Sunteți pe pagina 1din 2

8

Ghidul Viitorului Diplomat


Clasificarea şefilor misiunii diplomatice
se face d
upă următoarele criterii:
1. criteriul numirii lor:-
titulari acreditaţi pe timp
nedeterminat- interimari - au o numire provizorie
2. după durată:
-
cu acreditare permanentă
-
cu acreditare nepermanentă

3. după întinderea atribuţiilor


- cu misiuni generale- cu misiuni speciale
4. după rang sau clase:

Convenţia de la Viena 1961 precizează că şefii misiunii diplomatice seîmpart în trei clase:

a) ambasadorii şi ceilalţi şefi de misiune cu rang echivalent, c


ategorie
acreditată întotdeauna pe lângă şefii de stat

b) trimişii: miniştrii acreditaţi pe lângă şefii statului

c) însărcinaţii cu afaceri , acreditaţi pe lângă ministrul de externe a statului


acreditar.
Convenţia de la Viena precizează că toţi cei menţionaţi sunt şefi demisiune diplomatică şi în afară de precădere şi
etichetă nu se face niciodeosebire între ei, în raport cu clasa lor. Precăderea este instituţiadiplomatică conform căreia
se stabileşte ordinea sau locul aşezăriidiplomaţilor cu ocazia primirii oficiale a festivităţilor şi solemnităţilor.
Personalul diplomatic este format din
agenţi diplomatici
- primiicolabo
ratori ai şefului misiunii diplomatice, dintre ei se recrutează cel ceva asigura la nevoie interimatul. Sunt aşezaţi în
ordinea ierarhicădescrescătoare: consilier, secretar 1,2,3, ataşaţi. Sunt împărţiţi în treigrupe: prima grupă formată din
consilier şi secretar1; a doua grupă :secretar 2, secretar3; a treia grupă : secretar 3 şi ataşaţi
(membrii misiunii
diplomatice care au o anumită specializare tehnică necesară realizăriisarcinilor pentru care au fost trimişi: ataşaţi
militari, consilieri economici
,
comerciali, consilieri şi ataşaţi de presă, cultural.). Această categorie poatefi formată din cetăţenii statului acreditant,
bucurându
-se integral de toate
imunităţile şi privilegiile
.

9
Ghidul Viitorului Diplomat
Ierarhia personalului diplomatic:

ministru consilier

consilier

ataşaţi militari

secretar 1,2,3

ataşaţi
Personalul tehnico-administrativ
se referă la membrii personaluluimisiunii diplomatice folosiţi în serviciul administrativ şi tehnic almisiunii. Printre
aceştia se numără: contabili, arhivari, dactilografi,
transl
atori. Această categorie de personal nu se bucură de un statut
diplomatic propriu-
zis ci de unul special. Din această categorie pot
face parte şi cetăţenii statului acreditar. Se bucură de privilegii restrânse în
raport de prima categorie.Personalul de se
rviciu cuprinde membrii personalului misiunii folosiţi înserviciu casnic al misiunii. În această categorie intră :
portarii, curierii,intendenţii, grădinarii, şoferii, mecanicii, oamenii de serviciu, bucătari,etc. Această categorie de
personal cu statut
special au minim de privilegii
şi numai pe timpul exercitării serviciului. Pot fi şi cetăţeni ai statului
acreditar.
În ceea ce priveşte e
fectivul misiunilor diplomatice, e
xistă două tendinţe:statele foarte mici cu un nr. foarte redus de personal şi stat
ele foarte mari
cu un personal efectiv excesiv. Convenţia de la Viena: „în lipsa unui acordexplicit, statul acreditar poate cere ca
acest efectiv să fie menţinut în limitaa ceea ce el consideră ca rezonabil şi normal”.

În practică se urmărescdouă reguli


:-
efectivul se stabileşte prin negocieri între cele două state
- prin reciprocitate.
Încetarea funcţiei de membru a misiunii diplomatice
poate fi determinatde multiple cauze:
a) cauze legate de voinţa statului acreditant: rechemarea ( din cauze
multipl
e); pentru gafe făcute în misiuni diplomatice; şi
-
a încheiat
misiunea; transferul

10
Ghidul Viitorului Diplomat
b) cauze legate de voinţa statului acreditar: declararea persoanei non
grata-
nu trebuie motivată, chemat în 48 de ore, nu expulzat;

c) cauze legate de voinţa agentului


diplomatic: demisia( motivepersonale), de onoare
(a făcut o gafă şi si
-a dat seama); decesu

S-ar putea să vă placă și