Control Financiar Examen 2022

Capitolul 1
CONTEXTUL GENERAL ȘI NECESITATEA OBIECTIVĂ A

CONTROLULUI FINANCIAR
1. Activitatea de control financiar se defineşte ca fiind:

a) acţiunea de verificare a unor documente, activităţi sau procese economice;
b) analiza explicaţiilor scrise sau verbale ale personalului entităţii;
c) acţiunea de verificare a unor elemente ce caracterizează procesele şi fenomenele
economice ce compun o activitate economică;
d) acţiunea de verificare a activităţii economice prin compararea datelor din documentele
financiar-contabile cu prevederile legale în domeniu;
e) o componentă intrinsecă a managementului entităţii.
2. Controlul financiar este un instrument economic utilizat pentru:

a) a servi interesele posibililor investitori;
b) a servi intereselor unor agenţi economici;
c) a servi interesele angajaţilor;
d) a servi intereselor statului în realizarea politicii fiscale;
e) a servi intereselor unor persoane fizice.
3. Prin control:
a) sunt atestate responsabilitățile financiare;
b) conducerea entității își asigură informarea dinamică, reală, preventivă, care ridică
valoarea concluziilor și calitatea deciziilor;
c) sunt colectate probele de audit referitoare la situațiile financiare;
d) se asigură perfecționarea, creșterea profitului în condiții de concurență liberă și loială;
e) se planifică și se desfășoară activitatea de audit financiar.
4. Controlul contribuie la:

a) îmbunătățirea disciplinei muncii în toate domeniile de activitate;
b) instaurarea unui climat de ordine și disciplină;
c) respectarea și aplicarea fermă a legii;
d) organizarea și conducerea științifică a întregii activități;
e) buna desfășurare a procesului de transformare a deciziei în acțiuni și a actiunii în
rezultate mai eficiente.
Care dintre variantele de mai sus este incorectă?
5. Controlul, în accepțiunea lui semantică:

a) presupune examinarea profesională a unei informații în vederea exprimării unei opinii
responsabile și independente prin raportarea la un criteriu de calitate;
b) îmbunătățește gradul de încredere a utilizatorilor situațiilor financiare;
c) stabilește probele de audit;
d) este o supraveghere continuă, morală sau materială, ca și stăpânirea unei activități, a
unei situații;
e) este o analiză permanentă sau periodică a unei activități, a unei situații pentru a urmări
mersul și pentru a lua măsuri de îmbunătățire.
6. Controlul se derulează în trei etape distincte, cărora le corepund 3 componente
distincte, respectiv compararea, analiza și evaluarea riscurilor, precum și valorificarea
constatărilor. Compararea situației care ar trebui să existe (ideale, dorite) cu situația de
fapt (reală) se stabilește cu ajutorul unor tehnici și proceduri specifice sau comune, cum
sunt: inspecția, observarea, investigația, confirmarea sau calculul. Astfel, inspecția constă
în:
a) examinarea documentelor și și registrelor, precum și a activelor corporale, inclusiv prin
inventarierea fizică a acestora;
b) obținerea de informații de la cei controlați, ca răspuns la cererile (chestionarele)
controlorilor;
c) primirea de răspunsuri scrise sau orale din partea unei părți independente (confirmarea
de la clienți, debitori, bănci etc.);
d) urmărirea unui proces sau proceduri efectuate de alte persoane;
e) reconstituirea unor calcule din documente și din registre contabile pentru atesta
corectitudinea lor.

sunt: inspecția, observarea, investigația, confirmarea sau calculul. Astfel, observarea
constă în:
controlorilor;
corectitudinea lor.

sunt: inspecția, observarea, investigația, confirmarea sau calculul. Astfel, investigația
constă în:
controlorilor;
corectitudinea lor.
sunt: inspecția, observarea, investigația, confirmarea sau calculul. Astfel, confirmarea
constă în:
controlorilor;
corectitudinea lor.

sunt: inspecția, observarea, investigația, confirmarea sau calculul. Astfel, calculul constă
în:
controlorilor;
corectitudinea lor.
11. Dintre funcțiile specifice controlului financiar-contabil menționăm funcția de

prevenire, funcția de perfecționare, funcția de corectare, funcția de constatare, funcția de
cunoaștere, funcția de evaluare, funcția recuperatorie, funcția educativă și funcția
stimulativă. Funcția de prevenire și perfecționare:
a) se materializează în preîntâmpinarea producerii unor deficiențe sau pagube în
desfășurarea activităților economico-financiare;
b) urmărește modul de îndeplinire a deciziilor conducerii cu privire la funcționarea
societății;
c) constă în luarea unor măsuri de către organele de control în vederea evitării și eliminării
unor fraude înainte ca acestea să producă efectele negative ale acestora, prin identificarea și
anularea cauzelor care le generează sau favorizează;
d) presupune descoperirea și recuperarea pagubelor și luarea de măsuri față de cei vinovați;
e) presupune evaluarea rezultatelor obținute la sfârșitul unei perioade de gestiune.
12. Clasificare controlului financiar se face în funcţie de:

a) natura verificărilor;
b) momentul declanşării acestuia;
c) operaţiunile controlate;
d) reglementările care stau la baza lui;
e) structurile care îl organizează şi/sau îl exercită.
13. După momentul derulării operaţiunilor evidenţiate în documentele supuse
verificării, activitatea de control financiar poate fi clasificată astfel:
a) control financiar preventiv;
b) control financiar ulterior;
c) control financiar reciproc;
d) control financiar anterior;
e) control financiar documentar.
14. După structurile care o exercită, activitatea de control financiar poate fi

clasificată astfel:
a) control financiar exercitat de instituţii specializate ale statului;
b) control financiar exercitat de organele Ministerului Administraţiei şi Internelor;
c) control financiar exercitat de managerii fiecărei entităţi;
d) control financiar exercitat de personal specializat;
e) control financiar exercitat de un compartiment pe baza unei lucrări scrise.
15. În funcţie de volumul documentelor financiar-contabile analizate, controlul

financiar poate fi:
a) control financiar preventiv;
b) control financiar selectiv;
c) control financiar aleatoriu;
d) control financiar total;
e) control financiar contabil.
16. Controlul financiar poate fi definit ca fiind:

a) singurul element al gestiunii unei entităţi;
b) o activitate de verificare a unor operaţiuni economice, în vederea stabilirii eficienţei
acestora;
c) o activitate de determinare a necesităţii şi legalităţii unor proiecte de operaţiuni
economice, evidenţiate în documentele financiar-contabile;
d) un ansamblu de politici si proceduri la care recurge conducerea unei entităţi în vederea
asigurării gestiunii eficiente şi riguroase a activităţii desfăşurate;
e) o activitate de control al tuturor operaţiunilor şi documentelor financiar- contabile
înaintea întocmirii bilanţului şi anexelor la acesta.
17. Controlul financiar serveşte:

a) intereselor managerilor entităţii;
b) intereselor entităţilor care îl organizează şi exercită, indiferent de structura capitalului
social, atât prin acţiunea de prevenire a situaţiilor de disfuncţionalitate în procesul de gestionare
a patrimoniului, cât mai ales prin cea de remediere a unor abateri de la prevederile legale, cu
efecte perturbatorii în activitatea acestora;
c) intereselor diferitelor persoane fizice sau juridice, privind situaţia patrimoniului unor
agenţi economici, în vederea mediatizării aspectelor pozitive sau negative, după caz;
d) intereselor acţionarilor;
e) intereselor personalului din structuri specializate în vederea realizării politicii fiscale a
statului pe termen lung.
18. Controlul financiar-contabil asigură buna funcționare a activității economice și
actionează sistematic în vederea:
a) prevenirii abaterilor și deficiențelor;
b) apărării activelor;
c) cunoașterii modului de respectare a legalității;
d) stabilirea răspunderii pentru pagube sau nerespectarea disciplinei de gestiune;
e) descreșterea eficienței economice.
Indicați varianta incorectă.
19. Controlul financiar-contabil preventiv (anticipat):

a) contribuie la folosirea cu maxim de eficiență a mijloacelor materiale și a
disponibilităților bănești, la întărirea ordinii și creșterii în angajarea și efectuarea cheltuielilor;
b) asigură cunoașterea operativă a modului în care se îndeplinesc sarcinile și se gestionează
activele entității;
c) se exercită după desfățurarea activităților;
d) se exercită înainte de efectuarea operațiunii sau activității;
e) acționează sistematic, zi de zi, și surprinde procesele economice și financiare în curs de
desfășurare și permite astfel, intervenția operativă pentru asigurarea continuării acestora la
parametri eficienți.
20. Controlul financiar-contabil operativ-curent (concomitent):

a) contribuie la folosirea cu maxim de eficiență a mijloacelor materiale și a
disponibilităților bănești, la întărirea ordinii și creșterii în angajarea și efectuarea cheltuielilor;
b) asigură cunoașterea operativă a modului în care se îndeplinesc sarcinile și se gestionează
activele entității;
c) se exercită după desfățurarea activităților;
d) se exercită înainte de efectuarea operațiunii sau activității;
e) acționează sistematic, zi de zi, și surprinde procesele economice și financiare în curs de
desfășurare și permite astfel, intervenția operativă pentru asigurarea continuării acestora la
parametri eficienți.
21. Orice acțiune de control financiar-contabil are ca obiectiv:

a) îmbunătăţirea utilizării informaţiei;
b) cercetarea unor operațiuni sau procese economice îm scopul determinării evoluției,
stadiului sau corectitudinii acestora în raport cu programul, obiectivele fixate anterior sau cu
normele legale care se reglementează;
c) asigurarea calităţii şi coerenţei sistemului contabil;
d) de a expima o opinie;
e) reflectarea imaginii fidele a situaţiei patrimoniului şi a rezultatelor financiar contabile în
bilanţul contabil şi în contul de profit şi pierderi.
22. Metoda de control financiar-contabil:
a) reprezintă modul de cercetare și de acțiune într-un sistem de intercondiționare reciprocă
a tuturor procedeelor, tehnicilor, instrumentelor și formelor de control, în vederea prevenirii,
constatării și înlăturării eventualelor lipsuri, abateri sau deficiențe constatate în derularea
activităților economico-financiare și contabile;
b) reprezintă un mijloc (şi nu un scop) prin care se culeg informaţii referitoare la modul de
organizare a auditului intern;
c) trebuie să documenteze situaţiile care sunt importante în vederea furnizării de probe de
audit care să susţină opinia de audit;
d) exprimă întreaga acțiune de cunoaștere și presupune utilizarea unor procedee specifice,
care la rândul lor impun folosirea de tehnici sau instrumente de control adecvate;
e) are obligaţia să pregătească dosare de lucru suficient de complete şi detaliate pentru a
permite o înţelegere globală a misiunii de audit financiar efectuat.
23. Procedeul de control reprezintă:

a) o descriere clară a obiectivului controlului efectuat;
b) un ansamblu de reguli specifice, tehnici și instrumente care îmbinate cu o anumită
măiestrie personală, specifică specialiștilor contabili, experților în domeniu, se aplică în vederea
soluționării concrete a problemelor care decurg din funcțiile controlului;
c) un aport de credibilitate asupra informaţiilor contabile publicate de către agentul
economic;
d) o acțiune de cunoaștere și presupune utilizarea unor procedee specifice, care la rândul
lor impun folosirea de tehnici sau instrumente de control adecvate;
e) evaluări ale informaţiilor bazate pe examinarea legăturilor plauzibile dintre datele
financiare şi cele nefinanciare implicând confruntări între valorile bilanţiere şi considerentele
celui care face aceste confruntări.
24. Indiferent de metodele, mijlocele și tehnicile folosite pentru prelucrarea datelor,

controlul, în general, urmărește îndeplinirea a două grupe de obiective:
a) realitatea, sinceritatea și integritatea informațiilor furnizate de evidența economică;
b) evaluarea riscului inerent şi a riscului de control;
c) reunirea elementelor probante suficiente pentru formularea concluziilor care să facă
posibilă avizarea bilanţului şi a contului de profit şi pierdere;
d) realitatea, legalitatea, necesitatea, economicitatea, eficiența și eficacitatea tranzacțiilor și
operațiunilor consemnate în evidența, precum și integritatea activelor entităților economice sau
instituțiilor publice respective;
e) sintetizarea informaţiilor obţinute şi de a orienta şi coordona întreaga activitate de audit.
Capitolul 2
SISTEMUL METODOLOGIC DE CONTROL FINANCIAR
Controlul documentar contabil se exercită printr-o serie de modalități sau tehnici,

care se utilizează selectiv și combinat. În practică întâlnim tehnici de control dcumentar-
contabil și tehnici specifice de control dcumentar-contabil. Principalele tehnici de control
documentar-contabil sunt: controlul cronologic, controlul invers cronologic, controlul
sistematic, controlul reciproc, controlul încrucișat, investigația de control etc.
1. Controlul documentar-contabil:
a) pregătește misiunea de audit;
b) ajută entitatea private/publică la creșterea cifrei de afaceri;
c) reprezintă procedeul de stabilire a realităţii, legalităţii şi eficienţei operaţiilor şi
activităţilor economice şi financiare, prin examinarea documentelor primare şi centralizatoare a
înregistrărilor în evidenţa tehnico-operativă şi contabilă, a situaţiilor contabile şi a bilanţurilor;
d) este realizat de auditorii externi;
e) se utilizează cu caracter preventiv şi concomitent, integrat organic sistemului de
organizare şi conducere a evidenţei tehnic-operative şi contabile.
2. Ca tehnică principală de control documentar contabil, controlul cronologic:

a) presupune examinarea documentelor în ordinea în care au fost întocmite, înregistrate în
contabilitate și arhivate, indiferent de conținutul lor;
b) permite studirea aprofundată a unei categorii de operațiuni, de la început până la sfârșit;
c) asigură o sistematizare corespunzătoare a concluziilor;
d) nu garantează cuprinderea în control a tuturor documentelor;
e) presupune gruparea documentelor pe categorii de operațiuni sau pe probleme și
verificarea lor în continuare în ordine cronologică sau invers cronologică, după caz.
3. Controlul cronologic, ca tehnică principală de control documentar-contabil:

a) se exercită de la sfârşitul spre începutul perioadei de control;
b) se exercită în ordinea întocmirii, înregistrării şi îndosarierii documentelor;
c) nu dă posibilitatea să se urmărească de la început până la sfârşit o anumită problemă;
d) se foloseşte atunci când la constatarea unei abateri este nevoie să se stabilească
momentul când aceasta s-a produs sau să se urmărească procesul dezvoltării operaţiilor
precedente şi cele care au legătură cu abaterea;
e) este o confirmare internă a datelor înscrise în documente şi evidenţe.
4. Ca tehnică principală de control documentar contabil, controlul invers-cronologic:

a) începe cu documentele cele mai recente și continuă cu cele mai vechi, în ordinea inversă
a întocmirii, înregistrării și arhivării lor;
c) se utilizează atunci când se constată omisiuni sau erori de înregistrare pentru
identificarea lor;
5. Controlul invers cronologic, ca tehnică principală de control documentar-contabil:
a) se exercită de la sfârşitul spre începutul perioadei de control;
b) se exercită în ordinea întocmirii, înregistrării şi îndosarierii documentelor;
c) nu dă posibilitatea să se urmărească de la început până la sfârşit o anumită problemă;
d) se foloseşte atunci când la constatarea unei abateri este nevoie să se stabilească
momentul când aceasta s-a produs sau să se urmărească procesul dezvoltării operaţiilor
precedente şi cele care au legătură cu abaterea;
6. Ca tehnică principală de control documentar contabil, controlul sistemetic:

a) constă în cercetarea și confruntarea la aceeași unitate a unor documente sau evidențe cu
conținut identic însă diferite ca formă, pentru aceleași operații sau pentru operații diferite, însă
legate reciproc;
identificarea lor;
e) presupune gruparea documentelor pe categorii de operațiuni sau pe probleme (casă,
bancă, salarizare, venituri, cheltuieli, vânzări etc.) și verificarea lor în continuare în ordine
cronologică sau invers cronologică, după caz.
7. Ca tehnică principală de control documentar contabil, controlul reciproc:

legate reciproc;
identificarea lor;
8. Ca tehnică principală de control documentar contabil, controlul încrucișat:

legate reciproc;
c) constă în refacerea și confruntarea tuturor exemplarelor unui document, existente la
entitatea controlată și la alte entități cu care s-au efectuat decontări, de la care s-au primit sau
cărora li s-au livrat materiale, produse, mărfuri sau alte valori;
d) constituie o confirmare externă a datelor înscrise în documente sau evidențele entității
controlate;
9. Controlul reciproc, ca tehnică principală de control documentar-contabil:

a) se referă la gruparea documentelor pe categorii de operaţiuni sau pe probleme;
b) se exercită la locul de existenţă a mijloacelor materiale şi băneşti;
c) elaborează planul strategic al unității publice/private, pe trei-cinci ani;
d) constă în cercetarea şi confruntare, la aceeaşi unitate, a unor documente sau evidenţe cu
conţinut identic sau diferite ca formă, pentru aceleaşi operaţiuni diferite însă legate reciproc;
10. Controlul încrucişat, ca tehnică principală de control documentar-contabil:
a) decide asupra oportunităţilor contractării de servicii de expertiză sau consultanţă
externă;
b) presupune instalarea unor activităţi sau sisteme de control care să menţină efectele
riscurilor în limitele tolerabilităţii acestora;
c) furnizează soluţii corecte pentru înregistrarea în evidenţa contabilă a unor operaţiuni
economice, fără a furniza însă şi informaţii despre realitatea datelor înregistrate;
d) stabilește existenţa şi mişcarea, într-o anumită perioadă de timp determinată, a tuturor
mijloacelor materiale şi băneşti dintr-o entitate economică;
e) constă în cercetarea şi confruntarea tuturor exemplarelor unui document, existent la
unitatea controlată şi la alte unităţi cu care s-au făcut decontări, de la care s-au primit sau cărora
li s-au livrat materiale, produse, mărfuri şi alte valori materiale.
11. Investigaţia de control, ca tehnică principală de control documentar-contabil:

a) reprezintă modalitatea prin care organul de control obţine informaţii din partea
personalului a cărui activitate se controlează;
b) implică studierea problemelor care nu rezultă clar din documentele şi evidenţele puse la
dispoziţie;
c) vizează alocarea creditelor bugetare;
d) decide recuperarea sumelor avansate si care ulterior au devenit necuvenite ;
e) grupează documentele pe categorii de operaţiuni sau pe probleme.
12. Ca tehnică principală de control documentar contabil, investigația de control:

legate reciproc;
b) reprezintă modalitatea prin care organul de control obține informații din partea
personalului a cărui activitate se controlează;
identificarea lor;
d) implică studierea unor probleme care nu rezultă clar din documentele puse la dispoziția
controlorilor;
13. Controlul faptic, ca procedeu de control financiar:

a) este organizat de către Unitatea Centrală de Armonizare pentru Auditul Public Intern
(U.C.A.A.P.I.);
b) oferă certificarea situaţiilor financiare anuale;
c) este procedeul de stabilire reală a existenţei şi mişcării mijloacelor materiale şi băneşti şi
a desfăşurării activităţii economice şi financiare;
d) asigură independenţa şi obiectivitatea totală a auditorilor;
e) are ca obiectiv determinarea exactă a cantităţilor şi valorilor existente, a stării în care se
găsesc, a stadiului şi modului de prelucrare, a respectării lezalităţii în utilizarea lor.
14. Inventarierea, ca modalitate principală de control faptic, are ca obiectiv:

a) constituirea resurselor proprii ale bugetului Uniunii Europene, reprezentand contributia
Romaniei la acest organism;
b) alocarea creditelor bugetare;
c) vânzarea, gajarea, concesionarea sau inchirierea de bunuri din domeniul privat al statului
ori al unităţilor administrativ teritoriale;
d) constatarea, la un moment dat, a existenţei cantitative şi calitative a elementelor de activ
şi pasiv ale unei unităţi gestionate, precum şi a modului de executare a sarcinilor de către
gestionari;
e) recuperarea sumelor avansate și care ulterior au devenit necuvenite.
15. Expertiza tehnică şi analiza de laborator, ca modalități principale de control

faptic:
a) confirmă identitatea unei informații după obținerea acesteia din două sau mai multe
surse diferite;
b) se folosesc pentru stabilirea integrităţii valorilor materiale, realităţii unei operaţii,
calităţii unor produse, conţinutului anumitor lucrări, volumul manoperei şi cantităţii de materiale
necesare pentru executarea lor etc;
c) stabilesc persoanele de contact pe perioada derulării misiunii de audit public intern;
d) sunt folosite pentru stabilirea unor situaţii faptice ce nu rezultă din documente;
e) se folosesc la preluarea riscurilor identificate de către controlorii interni.
16. Observarea directă, ca modalitate principală de control faptic:

a) verifică concordanţa între acţiunile supuse acestei forme de control şi legislaţia în
vigoare;
b) preîntâmpină deficienţele şi pagubele;
c) ajută la protejarea activelor;
d) este folosită pentru stabilirea unor situaţii faptice ce nu rezultă din documente;
e) desemnează practica organului de control de a merge la faţa locului pentru a constata
modul în care personalul controlat îşi îndeplineşte obligaţiile de serviciu.
17. Inspecţia fizică, ca modalitate principală de control faptic:

a) este folosită pentru stabilirea unor situaţii faptice ce nu rezultă din documente;
b) constă în examinarea activelor şi a altor resurse;
c) desemnează practica organului de control de a merge la faţa locului pentru a constata
modul în care personalul controlat îşi îndeplineşte obligaţiile de serviciu;
d) se referă la rezultatele activităţilor;
e) este o probă sigură pentru constatarea existenţei unui anumit post de activ, a
imobilizărilor sau a actelor justificative înregistrate în evidenţă.
18. Controlul prin sondaj, ca procedeu de control financiar:

a) vizează modul de asigurare, distribuire şi utilizare a resurselor financiare;
b) cuprinde în sfera sa relaţiile, fenomenele şi procesele financiare, procesul de
administrare şi gestionare al patrimoniului;
c) cercetează cele mai reprezentative documente şi operaţii, care permit obţinerea unor
concluzii cu caracter general asupra obiectivului urmărit;
d) ajută entitatea publică să-şi îndeplinească obiectivele;
e) reprezintă ansamblul formelor de control exercitate la nivelul entităţii publice.
19. Eficienţa controlului prin sondaj depinde de:

a) alegerea perioadei, operaţiunilor şi documentelor ce se controlează şi care dau
posibilitatea generalizării concluziilor şi măsurilor ce se impun;
b) verificarea concordanţei între acţiunile supuse acestei forme de control şi legislaţia în
vigoare;
c) deschiderea şi repartizarea de credite bugetare;
d) încasările şi plăţile în lei şi valută de orice natură, efectuate în numerar şi prin operaţii
bancare, cu persoane juridice sau fizice;
e) trecerea pe cheltuieli, fonduri sau rezultate, a unor sume care duc la diminuarea
profitului sau capitalului social.
20. Analiza economico-financiară, ca procedeu de control financiar:

a) studiază modul de realizare a sarcinilor stabilite, factorii şi influenţele acestora asupra
activităţii economice, posibilităţile de descoperire şi mobilizare a rezervelor interne;
b) vizează modul de asigurare, distribuire şi utilizare a resurselor financiare;
c) se exercită pe baza actelor şi/sau a documentelor justificative certificate în privinţa
realităţii, regularităţii şi legalităţii, de către conducătorii compartimentelor de specialitate
emitente;
e) este un instrument metodologic sistematic, utilizat de controlul financiar care, pentru
cunoaşterea rezultatelor obţinute în îndeplinirea programelor de activitate şi a factorilor care le-
au influenţat, pe baza unei documentări multilaterale descompune activitatea controlată pe
elemente constitutive şi studiază raporturile existente între acestea.
21. Analiza economico-financiară se efectuează prin modalităţi sau prin tehnici cum
sunt:
a) diviziunea şi descompunerea;
b) gruparea;
c) substituirea în lanţ sau modificarea diferenţelor;
d) balanţa elementelor şi modificării lor;
e) repartizarea creditelor bugetare.
Care dintre variante este incorectă.
22. Principalele caracteristici ale activităţii de control financiar preventiv sunt:

a) este efectuat de personalul specializat pentru a preîntâmpina efectuarea operaţiunilor ce
nu îndeplinesc condiţiile de conformitate (legalitatea, regularitatea, realitatea) şi de performanţă
(economicitatea, eficacitatea şi eficienţa operaţiunilor);
b) se organizează în cadrul compartimentului care iniţiază operaţiunea;
c) se urmăreşte de către conducătorul unităţii economice;
d) se exercită după efectuarea operaţiunii supuse verificării sau după lansarea unui
document în circuitul economic;
e) este o analiză permanentă sau periodică a unei activităţi pentru urmărirea mersului ei şi
pentru a lua măsuri de îmbunătăţire.
23. Obiectivul principal al controlului financiar preventiv este:

a) să recomande obiectivele ce trebuie realizate;
b) să oprească, înainte de efectuare, toate documentele privind operaţiunile care nu sunt
legale, reale, necesare, oportune, economicoase, eficace şi eficiente, în faza de angajare şi de
plată, respectiv de încasare, după caz;
c) să stabilească toate cazurile de posibile abateri financiare înainte ca acestea să se
producă;
d) să verifice legalitatea şi regularitatea operaţiunilor efectuate;
e) să identifice operaţiunile şi documentele care nu îndeplinesc condiţiile stabilite prin
prevederi şi norme legale.
24. Sfera de acţiune a controlului financiar preventiv este formată din:

a) toate operaţiunile economice şi financiare desfăşurate de o entitate;
b) toate operaţiunile desfăşurate de o entitate în relaţiile cu alte entităţi aflate în colaborare,
indiferent de structura capitalului social;
c) ansamblul documentelor şi operaţiunilor din care derivă drepturile şi obligaţiile
patrimoniale pe care o entitate economică le are faţă de instituţiile statului, cât şi faţă de orice
persoană fizică sau juridică în legătură cu obiectul ei de activitate;
d) toate acţiunile desfăşurate în compartimentele unei entităţi, indiferent de structura
capitalului social al acesteia;
e) orice acţiune cu efect financiar realizată pe seama fondurilor publice sau a patrimoniului
public, indiferent de natura acesteia.
25. Controlul financiar preventiv poate fi clasificat în funcţie de structurile care îl

exercită, după cum urmează:
a) control financiar organizat şi exercitat de organisme specializate din sectorul privat;
b) control financiar organizat şi exercitat de autorităţi specializate din sectorul public;
c) control financiar organizat şi exercitat de către structurile proprii, aparţinând entităţii;
d) control financiar organizat şi exercitat de autorităţi specializate din sectorul privat;
e) control financiar organizat şi exercitat de organisme specializate din sectorul public.
26. Activitatea de determinare a stării unor operaţiuni economice efectuate,

reprezentate în documentele financiar-contabile, prin raportarea acestora la prevederile şi
normele legale prin care au fost definite reprezintă definiţia:
a) controlului financiar preventiv;
b) controlului financiar concomitent;
c) controlului financiar total;
d) controlului financiar operativ curent;
e) controlului financiar ulterior.
27. Controlul financiar propriu se defineşte ca o fiind formă a controlului financiar

care:
a) se efectuează în scopul evitării nerespectării prevederilor legale în vigoare, ce ar genera
efecte cu caracter perturbator asupra activităţii economice desfăşurate de către agenţii economici;
b) se organizează şi se exercită în cadrul unităţilor economice, în scopul prevenirii şi/sau al
depistării şi soluţionării efectelor unor abateri de la prevederile şi normele legale, prin care
activităţile realizate în cadrul acestora sunt definite;
c) se efectuează în scopul respectării prevederilor legale, precum şi a normelor interne cu
privire la gestionarea şi gospodărirea mijloacelor materiale şi băneşti, pe baza operaţiunilor
economice înregistrate în documente şi, ulterior, în evidenţa tehnico-operativă şi financiar-
contabilă din cadrul unei societăţi comerciale;
d) se efectuează cu scopul de a respecta dispoziţiile legale cu privire la gestionarea şi
gospodărirea mijloacelor materiale şi băneşti, pe baza operaţiunilor economice înregistrate în
documente şi, ulterior, în evidenţa tehnico-operativă şi financiar-contabilă din cadrul unei
societăţi comerciale;
e) stabileşte pentru fiecare persoană atribuţii de conducere a sarcinilor de control
preventiv.
28. Principalul obiectiv al controlului financiar de gestiune constă în:

a) încheierea contractelor cu parteneri interni şi externi;
b) creşterea răspunderii factorilor de decizie în angajarea cheltuielilor;
c) stabilirea integrităţii valorilor materiale şi băneşti din gestiunile entităţii;
d) verificarea modului de formare, administrare şi întrebuinţare a resurselor financiare ale
statului şi ale sectorului public;
e) instituirea şi dezvoltarea spiritului autocritic la tot personalul societăţii.
29. Sfera de acţiune a controlului financiar intern este formată din:
a) ansamblu de elemente statice;
b) ansamblul activităţilor, proceselor şi operaţiunilor, precum şi al documentelor primare,
centralizatoare şi de sinteză aferente cu care operează structurile unei instituţii publice;
c) ansamblul operaţiunile desfăşurate de o entitate în relaţiile cu alte entităţi aflate în
colaborare, indiferent de structura capitalului social;
d) ansamblul gestiunilor supuse verificării pe o anumită perioadă de timp fixă, de obicei de
un an;
e) totalitatea activităţilor desfăşurate şi a documentelor întocmite, din cadrul unităţilor
patrimoniale, indiferent de forma de organizare a acestora.
30. Sistemul metodologic de exercitare a controlului financiar se defineşte ca fiind:

a) un ansamblu de activităţi care are ca scop realizarea, la nivel corespunzător de calitate a
atribuţiilor instituţiei publice;
b) totalitatea documentelor întocmite şi a activităţilor realizate în cadrul unităţilor
patrimoniale, indiferent de forma de organizare a acestora.
c) un ansamblu de activităţi interdependente care, prin utilizarea unor procedee şi tehnici
specifice, are drept scop realizarea procesului de cunoaştere a unui fenomen, a unui proces sau a
unei activităţi economice prin raportarea modului concret de manifestare a acestora la
prevederile legale, normele sau instrucţiunile prin care au fost definite;
d) un ansamblu de proceduri utilizate în scopul cunoaşterii unui domeniu, reunind, de
obicei, propriile tehnici cu cele ale altor discipline, înrudite sau nu, toate având ca obiectiv
principal determinarea prin cercetare a modului concret de manifestare a subiectului analizat;
e) un proces de cunoaştere a realităţii faptice în legătură cu starea la un moment dat a unor
fenomene şi activităţi economice;
31. Controlul documentar contabil, ca procedeu al controlului financiar, poate fi

definit ca fiind:
a) un complex de acţiuni de verificare efectuate în scopul stabilirii legalităţii şi realităţii
unor date sau a unor operaţiuni economice înregistrate în documentele primare şi/sau în
evidenţele tehnico-operative, financiare şi contabile, precum şi de verificare a calităţii efectuării
acestora;
b) un ansamblu de tehnici specifice utilizate în scopul realizării obiectivului său principal,
care constă în stabilirea existenţei şi mişcării, într-o anumită perioadă de timp determinată, a
tuturor mijloacelor materiale şi băneşti dintr-o unitate economică;
c) un complex de activităţi de stabilire a realităţii privind integritatea tuturor valorilor
materiale şi băneşti sau a modului de efectuare a unor operaţiuni cu caracter tehnic, integrate însă
unui proces economic supus activităţii de verificare;
d) procedeul de stabilire reală a existenţei şi mişcării mijloacelor materiale şi băneşti şi a
desfăşurării activităţii economice şi financiare;
e) activitatea de determinare a stării unor operaţiuni economice reprezentate în documente
financiare şi contabile, prin raportarea ulterioară a modului de manifestare a acestora la
prevederile şi normele legale prin care au fost definite.
32. Realizarea procedeului de control faptic presupune utilizarea mai multor tehnici
şi anume:
a) controlul invers cronologic;
b) observarea fizică şi observarea directă;
c) fotografierea şi intervievarea;
d) controlul încrucişat;
e) controlul cronologic.
33. Controlul documentar contabil, ca procedeu al controlului financiar, are ca
obiectiv principal:
a) stabilirea abaterilor şi a deficienţelor, prin raportarea activităţilor ce fac obiectul
verificării la normele şi prevederile legale prin care acestea au fost definite şi instituţionalizate;
b) determinarea exactă a cantităţii şi valorilor existente, a stării în care se găsesc mijlocele
materiale şi băneşti;
c) stabilirea stării fizice a mijloacelor materiale, a modului de prelucrare a acestora,
precum şi a felului în care sunt respectate prevederile legale în legătură cu utilizarea lor în
procesul economic.
d) stabilirea realităţii în ceea ce priveşte starea unui fenomen economic, rezultată din
compararea modului de manifestare a acestuia cu o serie de criterii prin care a fost definit şi
instituţionalizat;
e) să înlăture erorile de calcul care pot denatura conţinutul operaţiunilor economice şi
financiare.
34. Realizarea activităţii de înregistrare a operaţiunilor economice în evidenţa

contabilă, pune în evidenţă:
a) funcţia de constrângere a acesteia;
b) funcţia de sinteză a acesteia;
c) funcţia de diagnosticare a acesteia;
d) funcţia de contabilizare a acesteia;
e) funcţia de control a acesteia.
35. În situaţia în care nu se poate stabili direct dacă informaţiile privind existenţa
elementelor de activ şi de pasiv înscrise în documentele primare sau în evidenţele tehnico-
operative, financiare şi contabile sunt reale, poate fi utilizată următoarea tehnică de
control:
a) observarea fizică;
b) inventarierea;
c) inspecţia fizică;
d) observarea directă;
e) expertiza tehnică.
36. În situaţia în care documentele financiar-contabile primare întocmite în mai

multe exemplare, cu circuit diferit, conţin o serie de informaţii comune, tehnica de control
utilizată pentru identificarea eventualelor diferenţe poate fi:
a) controlul reciproc;
b) controlul invers cronologic;
c) controlul încrucişat;
d) controlul faptic;
e) controlul cronologic.
37. Acţiunea de control faptic, ce se realizează la locul unde îşi desfăşoară activitatea
personalul care conduce sau execută operaţiunile supuse controlului financiar, presupune
utilizarea tehnicii numite:
a) calculul;
b) investigarea şi confirmarea;
c) inventarierea;
d) inspecţia de control;
e) observarea directă pe teren.
38. Operaţiunea de inventariere se organizează, în mod obligatoriu, în următoarele
situaţii:
a) la solicitarea organelor de control ale statului;
b) în cazul fuzionării, divizării sau încetării activităţii;
c) când se doreşte stabilirea concordanţei dintre volumul lucrărilor efectuate şi manoperei
plătite;
d) cel puţin o dată pe lună, odată cu întocmirea balanţei de verificare;
e) înainte de începerea activităţii, cu scopul de a evalua capitalul social.
39. Controlul cronologic este tehnică de control financiar având ca obiectiv:

a) analizarea documentelor ce fac obiectul verificării, în ordinea emiterii şi înregistrării în
evidenţe, fără grupări sau sistematizări prealabile pe diverse criterii sau activităţi ale acestora;
b) stabilirea identităţii informaţiilor comune înscrise în documente diferite;
c) stabilirea anumitor omisiuni sau erori de înregistrare pentru identificarea cărora este
necesară cercetarea document cu document sau poziţie cu poziţie a lucrărilor întocmite anterior;
d) de a preîntâmpina abateri, neajunsuri şi deficienţe;
e) cuprinderea mai multor obiective tematice ce vizează activităţi diferite, dar realizate în
cadrul aceleiaşi unităţi.
40. Obiectivul principal al controlului faptic, ca procedeu de control financiar, constă

în:
a) furnizarea de soluţii corecte pentru înregistrarea în evidenţa contabilă a unor operaţiuni
economice, fără a furniza însă şi informaţii despre realitatea datelor înregistrate;
b) cunoaşterea efectivă a realităţii şi obţinerii unor concluzii exacte;
c) verificarea tuturor informaţiilor necesare susţinerii unor elemente care atestă efectuarea
corectă a operaţiunilor controlate;
d) stabilirea existenţei şi mişcării, într-o anumită perioadă de timp determinată, a tuturor
mijloacelor materiale şi băneşti dintr-o entitate economică;
e) activitatea de îndrumare ce se desfăşoară concomitent cu activitatea de verificare, în
legătură atât cu unele abateri constatate, care pot fi remediate chiar în această perioadă, cât şi cu
modul de rezolvare a problemelor care au generat aceste abateri.
41. Calculul de control, ca tehnică a procedeului de control documentar, presupune:

a) verificarea tuturor documentelor financiar-contabile primare, centralizatoare, care conţin
informaţii comune diferitelor exemplare aparţinând aceluiaşi document;
b) refacerea de către organul de control, pe baza datelor înregistrate în documentele
oficiale, primare sau centralizatoare şi a procedurilor legal stabilite, a tuturor calculelor din care
rezultă o informaţie ce face obiectul controlului;
c) respectarea strictă a duratei afectate fiecărei grupe de documente supuse verificării,
evitându-se tratarea superficială a acestora;
d) acurateţea aritmetică a documentelor – sursă şi a ecuaţiilor contabile;
e) analiza indicatorilor, a poziţiei financiare şi a modificărilor acesteia.
Capitolul 3
CONTROLUL FINANCIAR AL STATULUI
1. Inspecția fiscală, reglementată de Codul de procedură fiscală, aprobat prin Legea

nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare, reprezintă:
a) o evaluare în profunzime a sistemelor de control intern;
b) verificarea concordanţei între acţiunile supuse acestei forme de control şi legislaţia în
vigoare;
c) activitatea ce are ca obiect verificarea legalităţii şi conformităţii declaraţiilor fiscale,
corectitudinii şi exactităţii îndeplinirii obligaţiilor în legătură cu stabilirea obligaţiilor fiscale de
către contribuabil/plătitor, respectării prevederilor legislaţiei fiscale şi contabile, verificarea sau
stabilirea, după caz, a bazelor de impozitare şi a situaţiilor de fapt aferente, stabilirea diferenţelor
de obligaţii fiscale principale;
d) verificarea faptică și documentară a unor elemente, ca urmare a sesizărilor făcută de
terțe persoane cu privire la existența unor fapte de încălcare a legislației fiscale;
e) verificarea documentelor și operațiunilor impozabile ale contribuabilului în corelație cu
cele deținute de alte persoane.
2. Curtea de Conturi verifică şi analizează:

a) conturile anuale de profit şi pierderi ale companiilor şi societăţilor comerciale cu capital
privat, de interes naţional;
b) contul general anual de execuţie a bugetului de stat;
c) situaţia creanţelor şi datoriilor agenţilor economici cu capital privat, raportate prin
anexele la bilanţ;
d) contul general anual de execuţie a bugetului asigurărilor sociale private;
e) contul general anual de execuţie a datoriei publice a statului şi situaţia garanţiilor
guvernamentale pentru credite interne şi externe contractate de către diferite persoane juridice;
3. În baza prevederilor legale în vigoare, controlul financiar ulterior extern exercitat

de Curtea de Conturi are ca obiectiv principal:
a) fundamentarea propunerii ordonatorului de credite privind virările de credite între
capitolele bugetare;
b) existenţa creditelor bugetare din care vor fi suportate cheltuielile de personal;
c) stabilirea modului de respectare a prevederilor legale în domeniile şi la entităţile din
sfera de acţiune a acestora;
d) nominalizarea în propriul program de control a tuturor entităţilor economice, pe baza
rezultatelor unor documentări care să justifice necesitatea includerii acestora în program;
e) verificarea activităţii unor instituţii publice conduse de ordonatori de credite secundari şi
terţiari, în funcţie de programarea activităţii la ordonatorul principal şi numai după consultarea
situaţiilor financiare întocmite de acesta în anii anteriori;
4. Activitatea Ministerului Finanţelor Publice se desfăşoară în baza prevederilor

legale de organizare şi funcţionare, pornind de la următoarele principii:
a) principiul netransparenţei în domeniile de activitate;
b) principiul independenţei în gestionarea fondurilor publice;
c) principiul coerenţei, stabilităţii şi predictibilităţii cadrului macroeconomic;
d) principiul descentralizării deciziilor;
e) principiul perfecţionării managementului fondurilor publice.
5. Controlul financiar preventiv are drept scop:
a) verificarea concordanţei între acţiunile supuse acestei forme de control şi legislaţia în
vigoare;
b) identificarea proiectelor de operaţiuni care respectă condiţiile de legalitate şi regularitate
şi/sau, după caz, de încadrare în limitele şi destinaţia creditelor bugetare şi de angajament şi prin
a căror efectuare s-ar prejudicia patrimoniul public şi/sau fondurile publice.
c) cunoaşterea cu operativitate a modului în care se îndeplinesc sarcinile şi se gestionează
patrimonial;
d) preîntâmpinarea deficienţelor şi pagubelor;
e) identificarea proiectelor de operaţiuni care nu respectă condiţiile de legalitate şi
regularitate şi/sau, după caz, de încadrare în limitele şi destinaţia creditelor bugetare şi de
angajament şi prin a căror efectuare s-ar prejudicia patrimoniul public şi/sau fondurile publice.
6. Fac obiectul controlului financiar preventiv operaţiunile care vizează, în principal:

a) angajamentele legale şi angajamentele bugetare;
b) deschiderea şi repartizarea de credite bugetare;
c) încasările şi plăţile în lei şi valută de orice natură, efectuate în numerar şi prin operaţii
bancare, cu persoane juridice sau fizice;
d) trecerea pe cheltuieli, fonduri sau rezultate, a unor sume care duc la diminuarea
profitului sau capitalului social;
e) protejarea activelor şi resurselor.
7. Entităţile publice la care se organizează controlul financiar preventiv sunt:

a) autorităţile publice şi autorităţile administrative autonome;
b) instituţiile publice aparţinând administraţiei publice centrale şi locale şi instituţiile
publice din subordinea acestora;
c) companiile sau societăţile private;
d) societăţile comerciale la care statul sau o unitate administrativ-teritorială deţine capitalul
minoritar;
e) Autoritatea de Supraveghere Financiară.
8. Controlul financiar preventiv se exercită asupra:

a) documentelor înregistrate în evidenţa tehnic-operativă;
b) modului de gestionare a patrimoniului public şi privat al statului şi al unităţilor
administrativ-teritoriale;
c) documentelor în care sunt consemnate operaţiunile patrimoniale, înainte ca acestea să
devină acte juridice, prin aprobarea lor de către titularul de drept al competenţei sau de către
titularul unei competenţe delegate în condiţiile legii;
d) documentelor înregistrate în contabilitate;
e) documentelor în care sunt consemnate operaţiunile patrimoniale, după ce acestea devin
acte juridice, prin aprobarea lor de către titularul de drept al competenţei sau de către titularul
unei competenţe delegate în condiţiile legii;
9. Controlul financiar preventiv constă în verificarea sistematică a operaţiunilor care

fac obiectul acestuia, din punctul de vedere al:
a) respectării tuturor prevederilor legale care le sunt aplicabile, în vigoare la data efectuării
operaţiunilor (control de legalitate);
b) îndeplinirii sub toate aspectele a principiilor şi a regulilor procedurale şi metodologice
care sunt aplicabile categoriilor de operaţiuni din care fac parte operaţiunile supuse controlului
(control de regularitate);
c) neîncadrării în limitele şi destinaţia creditelor bugetare şi/sau de angajament, după caz
(control bugetar);
d) asigurarării, distribuirii şi utilizării resurselor financiare;
e) nerespectării tuturor prevederilor legale care le sunt aplicabile, în vigoare la data
efectuării operaţiunilor (control de legalitate).
10. Controlul financiar preventiv al operaţiunilor:

a) vizează modul de asigurare, distribuire şi utilizare a resurselor financiare;
b) se exercită pe baza actelor şi/sau a documentelor justificative certificate în privinţa
realităţii, regularităţii şi legalităţii, de către conducătorii compartimentelor de specialitate
emitente;
c) cuprinde în sfera sa relaţiile, fenomenele şi procesele financiare, procesul de
e) reprezintă ansamblul formelor de control exercitate la nivelul entităţii publice.
11. Operaţiunile ce privesc acte juridice prin care se angajează patrimonial entitatea
publică se supun controlului financiar preventiv:
a) înainte de avizarea lor de către compartimentele de specialitate juridică şi financiar-
contabilă;
b) după avizarea lor de către compartimentele de specialitate juridică şi financiar-contabilă;
c) după avizarea lor de către compartimentul de audit intern;
d) după avizarea lor de către compartimentul de control intern;
e) după avizarea lor de către compartimentul de audit extern.
12. La entităţile publice unde nu sunt organizate compartimente de specialitate

juridică şi/sau financiar-contabilă, controlul financiar preventiv:
a) se exercită de către compertimentul de control intern;
b) se exercită de către Curtea de Conturi;
c) se exercită de către Ministerul Finanțelor Publice;
d) se exercită de către Guvern;
e) se exercită exclusiv prin viza persoanei desemnate de conducătorul entităţii publice.
13. Controlul financiar preventiv:

a) se organizează la nivelul individual sau al grupului;
b) se organizează de către organe specializate de control din afara unității verificate;
c) se organizează în cadrul compartimentelor de specialitate financiar-contabilă;
d) se referă la rezultatele activităţilor;
e) prin viză, de persoane din cadrul compartimentelor de specialitate desemnate în acest
sens de către conducătorul entităţii publice.
14. Controlul financiar preventiv:

a) se exercită prin viză, de persoane din cadrul compartimentelor de specialitate desemnate
în acest sens de către conducătorul entităţii publice;
b) cuprinde în sfera sa relaţiile, fenomenele şi procesele financiare, procesul de
c) se referă la rezultatele activităţilor;
d) se organizează de către organe specializate de control din afara unității verificate;
e) stabileşte dacă activitatea economica şi financiară este organizată şi se desfăşoară
conform normelor , principiilor sau regulilor stabilite.
15. Viza de control financiar preventive nu cuprinde următoarele informaţii:

a) denumirea entităţii publice;
b) menţiunea "vizat pentru control financiar preventiv";
c) identificatorul ordonatorului de credite;
d) semnătura persoanei desemnate cu exercitarea vizei;
e) şi data acordării vizei (an, lună, zi).
16. La refuzul de viză se anexează:

a) un exemplar al listei de verificare, fără indicarea elementului/elementelor din această
listă a cărui/ale căror cerinţă/cerinţe nu este/nu sunt îndeplinită/îndeplinite;
b) un exemplar al listei de verificare, cu indicarea elementului/elementelor din această listă
a cărui/ale căror cerinţă/cerinţe nu este/nu sunt îndeplinită/îndeplinite;
c) foile de lucru;
d) copie după dosarul exercițiului;
e) situaţia de fapt existentă cu privire la activitatea ce urmează a se controla.
17. Refuzul de viză, însoţit de actele justificative semnificative, se aduce la cunoştinţa:

a) compartimentelor de specialitate care au iniţiat operaţiunea;
b) Ministerului Finantelor Publice;
c) conducătorului entităţii publice, iar celelalte documente se restituie, sub semnătură,
compartimentelor de specialitate care au iniţiat operaţiunea;
d) controlorului financiar şef;
e) Curții de Conturi.
18. Efectuarea pe propria răspundere a operaţiunii refuzate la viza de control

financiar preventiv se face:
a) printr-un act de decizie internă emis de conducătorul entităţii publice;
b) printr-un act de decizie emis de controlorul financiar șef;
c) printr-un act de decizie internă emis de compartimentul de control intern;
d) printr-o declarație pe proprie răspundere a conducătorului entităţii publice;
e) printr-o declarație pe proprie răspundere a ordonatorului de credite.
19. Ministerul Finanţelor Publice poate exercita, prin controlori delegaţi, controlul
financiar preventiv:
a) la toate entităţi publice;
b) la companiile sau societăţile private;
c) la societăţile comerciale la care statul deţine capitalul minoritar şi
utilizează/administrează fonduri publice şi/sau patrimoniu public;
d) la Comisia Națională de Valori Mobiliare.
e) la unele entităţi publice asupra unor operaţiuni care pot afecta execuţia în condiţii de
echilibru a bugetelor sau care sunt asociate unor categorii de riscuri determinate prin
metodologia specifică analizei riscurilor.
20. Controlul financiar preventiv delegat se exercită la nivelul:

a) Consiliului de Administraţie;
b) Adunării Generale a Acționarilor;
c) ordonatorilor principali de credite;
d) ordonatorilor secundari de credite;
e) ordonatorilor terțiari de credite.
21. Avizele consultative ale controlorilor delegați se întocmesc la:

a) solicitarea compartimentului de audit intern;
b) solicitarea compartimentului de control intern;
c) solicitarea ministrului economiei;
d) iniţiativa controlorului delegat;
e) solicitarea ordonatorului de credite.
22. Controlorul delegat îşi exercită atribuţiile:

a) sub îndrumarea ordonatorului secundar de credite;
b) sub îndrumarea ordonatorului terțiar de credite;
c) în mod independent, neputându-i-se impune, pe nicio cale, acordarea sau refuzul vizei
de control financiar preventiv;
d) în mod independent, putându-i-se impune, acordarea vizei de control financiar
preventiv;
e) în mod independent, putându-i-se impune, refuzul vizei de control financiar preventiv.
23. Asupra situaţiilor deosebite apărute în activitatea sa, controlorul delegat:

a) îl poate informa direct sau prin ordonatorul de credite pe ministrul finanţelor publice;
b) îl poate informa direct sau prin controlorul financiar şef pe ministrul finanţelor publice;
c) îl poate informa pe ministrul finanţelor publice;
d) îl poate informa pe controlorul financiar şef;
e) nu îl poate informa direct sau prin controlorul financiar şef pe ministrul finanţelor
publice.
24. Controlul financiar preventiv delegat se exercită asupra operaţiunilor ce intră în

competenţa sa:
a) numai după ce acestea au fost supuse controlului financiar preventiv propriu;
b) numai după ce acestea au fost supuse controlului intern;
c) numai după ce acestea au fost supuse auditului intern;
d) numai după ce acestea au fost supuse auditului extern;
e) numai după ce acestea au fost supuse controlului de gestiune.
25. Principalele activităţi asupra cărora se poate exercita controlul financiar

preventiv propriu, în vederea acordării vizei, sunt:
a) utilizarea valorilor materiale;
b) solicitarea unor credite pentru finanţarea obiectivelor de investiţii, în continuare,
nespecificate în „lista de investiţii”;
c) concesionarea unor bunuri ce nu aparţin entităţii;
d) trecerea pe cheltuieli, fonduri sau rezultate a unor sume care duc la diminuarea
profitului sau a capitalului social;
e) închirierea unor bunuri ce nu aparţin entităţii.
Capitolul 4
CONTROL FINANCIAR DE GESTIUNE
1. Controlul financiar de gestiune, ca forma a controlului financiar propriu, este acela

care urmareste respectarea dispozitiilor legale cu privire la gestionarea și gospodărirea
mijloacelor materiale și bănești pe baza documentelor înregistrate în evidența tehnic-
operativă li contabilă. El este:
a) un control ulterior;
b) un control realizat de către auditori financiari;
c) un control operativ;
d) un control realizat de către contabili autorizați;
e) un control anticipat.
2. Controlul financiar de gestiune are ca obiectiv principal respectarea normelor

legale, cu privire la:
a) existența, integritatea, păstrarea și paza bunurilor și valorilor de orice fel și deținute sub
orice titlu;
b) sintetizarea informaţiilor obţinute şi de a orienta şi coordona întreaga activitate de audit;
c) utilizarea valorilor materiale, decasarea și casarea de bunuri;
d) efectuarea, în numerar sau prin cont, a încasărilor și plăților, în lei sau valută, de orice
natură, inclusiv a salariilor și a reținerilor din acestea și a altor obligații față de salariați;
e) întocmirea și circulația documentelor primare și de evidență tehnic-operativă și
contabilă.
Care dintre variantele de mai sus este incorectă.
3. Obiectivele controlului financiar de gestiune sunt următoarele:

a) asigurarea integrității activelor;
b) respectarea prevederilor legale și a reglementărilor interne;
c) creșterea eficienței în utilizarea resurselor entității economice;
d) perfecţionarea activității entităţii publice;
e) eliminarea fraudei și recuperarea pagubelor.
Una dintre variantele de mai sus este incorectă. Care dintre ele?
4. Controlul financiar de gestiune:

a) se exercită cel puțin o dată pe an;
b) se exercită de către persoanele aflate în curs de urmărire penală, de judecată sau care au
fost condamnate, chiar dacă acestea au fost grațiate;
c) se efectuează ăn totalitate sau prin sondaj, în raport de volumul, valoarea și natura
bunurilor, tentațiilor și posibilităților de sustrageri, condițiile de păstrare și gestionare, precum și
de frecvența abaterilor constatate anterior;
d) se exercită asupra tuturor operaţiunilor care afectează fondurile publice sau patrimoniul
public;
e) se exercită asupra documentelor în care sunt consemnate operaţiunile patrimoniale
înainte ca acestea să devină acte juridice, prin aprobarea lor de către titularii de drept al
competenţei sau de către titularul unei competenţe delegate în condiţiile legii.
5. Activitatea de control financiar de gestiune:

a) are ca scop principal stabilirea situaţiei patrimoniului conform cu cerinţele
proprietarilor;
b) presupune participarea auditorilor;
c) se referă la elaborarea proiectului de raport al auditului;
d) se desfășoară pe baza programelor de lucru trimestriale, întocmite de șeful
compartimentului financiar de gestiune și aprobate de conducătorul în subordinea căruia se află
compartimentul;
e) are ca scop principal stabilirea situaţiei patrimoniului conform cu cerinţele
proprietarilor.
6. La cererea organelor de control financiar de gestiune, conducerile și angajații

entităților supuse controlului, au obligația:
a) să pună la dispoziție registrele, corespondența, actele, piesel justificative și alte
documente necesare controlului;
b) să prezinte pentru control valorile de orice fel pe care le gestionează sau pe care le au în
păstrare, care intră sub incidența controlului;
c) să elibereze, în condițiile legale, documentele solicitate în original sau copii certificate;
d) să nu dea informații și explicații verbale sau scrise în legătură cu problemele care
formează obiectul controlului;
e) să nu semneze, cu sau fără obiecții, actele de control și să nu comunice la termenele
fixate modul de aplicare a măsurilor stabilite în urma controlului.
Care dintre variantele de mai sus sunt incorecte?
7. Valorificarea constatărilor controlului financiar de gestiune presupune:

a) analiza riscurilor;
b) comunicarea termenelor de desfăşurare a misiunii de audit public intern;
c) aplicarea intregrală și la timp, de către conducătorul unităților controlate, a măsurilor de
sancționare a persoanelor vinovate și de recuperare a pagubelor;
d) prezentarea Cartei auditului extern;
e) gruparea documentelor pe categorii de operaţiuni sau pe probleme.
8. Organele de control financiar de gestiune consemnează constatările în:

a) raportul de audit extern;
b) actele de control bilaterale (procese verbale sau acte de constatare) pe baza propriilor
verificări, cu indicarea prevederilor legale încălcate și stabilirea exactă a consecințelor
economice, financiare, partimoniale, a persoanelor vinovate, precum și măsurile luate ăn timpul
controlului și cele stabilite a se lua în continuare;
c) decizia de inventariere;
d) registrul inventar;
e) proceul-verbal de sigilare.
9. Constatările înscrise în actele de control financiar de gestiune:

a) au în vedere nivelul general de competenţă a managerilor;
b) se bazează pe sistemul contabil şi sistemul de control intern;
c) trebuie să fie precise, bazate pe date și documente, eliminându-se orice elemente și
descrieri personale, inutile și neconcludente;
d) presupun evaluarea fluxurilor de trezorerie;
e) sunt folosite la stabilirea pragului de semnificaţie şi evaluarea riscurilor de audit.
10. Pentru deficiențele constatate în cadrul controlului fianciar de gestiune:

a) se procedează la separarea competenţelor şi responsabilităţilor;
b) informaţiile financiare şi a nivel de întreprindere se corelează cu datele de ansamblu la
nivel sectorial;
c) se consemnează, în mod obligatoriu, prevederile legale sau reglementările interne
încălcate, concecințele economico-fiancniare, patrimoniale, persoanele vinovate și măsurile
propuse;
d) se verifică exprimarea corectă în bilanţ, în contul de rezultate a mărimii activului şi
pasivului;
e) se tine cont de gradul de încredere pe care managerul îl acordă justificărilor şi expertizei
externe.
Capitolul 5
FINALIZAREA MISIUNILOR DE CONTROL FINANCIAR

STABILIREA RĂSPUNDERII
1. Conform Legii nr. 53 din 24 ianuarie 2003, Codul muncii, abaterea disciplinară:
a) are în vedere neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti definitive privind plata salariilor
în termen de 15 zile de la data cererii de executare adresate angajatorului de către partea
interesată;
b) reprezintă fapta care prezintă pericol social, săvârșită cu vinovăție și prevăzută de
legea penală;
c) reprezintă fapta săvârşită cu vinovăţie, stabilită şi sancţionată prin lege, ordonanţa, prin
hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei, oraşului,
municipiului sau al sectorului municipiului Bucureşti, a consiliului judeţean ori a Consiliului
General al Municipiului Bucureşti;
d) are în vedere neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti definitive privind reintegrarea în
munca a unui salariat;
e) este o faptă în legătură cu munca şi care consta într-o acţiune sau inacţiune săvârşită cu
vinovăţie de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern,
contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele şi dispoziţiile
legale ale conducătorilor ierarhici.
2. Conform Legii nr. 53 din 24 ianuarie 2003, Codul muncii, sancțiunile disciplinare
pe care le poate aplica angajatorul în cazul în care salariatul săvârșește o abatere
disciplinară sunt:
a) avertismentul scris;
b) retrogradarea din funcție, cu acordarea salariului corespunzător funcției în care s-a
dispus retrogradarea, pentru o durată ce poate depăși 60 de zile;
c) reducerea salariului de baza pe o durată de 1-3 luni cu 5-10%;
d) reducerea salariului de bază și/sau, după caz, și a indemnizației de conducere pe o
perioadă de 1-3 luni cu 5-10%;
e) desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.
Una dintre variantele de mai sus este incorectă.
3. Conform Legii nr. 53 din 24 ianuarie 2003, Codul muncii, angajatorul stabileşte
sancţiunea disciplinară aplicabilă în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârşite de
salariat, avându-se în vedere următoarele:
a) împrejurările în care fapta a fost săvârşită;
b) gradul de vinovăţie a salariatului;
c) comportarea generală în societate a salariatului;
d) comportarea generală în serviciu a salariatului;
e) eventualele sancţiuni disciplinare suferite anterior de către acesta.
4. Conform Legii nr. 53 din 24 ianuarie 2003, Codul muncii, angajatorul dispune
aplicarea sancţiunii disciplinare:
a) verbal;
b) printr-o notă de informare;
c) printr-o decizie emisă în forma scrisă, în termen de 15 de zile calendaristice de la data
luării la cunoştinţa despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 3 luni de la data
săvârşirii faptei;
d) printr-o decizie emisă în forma scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data
e) printr-o decizie emisă în forma scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data
5. Conform Legii nr. 53 din 24 ianuarie 2003, Codul muncii, sub sancţiunea nulităţii
absolute, în decizie de aplicare a sancțiunii disciplinare se cuprind în mod obligatoriu:
a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară;
b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul
colectiv de muncă aplicabil, care au fost incalcate de salariat;
c) temeiul de drept în baza căruia sancţiunea disciplinară se aplică;
d) termenul în care sancţiunea nu poate fi contestată;
e) instanţa competentă la care sancţiunea poate fi contestată.
6. Salariaţii răspund patrimonial:

a) în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele
materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor;
b) de pagubele provocate de forta majoră sau de alte cauze neprevăzute şi care nu puteau
fi înlăturate şi nici de pagubele care se încadrează în riscul normal al serviciului;
c) dacă între autorul pagubei şi unitatea păgubită nu a existat un raport juridic de muncă
la data săvârşirii faptei cauzatoare de pagubă;
d) prin reducerea salariului de baza pe o durată de 1-3 luni cu 5-10%;
7. Salariaţii nu răspund patrimonial:

a) dacă între autorul pagubei şi unitatea păgubită a existat un raport juridic de muncă la
data săvârşirii faptei cauzatoare de pagubă;
b) prin retrogradarea din funcție, cu acordarea salariului corespunzător funcției în care s-a
dispus retrogradarea, pentru o durată ce poate depăși 60 de zile;
c) prin reducerea salariului de baza pe o durată de 1-3 luni cu 5-10%;
d) de pagubele provocate de forță majoră sau de alte cauze neprevăzute şi care nu puteau
fi înlăturate şi nici de pagubele care se încadrează în riscul normal al serviciului;
8. Când paguba a fost produsă de mai mulţi salariaţi:

a) cuantumul răspunderii fiecăruia se stabileşte în raport cu măsura în care a contribuit la
producerea ei;
b) cuantumul răspunderii fiecăruia se stabileşte proporţional cu salariul de încadrare;
c) cuantumul răspunderii fiecăruia se stabileşte în raport cu numărul de ore efectiv
lucrate;
d) cuantumul răspunderii fiecăruia se stabileşte în raport cu funcția pe care o deține;
e) cuantumul răspunderii fiecăruia se stabileşte în raport cu vechimea în muncă.
9. Dacă măsura în care s-a contribuit la producerea pagubei nu poate fi

determinată:
a) răspunderea fiecăruia se stabileşte în funcţie de numărul de ore efectiv lucrate;
b) răspunderea fiecăruia se stabileşte proporţional cu salariul său net de la data constatării
pagubei;
c) răspunderea fiecăruia se stabileşte în funcţie de timpul efectiv lucrat de la ultimul sau
inventar;
d) răspunderea fiecăruia se stabileşte în funcţie de vechimea în muncă;
e) răspunderea fiecăruia se stabileşte în funcţie de salariul de încadrare.
10. Potrivit Ordonanței nr. 2 din 12 iulie 2001 (*actualizată*) privind regimul
juridic al contravenţiilor, contravenția:
a) este o faptă în legătură cu munca şi care consta într-o acţiune sau inacţiune săvârşită cu
vinovăţie de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern,
contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele şi dispoziţiile
legale ale conducătorilor ierarhici;
b) reprezintă fapta săvârşită cu vinovăţie, stabilită şi sancţionată prin lege, ordonanţa, prin
hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei, oraşului,
municipiului sau al sectorului municipiului Bucureşti, a consiliului judeţean ori a Consiliului
General al Municipiului Bucureşti;
c) presupune neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti definitive privind plata salariilor în
termen de 15 zile de la data cererii de executare adresate angajatorului de către partea interesată;
d) presupune neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti definitive privind reintegrarea în
muncă a unui salariat;
e) reprezintă fapta care prezintă pericol social, săvârșită cu vinovăție și prevăzută de
legea penală.
11. Actele normative prin care se stabilesc contravenţii:

a) vor cuprinde descrierea faptelor ce constituie contravenţii şi sancţiunea ce urmează să
se aplice pentru fiecare dintre acestea;
b) instituie şi dezvoltă spiritului autocritic la tot personalul societăţii;
c) pot stabili şi tarife de determinare a despăgubirilor pentru pagubele pricinuite prin
săvârşirea contravenţiilor;
d) ) stabilisc pentru fiecare persoană cu atribuţii de conducere sarcinile de control
preventiv;
e) contribuie la perfecţionarea întregului personal, atât de conducere, cât şi de execuţie.
12. Caracterul contravențional al faptei este înlăturat:

a) în cazul legitimei apărări;
b) stării de necesitate;
c) constrângerii fizice sau morale;
d) cazului fortuit, iresponsabilității, beției involuntare complete, erorii de fapt, precum și
infirmității, dacă are legătura cu fapta săvârșită;
e) beției voluntare.
13. Contravenția se constată:

a) în timpul misiunii de audit intern;
b) printr-un proces-verbal încheiat de persoanele anume prevăzute în actul normativ care
stabilește și sancționează contravenția, denumite în mod generic agenți constatatori;
c) de către membrii consiliului de administrație;
d) de către comisarii Gărzii Financiare;
e) în timpul inventarierii.
14. Sancțiunile contravenționale principale sunt:
a) avertismentul;
b) amenda contravențională;
c) prestarea unei activități în folosul comunității;
d) confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenții;
e) închiderea unității.
15. Sancțiunile contravenționale complementare sunt:

a) confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenții;
b) suspendarea sau anularea, după caz, a avizului, acordului sau a autorizației de
exercitare a unei activități;
c) închiderea unității;
d) blocarea contului bancar;
e) avertismentul.

Control Financiar Examen 2022

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Control Financiar Examen 2022

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Capitolul 1

CONTEXTUL GENERAL ȘI NECESITATEA OBIECTIVĂ A

1. Activitatea de control financiar se defineşte ca fiind:

2. Controlul financiar este un instrument economic utilizat pentru:

4. Controlul contribuie la:

5. Controlul, în accepțiunea lui semantică:

7. Controlul se derulează în trei etape distincte, cărora le corepund 3 componente

8. Controlul se derulează în trei etape distincte, cărora le corepund 3 componente

10. Controlul se derulează în trei etape distincte, cărora le corepund 3 componente

11. Dintre funcțiile specifice controlului financiar-contabil menționăm funcția de

12. Clasificare controlului financiar se face în funcţie de:

14. După structurile care o exercită, activitatea de control financiar poate fi

15. În funcţie de volumul documentelor financiar-contabile analizate, controlul

16. Controlul financiar poate fi definit ca fiind:

17. Controlul financiar serveşte:

19. Controlul financiar-contabil preventiv (anticipat):

20. Controlul financiar-contabil operativ-curent (concomitent):

21. Orice acțiune de control financiar-contabil are ca obiectiv:

23. Procedeul de control reprezintă:

24. Indiferent de metodele, mijlocele și tehnicile folosite pentru prelucrarea datelor,

SISTEMUL METODOLOGIC DE CONTROL FINANCIAR

Controlul documentar contabil se exercită printr-o serie de modalități sau tehnici,

2. Ca tehnică principală de control documentar contabil, controlul cronologic:

3. Controlul cronologic, ca tehnică principală de control documentar-contabil:

4. Ca tehnică principală de control documentar contabil, controlul invers-cronologic:

6. Ca tehnică principală de control documentar contabil, controlul sistemetic:

7. Ca tehnică principală de control documentar contabil, controlul reciproc:

8. Ca tehnică principală de control documentar contabil, controlul încrucișat:

9. Controlul reciproc, ca tehnică principală de control documentar-contabil:

11. Investigaţia de control, ca tehnică principală de control documentar-contabil:

12. Ca tehnică principală de control documentar contabil, investigația de control:

13. Controlul faptic, ca procedeu de control financiar:

14. Inventarierea, ca modalitate principală de control faptic, are ca obiectiv:

15. Expertiza tehnică şi analiza de laborator, ca modalități principale de control

16. Observarea directă, ca modalitate principală de control faptic:

17. Inspecţia fizică, ca modalitate principală de control faptic:

18. Controlul prin sondaj, ca procedeu de control financiar:

19. Eficienţa controlului prin sondaj depinde de:

20. Analiza economico-financiară, ca procedeu de control financiar:

22. Principalele caracteristici ale activităţii de control financiar preventiv sunt:

23. Obiectivul principal al controlului financiar preventiv este:

24. Sfera de acţiune a controlului financiar preventiv este formată din:

25. Controlul financiar preventiv poate fi clasificat în funcţie de structurile care îl

26. Activitatea de determinare a stării unor operaţiuni economice efectuate,

27. Controlul financiar propriu se defineşte ca o fiind formă a controlului financiar

28. Principalul obiectiv al controlului financiar de gestiune constă în:

30. Sistemul metodologic de exercitare a controlului financiar se defineşte ca fiind:

31. Controlul documentar contabil, ca procedeu al controlului financiar, poate fi

34. Realizarea activităţii de înregistrare a operaţiunilor economice în evidenţa

36. În situaţia în care documentele financiar-contabile primare întocmite în mai

39. Controlul cronologic este tehnică de control financiar având ca obiectiv:

40. Obiectivul principal al controlului faptic, ca procedeu de control financiar, constă

41. Calculul de control, ca tehnică a procedeului de control documentar, presupune:

CONTROLUL FINANCIAR AL STATULUI

1. Inspecția fiscală, reglementată de Codul de procedură fiscală, aprobat prin Legea

2. Curtea de Conturi verifică şi analizează:

3. În baza prevederilor legale în vigoare, controlul financiar ulterior extern exercitat

4. Activitatea Ministerului Finanţelor Publice se desfăşoară în baza prevederilor

6. Fac obiectul controlului financiar preventiv operaţiunile care vizează, în principal:

7. Entităţile publice la care se organizează controlul financiar preventiv sunt:

8. Controlul financiar preventiv se exercită asupra:

9. Controlul financiar preventiv constă în verificarea sistematică a operaţiunilor care

10. Controlul financiar preventiv al operaţiunilor: