UNIVERSITATEA ,,GEORGE BARITIU’’ DIN BRASOV

FACULTATEA DE DREPT

METODE SPECIALE DE SUPRAVEGHERE SAU

CERCETARE

Prof. Indrumator : Masterand : Madan Cezara

Conf. Univ. Dr. ALEXANDRU VASILIU

Brasov-2015

1
 Cuprins

1. Consideratii generale .................................................................................................. 3

2. Drepturile încălcate prin metodele speciale de supraveghere sau cercetare.................7

3. Concluzie......................................................................................................................11
4. Bibliografie

2
Metode speciale de supraveghere sau cercetare, procedee probatorii în NCPP

1. Consideraţii generale

Metodele speciale de supraveghere sau cercetare sunt reglementate în noul Cod de

procedură penală (NCPP) în Capitolul IV la art. 138 – „Dispoziţii generale” ce face parte din
Titlul IV intitulat „Probele, mijloacele de probă şi procedeele probatorii”.

Cum în Titlul IV menţionat din NCPP sub denumirea „Probele, mijloacele de probă şi
procedeele probatorii” se regăsesc prevederile art. 97 alin. (1) ce reglementează probele iar
mijloacele de probă sunt expres prevăzute în art. 97 alin. (2), rezultă implicit că procedeele
probatorii ce completează ca şi titlul probele şi mijloacele de probă pot fi identificate în celelalte
articole cuprinse în titlul IV cum sunt cele din Capitolul IV vizând „Tehnici speciale de
supraveghere sau cercetare” arătate în art. 138 din acest capitol.

Aceste procedee probatorii din NCPP se adaugă procedeelor probatorii clasice prevăzute
şi de vechiul cod de procedură penală, cum ar fi percheziţia, confruntarea ş.a., care se regăsesc şi
în NCPP.

Distincţia esenţială între noul şi actualul cod de procedură penală aşa cum rezultă şi din
titlurile corespondente este că în NCPP denumirea Titlului IV este „Probele, mijloacele de probă
şi procedeele probatorii”, pe când denumirea Titlului III din actualul cod, corespondent Titlului
IV din noul cod este „Probele şi mijloacele de probă”.

Rezultă astfel, că, în noul cod s-a adăugat în mod expres categoria „procedeelor
probatorii”, printre care se regăsesc, aşa cum s-a menţionat, tehnicile speciale de supraveghere şi
cercetare prevăzute de art. 138 alin. (1) .

De altfel, denumirea de „tehnici speciale de supraveghere sau cercetare” prevăzută de

noul cod corespunde unei denumiri generice de „tehnici speciale de investigare” aşa cum rezultă
din Recomandarea 10 (2005) a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei.

În general, sunt considerate ca tehnici speciale de investigare :

1. interceptarea şi înregistrarea convorbirilor şi comunicaţiilor;

2. supravegherea video, audio sau prin fotografiere;

3
 3. localizarea sau urmărirea prin GPS sau prin alte mijloace tehnice de supraveghere;

4. obţinerea listei apelurilor telefonice efectuate de un anumit post telefonic;

5. reţinerea, predarea sau percheziţionarea trimiterilor poştale;

6. conservarea imediată a datelor informatice ori a datelor referitoare la traficul

internaţional;

7. accesul într-un sistem informatic;

8. reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de servicii de comunicaţii

electronice destinate publicului sau de reţele publice de comunicaţii;

9. utilizarea investigatorilor sub acoperire;

10. livrarea supravegheată;

11. perchiziţia şi altele.

Aceste tehnici speciale de investigare prevăzute de reglementările internaţionale sunt

preluate în genere şi în NCPP sub denumirea de „tehnici speciale de supraveghere sau cercetare”
care se regăsesc în art. 138 alin. (1):

a) interceptarea convorbirilor şi comunicărilor;

b) accesul la un sistem informatic;

c) supravegherea video, audio sau prin fotografiere;

d) localizarea sau urmărirea prin mijloace tehnice;

e) obţinerea listei convorbirilor telefonice;

f) reţinerea, predarea sau perchiziţionarea trimiterilor poştale;

g) utilizarea investigatorilor sub acoperire şi a colaboratorilor;

h) participarea autorizată la anumite activităţi;

i) livrarea supravegheată;

j) obţinerea datelor generate sau prelucrate de către furnizorii de reţele publice de

comunicaţii electronice ori furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului,
altele decât conţinutul comunicaţiilor, reţinute de catre acestia in temeiul legii speciale privind
reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice
si de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului.

4
 Una dintre tehnicile speciale fie ele de investigare, aşa cum sunt denumite în
reglementările internaţionale, fie ele denumite de supraveghere sau cercetare în noul cod şi
jnanume tehnica specială a supravegherii video, audio sau prin fotografiere, singura pentru
care este permisă în reglementarea NCPP pătrunderea în spaţii private.

Ce înseamnă această supraveghere video, audio sau prin fotografiere ca şi tehnică

specială de supraveghere sau cercetare rezultă din explicaţiile privind conţinutul termenilor
specifici utilizaţi, arătate în art. 138 alin. (6) din NCPP în care se menţionează că „Prin
supravegherea video, audio sau prin fotografiere se înţelege fotografierea persoanelor, observarea
sau înregistrarea conversaţiilor, mişcărilor ori a altor activităţi ale acestora”.

Aşa cum am arătat, această tehnică specială a supravegherii video, audio sau prin
fotografiere este considerată ca un procedeu probator care nu trebuie confundat cu proba sau cu
mijlocul de probă.

Astfel, proba potrivit art. 97 alin. (1) este reprezentată de elementele de fapt desprinse din
conţinutul imaginii şi a conversaţiilor ce însoţesc imaginea, ce servesc la constatarea existenţei
sau inexistenţei infracţiunii, la cunoaşterea împrejurărilor în care s-a săvârşit şi la identificarea
autorului acesteia, pe când, mijlocul de probă este identificat de înregistrarea acestor conversaţii,
aşa cum rezultă expres din dispoziţiile art. 139 alin. (3), la care se adaugă ulterior tot ca mijloc
de probă procesul verbal de redare a conversaţiilor înregistrate sau planşele foto întocmite ca
urmare a înregistrării video ambele prevăzute, de asemenea, expres, ca mijloc de probă în
dispoziţiile art. 97 alin. (2) lit. e).

De altfel, în legătură cu natura juridică a acestor noi instituţii vizând tehnicile speciale de
supraveghere reglementate de NCPP profesorul Nicolae Volonciu spunea: „Este greu să
conturăm de pe acum natura juridică a acestor noi instituţii, întrucât ele nu sunt cu siguranţă nici
probe, nici mijloace de probă. Tehnicile speciale seamănă mai degrabă cu procedee probatorii
clasice regăsite de multă vreme în reglementările juridice penale. Dar şi aici apare o notă
specifică. O cercetare la faţa locului, reconstituire, confruntare, ridicare de obiecte sau
percheziţie are loc cu deplina cunoaştere a acestei activităţi de către persoana investigată, pe
când în cazul tehnicilor speciale ele rămân oculte pentru subiectul vizat” .

Revenind la analiza tehnicii speciale a supravegherii video, audio sau prin fotografiere ca
şi procedeu probatoriu se constată că aceasta serveşte la supravegherea tehnică, o nouă instituţie
procesuală introdusă de NCPP prevăzută de art. 139, prin supravegherea tehnică înţelegându-se

5
potrivit dispoziţiilor art. 138 alin. (13) „utilizarea uneia dintre tehnicile prevăzute la alin. (1) lit.
a)–d) şi g)”.

De menţionat că supravegherea tehnică se realizează şi prin celelalte tehnici prevăzute la

art. 138 alin. (1) şi anume cele prevăzute la art. 138 alin. (1) lit. a), b), d) şi g).

La prima vedere s-ar părea că există similitudine, chiar până la confundare sub anumite
aspecte, cum este cel audio, între tehnica specială a interceptărilor convorbirilor şi comunicărilor
prevăzută de art. 138 alin. (1) lit. a) şi tehnica specială a supravegherii video, audio sau prin
fotografiere prevăzută la art. 138 alin. (1) lit. c), ce face obiectul discuţiei de faţă.

Totuşi din analiza conţinutului termenilor vizaţi de aceste tehnici speciale de

supraveghere şi cercetare, aşa cum rezultă în mod expres din dispoziţiile art. 138 alin. (2),
respectiv art. 138 alin. (6) rezultă că aceste tehnici speciale sunt diferite, ele fiind poziţionate, de
altfel, în cuprinsul art. 138 alin. (1), distinct, respectiv la lit. a) şi c), fiind utilizaţi în cazul art.
138 alin. (1) lit. a) termenul de „interceptare” şi „înregistrare” a „convorbirilor”, iar în cazul art.
138 alin. (1) lit. c) termenul de „înregistrare” a „conversaţiilor”.

Ori termenul folosit de „conversaţie” conduce la concluzia că poate fi vorba de dialoguri

sau schimburi de cuvinte care pot fi asociate imaginii urmare a supravegherii video şi care sunt
înregistrate audio odată cu imaginea, pe când termenii utilizaţi de „convorbire” vizează
efectuarea discuţiilor, a dialogurilor prin telefon sau prin alte mijloace de comunicare, însă fără
imagine.
Rezultă astfel că supravegherea audio incidentă prevederilor art. 138 alin. (1) lit. c)
vizează conversaţia ce este înregistrată cu ocazia filmării video, pe când interceptarea
convorbirilor incidentă prevederilor art. 138 alin. (1) lit. a) vizează utilizarea telefonului sau altor
mijloace de comunicare.

Ca atare, interceptările şi înregistrările audio, aşa cum sunt reglementate în actualul cod
de procedură penală în art. 91 ind. 1–91 ind. 3 sunt corespondente interceptării convorbirilor şi
comunicărilor prevăzute în art. 138 alin. (1 ) lit. a) din noul cod de procedură penală, iar
interceptările video, aşa cum sunt reglementate, de asemenea, în actualul cod de procedură
penală în art. 91 ind. 5 sunt corespondente supravegherii, audio sau prin fotografiere
reglementate în art. 138 alin. (1) lit. c) din NCPP.

Având în vedere cele arătate, rezultă că înregistrările audio vizate de tehnica de

supraveghere prevăzută de art. 138 alin. (1) lit. c) din NCPP nu pot fi confundate cu înregistrările

6
şi interceptările convorbirilor şi comunicărilor prevăzute de art. 138 alin. (1) lit. a) din acelaşi
cod.

2. Drepturile încălcate prin metodele speciale de supraveghere sau cercetare

Mandatul de supraveghere tehnică se poate emite pe o durată de o perioadă de cel mult 30

de zile (art. 140 alin. 1) care poate fi prelungită pe cel mult alte 30 de zile (art. 144 alin. 1), dar
nu mai mult de 120 de zile (art. 144 alin. 3) reflectă caracterul sistematic şi permanent al
înregistrării video efectuată fără ştiinţa persoanei în domiciliul acesteia, realizându-se astfel
ingerinţa în dreptul protejat de Convenţie acceptată în jurisprudenţa europeană, aşa cum s-a
arătat numai în modalitatea în care ea se face sistematic şi permanent.

Un drept însă, ce este profund afectat şi chiar desfiinţat, în opinia mea, este dreptul
fundamental pentru persoana umană cu adânci reverberaţii în timp şi consacrat prin multe
reglementări internaţionale în materia drepturilor omului, şi anume dreptul la inviolabilitatea
domiciliului protejat în egală măsură de Constituţie (art. 27) şi de Convenţie (art. 8).
Practic, prin această reglementare supusă discuţiei ce vizează pătrunderea în domiciliul unei
persoane fără ştiinţa acesteia pentru a activa sau dezactiva mijloacele tehnice în vederea
executării măsurii tehnice a supravegherii video, audio sau prin fotografiere se încalcă grav până
la suprimare inviolabilitatea domiciliului.

Deosebirea esenţială între această procedură de punere în executare a mandatului de

supraveghere tehnică în cazul supravegherii video prevăzută de art. 138–147 din NCPC şi
percheziţia domiciliară reglementată de dispoziţiile art. 157–162 din acelaşi cod, ambele vizând
pătrunderea în domiciliul persoanei, este aceea că, dacă în cazul percheziţiei domiciliare
persoana vizată ştie de efectuarea perchiziţiei prin prezenţa sa sau a unui reprezentant al acesteia
la domiciliul percheziţionat (art. 159 alin. 6), în cazul procedurii emiterii mandatului de
supraveghere persoana vizată nu ştie de pătrunderea procurorului, organului de cercetare penală
sau altor lucrători specializaţi din cadrul poliţiei, ori alte organe specializate ale statului (art. 142
alin. 1) care se face pe ascuns, în domiciliul său, ceea ce este de nepermis în condiţiile unui stat
de drept.De altfel, chiar dacă ar fi acceptată o atare reglementare, aşa cum este prevăzută

7
actualmente de legea procesuală penală, o problemă ce poate fi pusă este şi aceea a modului
concret în care se realizează această pătrundere în spaţiul privat.

Cu privire la acest mod concret al pătrunderii pe ascuns în spaţiul privat al unei persoane
se poate face trimitere la Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională sau la Legea nr. 535/2004
privind prevenirea şi combaterea terorismului, singurele legi ce reglementează pătrunderea în
domiciliul unei persoane suspecte de săvârşirea unor infracţiuni atât de grave ce constituie
ameninţări la securitatea naţională sau infracţiuni de terorism. Astfel art. 20 din Legea nr.
535/2004 reglementează „accesul într-un loc”.

Pentru a fi realizabil „accesul într-un loc” au fost stabilite în doctrina de specialitate

anumite reguli tactice .Aceste reguli tactice, aşa cum sunt ele nuanţate, confirmă atât de mult –
dacă mai era cazul – sfidarea unui drept atât de elementar pentru persoana umană şi intimitate,
cum este dreptul la inviolabilitatea domiciliului.De altfel, în cazul dat prin noţiunea de „spaţiu
privat” utilizat de legiuitor nu înseamnă numai domiciliul efectiv al persoanei unde aceasta îşi
desfăşoară viaţa privată, viaţa de familie, ci şi orice reşedinţă secundară, noţiunea de domiciliu
având o interpretare extensivă în jurisprudenţa Curţii Europene fiind inclusă noţiunea largă de
viaţă privată .

Pe de altă parte este considerat domiciliu şi locul unde o persoană fizică sau juridică îşi
desfăşoară activitatea profesională sau comercială aşa numitul „sediu profesional” .
Deci în toate aceste „spaţii private” organul de urmărire penală poate să pătrundă fără ştiinţa
proprietarului, a chiriaşului prin metodele ce consfinţesc regulile tactice de care s-a făcut vorbire
pentru a-i „plasa” pe ascuns o cameră de supraveghere video, de pildă, dacă acea persoană este
cel puţin suspectă de pregătirea sau săvârşirea unor infracţiuni dintre cele menţionate expres în
textul art. 139 alin. (2) din NCP şi anume: infracţiunile contre securităţii naţionale prevăzute de
codul penal şi de legi speciale, precum şi în cazul infracţiunilor de droguri, trafic de arme, trafic
de persoane, acte de terorism, spălarea banilor, falsificare de monede ori alte valori, falsificare de
instrumente de plată electronică, şantaj, viol, lipsire de libertate, evaziune fiscală, în cazul
infracţiunilor de corupţie, infracţiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, al
infracţiunilor care se săvârşesc prin sisteme informatice sau mijloace de comunicare electronică
ori în cazul altor infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 7 ani sau mai mare.

8
Acesta este tabloul multiplelor infracţiuni expres prevăzute, care cuprinde şi pe cele pentru care
legea prevede pedeapsa închisorii de 7 ani sau mai mare aşa cum s-a arătat – infracţiuni
numeroase întrucât multe dintre cele prevăzute în noul cod penal sunt sancţionate cu o astfel de
pedeapsă – infracţiuni pentru care este posibilă pătrunderea pe ascuns în domiciliul persoanei
cercetate.

Această pătrundere pe ascuns în domiciliul persoanei vizate se poate realiza şi potrivit

unei alte „reguli tactice” ce poate fi realizată, în opinia mea, printr-un procedeu ce poate fi
considerat legal, cum ar fi acela de a „instala” mijloacele tehnice ce urmează a fi folosite pentru
executarea măsurii supravegherii tehnice odată cu efectuarea percheziţiei, după ce, în prealabil,
organele de urmărire penală au obţinut în condiţiile legii şi un mandat de percheziţie domiciliară.
Mai exact, nimic nu împiedică organul de urmărire penală ca în prealabil în procedura
percheziţiei prevăzută de art. 157–164 din NCPC să obţină mandatul de percheziţie domiciliară,
iar apoi, înainte de efectuarea percheziţiei să obţină după o altă procedură prevăzută de art. 138–
146 din NCP un mandat de supraveghere tehnică.Astfel „acoperit” de cele două mandate organul
de urmărire penală poate pătrunde în domiciliu, urmare a mandatului de percheziţie şi poate
instala fără a fi observat de persoana percheziţionată – se pot găsi destule modalităţi de a distrage
atenţia acesteia – o cameră video pentru a realiza supravegherea tehnică a suspectului sau
inculpatului, persoană percheziţionată în cauză.

În opinia mea însă, fără a avea mandat de supraveghere tehnică organul de urmărire
penală nu poate instala, odată cu efectuarea percheziţiei în domiciliul persoanei percheziţionate
vreun mijloc tehnic în vederea exercitării supravegherii, pentru că, de pildă o astfel de activitate
pentru a fi considerată legală trebuie să fie consemnată obligatoriu în procesul verbal de
percheziţie domiciliară în care sunt arătate toate activităţile desfăşurate cu ocazia efectuării
percheziţiei (art. 161), ceea ce ar conduce la aflarea acestei operaţii de către cel perchiziţionat,
situaţie care ar determina ca emiterea unui astfel de mandat de supraveghere să nu-şi atingă
scopul urmărit de organele abilitate.

Indiferent însă, ce procedeu poate fi utilizat, legal sau aparent legal, consider că singura
posibilitate reglementată şi de legea noastră naţională, dar acceptată şi de legislaţia internaţională
de a pătrunde în spaţiul privat al unei persoane, fie el domiciliu, este numai percheziţia.

9
Dar percheziţia se face numai cu ştiinţa celui percheziţionat şi nicidecum nu poate fi acceptată
prevederea legală de a pătrunde „pe ascuns” fără ştiinţa celui percheziţionat şi de a instala
mijlocul tehnic necesar pentru exercitarea supravegherii video, audio sau prin fotografiere pentru
infracţiunile menţionate la art. 139 alin. (2). Excepţia poate fi făcută pentru infracţiunile contra
securităţii naţionale prevăzute de Codul penal şi de legi speciale, pentru acte de terorism sau
pentru alte infracţiuni deosebit de grave pentru care legiuitorul să prevadă în mod expres
„accesul la domiciliu” aşa cum este reglementat astăzi potrivit art. 20 din Legea nr. 534/2004
privind prevenirea şi reprimarea terorismului.

Totuşi, nici în aceste cazuri statele nu se bucură de o putere nelimitată de a supune

persoanele aflate sub jurisdicţia lor unor măsuri de supraveghere secretă. Acestea nu pot adopta
în numele luptei contra spionajului şi terorismului orice măsuri pe care le consideră necesare.
Indiferent de sistemul de supraveghere acceptat trebuie să existe garanţii adecvate şi efective
contra abuzurilor.

Cu atât mai mult, în opinia mea, statele nu pot ca în numele luptei contra altor infracţiuni
mai puţin grave decât cele de spionaj sau terorism, cum sunt cele prevăzute de art. 139 alin. (2)
din NCPC să aibă puteri nelimitate de a efectua ingerinţe în drepturile fundamentale ale
persoanei, cum este dreptul la inviolabilitatea domiciliului prin pătrunderea pe ascuns pentru a
instala mijloacele tehnice adecvate în vederea supravegherii persoanei urmărite sau cercetate.

O atare condamnare reflectă cu prisosinţă, în opinia mea, cele semnalate expres şi nuanţat
în articolul de faţă vizând faptul că reglementarea procesuală comentată privind supravegherea
video prin instalarea unui mijloc tehnic de supraveghere video, audio sau prin fotografiere în
domiciliul persoanei nu oferă celor suspecţi sau inculpaţi de săvârşirea infracţiunilor prevăzute
de art. 139 alin. (2) garanţii adecvate contra unor eventuale abuzuri având în vedere marja de
apreciere extrem de largă lăsată nu numai judecătorului, dar şi procurorului – şi procurorul poate
autoriza pe o durată de maxim 48 de ore măsurile de supraveghere tehnică potrivit prevederilor
art. 141 din NCPC – apreciere făcută prin prisma unor condiţii extrem de largi cu caracter
general atât de interpretabile şi permisive ce nu pot fi acceptate, mai ales într-o reglementare atât
de sensibilă pentru persoana umană, reglementare prin care se aduce atingere atât de profund

10
unor drepturi sau libertăţi fundamentale pentru fiinţa umană, cum este dreptul la viaţa privată şi
de familie, dreptul la inviolabilitatea domiciliului.

3. Concluzie

De altfel, faţă de cele arătate, printr-o atare reglementare se aduce „atingere existenţei sau
libertăţii”, în speţă, a dreptului la viaţă intimă, familială privată aşa cum se prevede în Constituţia
României (art. 26 şi 27) sau într-o altă formulare a dreptului la respectarea vieţii private sau
familiale aşa cum rezultă din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului ce nu este acceptată
nici de Constituţie (art. 53 alin. 2 teza finală) şi nici de Convenţie, aşa cum rezultă din
jurisprudenţa sa.

De aceea, o atare reglementare în materie procesuală penală vizând pătrunderea în spaţii

private pentru a activa sau a dezactiva mijloacele tehnice în cazul măsurilor de supraveghere,
cum este măsura supravegherii video, audio sau prin fotografiere, se impune a fi înlăturată pentru
ca România la Curtea Europeană a Drepturilor Omului să nu mai fie condamnată.

11
 Bibliografie

1. Constitutia Romaniei

2. Conventia Europeana a Drepturilor Omului

3. Legea 51/1191

4. Legea 535/2004

5. Noul Cod de Procedura Penala

6. Noul Cod de Procedura Civila

7. Vechiul Cod de Procedura Penala

8. www.juridice.ro

12