Romanul „Satiricon” a fost scris în jurul anului 61 d.Hr.

Scris de Petronius,
consultantul lui Nero. Pictura de cină a lui Trimalchio este centrul
romanului. De la bun început, prezintă abisul, prezentâ nd o pictură murală a
unui câ ine, care este o imagine feroce. Astfel de fresce nu erau unice la acea
vreme și astfel de imagini au fost chiar gă site în ruine, care de obicei
avertizau despre prezența unor gardieni puternici în cupolă . În acest sens,
Petronius a adoptat tehnica lui Longos, care i-a permis întregii sale
convingeri să urmeze descrierea picturii murale.

În mod ironic, această propoziție ascundea prostul gust al recentei încarnă ri

bogate a lui Trimalchio, declarâ nd de la început: culoarea stră lucitoare,
transferul luxos de obiecte triviale sunt prefațele vechiului grotesc cultural
care se pretinde a fi sclavi. Pictura murală reprezintă o scuză pentru pictura
murală care a fă cut comanda.Encolpius a fost surprins și a descoperit ironic
că proprietarul credea că este favoritul sorții.

În acest caz, fresca care descrie viața lui Trimalchio se poate baza pe
modelul marii case nobiliare. Discursul gazdei a depă șit cu mult imaginația,
deoarece a povestit că este discipolul lui Hermes (patronul hoților și al
comerțului) și al Minervei (zeița înțelepciunii și a eroilor). A fi iubit de zei
este darul suprem, iar Trimalchio crede că felul să u de a se îmbogă ți l-a
justificat în acest fel. În mod ironic, ironia este derivată din descrierea
diferitelor etape ale vieții: piața sclavilor, în care există încă un personaj
încuiat, Trimalchio ca Hermes și Mi Ca Minerva, a intrat în Roma cu bastonul
să u, iar apoi Trimarchio a început să învețe a calcula

Descrierea se încheie teologic cu o scenă în care gazda îl dorește: Mercur,

acesta este complotul care îi oferă o bogă ție de coarne și un caiet de aur.
Toate acestea sunt un simbol al bogă ției și abilită ților lui Trimalchio.

Descrierea interiorului casei Trimalchio trebuie să includă , de asemenea,

lucră ri de artă decorative, inclusiv Venus din marmură Paros (un material
valoros la acea vreme), veselă de argint și o cutie de aur nu foarte mică , în
care se spune că prima barba a proprietarului se află în casa a fost salvată .
Materialele prețioase folosite la realizarea obiectelor sacre constituie dovezi
ale fericirii oamenilor care posedă aceste obiecte sacre, dar implică și
dorința sa de prestigiu. Practic, a avea decorațiuni de mare valoare în ochii
oamenilor contemporani va transfera prestigiul proprietarului.

Descrierea operelor de artă şi a celor decorative nu se face doar de că tre alte

personaje, ci chiar de că tre deţină torul lor. Din dorinţa de a-şi ară ta iubirea
pentru frumos şi aprecierea pentru lucrurile preţioase, Trimalchio se laudă în
faţa oaspeţilor cu cele peste o sută de cupe din argint sculptate. Însă confuziile
pe care le produce între mituri şi actorii acestora cu ocazia descrierii scenelor
de pe cupe demonstrează incultura şi vanitatea personajului care nu se
îndoieşte de vastitatea şi de adevă rul cunoştinţelor sale.

Aşadar, darurile de observator realist ale lui Petronius sunt reliefate în

caracterizarea lui Trimalchio. Numele personajului este semnificativ. Unii
cercetă tori consideră că numele semnifică „prost” sau „infatuat”, iar alţii au
demonstrat că tremenul este de origine semitică şi înseamnă „stă pâ n bogat şi
arogant”. După alte mă rturii, „malchio” ar echivala cu „basileus” (gr. „rege”).
Petronius face din portretul fizic complementul celui moral, reliefâ nd astfel
ridicolul personajului. Caracterul este sugerat mai ales cu ajutorul acţiunilor,
comportamentului şi limbajului. Vestimentaţia lui Trimalchio deţine o
pondere importantă în caracterizarea personajului. Trimalchio nu se
mulţumeşte ca privitorii să -i contemple bijuteriile expuse, de multe ori el îşi
descoperea braţul ca să i se vadă podoabele ascunse. Lipsa de bun gust şi de
bun simţ este relevată cu ajutorul pseudoculturii personajului. În acest sens, o
secvenţă semnificativă este aceea în care Trimalchio recită versuri din
Vergiliu, deşi nu ştie corect latineşte, comiţâ nd erori grosolane. Viciul
fundamental al eroului este lipsa de gust şi de mă sură , în jurul ei gravitâ nd
toate celelalte defecte: prostia, îngâ mfarea,