Relația dintre două personaje

Moara cu noroc- Ioan Slavici

Din punct de vedere social, Ghiță este pezentat în incipit ca fiind un cizmar sărac de
lângă Ineu, tată afectuos și un soț iubitor. Statutul se modifică pe parcursul narațiunii din
ambiția dublată de dorința de a oferi familiei un trai mai bun, luând în arendă o moară,
devenind hangiu. Modificarea statutului și omonimia moară-han-cămin, îl avertizează pe
cititor asupra pierderii securității, respectiv expunerea familiei. Trăsăturile certe de soț bun,
corect în relațiile cu ceilalți, ajung să se modifice prin pactul faustic (acceptarea jocului lui
Lică Sămădăul).
Ghiță este caracterizat în mai multe moduri, treptat, pe parcursul nuvelei, evidențiindu-
se degradarea lui morală și distrugerea lui. Naratorul omniprezent și omniscient îl
caracterizează direct, urmărindu-i transformările și lupta interioară: „de tot ursuz, se aprindea
pentru orice lucru de nimic”. Lică Sămădăul și Ana contribuie, prin vorbele lor, la construirea
unui profil psihologic. Lică îl consideră om de nădejde: „dacă te-aș avea tovarăș pe tine, și de
dracu și de mumă-sa”, iar Ana îl descrie ca fiind lipsit de personalitate și tărie de caracter:
„Ghiță nu-i decât muiere în haine bărbătești”.. Acesta își conștientizează slăbiciunile, dar nu și
le asumă, punându-și lipsa de caracter pe seama divinității: „Ei ce să-mi fac?… așa m-a lăsat
Dumnezeu!”. Astfel, se conturează un om care inițial este harnic, bun, gospodar și familist,
transformat prin lăcomie într-un bărbat fricos, laș și răzbunător, ceea ce îl distruge în final.
Din punct de vedere psihologic,Ghiță este marcat de un conflict interior între dragostea
pentru Ana și dragostea pentru bani.Cele două voci interioare îi influențează modul de a gândi
în funcție de circumstanțe. Mentalitatea lui este într-o continuă metamorfoză pe tot parcursul
operei, acesta fiind inițial un caracter puternic, ce nu se lasă influențat de alții, însă devine, pe
final, închis, necomunicativ și preocupat excesiv de imaginea lui în ochii celorlalți.
Statutul social de care dispune Lică Sămădăul este acela de șef al porcarilor, conducător
sau „ăl care dă seamă”. Statutul social de șef al porcarilor îl impune ca un personaj de temut ,
autoritar, înconjurat de oameni puternici, este dintre aceia care poartă cămașă albă și pieptar
cu bumbi de argint, cu mâini deschise la culoare, care elimină ideea muncii de jos.
Lică se dovedește bun cunoscător de oameni, mizează pe patima lui Ghiță pentru bani,
exercită asupra celorlalți și mai ales asupra Anei, o fascinație diabolică, deși aceasta îl
simte “un om rău și primejdios”. Îndemânatic și expermientat în ceea ce privește banul,
reușește să îl fure pe Ghiță la acest capitol, ducându-l în eroare cu proverbe precum “ce-i în
mână nu-i minciună”. Astfel, se folosește de slăbiciunile lui Ghiță pentru a-l manipula și a-l
atrage în afacerile lui necurate și simultan cu distrugerea acestuia, Lică încearcă și seducerea
Anei pas cu pas, ajungând să îl înstraineze tot mai mult de iubita lui soție, Ghiță fiind nevoit
să îi ascundă conflictele lui cu Lică.
Psihologic , Lică este un coleric sangvinic, plăcerea acestuia constând în uciderea
oamenilor. El mărturisește că a doua crimă a fost produsă doar pentru a stopa remușcările
celei dintâi, demonstrând că este un personaj diabolic prin excelență. Reușește să folosească
patima banului asupra lui Ghiță, exercitând ulterior un control minuțios asupra vieții lui. Lică
își bazează puterea pe oamenii care îl ascultă orbește, ordinele fiind capabile de crimă.