ISTORIA IMPERIULUI ROMAN DE RASARIT, DE LA CONSTANTIN CEL MARE

PN N SECOLUL AL VI-LEA

I.Reformele lui Constantin si Diocletian

II.Structuri social-economice rurale in Bizantul secolelor IV-VI

1.Evoluia studiilor de istorie bizantin: etape, caracteristici, realizri (colile, unul-doi

reprezentani)
2.Fondarea Constantinopolului: istorie i ideologie
3.Eusebius din Cezareea teoretician al ideologiei imperiale bizantine
4.Nestorianismul i Monofizismul
5.Consecinele marilor migraii pentru statul bizantin
6.Criza secolului al VII-lea (consecine, transformri militare, economice, ideologice etc.)
7.Cauzele luptelor iconoclaste
8.Restaurarea imperiului universal n timpul lui Iustinian
9.Istoriografia bizantin secolele IV-VI
10.Cultur pgn, cultur cretin n Bizanul secolului VI

1.Evoluia studiilor de istorie bizantin

Interesul europenilor pentru lumea bizantina a inceput in perioada Renasterii, cand Venetia si
Genovadominau economia bizantina din secolul al XIII-lea. Studiul istoriei bizantine a
inceput odata cu aparitia umanismului in Italia (sec. XIV-XV), Germania (sec. XVI), Franta
(sec. XVII-XVIII). In Italia, interesul s-a manifestat datorita operelor grecesti clasice. Inca din
secolul XIII, italienii vizitau centrele de cultura din Bizant, cautau si copiau manuscrisele gecesti
si predau limba greaca in universitatile din Italia, fiind create si prmele manuale de limba greaca.
In 1453, Constantinopolul a fost cucerit de otomani, iar carturarii bizantini ca Manuel
Chrisoloras au fugit de pericol, gasindu-si refugiu in Italia, aducand cu ei operele
clasice.Florenta, angrenata in razboaie, si Venetia aflata in plin apogeu comercial, erau
interesate, in ultimul oras stabilindu-se un numar mare de carturari bizantini.In Germania,
interesul umanistilor pentru Bizant a inceput dupa cucerirea Ungariei si primul asediu al Vienei,
sursele bizantine oferind detalii despre organizarea otomanilor. Pe fondulreformei lui Luther,
sursele bizantine ofereau argumente impotriva Papalitatii.
Pentru Franta, modelul bizantin a fost urmat si preluat de monarhii absoluti francezi, fiind
constituita nobilimea de roba, asta in timp ce vechea nobilime incerca sa-si demonstreze
prestigiul prin sursele bizantine. Apare prima colectie cu operele autorilor bizantini-Corpus
Parisimus. Du Cange a fost considerat a fi fondatorul bizantologiei, realizand primul dictionar
al limbii grecesti, publicand lucrari despre lumea bizantina ca Imperiul de Constantinopol in
timpul imparatilor francezi si Istoria Bizantina. Au fost puse bazele diplomaticii
bizantine si paleografiei grecesti.
In Iluminism, din secolul al XVIII-lea, absolutismul este atacat si se incearca demolarea
modelului bizantin, imaginea iluministilor despre Bizant capatand trasaturi negative,
considerand-o o perioada de declin a istoriei romane. Imperiul Bizantin este denigrat, aparand
concepte de bas empire si bizantinism.
Imaginea Bizantului este reabilitata in etapa romantica, odata cu amploarea interesului manifestat
pentru studierea evului mediu. Miscarea de emancipare a grecilor a fost privita cu simpatie de
occident, masacrul grecilor din insula Chios fiind condamnat. Imaginea Bizantului se
idealizeaza. Au fost reeditate operele autorilor bizantini-Corpusul de la Bonn, operele fiind

insotite de traduceri in latina si de note explicative J. Sabatier a pus bazele numismaticii

bizantine, iar G. Schlumberger a pus bazele sigilografiei bizantine.
In epoca stiintifica-informatica, au fost infiintate primele scoli de bizantologie, prima fiind
fondata de K. Krumbacher. Apare prima revista despre bizantologie. A doua scoala de
bizantologie a fost infiintata in Rusia de catre Vasilievski in care se preda ideologia imperiala
bizantina si cea sociala. Au fost infiintate scoli in Franta (Gaudin), Grecia, Bulgaria, Romania
(Nicolae Iorga a pus bazele institutului de bizantologie), Iugoslavia, Ungaria, Austria, Marea
Britanie si in multe state din lumea araba. Este fondata si o scoala in SUA, in Dumberton Oaks.

Istoria Bizantului are patru componente:

*Componenta romana: pe plan institutional, militar, juridic. Bizantinii se considerau romanii
evului mediu. Limba latina era vorbita in cancelaria imperiala si era utilizata pentru redactarea
documentelor oficiale pana in secolul VI, iar Theodosiu si Iustinian au sistematizat justitia dupa
modelul roman.
*Componenta greaca: 95% din lucrari bizantine erau in limba greaca in secolele IV-VI.
Corpusul lui Iustinian cuprindea trei parti in latina si o parte in limba greaca. Intre secolele VI-IX
s-a desfasurat un proces de grecizare a imperiului bizantin, Asia Mica fiind baza imperiului,
fiind cea mai dominata de greci dintre provinciile orientale. Pana in secolul al VII-lea, limba
greaca era limba oficiala a imperiului, folosita in cultura si in redactarea documentelor oficiale.
*Componenta crestina: De la Edictul de la Milano si oficializarea religiei crestine in timpul lui
Theodosius, majoritatea populatiei imperiului rasaritean era de religie crestina. In secolul VII,
termenul de crestin se confunda cu termenul de roman.
*Componenta orientala: s-a manifestat in arta si in ceremonialul palatial intre secolele IV-VI, iar
din secolul VII a castigat teren in domeniul Dreptului. Intre secolele VIII-IX, influenta orientala
a pierdut teren in urma venirii la putere a macedonenilor.
2.Fondarea Constantinopolului: istorie i ideologie
Constantinopol era centrul politic, administrativ, economic, religios si cultural al Imperiului
Bizantin. A fost fondat deConstantin cel Mare in noiembrie 324, la doua luni dupa victoria sa
asupra lui Licinius, alegand fosta colonie megariana , Byzantion, drept locul unde avea sa puna
bazele noului oras. Pornind de la Istoria Romei, bizantinii au modelat istoria acestui oras,
fiind fondat de pe urma unui conflict dintre doi frati colonisti megarieni. Cand a fost atacat de
macedonenii lui Filip al II-lea, cainii din oras au latrat, iar locuitorii orasului au fost alertati si au
respins asaltul. In secolul al II-lea, orasul a fost asediat de romani in timpul domniei imparatului
Septimius Severus.

Constantin a ales aceasta cetate datorita unei inspiratii divine, legenedele tarzii avand un rol
ideologic si propagandistic. Alegerea acestui oras avea un rol strategic si comercial, Byzantion
fiind amplasat la intersectia celor doua mari axe comerciale: una verticalacare unea bazinul
pontic prin Marea Marmara si Marea Egee de Marea Mediterana, si cealalta , orizontala,
terestra, care unea Europa de Asia. Constantinopolul a prosperat datorita asezarii. Centrul
imperial a fost deplasat din Occident in Orient, Occidentul aflandu-se in declin.
Orasul se afla in apropierea a doua frontiere in care se desfasurau conflicte: frontiera
dunareana atacata de goti si frontiera orientala, atacata de sasanizi. Constantinopolul era
mai usor de aparat, fiind inconjurat de apa din trei parti, era usor accesibil pe uscat doar
dinspre vest, imparatii cladind multe fortificatii pentru apararea orasului, ca Zidul lui Teodosius
al II-lea sau Zidul lui Anastasius, cu scopul de a-i respinge pe barbarii dinspre Dunare sa
patrunda in oras.
Mutarea centrului de greutate si stabilirea resedintei imperiale de la Roma in alte orase ca
Mediolanum sau Antiohia se manifesta de multe decenii datorita declinului Romei. Legaturile
cu provinciile orientale erau mult mai intarite astfel.
Lucrarile de constructie a orasului au inceput in noiembrie 324 si s-au incheiat in 336, orasul
fiind inagurat pe 11 mai 330. Pe 11 mai , anual, aveau loc festivitati de cerebrare a construirii
orasului, manifestate prin jocuri la hipodrom, procesiuni in jurul unui car alegoric care transporta
statuia imparatului, inaltata pe coloana de porfir, construita pe timpul lui Constantin. Noul oras
avea sa devina o copie a vechii Rome, orasul fiind construit pe sapte coline. Constantin dorea
sa denumeasca orasul ca Noua Roma sau A doua Roma.Orasul a fost impartit in 14
cartiere si era strabatut de raul Lykos. Imparatul cladise o serie de edificii ale caror modele
erau preluate dupa cele ale Romei: palatul imperial de dimensiuni mici aflat in sud-estul
orasului, hipodromul construit in vecinatatea palatului imperial, piata publica-Forumul lui
Constantin etc. Pe parcursul secolului IV, Constantinopolul a fost doar resedinta imperiala si
nu capitala. Abia in timpul lui Teodosius , pozitia si drepturile Constantinopolului au fost
puternic sustinute.
In 381, importanta orasului afost recunoscuta, al doilea conciliu ecumenic desfasurandu-se in
acest oras. Prin canonul al III-lea se recunostea pozitia Episcopului de Constantinopol. In
395, orasul a devenit oficial capitala Imperiului Roman de Rasarit. In 451 s-a desfasurat cel
de-al IV-lea conciliu ecumenic la Calcedon, iar prin canonul al XXVIII-lea, se stabilea ca primul
loc apartinea vechii Rome, dar parintii acordau onoruri egale religioase si politice si noii
Rome-Constantinopol, acesta bucurandu-se de prezenta imparatului si a senatului. In lucrarea
Istoria Nova, Zosimos i-a reprosat lui Constantin ca prin fondarea Constantinopolului nu
facea altceva decat sa grabeasca declinul Romei. In realitate, s-au emis medalii de aur si
argint care reprezentau doua femei, simbolurile Romei si Constantinopolului, tinand
impreuna un scut simbolic al unitatii imperiului.

Desi Eusebiu de Cezareea sustine ca senatorii s-au aflat la inmormantarea lui Constantin cel
Mare, in realitate, Senatul a fost creat de Constantiu al II-lea, fiul acestuia. In 359 este
mentionata prefectura orasului, ce avea atributii similare cu cele ale prefectului vechii
Rome, acesta fiind denumit si eparch al Constantinopolului.
Poporul imperial era o alta institutie, locuitorii Constantinopolului reprezentand poporul
imperial, fiind impartit in deme ca :
*dema albastrolor-elita aristocratiei senatoriale, sustinatori ai ortodoxiei
* dema verzilor-populatia activa a orasului, negustori, mestesugari, fierari, sustinatori ai
monofozismului
Au loc dese ciocniri intre cele doua deme, precum cele din 445 ce au fost extrem de violente,
incepute la hipodrom si continuate pe strazile orasului. Demele participau la desemnarea si
aclamarea imparatului. Locul de intalnire dintre imparat si poporul imperial era
hipodromul, desi acestia nu prezentau rezultatele politicii. In 532, demele s-au coalizat
impotriva lui Iustinian. In 610, o alta coalitie de deme l-a adus pe Heraclius la tron.
Din perspectiva demografica, Constantin a fost nevoit sa populeze orasul. A scutit teritoriul
orasului de plata impozitelor. A adus aristocratia din Asia Mica sa cladeasca palate in noul
oras. In 326, pentru a organiza aprovizionarea orasului, a fost organizat un transport anual
de cereale din Egipt in luna septembrie. A instituit Annona, distribuind gratuit paine ,
stabilind un numar de 80 000 de ratii de paine distribuite zilnic. In anii 360, rezultatele
politicii lui Constantin erau evidente. Succesorii sai si-au stabilit resedinta la Constantinopol,
venind din toate colturile imperiului persoane dornice sa ocupe functii administrative, militare
si comerciale. La inceputul domniei lui Teodosius, orasul se prezenta ca un santier, iar
cresterea accelerata a numarului locuitorilor a facut ca populatia sa se intinda in afara zidurilor
orasului, fiind astfel cladit un nou zid de aparare intre 408-413.
Vechiul Byzantion, refacut de Septimius Severus, avea o suprafata de 200 hectare si o populatie
de 20-30 000 de locuitori. Dupa construirea zidului lui Constantin, orasul avea 700 de hectare
si avea o populatie de 100-150 000 de locuitori catre sfarsitul secolului IV. Dupa construirea
zidului lui Theodosius, suprafata orasului s-a dublat, ajungand la 14 000 km patrati, populatia
crescand. In 430, populatia Constantinopolului depasise populatia Romei, avand 250 000 de
locuitori. In timpul lui Iustinian, aceasta s-a dublat, ajungand la 500 000 de locuitori. Dupa
secolul VII, populatia a scazut la 250 000 de locuitori, in secolul X, a crescut la 400-500 000 de
locuitori. Din secolul XIII, populatia a intrat in declin demografic, in secolul XV, populatia
fiind estimata la doar 40 000 de locuitori si 7000 de soldati.
Dupa cucerirea Ierusalimului de arabi, Constantinopolul revendica titlul de centru al lumii
crestine. Heraclius a adus Sfanta Cruce la Constantinopol unde a ramas pana in1204.

Din secolul VII a aparut ideea ca orasul era protejat de divinitate, avand-o ca protectoare pe
Fecioara Maria, care a respins multe asedii. In secolul XIII existau poezii populare care o
prezentau pe Fecioara Maria plangand din cauza asediului Constantinopolului de catre latini.
Cucerirea Constantinopolului de catre turci a fost prezentata ca o pedeapsa divina aplicata
noului popor ales pentru pacatele sale. Zosimos sustine ca imparatul Constantin a cladit primele
edificii, componenta politica si religioasa al orasului fiind in partea sud-estica, pe tarmul Marii
Marmara. Strada Mese strabatea Constantinopolul pana la Forumul Amastrianum.
Componenta economica era Portul de Aur, Zona Cornului de Aur, acesta fiind inchis cu
lanturi in 1453 in timpul asediului.
Partea centrala a Constantinopolului a fost utilizata pentru construirea manastirilor si multe
locuinte se aflau in zona tarmului. Nu exista un sistem de canalizare, de aceea tabacarii aruncau
pieile in mijlocul orasului. Palatul imperial a fost reconstruit, insa nu mai pastra nimic din vechea
constructie. Constantin respectase intitial elementele arhitecturii romane. Biserica Sfanta Sofia
se afla in apropierea complexului. Palatul imperial avea sa fie marit de succesorii lui Constantin
pana in secolul XI, devenind un complex de apartamente in care locuiau membrii familiei
imperiale si anturajul, biblioteci, capele, biserici, birouri si un penitenciar, decorat si
ornamentat de gradini si terenuri de joc. In secolul XI, cladirile aflate in cadrul complexului
aveau 100 de hectare, fiind dificil de intretinut, Resedinta imperiala a fost ulterior mutata la
Palatul Blacherne. In secolul IX, imparatul Teofil a construit palatul Bucco Leon.
Hipodromul a fost construit de Constantin cel Mare. In timpul rascoalei Nika din 532,
hipodromul a fost grav avariat. Cursele de cai se desfasurau in jurul spinei care se mai pastreaza
si azi. Hipodromul avea o intrare principala in partea nordica, partea monumentala. De o parte si
de alta erau grajdurile unde erau tinuti caii. In momentul in care incepea cursa, portile erau
deschise. Deasupra intrarii monumentale erau trei cai de bronz auriti. Caii de bronz se afla in
prezent in Piata San Marco.
In complexul Palatului Imperial era Sala celor 19 paturi ce data din secolul IV, fiind cate noua
paturi de fiecare latura, aceasta sala fiind utilizata pentru dineuri si cine festive, aproape fiecare
sarbatoare civila si religioasa fiind urmata de un dineu la care participau si invitatii imparatului,
si principala sala de desfasurare a ceremoniilor, Sala de Aur, construita in secolul VI, semanand
cu Bazilica San Vitale, peretii fiind impodobiti cu aur, copacii decorati cu nestemate si pasari de
aur ce cantau melodii , iar tronul din aur masiv era flancat de doi lei din aur, ca si cum parea ca
cobora treptat din cupola salii, pana ajungea la nivelul pardoselii.Principala Poarta a Palatului
Imperial era o poarta din bronz, fiind refacuta in secolele VI-X, deasupra fiind construita o
capela. Pana in timpul crizei iconoclaste , poarta era decorata cu portretul lui Hristos.
Principala piata publica din Constantinopol era Piata Augusteon, construita in secolul IV si
refacuta de Iustinian, unde a ridicat o statuie a sa ce putea fi vazuta la o zi distanta pe mare. In
piata se vindeau manuscrise, se executau pedepsele publice.

Turnul lui Constantin cel Mare se afla pe strada Mese, avand forma circulara, impodobit cu
statui. Statuia lui Constantin s-a prabusit in urma unui cutremur, fiind inlocuita cu statuia lui
Manuel Comnenul. Forumul lui Teodosius cel Mare avea forma patrata, preluat dupa modelul
forumului de la Roma. Acolo erau gravate marile victorii ale acestuia. Strada Mese ajungea pana
la poarta de aur a orasului. Portile erau placate cu foita de aur si capela din zidul lui Constantin
era decorata cu statui. Zidul lui Teodosius al II-lea avea trei porti, una mare centrala de aur, in
care intra imparatul, intre doua porti mai mici, iar pe zid erau inaltate statuie unor elefanti.Zidul
lui Constantin nu a rezistat, pe cand din zidul lui Teodosius s-au pastrat mici portiuni, acesta
fiind construit intre 408-413.
Principalul apeduct a fost contruit in timpul lui Valens, apa fiind adusa de la 100 km de oras,
iar apa adusa era pastrata in cisterne imense. Cisterna Basilica a fost construita in secolul IV si
refacuta de Iustinian. Se spune ca turcii au descoperit-o abia in timpul unei secete puternice.
Exista o cisterna in Palatul Imperial, insa nu a rezistat.
Constantinopolul a avut multe edificii religioase ca bisericile Sf. Irina, Sf. Sofia si Sfintii
Apostoli.Biserica Sf Sofia a fost construita din 532 si inagurata pe 25 decembrie 537. Din
1453, biserica Sf. Apostoli a devenit Patriarhie, pe cand Sf. Sofia a fost transformata intr-o
moschee. Langa Biserica Sf. Apostoli se afla Mausoleul lui Constantin. Majoritatea imparatilor
au fost inmormantati la Pantocrato, altii la Biserica Sfintiilor Apostoli.
3.Eusebius din Cezareea teoretician al ideologiei imperiale bizantine
Bizantinii au preluat ideea imperiala romana si cea crestina. Eusebiu de Cezareea a fost
considerat ca fiind teoriticianul ideologiei imperiale bizantine. El si dascalul sau au fost victime
ale persecutiilor crestine din timpul lui Diocletian. A fost inchis, insa a fost eliberat in timpul lui
Galerius si a devenit unul dintre consilierii apropiati ai lui Constantin cel Mare.A participat la
Conciliul Ecumenic de la Niceea din 325 si a incercat o formula de compromis care nu a avut
succes, fiind adoptata formula episcopului Alexandrei.
Eusebiu de Cezareea a scris multe lucrari si o cronica universala in care a introdus dimensiunea
cronologica. A inagurat genul istoriei ecleziastice. A scris Vita Constantini si discursul festiv
rostit in 336 cu prilejul aniversarii de 30 de ani de domnie a imparatului Constantin. Considera
ca existenta imperiului roman era expresia vointei lui Dumnezeu si a imparatiei divine, ierarhia
terestra fiind preluata dupa cea cereasca. Romanii se considerau a fi noul popor ales al lui
Dumnezeu.

Imperiul era unic si universal si stapanea omenirea.Nu avea limite spatiale si cuprindea intreaga
lume cunoscuta. Orice expansiune era justificata prin impunerea credintei crestine asupra tuturor
popoarelor. Nu avea limite temporale, finalitatea fiind intrarea imperiului terestru in planul divin.
Puterea imparatului era legitimata de Dumnezeu, imparatul fiind reprezentantul si alesul lui
Dumnezeu pe pamant. Orice act al imparatului era inspirat de divinitate, fiind un imitator al
gesturilor lui Hristos. Avea ca misiune providentiala incredintata de divinitate de a face ca
crestinismul sa domneasca asupra intregului pamant. Imparatul era considerat un nou Moise
desemnat de Dumnezeu pentru a conduce nou popor ales. Era considerat ca fiind cel de-al
treisprezecelea apostol, avand o putere sacra. Imparatii bizantini erau reprezentati cu aura
specifica sfintilor inca din timpul vietii si tot ce detineau era sacru, de la Palatul Imperial la
domeniile imperiale.
Desi era considerat alesul lui Dumnezeu, era ales de senat, armata si poporul imperial. Rolul
revenea armatei in perioadele tensionate, ceremonia avand loc in tabara militara din oras. In
cadrul ceremoniei, bizantinii preluau de la romani ridicarea pe scut in mijlocul armatei a celui
ales ca imparat ce purta o diadema, urmand gratificarea senatului si aclamatiile poporului.
In perioadele stabile, rolul cel mai important revenea senatului, fiind respectate si celelalte rituri.
Senatul desemna noul imparat, ceremonia avand loc tot in tabara militara si incheindu-se cu
aclamatiile poporului. Din secolul V intervenea si Biserica in desemnarea imparatului, prin
actul incoronarii religioase menite sa intareasca ideea alegerii imparatului ca rezultat al vointei
divine.
Primul imparat incoronat de patriarhul Constantinopolului a fost Leon I, ceremonia
desfasurandu-se la Biserica Sf Stefan din cadrul Palatului imperial. Imparatul primea insemnele
puterii imperiale: coroana, mantia de purpura si incaltamintea de purpura-matasea rosie ce avea
un atribut al puterii imperiale. In timpul ceremoniei religioase insa, imparatul se incorona singur.

Dupa secolul V, Biserica a capatat cat mai multa putere, imparatul Anastasius I fiind nevoit sa
semneze un juramant-promissio. Acesta a ajuns la tron dupa ce s-a casatorit cu vaduva fostului
imparat, insa era cunoscut ca fiind eretic. Era obligat sa semneze ca va renunta la monofizism.
In timpul dinastiei macedonene, nu mai era recunoscut pe tron decat cel care organiza ceremonia
de incoronare ce se desfasura la Biserica Sf. Sofia din secolul VIII.
Imparatul era comandantul suprem al armatei, avea atributii legislative, era protectorul
bisericii si avea o putere absoluta, teoretic. In practica insa, erau o serie de factori ce limitau

puterea imperiala, imparatul fiind reprezentantul unei grupari care ajungea pe tronul
imperial si trebuia sa tina cont de interesele acesteia, putand da legi, dar nu putea incalca una
existenta. Biserica ii recunostea imparatului anumite privilegii, anumite drepturi care il ridicau
deasupra supusilor. I se recunostea sa respecte institutia imperiala si sa fie un model pentru
supusii sai. Au fost patriarhi care s-au opus imparatilor care nu mai respectau principile. In
timpul dinastiei macedonene apare titlul de autocrator, intarind caracterul absolut si avand un
rol important in succesiunea la tron. Nu exista o regula clara privind mostenirea tronului, deci nu
intotdeauna primul nascut primea tronul. Tronul revenea celui mai capabil fiu si au fost cazuri
in care au primit ambii copii, existand astfel riscul izbucnirii unui razboi civil.
Inspirat de Dumnezeu, imparatul isi desemna urmasul inca din timpul vietii, iar daca nu avea
fii, se asocia la tron cu o alta ruda sau o persoana in functie de propriile merite, aceasta persoana
fiind declarata co-imparat. In cazul desemnarii unui co-imparat, erau respectate aceleasi rituri ca
si in desemnarea imparatului, doar ca in cadrul ceremoniei religioase, imparatul il incorona pe
co-imparat. Mostenitorul tronului primea demnitatea de Cezar, ce isi va pierde din importanta
in secolul VII. De la sfarsitul secolului VII a fost acordat si altor persoane care nu aveau insa sa
urmeze la tron.
Titulatura imperiala s-a mentinut din perioada romana, prin care imparatul primea pe viata
anumite puteri exceptionale si epitete cu caracter onorific ce ii glorificau victoriile. Titlul oficial
era cel de Imperator. In secolul VII, protocolul a fost modificat in timpul lui Heraclius. Din
629, titlul oficial al imparatului bizantin era cel de Basileus dupa ce titlul de imperator nu
mai avea o semnificatie deosebita pentru populatia grecizata. Dupa 812, in urma incoronarii lui
Carol cel Mare ca imparat al romanilor, izbucnind rivalitatea titutlaturilor dintre apus si rasarit,
bizantinii au modificat protocolul si titlul oficial al imparatilor devine cel de Basileu al
romanilor/romeilor, sustinand ca imparatul bizantin era adevaratul imparat roman si continuator
al politicii imperiale romane, titulatura fiind mentinuta pana la sfarsitul Imperiului Bizantin.
4.Nestorianismul i Monofizismul
Luptele Cristologice aveau sa cuprinda patru secole, avand efecte semnificative asupra
Imperiului Bizantin, pe fondul invaziei arabe asupra provinciilor orientale, dominate de erezii,
manifestand opozitie fata de autoritatea centrala de la Constantinopol.
Pana in secolul IV crestinii erau persecutati. Biserica acestora era egalitara si marginala. Odata
cu edictele emise de Galerius si Constantin cel Mare, Biserica Crestina devina licita,
organzizandu-se si mulandu-se in sisteme administrative ale statului roman. Dioceza devine
unitatea de baza a institutiei religioase. Biserica a legitimat societatea ierarhizata, elementele
conducatoare fiind recoltate din randul aristocratiei. Apar tensiuni intre masele de credinciosi,
fidele vechilor principii si conceptii si elita religioasa.

Existau o serie de texte unanim acceptate-cele patru evanghelii si Faptele Apostolilor, acestea
insa oferind o doctrina coerenta bisericii, si pana la inceputul secolului IV, termenul de erezie
desemna alegerea pe care un preot o facea intre mai multe texte. Odata cu schimbarea statutului
reprezentantilor bisericii, s-a incercat stabilirea dogmei coerente asupra careia sa cada de acord
toti membrii bisericii crestine, creandu-se tensiuni intre scaunele episcopale.
In secolul IV, Roma pretinde pentru episcopul sau pozitia dominanta in raport cu ceilalti episcopi
din imperiu, invocand pentru sustinerea acestei pretentii argumentele legate de numarul mare de
credinciosi pe care ii conducea episcopul Romei, scaunul Romei fiind fondat de apostolul
Petru, doctrina fiind ridicata la rang de dogma. Scaunul pontifical devenea instanta suprema catre
care se adresau toti crestinii din imperiu. Insa la Constantinopol, episcopul era sustinut de
imparat. Teodosiu fondase un al doilea mare scaun episcopal din imperiu in timpul celui de-al
doilea conciliu ecumenic de la Constantinopol din 381, devansand episcopatele de la Alexandria
si Antiohia.
In 451, in timpul celui de-al patrulea conciliu ecumenic de la Calcedon, se stabilea egalitatea
dintre Roma si Constantinopol, imparatul Marcian manifestand sprijinul fata de episcopul sau, ca
si Teodosius. Se stabilise jurisdictia episcopului Constantinopolului, mult mai largita, afectand
autoritatea epsiscopului Alexandrei. Provinciile orientale opuneau rezistenta fata de politica
fiscala promovata de Constantinopol si fata de tendintele de grecizare.
Secolul IV a fost dominat de raportul dintre cei trei membri ai Trinitatii (Tatal, Fiul si Sfantul
Duh), dezbatandu-se erezia lui Arie si erezia lui Macedonius. Intre sec. V-VII se disputa raportul
dintre natura divina si natura umana a lui Hristos si modul cum coexistau cele doua naturi.
Dupa legalizarea crestinismului apar dispute in privinta stabilirii dogmei. In Egipt, se afirma
preotul Arius care propunea ierarhizarea Trinitatii: Dumnezeul Tatal era singurul principiu
necreat si nepieritor, Dumnezeul Fiul era creat de Tatal, dar nu si din substanta Tatalui, nefiind de
aceeasi natura cu el.
Astfel, in 320-321, este concovat sinodul local la Alexandria, prin care s-a decis condamnarea
doctrinei lui Arius, ce isi pierde parohia si este exilat in Egipt. Principalul sau adversar a fost
preotul Atanasios din Alexandria, apropiat de episcopul Alexandru al Alexandrei.
Arius si-a raspandit ideile in provinciile orientale, provocand tulburari serioase, ceea ce
determina interventia lui Constantin cel Mare, convocand astfel primul conciliu ecumenic la
Niceea in 323. 318 de preoti au participat, disputand problema arianismului, cele mai aprige
discutii fiind intre Arius si Atanasios, ce avea sa devina episcop al Alexandrei.
Eusebiu de Cezareea sustine ca Constantin a fost impresionat in mod neplacut de atitudinea si
limbajul lui Arius, motiv pentru care acesta a intervenit, condamnand arianismul ca erezie, iar
doctrina sustinuta de Atanasios era declarata ca fiind dreapta credinta, ce sustinea ca Tatal si
Fiul sunt de aceeasi natura. Arius a fost condamnat si exilat. S-au elaborat primele articole din

formula Crezului, aceste articole afirmand credinta in Dumnezeu Tatal si Dumnezeu Fiul, Isus
Hristos, Unul nascut din Tatal, fiind evidentiata si cosubstantialitatea, Crezul luand denumirea de
Simbolul niceean.
S-a stabilit dogma oficiala a bisericii in privinta relatiei din cadrul Trinitatii, avand o semnificatie
religioasa si politica, stabilind pentru un mileniu relatia dintre imparat si biserica. Imparatul avea
dreptul de a convoca si prezida conciliile ecumenice, credinta sa fiind impartasita de toti supusii
sai.
Desi lucrurile pareau sa se calmeze, Arius avea sustinatori aprigi pe langa Constantin cel Mare,
ca Eusebiu de Nicomedia si Eusebiu de Cezareea. Constantin l-a rechemat pe Arius exilat in
Iliricum si i-a cerut sa-i explice doctrina. I s-a parut mult mai favorabila pentru ideologia
imperiala datorita monoteismului riguros propus. A decis reabilitarea sa cu prilejul conciliului de
la Tyr din 335, Arius intorcandu-se in Alexandria. Acesta a murit la scurt timp dupa intoarcerea
sa. Constantin a fost botezat in rit arian inaintea mortii sale, iar Constantiu al II-lea a oficializat
arianismul, ce se va raspandi si in randul gotilor, Ulfila crestinandu-se in rit arian.
La mijlocul secolului IV s-a manifestat erezia lui Macedonius care accepta cosubstantialitatea
Tatalui si Fiului, dar sustinea ca Duhul Sfant nu era egal si cosubstantial cu ceilalti doi membri.
S-au constituit grupari in imperiu. Teodosius a decis sa puna capat disputelor si a convocat cel
de-al doilea conciliu de la Cosntantinopol in 381, condamnand arianismul, erezia lui
Macedonius si alte erezii manifestate. Simbolul Niceean, Crezul, a fost definitivat, fiind rostit la
fiecare slujba.
Desi luptele cristologice pareau sa fi luat sfarsit, s-au fondat alte doua scoli cristologice in
Antiohia si Alexandria in secolul V. Cea din Antiohia se apropia de linia arianista, iar cea din
Alexandria se apropia de linia mistica a lui Atanasios , Vasile cel Mare, Grigore de Nazians si
Grigore de Nyssa.Scoala din Antiohia sustinea ca Isus, dupa intrupare, era predominat de
natura umana, astfel, Fecioara Maria nu putea fi considerata Nascatoare de Dumnezeu,
ideea fiind raspandita de Nestorios, care in 428, a devenit episcop al Constantinopolului, aparand
ia nastere Nestorianismul.
Scoala de la Alexandria era traditionalista, sustinand ca Hristos avea o natura divina dupa
intrupare, insa natura umana se pierdea in cea divina, astfel, ia nastere Monofizismul. Cele
doua doctrine s-au confruntat la celde-al treilea conciliu de laEfes in 431. Au fost adoptate
decizii privind nestorianismul, fiind condamnata ca erezie sub influenta puternica a episcopului
Alexandriei.
Nestorios a fost depus si exilat. Conciliul de la Efes marcheaza victoria monofizita sustinuta de
scoala de la Alexandria, Fecioara Maria fiind declarata ca Nascatoare de
Dumnezeu.Monofizitismul a castigat teren datorita puterii faraonice a episcopului Alexandrei.

Episcopul Constantinopolului, sustinut de papa Leon cel Mare, a condamnat monofizismul,

iar Teodosius al II-lea a convocat un nou conciliu la Efes in 449. Au fost comise abuzuri, fiind
maltratati trimisii Papei. Sinodul talharesc a fost nerecunoscut de biserica. Urmeaza Marcian
la tron ce era casatorit cu sora lui Teodosius, sustinatoare a ortodoxiei. In 451 este convocat cel
de-al patrulea conciliu la Calcedon prin care erau condamnate nestorianismul si
monofizisimul, stabilindu-se ca dogma oficiala diofizismul, prin care natura umana si cea
divina a lui Hristos erau considerate a fi unite. Dupa condamnarea monofizismului, tensiunile
s-au accentuat in provinciile orientale, mai ales in Egipt, manifestandu-se in lupte deschise
intre tabara ortodoxa condusa de episcopul de la Constantinopol si tabara monofizita,
condusa de Patriarhul Alexandrei. S-a constituit prima biserica monofizita, Biserica Copta
din Egipt, urmand sa fie organizate noi biserici monofizite in Siria si Armenia . Tensiunile s-au
adancit, iar imparatii au incercat sa faca un compromis intre cele doua tabere. Imparatul Zenon
chiar emite edictul Henotikon in 482 prin care sunt interzise disputele religioase.
In 553 , Iustinian a convocat cel de-al cincelea conciliu la Constantinopol, incercand sa-i
impace pe ortodocsi si pe monofiziti prin condamnarea scrierilor nestoriene, dar a esuat.
In secolul VII, arabii cuceresc provinciile orientale ce opun o slaba rezistenta impotriva acestora
in urma tensiunilor religioase interne. Se arata initial o toleranta fata de monofiziti. Heraclius a
incercat sa impuna doua formule de compromis, emitand monoenergismul, adica cele doua
naturi, dar o singura energie, si apoi, monothelismul, adica cele doua naturi, dar o singura vointa
de a actiona, ce avea sa fie impusa prin doua edicte din 638 si 648. Rezultatele nu au fost cele
asteptate, iar in secolul VII, Imperiul Bizantin a pierdut Egiptul.
In 680-681, a fost organizat cel de-al saselea conciliu ecumenic la Constantinopol, convocat si
prezidat de Constantin al IV-lea, ce condamna ereziile, inclusiv formulele de compromis,
restabilind ortodoxia, insa cu pretul pierderilor teritoriale.
5.Consecinele marilor migraii pentru statul bizantin
Din secolele IV-VII, Bizantul s-a confruntat cu doua mari probleme majore, prima fiind generata
de invaziile barbare si cea de-a doua de luptele cristologice. In secolele IV-V se inregistreaza trei
valuri succesive de migratori: vizigotii, hunii si ostrogotii.
In secolele VI-VII se inregistreaza alte trei valuri de migratori: slavii, urmati de avari si bulgari
in zona Dunarii.
Inca din secolul III, migratorii au devenit o problema pentru Imperiul Roman. Gotii s-au scindat
in vizigoti si ostrogoti dupa retragerea aureliana din Dacia. Constantin cel Mare a organizat o
campanie impotriva vizigotilor, iar in 332 a impus un foedus prin care gotii isi asumau
apararea liniei Dunarii si furnizau trupe auxiliare imperiului. Dupa crestinarea acestora pe rit
arian, vizigotii au reluat atacurile in timpul domniei lui Valens, nemultumiti de politica fiscala a

Constantinopolului . Acestia s-au revoltat in 378, iar in Batalia de la Adrianopol, inving armata
romana si il ucid pe imparatul Valens.
In 379, Teodosius i-a oprit pe vizigoti, iar in 382 a impus un nou foedus, vizigotii fiind isntalati
in provinciile din vecinatatea Dunarii, in Dacia subdunareana si Moesia, acestia bucurandu-se de
privilegii de populatie romana in Peninsula Balcanica, constituindu-se Gotia. Teodosius a
atras elitele vizigote in slujba acestuia, incurajand casatoria acestora cu femeile din aristocratia
romana. Vizigotii sunt astfel integrati in populatia romana. In 395, noul rege vizigot, Alaric, a
reluat atacurile la sud de Dunare, atacand Pannonia, Moesia si ajunge pana in Peloponez,
instalandu-se in 397 in Epir. Galinas, ce era in fruntea garzii din Constantinopol, trimis sa
innabuse o rascoala in Asia Mica, s-a aliat cu cei revoltati si si-a facut intrarea in Constantinopol,
intre 399-400, Constantinopolul aflandu-se sub control vizigot. Populatia se revolta si ii alunga
pe vizigoti. Vizigotii lui Alaric au parasit Epor si s-au indreptat spre Italia, jefuind Roma.
Hunii si-au facut aparitia in 376 in Europa, provocand o reactie in lant in stepele nord-pontice.
Contigente ale cavaleriei hune au participat la Batalia de la Adrianopol. Initial, aflandu-se la nord
de Dunare, in Pannonia, au actionat ca aliati ai imparatului. Sub domnia lui Attila, hunii au atacat
provinciile imperiului bizantin, iar imparatul de la Constantinopol a fost nevit sa-i plateasca
tribut regelui hun. In 447, Attila a pretins triplarea tributului , iar statul bizantin platea sume
imense. Attila a emis si pretentii teritoriale. Constantinopol a trimis o solie la curtea lui Attila,
din care faceau parte Priscus din Panion ce observa o societate hunica sedentarizata in Pannonia,
in care au patruns influente romane ca baia romana. Priscus l-a convins pe Attila sa renunte la
pretentii teritoriale, astfel, Attila isi indreapta atentia spre Apus.Attila ajunge in Galia, praduind
orase, iar in timpul campaniei s-a infruntat cu Flavius Aetius, ce angajase si goti. Attila a fost
infrant in Batalia de la Campiile Catalaunice, insa nu renunta la ambitiile sale. Imparatul Marcian
a refuzat sa-i mai plateasca subsidii si si-a mobilizat armata pentru aparare. Attila a cucerit si
praduit orase din nordul Italiei, dar este impiedicat de Papa Leon cel Mare si de conditii
nefavorabile sa atace Roma. In 453, Attila moare, astfel, hunii nu mai erau o amenintare pentru
bizantini.
Dupa destramarea dominatiei hunice, in bazinul Dunarii s-au stabilit gepizii, iar ostrogotii din
Pannonia s-au scindat in doua grupari, una trecand la sud de Dunare si intrand in serviciul
imparatului bizantin, Teodoric Strabo devenind conducator al Garzii Imperiale din
Constantinopol in timpul lui Leon I. Din Pannonia a fost trimis ca ostatic si Teodoric, crescut
dupa moda romana, educat in scolile din Constantinopol, familiarizat cu obiceiurile si modul de
lupta al bizantinilor.
In 470, Teodoric se intoarce in Pannonia si se infrunta cu Teoderic Strabo pe care il invinge. In
474, Teodoric primeste de la Zenon titlul de Magister Militum, comandant al garzii imperiale din
Constantinopol. Acesta il inlatura pe Odoacru din Italia, iar in 488-489, ostrogotii parasesc zona
Dunarii.

Desi pericolele au fost prevenite, atacurile populatiilor migratoare au cauzat pierderi imense
Bizantului, mentinand starea de insecuritate si neliniste, afectand comertul si drumurile din
Peninsula Balcanica, slabind frontiera dunareana. Nu s-au inregistrat pierderi teritoriale,
provinciile orientale au ramas neatinse, diplomatia bizantina s-a dovedit a fi abila , ridicandu-i pe
barbari impotriva altora, insa, Imperiul Roman de Apus, nefiind capabil sa evite atacurile, a
colapsat in 476. In anii 500 isi fac aparitia slavii, in zona stepelor nord-pontice si la Dunare, fiind
doua grupuri diferite: anti din zona stepelor nord-pontice si sclavini de pe linia Dunarii. Slavii siau inceput atacurile la sud de Dunare in timpul lui Anastasius I. Slavii praduiau teritoriile in mod
regulat, navalind anual si pricinuind suferinte populatiei, luand 200 000 de prizonieri bizantini.
Atacurile erau mai indelungate pe parcurs, slavii iernind la sud de Dunare, atacurile culminand in
559, slavii atacand in trei directii: spre Chersones, spre sudul Peninsulei Balcanice si spre estul
Peninsulei Balcanice, spre Constantinopol. Iustinian il trimite pe generalul Belizarie sa respinga
atacurile.
Au urmat avarii in 558, ce si-au facut aparitia in nordul gurilor Dunarii. Acestia au trimis o solie
la Iustinian, cerandu-i sa le plateasca subsidii anuale pentru a nu ataca si un teritoriu pe care sa se
stabileasca, gen Dobrogea. Iustinian i-a ignorat. Se incheie insa un tratat, prin care Iustinian
accepta plata unor subsidii anuale si astfel, avarii raman la nordul Dunarii. Dupa moartea lui
Iustinian, Iustin al Iilea refuza sa mai plateasca tributul si astfel, avarii au presat asupra liniei
Dunarii, instalandu-se in Pannonia estica si in Transilvania de azi, determinandu-i pe longobarzi
sa paraseasca regiunea si sa atace Italia ce apartinea bizantinilor. Avarii din Pannonia s-au aliat
cu slavii si au organizat atacuri la sud de Dunare. In 582, avarii cuceresc orasul Silmium,
devenind resedinta khaganului avar. Tesalonicul a fost atacat de doua ori. Bizantinii respingeau
atacurile. Arhiepiscopul Ioan al Tesalonicului scrie lucrari despre aceste atacuri, plus multe alte
lucrari ca cea anonima din 680. Dupa incheierea pacii cu persii, Mauritius si-a concentrat fortele
pe Dunare impotriva slavilor si avarilor. Friscus a fost rechemat si actiunile bizantine au
culminat in 601. Armata se revolta in 602 din cauza neplatii soldelor, sub conducerea lui Phocas,
parasind astfel linia Dunarii. Mauritius a fost inlaturat si executat cu toti fii sai. Phocas se
proclama imparat.
Slavii s-au instalat in provinciile imperiale de la sud de Dunare, alaturi de avari, atacand orasele.
Au cucerit Naisus, Serdica, au asediat Tesalonicul, Constantinopolul in 619, in 626 culimand cu
atacuri ale slavilor, avarilor si persilor. Apararea orasului era asigurat de Patriarh. Dupa
respingerea din 626, avarii nu au mai avut un rol predominant, iar slavii au continuat sa se
instaleze in Peninsula Balcanica, urmand trei directii: spre vest, spre Marea Adriatica, spre sud,
spre Marea Egee, si spre litoralul Marii Negre. Imperiul mai controla doar orasele de pe litoralul
Marii Adriatice, Salona fiind cucerit de avari. Atena, Patras si Tesalonic au fost mentinute sub
control bizantin. Slavii au pus bazele unor asezari lavinii bazate pe legaturi de rudenie, spre
secolul VII dezvoltandu-se relatii productive intre bizantini si slavi. Slavii incep sa cultive
pamanturile si adopta influentele romane.
Perbundos, conform cartii Miracolele Sf. Dimitrie, purta imbracaminte de moda romana si
vorbea limba greaca.

In cele din urma au venit bulgarii, ce au stablit o formatiune politica condusa de Kubrat in nordul
Muntilor Caucaz la mijlocul secolului VII, care au stabilit contacte cu Heraclius. Dupa moartea
lui Kubrat, formatiunea s-a destramat sub atacurile kazarilor si s-au desprins multe formatiuni
bulgare. O parte intra sub conducerea lui Asparuch, care pleaca spre vest si se aseaza in sudul
Moldovei de azi, de aici, bulgarii incepand sa atace teritoriile imperiului bizantin. Intre anii 679680, bulgarii au traversat Dunarea si s-au instalat in zona Varnei. Bizantinii au organizat o
expeditie sub Constantin IV pentru a-i respinge. Au incercat sa-i inconjoare pe bulgari intre
Dunare, unde se afla flota imperiala, si armata. Soldatii s-au retras in urma unui zvon, iar
campania a esuat. Constantn IV a incheiat un tratat cu bulgarii lui Asparuch si a recunoscut
existenta statului bulgar la sud de Dunare. Slavii au fost integrati in statul bulgar, dar au oferit si
limba acestora.
Pe plan politic, Bizantul a fost nevoit sa accepte pierderea unor teritorii, ca cele cuprinse
intre Muntii Balcani si Dunare, unde s-a format statul bulgar cu capitala la Pliska.
Pe plan economic, efectele nu au fost dramatice initial, insa bizantinii au pierdut controlul
asupra drumurilor comerciale din Peninsula Balcanica. Artera care traversa Peninsula
Balcanica devenise un drum al invaziilor, fiind astfel scoasa din uz, iar vechea Via Ignatia,
artera sudica, este scoasa din functiune dupa invazia slavilor. In 688, o expeditie degajeaza
artera care facea legatura pe uscat intre Constantinopol si Tesalonic. Insecuritatea a sporit in
sate si in orase. Tesalonicul a fost asediat de multe ori. Mari metropole bizantne din Balcani
sunt distruse. Se inregistreaza perioade de criza alimentara si foamete in secolul VII. Viata
economica a intrat in declin treptat, comertul s-a dezorganizat, iar Bizantul pierde controlul
asupra provinciilor orientale cucerite de arabi.
Pe plan administrativ, sistemul administrativ era afectat din Peninsula Balcanica, insa
provinciile administratiei au fost desfiintate. Dupa 602, dispar perfectura Iliricum si dioceza
Tracia. Pe plan religios, s-au mentinut episcopatele si manastirile in Peninsula Balcanica
dupa asezarea slavilor, acestia fiind crestinati intre sec. VII-IX.
Din perspectiva demografica, slavii au cuprins peninsula balcanica, de la Dunare pana la
Peloponez. Populatia romanizata se retrage spre sudul peninsulei, in Epir si Macedonia, fiind
aparata de armata si autoritatea imperiala, iar o alta parte se retrage in zona muntoasa a
balcanilor, aparand primele surse despre vlahi. Altii s-au retras in Serbia si Croatia de azi, catre
zona Dalmatiei, spre orasele bizantine. Populatia romanica apare in sursele sarbesti din sec. XIIXIV. Slavii instalati in Grecia sunt asimilati, adoptand modul de viata roman si obiceiurile
romane si crestinismul. De asemenea, slavii sunt alfabetizati, creandu-se un nou alfabet, cel
chirilic, preluat dupa cel grec. Procopius sustine ca 200 000 de bizantini vorbitori de latina
s-au transferat de la sud de Dunare la nordul Dunarii, consolidand romanitatea nord-dunareana,
cei mai multi fiind prizonieri dusi de slavi. Se creeaza statul bulgar, iar jumatatea nordica a
peninsulei balcanice este cuprinsa de slavi lingivistic. Sudul Peninsulei balcanice ramane
vorbitor de limba greaca pana in secolul IX.
6.Criza secolului al VII-lea (consecine, transformri militare, economice, ideologice etc.)

Situatia s-a complicat in a doua jumatate a secolului VII cand s-a creat statul bulgar si cand
armata persaan ataca provinciile orientale ca Siria, Palestina , Mesopotamia si Armenia,
desfasurand raiduri in Asia Mica, pana pe malurile Bosforului. In 626, Constantinopolul a fost
asediat, dar flota slava si atacurile persilor au fost respinse. In 610, Heraclius este incoronat
imparat al unui imperiu bizantin lipsit de resurse financiare. Heraclius a apelat la Biserica, iar in
622 incepe contraofensiva bizantina ce s-a prelungit pana in 628 comandata de el insusi. Dupa
obtinerea unor succese, capitala imperiului sasanid este cucerita. In 628, regele sasanid a cerut
incheierea pacii in conditii avantajoase pentru bizantini. Insa slabirea imperiului sasanid avea sa
aiba efecte semnificative in anii urmatori cand incep atacurile arabilor. In 632, Peninsula Araba
a fost unificata sub noua religie-Islamul. Arabii au inceput sa comita primele raiduri asupra
teritoriilor bizantine si sasanide. Fortele bizantine s-au mobilizat atunci cand imperiul sasanid a
fost cucerit intre 635-637. Stapanirea bizantina a fost lichidata in orient, fiind pierduta Palestina ,
Siria, Damascul si Antiohia predandu-se in urma catastrofalei infrangeri de la Yarmuk. Dupa
639-641, sunt pierdute Mesopotamia si Armenia, iar pana in 642, este pierdut Egiptul,
Alexandria fiind cucerita.
Bizantinii au organizat o expeditie pentru recucerirea Egiptului in 645, dar au esuat atunci cand
arabii si monofizitii egipteni au incheiat o alianta. Catre sfarsitul domniei lui Heraclius, bizantini
mai stapaneau doar Asia Mica. Arabii cuceresc treptat insulele Cipru, Rhodos si alte insule din
arhipeleagul grecesc, bizantinii pierzand controlul asupra Marii Mediterane dupa ce califul
Moawija, guvernator al Siriei, creeaza o flota proprie. Pensinsula Cyzic si orasul Smirna au fost
cucerite. Bizantinii au rezistat eroic sub Constantin al IV-lea, utilizand focul grecesc, un
amestec pe baza de petrol, realizat de un sirian, fiind improscat prin tevi lungi atasate de corabii,
astfel, incendiind corabiile adversarilor. Erau de asemenea aruncat in recipienti din sticla.
In 678 s-a incheiat un tratat i nconditii avantajoase pentru statul bizantin, primind tribut anual de
3000 de livre de aur, 50 de sclavi si 50 de cai de rasa.
In 698, Cartagina a fost cucerita de arabi, iar intre 717-718, are loc al doilea asediu al
Constantinopolului. Imparatul Leon al III-lea Izaurianul a luat masuri pentru a-i impiedica pe
arabi sa patrunda in oras si a folosit focul grecesc pentru a incendia vasele acestora. Curand, a
izbucnit o epidemie de ciuma in randul armatei arabe, iar bizantinii, sprijiniti de armata bulgara a
hanului Tervel, resping atacul arabilor. Victoria asupra arabilor si respingerea asediului
Constantinopolului a fost comparata cu victoria francilor de la Poitiers. Imperiul a pierdut insa
controlul asupra Peninsulei Balcanice, asupra Italiei, asupra nordului Africii si pensinsule iberice,
precum si asupra provinciilor orientale.

Pierderea provinciilor orientale a cauzat pierderi economice, procesul de ruralizare

accelerandu-se. Toate orasele (cu exceptia capitalei bizantine) si-au pierdut statutul de Polis.
Orasele erau denumite castre-kastron, avand funtii administrative si militare. Comertul intra in
declin, Bizantul controland doar activitatea comerciala din Marea Egee, Marea Adriatica, in
Strambtori si in Marea Neagra. Pierderea granarului imperiului a restrans aprovizionarea

Constantinopolului cu grau, astfel, bizantinii au incheiat aliante cu kazarii si mai cumparau

cereale doar din zona Dobrogei, Tracia, din zonele nord-pontice si din Peninsula Crimeea.
Pe plan social insa, situatia persoanelor dependente s-a imbunatatit, sclavul transformandu-se
in colon si apoi in taran liber. S-a trecut de la o societate ierarhizata la una orizontala,
dominata de comunitati libere si structuri de obsti satesti libere, micile proprietati taranesti
fiind protejate de imperiu.
Pe plan administrativ s-a manifestat o puternica tendinta de descentralizare, disparand vechile
structuri ca Magister Officiorum, atributiile fiind preluate de multe departamente. Apar nou
unitati administrative- theme, unitati militaro-administrative conduse de strategi ce avea
puteri administrative pentru mobilizarea resurselor in caz de pericol.
Militar, la fiecare thema, se constituie o armata formata din stratioti-tarani inarmati, care
primeau din partea statului pamant pe care il detineau cu drepturi depline, venitul obtinut de
fiecare taran inarmat fiind de 18-19 nomisme anual pentru intretinerea familie isi procurarea
echipamentului militar, acesta prezentandu-se la exercitii militare si la aparare. Efectivele se
ridicau la zeci de mii, existand pe langa si un corp central militar, cu efective de 20-24 000 de
soldati, fiind o armata operativa, comandata de imparat.
Pe plan ideologic, este abandonata politica universalista si doctrina universalista, imparatii
promovand o politica externa realista, Bizantul devenind dintr-un imperiu universal un imperiu
national grec ce milita pentru valori ca patria si ortodoxia. Imperiul era bilingv, dar pana in
secolul VII, dupa pierderea provinciilor orientale si balcanice romanizate, Bizantul a devenit un
imperiu grec.

7.Cauzele luptelor iconoclaste

Cultul reprezentarilor vizuale nu mai era acceptat in Bserica. In 306, in cadrul conciliului de la
Evira, s-a decis in canonul XXVI interzicerea afisarii picturilor si adorarea si venerarea acestora.
In secolul V, episcopul Epifanie de Salamina scria ca venerarea imaginilor ducea spre
paganism, desi altii , ca Papa Grigore cel Mare considerau ca puteau servi pentru educarea
populatiei. A fost informat de episcopul Marsiliei ca s-a cerut scoatarea si distrugerea
icoanelor din bisericile din cadrul eparhiei sale. Biserica nu a adoptat o atitudine clara.
Conflictul iconoclastic a fost starnit in perioada de criza izbucnita de invaziile arabe, cang
populatia isi gasea refugiul la biserica, iar icoanele reprezentau o mare importanta, fiind luate
drept nasi pentru copii botezati.Iconodulii erau majoritari in provinciile europene, pe cand
iconoclastii, influentati de monofiziti, erau majoritari in provinciile orientale din Asia Mica.
Multi bogati isi cedau averile manastirilor, astfel, Biserica devenind cel mai mare proprietar
funciar. Puterea imperiala si-a transferat prestigiul catre biserica, deoarece imparatul nu-si mai
putea proteja supusii, ci doar divinitatea. Biserica incepuse sa se emancipeze. In 723, califul

arab Yazid al II-lea a interzis cultul icoanelor in bisericile crestine aflate sub autoritatea sa
pentru a se conforma Coranului.
Miscarea iconclasta a fost inagurata prin decretul lui Leon III in 726 prin care se interzicea
cultul icoanelor. Leon III Isaurianul a inlaturat portretul lui Isus de pe poarta de bronz al
palatului imperial. Au urmat insa represalii si revolte din partea populatiei in Grecia si in
Italia. Patriarhul Constantinopolului, Germanios si Papa Grigore al II-lea s-au opus politicii lui
Leon al III-lea, care a organizat un consiliu largit pentru a-l inlocui pe Germanios cu Anastasios.
Sub Constantin al lV-lea, s-a convocat un sinod la Constantinopol in 754, la care nu au
participat legatii papei si patriarhii din orient, prin care se condamna cultul icoanelor si
pedepsirea celor care le fabricau si le venerau. Constantin V a declansat o lupta impotriva
bisericii ce detinea vaste teritorii. Au fost readusi la viata activa calugarii. Multe manastiri au
fost transformate in institutii de binefacere. Constantin a decis distrugerea picturilor din biserici
si a operelor de arta. Biserica Sf. Sofia a fost redecorata. Se punea accent pe semnul crucii, pe
scene florale si pe reprezentarea animalelor si livezilor.
Sub Irina, regenta a imparatului minor, Constantin VI, i-a sustinut pe iconoduli si a convocat un
nou conciliu la Constantinopol, in 786. Dupa ce i-a imprastiat pe participanti folosindu-se de
armata, a reorganizat conciliul la Niceea un an mai tarziu. A restaurat cultul icoanelor,
relicvele au fost reasezate, lacasurile de cult au fost restaurate, manastirile au devenit
locuinte, iar manastirile secularizate au fost restabilite si a fost condamnata simonia.
Iconoclasmul a reizbucnit in secolul IX sub Leon V Armeanul, care in 815 a convocat un sinod
la Constantinopol, reluand lupta impotriva icoanelor. Multi calugari au fost arestati si ucisi. In
820, Leon V a fost asasinat. A fost urmat de Mihail II si Teofil care au continuat luptele
impotriva cultului icoanelor. Sub regenta Teodorei si a fiului ei, Mihail III, in 863, cultul
icoanelor a fost restabilit. Biserica a redevenit aliatul supus al autoritatii imperiale, autoritatea
imperiala fiind intarita in urma secularizarii proprietatilor bisericesti. De-a lungul luptelor
iconoclaste, multe monumente, picturi, sculpturi realizate in sec. IV-VI au fost distruse insa.

8.Restaurarea imperiului universal n timpul lui Iustinian

Iustin si-a asociat nepotul, Iustinian, la tron. Iustinian a fost sustinut de Dema albastrilor,
aristocratia senatoriala, insa a adoptat o serie de masuri pe care l-au facut nepopular. In 532 a
izbucnit rascoala Nika impotriva imparatului, in care dema albastrilor si dema verzilor s-au
coalizat. Iustinian l-a inlaturat pe Ioan de Capadocia. Dar rasculatii au proclamat alt imparat.
Iustinian era gata sa abdice, insa a fost convins de sotia sa Teodora, sa nu renunte. Ea l-a trimis
pe Narses sa-i dezbine pe rasculati si pe Belizarie ca sa reprime rascoala, 20 000 de rasculati
fiind ucisi. Imparatul si-a salvat tronul si si-a consolidat puterea.
A refacut edificiile: hipodromul, a reconstruit bisericile din secolul IV-Sf Sofia, Sf. Irina,
Sfintii Apostili.

Conform De edificis de Procopius de Cezareea, Iustinian a intreprins o impresionanta

activitate in domeniul constructiilor si ca s-a preocupat de supusii sai. A ridicat noi fortificatii la
Dunare, noi edificii civile si militare. A elaborat un Corpus de patru parti in 528, iar in 529, a
aparut Codul lui Iustinian ce includea Codul lui Teodosius . In 533 au aparut Digestele sau
Pandetele si a fost elaborat manualul de drept pentru studiile juridice-Institutele.
Invatamantul a fost reorganizat. Din 534 a emis legi noi-Novelele-partea a patra. Primele trei
parti ale Corpusului au fost publicate in latina, cea de-a patra a fost publicata in greaca, corpusul
influentand legislatia occidentala.
Imperiul Bizantin avea o economie solida, o populatie numeroasa si se mentinea ideea unitatii si
universalitatii Imperiului Roman, condus de un imparat ce era privit ca liderul lumii crestine.
Teritoriile ocupate de barbari erau administrate temporar de acestia. Multe capetenii ale
populatiilor migratoare au fost legate de Constantinopol, primind demnitati si functii, dar nu
puteau emite legi si nu puteau bate moneda. Imparatul avea misiunea de a reinstaura
crestinismul in regiunile controlate de arieni.
In Despre Razboaie de Procopius, se prezinta razboaiele conduse de Iustinian. Iustinian a
trimis o solie la regele francilor prin care ii cerea sprijin impotriva arienilor. Armata imperiala era
puternica si condusa de generali priceputi si apreciati ca Belizarie. Apar tensiuni ca urmare a
aparitiei a doua grupari: aristocratia care s-a sedentarizat, devenind receptiva la influentele
romane si cealalta ce era fidela traditiilor germanice si se opunea influentei romane. In Spania
vizigota, regele vizigot arian se infrunta cu un pretendent la tron ce era catolic.
In 552, pacea cu sasanizii este incheiata, iar din septembrie 533 pana in martie 534, Belizarie
recucereste nordul Africii, ocupand Cartagina . Regele vandal Gelimer s-a predat, iar
vandalii sunt expulzati din nordul Africii. Restul Africii a ramas insa sub stapanire berbera.
In 535, Iustinian a inceput campania de recucerire a Italiei. Intre 534-540, armata bizantina era
condusa de Belizarie care obtine succese importante, debarcand Sicilia, cucerind Neapole, Roma
in 536, dar a infruntat rezistenta ostrogota. In 538, Belizarie isi continua campania spre nordul
Italiei si cucereste Ravenna in 540.
Ostrogotii se revolta sub regele Totila in 542, fiind sprijiniti de coloni si sclavi, recucerind Italia.
Belizarie a fost trimis din nou in Italia ,insa este invins. In 550, imperiul bizantin pierde
Peninsula Italica.
Este trimis Narses in nordu Italiei, care debarca la Ravenna si recucereste peninsula. In 554,la
Vezuviu, ii invinge pe ostrogoti. Italia este readusa sub controlul bizantin, teritoriul fiind
reorganizat printr-un document-Pragmatica Sanctiune, Italia fiind organizata ca prefectura,
condusa de la Constantinopol, Narses impunandu-se ca despot in Italia, din care faceau parte
insule. Sicilia a fost organizata separat, iar Sardinia si Corsica erau incluse in provincia
Africa.
In 554, este initiata campania de cucerire a peninsulei iberice, bizantinii ocupand Sevilla,
Malaga si Cordoba. Vizigotii isi muta resedinta la Toledo.
Marea Mediterana era sub controlul deplin al bizantinilor. Desi a avut succes pe plan politic pe
termen scurt, rezultatele au fost dezastruoase pe termen lung pentru imperiu. Teritoriile cucerite

de Iustinian au fost pierdute dupa 14 ani, Italia fiind ocupata de longobarzi. In secolul VII este
pierduta Spania, in 698 este pierduta Cartagina si nordul Africii.Resursele au fost epuizate.
Frontierele din Orient si de la Dunare au fost neglijate, iar slavii si persii au putut ataca imperiul.
Politica lui Iustinian este considerata responsabila pentru criza din secolul VII.

9.Istoriografia bizantin secolele IV-VI

Eusebiu din Cezareea a fost episcop de Cezareea in 5alestina, teolog, apologet si istoric al
Bisericii crestine.pera literara il prezinta ca pe un teolog mediocru,dar un erudit
incomparabil.Importanta scrierilor sale consta in faptul ca pastreaza texte si citate ale multor
opere pierdute.5e langa lucrarile apologetice,dogmatice,exegetice si biblice a scris si lucrari
istorice.Amintim aici Istoria bisericeasca ,unde Eusebiu foloseste o documentatie bogata,in genul
istoriografiei moderne,incluzand in aceasta lucrare extrase din documente ale epocii,ca edicte
imparatesti sau scrisori ale imparatului Constantin, Cronica, care este o lista cronologica de
evenimente datate de la Crearea lumii si pana in anul %% si
Viata lui Constantin " o lucrare panegirica (elogiu+,dar care ramane o sursa importanta pentru
cunoasterea domniei imparatului Constantin
Eutropius s-a remarcat ca istoric i funcionar roman n a doua jumtate a secolului IV.Apropiat
a lui Iulian Apostatul (361-363), ultimul mprat pgn i mai apoi colaborator al lui Valens
(364-378), a scris o istorie a Romei, superficial, n 10 cri ce merge de la fondarea Romei i
pn la anul 364.Lucrarea sa era compilaie general, imparial, simpl, clar, bine alctuit,
dar sumar.A avut o mare circulaie n Evul Mediu.
Ammianus Marcellinus (325/330-dup 391), ca ofier i istoric roman, a fost ultimul istoric
important pgn.Ca istoric sobru, l imit pe Tacitus, recurgnd la analiz psihologic.Era un
sirian romanizat, ofier n armata roman din Mesopotamia.Din 31 de cri s-au pierdut primele
13, iar celelalte 18 s-au pstrat complet (cri ce acoper perioada 353-378).Lucrrile sale sunt
bine informate, impariale, dar scrie foarte puin despre cretini, el fiind pgn.De asemenea
acord atenie i altor popoare germanice, n special goiilor.A scris Res Gestorum Libri, ce
continua opera lui Tacitus, cu perioada 96-378, cnd Valens moare n Btlia de la Adrianopol,
cu goii.Scris n limba latin, cartea apare dup 390.
Ca i cea occidental, istoriografia bizantina era cretin, interpretarea istoriei fiind teologic.
Modelul util reprezenta Cronica Universal.Trecerea de la epoca roman la cea bizantin a fost
lin, continuitatea fiind vizibil.Au existat deosebiri dintre istoriografia bizantin i cea
occidental, istoria bizantin fiind scris n limba greac pe cnd istoria n occident era scris n
latin.Punea accent pe politica de stat, autorii fiind oameni politici importani i martori ai
evenimentelor. Printre cei mai timpurii istoriografi bizantini au fost Procopius din Cezareea (500
565), care a scris despre "Istorioa Rzboaielor lui Iustinian", "Despre Ziduri/De Aedificis",
descriind monumentele i efificiile publice, precum i "Istoria Secreta" unde aducea calomnii la
adresa lui Iustinian i soiei sale, Teodora.

Ioannes Malais (c. 491 578), funcionar i istoric din Antiochia, a expus personalitatea i
victoriile militare ale mpratului. Theofilact din Simocatta a scris despre invaziile slavilor i
perilor, precum i despre rzboaiele mpratului Heraclius mpotriva perilor i arabilor.

I.Reformele lui Diocleian i Constantin cel Mare

Pe plan politic: Diocleian desfiineaz instituiile Principatului.
Imperiul nceta s mai fie o confederaie de ceti i devine un stat riguros centralizat, condus de
la Constantinopol i populat de douloi (supui), condui de un despot (stpn), influen venit
din despoiile orientale.Aceast influen oriental a mrit distana dintre mprat i supuii si.
Dei n Bizan locuitorii continua s fie, cel puin n surse, prezentai ca politai (ceteni),
mergnd pe filiera roman.mpratul devine un personaj sacru. Este adorat dup modelul
despoilor orientali.La curte se introduce obiceiul prosternrii (proskynesis) n faa mpratului
(lat. adoratio).
Senatul i pierde rolul important n stat, mai ales dup mutarea centrului Imperiului la
Constantinopol. Este format mai mult din acei oameni noi ce nu aveau contiina puternic a
celor de la Roma.Dispar provinciile senatoriale i ultimele privilegii ale Italiei. La nivel central,
Palatul este centrul administrativ cel mai important, acolo unde funcionau o serie de
birouri (skrinia) populate de funcionari care se ocupau de problemele administraiei
centrale.Importante schimbri apar i la nivelul administraiei provinciale.Imperiul este
reorganizat din punct de vedere administrativ.Au fost nfiinate, n vremea lui Diocleian, circa
120 de provincii.Mai multe provincii erau grupate n dioceze.Existau n vremea lui Diocleian
12 dioceze (14 n vremea lui Constantin cel Mare).Au fost organizate prefecturile n vremea lui
Constantin cel Mare (mai multe dioceze = o prefectur). Erau patru prefecturi: Gallia, Italia,
Iliricul.Separarea puterii civile de cea militar...Apare o nou reform la nivel politic.Diocleian
introduce Diarhia - fiecare parte a imperiului era condus de un August.Pentru a o completa,
introduce Tetrarhia fiecare August era dubla de cte un Caesar.Caesarul era ridicat la acest
rang n funcie de meritele sale.Acest sistem a funcionat circa trei decenii, pn cnd Constantin
cel Mare reintroduce monarhia, eliminnd ceilali tetrarhi.Constantin a mrit numrul
provinciilor, diocezelor, prefecturilor.El a venit cu msuri n domeniul social-economic, tot n
ncercarea de a stopa criza i a revigora Imperiul Roman.O prim msur, pentru a asigura mna
de lucru: n 332, l-a legat pe colon de pmnt i pe meteugar de meseria lui.Reform
monetar a introdus moneda de aur numit solidus (lat.) sau nomisma (gr.)Aproape de 24 de
karate.Moneda aceasta de aur a fost etalonul economiei medievale aproape un mileniu, pn n
secolul XI. Tot Constantin cel Mare a fost cel ce a stabilit monopoluri economice asupra unor
ramuri/domenii considerate strategice: producerea armamentului i industria minier.Mai
trziu, dup ce bizantinii descoper secretul viermilor de mtase, industria mtsii devine i ea
monopol al statului.Legalizarea cretinismului, n anul 313, prin Edictul de la Milano, n fapt o

reluare a Edictului dat n 311 de Galerius.Constantin e considerat de Biserica Cretin un

fondator.
O alt msur a fost fondarea Constantinopolului, decizie luat dup eliminarea celorlali
tetrarhi.
Punnd bazele acestui ora, el a dat o capital orientului, care ulterior s-a confundat cu capitala
Imperiului Bizantin.
II.Structuri sociale-economice rurale n Bizanul secolelor IV-VI
Ieit din criza secolului al III-lea, imperiul se afla n pragul unor transformri profunde,
grbite de reformele lui Diocleian i Constantin. Opera de reconstrucie ntreprins de cei doi
mprai a dat o nou fa lumii romane din punct de vedere economic, care avea s fie, n liniile
sale mari, i aceea a statului bizantin. n condiiile dezechilibrului economic tot mai pronunat,
care amenina s compromit orice efort de redresare a sistemului su defensiv i a bazei asle
financiare, Diocleian i Constantin au iniiat un amplu program de reforme, care, n spiritul
concepiilor orientale, erau menite s duc la o centralizare riguroas a imperiului i la extinderea
rolului statului n viaa sa economic i social. Urmrite cu perseveren de mpraii din secolul
al IV-lea, la care aveau s se asocieze i unii dintre urmaii lor din veacul urmtor, reformele au
cuprins, n principal, trei domenii: organizarea produciei, fiscalitatea i finanele.
Una dintre cele mai importante urmri ale criuei secolului al III-lea a fost abandonarea de
ctre micii productori a terenurilor agricole, n condiiile fiscalitii excesive i anarhiei politice
interne, fapt ce a determinat scderea suprafeei cultivate i apariia n imperiu a unor vaste
terenuri pustii. Pentru repunerea n valoare a pmnturilor abandonate, statul acord micilor
productori o serie de avantaje scutiri fiscale, drept de proprietate n schimbul unor redevene
sczute sau lrgete considerabil domeniile proprii, pe care le lucreaz cu ajutorul sclavilor.
Mult mai important prin consecinele ei n viaa social-economic a fost msura legrii micului
productor de profesie. Prin decretul din 332 colonul este legat de pmmnt (adscriptus glebae),
dar pstreaz libertatea juridic, n timp ce la ora meteugarul i negustorul, integrai n
corpraii (collegia) , sunt legai de meseriile pe care le exercit i sunt fcui responsabili cu
bunurile lor de desfurarea activitii. Din punct de vedere fiscal, cel mai important aspect al
reformei lui Diocleian l constituie disocierea dintre unitatea fiscal, reprezentat de suprafaa de
pmnt ce putea fi lucrat de o persoan i i era suficient pentru ntreinere (jugum), i
capacitatea sa de munc (caput), de unde avea s decurg i dublul criteriu n funcie de care se
calculat impozitul pmntul (jugatio) i persoan (captatio).
Reformele celor doi mprai au avut efecte divergente n cele dou jumti ale
imperiului. Dac n Occident acestea au grbit procesul de ruralizare a societii, n Orient ele au
reuit s stvileasc fenomenele de criz i s dea o nou vigoare statului, chiar dac rezultatele
nu au fost ntotdeauna cele ateptate de reformatori. ncununat de succes n industrie i comer,
opera de redresare economic a nregistrat rezultate diferite n agricultur. Dincolo de unele
succese obinute n defriarea terenurilor abandonate, fiscalitatea excesiv i insecuritatea din
imperiu au stat la baza unuia dintre cele importante fenomene din societatea roman trzie:
consolidarea marelui domeniu i, legat de aceasta, extinderea patronajului. n Occident, dar mai

ales n provinciile orientale Egipt, Siria, Palestina, Mesopotamia marele domeniu (villa)
cunoate o perioad de prosperitate, extinzndu-se pe seama micii proprieti rneti. El se
transform ntr-o unitate economic i administrativ, nzestrat cu largi imuniti, unde i caut
refugiu, n faa agenilor fiscului i a insecuritii, sclavi, coloni i chiar rani liberi, ultimii
renunnd la proprietile lor n schimbul proteciei, pe care nu le-o puteau oferi organele puterii
publice. Repetatele edicte imperiale care interzic, sub pedepse severe, fenomenul patronajului
primul este dat de Constaniu al II-lea n anul 360 rmn fr efect n faa micrii irezistibile
din ntreaga societate roman, formndu-se astfel n imperiu o clas de mari proprietari care
disput puterea n provincii dministraiei din Constantinopol. Dar implantarea marii proprieti
nu a fost pretutindeni aceeai pe teritoriul imperiului. Mica proprietate rneasc liber s-a
meninut n toate provinciile romane la sfritul antichitii, iar n regiunile improprii extinderii
marilor domenii, cu deosebire pe platourile nalte din Balcani i Asia Mic ea era
precumpnitoare n raport cu proprietatea aristocratic.
Evoluia structurilor sociale din societatea roman trzie st sub semnul marilor
transformri din secolele IV-VI. n fruntea ierarhiei se afla aristocraia funciar, a crei putere
are la baz stpnirea unor imense domenii, pe care le extinde exploatnd tuluburrile sociale i
politice din stat. Puterea ei economic este dublat, foarte adesea, de una politic, rezultat al
poziiilor pe care le deine n administraia central i provincial, n senat i armat. Din
rndurile acestei categorii fceau parte: 1) vechii proprietari funciari (aristocraia senatorial,
proprietari ecleziastici, municipali sau Casa impperial, deintori ai unor proprieti ntinse, cu
venituri foarte mari, circa 500-600 livre aur pe an; multe dintre aceste latifundii erau lucrate n
mai mic msur n regie direct, din lipsa minii de lucru servile, ns frecvent arendate, ceea ce
i transforma pe proprietari n adevrai rentieri);
2) elementele noi intrate n rndurile marilor proprietari, cei care, dispunnd de putere n
calitate de mari funcionari imperiali, civili sau militari, au reuit s dobndeasc mari averi n
unele provincii ale imperiului. Dou exemple sunt de menionat n aceast situaie, primul fiind
cel al lui Magnus din siria, fost comandant militar, administrator de vam i administrator a dou
case divine, reuind s devin stpn al unor domenii care i aduceau anual venituri de cca.
1000 livre aur. Mai bine cunoscut este ns situaia membrilor familie Appion din Egipt, despre
care papirusurile descoperite n provincia respectiv ne ofer informaii pe o perioad cuprins
ntre anii 488 i 625. Ocupnd poziii nalte n administraia imperial (guvernator al provinciei
Arcadia, prefect al pretoriului Teodosie Ioan, Appion I; magister officiorum sau ef al vistieriei
imperiale n vremea lui Iustinian fiul lui, Strategios; fiul acestuia din urm a fost unul dintre
ultimii particulari care au primit consulatul (540) i se pare c i-a fcut ntreaga carier n Egipt,
unde a fost dus de Tebaida, fiind semnalat n mai multe rnduri ca tribun, ultimul Appion
menionat n papirusuri a fost Strategios al III-lea (615-625), iar dup invazia persan nu se mai
vorbete nimic despre aceast familie), acetia au ajuns cei mai nsemnai dintre proprietarii
funciari din Egipt, avnd mai multe domenii repartizate n diferite regiuni, administrate de
funcionari care formau un corp bine constituit, n afara agenilor statului. n unele cazuri,
excedentul ncasrilor asupra cheltuielilor este evaluat la 178 livre aur pe an, iar banii datorai

fiscului erau trimii direct la Alexandria, fr a mai trece prin minile funcionarilor provinciali,
transporturile fiind nsoite de soldai particulari i de casieri ai domeniilor.
Structura productorilor direci este, ca n orice perioad de tranziie, foarte eterogen:
sclavi, coloni, rani liberi. Dintre acetia, sclavii i pstreaz poziiile mai ales n lumea urban,
unde munca lor era folosit n atelierele meteugreti, n schimb aceast categorie este ntr-un
declin rapid n societatea rural, pe de-o parte datorit reducerii surselor care alimentau pieele
de sclavi, dar mai ales ca urmare a randamentului lor redus n agricultur. n schimb, cea a
ranilor liberi, organizai n comuniti steti libere i deintori ai unui lot de pmnt n
proprietate deplin i ereditar, avea s cunoasc n perioada urmtoare o remarcabil
revitalizare. Cea mai numeroas era ns categoria colonilor, alimbentat permanent cu elemente
provenite din rndurile celorlalte dou, care traverseaz la sfritul Antichitii o perioad de
mare instabilitate.
Structuri social-economice n secolele VII-IX
Pierderea provinciilor orientale n faa arabilor i a teritoriilor balcanice dup instalarea
slavilor lsa imperiul dezarticulat, lipsit de principalul su grnar Egiptul i de bogatele
metropole din Orient, pilonii economiei monetare mediteraneene. n noul cadru teritorial, redus
la Asia Mic i, n Europa, la Constantinopol i Thessalonic, imperiul a reuit s-i gseasc
echilibru prin deplasarea centrului de greutate al vieii economice din oraele orientale n
provinciile agricole micrasiatice. Procesul de ruralizare a societii a constituit, astfel, rspunsul
eficient al statului bizantin n noile condiii n care era obligat s-i duc existena.
Asia Mic, transformat n grnarul Constantinopolului prin fora mprejurrilor,
cunoate o remarcabil dezvoltare agricol i devine principalul factor de stabilitate n viaa
economic a statului. Dar aceast transformare din economia bizantin a avut drept complement
n planul social o schimbare profund: dup ce n secolele precedente marea proprietate
exercitase o supremaie necontestat, puinele surse ale perioadei urmtoare ofer un tablou total
diferit al statului bizantin, dominat de mica proprietate rneasc liber. Noua realitate social
din lumea bizantin este rezultatul pierderilor teritoriale suferite de imperiu n secolul al VII-lea,
care i lsau Constantinopolului tocmai regiunile n care marea proprietate nu deinea greutatea
pe care o avea n celelalte provincii imperiale, dar i al dificultilor aristocraiei funciare de a se
adapta la noile condiii economice i politice ntr-un secol dominat de un climat de insecuritate
provocat de invaziile strine. La acestea aveau s se asocieze efectele politicii imperiale, deplin
contient de interesele ei fiscale i militare, de protejare a micii proprieti rneti libere de pe
platourile anatoliene i din Balcani i de revitalizare a ei prin masive colonizri de populaii
orientale i slave.
Elementul central al vieii agricole bizantine devine comunitatea rural (chorion), n care
ranul deine n proprietate deplin i ereditar lotul de pmnt pe care l lucreaz i, n
devlmie cu ceilali membri ai copmunitii, punile, pdurile i ntregul pmnt necultivat.
Comunitatea rural forma nu numai o unitate economico-social, ci i o unitate administrativfiscal, membrii ei erau solidar responsabili la plata impozitelor i participau la distribuirea

periodic a loturilor abandonate de stpnii lor. De asemenea, la nivelul acestor mici colectiviti,
litigiile erau frecvente, iar n acest caz avea loc un proces, problemele fiind adus n faa
judectorilor obtei, alei din cadrul comunitii respective. Aceast nou realitate social apare
limpede n legea rural (Nomos georgikos), elaborat n vremea lui Iustinian al II-lea, datnd
aadar de la sfritul secolului al VII-lea sau din primii ai veacului urmtor.
Dar vechea categorie aristocratic nu a disprut n ntregime. n secolul al VIII-lea este
menionat n Asia Mic (Paphlagonia, pe coast micrasiatic a Pontului) prezena unui mare
proprietar, Philaret, care deinea peste 40 de domenii, 600 de boi, 12000 de oi, 100 de atelaje de
munc, numeroi sclavi i multe alte bunuri. n secolul urmtor, vduva Danielis stpnea n
Pelopones 80 de domenii, 3000 de sclavi, turme ntregi de vite i alte bunuri. Aceasta a i fost, de
altfel, una dintre cile de constituire a unei noi categorii sociale de proprietari funciari, aflat n
plin ascensiune ncepnd de la sfritul secolului al VIII-lea, dar mai ales n veacurile i
menionat n izvoarele vremii sub numele de puternici (dynatoi).