REFERAT:MARI INSTORICI AI ANTICHITATII GRECO-

ROMANE
Elev: Badoi Luiza

ISTORICI ROMANI

 CASSIUS DIO
Lucius Claudius Cassius Dio (în greacă:Δίων ὁ Κάσσιος) (n. 155 sau 163/164 - d. după 229), cunoscut și
ca Dio Cassius, Cassius Dio sau (incorect) Cassius Dio Cocceianus a fost un cunoscut istoric din
Imperiul Roman . A publicat o istorie a Romei (Romaika) în limba greacă, în 80 de volume, începând cu
venirea lui Enea în Italia, fondarea orașului, și ajungând până în anul 229, acoperind astfel o perioadă de
983 ani. Din cele 80 de cărți, scrise de-a lungul a peste 22 de ani, majoritatea au ajuns până la noi sub
formă întreagă sau fragmentară. În ce măsură interpolările au schimbat textul original este greu de spus și
sunt încă multe dispute pe această temă. În cărțile 67 și 68 descrie războaiele purtate între daci și romani.
Păstrarea unui număr atât de mare din scrierile lui Dio Cassius, deși nu a fost un scriitor însemnat pentru
partea occidentală a Imperiului Roman (și, apoi, a Europei Apusene până prin secolul al XVIII-lea) s-a
datorat faptului că a devenit ceea ce se numea "scriitor canonic" în Imperiul Roman de Răsărit (bizantin).

 Flavius Eutropius
Flavius Eutropius (n. sec. IV. d.Hr., d. după 390) a fost un istoric roman. A scris în jurul anului 367
compendiul Breviarium ab urbe condita în 10 cărți, în care tratează istoria Romei de la începuturile ei până
la împăratul Valens (364-378), valoros mai ales pentru studierea evenimentelor petrecute în Dacia în
secolele al II-lea și al III-lea.

Eutropius susține în mod neîntemeiat că, la data colonizării romane a Daciei, aceasta fusese secătuită de
bărbați și că, odată cu trupele romane, a fost retrasă din Dacia și populația romană (271).

Poziția lui Eutropius este apropiată de tradițiile istoriografiei senatoriale, care preconiza o monarhie
moderată.

 Frontinus
Sextus Julius Frontinus (n. 30 - d. 103) a fost unul dintre cei mai distinși aristocrați romani de la sfârșitul
primului secol d.Hr., dar este mai cunoscut în lumea post-clasică ca un autor de tratate tehnice, în special
unul care se ocupă de apeductele de la Roma, domeniu în care a dovedit reale cunoștințe de geometrie și
agrimensură.

OPERE
Eutropius a luptat împotriva perșilor, iar în calitate de magister memoriae, la solicitarea împăratului
Valens, a scris, în anul 369 (după alte surse în perioada 364 - 378), o istorie romană alcătuită din zece
cărți, intitulată „Breviarium ab Urbe condita" (Scurtă istorie de la întemeierea Romei). Pentru a scrie
această istorie, a consultat lucrările lui Livius, Suetonius și altele. În lucrare, prezintă evenimentele
petrecute până la moartea împăratului Iovian, în 364.
  Ammianus Marcellinus
Ammianus Marcellinus (n. 330, Antiohia pe Orontes, Siria – d. 395, Roma) a fost un general roman de
origine greacă și ultimul mare istoric latin.

El este autorul operei istorice "Res gestae", formată din 31 de cărți, dintre care s-au păstrat ultimele 18,
referitoare la perioada 353 - 378, tratând marile migrații ale popoarelor din zona Mării Mediterane. Ele
cuprind informații prețioase și pentru istoria României.

 Tacit
Caiu Corneliu Tacit (în latină Gaius - sau Publius - Cornelius Tacitus; (n. 54 d.Hr.- d. 120 d.Hr.), a fost
un om politic și unul din cei mai importanți istorici romani, considerat părintele istoriografiei latine. Se
cunosc puține amănunte din viața lui. Tot ce se știe despre Tacit provine fie din scrierile lui sau din
scrisorile lui Pliniu cel Tânăr, bunul său prieten. Familia sa provenea probabil din provincia romană Gallia
Cisalpina sau Gallia Narbonensis. În timpul împăratului Vespasian, . În ultimele două decenii ale vieții și-
a început activitatea literară și istorică iar operele sale au devenit publice după sfârșitul domniei lui
Domițian.

 Suetoniu
Gaius Suetonius Tranquillus (cca. 69/75 - după 130) a fost unul dintre cei mai importanți istorici romani.
Acesta a scris opera intitulată Caesarum XII. vitae (Viața celor 12 Cezari), care conține biografiile unor
împărați romani, de la Cezar la Domițian, sub forma unor medalioane. Aceste medalioane sunt structurate
într-un segment cronologic, în care sunt narate faptele politice, militare și culturale.

ISTORICI GRECI

 STRABON
Strabon (Στράβων) -în varianta latinizată Strabo- - d. 21 sau 26 d. Hr.), era de fapt o poreclă, însemnând
Sașiul, purtată de un vestit istoric și geograf antic grec.

A studiat în Asia Minor, Armenia, Grecia, Roma și Alexandria și a călătorit în Europa, Africa și Asia
Mică, până la Marea Roșie.

Primele schițe istorice, cuprinse în 47 de cărți, scrise probabil între 27 î. Hr. și 7 d. Hr, citate de autori ce i-
au urmat, s-au pierdut aproape în întregime.

Apoi a scris Geografia, pe baza propriilor observații și a operelor predecesorilor săi, inclusiv Homer,
Eratosthenes, Polybius și Poseidonius. Lucrarea conține, pe lângă material istoric, o serie de descrieri de
locuri (clima, relieful, hidrografia) și popoare, cu aspecte etnografice și mitologice, constituind un bogat
izvor de cunoștințe despre lumea antică. Valoarea lucrării este inegală, în mare măsură fiindcă Strabon a
avut o încrederere deplină în scrierile lui Homer, considerând că acesta a avut o cunoaștere exactă a
locurilor și neamurilor despre care narează în epopeile sale și deoarece nu a inclus datele din Istoriile lui
Herodot. Geografia s-a păstrat aproape în întregime, cu excepția unui fragment al cărții a 7-a, din care însă
au rămas totuși numeroase fragmente. Lucrarea este împărțită în 17 cărți.:

 2 cărți introductive (discuție despre definiția și cadrul geografiei)

 8 cărți despre Europa
 6 cărți despre Asia
 1 carte despre Africa, mai ales Egipt.
  TUCITIDE
Tucidide (greacă Θουκυδίδης, Thoukudídês, cca 460-390 î.Hr., fiul lui Oloros) a fost un om politic și
istoric atenian, autor al unei vaste monografii asupra Războiului peloponesiac, desfășurat între Atena
(ajutată de Liga de la Delos) și Sparta (împreună cu aliatele ei) în cea de-a doua jumătate a secolului V
î.Hr.

Istoria Războiului Peloponesiac, scrisă de el, prezintă informații importante pe care autorul le oferă, dând
în același timp dovadă de o superioară pătrundere și de imparțialitate, ceea ce îl ridică în rândul celor mai
de seamă reprezentanți ai istoriografiei din toate timpurile.

Tucidide este cunoscut pentru importantul său text istoric despre războiul peloponesiac, care, spre
deosebire de stilul povestirilor istorice de înainte, este structurat în ordine cronologică, subiectul fiind
abordat direct. Ca fiu al lui Olorus, un aristocrat atenian, este posibil ca Tucidide să fi crescut în Tracia,
unde familia sa avea o mină de aur. Când a început războiul dintre Atena și Sparta, a realizat importanța
acestui eveniment. Tucidide a planificat să menționeze dezvoltarea acestui război și deznodământul său. A
fost numit unul dintre comandanții flotei, dar nu a fost strălucit ca strateg, nereușind cucerirea orașului
Amfipolis. Pentru înfrângere, Tucidide a fost exilat pe o perioadă 20 de ani.

A folosit însă acest timp cu înțelepciune. În exil, Tucidide a făcut cercetări și a scris una dintre cele mai
mari opere istorice ale antichității. Textul său cuprinde neînțelegerile dintre Atena și Sparta dintre anii 431-
421 î.Hr. și evenimentele ulterioare, până în 404 î.Hr.

Una dintre caracteristicile textului lui Tucidide este acuratețea. Atunci când datele pe care le deținea erau
nesigure, a încercat să ocolească aceste porțiuni și să redea adevărul. Textul său a fost ignorat însă până în
secolul al XIX-lea. Se presupune că Tucidide a fost asasinat.

 HERODOT
Herodot din Halicarnas/Halikarnassos (greacă: Ήροδοτος, Herodotos, n. 484 î.Hr. - d. cca. 425 î.Hr.) a
fost un istoric grec. Herodot este considerat părintele disciplinei istoriei, prin modul în care a tratat
evenimentele pe care le-a consemnat în scrierile sale. Până la el, evenimentele erau tratate în cronici sau
epopei. Este cunoscut pentru scrierile sale despre conflictul greco-persan, precum și pentru descrierile
oamenilor și locurilor vizitate.

S-a născut într-o familie aristocratică din orașul Halicarnas (în greacă Halikarnassos, azi Bodrum, Turcia).
Obligat să-și părăsească patria din cauza luptelor civile în care este implicată familia lui, Herodot a trăit o
vreme în Samos, iar după căderea tiranului Lygdamis revine în orașul natal, călătorește mult și se stabilește
la Atena. Aici se numără printre prietenii lui Sofocle și este un apropiat al cercului lui Pericle.