UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA”, Iași

FACULTATEA DE ISTORIE
Învățământ la distanță

Stat, societate și mentalități în spațiul românesc

(sec. XIV- XVIII)

Cetatea Neamț

Prof. univ. dr. Petronel Zahariuc

STUDENTĂ: Sasu (căs. Mogoș) Drăguța Lenuța

ANUL I, SEMESTRUL II, GRUPA 112 ID

CUPRINS
Cetatea Neamț............................................................................................................................................0
Introducere..................................................................................................................................................2
Originile ȘI istoria CETĂȚII NeamȚ..........................................................................................................2
cetatea în PERIOADA LUI PETRU I............................................................................................................3
cetatea în PERIOADA LUI STEFAN CEL MARE...........................................................................................4
CETATEA îN SECOLUL XVI.........................................................................................................................5
CETATEA ÎN SECOLUL XVII........................................................................................................................6

1
INTRODUCERE

Cetatea Neamț, cunoscută impropriu sub titulatura Cetatea Neamțului, este o veritabilă cetate
medievală din Moldova, situata la marginea orașului Târgu Neamț, pe stânca Timuș de pe Culmii
Pleșului (numită și Dealul Cetății), la o altitudine de 480 m fata de nivelul marii și la o înălțime
de 80 m față de nivelul apei Neamțului. De aici, străjuia valea Moldovei și a Siretului, ca și
drumul care trecea peste munte în Transilvania
Așezată aproape de vârful cel mai înalt al Culmii Pleșului, cetatea face parte din categoria
monumentelor medievale de valoare excepțională din România. Poziția strategică de care a
beneficiat și prezența în evenimentele marcante pe care le-a cunoscut această parte a țării
demonstrează faptul că, Cetatea Neamțului, a fost una dintre cele mai bine întărite cetăți de care
a dispus statul medieval moldovenesc.
Numele de Cetatea Neamțului provine, probabil, de la hidronimul “Neamț” pe care îl poartă râul
de sub poala muntelui și de la care și-au luat numele orașul și mănăstirea din apropiere, ulterior
județul și orașul Piatra care, abia după mijlocul secolului al XIX lea, devine Piatra-Neamț1.

ORIGINILE ȘI ISTORIA CETĂȚII NEAMȚ

Despre data exactă a începerii lucrărilor la cetate nu există date certe și până la efectuarea
cercetărilor arheologice din a doua jumătate al sec. xx-lea s-au vehiculat mai multe ipoteze a
căror veridicitatea a fost deseori pusă la îndoiala. Mai mulți istorici și filologi, printre care unii
de mare calibru, precum A.D. Xenopol, B.P. Haşdeu, D. Onciul ş.a., pornind de la Bula papală
din anul 1232, în care se strecura informația că în timpul șederii cavalerilor teutoni în Țara
Bârsei, între anii 1211-1225, aceștia ar fi construit pe versantul estic al Carpaților un castrum
muntissimum, au acreditat ideea că ar fi fost vorba de Cetatea Neamțului 2, un argument în plus
constituindu-l însăși denumirea cetății. De altfel, aceasta ipoteză a Cetății Neamț a fost ulterior
însușită de mulți dintre istoricii noștri, care au trebuit într-un fel sau altul să se pronunțe asupra
originii acesteia.

1
Cetatea neamțului, Târgu Neamț, accesat http://monumenteneamt.ro/cetatea-neamtului, data 10/05/2020
2
V. Brădăţeanu, DOCUMENTAR – Cetatea Neamţului – 620 de ani de la prima atestare documentară, accesat
http://www.rador.ro/2015/02/02/documentar-cetatea-neamtului-620-de-ani-de-la-prima-atestare-documentara/,
data 10/05/2020

2
în urma cercetărilor arheologice efectuate, teoria conform căreia construcția cetății s-ar datora
teutonilor a căzut de la sine și au fost reconsiderate părerile asupra începuturilor acesteia fiind
identificate mai multe etape de construcție a cetății, descoperite urme de materiale de la sfârșitul
secolului al XVI-lea și monede de argint din timpul domniei lui Petru I Musat însă nu au fost
găsite indicii referitoare la fortificații anterioare domniei sale, fapt ce constituie o dovadă certă că
Cetatea Neamț a fost construită în a doua parte a domniei lui Petru I, perioadă în care Moldova a
cunoscut o dezvoltare economică și politică continuă.
Nici ipoteza unei construcții săsești nu poate rezista deci câtuși de puțin pentru ca mica colonie
atestata in evul mediu in urbea Neamț nu avea nici autoritatea politica si nici puterea economica
necesara pentru realizarea unei construcții de așa proporții care, conform regretatului istoric
Radu Popa, a cerut un efort uriaș si mijloace materiale considerabile.
Așadar, întemeierea în anul 1359 a statului Moldova precum și dezvoltarea economică ulterioară
au fost premizele pentru construirea unor fortificații de piatră, menite să asigure controlul
drumurilor și al punctelor obligatorii de trecere sau să constituie nuclee de apărare in caz de
război. Sistemul defensiv al tarii concepute de Petru I Musat cuprindea cel puțin trei astfel de
construcții – la Neamț, Suceava și Șcheia (actuala Mănăstire Zamca), alături de alte numeroase
lăcașe de cult fortificate.
Prima mențiune despre cetățile Moldovei este făcută de către Petru I într-un document adresat in
anul 1387 regelui Poloniei, in care domnul menționa ca „ ne facem supuși cu omagiu, pe noi,
poporul si tara noastră, cetățile Moldovei și celelalte domenii” si in care foarte probabil face
referire si la Cetatea Neamț însă aceasta este atestata documentar in mod clar câțiva ani mai
târziu, mai exact 2 februarie 1395, când regele Ungariei Sigismund de Luxemburg emite un act
ante castrum Nempch.
Istoria Cetății Neamț este strâns legata de zbuciumatul trecut al tarii. Fortificațiile Cetății
trebuiau sa reprezinte un avanpost important in lupta de apărare a graniței de vest a Moldovei, a
trecătorilor Carpaților Răsăriteni mai ales, pe unde putea veni asupra satului moldovenesc
primejdia cea mai mare deoarece in acea vreme regatul maghiar își manifesta cu evidenta politica
de continua expansiune teritoriala spre vest. În cele șase veacuri de nepătata mândrie, o singura
data Cetatea si-a deschis porțile fără lupta și atunci nu unui cuceritor străin, ci falnicului Domn
al tuturor romanilor, Mihai Viteazul (Alexandru Vlahuță).
Construcția cetății s-a efectuat in doua etape iar materialele de construcție folosite în ambele
perioade de ridicare a acesteia au fost obținute din împrejurimi– gresie, şisturi verzi, bolovani,
pietriș și nisip. Mortarul folosit, alcătuit din var, nisip, piatră sfărâmată, cărămidă pisată și
mangal dar al cărui mod de preparare nu este cunoscut, făcea priză perfectă, fiind atât de solid
încât, după mai bine de 600 de ani, s-a dovedit a fi mai rezistent decât piatra.

CETATEA ÎN PERIOADA LUI PETRU I

Locul pentru amplasarea Cetății Neamț a fost ales in mod fericit întrucât Culmea Pleșului
asigura, prin poziția sa naturala, mari posibilități de apărare și de sus, de pe vârful Cerdacului,
unde se presupune a fost un important punct de observație, se deschide un orizont larg, de unde
se pot transmite și recepționa semnale vizuale de la distanta.
Prima perioadă de construcție din vremea lui Petru I s-a concretizat prin ridicarea unui fort
central, aproape pătrat, cu fundația în trepte, adaptata la forma terenului, pe care s-au ridicat
3
ziduri cu o grosime de circa 2-3 m si o înălțimea de 12 m, prevăzute cu patru tunuri de apărare în
colțuri și susținute în exterior de 15 contraforturi, puternice și impunătoare, de forma prismatica.
Deși se presupune ca planul cetății Neamț ar fi suferit o influenta polono-lituana, specific pentru
Cetatea Neamt este faptul ca turnurile de apărare nu au fost plasate in exteriorul zidurilor, ca sa
alte cetăți construite în aceeași perioada, ci au fost încadrate direct in scheletul de ziduri deoarece
fortificațiile naturale de pe trei laturi nu permiteau construcția lor in exterior.
Intrarea in cetate se făcea pe „poarta musatina” de la mijlocul zidului de nord si datorita faptului
ca numai prin partea aceasta cetatea putea fi mai ușor atacata, latura nordica a fost apărata încă
din acea vreme de un șanț destul de adânc, in imediata apropiere a zidului.
În interior au fost construite ziduri de incintă care măreau rezistența zidurilor exterioare, care s-
au păstrat bine conservate până în prezent iar in curtea interioara exista o fântâna (deranjata
parțial de săpăturile arheologice), care ajungea pana la pânza freatica
La conducerea cetății se afla un pârcălab, funcție ce apare in documente începând cu secolul al
XV-lea. Acesta avea largi atribuții militare, administrative și judecătorești. Primii pârcălabi
menționați de documente sunt Șandru – în anul 1403 și Stanislas Rotompan, care a făcut parte
din delegația Moldovei la Consiliul de la Constanz, Elveţia – azi în Germania, alături de
reprezentanți ai Tarii Românești, unde s-a hotărât eradicarea „ereziei” husite, aplanarea schismei
papale dintre Roma și Avignon, precum și unirea Bisericilor Catolică și Ortodoxă.

CETATEA ÎN PERIOADA LUI STEFAN CEL MARE

A doua perioada de construcție a Cetății Neamț a fost în timpul domniei lui Stefan cel Mare
(1457-1504). Acesta a înțeles cel mai bine necesitățile construirii de clădiri fortificate pentru a
apăra Principatul Moldovei de atacurile turcilor, tătarilor, ungurilor sau polonilor mai ales in
urma dezvoltării tehnicii de luptă prin perfecționarea armelor de foc, în special a bombardelor,
care puteau arunca ghiulele mult mai mari și mai grele, de piatră sau de fontă, capabile să
provoace distrugeri zidăriei. Drept urmare, considerând că Cetatea Neamț nu este suficient
întărită pentru a rezista atacurilor inamicilor, în răgazul dintre Bătălia de la Podul Înalt (ianuarie
1475) și Bătălia de la Valea Albă (26 iulie 1476) el a poruncit supraînălțarea zidurilor cetății
până la o înălțime de 20 metri și construirea de creneluri și ferestre înguste, prin care apărătorii
puteau să supravegheze și să lovească dușmanii.
In același timp a fost concepută și realizată curtea exterioara de circa 800 m2 și a fost ridicata o
nouă centură de ziduri cu înălțimi variabile de până la 30 de metri, cu 4 bastioane semicirculare,
pentru a da o rezistență sporită în fața artileriei de asediu.
În plus, pentru a evita apropierea dușmanilor de zidurile cetății, Ștefan cel Mare a dispus săparea
unui șanț de apărare, mult mai adânc (circa 10 m) și mai larg decât cel anterior, în partea de nord
și nord-est a fortului, pe o lungime de 25 de metri.
Remarcabilă este noua cale de acces în cetate, reprezentată de un pod arcuit cu o parte fixă și o
alta mobilă, sprijinit pe 11 piloni de piatră de formă prismatică, astăzi refăcuți. Forma arcuită a
podului, care este în mare parte paralel cu bastioanele, cât și lungimea sa, îi obliga pe dușmani,
atunci când atacau, să se expună mai mult timp loviturilor apărătorilor cetății în plus, se crede că
orientarea podului îi obliga pe atacanți să-și mute scutul din mâna stângă în mâna dreaptă, ceea
ce ducea la diminuarea atacului. Partea mobilă de pod se afla pe porțiunea dintre ultimul pilon și
zidul exterior și se putea ridica în caz de primejdie, izolând cetatea de restul podului, printr-un
4
sistem de scripeți, dar odată trecut de ea existau două capcane cu trape, cunoscute și sub numele
de "curse de șobolani". Mobil era și podul din fața porții principale realizată în timpul lui Stefan
cel Mare, prin turnul de nord-est, unde se pare că au fost de fapt porți duble, atât la intrarea cât și
la ieșirea din turn.
Tot in aceasta perioada s-au construit și corpurile de clădiri din curtea interioara, cu case
domnești pe o latura și locuința domnitorului pe alta, cu biserica, magazii pentru hrană și
muniție, cu locuințe și ateliere pentru meșteșugari.
In anul 1476, in urma înfrângerii oștilor Moldovei în Bătălia de la Valea Albă, cetatea a respins
atacul lui Mahomed al II-lea ("Cuceritorul") în fruntea unei armate de 200.000 oameni. Timp de
opt zile turcii au asediat cetatea presupunând că domnitorul se refugiase în acea fortăreață sau că
măcar își deținea acolo averile. Conform legendei însă, în acel moment, Stefan se afla in nordul
țării pentru a-și strânge o noua oaste așa cum a fost sfătuit de către mama sa atunci când a refuzat
sa îl lase sa intre. Oamenii lui Mahomed și-au așezat tunurile pe dealul din fața cetății, cel mai
probabil pe versantul sudic al vârfului Cerdac, și au început să bombardeze fortăreața cauzându-i
mai multe pagube. Zidurile însă au rezistat, iar unul dintre prizonierii germani închiși în donjon,
a avut ideea de a folosi tunurile contra turcilor forțându-l pe Mahomed să-și părăsească poziția 3
lăsând cetatea in nimbul ei de glorie, dar îndoliată de moartea neînfricatului pârcălab Arbore, cel
care din 1471 cârmuise cetatea și ținutul.

CETATEA ÎN SECOLUL XVI

După domnia lui Ștefan cel Mare, referitor la cetate, o lungă perioadă cronicile nu menționează
evenimente importante ci îi amintesc doar per pârcălabii cetății, care-și exercitau autoritatea
asupra întregului ținut Neamț. Aceasta în schimb a continuat să joace un rol important în
sistemul defensiv al Moldovei în timpul domnitorilor Bogdan al III-lea (1504-1517), Ștefănița
(1517-1527) și Petru Rareș (1527-1538; 1541-1546) despre care se știe că a dispus executarea
unor lucrări la cetate conform unui document datat 10 mai 1529 prin care cerea orașului
Bistrița un zidar priceput.
La sfârșitul primei domnii a lui Petru Rareș (1538), țara a fost ocupata fără lupte de către turci, in
urma trădării unei parți a boierimii și rolul cetății a scăzut foarte mult. Pentru a înfrânge
rezistenta tarii, turcii i-au cerut lui Alexandru Lăpușneanul, în timpul celei de a doua domnii
(1564-1568), să distrugă cetățile, „deci Alexandru-Voda făcându pre cuvantul împăratului

3
"Ștefan-vodă cel Bun, bătându-l turcii la Războieni, au mărsu să intre în Cetatea Niamțului. Și fiind mumă-sa în
cetate, nu l-au lăsat să intre și i-au dzis că pasirea în cuibul său piiare. Ce să să ducă în sus, să strângă oaste, că
izbânda va fi a lui. Și așè, pe cuvântul mâne-sa, s-au dus în sus și au strânsu oaste.
Iară împăratul turcescu au vinit cu toată puterea lui la Cetatea Niamțului. Și au suit pușcile deasupra unui munte
pre despre Moldova. Și au început a bate Cetatea Niamțului foarte tare. Iar pre aceia vreme era un niamțu închis în
cetate. Și vădzind că bat cetatea, au dzis păzitorilor să spue mumei lui Ștefan-vodă să-l sloboadă de la închisoare,
din temniță, pre dânsul, că el va mântui cetatea de acel greu. Decii, slobodzindu-l pre acel niamțu de la închisoare,
s-au și apucat acel niamțu de au îndreptat pușcile din cetate asupra turcilor, unde sta acolo în munte de avè nevoie
cetatea. Și au și lovit în gura unii pușci turcești, de au sfărmat-o. Și au început a bate în corturile turcilor, cât și
boldul de la cortul înpăratului l-au sfărmat. Decii n-au mai putut sta turcii întru acel vârvu de munte, de unde avè
cetatea nevoie, ce numai li-au căutat a să da în laturi de la acel locǔ." - Ion Neculce - "O samă de cuvinte", în
"Letopisețul Țării Moldovei" (Ed. Minerva, București, 1986), p. 13-15.

5
umplându toate cetățile de lemne le-au aprinsu de au ars si s-au risipit” 4 însă cetatea, datorită
zidurilor groase, nu a suferit distrugeri importante, arzând doar lemnăria și prăbușindu-se
plafoanele care erau susținute de grinzi groase de stejar.
Cetatea a fost refăcută pe perioada domniei lui Ieremia Movilă și, apoi, a găzduit o garnizoană
militară, pentru ca în anul 1600, la 27 mai (după victoria de la Şelimbăr din anul 1599 împotriva
oastei principelui Andrei, guvernatorul Ardealului), să-și deschidă porțile în fața oștenilor lui
Mihai Viteazul, care se proclama domn al Moldovei și care a lăsat acolo o garnizoană însă fără
succes deoarece, aceasta, nu a făcut fața oștilor poloneze și cazace ce l-au adus din nou pe tronul
Moldovei per Ieremia Movilă.
CETATEA ÎN SECOLUL XVII

După ce a fost pentru mulți ani părăsită, pe perioada domniei lui Vasile Lupu (1634-1653),
cetatea a fost întărită iar pentru a insela vigilenta Porții, a fost înființata in cetate o mănăstire,
finalizată in anul 1646, ce a fost pusă sub oblăduirea Mănăstirii Secu.
Domnul a făcut apoi amenajări in cetate, cu scopul de a crea un refugiu sigur pentru familiile si
averile sale iar în 1650, când Moldova a fost prădata de tătari, domnitorul Vasile Lupu cu familia
sa și a altor boieri s-au refugiat la cetate5.
A urmat perioada lui Dabija-Voda, când, între anii 1662 și 1672, în cetate a funcționat o
monetărie în care s-au făcut bani din aramă, fapt ce a fost confirmat de săpăturile arheologice
ulterioare, ce au scos la iveală monede de aramă și bucăți de metal stanțat.
În anul 1673, în cetate se instalează o garnizoană polonă-germană, cu acordul voievodului Ștefan
Petriceicu (1672-1673, 1673-1674). După șase luni de luptă, Dumitrașcu Cantacuzino (1674-
1675), a alungat în timpul domniei sale garnizoana care ocupa cetatea, dar, mai apoi, din porunca
turcească aceasta este lăsată în degradare, fără a fi distrusă.

În anul 1686, la Cetatea Neamț, a fost adăpostită domnița Ruxandra, fiica lui Vasile Lupu și
văduva hatmanului cazac Timus Hmelnitki, care ulterior a fost ucisă pe pragul porții de o ceată
de cazaci pribegi, care umblau prin țară pentru a jefui și care au reușit să pună mana pe 19000 de
galbeni6.
În timpul domniei lui Constantin Cantemir (1685-1693), în anul 1691, cetatea a fost asediată de
către armata poloneză, condusă de Ioan Sobieski, căreia i s-au opus 19 plăieși viteji, făcând în
tabăra adversă peste 50 de morți, printre care și comandantul artileriei. În momentul în care pe
poarta cetății au ieșit doar 6 plăieși, care duceau pe umeri încă 3 răniți, Sobieski s-a înfuriat la
culme și a poruncit uciderea acestora, dar hatmanul Iablonowsky i-a amintit acestuia despre
respectul datorat unor oșteni atât de curajoși7.
În cetate a rămas de atunci o garnizoană polonă care se implica deseori în diferite acțiuni
politice. Astfel, în timpul domniei lui Constantin Duca (1693-1695), Moisei serdarul împreună
cu vreo 300-400 de joimiri aflați la Cetatea Neamț au atacat chervăsăraia turcească și l-au ucis pe

4
Grigore Ureche - "Letopisețul țărâi Moldovei, de când s-au descălecat țara și de cursul anilor și de viiața domnilor
carea scrie de la Dragoș vodă până la Aron vodă", în "Cartea cronicilor" (Ed. Junimea, Iași, 1986), p. 226.
5
Miron Costin - „Letopisețul Țării Moldovei dela Aron Vodă încoace”, Cap. 3 (Fundația Regală pentru Literatură și
Artă, București, 1944), p. 126-127
6
Ion Neculce - "Letopisețul Țării Moldovei" (Ed. Minerva, București, 1986), p. 101
7
Dimitrie Cantemir, Viața lui Constantin Voda Cantemir

6
capugiul ce venise pentru ridicarea tributului către Poartă, pentru a obține mazilirea
domnitorului8.

CETATEA ÎN SECOLUL XVII

În anul 1699, potrivit tratatului semnat la Karlovitz, la încheierea ostilităților dintre cele două
mari puteri militare din zonă, polonezii trebuiau să părăsească cetățile și mănăstirile din
Moldova, iar turcii să elibereze Camenița și teritoriul ocupat în Ucraina. În același timp, turcii se
obligau să nu refacă cetățile din Moldova, printre care și Cetatea Neamț.
Câțiva ani mai târziu, Antioh Cantemir (1705-1707), pentru a grăbi plecarea polonilor a trimis o
armată în frunte cu Lupu Costachi la Suceava și la Neamț și "scoaseră pre toți leşii din țară". În
timpul luptelor, orașul de la poalele cetății a suferit mari distrugeri iar în următorul deceniu
Cetatea Neamțului nu mai apare
decât în documentele ce se referă la mănăstirea Sf. Nicolae din cetate, de mult timp subordonată
față de Mănăstirea Secu.
Cetatea revine in actualitate odată cu izbucnirea războiului austro-turc, care s-a desfășurat și per
teritoriul Moldovei, perioada în care a fost ocupata de austrieci iar in momentul în care aceștia s-
au retras către Suceava, oastea domneasca ajunsă acolo, „puse foc și arse merindele și clădirile şi
au astupatu puțul cela cu apă” pentru a nu mai putea fi folosită de adversari9.
Faptul că în toată această perioadă nu este menționată nici o acțiune mai importantă, întreprinsă
pentru a-i scoate pe poloni prin forța armelor, este o dovadă că Cetatea Neamț era încă puternică,
în pofida dezvoltării tehnicii militare.
Au urmat apoi în anul 1716 încercări de consolidare a cetății în vremea lui Mihail Racoviță, când
a fost desfundata fântâna din curtea interioara, dar cetatea nu a mai jucat rol de fortăreața, căci in
1718 turcii i-au ordonat acestuia să o dărâme.
Pentru o lungă perioadă, cetatea a rămas în paragină, fiind distrusă de vreme încetul cu încetul și
de furtul pietrei pentru construcțiile localnicilor

CONCLUZII

Bătrânele ziduri ale Cetății Neamț impresionează și astăzi prin măreția lor și prin trecutul istoric,
plin de glorie și de legende. Poziția sa dominanta, pe Culmea Pleșului, deasupra Luncii Ozanei,
in partea de vest a orașului Târgu Neamț, poate fi comparata cu un cuib de vulturi, care a rezistat
timpului de peste șase veacuri și numeroaselor asedii, rămânând in continuare un simbol al
neamului nostru. Tocmai de aceea a fost inclusă în patrimoniul UNESCO și supusă unor lucrări
de consolidare și restaurare datorita cărora o regăsim astăzi și în circuitul turistic.

8
Ion Neculce - "Letopisețul Țării Moldovei" (Ed. Minerva, București, 1986), p. 131-134
9
Ion Neculce - "Letopisețul Țării Moldovei" (Ed. Minerva, București, 1986), p. 308