Mitropolitul Dosoftei (1624-1693)

(Dimitrie Barila)

Viaţa
Descendent al unei familii de
aromâni stabiliţi la Lvov, vine în Moldova
cu o cultură multilaterală, mai ales
ecleziastică.
1649 - călugăr la Probrata
(Probota);
1658 - episcop de Huşi;
1659 - episcop de Roman;
1671 - mitropolit al Moldovei ( Gh.
Duca);
1673 - războiul turco-polon; fuge în
Polonia cu Petriceicu-Vodă;
1675 - reîntors şi închis de
Dumitraşcu Cantacuzino; eliberat, este
reinstalat în scaunul mitropolitan de la
Iaşi;
1688 - fuge sau este luat ostatic de
Jan Sobieski în Polonia; a luat cu el
moaştele Sf. Ioan cel Nou de la Suceava,
odoarele de la racla sfântului,
documentele moşiilor Mitropoliei;
1693 - moare în exil; Cantemir
Constantin îl cheamă zadarnic în ţară;
este anatemizat de patriarhul din
Constantinopol; afurisenia este ridicată la
intervenţia lui C. Brâncoveanu.

Opera
1673 - Psaltirea pre versuri tocmită, tipărită la Uniev, în Polonia;
1679 - încearcă să refacă tipografia lui Vasile Lupu şi cere ajutor cărturarului român
Nicolae Milescu, aflat în slujba ţarului, şi patriarhului Ioachim al Moscovei, care îi va
trimite o tiparniţă nouă.
Dosoftei va tipări la Iaşi, în româneşte, principalele cărţi necesare serviciului liturgic.
El introduce cu curaj marea reformă a naţionalizării serviciului divin. Motivaţia traducerilor
lui Dosoftei este aceeaşi ca la Coresi şi Varlaam: constatarea că în ţară nu se mai cunoştea
limba slavonă şi „în biserică mai cu voia mi-i cinci cuvinte cu mintea să gândesc, dar şi pre
alţii să învăţ, decât zece mii de cuvinte într-altă limbă”.
1679 - Liturghierul;
1680 – Psaltirea de-nţăles a sf.împărat proroc David;
1681 - Molitvelnicul de-nţăles, la care adaugă un poem de 136 de versuri despre
domnii Ţării Moldovei;
1683 – Molitvelnicul cel mic;
1683 – Sfânta Liturghie;
1683 – Octoih;
1682 – 1686 – Viaţa şi petrecerea sfinţilor (4 volume); vieţile sfinţilor au avut ecouri
folclorice, dar în literatura propriu-zisă n-au avut ecouri, decât foarte târziu
( M.Sadoveanu).

1
 După 1688, în Polonia, continuă Poemul despre domnii Moldovei, traduce din
greceşte prologul dramei cretane Erofili (este o poveste bântuită de umbrele morţii; se pare
că Psaltirea în versuri nu l-a izbăvit pe Dosoftei de obsesia fragilităţii destinului uman; este
prima încercare de traducere în româneşte a unei opere din dramaturgia universală);
pentru a-l ajuta, mitropolitul Kievului şi patriarhul Moscovei îi solicită o serie de traduceri
din greacă în slavo-rusă.

 Psaltirea în versuri
Sub influenţa calvină, se răspândeşte în toate literaturile
europene ideea parafrazării psalmilor. După Calvin, poetul
francez Clément Marot pune în versuri 50 de psalmi, iar în
Polonia face acelaşi lucru Jan Kochanowski (1579), operă
cunoscută de Dosoftei. Mitropolitul moldovean a realizat
traducerea „în cinci ani, foarte cu osârdie mare”, „cu multă
trudă şi vreme-ndelungată, precum a putut face mai
frumos”.
Modelul a fost acelaşi pentru toţi poeţii care au versificat
psalmi, adică Psaltirea din Vechiul Testament. Originalitatea
trebuie căutată deci în sistemul de versificaţie mai mult
decât în idei.
Traducerea lui Dosoftei respectă în linii mari imaginile;
limbajul este arhaic, bisericesc, cădelniţat. Dosoftei nu
urmează îndeaproape nici textul biblic, nici modelul
poetului polon. Textul de bază al Psaltirii este adesea
amplificat sau întrucâtva modificat. Uneori Dosoftei realizează imagini poetice de o reală
valoare. Folosirea unor cuvinte şi expresii populare acordă adesea o culoare locală
expunerii, sugerează oameni, locuri şi fapte din mediul românesc, atât de zbuciumat de
vitregiile istoriei. Dosoftei are adesea patos liric, dovedit de psalmul Dumnezeul meu,
Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit. Psalmul 102 apare în traducerea lui Dosoftei în ritmul
unei doine de jale. În plângerea lui Ieremia de ţara pierdută, Dosoftei va fi găsit cântecul
propriei sale dureri pentru Moldova părăsită. Ritmul este adesea cel al poeziei noastre
populare şi aceştia sunt psalmii cei mai realizaţi. Versurile de 6-8 silabe sunt melodioase şi
au intrat în circulaţie orală, devenind colinde, culese de Anton Pann: 46 (Limbile să salte),
48 (Auziţi acestea toate, Neamuri, noroade şi gloate), 94 ( Veniţi cu toţi dimpreună să ne
facem voie bună), 98 ( Domnul stătu crai în ţară). Aceşti psalmi au avut cel mai mare
răsunet.
Dosoftei are şi versuri originale despre dragostea frăţească, despre binefacerile păcii
şi ale bunei înţelegeri între oameni.
În sufletele pline de griji ale contemporanilor săi, pentru furtunile timpului, Psalmii
lui Dosoftei au coborât o rază de alinare. Psaltirea lui Dosoftei este expresia unei dramatice
şi tulburătoare cunoaşteri de sine a omului veacului al XVII-lea, a spaimelor sale învinse şi
a nădejdii lui renăscute. Dosoftei insuflă traducerii sale spiritul unui om al veacului.
Această experienţă ilustrează o nouă funcţie a limbii literare din acea perioadă: cea poetică.
În multe pasaje, influenţa limbii vorbite este precumpănitoare. Alături de Varlaam şi
Neculce, Dosoftei este printre primii scriitori care reuşesc să valorifice în mod artistic
elementele din vorbirea populară şi din creaţiile folclorice. Spre deosebire de aceştia, la
Dosoftei predomină caracterul erudit al stilului. Cărturarul moldovean a lărgit considerabil
lexicul literar românesc prin numeroase împrumuturi din diverse limbi. Cu Dosoftei, limba
română se consacră definitiv în Moldova ca limbă a cultului.
Când Dosoftei oficia serviciul divin în Mitropolia Moldovei, Neculce era copil. Mai
târziu ne-a lăsat portretul: „Acestu Dosofteiu mitropolit nu era om prostu de felul lui. Şi era
de neam de mazâl; pre învăţat multe limbi ştie: elineşte, latineşte, sloveneşte şi altă adâncă

2
 carte şi-nvăţătură, deplin călugăr şi cucernic, şi blând ca un miel. În ţara noastră , pe-
aceasta vreme nu este om ca acela.”

102 (101)
Pleacă-ţi auzul spre mine Prin pustii petrec tot anul,
Şi să-mi hii, doamne, spre bine, Şi ca corbul cel de noapte
Şi la ce zî te-oi striga-te Îmi petrec zilele toate,
Să-mi auzi de greutate, Ca o vrabie rămasă
Că-mi trec zâlele ca fumul, În sub straşină de casă …
Oasele mi-s răci ca scrumul, Am mâncat pâne de zgură
Ca neşte iarbă tăiată Şi lacrimi în băutură,
Mi-este inema săcată. De faţa mâniei tale
Că stă uitată de mine Ce mi-ai dat de sus la vale,
Ce-am gătat să mănânc pâne. Mi-s zilele trecătoare
De suspinuri şi de jeale De fug ca umbra de soare.
Mi-am lipitu-mi os de piale, Şi ca iarba cea tăiată
De-a tocma cu pelecanul Mi-iaste vârtutea săcată.

137 (136)
La apa Vavilonului, Prin Sion şi pentru ţară,
Jelind de ţara domnului, Aducându-ne aminte,
Acolo şezum şi plânsăm Plângeam cu lacrămile hierbinte,
La voroavă de ne strânsăm. Şi bucine ferecate
Şi cu inemă amară Lăsam prin sălci aninate.

46 (47)
Pre vârfuri de munte Că s-au suit domnul
S-aud glasuri multe Să-l vază tot omul,
De bucine mare Cântaţi în lăute
Cu naltă strigare, În zicături multe …

Versuri originale pe tema dragostei frăţeşti, după Sf. Augustin, ca motto la Psalmul 132.

Cine-şi face zid de pace Că-i mai buna depreună

Turnuri de frăţâe Viaţa cea frăţească,
Duce viaţă fără greaţă Decât armă ce destramă
Ntr-a sa bogăţie. Oaste vitejească.

3 Iaşi
Casa Dosoftei,