Curs 1

Management. Crearea unei publicaţii

Specializarea Jurnalism, anul lll

Durata cursului –1 semestru

Număr credite- 2

Forma de verificare- examen scris

Anul universitar 2008-2009

Conf.univ.Dr.Aurelia LĂPUŞAN
Planul cursului

 Introducere
 Management. Definiţii, Concepte, funcţiile managementului
 Comunicarea în management
 Organizarea managementului
 Sisteme de management
 Specificul şi gestiunea întreprinderii de presă
-resurse financiare, materiale, umane,
-materia primă-informaţia
-organizarea structurală şi procesuală
Bibliografie
 Cernat, Mihai, Conceperea şi elaborarea ziarului, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti 2003,p.52-71
 Gaillard, Philippe, Tehnica jurnalismului, Bucureşti, Editura ştiinţifică, 2000,p118-170
 Brielmaier, Peter, Wolf, Eberhard, Ghid de redactare. Punerea în pagină a ziarelor şi revistelor. Iaşi, Polirom,
1999, pag.11-19.
 Willerval, Claire, Le journalisme, Paris, Bayard Editions, 1990, pag.17-35.
 Antoine, Frederic, Dumont, Jean Francois, Grevisse, Benoit, Marion, Philippe, Ringlet, Gabriel, Ecrire au
quotidien. Pratiques du journalisme. Bruxelles, EVO communication, 1995, pag.127-132.
 Aubenas, Florence, Benasayag, Miguel, La fabrication de l’information, Paris, La decouverte sur le vif, 1999,
pag.67-82.
 Ramonet, Ignacio, Tirania comunicării, Bucureşti, Editura Doina, 2000, pag.57-85.
 Mathien, M.Le systeme mediatique. Le journal dans son environnement. Paris, Editure Hachette, 1989, pag.76-
85.
 Vişinescu, Victor, Jurnalismul contemporan, Bucureşti, Editura Victor, 2002, cap. Configuraţia instituţiilor de
presă, p.103-119
 Popa, Dumitru Titus, Conceperea şi elaborarea ziarului.De la proiect la machetă. Şcoala naţională de studii
politice şi administrative, Bucureşti, 2002, pag.8 ş.u.
 Lochard, Guy, Boyer, Henri, Comunicarea mediatică. Iaşi, Institutul european,1998,pag.110-113
 Coman, Mihai, Introducere în sistemul mass media, Iaşi, Polirom, 1999,pag.226-229
 Popescu, Cristian Florin,Dicţionar explicativ de jurnalism, relaţii publice şi publicitate. Bucureşti, Editura Tritonic,
pag.294
 Petcu, Marian, Tipologia presei româneşti, Iaşi, Institutul european, 2000, pag.256-262
 Sorlin, Pierre, Mass media, Iaşi, Institutul european, 2002, pag.28-84
 Willerval, Claire, Le journalisme.Paris, Bayard Editions, 1990, pag.51-63
 Roşca, Luminiţa.Formarea identităţii profesionale a jurnaliştilor.Iaşi Polirom, 2000, pag.33-35,56-79
 Bachmann Philippe, Comuniquer avec la presse ecrite & audiovisuelle, Centre de formation et de
perfectionnement des journalistes, Paris, 1994, pag.49-60
 Martin-Lagardette, Jean Luc, Le guide de l’editure journalistique, Paris, Guides, Syros, 2000, pag.125-146
 Blatner, David, Ghidul complet al tehnoredactorului, Bucureşti, Editura All,1991, pag.52-84
 Mouillaud,Maurice, Jean Francois Tetu, Presa cotidiană, Bucureşti, Editura tritonic, p.43-132
 ”Un ziar este o întreprindere particulară care nu datorează nimic publicului şi nu garantează nici un
privilegiu. El este în mod categoric proprietatea patronului care vinde, pe propriul său risc un produs
manufacturat.” Este adevărat?

Avertisment
 În mass media mesajele sunt create şi distribuite de un
ansamblu de indivizi în care fiecare îndeplineşte sarcini specifice.
Mesajele sunt produse de echipe de oameni specializaţi, lor li se
alătură cei care procesează informaţia şi alţii care fabrică
divertismentul. Ei toţi lucrează în structuri organizaţionale
complexe, bazate pe o diviziune accentuată a muncii, pe
ierarhii clare, pe norme şi proceduri de lucru standardizate.
 Producţia de mesaje mass media este foarte costisitoare .
 Manager - management
 Un cuvânt englezesc cu care se numeşte ştiinţa, arta conducerii. Ansamblul activităţilor de
organizare şi conducere în scopul adoptării deciziilor optime în proiectarea şi reglarea proceselor
microeconomice. Manager este persoana care conduce o întreprindere, o afacere, administrează
activitatea unui sportiv, sau echipă sportivă, fiind asimilat cu impresarul artistic.
 Aceste definiţii se găsesc integral în Dicţionar.[1]
 Management - un proces complex, care se desfăşoară pe b
 aza adoptării iterative(repetate) a deciziilor, transpuse în activităţi, pentru a conduce la realizarea de
servicii sau bunuri, în scopul atingerii unor obiective economico-sociale.
 Instituţia media este în sens general ansamblul structurilor umane, materiale, tehnologice şi
funcţionale realizate în scopul producerii unei publicaţii.[2]
 Produsele finite ale managementului sunt deciziile. Adoptarea lor este determinată de culegerea şi
de prelucrarea informaţiilor, de identificarea soluţiilor pentru atingerea scopului şi de punerea lor în
practică.

 O definiţie mai largă a conceptului în cauză: ”Managementul ca proces este o înlănţuire de eforturi
de gândire şi de acţiune prin care echipa managerială realizează diagnoza, planificarea şi decizia,
organizarea, coordonarea şi controlul procesului succesiv de transformare a resurselor
informaţionale, financiare şi materiale, cu implicarea resurselor umane, în scopul atingerii
obiectivului strategic al organizaţiei într-o măsură acţională, eficace şi eficientă: economie de timp,
câştig maxim, efort minim).

 Diferite definiţii ale managementului le vom afla dintr-un tabel pe care îl vom proiecta dacă sunt
condiţii.

[1] Dicţionarul enciclopedic ilustrat,editura Cartier, Bucureşti, 1999, p.565
 [2] Stanciu, Stefan, Managementul resurselor umane, Facultatea de comunicare şi relaţii publice,
Bucureşti, 2001, p.7
Ziarul - o creaţie subiectivă

 Jurnalistul joacă rolul unui releu de legătură între cei care vor să
comunice ceva şi cititorii săi. În această calitate, el funcţionează ca un
filtru, care lasă să treacă doar acele informaţii pe care le consideră
utile, interesante, benefice pentru audienţa sa. Sub presiunea timpului,
a considerentelor de ordin economic şi a cerinţelor de organizarea
muncii într-o redacţie el funcţionează ca un filtru.

 Reporterii constituie în angrenajul redacţional o piesă fundamentală.

Dar nu singura. Mai există şi editorul. Produsul mediatic, publicistic,
oricare ar fi el, înainte de a ajunge în mâna cititorilor parcurge distanţa
de la reporter la editor, produsul finit fiind în fond o operă colectivă,
aparţinând celor două părţi.
În literatura de specialitate editorii se numesc păzitori de porţi

 [1] Coman, Mihai, Introducere în sistemul mass media, Iaşi, Polirom, 1999, pag.217.
Ziarul-produs cultural supus unei logici industriale

Ziarul a cunoscut multe mutaţii în lunga sa istorie. În secolul al XVlll-

lea el apărea ca un instrument esenţial de organizare a spaţiului
public. Accesibil tuturor cetăţenilor şi diferitelor grupuri de interes,
el permitea formarea, cu ajutorul schimburilor argumentative, a
unei opinii publice care putea contrabalansa puterea statului.
Secolul următor a fost luat de către presa de informaţie care se
consacră publicităţii faptelor şi ziarul se banalizează dându-şi
obolul cotidian, după afirmaţia lui Lamartine. La sfârşitul secolului
XX ziarul a devenit un produs cultural supus unor logici
industriale.
Producţia redacţională
 Producţia redacţională - proprie sau obţinută de la colaboratori
din afara redacţiei - pentru a deveni ziar nu se tipăreşte la
întâmplare, ci potrivit unei ierarhizări a textelor şi ilustraţiilor - în
funcţie de valoarea lor - a unei ordonări în pagini care exprimă,
prin forme specifice, valori de conţinut. În acest fel, amestecul de
titluri, imagini şi texte tipărite, nu numai după reguli generale
specifice ci şi după exigenţele particulare ale fiecărui ziar, dau
acestuia o unitate. Fiecare număr devine un ansamblu coerent,
organizat, în ansamblu şi pe fiecare pagină, potrivit unor criterii
precise
 “Instituţiile mass media sunt organizaţii complexe, care produc mesaje în
regim industrial; în consecinţă, ele trebuie să aplice tehnici de
raţionalizare a producţiei, bazate pe standardizarea produselor şi a
procedeelor de fabricaţie şi pe birocratizarea aparatului de producţie. Altfel
spus, instituţiile de presă, devenite acum organizaţii complexe, orientate
către producţia industrială de informaţie, sunt obligate să găsească şi să
aplice metode raţionale şi stereotipizate de rezolvare a problemelor şi de
luare a deciziilor, metode care se concretizează în practicile cotidiene de
identificare, selecţie şi procesare a informaţiei. Aceste metode derivă din
nevoia de a produce, în mod raţional, eficace şi în intervale de timp foarte
scurte, un ziar sau un buletin de ştiri, pe baza unei materii prime atât de
fluctuante şi volatile precum evenimentele actualităţii.”[1]

[1] J.Charon, J.Lemieux, 1999, pag.9-10, apud, Coman, Mihai, Introducere în sistemul mass
media, Iaşi, Polirom, 1999, pag.192.
Un produs efemer, perisabil, subiectiv

 Specific pentru întreprinderea de presă –produsul

comercializat este informaţia, iar aceasta nu poate fi
asimilată unor produse fizice, suportul pentru
comercializarea acestui produs specific fiind ziarul.
Acesta este vândut – cel mai adesea sub preţul de
cost. În plus este perisabil, valabilitatea lui durând
de la o ediţie la alta. Din clipa în care pe piaţă apare
alt număr, tirajul nevândut al celeilalte ediţii îşi
pierde valoarea de vânzare.
 Presa cotidiană

Impulsuri Neprevăzut Frână

Imperative Imperative
culturale financiare

Evenimente
Imperative
de
Mesaje actualitate
Rezultatele

Box office
vânzării
Imperative
estetice
Programarea Imperative
Obiceiuri conţinutului
legii
ziarului
(spiritul
casei)
Constrângeri
tehnice
Posibilităţi
practice de
inovare Definiţia Costuri
conţinutului
ediţiei
Contextul
momentului

Realizarea
jurnalului
(acţiunea
sistemului)
Difuzare
Cititori – Public ţintă
 În lanţul de fabricare a jurnalului funcţia de servicii redacţionale constă în :

 -strângerea mesajelor care parvin în redacţie

 -selecţionarea lor pentru a concepe ziarul respectând principiile generale care
guvernează redacţia şi valorile impuse
 -transformarea în ştiri
 -plasarea pe o machetă de pagină conţinând un plan de ansambluri, prototip
sau modele. Altfel spus, planul de utilizare a suprafeţei de pagină.
 Articolele sunt rezultatul operaţiunii de selecţie şi transformare formând un lanţ
de producţie relativ constrâns:
 -recepţia, identificarea şi verificarea mesajelor de unde vin
 -inventarierea mesajelor primite- repertoriul
 -selectarea mesajelor reţinute conform criteriilor de selecţie
 -clasificarea mesajelor reţinute pe centre de interes, pe rubrici şi pagini
 -stabilirea suprafeţei atribuite, măsurată în semne tipografice
 -definirea amplasamentului viitoarelor ştiri în fiecare pagină
 -repartizarea mesajelor în secţiile redacţionale
 -transformarea în ştiri sau alte genuri jurnalistice
 -recepţia şi controlul ştirilor fabricate în raport cu lista mesajelor reţinute
 -relecturarea textelor
 -codificarea articolelor şi titlurilor pentru a fi transcrise în caractere tipografice
 -macheta cu amplasamentele stabilite cu indicaţia diferitelor coduri tehnice
necesare
 Redacţiile sunt coordonate (“conduse”) operativ de un organism colectiv
format dintr-un număr restrâns de persoane (3-5-7), cifra optimă
dovedindu-se a fi cinci (ex. “Adevărul”). Denumirea organismului
coordonator respectiv diferă de la redacţie la redacţie (la noi, azi) sau
corespunde unei tradiţii redacţionale (ex. Franţa). La noi întâlnim denumiri,
cum sunt: “Comitet director”, “Consiliu director”, “Comitet de redacţie”
(semnalat şi pentru Franţa de Guery şi Lebedel). La unele ziare, cum sunt
“România liberă” şi “Cotidianul”, în caseta tehnică nu este specificată
existenţa şi componenţa “Comitetului” sau “Consiliului”, dar se
nominalizează preşedintele Consiliului de administraţie sau directorul
executiv, redactorul şef, adjuncţii, secretarul general de redacţie.
 Deosebirile sunt de stil de conducere. Spre exemplu: “Adevărul” este
condus de “Consiliul director”, în care directorul ziarului are un rol
important (întâmplător este şi preşedintele Consiliului de administraţie); la
“România liberă” rolul cel mai important îl are “directorul executiv al
Societăţii R”. Ceea ce nu înseamnă că “România liberă” nu are un
organism operativ de lucru; în practică, acesta este format din directorul
executiv, redactorul şef, redactorul şef adjunct, secretarul de redacţie
coordonator şi, după caz, şefii de secţie. Dar despre forme şi structuri de
conducere/coordonare redacţională vom vorbi în capitolul următor. Acum
este necesar să facem precizări relative la principiile şi normele
comunicaţionale (publicistice) de conducere a ziarului.
 Mediatic, în general, cuvântul propriu este coordonare şi nu conducere; ceea ce vrea
să însemne estomparea aspectului executiv sugerat de verbul “a conduce”. Într-
adevăr, comunicarea şi informarea în aria mass media (inclusiv în presa scrisă) este
călăuzită de principiile libertăţii de exprimare, aşa cum au fost ele stabilite în
documentele fondatoare (Declaraţia Drepturilor Omului şi Cetăţeanului – 1789;
Declaraţia Universală a Drepturilor Omului – 1948) şi preluate în alte documente
internaţionale (universale sau europene), cum şi în constituţii şi reglementări
legislative naţionale (ex. Constituţia României din 1991). Să adăugăm elaboratele
normative din interiorul
 redacţiilor, în care sunt stabilite şi raporturi de muncă (ex. Contractul individual), dar şi
raporturi de comunicare (ex. Codul deontologic, statutul redacţiei); există, apoi,
reglementări normative mai generale la care publicaţia a aderat sau a contribuit la
elaborarea şi aprobarea lor (ex. Codul deontologic al Clubului Român de Presă).
Observăm că limbajul utilizat în organizarea, conducerea şi realizarea presei (“a
ziarului”) nu poate şi nu trebuie să fie de tip administrativ. Necesar este un
 limbaj al libertăţii şi conştiinţei libertare, în care personalitatea comunicaţională să fie
respectată şi acceptată. Este impropriu să existe diferenţe autoritariste între redactori,
editori şi patroni. Acolo unde există, democraţia comunicării este încălcată, în dispreţul
normelor, practicilor şi uzanţelor caracteristice lumii moderne. Aceste necesare
principii şi norme ale comportamentului informaţional trebuie specificate clar în
proiectul publicistic şi respectat pe tot parcursul realizării lui; şi pe întreaga sa durată
de apariţie. Comitetul/Consiliul director, ca şi oricare alte forme de
conducere/coordonare au atribuţii de un fel special – de a armoniza conştiinţe,
individualităţi (în formare sau consacrate) şi nu de a le supune unor interese, altele
decât cele referitoare la dreptul de a informa şi de a fi informat corect, onest.
 Aceleaşi norme sunt valabile şi când este vorba de relaţia dintre editori,
patroni şi ziarişti. Părţile menţionate sunt chemate “să îşi desfăşoare
activitatea împreună”, cum specifică Rezoluţia 1003 (1993). (16 Ce
înseamnă împreună ne precizează rezoluţia tocmai menţionată, în
subcapitolul “Dreptul la informaţie” ca drept fundamental al omului –
editori, patroni şi ziarişti”: (16 Document al Adunării Parlamentare a
Consiliului Europei, adoptat şi de Camera Deputaţilor a Parlamentului
României, în septembrie 1994, recomandată şi ziariştilor români.
 Trebuie avut în vedere faptul că ziaristica se sprijină pe mijloacele de
informare în masă, care, la rândul lor, au la bază o structură de
întreprindere în cadrul căreia trebuie făcută distincţia între editori,
patroni şi ziarişti. În acest sens, pe lângă libertatea mijloacelor de
informare în masă, trebuie asigurată şi protejată de presiuni interne
libertatea în cadrul(s.ns.) mijloacelor de informare în masă…
 În cadrul acestor organizaţii, editorii şi ziariştii trebuie să îşi desfăşoare
activitatea împreună, ţinând seama de faptul că respectul legitim faţă de
orientarea ideologică a editorilor sau a patronilor este limitat de
imperativul absolut al corectitudinii în cazul ştirilor şi al onestităţii în
cazul opiniilor. Este un element esenţial al respectării dreptului
fundamental la informaţie…
Editorul

 Atribuţiile lui sunt legate de selectarea materialelor

primite, revizuirea fiecărei informaţii şi a fiecărui
articol, funcţie de şi profilului publicaţiei, vizarea
materialelor, ceea ce presupune acceptarea nu
numai a ideii publicistice ci şi a manierei de
exprimare a acesteia, includerea articolului în
portofoliul redacţiei, pregătirea pentru viitorul număr
al ziarului, stabilind totodată importanţa,
oportunitatea şi urgenţa publicării articolelor
 Atribuţiile editorului sunt legate de:
 selectarea materialelor primite,
 revizuirea fiecărei informaţii şi a fiecărui articol, funcţie
de politicile editoriale şi profilului publicaţiei,
 vizarea materialelor, ceea ce presupune
 acceptarea nu numai a ideii publicistice ci şi a
manierei de exprimare a acesteia, includerea
articolului în portofoliul redacţiei,
 pregătirea pentru viitorul număr al ziarului, stabilind
totodată importanţa, oportunitatea şi urgenţa publicării
articolelor
Teoreticienii francezi recunosc 15 elemente care definesc
personalitatea unei publicaţii:

1. titlul,
2. indicaţiile care însoţesc titlul,
3. sediul redacţiei şi al administraţiei,
4. periodicitatea,
5. momentul apariţiei,
6. data primului număr,
7. zona principală de difuzare,
8. tirajul,
9. preţul,
10. formatul,
11. ISSN,
12. numărul obişnuit de pagini,
13. denumirea şi adresa tipografiei,
14. numărul de ediţii şi zona acoperită de fiecare ediţie,
15. caracteristicile excepţionale ale vieţii ziarului, locul de conservare a colecţiilor,
 locul unde se arhivează CD-urile cu numerele apărute din ziar.
Acestor 15 particularităţi ale unui ziar li se adaugă câteva elemente
definitorii pentru percepţia corectă a mesajului de către cititori:
-cine este proprietarul publicaţiei-
-care sunt personalităţile care compun schema redacţională şi aduc
greutate în evaluarea mărcii industriale
-care sunt manifestările girate sau organizate de instituţia de presă
pentru comunitate şi cu ce efecte
-care este aportul de credibilitate realizat prin sondaje de opinie şi
chestionare.
Constantele unui ziar sunt, deci:
-frontispiciul-emblema: reprezentat prin titlu, detalii despre profilul
ziarului, caracteristici constante care-l fac inconfundabil cu altele,
culorile
-motto- de obicei o maximă: nimeni nu este mai presus de lege,
sau toate informaţiile care merită publicate- New York Times. Acest
motto are caracter de propagandă şi recomandă profilul ziarului
-coloncifrul-data, ziua, numărul curent, anul apariţiei, numărul
ediţiei, preţul
-cartuşele sau trimiterile
-casetele redacţionale
-marginalele
-elementele care individualizează stilul casei
-legenda ilustraţiilor
Cele trei tipuri de realităţi
 Ziarul - ca produs mediatic, este o creaţie care are originalitate de interpretare şi
stil, impact cognitiv şi emoţional, determină atitudini civice, morale şi politice, de
adeziune sau de respingere a unor idei, opinii, programe. Este un proiect
mediatic bine gândit care trebuie să definească argumentat şi credibil percepţia
cititorilor asupra realităţii faptelor, evenimentelor, opiniilor, mai precis, poziţia
“actorilor” comunicării faţă de realitatea de fapt, şi în aceeaşi măsură, faţă de
realitatea percepută de publicul ţintă.[1]
 Teoreticienii au convenit că există, în fapt, trei tipuri de realităţi de care cei care
concep un ziar trebuie să ţină seama:
 -realitatea obiectivă, de facto,
 -realitatea publicistică, transcrisă de redactor după propria percepţie şi
cunoaştere
 -realitatea publicului, sau aşa numita percepţie a vieţii trăite.

[1] Popa, Dumitru Titus, op.cit, pag.3
 Un jurnalist este un receptor şi un difuzor de informaţii. Baza lui de date o
constituie agenţiile de presă, informaţiile furnizate de alţii, propriile investigaţii,
documentarea existentă în redacţie, biblioteci, alte centre comunitare de furnizare a
informaţiei, partidele politice, organizaţiile neguvernamentale, sindicate etc, în general
prin comunicate de presă, dosare de presă, conferinţe de presă, puncte şi birouri de
presă, călătorii de presă. Jurnalistul alege din toate aceste surse ceea ce crede că
interesează publicul său.
Dar el joacă un rol intermediar între deţinătorii de informaţii şi marele public.
El alege din această sumă de fapte şi evenimente ceea ce răspunde curiozităţii lui,
convingerii că interesează cititorul său, dar îşi foloseşte spiritul de sinteză, experienţa,
lucrând sub presiunea timpului impus de apariţia ziarului. În general toţi jurnaliştii
dispun de aceleaşi informaţii în acelaşi timp.
Un jurnalist nu abordează un subiect în globalitatea lui, ci numai din anumite
unghiuri de vedere. Aceste unghiuri de abordare sunt propuse şi discutate în redacţie
şi ele trebuie să concorde cu politicile redacţionale, orientările şi programele stabilite
de conducerea instituţiei media.
În procesul selectării şi ierarhizării informaţiilor patru imperative hotărăsc:
actualitatea, interesul cititorului, semnificaţia şi linia editorială.
Realitate creată

Un ziar trebuie să cuprindă toate informaţiile esenţiale ale unei zile plus câteva care sunt
numai ale lui. Acestea îl vor face mai interesant şi-l vor diferenţia de celelalte.
Dar ziarul nu reprezintă o sursă brută de informaţie ci o structură informaţională obiectivată şi
codificată, care se cere asimilată, interpretată şi utilizată în concordanţă cu anumite criterii şi etaloane
semantico-pragmatice.
După cum ştiţi, pentru ca un mesaj să existe este nevoie de cel puţin două persoane,
emiţătorul şi receptorul. În cazul comunicării mediatice, utilizatorul nu este un receptor pasiv, el
interpretează mesajul conform experienţei sale, mediului, nevoilor şi dorinţelor sale. El nu este o victimă a
mijloacelor de comunicare în masă, ci un beneficiar.
În consecinţă, principala influenţă a mediilor de comunicare se exercită prin omisiune: ceea
ce ele nu spun are mai mare influenţă decât ceea ce spun.
Mijloacele de comunicare au o influenţă deosebită furnizând informaţia şi stabilind ce eveniment şi care
persoane sunt importante.
Adevăr mediatic

 Incontestabil, mass media stabilesc ordinea de zi a societăţii; ele nu pot dicta oamenilor
cum să gândească, dar decid la ce se vor gândi. Oamenii îşi formează singuri o opinie
despre subiectele care îi interesează şi în final ei decid comercial dacă e corect sau nu
sancţionând prin absenţă neadevărurile.

 Astăzi s-ar părea că adevărul care contează este chiar numai cel mediatic. Dacă în
legătură cu un eveniment presa, radioul, televiziunea afirmă că este adevărat, va rămâne
stabilit că este adevărat chiar dacă nu este, pentru că se consideră adevăr ceea ce
ansamblul mass media acreditează ca atare. Singurul mijloc prin care un cetăţean îl are la
dispoziţie ca să verifice dacă o ştire este adevărată ar fi să-i confirme spusele în diferite
mijloace de informaţie. Atunci, dacă toţi afirmă acelaşi lucru, nu mai este altă soluţie decât
acceptarea mesajului unic.[1]

 A se informa nu înseamnă numai a se interesa de unele domenii importante - economie,

politică, cultură, ci a manifesta interes faţă de informaţia însăşi, faţă de relatare şi atunci
este necesar ca mijloacele de informare să analizeze modul de funcţionare a unor media.
Să informeze despre informaţie. Aşa s-a creat funcţia de mediator pe lângă marile redacţii,
Le Monde, a avut primul asemenea apărător al cititorului angajat de ziar în 1995, care se
întâlneşte periodic cu aceştia şi le dezvăluie informaţii despre actualitatea furnizată de ziar.

[1] Ramonet, Ignacio, Tirania comunicării.Bucureşti, 2000, Editura Doina, pag.43-56
Definiţia managerului
 Managerul este persoana abilitată prin pregătire şi prin experienţă să administreze, să
ordone, să conducă, să antreneze, să dirijeze, să explice, să influenţeze, să integreze, să
clarifice, să facă cunoscut, să admită şi să contribuie la perfecţionarea pregătirii
subordonaţilor.
 Managerul este responsabil de toate activităţile care se desfăşoară în cadrul organizaţiei pe
care o reprezintă.
 -Un adevărat conducător trebuie să se manifeste nu numai prin pasiunea de a ordona, dar şi
prin grija de a satisface. Se înţelege de la sine dragostea şi încrederea pe care i-o va acorda
inferiorul atunci când la o cerere a sa referitor la executarea ordinului i se va răspunde: mă
priveşte, sau nu mă priveşte.
 - un ordin dat nu trebuie să constituie o problemă greu de rezolvat pentru inferiorul care îl
execută. El nu absolvă de răspundere pe superior dacă nu este conform realităţii, nu
orientează suficient, nu ajunge la timp, iar de la data la care a fost trimis nu se urmăreşte
executarea, înlăturarea piedicilor şi satisfacerea nevoilor executantului.
 -atâta timp cât între comandanţi şi executanţi nu există un spirit de înţelegere reciprocă, cea
mai bună schemă de organizare nu corespund, iar valoare unităţii respective este foarte
mică. Am citat din Circulara 274 din 2 septembrie 1940, semnată ministrul Aerului şi Marinei,
Cezar Ioaniţiu, pentru că îşi păstrează valabilitatea şi astăzi.
 Managementul mass media poate fi grupat în trei direcţii: strategia întreprinderii,
gestionarea resurselor umane şi relaţia cu publicul.
Să pornim demonstraţiile noastre de la un chestionar intitulat ipotetic
Management strategic pentru 2008
-care este raţiunea de a fi a unui trust de presă?
A deţine toate pârghiile pentru a se dezvolta independent. A produce un ziar cu cel
mai mic preţ de cost.
-care este scopul final al trustului?
-Să cucerească piaţa, să extindă parte din publicaţii pe plan naţional, să devină lider
de informaţii. Să obţină profit.
- principalul obiectiv?
Un tiraj dublu
-unde se află ?
- Totdeauna sub valoarea şi potenţialul existent.
-ce elemente ale trustului sunt favorabile obiectivului propus?
-Profesionalismul unei părţi determinante din personalul redacţional şi tipografic
-Performanţele tipografiei
-care sunt condiţiile mediului extern sau ale pieţei care pot ajuta la
atingerea obiectivelor şi care sunt cele care împiedică aceasta?
-implementarea managementului de calitate ISO 9002,
Strategia care o formulează managerul în această situaţie:
Ce trebuie să facă pentru a-şi atinge obiectivele?
Ce acţiuni specifice trebuie întreprinse pentru a pune în mişcare strategia?
Cu precizarea că un produs mediatic de calitate este deopotrivă util publicului şi
eficient pentru întreprinderea media.
 Diferite şcoli, curente şi direcţii au stabilit
funcţiile managementului, în general
aceleaşi, derivând din însăşi definiţia
teoretică dată mai sus.
 -Previziunea
 -Organizarea,
 -Coordonarea
 -Antrenarea şi
 -Controlul sau Evaluarea.
În orice tip de instituţie aceste
funcţii sunt la fel. Procesul de
management este unitar şi porneşte de la
obiectivele propuse iniţial. Este dinamic,
tipic, se bazează pe acţiunile oamenilor
de unde rezultă două direcţii esenţiale ale
actelor manageriale: caracterul
economic, profitul, şi cel social,
satisfacţia salariaţilor.
 Funcţia de previziune
Reprezentată de obiectivele organizaţiei pe termen mediu şi pe termen lung,
formulând modalităţile de acţiune şi planificarea resurselor.

Ce-şi poate propune o instituţie media - să spunem un trust de presă? Pe

termen mediu să fie recunoscut în piaţă, să capete notorietate, credibilitate,
Pe termen lung, să-şi mărească veniturile, să reinvestească în tehnologii, să
îşi formeze o redacţie de profesionişti excelenţi pe care şi să aibă bani să-i
plătească regeşte. Se ştie că o personalitate atrage după sine credibilitatea.
Previziunea se bazează pe analiza următoarelor caracteristici: resursele
disponibile, rezultatele desfăşurate anterior şi stadiul organizării firmei. Nu
putem spera că vom ajunge la un tiraj de 100.000 exemplare într-un oraş cu
o populaţie redusă la jumătate.

Obiectivele previziunii sunt:

-Conceperea politicii de orientare şi de coordonare
-definirea rezultatelor finale care trebuie obţinute
-definirea şi repartizarea activităţilor principale pe direcţii, departamente,
secţii, compartimente
-definirea pârghiilor de control economic şi administrativ.
-anticiparea problemelor critice şi adoptarea politicilor corective
 Să vedem cum ar putea un manager să urmărească aceste obiective ale previziunii? În primul
rând trebuie să cunoască perfect piaţa, direcţiile ei.

 Să pornim de la faptul că un nou tip de jurnalism, bazat pe recentele forme de agregare a

Internetului, câştigă teren. Este vorba despre jurnalismul interactiv, care da şi cuvântul
publicului. Fervoarea cu care presa tradiţională priveşte lumea blogurilor, spre exemplu,
alimentează o dezbatere vie în media mondiale şi implicit în cele româneşti. Webul 2.0, care
permite maxima interacţiune între comunicator şi public, schimbă raportul de forţe şi dă
cuvântul tuturor, fără restricţii. Sursele de informaţie, modalităţile de redactare, deontologiile,
responsabilităţile, toate sunt repuse în discuţie. Un conflict inevitabil stă să se ivească: între
presa care are un nume, o istorie şi o cultură dar şi o reputaţie de apărat, şi media alternative
care evoluează surprinzător de rapid şi care au câştigat tocmai datorită faptului că au încălcat
regulile jurnalismului traditional. Jurnalismul instituţionalizat versus jurnalismul 2.0 e noul război
mediatic care nu ocoleşte nici România.

 Pe baza unor statistici serioase privitoare la solicitările de joburi, în SUA a fost alcătuit
clasamentul meseriilor cele mai căutate la ora actuală.
 Din lista meseriilor de perspectivă în anul 2007, în acord cu ramurile economice care
înregistrează cea mai rapidă dezvoltare, fac parte şi analist media, reporter, blogger.
Internetul a creat un nou tărâm pentru reporteri şi scriitori, care înainte îşi puteau vedea numele
numai în tipărituri. Acum publicaţiile cu departamente online pot angaja trei feluri de personal:
reporteri pentru varianta tipărită, redactori pentru variantele online şi bloggeri. Cu toate că
blogurile personale nu sunt profitabile ele însele ca business, scriitorii le pot folosi pentru
popularitate, pentru ca vocea să le fie auzită.
 Dar să nu ne depărtăm de realităţile politice ale ţării noastre şi să privim spre structura
patronală a principalelor instituţii media controlate de influenţi oameni politici şi de afaceri. Vede
oricine schisma totală între publicaţiile care susţin guvernul, un partid politic sau Cotroceniul şi
ramificaţiile ajung şi mai tranşant în teritoriu unde se cunosc sferele de influenţă ale unei
grupări sau alta.

 Şi totuşi, este nevoie de presă, este nevoie de jurnale, este nevoie de un spaţiu în care să se
exprime idei, să se publice informaţii, să se stabilească priorităţile zilei.
Un management eficient trebuie să aibă în vedere tendinţele obiective de
dezvoltare socială, politicile curente, prognozele la nivel macro-economic,
bugetele prognozate. Dar mai trebuie să aibă în vedere structura
populaţiei, nivelul ei de pregătire şi gradul de aşteptare. Să nu uităm că
intrarea în Uniunea Europeană ne-a adus o migraţie fără precedent a
românilor, că politicile redacţionale vor trebui să ţină cont şi de milioanele
de români aflaţi la muncă în Europa dar şi de copiii lor lăsaţi îngrija
rudelor, o adevărată gravă problemă socială.
Previziunea organizaţională este reprezentată de prognoze, planuri şi
programe.
Prognozele se referă la o perioadă cuprinsă între 10-20 ani, au evident un
caracter orientativ.
Planurile se referă la perioade cuprinse între o lună şi cinci ani. Ele trebuie
să prevadă resursele şi rezultatele viitoarelor acţiuni, principalii paşi ce
trebuie făcuţi. Planul are caracter obligatoriu iar abaterile nu pot fi decât
ocazionale şi de mici proporţii.
Programele sunt aplicaţii punctuale ale planurilor, durata lor este de
ordinul zilelor până la maxim 3 luni. Ele sunt minuţios elaborate pe baza
realităţilor din instituţie
Directorii de ziare, totdeauna la fel
Cuprinde ansamblul proceselor manageriale prin intermediul cărora sunt
stabilite grupările forţei de muncă, activităţile intelectuale şi fizice atribuite
salariaţilor şi alocarea resurselor materiale şi financiare în vederea
finalizării planurilor şi programelor adoptate.
Această funcţie răspunde la întrebările cine şi cum contribuie la
realizarea obiectivelor firmei?
Organizarea operează cu scheme de sarcini şi de funcţiuni, definirea,
analiza şi descrierea posturilor, standarde de randament, standarde de
calitate sau de performanţă, sisteme de salarizare, organigrame
structurale.
Vă prezint organigrama unei redacţii
 Funcţia de antrenare
Managerul are faţă de salariaţi autoritatea cu care a fost investit sau care i-
a fost delegată.
Atributele managerului:
-de a comanda
- de a da dispoziţii
-de a antrena
-de a ordona
-de a dirija personalul în vederea realizării obiectivelor organizaţiei
Managementul modern presupune acordarea încrederii angajaţilor,
investirea acestora cu autoritate limitată şi antrenarea lor într-un dialog
multiplu, care să conducă la realizarea indicatorilor de calitate doriţi.
În felul acesta funcţia de comandă este treptat înlocuită cu funcţia de
antrenare. Antrenarea se face pe baza motivaţiei salariaţilor sau altfel spus
gradul de satisfacţie. Motivarea poate fi pozitivă-pe baza amplificării
satisfacţiei acestora în urma muncii depuse, sau negativă, când se bazează
pe ameninţarea pierderii locului de muncă sau sancţiunea dacă nu atinge
indicatorii prevăzuţi.
 Funcţia de coordonare
Este considerată funcţia principală a managementului. Asigură echilibrul în
subsistemele organizaţiei, legătura între departamente, condiţiile necesare
comunicării pe verticală şi orizontală.
Într-o instituţie media se vede cel mai clar la şedinţa de machetă.
Coordonatorul- redactor şef, editor, trasează linia ediţiei, ierarhizează
problemele curente,stabileşte mijloacele prin care se pot obţine
informaţiile, deplasarea pe teren, ora de predare a textelor, echipa de
noapte etc.
 Funcţia de control-evaluare
 Se evaluează rezultatele organizaţiei dar şi a fiecărui salariat, se aplică
sancţiunile care se impun şi sunt prestabilite pe tipuri de abatere, politicile şi
standardele stabilite iniţial.
 În redacţie se face analiza fiecărui articol, se pun note care variază pe o scară
a valorilor calitative de la A la C, şi se premiază cea mai bună producţie
jurnalistică.
 Se urmăreşte atent acurateţea documentării, ecourile articolelor, telefoanele de
la cititori, se stabileşte, în cazuri nedorite, dreptul la replică. Adresele de e-mail
ale redacţiei pot fi un controlor bun căci cititorii- mai ales cei care lecturează
ziarul pe internet la prima oră a dimineţii au şi reacţia rapidă de a comenta şi
astfel conducerea redacţiei ia cunoştinţă în timp rapid de efectele publicaţiei.
 La sfârşitul zilei poate afla numărul exemplarelor vândute şi al retururilor
înregistrate.
 Procesul de control implică şi compararea rezultatelor, statistica vânzărilor într-
o unitate de timp, analiza cauzelor care au dus la scăderea sau creşterea
vânzărilor pentru corelarea următorului tiraj,
 Informaţiile şi comunicarea în procesele manageriale
Sistemul informaţional managerial este reprezentat de totalitatea mijloacelor
de comunicare, a echipamentelor, a fluxurilor informaţionale, a procedurilor
de procesare şi a informaţiilor care sunt utilizate în procesul previziune -
organizare - antrenare - coordonare - control şi evaluare.
Informaţie - decizie - acţiune - aşa s-ar putea simplifica cele de mai sus.
Sisteme de comunicare
Comunicarea poate fi orală, scrisă şi nonverbală
Comunicarea orală poate fi informală(aleatorie), în tot cursul zilei, în legătură
cu documentaţia la care lucrează redactorul, sau formală-la şedinţa de
sumar. Este directă, neprotocolară, conferă redactorilor sentimentul de
satisfacţie că participă la actul decizional de compune a ziarului, permite
manifestarea şi receptarea sentimentelor, este un rapid schimb de idei şi
impresii.
Dar această comunicare- atenţie- nu constituie probă juridică, are caracter
subiectiv, informaţiile pot fi trunchiate sau distorsionate.
Comunicarea scrisă este recomandată. Pe e-mail orice mesaj este
recepţionat rapid, complet, la vedere. Poate contribui la crearea unei baze de
date în redacţie. Textul poate fi printat şi arhivat.
Comunicarea nonverbală este asociată celei orale şi este reprezentată de
tonul vocii, de lacrimi de fericire sau de supărare, de tăcere, pauză.
 Sisteme de management

Managementul pe bază de plan

Implică materializarea actului de conducere la nivelul organizaţiei pe baza cadrului general de activităţi. Pentru o
instituţie media este nerealizabil, deşi editorii îl preferă. Este foarte greu să atingi un tiraj prestabilit necunoscând
piaţa atât de mişcătoare a cititului tradiţional, starea timpului pentru o distribuţie la timp şi la toate punctele de
desfacere, starea maşinilor tipografice etc.

Managementul pe baza rezultatelor

Pe baza rezultatelor anterioare se face o coordonare pas cu pas, cu strategii alternative, rolul important avându-l
în acest caz controlul şi evaluarea. Aceeaşi observaţie ca în primul caz. Sistemul nu este prea des folosit.

Managementul prin bugete

Funcţiile manageriale sunt asigurate cu ajutorul bugetelor. Bugetul reprezintă expresia financiară a veniturilor şi
cheltuielilor instituţiei pentru o perioadă dată. Managementul prin bugete permite urmărirea activităţilor în timp
real, cu mijloace moderne precum programele expert, care monitorizează toate etapele de muncă şi toate
rezultatele obţinute indicând şi modalitatea de a recupera pierderile prin pârghii financiare: reducerea
consumurilor, a personalului, închiderea temporară a unor activităţi etc.

Managementul prin excepţii

Este un mod mai evoluat decât precedentul având la bază un astfel de program expert care delimitează
responsabilităţile, stabileşte procedurile pentru corectarea abaterilor etc.

Managementul prin proiecte

Este o formă europeană, asemănătoare cu precedenta dar obiectivul de atins este concret, cu adresabilitate
exactă, cu termene clare de realizat. Aşa s-a produs revista Litoral, cu o cofinanţare de la Ministerul turismului,
decontabile lunar până la ultimul leu cheltuit.

Managementul prin obiective

Este apreciat de specialişti ca fiind cel mai performant sistem de conducere şi de administrare a unei organizaţii. El
reuneşte armonios toate funcţiile conducerii: previziunea, organizarea, antrenarea –motivarea, coordonarea,
evaluarea