O menţiune deosebită necesită statuetele

romane din bronz cum ar fi: zeiţa Diana, zeiţa

Fortuna - protectoarea Romulei-Malva şi Janus,
sau alte piese lucrate în calcar: Jupiter
Dolichenus, Dea Dardanica Romula, etc.
Nu în ultimul rând trebuie amintit din
această perioadă (sec II-III), fragmentul de relif
votiv descoperit la Romula.

Hrisovul de la 17 noiembrie 1538

Menţiuni mai numeroase şi mai complete
încep să apară în a doua jumătate a secolului al
XVI-lea, în documentele emise de voievodul
Mihai Viteazul care construieşte aici o curte şi o
biserică unde îşi găseşte timp să se oprească şi
chiar să emită, o serie de documente care aveau
formula de încheiere „dat la curtea mea
domnească din Caracal“.
La această curte domnească au locuit şi
domnitorii Matei Basarab (1632-1654), originar
din ţinutul Romanaţiului, Grigore Ghica (1662-
Stauete din bronz (sec II-III)
1664) şi Constantin Brâncoveanu (1688-1716),
care şi-au legat numele de Caracal printr-o serie
Perioada secolelor VI – XIII, este
de măsuri economico-sociale şi culturale.
prezentă prin obiecte şi fotografii, texte, grafice,
Aproape că nu există moment din drama
etc., ce atestă permanenţa şi continuitatea locuirii
istorică a neamului românesc pe care romanaţenii
românilor pe aceste meleaguri.
să nu-l fi trăit la intensitate maximă. Îi găsim în
Viaţa socială şi politică din secolele XIV
luptele glorioase ale evului mediu, în revoluţia
– XVIII se desfăşoară între aceleaşi ţeluri comune
condusă de Tudor Vladimirescu, în cea de la
de unitate şi de luptă pentru independenţă statală.
1848 din Ţara Românească, în realizarea Unirii
În această perioadă localizăm şi prima
Principatelor, în războiul pentru câştigarea
atestare documentară a Caracalului, pe baza
independenţei de stat din anii 1877-1878, în
documentului provenit de la cancelaria
războiul de reîntregire a neamului românesc şi pe
domnitorului Tării Româneşti Radu Vodă Paisie
fronturile de est şi vest în timpul celui de al
(1535-1545) având înscrisă data de 17 noiembrie
doilea război mondial.
1538, document prin care îi dăruieşte lui Radu vel
Toate aceste momente istorice sunt
Clucer, pentru slujba dreaptă ce-i făcuse, câteva
ilustrate cu ajutorul planşelor şi obiectelor de
moşii cumpărate de la jupâniţa Marga din
epocă, unele dintre acestea fiind donate de mari
Caracal.
personalităţi ale vremii.
Această jupâniţă era fiica lui Pârvu
Craiovescu, sora lui Neagoe Basarab, şi Autor: Muzeograf Mihai George
străbunica lui Matei Basarab. Tehnoredactare: ing. Ion Marin
 Muzeul Romanaţiului a luat fiinţă la 26
septembrie 1949. La început a fost organizat
într-o clădire din centrul oraşului, în care spaţiul
de expunere cuprindea două săli, pentru cele două
secţii pe care le avea: istorie şi artă plastică.
Secţia de istorie avea expuse 65 de
obiecte, care constituiau nucleul muzeului. Secţia
de artă plastică a preluat 27 de tablouri semnate
de N. Dărăscu, C.D. Stahi, O. Obedeanu, N.
Grimani, Ambrosini şi alţii, din colecţia lui
Hagiescu-Mirişte.
Titulatura de început a instituţiei -
„Muzeul Romanaţiului“, a avut o existenţă
efemeră. După un an, în septembrie 1950 când se
desfinţează judeţul Romanaţi, îşi schimbă
denumirea în „muzeu raional“, apoi din 1968 în
„muzeu orăşenesc“, denumire ce a purtat-o până
la 30 aprilie 1990, când în urma unui memoriu
înaintat Ministerului Culturii, se revine la
titulatura iniţială.
Muzeul Romanaţiului este organizat pe
modelul unui muzeu zonal, reprezentând zona
fostului judeţ Romanaţi, cu toată istoria lui plină
de evenimente. Astăzi muzeul, cu sediul pe strada
Iancu Jianu nr. 24, în casa lui Iancu N.
Dobruneanu, nepot al lui Iancu Jianu, este
organizat pe patru secţiuni:
- secţia de arheologie-istorie;
- secţia memorială „Iancu Jianu“;
- secţia de artă plastică;
- secţia de etnografie.
Secţia de arheologie-istorie are un
patrimoniu de peste 20.000 de piese de mare
valoare, unele cu o vechime de peste 6.000 de
ani, expuse în opt săli având o suprafaţă de peste
400 mp.
La intrarea în muzeu este amplasat
Lapidariumul, un sector de valoare al muzeului,
format din peste 20 de piese: sarcofage, praguri
de porţi, pinii funerare, vase de provizii. Piesa de
rezistenţă este sarcofagul lui Aelius Iulius
Iulianus, cu dimensiunile de 2,30 x1,08 x 1,54 m,
lucrat din calcar de Vraţa, cu frumoase ornamente
sculpturale, atât pe capac cât şi pe cutie, ce a fost
ridicat de soţia sa Valeria Gaemellina împreună
cu copiii, şi descoperit lângă Romula, în
necropola de la Hotărani în anul 1952.
Figurine Cultura Vădastra
Neoliticul şi epoca metalelor sunt amplu
ilustrate prin vase de ceramică, arme, obiecte de
cult, urne funerare, obiecte din bronz şi fier, ce au
Sarcofagul lui Aelius Iulius Iulianus
rezultat din săpăturile arheologice efectuate la
Se consideră că ar fi datat la începutul Fărcaşele, Hotărani şi Grădinile.
secolului al III-lea. Din inscripţia în versuri stoice Epoca daco-romană este bogat reprezentată
aflăm că acesta a trăit la Romula timp de 40 de prin vestigiile descoperite la Romula-Malva
ani, îndeplinind cu cinste funcţiile de edil şi (satul Reşca din apropierea Caracalului).
chestor. Sarcofagul nu s-a păstrat intact. A fost Obiectele descoperite aici cum ar fi:
profanat chiar în timpul romanilor, suferind două căniţe, pahare, oale, amfore, geme, opaiţe,
spargeri. Din cauza profanării, inventarul funerar sarcofage, praguri de porţi, inscripţii pe piatră şi
nu s-a mai putut găsi. cărămidă, statuete, etc., demonstrează vitalitatea
Expoziţia permanentă a secţiei de aşezării în această epocă.
arheologie-istorie, constituită pe criteriul Muzeul posedă o mare colecţie de opaiţe
tematico-cronologic, în spiritul periodizării de diferite tipuri, cu un braţ, cu două sau trei
istoriografiei româneşti, prezintă valoroase braţe şi exemplare extrem de rare cu cinci sau
mărturii ce atestă o bogată viaţă materială şi şapte braţe. Tot între rarităţi se situează şi opaiţul
spirituală a locuitorilor acestor meleaguri, din care reprezintă un cap de bătrân.
cele mai vechi timpuri până în anul 1944.
Fiecare din cele opt săli ale muzeului, are
o tematică bine definită şi bogat ilustrată cu
imagini, documente, hărţi şi texte de mare
valoare, obiecte din diferite materiale şi epoci,
costume, uniforme şi arme, opere de artă, toate
legate de istoria, viaţa social-economică şi cultura
fostului judeţ Romanaţi.
Sunt semnificative obiectele din paleolitic
(unele din piatră, oase de mamut, unelte din os,
vase de ceramică) descoperite la Vlădila, Caracal,
Fărcaşele, Hotărani şi Grădinile. Opaiţe
 Muzeul Romanaţiului a luat fiinţă la 26
septembrie 1949. La început a fost organizat
într-o clădire din centrul oraşului, în care spaţiul
de expunere cuprindea două săli, pentru cele două
secţii pe care le avea: istorie şi artă plastică.
Secţia de istorie avea expuse 65 de
obiecte, care constituiau nucleul muzeului. Secţia
de artă plastică a preluat 27 de tablouri semnate
de N. Dărăscu, C.D. Stahi, O. Obedeanu, N.
Grimani, Ambrosini şi alţii, din colecţia lui
Hagiescu-Mirişte.
Titulatura de început a instituţiei -
„Muzeul Romanaţiului“, a avut o existenţă
efemeră. După un an, în septembrie 1950 când se
desfinţează judeţul Romanaţi, îşi schimbă
denumirea în „muzeu raional“, apoi din 1968 în
„muzeu orăşenesc“, denumire ce a purtat-o până
la 30 aprilie 1990, când în urma unui memoriu
înaintat Ministerului Culturii, se revine la
titulatura iniţială.
Muzeul Romanaţiului este organizat pe
modelul unui muzeu zonal, reprezentând zona
fostului judeţ Romanaţi, cu toată istoria lui plină
de evenimente. Astăzi muzeul, cu sediul pe strada
Iancu Jianu nr. 24, în casa lui Iancu N.
Dobruneanu, nepot al lui Iancu Jianu, este
organizat pe patru secţiuni:
- secţia de arheologie-istorie;
- secţia memorială „Iancu Jianu“;
- secţia de artă plastică;
- secţia de etnografie.
Secţia memorială „Iancu Jianu“ se află
în casa stil culă boierească, ce a fost construită
probabil de Costache Jianu, tatăl lui Iancu, pe la
sfârşitul secolului al XVIII-lea, fiind o construcţie
cu parter, etaj şi o pivniţă. Parterul are podeaua
sub nivelul solului cu circa 20 de cm şi este
format din trei camere de dimensiuni modeste,
probabil bucătărie şi spaţii de depozitare a
alimentelor, intrarea principală având uşi masive
de stejar cu balamale din fier lucrate manual de
fierarii vremii. La etaj sunt trei camere de locuit
şi un cerdac închis cu geam care este orientat spre
nord, la fel cu intrarea principală a casei. Pivniţa
este prevăzută cu creneluri în peretele dinspre sud
şi ferestre mici.
În această casă şi-a petrecut o parte a
vieţii Iancu Jianu, o personalitate a istoriei
Caracalului, provenit dintr-o familie de boieri
mijlocii ai cărei membri au îndeplinit diferite
funcţii atât pe lângă domnie, cât şi în
administraţia locală a judeţului. Iancu, cel mai
mic din cei patru copii ai paharnicului Costache
Jianu, s-a născut la Caracal în anul 1787.
Caracter puternic, la vârsta de 23 de ani,
Iancu Jianu devine haiduc şi luptător pentru
dreptatea celor necăjiţi. Se spune că ar fi jurat în
faţa preotului Antonie Bazaclin-Zugravul de la
mânăstirea Surpatele (unde era stareţă Agapia
Jianu, sora mamei Jienilor), să lupte până la
moarte împotriva „ciocoilor de neam fanariot“
ce asupreau poporul român.
Timp de şapte ani a fost arestat de mai
multe ori şi tot de atâtea ori eliberat. A fost
participant activ, cu gradul de căpitan în oastea
lui Tudor Vladimirescu din anul 1821. În anul
1823 se retrage la conacul din marginea comunei
Fălcoiu, stingându-se din viaţă la 14 decembrie
1842, la vârsta de 55 de ani.
Iancu Jianu - Gips patinat de Vasile Năstăsescu
Este înmormântat la Caracal, iar în zidul
bisericii „Adormirea Maicii Domnului“, ctitorie a
Jienilor, se află încastrată placa funerară a lui
Iancu Jianu.
În anul 1949 casa lui Iancu Jianu era încă
locuită, ultimul propietar fiind Gică Dobruneanu,
nepot al lui Iancu Jianu. Legendele spun că din
preajma casei pleca un tunel de 400 m către
partea de sud a oraşului şi un altul spre o altă casă
a Jienilor, acestea fiind folosite pentru refugierea
în cazul năvălirii turcilor ori atacurilor prin
surprindere a poterelor care-l urmăreau pe
haiducul Iancu Jianu.
Devenită după reconstrucţia din anii
1957-1958 secţia memorială „Iancu Jianu“ a
Muzeului Romanaţiului, a fost inaugurată la 29
septembrie 1959. Casa în sine şi piesele valoroase
pe care le cuprinde în inventar (călimara şi
penelul, pistoale cu cremene, flinta, chimirul,
bota de apă, obiecte personale, piese de mobilier
şi obiecte de uz casnic, fotografii şi documente
ale familiei Jienilor), ilustrează convingător
modul de viaţă şi frământările sociale de la
sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul
secolului al XIX-lea.
Pistolul cu cremene, cu semnătura lui Iancu Jianu
Ne putem de asemenea imagina modul în
care Iancu Jianu venea în ajutorul celor săraci,
admirând un pistol cu cremene având semnătura
haiducului încrustată în argint, ori o psaltire
tipărită în anul 1784 la Râmnicu Vâlcea de
ieromonahul Clement.
Pe filele psaltirii cu coperţi de lemn
îmbrăcate în piele, se găsesc însemnări şi
semnături ale lui Iancu Jianu cum ar fi:
 „La leatul 1835 Mai 24 din voia lui
Dumnezeu am căpătat pruncă Zinca botezată de
soacrămea Aniţa Găleşeasca şi spre ştiinţă când
sau născut şi fiica noastră Mariţa la leatu 1830
Augost 10.“
Obiecte personale ale lui Iancu Jianu
Vizitând aşezământul, pe lângă clădirea
în sine, aşa cum era pe vremea când haiducul
împărţea dreptatea necăjiţilor locului, putem
admira şi o serie de opere de artă, cum sunt:
„Iancu Jianu“, portret lucrat în ulei de pictoriţa
caracaleană Hortensia Popescu, tabloul pictorului
Hortensia Popescu - Iancu Jianu
D.Stoica „Întâlnirea lui Iancu Jianu cu Tudor
Vladimirescu la un conac boieresc“, litografia
graficianului C. Isler „Iancu Jianu cu cetaşii săi
săi în valea Oltului“, ori sculptura „Iancu Jianu“
realizată de Vasile Năstăsescu.
În curte a fost adusă din marginea
Caracalului „Crucea Jienilor“, realizată din două
blocuri de piatră calcaroasă de munte, unul pentru
piuă, iar al doilea pentru crucea propriu zisă.
Crucea Jienilor
Pe faţa crucii se văd urmele unei
inscripţii şterse de vreme, încât nu se mai poate
citi nimic. În partea de jos lângă piuă se mai
poate desluşi anul în care a fost realizată: 1844.
Autor: Muzeograf Mihai George
Tehnoredactare: Inginer. Ion Marin