Sunteți pe pagina 1din 7

METODA INTEGRĂRII PROPORŢIONALE

Integrarea proporţională este un caz particular al integrării globale, pentru că


integrarea conturilor societăţii consolidate se face numai la nivelul procentului de interes
deţinut de societatea consolidată.
Dacă principiul metodei integrării proporţionale este foarte apropiat de cel al integrării
globale, trebuie subliniat că această metodă, care se aplică exclusiv societăţilor sub control
concomitent , nu conduce, spre deosebire de integrarea globală, la punerea în evidenţă a
intereselor terţilor în capitalul propriu şi în rezultatul societăţilor consolidate.
Prin această metodă elementele bilanţului şi contului de rezultate sunt reluate în
conturile consolidate, proporţional cu drepturile pe care le deţine fiecare societate participantă
la operaţiunea de consolidare. Folosirea acestei metode de consolidare necesită acordul
asociaţilor referitor la partajarea proporţională a elementelor patrimoniale deţinute, deoarece
societăţile sunt plasate în mod conjunctural sub controlul unui număr restrâns de asociaţi, iar
decizia nu poate aparţine în mod unanim nici unuia dintre ei.
Consolidarea conturilor prin integrarea proproţională presupune consolidarea atât a
elementelor de bilanţ, cât şi a celor din contul de profit şi pierdere, urmărind cronologic
următoarele etape:
1. integrarea tuturor elementelor de activ şi pasiv exigibil ale societăţii consolidate,
după efectuarea eventualelor corecţii asupra lor, în bilanţul consolidat, în funcţie
de procentul de participare deţinut de societatea-mamă;
2. eliminarea tuturor operaţiunilor sau a conturilor reciproce dintre societăţile
grupului intrate în consolidare;
3. eliminarea din activ a titlurilor de participare deţinute de societatea consolidantă
(SM) în capitalul societăţii consolidate, prin diminuarea corespunzătoare a părţii
de capital şi rezerva curentă cuvenită SM din capitalul social şi rezervele
societăţii consolidate;
4. preluarea la rezervele constituite a diferenţei dintre valoarea integrată a
posturilor de activ şi a celor de pasiv, corespunzătoare societăţilor consolidate.

1
A. Integrarea proporţională a elemntelor bilanţiere

Exemplul 1: Presupunem că filiala F este controlată în mod egal de societatea-mamă SM


şi alte trei societăţi (25% fiecare). Legătura dintre F şi SM este simplă-directă, adică
procentajul de control este egal cu cel de interes şi nu există operaţii reciproce între cele
două societăţi. Valoarea totală a titlurilor de participaţie este de 150.000 lei.

Bilanţul societăţii SM la data de 31.12.N


Activ Pasiv
Elemente Valori nete Elemente Valori
Titluri de participare F1 37.500 Capital social 300.000
Alte active fixe şi circulante 962.500 Rezerve 100.000
Rezultat 50.000
Datorii 550.000
Total Activ 1.000.000 Total pasiv 1.000.000

Bilanţul societăţii F1 la data de 31.12.N


Activ Pasiv
Elemente Valori nete Elemente Valori
Alte active fixe şi circulante 500.000 Capital social 150.000
Rezerve 50.000
Rezultat 25.000
Datorii 275.000
Total Activ 500.000 Total pasiv 500.000

1. Cumulul bilanţurilor societăţilor din perimetrul de consolidare


Integrarea posturilor din bilanţul filialei F1 nu trebuie făcut decât la nivelul
procentului de interes al societăţii-mamă SM, adică la nivelul procentului deţinut de 25%.
Bilanţul cumulat al celor două societăţi reţinute în perimetrul de consolidare se prezintă astfel:

2
Bilanţ cumulat (SM + F1) la data de 31.12.N
Activ Pasiv
Elemente Valori nete Elemente Valori
Titluri de participare F1 37.500 Capitaluri proprii SM 450.000
Active fixe şi circulante 1.087.500 - Capital social 300.000
- Active SM 962.500 - Rezerve 100.000
- Active F1 125.000 - Rezultat
50.000
(25% x 500.000)
Partea SM din
56.250
capitalurile proprii ale F1
- Capital social 37.500
(25% x 150.000)
- Rezerve 12.500
(25% x 50.000)
- Rezultat 6.250
(25% x 25.000)
Datorii 618.750
Datorii SM 550.000
Datorii F1 68.750
(25% x 275.000)
Total Activ 1.125.000 Total pasiv 1.125.000

2. Eliminarea titlurilor deţinute la societăţile consolidate: deoarece nu sunt puse în


evidenţă interesele minoritare, această a doua etapă încheie lucrările pregătitoare
întocmirii bilanţului consolidat. Eliminarea titlurilor de participaţie constă în
diminuarea activului cu valoarea acestora dată de costul de achiziţie şi
concomitent, diminuarea cu aceeaşi valoare a pasivului bilanţului cumulat.
3. Întocmirea bilanţului consolidat

Bilanţ consolidat la data de 31.12.N


Activ Pasiv
Elemente Valori nete Elemente Valori
Titluri de participare F1 0 Capital social 300.000
(37.500 –37.500) (300.000+37.500 – 37.500)
Active fixe şi circulante Rezerve 112.500
1.087.500
(100.000 + 12.500)
Rezultat 56.250
(50.000 + 6.250)
Datorii 618.750
Total Activ 1.087.500 Total pasiv 1.087.500

3
B. INTEGRAREA PROPORŢIONALĂ A CONTULUI DE PROFIT ŞI
PIERDERE

Contul profit şi perdere SM la data de 31.12.N


Cheltuieli de exploatare 950.000 Venituri din exploatare 1.000.000
Cheltuieli financiare 75.000 Venituri financiare 70.000
Cheltuieli extraordinare 25.000 Venituri extraordinare 30.000
Rezultat 50.000
Total 1.100.000 Total 1.100.000

Contul de profit şi pierdere F1 la data de 31.12.N


Cheltuieli de exploatare 445.000 Venituri din exploatare 500.000
Cheltuieli financiare 90.000 Venituri financiare 50.000
Cheltuieli extraordinare 30.000 Venituri extraordinare 40.000
Rezultat 25.000
Total 590.000 Total 590.000

Contul de profit şi pierdere cumulat (SM + F1) la data de 31.12.N


Cheltuieli Venituri
Elemente SM F1 Cumul Elemente SM F1 Cumul
(SM + (SM +
25%F1) 25%F1)
Cheltuieli de 950.000 445.000 1.061.250 Venituri din 1.000.000 500.000 1.125.000
exploatare exploatare
Cheltuieli 75.000 90.000 97.500 Venituri 70.000 50.000 82.500
financiare financiare
Cheltuieli 25.000 30.000 32.500 Venituri 30.000 40.000 40.000
extraordinare extraordinar
e
Rezultat 50.000 25.000 56.250
TOTAL 1.100.000 590.000 1.247.500 1.100.000 590.000 1.247.500

Integrarea proproțională nu necesită punerea în evidență a interesului acționarilor


minoritari din afara grupului, fapt ce determină eliminarea acestei etape și trecerea la etapa
următoare.
2. Întocmirea contului de profit și pierdere consolidat.
Contul de profit şi pierdere consolidatla data de 31.12.N
Cheltuieli de exploatare 1.061.250 Venituri din exploatare 1.125.000
Cheltuieli financiare 97.500 Venituri financiare 82.500
Cheltuieli extraordinare 32.500 Venituri extraordinare 40.000
Rezultat 56.250  
Total 1.247.500 Total 1.247.500

4
A. INTEGRAREA PROPORŢIONALĂ A ELEMNTELOR BILANŢIERE

Exemplul 2: O societate F care a fost creată în comun de grupurile SM, X şi Y,


aducând aport de 1/3 la formarea capitalurilor acestei societăţi. Nu au fost efectuate
tranzacţii între aceste societăţi. Consolidarea se efectuează la sfărşitul exerciţiului
financiar N.
Bilanţ SM la data de 31.12.N
Activ Pasiv
Elemente Valori nete Elemente Valori
Titluri de participare F1 100 Capital social 1.000
Stocuri 700 Rezerve 300
Creanțe 900 Rezultat 100
Disponibilități 500 Datorii 800

Total Activ 2.200 Total pasiv 2.200

Bilanţ F la data de 31.12.N


Activ Pasiv
Elemente Valori nete Elemente Valori
Stocuri 420 Capital social 300
Creanțe 90 Rezerve 90
Disponibilități 90 Rezultat 30
Datorii 180

Total Activ 600 Total pasiv 600

Pentru efectuarea primei etape în consolidare, şi anume cumulul posturilor bilanţiere


ale SM şi F, vom ataşa bilanţului societăţii-mame SM posturile bilanţiere ale filialei deţinute
în comun cu celelalte două grupuri X şi Y, doar proporţional cu cota deţinută în capitalurile
acesteia de către M, ţinând seamă de procentul de interes. Celelalte etape vor fi evidenţiate în
continuare în tabloul de lucru de ma jos, şi anume eliminarea titlurilor de participare în
societatea F şi diminuarea părţii corespunzătoare la nivelul capitalurilor deţinute în F, iar în
final repartizarea capitalurilor proprii consolidate prin apariţia posturilor specifice
consolidării, ajungându-se la întocmirea bilanţului consolidat.

5
Posturi SM F Fx% Cumul M + 1/3F Eliminarea titlurilor Crearea posturilor de Bilanţ consolidat
bilanţ interes de capital consolidare
Titluri F 100 - - 100 -100 - -
Stocuri 700 420 140 840 840 840
Creanţe 900 90 30 930 930 930
Disponibil 500 90 30 530 530 530
Total Activ 2.200 600 200 2.400 2.300 2.300
Capital 1.000 300 100 1.100 -100 1.000 1.000
Rezerve 300 90 30 330 -330 -
Rezerve 330 330
consolidate
Rezultat 100 30 10 110 -110 -
Rezultat 110 110
consolidat
Datorii 800 180 60 860 860 860
Total Pasiv 2.200 600 200 2.400 2.300 2.300

6
B. INTEGRAREA PROPROŢIONALĂ A CONTURILOR DE REZULTATE

Contul de rezultate SM
Cheltuieli de exploatare 1.880 Venituri din exploatare 2.000
Cheltuieli extraordinare 40 Venituri extraordinare 100
Cheltuieli privind impozitul pe profit 80
Rezultat 100
Total 2.100 Total 2.100

Contul de rezultate F
Cheltuieli de exploatare 1.080 Venituri din exploatare 1.200
Cheltuieli extraordinare 60
Cheltuieli privind impozitul pe profit 30
Rezultat 30
Total 1.200 Total 1.200

Posturi SM F Fx% Cumul SM + Cont de


interes 1/3F rezultate
consolidat
Cheltuieli de exploatare 1.880 1.080 360 2.240 2.240
Cheltuieli extraordinare 40 60 20 60 60
Cheltuieli privind 80 30 10 90 90
impozitul pe profit
Rezultat 100 30 10 110 -110
Rezultat consolidat - - - - 110
TOTAL CHELTUIELI 2.100 1.200 400 2.500 2.500
Venituri din exploatare 2.000 1.200 400 2.400 2.400
Venituri extraordinare 100 - - 100 100
TOTAL VENITURI 2.100 1.200 400 2.500 2.500

S-ar putea să vă placă și