SPECIFICUL PORNIRII URMĂRIRII PENALE ÎN CAUZELE DE TRAFIC DE FIINȚE

UMANE

THE SPECIFIC FOR THE PENAL INCORPORATION IN HUMAN TRAFFICKING

CAUSES

RUSU Vitalie, conferențiar universitar, doctor în

drept, Facultatea de Drept și Științe Sociale a
Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți.

JITARIUC Vitalie, doctorand, Institutul de Cercetări

Juridice și Politice, lector-universitar, Facultatea de
Drept și Administrație publică, Universitatea de Stat
„B. P. Hașdeu” din Cahul

Summary: Trafficking in human beings has steadily increased over time, becoming a national
and international problem. The phenomenon is not episodic, involving a large number of people,
knowing profoundly social and political connotations, demonstrating the deep violation of
fundamental human rights and becoming a constantly aggravating problem. In this context, it is
necessary to formulate coherent policies for preventing and combating trafficking in human beings,
but this process has a number of difficulties resulting, firstly, from the lack of knowledge of the real
dimensions of the phenomenon due to the very high mobility, the intense movement of people across
borders, and, secondly, the obscurity of the phenomenon, ensured by maintaining its manifestations
in the context of seemingly legal activities. Under
Շthe conditions of today's society, the vast majority
of states have managed to abandon this profoundly inhuman practice, even though sometimes it is
strongly favoured by objective social conditions.
Keywords: phenomenon of human trafficking, legal activities, inhuman practice, social
conditions, winess, justice, consequence, crime investigation, special investigative measures, suspect,
prosecutor, criminal prosecutor officer, versions.

Identificarea metodei de investigare a cazurilor de trafic de ființe umane este direct dependentă
de riscurile la care sunt supuse victimele infracțiunilor. În acest aspecct, o obligațiune stringentă a
organelor de urmărire penală este evaluarea riscurilor care pot periclita securitatea și bunăstarea
fizică a victimelor, a persoanelor apropiate acestora, a altor persoane care acordă asistență victimelor.
Pot apărea riscuri pentru victime în urma unor acțiuni ale organelor de urmărire ca o reacție a
infractorilor. În asemenea situații, intervenția rapidă este o măsură stringentă. Investigarea traficului
de persoane este marcată de doi factori de importanță majoră, ambii depășind practica obișnuită de
investigare a infracțiunilor. În primul rând, victimele traficului de ființe umane, de regulă, nu sunt
dispuse să depună plângeri sau mărturii. În al doilea rând, practica urmăririi penale a constatat că
traficul de ființe umane, ca orice altă formă de crimă organizată, poartă un caracter complex și se
consumă printr-un lanț de infracțiuni1.
În procesul investigării faptelor de trafic de ființe umane, la sarcinile de bază, soluționate de
către organul de urmărire penală în faza investigațiilor preliminare sunt atribuite:
- darea ordonanței de începere a urmăririi penale;

1
Vidaicu M., Dolea I. Combaterea traficului de ființe umane (drept material și drept procesual). INJ. Chișinău,
2011, p. 96.

391
 - urmărirea și reținerea în flagrant a persoanelor care au comis infracțiunea;
- depistarea, prin intermediul altor mijloace de probă, a persoanelor care au comis infracțiunea
și a celorlalți coparticipanți;
- descoperirea, fixarea, ridicarea și păstrarea urmelor infracțiunii comise;
- identificarea martorilor și a părților vătămate și, de asemenea, dispunerea și efectuarea
expertizelor judiciare;
- prevenirea infracțiunilor pregătite și curmarea celor aflate în proces de comitere, stabilirea
cauzelor și condițiilor care au contribuit la săvârșirea acestora și luarea de măsuri în vederea
înlăturirii lor;
- selectarea și analiza modelelor activității infracționale;
- prognozarea formelor interne și externe ale opunerii de rezistență urmăririi penale.
Urmărirea penală, după cum se știe, este un proces care are ca scop restabilirea evenimentului
infracțional produs în trecut, după probele descoperite de către ofițerul de urmărire penală (procuror)
și atragerea la răspundere penală a persoanei vinovate. Cunoașterea evenimentului produs în trecut se
întemeiază dintotdeauna pe probele din prezent. Acestea pot fi identificate și stabilite prin
intermediul diverselor măsuri speciale de investigație și acțiuni procesuale. Cunoașterea include o
activitate practică de acumulare, verificare și evaluare a probelor respective1.
În acest sens, pornirea urmăririi penale reprezintă nu doar faza inițială a activității prejudiciare
într-o cauză penală, ci și a procesului penal în întregime. Ea nu se limitează la perfectarea hotărârii
procesuale – ordonanța de începere a urmăririi penale, dar mai include în sine și o totalitate de
acțiuni, orientate spre acumularea, verificarea și aprecierea datelor faptice care vorbesc despre
prezența sau lipsa semnelor unei fapte concrete, despre circumstanțele ce exclud urmărirea penală
etc. Această fază se caracterizează, de asemenea, prin sarcini proprii, printr-un anumit cerc de
participanți la raporturile juridice, prin mijloace procesuale proprii, termeni și soluții specifice
开

adoptate2.
Pentru a asigura legalitatea și temeinicia pornirii urmăririi penale, legea fixează anumite
anumite condiții procesuale, între care prezența temeiurilor și motivelor începerii procesului, lipsa
circumstanțelor care exclud urmărirea penală etc. În calitate de temeiuri ale pornirii urmăririi penale,
conform prevederilor art. 262 CPP al RM, pot servi: a) plângerea; b) denunțul: c) autodenunțul; d)
depistarea nemijlocită de către organul de urmărire penală sau procuror a bănuielii rezonabile cu
privire la săvârșirea unei infracțiuni.
În instrumentarea cauzelor având ca obiect infracțiunile de trafic de persoane se aplică toate
regulile da bază ale procesului penal, cu unele limitări strict prevăzute de lege, dar care în esență sunt
derogări ce nu afectează dreptul fundamental sau regulile de bază ale procesului penal3.
În calitate de temei al pornirii urmăririi penale în cauzele de trafic de ființe umane va figura
prezența datelor suficiente, ce indică asupra semnelor infracțiunii, care urmează a fi descoperită cu
luarea în calcul, de fiecare dată, a întregului cumul de informații, acumulate în procesul verificării
materialelor dosarului.
Studierea literaturii de specialitate a demonstrat următoarele: marea majoritate a cercetătorilor
din domeniu sunt de părerea că la momentul luării hotărârii de pornire a urmăririi penale nu trebuie
să dispunem de informații exhaustive referitoare la toate elementele componenței de infracțiune4.

1
Gheorghiță M. Tratat de criminalistică. Chișinău, 2017, p. 734.
2
Петрухин И. Л. Михайловская И. Б. Уголовно-процессуальное право Российской Федерации. Учебник.
Изд. ПРОСПЕКТ. М., 2011, с. 459.
3
Mateuț Gh., Petrescu V. E., Ștefăroi N ș.a. Traficul de ființe umane. Infractor, victimă, infracțiune. Asociația
Magistraților Iași, 2005, p. 119.
4
Божьев В. П. Уголовный процесс. 3-е издание, переработанное и дополненное. М., 2008, с. 152; Петрухин
И. Л. Михайловская И. Б. Op. cit., p. 685.

392
Stabilirea deplină și sub toate aspectele a circumstanțelor cauzei, a persoanelor concrete, a formelor
de vinovăție, a motivului și scopului infracțiunii reprezintă, de fapt, sarcina fazei de urmărire penală.
În conformitate cu prevederile art. 274 CPP al RM, organul de urmărire penală sau procurorul
sesizat în modul prevăzut în art.262 şi 273 CPP dispune, în termen de 30 de zile, prin ordonanţă,
începerea urmăririi penale în cazul în care, din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor de
constatare, rezultă o bănuială rezonabilă că a fost săvîrşită o infracţiune şi nu există vreuna din
circumstanţele care exclud urmărirea penală, informând despre aceasta persoana care a înaintat
sesizarea sau organul respectiv.
În cazul în care organul de urmărire penală sau procurorul se autosesizează în privinţa începerii
urmăririi penale, el întocmeşte un proces-verbal în care consemnează cele constatate privitor la
infracţiunea depistată, apoi, prin ordonanţă, dispune începerea urmăririi penale.
Ordonanţa de începere a urmăririi penale, emise de organul de urmărire penală, în termen de
24 de ore de la data începerii urmăririi penale, se aduce la cunoştinţă în scris procurorului care
efectuează conducerea activităţii de urmărire penală, prezentîndu-i-se totodată şi dosarul respectiv.
La momentul când a luat cunoştinţă de ordonanţa de începere a urmăririi penale, procurorul fixează
termenul de urmărire în cauza respectivă.
Dacă din cuprinsul actului de sesizare rezultă vreunul din cazurile care împiedică pornirea
urmăririi penale, organul de urmărire penală înaintează procurorului actele întocmite cu propunerea
de a nu porni urmărirea penală. Dacă procurorul consideră că nu sunt circumstanţe care împiedică
urmărirea penală, el restituie actele, cu ordonanţa sa, organului menţionat pentru începerea urmăririi
penale.
În cazul în care procurorul refuză pornirea urmăririi penale, el confirmă faptul prin ordonanţă
motivată şi anunţă despre aceasta, într-un termen cât mai scurt posibil, dar nu mai mare de 15 zile,
persoana care a înaintat sesizarea. În cazul în care consideră că lipsesc temeiurile pentru a începe
䄀Ո
urmărirea penală, procurorul, prin ordonanţă, abrogă ordonanţa de începere a urmăririi penale şi
dispune refuzul în pornirea urmăririi penale şi clasarea procesului penal.
De la momentul începerii urmăririi penale, organul de urmărire penală realizează un complex
de acțiuni, a căror soluționare este legată indisolubil cu stabilirea faptului infracțiunii. Activitatea
procesual-penală a organului de urmărire penală include în sine administrarea, verificarea, aprecierea
probelor și justificarea hotărârilor luate. Acest fapt îi oferă posibilitatea stabilirii circumstanțelor care
urmează a fi dovedite într-o cauză penală. În același timp, metoda de bază a organizării cercetării
infracțiunilor o reprezintă planificarea acțiunilor de urmărire penală, în calitate de componentă logică
a acesteia figurând versiunile de urmărire penală. Planificarea cercetării reprezintă un proces
complex de analiză a activităților care trebuie executate și a succesiunii lor logice, constituindu-se
într-un ghid care conferă perspectivă și eficiență investigației1. Versiunea este rezultatul unui proces
complex de analiză, în cadrtul căruia, pe baza datelor administrate în cauză se emit presupuneri, se
dau diferite explicații privitoare la natura faptei, conținutul acesteia, modul de comitere și ascundere
a urmelor infracțiunii, partyicipanții, forma de vinovăție, mobilul și scopul urmărit, cauzele și
condițiile care au generat sau favorizat comiterea acesteia2.
O condiție importantă a valabilității versiunii o reprezintă autenticitatea temeiului faptic al
acesteia și respectarea regulilor logice la deducerea raționamentului posibil în temeiul datelor faptice,
la înaintarea diverselor varietăți ale versiunilor (generale – care se astribuie la elementele
componenței de infracțiune, sau particulare – care se referă la anumite componente ale faptului
cercetat).

1
Cârjan L., Chiper M. Criminalistică. Tradiție și modernism. Ed. Cartea Veche. București, 2009, p. 304.
2
Bercheșlan V. Cercetarea penală (Criminalistică - teorie și practică). Îndrumar complet de cercetare penală. Ed.
ICAR. București, 2002, p. 93.

393
 Informațiile inițiale ce servesc ca temeiuri ale pornirii urmăririi penale în cauzele de trafic de
ființe umane, de obicei, sunt obținute din următoarele surse:
- de la victimele traficate;
- de la agenții de poliție, mai ales, de la poliția de frontieră;
- prin studierea reclamelor de prostituție;
- de la persoanele care lucrează în industria sexului;
- din scrisorile parvenite din partea polulației;
- din activități speciale de investigații;
- prin probe de date ale forțelor polițienești la nivel local și național;
- prin bazele de date ale organizațiilor internaționale de cooperare a forțelor de poliție, cum ar
fi Interpol, Europol ș.a.;
- prin alte baze de date ale diferitor autorități de stat;
- de la organizațiile interguvernamentale și nonguvernamentale de profil;
- de la companiile și liniile aeriene și alte companii de transport;
- din surse accesibile, cum ar fi reportaje în mass-media, studii științifice etc1.
Specificul situațiilor de până la începerea urmăririi penale, și anume la momentul depistării
nemijlocite de către organele de drept a semnelor infracțiunii de trafic de ființe umane sau la cel al
înaintării plângerilor și denunțurilor din partea rudelor, permit a identifica anumiți factori obiectivi și
subiectivi, care pot influența negativ însuși asupra procesului urmăririi penale, având ca rezultat, de
frevente ori, darea soluției de neîncepere a urmăririi penale.
La categoria factorilor obiectivi urmează a fi atribuiți:
1) caracterul limitat al informației inițiale referitoare la faptul infracțional, care este obiectiv
insuficientă pentru începerea urmăririi penale. Astfel, de regulă, aceste informații sunt furnizate de
către rude sau cunoscuți, care adeseori nu cunosc nici locul de aflare a victimelor, nici caracterul
开

celor ce li s-ar fi putut întâmpla acestora. De frecvente ori, ei comunică doar faptul că partea
vătămată s-a deplasat peste hotare, urmare a cărui fapt s-a pierdut fără veste. În marea majoritate a
cazurilor, această informație necesită efectuarea unor verificări suplimentare complexe, a căror
realizare depinde, în mod direct, de obținerea informațiilor în privința persoanei dispărute de la
organele de drept a altor state. Procedură vizată este una complexă, anevoioasă și nu de fiecare dată
posibilă;
2) caracterul limitat a termenelor procesuale în privința verificării informațiilor referitoare la
traficul de ființe umane. Acțiunile faptice de verificare în privința acestei categorii de infracțiuni
prespune, de frecvente ori, necesitatea efectuării măsurilor speciale de investigații sau a actelor de
urmărire penală pe teritoriul altor state, ceea ce prezintă un anumit grad de dificultate în virtutrea
caracterului complex al asistenței juridice internaționale în materie penală;
3) complexitatea procedurii, iar uneori chiar și imposibilitatea efectuării acțiunilor de verificare
și ale măsurilor speciale de investigații până la începerea urmăririi penale pe teritoriul altor state.
Infracțiunile de trafic de persoane prezintă un caracter transfrontalier, ceea ce impune ca
probele să fie obținute din jurisdicția națională a mai multor state, prin utilizarea tehnicilor speciale
de investigare penală, a cooperării internaționale și a cererilor de asistență judiciară reciprocă2.
La categoria factorilor subiectivi se referă:

1
Andronachi A. Unele acțiuni de urmărire penală întreprinse în cazul cercetării infracțiunilor privind traficul de
ființe umane. În: materialele Conferinței științifico-practice internaționale „Probleme de prevenire și combatere a
delicvewnței juvenile, traficului de ființe umane și migrațiunii ilegale”, 23-24 aprilie 2004. Chișinău, 2004, p. 452.
2
Winterdyrk J., Perrin B., Reichel Ph. Human Trafficking. Exploring the International Nature, Concerns, and
Complexities. Ed. CRC Press, Taylor&Francis Group. Boca Raton, Florida, 2012, p. 134.

394
 1) lipsa unei reprezentări clare și certe asupra fenomenului și caracteristicii juridico-penale a
traficului de ființe umane, fapt determinat de construcția juridico-penală ineficientă și pe alocuri
contradictorie a art. 165 CP al RM;
2) lipsa unei baze metodologice clare și eficiente și a literuturii de specialitate în latura
investigării faptelor de trafic de ființe umane.
Situațiile inițiale de urmărire penală, care apar în procesul investigării faptelor de trafic de
ființe umane sunt diversificate. Este evident că, în marea majoritate a cazurilor, în procesul cercetării
cazurilor de trafic de ființe umane apar situații complexe, nevaforabile pentru investigarea cauzei.
Totodată, însă, importanța acțiunilor de urmărire penală efectuate în contextul situației de urmărire
penală existente în cadrul fazei investigațiilor prealabile este determinată de faptul că ele își lasă
amprenta asupra programului-tip de acțiuni ale organului de urmărire penală, care urmează a fi puse
în aplicare în cadrul fazei investigațiilor ulterioare.
Cele afirmate ne permit să conchidem în privința faptului că situația de urmărire penală nu
doar că inglobează acei factori, a căror cercetare ajută la determinarea direcției, limitelor și
volumului cercetării, dar și pe cei care contribuie și la corectarea activității organului de urmărire
penală. Totodată, acțiunile procesuale selectate de către subiectul cercetării sunt determinate reieșind,
în mjare parte, din experinența profesională și propria intuiție. În acest context, acțiunile de urmărire
penală reprezintă elementele structurale ale fazei concrete a cercetării în cadrul metodologiei
criminalistice particulare, servind ca prevederi inițiale la elaborarea recomandărilor de cercetare
crimimalistică a infracțiunilor.
În virturea celor menționate, susținem opinia autorului N. P. Iablocov, care declară că, în
activitatea practică, ele permit să ne orientăm în mod corespunzător în câmpul multitudii faptice a
stărilor de lucru din scena infracțiunii în procesul cercetării, pentru a obține date tactico-strategice
necesare luării anumitor hotărâri; să înaintăm cele mai justificate versiuni de urmărire penală și să
䄀Ո
determinăm direcția corectă a cercetărilor de mai departe; să schițăm selectarea cea mai reușită a
măsurilor speciale de investigații și a acțiunilor de urmărire penală; să conturăm operațiunile
criminalistice și raționalitatea succesiunii lor; să reducem la minimum numărul hotărârilor metodice
ale organului de urmăîrire penală, bazate pe „încercare, risc și posibilele erori1”.
În afară de aceasta, situațiile de urmărire penală din cadrul fazei preliminare a investigațiilor
trebuie să cuprindă și informațiile referitoare la infracțiune și persoana care a comis-o. Totodată, nu
trebuie incluse în conținutul situațiilor primare de urmărire penală elemente ce conțin informații
unilaterale, deoarece, în acest caz, spectrul versiunilor înaintate va deveni extrem de îngust pentru
soluționarea cauzei penale în esență. O condiție importantă care determină succesul investigătii faptei
penale o reprezintă capacitatea organului de urmărire penală de a analiza și aprecia corect situația de
urmărire penală creată.
Sub aspect metodologic, situația de urmărire penală la fiecare etapă a cercetărilor este
determinată, în marea sa parte, de sursa informației, de direcția activității infracționale a persoanei
care a comis fapta socialmente periculoasă. În același timp, etapele cercetării infracțiunii trebuie
examinate nu doar în calitate de simple segmente temporare a procesului investigat, care se
înlocuiesc concomitent, ci și ca subsistem al acțiunilor de urmărire penală, al măsurilor speciale de
investigații, organizaționale, de pregătire etc., consolidate în temeiul realizării obiectivelor urmărite
și, de asemenea, determinate de repetabilitatea stabilă a situațiilor tipice de urmărire penală.
Una dintre cele mai importante provocări pentru organele de drept în cadrul procesului de
investigare îl reprezintă caracterul ascuns al traficului de persoane, ceea ce contribuie la identificarea
cu dificultate a victimelor traficului de persoane. Adesea, victimele traficului de persoane nu pot sau
nu doresc să coopereze cu investigatorii, ezitând de multe ori să sesizeze organelor judiciare

1
Яблоков Н. П. Криминалистическая методика расследования. М., 1985, с. 89.

395
competente săvârșirea potențialelor infracțiuni. Investigatorii din domeniul traficului de persoane
trebuie să se adapteze continuu la noile provocări legate de combaterea traficului de persoane prin
elaborarea noilor metode, tehnici și procedee de investigare1.
În concluzie, trecem în revistă faptul că la particularitățile fazei investigațiilor prealabile a
infracțiunilor, inclusiv și a celor de trafic de ființe umane, urmează, în propria noastră viziune, să
atribuim: stabilirea semnelor faptei comise, luarea hotărârii privind începerea urmăririi penale,
construirea și structurarea algoritmului măsurilor speciale de investigații și al acțiunilor de urmărire
penală, orientate spre depistarea, identificarea persoanelor care le-au comis, strabilirea vinovăției lor,
înaintarea și verificarea versiunilor în dependență de situația de urmărire penală creată și, în baza
acestora, planificarea de mai departe a cercetărilor, efectuarea acțiunilor de urmărire penală și
învingerea împotrivirii urmăririi penale.

Referințe bibliografice:
1. Codul penal al Republicii Moldova: Legea Republicii Moldova nr. 985-XV din 18 aprilie 2002.
Monitorul Oficial, 2002, nr.128-129. În vigoare din 12 iunie 2003.
2. Codul de procedură penală al Repiblicii Moldova. Legea Republicii Moldova nr.122-XV din 14
martie 2003. Monitorul Oficial, 2003, nr.104-110. În vigoare din 12 iunie 2003.
3. Legea Republicii Moldova privind statutul ofițerului de urmărire penală, nr. 333 din
10.11.2006. Monitorul Oficial Nr. 195-198 din 22.12.2006.
4. Legea Republicii Moldova cu privire la protecția martorilor și altor participanți la procesul
penal nr. 105-XVI din 16.05.2008. Monitorul Oficial nr. 112-114/434 din 27.06.2008.
5. Legea Republicii Moldova privind activitatea specială de investigații, nr. 59 din 29.03.2012.
Monitorul Oficial nr. 113-118/373 din 08.06.2012.
6. Legea Republicii Moldova Cu privire la Procuratură, Nr. 3 din 25.02.2016. Monitorul Oficial
开

nr. 69-77/113 din 25.03.2016.
7. Andronachi A. Unele acțiuni de urmărire penală întreprinse în cazul cercetării infracțiunilor
privind traficul de ființe umane. În: materialele Conferinței științifico-practice internaționale
„Probleme de prevenire și combatere a delicvewnței juvenile, traficului de ființe umane și
migrațiunii ilegale”, 23-24 aprilie 2004. Chișinău, 2004.
8. Bercheșlan V. Cercetarea penală (Criminalistică - teorie și practică). Îndrumar complet de
cercetare penală. Ed. ICAR. București, 2002.
9. Cârjan L., Chiper M. Criminalistică. Tradiție și modernism. Ed. Cartea Veche. București, 2009.
10. Gheorghiță M. Tratat de criminalistică. Chișinău, 2017.
11. Mateuț Gh., Petrescu V. E., Ștefăroi N ș.a. Traficul de ființe umane. Infractor, victimă,
infracțiune. Asociația Magistraților Iași, 2005.
12. Moise A. C., Stancu E. Criminalistica. Elemente metodologice de investigare a infracțiunilor.
Ed. Universul Juridic. București, 2017.
13. Vidaicu M., Dolea I. Combaterea traficului de ființe umane (drept material și drept procesual).
INJ. Chișinău, 2011.
14. Winterdyrk J., Perrin B., Reichel Ph. Human Trafficking. Exploring the International Nature,
Concerns, and Complexities. Ed. CRC Press, Taylor&Francis Group. Boca Raton, Florida,
2012.
15. Божьев В. П. Уголовный процесс. 3-е издание, переработанное и дополненное. М., 2008.
16. Петрухин И. Л. Михайловская И. Б. Уголовно-процессуальное право Российской
Федерации. Учебник. Изд. ПРОСПЕКТ. М., 2011.

1
Moise A. C., Stancu E. Criminalistica. Elemente metodologice de investigare a infracțiunilor. Ed. Universul
Juridic. București, 2017, p. 323.

396