Oda (in metru antic)

"Oda (in metru antic)" a fost publicata in decembrie 1884, titlul relevand antiteza dintre sensul
cuvantului "oda", care inseamna lauda, imn de slava, si tristetea profunda, chinurile sfasietoare ale
poetului, care a ramas nemuritor prin puterea geniului sau ilustrata si in versurile acestei
poezii.Eminescu este considerat a fi unul dintre cei mai mari scriitori ai literaturii romane, de
asemenea el se incadreaza in epoca marilor clasici alaturi de I. Creanga, I.L. Caragiale si I. Slavici.

Romantismul este un curent literar si cultural aparut la inceputul sec. al XIX lea, ca replica la
estetica de tip clasic si la elanul rationalist al iluminismlului.

Tema poeziei o reprezinta destinul implacabil al conditiei de muritor, ilustrand, de asemenea,

atitudinea superioara a poetului privind cunoasterea si mai ales autocunoasterea, prin opozitia
dintre atitudinea contemplativa a trecutului si prezentul mistuitor.

Prima strofa debuteaza cu o negare a negatiei prin care se dezvaluie surpriza de a fi constientizat
conditia de muritor. "Nu credeam sa-nvat a muri vrodata"-este, cu siguranta, cel mai profund gand
poetic din literatura noastra, sintetizand un intreg sistem filozofic, conjunctivul “sa-nvat”aratand
posibilul, realizabilul, completandu-se prin infinitivul “a muri”-ce releva o componenta a eului sau
inca nebanuita. Apare motivul visului ca ideal si al stelei ca destin: “Ochii mei inaltam visatori la
steaua/Singuratatii”; atitudinea contemplativa a poetului se manifesta prin starea de visare catre
elemente cosmice definitorii ale solitudinii. Expresia “ochii mei…visatori” sugereaza ipostaza
romantica a idealului, a trairii sentimentului intr-un plan superior, unic.

In a doua strofa apare motivul suferintei, exprimat printr-un oximoron : “Suferinta tu/dureros de
dulce...”, provocata de aparitia surprinzatoare a iubirii mistuitoare, "deodata tu rasarisi in cale-mi".
In acest context, suferinta va avea un rol purificator, ce va duce spre o moarte nenduratoare,
recuperandu-si astfel propriul suflet:

In a treia strofa apare motivul focului in sensul de suferinta purificatoare : “Focul meu a-l stinge
nu pot cu toate /Apele marii”.Sufletul poetului este mistuit de patima erotica pe care o simte
chinuitoare pana in strafundurile eului liric, focul ce-l arde nu poate fi stins. Femeia este cauza
suferintei, cauza aparitei “focului” din sufletul poetului. Acesta face trimiteri si se inspira din
mitologia greaca-Nessus, Hercule-oferind exemple de chinuri fizice la care au fost supuse
personajele mitice. Schopenhauer adopta o atitudine negativa asupra femeii considerand-o fiinta
inferioara.

In a patra strofa apare simbolul Pasarii Phoenix. Poetul vrea sa renasca, sa castige o viata
purificatore, prin ardere, adica prin iubire, asemenea acestei fiinte. Poetul isi pierde singuratatea,
idealurile, se pierde pe sine, iar interogatia retorica intensifica sentimentul suferintei existentiale :
“Pot sa mai renviu luminos din el ca /Pasarea Phoenix?”

A patra strofa suna aproape ca o incantatie, este un amestec tulburator de ruga, implorare,
dorinta de a reintra in conditia initiala : “pe mine/Mie reda-ma!” Prin folosirea imperaivului “piara-
mi”, poetul doreste eliberarea de starea de fapt si purificarea, regasirea propriei identitati; dorinta
de a reveni la libertatea pe care o avea. Viata e o cale pentru cunoasterea de sine si o permanenta
invatare a mortii.

Poezia "Oda (in metru antic)" sintetizeaza filozofic marile probleme ale existentei umane:
cunoasterea si autocunoasterea, dragostea, moartea, relatia cu universul, ciclul vietii fiind incomplet
fara trairea mistuitoare a iubirii, ca unica si inevitabila cale de cunoastere si mai ales de
autocunoastere.