Rolul băncilor comerciale în activitatea de evaluare

Activitatea bancară se caracterizează prin aspecte diferite în comparaţie cu celelalte instituţii

financiare şi, respectiv, necesită o abordare diferită, în special când este vorba despre determinarea
valorii. În cadrul procesului de estimare, apar un şir de factori care influenţează rezultatul final al
modelelor de evaluare financiară: abilitatea managementului bancar de a gestiona corect activitatea
băncii, reglementarea şi performanţele bancare, situaţia pe piaţa financiară, stabilitatea economiei
etc. Aceşti factori diferă în funcţie de metoda de evaluare utilizată şi necesită o analiză mai detaliată.

Băncile comerciale sunt adesea considerate de către investitorii financiari drept mai puţin volatile
decât societăţile nefinanciare datorită nivelului înalt al reglementării şi supravegherii bancare,
veniturilor constante, dividendelor favorabile. Însă, în ultima perioadă, activitatea bancară soldează
rezultate tot mai diferite. Aceasta se explică, în mare măsură, prin majorarea ponderii creditelor
neperformante în totalul portofoliului de credite al băncilor, prin modificarea calităţii activelor
bancare, politicii managementului bancar, ceea ce impune autorităţile bancare să determine factorii
care influenţează mersul normal al activităţii băncilor.

Evaluarea performanţelor bancare poate fi efectuată de către diferiţi subiecţi din sectorul financiar
din mai multe considerente:

1.

De către autorităţile bancare cu drept de supraveghere, pentru a depista băncile cuprobleme

financiare şi a găsi metode de

îmbunătăţire a situaţiei.

2. De către analiştii financiari, de rapoartele cărora

se conduc investitorii pentru eventualele

investiţii în stocul acţiunilor bancare.

3. De către deţinătorii de acţiuni, pentru a stabili momentul când va fi rentabil de

vândut/cumpărat stocul diferitelor bănci.

Сореlаnd, Кoller şi Мurrin, definesc evaluarea activităţii unei bănci drept un proces destul de dificil.
Dacă analizăm subiecţii care efectuează evaluarea, atunci analiştii financiari din exterior întâlnesc
unele dificultăţi în determinarea riscurilor exacte cu care se confruntă băncile comerciale şi cum
acţionează ele asupra profitului viitor, calitatea creditelor, evoluţia zilnică a cursului de schimb. În
cazul în care informaţia din raportul privind rezultatele financiare se prezintă în totalul activităţii
băncii şi nu separat pe fiecare unitate, este foarte dificil a determina care filială asigură nivelul înalt al
profitabilităţii şi care conduce la risipirea lui. Concluzionând acest fapt, menţionam ca pentru
determinarea profitabilităţii şi riscului la care se supune o bancă, datele din bilanţul contabil nu sunt
suficiente. Dificultăţile analiştilor financiari din interiorul băncii, adică cei care au acces la toată
informaţia, constau în determinarea exactă a preţului transferului mijloacelor băneşti în interiorul

băncii de la o unitate la alta.

Deşi scopul fiecărei instituţii financiare este de a obţine profit, procesul de evaluare are loc în mod
diferit faţă de entităţile private. În cadrul finanţelor întreprinderii, specificarea unui model de
evaluare pentru o anumită firmă, are un caracter ordinar. Este importantă aplicarea modelului care
accentuează anume acele caracteristici specifice industriei de activitate a firmei, la baza căreia este
capitalul întreprinderii.

Diferenţa dintre industria bancară şi cea corporativă constă în faptul că, în primul caz, serviciile băncii
nu sunt bunuri fizice concrete şi nu pot fi stocate. Datorită lipsei existenţei fizice a serviciilor prestate
de bănci, acestea sunt nevoite să deţină un nivel anumit al suficienţei capitalului. În cazul băncilor
comerciale, ideea de utilizare a unui model de evaluare unic nu poate fi de conceput din mai multe
motive, şi anume:

• Datorită rolului central pe care îl are în economie, sistemul bancar este considerat o industrie greu
de reglementat, care conţine o serie de cerinţe, aşa ca limitele la intrarea pe piaţă, asigurarea
depozitelor, suficienţa rezervelor, structura capitalului. Însă, din moment ce cadrul de reglementare
bancar este bine stabilit, regulamentele sunt considerate şi reprezintă o influenţă prevăzută şi
calculată la formarea modelului de evaluare.

Reglementarea şi supravegherea bancară are, întâi de toate, scopul de a asigura durabilitatea şi

sustenabilitatea sistemului bancar. Prin măsurile de reglementare şi supraveghere, autorităţile
bancare reduc asumarea riscului excesiv şi minimizează posibilitatea apariţiei situaţiei de
insolvabilitate.

• Banca operează în baza bilanţului contabil, având • drept scop obţinerea profitului nu numai de pe

urma împrumuturilor acordate, dar şi din contul măririi capitalului. Această dualitate a fost explicată
abia la sfârşitul secolului XIX de către economistul MacLeod, care spune: „Bancherul este un
comerciant a cărui activitate constă în procurarea banilor şi obligaţiunilor prin formarea

altor obligaţiuni”

1. Din punctul de vedere al contabilităţii financiare, banca, deţinând o pondere relativ mică a
activelor fixe, înregistrează la un

nivel mic al levierului operaţional şi un nivel mare al levierului financiar, care cauzează o volatilitate
înaltă a profiturilor.

• Băncile comerciale sunt expuse falimentului ca rezultat al riscului creditar, însă, în contradicţie cu

alte firme, ele singure sunt în căutarea acestui risc, ca parte componentă a modelului activităţii sale.

• Profitul şi valoarea băncii sunt dependente de riscul ratei dobânzii. De exemplu, profitul unei bănci
este determinat de diferenţa dintre activele şi pasivele băncii, având la bază diferenţa de maturitate
a activelor şi scadenţa pasivelor. Această situaţie poate avea atât un impact pozitiv, cât şi negativ
asupra rezultatelor financiare ale băncii. Ratele bancare se ajustează într-un ritm destul de lent la
ratele de pe piaţă. Ritmul de ajustare la rata de piaţă este diferit atunci când ratele sunt în creştere şi
când sunt în scădere. Din această diferenţă rezultă o marjă (spread) de timp variabil, care, de obicei,
este mai mare, în timp ce ratele de pe piaţă sunt în creştere. Cererea la depozite şi împrumuturi
bancare depinde de ambele elemente: rata de pe piaţă şi rata bancară. De regulă, cererea la depozite
şi cererea la credite sunt într-o corelaţie negativă. Având în considerare toate acestea, se observă că
efectul riscului de rată a dobânzii este destul de mare.