Genescu Cătălina, XI A

Mărime fizică
Mărime fizică
O mărime fizică este o proprietate a unei stări sau a unui proces ale unui sistem
fizic, care este observabilă și măsurabilă, deci exact cuantificabilă. Exemple de
măsurabile sunt: spațiul, timpul, temperatura, forța, presiunea, ș.a.m.d.
Mărimea fizică are o determinare cantitativă (valoarea numerică) și una
calitativă (unitatea de măsură). Mărimea fizică este exprimată uzual ca un
produs între valoarea numerică și unitatea de măsură (descrierea lui Maxwell).
Întrucât mărimea fizică este o observabilă și, deci, o măsurabilă, aceasta poate
fi determinată cu precizie, folosind unități de măsură. Mărimile fizice reprezintă
proprietăți fizice măsurabile ale materiei (substanță și câmp) care pot fi
determinate calitativ și cantitativ. Identificarea calitativă se face prin senzații
vizuale, auditive, tactile, termice, kinestezice, etc, oferite de simțurile umane
sau prin intermediul aparatelor și instrumentelor.
Mărimile fizice pot fi fundamentale (sau nederivate, precum axiomele
geometriei euclidiene) și/sau derivate.

Introducerea noțiunii de mărime fizică

Sistemele fizice, transformările și interacțiunile lor se descriu cu ajutorul
proprietăților pe care le au și care pot fi puse în evidența, în mod obiectiv, prin
analiza datelor experimentale. De exemplu, corpurile au formă, culoare, masă,
în mișcare au viteză, impuls, sunt acționate de forțe, efectuează lucru mecanic
etc. Deși aceste însușiri alcătuiesc proprietăți fizice, numai unora dintre ele li se
pot asocia mărimi matematice pentru a putea fi caracterizate cantitativ, în
sensul că operațiilor care se efectuează cu mărimi matematice, le corespund în
parte sau în totalitate operații cu proprietăți fizice. Dintre proprietățile
enumerate, sunt mărimi fizice: masa, viteza, impulsul, forța și lucrul mecanic.
Sisteme fizice diferite de corpuri, cum este cazul luminii, sunt de asemenea
descrise de mărimi fizice: lungime de undă, impuls, energie etc
Proprietățile sistemelor fizice, ale fenomenelor, interacțiunilor și
transformărilor care le însoțesc, susceptibile de a fi caracterizate prin mărimi
matematice (scalari, vectori, tensori etc.), se numesc mărimi fizice scalare,
vectoriale, tensoriale etc. Caracterizarea este posibilă și univocă dacă sunt
Genescu Cătălina, XI A

realizate în natură anumite condiții obiective pe care experiența le poate pune

în evidență.
Măsurarea
Măsurarea reprezintă procesul de obținere pe cale experimentală a uneia sau a
mai multor valori ale mărimii care pot fi atribuite în mod rezonabil unei mărimi.
Știința măsurării este metrologia. Măsurarea este un proces de determinare a
mărimii (măriei) unei cantități de mărime fizică, cum este o lungime sau o
masă, în raport cu o unitate de măsură, cum este metru sau kilogram. Această
definiție este valabilă în fizică și tehnică.
Măsurarea este
-Operația experimentala prin care se determina, cu ajutorul unor mijloace de
măsurat, valoarea numerica a unei mărimi in raport cu o unitate de măsură
dată;
-Operația prin care se stabilește pe cale experimentala raportul numeric intre
mărimea de măsurat si o valoare oarecare a acesteia luata ca unitate de
măsura;
-Un proces de cunoaștere prin care se compara mărimea data cu o valoare a ei
adoptata ca unitate de măsura, prin intermediul unei experiențe fizice.
Măsurarea:
-Toate măsurările sunt relative
-Măsurarea presupune compararea mărimii fizice cu o mărime fizică similară.
-Sunt necesare unități (standarde) de referință
-Unități de măsură primare (metru, secundă, kg, grade Kelvin)
-Unități de măsură derivate (Amper oră, Tesla, Pascal)
Valoare numerică:
-Un element din mulțimea numerelor reale care corespunde unei stări din
mulțimea stărilor unei mărimi
Un număr, pozitiv sau negativ, care depinde de scara de referință adoptata.
-Elementul din mulțimea stărilor mărimii care corespunde valorii numerice 1
se numește unitate de măsură.
Genescu Cătălina, XI A

-Pentru a ușura identificarea, unitatea de măsură poarta o denumire (metru,

volt, amper, etc.).
Rezultatul măsurării:
Raportul N dintre o mărime M existând independent de noi
si o unitate u aleasa pentru acea mărime, stabilit
experimental in procesul de măsurare.

În decursul dezvoltării istorice a fizicii si tehnicii au existat, si mai exista si azi,

mai multe sisteme de unități de măsură. Un astfel de sistem conține unități:
- fundamentale;
- derivate;
- suplimentare.
Sisteme de unități de măsură
Un sistem de unități de măsură trebuie sa îndeplinească următoarele condiții:
- să fie general - aplicabil tuturor capitolelor fizicii;
- să fie coerent - să nu introducă coeficienți numerici suplimentari in ecuațiile
fizicii;
- să fie practic - unitățile din sistem sa aibă, pe cât posibil, ordine de mărime
comparabile cu valorile din activitatea uzuala .
Sistemul care îndeplinește în măsura cea mai mare aceste condiții este Sistemul
International de Unități - SI - adoptat pe plan mondial de a 11 - a Conferința
Generală de Măsuri si Greutăți din 1960.
În România el a fost adoptat ca unic sistem de măsuri legal si obligatoriu în
1961.

Mijloacele de măsurare
Sunt totalitatea mijloacelor tehnice cu care se obțin informațiile de măsurare.
Acestea sunt: Măsurile, aparatele de măsura, lanțuri de măsurare - ansambluri,
instalații și sisteme de măsurare.
Genescu Cătălina, XI A

Mijloacele de măsurare se împart, după precizia lor, in:

-mijloace de măsurare de lucru - care servesc la efectuarea măsurărilor
curente, necesitate de practica;
-mijloace de măsurat model (de comparație sau martor), destinate etalonării
sau verificării masurilor si aparatelor de măsurat de lucru,;
-mijloace de măsurare etalon, care reproduc sau stabilesc unitatea de măsură
cu o precizie maximă, o păstrează si o transmit mijloacelor de măsurare de
precizie inferioară.

Etaloanele sunt de mai multe categorii:

- naționale - alcătuiesc baza metrologica a țării respective;
- principale (primare) - determină unitatea de măsură prin compararea lor cu
etaloanele naționale;
- de verificare (de lucru) - servesc la executarea lucrărilor de metrologie
curente.
Metode de măsurare:
-Metode directe, atunci când valoarea măsurândului se obține nemijlocit, fără
furnizarea unor valori ale altor mărimi fizice.
-Rezultatul se obține printr-o singură operație, iar bucla de măsurare este
deschisă, adică valoarea măsurândului nu este corectată cu ajutorul instalației
care participă la măsurare în scopul atingerii unei valori prescrise
Erori ale măsurării
Eroarea este o cunoștință sau rezultat căpătat despre realitate, viziune greșită.
Metodele de prelucrare a datelor experimentale urmăresc, pe de o parte,
aflarea unei mărimi cat mai apropiate de cea reală, iar pe de alta parte, găsirea
unui interval de valori, in care sa se găsească cu siguranță valoarea adevărată a
mărimii măsurate. Noțiunile de baza in acest context sunt acelea de eroare
reala (definita ca diferență dintre valoarea măsurată si cea reala), eroare
absoluta (care este modulul diferenței menționate anterior) si eroarea relativa.
Genescu Cătălina, XI A

Mărimi fizice fundamentale și derivate

Legile fizicii în general, cât şi relaţiile de definiţie exprimă întotdeauna o

mărime nouă în funcţie de alte mărimi cunoscute. Nu toate mărimile
fizice se pot defini în funţie de alte mărimi determinate. Lungimea şi
timpul de exemplu, nu se pot defini prin nici un fel de relaţii între alte
mărimi.
Existenţa unor mărimi care nu se pot defini în funcţie de alte mărimi se
datorează faptului că numărul mărimilor fizice este mai mare decât
numărul relaţiilor între mărimile fizice.
Mărimile fizice fundamentale, nu se definesc în funcţie de alte mărimi,
ci prin stabilirea unităţilor lor de măsură şi prin indicarea procedeului de
măsurare. Toate mărimile fizice exprimate în funcţie de mărimile
fundamentale se numesc mărimi derivate.
Mărimile fizice fundamentale nu diferă în mod esenţial de cele derivate,
alegerea mărimilor fundamentale fiind o chestiune de simplitate şi de
exactitate a măsurării.
Procedeul de măsurare indicat trebuie să satisfacă însă condiţia ca
raportul valorilor a două mărimi fundamentale de aceeaşi natură să
rămână constant când se schimbă unitatea de măsură.
Se admite că în fizică există următoarele mărimi fundamentale:
lungimea (L), timpul (T), masa (M), intensitatea curentului electric
(I), intensitatea luminoasă (J) temperatura ( o ), cantitatea de substanta
(n). Corespunzător acestor mărimi fizice şi unităţile de măsură potrivite
lor se vor numi fundamentale. Formula dimensională a unei mărimi
Genescu Cătălina, XI A

fizice derivate, este expresia unităţii de măsură a acelei mărimi fizice, în

funcţie de unităţile de măsură fundamentale.
Unități fundamentale și unități derivate
Unitățile cu care se măsoară mărimile fundamentale se numesc unități
fundamentale, iar cele cu care se măsoară mărimile derivate se numesc
unități derivate. Unitățile derivate se formează pornind de la relația de
definiție a mărimii derivate respective. Totalitatea unităților
fundamentale, precum și a celor derivate, se constituie în sisteme de
unități de măsură.
Mărimile derivate se introduc într-un domeniu de cercetare cu ajutorul
altor mărimi de referință și pe baza unor relații analitice fără a avea
nevoie de alte informații empirice care să pună în evidență noi
proprietăți obiective. În general, o mărime fizică se definește ca funcție
sau operator aplicat altor mărimi și relația obținută se numește formula
sau relația de definiție a mărimii derivate.
În cadrul procedurii de definire a mărimilor derivate nu este nevoie de
cunoașterea a proprietăților de structură internă a mulțimii valorilor
mărimii derivate (relații de echivalență, ordonare, legi de compunere,
etc.) procedeul de măsurare și unitatea de măsură rezultând implicit din
formula de definiție în funcție de procedeele și unitățile de măsură ale
mărimilor de referință.