Sunteți pe pagina 1din 3

Dimitrie Cantemir

Personalitate multilaterala a culturii si a literaturii romane

La 26 octombrie 1673 se naste Dimitrie Cantemir, fiul lui Constantin Cantemir, domn al Moldovei.
Principala preocupare a tanarului a fost invatatura, ceea ce il va ajuta sa devina un spirit enciclopedic,
reprezentant stralucit al umanismului romanesc si prefigurator al iluminismului.

Despre cea dintai carte a lui Dimitrie Cantemir "Divanul sau galcava inteleptului cu lumea", s-a spus ca e
mai mult decat un tratat de etica, e intaiul eseu scris in limba romana.

A doua lucrare a sa, aparuta in 1700, la Constantinopol in latineste, poarta titlul "Imaginea stiintei sacre,
care nu se poate zugravi". A fost tradusa, tarziu si doar partial in romaneste su titlul "Metafizica".
Lucrarea face din autorul ei un precursor in filozofia romaneasca.

Urmatoarea carte, "Logica", este primul manual didactic de acest gen, scris de un roman.

Ideile filozofice si politice, extrase din realitatea istorica traita intens de fostul si viitorul domn al
Moldovei, sunt prezentate sub forma literar-alegorica in "Istoria ieroglifica". Lucrarea a avut ca scop sa
realizeze un pamflet politic in care sa demaste puternicele disensiuni dintre familiile boieresti aflate la
putere in cele doua tari romanesti si rolul nefast jucat de Poarta Otomana in politica si in viata Moldovei
si Tarii Romanesti; toate acestea cu personaje luate din lumea fabulelor.

"Descriptio Moldaviae" ("Descrierea Moldovei") este scrisa in 1716, in limba latina, la cererea Academiei
din Berlin. In alcatuirea sa intra trei parti:

a) partea geografica, continand descrierea formelor de relief, a florei, faunei si bogatiilor minerale; si
prezentarea targurile si capitalelor tarii de-a lungul timpului. Dimitrie Cantemir elaboreaza prima harta a
Moldovei.

b) partea politica, infatiseaza organizarea politica si administrativa a tarii, cu referiri detaliate la forma de
stat, alegerea sau scoaterea din scaun a domnitorilor, la obiceiurile prilejuite de inscaunarea domnilor
sau de mazilirea lor, de logodna, nunti, inmormantari, etc.

c) despre cele bisericesti si ale invataturii in Moldova, unde gasim bogate informatii despre graiul
moldovenesc, despre slovele folosite, la inceput latinesti, apoi inlocuite cu cele slavonesti; tot aici sunt
enumerate intruchipari mitologice, precum: "Doina", "Frumoasele", "Ursitele", "Sanzienele",
"Zburatorul", etc.

Lucrarea prezinta interes nu numai pentru documentata descriere politica si geografica, ci si pentru
observatiile etnografice si folclorice, Dimitrie Cantemir fiin primul carturar roman ce a intreprins
cercetari in aceste domenii, cat si primul nostru cartograf.

Faima mondiala a lui Cantemir se datoreaza realizarii lucrarii "Cresterea si descresterea Portii Otomane"
pentru subiectul ales, pentru tratarea inedita, pentru noutatea unor date cuprinse in carte; dar si
datorita traducerii lucrarii in franceza si engleza.
Daca lucrarea "Viata lui Constantin Cantemir" a fost, in conceptia autorului, un capitol anticipat din
"Hronicul vechimii a romano-moldo-vlahilor", cum s-a crezut o vreme, o continuare a "Letopisetului" lui
Miron Costin, cum se poate deduce din cronologia anilor 1661-1693 descrisi aici, sau o biografie de sine
statatoare despre domnia tatalui sau, asa cum s-a demonstrat de istoricii contemporani, nu se poate
spune cu exactitate.

Activitatea de savant a lui Dimitrie Cantemir se incheie cu "Hronicul vechimii a romano-moldo-vlahilor",


socotit multa vreme opera sa capitala, prima istorie a romanilor de pretutindeni. Scrisa in limba romana,
opera este conceputa dupa un plan vast si cu o larga informatie extrasa din lucrari ale istoricilor din cele
mai vechi timpuri. Este infatisat trecutul indepartat al poporului nostru, originea comuna a tuturor
romanilor.

Prin vasta opera pe care a creat-o, prin ideile progresiste si prin spiritul sau enciclopedic, Dimitrie
Cantemir este una dintre personalitatile remarcabile ale culturii europene.

Este o personalitate covarsitoare a literaturii romane vechi, cea mai stralucita figura a umanismului
romanesc anuntand in acelasi timp iluminismul. Opera sa impune prin vastitate si prin multitudinea de
domenii abordate, putand fi asezata in lumina propriei afirmatiei a autorului: "Sufletul odihna nu poate
afla pana nu gaseste adevarul, care il incearca oricat de dparte si oricat de cu truda i-ar fi a-l nimeri." In
domeniul istoriei, se remarca lucrarile "Cresterea si descresterea Curtii otomane", considerata prima
contributie importanta a unui roman la dezvoltarea culturii universale; "Hronicul vechimii a romano-
moldo-vlahiei". Aceasta lucrare se impune printr-un plan riguros precum si printr-o extrem de vasta
documentare istorica. Ideea fundamentala a lucrarii continua afirmatiile cronicarilor referitoare la
originea latina a poporului roman si a limbii romane. Dimitrie Cantemir afirma ca "romanii sunt stramosii
nostri , a moldovenilor, a muntenilor, a ardelenilor si a tuturor, oriunde se afla, a romanilor, precum si
numele de mosie ne arata si limba cea stramoseasca nebiruit martor ne este." In acest context, Dimitrie
Cantemir abordeaza si problema unitatii nationale a romanilor. Ceea ce ii deosebeste net lucrarea de
letopisetele cronicarilor moldoveni este conceptia stiintifica realista a lui D. Cantemir. In viziunea
cronicarilor asupra istoriei se mentionau elemente ale gandirii medievale, conceptii religioase si
supersitii. La D. Cantemir acestea dispar fiind inlocuite cu principiul cauzalitatii in istorie:"Nici un lucru
fara pricina sa sa faca nu poate." De asemenea, ca un adevarat umanist, el el accentueaza ideea ca latinii
au fost creatorii si purtatorii unei culturi si ai unei civilizatii dezvoltate iar romanii trebuie sa fie mandri ca
sunt urmasii acestui popor. Totusi, din sentiment patriotic, Dimitrie Cantemir face o afirmatie exagerata
si anume, spune ca romanii sunt urmasii numai ai latinilor, idee pe care o vor continua reprezentantii
Scolii Ardelene.

In domeniul filosofiei, Dimitrie Cantemir realizeaza cateva lucrari remarcabile printre care "Logica" si
"Divanul sau Galceava inteleptului cu lumea sau Giudetul sufletului cu trupul". Aceasta lucrare reprezinta
cel dintai eseu din literatura romana iar ideea sa fundamentala este superioritatea vietii spirituale asupra
trupului prozaic si robit popftelor de tot felul.

O lucrare importanta a lui Dimitrie Cantemir scrisa la cererea Academiei din Berlin(1716) este "Descriptio
Moldaviae". Aceasta lucrare este compusa din trei parti.

Prima parte contine o descriere geografica a Moldovei, scriitorul fiind preocupat de formele de relief, de
apele Moldovei, de targurile, de flora si fauna tarii. Dimitrie Cantemir este si cel dintai care realizeaza o
harta a Moldovei.

A doua parte a lucrarii reprezinta structura politico-administrativa a tarii, forma de guvernamant, modul
cum erau inscaunati domnitorii, cum erau maziliti, modul cum se faceau logodnele, nuntile si
inmormantarile la domnitori, ceremonialul ospetelor domnesti etc.

A treia parte a lucrarii vizeaza folclorul moldovenilor, D. Cantemir fiind preocupat de in primul rand de
poezia descantecelor, de bocete, precum si de legenda despre "Traian si Dachia". El se mai refera aici la
diferite aspecte ale etnografiei moldovenesti, in primul rand la port. Totodata se refera la limba
moldovenilor ocupandu-se de aspecte ale etimologiei cuvintelor, sew refera la regionalisme precum si la
literele folosite in scrierea romaneasca.

Lucrarea "Descrierea Moldovei", pe langa remarcabila ei valoare stiintifica, are si valoare literara prin
descrierile deosebit de plastice pe care le face autorul mai ales reliefului. In domeniul literaturii se
remarca lucrarea "Istoria ieroglifica" despre care Nicolae Iorga spunea ca este "cel dintai roman
romanesc pe temeiuri de realitate istorica". "Istoria ieroglifica" este o opera complexa atat din punct de
vedere al continutului, al semnificatiilor acestuia, cat si din punct de vedere al incadrarii intr-o anumita
specie literara. "Istoria ieroglifica" este in primul rand un roman istoric surprinzand realitatile din
Moldova si Tara Romaneasca la inceputul sec. al XVIII-lea. De asemenea, este un roman alegoric pentru
ca toate personajele din viata reala apar sub mastile unor animale.

S-ar putea să vă placă și