consiliul Guvernatorilor se întruneşte în şedinţe ordinare o dată pe an. Adoptare deciziilor se
face cu majoritate simplă, cu excepţia unor decizii majore care necesită majoritatea calificată sau
unanimitate de voturi. Conform statului BEI, statele care constituie majoritate simplă trebuie să
reprezinte cel puţin 50% din capitalul subscris al BEI 55. Majoritatea calificată presupune optsprezece
voturi şi 68% din capitalul subscris. Fiecare stat membru dispune de un număr de voturi proporţional
cu numărul de acţiuni deţinute.
Consiliul de Administraţie (Board of Directors) este format din 28 de administratori şi 18
supleanţi aleşi de către Consiliul Guvernatorilor pentru un mandat de 5 ani, cu posibilitatea de reînnoire.
Fiecare stat membru al băncii numeşte un administrator, iar al 28-lea administrator este desemnat de către
Comisia Europeană. Membrii supleanţi sunt numiţi în comun de grupuri de state. La şedinţele Consiliului
de Administraţie pot participa şi şase experţi (trei directori şi trei supleanţi), dar aceştia nu au drept de
vot.
Consiliul de Administraţie se întruneşte în şedinte de 10 ori pe an, prezidate de către preşedintele
BEI. În general, deciziile se adoptă cu o majoritate constând din cel puţin o treime a membrilor cu drept
de vot şi reprezentând cel puţin 50% din capitalul subscris56.
Principalele competenţe ale Consiliului de Administraţie sunt:
- aprobă acordarea creditelor şi garanţiilor;
- decide asupra modalităţilor de mobilizare a fondurilor;
- supraveghează funcţionarea băncii şi asigură gestionarea băncii în conformitate cu dispoziţiile
tratatelor şi ale statutului său şi cu directivele generale stabilite de guvernatori.
Comitetul de Direcţie (Management Committee) reprezintă organul executiv colectiv
permanent al băncii. El este format din preşedinte şi opt vicepreşedinţi, numiţi de către Consiliul
Guvernatorilor pentru un mandat de şase ani (cu posibilitatea de reînnoire) la propunerea Consiliului
de Administraţie. Cei mai mari patru acţionari ai BEI – Franţa, Germania, Italia şi Regatul Unit al
Marii Britanii – deţin un loc permanent în Comitetul de Direcţie. Din 1 ianuarie 2012, preşedintele
BEI este Werner Hoyer.
Şedinţele Comitetului de Direcţie au loc săptămânal sub conducerea preşedintelui BEI. Aflat
sub autoritatea preşedintelui băncii şi sub controlul Consiliului de Administraţie, comitetul este
responsabil cu gestionarea afacerilor curente ale BEI, pregăteşte deciziile Consiliul de Administraţie
referitoare la acordara de credite şi garanţii şi asigură executarea acestor decizii.
Comitetul de Audit (Audit Committee) reprezintă un organ independent, subordonat direct
Consiliului Guvernatorilor, având rolul de a verifica legalitatea operaţiunilor şi registrelor băncii.
Comitetul este format din şase membri, numiţi de Consiliul Guvernatorilor pentru un mandat de şase
exerciţii financiare consecutive, dar fără posibilitatea de reînnoire. Comitetul elaborează rapoarte de
audit asupra situaţiilor financiare aprobate de Consiliul de Administraţie. Aceste rapoarte de audit,
împreună cu raportul anual al Consiliului de Administraţie, sunt evaluate şi aprobate de către
Consiliul Guvernatorilor.
Structura organizatorică a BEI cuprinde următoarele Directorate şi Departamente:
1.Secretariatul general;
2. Directoratul juridic;
3.Directoratul informaţii şi centru corporatist;
55
BEI, „EIB Statute – 2013‖, Luxemburg, 2013, art. 8.
56
BEI, „Raport anual 2012‖, Luxemburg, 2013, pp. 34-35.
57
4.Directoratul pentru operaţiuni în Uniunea Europeană şi ţările candidate;
5.Directoratul pentru operaţiuni în afara Uniunii Europene şi ţărilor candidate;
6.Directoratul managementul tranzacţiilor şi restructurării;
7.Directorarul financiar;
8.Directorarul proiecte;
9.Directoratul managementul riscului;
10.Inspectoratul General;
11. Directoratul pentru conformitate;
12.Directoratul resurse umane;
13.Directoratul control financiar;
14.Reprezentanţa Consiliului Directorilor ai BERD.
Banca îşi are sediul la Luxemburg şi dispune de o reţea de birouri locale şi regionale în
Europa şi în restul lumii. Angajaţii băncii (aproximativ 1.948 în anul 2013) sunt aleşi pe criterii
profesionale şi pentru asigura o participare proporţionată a tuturor statelor membre.
În activitatea sa, BEI se angajează să aplice cele mai bune practici internaţionale privind
responsabilitatea corporativă şi ia măsuri pentru57:
- integrarea standardele sociale şi de mediu în toate activităţile sale comerciale;
- asigurarea unui nivel adecvat de guvernanţă, transparenţă şi răspundere, pentru sine şi pentru
partenerii săi;
- asigurarea conformităţii activităţilor sale de creditare cu obiectivele politicilor UE şi
realizarea unor evaluări în vederea asigurării unor investiţii durabile;
- promovarea investiţiilor (mai) etice şi mai durabile;
- stabilirea de relaţii reciproc avantajoase cu comunităţile în cadrul cărora funcţionează;
- minimizarea propriei amprente ecologice.
4.1.3. Constituirea resurselor Băncii Europene de Investiții
Resursele financiare ale BEI provin din contribuţiile statelor membre la capitalul social şi din
fonduri mobilizate de pe pieţele internaţionale de capital.
Cota de participare a fiecărui stat membru se determină în funcţie de puterea sa economică la
data aderării la UE, măsurată prin raportul dintre PIB-ul statului membru şi PIB-ul Uniunii
Europene. La 1 iulie 2013, după aderarea Croaţiei la UE, capitalul subscris al BEI era de 243,28
miliarde EUR, din care 8.9192% reprezintă capitalul plătit. În tabelul 4.1 sunt prezentate subscrierile
statelor membre la capitalul BEI.
Tabel 4.1. Participarea statelor UE la capitalul BEI la data de 1 iulie 2013 (în Euro)
Nr.crt. Ţara Capital subscris
1 Germania 39.195.022.000
2 Franţa 39.195.022.000
3 Italia 39.195.022.000
4 Marea Britanie 39.195.022.000
5 Spania 23.517.013.500
6 Olanda 10.867.587.500
7 Belgia 10.867.587.500
8 Suedia 7.207.577.000
9 Danemarca 5.501.052.500
57
BEI, „Raport anual 2011, Luxemburg, 2012, p. 36.
58
10 Austria 5.393.232.000
11 Polonia 5.017.144.500
12 Finlanda 3.098.617.500
13 Grecia 2.946.995.500
14 Portugalia 1.899.191.000
15 Cehia 1.851.369.500
16 Ungaria 1.751.480.000
17 Irlanda 1.375.262.000
18 România 1.270.021.000
19 Croaţia 891.165.500
20 Slovacia 630.206.500
21 Slovenia 585.089.500
22 Bulgaria 427.869.500
23 Lituania 367.127.000
24 Luxemburg 275.054.500
25 Cipru 269.710.500
26 Letonia 224.048.000
27 Estonia 173.020.000
28 Malta 102.665.000
Total 243.284.154.500
Sursa: Banca Europeană de Investiţii, www.eib.org
Cea mai mare parte a resurselor BEI provine de pe pieţele de capital internaţionale. Din
perspectiva resurselor atrase, BEI este cel mai mare emitent supranaţional. Similar celorlalte instituţii
financiare internaţionale, BEI beneficiază de un rating de credit AAA, dat de susţinerea fermă a
acţionarilor, baza de capital puternică, managementul performant al riscurilor şi strategia solidă de
finanţare58. Astfel, BEI se poate împrumuta în condiţii de cost favorabile comparativ cu clienţii săi.
În perioada 2008-2012, BEI a mobilizat în medie 70 de miliarde de euro de pe pieţele de
capital internaţionale în fiecare an (a se vedea figura 4.1). Împrumuturile denominate în cele trei
monede principale ale băncii (euro, dolarul american şi lira sterlină) reprezintă aproximativ 85%-
90% din total împrumuturi.
Figura 4. 1. Evoluţia resurselor atrase de BEI de pe pieţele financiare internaţionale în perioada

2008-2012 (miliarde Euro)
Chiar dacă BEI este banca UE, această instituţie se autofinanţează şi este independentă de
bugetul UE. În funcţie de valoarea activelor, BEI este cea mai mare bancă multilaterală de dezvoltare
din lume (508 miliarde USD în exerciţiul financiar 2012), depăşind de două ori activele deţinute de
Banca Mondială.
58
BEI, „Raport anual 2011‖, Luxemburg, 2012, p. 41.
59
4.1.4. Mecanismele şi instrumentele de finanţare şi garantare
Conform statutului, BEI trebuie să respecte următoarele principii în activitatea sa de

finanţare59:
a) banca veghează ca fondurile sale să fie utilizate cât mai raţional posibil în interesul
Uniunii Europene;
b) banca nu trebuie să dobândească nici o participaţie la întreprinderi şi nici să-şi asume
răspundere de gestiune decât dacă protecţia drepturilor sale nu solicită acest lucru în vederea
garantării recuperării creanţei sale;
c) banca poate ceda creanţele sale pe piaţa de capital şi poate, în acest scop, solicita de la
debitorii săi emisiunea de obligaţiuni sau alte titluri;
d) nici Banca, nici statele membre nu trebuie să impună condiţii conform cărora sumele
împrumutate trebuie cheltuite în cadrul unui anume stat membru;
e) banca poate condiţiona acordarea de împrumuturi de organizarea de licitaţii internaţionale;
f) banca nu finanţează, parţial sau în totalitate, nicio investiţie la care se opune statul membru
pe teritoriul căruia această investiţie trebuie realizată;
g) pe lângă activităţile de credit, Banca poate asigura servicii de asistenţă tehnică, în
condiţiile şi modalităţile stabilite de Consiliul guvernatorilor, care hotărăşte cu majoritate calificată,
respectând în acelaşi timp prezentul statut.
În ultimii ani paleta de instrumente financiare oferite de BEI s-a extins pentru a veni în
întâmpinarea nevoilor clienţilor. În prezent, BEI oferă următoarele instrumente financiare:
1. credite directe;
2. linii de credit (credite intermediare);
3. garanţii;
4. facilitatea de finanţare cu partajarea riscurilor;
5. instrumentul de garantare a creditelor pentru proiectele privind reţelele transeuropene de
transport.
1.Creditele directe (sau credite individuale) sunt destinate finanţării unor proiecte de investiţii
cu o valoare mai mare de 25 milioane Euro. Aceste credite sunt acordate direct unor entităţi publice
sau private, inclusiv bănci. Valoarea creditului acordat poate acoperi maxim 50% din valoarea
proiectului, ceea ce implică atragerea unor surse suplimentare de finanţare de la alţi investitori. În
medie, creditele acordate de BEI acoperă o treime din valoare totală a proiectelor finanţate.
Pentru a fi finanţat un proiect trebuie să îndeplinească o serie de condiţii60:
- să se încadreze în cel puţin una din priorităţile BEI (IMM-uri, economia cunoaşterii, energie,
mediu, reţele de transport şi coeziune);
- să se realizeze într-o ţară a UE sau o ţară candidată (excepţional alte ţări);
- să fie eficient din punct de vedere economic şi sustenabil financiar;
- să fie viabil din punct de vedere tehnic;
- să aplice procedurile de achiziţii potrivite;
- să respecte cerinţele de mediu.
Costul creditelor acordate de BEI este format din rata dobânzii şi comisioanele percepute.
Dobânzile percepute de BEI pot fi variabile, fixe sau convertibile (permit modificare formulei de
59
BEI, „EIB Statute – 2013‖, Luxemburg, 2013, art. 18.
60
BEI, „EIB Group’s role and financial product offer for the financing of Research, Development and Innovation‖,
Luxemburg, 2013, www.eib.org.
60
calcul a ratei dobânzii pe durata de viaţă a creditului la perioade predefinite). În anumite cazuri,
clienţii plătesc comisioane de aprobare, comisioane de angajare sau de neutilizare.
Creditele pot fi denominate în valutele principale (Euro, GBP, USD, JPY), dar şi în monedele
altor statelor membre ale UE sau ale statelor candidate sau partenere ale BEI.
Rambursarea creditelor se face în rate semestriale sau anuale. BEI oferă clienţilor
posibilitatea de a opta şi pentru o perioadă de graţie în rambursarea creditului.
În categoria credite directe se încadrează şi împrumuturile-cadru (framework loan) destinate
finanţării unor programe de investiţii multianuale. Autorităţile publice centrale şi locale sunt eligibile
pentru împrumuturi-cadru în valoare de maxim 50 de milioane de euro. Investiţiile trebuie realizate
în sectoarele prioritate ale BEI: infrastructură, eficienţă energetică, transport şi dezvoltarea mediului
urban.
2. Liniile de credit (sau credite intermediate) sunt destinate finanţării unor proiecte al căror
cost este sub nivelul de 25 milioane Euro. BEI colaborează cu o reţea de intermediari financiari
(bănci comerciale şi instituţii financiare) care oferă mai departe credite în condiţii preferenţiale
întreprinderilor mici şi mijlocii, societăţilor cu capitalizare medie, întreprinderilor mari, autorităţilor
locale şi autorităţilor sectorului public (a se vedea figura 4. 2). Finanţarea BEI poate acoperi maxim
50% din costul total al proiectului depus de intermediarul financiar.
Figura 4.2. Mecanismul de finanţare BEI prin intermediarii financiari locali
Banca Europeană de Investiții
Linii de credit BEI
INTERMEDIARI FINANCIARI
(bănci comerciale locale sau regionale)
Credite cu dobânzi
preferențiale
IMM IMM IMM
Condiţiile de finanţare sunt flexibile în ceea ce priveşte valoare, scadenţa şi structura. Clientii
potenţiali se adresează intermediarilor financiari care decid asupra acordării creditului şi îşi asumă
riscurile financiare asociate creditului. Între beneficiarul final şi BEI nu există nici o relaţie
contractuală. Intermediarii financiari trebuie să transfere către beneficiarul final costul de finanţare
scăzut al BEI şi să orienteze creditele pentru a contribui la realizarea a cel puțin unul dintre cele şase
obiective prioritare ale BEI.
În funcţie de beneficiarul final, liniile de credit pot avea o scadenţă de 7 ani (pentru
operaţiunile de leasing), 12 ani (creditele destinate IMM-urilor) sau 15 ani (creditele destinate
autorităţilor publice).
Caseta 4.1. Importanţa IMM-urilor pentru economia Uniunii Europene

 În UE, 98% din toate întreprinderile sunt IMM-uri, iar 92,2% sunt microîntreprinderi.
 Microîntreprinderile şi întreprinderile mici şi mijlocii sunt considerate forţa motrice a creşterii
economice şi creării de locuri de muncă în Europa. Ele reprezintă o sursă de inovare,
61
competitivitate şi antreprenoriat.
 Ele asigură peste două treimi din locurile de muncă în sectorul privat şi generează 58% din
valoarea adăugată din Europa (2012).
 În anul financiar 2011, 120.000 de IMM-uri şi societăţi cu capitalizare medie au primit sprijin de la
Grupul BEI.
 În anul financiar 2012, Grupul BEI a sprijinit circa 200.000 de IMM-uri şi societăţi cu capitalizare
medie cu peste 13 miliarde EUR.
Sursa: Banca Europeană de Investiţii, Rapoarte anuale din perioada 2011-2012.
Creditele intermediate de instituţiile financiare reprezintă principalul instrument al BEI de

finanţare a IMM-urilor. La finalul anului 2012, banca avea în derulare programe de finanțare a IMM-
urilor încheiate cu 230 de instituții financiare din 24 de state membre. În anul 2012, BEI a aprobat
acorduri de finanţare în valoare de 12,6 miliarde euro (a se vedea tabelul 4.2).
Tabel 4.2. Credite acordate de EIB sectorului IMM din statele membre ale UE 2008-2012 (milioane
euro)
2008 2009 2010 2011 2012
Credite aprobate 8,58 15,12 10,97 10,98 12,60
Credite semnate 8,19 12,62 9,97 9,49 10,50
Plăţi 5,62 10,04 10,01 10,02 -
Alocări 6,98 7,07 9,98 12,71 -
Numărul de IMM-uri sprijinite (din UE27)
50,043 48,373 63,424 64,495 -
Acordarea de credite (direct sau prin intermediari) reprezintă principala activitate a BEI,
înregistrând aproximativ 90% din totalul angajamentelor financiare.
3.Garanţiile acordate de BEI acoperă portofolii de credite pentru IMM-uri, credite bail
(leasing) şi microcredite.
Conform statutului băncii, valoarea cumulată a împrumuturilor şi garanţiilor acordate
nerambursate nu poate depăşi 250% din capitalul subscris, rezervele, provizionale nealocate şi
surplusul contului de profit şi pierdere.
În afară de cele trei instrumente prezentate anterior, BEI împreună cu Comisia Europeană şi
alte instituţii financiare internaţionale au iniţiat o serie de programe sau instrumente menite să
ofere finanţare unor proiecte specifice.
4.Facilitatea de finanţare cu partajarea riscurilor (Risk Sharing Finance Facility -
RSFF) reprezintă un instrument comun al EIB şi al Comisiei Europene menit să sprijine creditarea
unor proiecte de cercetare, dezvoltare şi inovare pe termen lung. Deoarece aceste proiecte implică
riscuri considerabile, băncile comerciale şi pieţele financiare sunt reticente să le ofere finanţare.
Această facilitate dispune de resurse financiare în valoare de 2 miliarde euro - 1 miliard euro
din rezervele BEI şi 1 miliard euro prin Cel de-al Şaptelea Program Cadru pentru cercetare şi
dezvoltare tehnologică (PC7) iniţiat de Comisia Europeană. Entităţile eligibile să aplice pentru
sprijin financiar prin această facilitate sunt organizaţiile private şi publice mici, medii şi mari;
institutele de cercetare; universităţile; fundaţiile şi alte entităţi legale.
În decembrie 2011, acest instrument a fost lărgit (Risk Sharing Instrument) pentru a sprijini
IMM-urile şi întreprinderile cu capitalizare medie dinamice şi cu creştere rapidă în accesarea mai
facilă a creditelor necesare pentru dezvoltarea afacerilor. Noua facilitate, lansată în comun de FEI,
BEI şi Comisia Europeană, oferă băncilor garanţii pentru o parte din contractele noi de împrumut şi
leasing încheiate cu IMM-urile si societăţile cu capitalizare medie inovatoare. Facilitatea este
62
complementară cu Facilitatea de finanţare cu partajarea riscurilor pentru că se focusează pe
activităţile de cercetare, dezvoltare şi inovare derulate de IMM-uri şi societăţile cu capitalizare
medie.
FEI nu sprijină antreprenorii în mod direct, ci cu ajutorul unor intermediari financiari selectaţi
în aces sens. FEI emite garanţii şi contra-garanţii în favoarea acestor intermediari, iar aceştia la
rîndul lor pot acorda credite mai mari şi cu dobânzi mai mici, precum şi finanţări tip leasing
întreprinderilor mici şi mijlocii şi/sau societăţilor cu capitalizare medie specializate în activitatea de
cercetare.
În calitate de instituţie financiară a Uniunii Europene, BEI s-a implicat împreună cu Comisia
Europeană într-o serie de iniţiative legate de politica de coeziune (precum JASPERS, JESSICA,
JEREMIE61 şi JASMINE), instrumente financiare cu partajarea riscurilor (precum FFIR şi
Instrumentul de garantare a creditelor pentru proiectele TEN-T), instrumentul european de
microfinanţare PROGRESS şi iniţiativa CIP. Acest parteneriat cu Comisia Europeană vizează
crearea de noi locuri de muncă şi creştere economică în Uniunea Europeană.
5. Instrumentul de garantare a creditelor pentru proiectele privind reţelele
transeuropene de transport (Guarantees for transport infrastructure cash-flow - LGTT) a fost creat
de către BEI şi de Comisia Europeană pentru a acoperi riscul de nerealizare a veniturilor previzionate
din cauza unui trafic sub ţintele estimate. Acest instrument este destinat investitorilor privaţi
implicaţi în parteneriate publice private pentru dezvoltarea de infrastructură. Prima garanţie de acest
tip a fost acordată în anul 2010 pentru un proiect PPP de renovare şi modernizare a autostrăzii C-25
din nordul Cataloniei.
6. Programul NER300 a fost creat de Comisia Europeană în anul 2010 pentru a acorda
asistenţă financiară nerambursabilă pentru proiectele de captare şi stocare a dioxidului de carbon şi
tehnologiile inovatoare din domeniul energiei regenerabile. Implicarea BEI constă în evaluarea
proiectelor de investiţii dată fiind expertiza sa în acest domeniu şi în managementul vânzărilor de
certificate de emisii ca surse de finanţare a proiectelor.
În 2012, BEI a acordat împrumuturi în valoare de 52,2 miliarde euro pentru 400 de proiecte
localizate în peste 60 de țări. Cea mai mare parte a împrumuturilor (86% din total) s-a îndreptat către
statele membre ale Uniunii Europene.
În derularea operaţiunilor sale, BEI cooperează cu alte instituţii financiare internaţionale în
vederea atingerii unor obiective comune. Spre exemplu, în anul 2009, BEI împreună cu BERD şi
Grupul Băncii Mondiale au inițiat Planul de acţiune comun (Joint Action Plan) al instituţiilor
financiare internaţionale (IFI) în vederea majorării sprijinului acordat IMM-urilor din Europa
Centrală şi Europa de Est până la 24,5 miliarde euro în perioada 2009-2010. În anul 2012, aceleași
trei instituții au adoptat un nou plan în valoare de peste 30 miliarde euro menit să sprijine redresarea
și creșterea economică în Europa Centrală și de Sud-Est pentru perioada 2013-2014. În medie,
aproximativ 40% din împrumuturile aprobate de BEI în ultimii trei ani au fost cofinanţate cu alte
instituţii financiare internaţionale.
În afară de finanţare, BEI împreună cu Comisia Europeana au avut numeroase iniţiative
menite să ofere statelor membre şi asistenţă tehnică. Cele mai importante iniţiative ale BEI în acest
sens sunt JASPERS, JESSICA, JEREMIE, JASMINE şi ELENA.
JASPERS (Asistenţă comună pentru susţinerea proiectelor în regiunile europene) constituie o
iniţiativă gestionată de BEI şi cofinanţată de Comisia Europeană, Banca Europeană pentru
Reconstrucţie şi Dezvoltare şi KfW Bankengruppe (Germania). Obiectivul acestei iniţiative este
61
Deoarece unele din aceste inițiative sunt administrate de către FEI, ele vor fi prezentate în subcapitolul următor.
63
ajutorarea statelor care beneficiază de finanţare nerambursabilă din fondurile structurale pentru
elaborarea unor propuneri fiabile privind infrastructura şi acordarea de asistenţă tehnică.
JESSICA („Sprijin european comun pentru investiţii durabile în zonele urbane‖) a fost
înfiinţată în comun către BEI, Comisia Europeană şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei.
Iniţiativa sprijină investiţiile în dezvoltarea urbană durabilă realizate pe seama resurselor din
fondurile structurale. BEI se implică în aceste proiecte prin oferirea de consultanţă privind utilizarea
cât mai eficientă a resurselor, precum şi prin sprijinul acordat în gestionarea fondurilor. De la
constituirea acestei iniţiative şi până la sfârşitul anului 2012, au fost realizate 75 de studii de evaluare
JESSICA şi au fost aprobate 18 fonduri de participare totalizând 1,7 miliarde euroo în 54 de
regiuni62.
JEREMIE („Resurse europene comune pentru microîntreprinderi şi întreprinderi mici şi
mijlocii‖) reprezintă o iniţiativă comună a FEI şi a Comisiei Europene menită să ofere autorităţilor
naţionale şi regionale posibilitatea de a utiliza resurse din fondurile structurale pentru a facilita
accesul IMM-urilor la finanţare şi la produse de inginerie financiară în regiunile UE. O descriere
amplă a acestei iniţiative este realizată în subcapitolul următor.
JASMINE („Acţiunea comună de sprijinire a instituţiilor de microfinanţare din Europa‖
constituie o altă iniţiativă comună a FEI şi a Comisiei Europene având ca obiectiv dezvoltarea
operaţiunilor de microcreditare prin acordarea de sprijin financiar şi asistenţă tehnică.
ELENA (Asistenţă europeană pentru proiectele energetice locale) reprezintă o iniţiativă
comună a BEI şi a Comisiei Europene implementată pentru a sprijini autorităţile locale şi regionale
în elaborarea unor proiecte privind eficienţa energetică sau energia regenerabilă. Prin această
iniţiativă sunt acoperite o parte din costurile asistenţei tehnice necesare pentru pregătirea, punerea în
aplicare şi finanţarea programului de investiţii, precum studiile de fezabilitate şi de piaţă, structurarea
programelor, planurile de afaceri, auditurile energetice şi pregătirea procedurilor de licitaţie 63. În anul
2012, asistenţa tehnică acordată în cadrul iniţiativei ELENA s-a ridicat la 12 milioane euro
angajamentele totale însumând 37 milioane euro.
4.2. Fondul European de Investiţii
FEI reprezintă organismul Grupului BEI specializat în operaţiuni de capital de risc (venture
capital) şi de garantare a creditelor acordate de băncile comerciale întreprinderilor mici şi mijlocii.
De asemenea, FEI oferă prin intermediarii financiari produse securitizate şi microfinanţare.
FEI este activ în statele membre ale Uniunii Europene, în statele candidate la aderare şi în trei
state AELS (Islanda, Liechtenstein şi Norvegia).
Capitalul FEI, în valoarea de 3 miliarde Euro, este format din contribuţii ale acţionarilor. Din
anul 2000, acţionarii FEI sunt Banca Europeană de Investiţii (62,1%), Comisia Europeană (30%) şi
25 de instituţii financiare din statele membre ale UE și Turcia (7.9%). În această categorie intră atât
bănci comerciale renumite din UE (UniCredit Bank Austria AG, Intesa Sanpaolo S.p.A., Barclays
Bank PLC etc), cât şi bănci naţionale de dezvoltare, precum KfW Bankengruppe, Croatian Bank for
Reconstruction and Development (HBOR), Hungarian Development Bank Ltd sau Industrial
Development Bank of Turkey (TSKB).
Activitatea FEI este gestionată de trei organe de conducere: Adunarea Generală a
Acţionarilor, Consiliul de Administraţie şi Directorul General.
62
63
64
Adunarea Generală a Acţionarilor (General Meeting) este formată dintr-un reprezentant al
fiecărui acţionar – BEI (președintele sau unul dintre vice-preşedinţi), Uniunea Europeană, 25 de
instituţii financiare. În cadrul şedinţelor anuale sunt aprobate raportul anual de activitate, bilanţul
contabil şi contul de profit şi pierdere. Adunarea generală a acţionarilor adoptă cele mai importante
decizii pentru funcţionarea FEI, precum: numirea membrilor şi supleanţilor Consiliului de
administraţie, numirea membrilor Comitetului de audit, aprobă majorarea capitalului autorizat al FEI
şi decide asupra admiterii de noi acţionari.
Consiliul de Administraţie (Board of Directors) este format din şapte membri şi şapte
supleanţi, numiţi de către fiecare categorie de acţionari - trei de către Banca Europeană de Investiţii,
doi de către Comisia Europeană şi doi de către instituţiile financiare acţionare ale fondului. Consiliul
adoptă decizii cu privire la operaţiunile fondului.
Directorul General (Chief Executive) este responsabil cu gestionarea fondului în acord cu
dispoziţiile Statutului FEI şi cu orientările şi directivele adoptate de către Consiliul de Administraţie.
Comitetul de Audit reprezintă un organ independent numit şi subordonat direct Adunării
Generale a Acţionarilor. Acest comitet are sarcina de a audita conturile fondului şi de a verifica dacă
activităţile desfăşurate de acesta respectă statutul şi procedurile FEI. Membrii acestui comitet sunt
numiţi pentru un mandat de trei ani (cu posibilitatea de prelungire) şi reprezintă cele trei categorii de
acţionari ai FEI.
Principalul domeniu în care BEI şi FEI cooperează este sprijinul acordat întreprinderilor
mici şi mijlocii. Instrumentele financiare utilizate de cele două bănci multilaterale de dezvoltare sunt
diferite. BEI acordă credite pe termen lung (direct sau prin intermediari) şi sprijină activităţile de
capital de risc în ţările mediteranene (Facility for Euro-Mediterranean Investment and Partnership -
FEMIP) şi ACP (Africa, zona Caraibelor şi Pacific). FEI, pe de altă parte, realizează investiţii în
IMM-uri inovative din UE prin intermediul fondurilor de capital de risc şi operaţiuni de garantare a
creditelor acordate IMM-urilor folosind resurse proprii sau resurse din bugetul UE.
Principalele instrumente de finantare oferite de FEI, precum şi fondurile gestionate de acestea
sunt prezentate schematic în figura 4.3. Se observă că FEI oferă o gamă largă de soluţii de finanţare
prin intermediarii financiari, precum participaţiile de capital (equity), garanţii şi instrumente de
securitizare şi microfinanţare.
Figura 4.3. Instrumente de finanţare şi resurse administrare de FEI

Instrumente de finanţare Resurse provenite de la Resurse provenite de la
din fonduri proprii FEI acţionari non-acţionari
Participaţii de capital prin 1.Resurse provenite de la BEI:  BIF (Baltic Innovation
fonduri de capital de risc, - European Technology Facility Fund)
fonduri pentru creştere şi Mandate (ETF)  Dahlia
fonduri tip „mezanin‖ pentru - Risk Capital Mandate  ERP-EIF Dachfonds
creştere - Mezzanine Facility for Growth  GAGF
Instrumente de creditare (MFG)  GEEREF (Global Energy
Microfinanţare 2.Resurse provenite de la BEI şi Efficiency and Renewable
Comisia Europeană Energy Fund)
 CIP (Competitiveness and  iVCi (Istanbul Venture
Innovation Framework Capital Initiative)
Programme)  IPA /G43
 European Progress Microfinance  LfA-EIF Facility
Facility
 Mezzanine Dachfonds für
 JEREMIE (Joint European Deutschland (MDD)
Resources for Micro to Medium  NEOTEC
Enterprises)
 PVCi (Portugal Venture
 JASMINE (Joint action to support Capital initiative)
micro-finance institutions in
 UK FTF L.P.
65
Europe)
 RSI (Risk Sharing Instrument for
Innovative and Research oriented
SMEs and small Mid-Caps
În 2012, angajamentele de finanţare (prin fonduri de private equiy) ale FEI au atins valoarea
totală de 1,4 miliarde euro în 63 de tranzacţii. FEI a mobilizat capital de risc în valoare de 7 miliarde
euro de la alţi investitori privaţi. În ceea ce priveşte operaţiunile de garantare şi microfinanţare, FEI
a angajat 1,2 miliarde euro în 57 de tranzacţii noi, ceea ce a mobilizat alte 5,2 miliarde euro de la
intermediarii financiari pentru finanţarea IMM-urilor din Europa.
În 2011, FEI a investit peste 1.126 milioane euro în 49 de fonduri de capital de risc şi de
dezvoltare în Europa. La finalul anului 2011, FEI avea angajamente totale de 5,9 miliarde euro în
peste 373 de fonduri de capital de risc, fiind unul dintre actorii principali ai acestei pieţe.
Aşa cum se poate observa în tabelul 4.3, efectul de multiplicare/mobilizare a capitalului
destinat IMM-urilor în perioada 2009-2012 a fost consistent. Angajamentele proprii ale FEI, în
valoare de 7,6 miliarde euro în perioada 2009-2012, au permis mobilizarea altor 39 miliarde de euro
pentru finanţarea IMM-urilor din UE în aceeaşi perioadă.
Tabel 4.3. Finanţarea acordată de Fondul European de Investiţii IMM-urilor din Europa în perioada
2009-2012 (miliarde EURO)
2009 2010 2011 2012 Total 2009-2012
Angajamente
Private equity 0.7 0.9 1.1 1.4 4.1
Garanţii şi microfinanţare 0.2 0.6 1.5 1.2 3.5
Total 0.9 1.5 2.6 2.6 7.6
Fonduri mobilizate
Private equity 3.1 4.6 6.1 7 20.8
Garanţii şi microfinanţare 2.2 3.2 7.6 5.2 18.2
Total 5.3 7.8 13.7 12.2 39
Sursa: European Investment Fund, www.eif.org
Facilitate de tip „mezanin” pentru creştere (Mezzanine Facility for Growth), lansată în
anul 2009, constituie o combinaţie de împrumut şi participare la capital. FEI investeşte în fonduri tip
mezanin din Europa, care, la rândul lor plasează banii în companii mature, aflate în proces de
expansiune sau reorganizare.
PROGRESS reprezintă o facilitate de finanţare înfiinţată în comun de Comisia Europeană şi
Banca Europeană de Investiţii. Fiecare din cele două instituţii au contribuit cu 100 milioane euro.
Scopul acestui instrument este facilitarea accesului la microfinanţare pentru anumite grupuri
vulnerabile (şomerii, minorităţile şi alte categorii de persoane aflate în pericol de excluziune socială)
care au un acces limitat sau chiar redus la credite bancare tradiţionale, pentru activităţi independente
şi microîntreprinderi. Derularea efectivă a finanţărilor se face prin intermediari financiari (instituţiile
de microfinanţare) care trebuie să contribuie şi cu resurse proprii. În acest fel, se obţine un efect final
de multiplicare a fondurilor angajate de 3-3,5 ori.
În primul an complet de funcţionare (2011) al instrumentului Progress au fost aprobate 17
tranzacţii, cu angajamente totale de 67 milioane de Euro. Prin acest instrument, FEI a devenit unul
66
dintre cei mai importanţi piloni ai microfinanţării din UE.
Iniţiativa JASMINE (Acţiunea comună de sprijinire a instituţiilor de microfinanţare din
Europa) reprezintă un instrument comun al FEI şi al Comisiei Europene dedicat sprijinirii activităţii
de microfinanţare în UE. Dacă în Asia şi America Latină activitate de microfinanţare este foarte
dezvoltată, în Europa există puține instituţii specializate în această formă de finanţare. Pe baza
resurselor puse la dispoziţie de BEI, FEI acordă finanţare unor intermediari financiari specializaţi în
activitatea de microfinanţare (instituţii nebancare de microfinanţare şi furnizori de microcreditare).
De asemenea, FEI acordă asistenţă tehnică acestor intermediari financiari, cu resurse de la Comisia
Europeană.
În cadrul Programului pentru competitivitate şi inovare (The Competitiveness and
Innovation Framework Programme - CIP), Uniunea Europeană furnizează capital de risc prin
Facilitatea pentru IMM-uri inovatoare şi cu creştere rapidă (High Growth and Innovative SME
Facility - GIF) atât în fazele de început (GIF1), cât şi în cea de expansiune (GIF2) 64. Prin intermediul
acestei facilităţi sunt sprijinite investiţiile de capital de risc pentru fazele iniţiale de dezvoltare ale
firmei, adică capital de pornire, fonduri destinate activităţilor de transfer de tehnologie, dar şi fonduri
pentru IMM-urile cu potenţial de creştere foarte ridicat, aflate în faza de extindere. GIF împarte
riscul şi câştigul cu investitorii de capitaluri proprii, oferind pârghii importante în furnizarea de
capitaluri companiilor inovatoare.
Fondul European de Investiţii este mandatat de către Comisia Europeană să administreze
fondurile de capital de risc ale GIF. FEI investeşte resursele în fonduri de capital de risc specializate,
ce au fost înfiinţate special pentru a furniza capital propriu sau alte forme de capital de risc
întreprinderilor mici şi mijlocii (a se vedea figura 4.4). La constituirea fondului de investiţii, FEI
contribuie cu 10%-25% (dar maxim 10 milioane euro) din resursele totale, alături de alţi investitori
de capital privat. Prin urmare, FEI are rolul de a cataliza resurse în aceste fonduri de capital de risc,
efectul de levier fiind ridicat. Fondurile de investiţii din cadrul acestei facilităţi prezintă următoarele
caracteristici: sunt reduse ca valore; au fost înființate recent; pot fi clasificate în fonduri regionale,
fonduri specializate pe anumite industrii sau tehnologii şi fonduri care finanţează fructificarea
rezultatelor cercetărilor.
Figura 4.4. Mecanismul de finanţare prin capital de risc a IMM-urilor în cadrul facilităţii GIF
Sursa: Onofrei, M., Anton, S. G., ―Soluţii inovative în finanţarea întreprinderilor‖ Editura Wolters Kluwer, Bucureşti,
64
Onofrei, M., Anton, S. G., ―Soluţii inovative în finanţarea întreprinderilor‖ Editura Wolters Kluwer, Bucureşti, 2010,
pp. 80-85.
67
2010, p. 81.
Alte două facilităţi importante administrate de FEI în cadrul CIP sunt 65:
1) Facilitatea de garantare pentru IMM-uri (SME Guarantee Facility) furnizează garanţii
suplimentare schemelor de garanţii, cu scopul de a creşte finanţarea IMM-urilor de către instituţiile
de credit. Ea se concentrează pe abordarea deficienţelor pieţei din patru domenii:
(i) accesul la împrumuturi (sau la un substitut al împrumutului, precum leasing-ul) pentru
IMM-urile cu potenţial de creştere;
(ii) furnizarea de microcredite. Microcreditele reprezintă împrumuturi de mici dimensiuni –
sub 25.000 euro în Europa şi sub 100.000 USD în Statele Unite ale Americii – ce sunt acordate unor
persoane cu venituri reduse, care, în general, nu au acces la creditul bancar, fie pentru că nu sunt
suficient de solvabile, fie şi datorită costului tranzacţiei, considerat prea ridicat. Prin CIP - Micro-
credit Guarantee, se asigură un sistem de garanţii pentru microcredite, acordate de instituţii locale
microîntreprinderilor.
(iii) accesul la capitaluri şi cvasi-capitaluri;
(iv) securitizare.
În ultimii zece ani, UE a oferit băncilor şi altor instituţii financiare garanţii în valoare de 440
de milioane euro, care au acoperit portofolii de împrumuturi în valoare de aproape 28 de miliarde
euro. Mai mult de 370.000 de întreprinderi mici şi mijlocii au beneficiat de această facilitate de
garantare din cadrul CIP.
2) O schemă de creare de capacităţi instituţionale (The Seed Capital Action) finanţează
ameliorarea capacităţii intermediarilor financiari (fonduri de capital de risc) din unele state membre.
O altă iniţiativă promovată de Comisia Europeană (CE) împreună cu Fondul European de
Investiţii (FEI) este JEREMIE (―Joint European Resources for Micro to Medium Enterprises‖) –
Resursele europene comune pentru microîntreprinderi şi întreprinderi mici şi mijlocii. Prin această
iniţiativă se urmăreşte îmbunătăţirea accesului la finanţare pentru microîntreprinderi şi
întreprinderi mici şi mijlocii prin furnizarea de instrumente financiare, precum garanţii, co-garanţii şi
contragaranţii, garanţii de participare la capital, (micro)împrumuturi, instrumente de securitizare,
capital de risc, fonduri de coinvestire pentru investitorii tip „business angel‖, precum şi investiţii în
fonduri de transfer de tehnologie (a se vedea tabelul 4.4). Prin această facilitate vor fi finanţate cu
prioritate afaceri recent demarate, transferul de tehnologie şi dezvoltarea tehnologiei şi inovaţiei.
Tabel 4.4. Instrumentele financiare oferite de facilitatea JEREMIE

Start-up Early stage Dezvoltare
Capital Capital de risc
Împrumuturi Microcreditare/ Împrumuturi
globale/Împrumuturi subordonate
Operaţiuni garantate
Cvasicapital Împrumuturi Instrumente de tip „mezanin‖
participative
Alte Finanţare Investitori tip „business
instrumente pentru angel‖
transfer de
tehnologie
Sursa: Fondul European de Investiţii, „JEREMIE. O nouă modalitate de utilizare a fondurilor structurale europene pentru
promovarea accesului IMM-urilor la finanţare prin intermediul fondurilor de participare‖, Regional Business
Development Division, Luxemburg, 2009, p. 3.
65
Comisia Europeană, ―Sprijinul comunitar. Programe pentru IMM-uri‖, Bruxelles, 2008, p.13.
68
Administrarea acestei facilităţi se va realiza în cadrul programelor Fondului European pentru
Dezvoltare Regională (FEDR), selecţia proiectelor având loc la nivelul regional şi naţional
corespunzător66.
Derularea efectivă a schemelor de finanţare are loc prin intermediari (instituţii financiare de
garantare şi de investiţii) selectate de către Fondul European de Investiţii. Prin urmare, capitalul de
risc nu ajunge direct de la FEI la IMM-uri, ci prin intermediari specializaţi (fondurile de capital
de risc nou create).
În ţara noastră, iniţiativa JEREMIE este implementată prin FEI, care acţionează ca Fond de
Participare JEREMIE, în conformitate cu prevederile Acordului de Finanţare dintre Guvernul
României şi FEI, aprobat prin HG 514/2008 (―Acordul de Finanţare‖). Iniţiativa JEREMIE este
finanţată în România printr-o contribuţie a Programului Operaţional Sectorial ―Creşterea
Competitivităţii Economice‖ (POS CCE), Axa Prioritară 1, Domeniul Major de Intervenţie 1.2
―Accesul IMM la finanţare‖, din resurse financiare provenind de la Fondul European pentru
Dezvoltare Regională (FEDR).
Fondul de Participare JEREMIE contribuie la înfiinţarea unuia sau mai multor fonduri noi de
capital de risc în limita bugetului alocat. Deţinerea Fondului de Participare JEREMIE este limitată la
maxim 70% dintr-un fond de capital de risc nou creat, restul capitalului (minim 30% din total) fiind
atras direct de intermediarul financiar din surse private de finanţare (a se vedea figura 4.5).
Fondurile de capital de risc înfiinţate prin această facilitate vor realiza investiţii de participare
la capital sau cvasi-capital în microîntreprinderi şi întreprinderi mici şi mijlocii. Investiţiile se
efectuează pentru67:
a) a studia, evalua şi dezvolta un concept iniţial, înaintea fazei de lansare a producţiei („capital
iniţial‖);
b) dezvoltarea produsului şi marketing iniţial, în cazul întreprinderilor care nu şi-au vândut
produsul sau servicul în mod comercial şi care nu generează încă un profit („capital de pornire‖);
c) dezvoltarea şi extinderea unei întreprinderi, care poate sau nu să fi atins pragul de
rentabilitate ori să genereze profit, în scopul creşterii capacităţii de producţie, dezvoltării unei pieţe
sau a unui produs ori furnizării de fond de rulment suplimentar („capital de extindere‖).
Conform articolului 26 din Ordinul menţionat, beneficiarii (întreprinderile mici şi mijlocii)
trebuie să fie înregistraţi în România, să nu fie în stare de faliment ori lichidare, să nu aibă afacerile
administrate de un judecător-sindic sau activităţile lor comerciale să fie suspendate ori să facă
obiectul unui aranjament cu creditorii sau să fie într-o situaţie similară cu cele anterioare,
reglementată prin lege.
Intermediarii financiari au rolul de a identifica întreprinderile-ţintă ţinând cont de criteriile
de eligibilitate şi ulterior de a selecţiona beneficiarii acestor capitaluri pe baza unui plan de afaceri
viabil, în vederea dezvoltării activităţii în România. Planul de afaceri trebuie să cuprindă detalii
referitoare la dezvoltarea produsului, a vânzărilor şi a profitabilităţii şi să stabilească viabilitatea ex
ante a proiectului.
66
Comisia Europeană, op. cit., p. 12.
67
Ordinul Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri Nr. 625 din 7 aprilie 2010 pentru aprobarea
schemei transparente de ajutor de stat în domeniul capitalului de risc denumite „Schema de ajutor de stat sub formă de
capital de risc prin intermediul unuia sau mai multor fonduri de capital de risc, ca parte integrantă a implementării
iniţiativei JEREMIE în România", aferentă domeniului major de intervenţie 1.2 „Accesul IMM la finanţare", Axa
prioritară 1 „Un sistem de producţie inovativ şi ecoeficient", din cadrul Programului Operaţional Sectorial pentru
Creşterea Competitivităţii Economice.
69
Figura 4.5. Mecanismul de finanţare prin capital de risc a IMM-urilor în cadrul iniţiativei
JEREMIE
Comitet de Fonduri structurale Contribuţie naţională Finanţare terţi
investiţii FEDR (şi FSE) (cofinanţare) (opţional)
(factor
decizional)
Fond de participare JEREMIE Surse private de capital

(maxim 70% din resursele unui fond de capital de risc) (minim 30% din resursele
unui fond de capital de risc)
Fond de capital de risc (1) Fond de capital de risc (2) Fond de capital de risc (n)
Microîntreprinderi şi întreprinderi mici şi mijlocii
Sursa: prelucrare şi adaptare după Fondul European de Investiţii, op. cit., p. 2.
Pe parcursul derulării investiţiei într-o IMM, intermediarul financiar va monitoriza evoluţia

întreprinderii şi va adăuga valoare acesteia, atât prin investirea de sume suplimentare în condiţiile
schemei de capital de risc aprobate, în funcţie de cerinţele specifice de finanţare ale fiecărei
întreprinderi, cât şi prin participare la strategia şi conducerea întreprinderii.
Investiţia fondului de capital de risc se realizează pe o perioadă de timp limitată (aproximativ
5 ani), după care fondul cedează cota de capital social către un terţ. Obţinerea de profit este
condiţionată de existenţa unei strategii de ieşire (exit) clare şi realiste pentru fiecare investiţie.
Principalele avantaje ale schemei de finanţare JEREMIE sunt 68:
a) flexibilitate în alocarea resurselor;
b) o abordare tip portofoliu care permite diversificarea riscurilor şi a randamentelor
anticipate;
c) reutilizarea fondurilor după recuperarea investiției inițiale;
d) efectul de multiplicare a fondurilor prin atragerea altor investitori;
e) experienţa FEI ca manager de fond de participare.
În prezent, numărul fondurilor de participare gestionate de FEI este de 14, în 11 state
europene (inclusiv în ţara noastră). Valoare totală a fondurilor gestionate prin această iniţiativă este
de peste 1,25 miliarde euro.
4.3. Bibliografie
1. BEI, „EIB Statute – 2013‖, Luxemburg, 2013.

2. BEI, ―Raport anual 2011‖, Luxemburg, 2012.
3. BEI, „Raport anual 2012‖, Luxemburg, 2013.
4. BEI, „EIB Group’s role and financial product offer for the financing of Research, Development
68
Fondul European de Investiţii, op. cit., Regional Business Development Division, Luxemburg, 2009, p. 3.
70
and Innovation‖, Luxemburg, 2013, www.eib.org.
5. Comisia Europeană, ―Sprijinul comunitar. Programe pentru IMM-uri‖, Bruxelles, 2008.
6. Fondul European de Investiţii, „JEREMIE. O nouă modalitate de utilizare a fondurilor
structurale europene pentru promovarea accesului IMM-urilor la finanţare prin intermediul
fondurilor de participare‖, Regional Business Development Division, Luxemburg, 2009.
7. Onofrei, M., Anton, S. G., ―Soluţii inovative în finanţarea întreprinderilor‖ Editura Wolters
Kluwer, Bucureşti, 2010.
8. Ordinul Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri Nr. 625 din 7 aprilie 2010
pentru aprobarea schemei transparente de ajutor de stat în domeniul capitalului de risc denumite
„Schema de ajutor de stat sub formă de capital de risc prin intermediul unuia sau mai multor
fonduri de capital de risc, ca parte integrantă a implementării iniţiativei JEREMIE în România",
aferentă domeniului major de intervenţie 1.2 „Accesul IMM la finanţare", Axa prioritară 1 „Un
sistem de producţie inovativ şi ecoeficient", din cadrul Programului Operaţional Sectorial pentru
Creşterea Competitivităţii Economice.
9. www.eib.org
10. www.eif.org
1.Între obiectivele urmărite de Banca Europeană de Investiţii în cadrul proiectelor pe care le finanţează
se regăsesc:
a) [ ] impulsionarea dezvoltării economice a regiunilor rămase indiferent de ţara în care se află
b) [ ] sprijinirea întreprinderilor mici şi mijlocii din statele membre
c) [ ] stimularea competitivităţii industriilor din ţările membre ale Uniunii Europene
d) [ ] finanţarea doar a acelor proiecte ce nu sunt eligibile pentru finanţare de la BERD
2. Fondul European de Investiţii:

a) [ ] reprezintă un instrument financiar de susţinere a iniţiativei europene de dezvoltare
b) [ ] este principalul acţionar al BEI
c) [ ] are ca obiectiv susţinerea realizării proiectelor de investiţii în infrastructură cu prioritate în
domeniul reţelelor transeuropene
d) [ ] dispune de un capital de 4 miliarde Euro
3. Banca Europeană de Investiții oferă următoarele tipuri de instrumente financiare:

a) [ ] linii de credit
b) [ ] garanții
c) [ ] facilitatea de finanțare cu partajarea riscurilor
d) [ ] credite directe
71
UNITATEA DE STUDIU 5. BANCA EUROPEANĂ PENTRU RECONSTRUCŢIE ŞI

DEZVOLTARE
5.1. Scurt istoric şi obiective
Ideea înfiinţării unei bănci multilaterale de dezvoltare menite să sprijine procesul de tranziţie a
statelor din Europa Centrală şi de Est de la economia etatistă la economia de piaţă a aparţinut
preşedintelui Franţei, Francois Mitterand (Octombrie 1989). Acordul de creare a Băncii Europene
pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (European Bank for Reconstruction and Development - BERD) a
fost semnat la Paris la 29 mai 1990 de ţările membre şi de către Banca Europeană de Investiţii şi a
intrat în vigoare în data de 28 martie 1991 după ratificarea de către toate statele membre. BERD a
început să funcţioneze efectiv în 15 aprilie 1991 la sediul său din Londra.
Conform Statutului, obiectivul acestei institutii financiare constă în sprijinirea tranziţiei spre
economia de piaţă şi promovarea iniţiativei private şi antreprenoriale în ţările din Europa Centrală şi de
Est care s-au angajat să aplice principiile democraţiei multipartidiste, pluralismului şi economiei de
piaţă69. În decursul timpului aria geografică în care BERD acţionează s-a extins, cuprinzând în prezent
ţări din Asia Centrală şi din sudul şi estul Mediteranei (Southern and Eastern Mediteranean - SEMED),
precum Egipt, Iordania, Maroc şi Tunisia.
Principalele funcţii ale BERD constau în acordarea de asistenţă ţărilor în implementarea
reformelor economice structurale şi sectoriale (inclusiv demonopolizarea, descentralizarea şi
privatizarea) şi sprijinirea economiilor lor pentru a se integra în economia mondială. Pentru
realizarea acestor funcţii, BERD adoptă următoarele măsuri70:
- să promoveze prin intermediul investitorilor privaţi şi a altor investitori interesaţi crearea,
îmbunătăţirea şi extinderea sectorului privat productiv şi, îndeosebi, a întreprinderilor mici şi
mijlocii;
- să mobilizeze capitalurile naţionale şi străine şi managementul experimentat pentru
realizarea obiectivelor asumate;
- să sprijine investiţile în domeniul productiv (inclusiv în sectorul servicii şi financiar) şi în
infrastructură pentru a promova iniţiativele private şi antreprenoriale;
- să furnizeze asistenţă tehnică pentru pregătirea, finanţarea şi implementarea proiectelor de
investiţii individuale sau în cadrul unor programe de investiţii;
- să stimuleze şi să încurajeze dezvoltarea pieţelor locale de capital;
- să sprijine realizarea unor proiecte viabile din punct de vedere economic care implică
mai multe ţări membre;
- să promoveze protejarea mediului înconjurător şi dezvoltarea sustenabilă în toate activităţile
sale;
- să realizeze alte activităţi şi să furnizeze alte servicii care să asigure îndeplinirea acestor
funcţii.
Conform aceluiași articol 2 din statut, BERD cooperează cu statele membre, cu alte instituţii
financiare internaţionale (precum Fondul Monetar Internaţional, Banca Internaţională pentru
Reconstrucţie şi Dezvoltare, Corporaţia Financiară Internaţională, Agenţia de Garantare Multilaterală a
Investiţiilor şi Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică), cu agenţiile specializate ale
69
EBRD, ―Agreement Establishing European Bank for Reconstruction and Development‖, 2009, art. 1.
70
EBRD, „Agreement Establishing European Bank for Reconstruction and Development‖, 2009, art. 2.
72
Naţiunilor Unite şi cu alte organisme publice sau private, implicate în dezvoltarea economică sau
având investiţii în ţările membre ale băncii. BERD s-a angajat să respecte cele mai ridicate standarde
de guvernanţă corporatistă şi dezvoltare sustenabilă în toate operaţiunile sale.
5.2. Acţionari şi organe de conducere
Calitatea de membru al BERD este deschisă 71 a) oricărei ţări din Europa sau unui stat non-
european membru al FMI, respectiv b) Comunităţii Economice Europene şi Băncii Europene de
Investiţii.
La sfârşitul anului 2012, acţionarii BERD erau 64 de state şi 2 instituţii interguvernamentale
(BEI şi Comisia Europeană). Din perspectiva accesului la finanţarea oferită de BERD, statele
membre se pot împărţi în două categorii:
- ţări membre care doar contribuie la formarea resurselor;
- ţări membre care contribuie la formarea resurselor şi beneficiază de investiţii.
În prezent, BERD finanţează operaţiuni în 30 de state din Europa şi Asia Centrală, respectiv:
Albania, Armenia, Azerbaijan, Belarus, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Estonia, Georgia,
Kazakhstan, Republica Kirghiză, Kosovo, Letonia, Lituania, Macedonia, Moldova, Mongolia,
Muntenegru, Polonia, România, Federaţia Rusă, Serbia, Slovacia, Slovenia, Tadjikistan, Turcia,
Turkmenistan, Ucraina, Ungaria şi Uzbekistan. Din anul 2007, BERD nu mai aprobă operaţiuni noi
în Republica Cehă. Ţări potenţiale pentru operaţiunile BERD sunt Egipt, Iordania, Maroc şi Tunisia.
În aceste 30 de state în care BERD activează locuiesc în prezent 465 milioane de persoane.
O diferenţă importantă între BERD şi BEI constă în statele membre beneficiare de finanţare.
Dacă BERD finanţează doar proiecte localizate în ţări din ECE şi Asia Centrală, BEI finanţează
proiecte şi în ţările membre din Europa Occidentală. În fapt, cea mai mare parte a resurselor BEI este
alocată proiectelor localizate în statele dezvoltate economic din UE.
Principalele organe de conducere ale BERD sunt Consiliul Guvernatorilor (Board of
Governors), Consiliul Directorilor (Board of Directors), preşedintele şi cinci vicepreşedinţi.
Conform statutului BERD, fiecare stat membru sau instituţie interguvernamentală acţionară
este reprezentată în Consiliul Guvernatorilor de către un membru plin72 sau de către un supleant. În
cadrul fiecărei reuniuni anuale a Băncii este ales un preşedinte al Consiliului din cei 66 guvernatori.
Principalele competenţe ale Consiliului Guvernatorilor sunt următoarele73:
 admiterea de noi membri şi stabilirea condiţiilor de admitere;
 majorarea sau reducerea capitalului băncii;
 suspendarea unui membru;
 autorizarea acordurilor de cooperare cu alte organizaţii internaţionale;
 alegerea directorilor executivi şi a preşedintelui băncii;
 stabilirea condiţiilor de remunerare pentru directori, directori supleanţi şi preşedinte;
 aprobarea, pe baza raportului de audit, a bilanţului şi a contului de profit şi pierdere;
 determină valoarea rezervelor şi stabileşte modul de alocare şi distribuire a profitului net al
băncii;
 aprobarea modificării statutului băncii;
71
72
Reprezentatul țării în Consiliul Guvernatorilor poate fi ministrul de finanțe, guvernatorul băncii centrale sau ministrul de
externe.
73
73
 decide asupra încheierii activităţii băncii şi a modului de distribuire a activului băncii;
 exercită alte competenţe atribuite prin acordul de înfiinţare.
Consiliul Directorilor este format din 23 de membri şi este condus de Preşedintele BERD.
Fiecare director reprezintă unul sau mai mulţi acţionari fiind aleşi pentru o perioadă de trei ani, cu
posibilitatea de reînnoire a mandatului. Cei mai importanţi 8 acţionari (SUA, Franţa, Japonia, Italia,
Marea Britanie, Germania şi cele două instituţii interguvernamentale) numesc singure câte un director.
Celelalte state aleg în comun un director pentru grupul respectiv de ţări. Spre exemplu, România
împreună cu Turcia, Kîrgîzstan şi Azerbaijan erau reprezentate în anul 2013 în Consiliul Directorilor
de Memduh Akçay (Turcia), în calitate de director, şi Virginia Gheorghiu (România), în calitate de
supleant. Fiecare director numeşte un supleant cu putere deplină de a acţiona pentru el atunci când el
nu este prezent. Directorii şi supleanţii trebuie să provină dintr-un stat membru al băncii.
Consiliul Directorilor este responsabil cu conducerea operaţiilor curente ale BERD. Conform
statutului, principalele atribuţii ale Consiliului sunt74:
1) pregăteşte lucrările Consiliului Guvernatorilor;
2) elaborează politicile şi adoptă deciziile privind creditele acordate, garanţiile, investiţiile în
capitalul companiilor, împrumuturile contractate de bancă, acordarea de asistenţă tehnică şi alte operaţii
ale băncii;
3) depune conturile anuale auditate spre aprobarea Consiliului Guvernatorilor la fiecare adunare
generală a acţionarilor;
4) aprobă bugetul băncii.
Consiliul Directorilor a creat următoarele trei comitete menite să-l asiste în activitatea sa:
Comitetul de Audit (Audit Committee), Comitetul Buget şi Afaceri administrative (Budget and
Administrative Affairs Committee) şi Comitetul Politici operaţionale şi financiare (Financial and
Operations Policies Committee).
Preşedintele băncii este ales de către Consiliul Guvernatorilor pentru un mandat de 4 ani, cu
posibilitatea de reînnoire. El este reprezentantul legal al băncii şi conduce personalul băncii (aproximativ
1.650 persoane). Totodată, preşedintele este responsabil cu gestiunea operaţiunilor curente ale băncii şi
conduce Comitetul executiv, care include vice-preşedinţii şi alţi membri ai managementului superior al
băncii.
Tabel 5.1. Preşedinţii BERD în perioada 1991-2013

Nr.crt. Nume Perioada mandatului
1. Jacques Attali Aprilie 1991 - Iunie 1993
2. Jacques de Larosière Septembrie 1993 - Ianuarie 1998
3. Horst Köhler Septembrie 1998 - Aprilie 2000
4. Jean Lemierre Iulie 2000 - Iulie 2008
5. Thomas Mirow Iulie 2008 - Iulie 2012
6. Sir Suma Chakrabarti Iulie 2012 - prezent
Sursa: Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, www.ebrd.com
Vicepreşedinţii sunt numiţi de către Consiliul Directorilor la recomandarea Președintelui băncii
pentru un mandat de 4 ani. Salariile şi beneficiile acestora sunt aprobate tot de către Consiliul
Directorilor.
Puterea de vot a fiecări membru este dată de numărul de acţiuni subscrise la capitalul social al
băncii. Altfel spus, se respectă principiul o acţiune, un vot. În cadrul Consiuliul Guvernatorilor,
fiecare guvernator dispune de o putere de vot dată de contribuţia statului pe care îl reprezintă la
74
74
capitalul social al băncii. În Consiliul Directorilor, fiecare director dispune de un număr de voturi dat
de statul/statele care l-au ales şi pe care le reprezintă. Deciziile în Consiliul Guvernatorilor şi în
Consiliului Directorilor se adoptă cu majoritatea voturilor exprimate, cu unele excepţii (precizate în
acordul de înfiinţare) în care deciziile se adoptă cu cel puţin două treimi din puterea de vot a membrilor
BERD.
5.3.Constituirea capitalului Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare
Capitalul BERD provine din resursele subscrise de către acţionari, resursele atrase de pe
pieţele financiare internaţionale şi din profitul obţinut de bancă. Totodată, unele activităţi de asistenţă
tehnică sunt gestionate de BERD, dar sunt finanţate din donaţii oferite de diverse state sau instituţii.
Capitalul iniţial al băncii a fost de 10 miliarde ECU, respectiv 1 milion de acţiuni cu o
valoare nominală de 10.000 ECU. În urma majorărilor realizate o dată la 5 ani, capitalul BERD a
ajuns la 31 decembrie 2012 la nivelul de 29,6 miliarde euro, din care 6,2 miliarde euro reprezintă
capitalul vărsat.
Principalii acţionari ai băncii, în funcţie de valoarea capitalului subscris, sunt Statele Unite
ale Americii, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Marea Britanie, Federaţia Rusă, Canada, Spania,
Banca Europeană de Investiţii, Uniunea Europeană şi Olanda (a se vedea tabelul 5.2). Ca şi în cazul
altor bănci regionale de dezvoltare printre acţionarii semnificativi ai băncii se numără state
dezvoltate economic din alte zone geografice (precum SUA, Canada şi Japonia) care doar contribuie
la capitalul băncii. Pe de altă parte, în cazul BERD în structura acţionariatului se află două instituţii
interguvernamentale (BEI şi UE).
Tabelul 5.2. Principalii acţionari ai BERD (decembrie 2012)

Capital subscris (mii
Ţară membră Data aderării
Nr.crt. euro)
1 Statele Unite ale Americii 28 martie 1991 3.001.480
2 Franţa 28 martie 1991 2.556.510
3 Germania 28 martie 1991 2.556.510
4 Italia 28 martie 1991 2.556.510
5 Japonia 2 aprilie 1991 2.556.510
6 Marea Britanie 28 martie 1991 2.556.510
7 Federaţia Rusă 9 aprilie 1992 1.200.580
8 Canada 28 martie 1991 1.020.490
9 Spania 28 martie 1991 1.020.490
10 Banca Europeană de Investiţii 28 martie 1991 900.440
11 Uniunea Europeană 28 martie 1991 900.440
12 Olanda 28 martie 1991 744.350
… … … …
29 Romania 28 martie 1991 144.070
Sursa: Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, www.ebrd.com
Cea mai mare parte a resurselor BERD provine din emisiunea şi plasarea de obligaţiuni
corporative pe pieţele financiare internaţionale. Dispunând de o bază de capital puternică şi de un
75
bilanţ solid, determinate de politica prudentă de acordare a creditelor şi gestionarea eficientă a
riscurilor, BERD beneficiază de un rating triplu A pentru împrumuturile contractate de pe pieţele
financiare internaţionale, ceea ce îi permite obţinerea unui cost scăzut. În plus, banca a dezvoltat
produse inovative de îndatorare şi dispune de o bază largă de investitori potenţiali. Aceste avantaje
ale băncii îi permit să acceseze resurse financiare oricând şi într-un volum suficient pentru a susţine
obiectivele de dezvoltare ale băncii. Până la 31 mai 2013, banca realizase emisiuni de obligaţiuni în
valoare de 60 de miliarde euro, denominate în 40 de valute.
5.4.Mecanisme şi instrumentele de finanţare şi garantare
Un proiect este eligibil pentru o finanţare de la BERD dacă satisface următoarele condiţii 75:
 este situat într-una din ţările în care BERD operează;
 prezintă perspective comerciale bune;
 beneficiarul proiectului contribuie cu resurse financiare sau în natură la realizarea proiectului;
 este util pentru economia locală şi contribuie la dezvoltarea sectorului privat;
 satisface anumite standarde bancare şi ecologice.
Conform documentelor oficiale, BERD poate acorda finanţare în următoarele sectoare de
activitate: agrobusiness, energie şi eficienţă energetică, instituţii financiare, producţie, infrastructura
municipalităţilor, resurse naturale, turism, IMM, telecomunicaţii şi tehnologia informaţiei, media şi
transport. BERD nu poate finanţa proiecte din domeniul militar, industria tutunului, alcoolului şi
produselor interzise prin legile internaţionale, precum şi activităţi legate de jocuri de noroc.
BERD adaptează fiecare proiect la nevoile clienţilor şi la situaţia specifică a ţării, regiunii şi
sectorului în cauză. În principiu, BERD finanţează maxim 35% din costul total al unui proiect pentru
o investiţie tip ―greenfield‖ sau 35% din capitalizarea pe termen lung a societăţii promotoare a
proiectului76. Banca investeşte numai în acele proiecte care nu reuşesc să atragă finanţare în condiţii
similare de pe piaţă.
Pentru a atrage şi alte resurse financiare, BERD solicită ca beneficiarul proiectului să
contribuie cu un aport de capital semnificativ, cel puţin egal cu investiţia realizată de bancă. De
asemenea, este necesară asigurarea unor surse suplimentare de finanţare din partea beneficiarilor, a
altor co-finanţatori sau resurse obţinute prin programul de împrumut sindicalizat oferit de BERD. Un
obiectiv important al băncii constă în atragerea unor surse private de capital pentru a finanţa un
anumit proiect. În medie, pentru fiecare euro pe care BERD îl investeşte într-un proiect, sunt atraşi
2,5 euro din sectorul privat.
Finanţările BERD pentru proiectele sectorului privat se situează între 5 milioane euro şi 250
milioane euro sub formă de împrumuturi sau de participaţii la capitalul social. Valoare medie a
investiţiilor realizate de BERD este de 25 milioane euro. Proiectele de investiţii de valoare mică pot
fi finanţate prin intermediari financiari (precum bănci comerciale locale, fonduri de private equity şi
societăţi de leasing) sau prin programe speciale destinate investiţiilor directe de dimensiuni mai
reduse în ţările mai puţin dezvoltate economic.
Conform mandatului încredinţat, BERD alocă 60% din resurse pentru finanţarea proiectelor
din sectorul privat, respectiv 40% pentru sectorul public (municipalităţi şi firme de stat). Banca s-a
implicat activ în privatizarea unor companii deţinute de stat sau în restructurarea acestora.
Instrumentele de finanţare oferite de BERD se împart în trei mari categorii: credite, participaţii la
75
EBRD, „Guide to EBRD financing‖, Londra, 2013, p. 1.
76
76
capitalul unor companii şi garanţii.
a. Creditele acordate de BERD prezintă următoarele caracteristici:
- valoarea minimă este de 5 milioane euro (pentru anumite ţări această valoare poate fi mai
mică);
- rata dobânzii poate fi fixă sau variabilă;
- pot fi denominate în principalele valute sau în anumite monede locale;
- maturitatea este cuprinsă între 1 şi 15 ani;
- perioada de graţie poate fi adaptată la nevoile proiectului atunci când este necesar.
Costul unui credit acordat de BERD este reprezentat de rata dobânzii (fixă sau variabilă) şi de
comisioane. Rata variabilă este formată dintr-o rată de referinţă (precum EURIBOR) şi o
primă/marjă de risc ce reflectă riscul de ţară şi riscul specific proiectului. Informaţiile privind nivelul
dobânzii sunt cunoscute doar de către bancă şi beneficiar 77. În plus, clientul trebuie să plătească o
serie de comisioane, precum:
- comision de evaluare;
- comision iniţial şi comision de structurare a împrumutului, plătite la semnarea contractului;
- comision de sindicalizare (numai pentru creditele sindicalizate);
- comision de angajament pentru suma angajată neretrasă a împrumutului;
- comision de rambursare anticipată, anulare şi plată cu întârziere.
Deseori, BERD atrage alți investitori instituționali pentru a participa la finanțarea unui
proiect de investiții de dimensiuni mari. Conform unor autori78, sindicalizarea reprezintă procesul
prin care BERD identifică alte instituţii financiare care se angajează să împrumute pe baza
documentaţiei întocmite de bancă, în termeni aproximativ similari cu cei ai Băncii.
b. Participaţii de capital (equity). BERD poate achiziţiona participaţii la capitalul unor
companii din industrie, infrastructură sau sectorul financiar urmărind obţinerea unui randament din
aceste investiţii. Valoarea unui asemenea plasament este cuprinsă între 2 şi 100 milioane euro.
BERD poate achiziţiona acţiuni ordinare (listate sau nelistate), poate subscrie la ofertele publice
realizate de companiile private sau de stat, respectiv poate acorda credite convertibile şi subordonate.
Banca deţine doar poziţii minoritare şi are o strategie bine definită de ieşire (exit) din acţionariatul
unei companii. De regulă, BERD îşi lichidează participaţia dintr-o companie într-un interval de 4-8
ani din momentul plasamentului iniţial. Strategia de exit implică fie vânzarea acţiunilor către
sponsorul principal, fie vânzarea acţiunilor printr-o ofertă publică.
BERD se implică activ şi în industria de private equity. Astfel, banca investeşte în fonduri de
private equity specializate pe regiuni, ţări sau sectoare de activitate şi care sunt administrate de
societăţi de capital de risc profesioniste. Aceste fonduri de private equity utilizează aceleaşi criterii
de evaluare a investiţiilor directe potenţiale ca şi BERD. Companiile din Romania pot atrage
finanţare de la următoarele fonduri de private equity în care BERD a investit: Black Sea Fund,
Danube Fund Ltd şi Romanian Post-Privatisation Fund (RPPF). În total, BERD a realizat 1.119
investiţii prin intermediul a 137 de fonduri de private equity. Valoarea angajamentelor făcute de
BERD în fondurile de private equity (peste 3 miliarde Euro) conferă acestei instituţii financiare
internaţionale poziţia de principalul investitor instituţional în fondurile de private equity din Europa
Centrală şi de Est, Rusia şi statele CSI.
c.Similar celorlalte bănci multilaterale de dezvoltare, BERD furnizează diferite tipuri de
garanţii.
Programul de facilitare a comerţului (Trade Facilitation Programme - TFP) a fost iniţiat în
77
78
Brezeanu, P., ―Finanțe europene‖, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2007, p. 392.
77
anul 1999 pentru a promova şi facilita comerţul internaţional către şi între ţările în care BERD
activează. În cadrul acestui program BERD acordă garanţii băncilor comerciale internaţionale pentru
a acoperi riscul politic şi riscul de neplată aferente tranzactiilor realizate în statele membre. De
asemenea, BERD oferă credite pe termen scurt băncilor comerciale locale şi companiilor de factoring
pentru a finanţa mai departe exportatorii locali, importatorii şi distribuitorii. Prin aceste instrumente
BERD urmăreşte să crească capacitatea băncilor comerciale din statele membre de a finanţa comerţul
internaţional, ceea ce contribuie la creşterea posibilităţii antreprenorilor locali de a participa la
activităţi de comerţ internaţional.
În anul financiar 2012, BERD a finanţat un număr record de proiecte (393), continuând
angajamentul de sprijinire a întreprinderilor private cu resurse financiare în contextul accentuării
dificultăţilor în accesarea surselor de finanţare. Volumul investiţiilor a fost de 8,9 miliarde euro,
valoare aproximativ egală cu investiţiile din anii precedenţi (a se vedea tabelul 5.3). Mai mult de
77% din valoarea acestor investiţii a fost în sectorul privat.
Tabel 5.3. Rezultatele operaţionale ale BERD în perioada 2008-2012

Total
2008 2009 2010 2011 2012
1991-2012
Număr de proiecte 302 311 386 380 393 3.644
Volumul de business anual 5.087 7.861 9.009 9.051 8.920 78.916
Finanţarea atrasă din alte 8.372 10.353 13.174 20.802 17.372 155.644
surse
Valoarea totală a proiectelor 12.889 18.087 22.039 29.479 24.871 235.387
Sursa: EBRD, ―Annual report 2012‖, Londra, 2013, p. 6.
De la începutul activităţii sale, BERD a investit aproximativ 78,9 miliarde euro în 3.644
proiecte menite să sprijine procesul de tranziţiei a economiilor din regiune. Pentru aceste proiecte
BERD a mobilizat aproximativ 155,6 miliarde euro din alte surse private. Datorită valorii
considerabile a investiţiilor realizate, BERD este considerat cel mai mare investitor individual în
regiunea în care activează.
Similar celorlalte instituţii financiare internaţionale, BERD acordă o importanţă deosebită
sprijinirii sectorului MIMM-urilor (microîntreprinderi şi întreprinderi mici şi mijlocii) prin acordarea
de finanţare şi asistenţă tehnică.
În primul caz, BERD utilizează o reţea de intermediari financiari locali (bănci comerciale,
societăţi de leasing, instituţii de microfinanţare şi fonduri de capital de risc) în care a investit sau cu
care au semnate contracte de creditare pentru a îmbunătăţi accesul MIMM-urilor la finanţare şi la
servicii financiare. Totodată, BERD oferă linii de credit pentru proiecte de eficienţă energetică
destinate IMM-urilor, încurajează antreprenoriatul în rândul femeilor prin credite preferenţiale
acordate acestora şi furnizează credite denominate în monede locale pentru a reduce expunerea
valutară a clienţilor. Din 1991 până în anul 2012, BERD a finanţat MIMM-urile din statele membre
cu aproximativ 7 miliarde euro.
În al doilea caz, banca a iniţiat două programe - Programul de Creştere a Întreprinderilor 79
(EGP – Enterprise Growth Programme) şi Programul de finanţare a consultanţei în afaceri (BAS -
Business Advisory Services) - gestionate de către departmentul Small Business Support (SBS) şi
finanţate din donaţii. Prin intermediul acestor două programe BERD acordă întreprinderilor asistenţă
tehnică specializată pentru creşterea competitivităţii acestora.
79
Fostul program Turn-Around Management (TAM).
78
Programul de finanţare a consultanţei în afaceri (BAS) are rolul de a ameliora performanţa
întreprinderilor mici şi mijlocii prin utilizarea consultanţei. Înfiinţat în anul 1993, Programul BAS a
subvenţionat până în prezent peste 12.300 de proiecte în cele 22 de ţări în care funcţionează,
mobilizând peste 100 de milioane euro din fondurile puse la dispoziţie de diverşi finanţatori
(Uniunea Europeană, BERD, Luxemburg, Suedia, Kazakhstan etc.). Întreprinderile mici şi mijlocii
pot aplica pentru a obţine subvenţii reprezentând până la 75% din costul net al unui proiect de
consultanţă, dar nu mai mult de 10.000 Euro.
Programul de Creştere a Întreprinderilor se adresează întreprinderilor cu un număr de
angajaţi cuprins între 100 si 500 de persoane şi cu o cifra de afaceri mai mică de 50 milioane euro.
Prin acest program se are în vedere îmbunătăţirea abilităţilor de conducere ale managerilor prin
oferirea de consilierea din partea unor experţi internaţionali – persoane cu o experienţă în afaceri mai
mare de 15 ani, specializați într-o anumită industrie. Ambele programe urmăresc să pregătească
întreprinderile pentru a realiza investiţii în străinătate, inclusiv proiecte finanţate de BERD.
În ultimii ani BERD a dorit să maximizeze impactul activităţilor sale prin intermediul unor
iniţiative strategice destinate țărilor mai puţin dezvoltate din punct de vedere economic. Aceste
iniţiative vizează principalele provocări cu care se confruntă economiile în tranziţie, respectiv
dezvoltarea sectorului financiar, securitatea şi eficienţa energetică etc.
Iniţiativa privind energia durabilă (Sustainable Energy Initiative - SEI) sprijină
adaptarea la schimbările climaterice şi îmbunătăţirea eficienţei energetice. Banca sprijină proiecte
municipale din domeniul energiei durabile din ţările membre, precum infrastructura municipală de
energie, transportul energiei, piaţa de carbon etc.
Iniţiativa privind Dezvoltarea Monedei Locale şi a Pieţelor Locale de Capital (The Local
Currency and Capital Markets Development Initiative - LC2) a fost lansată în anul 2010 pentru a
facilita dezvoltarea pieţelor locale de capital prin investiţii, asistenţă tehnică şi dialog politic.
Deseori, BERD emite obligaţiuni în monede locale şi le plasează pe pieţele din regiune pentru a
dezvolta aceste pieţe de capital.
Facilitatea de finanţare municipală (Municipal Finance Facility) reprezintă o iniţiativă
comună a Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi a Comisiei Europene
menită să dezvolte şi să stimuleze împrumuturile băncilor comerciale către municipiile mici şi
mijlocii şi companiile acestora de utilităţi în ţările care au aderat la UE în 2004 80. Facilitatea combină
finanţarea BERD sub formă de împrumuturi pe termen lung şi/sau partajare a riscurilor cu granturi
din partea UE pentru creşterea maturităţii creditelor acordate. BERD acordă linii de credit de până la
75 milioane euro băncilor partenere pentru a finanţa mai departe municipalităţile mici şi mijlocii în
euro sau în monede locale. Liniile de credit au o maturitate de 10-15 ani.
5.5.Ciclul unui proiect finanţat de Banca Europene pentru Reconstrucţie şi

Dezvoltare
Un proiect finanţat de BERD cuprinde următoarele etape81:

1) Evaluarea conceptului (―concept review‖). Comitetul operaţiuni (Operations Committee)
aprobă într-o primă etapă conceptul proiectului şi structura sa, inclusiv modalităţile de finanţare
propuse şi obligaţiile asumate. În această etapă banca şi clientul semnează o scrisoare de mandat care
cuprinde planul de realizare a proiectului, cheltuielile de dezvoltare şi responsabilităţile asumate de
80
Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia şi Slovenia.
81
EBRD, ―Guide to EBRD financing‖, Londra, 2013, p. 3.
79
cele două părţi.
2) Evaluarea finală. După negocierea termenilor tranzacţiei şi realizarea tuturor
investigaţiilor, proiectul primeşte aprobarea finală din partea Comitetului operaţiuni.
3) Evaluarea în Consiliu de Administraţie. Preşedintele BERD împreună cu reprezentanţii
Comitetului operaţiuni prezintă proiectul spre aprobare în Consiliul de Administraţie.
4) Semnarea contractului de finanţare. Banca şi clientul semnează acordul de finanţare.
5) Efectuarea plăţilor (disbursements). După stabilirea condiţiilor de rambursare a creditului
şi îndeplinirea cerinţelor BERD, fondurile sunt transferate din contul BERD în contul clientului;
6) Rambursarea (repayments). Clientul rambursează creditul conform graficului prestabilit.
7) Vânzarea cotelor de participare (sale of equity). După o anumită perioadă de timp, banca
vinde participaţiile de capital deţinute la diverse companii private sau publice.
8) Maturitatea. Suma finală a creditului devine scadentă.
9) Finalizarea proiectului. Creditul a fost în întregime rambursat şi/sau participaţia la
capitalul unor companii a fost complet vândută.
Ciclul total al unui proiect, de la iniţiarea sa până la rambursare, poate dura de la un an (în cazul
unui credit pentru capital de lucru) şi până la 15 ani (pentru proiecte de infrastructură pe termen lung).
În vederea evaluarii eligibilităţii unui proiect, BERD solicită trei categorii de informaţii 82:
- informaţii operaţionale legate de proiect (partea I);
- informaţii financiare (partea a II-a);
- informaţii privind mediul şi cadrul legal (partea a III-a).
Partea I cuprinde o scurtă descriere a proiectului prin care se arată cum va fi utilizată
finanţarea oferită de BERD. De asemenea, aici sunt cuprinse informaţii despre beneficiar, incluzând
experienţa, situaţia financiară şi modul în care compania se va implica în proiect din punct de vedere
financiar, managerial, din perspectiva producţiei şi a activităţii de marketing. Tot aici sunt oferite
informaţii despre produsele şi serviciile ce se vor realiza, precum şi informaţii precum clienţii
potenţiali, competiția, cota de piaţă previzionată, strategia de preţ şi distribuţie.
În partea a II-a a proiectului este prezentată o analiză a costurilor proiectului şi a modului în
care fondurile vor fi utilizate. De asemenea, sunt oferite şi alte informaţii financiare, precum un
rezumat al cerinţelor de implementare (inclusiv selectarea unor furnizori de bunuri şi servicii şi
procedurile de achiziţii), surse adiţionale de finanţare a proiectului şi o analiză o performanţelor
anticipate ale proiectului.
În partea a III-a sunt cuprinse informaţii privind mediul şi cadrul legal, respectiv: implicaţiile
proiectului asupra mediului înconjurător, copii după auditul de mediu, licenţe guvernamentale sau
permise necesare pentru realizarea proiectului, restricţii de export/import, tarife vamale şi restricţii
valutare.
Prin investiţiile sale, BERD promovează 83:
- creşterea economică în statele membre;
- antreprenoriatul, competitivitatea şi privatizarea întreprinderilor de stat;
- instituţii financiare şi sisteme judiciare puternice;
-dezvoltarea infrastructurii;
- adoptarea unor coduri de guvernanţă corporativă;
- reformele structurale şi sectoriale.
82
EBRD, ―Guide to EBRD financing‖, Londra, 2013, p. 4.
83
EBRD, „About the EBRD‖, Londra, 2013, p. 1.
80
5.6.Bibliografie
1. Brezeanu, P., ―Finanţe europene‖, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2007.

2. EBRD, ―Agreement Establishing European Bank for Reconstruction and Development‖, 2009.
3. EBRD, ―Strategia pentru România‖, Londra, 2012.
4. EBRD, „About the EBRD‖, Londra, 2013.
5. EBRD, ―Annual report 2012‖, Londra, 2013.
6. EBRD, „Guide to EBRD financing‖, Londra, 2013.
7. www.basromania.ro
8. www.ebrd.com
9. www.eeff.ro
10. www.seff.ro
1) Capitalul Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare:

a) [ ] poate fi modificat numai de către Consiliul Guvernatorilor care decide cu o putere de vot de cel
puţin jumatate din numărul total;
b) [ ] este format din resurse ordinare şi resurse extraordinare;
c) [ ] resursele ordinare cuprind capitalul autorizat al băncii, fondurile primite prin restituirea
împrumuturilor sau garanţiilor, venitul obţinut din împrumuturi şi investiţii şi fonduri obţinute din
emisiunea de obligaţiuni.
2) Principiile aşezate la baza funcţionării Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare cuprind:
a) [ ] banca finanţează un proiect pe teritoriul unei ţări membre, chiar dacă aceasta se opune la proiectul
respectiv;
b) [ ] banca se preocupă de menţinerea unei diversităţi rezonabile în toate investiţiile sale;
c) [ ] banca aplică restricţii în procurarea bunurilor şi serviciilor din orice ţară, din împrumuturile şi
finanţările realizate din resursele ordinare sau speciale;
d) [ ] banca asigură finanţarea investiţiilor în termenii şi condiţiile pe care le consideră potrivite
proiectului aprobat.
3. Capitalul autorizat al Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare:

a) [ ] este divizat în acţiuni cu valoare nominală de 10.000 EURO
b) [ ] este format din emisiunea de obligatiuni
c) [ ] poate fi modificat numai prin decizie a Consiliului Guvernatorilor
d) [ ] provine, în cea mai mare parte, din subscrierile ţărilor din Uniunea Europeană
81
UNITATEA DE STUDIU 6. BĂNCI REGIONALE ŞI SUBREGIONALE DE

DEZVOLTARE
6.1.Bănci regionale de dezvoltare
6.1.1. Banca Inter-Americană de Dezvoltare
Banca Inter-Americană de Dezvoltare (Inter-American Development Bank - IADB) a fost

creată în anul 1959 din dorinţa ţărilor din America Latină şi Caraibe de a avea o bancă atentă la
nevoile lor de dezvoltare, precum şi din îngrijorările SUA privind răspândirea ideilor comuniste în
America Latină84. Prin urmare, banca a avut tendinţa de a se focaliza mai mult pe proiecte sociale
decât pe finanţarea unor proiecte de infrastructură.
Conform statutului85, obiectivul băncii constă în sprijinirea procesului de dezvoltare
economică şi socială a ţărilor membre din America Latină şi Caraibe. În vederea realizării acestui
obiectiv, banca exercită următoarele funcţii86:
 promovează investiţiile de capital publice şi private care urmăresc dezvoltarea economică a
statelor din regiune;
 utilizează capitalul propriu, fondurile atrase de pe pieţele financiare şi alte resurse
disponibile pentru a finanţa dezvoltarea statelor membre din regiune, acordând prioritate acelor credite
şi garanţii care contribuie efectiv la creşterea economică a acestor state;
 încurajează investiţiile private în proiecte, întreprinderi şi activităţi care contribuie la
dezvoltarea economică şi suplimentează investiţiilor private atunci când resursele financiare private nu
sunt disponibile în condiţii rezonabile de piaţă;
 cooperează cu statele membre pentru a orienta politicile de dezvoltare ale acestora spre
utilizarea mai eficientă a resurselor disponibile;
 furnizează asistenţă tehnică în pregătirea, finanţarea şi implementarea planurilor şi
proiectelor de dezvoltare.
În prezent, banca face parte din grupul IADB, alături de Corporaţia Inter-Americană de
Investiţii (1989) şi Fondul Multilateral de Investiţii (1993). Corporaţia Inter-Americană de Investiţii
(Inter-American Investment Corporation - IIC) este specializată în finanţarea întreprinderilor mici şi
mijlocii care nu au acces la alte resurse financiare în condiţii normale de piaţă, în timp ce Fondul
Multilateral de Investiţii (Multilateral Investment Fund - MIF) sprijină dezvoltarea sectorului privat
prin granturi şi investiţii, accentul fiind pus pe microîntreprinderi.
Banca este deţinută de 48 de state, din care 26 din regiune şi 22 din afara regiunii. Membrii
eligibili pentru finanţare de la bancă sunt doar cele 26 de state din regiune.
Similar celorlalte bănci de dezvoltare regionale, banca este organizată şi gestionată după
modelul Băncii Mondiale. Fiecare stat membru este reprezentat în structurile de conducere ale
băncii, respectiv Consiliul Guvernatorilor şi Consiliul Directorilor Executivi. Consiliul
Guvernatorilor alege un Preşedinte provenit dintr-o ţară membră din regiune pentru un mandat de 5
84
Babb, S., ―Behind the Development Banks: Washington Politics, World Poverty, and the Wealth of Nations‖,
University of Chicago Press, Chicago, 2009.
85
Inter-American Development Bank, ―Agreement Establishing the Inter-American Development Bank‖, Washington,
1996, art. 1, secţ. 1.
86
Inter-American Development Bank, op. cit., secț. 2.
82
ani. Atribuţiile acestor organe de conducere sunt similare cu cele întâlnite în cadrul BIRD.
Resursele financiare ale IADB se formează pe seama contribuţiilor celor 48 de state membre
la capitalul social, rezervelor constituite din profitul realizat de bancă şi din fonduri mobilizate de pe
pieţele internaţionale de capital. La sfârşitul anului 2012, capitalul subscris al băncii era de 116,88
miliarde USD, din care 4,64 miliarde USD era capitalul plătit. În prezent, banca derulează un proces
de majorare a capitalului social cu 70 miliarde USD.
Totodată, banca gestionează Fondul pentru Operaţii Speciale (finanţat din contribuţii ale
statelor membre pentru a sprijini statele cele mai sărace din regiune) şi alte 40 de fonduri administrate.
Încă de la înfiinţare, IADB a oferit atât finanţare concesională, cât şi finanţare în condiţii de
piaţă (a se vedea tabelul 6.1). Prin intermediul Fondului pentru Operaţii Speciale, bancă acordă
credite în condiţii preferenţiale (concesionale) unor guverne ale statelor slab dezvoltate din regiune
(Bolivia, Guyana, Haiti, Honduras şi Nicaragua). Finanţarea concesională cuprinde o gamă variată de
credite şi garanţii, respectiv: credite pentru investiţii, credite de ajustare structurală, credite pentru
sectorul privat fără garanţii de la guverne, credite pentru micro-întreprinderi, credite pentru urgenţe,
garanţii, granturi de cooperare tehnică şi granturi pentru pregătirea proiectelor.
De la începutul activităţii sale şi până în anul 2012, IADB a acordat credite şi garanţii în
valoare de 219 miliarde USD pentru realizarea unor proiecte de investiţii în valoare totală de peste
462 miliarde USD, respectiv granturi în valoare de 5,3 miliarde USD. Datorită valorii considerabile a
finanţărilor acordate, IADB, cea mai veche şi cea mai mare bancă regională de dezvoltare din
lume, este considerată principala sursă de finanţare multilaterală pentru dezvoltarea economică,
socială şi instituţională a ţărilor membre din America Latină şi Caraibe.
6.1.2. Banca Africană de Dezvoltare
Banca Africană de Dezvoltare (African Development Bank - AfDB) a fost înfiinţată în anul
1964 pentru a promova creşterea economică sustenabilă şi reducerea sărăciei în Africa. Până în anul
1982, acţionarii băncii au fost în exclusivitate state din Africa. În prezent, banca este deţinută de 77
ţări, din care 53 africane şi 24 non-africane. Conform statutului, sediul băncii este la Abidjan (Côte
d’Ivoire), dar temporar acesta este mutat în Tunis (Tunisia).
În prezent, Banca face parte din Grupul BAFD, alături de Fondul African de Dezvoltare
(African Development Fund) şi Fondul Nigerian (Nigeria Trust Fund). Grupul BAFD derulează două
mari categorii de activităţi în vederea atingerii obiectivului asumat, respectiv:
- mobilizarea şi alocarea resurselor pentru proiecte de investiţii în ţările membre din regiune;
- furnizarea de consiliere politică şi asistenţă tehnică pentru a sprijini eforturile de dezvoltare
ale statelor membre.
Organele de conducere ale Băncii sunt Consiliul Guvernatorilor, Consiliul Directorilor şi
Preşedintele băncii87.
Forul cel mai înalt de decizie în cadrul Băncii Africane de Dezvoltare este Consiliului
Guvernatorilor în cadrul căruia fiecare ţară membră are desemnat un guvernator şi un supleant.
Dreptul de vot este dat de un număr de voturi de bază, la care se adaugă un număr suplimentar de
voturi corespunzător subscrierii la capital băncii. Deciziile în cadrul Consiliul Guvernatorilor se
adoptă în urma discuţiilor prin consens şi mai puţin prin exercitarea dreptului de vot. Consiliul se
reuneşte o dată pe an şi stabileşte strategia băncii.
Consiliul Guvernatorilor delegă majoritatea atribuțiilor Consiliului Director, care este
87
African Development Bank, ―Agreement Establishing The African Development Bank‖, 2011, art. 4.
83
responsabil de coordonarea activităţii curente a băncii. Consiliul este format din 20 directori aleşi de
către Consiliul Guvernatorilor, din care 13 reprezintă ţările membre africane şi 7 celelalte ţări
membre. Consiliul Director stabilește politicile și liniile directoare ale activităţii băncii, supervizează
operațiunilor generale ale băncii şi se ocupă de problemele financiare și administrative.
Şedinţele Consiliul Director sunt conduse de către Preşedintele băncii. Acesta este ales de
către Consiliul Guvernatorilor pentru un mandat de 5 ani şi provine dintr-un stat membru din
regiune. Similar celorlalte bănci multilaterale de dezvoltare, preşedintele este reprezentantul legal al
băncii, coordonează procesul decizional şi asigură conducerea personalului băncii.
Resursele financiare ale băncii sunt constituite din contribuţiile la capitalul social ale celor
77 de state membre, rezervele constituite din profitul realizat de bancă, sumele provenite din
rambursare împrumuturilor, venitul obţinut din operaţiunile de creditare şi din fondurile mobilizate
de pe pieţele internaţionale de capital. Spre deosebire de celalalte bănci regionale de dezvoltare,
AfDB foloseşte o unitate de cont (Unit of Account – U.A.) pentru a exprima situaţiile sale financiare.
Această unitate de cont este egală cu 1 DST. În cadrul operaţiunilor curente banca foloseşte efectiv
monedele ţărilor membre.
La sfârşitul anului 2012, capitalul autorizat al băncii era de 66,98 miliarde U.A., din care
65,22 miliarde U.A. reprezenta capitalul subscris. Similar celorlalte bănci multilaterale de dezvoltare,
capitalul subscris este format din capitalul plătit (4,96 miliarde U.A.) şi capitalul apelabil (60,25
miliarde U.A.).
Membrii eligibili pentru finanţare de proiecte în sectorul public sunt 16 state cu venit mediu
pe cap de locuitor din regiune. Totodată, banca finanţează sectorul privat din toate statele membre
din regiune (inclusiv statele fragile), precum şi proiecte multinaţionale. Banca acordă finanţare în
condiţii de piaţă prin credite, participaţii la capitalul unor companii şi garanţiii pentru credite.
De la începutul activităţii sale şi până în anul 2012, AfDB a acordat 3.796 credite şi granturi
în valoare totală de 63,66 miliarde U.A. O parte consistentă din resursele băncii a fost alocată în
ultima perioadă finanţării proiectelor de dezvoltare a infrastructurii. Strategia băncii pentru perioada
2013-2022 cuprinde următoarele cinci priorităţi strategice: dezvoltarea infrastructurii, integrarea
economică regională, dezvoltarea sectorului privat, guvernanţa şi transparenţa, dezvoltarea
abilităţilor antreprenoriale şi tehnologice.
Conform articolului 8 din acordul de înfiinţare, banca este autorizată să înfiinţeze sau să îi fie
încredinţate spre administrare fonduri speciale ale căror obiective şi funcţii coincid cu cele ale băncii.
Astfel, în anul 1972, banca a creat Fondul de Dezvoltare African (African Development Fund -
ADF)88 pentru a oferi finanţare concesională statelor membre din regiune. Pentru a asigura eficienţa
şi echitatea, fondul furnizează finanţare utilizând un sistem de alocare bazat pe performanţe
(Performance-Based Allocation - PBA).
Fondul este administrat de Banca Africană de Dezvoltare şi cuprinde state participante (sau
ţări donatoare) şi state beneficiare (recipient countries). Obiectivul principal al fondului constă în
reducerea sărăciei în statele membre cu venit redus din regiune prin acordarea de finanţare
concesională (credite şi garanţii). Astfel, creditele acordate de Fondul African de Dezvoltare nu sunt
purtătoare de dobândă, au o scadenţă foarte lungă (50 de ani) şi prezintă o perioadă de graţie mare
(10 ani).
Resursele Fondului provin din contribuţiile (voluntare) a 27 de state donatoare. Fondul
împarte organele de conducere cu cele ale Băncii Africane de Dezvoltare.
Fondul Nigerian (Nigeria Trust Fund - NTF) a fost înfiinţat în anul 1976 printr-un acord
88
Fondul a devenit operaţional abia în anul 1974.
84
încheiat de bancă cu guvernul Nigeriei. Obiectivul acestui fond este sprjinirea eforturilor de
dezvoltare ale statelor membre ale căror condiţii economice şi sociale necesită finanţare
concesională. La finalul anului 2010, capitalul administrat de bancă în cadrul acestui fond era de 200
milioane USD (aproximativ 128,5 milioane U.A.). Fondul acordă finanţare concesională pe termen
lung şi pe termen scurt, precum şi finanţare în condiţii de piaţă pentru sectorul privat.
Alături de aceste două fonduri, banca mai administrează alte trei fonduri speciale (Arab Oil
Fund, Special Emergency Assistance Fund for Drouth and Famine in Africa şi Special Relief Fund).
6.1.3. Banca Asiatică de Dezvoltare
Banca Asiatică de Dezvoltare (Asian Development Bank - ADB) a fost înfiinţată în anul 1966
pentru a sprijini statele membre din Asia şi Pacific în eforturile lor de reducere a sărăciei şi de
ameliorare a standardelor de viaţă. În ţările membre din regiune trăiesc aproximativ 1,7 miliarde de
persoane sărace, care nu au acces la bunuri şi servicii de bază şi supravieţuiesc cu mai puţin de 2
USD pe zi. De altfel, două treimi dintre cei mai săraci oameni ai globului trăiesc în Asia.
Conform statutului, principalele funcţii ale băncii sunt următoarele:
a) să faciliteze investiţiile în regiune, indiferent de sursa lor (publice sau private) în scopul
dezvoltării economice a statelor membre;
b) să îşi utilizeze resursele disponibile pentru finanţare dezvoltării statelor membre din regiune,
acordând prioritate acelor programe şi proiecte regionale, sub-regionale sau naţionale care au
potenţialul de a contribui efectiv la creşterea economică a regiunii;
c) furnizarea de asistenţă în coordonarea planurilor şi politicilor de dezvoltare ale ţărilor
membre din zona Asiei în vederea utilizării mai eficiente a resurselor disponibile, dezvoltării unor
economii complementare şi promovării comerţului internaţional (în special, comerţul intra-regional).
d) să acorde asistenţă tehnică în pregătirea, finanţarea şi executarea programelor şi proiectelor
de dezvoltare;
e) să coopereze cu statele membre, cu alte instituţii financiare internaţionale (precum Banca
Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Corporaţia Financiară Internaţională, Agenţia de
Garantare Multilaterală a Investiţiilor şi Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică), cu
agenţiile specializate ale Naţiunilor Unite şi cu alte organisme publice sau private, implicate în
dezvoltarea economică sau având investiţii în ţările membre ale băncii.
f) să realizeze alte activităţi şi să furnizeze alte servicii care să asigure îndeplinirea
obiectivelor băncii.
În prezent, banca este deţinută de 67 de state membre, din care 48 membri regionali şi 19
membri non-regionali. Fiecare stat membru, indiferent de mărimea sa, este reprezentat în organele de
conducere ale băncii.
Principalele organe de conducere ale ADB sunt Consiliul Guvernatorilor (Board of Governors),
Consiliul Directorilor (Board of Directors), Preşedintele, şase vicepreşedinţi şi un Director general.
Conform statutului ADB, fiecare stat membru este reprezentat în Consiliul Guvernatorilor de
către un membru plin şi de către un supleant. Dreptul de vot este dat de un număr de voturi de bază, la
care se adaugă un număr suplimentar de voturi corespunzător subscrierii la capital social al băncii.
Principalele competenţe ale Consiliului Guvernatorilor sunt următoarele 89:
 admiterea de noi membri şi stabilirea condiţiilor de admitere;
 majorarea sau reducerea capitalului băncii;
 suspendarea unui membru;
89
Asian Development Bank, „Agreement Establishing the Asian Development Bank‖, 1965, art. 28.
85
 autorizează acordurile de cooperare cu alte organizaţii internaţionale;
 alegerea directorilor executivi şi a preşedintelui băncii;
 stabileşte condiţiile de remunerare pentru directori, directori supleanţi şi preşedinte;
 aprobarea, pe baza raportului de audit, a bilanţului şi a contului de profit şi pierdere;
 determină valoarea rezervelor şi stabileşte modul de alocare şi distribuire a profitului net al
băncii;
 aprobarea modificării statutului băncii;
 decide asupra încheierii activităţii băncii şi a modului de distribuire a activului băncii;
 exercită alte competenţe atribuite prin acordul de înfiinţare.
Consiliul Guvernatorilor se întruneşte în şedinţe ordinare o dată pe an. Adoptare deciziilor se
face cu majoritate simplă, cu excepţia unor decizii majore care necesită majoritatea calificată sau
unanimitate de voturi.
Consiliul Directorilor este format din 12 de membri (8 din partea ţărilor membre regionale şi 4
din partea celorlalte ţări membre) şi este condus de Preşedintele ADB. Fiecare director reprezintă unul
sau mai mulţi acţionari fiind aleşi pentru o perioadă de doi ani, cu posibilitatea de reînnoire a
mandatului. Consiliul se întâlneşte în şedinţe de cîteva ori pe săptămână la sediul băncii din Manila
(Filipine). Conform statutului, principalele atribuţii ale Consiliului sunt 90:
1) pregăteşte lucrările Consiliului Guvernatorilor;
2) elaborează politicile şi adoptă deciziile privind creditele acordate, garanţiile, investiţiile în
capitalul companiilor, împrumuturile contractate de bancă, acordarea de asistenţă tehnică şi alte operaţii
ale băncii;
3) depune conturile anuale auditate spre aprobarea Consiliului Guvernatorilor la fiecare adunare
generală a acţionarilor;
4) aprobă bugetul băncii.
Preşedintele băncii este ales de către Consiliul Guvernatorilor pentru un mandat de 5 ani, cu
posibilitatea de reînnoire. El este reprezentantul legal al băncii, conduce personalul băncii (aproximativ
3.045 persoane) şi este responsabil cu gestiunea operaţiunilor curente ale băncii.
Capitalul ADB provine din resursele subscrise de către acţionari, resursele atrase de pe pieţele
financiare internaţionale (prin emisiunea de obligaţiuni) şi din rezervele constituite pe seama profitul
obţinut de bancă. La 31 decembrie 2012, capitalul autorizat al băncii era de 163,5 miliarde USD, din
care 163,1 miliarde USD reprezintă capitalul subscris.
Principalii acţionari ai băncii, în funcţie de valoarea capitalului subscris, sunt Japonia
(15,61%), Statele Unite ale Americii (15,60%), China (6,44%), India (6,33%) şi Australia (5,79%).
Banca acordă finanţare atât sectorului pubic, cât şi sectorului privat. În prima categorie sunt
incluse guverne ale statelor în curs de dezvoltare şi companii de stat, care pot benficia de credite,
granturi, garanţii, asistenţă tehnică şi produse de management al datoriei. Chiar dacă cea mai mare
parte a creditelor este destinată sectorului public şi guvernelor, ADB acordă asistenţă directă
întreprinderilor private din economiile în curs de dezvoltare prin investiţii de capital, garanţii,
credite şi asistenţă tehnică. De asemenea, ADB mobilizează resurse financiare importante prin co-
finanţare.
Conform strategiei Băncii până în anul 2020, aproximativ 80% din împrumuturile acordate se
vor concentra în cinci domenii de activitate, respectiv: (1) infrastructură (transport, telecomunicaţii,
energie, alimentare cu apă și canalizare, dezvoltare urbană); (2) mediu; (3) cooperare şi integrare
regională; (4) dezvoltarea sectorului financiar; (5) educaţie.
90
Asian Development Bank, „Agreement Establishing the Asian Development Bank‖, 1965, art. 31.
86
Similar celorlalte bănci regionale, ADB administrează o serie de fonduri speciale, precum:
Fondul Asiatic pentru Dezvoltare, Fondul Special pentru Asistenţă Tehnică, Fondul Special Japonez,
Fondul Special pentru Institutul ADB, Fondul Special pentru Tsunami, Fondul Special pentru
Pakistan (cutremure), Fondul Regional de Integrare şi Cooperare, Fondul Canadian pentru Schimbări
Climatice etc.
Fondul Asiatic pentru Dezvoltare (Asian Development Fund - AsDF) a fost înfiinţat în
anul 1973 pentru a acorda finanţare concesională (credite şi granturi) unor guverne ale statelor cu
venit redus pe cap de locuitor din regiune. Eligibilitatea unei ţări pentru finanţarea acordată de fond
sau de către bancă se determină pe baza a doi indicatori: produsul naţional brut pe locuitor şi
bonitatea. ADF acordă credite cu dobânzi foarte mici şi granturi statelor sărăce din regiune.
Pe baza celor prezentate mai sus, pot fi desprinse o serie de caracteristici comune, precum şi o
serie de diferenţe în modul de organizare şi funcţionare a băncilor multilaterale de dezvoltare
regionale. Principalele caracteristici ale băncilor multilaterale de dezvoltare regionale sunt
următoarele:
- au fost create şi sunt deţinute şi gestionate de către țările membre acţionare;
- ţările membre provin atât din regiunile în care activează fiecare bancă (membrii regionali),
cât şi din statele dezvoltate din punct de vedere economic din afara regiunii (membrii neregionali);
- au ca principal obiectiv dezvoltarea economică şi socială a statelor membre din regiune.
Cele mai multe bănci au aderat la Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului;
- resursele se constituie din contribuţia statelor membre şi din împrumuturi contractate de pe
pieţele financiare internaţionale;
- managementul fiecărei bănci este asigurat de către o structură tripartită formată din Consiliul
Guvernatorilor, Consiliul Directorilor (Executivi) şi Preşedinte;
- acordă statelor membre din regiune asistenţă tehnică, finanţare în condiţii de piaţă şi, prin
intermediul unor entităţi separate/din cadrul grupului, finanţare concesională;
- urmăresc sprijinirea unor sectoare prioritare pentru dezvoltarea statelor membre, printre care
IMM-urile, sectorul financiar, infrastructura etc. Sprijinirea IMM-urilor constituie o prioritate pentru
băncile multilaterale de dezvoltare întrucât în cele mai multe state cu venit mediu sau redus pe cap de
locuitor accesul acestor întreprinderi la surse de finanţare constituie o problema majoră în calea
deavoltării lor. Asigurarea resurselor de finanţare a IMM-urilor poate sprijini economia reală în trei
moduri: (1) creşterea valorii resurselor disponibile IMM-urilor pentru dezvoltarea afacerilor, inclusiv
prin atragerea de finanţare complementară de la băncile locale partenere; (2) reducerea costului de
finanţare pentru IMM-uri prin oferirea unor credite cu dobânzi scăzute; (3) furnizarea de credite cu
scadenţe lungi.
6.2. Bănci subregionale de dezvoltare
6.2.1. Banca pentru Comerţ şi Dezvoltare a Mării Negre
Banca pentru Comerţ şi Dezvoltare a Mării Negre (Black Sea Trade and Development Bank -
BSTDB) a fost înfiinţată în anul 1994 de către cele 11 state fondatoare ale Organizaţiei Cooperarea
Economică a Mării Negre (OCEMN). Acţionarii băncii sunt Albania, Armenia, Azerbaijan, Bulgaria,
Georgia, Grecia, Moldova, România, Rusia, Turcia şi Ucraina. Banca a început să funcţioneze
efectiv în anul 1999, având sediul la Salonic (Grecia).
Obiectivul băncii constă în accelerarea dezvoltării economice a statelor membre şi
promovarea cooperării între acestea. Conform acordului de înfiinţare, misiunea băncii este să
87
contribuie la procesul de tranziţie a statelor membre spre prosperitatea economică a cetăţenilor săi 91.
În acest sens, banca sprijină comerţul şi investiţiile regionale, furnizează finanţare pentru tranzacţiile
comerciale şi proiecte pentru a ajuta statele membre să stabilească legături economice puternice.
Banca are o focalizare regională – sprijină investitorii şi companiile din cele 11 state
membre. Calitatea de membru al băncii este deschisă a) oricărei ţări membre a Organizaţiei
Cooperarea Economică a Mării Negre, respectiv b) altor bănci multilaterale sau instituţii financiare.
Principalele organe de conducere ale BSTDB sunt Consiliul Guvernatorilor (Board of
Governors), Consiliul Directorilor (Board of Directors), Preşedintele, trei vicepreşedinţi şi un Director
general.
Consiliul Guvernatorilor (Board of Governors) constituie principalul for de decizie, fiind
format din reprezentanţi ai tuturor ţărilor membre, respectiv un guvernator şi un supleant. De regulă,
reprezentanţii fiecărui stat (guvernatorii) pot fi miniştri de finanţe, ministrii ai dezvoltării sau
guvernatori ai băncilor centrale din statele membre. În cadrul fiecărei reuniuni anuale a băncii este ales
un preşedinte al Consiliului din cei 11 guvernatori pentru un mandat de un an. Conform statutului
băncii, principalele atribuţii ale Consiliul Guvernatorilor sunt următoarele 92: modifică acordul de
înfiinţare a băncii; decide asupra admiterii de noi membri şi a condiţiilor de admitere; aprobă majorarea
sau reducerea capitalului social; decide asupra suspendării unui membru; decide asupra încheierii
activităţii băncii şi a modului de distribuire a activului băncii; aprobă, pe baza raportului de audit,
bilanţul şi contul de profit şi pierdere; alege preşedintele băncii.
Consiliul Directorilor (Board of Directors) este format dintr-un număr de 11 directori, fiecare
ţără membră având dreptul de a numi un director şi un supleant. Directorii executivi sunt responsabili
de conducerea operaţiilor generale ale băncii conform atribuţiilor prezentate în acordul de înfiinţare
(sau delegate de către Consiliul Guvernatorilor), de aprobarea bugetului băncii, de pregătirea lucrărilor
Consiliului Guvernatorilor şi de aprobarea împrumuturilor.
Preşedintele BSTDB este ales de către Consiliul Directorilor pentru a conduce banca pe o
perioadă de 4 ani. Preşedintele BSTDB participă la şedinţele Consiliului Ddirectorilor (dar nu are drept
de vot decât în caz de egalitate), are în subordine personalul operativ, conduce operaţiunile curente ale
băncii şi răspunde de organizarea, numirea şi demiterea personalului băncii. În exercitarea
atribuţiunilor sale, preşedintele este ajutat de 3 vicepreşedinţi şi un secretar general.
Capitalul BSTDB este format din resursele subscrise de către acţionari, resursele atrase de pe
pieţele financiare internaţionale (prin emisiunea de obligaţiuni) şi din rezervele constituite pe seama
profitul obţinut de bancă. BCDMN dispune de un capital autorizat în valoare de 3 miliarde DST
(aproximativ 4,5 miliarde USD), din care 2 miliarde DST reprezintă capitalul subscris de statele
membre. Principalii acționari ai băncii sunt Rusia, Turcia, Grecia, România, Bulgaria și Ucraina.
Banca oferă trei categorii de instrumente financiare: credite pe termen mediu şi lung,
investiţii de capital şi garanţii. De asemenea, Banca are programe de sprijinire a IMM-urilor şi a
comerţului internaţional derulate prin intermediarii financiari locali, precum şi fonduri pentru
asistenţă tehnică.
Similar celorlalte instituţii financiare internaţionale, BSTDB poate finanţa maxim 35% din
costul total al unui proiect. De asemenea, există şi o limită maximă raportată la resursele băncii.
Astfel, pentru un proiect individual BSTDB nu poate acorda un credit mai mare de 7,5% din
capitalul plătit şi rezervele băncii, respectiv nu poate avea o participaţie mai mare de 3% din aceeaşi
91
Black Sea Trade and Development Bank, ―Agreement Establishing the Black Sea Trade and Development Bank‖, 1997,
art. 1.
92
Black Sea Trade and Development Bank, ―Agreement Establishing the Black Sea Trade and Development Bank‖, 1997,
art. 23.
88
suma. Spre deosebire de celelalte IFI-uri, limita inferioară de la care banca poate finanţa un proiect
poate fi mai mică decât pragul de 5 milioane euro.
De la înfiinţare şi până în decembrie 2012, Banca a aprobat 257 de proiecte în valoare de
2,74 miliarde de euro în sectoare diverse, precum infrastructură, energie, industrie, telecomunicaţii şi
sectorul financiar. Instituţia are în portofoliul activ 100 de proiecte în valoare de 786 milioane euro93.
România este membru fondator al BCDMN, deţinând o cotă de 14% din capitalul social al
băncii, respectiv 280.000 de acţiuni. Banca a finanţat în România aproximativ 26 de proiecte în
valoare de 273 milioane euro, ceea ce reprezintă 9,9% din total operaţiunilor băncii. Banca urmărește
să finanțeze cu prioritate proiectele din România în agricultură, infrastructură de transport și
telecomunicații și energie.
6.2.2. Banca Eurasiatică de Dezvoltare
Banca Eurasiatică de Dezvoltare (Eurasian Development Bank – EDB) este una dintre cele
mai tinere bănci subregionale de dezvoltare, fiind înfiinţată în anul 2006. Obiectivul băncii constă în
promovarea dezvoltării economice şi sociale a statelor membre. În prezent, banca este deţinută de
şase state din regiune, respectiv Armenia, Belarus, Kîrgîzstan, Kazahstan, Rusia şi Tadjikistan.
BED finanţează proiecte în statele membre, în special în următoarele sectoare de activitate:
infrastructură de transport şi energie, agricultură, resurse naturale, IMM şi finanţarea comerţului. La
31 martie 2013, portofoliul de proiecte finanţat de bancă de la înfiinţarea sa era de 4,7 miliarde USD.
6.3.Bibliografie
1. African Development Bank, ―Agreement Establishing The African Development Bank‖, 2011.
2. Asian Development Bank, ―Agreement Establishing the Asian Development Bank‖, 1965.
3. Babb, S., ―Behind the Development Banks: Washington Politics, World Poverty, and the Wealth
of Nations‖, University of Chicago Press, Chicago, 2009.
4. Black Sea Trade and Development Bank, ―Agreement Establishing the Black Sea Trade and
Development Bank‖, 1999.
5. Black Sea Trade and Development Bank, ―Annual Report 2012‖, Salonic, 2013.
6. Inter-American Development Bank, ―Agreement Establishing the Inter-American Development
Bank‖, Washington, 1996.
7. http://www.afdb.org
8. http://www.adb.org
9. http://www.bstdb.org/
10. http://www.iadb.org
11. http://eabr.org
1) Care dintre următoarele caracteristici se regăsesc în cazul principalelor bănci regionale de

dezvoltare:
a) [ ] managementul instituţiei este asigurat de către Consiliul Guvernatorilor, Consiliul (directorilor)
93
Black Sea Trade and Development Bank, ―Annual Report 2012‖, Salonic, 2013, p. 28.
89
executiv şi preşedinte;
b) [ ] resursele băncii sunt formate din resurse ordinare şi resurse împrumutate;
c) [ ] membrii băncii se împart în membrii regionali şi membrii neregionali;
d) [ ] urmăresc dezvoltarea economică a statelor din regiune.
2) Banca Africană de Dezvoltare:

a) [ ] reprezintă cea mai veche şi mai mare bancă de dezvoltare regională;
b) [ ] susţine dezvoltarea economică şi progresul social în ţările membre din regiune;
c) [ ] este un furnizor de asistenţă tehnică în pregătirea şi executarea proiectelor şi a programelor de
dezvoltare economico-socială;
d) [ ] este condusă de un preşedinte nerezident al ţărilor din regiune.
3) Resursele financiare ale Băncii Asiatice de Dezvoltare sunt formate din:

a) [ ] subscrierile de capital ale ţărilor membre din regiune
b) [ ] rezerve
c) [ împrumuturi contractate de pe pieţele financiare internaţionale
d) [ ] transferuri de la FMI şi BIRD
90
UNITATEA DE STUDIU 7. INSTITUŢII DE SPRIJINIRE A EXPORTURILOR ŞI A

INVESTIŢIILOR STRĂINE DIRECTE
7.1. Organisme de finanţare şi garantare a exporturilor
Sprijinirea activităţii de export prin instrumente de finanţare şi garantare constituie o

preocupare a multor economii, îndeosebi a economiilor orientate spre export. În acest sens au fost
înfiinţate agenţiile de creditare a exporturilor (Export Credit Agency - ECA) care oferă credite,
garanţii şi servicii de asigurare companiilor locale care doresc să exporte sau să îşi extindă activitatea
în afara graniţelor (în economiile în curs de dezvoltare sau în economiile emergente).
În SUA, spre exemplu, asigurarea creditelor de export este oferită de către Foreign Credit
Insurance Association (FCIA), o asociaţie a companiilor private de asigurări care operează împreună
cu Exim Bank SUA. FCIA oferă poliţe de asigurare pentru exportatorii americani împotriva
riscurilor comerciale şi politice. Export-Import Bank (Eximbank) reprezintă a altă agenţie
guvernamentală independentă creată în anul 1934 pentru a stimula şi facilita comerţul internaţional al
SUA. Banca facilitează finanţarea exporturilor SUA prin diverse programe de garantare a creditelor
şi de asigurare.
Cele mai importante agenţii de creditare a exporturilor din Uniunea Europeană sunt COFACE
(Franţa), Euler Hermes (Germania), Atradius (Olanda) şi Export Credits Guarantee Department –
ECGD (Marea Britanie).
Din punct de vedere legal, agenţiile de creditare a exporturilor pot fi organizate sub forme
diferite de la o ţară la alta: entităţi publice (departamente guvernamentale, agenţii publice
independente) sau instituţii comerciale private care oferă aceste servicii în numele şi în contului
statului. Tabelul 7.1 prezintă principalele agenţii de creditare a exporturilor create atât de statele
industrializate, cât şi de către economiile în curs de dezvoltare din Europa Centrală şi de Est.
Sprijinirea activităţii de export se poate face sub diferite forme:
1. garanție sau asigurarea creditului la export (acoperire pură). Garanţiile de stat pentru
creditele de export au rolul de a proteja companiile faţă de riscul de neplată inerent operaţiilor de
export;
2. finanțare: credit direct/finanțare directă și refinanțare, sau subvenţionarea ratei dobânzii
pentru creditele contractate;
3. orice combinație a formelor de mai sus.
Agenţiile de creditare a exporturilor sunt considerate cea mai mare clasă de instituţii
financiare publice care operează la nivel internaţional. Împreună, acestea depășesc dimensiunea
Grupului Băncii Mondiale și finanţează mai multe proiecte ale sectorul privat în ţările în curs de
dezvoltare decât orice altă categorie de instituții financiare.
Tabelul 7.1.Exemple de agenţii de creditare a exporturilor
Nr.crt. Ţara Denumire agenţie

1 Australia Export Finance and Insurance Corporation (EFIC)
2 Belgia Office national du Ducroire/Nationale Delcrederedienst (ONDD)
3 Bulgaria Bulgarian Export Insurance Agency (BAEZ)
4 Canada Export Development Canada (EDC)
5 China Export-Import Bank of China (CEXIM), China Export & Credit
Insurance Corporation (SINOSURE)
91
6 Franţa Compagnie Française d'Assurance pour le Commerce
Extérieur (COFACE)
7 Finlanda Finnvera Oyj
8 Germania Euler Hermes Kreditversicherungs-AG,
9 Japonia Japan Bank for International Cooperation (JBIC), Nippon Export
and Investment Insurance (NEXI)
10 Marea Britanie Export Credits Guarantee Department (ECGD)
11 Olanda Atradius
12 Slovacia Slovak Guarantee and Development Bank
13 Slovenia Slovene Export and Development Bank
14 SUA Export-Import Bank of the United States (Ex-Im Bank)
15 Turcia Export Credit Bank of Turkey (Türk Eximbank)
16 Ungaria Hungarian Export-Import Bank
Sursa: http://www.oecd.org/tad/xcred/eca.htm
Spre deosebire de instituţiile financiare private, agenţiile de creditare a exporturilor oferă

condiţii de finanţare şi creditare a exporturilor mult mai favorabile din perspectiva costului.
Totodată, instituţiile financiare private ezită să acorde finanţare unor proiecte foarte riscante
localizate, de regulă, în statele cu sisteme financiare subdezvoltate 94.
Activitatea ECA este autoreglementată de către Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare
Economică (OCDE) şi Uniunea de la Berna (sau Uniunea Internaţională a Asigurătorilor de Credite
şi Investiţii).
OCDE reprezintă un forum de discuţii şi reglementare a activităţii de sprijinire a exporturilor.
Statele OECD au semnat Acordul privind creditele la export care beneficiază de susținere oficială
(sau ―consensul‖ OECD). La acest acord au aderat şi statele membre ale Uniunii Europene. Acest
acord reglementează termenii şi condițiile financiare pe care agențiile de creditare a exporturilor le
pot oferi pentru a asigura o concurență echitabilă pentru între furnizorii de credite de export.
Concret, principalele reguli ale aranjamentului se referă la perioada maximă de creditare, rata
minimă a dobânzii şi condiţiile de rambursare.
Uniunea de la Berna a fost înfiinţată în anul 1934 cu scopul de stabili în mod voluntar
condiţiile de acordare a creditelor de export95. În aprilie 2013, 49 de companii private şi agenții
publice din peste 40 de state erau membre ale acestei Uniuni. Obiectivul acestei asociaţii este să
faciliteze comerţul exterior prin acceptarea la nivel internaţional a unor ―principii solide pentru
asigurarea creditelor de export şi a investiţiilor străine‖. Uniunea facilitează schimbul de informații
și recomandă perioada maximă de acordare şi garantare a creditelor de export pentru mai multe
categorii de produse şi servicii.
7.2. Activitatea EximBank România în scopul susţinerii exporturilor
Înfiinţată în anul 1992, Banca de Export-Import a României EXIMBANK – S.A. îndeplineşte

rolul unei agenţii de susţinere şi creditare a activităţii de comerţ exterior 96. Conform cadrului legal
existent, EximBank reprezintă o instituţie specializată, prin intermediul căreia se derulează
activităţi de susţinere a mediului de afaceri românesc şi a tranzacţiilor internaţionale prin instrumente
94
Madura, J., Fox, E., ―International Financial Management‖, Ediţia a 8-a, Thompson Learning, Londra, 2007, p.663.
95
Eiteman, D., ş.a., ―Multinational Business Finance‖, Ediţia a 11-a, Editura Addison-Wesley, Reading, 2007, p. 656.
96
Vancea, D., „Plăţi şi finanţări în operaţiunile de comerţ exterior‖, Editura Expert, Bucureşti, 2003, p. 115.
92
financiar-bancare şi de asigurări specifice 97.
EximBank îşi desfăşoară activitatea în numele şi în contul statului, precum şi în nume şi în
cont propriu, realizând pentru persoanele juridice legal constituite, rezidente sau nerezidente,
operaţiuni de finanţare, cofinanţare, refinanţare, garantare, alte operaţiuni bancare, asigurare şi
reasigurare a operaţiunilor de comerţ exterior românesc.
Conform actului de înfiinţare, obiective generale ale activităţilor EXIMBANK – S.A. constau
98
în :
a) finanţarea producţiei de bunuri şi servicii destinate exportului, precum şi a operaţiunilor de
comerţ exterior, prin acordarea de credite, în lei şi în valută, din surse interne sau externe;
b) garantarea creditelor, în lei şi în valută, pentru producţia de export, pentru exporturi şi
importuri de bunuri şi servicii şi/sau investiţii în obiective destinate producţiei de bunuri şi servicii
pentru export;
c) efectuarea operaţiunilor de refinanţare a băncilor pentru finanţări acordate de acestea
exportatorilor români;
d) administrarea şi derularea de credite externe destinate sprijinirii producţiei de bunuri şi
servicii destinate exportului şi a exportului, precum şi a operaţiunilor aprobate de Comitetul
Interministerial de Garanţii şi Credite de Comerţ Exterior, în vederea sprijinirii investiţiilor,
stimulării întreprinderilor mici şi mijlocii, restructurării şi modernizării societăţilor comerciale,
dezvoltării infrastructurii şi a altor utilităţi de interes public;
e) administrarea şi derularea activităţilor specifice de finanţare, cofinanţare, refinanţare,
asigurare, reasigurare, garantare, în numele şi în contul statului, aprobate de Comitetul
Interministerial de Garanţii şi Credite de Comerţ Exterior, destinate să asigure dezvoltarea
infrastructurii, dezvoltarea utilităţilor de interes public, dezvoltarea regională, susţinerea activităţii de
cercetare-dezvoltare, protecţia mediului înconjurător, ocuparea şi formarea personalului, susţinerea şi
dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, precum şi susţinerea tranzacţiilor internaţionale;
f) administrarea şi derularea activităţilor specifice de finanţare, cofinanţare, refinanţare,
garantare, în nume şi în cont propriu, destinate să asigure dezvoltarea infrastructurii, dezvoltarea
utilităţilor de interes public, dezvoltarea regională, susţinerea activităţii de cercetare-dezvoltare,
protecţia mediului înconjurător, ocuparea şi formarea personalului, susţinerea şi dezvoltarea
întreprinderilor mici şi mijlocii, precum şi susţinerea tranzacţiilor internaţionale;
g) efectuarea altor operaţiuni bancare, pentru punerea în aplicare a obiectului specific de
activitate, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
h) asigurarea şi reasigurarea creditelor de export pe termen scurt împotriva riscurilor comerciale
şi de ţară, care nu pot fi asigurate pe piaţa privată, constituită din cel puţin două societăţi de
asigurare, persoane juridice străine şi o societate persoană juridică română;
i) asigurarea şi reasigurarea creditelor de export pe termen mediu şi lung împotriva riscurilor
comerciale şi de ţară;
j) garantarea şi/sau asigurarea şi reasigurarea investiţiilor româneşti în străinătate;
k) asigurarea şi reasigurarea creditelor destinate realizării de bunuri şi servicii pentru export;
l) efectuarea altor operaţiuni specifice activităţii de asigurare şi reasigurare de credite, garanţii şi
investiţii pentru sprijinirea activităţii de export, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
97
Legea nr. 96/2000 privind organizarea şi funcţionarea Băncii de Export-Import a României, Republicată în M. Of. nr.
260 din 18 aprilie 2007, art. 1.
98
93
m) încheierea de acorduri şi de convenţii necesare pentru propria activitate, cu organizaţii
similare din ţară şi din străinătate (a se vedea pe site-ul instituţiei principalele acorduri semnate de
EximBank Romania);
n) evaluarea, în calitate de consultant financiar şi bancar, a riscurilor comerciale şi de ţară;
o) acordarea asistenţei pentru expertizări tehnice şi efectuarea operaţiunilor bancare de punere în
aplicare a proiectelor aprobate de Comitetul Interministerial de Garanţii şi Credite de Comerţ
Exterior;
p) colectarea, prelucrarea, stocarea şi furnizarea informaţiilor specifice de credit;
q) efectuarea altor operaţiuni prevăzute de lege, în vederea sprijinirii producţiei de bunuri şi de
servicii destinate exportului şi a comerţului exterior.
Obiectivul EXIMBANK România constă în susţinerea, prin instrumente specifice –
finanţare, garantare şi asigurare - a următoarelor categorii de agenţi economici/activităţi:
 exportatori;
 IMM;
 companiile care derulează proiecte în domenii prioritare ale economiei (dezvoltarea
infrastructurii, a utilităţilor de interes public, dezvoltarea regională, a activităţii de cercetare-
dezvoltare, proiectele de protecţia mediului înconjurător etc);
 societăţile comerciale care derulează proiecte cu fonduri europene.
Din punct de vedere legal, EximBank este organizată ca o societate comercială pe acţiuni, în
care statul, prin Ministerul Finanţelor Publice deţine 95,4% din capitalul social, iar cele cinci
societăţi de investiţii financiare deţin împreună 4,6% din capitalul social al băncii.
În anul 2013, EximBank îşi desfăsoară activitatea în Romania prin unitatea centrală şi prin
reţeaua teritorială formată din şaisprezece unităţi localizate la Bucureşti, Bacău, Braşov, Buzău, Cluj,
Constanţa, Craiova, Deva, Galaţi, Iaşi, Oradea, Piteşti, Ploieşti, Sibiu, Timişoara şi Târgu-Mureş.
Eximbank desfăşoară următoarele activităţi în contul sau cu garanţia statului, în limita
competenţelor aprobate de Comitetul Interministerial de Garanţii şi Credite de Comerţ Exterior 99:
a) emite garanţii de export;
b) efectuează operaţiuni specifice de finanţare, cofinanţare, refinanţare, asigurare, reasigurare,
garantare pentru susţinerea obiectivelor de interes naţional şi a tranzacţiilor internaţionale;
c) realizează asigurarea şi reasigurarea creditelor de export de bunuri şi servicii împotriva
riscurilor politice şi comerciale, a investiţiilor româneşti în străinătate, asigurarea garanţiilor de
export şi a operaţiunilor de export în leasing;
d) efectuează operaţiuni de stimulare a exporturilor complexe;
e) garantează credite pentru realizarea de bunuri şi servicii destinate exportului, credite
cumpărător şi investiţii româneşti în străinătate;
f) efectuează alte operaţiuni de stimulare a exporturilor româneşti, stabilite de actele normative
în vigoare, în conformitate cu obiectivele politicii de comerţ exterior a Guvernului.
Operaţiunile de garantare, asigurare şi reasigurare, desfăşurate în numele şi în contul statului,
se acordă, de regulă, în limita a 85% din valoarea contractelor de export. Acest procent poate fi
mărit în funcţie de obiectivele de politică de comerţ exterior promovate de către guvern.
Pentru a realiza activităţile în contul sau cu garanţia statului, EximBank constituie
următoarele fonduri 100:
99
100
260 din 18 aprilie 2007, art. 10.
94
a) fondul pentru garanţii de export, pentru garantarea creditelor pentru bunuri şi servicii
destinate exportului, a creditelor cumpărător şi a investiţiilor româneşti în străinătate, precum şi a
activităţilor de dezvoltare a infrastructurii, a utilităţilor de interes public, dezvoltare regională,
susţinere a activităţii de cercetare-dezvoltare, protecţia mediului înconjurător, ocupare şi formare a
personalului, susţinere şi dezvoltare a întreprinderilor mici şi mijlocii şi a tranzacţiilor internaţionale;
b) fondul pentru asigurarea şi reasigurarea creditelor de export, a garanţiilor de export,
a operaţiunilor de export în leasing şi a investiţiilor româneşti în străinătate, precum şi a
activităţilor de dezvoltare a infrastructurii, a utilităţilor de interes public, dezvoltare regională,
susţinere a activităţii de cercetare-dezvoltare, protecţia mediului înconjurător, ocupare şi formare a
personalului, susţinere şi dezvoltare a întreprinderilor mici şi mijlocii şi a tranzacţiilor internaţionale;
c) fondul destinat stimulării operaţiunilor de comerţ exterior, precum şi pentru finanţarea,
cofinanţarea şi refinanţarea activităţilor de dezvoltare a infrastructurii, a utilităţilor de interes public,
dezvoltare regională, susţinere a activităţii de cercetare-dezvoltare, protecţia mediului înconjurător,
ocupare şi formare a personalului, susţinere şi dezvoltare a întreprinderilor mici şi mijlocii şi a
tranzacţiilor internaţionale;
d) fondul pentru asigurarea şi reasigurarea creditelor obţinute în vederea realizării de
bunuri şi servicii destinate exportului;
e) alte fonduri care vor fi înfiinţate prin hotărâre a Guvernului, cu reglementarea modalităţilor
de utilizare.
Sursele financiare de alimentare a acestor fonduri sunt 101:
a) sumele alocate anterior datei intrării în vigoare a Legii nr. 96/2000, în scopul sprijinirii
exporturilor, şi disponibile la această dată;
b) sumele prevăzute anual în bugetul de stat cu această destinaţie;
c) sumele prelevate în limita unei cote de 25% din creanţele externe recuperate de stat efectiv
de la ţările debitoare;
d) sumele nete care provin din primele de asigurare;
e) sumele recuperate din asigurarea creditelor;
f) sumele recuperate de la persoana juridică garantată;
g) dobânda încasată din fructificarea sumelor disponibile ale fondurilor;
h) alte surse, conform legii.
Activitatea EXIMBANK – S.A. în nume şi în cont propriu prespupne efectuarea unor
operaţiuni bancare în scopul stimulării activităţii de comerţ exterior şi al dezvoltării şi promovării
mediului de afaceri românesc. Astfel, banca efectuează operaţiuni de finanţare, cofinanţare şi
refinanţare a operaţiunilor de comerţ exterior, în vederea facilitării accesului exporturilor româneşti
pe pieţele internaţionale. De asemenea, EXIMBANK – S.A. realizează operaţiuni de finanţare,
cofinanţare, refinanţare, garantare, destinate să asigure dezvoltarea infrastructurii, dezvoltarea
utilităţilor de interes public, dezvoltarea regională, susţinerea activităţii de cercetare-dezvoltare,
protecţia mediului înconjurător, ocuparea şi formarea personalului, susţinerea şi dezvoltarea
întreprinderilor mici şi mijlocii, precum şi susţinerea tranzacţiilor internaţionale.
Tabelul 7.2 prezintă principalele instrumente oferite de către EximBank companiilor şi
autorităţilor administraţiei publice din România. EximBank oferă clienţilor săi atât credite standard
pentru activitatea curentă sau pentru investiţii, cât şi produse specifice precum credite pentru export,
finanţări în lei cu dobândă subvenţionată (dobânda este cu cinci puncte procentuale sub dobânda
101
260 din 18 aprilie 2007, art. 11.
95
pieţei şi este fixă pe toată perioada de creditare) şi compensarea parţială a dobânzii plătite de
operatorii economici la creditele în lei.
Tabel 7.2.Principalele instrumente oferite de EximBank România

Finanţare Garantare
Credite pentru investiţii Garanţia pentru IMM
Credite pentru activitatea curentă Garanţia pentru creditele de export
Credite pentru export Garanţia de export pentru mărfuri generale
Finanţări în lei cu dobânda subvenţionată Garanţia de export pentru stimularea realizării de
Compensarea parţială a dobânzii plătite de obiective complexe şi produse cu ciclu lung de
operatorii economici la creditele în lei fabricaţie
Credite pentru finanţarea capitalului de lucru pe Garanţii pentru companii
termen scurt Garanţii pentru domenii prioritare
Scrisori de garanţie bancară
Asigurare Fonduri UE
Poliţa de asigurare a riscului de neplată la extern,Creditul pentru cofinanţare
pentru riscuri non-piaţă Creditul pentru prefinanţare
Poliţa de asigurare a creditelor de export pe Scrisoare de confort
termen mediu şi lung
Poliţa de asigurare a creditului cumpărător
Poliţa de asigurare a investiţiilor româneşti de
capital în străinătate
Asigurarea cursului de schimb valutar
Sursa: pagina web a EximBank Romania, www.eximbank.ro
În vederea sprijinirii activităţii de export, EximBank oferă garanţii de stat, precum garanţii
pentru creditele de export, garanţii de export pentru mărfuri generale şi garanţii de export pentru
stimularea realizării de obiective complexe şi produse cu ciclu lung de fabricaţie. Aceste instrumente
au rolul de a facilita accesul companiilor la creditelor bancare atunci când nu dispun de suficiente
garanţii colaterale.
Produse de asigurare oferite de către bancă conferă protecţie faţă de următoarele categorii de
riscuri ce pot apare în derularea tranzacţiilor comerciale internaţionale sau în implementarea
proiectelor de investiţii ale companiilor româneşti în străinătate:
- riscuri politice - dificultăţi şi întârzieri în transferul banilor din ţara importatorului ca urmare
a unui moratoriu general privitor la datoria externă, acţiuni ale guvernelor străine ce împiedică
derularea convenţiei de credit, războaie, alte riscuri privind debitorii publici;
- riscuri comerciale – cauzate de insolvenţa debitorului sau neplata prelungită din partea
acestuia;
- riscuri de forţă majoră - catastrofe naturale, inundaţii, cutremure, erupţii vulcanice etc.
În plus faţă de instrumentele financiare, EximBank oferă informaţii comerciale şi de credit
despre partenerii de afaceri care au rolul de a reduce riscul de firmă şi de ţară.
7.3. Centrul Român pentru Promovarea Comerţului şi Investiţiilor Străine
Centrul Român pentru Promovarea Comerţului şi Investiţiilor Străine (CRPCIS) a fost

înfiinţat în anul 2009 în urma comasării prin fuziune a Centrului Român pentru Promovarea
Comerţului şi a Agenţiei Române pentru Investiţii Străine (ARIS). Obiectivul fundamental al acestei
instituţii rezidă în promovarea exporturilor româneşti şi în atragerea investiţiilor străine directe în
economia naţională.
Conform actului normativ privind înfiinţarea CRPCIS, principalele funcţii ale acestei
96
instituţii sunt următoarele102:
o participă, sub coordonarea Ministerului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, Comerţului şi
Mediului de Afaceri, la elaborarea politicilor publice de promovare şi dezvoltare a comerţului atât la
nivel naţional, cât şi regional, precum şi a strategiilor care au acest obiect, prin instrumente specifice
de analiză asupra schimburilor interne şi internaţionale de mărfuri şi servicii;
o asigură implementarea mecanismelor de derulare a acţiunilor aflate în responsabilitatea
Ministerului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, Comerţului şi Mediului de Afaceri, conform
prevederilor legale în vigoare, precum şi a altor proiecte şi programe care vizează dezvoltarea
sustenabilă a comerţului, elaborate de minister;
o gestionează şi administrează patrimoniul propriu, potrivit legii;
o promovează pe plan intern şi extern interesele de dezvoltare sustenabilă a comerţului la
nivelul mediului de afaceri şi al autorităţilor publice;
o pune la dispoziţia mediului de afaceri servicii de specialitate - informaţii, consultanţă,
training - acţionând pentru satisfacerea nevoilor de dezvoltare a comerţului şi perfecţionarea
mecanismelor specifice acestuia;
o promovează şi atrage investiţiile străine directe;
o participă şi reprezintă România la lucrările instituţiilor şi asociaţiilor internaţionale cu
atribuţii în domeniul investiţiilor străine directe, asigurând plata cotizaţiilor anuale corespunzătoare
din bugetul anual propriu.
În vederea realizării funcţiilor sale, CRPCIS exercită următoarele atribuţii în domeniul
investiţiilor străine directe103:
o asigură promovarea climatului investiţional din România în mediile de afaceri internationale
şi desfăşoară activitatea de atragere a capitalului străin în economie, diseminând la nivel naţional
informaţiile referitoare la oportunităţile şi facilităţile oferite investitorilor;
o promovează, împreună cu Ministerul Afacerilor Externe, o imagine atractivă privind politica
şi realităţile economice din România în mediile de afaceri internaţionale;
o stabileşte tehnicile de abordare a potenţialilor investitori străini interesaţi de dezvoltarea unor
proiecte de investiţii în Romania, aplicând cele mai bune practici în domeniu;
o monitorizează respectarea prevederilor legale privind regimul investiţiilor în România şi face
propuneri ministrului întreprinderilor mici şi mijlocii, comerţului şi mediului de afaceri pentru
îmbunătăţirea legislaţiei în domeniu;
o identifică, în colaborare cu ministerele, organele de specialitate ale administraţiei publice
centrale şi cu celelalte instituţii publice, cu societăţile comerciale şi regiile autonome interesate,
proiecte noi de investiţii în sectorul privat şi de stat şi asigură prezentarea acestora investitorilor
străini;
o asigură legătura dintre investitorii străini şi ministrul întreprinderilor mici şi mijlocii,
comerţului şi mediului de afaceri, în vederea concretizării cât mai rapide a proiectelor;
o examinează propunerile investitorilor străini pentru efectuarea de investiţii în Romania şi
stabileşte acţiunile pentru implementarea acestora;
o acordă, la solicitarea investitorilor străini, asistenţă de specialitate, împreună cu instituţiile
competente, pentru realizarea proiectelor de investiţii străine directe;
o evaluează reacţiile investitorilor străini în legătură cu problemele curente ale activităţii de
102
H.G. 1.431/2009 privind înființarea, organizarea și funcționarea Centrului Român pentru Promovarea Comerțului și
Investițiilor Străine, articol 3, în M. Of. Nr. 860/2009, Partea I, din 10 decembrie 2009, art. 3.
103
H.G. 1.431/2009 privind înființarea, organizarea și funcționarea Centrului Român pentru Promovarea Comerțului și
Investițiilor Străine, articol 3, în M. Of. Nr. 860/2009, Partea I, din 10 decembrie 2009, art.4.
97
investitii în România, cu informarea operativă a factorilor de decizie, pentru a acţiona în consecinţă;
o organizează, împreună cu alte organisme guvernamentale şi neguvernamentale, în ţară şi în
străinătate, seminarii, conferinţe, mese rotunde şi dezbateri pe teme de investiţii străine directe şi
participă la manifestări similare iniţiate de alte instituţii sau de organizaţii române ori străine;
o încheie, în condiţiile legii, convenţii şi înţelegeri de colaborare cu instituţii, asociaţii, firme de
specialitate şi experţi din ţară şi din străinătate, în scopul promovării climatului investiţional din
România;
o elaborează periodic analize cu privire la volumul, originea, structura, domeniul de activitate
şi tendinţa investiţiilor străine directe;
o elaborează şi difuzează materiale promoţionale;
o identifică şi atrage surse de finanţare internaţionale cu sprijinul Ministerului Afacerilor
Externe.
7.4. Bibliografie
1. H.G. 1.431/2009 privind înființarea, organizarea și funcționarea Centrului Român pentru

Promovarea Comerțului și Investițiilor Străine, articol 3, în M. Of. Nr. 860/2009, Partea I, din 10
decembrie 2009.
2. Eiteman, D., Stonehill, A., Moffett, M., „Multinational Business Finance‖, Ediţia a 11-a, Editura
Addison-Wesley, Reading, 2007, p. 253.
3. Legea nr. 96/2000 privind organizarea şi funcţionarea Băncii de Export-Import a României,
Republicată în M. Of. nr. 260 din 18 aprilie 2007.
4. Madura, J., Fox, E., ―International Financial Management‖, Ediţia a 8-a, Thompson Learning,
Londra, 2007.
5. Vancea, D., „Plăţi şi finanţări în operaţiunile de comerţ exterior‖, Editura Expert, Bucureşti,
2003.
6. www.eximbank.ro
7. http://www.finnvera.fi/
8. http://www.berneunion.org/
9. http://www.oecd.org/tad/xcred/eca.htm
1. Printre obiectivele generale ale Eximbank se încadrează:

a) [ ] efectuarea operaţiunilor de refinanţare a băncilor pentru finanţarea exportatorilor români;
b) [ ] colectarea, prelucrarea, stocarea şi furnizarea informaţiilor specifice de credit;
c) [ ] asigurarea şi reasigurarea creditelor destinate realizării de bunuri şi servicii pentru export;
d) [ ] garantarea creditelor în lei şi în valută pentru producţia de export.
2. Uniunea de la Berna:
a) [ ] reprezintă o asociaţie internaţională non-profit a companiilor care oferă garanţii, asigurări şi
credit pentru exportatori
b) [ ] urmăreşte armonizarea politicilor de stimulare a exporturilor
c) [ ] reprezintă o agenţie din cadrul Ministerului Comerţului din Elveţia cu atribuţii în garantarea şi
asigurarea creditelor de export
98
d) [ ] reprezintă o companie multinaţională ce oferă servicii de garantare, finanţare şi asigurare a
creditelor pentru exportatori
3. Printre obiectivele generale ale activităților EximBank se regăsesc următoarele:

a) [ ] garantare și/sau asigurarea și reasigurarea investițiilor românești în străinătate
b) [ ] încheierea de acorduri și de convenții necesare pentru propria activitate
c) [ ] evaluarea riscurilor comerciale și de țară
d) [ ] finanțarea producției de bunuri și servicii destinate comerțului intern
4. Sprijinirea activității de export se poate face sub diferite forme:

a) [ ] finanțare
b) [ ] evaluarea riscului de țară
c) [ ] orice combinație între activitățile de finanțare și garantare
d) [ ] garanție sau asigurarea creditelui la export
99
UNITATEA DE STUDIU 8. ORGANIZAREA PIEŢELOR DE CAPITAL

DEZVOLTATE
În structura pieţelor financiare internaţionale se încadrează bursele de valori şi pieţele în afara

bursei (OTC). Burse de valori există în fiecare ţară dezvoltată şi în multe ţări în curs de dezvoltare.
Dintre acestea, se detaşează trei burse localizate în centre financiare internationale importante, unde
se concentrează majoritatea tranzacţiilor financiare internaţionale: NYSE Euronext, Bursa de Valori
din Londra (London Stock Exchange - LSE) şi Bursa de Valori din Tokyo (Tokyo Stock Exchange -
TSE). Aceste pieţe financiare realizează peste 60% din tranzactiile cu instrumente financiare la nivel
mondial. Similar, în cazul tranzacţionării instrumentelor financiare derivate, există trei burse
importante la nivel mondial prin prisma valorii tranzacţiilor: Chicago Mercantile Exchange Group,
NYSE Euronext Liffe şi Eurex.
8.1. Tendinţe în evoluţia pieţelor de capital dezvoltate
Pieţele de capital dezvoltate au cunoscut în ultimii douăzeci de ani o serie de mutaţii, dintre
care cele mai importante sunt:
 procesul de demutualizare, adică renunţarea la forma de organizare tradiţională (mutuală)
şi transformarea bursei în societate pe acţiuni, urmată de autolistarea acţiunilor emise de bursa
reorganizată sub formă de societate pe acţiuni;
 apariţia şi dezvoltarea unor sisteme alternative de tranzacţionare ce au determinat
accentuarea concurenţei pe segmentul serviciilor de tranzacţionare;
 intensificarea procesului de fuziuni, achiziţii şi alianţe strategice, ceea ce a condus la
concentrarea investiţiilor şi a lichidităţii în trei centre financiare importante (Londra, New York,
Tokyo);
 datorită procesului de dezvoltare din sectorul IT&C, sistemele electronice de
tranzacţionare au înlocuit ringul clasic de tranzacţionare. Tranzacţionarea electronică are ca efecte
principale reducerea cheltuielilor şi sporirea numărului şi vitezei tranzacţiilor ce pot fi efectuate într-
un anumit interval de timp;
 tendinţa de utilizare a programelor de tranzacţionare de către investitori;
 promovarea inovaţiei financiare şi diversificarea „alternativelor‖ la dispoziţia
investitorilor şi a traderilor;
 promovarea unor segmente de piaţă pentru servicii de tranzacţionare adaptate la nevoile
investitorilor;
 externalizarea serviciilor conexe tranzacţionării (outsourcing), având ca scop reducerea
costurilor indirecte ale tranzacţionării.
Considerată cea mai importantă modificarea structurală în lumea burselor de valori,
demutualizarea burselor semnifică schimbarea regimului juridic al burselor de valori. În trecut
bursele de valori erau organizate sub forma unor instituţii publice şi funcţionau ca instituţii (asociaţii)
non-profit. În ultimii ani se observă tendinţa de reorganizare a burselor sub forma unor societăţi de
acţiuni, ce dispun de capacitate de autoreglementare şi autoguvernare. Din tabelul următor se poate
observa că bursele de valori private reprezintă forma de organizare cea mai des întâlnită în ultimii
ani, cele mai importante burse din lume (NYSE Euronext, LSE, TSE şi FWB) adoptând această
formă de organizare. Totuşi, o serie de burse, precum SIX Swiss Exchange, rămân în continuare
100
organizaţii mutuale104.
Tabel 8.1. Principalele burse ce au operat demutualizări în perioada 1993-2012

Nr.crt. Bursa Anul
demutualizării
1 Stockholm Stock Exchange 1993
2 Helsinki Stock Exchange 1995
3 Copenhagen Stock Exchange 1996
4 Amsterdam Stock Exchange 1997
5 Borsa Italiana 1997
6 Australian Stock Exchange 1998
7 Iceland Stock Exchange 1999
8 Singapore International Monetary Exchange (SIMEX) 1999
9 Athens Stock Exchange 1999
10 Stock Exchange of Singapore 2000
11 Hong Kong Stock Exchange 2000
12 Toronto Stock Exchange 2000
13 London Stock Exchange 2000
14 Deutsche Börse 2000
15 Euronext 2000
16 NASDAQ 2000
17 New York Mercantile Exchange 2000
18 Chicago Mercantile Exchange 2002
19 Chicago Board of Trade 2005
20 Bucharest Stock Exchange 2005
21 New York Stock Exchange 2006
Sursa: adaptare şi completare după Skeete, H., ―The Future of the Financial Exchanges: Insights and Analysis
from the Mondo Visione Exchange Forum‖, Elsevier, Burlington, 2009, p.11.
Acest proces de trecere de la asociaţii mutuale non-profit la companii pe acţiuni ce sunt

cotate la bursă are implicaţii importante asupra organizării şi funcţionării principalelor burse:
o prin aceste măsuri s-au separat proprietarii (acţionarii) de membrii bursei;
o organizarea burselor sub forma companiilor pe acţiuni constituie un stimulent pentru
realizarea de fuziuni şi achiziţii;
o bursele au devenit foarte inovative în ceea ce priveşte introducerea de noi instrumente
financiare la tranzacţionare.
În condiţiile în care bursele sunt companii listate cu acţionari diversificaţi, ele au devenit
competitori importanţi pentru sistemul bancar.
Păstrarea în timp a exclusivităţii de tranzacţionarea acordate iniţial membrilor bursei a
determinat apariţia unor „pieţe paralele‖ denumite în SUA sisteme alternative de tranzacţionare
(ATS - Alternative Trading Systems), platforme alternative de tranzacţionare sau sisteme
multilaterale de tranzacţionare (MTF – Multilateral Trading Facility) conform legislaţiei din Uniunea
Europeană.
Apariţia sistemelor multilaterale de tranzacţionare este reglementată de către Directiva
Europeană privind pieţele instrumentelor financiare (Markets in Financial Instruments Directive -
MiFID), intrată în vigoare la 1 noiembrie 2007. Obiectivul urmărit constă în creşterea concurenţei pe
piaţa serviciilor de tranzacţionare, eliminarea frontierelor în interiorul Uniunii Europene, reducerea
costurilor de tranzacţionare, precum şi facilitarea accesului întreprinderilor mici şi mijlocii la surse
de finanţare.
104
Skeete, H., ―The Future of the Financial Exchanges: Insights and Analysis from the Mondo Visione Exchange
Forum‖, Elsevier, Burlington, 2009, p.16.
101
Conform MiFID, un sistem multilateral de tranzactionare (MTF) reprezintă ―un sistem
multilateral, exploatat de o întreprindere de investiţii sau de un operator de piaţă, care asigură
întâlnirea - chiar în interiorul său şi în conformitate cu norme nediscreţionare - unor interese multiple
de vânzare şi de cumpărare exprimate de terţi pentru instrumente financiare, într-un mod care
conduce la încheierea de contracte în conformitate cu dispozitiile titlului II‖ 105.
Principalele diferenţe dintre sistemele alternative de tranzacţionare şi bursele de valori
clasice constau în:
 tranzacţionarea acţiunilor pe o platformă alternativă de tranzacţionare nu necesită acordul
companiei emitente dacă aceasta este deja listată la o bursă de valori clasică;
 MTF-urile reprezintă pieţe nereglementate şi, prin urmare, condiţiile de raportare ale
companiilor nu sunt foarte stricte;
 costurile de tranzacţionare sunt mult mai reduse pentru platformele electronice.
Cele mai cunoscute platforme de tranzacţionare ce funcţionează în prezent în Europa sunt:
- Chi-X Europe reprezintă un sistem multilateral de tranzacţionare creat în aprilie 2007 pentru
a permite tranzacţionarea acţiunilor listate pe principalele burse din Europa, precum LSE, Frankfurt
Stock Exchange - FWB, Euronext şi OMX AB (Aktiebolaget Optionsmäklarna/Helsinki Stock
Exchange). Organizatoric, Chi-X Europe a funcţionat ca o subsidiară a firmei de brokeraj Instinet
(grupul Nomura) până în anul 2011 când a fost preluat de un alt alt sistem multilateral de
tranzacţionare – BATS Trading Europe (creat în anul 2008). Noua entitate, denumită BATS Chi-X
Europe, permite tranzacţionarea a 2.700 de acţiuni din 15 ţări europene;
- Turquoise (august 2008);
- NASDAQ OMX Europe (septembrie 2008) aparţinând grupului bursier NASDAQ OMX;
- Bats Trading Europe ( octombrie 2008);
- NYSE Arca Europe (martie 2009);
- SmartPool creat în anul 2009 de NYSE Euronext şi trei bănci de investiții europene (BNP
Paribas, HSBC şi J.P. Morgan);
- Burgundy Nordic (iunie 2009) creată de un grup de bănci şi instituţii financiare din Suedia,
Danemarca, Finlanda şi Norvegia.
Principalul avantaj al acestor sisteme alternative rezidă în costul redus de tranzacţionare
pentru acţiunile ce sunt listate pe principalele pieţe de capital. În ultimii ani, sistemele alternative de
tranzacţionare au redus din cotele de piaţă ale marilor burse europene, precum LSE, FWB sau NYSE
Euronext.
Pieţele instrumentelor financiare au cunoscut în ultimii zece ani un intens proces de fuziuni,
achiziţii şi alianţe strategice sub impactul unor factori, precum:
 nevoia burselor internaţionale de a reduce cheltuielile cu investiţiile în sistemele de
tranzacţionare moderne;
 competiţia tot mai acerbă între bursele internaţionale în contextul globalizării financiare;
 creşterea vitezei de calcul şi evoluţiile din domeniul tehnologiei informaţionale;
 răspândirea pe plan global a informaţiilor şi a tranzacţiilor financiare;
 dereglementarea de pe pieţele financiare internaţionale.
În Europa, procesul de fuziuni şi achiziţii a înregistrat un moment important în anul 2000
odată cu formarea operatorului bursier pan-european Euronext. Considerată una dintre cele mai mari
burse de valori din Europa, Euronext a fost creată prin fuziunea a trei burse naţionale: Bursa din
105
Directiva 2004/39/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 aprilie 2004 privind piețele instrumentelor
financiare, de modificare a Directivelor 85/611/CEE și 93/6/CEE ale Consiliului și a Directivei 2000/12/CE a
Parlamentului European și a Consiliului și de abrogare a Directivei 93/22/CEE a Consiliului, pp.16-17.
102
Paris, Bursa din Amsterdam şi Bursa din Bruxelles. În ianuarie 2002, operatorul bursier pan-
european Euronext a achiziţionat piaţa londoneză de produse derivate London International Financial
Futures and Options Exchange (LIFFE), iar în iunie 2002 a fuzionat cu bursa portugheză Bolsa de
Valores de Lisboa e Porto (BVLP).
În anul 2006 NYSE achizitionează Archipelago Exchange (ArcaEx), o bursă specializată în
tranzacţionarea opţiunilor şi acţiunilor, formând NYSE Group, o societate publică cotată ulterior la
bursă.
În anul 2006, grupul american New York Stock Exchange, care controlează Bursa din New
York, a fuzionat cu operatorul bursier paneuropean Euronext, creând astfel prima bursă
transatlantică din lume, unde sunt tranzacţionate acţiuni, obligaţiuni, contracte futures, opţiuni etc.
Valoarea fuziunii a fost de 14 miliarde USD. Noua entitate rezultată (denumită NYSE Euronext) este
o societate holding de drept american, ale cărei acţiuni vor fi cotate în dolari la Bursa din New York
şi în euro la Bursa din Paris. Sediul american al companiei NYSE Euronext este la New York, iar
sediul internaţional este împărţit între Paris şi Amsterdam, având la Londra centrul pentru activităţile
de pe pieţele produselor financiare derivate.
În acelaşi timp cu crearea celei mai importante platforme bursiere din lume, principalul rival
al NYSE, platforma electronică NASDAQ (National Association of Securities Dealers Automated
Quotation System) a încercat să achiziţioneze Bursa de Valori din Londra (London Stock Exchange
Plc.). În iunie 2006, operatorul bursier american NASDAQ Stock Market Inc. şi-a majorat la 25,1%
participaţia la Bursa de Valori din Londra, consolidându-şi astfel poziţia de cel mai mare acţionar la
bursa londoneză.
În anul 2007, Bursa de Valori din Londra a preluat principala bursa italiană (Borsa Italiana)
creând astfel London Stock Exchange Group, cel mai mare operator bursier din Europa în acel
moment.
Tabel 8.2. Principalele fuziuni şi achiziţii în sectorul pieţelor instrumentelor financiare
Ofertant Ţintă Entitate rezultată An

London International London Traded Options Market London International Financial 1992
Financial Futures Exchange Futures and Options Exchange
LIFFE London Commodity Exchange LIFFE 1996
Coffe, Sugar and Cocoa New York Cotton Exchange New York Board of Trade 1998
Exchange
Deutsche Terminbörse Swiss Options and Financial Eurex 1998
Futures
Bursa din Paris Bursa din Amsterdam şi Bursa din Euronext 2000
Bruxelles
IntercontinentalExchange International Petroleum Exchange IntercontinentalExchange 2001
N.Y. Mercantile Exchange Commodities Exchange of New New York Mercantile 2002
(NYMEX) York (COMEX) Exchange (NYMEX)
Euronext London International Financial Euronext.LIFFE 2002
Futures and Options Exchange
LIFFE
Euronext Bolsa de Valores de Lisboa e Porto Euronext 2002
New York Stock Exchange Archipelago NYSE Group
New York Stock Exchange Euronext NYSE Euronext 2006/7
Chicago Mercantile Exchange CBOT Holdings CME Group 2007
Holdings
Eurex International Securities Exchange ISE (funcţionează ca o 2007
subsidiară independentă a
Eurex)
London Stock Exchange Borsa Italiana London Stock Exchange 2007
NASDAQ OMX AB NASDAQ OMX Group 2008
NASDAQ Philadelphia Stock Exchange NASDAQ 2007/8
NASDAQ Boston Stock Exchange (BSE) NASDAQ 2007/8
CME Group New York Mercantile Exchange CME Group 2008
(NYMEX)
103
IntercontinentalExchange NYSE Euronext - 2012
Sursa: prelucrare și completare după Anton, S.G., ―Gestiunea riscurilor financiare. Abordări teoretice şi studii de
caz‖, Editura Universităţii ―Al. I. Cuza‖, Iaşi, 2009, p. 268.
După ce a eşuat în preluarea LSE, operatorul american NASDAQ aflat într-o competiţie
directă cu NYSE s-a reorientat către bursa scandinavă OMX. Astfel, în luna mai 2007, NASDAQ a
achiziţionat operatorul bursier scandinav OMX, ţintind poziţia a doua dintre cei mai mari operatori
bursieri din lume. Prin această tranzacţie, NASDAQ îşi consolidează poziţia în Europa, controlând
pieţele bursiere din Stockholm, Helsinki, Copenhaga, Reykjavik şi statele baltice (Letonia, Lituania
şi Estonia).
În anul 2008, NASDAQ a realizat nu mai puţin de 3 achiziţii care i-au transformat profilul de
afaceri106. În februarie, operatorul american a încheiat achiziţia bursei suedeze OMX AB. Ulterior,
NASDAQ a cumpărat Philadelphia Stock Exchange creând astfel a treia piaţă pentru opţiuni ca
mărime din SUA. În august 2008 a încheiat achiziţionarea Boston Stock Exchange. Prin această serie
de fuziuni şi achiziţii, NASDAQ urmăreşte să obţină sinergii de costuri, venituri şi tehnologii,
accesul pe alte pieţe din afara SUA şi o consolidare a poziţiei pe piaţa opţiunilor.
Principalele implicaţii ale procesului de fuziuni, achiziţii şi alianţe strategice din sectorul
pieţelor instrumentelor financiare constau în:
 o gamă mai variată de instrumente disponibile investitorilor pentru gestiunea riscurilor
financiare şi pentru investiţii;
 costuri de tranzacţionare mai reduse;
 lichiditate mai mare;
 multe burse îşi desfăşoară în prezent activitatea pe mai multe continente, iar
tranzacţionarea se realizează prin intermediul platformelor electronice.
Progresul enorm din sectorul IT&C a afectat şi continuă să modifice activitate burselor de
valori, de la accesul în piaţă, continuând cu tranzacţionarea efectivă a instrumentelor financiare şi
până la procesul de decontare şi compensare a tranzacţiilor.
Principalele mutaţii importante în activitatea burselor de valori pot fi schematizate astfel:
Figura 8.1. Principalele mutaţii în activitate burselor de valori

Mecanism de tranzacţionare
Ring clasic de tranzacţionare  Ecranele computerelor
Modalitate de organizare
Cluburi private  Companii private
Competiţie
Locală şi naţională  Globală
Dimensiune operaţiuni
Redusă  Foarte mare
În concluzie, activitatea burselor de valori a cunoscut mutaţii profunde în ultimii douăzeci de

ani. Astfel, ringul clasic de tranzacţionare a fost înlocuit de platformele electronice de tranzacţionare,
bursele de valori au devenit companii private listate, iar competiţia dintre ele a devenit una globală.
106
Cameron, D. - „Nasdaq OMX takes a rest after a string of mergers‖, The Wall Street Journal, no. 141, 20 august 2008,
pp. 17-18.
104
8.2. Piaţa de capital din Marea Britanie
Piaţa de capital din Marea Britanie, localizată cu precădere în Londra, este formată din mai
multe burse (specializate):
 Bursa de Valori din Londra (London Stock Exchange – LSE);
 LIFFE (London International Financial Futures and Options Exchange) – funcţionează ca
piaţă în cadrul NYSE Euronext sub denumirea de NYSE Euronext Liffe;
 Bursa de Mărfuri de la Londra (London Commodity Exchange);
 London Options Exchange (London FOX);
 London Petroleum & Futures Exchange;
 Bursa Metalelor din Londra (London Metal Exchange).
Burse specializate în cotarea titlurilor regionale funcţionează în Birmingham, Manchester,
Belfast, Glasgow şi Dublin. Organizarea şi funcţionarea pieţelor financiare din Anglia se desfăşoară
în conformitate cu prevederile Legii serviciilor financiare (Financial Services Act) din anul 1986, a
Legii societăţilor ipotecare (Building Societes Act) din anul 1986 şi a Legii bancare (Banking Act)
din anul 1987.
Înfiinţată în anul 1773, Bursa de Valori din Londra este una dintre cele mai vechi burse de
valori din lume. În 2012, Bursa de Valori din Londra reprezenta prima bursă din Europa în ceea ce
priveşte valoarea capitalizării bursiere a companiilor listate. La 31 martie 2012, la Bursa din Londra
erau listate peste 2.500 companii, dintre care 2.000 companii britanice şi 565 străine, din peste 70 de
ţări.
Reforma Bursei Marii Britanii şi a Irlandei din anul 1986 denumită „Big Bang” a
dereglementat multe din activităţile bursei de valori:
- a eliminat comisioanele minime şi a înlocuit comisioanele fixe în favoarea celor
nogociabile, ceea ce a contribuit la creşterea competitivităţii dintre brokeri;
- a permis firmelor de brokeraj sa acţioneze atât ca broker, cât şi ca dealer;
- a înlăturat barierele dintre activităţile bancare şi cele de investiţii;
- a dat posibilitatea utilizarii sporite a sistemelor computerizate în realizarea tranzacţiilor. Ca
o consecinţă imediată, tranzacţionarea instrumentelor financiare s-a mutat din ring în camere de
tranzacţionare;
- membrii individuali au încetat să aibă drept de vot.
Autoritatea Serviciilor Financiare (Financial Services Authority - FSA) reprezintă instituţia
însărcinată cu reglementarea şi supravegherea sistemului financiar din Marea Britanie.
Comitetul pentru Titluri şi Investiţii (Securities and Investments Board - SIB) reprezintă
un organism care are competenţe de reglementare, respectiv, coordonează funcţionarea bursei,
autorizează organismele care se ocupă de elaborarea regulilor de funcţionare şi asigură protecţia
investitorilor.
Titlurile care se negociază pe piaţa londoneză sunt formate din acţiuni ordinare, acţiuni
preferenţiale, drepturi de subscriere, certificate de depozit, obligaţiuni clasice și obligaţiuni con-
vertibile.
Membrii bursei pot fi persoanele fizice şi juridice care îndeplinesc condiţiile privind:
capitalul, experienţa în domeniul financiar, situaţia financiară bună, capacitatea de a realiza
operaţiuni de comerţ şi intermediere de titluri.
Bursa de Valori din Londra cuprinde în prezent patru pieţe pentru listarea titlurilor financiare:
piaţa principală a titlurilor, piaţa AIM, piaţa „Professional Securities Market‖ și piaţa „Specialist
Fund Market‖.
105
Piaţa principală a titlurilor (Main Market) este destinată companiilor mature ce doresc să
îşi finanțeze strategiile de dezvoltare a afacerilor. Este considerată cea mai internaționalizată piaţă
pentru listarea şi tranzacţionarea acţiunilor, obligaţiunilor, certificatelor de depozit şi a altor
instrumente financiare. În anul 2013 pe această piaţă erau listate peste 1.300 de companii din 42 de
sectoare de activitate şi 60 de ţări, inclusiv multe dintre cele mai mari, de succes și dinamice
companii din lume.
Companiile listate pe piaţa principală trebuie să satisfacă o serie de cerinţe de reglementare,
să furnizeze situaţiile financiare auditate pentru cel puţin trei ani, să aibă o valoare de piaţă de cel
puţin 700.000 lire sterline şi ponderea acţiunilor deţinute public să fie de minim 25% din total
acţiuni. Responsabilitatea pentru aprobarea prospectului de emisiune şi pentru admiterea companiilor
la cota oficială revine UK Listing Authority (UKLA), o divizie a Autorităţii Serviciilor Financiare
(FSA). Bursa este responsabilă pentru admiterea la tranzacţionare a companiilor pe piaţa principală.
În cadrul pieţei principale s-au dezvoltat un segment pentru companiile din domeniul
inovaţiilor tehnologice (techMark) şi un segment pentru companiile inovative din domeniul sanitar
(techMark mediscine).
Piaţa AIM (Alternative Investment Market) este destinată companiilor mici, aflate în faza
de creştere care nu respectă criteriile de admitere/listare pe piaţa principală. Înfiinţată în anul 1995,
această piaţă oferă companiilor mecanismele potrivite pentru atragerea de capital înainte şi după
admiterea la cotă. De la lansare, peste 3.000 de companii (dintre care peste 400 companii
internaţionale) s-au alăturat AIM. În 2013, pe această piaţă era listate 1.086 de companii (dintre care
455 de companii străine) din 39 de sectoare şi peste 100 de ţări. Pe această piaţă o companie se poate
lista fără un prospect de emisiune, fără un istoric al tranzacţiilor, fără o capitalizare bursieră minimă
şi fără cerinţe de free float. Lipsa acestor cerinţe şi reglementarea mai puţin strictă faţă de piaţa
principală explică succesul înregistrat de această piaţă de la lansarea sa.
Piaţa „Professional Securities Market” (PSM) permite companiilor să strângă capital prin
emisiunea unor instrumente financiare specializate, inclusiv instrumente ale datoriei şi certificate de
depozit, şi plasarea lor unor investitori instituţionali. Companiile ce doresc să atragă capital prin
emisiunea de obligaţiuni numai de la investitorii profesionali pot utiliza beneficii aduse de această
piaţă.
Principalele instrumente financiare tranzacţionate pe pieţele din cadrul LSE sunt prezentate în
tabelul 8.3.
Tabel 8.3. Principalele instrumente financiare tranzacţionate la LSE

Main Market AIM PSM
Acţiuni ordinare   x
Acţiuni preferenţiale   
Instrumente ale datoriei (obligaţiuni)  x 
Certificate de depozit   
Instrumente financiare derivate securitizate (securitised  x x
derivatives)
Mărfuri securitizate (securitised commodities)  x x
Titluri REIT (UK Real Estate Investment Trusts)  x x
Sursa: Bursa de Valori din Londra, http://www.londonstockexchange.com/
De regulă, companiile internaţionale se listează la bursa din Londra prin emisiunea de
certificate globale de depozit (GDR - Global Depositary Receipts) - instrumente financiare prin care
cumpărătorul devine proprietarul acţiunilor, aflate în custodia unei bănci, dar fără a avea drept de vot
în consiliul de administraţie.
Piaţa „Specialist Fund Market” (SFM) - este destinată satisfacerii nevoilor unor fonduri de
106
investiţii sofisticate (fonduri tip private equity, fonduri speculative, fonduri pentru infrastructură şi
fonduri de investiţii suverane) şi investitorilor în acestea. Actorii principali pe această piaţă sunt
investitorii instituţionali, profesionişti şi experimentaţi.
O piaţa separată în cadrul Bursei de Valori din Londra a fost EDX London, creată în anul
2003 pentru a permite tranzacţionarea instrumentelor financiare derivate. În anul 2011 EDX a fost
inclusă în platforma de tranzacționare Turquoise.
Familia de indici bursieri FTSE UK este una dintre cele mai recunoscute la nivel mondial,
cuprinzând şi cel mai cunoscut indice bursier britanic - FTSE100. Principalii indici care reflectă
evoluţia şi starea economiei naţionale sunt:
 indicele Financial Times Share Indices 100 (FTSE100) care se determină pe baza a 100
de valori mobiliare dintre cele mai capitalizate de pe piaţă principală. Cele 100 de companii cuprinse
în acest indice bursier reprezintă aproximativ 85% din capitalizarea totală a Bursei de Valori din
Londra;
 indicele FTSE 250 a fost lansat în octombrie 1992 pentru a reflecta situaţia economico-
financiară a 250 de întreprinderi care succed pe cele 100 din indicele FTSE100;
 indicele FTSE 350 reprezintă un indice ponderat cu valoarea capitalizării bursiere ce
încorporează cele mai mari 350 de companii (în funcţie de valoarea de piaţă) listate la LSE. Indicele
reprezintă o combinaţie între FTSE100 şi FTSE250;
 indicele FTSE Small Cap – lansat în ianuarie 1993 oferă investitorilor informaţii zilnice
despre evoluţia a 300 companii de dimensiuni mici listate la Bursa de Valori din Londra;
 indicele Financial Times – All Shares se calculează pentru 650 de titluri listate la LSE şi
cuprinde indicii bursieri FTSE 100, FTSE 250 și FTSE SmallCap.
Pentru segmentul de piaţă destinat companiilor din domeniul inovaţiilor tehnologice
(techMark) sunt calculaţi următorii indici bursieri:
 indicele FTSE tech Mark 100 – lansat în noiembrie 1999 pentru primele 100 companii de
pe piaţa tech Mark care înregistrează o anumită capitalizare;
 indicele FTSE tech Mark All – Share reflectă situația financiară a tuturor companiilor de
pe piaţa tech Mark.
Pentru piaţa AIM a fost creată de către FTSE Group o familie de indici bursieri ce cuprinde:
 FTSE AIM UK 50, introdus în anul 2005, constituie un indice bursier ponderat cu
capitalizarea bursieră ce încorporează cele mai mari 50 de acţiuni (în funcţie de valoarea de piaţă) ce
sunt listate pe AIM;
 FTSE AIM 100 cuprinde cele mai importante 100 de companii (în funcţie de capitalizarea
de piaţă) listate la AIM. În acest indice este inclusă o paletă largă de firme, de la start-up-uri până la
organizaţii mature ce doresc să se extindă;
 FTSE AIM All-Share reflectă evoluţia tuturor companiilor listate pe piaţa AIM care
respectă criteriile de lichiditate şi free-float.
Tranzacţionarea instrumentelor financiare se realizează la bursa din Londra cu ajutorul unor
sisteme diferite, în funcţie de piaţa de tranzacţionare şi mărimea companiilor 107.
SETS (Stock Exchange Electronic Trading Service) a fost introdus în anul 1997 şi reprezintă
principalul sistem de tranzacţionare a titlurilor financiare britanice. Cu ajutorul acestui sistem sunt
tranzacţionate automat acţiunile cuprinse în indicele bursier FTSE 100, acţiunile de rezervă ale
indicelui FTSE 100 şi cele mai lichide acţiuni cuprinse în indicele FTSE 250.
SETSmm reprezintă un sistem de tranzacţionare hibrid destinat companiilor de mărime
107
London Stock Exchange, ―A Guide to the Main Market‖, Londra, 2006, p. 18.
107
medie ce constă într-un carnet de ordine cu lichiditatea asigurată de un formator de piaţă. Prin acest
sistem sunt tranzacţionate acţiunile companiilor de mărime medie cotate pe piaţa principală, acţiunile
cuprinse în indicele bursier FTSE SmallCap, precum şi cele mai active titluri cotate pe piaţa AIM.
SETSqx (Stock Exchange Electronic Trading Service Quotes and Crosses) este folosit pentru
tranzacţionarea instrumentelor financiare mai puţin lichide cotate pe piaţa principală. Acest sistem a
fost introdus în anul 2007 pentru a înlocui SEATS Plus şi SEAQ pentru piaţa principală 108.
Serviciile de tranzacţionare internaţionale ale LSE sunt:
 International Order Book (IOB) – reprezintă un sistem electronic de tranzacţionare a
certificatelor de depozit emise de companii din economiile emergente, precum cele din Europa
Centrală şi de Est, Asia şi Orientul Mijlociu. IOB oferă acces direct la certificate de depozit din
aproximativ 40 de ţări;
 International Bulletin Board (ITBB) – este utilizat pentru tranzacţionarea acţiunilor
internaţionale, cotate pe două pieţe dintre care una este LSE. În prezent, sistemul asigură
tranzacţionarea a aproximativ 240 de instrumente financiare din toată lumea, inclusiv ―blue-chips-
uri‖ provenind din Japonia, SUA şi Hong-Kong;
 International Retail Service (IRS) – permite investitorilor privaţi din Marea Britanie să
tranzacţioneze acţiuni intenaţionale şi indici bursieri. În prezent, există aproximativ 330 de acţiuni
tranzacţionate prin acest sistem, inclusiv 130 de acţiuni americane.
Bursa din Londra este complet transparentă, în sensul că toate ordinele de cumpărare sau
vânzare sunt vizibile oricui, dar este complet anonimă deoarece nu există nici o informaţie cu privire
la identitatea participanţilor.
8.3. Piaţa de capital din Germania
În Germania sunt organizate burse de valori în Frankfurt am Main, Hamburg, Berlin,

Düsseldorf, Hanovra, München şi Stuttgart. Din ansamblul burselor de valori germane se detaşează
Bursa de Valori din Frankfurt (Frankfurter Wertpapierbörse - FWB) deoarece realizează aproximativ
97% din tranzacţiile cu titluri financiare.
Supravegherea pieţei de capital urmăreşte să asigure efectuarea tranzacţiilor într-o manieră
corectă, ordonată şi legală. Pentru a realiza acest deziderat, sunt implicate mai multe instituţii:
Autoritatea Federală de Supraveghere Financiară (BaFin), Autoritatea de supraveghere a burselor
(Exchange Supervisory Authority), şi Biroul de supraveghere a tranzacţiilor (the Trading
Surveillance Office).
În Germania a fost adoptat modelul supravegherii unice pentru întregul sistem financiar
(bănci, piaţa de capital, asigurări). Astfel, Autoritatea Federală de Supraveghere Financiară din
Germania (Bundesanstalt für Finanzdienstleistungsaufsicht - BaFin) reprezintă autoritatea federală
independentă cu atribuţii în supravegherea băncilor, companiilor de asigurare, societăţilor de
investiţii şi a pieţei de capital. Referitor la acest ultim domeniu, BaFin asigură operabilitatea burselor
germane pentru instrumente financiare în conformitate cu Legea tranzacţionării instrumentelor
financiare (Wertpapierhandelsgesetz - WpHG). BaFin este responsabilă cu investigarea cazurilor de
―insider trading‖ şi de manipulare a pieţei la nivel federal.
Autoritatea de supraveghere a burselor (Börsenaufsichtsbehörden) de la nivelul fiecărui
land are ca principală sarcină să supravegheze din punct de vedere legal funcţionarea burselor de
valori localizate în respectiva regiune. Spre exemplu, în cazul Bursei de Valori din Frankfurt
108
Idem.
108
localizată în landul Hessen, Biroul de supraveghere a burselor 109 (Börsenaufsicht) este însărcinat cu
supravegherea derulării tranzacţiilor pe această piaţă reglementată. Principalele sarcini ale acestei
instituţii sunt:
 supravegherea proceselor de formare a preţurilor titlurilor de pe piaţă;
 monitorizarea derulării corecte şi ordonate a tranzacţiilor cu instrumente financiare;
 aprobă regulile şi regulamentele Bursei de Valori din Frankfurt şi ale bursei electronice
Eurex;
 investighează cazurilor de încălcare a reglementărilor bursei;
 aplicarea unor măsuri preventive şi supravegherea funcţionării organismelor bursei. De
asemenea, această instituție se ocupă şi cu supravegherea participanţilor admişi la tranzacţionare la
bursă şi poate formula propuneri de îmbunătăţire a legislaţiei bursiere.
Această autoritate analizează ilegalităţile raportate de Biroul de Supraveghere a Tranzacţiilor
şi poate supraveghea direct funcţionarea pieţelor. Pe lângă Comitetul de sancţiuni
(Sanktionsausschuss) şi Comitetul de management, autoritatea de supraveghere a burselor poate
aplica sancţiuni participanţilor la piaţa instrumentelor financiare.
Biroul de Supraveghere a Tranzacţiilor (Handelsüberwachungsstelle) reprezintă un organ
independent al bursei însărcinat să monitorizeze derularea şi compensarea tranzacţiilor la bursă (atât
în ring, cât şi cele derulate prin intermediul sistemelor electronice), precum şi să deruleze investigaţii
în cazul unor încălcări ale legislaţiei în vigoare. Conform Legii burselor din Germania, trebui să
existe un Birou de Supraveghere a Tranzacţiilor la nivelul fiecărie burse.
Biroul monitorizează printre altele:
 formarea preţurilor la FWB sau la bursa electronică Eurex;
 comportamentul/conduita participantilor la tranzacţii bursiere şi modul de derulare a
tranzacţiilor cu instrumente financiare;
 respectarea regulilor şi reglementărilor de funcţionare burselor. Autoritatea de
supravegherea a bursei poate da în acest caz instrucţiuni Biroului de Supraveghere a Tranzacţiilor şi
prelua investigaţiile.
Bursa de Valori din Frankfurt reprezintă una dintre cele mai importante burse din Europa
şi din lume. Deutsche Börse deţine şi operează Frankfurter Wertpapierbörse (Frankfurt Stock
Exchange), platformă electronică de tranzacaţionare Xetra, bursa pentru instrumente financiare
derivate Eurex şi casa de compensaţie Clearstream.
În Germania, există două tipuri de pieţe de capital: pieţe reglementate de lege (EU regulated
markets) şi pieţe reglementate de către bursele de valori (pieţe reglementate neoficial). În cadrul
Bursei de Valori din Frankfurt, companiile se pot lista pe o piaţă reglementată, denumită „Regulated
Market‖, sau pot alege să îşi ofere spre tranzacţionare acţiunile pe o piaţă autoreglementată,
denumită „Open Market‖.
Piaţa reglementată („Geregelter Markt‖) constituie un segment de piaţă ce are la bază Legea
tranzacţionării hârtiilor de valoare. Criteriile de admitere, cerinţele de transparenţă şi obligaţiile
participanţilor sunt stabilite prin această lege. Instrumentele financiare admise pe această piaţă sunt
tranzacţionate atât în ring, cât şi prin intermediul platformei electronice Xetra.
Înainte de a fi listată la bursă, o companie emitentă face obiectul unei proceduri de admitere
în conformitate cu prevederile legale. Compania trebuie să aibă o existenţă de minim 3 ani, să emită
minim 10.000 acţiuni şi 25% din acţiuni trebuie să fie deţinute de holding-uri diferite. În prospectul
de emisiune trebuie să prezinte bilanţurile contabile, conturile de profit şi pierdere şi cash-flow-urile
109
Acest birou face parte din Ministerul Afaceri economice, Transporturi şi Dezvoltare regională.
109
din ultimii trei ani.
Companiile listate pe acest segment îndeplinesc cele mai ridicate cerinţe de transparenţă la
nivel european şi se bucură de toate avantajele listării la bursă.
Piaţa „Open Market” (Freiverkehr) nu este o piaţă organizată în conformitate cu definiţia
dată de Legea tranzacţionării hârtiilor de valoare, fiind (auto)reglementată de către bursa din
Frankfurt. Companiile emitente sunt admise la tranzacţionare în condiţii mai puţin stricte decât pe
piaţa reglementată şi fără existenţa unor obligaţii ulterioare. Emitenţii de instrumente financiare nu
sunt obligaţi să publice un prospect cu cele mai importante informații despre companie.
Pe această piaţă sunt tranzacţionate acţiuni ale companiilor germane şi străine (din
aproximativ 60 de ţări), obligaţiuni germane şi străine, certificate şi warrant-uri.
În afară de aceste două pieţe, există două segmente de piaţă mai mici destinate acţiunilor
străine. Acţiunile „blue-chips‖ din Europa şi America pot fi tranzacţionate în cadrul unui segment
special al pieţei numit Xetra Stars. Acţiunile emise de companiile din Europa Centrală şi de Est sunt
tranzacţionate în cadrul unui segment al pieţei reglementate neoficial numit Newex.
În funcţie de nivelul/gradul de transparenţă se deosebesc trei segmente de piaţă: Prime
Standard, General Standard şi Entry Standard.
Prime Standard constituie un standard de transparenţă bazat pe directiva MiFID.
Companiile listate pe acest segment de piaţă trebuie să îndeplinească standarde de transparenţă
ridicate, în afara celor necesare pentru admiterea pe piaţa reglementată. Aceste criterii au în vedere:
 raportări trimestriale asupra activităţii economico-financiare în limba germană şi engleză;
 utilizarea standardelor internaționale de contabilitate (IFRS/IAS sau US-GAAP);
 publicarea unui calendar cu privire la efectuarea a cel puțin o conferinţă cu analişti
financiari pe an;
 publicarea de informaţii ad-hoc şi în limba engleză.
Admiterea la acest segment constituie o condiţie necesară pentru ca o acţiune să fie inclusă în
indicii bursieri DAX, MDAX, TecDAX şi SDAX.
General Standard constituie segmentul pentru care se aplică cerinţele legale minime ale
pieţei reglementate. Companiile sunt automat admise la acest segment atunci când se listează pe
piaţa reglementată. Cerinţele de transparenţă ale acestui segment şi implicit ale pieţei reglementate se
referă la:
 publicarea de informaţii ad-hoc (ad-hoc-disclosure);
 utilizarea standardelor internaţionale de contabilitate (IFRS/IAS sau US-GAAP);
 publicarea de rapoarte interimare.
Segmentul „Entry-Standard” permite companiilor mici şi mijlocii un acces mai facil la
piaţa de capital, constituind o alternativă la listarea pe piaţa reglementată, în condiţiile standardelor
de transparenţă General Standard și Prime Standard.
Entry Standard se bazează pe regulile pieţei nereglementate oficial, dar prezintă şi o serie
de cerinţe adiţionale care au menirea de a creşte nivelul de transparenţă. Companiile cuprinse în acest
segment trebuie să publice un raport anual auditat pe site-ul propriu în maxim 6 luni după perioada
oficială de raportare, precum şi un raport interimar. În plus, companiile trebuie să publice imediat
orice ştiri sau circumstanţa importantă pentru evaluarea acţiunilor companiei. Cu toate acestea,
cerinţele de transparenţă sunt mult mai puţin stricte decât cele existente în cazul primelor două
segmente.
Accesul în ringul de tranzacţionare este limitat la participanţii autorizaţi, care cumpără şi
vând instrumente financiare în numele clienţilor. Participanţii la tranzacţii sunt:
 traderii (Händler) reprezintă, de regulă, băncile de investiţii;
110
 brokerii conducători (Lead Brokers) şi specialiştii, respectiv cei care determină preţul
pentru instrumentele financiare ce le sunt alocate;
 brokerii (Freimakler) au rolul să faciliteze tranzacţiile între bănci.
Platforma de tranzacţionare Xetra (Exchange Electronic Trading) constituie un sistem de
tranzacţionare complet electronic ce concentrează ordinele de cumpărare şi vânzare ale traderilor
într-un computer central. Dacă numărul de instrumente financiare şi preţul lor corespund, atunci
ordinele sunt executate automat. Datorită avantajelor pe care le prezintă – preţ corect, costuri reduse
(nu există comision de brokeraj) şi viteză ridicată – aproximativ 90% din tranzacţiile cu acţiuni la
bursele germane sunt realizate prin intermediul acestei platforme, iar alte burse din lume au adoptat
acest sistem computerizat 110.
În ultimii ani, sistemul electronic de tranzacţionare Xetra aproape a înlocuit tranzacţionarea
în ring. Acţiunile companiilor germane şi ETF-urile sunt tranzacţionate în principal prin intermediul
Xetra. Titlurile mai puţin lichide, acţiunile unor companii mici, acţiunile străine, unităţi ale OPC şi
aproape toate obligaţiunile sunt tranzacţionate în ring. Similar, după închiderea şedinţei de
tranzacţionare pe platforma Xetra la ora 17.30, tranzacţionarea după închiderea bursei („late
trading‖) are loc exclusiv în ring. Progresul din domeniul IT&C a modificat însă profund
tranzacţionarea în ring în ultimii ani. Aceasta se realizează în prezent cu ajutorul unui sistem
computerizat denumit Xontro. În acest fel, participanţii la piaţă nu mai trebui să vină efectiv în ring,
ci execută operaţiunile/tranzacţiile din camerele speciale de tranzacţionare ale băncilor.
Conducerea Bursei de Valori din Frankfurt este asigurată de către Adunarea Generală a
Acţionarilor, Consiliul de Management şi Consiliul bursei.
Consiliul de management111 (Management Board) este responsabil pentru
gestiunea/administrarea Bursei de Valori din Frankfurt. Printre cele mai importante sarcini ale
acestui organism se numără:
 admiterea persoanelor şi a titlurilor companiilor la tranzacţionare la bursă;
 adoptarea de decizii cu privire la includerea, suspendarea şi întreruperea listării titlurilor
financiare;
 adoptarea de decizii referitoare la stabilirea preţurilor instrumentelor financiare;
 reglementarea modului de organizare şi de derulare a afacerilor la nivelul bursei;
 menţinerea ordinii în locaţiile de tranzacţionare a titlurilor.
Membrii Consiliului de management sunt angajaţi ai bursei şi controlaţi de către Consiliul
bursei. Ei trebuie să urmărească că legile, ordinele şi standardele bursei sunt implementate şi
respectate.
Consiliul bursei (Exchange Council) reprezintă un for important pentru discutarea şi
aprobarea celor mai importante decizii referitoare la organizarea şi funcţionarea Bursei de Valori din
Frankfurt. Consiliul de Management solicită aprobarea Consiliul bursei pentru toate probleme
importante. Consiliul bursei este responsabil cu numirea, retragerea şi supravegherea managerilor
executivi. De asemenea, el elaborează regulile bursei, reglementările privind comisioanele şi
condiţiile pentru realizarea tranzacţiilor la bursă. Consiliul bursei este format din 18 membri, aleşi pe
o perioadă de 3 ani din rândul societăţilor de brokeraj, băncilor sau companiilor listate la bursă.
Pe pieţele germane se negociază acţiuni ordinare, acţiuni preferenţiale, acţiuni fără drept de
110
Sistemul Xetra a fost implementat si de către Bursa de Valori din Irlanda (Irish Stock Exchange), Bursa de Valori din
Viena (Vienna Stock Exchange), Bursa Europeană a Energie (European Energy Exchange), Bursa de Valori din
Budapesta (Budapest Stock Exchange), Bursa de Valori din Shanghai (Shanghai Stock Exchange) şi altele.
111
http://deutsche-
boerse.com/dbag/dispatch/en/kir/gdb_navigation/about_us/20_FWB_Frankfurt_Stock_Exchange/20_General_Managers
111
vot, drepturi de subscripţie şi certificate de investiţii.
Pieţele obligaţiunilor deţin o pondere mare în contractarea împrumuturilor. Oferta de
obligaţiuni provine de la guvernul federal, bănci şi emitenţii străini. Plasamentele în obligaţiuni se
efectuează de către bănci, investitori străini, societăţi comerciale şi societăţi de asigurare.
Obligaţiunile negociate pe pieţele germane sunt: obligaţiuni ordinare cu dobândă fixă sau
variabilă, obligaţiuni ipotecare, obligaţiuni municipale, obligaţiuni convertibile, obligaţiuni cu
warant, obligaţiuni cu cupon zero şi obligaţiuni denominate în două valute.
Eurex s-a format în anul 1998 prin fuziunea dintre Deutsche Terminbörse (DTB, Bursa
Germană pentru Derivate) şi bursa elveţiană SOFFEX (Swiss Options and Financial Futures). Eurex
constituie una dintre primele burse din lume care a oferit acces la instrumente financiare derivate
printr-un sistem complet electronic. Gama de instrumente financiare oferite investitorilor este foarte
largă, cuprinzând derivate pe: acţiuni, indici bursieri, indici de volatilitate, fonduri tranzacţionate la
bursă (Exchange Traded Funds - ETF), rata dobânzii, rata inflaţiei şi emisii de carbon.
În anul 1999 s-a realizat fuziunea Camerei de Compensaţie germane cu CEDEL
Internaţional, camera de compensaţie cu sediul în Luxemburg pentru a asigura custodia organizată a
titlurilor, administrarea eficientă sub raportul costurilor şi accesul flexibil al societăţilor comerciale.
Bursa de Valori din Frankfurt calculează o multitudine de indici ce măsoară performanţa
diferitelor pieţe: indici pe acţiuni, indici pe obligaţiuni, indici pe fonduri de investiţii imobiliare,
indici pe mărfuri, indici pe volatilitate etc. Unii indici ilustrează evoluţia întregii pieţe, alţii măsoară
performanţa unui anumit sector şi alţii reflectă anumite strategii de investiţii.
Principalii indici de pe pieţele financiare germane sunt:
 DAX (Deutsche Aktienindex) constituie cel mai reprezentativ indice bursier pentru Bursa
de Valori din Frankfurt şi unul dintre indicii bursieri importanţi la nivel european. DAX cuprinde
cele mari şi cele mai tranzacţionate 30 de acţiuni germane. În componenţa sa intră doar acţiunile
tranzacţionate prin intermediul platformei electronice Xetra, listate pe piaţa reglementată şi care
îndeplinesc cerinţele de transparenţă „Prime Standard‖. Criteriile pentru ponderarea acţiunilor în
valoarea indicelui DAX sunt: volumul de tranzacţionare, capitalizarea de piaţă a acţiunilor liber
tranzacţionabile şi sectorul de provenienţă;
 MDAX cuprinde cele mai mari 50 de companii din sectoare clasice ale economiei ale
căror acţiuni se situează sub acţiunile DAX în termeni de capitalizare de piaţă şi volum de
tranzacţionare;
 TecDAX reflectă performanţa celor mai mari 30 de companii din sectorul tehnologic.
Acţiunile companiile cuprinse în acest indice se situează sub acţiunile DAX în termeni de
capitalizare de piaţă şi volum de tranzacţionare;
 SDAX cuprinde 50 de companii din sectoare clasice ale economiei ale căror acţiuni se
situează sub acţiunile MDAX în termeni de capitalizare de piaţă şi volum de tranzacţionare;
 Dow Jonex Stoxx 50 constituie un indice international ce a fost creat în anul 1998 de către
Deutsche Börse, Paris Stock Exchange, Swiss Stock Exchange şi compania Dow Jones. Indicele
reflectă performanţa celor mai importante 50 de acţiuni din Europa continentală. Compoziţia
indicelui se bazează pe capitalizarea de piaţă şi volumul de tranzacţionare a acţiunilor europene;
 DJ Euro Stoxx 50 a fost creat pentru a reflecta performanţa celor mai importante 50 de
acţiuni din Zona Euro;
 indicele FAZ este calculat de prestigiosul cotidian german Frankfurter Allgemeine
Zeitung în funcţie de 100 acţiuni care au baza la 31 decembrie 1958;
 indicele Commerzbank este calculat zilnic de către banca germană cu acelaşi nume.
112
8.4. Piaţa de capital din SUA
Piaţa de capital din SUA este reglementată şi supravegheată prin intermediul a patru categorii
de instituții care împreună formează piramida reglementărilor. Această piramidă este structurată în
felul următor:
Figura 8.2. Piramida reglementărilor cu privire la pieţele financiare din SUA
Un primul al nivel al reglementării se referă la Congresul SUA. Acesta a creat în anul 1934
Comisia pentru Valori Mobiliare şi Operaţiuni Bursiere (Securities and Exchange Commission -
SEC) şi este responsabil cu asigurarea cadrului legal pentru funcţionarea efectivă a SEC. De
asemenea, Congresul decide dacă condiţiile în continuă schimbare de pe pieţele financiare necesită
noi legi şi organizaţii.
Al doilea grup este format din SEC şi alte autorităţi de reglementare la nivel federal care
vizează pieţele OTC şi pieţele bursiere (spre exemplu, CFTC).
SEC reprezintă autoritatea însărcinată să supravegheze funcţionarea pieţelor financiare, să
urmărească aplicarea legislaţiei şi să garanteze interesele investitorilor. Comisia este formată din
cinci comisari numiţi de Preşedintele SUA cu acordul Congresului american. SEC supraveghează
toate bursele naţionale, companiile de investiţii, firmele de brokeraj de pe pieţele OTC, toate
companiile şi organizaţiile care participă pe piaţa financiară. SEC recomandă Congresului elaborarea
unor legi noi atunci când este necesar să protejeze pieţele.
Instrumentele financiare derivate tranzacţionate pe pieţele bursiere sunt reglementate diferit
în Statele Unite ale Americii112. Astfel, activitatea brokerilor de contracte futures şi opţiuni pe
contracte futures este reglementată de către Comisia pentru Tranzacţii cu Contracte Futures pe
Mărfuri – Commodity Futures Trading Commission (CFTC) 113, care a fost înfiinţată în anul 1974 ca
urmare a unui amendament la Commodity Exchange Act din 1936. Între atribuţiile Comisiei pentru
Tranzacţii cu Contracte Futures pe Mărfuri se numără aprobarea de noi contracte şi amendarea
regulilor şi a regulamentelor burselor de mărfuri.
Activitatea brokerilor de opţiuni pe acţiuni şi indici bursieri este reglementată de către
Comisia pentru Valori Mobiliare şi Operaţiuni Bursiere 114. Tranzacţiile cu ambele instrumente
financiare derivate fac obiectul unei reglementări la nivelul burselor, unde fiecare contract este
112
Anton, S.G., op.cit., pp. 67-69.
113
În pofida denumirii restrictive cu referire directă la categoria mărfuri, CFTC se ocupă de toate tranzacţiile cu contracte
futures, indiferent de natura activului suport.
114
Stoica, O., „Mecanisme şi instituţii ale pieţei de capital: pieţe de capital emergente‖, Editura Economică, Bucureşti,
2002, p. 62.
113
tranzacţionat. Opţiunile tranzacţionate pe pieţele OTC sunt reglementate tot de către Comisia pentru
Valori Mobiliare şi Operaţiuni Bursiere, chiar dacă sunt negociate privat. Numai brokerii înregistraţi
la SEC pot însă tranzacţiona opţiuni pe acţiuni. Reglementările au în vedere cerinţele de capital
minime, standardele de transparenţă şi cerinţele de marjă.
Dealerii de pe pieţele OTC includ băncile mari, societăţile de brokeraj, companiile de
asigurări şi alţi dealeri privaţi. Atât timp cât aceşti dealeri nu tranzacţionează contracte futures sau
valori mobiliare, ei nu trebuie să se înregistreze la Comisia pentru Tranzacţii cu Contracte Futures pe
Mărfuri (CFTC) sau Comisia pentru Valori Mobiliare şi Operaţiuni Bursiere (SEC). Clasificarea
unui contract particular ca fiind contract futures, o valoare mobiliară sau nici una din cele două
variante este deci critică în determinarea autorităţii competente în reglementarea sa. Reglementarea
acestor dealeri depinde atât de tipul instrumentului financiar derivat, cît şi de natura instituţiei. Spre
exemplu, băncile care tranzacţionează pe pieţele OTC derivate pe valute şi rata dobânzii sunt
reglementate de către Office of the Comptroller of the Currency (OCC) şi, în anumite cazuri, de către
FED (Federal Reserve System) sau de către reglementările bancare ale fiecărui stat.
Operaţiunile băncilor sunt reglementate de către diverse autorităţi de reglementare a activităţii
bancare, indiferent de ceea ce vând, instrumente financiare derivate sau alte produse bancare. Din
acest motiv, băncile şi societăţile de asigurare sunt printre cele mai reglementate instituţii de pe piaţa
OTC şi trebuie răspundă unor cerinţe precum: un nivel minim al capitalului, limite ale îndatorării,
diverse cerinţe privind transparenţa informaţiilor şi măsuri antifraudă. FED are, de asemenea, setul
său de reglementări care privesc băncile şi brokerii dealeri.
Firmele de brokeraj (Securities Firms) sunt reglementate de către Comisia pentru Tranzacţii
cu Contracte Futures pe Mărfuri (CFTC) şi Comisia pentru Valori Mobiliare şi Operaţiuni Bursiere
(SEC). În urma diverselor pierderi provocate de către instrumentele financiare derivate, cerinţele de
transparenţă pot creşte. În fapt, unele dintre cele mai mari societăţi de brokeraj au decis voluntar să
ofere informaţii detaliate autorităţilor de supraveghere – dar nu neapărat publicului larg şi
acţionarilor săi.
Al treilea grup din piramidă este format din bursele de valori şi organisme de
autoreglementare (Self-Regulatory Organizations - SRO). Pieţele financiare din SUA şi Marea
Britanie au încurajat dezvoltarea organismelor de autoreglementare pentru a menţine integritatea
pieţelor.
NYSE, prin intermediul subsidiarei sale NYSE Regulation Inc., este cea mai activă
organizaţie de autoreglementare din industria financiară. În ultimii ani, NYSE a stabilit şi publicat
1.000 de pagini de reguli, politici şi standarde de conduită pentru fiecare din membrii săi.
Fiecare industrie reglementată are propria sa asociaţie, care, de obicei, serveşte ca intermediar
între o companie particulară şi autorităţile de reglementare. Autoreglementarea tranzacţiilor cu
contracte futures este realizată în SUA de către National Futures Association (NFA), un organism
privat, aflat sub supravegherea Comisiei pentru Tranzacţii cu Contracte Futures pe Mărfuri (CFTC),
iar pieţele de opţiuni sunt autoreglementate de către Options Clearing Corporation (OCC).
Similar, autoreglementarea brokerilor şi dealerilor de pe pieţele OTC este realizată de către
Asociaţia Naţională a Dealerilor de Valori Mobiliare (National Association of Securities Dealers –
NASD) şi de către bursele de valori sub supravegherea Comisiei pentru Valori Mobiliare şi
Operaţiuni Bursiere (SEC). În iulie 2007, SEC a aprobat reorganizarea Asociaţiei Naţionale a
Dealerilor de Valori Mobiliare sub denumirea de Autoritatea de Reglementare a Industriei Financiare
(Financial Industry Regulatory Authority – FINRA).
Al patrulea grup este format din firmele de brokeraj membre ale NYSE şi NASDAQ.
Aceste firme, care cumpără şi vând acţiuni pentru clienţi la nivel mondial, trebuie să se asigure că
114
angajaţii lor sunt foarte calificaţi şi îndeplinesc standardele riguroase ale industriei. De asemenea, ele
sunt responsabile cu obţinerea celei mai bune execuţii a ordinelor clienţilor.
Reglementările pe baza cărora sunt organizate şi funcţionează pieţele financiare americane
sunt următoarele: Legea titlurilor financiare (Securities Act - 1933), Legea operaţiunilor financiare
(Securities and Exchange Act - 1934), Legea privind emisiunea instrumentelor pe datorie (1939),
Legea societăţilor de investiţii (Investment Company Act - 1940), Legea privind consultanţa
financiară (Investment Advisers Act 1940), Legea protejării investitorilor în instrumente financiare
(Securities Investor Protection Act – 1970), Insider Trading Sanctions Act (1984), Insider Trading
and Securities Fraud Enforcement Act (1988), Private Securities Litigation Reform Act (1995),
Securities Litigation Uniform Standards Act (1998) şi Sarbanes-Oxley Act (2002).
Principalele pieţe pentru acţiuni din SUA pot fi grupate în burse naţionale, burse regionale,
pieţe OTC şi pieţe electronice alternative (a se vedea tabelul 8.6).
Tabel 8.6. Principalele pieţe pentru acţiuni din SUA
A.Burse naţionale
1. New York Stock Exchange Euronext
a. NYSE Hybrid Market
b. NYSE AMEX Equities
c. NYSE Arca Equities115
2. NASDAQ (bursa electronică NASDAQ din 2006)
a.NASDAQ National Market (NNM)
b.Small Cap Market
B.Burse regionale
1.Chicago Stock Exchange (CHX)
2. Philadelphia Stock Exchange (PHLX)
3.Boston Stock Exchange (BeX)
4.National Stock Exchange (înainte se numea Cincinnati Stock Exchange) (NSX)
5.Pacific Stock Exchange (deţinută de Archipelago)
C. Pieţe OTC
1. Bulletin Board (―Bullies‖)
2. Pink Sheets
D. Off Exchange Markets /Alternative Electronic Markets
1. Electronic Communication Networks (ECNs)
2. Alternative Trading Systems (ATS)
Sursa: prelucrare şi adaptare după Fabozzi, F., Drake, P.P., Finance: capital markets, financial management, and
investment management, John Wiley & Sons, New Jersey, 2009, p. 650.
Bursa de Valori din New York (New York Stock Exchange – NYSE) constituie una din
cele mai vechi pieţe organizate ale lumii, care funcţionează din anul 1792, când s-a constituit prima
piaţă organizată a titlurilor în spaţiul respectiv în urma semnării acordului Buttonwood. În prezent,
NYSE Euronext reprezintă cea mai mare (în termeni de capitalizare bursieră) şi cea mai lichidă bursă
din lume, având cea mai diversificată paletă de instrumente şi servicii financiare. Operatorul
transfrontalier, ce include şase burse de valori pentru acţiuni şi obligaţiuni în 5 ţări şi 6 burse pentru
instrumente financiare derivate, este lider mondial în tranzacţionarea acţiunilor, instrumentelor
financiare derivate pe acţiuni şi rata dobânzii şi obligaţiuni. Capitalizarea bursieră a companiilor
cotate era de 14.086 miliarde USD, iar numărul companiilor listate era de 2.339 în decembrie 2012 (
a se vedea tabelul 8.7).
115
În trecut a fost cunoscută şi sub denumirea de Archipelago Exchange, ArcaEx® şi Pacific Exchange.
115
Tabel 8.7. Principalele 10 burse din lume în funcţie de capitalizarea bursieră
Nr.crt. Denumire bursă Valoarea capitalizării
bursiere (miliarde USD)
1 NYSE Euronext (US) 14.086

2 NASDAQ OMX (US) 4.582
3 Tokyo Stock Exchange Group 3.479
4 London Stock Exchange Group 3.397
5 NYSE Euronext (Europe) 2.832
6 Hong Kong Exchanges 2.832
7 Shanghai SE 2.547
8 TMX Group 2.059
9 Deutsche Börse 1.486
10 Australian SE 1.387
Sursa: Federaţia Mondială a Burselor, www.world-exchanges.org
NYSE Euronext oferă pe continentul american următoarele pieţe pentru tranzacţionare:

NYSE Hybrid Market, NYSE AMEX Equities, NYSE Arca Equities şi NYSE Liffe US.
Din perspectiva sistemului de tranzacţionare utilizat, NYSE oferă investitorilor începând cu
anul 2007 posibilitatea de a tranzacţiona acţiuni prin intermediul unei pieţe hibride (hybrid market),
adică o piaţă de licitaţie (order driven) cu unele trăsături ale pieţei de negociere (quote driven)116.
Sistemul său de tranzacţionare îmbină cele mai bune aspecte ale tranzacţionării electronice şi ale
sistemului tradiţional de licitaţie deschisă, prin strigare (open outcry auction) în ringul de
tranzacţionare117. Astfel, NYSE are are capacitatea de a tranzacţiona până la 10 miliarde de acţiuni
pe zi.
În primul rând, NYSE este o piaţă de licitaţie (order driven system) continuă ce se bazează pe
ordinele de vânzare şi cumpărare ale acţiunilor. În acelaşi timp, specialiştii au un rol important în
buna funcţionare a pieţei. Fiecare acţiune cotată la bursă este alocată unui specialist ce reprezintă un
profesionist al pieţei ce activează ca un punct de întâlnire între brokeri. Fiecare specialist se poate
ocupa de mai multe acţiuni, dar o acţiunie poate fi alocată numai unui singur specialist. Specialistul
este localizat într-un post de tranzacţionare („booth‖ sau „post‖). Toate ordinele de cumpărare sau
vânzare pentru o acţiune sunt primite la acest post şi specialistul conduce o licitaţie pe baza acestor
ordine pentru a determina preţul de execuţie. Ordinele ajung la specialist fie fizic, livrate de firmele
de brokeraj, sau electronic prin intermediul sistemului computerizat Designated Order Turnaround
(DOT). Uneori, specialistul poate tranzacţiona în nume propriu pentru a mentine o piaţă corectă şi
ordonată şi pentru a asigura lichiditatea acţiunilor alocate. Piaţa hibridă a automatizat multe din
sarcinile specialistului, ceea ce le-a permis să devină mult mai eficienţi.
În cadrul NYSE Euronext pot opera numai membrii, fie în calitate de brokeri, ce
tranzacţionează exclusiv pentru clienţii lor (inclusiv alţi membrii ai NYSE), fie în calitate de dealer,
ce tranzacţionează exclusiv pe cont propriu. Este posibil însă ca un membru să combine ambele
capacităţi şi să devină un broker-dealer.
Pentru a tranzacţiona valori mobiliare în ring este necesară o licentă emisă de către bursă.
Numai brokerii-dealeri aprobați de NYSE pot dobândi şi deţine o licenţă. Mulţi din aceşti deţinători
de licentă sunt brokeri de ring (floor brokers) sau specialişti.
Brokerii de ring sau brokerii de incintă execută ordinele de cumpărare şi vânzare şi depun
116
Fabozzi, F., Drake, P.P., Finance: capital markets, financial management, and investment management, John Wiley &
Sons, New Jersey, 2009, p. 651.
117
NYSE, ―A Guide to the NYSE Marketplace‖, New York, 2006, p. 5.
116
eforturi pentru a obţine cel mai bun preţ pentru clienţii lor. Brokerii participă personal şi prin
intermediul mijloacelor electronice în ringul de tranzacţionare. Există două categorii de brokeri de
ring:
a) broker pe comision (commission brokers sau house brokers) sunt angajaţi de firmele de
brokeraj membre ale NYSE şi execută ordine de vânzare/cumpărare primite de la clienţii din afara
bursei în schimbul unui comision încasat de societatea de brokeraj. De regulă, firmele de brokeraj au
unul sau mai mulţi brokeri în ringul de tranzacţionare;
b) brokerii independenţi (independent broker sau two-dollar broker) execută ordinele
primite de la firmele de brokeraj ai căror agenţi nu sunt în ringul bursei din diverse motive sau de la
investitorii instituţionali. Aceşti brokeri pot opera în contul clienţilor sau pe cont propriu.
Specialistul este angajat al unei societăţi de brokeraj membră a NYSE şi poate acţiona atât ca
broker, executând ordinele primite de la alţi agenţi de bursă, cât şi ca dealer, în acest caz având
calitatea de formator de piaţă (market maker) pentru titlurile respective. Întotdeauna specialistul
trebuie să pună interesele clienţilor mai presus de interesul propriu. Atât specialistul de la NYSE, cât
şi saitori de la TSE, tranzacţionează numai titlurile (acţiunile) repartizate, dar primul poate realiza
tranzacţii şi în nume propriu.
În afară de brokerii de ring şi specialişti, la NYSE activează şi dealerii înregistrați, formatorii
de piaţă competitivi şi brokerii pe discount.
Dealerii înregistraţi (registered dealers) sau traderii competitivi (competitive traders) sunt
persoane fizice (membre ale NYSE) care tranzacţionează valori mobiliare în ringul bursei pe contul
lor personal şi pe riscul lor, contribuind la asigurarea lichidităţii pieţei.
Formatorii/creatori de piaţă competitivi (competitive market makers) sunt reprezentate de
persoanele din ringul bursei care cumpără sau vând valori mobiliare listate la NYSE la cererea unui
oficial aflat în ring sau la cererea unui broker.
Brokerii pe discount (discount brokers) sunt brokerii care oferă servicii reduse la minim
(fără analiză şi consiliere financiară) în condiţiile unor comisioane reduse.
La NYSE toate ordinele de tranzacţionare sunt trimise electronic la posturile de
tranzacţionare din ring prin intermediul următoarelor sisteme:
a) SuperDOT® (Designated Order Turnaround System) – mai mult de 95% din ordinele
la piaţă şi limită ajung la specialiştii aflaţi în posturile de tranzacţionare prin intermediul acestui
sistem. Sistemul poate transmite ordine de volum mic (până la 5.099 de acţiuni), acestea ajungând în
câteva secunde la postul de tranzacţionare pentru a fi executate de specialist. După ce ordinele au fost
executate în această piaţă hibridă, un raport este returnat direct firmei de brokeraj prin acelaşi sistem.
Ordinele de volum mare sunt transmise prin intermediul Broker Booth Support System (BBSS®),
NYSE e-BrokerSM şi altor sisteme;
b) Broker Booth Support System (BBSS) – acest sistem computerizat conectat la postul de
tranzacţionare al specialistului şi la calculatorul brokerului este utilizat pentru a primi ordine în
ringul de tranzacţionare;
c) NYSE e-Broker – permite brokerilor de ring să transmită şi să gestioneze cotaţii şi ordine,
precum şi să urmărească execuţia și viteza fluxului de informaţii dintre clienţi şi punctul de vânzare;
d) NYSE Direct+ reprezintă o conexiune electronică de mare viteză între firmele membre
NYSE şi bursă ce permite execuţia electronică a ordinelor clienților.
Companiile americane care solicită admiterea la cotare pe piaţa din New York trebuie să
îndeplinească unele condiţii, şi anume: numărul acţionarilor care deţin loturi standard (minim 400),
numărul acţiunilor deţinute public (minim 1.100.000), valoarea de piaţă a acţiunilor deţinute public
(100.000.000 USD), profit înainte de impozitare în fiecare din ultimii 2 ani (minim 2 milioane USD).
117
Societăţile comerciale pot fi suspendate de la cotare, dacă nu respectă regulile cu privire la numărul
acţiunilor şi la procentul de acţiuni cu acces public.
Companiile care nu îndeplinesc standardele de cotare pe NYSE Hybrid Market, pot alege
listarea în cadrul NYSE Arca. NYSE Arca Equities reprezintă o bursă de tranzacţionare complet
electronică (operată de NYSE Group) ce oferă posibilitatea unui acces direct şi anonim. NYSE Arca
Equities oferă spre tranzacţionare mai mult de 8.000 de acţiuni listate (inclusiv acţiuni listate pe piaţa
NASDAQ), ETF-uri şi opţiuni pe acţiuni.
NYSE AMEX Equities118 este o piaţă dedicată companiilor mici şi mijlocii aflate în căutarea
unui acces simplificat la piaţa de capital. Cerințele de listare simplificate şi regulile de tranzacționare
sunt adaptate la mărimea şi nevoile firmelor mici şi micro.
ArcaEdge constituie o platformă rapidă și eficientă pentru tranzacţionarea acţiunilor OTC.
ArcaEdge oferă aceleaşi beneficii ca şi bursa electronică NYSE Arca: lichiditate, transparenţă,
rapiditate, anonimitate, acces direct şi cel mai bun preţ.
NYSE Euronext a dezvoltat pieţele dedicate tranzacţionării instrumentelor financiare
derivate, operând în prezent trei pieţe: NYSE Arca Options, NYSE Amex Options şi NYSE Liffe
U.S.. Această separarea a pieţei instrumentelor financiare derivate este explicată prin existența unor
autorităţi separate de reglementare şi supraveghere a pieţelor - CFTC se ocupă de piaţa contractelor
futures, în timp ce SEC este responsabilă cu supravegherea şi reglementarea pieţei opţiunilor.
NYSE Arca Options reprezintă un sistem de tranzacţionare automat pentru opţiuni pe acţiuni
care oferă funcţionalitate ridicată.
NYSE Amex Options reprezintă o piaţă tradiţională care se bazează pe existenţa formatorilor
de piaţă. Pe această piaţa sunt tranzacţionate opţiuni pe acţiuni, opţiuni pe indici bursieri, opţiuni
LEAPS (Long-Term Equity AnticiPation Securities) şi opţiunile flexibile (FLEX - Flexible
Exchange Options).
NYSE Liffe U.S. a fost creată în anul 2008 după ce NYSE Euronext a achiziţionat secţiunea
pentru metale preţioase de la CME Group şi a dezvoltat o a doua piaţă pentru opţiuni în SUA prin
achiziţionarea AMEX. Pe aceasta piaţă sunt tranzacţionate contracte futures pe metale preţioase (aur
şi argint) şi contracte futures pe indici bursieri MSCI (Morgan Stanley Composite Index) prin
intermediul platformei globale LIFFE CONNECT.
NYSE Euronext reprezintă o companie publică listată la NYSE şi Euronext Paris. Pentru a
servi cât mai bine acţionarii, companiile listate, participanţii din sectorul financiar şi investitorii,
NYSE Euronext a creat o structură de guvernare care reflectă cele mai înalte standarde de
independenţă, supraveghere şi transparenţă119.
Organismele de decizie ale NYSE sunt reprezentate de către Adunarea Generală a
Acţionarilor şi Consiliul Directorilor.
Adunarea Generală a Acţionarilor se întrunește periodic (o dată sau de două ori pe an) în
şedinţe ordinare sau, de câte ori este necesar, în şedinţe extraordinare. Printre atribuţiile acestui
organism se numără:
o elaborarea şi modificarea statului bursei;
o aprobarea regulamentului de funcţionare;
o desemnarea organelor de conducere permanentă şi a comitetelor bursei;
o numirea şi aprobarea cadrelor de conducere;
o supravegherea şi controlul activității bursei.
Consiliul Directorilor (Board of Directors) este format din 14 directori independenţi, CEO
118
Până în martie 2009 a funcţionat ca piaţă în cadrul NYSE sub denumirea de NYSE Alternext U.S.
119
www.nyse.com
118
(Chief Executive Officer), CEO adjunct, un preşedinte non-executiv şi un asistent preşedinte.
Consiliul directorilor se întâlneşte de cel puțin 4 ori pe an, în egală măsură în Europa şi SUA.
Directorii sunt aleşi anual şi provin din rândul acţionarilor NYSE, companiilor listate pe
această bursă sau investitorilor. Directorii sunt aleşi dacă au înregistrat rezultate deosebite în cariera
profesională, au o experienţă largă în domeniul financiar și au dovedit integritate personală şi
profesională. Directorii, cu excepţia CEO şi CEO adjunct, trebuie să fie persoane independente de
managementul NYSE şi a subsidiarelor NYSE.
Administrarea activităţii curente a bursei se realizează prin intermediul unui Comitet de
Management (Management Committee), format din 14 membri, inclusiv CEO şi CEO adjunct.
Consiliul Directorilor a creat patru comitete menite să asigure consultanţă de specialitate
organelor de decizie ale bursei:
- comitetul de audit;
- comitetul de resurse umane şi remunerare;
- comitetul de nominalizare şi guvernanţă;
- comitetul tehnic.
Comitetul de audit (Audit Committee) este format din cel putin 3 membri ce îndeplinesc
cerinţele de independenţă şi experienţă. Comitetul este însărcinat să asiste Consiliul directorilor în
supravegherea:
- integrităţii situaţiilor financiare ale companiei şi controlului intern;
- conformităţii cu cerinţele legale şi de reglementare;
-calificării, independenţei şi performanţei auditorilor independenţi ai companiei;
- procesului de management (intern) al riscului;
- performanţei funcţiei de audit intern la nivel de companie.
Comitetul de resurse umane şi remunerare (Human Resources and Compensation
Committee), format din cel puţin 3 directori, este însărcinat de Consiliul directorilor cu atribuţii
privind politicile şi procedurile de personal, planuri de beneficii pentru angajați, remunerarea şi
transparenţa remunerării la nivel de companie.
Comitetul de nominalizare şi guvernanţă (Nominating and Governance Committee),
format din cel puţin 4 membri, este însărcinat cu recomandarea unor candidaţi pentru Consiliul
directorilor, analiza principiilor și practicilor de guvernanţă corporativă la nivelul NYSE Euronext și
recomandarea unor compensaţii pentru directori.
Comitetul tehnic (Technology Committee), format din cel puţin 3 membrii, este însărcinat
cu analiza evoluţiilor tehnice şi a oportunităţilor strategice, furnizarea de recomandări cu privire la
implementarea unor tehnologii şi analiza operaţiunilor IT.
Bursa Americană de Valori (American Stock Exchange – AMEX) a reprezentat o lungă
perioadă de timp a doua piaţă financiară din New York pe care se realizează tranzacţii cu titluri şi
alte operaţii în legătură cu acestea, ale companiilor mai mici sau noi. În anul 2008, AMEX a fost
achizitionată de NYSE Group şi funcţionează în prezent în cadrul NYSE sub denumirea de NYSE
AMEX Equities.
NASDAQ (National Association of Securities Dealers Automated Quotations) a fost creată în
anul 1971 de către Asociaţia Naţională a Dealerilor de Titluri Financiare (National Association of
Securities Dealers –NASD) ca o piaţă OTC pe care sunt tranzacţionate acţiunile companiilor mici
prin intermediul unor reţele electronice de dealeri 120. În anul 2006, NASDAQ a fost înregistrată la
SEC ca o bursă de valori electronică reglementată121.
120
Ross, S., ş. a., „Fundamentals of Corporate Finance‖, 6th Canadian Edition, McGraw-Hill, Toronto, 2007, p. 20.
121
În pofida acestei noi clasificări unii autori încă tratează NASDAQ ca o piaţă OTC.
119
În prezent, NASDAQ reprezintă cea mai mare piaţă electronică de acţiuni din lume. Spre
deosebire de rivala sa NYSE, NASDAQ nu dispune de un ring fizic de tranzacţionare, realizând
operaţiunile sale exclusiv electronic prin intermediul unui sistem de computere și telecomunicaţii.
NASDAQ este o piaţă de negociere (piaţă de tip quote driven), adică brokerii cumpără şi vând
acţiuni prin intermediul unui formator de piaţă 122. Un formator de piaţă se ocupă de o anumită
acţiune şi deţine un număr de acţiuni pe care le va vinde unui broker interesat.
NASDAQ reprezintă un sistem de dealeri ce furnizează cotații şi realizează tranzacţii. Spre
deosebire de specialistul NYSE care ocupă un loc în ring, iar tranzacţiile se realizează într-un singur
loc, formatorul de piaţă NASDAQ participă la tranzacţii de la distanţă prin intermediul computerului.
NASDAQ reprezintă în esenţă o reţea de telecomunicaţii care pune în legătură un număr foarte mare
de participanţi dispersaţi geografic.
Bursa electronică NASDAQ cuprinde două secţiuni:
- NASDAQ National Market;
- Small Cap Market (sau NASDAQ Capital Markets Issues).
Pentru a fi listată la prima secţiune, o companie trebuie să fie înregistrată la Comisia pentru
Valori Mobiliare și Operațiuni Bursiere, să existe cel puţin trei formatori de piaţă și să respecte o
serie de cerinţe financiare pentru active, capital, acţiuni deţinute public şi acţionari. NASDAQ oferă
de asemenea o piaţă - Small Cap Market - pentru companiile mai mici ce nu reuşesc să respecte
aceste cerinţe.
Bursele regionale s-au dezvoltat deoarece permit tranzacţionarea acţiunilor emise de firmele
locale (ce nu ar respecta cerinţele restrictive de listare ale burselor nationale) și pentru că reprezintă
alternative pentru tranzacţionarea acțiunilor cotate pe bursele naţionale. În prezent, burse regionale
pentru acţiuni există în Chicago, Philadelphia, Boston, San Francisco şi Cincinnati. Aceste burse
prezintă sisteme de tranzacţionare similare cu sistemul NYSE (bazat pe specialiști şi licitații) şi
dispun de cerinţe de listare mai puțin stricte decât bursele naţionale.
Piaţa în afara cotei (Over the Counter) include OTC Bulletin Board Service („Bullies‖) şi
piaţa titlurilor roz (National Quotation Service Pink Sheets). Operaţiunile de pe această piaţă se
realizează în conformitate cu reglementările Asociaţiei Naţionale a Comercianţilor de Titluri.
Piaţa titlurilor roz (Pink Sheet) realizează tranzacţii separate şi publicate de către Serviciul
Naţional de Cotaţii Zilnice pe coli roz destinate firmelor de brokeraj, firmelor de consultanţă şi
băncilor.
Evoluţia pieţelor financiare americane este evidenţiată cu ajutorul indicilor bursieri, cei mai
importanţii fiind: DJIA, S&P500, NYSE Composite şi NYSE International 100.
Indicele Dow Jones Industrial Average (DJIA) este unul dintre cei mai vechi indici bursieri
din lume, fiind creat în anul 1896 de Charles Dow. DJIA exprimă evoluţia valorii a 30 de acţiuni
―blue chips‖(cele mai mari şi lichide) tranzacţionate la NYSE sau NASDAQ. În componenţa acestui
indice intră acţiuni americane foarte cunoscute, precum: American Express, Boeing, Citigroup,
Coca-Cola, General Electric, Intel, Microsoft etc.
Indicele Standard and Poor’s 500 (S&P500) reflectă modificările preţurilor pentru cele mai
mari 500 de acţiuni americane (400 companii generale, 40 din domeniul financiar, 20 din
transporturi, 40 din utilităţi publice) cotate la NYSE, AMEX şi pe piaţa OTC. Datorită gradului mare
de cuprindere, indicele S&P 500 este considerat cel mai reprezentativ pentru evoluţia de ansamblu a
pieţei de capital americane. El este ponderat în funcţie de capitalizarea bursieră a societăţilor care îl
122
Fabozzi, F., Drake, P.P., „Finance: capital markets, financial management, and investment management‖, John Wiley
& Sons, New Jersey, 2009, p. 652.
120
compun.
Indicele NYSE Composite reflectă evoluţia cursului tuturor acţiunilor comune listate la New
York Stock Exchange, inclusiv certificatele de depozit americane şi unităţi ale fondurilor de investiţii
imobiliare (REITs). Din cele 1.817 de acţiuni cuprinse în acest indice bursier, 1.500 provin din SUA
şi 317 sunt acţiuni străine. Din perspectiva metodei de calculare, indicele NYSE Composite este un
indice bursier ponderat cu capitalizarea de piaţă. În afară de acest indice general al pieţei, în familia
NYSE Comp există o serie de indici sectoriali care reflectă evoluţia unor sectoare de activitate,
precum industrie, transporturi, utilităţi şi finanţe.
NYSE International 100 urmăreşte evoluţia a 100 de companii străine (din 18 ţări) cotate la
NYSE.
Chicago Mercantile Exchange Group (CME Group) – reprezintă cea mai mare piață pentru
instrumente financiare derivate la nivel mondial, fiind rezultatul fuziunii dintre Chicago
Mercantile Exchange și Chicago Board of Trade.
În urma fuziunii s-a reconsiderat modul de tranzacţionare a instrumentelor financiare
derivate: contractele încheiate prin strigare liberă se vor tranzacţiona în ringul CBOT (CME îşi va
închide ringul fizic de tranzacţionare, transferând operaţiunile în ringul CBOT), iar contractele
încheiate electronic se vor tranzacţiona pe platforma CME Globex®. Se estimează că peste 75% din
tranzacţii vor fi realizate prin intermediul platformei electronice.
8.5. Bibliografie
1. Anton, S.G., ―Gestiunea riscurilor financiare. Abordări teoretice şi studii de caz‖, Editura
Universităţii ―Al. I. Cuza‖, Iaşi, 2009.
2. Cameron, D., „Nasdaq OMX takes a rest after a string of mergers‖, The Wall Street Journal, no.
141, 20 august 2008, pp. 17-18.
3. Directiva 2004/39/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 aprilie 2004 privind
piețele instrumentelor financiare, de modificare a Directivelor 85/611/CEE și 93/6/CEE ale
Consiliului și a Directivei 2000/12/CE a Parlamentului European și a Consiliului și de abrogare
a Directivei 93/22/CEE a Consiliului, pp.16-17.
4. Fabozzi, F., Drake, P.P., „Finance: capital markets, financial management, and investment
management‖, John Wiley & Sons, New Jersey, 2009.
5. London Stock Exchange, ―A Guide to the Main Market‖, Londra, 2006.
6. Kolb, R., Overdahl, J., „Futures, Options and Swaps‖, Fifth Edition, Blackwell Publishing,
Malden, 2007.
7. Jarrow, R., Turnbull, S., ―Derivatives Securities‖, Second Edition, South-Western College
Publishing, Cincinnati, 2000.
8. NYSE, ―A Guide to the NYSE Marketplace‖, New York, 2006.
9. Popa, I., ―Bursa‖, Ediția a II-a, vol. I, Editura Adevărul, Bucureşti, 1995.
10. Ross, S., Westerfield, R., Jordan, B., Roberts, G., ―Fundamentals of Corporate Finance‖, 6th
Canadian Edition, McGraw-Hill, Toronto, 2007.
11. Skeete, H., ―The Future of the Financial Exchanges: Insights and Analysis from the Mondo
Visione Exchange Forum‖, Elsevier, Burlington, 2009.
12. Stoica, O., „Mecanisme şi instituţii ale pieţei de capital: pieţe de capital emergente‖, Editura
Economică, Bucureşti, 2002.
13. ***, ―European cash markets. Order Types‖, disponibil la
http://www.nyse.com/about/publication/1234523935607.html
121
14. http://www.asx.com.au/
15. http://www.batstrading.co.uk/
16. http://www.lseg.com/
17. http://www.tmx.com/
18. http://www.tse.or.jp
19. http://deutsche-boerse.com/
20. http://www.nyx.com/
21. www.world-exchanges.org
1. Pieţele financiare internaţionale au cunoscut în ultimii douăzeci de ani o serie de mutaţii, dintre
care cele mai importante sunt:
a) [ ] intensificarea procesului de fuziuni, achiziţii şi alianţe strategice
b) [ ] procesul de mutualizare
c) [ ] promovarea unor segmente de piaţă pentru servicii de tranzacţionare adaptate la nevoile
investitorilor;
d) [ ] externalizarea serviciilor conexe tranzacţionării (outsourcing), având ca scop reducerea
costurilor indirecte ale tranzacţionării
2. Demutualizarea burselor semnifică:

a) [ ] schimbarea regimului juridic al burselor de valori
b) [ ] tranzacţionarea acţiunilor pe o platformă alternativă de tranzacţionare
c) [ ] creşterea vitezei de calcul şi dezvoltările din domeniul tehnologiei informaţionale
d) [ ] costurile de tranzacţionare mai reduse
3. Care din urmatoarele afirmaţii cu privire la piaţa financiară din Frankfurt sunt adevărate:
a) [ ] participanţii la tranzacţii includ traderii, brokerii conducatori şi brokerii
b) [ ] platforma SETS asigura tranzacţionarea electronică a instrumentelor financiare
c) [ ] în funcţie de nivelul de transparenţă se deosebesc trei segmente de piaţă: Prime Standard,
General Standard şi Xetra StarsEurex
d) [ ] cel mai reprezentativ indice bursier este DAX
4. Principalii indici bursieri care reflectă evoluţia şi starea economiei naţionale din Germania sunt:
a) [ ] indicele MATIF;
b) [ ] indicele DAX;
c) [ ] indicele FAZ;
d) [ ] indicele CAC 40.

Suport Curs IFBI ID 2018 2019

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Suport Curs IFBI ID 2018 2019

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

1

UNIVERSITATEA ―AL.I.CUZA ― DIN IAŞI

FACULTATEA DE ECONOMIE ŞI ADMINISTRAREA AFACERILOR

DEPARTAMENTUL PENTRU ÎNVAŢĂMÂNT LA DISTANŢĂ ŞI

SORIN GABRIEL ANTON

INSTITUŢII FINANCIAR-BANCARE INTERNAŢIONALE

Material de studiu pentru învăţământul la distanţă/ învăţământul cu frecvenţă redusă

În cadrul programului de licență Finanțe și Bănci, cursul Instituții financiar-bancare

6. Bănci regionale și subregionale de dezvoltare

Conf. Univ. Dr. Sorin Gabriel ANTON

UNITATEA DE STUDIU 1. INTRODUCERE ÎN SFERA INSTITUŢIILOR FINANCIAR-BANCARE

UNITATEA DE STUDIU 2. FONDUL MONETAR INTERNAŢIONAL.............................................................. 10

2.1. Înfiinţarea, obiectivele și funcţiile Fondului Monetar Internaţional .................................................................... 10

UNITATEA DE STUDIU 3. GRUPUL BĂNCII MONDIALE ................................................................................ 28

3.1. Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare .................................................................................... 29

UNITATEA DE STUDIU 4. GRUPUL BĂNCII EUROPENE DE INVESTIŢII ..................................................... 55

4.1. Banca Europeană de investiţii ........................................................................................................................... 55

UNITATEA DE STUDIU 5. BANCA EUROPEANĂ PENTRU RECONSTRUCŢIE ŞI DEZVOLTARE ............. 71

5.1. Scurt istoric şi obiective .................................................................................................................................... 71

UNITATEA DE STUDIU 6. BĂNCI REGIONALE ŞI SUBREGIONALE DE DEZVOLTARE ........................... 81

6.1.Bănci regionale de dezvoltare ............................................................................................................................ 81

UNITATEA DE STUDIU 7. INSTITUŢII DE SPRIJINIRE A EXPORTURILOR ŞI A INVESTIŢIILOR

7.1. Organisme de finanţare şi garantare a exporturilor ............................................................................................. 90

UNITATEA DE STUDIU 8. ORGANIZAREA PIEŢELOR DE CAPITAL DEZVOLTATE ................................. 99

8.1. Tendinţe în evoluţia pieţelor de capital dezvoltate ............................................................................................. 99

III. organismele de evaluare a riscului de țară (agențiile de rating);

1. Boajă, M., Radu, S.C., ―Relații financiar-monetare internaționale‖, Editura Universitară,

UNITATEA DE STUDIU 2. FONDUL MONETAR INTERNAŢIONAL

2.1. Înfiinţarea, obiectivele și funcţiile Fondului Monetar Internaţional

Caseta 2.1.Ce supraveghează FMI-ul?

Sectorul financiar cunoaște o atenție deosebită în activitățile de supraveghere odată cu introducerea și

Aspectele instituționale și structurale au crescut în importanță în urma crizelor financiare și în

Supravegherea regională presupune examinarea de către FMI a politicilor promovate în

2.2. Organizarea şi managementul Fondului Monetar Internațional

Sursa: Fondul Monetar Internațional, www.imf.og

Decizile în cadrul Fondului Monetar Internațional se adoptă cu majoritate de voturi. Pentru

2.3. Constituirea resurselor Fondului Monetar Internaţional

Caseta 2.2. Formule de calcul a cotei de participare

Cota de participare se determină în funcție de importanța unei economii în economia mondială.

Tabel 2.2. Acorduri Generale de Împrumut încheiate de FMI (2013)

2.4. Facilităţi de finanţare oferite statelor membre de către Fondului Monetar

Tabel 2.3. Facilități de finanțare ale Fondului Monetar Internațional

În cadrul primei categorii de instrumente (tranșe de credit și facilitatea de finanțare extinsă)

I. Facilităţi speciale de finanţare

Caseta 2.3. Etape în evoluția Fondului Monetar Internațional

Volumul creditelor acordate de către FMI a fluctuat semnificativ în timp în funcție de

2.5. Asistenţa tehnică a Fondului Monetar Internaţional

3. Consiliul Guvernatorilor din cadrul Fondului Monetar International

UNITATEA DE STUDIU 3. GRUPUL BĂNCII MONDIALE

Tabel 3.1. Instituţiile membre ale Grupului Băncii Mondiale

Asociaţia Internaţională de Dezvoltare 1960 172 252,2

Împreună, Grupul Băncii mondiale este27:

3.1. Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare

3.1.1. Scurt istoric şi obiective

3.1.2. Capitalul Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare

Resursele financiare ale Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare se constituie

Tabel 3.2. Principalele subscrieri la capitalul social al BIRD (30.06.2012)

Caseta 3.2. Inovaţii financiare promovate de Grupul Băncii Mondiale

În cadrul operațiunilor de împrumut derulate pe piețele de capital internaționale, banca a

3.1.3. Managementul Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare

Figura 3.1. Organele de conducere ale BIRD

Consiliul Directorilor Executivi

Managementul grupului BM și personal

Tabel 3.3. Preşedinţii Grupului Băncii Mondiale de la înfiinţare până în 2013