UNIVERSITATEA 1 DECEMBRIE 1918 ALBA IULIA FACULTATEA DE ISTORIE I FILOLOGIE SPECIALIZAREA: ISTORIE

ISTORIA ROMANA INTRE LEGENDA SI REALITATE REFLECTATA IN OPERA LUI TITUS LIVIUS

STUDENT:
TEISI NICOLAE ADRIAN

2012

-0-

Apreciat ca unul dintre marii scriitori ai lumii antice, Titus Livius este prozatorul cel mai de seama din vremea domniei lui Augustus, fiind un autor de predilectie atat pentru istoricii antichitatii, evului mediu cat si ai epocii moderne. Numele sau de faimilie nu este cunoscut. Nu cunoastem sufficient de amanuntit viata marelui istoric deoarece el insusi nu a vorbit despre sine. S-a nascut in anul 59 i.e.n. in nordul Italiei la Patavium (Padova) si a murit in anul 17 e.n. La varsta de 28 de ani dupa seria de razboaie civile se stabileste la Roma. Aici in capitala imperiului isi face o solida cultura, imparatul roman Octavian Augustus incredintandu-I educarea nepotului sau, viitorul imparat Clauduius. A scris mult in domenii variate. Dialoguri Filozofice lucrare care nu s-a pastrat, dar despre care stim din informatiile date de Seneca si care era o istorie a doctrinelor filozofice. De la istoricul Quintilianus aflam ca Titus Livius a scris un studiu in forma epistolara catre fiul sau, in care ii recomanda ca model de urmat in arta oratorical pe Cicero si Demosthenes, dar nici aceasta nu s-a pastrat. Opera de seama care a strabatut veacurile pana in zilele noastre este monumentala lucrare Ab Urbe Condita Libri De la fondarea Romei opera care s-a bucurat de o foarte mare popularitate dea lungul celor doua milenii de cand dateaza. A fost scrisa in 142 de carti dar pana astazi s-au pastrat numai 35 de carti si cateva fragmente restul fiin pierdute. Opera incepe de la sosirea lui Aeneas in Latium si se opreste la moartea lui Drusus anul 9 i.e.n. Istoria in antichitate nu era conceputa ca o stiinta asa cum o intelegem astazi si nici ca o cercetare obiectiva. Titus Livius nu are o conceptie proprie despre istorie, realizeaza mai degraba indrumarile de ordin general date de Cicero, relative la opera istorica. Astfel pentru Cicero Istoria este dascalul vietii (Historia magistra vitae) fiind necesar ca istoricul sa urmareasca a
-1-

convinge pe cetateni de adevarul celor povestite de el, arta convingerii fiind oratoria. De aceea istoria este totodata opera prin excelenta oratorical (opus oratorium maxime). Quintilianus priveste istoria sic a o opera de arta poetica. Istoria este foarte apropiata de poezie, este intr-un fel oarecare poezie in proza si este scrisa ca sa povesteasca faptele, nu sa faca dovada existentei lor. Opera lui Titus Livius are in toata dezvoltarea ei o foarte frumoasa imbinare de

coloratura poetica si oratorica, predominand cea oratorica, de aceea a fost numita epopee in proza. Titus Livius nu adopta conceptia predominanta in acea perioada si anume ca evenimentele au drept cauza intamplarea, soarta, norocul, care ar pune in miscare istoria, in conceptia lui, desfasurarea evenimentelor din istoria Romei a fost hotarata de necesitatea implacabila, ursita (factum), iar realizarea depinde de calitatile morale ale poporului si

conducatorilor. De aceea trecutul I se arata ca o suma de exemple care pot indruma pe contemporani, carora istoricul vrea sa le demonstreze ca datorita solidaritatii stramosilor, darzeniei lor, viete lor modeste si cumpatate puterea romana a avut un mers continuu ascendent. In prefata generala a operei istoricul arata ce il intereseaza : viata, moravurile vechilor romani, care au fost barbatii destoinici si care au fost mijloacele prin care s-au pus temeliile solide si s-a intins Imperiul Roman. A inceput sa scrie cu gandul ca istoria poporului roman este atat de mareata incat este ingaduit a-I pune inceputul intr-un fapt divin, pe care istoricul nu-l crede adevarat, pentru ca, prin acestea spera el, pupulatiile celelalte supuse sa suporte mai usor puterea romana. In conceptia istorica a lui Titus Livius deasupra tuturor chiar si a zeilor sta ursita sau destinul (fatum) care semnifica pentru romani forta misterioasa ce conduce soarta lumii si careia I s-ar supune totul. Conform acestei conceptii evenimentele nu au loc la intamplare ci decurd potrivit unei necesitati pe care romanii au conceput-o ca divinitate. Fatum este ordinea imuabila a lucrurilor. In scrierea operei sale Titus Livius a avut o anume atitudine fata de documentarea istorica. Astfel istoricul nu a avut o atitudine de cercetator, a luat ca baza de informative pentru
-2-

lucrarea sa ceea ce au scris altii inainte, nerecurgand la documente de prima mana, originale la arhive, inscriptii, monumente, legi scrise vechi. O alta fata a slabiciunii sale ca istoric este aceea ca nu are suficienta atitudine critica fata de izvoare, istoricul nu face cercetari sa descopere adevarul nici chiar cand analistii se contrazic, ci urmeaza pe unul dintre ei. Din aceste izvoare de mana a doua Titus Livius alege adesea faptele care servesc mai bine scopului urmarit de el si nu pe cele mai importante din punct de vedere istoric. De asemenea apar unel erori fie de cronologie fie de redare a numelui consulilor, ce provin din faptul ca Titus Livius nu avea obiceiul sa verifice ce scrisesera altii, desi chiar el insusi ii criticape unii analisti ca exagereaza sau chiar inventeaza faptele. Chiar daca isi da seama de inexactitati Titus Livius le reda totusi deoarece el nu recurge la documente pentru a restabili adevarul. Din faptul ca Titus Livius nu a mers pana la cercetarea documentelor nu se poate deduce ca el a acceptat din izvoarele pe care le-a consultat, orice, fara discernamant. Daca luam in considerare doar atitudinea de cercetator a lui Titus Livius si slabiciunile de care a dat dovada putem afirma ca nu poate fi considerat un istoric credibil. Dar Titus Livius foloseste si alte izvoare, unele memorii, monografii si lucrarile inaintasilor. Astfel pentru inceputurile Romei si epoca regalitatii a folosit si legend populare orale si lucrarile lui Quintus Fabius Pictor cel mai vechi analist Calpurnius Piso, Valerius din Antium. Apoi a folosit lucrarile lui Acilius, Caelius Antipater si opera lui Cato, Origines. In mod deosebit a utilizat istoria universala scrisa de Polybios dar numai in ce priveste faptele deoarece il considera un autor sigur (certus auctor) care nu poate fi dispretuit. Foloseste pentru aceleasi fapte mai multe izvoare, doua, trei, patru sau chiar cinci dar cand gaseste ca ivoarele folosite se contrazic el compara, apreciaza si alege de obicei parerea care I se pare cel mai larg raspandita in traditie, de foarte multe ori insa mentioneaza si parerea opusa. In ce priveste izvoarele de informare Titus Livius a folosit materialul gasit in cronicile deja existente fara a verifica autenticitatea faptelor relatate si fara a intreprinde un studiu critic al documentelor istorice. El acorda pretuire valorii literare si interesului provocat de povestirea unui eveniment indiferent daca e veridic sau nu.
-3-

Daca din punct de vedere al documentarii si cercetarii istoricul Titus Livius are multe lipsuri pentru care este criticat de istorici, din punct de vedere artistic, opera sa este unanim apreciata ca o creatie de inalta valoare literara. Scriitorul a relatat atat veridic viata sociala si politica incat ramane unul din izvoarele cele mai de pret pentru studiul istoriei societatii romane.

-4-

BIBLIOGRAFIE 1. Titus Livius De la fundarea Romei vol. I, editura Stiintifica 1959 2. http://ro.wikipedia.org 3. http://www.limbalatina.ro

-5-