Titus Livius

A fost istoric roman, autor al unei monumentale istorii a Romei, Ab urbe condita (De la
fondarea Romei).
Numele său de familie nu este cunoscut. S-a născut și a murit la Patavium (azi, Padova)
în nordul Italiei. La vârsta de 28 de ani, după seria de războaie civile, se stabilește în Roma,
unde a petrecut cea mai mare parte a vieții. În capitala Imperiului își face o solidă cultură.
Împăratul roman Octavianus Augustus i-a încredințat educarea nepotului său, viitorul
împărat Claudius. Spre deosebire de alți istorici romani, cum a fost Gaius Cornelius Tacitus,
Titus Livius nu a avut funcții politice sau militare. Către sfârșitul vieții se întoarce la
Patavium, unde a murit în anul 17 d.Hr.
Singura sa operă, Ab urbe condita, în 142 de cărți, tratează istoria romană, de la
întemeierea Romei (conform legendei în anul 753 î.Hr.), până la moartea generalului Drusus
în campania din Germania (9 î.Hr.). Din ea s-au păstrat numai 35 de cărți, cărțile 1-10
(cuprinzând perioada 753 î.Hr. - 293 î.Hr.) și 21-45 (218 î.Hr. - 167 î.Hr.), circa un sfert din
numărul inițial, restul fiind cunoscut din rezumatul cărților 46 - 142 (periochae) alcătuit în
secolul IV. Primele cărți au fost publicate începând cu anul 26 î.Hr., ultimele probabil după
14 d.Hr.
Titus Livius a scris cea mai mare parte din opera sa în timpul domniei lui Augustus,
când Imperiul Roman domina întregul spațiu mediteranean și trecea printr-o perioadă de
înflorire culturală și de prosperitate economică. Totuși, simpatia sa se îndreaptă spre epoca
inițială a Republicii Romane. Descrierile sale, care - în parte - transfigurează și idealizează
istoria timpurie a Romei, au tendința de a demonstra că Roma, chiar în timpurile
începuturilor sale modeste, se bucura de aceeași glorie și măreție ca sub domnia lui
Augustus. În ceea ce privește izvoarele de informație, Titus Livius a folosit materialul găsit în
cronicile deja existente, fără a verifica autenticitatea faptelor relatate și fără a întreprinde
un studiu critic al documentelor istorice. El acorda, mai ales, prețuire valorii literare și
interesului provocat de povestirea unui eveniment, indiferent dacă era veridic sau nu. Astfel
relatările impresionante ale unor bătălii sau dezbateri politice, în stil direct, ca în întreaga
istoriografie a antichității, sunt pline de vioiciune și dramatism.