Publius Cornelius Tacitus

(57?-120 p.Chr.)

Viata
Publius Cornelius Tacitus a fost un om politic si cel mai valoros scriitor roman, fiind considerat
drept Homerul prozei antice sau parintele istoriografiei latine. Acesta s-a nascut probabil intr-o familie
de cavaleri din Gallia Narbonensis, insa nu se stie cu exactitate anul. Tacit a primit o educatie severa si
s-a dezvoltat ca un tanar auster (cumpatat, sever) si tacut, parca pe masura supranumelui sau, caci
Tacitus inseamna tocmai „tacutul”. Se cunosc putine amanunte din viata lui, insa ce se stie despre Tacit
provine fie din scrierile lui sau din scrisorile lui Pliniu cle Tanar, bunul sau prieten.
Prin anul 75 p.Chr., impreuna cu Plinius cel Tanar, urmeaza cursuri de retorica la Roma si a
frecventat cele mai importante cercuri cultural-politice ale vremii. Datorita ajutorului socrului sau, Iulius
Agricola, si-a inceput cariera senatoriala spre sfarsitul domniei lui Vespasian, continuand-o in timpul
celorlalti Flavieni, astfel in anul 79 p.Chr. a avut functia de questor, in anul 88 p.Chr. functia de praetor,
apoi trece de pe pozitia de homo novus (om nou) la a fi consul in 97 p.Chr. si apoi proconsul al
provinciei Asia intre 112-114 p.Chr.
Dupa ce in ianuarie 100 p.Chr., Tacit, impreuna cu Pliniu cel Tanar, pledeaza impotriva lui
Marius Priscus (un fost guvernator corupt al Africii), este posibil ca el sa nu mai fi primit multa vreme
nicio misiune oficiala importanta, astfel incat nici Tacit nu dorea sa-l serveasca pe Traian si nici
imparatul nu digera usor criticile scriitorului impotriva politicii lui strecurate in opusculele publicate in
98-99 p.Chr. Dar, in 112 p.Chr., Traian a avut nevoie de serviciile lui Tacitus, care a devenit, pentru 2
ani, proconsul al provinciei Asia, deoarece, pe de o parte, acesta dorea sa dispuna de oameni competenti
in fruntea provinciilor care asigurau spatele viitoarei campanii. Pe de alta parte, imparatul Traian dorea
sa il tina pe Tacit departe de Roma, pentru ceva timp.
Reintors in 114 p.Chr. la Roma, Tacit isi accentueaza atitudinea critica si este profund
nemultumit de ascensiunea politica a lui Hadrian si de lichidarea fizica a lui Avidius Nigrinus din
fruntea Daciei, om care dupa parerea lui Tacitus ar fi trebuit sa il urmeze pe Traian la tron. Nu stim daca
Tacit a avut de suferit dupa intronarea lui Hadrian, insa acesta moare in anul 120 p.Chr.
In ultimele doua decenii ale vietii si-a inceput activitatea literara si istorica, iar operele sale au
devenit publice dupa sfarsitul domniei lui Domitian. Acesta a scris atat lucrari in proza ( lucrari istorice-
Agricola, Historiae, Annales, Germania- si de retorica-Institutio oratoria), cat si poezii (epigrame-
lucrare ce satirizeaza elemente negative ale caracterului omenesc, incheiata cu o poanta ironica,
scrisori). Tacitus debuteaza ca istoriograf la varsta de 40 de ani, cand viziunea sa despre politica se
cristalizase. El n-a fost numai un mare istoric si un mare artist, ci si un adevarat adevrat filosof, astfel
Tacit a apartinut acelei antifilosofii numita Noua Academie.
In concluzie, viata si opera lui Tacitus au fost profund marcate de educatia austera, de supereul
riguros si exigent al scriitorului. Corespondenta lui Plinius cel Tanar ni-l prezinta pe Tacit ca pe un om
deosebit de muncitor. Totodata Tacit nu a fost un literar de cabinet, ca Titus Livius, ci un om de actiune,
care a participat intens la viata politica si culturala a epocii sale.
 Conceptia istorica
Tacitus alege sa prezinte faptele intr-un stil ales, cu elocinta si se dedica investigarii moravurilor,
abordarii concrete si fenomenologice a problemelor, astfel abordeaza scrierea istoriei in special in
maniera analistica si prezinta evenimentele in ordinea lor cronologica. Atat istoria relatata de el, cat si
cea a predecesorilor sai, are scop educativ, deoarece acesta considera ca maruntele fapte reveleaza
miscarile de profunzime ale istoriei si ca oamenii extrag lectii utile lor din ceea ce se intampla altora
(vrea sa aminteasca vitia et virtutes -defectele si virtutile- acestui secol). In plus, Tacit isi propune sa
relateze evenimentele impartial, cu obiectivitate, respectand adevarul istoric.
In opera sa, imbibata de indoieli, insinuari si aluzii, s-au format complexe complicitati intre autor si
faptele sau personajele mentionate, care presupun o puternica participare afectiva si intelectuala,
facandu-l personajul principal al operei sale. In acest fel, Tacit si-a stapanit frustrarile, pentru a elabora o
opera admirabila, scrisa intr-unul dintre cele mai stralucitoare stiluri, cunoscute de literatura universala.