Jipa Ioana Claudia

Anul III, Facultatea de Litere, Latină B.

Literatura latină în secolul al II-lea p.Chr.
TACITUS – DESPRE SCRIEREA ISTORIEI

Tacitus a fost unul dintre cei mai importanți istorici romani din perioada imperială
timpurie. Lucrările sale au fost concentrate pe perioada Principatului, începând cu domnia lui
Tiberius și continuând până la sfârșitul domniei lui Domițian. Tacitus este cunoscut mai ales
pentru două lucrări majore: Annales și Historiae. În Annales, Iuvenal scrie o istorie a Romei
imperiale de la moartea împăratului Augustus (14 p.Chr.) până la moartea împăratului Nero (68
p.Chr.). Din păcate, o parte semnificativă a acestei lucrări a fost pierdută, iar cele care au
supraviețuit acoperă în principal perioada domniei lui Tiberius, Caligula și Claudius. Historiae a
fost continuarea Analelor, acoperind perioada de la anul 69 p.Chr. (anul celor patru împărați)
până la moartea lui Domițian în 96 p.Chr.. Din păcate, doar o mică parte din această lucrare a
supraviețuit.
Stilul lui Tacitus este caracterizat prin proza lui profundă și intensă, iar operele sale sunt
cunoscute pentru abordarea lor critică și realistă a evenimentelor politice și sociale. El a fost
foarte preocupat de corupția politică, declinul moral și libertatea civică în Roma imperială.
Opiniile sale sunt adesea subiective și critice față de conducătorii contemporani și față de modul
în care ei acționează politic. Deși Tacitus s-a lăsat influențat de opiniile sale personale și de
perspectiva sa aristocratică, lucrările sale rămân surse importante pentru înțelegerea istoriei
romane timpurii.
Tacitus a scris Annales (Analele) în timpul domniei împăratului Traian, între anii 116 și
117 p.Chr.. Lucrarea este structurată pe capitole și urmărește o linie cronologică, începând cu
moartea împăratului Augustus și încheindu-se cu moartea împăratului Nero. Tacitus a dorit să
ofere o perspectivă critică asupra evenimentelor și personalităților politice ale Imperiului Roman.
Influențele lui Tacitus au fost diverse, dar este evident faptul că el a fost influențat de tradiția
istoriografică romană și de operele unor autori precum Sallust și Livy. Tacitus a admirat stilul
sobru și retorica profundă a lui Sallust și a încercat să imite această eleganță în propria sa scriere.
De asemenea, el a fost influențat de operele lui Livy și de abordarea sa narativă a istoriei romane.
Este important de menționat că Tacitus a fost influențat și de experiențele și observațiile sale
personale ca senator roman și ca martor ocular al multor evenimente din timpul domniei
împăraților contemporani lui.
Aceste experiențe personale au contribuit la perspectiva sa critică și la abordarea sa
profundă a politicii și a societății romane. Spiritul critic și moralist al lui Tacitus este evident în
modul în care el analizează și comentează evenimentele politice și sociale ale Romei imperiale.
Acesta adoptă o perspectivă profundă și sceptică asupra guvernanților și instituțiilor Romei,
evidențiind adesea corupția, abuzul de putere și ipocrizia din cadrul elitei politice. El se
concentrează pe portretizarea personajelor politice, oferind cititorilor o imagine bine conturată a
caracterelor și motivațiilor acestora, dezvăluind adevăratele motive din spatele acțiunilor politice,
evidențiind cinismul și lipsa de moralitate a multor lideri politici. De asemenea, își exprimă
adesea dezaprobarea față de lipsa de loialitate, corupția și trădarea dintre membrii elitei politice.
Acesta folosește adesea ironia și sarcasmul pentru a sublinia discrepanța dintre idealurile morale
și realitatea coruptă a Romei imperiale. El pune sub semnul întrebării virtuțile politice și morala
publică, sugerând că conducerea romană a fost dominată de egoism și ambiție personală, în
detrimentul binelui comun.
Tacitus oferă o analiză profundă a corupției și decăderii morale care afectau societatea
romană în timpul perioadei sale. El dezvăluie modul în care politicienii și funcționarii publici s-
au implicat într-o varietate de practici corupte pentru a-și avansa interesele personale, aducând
prejudicii grave societății în ansamblu. Dezvăluie modul în care politicienii și funcționarii
publici au fost implicați în acceptarea și oferirea de mită pentru a obține avantaje politice sau
financiare. El descrie cum unii dintre aceștia au cerut și primit sume mari de bani sau alte
favoruri în schimbul influenței lor politice. De asemenea, Tacitus menționează utilizarea
șantajului pentru a manipula sau controla alți politicieni sau membri ai elitei. Aceste practici
arată faptul că funcționarii publici ofereau poziții înalte și privilegii speciale membrilor familiilor
lor sau aliaților politici, în detrimentul meritului sau competenței reale. Toate acestea conduc la
slăbirea eficienței din Imperiul Roman și al integrității insistuțiilor publice, subminând
încrederea oferită guvernării. Tacitus evidențiază consecințele grave ale corupției asupra
societății romane, inclusiv disprețul pentru lege și ordine, inegalitatea și injustiția socială,
precum și scăderea încrederii publice în guvernanții săi. Corupția eroda stabilitatea și
legitimitatea guvernării, subminând baza morală și socială a imperiului.
 Tacitus oferă o privire critică asupra domniei împăratului Tiberius, prezentându-l ca pe un
conducător înclinat către tiranie și suspiciune. Îl descrie ca pe un împărat autoritar, lipsit de
scrupule, care și-a consolidat puterea prin represiune și suspiciune, utilizând, totodată, anumite
procese politice pentru a-și elimina adversarii și pentru a-și întări dominația asupra statului.
Paranoia și cruzimea lui Tiberius sunt evidențiate și de acțiunile sale brutale, de pildă: execuții
sumare, persecuții politice. Acestea au caracterizat o bună parte a domniei lui și au generat teamă
și neîncredere în rândul populației. Expuse de Tacitus sunt și conflictele dintre Tiberius și senat,
dar și cu nobilimea romană. Tiberius a respins autoritatea senatului și a acționat în mod unilateral
pentru a-și impune doleanțele și deciziile politice. Cu toate acestea, Tacitus sugerează atât faptul
că Tiberius era un administrator competent al Romei imperiale, cât și că acesta își exercită
puterea cu o anumită vigilență, responsabilitate, de pildă: unele acțiuni ale împăratului sunt
descrise ca fiind în interesul statului, cu scopul menținerii ordinii publice. Izolarea și singurătatea
lui Tiberius sugerează „pedeapsa” pe care el singur și-o impune, considerată fiind o modalitate
de a rămâne captiv, în afara propriei sale suspiciuni, temeri. Într-o oarecare măsură, autorul
Ananelor îl descrie ca fiind un om singur, bântuit de grijile pe care el însuși și le creează. Tacitus
explorează, de asemenea, reacțiile și percepțiile publicului față de Tiberius. Este evident că, în
unele cazuri, populația era împărțită în ceea ce privește opinia față de împărat, iar unii îl vedeau
cu simpatie, în timp ce alții îl percepeau ca pe un tiran nemilos.
Deși critica sa față de Tiberius este evidentă și predominant negativă, există și o
subtextualitate morală în abordarea sa. Tacitus își exprimă dezaprobarea față de Tiberius prin
contrastarea acțiunilor acestuia cu un standard moral superior. El subliniază călătoria lui Tiberius
către întunericul moral și îl prezintă ca pe un exemplu negativ pentru conducători și cetățeni.
Autorul oferă o privire profundă în perioada domniei lui Nero, unde decadenta și corupția
au atins cote alarmante. El relatează despre excesele lui Nero, inclusiv persecutarea și torturarea
creștinilor, pe care Nero i-a făcut responsabili pentru incendiul Romei. Tacitus condamnă fără
menajamente cruzimea și lipsa de moralitate ale lui Nero, subliniind indiferența și disprețul
acestuia față de viețile și suferințele altora. Prin portretizarea lui Nero drept un tiran nemilos și
lipsit de empatie, Tacitus subliniază pericolele unei conduceri nedemocratice și lipsite de
responsabilitate. În relatarea episodului tragic al incendiului Romei din anul 64 p.Chr., autorul
sugerează că Nero este responsabilul, fiind un prilej nemaipomenit pentru a-și consolida puterea.
Nero a încercat să scape de vina incendierii prin persecutarea creștinilor, conturând, astfel,
cruzimea și disprețul împăratului față de certății romani. Sunt evidențiate reacțiile diferite ale
populației față de Nero care fie îl considerau tiran, fie îl venerau ca pe un zeu sau ca pe un artist
genial. În ansamblu, portretizarea lui Nero în Annales este una profund negativă, concentrându-
se asupra aspectelor tiranice, corupte și disfuncționale ale domniei sale. Tacitus ilustrează astfel
pericolele unei guvernări nedemocratice și autoritare, subliniind importanța moralității și
responsabilității în conducerea unui imperiu.
Annales este o lucrare istorică semnificativă, care nu doar înregistrează evenimentele din
perioada sa, ci și oferă o analiză profundă a politicilor, moravurilor și personalităților din Roma
imperială.
Historiaee ste o altă lucrare istorică majoră a lui Tacitus, care completează și extinde într-
o oarecare măsură Annales. Aceasta începe acolo unde Annales se oprește, continuând povestea
istoriei Romei imperiale de la moartea lui Nero și ajungând până la anul 96 d.Hr., sub domnia lui
Domițian. Este organizată în patru cărți, dar care sunt incomplet păstrate. Este mai puțin detaliată
decât anterioara sa, concentrându-se mai mult pe evenimente majore și pe descrierea unor figuri
politice importante. Tacitus folosește o varietate de surse pentru a-și compune lucrarea,
îmbogățindu-și perspectiva narativă prin propria sa experiență, având în vedere faptul că a fost
un om politic activ în timpul domniei împăratului Domițian. Acesta oferă, precum în Annales, o
perspectivă profundă asupra politicienilor și moralității lor, explorând teme precum: corupția,
tirania, exprimându-și dezaprobarea față de aceste practici.
Tacitus prezintă domnia lui Galba ca fiind caracterizată de o combinație de virtuți și
defecte. Pe de o parte, Galba este descris ca un comandant militar experimentat și un
administrator capabil, care a câștigat respectul armatei și al poporului roman prin abilitățile sale
de leadership și curajul său pe câmpul de luptă. Pe de altă parte, Galba este caracterizat ca fiind
un om rigid și nepopular în rândul clasei politice, care a fost incapabil să gestioneze relațiile cu
senatul și să câștige sprijinul nobililor romani. Decizia lui Galba de a adopta un moștenitor, pe
Piso Licinianus, în detrimentul lui Otho, a provocat nemulțumire în rândul armatei și a condus la
conspirația condusă de Otho împotriva lui Galba. Tacitus analizează această decizie și modul în
care a contribuit la prăbușirea lui Galba și la instaurarea unei perioade de instabilitate în Roma.
Tacitus examinează rebeliunea lui Vindex în provincia Galia și impactul ei asupra
imperiului roman. El subliniază nemulțumirea profundă a provinciilor romane față de dominația
Romei și exploatează acest sentiment pentru a-și justifica revolta împotriva lui Nero. Tacitus
evidențiază modul în care Vindex a încercat să mobilizeze sprijinul provincialilor și să-i
convingă să se întoarcă împotriva tiraniei lui Nero. Rebeliunea lui Vindex a servit ca un
catalizator pentru evenimentele ulterioare care au condus la îndepărtarea lui Nero, deschizând
calea pentru instaurarea unor rivalități politice și militare care au marcat sfârșitul dinastiei iulio-
claudiene și începutul unei perioade de tulburări civile în Roma.
Tacitus oferă o imagine detaliată a domniei scurte și tragice a lui Otho, care a urmat după
moartea lui Galba. El descrie cum Otho a preluat puterea într-un moment de haos și incertitudine,
reușind să se impună temporar în fața rivalilor săi. Autorul analizează deciziile lui Otho și
strategiile sale politice și militare, subliniind lipsa de stabilitate și legitimitate care a caracterizat
domnia sa. În cele din urmă, este prezentată moartea tragică a lui Otho și înfrângerea sa rapidă în
fața lui Vitellius, evidențiind vulnerabilitatea și instabilitatea politică care a caracterizat această
perioadă tumultuoasă în istoria Romei imperiale. Aceste exemple ilustrează modul în care
Tacitus a folosit "Historiae" pentru a explora și a analiza evenimentele istorice, oferind o
perspectivă profundă și subtilă asupra politicii și moralei ei.
Tacitus a abordat evenimentele istorice din Historiae printr-o perspectivă complexă și
subtilă, oferind nu doar o relatare factuală, ci și o analiză profundă a caracterelor și motivelor
personajelor implicate. Prin aceste metode, Tacitus a reușit să ofere o istorie profundă și
captivantă a Romei imperiale, evidențiind talentul său nu doar ca istoric, ci și ca comentator al
politicii și moralei în acea perioadă tumultuoasă a istoriei romane.
Tacitus a scris istoria cu o abordare profundă și sofisticată, evidențiind nu doar
evenimentele istorice, ci și impactul lor asupra societății și asupra moralei. El a fost preocupat nu
numai de înregistrarea faptelor, ci și de înțelegerea și interpretarea lor într-un context mai larg al
istoriei și al umanității.