ORGANIZAREA ŞI EXERCITAREA

CONTROLULUI FINANCIAR INTERN

în cadrul
S.C. LACTA S.R.L.

1. Modalităţi de exercitare a controlului financiar intern

S.C. LACTA S.R.L. GIURGIU nu are în structura sa organizatorică un compartiment de

control financiar intern distinct. Acest gen de control se exercită prin intermediul unor echipe
formate din propriii salariaţi care aparţin compartimentului financiar contabil.
Metodologia de exercitare a controlului financiar intern este o metodologie complexă care
se împleteşte cu aspectele organizatorice, dar şi cu sarcinile de valorificare a constatărilor şi
concluziilor.
Privită în ansamblul ei, în societatea analizată, acţiunea de control financiar intern parcurge
cateva etape sau faze distincte:
 pregătirea acţiunii de control financiar intern;
 organizarea muncii la locul verificării;
 verificarea propriu zisă;
 întocmirea şi perfectarea documentelor de control;
 valorificarea rezultatelor controlului;
 controlul îndeplinirii măsurilor stabilite în urma verificării.
Conţinutul acestor etape şi sarcinile specifice lor sunt influenţate de natura activităţii de
verificare, de mărimea unităţii, de structura organizatorică precum şi de natura obiectivelor şi
competenţelor controlului.
2. Pregătirea acţiunii de control financiar intern

În S.C. LACTA S.R.L. GIURGIU acest lucru revine ca sarcină unităţii şi constă în
principal în alegerea momentului şi duratei controlului, desemnarea persoanelor care vor face
verificarea şi eventual instruirea acestora.
Pregătirea acţiunii de control financiar intern presupune mai întâi o documentare asupra
organizării şi desfăşurării activităţii în sectorul supus verificării. În funcţie de conţinutul
activităţii şi de sarcinile ce vor reveni echipelor de control se trece la desemnarea persoanelor
care vor intra în componenţa acestora.
Echipele desemnate pot fi intruite prin prezentarea unor referate, lecţii de sinteză, studiul
actelor normative, întocmirea unor îndrumare cu problemele de urmărit. În unitatea studiată,
asemenea instructaje se finalizează printr-o seminarizare pentru a se vedea în ce măsură organele
de control şi-au însuşit problemele de fond şi dacă cunosc sarcinile concrete care le revin.
Societatea a mai organizat si schimburi de experienţă care au fost însoţite şi de îndrumarea
echipelor de control.
Organele de control desemnate vor studia actele de control întocmite cu ocazia verificărilor
anterioare, ultimul bilanţ contabil, corespondenţă cu unităţile verificate.
În legătură cu alegerea momentului şi duratei controlului trebuie evitate perioadele de verificare
în activitatea societăţii, iar durata acţiunii trebuie limitată la strictul necesar.

3. Organizarea muncii la locul verificării

Această etapă începe cu prezentarea organelor de control, la compartimentul supus
verificării. Pentru început se ia legătura cu conducerea compartimentului în cadrul aşa-zisului
protocol de prezentare care presupune prezentarea documentelor de împuternicire, prezentarea
scopului controlului, obţinerea onor prime informaţii privind activitatea compartimentului şi
solicitarea sprijinului necesar în realizarea misiunii.
 Pentru preîntâmpinarea oricăror posibilităţi de acoperire a unor eventuale nereguli, dacă
obiectivele organelor de control fac necesară şi oportună o asemenea operaţiune imediat după
vizita de protocol se trece la verificarea inopinată a numerarului şi a celorlalte valori din caserie,
a titlurilor deţinute precum şi a valorilor materiale care necesită controlul inopinat.

După controlul inopinat organele de control pot proceda la o documentare detaliată asupra
organizării şi desfăşurării activităţilor în compartimentul analizat.
În acest scop se pot vizita secţiile de producţie, se analizează procesele tehnologice, se
cercetează modul de întocmire şi de circulaţie a documentelor justificative, se verifică modul
concret de organizare a evidenţei tehnice aplicative şi eventual a contabilităţii. În acelaşi timp se
studiază legăturile dintre compartimente.
De asemenea pot fi obţinute unele informaţii de la personalul compartimentului, informaţii
care privesc greutăţile întâmpinate, lipsurile semnalate, cauzele unor fenomene.
Pot fi avute în vedere observaţii sau recomandări de la organele superioare ale societăţii
sau pot fi analizate unele sesizări şi reclamaţii ale salariaţilor.
După ce s-au documentat în suficientă măsură, organele de control financiar intern
întocmesc un plan detaliat de verificare, axat pe realităţile din compartiment, şi corelat cu
obiectivele urmărite şi cu sarcinile ce le au organele de control.
În aceste planuri se vor include obiectivele de verificat, timpul afectat fiecărui obiectiv şi
perioada în care urmează a fi controlată.
În cazul abordării selective a unora dintre elementele controlului se vor face obligatoriu
toate precizările necesare în planul detaliat, incluzându-se cu exactitate obiectivele analitice,
subunităţile sau gestiunile, perioada pentru care verificarea se face prin sondaj.
Această etapă va cuprinde şi stabilirea de comun acord cu conducerea unităţii a
modalităţilor de atragere a unor salariaţi în munca de control, respectiv în formarea unor echipe
sau comisii mixte.

4. Verificarea propriu-zisă

Aceasta este o etapa de bază ce îmbracă două forme :

  Forma unei verificări faptice
 Forma unei verificări documentare.
Din punct de vedere al organizării şi desfăşurării propriu zisă trebuie să respecte cel puţin
trei reguli:

a) Verificarea obiectivelor înscrise în plan trebuie să se împletească obligatoriu cu

respectarea modului în care compartimentul controlat a dus la îndeplinirea măsurilor stabilite în
urma acţiunilor precedente de control. Accentul principal se pune pe :
 Respectarea disciplinei fiscale;
 Lichidarea datoriilor şi creanţelor;
 Recuperarea pagubelor suferite.
b) Sunt vizate sursele de informare. În cazul în care documentele existente nu permit
organului de control să verifice şi să clasifice toate aspectele, acesta poate solicita
compartimentului de resort întocmirea unor situaţii, extrase de date, calcule analitice, note de
justificare. Se recomandă ca organul de control să limiteze asemenea sesizări la strictul necesar.
c) Tebuie avute în vedere raporturile organelor de control financiar intern cu reprezentanţii
compartimentului de controlat. Ca regulă generală, organele de control vor menţine un contact
permanent cu factorii de răspundere din societate în scopul cunoaşterii eventualelor obiecţiuni
asupra constatărilor, concluziilor parţiale, iar în asemenea cazuri problemele respective vor fi
reanalizate cu toată răspunderea, precum şi în scopul adoptării operative a măsurilor ce se
impun.
De asemenea, pentru a fi la curent cu cele mai actuale probleme ce frământă
compartimentul controlat, organele de control financiar participă la:
 Consfătuiri de producţie;
 Şedinţe de analiză;
 Alte manifestări similare.
Pe de altă parte, din punct de vedere metodologic, etapa verificării propriu-zise trebuie să
satisfacă obligatoriu alte trei cerinţe esenţiale:
 a) Aprecierea oricărei activităţi, operaţiuni, fapte, fenomene economice trebuie să se facă
în spiritul unei depline obiectivităţi, ţinând cont de prevederile actelor normative în vigoare şi
numai pe bază de documente sau de constatări autentice.
b) În examinarea diferitelor fenomene/procese cu caracter economico-financiar trebuie
avute în vedere interdependenţele dintre acestea, pentru aprecierea mai justă:

 A cauzelor generatoare de deficienţe;

 A împrejurărilor în care se produc deficienţele;
 Pentru evaluarea mai realistă a consecinţelor lor.
c) Orice echipă de control financiar intern să desfăţoare o muncă armonioasă, în sens că
fiecare conpartiment are mai întâi obligaţia să îndeplinească exemplar sarcinile directe care îi
revin, iar periodic să informeze pe şeful echipei şi pe coleg asupra constatărilor făcute în
domeniul său.
Mai mult, membrii echipei de control financiar intern trebuie să se întrunească periodic, în
mod organizat în scopul:
 Confruntării opiniilor;
 Informarea reciprocă;
 Adoptarea în comun a măsurilor preconizate sau măcar a celor mai importante.

5. Întocmirea şi perfectarea documentelor de control

Toate constatările pe care organele de control financiar intern le fac în timpul verificării se
consemnează în documentele specifice, care trebuie să prezinte, în mod clar, sistematizat şi
complet realitatea fenomenelor controlate. Actele de control vor cuprinde:
 Concluziile şi aprecierile organelor de control asupra calităţii şi corectitudinii activităţii
economico-financiare;
 Deficienţele constatate;
 Măsuri propuse pentru lichidarea lor.
Actul de control are un rol important în viaţa economică şi socială a societăţii.
În afară de consecinţele lor imediate şi directe, ele pot sta la baza unor importante acţiuni
de natură administrativă şi juridică.
 Aceasta inseamnă că informaţiile şi afirmaţiile conţinute în actele de control trebuie să fie
bine fundamentate, confirmate sau susţinute cu documente corespunzătoare astfel încât să le fie
asigurată o forţă probatorie de necontestat.
Cel mai adesea în cadrul S.C.LACTA S.R.L. GIURGIU, atunci când se constată abateri
sau deficienţe, organele de control stabilesc măsuri de remediere obligatorii şi aplică sau propun
sancţiuni împotriva celor vinovaţi.

Din punct de vedere al formei, aceste documente trebuie să conţină toate elementele de
identificare:
 Numele şi funcţia organului de control;
 Data şi locul controlului;
 Compartimentul sau gestiunea controlată;
 Semnături autorizate (atât ale celor ce controlează, cât şi ale celor controlaţi).
Concluziile de fond vizează în principal autenticitatea constatărilor şi temeinicia
concluziilor.
Actele de control vor consemna numai date şi fapte rezultate din propriile verificări şi care
exclud păreri preconcepute, subiectivismul, arbitrariul.
În S.C. LACTA S.R.L. GIURGIU se menţine regula generală prin care actele de control nu
se înscriu deficienţele sau faptele ilicite constatate de alţii şi mai ales pentru care s-au luat măsuri
legale şi eficiente înainte de începerea controlului.
Ca principiu, actele de control financiar intern sunt documente bilaterale, ceea ce înseamnă
că ele se semnează şi trebuie să fie însoţite atât de organele de control cât şi de reprezentanţii
compartimentului controlat.
Dacă conducerea compartimentului controlat are unele obiecţiuni asupra constatărilor sau
concluziilor controlului, acestea vor trebui clarificate şi soluţionate înainte de semnarea actelor
de control. Dacă obiecţiunile se menţin în continuare, ele vor fi prezentate în scris în maxim trei
zile de la semnarea documentului.
Respectivele obiecţiuni vor fi analizate de către organele de control, care îşi vor formula
punctul de vedere legal şi fundamentat pe datele din procesul verbal, iar materialul (nota şi
obiecţiunile) va fi anexat la actele de control ca parte integrantă a acestora.
 Semnarea actelor de control de către reprezentanţii compartimentului controlat este o
obligaţie legală, indiferent dacă aceasta se face cu sau fără obiecţiuni. În caz contrar, organele de
control financiar intern vor propune sancţiuni.
În cazul controlului financiar intern cele mai importante şi uzuale documente ce se
întocmesc sunt:
 Procesul verbal sau nota de constatare;
 Nota de prezentare;

 Notele unilaterale.
Procesul verbal de verificare sau de control este documentul principal care se
întocmeşte în toate cazurile în care cenzorii contabili constată existenţa unor abateri, insuficienţe,
fapte ilicite. Procesul verbal sistematizat pe capitole, în ordinea celor patru obiective sintetice,
prevăzute de Normele Ministerului Finanţelor (Norme 63,943/1991 aprobat prin H.G. nr.
720/1991). Fiecare obiectiv va constitui un capitol distinct, iar eventualele aspecte care nu au un
corespondent direct în obiectivele analitice se vor înscrie într-un capitol separat la „Alte
obiective”.
Revizorii contabili redactează procesul verbal pe foi separate, fapt care uşurează
delimitarea şi buna înţelegere a problemelor consemnate.
De regule, nu se deschid capitole separate pentru obiectivele la care nu s-au identificat
deficienţe sau abateri.
Pentru a face dovada verificării lor, organele de control financiar intern înscriu aceste
obiective într-o anexă la procesul verbal, menţionându-se:
 Operaţiunile avute în vedere;
 Documentele folosite ca suport;
 Perioada verificată.
În ce priveşte corectitudinea, respectarea realităţii şi a legalităţii acestor obiective, acestea
se atestă prin semnătura organelor de control.
Din punct de vedere al formei de prezentare, procesul verbal cuprinde:
 O parte introductivă care curpinde în principiu date de identificare;
 O parte de conţinut reprezentând expunerea ordonată şi detaliată a tuturor deficienţelor.
 Conţinutul procesului verbal respectă ordinea succesivă a obiectivelor stabilite prin norme,
detaliate şi completate de orice societate care are în structura sa compartiment de control.
Pentru a uşura munca celor care verifică actele de control, fiecare deficienţă trebuie
prezentată în proces verbal în mod complet şi concludent, menţionându-se în mod obligatoriu
elemente cum sunt:
 Obiectivul verificat cu indicarea corectă a: operaţiunilor şi documentelor controlate;
perioada avută în vedere; persoanele care au efectuat controlul;

 Constatarea sau constatările considerate drept deficienţe, abateri, fapte ilicite, cu

indicarea expresă a prevederilor legale incălcate şi stabilirea exactă a consecinţelor
economicee, financiare, fiscale, patrimoniale.
 Persoanele făcute răspunzătoare şi temeiul legal pe care se întemeiază această
răspundere, inclusiv eventualele obiecţiuni şi punctele de vedere ale organelor de
control asupra acestora.
 Măsuri luate în timpul controlului şi cele care urmează a se lua în continuare de către
unitatea verificată, cu indicarea termenelor şi a persoanelor care răspund de îndeplinirea
lor.
Persoanele considerate vinovate de abaterile consemnate şi procesul verbal vor fi ascultate
cu privire la faptele reţinute în sarcina lor, lucru care se realizează mai ales prin note explicative
scrise.
Organele de control financiar intern vor verifica apoi apărările formulate. În caz de
imposibilitate/refuz se vor face menţiunile corespunzătoare în procesul verbal, precizându-se
cauza neîndeplinirii acestor măsuri obligatorii.
Potrivit uzanţelor, in controlul financiar intern, persoanele făcute răspunzătoare de abateri,
fapte ilicite, vor fi solicitate să semneze personal procesul verbal la sfârşitul constatărilor
respective în cadrul capitolului în care se încadrează obiectivul controlat.
Dacă abaterile săvârşite urmează să atragă stabilirea răspunderii penale, procesul verbal va
fi obligatoriu semnat şi de persoanele care au săvârşit faptele incriminate.
 Nota de prezentare nu este un simplu document de însoţire. Ea trebuie să conţină şi alte
aprecieri sau propuneri faţă de cele conţinute în procesul verbal. Dintre acestea, cele mai
frecvente consemnări suplimentare vizează aspecte ca:
a) Dacă unele dintre deficienţele semnalate în procesul verbal sunt consecinţa aplicării
dispozitivelor date sau recomandărilor date de organe sau persoane din afara compartimentului
controlat, acestea trebuie nominalizate în nota de prezentare cu detalii necesare cunoaşterii
exacte a gradului de implicare.
b) Dacă unele obiective, probleme sau aspecte necesită a fi controlate sau urmărite în
continuare, organele de control financiar intern vor face în nota de prezentare propunerile
corespunzătoare.

c) Dacă măsurile adoptate de conducerea societăţii nu satisfac exigenţele organului de

control, nota de prezentare va consemna setul de măsuri ce urmează a fi luate în continuare.
Asemenea măsuri privesc în principal aplicarea sancţiunilor disciplinare, propuneri de
imputare a pagubelor, stabilirea răspunderii penale, comunicări ce urmează a fi făcute altor
persoane juridice sau fizice.
Propunerile organului de control trebuie să fie motivate şi realiste, să conţină elementele
necesare pentru soluţionarea practică a problemelor şi să se bazeze pe constatările conţinute în
procesul verbal de control.
În cazul în care organul de control nu mai are de făcut alte propuneri sau aprecieri faţă de
cele conţinute în procesul verbal, nota de prezentare rămâne fără obiect, iar întocmirea ei nu mai
este obligatorie.
În cazurile în care revizorii contabili nu constată în urma verificării nici o deficienţă,
abateri sau fapte ilicite, precum şi atunci când acestea prin volumul ţi importanţa lor nu justifică
întocmirea unui proces verbal şi a notei de prezentare, se va întocmi o notă unilaterală.
Acest document are rolul de a face dovada efectuării controlului şi va consemna
obiectivele şi documentele verificate, perioadele avute în vedere şi principalele constatări făcute.
Procesul verbal de control şi nota de prezentare sau nota unilaterală, după caz trebuie
însoţite de toate documentele pe care se întemeiază concluziile sau care conferă realitatea lor.
În cazul controlului de gestiune, în categoria acestor documente se cuprind:
 Notele de constatare;
  Notele explicative sau declaraţiile;
 Liste de inventariere;
 Declaraţii de gestiune;
 Angajamente de acoperire a prejudiciilor;
 Sesizări primite de la diverse persoane fizice sau juridice;
 Tabele şi situaţii;
 Extrase de date.

6. Valorificarea rezultatelor controlului.

Această etapă se referă în principal la stabilirea măsurilor prin care gestiunea controlată
urmează să remedieze deficienţele constatate şi să prevină repetarea acestora.
Funţie de moment şi de competenţa adoptării lor, aceste măsuri sunt de mai multe feluri şi
au reglementări diferite:
a) O parte de măsuri se iau de către organele de control sau conducerea societăţii
verificate chiar în timpul desfăşurării actului de control. Aceste măsuri se găsesc consemnate
distinct în procesul verbal de control. În procesul verbal sau în notele de prezentare vor fi
consemnate şi acele măsuri propuse de organele de control dar pe care unitatea refuză sau
întârzie să le adopte în mod operativ.
b) Alte măsuri sunt cele propuse de organul de control la terminarea operaţiei de
verificare sau sunt adoptate de conducerea societăţii pe baza concluziilor finale.
c) O categorie distinctă de măsuri o constituie cele ce depăşesc competenţele de
adoptare atât de organele de control cât şi de societatea sau compartimentul verificat. Aceste
măsuri vor fi comunicate în scris organelor de drept.
Controlul financiar intern presupune şi unele particularităţi în ceea ce priveşte valorificarea
rezultatelor controlului. Astfel, pe baza actelor de control întocmite de revizorii contabili, şeful
compartimentului de control financiar intern prezintă conducerii unităţii în care funcţionează acel
compartiment concluziile controlului efectuat împreună cu măsurile ce se propun pentru
înlăturarea abaterilor şi pentru tragerea la răspundere a celor care au săvârşit nereguli, au produs
pagube sau au comis infracţiuni.
Conducătorul societăţii are obligaţia ca în cadrul compartimentelor şi termenelor stabilite
de lege să aplice măsurile propuse de lege şi îndeosebi aplicarea sancţiunilor, recuperarea
pagubelor şi înaintarea dosarelor spre urmărire sau cercetare penală. Neluarea acestor măsuri
angajează propria răspundere a conducătorului unităţii.
De regulă, măsurile se iau în cel mult trei zile de la data înregistrării actului de control dacă
prin lege nu sunt prevăzute alte termene.
La solicitarea instanţelor de judecată, a organelor de procuratură, a poliţiei, conducătorul
unităţii va dispune cu prioritate măsurile de control gestionar necesare pentru stabilirea

prejudiciilor produse prin infracţiuni şi clarificarea împrejurărilor care au condus la

săvârşirea unor fapte de natură penală.
În cazurile în care conducătorul unităţii nu ia aceste măsuri, şeful compartimentului de
control trebuie să sesizeze imediat în scris Consiliul de Administraţie al societăţii în care
funcţionează, iar în cazurile ce privesc recuperarea pagubelor vor fi sesizate şi organele de
control financiar de stat.
O importantă cale de valorificare a rezultatelor controlului o constituie preluarea actelor de
control, respectiv a concluziilor finale, la diferite niveluri de reprezentare a societăţii verificate.

7. Controlul îndeplinirii măsurilor stabilite în urma verificării.

Prezintă o etapă ulterioară controlului propriu-zis şi este necesară deoarece misiunea

controlului poate fi considerată încheiată numai atunci când deficienţele şi neajunsurile au fost
definitiv lichidate şi s-au luat măsurile pentru preîntâmpinarea repetărilor.
Controlul îndeplinirii măsurilor dispuse revin societăţii putându-se folosi în acest scop
diverse mijloace sau căi de realizare. Cel mai adesea societăţile verificate sunt obligate să trimită
organului de control comunicări sau informări privind stadiul realizării măsurilor şi eficienţa
aplicării acestora.
Cu ocazia viitorului control intern efectele actualelor măsuri vor fi analizate în paralel cu
verificarea obiectivelor din planul detaliat de verificare. Desfăşurarea operaţiunilor propriu-zise
de verificare a gestiunilor respectă regulile generale ale inventarierii. Se utilizează în acest scop
tehnici adecvate de constatare faptică, de măsurare, evaluare, comparare şi calcul în vederea
stabilirii exacte a situaţiei gestiunilor inventariate.
În cazul S.C. LACTA S.R.L. GIURGIU cea mai frecventă metodă de exercitare a
controlului financiar intern este inventarierea. Inventarierea de acest gen nu are neapărat o
legătură directă cu imaginea fidelă a costurilor contabile sau anuale.
Asemenea inventarieri poartă numele de inventarieri de control şi rolul acestora este de a
garanta integritatea patrimoniului. Sarcina efectuării inventarierii de control revine cel mai

adesea organelor proprii de control de gestiune. Acestea vor prezenta conducerii societăţii
nu numai constatările lor, dar şi propuneri care trebuie înregistrate, determinarea prejudiciilor de
natura lipsurilor în gestiune şi recuperarea acestora.
Inventarierea de control nu se suprapune cu inventarierea anuală obligatorie. Ea vizează în
principal excepţiile de la regula generală a inventarierii o dată pe an precum şi situaţiile sau
cazurile sociale care fac obligatorie inventarierea.
Inventarierea reprezintă ansamblul operaţiunilor prin care se constată existenţa tuturor
elementelor de activ sau pasiv, fie cantitativ şi valoric, fie numai valoric.
Regula generală stabileşte că patrimoniul societăţii se inventariază o dată pe an. De la
această regulă generală există o suită de excepţii, în sensul că unele elemente sau grupuri de
elemente patrimoniale trebuie inventariate la perioade mai mici de timp decât un an, în timp ce
alte elemente sau unele gestiuni pot fi inventariate la perioade mai mari de un an.
Din posibilităţile băneşti, cecurile, cambiile, biletele la ordin, precum şi celelalte valori din
caseria unităţii trebuiesc inventariate obligatoriu cel puţin o dată pe lună în conformitate cu
reglementările operaţiilor de casă. Asemenea obligaţii revin în sarcina revizorilor contabili pe
timpul efectuării controlului.
 Decontările în cadrul grupului, decontările în cadrul sistemului şi cele din operaţii din
participaţie, dar mai ales decontările în cadrul societăţii respective între unitate şi subunităţi se
inventariază trimestrial pentru a se putea întocmi sintezele cerute de finanţele publice.
Mărfurile şi ambalajele din societăţile comerciale cu amănuntul, inclusiv cele din
alimentaţia publică, nu pot fi tratate în regimul de inventariere anual. Experienţa arată că atunci
când vânzarea se face cu plata direct la vânzător, mărfurile şi ambalajele trebuiesc inventariate
de 3 ori pe an.
Societăţile comerciale cu activitate sezonieră sunt supuse unui regim de inventariere
trimestrială şi obligatoriu la sfârşitul perioadei de activitate. Un regim perticular au gestionarea
silozurilor de gheaţă care nu pot fi inventariate pe parcurs. Acestea se controlează numai scriptic,
după livrarea întregii cantităţi de gheaţă însilozată.
Produsele în curs de execuţie se inventariază obligatoriu la sfârşitul fiecărei perioade de
gestiune – care implică determinarea costurilor sau a rezultatelor din exploatare. Putem asimila
aici şi imobilizările în curs de execuţie.

Alte elemente patrimoniale pot fi inventariate numai scriptic, iar constatarea lor efectivă să
se facă la perioade mici.
În afară de termenele obligatorii trebuie avute în vedere toate împrejurările cunoscute sub
numele de situaţii, cazuri speciale, care fac obligatorie inventarierea unui patrimoniu în întregul
său, a unor elemente patrimoniale, unor gestiuni sau unor părţi din acestea.
Asemenea cazuri sunt:
a) Predarea sau primirea unei gestiuni. Este cu desăvârşire interzis să se facă schimbarea
gestionarului fără a avea la bază un inventar şi un proces verbal, semnate atât de gestionarul care
predă cât şi de cel care preia gestiunea.
b) Ori de câte ori sunt indicii că într-o gestiune există plusuri sau minusuri de inventar a
căror mărime efectivă nu poate fi determinată exact decât prin inventariere.
c) La cererea organelor de control financiar sau gestionar, a experţilor contabili sau altor
organe abilitate de lege.
d) În cazurile modificărilor de preţuri.
e) Cu prilejul reorganizării gestiunii.
 f) Cu prilejul modificărilor structurale (comasările, divizările, dizolvările de unităţi,
subunităţi sau gestiuni).
g) În urma unor calamităţi naturale, cazuri fortuite care afectează o gestiune sau alte
elementee patrimoniale ale societăţii.
În legătură cu periodicitatea operaţiei de inventariere de control este necesară şi precizarea
că la gestiunile nou înfiinţate sau care au un gestionar nou se recomandă o nouă inventariere de
control în cel mult patru luni de la intrarea lor în funcţiune.
Elementele patrimoniale ale societăţii prezintă o mare diversitate nu numai sub aspectul
conţinutului lor material, dar şi sub aspectul regimului lor economic şi juridic, al destinaţiei pe
care o au şi a rolului pe care îl îndeplinesc în cadrul proceselor economice.
Cele mai multe dintre acestea sunt bunuri concrete de natura imobilizărilor corporale sau a
stocurilor.
Alte elemente patrimoniale îmbracă forma bănească, reprezentând numerar, alte valori de
trezorerie sau disponibilităţile în contul de la bancă. Celelalte componente ale patrimoniului pot
reprezenta titluri, drepturi de creanţă, obligaţii, fonduri, finanţări.

În asemenea condiţii, inventarierea de control presupuneadoptarea unor tehnici specifice de

lucru adecvatee diferitelor categorii de elemente patrimoniale.
Inventarierea de control a activelor imobilizate şi a imobilizărilor în curs de execuţie este
uşurată de modul de organizare a evidenţei, în sensul că evidenţa operativă reţine pe locuri de
folosinţă, iar fiecare obiect se identifică prin numărul sau de inventar.
Inventarierea presupune o constataree efectivă la faţa locului a fiecărui obiect. Pentru
aceasta, fişele mijloacelor fixe întocmitee pe categorii, predate responsabililor cu mijloacele fixe
şi completate în cursul anului pe baza documentelor de mişcare, cuprind la sfârşitul de an situaţia
scriptică a gestiunilor.
Revizorii ce efectuează controlul au posibilitatea să confrunte situaţia faptică constatată cu
situaţia scriptică şi să determine cu uşurinţă diferenţele. Mijloacele fixe, care la data controlului
se află în afara societăţii sau bunurile trimise pentru reparaţii se inventariază de regulă înainte de
ieşirea lor temporară din societate.
În comerţ intervenţia unor tehnici specifice de inventariere de control se manifestă încă din
faza pregătirii şi organizării operaţiunii. Astfel, la compartimentele de vânzare cu amănuntul, în
categoria lucrărilor de pregătire a inventarierii ce cuprind, pe lângă măsurile comune tuturor
gestiunilor şi unele operaţii specificecum sunt de exemplu stabilirea încasărilor din ziua curentă,
întocmirea recapitulaţiilor pe raioane, stabilirea eventualelor diferenţe între monetar şi benzile de
control, întocmirea de către gestionari a raportului de gestiune.
Pentru realizarea acestei sarcini, revizorii de gestiuni trebuie să asigure mai întâi colectarea
la caserie a sumelor rezultate din vânzare la toate punctele de desfacere, întocmirea monetarului
casei şi totalizarea sumelor înregistrate în aparatele de casă. După anularea acestor totaluri şi
scoaterea benzilor de control, se întocmesc pe raioane şi se stabilesc eventualele diferenţe
valorice. Aceste diferenţe vor fi menţionate în monetar. În continuare, organele de control asistă
pe gestionar la întocmirea raportului de gestiune în care vor fi incluse toate documentele de
intrare şi ieşire a mărfurilor, precum şi cele privind numerarul depus la caserie, document
întocmit până în momentul începerii controlului.
Raportul de gestiune se trimite la contabilitate, iar responsabilul inventarului de control
ridică ştampila şi toate documentele existente în gestiuni, inclusiv benzile de control ale
aparatelor de casă, documentele ce rămân în păstrarea lui până la terminarea controlului.

Particularităţile intervin în legătură cu modul concret de inventariere a unor mărfurii şi

îndeosebi a produselor alimentare şi produselor agricole. În cazul lichidelor trebuie avută în
vedere situaţia unor produse cu densitate diferită.
Pentru băuturile inventariate, revizorii au obligaţia de a stabili şi verifica tăria alcoolică,
lucru ce se realizează prin analize de laborator şi prin confruntarea rezultatelor cu menţiunile din
documentele de primire de la furnizori.
Probele de laborator sunt necesare şi pentru alte mărfuri alimentare cum sunt cele care
prezintă indici de alterare, precum şi cele care pot fi uşor denaturate sau diluate.
Regula spune că ori de câte ori revizorii contabili ridică probe pentru analize de laborator,
acestea se vor preleva în dublu exemplar, lăsându-se la gestiunea inventariată, în păstrarea
gestionarului o contraprobă sigilată. Operaţiunea de prelevare a probelor se consemnează
obligatoriu în procese verbale distincte.

În anumite situaţii, tehnicile de inventariere de control sunt influenţate de mărimea

stocurilor sau de natura ambalajelor. La depozitul de combustibili solizi, dacă stocurile sunt mai
mici de 50 tone, ele se inventariază prin cântărire, iar dacă sunt mai mari, determinarea cantităţii
se face prin măsurare, cubaj.
O particularitate în cazul inventarierii gestiunilor de mijloace băneşti şi alte valori este dată
de periodicitatea gestiunii casei ce se verifică inopinat, cel puţin o dată pe lună de conducătorul
compartimentului de control financiar intern, de înlocuitorul legal sau de drept al acestuia sau de
o altă persoană desemnată în scris de conducerea unităţii. Controlul inopinat al caseriei se
concretrizează într-un proces verbal şi prin semnarea registrului de casă pe fila cu înregistrarea
din ziua controlului. Rezultatul inventarierii se va stabili pe baza datelor înscrise în monetarul
casei şi în listele de inventariere care consemnează celelalte valori din caserie. Valorile efectiv
inventariate se compară cu soldurile scriptice prin evidenţa operativă a casierului şi cu cele din
contabilitate.
Controlul integrităţii mijloacelor băneşti este în primul rând un control faptic bazat pe
inventariere. Aceasta nu exclude, ba chiar presupune, îmbinarea lui cu verificarea documentară
în scopul stabilirii corespondenţei soldurilor şi a legalităţii operaţiilor cu numerar.