1. Sensul secvenței în două cuvinte marchează povestirea pe scurt a evenimentelor.

2. Titlul lucrării este Scrisorile tatii.

3.Starea pe care autorul o trăiește când vizitează Iașiul este de nostalgie, căci îmi aduc aminte locurile
unde am copilărit.

5. Ion Creangă era o persoană foarte respectuoasă. El nu trata cu superficialitate elevii. Dascălul își
scoatea pălăria și saluta elevii, aspect care îl diferenția de ceilalți profesori.

4. Familia era bucuroasă deoarece scrisoarea era un motiv care atesta faptul că tatăl era în viață.

B.Societatea este un organism în care fiecare om are rolul său. În momente de criză este importantă
implicarea fiecărui cetățean pentru a putea depăși cu bine momentele dificile generate de aceasta.
Comsider că activitatea civică este un motor care denotă umanitatea din fiecare individ.Un prim
argument menit să susțină ipoteza este raportat la fragment. În timpul războiul fiecare cetățean putea
să contribuie cu ceva, care să ajute persoanele care luptau pentru protejarea teritoriului. Familia lui Jean
Bart se implică prin facerea scamei, care era trimisă Crucei roșii pentru a bandaja soldații răniți în război.

Un al doilea argument este raportat la vremurile actuale în care omul se confruntă cu o criză de ordin
medical. În acest context fiecare om poate să se implice prin acțiuni concrete care să vină în sprijinul
celuilalt, precum donarea de sânge, purtarea măștilor de protecție, spălatul pe mâini, respectarea
distanței sociale.

În concluzie, oamenii uniți pot depăși împreună crize sociale. Doar prin comportament uman, ființa
poate evolua și își poate asigura o existență echilibrată.

II. Indicațiile scenice reprezintă o particularitate a genului dramatic cu finalitatea de a furniza diverse
informații utile cititorului, regizorului, actorilor. În fragmentul extras din Conu Leonida față cu reacțiunea
indicațiile scenice au diverse roluri. În primă instanță el conturează elementele de decor, reperele
spațio-temporale : București, o mahala. Pe cealaltă parte, indicațiile scenice îl conturează mai bine pe
Leonida, halat, în papuci.

III. Nuvela „Moara cu noroc” de Ioan Slavici, apărută în anul 1881, este o operă realist-psihologică, cu
spirit moralizator, prin care autorul critică lipsa de valori spirituale ale omenirii. Protagonistul, Ghiță,
este un personaj extrem de complex, care, în contextul unui mediu nefavorabil, își schimbă în mod
radical personalitatea. Acesta reprezintă imaginea omului distrus de slăbiciuni.

Statutul social al acestuia se modifică pe parcursul nuvelei și subliniază evoluția personajului. Inițial,
acesta este un cizmar sărac și tată de familie, pe umerii căruia apasă toată responsabilitatea bunăstării
acesteia. Acest lucru îl încurajează să fie nemulțumit de situația lui socială și materială, ce conduc la
luarea în arendă a cârciumii de lângă Moara cu noroc, în speranța că, astfel, va asigura familiei un trai
mai bun. Schimbarea statului de cizmar la cel de cârciumar atrage după sine, pe de-o parte, o
îmbunătățire materială considerabilă, dar care, pe de altă parte, va avea un mare impact la nivelul
statutului psihologic și moral.

Din punct de vedere psihologic, Ghiță este marcat de un conflict interior între dragostea pentru Ana și
dragostea pentru bani. Cele două voci interioare îi influențează modul de a gândi în funcție de
circumstanțe. Mentalitatea lui este într-o continuă metamorfoză pe tot parcursul nuvelei, acesta fiind
inițial un caracter puternic, ce nu se lasă influențat de alții, însă devine, pe final, taciturn, închis,
necomunicativ și preocupat excesiv de imaginea lui în ochii celorlalți.

Statutul moral al protagonistului cunoaște, de asemenea, o profundă metamorfoză. Personaj dominat

de ambiție, aceasta se transformă dintr-un element susținător al afacerii lui într-o carență morală,
folosită strict pentru sporirea averii. Ghiță devine treptat un om lacom, obsedat de câștig și lipsit de
moralitate, fiind dispus să facă orice pentru a-și proteja veniturile. Devine criminal, omorându-și soția
infidelă, în ciuda faptului că era direct responsabil de comportamentul ei.

Ghiță începe să își perceapă familia drept piedică în calea evoluției sale și a îmbogățirii, fapt ce denotă
un prim moment al dezumanizării. Acesta conștientizează atât beneficiile luării cârciumii în arendă cât și
faptul că bunăstarea lui și a familiei lui depind de voința lui Lică Sămădăul. Prinzând gustul câștigului,
protagonistul dorește să rămână la Moara cu noroc o vreme: „vedea banii grămadă înaintea sa… de
dragul acestui câștig ar fi fost gata să-și pună pe un an, doi capul în primejdie”. Deoarece este conștient
că acest lucru îi pune în pericol familia, acesta se gândește că i-ar fi fost mai ușor dacă nu ar fi avut
familie „Ghiță întâia oară în viața lui ar fi voit să n-aibă nevastă și copii”.
Punctul culminant al dezumanizării sale este când acesta ajunge să fie dispus să facă orice pentru a se
răzbuna, folosind-o pe Ana drept momeală pentru a se asigura că Lică nu părăsește cârciuma. Ajuns pe
ultima treaptă a degradării morale, Ghiță își aruncă soția în brațele lui Lică. Dezgustată de atitudinea lui
Ghiță, care s-a îndepărtat de familie, Ana cedează avansurilor lui Lică. Dându-și seama de infidelitatea
acesteia, protagonistul o ucide din gelozie, deși era aproape deplin responsabil de acest deznodământ.
Ulterior și el este ucis de Răuț la ordinul lui Lică.

Personajul este caracterizat în mai multe moduri, treptat, pe parcursul nuvelei, evidențiindu-se
degradarea lui morală și, inevitabil, distrugerea lui. Naratorul omniprezent și omniscient îl caracterizează
direct, urmărindu-i transformările și lupta interioară: „de tot ursuz”, „se aprindea pentru orice lucru de
nimic”. Lică Sămădăul și Ana contribuie, prin vorbele lor, la construirea unui profil psihologic. Lică îl
consideră om de nădejde: „dacă te-aș avea tovarăș pe tine, și de dracu și de mumă-sa”, iar Ana îl descrie
ca fiind lipsit de personalitate și tărie de caracter: „Ghiță nu-i decât muiere în haine bărbătești”.
Totodată, monologul interior al personajului evidențiază unele trăsături psihologice. Acesta își
conștientizează slăbiciunile, dar nu și le asumă, punându-și lipsa de caracter pe seama divinității: „Ei ce
să-mi fac?… așa m-a lăsat Dumnezeu!”. Astfel se conturează un om care inițial era harnic, bun, gospodar
și familist, dar este transformat de lăcomie într-un bărbat fricos, laș și răzbunător, ceea ce îl distruge în
final.

Conflictul dintre personaje vizează o ciocnire de interese, un dezacord. Acesta este dublat de puternice
conflicte interioare. În plan extern, conflictul dintre Ghiță și Lică este de natură economică, generat de
dorința amândurora de câștig, însă Ghiță este măcinat și de un puternic conflict interior. Prins într-o
dilemă morală, acesta oscilează între dorința de a rămâne un om cinstit și respectat și ispita îmbogățirii
ușoare alături de Lică. În final, acesta este prins în confruntarea dintre conștiința valorilor autentice și
slăbiciunile care ajung să-i controleze viața, fapt ce reliefează caracterul psihologic al nuvelei.

„Moara cu noroc” este o nuvelă realist-psihologică în care arta construirii personajelor este dublată de
un spirit moralizator, Slavici afirmând că rostul scrierii a fost îndrumarea spre o viață în armonie cu
valorile firii omenești.