Romanul obiectiv

Ion
de Liviu Rebreanu

Ion este un roman obiectiv, realist, social si modern al literaturii universale, scris de Liviu Rebreanu și
apărut în anul 1920. Liviu Rebreanu, este creatorul romanului românesc modern, deoarece scrie primul
roman obiectiv din literatura română, Ion. Acesta se incadreaza in curentul literar realist, este o
capodopera a literaturii romane interbelice
1. Relatia incipit-excipit
Incipitul are functia de deschidere a operei. Inca de la inceputul romanului acesta fixeaza timpul
si locul desfasurarii actiunii, de unde rezulta romanul obiectiv de tip spatial: “Din soseaua ce vine de la
Cirlibaba, intovarasind Somesul…se desprinde un drum mai sus de Armadia…spinteca satul Jidovita…ca
sa dea buzna in Pripasul pitit intr-o scrancitura de coline”. Naratorul este obiectiv, cu o voce neutra si
impersonala din perspectiva caruia lumea este vazuta obiectiv (heterodiegetic, termenul dat de Platon),
de asemenea el este omniscient, omnipotent, omniprezent, fiind creatorul propriei lumi. In incipit orice
roman obiectiv incepe printr-o descriere a lumii narate, dar scopul romanului este de a crea iluzia
obiectivitatii, prin care publicul crede ca toate faptele sunt adevarate. De fapt avem face cu o realitate
obiectivata prin detasarea de lume ce are ca consecinta neimplicarea subiectiva a naratorului in text.
Incipitul pregateste introducerea personajelor prin descrierea unor anumite obiecte ce sunt substitute
ale acestora. De exemplu casa lui Herdelea “cu usa spre ulita si cu doua ferestre care se uita in inima
satului”, ceea ce reprezinta rolul de instanta morala pe care-l indeplineste invatatorul in lumea satului,
iar casa lui Ion “are usa inchisa cu zavorul”, la fel ca firea introvertita a flacaului. Incipitul se afla intr-o
stransa legatura cu excipitul, deoarece romanul deoarece incepe cu descrierea drumulu i spre
satul Pripas si cu imaginea satului adunat la hora si se termina cu imaginea satului adunat la sarbatoarea
hramului noii biserici si descrierea drumului dinspre satul Pripas si tot din acest motiv tehnica romanului
este circulara. Drumul este personificat cu ajutorul verbelor de mişcare („se desprinde”, „aleargă”,
„urcă”, „înaintează”), are semnificaţia simbolică a destinului unor oameni şi este învestit cu funcţie
metatextuală, fiind un element cu o deosebita insemnatate in c o n s t r u c t i a r o m a n u l u i .
Asemenea ramei unui tablou, el separă viaţa reală a cititorului de viaţa ficţională a personajelor din
roman: „Din şeseaua ce vine de la Cârlibaba, întovărăşind Someşul (...)se desprinde un drum alb mai sus
de Armadia, trece peste podul bătrând de lemn, spintecă satul Jidoviţa şi aleargă spre Bistriţa.(...) Lăsând
Jidoviţa, drumul urcă întâi anevoie până ce-şi face loc printre dealurile strâmtorate, pe urmă înaintează
vesel, neted, (...) ca să dea buzna în Pripasul pitit într-o scrântitură de coline.” L a i n c e p u t , e
“drumul alb’, pustiu, mai degraba o poteca, desprinsa din soseaua ce vine de
l a C a r l i b a b a . Poteca exprima ideea de aventura, de risc, izolare, pastrand misterul, fiind strans legate
de sentimentele umane.Putem insa remarca si deduce finalul tragic al eroului inca din incipit, si
pornind chiar de la denumirile localitatilor(Cismeaua Mortului, Rapele Dracului), si nu in
ultimul rand, chiar numele satului Pripas, care inseamna atat ratacire,ducandu-ne cu gandul la
nehotararea lui Ion de a alege int re dragoste si pamant, dar si linistea, tihna, care s-a asternut
in sat o data cu moartea personajului principal.Descrierea iniţială a drumului, supusă convenţiei
veridicităţii prin detaliile toponimice, introduce cititorul în viaţa satului ardelean de la începutul secolului
al XX-lea, cu aspecte topografice, etnografice (hora), sociale. Crucea strâmbă şi ruginită, de la marginea
satului, cu Hristosul de tinichea, anticipează tragismul destinelor.Excipitul are functia de inchidere a
operei. Descrierea finală închide simetric romanul şi face mai accesibilă semnificaţia simbolică a
drumului din metafora şoselei-viaţă: „Drumul trece prin Jidoviţa, pe podul de lemn, acoperit, de peste
Someş, şi pe urmă se pierde în şoseaua cea mare şi fără început...”. Romanul se incheie cu aceeasi
imagine a drumului, de data aceasta insa dinspre Pripas, lasand in urma acelasi sat, in care parca
nimic nu s-ar fi schimbat, fiindca timpul va sterge totul, totul fiind complet uitat cu trecerea vremii.Din
perspectia finalului, putem trage concluzia că incipitul şi finalul îşi corespund simetric unul celuilalt
deoarece orice început cuprinde semnele sfârşitului, şi orice sfârşit oferă promisiunea unui nou început.
De asemenea, această dispunere realizează circularitatea viziunii şi ideea de repetabilitate a dramelor
româneşti.

2. Trasaturile romanului
“Ion” este un roman obiectiv ce isi propune sa reflecte existenta obisnuita. Universul fictiv al operei
literare este construit dupa principiul verosimilitatii, autorul relatand fapte reale, dar fara a se implica.
Romanul are un caracter monografic deoarece sunt infatisate aspecte ale lumii rurale-obiceiuri si traditii,
relatii socio-economice, de familie, relatia cu autoritatile. Naratorul unui roman obiectiv este
omniscient, omniprezent, omnipotent; el este asemenea lui D-zeu, deoarece este creatorul lumii sale.
Romancierul obiectiv este exterior unei lumi create (hetero gr.=diferit, diegesis gr.=diegeza), termenul
fiind dat de Platon care face distinctia intre “diegesis” si “mimesis”. “Mimesis” inseamna imitatie,
notiune care sta la baza conceptului clasic de realism, fiindca romanul si toate artele sunt o imitatie, iar
“diegesis” inseamna povestire, discurs, relatare. Orice roman are la baza doua component: o relatare
facuta de narator numita povestire si dialoguri pe care Platon le numeste “mimesis”. Acest termen de
“mimesis” al lui Platon e diferit de cel al lui Aristotel. La Platon imitatie inseamna dialog, fiindca
naratorul e cel care imita vocile personajelor semnalizate in text prin marcile gramaticale “:”, “-“. La
Aristotel imitatia inseamna o copie a lumii, imitatia lumii. Ideea de “copie a lumii” e spusa anterior de
Platon. El zice ca lumea noastra pamanteasca este o copie dupa Ideile Divine, care se afla in cer si care
sunt perfecte. Lumea noastra in care traim este o imitatie de gradul I, o copie imperfecta. Daca arta este
o imitatie a lumii, atunci ea este o imitatie de gradul II si ca atare este distorsionata fata de modelul
ideal. In cadrul romanului “Ion” dupa succesul romanului, un savant din Cluj a venit cu un grup de
student sa faca cercetari. Niciun subiect interogat nu seaman cu personajele din roman, dar personajele
din roman sunt o sinteza a mai multor tipuri reale. Asadar naratorul este atotstiutor, relatand la
persoana a III-a, neutru si impersonal, fara sa emita judecati de valoare, sa comenteze faptele sau sa
explice situatiile. Fiin creatorul propriei lumi, el fixeaza de la inceputul romanului prin incipit timpul si
locul desfasurarii actiunii: “Din soseaua ce vine de la Cirlibaba, intovarasind Somesul… se desprinde un
drum alb mai sus de Armadia…spinteca satul Jidovita…ca sad ea buzna in Pripasul pitit intr-o scrancitura
de coline.” Conceptia autorului despre roman, inteles ca un corp geometric perfect, “corp sferoid”, se
reflecta artistic in structura circulara a romanului. Simetria incipitului cu finalul se realizeaza prin
descrierea drumului care intra si iese din Pripas. La inceput romanul incepe cu descrierea drumului spre
satul Pripas si cu imaginea satului adunat la hora si se termina cu imaginea satului adunat la sarbatoarea
hramului noii biserici si descrierea drumului dinspre satul Pripas. De asemenea incipitul reuneste cele
mai importante personaje din roman: invatatorul Herdelea, Ion Glanetasu. Tot de aici rezulta si primele
trasaturi ale personajelor, deoarece ni se descrie casa lui Herdelea “cu usa spre ulita si cu doua ferestre
care se uita in inima satului”, ceea ce reprezinta rolul de instanta morala pe care-l indeplineste
invatatorul in lumea satului, iar casa lui Ion “are usa inchisa cu zavorul”, la fel ca firea introvertita a
flacaului. Personajele sunt representative pt o categorie sociala sau umana, fiecare avand un statut mai
inalt sau mai scazut in societate. De asemenea acestea sunt surprinse intr-un proces de transformare
de-a lungul operei, de ex. Ion ce ajunge sa se casatoreasca, sa aiba un copil, sa aiba si pamant, iar apoi sa
moara. Actiunea se desfasoara coerent, fara aparitia unor situatii neprevazute, evoultia ei putand fi
anticipata. Prin tehnica planurilor paralele este prezentata viata taranimii si a intelectualitatii rurale, iar
prin cea a contrapunctului, nunta. Viziunea narativa se realizeaza prin tematica sociala, obiectivitatea
perspectivei narative, construirea personajelor in relatie cu mediul in care traiesc, alegerea unor
personaje tipice pentru o categorie sociala, tehnica detaliului semnificativ, veridicitate, stilul sobru,
impersonal. Finalul este inchis, rezolvand conflictele si nepermitandu-i cititorului alte interpretari.
3. Personajele
“Un personaj este o fiinta de hartie”-Roland Barthes, este un produs al fictiunii, provocat de text.
Ca elemente de constructie a personajelor se foloseste triada: 2 calitati si un defect si asimetria. Asadar,
Ion al Glanetasului, personajul principal al operei este harnic, frumos dar sarac. El este de asemenea
inteligent, devienind elevul preferat al invatatorului Herdelea. Acesta vrea sa-i schimbe destinul, sa-l
faca din taran sarac, domn si il trimite la scoala la oras fiindca ii place invatatura, dar Ion renunta la
scoala fiindca iubeste mai mult pamantul: “Dupa 2 luni de invatatura insa Ion n-a mai vrut sa se duca la
scoala cea mare. De ce sa-si sfarme capul cu atata carte? Cat ii trebuie lui,stie. S-apoi i-e mai drag sa
pazeasca vacile pe campul plesuv, sa tie coarnele plugului, sa coseasca, sa fie vesnic insotit cu
pamantul.” Alegerea pentru pamant o naste pe a doua: alegerea dintre Florica, fata frumoasa, dar
saraca si Ana fata urata, dar bogata : “Florica era mai saraca decat dansul, iar Ana avea locuri, si case, si
vite multe, multe…” Aici are de ales intre implinirea in viata prin casnicia cu o fata frumoasa si implinirea
in viata prin avere, dar frumosul nu este pragmatic in lumea satului. In mediul rural din perspectiva lui
Rebreanu el nu e realizabil nici macar in mediul intelectualitatii rurale. Desi Ion o iubeste pe Florica,
satisfacerea patimii pt pamant se realizeaza prin intermediul casatoriei cu Ana, pe care o va umili,
lasand-o gravida, fortandu-l astfel pe Vasile Baciu sa-i cedeze pamanturile. Familia Glanetasu este o
familie saraca, saracita de nevrednicia barbatului. Zenobia , fata bogata, il iubea pe A. Glanetasu care era
frumos, dar sarac. Parintii Zenobiei se opun fiindca ii spun din experienta: “Din frumusete nu se face
porumb si nici din istetime mamaliga.” Dupa casatorie, Glanetasu era lenes, ii placea sac ante la
petreceri, nicidecum sa munceasca. Mai bine din jumatatea de avere care a dobandit-o dupa casatorie, a
vandut-o pt a iesi din datorii si pt a avea bani de bautura. D-zeu i-a inzestrat cu un singur copil, care se
naste fara niciun noroc din cauza tatalui sau si de aici se naste ambitia lui de a reface averea pierduta de
tatal sau. Vasile Baciu a fost un flacau sarac inainte de casatorie, dar si-a atins scopul in tinerete,
obtinand avere prin casatoria cu o fata urata, dar bogata si vazand ca Ion vrea sa faca acelasi lucru, nu
este de acord cu casatoria dintre Ana si acesta. In schimb Vasile spre deosebire de Ion, intelege ca sotia
lui e legatura cu pamanturile pe care le iubeste si care ii asigura locul printre oamenii respectati ai
satului. Dupa moartea sotiei, el ramane cu Ana, fiica lui pe care incepe s-o urasca pe zi ce trece fiindca la
nunta ei trebuie sa-i dea o parte din avere si mai apoi el cade in patima bauturii. Pentru categoria
intelectualitatii rurale, il avem pe Zaharia Herdelea un invatator modest din satul Pripas si preotul
Belciug. Cele 2 personaje au menirea de a fi pastratorii traditiei, ei reprezinta pilonii de rezistenta
impotriva maghiarizarii. Situatia materiala modesta, conditia de slujitor servit autoritatilor unguresti il
determina sa faca anumite compromisuri pt a asigura un viitor bun copiilor lui:Laura fata de maritat, a
carei iesire in lume costa bani, Ghighi care ii va urma, Titu cu aerele lui de scriitor, gasindu-si cu greu un
rost. Sustinand alegerea unui candidat ungur, care crede ca il va scoate din problem, situatia lui se va
inrautati: el va fi suspendat din serviciu. Herdelea are un caracter oscilant, o fire labla, dar nu lipsita de
lasitate. De la inceputul romanului pana la sfarsit, preotul si invataotrul sunt intr-o relatie
conflictuala.Conflictul dintre preot si invatator incepe in momentul in care Belciug nu-I trece casa pe
numele lui Herdelea, aceasta fiind construita pe proprietatea bisercii, se accentueaza pe parcurs, cand
dascalita nu ii da masa de nuc, lui Belciug care tocmai o cumparase din casa ei sic and acesta nu a venit
in casa lor de Boboteaza, fapt ce a determinat-o pe dascalita sa-l reclame. Spre final, cele 2 personaje,
avand acelasi adversar, inspectorul Horvat, ce dorea ca elevii sa stie lb. ungureasca si propunandu-i lui
Herdelea ca ar trebui sa iasa la pensie, Belciug si Herdelea se impaca.