Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
stiinta criminalisticii, ca stiinta juridica auxiliara, în strânsa legatura cu stiinta dreptului procesual penal, a recomandat
utilizarea mijloacelor tehnico-stiintifice (banda de magnetofon, înregistrarile audio si video) în activitatile tactice
criminalistice si procesual-penale, fara însa ca, pâna la modificarile aduse prin Lg. nr. 141/1996, procedeele probatorii
respective sa-si gaseasca consacrarea în legea procesuala penala. Potrivit regulilor tactice criminalistice, mijloace
tehnico-stiintifice utilizate în investigarea stiintifica a infractiunii (fotografia, banda magnetica pe care se afla o
1[1] V. Dongoroz si colectivul, Explicatii teoretice ale Codului de procedura penala român. Parte generala, Vol. I,
Editura Academiei Române, Bucuresti, 1975, p. 170.
2[2] D.I. Cristescu, Înregistrarile audio-video, filmarile si fotografiile. Investigatorii sub acoperire, Editura Tim Express,
Timisoara, 2002, p. 12.
înregistrare audio sau video) reprezinta modalitati de a surprinde si fixa elemente de fapt care pot servi la constatari în
legatura cu existenta sau inexistenta unei infractiuni, la identificarea persoanei care a savârsit-o si la decelarea tuturor
împrejurarilor în care s-a comis, modalitatile de a înregistra si fixa – pe banda sau pelicula – manifestari, atitudini ale
unor persoane care participa la un precum si penal. Benzile magnetice în sine, realizate cu respectarea regulilor
criminalistice, însoteau procesul-verbal întocmit potrivit prevederilor Codului de procedura penala, în care continutul
convorbirilor si imaginilor de pe benzile magnetice audio si video erau transpuse în forma scrisa. Astfel, aceste
mijloace tehnico-stiintifice puteau fi utilizate în procesul penal.
Reglementarile din Legea nr. 51/1991 privind siguranta nationala (art. 3, 8, 13-20),
cele din Legea nr. 14/1992 privind organizarea si functionarea SRI (art. 9-11), precum si
art.14 al. 1, lit. a, c-f din Legea nr. 191/1998 privind organizarea si functionarea Serviciului
de Protectie si Paza, adoptate în domeniul special reprezentat de siguranta nationala, au
premers si anticipat modificarile legilor procesuale penale, survenite prin Legea nr.
141/1996. aceasta noua reglementare instituie regimul juridic al unor noi mijloace de proba
(înregistrarea audio-video si fotografiile) aplicabile tuturor categoriilor de infractiuni (mai
putin cele care se urmaresc penal la plângerea prealabila) si extinde prevederile în materie
din domeniul sigurantei nationale, în domeniul apararii tuturor valorilor sociale ocrotite de
legea penala.3[3]
1.2. Mic studiu comparativ între prevederile legii nr. 141/1996 referitoare la înregistrarile audio sau video si cele
cuprinse în Legea nr. 281/2003
3[3] Gh. Mateut, Procedura penala, parte generala, vol. II, Editura Fundatiei Chemarea, Iasi, 1997, p. 186.
4[4] Revista Dreptul nr. 6/1994 – Discutii în legatura cu continutul actelor premergatoare, D.I. Cristescu.
Principala deosebire între cele doua acte normative o constituie, însa, dispozitiile
referitoare la subiectii autorizarii folosirii acestor mijloace de proba. În Legea nr. 141/1996,
„înregistrarile pe banda magnetica ale unor convorbiri” erau efectuate cu autorizarea
motivata a procurorului desemnat de prim-procurorul parchetului de pe lânga Curtea de
Apel, pe când în prezent autorizarea motivata este data de catre presedintele institutiei careia
i-a reveni competenta sa judece cauza în prima instanta, în camera de consiliu, la cererea
procurorului, fiind precizat si actul prin care se da autorizarea (încheiere motivata) si
continutul acestora. Totodata, în actuala reglementare sunt prevazute si infractiunile pentru
care poate fi data autorizarea, legiuitorul fiind în acest fel mai explicit si înlaturând
problemele care ar putea aparea.
În ceea ce priveste durata pentru care pot fi autorizate interceptarile, si în acest caz
legiuitorul acopera o lacuna a prevederii anterioare, mentionând durata maxima a
înregistrarilor autorizate (4 luni), aspect neprecizat în Legea nr. 141/1996.
În articolul „Certificarea înregistrarilor”, atât în Legea nr. 141, cât si în legea 281 se precizeaza ca organele de
urmarire penala trebuie sa întocmeasca un proces-verbal în care se mentioneaza autorizatia data pentru
efectuarea înregistrarii, numarul sau numerele posturilor telefonice între care se poarta convorbirile, numele
persoanelor care le poarta, daca sunt cunoscute, data si ora fiecarei convorbiri în parte si numarul de ordine al
suportului pe care se face imprimarea si ca, convorbirile înregistrate sunt redate integral în forma scrisa, atasate
procesului verbal cu certificarea pentru autenticitate. În plus, noua reglementare prevede ca, în cazul în care
procurorul procedeaza la interceptare si înregistrare, certificarea se face de catre acesta, iar verificarea si
contrasemnarea de catre procurorul ierarhic superior, lamurind si situatia corespondentelor în alta limba decât
cea româna. De asemenea, în continuarea acestui articol, legiuitorul dovedeste înca o data dorinta de a înlatura
controversele, descriind procedura care urmeaza dupa redarea în scris a convorbirilor: înaintarea acestora
instantei care hotaraste ce informatii culese prezinta interes pentru cauza si întocmirea procesului verbal. Este
clarificata si soarta convorbirilor sau comunicatiilor care contin secrete de stat, a înregistrarii convorbirilor dintre
avocat si justitiabil (nu pot fi folosite ca mijloc de proba) si a celor care nu au putut fi folosite ca mijloc de proba.
De asemenea, se vorbeste si despre pastrarea suporturilor materiale ale convorbirilor si transcrierilor acestora si
a copiilor de pe procesul verbal. Nici unul din aceste ultime aspecte nu a fost reglementat prin Legea nr.
141/1996, instanta fiind nevoita sa se foloseasca de prevederile unor legi speciale.
Asadar, concluzia la care s-ar putea ajunge din acest mic studiu comparativ este
acela ca, în prezent, mijloacele de proba ce fac obiectul acestei lucrari, sunt mul mai bine
(mai amplu) reglementate, raspunzându-se în acest fel multor întrebari.
Sectiunea 2. Corelarea reglementarii cu prevederile normelor internationale si
ale Constitutiei României
2.1. Corelarea prevederilor art. 911, 914, 915 Cod de procedura penala
cu prevederile Conventiei Europene a drepturilor omului
Astfel, potrivit art. 8 din Conventia europeana privind protectia drepturilor omului
si a libertatilor fundamentale (CEDO), ratificata de România prin Legea nr. 30 din 18 mai
1994, „orice persoana are dreptul la respect pentru viata sa privata si de familie, domiciliul si
corespondenta sa”.
În paragraful urmator al articolului amintit mai sus, se stipuleaza: „Nu este admis
amestecul unei autoritati publice în exercitarea acestui drept decât în masura în care acest
amestec este prevazut de lege si daca constituie o masura care, într-o societate democratica,
este necesara pentru securitatea nationala, siguranta publica, bunastarea economica a tarii,
apararea ordinii si prevenirea infractiunilor penale, protejarea sanatatii sau a moralei, sau
protejarea drepturilor si libertatilor altora”.
5[5] Revista Dreptul nr. 8/1997 – Gh. Mateut, În legatura cu cu noua reglementare privind înregistrarile audio sau
video în probatiunea penala, p. 20.
6[6] A. Chavanne, Les atteints à l’intimité de la vie privée, Actes du VIII–éme Congrès de l’Association Française de
Droit Pénal, 1985, p. 19-71.
2) Interferenta sa fie luata în scopul protejarii de catre stat a cel putin uneia dintre
urmatoarele valori: securitatea nationala, siguranta publica, bunastarea economica a tarii,
apararea ordinii si prevenirea infractiunilor penale, protejarea sanatatii sau a moralei, sau
protejarea drepturilor si libertatilor altora;
4) Procedura legala din norma interna a statului a carui autoritate realizeaza interferenta cu
drepturile prevazute de art. 8(1) trebuie sa enunte cu precizie conditiile si modalitatile cu
care opereaza restrictia inviolabilitatii respective.7[7]
Actuala reglementare a interceptarii comunicatiilor, înregistrarii audio sau video, filmarii este corelata cu prevederile
normelor internationale atunci când sunt utilizate cu respectarea procedurilor legale.
2.2. Prevederi legale din legislatia unor state în ce priveste interceptarea comunicatiilor. Elemente de drept comparat
Dupa cum este deja stiut, Codul de procedura penala român nu este singurul cod
care prevede ca mijloace de proba interceptarile si înregistrarile audio sau video. si în
legislatia altor state sunt prevazute mijloacele de proba analizate care sunt supuse unor
proceduri speciale.
Cu titlu de exemplu, oferim mai jos prevederile legale din legislatia unor state, în
ceea ce priveste interceptarea comunicatiilor.
A. În Franta
1) interceptarile judiciare, care sunt, dupa aparitia legii sus mentionate, prevazute
si reglementate de la art. 100 la art. 107 în Codul de procedura penala.
8[8] D.I. Cristescu, Înregistrarile audio-video, filmarile si fotografiile. Investigatorii sub acoperire, Editura Tim Express,
Timisoara, 2002, p. 14.
cadrul unei afaceri criminale ori corectionale când necesitatea culegerii de informatii este
stringenta si pedeapsa prevazuta de lege pentru fapta respectiva este egala ori superioara la 2
ani de închisoare. Activitatea se efectueaza sub autoritatea si controlul judecatorului de
instructie care a ordonat-o.
Înregistrarile sunt pastrate sub sigiliu ferm. Ele sunt distruse la dispozitia
Parchetului, la expirarea duratei actiunii publice declansate de organele judiciare (se
întocmeste cu acest prilej un proces-verbal de distrugere).
2) interceptarile administrative:
B. În Italia:
Responsabilii pentru lupta anti mafia sau antiterorista beneficiaza de puteri speciale
pentru a organiza ascultarile, evitând acest proces.10[10]
C. În Belgia
Înainte de anul 1994, în sistemul de drept belgian nu a existat o lege speciala care
sa reglementeze interceptarea convorbirilor telefonice, astfel ca judecatorul de instructie nu
era autorizat sa ordone punerea sub ascultare a telefoanelor.
10[10] O. Diaconescu, Interceptarea, între informare si dezimformare, Editura Globus, Bucuresti, p. 28.
pentru anumite infractiuni grave deja consumate si limitativ enumerate, sa asculte, sa ia
cunostinta si sa înregistreze comunicarile private. El poate ordona ascultarea pentru o
perioada de maxim o luna, iar prelungirea poate fi facuta cu doar câte o luna, fara a depasi,
însa, sase luni.
3)- pentru a preveni comiterea unei infractiune sanctionate cu închisoarea peste 3 ani sau
care implica folosirea violentei ori pune în joc un interes financiar important sau care este
condusa de un numar mare de persoane ce urmareste acelasi scop.
În cererea lor din 11 iunie 1971, catre Comisie, cei cinci juristi sustin ca legislatia
germana, asa cum a fost modificata si interpretata de catre Curtea Constitutionala
Federala, este contrara art. 6, 8 si 13 din Conventie: pe de o parte, ea abiliteaza autoritatile
sa supravegheze corespondenta si comunicatiile lor telefonice, fara a obliga aceleasi
autoritati sa-i avizeze ulterior de masurile luate fata de ei; pe de alta parte, ea nu permite
atacarea acestor masuri în fata jurisdictiilor de drept comun.12[12]
11[11] Mireille Delmas – Marty, Procédures pénales d’Europe, Presses Universitaires de France, Paris, 1995, p. 98.
12[12] În raportul sau din 9 martie 1971, Comisia formuleaza avizul ca nu exista o violare a art. 6 §1 în masura în
care petitionarii invoca notiunea de „drepturi cu caracter civil” (11 voturi pentru, 1 împotriva si 2 abtineri) sau cea de
„acuzatii în materie penala” (unanimitate) si ca nu exista o violare nici a art. 8 si nici a art. 13 (12 voturi pentru si o
abtinere).
în nici un moment nu au fost ordonate si nici executate masuri de supraveghere împotriva
petitionarilor în virtutea legislatiei în cauza.
Curtea considera ca legislatia în cauza are un scop legitim, din punct de vedere al
paragrafului 2 al art. 8, acela de a proteja securitatea nationala si de a asigura apararea
ordinii si prevenirea infractiunilor penale. Înainte de a cerceta daca mijloacele adoptate în
Germania, pentru atingerea acestui scop, ramân în cadrul limitelor a ceea ce este necesar
într-o societate democratica. Curtea prezinta doua considerente generale.
Examinând, în continuare, cazul din punct de vedere al art. 13, Curtea constata ca
absenta notificarii masurilor de supraveghere nu este circumstantele cazului, contrara
notiunii de recurs efectiv. Ea precizeaza ca un recurs efectiv, conform acestui articol, trebuie
înteles ca un recurs atât de efectiv cât poate fi el, tinând cont de forta limitata, inerenta
oricarui sistem de supraveghere. Ea judeca, în sfârsit, ca ansamblul recursurilor prevazute de
dreptul german îndeplineste, în speta, exigentele art. 13 (unanimitate).
Cât priveste art. 6. atât guvernul german cât si Comisia îl considera inaplicabil
faptelor în cauza, fie ele „civile” sau „penale”. Curtea pune concluzia ca nu a existat o
violare a acestui articol, chiar daca el este aplicabil (unanimitate).
13[13] În raportul sau din 17 decembrie 1982, Comisia da avizul ca a existat o violare a drepturilor garantate ale dlui
Malone, prin art. 8, pe motivul interceptarii recunoscute a uneia din convorbirile sale telefonice, precum si a legislatiei
si practicii engleze si galeze care reglementeaza interceptarea comunicatiilor postale si telefonice pentru politie (11
voturi pentru si o abtinere); ca nu se impune a cerceta daca petitionarul a suferit si alte atingeri ale drepturilor sale, pe
motiv de „contorizare” a telefonului (7 voturi pentru, 3 împotriva si 2 abtineri); ca a existat o nerecunoastere a art. 13,
dreptul intern neoferind posibilitatea unui recurs efectiv împotriva interceptarilor practicate fara mandat (10 voturi
pentru, 1 împotriva si o abtinere).
interceptare este integrata în norme juridice si în ce masura ea ramâne tributara executivului.
În aceasta masura lipseste elementul minimal de protectie juridica, cerut de întâietatea
dreptului într-o societate democratica. Ingerintele reliefate nu erau deci prevazute prin lege.
Erau ele necesare, într-o societate democratica, în cautarea unui scop legitim
recunoscut? Fara nici o îndoiala, existenta unei legislatii care autorizeaza interceptarea
comunicatiilor, pentru a ajuta politia judiciara sa se ac de sarcinile ei, poate fi necesara
„pentru apararea ordinii si prevenirea infractiunilor penale”. În acelasi timp, sistemul de
supraveghere adoptat trebuie sa fie însotit de suficiente garantii împotriva exceselor. În
lumina concluziei de mai înainte, Curtea nu considera ca trebuie sa determine în continuare
în ce constau celelalte garantii cerute de paragraful 2 al art. 8 si nici daca sistemul în litigiu
le ofera, în aceasta împrejurare.
Având în vedere aceasta decizie, Curtea judeca inutil sa statueze asupra plângerii în
baza art. 13 (16 voturi pentru, 2 împotriva).
Ea rezerva chestiunea satisfacerii echitabile si o trimite la Camera constituita la
început pentru examinarea cazului si care a renuntat, în octombrie 1983, în favoarea plenului
Curtii (unanimitate).
• Hotarârea din 26 aprilie 1985 (Camera) - Aplicarea articolului 50 (seria A nr. 95)
În februarie 1985, Curtea a primit textul unei întelegeri amiabile, încheiata între
guvernul britanic si dl Malone: primul consimte sa-i ramburseze celui de al doilea
cheltuielile prezentate în Anglia (9.011 £ cheltuieli in Justitie si 5.443,20 £ onorarii ale
avocatilor) si sa-i verse suma de 3.774,10 £, dupa ce s-au scazut sumele luate de la organele
Conventiei pentru asistenta judiciara, pentru cheltuielile suportate la Strasbourg.
14[14] Aprobata de Regina la 25 iulie 1985, legea asupra interceptarii comunicatiilor a intrat în vigoare la 10 aprilie
1986.
transcrierea oricaror comunicari telefonice comerciale si particulare ale celor interesati.
Ascultarile au loc timp de 28 de ore în aprilie 1974.
În primul rând, erau „prevazute prin lege”? Aceste ultime cuvinte cer, în primul
rând, ca masurile incriminate sa aiba o baza în dreptul intern, dar ele au legatura, de
asemenea, si cu calitatea legii în cauza: ele cer accesibilitatea acesteia pentru persoana în
cauza, care în plus trebuie sa poata sa-i prevada consecintele pentru ea si compatibilitatea ei
cu întâietatea dreptului. Problema de a sti daca prima conditie era îndeplinita a dat nastere la
controverse. Petitionarii au raspuns negativ la aceasta. Dupa guvernul francez, prin „lege”
trebuie înteles „dreptul în vigoare într-un sistem juridic dat”, în acest caz ansamblul
constituit prin dreptul scris – art. 81,151 si 152 ale Codului de procedura penala, în principal
– si prin jurisdictia care-l interpreta. Cât priveste delegatul Comisiei, el declara ca în cazul
tarilor „continentale”, deci si Franta, numai un text normativ cu caracter general – votat sau
nu de Parlament – poate fi analizat într-o „lege” în sensul art. 8 § 2 al Conventiei.
16[16] Legea nr. 91-646 din 10 iulie 1991 privind secretul corespondentei, transmisa pe caile de telecomunicatie, a
fost publicata în „Jurnalul Oficial” din 13 iulie 1991. Ea adauga un articol cu nr. 100 la Codul de procedura penala,
2.3. Corelarea prevederilor art. 911-916 Cod de procedura penala cu
prevederile constitutionale
- pentru executarea unui mandat de arestare sau a unei hotarâri judecatoresti - art. 27(2)
lit.a;
- pentru înlaturarea unei primejdii privind viata, integritatea fizica sau bunurile unei
persoane – art. 27 (2) lit. b;
- pentru apararea sigurantei nationale sau a ordinii publice art. 27 (2) lit. c;
referitor la interceptarile ordonate de catre autoritatea judiciara (Kayser (P.), „Legea 91-646 din 10 iulie 1991 si
ascultarile telefonice”, J.C.P. nr. 8, 19 februarie 1992, I. 3559, p. 91-99; PETTITI (L.-E.), „Ascultarile telefonice si
dreptul francez. Apropo de legea din 10 iulie 1991, privind secretul corespondentei trimise pe caile de telecomunicatii”,
A.J.D.A. 1992, p. 35-46; PREDAL (J.), „Un exemplu de restaurare a legalitatii penale: regimul interceptarii
corespondentei transmise pe caile de telecomunicatii (comentariu al legii nr. 91-146 din 10 iulie 1990)”, D. 1992,
cronica, p. 49-59).
- pentru apararea sigurantei nationale;
- prevenirea consecintelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.