UNIVERSITATEA TITU MAIORESCU BUCUREȘTI

FACULTATEA DE DREPT – MASTER

Specializarea: Criminalistică și psihologie judiciară în investigația penală
STUDENT: OCEANU BOGDAN-ALEXANDRU

REFERAT

CONDIŢII LEGALE PENTRU EMITEREA

MANDATULUI DE SUPRAVEGHERE TEHNICĂ
 CUPRINS

Noțiuni introductive ............................................................................................................pag. 3-4

Aspecte procedurale .........................................................................................................pag. 4-5

Procesul dispunerii mandatului de supraveghere tehnică .............................................pag. 5-6

Conţinutul cererii formulate de către procuror .................................................................pag. 7-9

Drepturile încălcate prin metodele speciale de supraveghere sau cercetare ...pag. 9-12

Punerea in executare a mandatului de interceptare......................................pag. 13-

14

Informarea persoanei supravegheate…………………………………………..pag. 14

Bibliografie…………………………………………………………………………pag. 15

2
 Noțiuni introductive

Codul de procedură penală explică înţelesul noţiunii de supraveghere

tehnică în art 138 alin. 13 arătând că prin supraveghere tehnică se înţelege
utilizarea uneia dintre metodele prevăzute la alin. 1 lit (a) - (e).
Legiuitorul arată cinci procedee probatorii speciale distincte, denumite
și metode speciale de supraveghere, prin care se urmăreşte scopul obţinerii
de probe în procesul penal: interceptarea comunicaţiilor ori a oricărui tip de
comunicare la distanţă, accesul la un sistem informatic, supravegherea
video, audio sau prin fotografiere, localizarea sau urmărirea prin mijloace
tehnice, obţinerea datelor privind tranzacţiile financiare ale unei persoane.
Interceptarea comunicaţiilor ori a oricărui tip de comunicare este
definită în doctrină 1 ca montorizarea, accesul, colectarea, interceptarea sau
înregistrarea comuncărilor efectuate prin telefon fie ele verbale, comunicări
de date prin sistemul de file sharing , fie scrise prin intermediul SMS sau
MMS.
Prin acces la un sistem informatic se înţelege acel procedeu IT de
pătrundere într-un sistem informatic sau într-un mijloc de stocare a datelor
informatice, direct sau de la distanţă, fie prin intermediul reţelelor de
internet, fie cu ajutorul programelor anume create pentru acest tip de
procedeu, în scopul de a detecta şi culege probe menite să ajute la
identificarea infracţiunilor săvârşite precum şi pentru a fi identificaţi autorii şi
coautorii unei infracţiuni cât şi pentru descoperirea metodelor infracţionale
utilizate de către aceştia. Acest sistem informatic este alcătuit fie dintr-un
dispozitiv sau mai multe dispozitive conectate între ele printr-o reţea
informatică.
Prin date informatice se înţelege orice reprezentare de fapte, informaţii
sau concepte sub o formă adecvată prelucrării într-un sistem informatic,
inclusiv un program capabil să determine executarea unei funcţii de către un
sistem informatic.
Prin supraveghere video, audio sau prin fotografiere se înţelege
fotografierea persoanelor, observarea sau înregistrarea conversaţiilor,
mişcărilor ori a altor activităţi ale acestora.
Prin localizare sau urmărire prin mijloace tehnice se înţelege folosirea
unor dispozitive care determină locul unde se află persoana sau obiectul la
care sunt ataşate.
1
I.Neagu, M.Damaschin, Tratat de procedură penală. Partea generală,. În lumina noului Cod de procedură penală, Ediţia a II-a, Ed.
Universul Juridic, Bucuresti, 2015, p. 495.

3
 Prin obţinerea datelor privind tranzacţiile financiare ale unei persoane
se înţelege operaţiunile prin care se asigură cunoaşterea conţinutului
tranzacţiilor financiare şi al altor operaţiuni efectuate sau care urmează să
fie efectuate prin intermediul unei instituţii de credit ori ai altei entităţi
financiare, precum şi obţinerea de la o instituţie de credit sau de la altă
entitate financiară de înscrisuri ori informaţii aflate în posesia acesteia
referitoare la tranzacţiile sau operaţiunile unei persoane.

Aspecte procedurale
Codul de procedură penală, în art. 139. alin. 1-4 defineşte
supravegherea tehnică şi reglementează condiţiile care trebuie îndeplinite
cumulativ pentru ca aceasta să poată fi dispusă, organul care o dispune, în
cazul căror infracţiuni se dispune cât şi ce fel de înregistrări obţinute prin
această metodă pot constitui sau nu mijloace de probă.
Aşadar, alin.1 reglementează aceea că supravegherea tehnică se
dispune de judecătorul de drepturi şi libertăţi atunci când sunt îndeplinite
următoarele condiţii: există o suspiciune rezonabilă cu privire la pregătirea
sau săvârşirea unei infracţiuni, măsura să fie proporţională cu restrângerea
drepturilor şi libertăţilor fundamentale, date fiind particularităţiile cauzei,
importanţa informaţiilor ori a probelor ce urmează a fi obţinute sau
gravitatea infracţiunii, probele nu ar putea fi obţinute în alt mod sau
obţinerea lor ar presupune dificultăţi deosebite ce ar prejudicia ancheta ori
există un pericol pentru siguranţa persoanelor sau a unor bunuri de valoare.
În alineatul următor, sunt reglementate expres genul de infracţiuni
pentru care se poate cere dispunerea supravegherii tehnice, după cum
urmează: în cazul infracţiunilor contra securităţii naţionale, în cazul unor
infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai
mare, în cazul infracţiunilor de trafic de droguri, trafic de arme, trafic de
persoane, acte de terorism, spălare a banilor, de falsificare de monede ori
alte valori, de falsificare de instrumente de plată electronică, contra
patrimoniului, de şantaj, de viol, de lipsire de libertate, de evaziune fiscală,
în cazul infracţiunilor de corupţie şi al infracţiunilor asimilate infracţiunilor de
corupţie, infracţiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene,
al infracţiunilor care se săvârşesc prin sisteme informatice sau mijloace de
comunicaţii electronice. În concluzie, această metoda specială de
supraveghere se poate dispune în cazul infracţiunilor cu un grad sporit de
periculozitate, în cazul infracţiunilor care prezintă o oarecare dificultate de
probat şi care sunt complexe în natura lor.
Următoarele alineate ale aceluiaşi articol reglementează înregistrările
efectuate de părţi sau alte persoane ca fiind mijloace de probă când privesc
propriile convorbiri sau comunicări pe care le-au purtat cu terţii, iar orice alte

4
 înregistrări pot constitui mijloace de probă doar dacă nu sunt interzise de
lege. Raportul dintre avocat si partea pe care o reprezintă sau asistă nu
poate constitui obiect al supravegherii tehnice decât dacă se dovedeşte că
în cadrul acestui raport, avocatul săvârşeşte o infracţiune, ajută la
îndeplinirea unei infracţiuni ori pregăteşte săvârşirea unei infracţiuni dintre
acelea menţionate în paragraful anterior. Dacă totuşi acest raport face şi el
parte din obiectul dispunerii supravegherii tehnice, probele obţinute pe
această cale nu pot fi folosite in cadrul niciunui proces penal, probele
urmând a fi distruse de către procuror indiferent dacă ele au fost obţinute pe
parcursul ori după finalizarea executării acestei măsuri. 2

Procesul dispunerii mandatului de supraveghere tehnică

Mandatul de supraveghere tehnică se dispune pentru o perioadă de cel
mult 30 de zile, în cursul urmăririi penale, de către judecătorul de drepturi şi
libertăţi, la cererea motivată a procurorului, de la instanţa competentă să
judece cauza în primă instanţă sau de la instanţa corespunzătoare în grad
acesteia în a cărei circumscripţie se află sediul parchetului din care face
procurorul care a format cererea. Ca excepţie, există însă câteva condiţii în
care această măsură poate fi dispusă de către procuror.
Condiţiile care trebuie îndeplintie cumulativ pentru ca acest mandat să
fie dispus sunt cele expuse mai sus şi anume cele prevăzute de Codul de
procedură penală, art .139. alin 1 şi 2.
Prealabil dispunerii mandatului de supraveghere tehnică, judecătorul
de drepturi si libertăţi verifică îndeplinirea condiţiilor cerute pentru ca
această măsură sa fie dispusă şi totodată legalitatea cererii dispunerii
supravegherii tehnice primite de la procuror. De menţionat este faptul că,
prima condiţie face, din punct de vedere legal, imposibilă dispunerea
măsurilor speciale în alt cadru decât cel al urmăririi penale, asta însemnând
că doar existenţa suspiciunii rezonabile cu privire la pregătirea săvârşirii
unei infracţiuni nu este îndestulătoare, legea impunând, pentru începerea
urmăririi penale in rem constatarea existenţei actului sesizării despre
săvârşirea unei infracţiuni cât şi inexistenţa unui caz care împiedică
începerea urmăririi penale dintre cele prevăzute la art. 16 3.
Conform Art. 305, Cod de procedură penală, începerea urmăririi
penale începe când actul de sesizare îndeplineşte condiţiile prevăzute de
lege şi se constată că nu există vreunul dintre cazurile care împiedică
începerea urmăririi penale prevăzute la art. 16, alin. 1.
Deşi supravegherea tehnică constituie o întruziune în viaţa privată a
unei persoane, ea se dispune asupra cercetării faptei şi nu a persoanei,
2
Noul Cod de Procedură Penală, Articolul 139.
3
I.Neagu, M.Damaschin, op. citat., p. 497.

5
dispoziţiile art. 139 şi art. 140 se referă doar la existenţa unei suspiciuni
rezonabile cu privirea la săvârşirea unei infracţiuni, deci cu privire la fapta
penală, nu cu privire la autorul ei.
Judecătorul de drepturi şi libertăţi dispune, prin încheiere, respingerea
sau admiterea cererii de dispunere a măsurii supravegherii tehnice, în cazul
in care constată că, sunt sau nu sunt îndeplinite condiţiile menţionate de art.
139. alin. 1.
Nu este supusă niciunei căi de atac încheierea prin care judecătorul
de drepturi şi libertăţi s-a pronunţat asupra măsurilor de supraveghere
tehnică, iar pentru a opera o nouă cerere de încuviinţare a aceleiaşi măsuri
este imperios necesar descoperirea sau existanţa unor fapte sau împrejurări
noi, necunoscute la momentul soluţionării cererii anterioare.
Procurorul poate autoriza, de asemenea, măsurile de supraveghere
tehnică în caz de urgenţă şi pe o durată de maximum 48 de ore, când
obţinerea mandatului de supraveghere tehnică în condiţiile art. 140 Codul
de procedură penală ar pune în întârziere cercetările în cadrul urmăririi
penale cât şi atunci când, această întârziere ar putea duce la distrugerea,
pierderea sau alterarea probelor ori ar putea pune în pericol siguranţa
persoanei vătămate, a martorului sau membrilor familiilor acestora.
Este evident faptul că şi în cazul în care, această măsuri sunt dispuse
de urgenţă de către procuror, trebuie îndeplinite de asemenea cele trei
condiţii prevăzute la art. 139 alin.1, cât şi condiţiilor prevăzute de alineatul
următor al aceluiaşi articol. În acest caz, procurorul are obligaţia de a sesiza
judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni
competenţa să judece cauza în primă instanţă sau instanţa corespunzătoare
în grad acesteia în a cărei circumscripţie îşi are sediul parchetul din care
face parte procurorul, în termen de cel mult 24 de ore de la expirarea
măsurii, în vederea confirmării măsurii dispuse şi de asemenea prezentând
un proces-verbal rezumativ al activităţilor de supraveghere efectuate şi
dosarul cauzei.
Odată cu cererea de confirmare a măsurii sau separat, procurorul
poate solicita judecătorului de drepturi şi libertăţi luarea măsurii
supravegherii tehnice în condiţiile art. 140.
Judecătorul de drepturi şi libertăţi, dacă constată că sunt îndeplinite
condiţiile prevăzute expuse mai sus confirmă măsura dispusă de procuror în
termen de 24 de ore, prin încheiere pronunţată în camera de consiliu fară
citarea părţilor şi dispune distrugerea probelor astfel obţinute de pe urma
efectuării măsurii de supraveghere, când constată că nu au fost respectate
condiţiile necesare menţionate.

6
Conţinutul cererii formulate de către procuror
Cererea motivată şi formulată de către procuror trebuie să cuprindă
informaţiile reglementate de lege în art. 140 alin. 2, Cod de procedură
penală şi anume: indicarea măsurilor de supraveghere tehnică care se
solicită a fi dispuse, numele sau alte date de identificare ale persoanei
împotriva căreia se dispune măsura, dacă sunt cunoscute, indicarea
probelor ori a datelor din care rezultă suspiciunea rezonabilă cu privire la
săvârşirea unei infracţiuni pentru care se poate dispune măsura, indicarea
faptei şi a încadrării juridice, iar, în cazul măsurii supravegherii video, audio
sau prin fotografiere, dacă se solicită şi încuviinţarea ca organele de
urmărire penală să pătrundă în spaţii private indicate pentru a activa sau
dezactiva mijloacele tehnice ce urmează a fi folosite sau pentru executarea
măsurii supravegherii tehnice, motivarea caracterului proporţional şi
subsidiar al măsurii. De asemenea procurorul trebuie să înainteze dosarul
judecătorului de drepturi şi libertăţi.
Cererea se soluţionează în camera de consiliu, în aceeaşi zi, fără
citarea părţilor, însă prezenţa procurorului este obligatorie, această
procedură având caracter confidenţial. Referitor la persoanele asupra
cărora se cer dispunerea acestor măsuri, legiuitorului nu face nicio trimitere
expresă, prevederile articolului dând posibilitatea dispunerii acestor măsuri
de supraveghere asupra oricăror persoane. Aşadar, supravegherea tehnică
poate fi extinsă şi asupra terţilor dinafara cadrului infracţional, de exemplu
în cazul relaţiilor profesionale în care secretul profesional se bucură de o
oarecare protecţie în faţa legii, în aceste din cazuri se impune ca datele
obţinute pe calea interceptărilor şi a înregistrărilor audio-video să fie
separate şi selectate doar cele care pot fi utile pentru soluţionarea cazului.
Actuala reglementare clarifică momentul în care pot fi dispuse
metodele speciale de supraveghere, stabilind că acestea nu pot fi dispuse
decât în cursul urmăririi penale.
Conţinutul mandatului de supraveghere tehnică cât şi conţinului
încheierii emise judecătorul de drepturi şi libertăţi sunt reglementate în
Codul de procedură penală, prin dispoziţiile art. 140 alin.5 litera a)-i).
Conform acestui articol, cele două acte emise de către judecătorul de
drepturi şi libertăţi trebuie să conţină următoarele: denumirea instanţei; data,
ora şi locul emiterii; numele, prenumele şi calitatea persoanei care a dat
încheierea şi a emis mandatul; indicarea măsurii concrete încuviinţate;
perioada şi scopul pentru care s-a autorizat măsura; numele persoanei
supuse măsurii de supraveghere tehnică ori datele de identificare ale
acesteia, dacă sunt cunoscute; indicarea, în cazul în care este necesar faţă
de natura măsurii încuviinţate a elementelor de identificare a fiecărui
telefon, a punctului de acces la un sistem informatic, a oricăror date
cunoscute pentru identificarea căii de comunicare sau a numărului de cont;
7
în cazul măsurii supravegherii video, audio sau prin fotografiere în spaţii
private, menţiunea privind încuviinţarea solicitării ca organele de urmărire
penală să pătrundă în spaţii private pentru a activa sau dezactiva mijloacele
tehnice ce urmează a fi folosite pentru executarea măsurii supravegherii
tehnice; semnătura judecătorului şi ştampila instanţei.
Fiind stabilit cadrul procesual penal, procurorul formulează cererea de
emitere a mandatului de supraveghere tehnică prin care conţine menţiunile
expuse mai sus, de asemenea respectând şi prevederile indicate expres în
art. 140. alin. 2 Cod de procedură penală.
Încheierea judecătorului de drepturi şi libertăţi prin care acesta se
pronunţă asupra măsurilor de supraveghere tehnică nu este supusă niciunei
căi de atac.
Mandatul de supraveghere tehnică se dispune pe o perioada de
maximum 30 de zile, în cursul urmăririi penale, cu posibilitatea de a fi
prelungit, pentru motive temeinic justificate, la cererea motivată a
procurorului pentru o altă perioadă care nu poate depăşi 30 de zile. Durata
totală a măsurilor de supraveghere tehnică, asa cum prevede Codul de
procedură penală, cu privire la aceeaşi persoană şi aceeaşi faptă nu poate
depăşi, în aceeaşi cauză 6 luni. Excepţia de la această regulă se face în
cazul măsurii de supraveghere video, audio sau prin fotografiere în spaţii
private, care nu poate depăşi 120 de zile. Asupra cererii de prelungire a
mandatului de supraveghere tehnică, judecătorul de drepturi şi libertăţi se
pronunţă prin încheiere, în camera de consiliu, fără citarea părţilor,
întocmirea minutei fiind obligatorie, iar încheierea nu este supusă niciunei
căi de atac.
Aşa cum precizează art 142. alin.1 din Codul de procedură penală,
procurorul pune în executare supravegherea tehnică ori poate dispune ca
aceasta să fie efectuată de organul de cercetare penală sau de lucrători
specializaţi din cadrul poliţiei ori de alte organe specializate ale statului.
În alineatul 2 al aceluiaşi articol, se prevede obligativitatea furnizorilor
de reţele publice de comunicaţii electronice sau furnizorii de servicii de
comunicaţii electronice destinate publicului sau de orice tip de comunicare
ori de servicii financiare, să colaboreze cu organele de urmările penală şi
autorităţile prevăzute la art.1 în limitele competenţelor acestora, pentru
punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică. Totodată,
aceste persoane sunt chemate să dea concurs tehnic la executarea
mandatului de supraveghere tehnică au, de asemena şi obligaţia să
păstreze secretul operaţiunii efectuate, sub sancţiunea legii penale după
cum prevede alin.3 al art.142.
Mai departe, procurorul are obligaţia de a înceta imediat
supravegherea tehnică dacă nu mai există temeiurile care au justificat

8
măsura înainte de expirarea duratei mandatului şi informează de îndată
desprea aceasta judecătorul de drepturi şi libertăţi.
Toate aceste metode de supraveghere care sunt dispuse de către
procuror în cadrul urmăririi penale în baza mandatului de supraveghere
tehnică trebuie consemnate amănunţit şi cât mai clar şi precis în procesele-
verbale întocmite de către procuror sau organele de urmărie penală în aşa
fel încât să redea cu exactitate fiecare amănunt deprins din aceste activităţi
de natură a crea instanţei o imagine exactă asupra conţinutului acestor
operaţiuni. Fiecare etapă parcursă în derularea acestor operaţiuni trebuie
consemnată şi explicit detaliată în procese-verbale. De asemenea se
întocmeşte proces-verbale pentru fiecare instalare a fiecărui mijloc tehnic de
supraveghere precum şi menţionat pentru fiecare individual, în procese-
verbale, datele care privesc fapta ori care ajută la identificarea persoanelor
bănuite dacă nu sunt cunoscute deja, data şi ora la care a început
activitatea cât şi data şi ora la care s-a încheiat activitatea.
După încetarea măsurii de supraveghere tehnică dispusă, procurorul
informează judecătorul de drepturi şi libertăţi despre activităţile efectuate şi
informează, de asemenea, persoana supravegheată despre măsurile
dispuse în privinţa sa.

Drepturile încălcate prin metodele speciale de supraveghere sau

cercetare

Mandatul de supraveghere tehnică se poate emite pe o durată de o

perioadă de cel mult 30 de zile (art. 140 alin. 1) care poate fi prelungită pe
cel mult alte 30 de zile (art. 144 alin. 1), dar nu mai mult de 120 de zile (art.
144 alin. 3) reflectă caracterul sistematic şi permanent al înregistrării video
efectuată fără ştiinţa persoanei în domiciliul acesteia, realizându-se astfel
ingerinţa în dreptul protejat de Convenţie acceptată în jurisprudenţa
europeană, aşa cum s-a arătat numai în modalitatea în care ea se face
sistematic şi permanent.
Un drept însă, ce este profund afectat şi chiar desfiinţat, în opinia mea,
este dreptul fundamental pentru persoana umană cu adânci reverberaţii în
timp şi consacrat prin multe reglementări internaţionale în materia
drepturilor omului, şi anume dreptul la inviolabilitatea domiciliului protejat
în egală măsură de Constituţie (art. 27) şi de Convenţie(art.8).
Practic, prin această reglementare supusă discuţiei ce vizează pătrunderea
în domiciliul unei persoane fără ştiinţa acesteia pentru a activa sau
dezactiva mijloacele tehnice în vederea executării măsurii tehnice a

9
supravegherii video, audio sau prin fotografiere se încalcă grav până la
suprimare inviolabilitatea domiciliului.
Deosebirea esenţială între această procedură de punere în executare
a mandatului de supraveghere tehnică în cazul supravegherii video
prevăzută de art. 138–
147 din NCPC şi percheziţia domiciliară reglementată de dispoziţiile art.
157–162 din acelaşi cod, ambele vizând pătrunderea în domiciliul
persoanei,  este aceea că, dacă în cazul percheziţiei domiciliare persoana
vizată ştie de efectuarea perchiziţiei prin prezenţa sa sau a unui
reprezentant al acesteia la domiciliul percheziţionat (art. 159 alin. 6),  în
cazul procedurii emiterii mandatului de supraveghere persoana vizată nu
ştie de pătrunderea procurorului, organului de cercetare penală sau altor
lucrători specializaţi din cadrul poliţiei, ori alte organe specializate ale
statului (art. 142 alin. 1) care se face pe ascuns,  în domiciliul său, ceea ce
este de nepermis în condiţiile unui stat de drept.De altfel, chiar dacă ar fi
acceptată o atare reglementare, aşa cum este prevăzută actualmente de
legea procesuală penală, o problemă ce poate fi pusă este şi aceea a
modului concret în care se realizează această pătrundere în spaţiul privat.
Cu privire la acest mod concret al pătrunderii pe ascuns în spaţiul
privat al unei persoane se poate face trimitere la Legea nr. 51/1991 privind
siguranţa naţională sau la Legea nr. 535/2004 privind prevenirea şi
combaterea terorismului, singurele legi ce reglementează pătrunderea în
domiciliul unei persoane suspecte de săvârşirea unor infracţiuni atât de
grave ce constituie ameninţări la securitatea naţională sau infracţiuni de
terorism. Astfel art. 20 din Legea nr. 535/2004 reglementează „accesul într-
un loc”.
Pentru a fi realizabil „accesul într-un loc” au fost stabilite în doctrina de
specialitate anumite reguli tactice .Aceste reguli tactice,  aşa cum sunt ele
nuanţate,  confirmă atât de mult – dacă mai era cazul – sfidarea unui drept
atât de elementar pentru persoana umană şi intimitate, cum este dreptul la
inviolabilitatea domiciliului.De altfel, în cazul dat prin noţiunea de „spaţiu
privat” utilizat de legiuitor nu înseamnă numai domiciliul efectiv al persoanei
unde aceasta îşi desfăşoară viaţa privată, viaţa de familie, ci şi orice
reşedinţă secundară, noţiunea de domiciliu având o interpretare extensivă
în jurisprudenţa Curţii Europene fiind inclusă noţiunea largă de viaţă
privată .
Pe de altă parte este considerat domiciliu şi locul unde o persoană
fizică sau juridică îşi desfăşoară activitatea profesională sau comercială aşa
numitul „sediu profesional”.
Deci în toate aceste „spaţii private” organul de urmărire penală poate să
pătrundă fără ştiinţa proprietarului, a chiriaşului prin metodele ce consfinţesc

10
regulile tactice de care s-a făcut vorbire pentru a-i „plasa” pe ascuns o
cameră de supraveghere video, de pildă, dacă acea persoană este cel puţin
suspectă de pregătirea sau săvârşirea unor infracţiuni dintre cele
menţionate expres  în textul art. 139 alin. (2) din NCP şi anume: infracţiunile
contre securităţii naţionale prevăzute de codul penal şi de legi speciale,
precum şi în cazul infracţiunilor de droguri, trafic de arme, trafic de
persoane, acte de terorism, spălarea banilor, falsificare de monede ori alte
valori, falsificare de instrumente de plată electronică, şantaj, viol, lipsire de
libertate, evaziune fiscală, în cazul infracţiunilor de corupţie, infracţiunilor
împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, al infracţiunilor care
se săvârşesc prin sisteme informatice sau mijloace de comunicare
electronică ori în cazul altor infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa
închisorii de 7 ani sau mai mare.
Acesta este tabloul multiplelor infracţiuni expres prevăzute, care cuprinde şi
pe cele pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 7 ani sau mai
mare aşa cum s-a arătat – infracţiuni numeroase întrucât multe dintre cele
prevăzute în noul cod penal sunt sancţionate cu o astfel de pedeapsă –
infracţiuni pentru care este posibilă pătrunderea pe ascuns în domiciliul
persoanei cercetate.
Această pătrundere pe ascuns în domiciliul persoanei vizate se poate
realiza şi potrivit unei alte „reguli tactice” ce poate fi realizată, în opinia mea,
printr-un procedeu ce poate fi considerat legal, cum ar fi acela de a „instala”
mijloacele tehnice ce urmează a fi folosite pentru executarea măsurii
supravegherii tehnice odată cu efectuarea percheziţiei, după ce, în
prealabil, organele de urmărire penală au obţinut în condiţiile legii şi un
mandat de percheziţie domiciliară.
Mai exact, nimic nu împiedică organul de urmărire penală ca în prealabil în
procedura percheziţiei prevăzută de art. 157–164 din NCPC să obţină
mandatul de percheziţie domiciliară, iar apoi, înainte de efectuarea
percheziţiei să obţină după o altă procedură prevăzută de art. 138–146 din
NCP un mandat de supraveghere tehnică.Astfel „acoperit” de cele două
mandate organul de urmărire penală poate pătrunde în domiciliu,  urmare a
mandatului de percheziţie şi poate instala fără a fi observat de persoana
percheziţionată – se pot găsi destule modalităţi de a distrage atenţia
acesteia – o cameră video pentru a realiza supravegherea tehnică a
suspectului sau inculpatului, persoană percheziţionată în cauză.
În opinia mea însă, fără a avea mandat de supraveghere tehnică
organul de urmărire penală nu poate instala, odată cu efectuarea
percheziţiei în domiciliul persoanei percheziţionate vreun mijloc tehnic în
vederea exercitării supravegherii, pentru că, de pildă o astfel de activitate
pentru a fi considerată legală trebuie să fie consemnată obligatoriu în
procesul verbal de percheziţie domiciliară în care sunt arătate toate

11
activităţile desfăşurate cu ocazia efectuării percheziţiei (art. 161), ceea ce ar
conduce la aflarea  acestei operaţii de către cel perchiziţionat, situaţie care
ar determina ca emiterea unui astfel de mandat de supraveghere să nu-şi
atingă scopul urmărit de organele abilitate.
Indiferent însă, ce procedeu poate fi utilizat, legal sau aparent legal,
consider că singura posibilitate reglementată şi de legea noastră naţională,
dar acceptată şi de legislaţia internaţională de a pătrunde în spaţiul privat al
unei persoane, fie el domiciliu, este numai percheziţia.
Dar percheziţia se face numai cu ştiinţa celui percheziţionat şi nicidecum nu
poate fi acceptată prevederea legală de a pătrunde „pe ascuns” fără ştiinţa
celui percheziţionat şi de a instala mijlocul tehnic necesar pentru exercitarea
supravegherii video, audio sau prin fotografiere pentru infracţiunile
menţionate la art. 139 alin. (2). Excepţia poate fi făcută  pentru infracţiunile
contra securităţii naţionale prevăzute de Codul penal şi de legi speciale,
pentru acte de terorism sau pentru alte infracţiuni deosebit de grave pentru
care legiuitorul să prevadă în mod expres „accesul la domiciliu” aşa cum
este reglementat astăzi potrivit art. 20 din Legea nr. 534/2004 privind
prevenirea şi reprimarea terorismului.
Totuşi, nici în aceste cazuri statele nu se bucură de o putere nelimitată
de a supune persoanele aflate sub jurisdicţia lor unor măsuri de
supraveghere secretă. Acestea nu pot adopta în numele luptei contra
spionajului şi terorismului orice măsuri pe care le  consideră necesare.
Indiferent de sistemul de supraveghere acceptat trebuie să existe garanţii
adecvate şi efective contra abuzurilor.
Cu atât mai mult, în opinia mea, statele nu pot ca în numele luptei
contra altor infracţiuni mai puţin grave decât cele de spionaj sau terorism,
cum sunt cele prevăzute de art. 139 alin. (2) din NCPC să aibă puteri
nelimitate de a efectua ingerinţe în drepturile fundamentale ale persoanei,
cum este dreptul la inviolabilitatea domiciliului prin pătrunderea pe ascuns
pentru a instala mijloacele tehnice adecvate în vederea supravegherii
persoanei urmărite sau cercetate.
O atare condamnare reflectă cu prisosinţă, în opinia mea, cele
semnalate expres şi nuanţat în articolul de faţă vizând faptul că
reglementarea procesuală comentată privind supravegherea video prin
instalarea unui mijloc tehnic de supraveghere video, audio sau prin
fotografiere în domiciliul persoanei nu oferă celor suspecţi sau inculpaţi de
săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 139 alin. (2) garanţii adecvate
contra unor eventuale abuzuri având în vedere marja de apreciere extrem
de largă lăsată nu numai judecătorului, dar şi procurorului – şi procurorul
poate autoriza pe o durată de maxim 48 de ore măsurile de supraveghere
tehnică potrivit prevederilor art. 141 din NCPC – apreciere făcută prin
prisma unor condiţii extrem de largi cu caracter general atât de
12
interpretabile şi permisive ce nu pot fi acceptate,  mai ales într-o
reglementare atât de sensibilă pentru persoana umană, reglementare prin
care se aduce atingere atât de profund unor drepturi sau libertăţi
fundamentale pentru fiinţa umană, cum este dreptul la viaţa privată şi de
familie, dreptul la inviolabilitatea domiciliului.

Punerea in executare a mandatului de interceptare

Interceptările si înregistrările autorizate de instanță se pun in aplicare

de procuror, iar în lipsa mijloacelor tehnice corespunzătoare, acesta poate
dispune ca operațiunile sa fie efectuate de organul de cercetare penală.
Activitatea practică de realizare din punct de vedere tehnic a interceptărilor
si inregistrărilor necesită un sprijin logistic din partea unor specialițti din
cadrul institutiilor cu atribuții in domeniul culegerii de informații, acestia fiind
obligați să păstreze secretul operațiunilor efectuate, sub sancțiunea legii
penale.
Organul de urmarire penală intocmește un proces-verbal la care vor fi
atașate redările integrale ale convorbirilor stocate pe suporți magnetici, in
plic sigilat. Procesul-verbal trebuie sa respecte conditiile de fond si formă
prevăzute de lege, respectiv să fie intocmit de către procuror sau de
lucratorul din cadrul poliției judiciare delegat de către procuror, cuprinzând
următoarele informații: autorizatia data de instanta, numărul sau numerele
posturilor telefonice intre care s-au purtat convorbirile, numele persoanelor
care le-au purtat, dacă sunt cunoscute, data si ora fiecărei convorbiri in
parte si numărul de ordine al benzii magnetice sau al oricărui alt tip de
suport pe care se face imprimarea.

Redarea in scris a continutului convorbirilor trebuie sa fie efectuata in

urmatoarele conditii:
- redarea in forma literara a continutului convorbirii, cu pastrarea,
in limiteleadmisibile, a specificului vorbirii persoanelor implicate, putand fi
pastrateregionalismele, termenii argotici sau de jargon, particularitatile de
pronuntie;
- mentionarea elementelor adiacente de individualizare: numarul
si dataautorizatiei, denumirea instantei emitente, numarul dosarului penal si
denumirea parchetului, numele persoanelor care poarta convorbirea si
imprejurarile in carea avut loc inregistrarea, data si ora la care a inceput
convorbirea respectiva,durata acesteia;
- folosirea semnelor de punctuatie si a frazeologiei;
- explicarea unor cuvinte – regionalisme, acronime, termeni tehnici sau
argotici;- precizari cu privire la identitatea sau calitatea unor persoane;

13
 - punctarea pauzelor aparute in vorbire, iar cand acestea depasesc o
duratarezonabila, indicarea duratei acestora;
- cand din cauza conditiilor de ambient sau conditiilor tehnice (voci
suprapuse,zgomote puternice de fond, bruiaje, etc.), cuvintele nu se disting,
se face precizarea ca acestea sunt „neinteligibile”;
- descrierea paralela a imprejurarilor si elementelor esentiale ale
cauzei, asa cum rezulta acestea din inregistrarea video a convorbirii
respective.

Dupa atasarea redarii integrale, in forma scrisa a convorbirilor

inregistrate, procesul-verbal este supus obligatiei certificarii
pentru autenticitatede catre procuror, ori, dupa caz, de catre procurorul
ierarhic si fiecare persoanacare certifica datele sub semnatura, este
raspunzator potrivit legii pentrusecuritatea si integritatea acestor date.
Banda magnetica sau orice alt suport cu inregistrarea convorbirii,
redareascrisa a acesteia si procesul-verbal intocmit de organul de urmarire
penala se inainteaza instantei, care dupa ce asculta procurorul si partile,
dispune care dintre date obtinute prezinta interes in cercetarea si
solutionarea cauzei, incheind un proces-verbal in acest sens.
Procurorul are obligatia de a inceta imediat interceptarea
comunicatiilor daca nu mai exista temeiurile care au justificat masura,
informand de indata despre aceasta judecatorul care a emis mandatul.

Informarea persoanei supravegheate

In acest sens, Codul de procedura penala stipulează că, „  procurorul

informeaza in scris persoana supravegheata tehnic, in cel mult zece zile
dupa incetarea acesteia”.
Amânarea informării se face numai dacă aceasta ar pune in  pericol o altă
anchetă aflată in desfășurare, dacă s-ar pune in pericol victima,martorii sau
membrii familiei acestora, ori dacă ar exista dificultați in supravegherea
tehnica a altor persoane aflate in respectiva cauză.
În practica, această comunicare poate lipsi, având în vedere că in
Codul Penal este prevăzut că amânarea se poate dispune, cel mai târziu
până la terminarea urmăririi penale sau până la clasarea cauzei.

14
 BIBLIOGRAFIE

1. Ion Neagu, Mircea Damaschin, Tratat de procedură penală.Partea generală,. În

lumina noului Cod de procedură penală, Ediţia a II-a, Editura Universul Juridic,
Bucuresti, 2015

2. Noul Cod de Procedură Penală

3. Constitutia Romaniei

4. Ordonanța de Urgență nr. 6 / 11.03.2016 privind unele măsuri pentru punerea in

executare a mandatelor de supraveghere tehnică în procesul penal, publicată in
Monitorul Oficial nr. 190 din 14.03.2016

5. Decizia Curții Constituționale nr. 51 / 16.02.2016, referitoare la exceptia de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 142 alin. 1 din Codul
de procedura penala

15